Sunteți pe pagina 1din 15

10/14/2019

Definiţii frecvente ale


personalităţii
Modulul IV.1.Temperamentul în
structura personalităţii. Aspecte  “Personalitatea este organizarea dinamică
în cadrul individului a acelor sisteme
psihopedagogice psihologice care determină gândirea şi
comportamentul său caracteristic”- G.W.
Allport, 1981
Ana-Voichiţa Tebeanu  “Personalitatea este organizarea mai mult
sau mai puţin durabilă a caracterului,
temperamentului, inteligenţei şi fizicului unei
persoane care determină adaptarea sa
unică la mediu”- H.Eysenck, ap.M.Zlate,
1994
2

Definiţie de lucru a Modele ale organizării


personalităţii personalităţii
 Personalitatea este o structură bio-psiho-  Modelul psihanalitic: S.Freud-3
socială, constând dintr-un ansamblu de niveluri: Sinele, Eul, Supraeul
însuşiri psihice care exprimă orientările
fundamentale ale omului faţă de ambianţă şi  Modelul factorial: H.J.Eysenck- factori
de sine, particularităţile fizice şi dinamico- generali ca introversia şi extraversia;
energetice ale răspunsurilor la stimulările R.Cattell- 16 factori
mediului, posibilităţile sale de intervenţie  Modelul ierarhic- G.W.Allport- trăsături
activă şi creatoare în lume, toate fiind
cardinale, centrale şi secundare
organizate ierarhic şi original la fiecare
persoană în parte (T.Creţu, 2006) Aceste modele sunt analitice.
3 4

Modelul structural-sistemic
Modelul Big Five- sintetic (T.Creţu)
 Factorul extraversie- sociabilitatea Componentele sau laturile personalităţii sunt:
 Factorul agreabilitate- comportamente  subsistemul de orientare (sistemele motivaţionale,

prosociale dominantele afective, aspiraţiile, interesele,


concepţia despre viaţă, idealurile de viaţă, eul şi
 Factorul conştiinciozitate- manifestări de imaginea de sine);
ordine şi disciplină  subsistemul dinamico-energetic (reprezentat de
 Factorul stabilitate emoţională- calm şi tipul somatic, intercorelaţii neuro-hormonale, tip de
mulţumire vs.instabilitate şi anxietate a.n.s., tip de temperament);
 subsistemul relaţional-valoric (reprezentat de
 Factorul cultură sau intelect- deschidere caracter);
spre învăţare, experienţă, creativitate,  Subsistemul instrumental (deprinderi, capacităţi,
inventivitate aptitudini, creativitatea)

5 6

1
10/14/2019

Subsistemul substanţial energetic Tipuri constituţionale şi


al personalităţii 1. Tipul somatic „afecţiuni”
 Ernst Kretschmer a diferenţiat oamenii în 5 tipuri constituţionale : tipul
subţire (leptosom), tipul îndesat (picnic), tipul atletic, tipul displastic şi
Tipologia somatică a lui Kretschmer. tipul normal, cu înfăţişare obişnuită. Pentru Kretschmer, aceste tipuri
 Tipurile somatice reprezintă primul rezultat al constituţionale corespundeau anumitor afecţiuni, cel mai des întâlnite
cercetărilor întreprinse de E. Kretschmer. Ele sunt la leptosom şi picnic.
în număr de trei (5) şi se referă la structura
corporală cea mai frecventă (habitus, în limbajul  Leptosomii – persoane înalte, slabe, cu membrele subţiri. Sunt
medical), conferind acestora un caracter esenţial. predispuse la hipotensiune, oboseală musculară, astenie. Din punct
 Aceste trei tipuri sunt denumite tipul leptosom de vedere psihic, sunt persoane închise, introvertite, nesociabile, cu
(astenic), tipul atletic şi tipul picnic; sunt mai gândire abstractă şi cu tendinţă spre schizofrenie.
frecvente la bărbaţi. Alături şi dincolo de aceste  Picnicii – sunt persoane mai scunde, cu tendinţă spre obezitate. Sunt
tipuri, Kretschmer a mai descoperit unele grupuri predispuşi la hipertensiune şi diabet. Comportamental, sunt persoane
mai mici, disparate, pe care le reuneşte în „tipuri deschise, sociabile, extrovertite, adaptabile, dar instabile. Pot deveni
displastice speciale”; în fine, tipul normal. maniaco-depresivi.
 Pe parcursul vieţii, tipul constituţional se poate schimba, fapt
datorat, în principal, mediului social (vezi modulul II!).
7 8

Tip astenic
Tipul leptosom (astenic)

Habitus-ul astenic se caracterizează prin creşterea scăzută în


lărgime şi normală în lungime, manifestată în toate părţile
corpului: faţă, gât, trunchi, extremităţi, şi în toate ţesuturile:
piele, grăsime, muşchi, sistem vascular etc. Valorile
măsurătorilor (greutate, circumferinţă, lungime) sunt sub
valorile masculine medii. Leptosom este o categorie mai mare,
care înglobează atât pe astenici, cât mai marea masă a taliilor
slabe şi uscate, dar şi musculare, dotate cu o mare vitalitate şi
forţă de rezistenţă, capabile de un randament sportiv variat.
Fracţiunea aceasta „sportivă” a leptosomului nu se distinge de
tipul atletic.

9 10

Tipul atletic
Tipul atletic

 Atleticul masculin „se caracterizează printr-o puternică


dezvoltare a scheletului, muşchilor şi epidermei”. De statură
medie sau peste medie, cei mai reuşiţi indivizi ai acestui tip
prezintă o lărgime mare a umerilor, cu torace şi centură
scapulară puternice, care împreună cu torsul dau conturul
unui trapez.
 Abdomenul este întins, bazinul şi pulpele puternice.
 Termenii de normal şi anormal n-au nimic de-a face cu tipurile
esenţiale, căci toate cele trei tipuri sunt şi „normale” şi
„anormale”, depistându-se atât la „oamenii normali cât şi la
bolnavii internaţi”. Sunt „normale” din punct de vedere
antropologic şi „anormale” întrucât ele comportă predispoziţii
la anumite maladii.

11 12

2
10/14/2019

Tip picnic
Tipul picnic

Tipul picnic se caracterizează prin expansiunea


puternică a anumitor cavităţi viscerale (craniu,
torace şi abdomen) şi prin tendinţa pronunţată de a
acumula grăsime pe trunchi, iar aparatul locomotor
rămâne gracil.
Aspectul de ansamblu este o siluetă de statură medie,
îndesată, faţă moale şi largă, gât masiv, îndesat
între umeri, torace bombat care evazează în jos cu
o burtă grasă considerabilă: articulaţii fine, rotunjite,
coloana vertebrală prezintă o curbă cifotică.

13 14

 Teoria lui Kretschmer are la bază distribuţia Tipuri Circulari schizofrenie


tipurilor de structură corporală în ciclurile (PMD)
circulare şi schizofrenice. Cercetarea sa a astenici 4 81
avut în atenţie un număr de 260 de subiecţi,
85 de subiecţi diagnosticaţi ca circulari atletici 3 31
(psihoză maniaco-depresivă) şi 175 de
pacienţi schizofreni. Corelaţia dintre picnici 58 2
structura corporală şi cele două maladii este
următoarea: total 65 114
15 16

Temperamente cicloide şi
Concluzie schizoide
1. Există o afinitate biologică netă între Prin expresiile de cicloid şi schizoid, „noi desemnăm personalităţile
anormale oscilând între boală şi sănătate şi care reflectă într-un grad
structura picnică şi dispoziţia psihică a atenuat simptomele psihologice fundamentale ale psihozelor
schizofrene şi circulare. Noi vom găsi adesea din aceste tipuri
maniaco-depresivilor. schizoide sau cicloide în personalitatea prepsihotică a alienaţilor
2. Există o afinitate biologică între structura înşişi sau chiar a părinţilor acestora” (Kretschmer, 1930).
Particularităţile cele mai constante şi frecvente ale temperamentului
astenică şi atletică pe de o parte şi cicloid sunt:
dispoziţia psihică a schizofrenilor pe de altă a) sociabil, bun, amabil;
parte. b) vesel, vioi, plin de umor;
c) calm, liniştit, trist, auster.
3. Din contră, afinitatea este nulă între Aceste caractere se regăsesc atât la polul opus hipomaniac, cât şi la cel
schizofreni şi picnici pe de o parte şi depresiv. Oamenii care aparţin ciclului maniaco-depresiv sunt
persoane sociabile, cordiale, naturale şi sincere, care iau viaţa aşa
dispoziţia psihică a schizofrenilor/atleticilor cum este şi cu care se trăieşte uşor.
pe de altă parte.
17 18

3
10/14/2019

Temperamentul schizoid Tipologia lui W.H.Sheldon


Dacă cicloizii sunt naturi deschise ce transpar şi se Tipologia lui W.H. Sheldon, profesor la Harvard, continuă în lucrările sale
concepţia lui Kretschmer, dar o şi critică. O continuă întrucât
manifestă, având deci „suprafaţă” care poate fi consideră că personalitatea umană este strâns corelată cu o
decriptată, schizoizii au atât o suprafaţă, dar şi o structură corporală. O critică deoarece relevă valoarea limitată a
„profunzime”. acesteia, el considerând că tipologia kretschmeriană este valabilă
doar pentru 10% din totalul populaţiei.
Suprafaţa exprimă brutalitate tensionată, Astfel, importanţa practică a teoriei psihiatrului german îi apare limitată.
insensibilitate, bosumflare, ironie, timiditate, sau De asemenea el pune la îndoială validitatea transferului de trăsături
poate fi nulă, când avem în faţă un individ fad, de la maladiile mentale la indivizii normali.
plicticos, ursuz şi totuşi problematic. Sheldon se întreabă de ce n-ar putea fi studiaţi indivizii normali, sănătoşi,
considerând ca s-ar evita semieşecul lui Kretschmer în privinţa
Profunzimea se ascunde; în spatele acestor „măşti” temperamentului atleticilor. De asemenea, consideră necesară
poate fi „neantul”, demenţa afectivă şi vagi capricii înlocuirea conceptului de „tip”, lipsit de variaţie şi nuanţe, cu cel de
„componentă” (Sheldon, 1951).
spontane, care pot fi „ruine” sau suflul de gheaţă al
unui suflet vid.
 Discuţia conceptului de autism (E.Bleuler)

19 20

Criteriile diferenţiatoare pentru fiecare grup servesc pentru


identificarea componentelor. Componentele sunt reprezentate
de trei axe morfologice ale speciei umane şi fiecare dintre noi
le posedă în grade diferenţiate. Aceste trei componente sunt:
1. Endomorfismul, caracterizat prin predominanţa părţilor corpului
în relaţie cu organele digestiei. Individul endomorf este rotund,
cu abdomen voluminos, membrele scurte, mâinile şi picioarele
scurte şi moi.
2. Mezomorfismul se caracterizează prin predominanţa oaselor şi
muşchilor. Fizicul mezomorfului este în general greu, aspru,
pătratic. Gâtul este puternic, umerii largi ca şi toracele,
extremităţi musculoase, piele groasă, compactă.
3. Ectomorfismul semnifică predominanţa sistemului nervos şi
senzorial. Ectomorful are un corp fragil, delicat. Toracele nu
este larg, abdomenul este supt, membrele sunt lungi.

21 22

Cele 3 tipuri temperamentale 2.Tipul de activitate nervoasă


la Sheldon superioară
Acestor trei componente fizice le corespund trei tipuri temperamentale: Particularităţile fiziologice ale sistemului nervos central
viscerotonul, somatotonul şi cerebrotonul.
Viscerotonul corespunde endomorfismului şi se caracterizează prin
sunt: forţa, echilibrul proceselor nervoase
atitudine generală relaxată, dragoste de confort, bună dispoziţie, fundamentale, mobilitatea.
sociabilitate, amabilitate şi toleranţă, aviditate pentru alimente, dar şi La unele persoane, rezistenţa la solicitări este mare,
pentru alte persoane, dispoziţie constantă. În cazuri de confuzie are
nevoie de ceilalţi. deci sistemul nervos este puternic. La altele,
Somatotonul evidenţiază o afirmare puternică de sine, activitate energică întâlnim o situaţie inversă, rezistenţa este mică, ca
şi curaj, iubeşte riscul, puterea şi dominarea, maniere directe şi atare sistemul nervos este slab. Capacitatea
îndrăzneţe, competitivitate agresivă, insensibilitate psihologică, funcţională a sistemului nervos este caracterizată
absenţa milei şi delicateţei; în caz de confuzie, nevoia de acţiune.
Cerebrotonul se caracterizează prin tendinţa la inhibiţie şi reţinere, dorinţa prin forţa proceselor nervoase fundamentale.
de a se ascunde, imprevizibilitatea atitudinii şi sentimentelor, Forţa procesului de excitaţie poate fi mai mare decât
rapiditate excesivă a reacţiilor; este hiperatent, în caz de confuzie forţa procesului de inhibiţie (cele două procese
apare nevoia de solitudine.
nervoase echilibrându-se cu greu) şi invers. De aici,
calificarea de sistem nervos central neechilibrat.
Atunci când forţele celor două procese nervoase
23
opuse, fiind apropiate, se cumpănesc cu uşurinţă, 24
sistemul nervos este apreciat ca echilibrat.

4
10/14/2019

3.Tipul temperamental
Mobilitatea activităţii nervoase se apreciază după  TEMPERAMENTUL reprezintă latura dinamico-energetică a
viteza cu care procesele nervoase sunt declanşate, personalităţii, ansamblul trăsăturilor neurofiziologice ale unei
persoane, care determină diferenţieri psihice interindividuale
se răspândesc şi trec unul în altul, după viteza cu în cea ce priveşte, îndeosebi, capacitatea energetică şi
care se restructurează legăturile temporare. Dacă dinamica comportamentală (intensitatea, viteza şi ritmul cu
acesta se desfăşoară repede vorbim de mobilitatea care se răspunde stimulilor ambianţei)
proceselor nervoase. Dimpotrivă, desfăşurarea  Temperamentul indică stilul, forma, modul de a fi şi a se
lentă a proceselor nervoase este calificată ca comporta al cuiva („firea omului”). El este o caracteristică
inerţie. formală a personalităţii care îşi pune amprenta asupra modului
în care sunt realizate diferite activităţi intelectuale, afective,
În activitatea nervoasă superioară, forţa, echilibrul şi volitive, etc.
mobilitatea apar în unitatea lor, în strânsă legătură  Temperamentul se exprimă cel mai pregnant în conduită şi
una cu alta, alcătuind complexe de însuşiri. comportament, existând o serie de indicatori
În literatura de specialitate (I.P.Pavlov) întâlnim psihocomportamentali care ne pot ajuta să îl identificăm.
următoarele complexe sau tipuri fundamentale de
activitate nervoasă superioară : tip vioi (P-E-M-
sangvinic), tip excitabil (P-nE-M- coleric), inert (P-E-25 26

nM- flegmatic), tip slab (nP-E-M- melancolic)

Indicatori Caracteristicile
psihocomportamentali: temperamentului:
-ritmul şi viteza desfăşurărilor trăirilor şi stărilor psihice;  este o manifestare primordială a personalităţii (se constată
încă de la naştere);
-vivacitatea sau intensitatea vieţii psihice;  este latura cu cea mai puternică înrădăcinare genetică,
-durabilitatea, extensia în timp a manifestărilor depinzând direct de forţa, mobilitatea şi echilibrul cu care se
desfăşoară activitatea nervoasă superioară, precum şi de
psihocomportamentale; caracteristici somatice şi de regimul de funcţionare al
-intrarea, persistenţa şi ieşirea din acţiune; organismului;
 este o modalitate foarte generală (se manifestă în orice
-impresionabilitatea şi impulsivitatea; activitate);
-egalitatea sau inegalitatea manifestărilor psihice;  este constant (nu se schimbă pe parcursul vieţii) (R.Atkinson
şi colab., 2002)
-capacitatea de adaptare la situaţii noi;  este latura personalităţii cea mai uşor şi repede constatabilă,
-modul de folosire, de consumare a energiei în special la vârstele mici.
disponibile.  Unele trăsături temperamentale pot fi marcate de acţiunea
celor caracteriale (superficialitate la Sangvinic-
responsabilitate crescută)
27 28

Caracteristicile Cele 4 temperamente clasice şi


temperamentului-continuare: corelatele lor psihopedagogice

 Caracterul poate compensa unele slăbiciuni Sangvinicul, care, din punctul de vedere al
temperamentale (spirit de prevedere- lipsa de forţă desfăşurării activităţii nervoase superioare, este
a Melancolicului) puternic, echilibrat şi excitabil - se adaptează uşor
 Caracterul valorizează un anumit disponibil la situaţiile noi, este stăpânit, are capacitate de efort
temperamental (stăpânire de sine- lentoarea susţinut şi de acţiune rapidă; este sociabil,
flegmaticului) comunicativ, stabil din punct de vedere afectiv;
 Trăsăturile caracteriale pot stăpâni reacţiile manifestă spirit de grup şi aptitudini de conducere.
temperamentale (politeţea- impulsivitatea La sangvinic se va pune accentul pe formarea unor
colericului) interese şi înclinaţii stabile, pentru a stabili o direcţie
 Este o caracteristică de formă (M.Golu 2002) şi nu în care să persevereze.
de conţinut- nu e purtător de valori. Rolul de suflător în orchestra şcolii.

29 30

5
10/14/2019

Cele 4 temperamente clasice şi Cele 4 temperamente clasice şi


corelatele lor psihopedagogice corelatele lor psihopedagogice

Flegmaticul este puternic, echilibrat, inert - Colericul este puternic, neechilibrat, excitabil –
manifestă o oarecare lentoare în conduită, manifestă rapiditate în mişcări şi în ritmul
are rezistenţă crescută la stres şi mare verbal; este inegal în manifestările afective
stabilitate la nivelul deprinderilor; este şi în comportamente; impulsiv, uneori chiar
controlat, calm, introvert şi pasiv din punct
de vedere al iniţiativelor. agresiv, este instabil în interese,
La flegmatic se va avea grijă îndeosebi de comunicativ şi optimist.
educarea unor interese şi înclinaţii mai La coleric va trebui să se canalizeze energia
variate. într-o direcţie creatoare, asigurându-se o
Instrument: pianul (tonurile sunt deja prezente, severă şi raţională organizare a activităţii.
pe clape) A cânta solo la un instrument.
31 32

Cele 4 temperamente clasice şi


corelatele lor psihopedagogice

Melancolicul – prezintă o sensibilitate


deosebită, lipsă de energie şi rezistenţă
scăzută la stres; introvert şi instabil, este
rigid, rezervat şi pesimist; este cel mai puţin
sociabil dintre toate tipurile temperamentale.
La melancolic este necesară o grijă deosebită
pentru a stimula energia, pentru a-i
comunica încredere în forţele proprii şi a-l
sprijini continuu cu multă căldură şi atenţie.
Instrument cu coarde.
33 34

Teoria lui Eysenck asupra


personalităţii
 Preocupările principale merg spre o fundamentare biologică a
comportamentului; adept al teoriilor genetice care
 Extraversia – introversia (concepte de bază
accentuează rolul înnăscutului în determinarea diferenţelor ale teoriei sale, teoretizate de catre C.G.
psihologice dintre oameni. Jung) – sunt explicate prin teoria nivelului
 Eysenck a dezvoltat un model factorial ortogonal înnăscut al excitării nervoase , controlat de
tridimensional al personalităţii; cei 3 factori sunt conceputi ca
un continuum de-a lungul căruia se poziţioneaza persoanele: sistemul reticulat activator ascendent
 Extraversia (extraversie – introversie) (SRAA):
Nevrotismul (stabilitate – instabilitate emotională )

 Psihoticismul (adaptabilitate – psihotism)
 introvertiţii se nasc cu un nivel ridicat al excitaţiei
 Analiza celor trei factori / dimensiuni de personalitate relevă ‘ (de aceea evita excitatia)
tipul de personalitate ’ (cel mai inalt ca grad de generalitate);  extravertii au nevoie de schimbări mai intense
prin combinarea factorilor extraversie si nevrotism Eysenck dă pentru a se declanşa trezirea bioelectrică a
o nouă întemeiere tipologiei hipocratice a temperamentelor: creierului (de aceea cauta excitatia).
coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic

35 36

6
10/14/2019

Inventarul de personalitate
Eysenck - EPI
 Nevrotismul (instabilitatea emoţională) -  EPI măsoara personalitatea prin 2 dimensiuni
este legat de sistemul limbic şi activarea independente una de alta : extraversia si
emoţiilor la nivelul sistemului nervos nevrotismul ;
automat (ariile hipocampice şi amigdaliene  Chestionarul cuprinde 57 de itemi :
Scala (E) – Extraversie - 24 de itemi
ca sediu al emoţiilor); ideea şi-a găsit 
 Scala (N) – Nevrotism - 24 de itemi
numeroase confirmări ulterioare.  Scala (L / Lie) – ‘Minciuna’ - 9 itemi;
 Psihoticismul – este pus în legătură cu  Subiectul răspunde la întrebări prin ‘Da’ sau ‘Nu’;
sistemul hormonal androgin, cu glandele ce  Cotarea se face dupa grila: se acordă 1 punct
dezvoltă şi menţin caracteristicile masculine pentru fiecare răspuns identic cu grila.
(activismul şi agresivitatea); ideea şi-a găsit  Dispune de forme paralele (Forma A si Forma B)
mai puţine confirmări ulterioare. pentru cazurile in care se doreşte retestarea.
37 38

Interpretarea scalelor EPI


 INTROVERTUL – este liniştit, retras, introspectiv,
 Scala extraversie – introversie (E) defineşte trăsăturile de afirmare,
sociabilitate, energie de viaţă şi dominanţă. are o viaţă interioara bogată; este tipul gânditor,
 Notele mari sunt caracteristice extraversiunii, notele mici indicat pentru cercetare, posedă gândire abstractă,
introversiunii. dar un spirit de observaţie mai puţin dezvoltat căci
 EXTRAVERTUL – este sociabil, ii plac activitatile distractive, are
mulţi prieteni, simte nevoia de a discuta cu oamenii şi nu îi place să este orientat spre interior şi oarecum rupt de
lucreze de unul singur; işi asumă uşor riscul, îi place aventura şi se exterior; uşor tensionat, căci îi lipseşte uşurinţa
expune pericolelor; tinde spre emoţii puternice, doreşte agitaţia şi
este in general impulsiv; ii place să facă glume, este oscilant, exteriorizării bogatelor trăiri interioare; in relaţiile
optimist, are tendinţa de a fi agresiv şi işi pierde cu uşurinţă sociale este rezervat şi distant, neîncrezător şi
stăpânirea de sine; artistic, înclinat spre exterior; in creaţia estetică,
produce un desen împrăştiat, adesea cu subiect abstract; tip alert, cu planificat (non-impulsiv); inclinat spre un mod de
iniţiativă şi bun organizator; tinde să se supraaprecieze şi să accepte viaţă ordonat, nu agreează agitaţia, îşi domină
doar propriul punct de vedere.
agresivitatea şi nu-şi pierde uşor cumpătul; tinde să
se subaprecieze.
39 40

Interpretarea scalelor EPI Interpretarea scalelor EPI

 Scala instabilitate emotionala (nevrotism) – stabilitate (N)


 Scala de minciuna (L) - afirma
 NEVROTISMUL este caracteristic notelor ridicate; este definit comportamente sociale dezirabile, dar pe
de interrelaţia dintre trăsăturile de anxietate, depresie,
autoapreciere scăzută, timiditate , toate datorate lipsei de care marea majoritate a populatiei le incalca
control emoţional; reacţiile emoţionale puternice ale in comportamentul informal.
instabilului interferă cu adaptarea sa scazuta la evenimentele
de viată şi îl conduc spre reacţii emoţionale iraţionale, adesea  Notele mici indica sinceritatea raspunsurilor
rigide.
 STABILITATEA EMOŢIONALĂ – caracteristica notelor  Notele mari sunt masuri ale raspunsurilor
scazute, respectiv lipsei emotionalitatii sau apatiei; sunt dezirabile, conformiste sau disimulative.
persoane greu de stimulat emoţional, reacţiile emoţionale sunt
slabe ca intensitate, lente, intră greu în atmosfera emoţională  Scala L este orientativa in interpretarea
şi au tendinţa de a reveni la starea de calm, ‘plat’ repede după
activarea emoţională. rezultatelor chestionarului
41 42

7
10/14/2019

Coleric, melancolic, flegmatic,


Tipologia temperamentală sanguin- de la stanga la dreapta
Din combinarea celor doua scale rezulta:
 Colericul (extravertit şi instabil) - este sensibil, neliniştit,
agresiv, excitabil, impulsiv, activ, optimist;
 Sangvinicul (extravertit şi stabil emoţional) - este deschis,
cald, sociabil, comunicativ, vorbăreţ, plin de viaţă, dinamic,
fara griji, cu aptitudinea naturala de a fi lider;
 Flegmaticul (introvertit şi stabil) - este foarte calm, liniştit,
temperat, controlat, paşnic, reflexiv, pasiv, grijuliu;
 Melancolicul (introvertit şi instabil) - este liniştit, dar pesimist,
sobru, rigid, temător, nesociabil, cu mari fluctuaţii ale
dispoziţiei.

43 44

45 46

Cunoaşterea temperamentului
Activitate practică (C.Cocan) elevilor şi studenţilor (v.şi modul I)
În echipe de doi, se realizează două portrete

temperamentale: al tău şi al coechipierului. Se  Metoda observaţiei
bifează câte un punct pentru fiecare trăsătură
temperamentală considerată prezentă- v.roata lui  Metoda anchetei pe bază de
Eysenck. Se stabileşte temperamentul chestionar
predominant;
 Se schimbă între parteneri portretele  Analiza scrisului (discutabilă)
temperamentale;
 Portretul făcut de tine- proiecţia temperamentală a  Convorbirea cu părinţii
imaginii de sine;
 Portretul făcut de coleg- percepţia temperamentală  Metoda experimentală
a imaginii de sine.
 Se confruntă cele două portrete personale obţinute,
diferenţele sau concordanţele dintre acestea şi se 47 48
analizează.

8
10/14/2019

Modul IV.2  Ca latură relaţională a personalităţii, responsabilă


de modul în care oamenii interacţionează în cadrul
societăţii, caracterul a fost interpretat ca o pecete
sau amprentă ce se imprimă în comportament, ca
un mod de a fi al omul, ca o structură psihică
Caracterul complexă prin intermediul căreia se filtrează
cerinţele externe şi în funcţie de care se elaborează
reacţiile de răspuns.
 Deoarece caracterul exprimă valoarea morală,
personală a omului, a mai fost denumit şi profilul
psiho-moral al acestuia, evaluat, în principal, după
criterii de unitate, consistenţă şi stabilitate.
50

 Caracterul reprezintă configuraţia sau  Considerată componenta fundamentală a


caracterului, atitudinea este o construcţie psihică
structura psihică individuală, relativ sintetică ce reuneşte elemente intelectuale, afective
stabilă şi definitorie pentru om, cu şi volitive. Atitudinea este o modalitate internă de
raportare la diferitele laturi ale vieţii sociale, la alţii,
mare valoare adaptativă, deoarece la sine, la activitate şi de manifestare în
pune în contact individul cu realitatea, comportament. Atitudinea este invariantul pe baza
căruia individul se orientează selectiv, se
facilitându-i stabilirea relaţiilor, autoreglează preferenţial, se adaptează evoluând.
orientarea şi comportarea, potrivit  Atitudinile se exprimă, cel mai adesea, în
comportament prin intermediul trăsăturilor
specificului individual. caracteriale: modestia, demnitatea, siguranţa de
51
sine etc. 52

Modelul balanţei caracteriale


 Sunt considerate trăsături caracteriale  Sugerează ideea potrivit căreia atitudinile
numai cele care satisfac o serie de cerinţe: există două câte două, una opusă celeilalte.
-sunt esenţiale, definitorii pentru om; La naştere, trăsăturile caracteriale se află la
-sunt stabilizate, durabile, determinând un mod cota zero, evoluţia lor fiind, teoretic, egal
constant de manifestare a individului şi probabilă; în realitate, omul va evolua spre
permiţând anticiparea reacţiilor acestuia; un pol sau altul după cum reacţiile lui vor fi
-sunt coerente cu toate celelalte, caracterul întărite sau respinse social. Procesul este
presupunând nu trăsături izolate juxtapuse, deosebit de complex, fiind determinat nu
ci sinteza, structurarea bine definită a atât de numărul situaţiilor pozitive sau
trăsăturilor în virtutea cărora oamenii se negative cu care se întâlneşte individul cât,
diferenţiază între ei.
mai ales, de întărirea sistematică a unora
53
dintre ele. 54

9
10/14/2019

Modelul cercurilor concentrice


caracteriale
Trăsăturile individuale sunt de trei tipuri: cardinale,
 Işi are originea în concepţia lui G.W. 
dominante, penetrante, cu semnificaţie majoră pentru viaţa
Allport cu privire la însuşirile oamenilor, oferind mari posibilităţi în cunoaşterea şi afirmarea
individului; centrale, generalizate, constante, controlând un
(trăsăturile caracteriale) clasificate de număr mare de situaţii obişnuite, comune; secundare,
periferice, mai puţin active exprimând aspecte neesenţiale de
acesta în: trăsături comune care îi manifestare a individului şi având o existenţă minoră şi
latentă.
aseamănă pe oameni şi în virtutea  Trăsăturile caracteriale autentice sunt doar primele două care
cărora aceştia pot fi comparaţi unii cu dispun de constanţă şi au ecouri semnificative asupra
comportamentului individului.
alţii şi trăsături individuale care, pentru  Trăsăturile aflate în cele trei cercuri concentrice nu sunt
imuabile, nu au un loc predestinat, dimpotrivă ele sunt mobile,
a fi mai clar diferenţiate de primele, flexibile, putând trece, în funcţie de cerinţe şi situaţii, dintr-un
sunt denumite dispoziţii personale, cerc în altul.

acestea diferenţiindu-i pe oameni între 55 56

ei.

Modelul piramidei
caracteriale
Modul IV.3. Subsistemul
instrumental al personalităţii:
 Propus de M. Zlate porneşte de la
capacităţile şi aptitudinile.
ideea că nu este important numărul
atitudinilor şi trăsăturilor ci modul lor
de organizare, relaţionare şi
structurare. Relevanţa modelului
constă în faptul că oferă posibilitatea
înţelegerii caracterului nu ca un
conglomerat de trăsături ci ca un
sistem bine structurat. 57

Talent si geniu
 Aptitudinile reprezintă un complex de însuşiri  Forma calitativ superioară de manifestare a
psihice individuale, structurate într-un mod original, aptitudinilor complexe este talentul. El se
care permite efectuarea cu succes deosebit a deosebeşte de aptitudine prin gradul înalt
anumitor activităţi. de dezvoltare a aptitudinilor şi, mai ales,
 Unele însuşiri sau componente psihice ale prin îmbinarea lor corespunzătoare, ceea ce
persoanei (cunoştinţe, priceperi, deprinderi) asigură face posibilă creaţia de valori noi şi
şi ele îndeplinirea activităţii, însă la un nivel mediu, originale.
obişnuit, uneori chiar automatizat şi stereotipizat, de  Forma cea mai înaltă de dezvoltare a
aceea nu trebuie confundate cu aptitudinile. Nu aptitudinilor care se manifestă într-o
însuşirile izolate sunt aptitudini ci doar cele care se activitate de importanţă istorică pentru viaţa
îmbină şi se sintetizează într-un tot unitar, într-o societăţii, pentru progresul cunoaşterii
anumită configuraţie, în virtutea căreia dispun şi de umane, a ştiinţei, tehnicii, culturii conducând
un mare grad de operaţionalitate. 59 la creaţii unice, irepetabile, o reprezintă 60

geniul.

10
10/14/2019

Innascut sau dobandit?


 Una din cele mai controversate probleme în legătură cu
aptitudinile o reprezintă caracterul lor înnăscut sau  Pe o bază ereditară, variabilă de la un
dobândit.
 La naştere subiectul dispune de un potenţial ereditar, de individ la altul, aptitudinea şi,
anumite predispoziţii genetice care privesc nu doar
morfologia şi funcţiile biologice ci şi posibilităţile de acţiune ale finalmente, capacitatea se construiesc

indivizilor.
Acest potenţial ereditar se află, însă, numai în germene şi nu
prin exersările prilejuite de activitate şi,
posedă emergenţa necesară pentru a se realiza de la sine; deci, în bună măsură, se dobândesc.
 pentru ca potenţialul să fie valorificat şi dezvoltat ca un sistem
operaţional sunt necesare Aptitudinea depinde de ereditate dar
 maturizarea organismului şi a sistemului nervos central şi,
totodată, nu este oferită, nemijlocit, de ea ci se
adaptarea la mediul natural şi social în condiţiile unor
făureşte în condiţiile prilejuite de

necontenite acţiuni dintre subiect şi ambianţă, deosebit de
importante fiind activitatea şi învăţarea.
61
activitate. 62

Clasificarea aptitudinilor: Aptitudini simple

 Aptitudinile simple, elementare se sprijină


pe un tip omogen de operare sau
În raport cu natura operaţiilor implicate
funcţionare.
aptitudinile pot fi:
 Astfel sunt toate proprietăţile sensibilităţii, de
-aptitudini simple, elementare şi tipul acuităţii vizuale, tactile, olfactive, de
-aptitudini complexe. vedere în spaţiu şi orientare în timp, simţul
ritmului, capacitatea de concentrare şi
distribuţie a atenţiei etc.
 Acestea mijlocesc acţiunile şi condiţionează
63 eficienţa pe anumite laturi ale activităţii. 64

Clasificarea aptitudinilor
Aptitudini complexe complexe
 Aptitudinile complexe apar, la o primă  Aptitudinile complexe pot fi, în funcţie
interpretare, ca o reuniune de aptitudini
simple, elementare. de aplicabilitatea lor:
 Astfel, aptitudinea muzicală presupune -aptitudini speciale şi
acuitate auditivă, auz absolut, simţ al
ritmului, reprezentarea melodiilor, memorie -aptitudini generale
muzicală etc.
 La o interpretare mai profundă se înţelege
că nu poate fi vorba de o simplă însumare,
reunire de aptitudini, ci este, mai degrabă, o
structură sau o matriţă după care se
profilează un stil individual de receptare şi
reacţie propriu (în cazul dat) muzicianului. 65 66

11
10/14/2019

Aptitudini speciale si
generale Inteligenta

 Aptitudinile speciale mijlocesc eficienţa  Inteligenţa este apreciată ca cea mai


activităţii într-un domeniu deosebit de generală aptitudine şi chiar ca latura
restrâns cum ar fi: interpretarea muzicii la un rezolutiv-productivă a personalităţii. Potrivit
anumit instrument, reuşita în arta portretului acestei ultime accepţiuni inteligenţa este
privită ca:
(din domeniul artelor plastice) etc.
-sistem complex de operaţii care condiţionează
 Aptitudinile generale sunt solicitate de mai modul general de abordare şi soluţionare a
multe domenii de activitate specific umane: celor mai diverse sarcini şi situaţii
spiritul de observaţie, capacitatea creativă, problematice;
inteligenţa. -aptitudine generală având în vedere
67
implicarea ei cu succes în extrem de 68

numeroase şi variate activităţi.

Componenta aptitudinii
Aptitudinea pedagogica pedagogice
 In functie de particularitatile proceselor psihice, care fac parte
 Profesiunea de educator implica din continutul psihic al aptitudinilor pedagogice, se pot
raportarea si confruntarea continua cu mentiona urmatoarele categorii de aptitudini :
 Aptitudini ce asigura calitatea gandirii – capacitatea de analiza
altii, de aceea anumite calitati si sinteza, flexibilitatea, originalitatea ;
 Aptitudini ce asigura calitatea limbajului- capacitatea de a
aptitudinale sunt indispensabile folosi in mod adecvat acest instrument de comunicare este
acelora care isi aleg si presteaza prezenta in toate aptitudinile pedagogice : inteligibilitatea,
claritatea, plasticitatea, expresivitatea, fluenta ;
aceasta profesiune.  Aptitudini ce garanteaza calitatea atentiei-concentrarea,
intensitatea, distributivitatea, comutativitatea ;
 Aptitudinile pedagogice, solicitate  Aptitudini ce determina calitatea memoriei- rapiditatea
memoriei, trainicia pastrarii si promptitudinea recunoasterii si
profesorului in actiune, se manifesta in reproducerii.
activitatea de educatie si pot fi
evidentiate pe baza performantelor 69 70

realizate.

Aptitudini pedagogice
speciale
- Aptitudini organizatorice- se manifesta in intrega activitate
desfasurata de profesor : planificarea propriei munci,
 Tinand cont de structura psihica interna a aptitudinilor pregatirea si desfasurarea lectiilor, indrumarea activitatii
pedagogice, se poate aprecia si existenta unor aptitudini colectivuli de elevi ;
pedagogice speciale, cum ar fi : - Spiritul de observatie- capacitatea ce permite sesizarea celor
mai fine nuante si manifestari ale actiunii educative.Cu ajutorul
- Aptitudinea de a cunoaste si intelege psihicul celui supus ei profesorul poate surprinde si intui “starea de spirit si
actiunii educative- capacitatea intuitiva, patrunderea si intentiile elevilor, dupa expresia fetei si anumite
sesizarea rapida a particularitatilor psihice miscari” (F.N.Gonobolin, 1963 ) ;
individuale.Contactul permanent cu elevii, compensat cu o -Tactul pedagogic- capacitatea de a gasi, la momentul oportun,
pregatire continua, dezvolta si perfectioneaza aceasta forma cea mai adecvata de atitudine si tratare a elevilor (
aptitudine ; Gonobolin ) ; se poate aprecia ca tactul este capacitatea
- Aptitudinea empatica- ii ofera profesorului posibilitatea de a profesorului de a-si mentine si consolida starile psihice
privi toate influentele prin prisma celor carora li se adreseaza pozitive si de a le domina si inhiba pe cele negative, oferind
astfel raspunsuri si solutii prompte tuturor solicitarilor
si de a prevedea, nu numai eventualele dificultati, dar si procesului instructiv-educativ.
posibilile rezultate; Gonobolin, F.N. Vnimaniye i proizvodstvennoye obucheniye / F.N. Gonobolin; Tsentr. ucheb.-
metod. kab. prof.-tekhn. uchilishch, Gos. kom. po prof.-tekhn. obrazovaniyu pri Gosplane
SSSR. — M.: Proftekhizdat, 1963. — 84 p.
71 72

12
10/14/2019

Modul IV.4.  Creativitatea reprezintă o capacitate


complexă a omului, o structură
caracteristică a psihicului, ce face posibilă
opera creatoare. Noutatea este apreciată
după cota de originalitate ce se manifestă la
Creativitatea diferite nivele.
 Talentul este conceput ca o dezvoltare
superioară a aptitudinilor generale şi
speciale, el corespunde doar creativităţii de
nivel superior fiind dependent într-o mai
mare măsură decât creativitatea de zestrea
ereditară. Toţi oameni sunt în grade diferite
creativi dar numai unii sunt talentaţi. 74

Factorii creativitatii Blocaje ale creativitatii


 Din punct de vedere psihopedagogic, ne interesează
creativitatea ca structură psihică pe care şcoala este chemată  Sidney Shore (cf. Jaoui, 1990, p.18-
să o dezvolte. Ea are multiple faţete şi, din acest punct de
vedere, factorii ce contribuie la conturarea potenţelor 20) a inventariat trei tipuri de blocaje
creatoare sunt:
ale creativitatii: emotionale, culturale
 Factorii de natură intelectuală au în centrul lor imaginaţia, si perceptive.
ca proces predilect al creativităţii, alături de memorie, gândire
şi implicit inteligenţa.
 Factorii caracteriali, respectivi trăsături cum sunt atitudinea
inovatoare, voinţa fermă, perseverenţa şi tenacitatea etc.
 Factorii sociali, prin modelele pozitive sau negative oferite de
diferite persoane sau instituţii cu rol deosebit în declanşarea şi
susţinerea actelor creative. Societatea în ansamblul său poate
stimula sau frâna dezvoltarea cunoaşterii şi a creativităţii.

75 76

1. Blocaje de tip emotional: 2. Blocaje de ordin cultural:


 teama de a nu comite o greseala, de a nu parea
extravagant;  dorinta de a se conforma modelelor sociale, dorinta de
 teama de a risca sa fii un "pionier", de a fi in minoritate; apartenenta;
 oprirea prematura la prima idee, solutie care apare sau teama  "conformism" la idei vechi, ca si la cele noi;
ori neincredere fata de superiori, colegi, colaboratori;  tendinta de a reactiona conform principiului "totul sau nimic";
 capacitatea slaba de a se destinde, de a lasa timp incubatiei  prea mare incredere in statistici si experienta trecuta;
sa se desfasoare, sa actioneze;  punerea pe primul plan a factorilor practici sau economici in
 dorinta aproape patologica pentru aparenta securitate a luarea deciziilor, ceea ce reduce timpul pentru a avea un
"cunoscutului" si a "evidentului"; numar suficient de idei;
 dificultatea de a schimba modelul de gandire;  slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile;
 dependenta excesiva fata de opiniile altora;  sentimentul ca tendinta de a te indoi sistematic este un
 lipsa competentei de a depune un efort sustinut pentru a inconvenient social;
desfasura procesul de rezolvare a unei probleme de la  prea mare incredere in logica a ceea ce se numeste Ratiune;
identificarea ei pana la solutionare.  exaltarea excesiva fata de spiritul grupului, conducand la
conformism.
77 78

13
10/14/2019

3. Blocaje de ordin perceptiv: Metode de stimulare a


creativitatii
 incapacitatea de a se interoga asupra evidentului;
 incapacitatea de a distinge intre cauza si efect;  Brainstorming-ul
 dificultatea de a defini o problema sau declinarea capacitatii,
 refuzul de a sesiza, de a releva;  Metoda 6-3-5
 dificultatea de a destructura o problema in elemente care pot fi
manipulate, dirijate;  Metoda Phillips 6-6
 dificultatea de a diferentia intre fapte si probleme;
 prezentarea prematura a pseudo-solutiilor la probleme care nu  Metoda cubului
au fost inca definite;
 incapacitatea de a utiliza toate sensurile care ne pun in  Tehnica ciorchinelui
contact cu mediul;
 dificultatea de a percepe relatii neobisnuite intre idei si  Tehnica de grup nominal
obiecte;
 incapacitatea de a defini lucrurile;
 ingustarea excesiva a punctului de vedere;
79 80
 credinta negativa: "Nu sunt creativ".

Brainstorming-ul (asaltul de idei) Metoda „6-3-5”


 a fost iniţiat de către A. Osborn şi a devenit între timp Este denumită astfel după împărţirea unui grup mai
cea mai utilizată metodă de stimulare a creativităţii în mare (de pildă un grup şcolar) în grupuri de câte
grup. Metoda are două etape distincte: şase persoane, în care fiecare propune câte trei
 - etapa producerii ideilor, în care se prezintă tema, idei într-un timp de maximum cinci minute. Primul
problema în legătură cu aceasta şi se solicită emiterea a grup discută problema şi, pe o fişă, sunt trecute
cât mai multor idei (chiar fanteziste) legate de rezolvarea trei idei, fiecare formând capul unei coloane sub
problemei anunţate. Important în această primă etapă
este să se producă cât mai multe idei dându-se frâu liber care se vor trece ideile celorlalte grupuri. După
imaginaţiei şi să nu fie criticate ideile celorlalţi (ele pot fi cinci minute, fişa este trecută la alt grup care
chiar preluate şi completate sau ameliorate); adaugă trei idei (câte una în fiecare coloană) sub
 - etapa evaluării ideilor, realizată după o pauză mai celelalte ş.a.m.d. până ce fişa trece pe la toate
prelungită când, împreună cu întregul grup se grupurile. În final, liderul grupului citeşte
analizează soluţiile emise şi se aleg ideile cele mai propunerile făcute în faţa întregului grup şi în
originale, mai fezabile sau mai eficiente pentru problema urma discuţiilor se va hotărî care dintre acestea
pusă în discuţie (Daniela Creţu, coord., 2005, p.137); să fie însuşite.

81 82

Metoda cubului (Ion Al.Dumitru,


„Phillips 6-6” 2000)
Este o metodă ce se adresează unor grupuri mai mari (30-60 de  Îi ajută pe elevi să studieze o temă, un concept din
persoane) care vor fi împărţite în grupuri mai mici de câte perspective diferite; ea presupune utilizarea unui cub (real
şase persoane în care se va supune dezbaterii o anumită sau imaginar) care are diferite instrucţiuni notate pe fiecare
problemă pe parcursul a şase minute. faţă a sa, după cum urmează:
Fiecare grup îşi va alege un coordonator care va urmări, ca pe - Descrie – cum arată?
timpul celor şase minute de dezbatere să se formuleze o - Compară – cu ce se aseamănă şi de ce diferă?
opinie a grupului ce va fi anunţată şi consemnată la final. - Asociază – la ce te face să te gândeşti?
Urmează o discuţie generală unde, timp de 30 de minute, opiniile - Analizează – din ce este făcut?
formulate de către grupuri sunt analizate şi interpretate.
Avantajul pe care îl oferă o asemenea metodă este acela că într- - Aplică – cum poate fi folosit?
un timp relativ scurt sunt rezumate părerile unui mare număr - Argumentează pro şi contra – este bun sau rău? De ce?
de persoane cu privire la o anumită problemă de interes  Profesorul le cere elevilor să scrie despre un anumit concept
general. sau o anumită temă parcurgând toate cele şase feţe ale
În plus se asigură condiţiile lucrului în grup ce are avantajul că cubului. Este preferabil să se respecte ordinea prezentată
prin emiterea unor idei în faţa mai multor persoane, se pentru că aceasta îi conduce pe elevi în mod treptat spre o
produce o schimbare a punctului de vedere al altora, dar şi gândire complexă.
elaborarea unor noi opinii.

83 84

14
10/14/2019

Tehnica „ciorchinelui” (Ion


Al.Dumitru, 2000) Tehnica de grup nominal
 Este o tehnică de predare-învăţare care încurajează pe elevi să
gândească liber şi deschis, să evidenţieze diferitele conexiuni dintre
 Se formează un grup de 7 – 10 persoane.
idei sau chiar să construiască noi asociaţii dintre acestea. Ea Acestea se aşează în jurul unei mese, având
presupune parcurgerea următoarelor momente care, în formă posibilitatea de contact vizual.
imperativă, presupun respectarea unor prescripţii:
- scrieţi un cuvânt sau o propoziţie-nucleu în mijlocul tablei (sau a  Spre deosebire de metoda brainstorming,
unei foi de hârtie); persoanele din grup nu îşi vorbesc. Fiecare
- începeţi să scrieţi cuvinte sau sintagme care vă vin în minte în lucrează individual şi îşi scrie ideile pe o foaie de
legătură cu tema/problema pusă în discuţie (scrisă în mijlocul tablei); hârtie. Fiecare îşi prezintă în grup toate ideile pe
- legaţi cuvintele sau ideile produse de cuvântul, sintagma sau care le-a scris. Pe o tablă se înregistrează toate
propoziţia-nucleu iniţială prin trasarea unor linii care evidenţiază
conexiunile dintre idei (conexiuni pe care le intuiţi sau despre care ideile. Se ia apoi fiecare soluţie şi se discută,
credeţi că există); fiecare idee primind atenţia cuvenită.
- scrieţi toate ideile care vă vin în minte în legătură cu
tema/problema propusă, până la expirarea timpului alocat acestei  Această metodă are unele dezavantaje: durează
activităţi sau până aţi epuizat toate ideile care vă vin în minte. prea mult şi este mare consumatoare de energie.
Tehnica „ciorchinelui” se poate utiliza şi individual, dar folosită în grup

dă posibilitatea fiecărui elev să ia cunoştinţă de ideile altora, de  Există însă şi avantaje: structurarea mare a
legăturile şi asociaţiile dintre acestea realizate de colegii săi. ideilor şi evitarea conformismului grupului.
85 86

15