Silabe de Secundă

OVIDIU CONSTANTIN CORNILĂ
...din leagănul
în care ne-am dat huţa
sărutul şi surâsul
culeg în fiecare ieri
poate şi mâine
boboci de amintiri
şoptiţi mereu în glas gândit de umbra Mea...
(Şoapta)
SILABE
DE
SECUNDĂ
9 789731 463544 I.S.B.N.978-973-146-354-4 Editura RAFET
Ovidiu Constantin Cornilă__________ Silabe de secundă
Argument
Era una din zilele acelea de aprilie care îţi

dau impresia că poţi simţi cu adevărat verbul „a
trăi”. Adolescent, licean, anii ’’90, literatura,
prima dragoste şi pofta de viaţă au fost primele
ingrediente. Aşadar, dragă cititorule, pot spune
că începeam să reinventez lumi deja inventate,
dormeam când alţii veneau obosiţi de pe la ale
lor, aveam întâlnire cu muzele când, din nou,
aceiaşi „alţii”, oameni de altfel normali, plecau
cu noaptea în cap pe la treburile lor. Începeam să
trăiesc un timp al meu şi, cu cât mă adânceam
mai mult în el, cu atât orice viu, orice material şi
imaterial îmi spuneau mai mereu câte ceva
neobişnuit de ciudat şi seducător.
Mai târziu am învăţat că starea aceea
chinuitor de plăcută, care nu îmi dădea pace să
dorm şi care totuşi mă purta prin vise se numea
5
inspiraţie şi mă alesese… nu ştiu de ce şi nu aş

vrea să ştiu. Eu i-am deschis larg poarta, fără să
înţeleg pe cine primesc „în casă”. Aşa au trecut
anii… Între timp, am învăţat să convieţuim
decent. Muzele mele se numeau Barbu, Blaga,
Cărtărescu, Eminescu, Lewis Carroll, mitologia
greacă, serile mirosind a fân proaspăt cosit, râul,
marea, fata din vis, pianul, iluzia, timpul,
chemarea, toamna…
Toate m-au fascinat şi mi-au dat aripi
suficiente pentru a-mi zbura visul, dorinţa. Toate
pentru mine şi eu pentru ele. Eram curios cum
arătau sentimentele pe hârtie, voiam să le dau o
formă, încercam să definesc culorile, viata însăşi.
Am făcut-o pentru că frumosul nu merită să stea
ascuns în frumoasa închisoare a sufletului, la fel
cum au stat mii de ani închise nestematele în
minele regelui Solomon. Eu îmi aştept
descoperitorii, exploratorii personali la fiecare
„acum”, în fiecare „voi”. Mi-ar plăcea să cred că
toţi o facem pentru că merită şi să nu regretăm
nici o secundă din acest basm numit
„POEZIE”…
OVIDIU CONSTANTIN CORNILĂ
6
Esenţă tare de salcâm pusă-n vers
V-aţi pus vreodată întrebarea, ce aţi simţi

dacă v-aţi trezi în faţa unei stânci albite de trecerea
timpului în care să aliceşti scrieri atemporale şi
totuşi contemporane, cum ar fi, de exemplu... Cele
zece porunci, care de fapt să fie una singură...
iubeşte ca să fii iubit? Ăst sentiment l-am avut
când mi-a intrat sub ochi şi în suflet poezia lui
Ovidiu Constantin Cornilă, poet care, la fel ca şi
„tizul” său antic exilat la Pontul Euxin, desparte
timpul în silabe. Scrie de la 15 ani, de când era
elev la un liceu din oraşul Roman. Ca orice
moldovean care se respectă, fiind băiet, păduri
cutreiera pentru a descoperi muza poeziei. Debutul
se întâmplă în ziarul local „Crai Nou” cu poemul
„Infinit”. De aici... să te ţii lume, s-a aşezat Ovidiu,
cu mâna la falcă, precum autorul „ponticelor” şi a
acumulat sensibilitate în el cât Siretul pe care vin
toate morile lui Sadoveanu!
După cum se ştie, dragostea nu a fost
caducă niciodată, nu o zic eu, au zis-o şi o zic toţi
cei atinşi de îngerul albastru, ea face parte din
7
fiinţa umană, o naşte, o creşte şi o doboară, în

egală măsură, înălţând-o acolo unde zeii se
odihnesc a tăcere. Ovidiu Constantin Cornilă
însăilează poveşti şi stări de dragoste în şi din orice
astfel justificându-şi preaplinul silabelor. „te-aş
ruga să-mi împrumuţi/puţin din fereastra ta,/să pot
inspira aerul de pădure/al chemării”... (te-aş
ruga), ca mai apoi să schimbe registrul
propunându-ne să ne jucăm de-a imaginatul a două
baloane de săpun care se unesc: ... „şi te-aş ruga
să-mi desenezi/pe ascuns/un pic de tine(cu glasul
baloanelor de săpun/care se sparg/atunci când se
unesc...” (te-aş ruga).
Este o calitate să cauţi un lucru tocmai acolo
unde ştii că-l vei găsi, astfel încrederea în tine nu
este decât o noţiune de timp, de aceea el caută
lumina acolo de unde poate veni, fără să-i fie
teamă că pădurea îl va trăda, caută noaptea ca o
izbăvire totală, în care se cufundă lumea pentru a
renaşte în fiecare dimineaţă; „de atâta timp/caut
noaptea/pe care am pus-o deoparte pentru tine”,
după care concluzia cade de la sine:… „ştii,
iubito,/noaptea e atât de departe de noi/că ne
putem atinge veşniciile”. (aproape)... „şi ştii că
numai dimineaţa/florile plâng de tine/iar şi iar/din
lacul cu adânc”(să ştii).
8
Cu toate că Ovidiu Constantin Cornilă scrie

o poezie condensată, esenţă tare de salcâm pusă-n
vers, o mică descriere nu face decât să dezlege
misterul cu o clipă mai devreme, lăsând
posibilitatea cititorului să creadă că a prins firul
poveştii”. Scriu toate cuvintele şi le cuvânt cu
trupul,/le măsor cu firul ierbii/pentru ca tu să
înţelegi/unde mi-e izvorul; scriu potecile toate şi
mă caut;/dar nu uit să iau cu mine/floarea din
glasul matinal/al perechii”(Cărare).
De obicei, în prefaţă se scrie despre lucrarea din
paginile următoare, fie proză, fie poezie, iar cel
care o face şi-a asumat o povară ingrată, deoarece
este pus în situaţia de a alege ceea ce este
semnificativ pentru cititor, pentru ca acesta să se
familiarizeze mai repede cu ceea ce are de citit. Şi
în acest caz, „Silabe de secundă” este excepţia
care întăreşte regula, ar însemna să rescriu toate
poeziile, luând pâinea de la gură editorului, căruia
nu-i mai rămâne decât să semneze că a luat act de
prezenţă la acest volum. De ce zic toate astea?
Pentru că poezia lui Ovidiu Constantin Cornilă
este toată o metaforă, una solidă ca stânca de care
făceam vorbire la începutul acestor rânduri. De
aceea mă opresc în a exemplifica, ci doar insera
sentimentele care m-au încercat şi mă încearcă ori
de câte ori recitesc „Silabe de secundă”. Spuneam
9
că debutul l-a avut la 15 ani, şi de atunci tot scrie,

însă acea pudicitate nepermis de mare l-a ţinut
departe de ochii cititorului. Acum a simţit
momentul că este pregătit să dea piept cu
beneficiarii de frumos şi, vă spun cu mâna pe
inimă, are cu ce veni. Ovidiu scrie o poezie ruptă
din realitatea înconjurătoare, plină de metaforă,
neuitând niciodată să privească înapoi cu duioşie la
„hârtia din care am plecat copil/spre marea
timpului/iar fericirea la care sper bătrân/mă-
nchide adânc/în trupul lui Circe;/m-am născut
Evă/şi am murit Adam.../(Puţin)
´
Marin Traşcă
Madrid-02 noiembrie 2014
10
Drum pe lângă mine
reavăn si neîmpăcat
negustorul clipelor
îşi plânge bucuria,
ea, ispita, ar fi venit pe lume
- se zice -
în pauza dintre două numere de circ,
acolo, clovnul poartă mască,

minte mai tot timpul,
cere aplauze, scoate limba,
sare peste câini şi momeşte copiii
cu bomboane…
ea îi rezistă o vreme,
apoi se lasă înduplecată,
11
a venit vremea dinainte

cu surâsuri nucleare,
cu timpanele intoxicate
de atâtea ecouri…
poate că de asta mă tem

de pilonii orbi ai muzei mele
nenorocite
să nu o ia la sănătoasa
cu picioroangele ei uscate
şi nu voi vedea
cine e în vârful lor…
cine sau ce e măscăriciul

cu faţa aceea bolnavă
şi săpată prea adânc
în piatra lacrimii…
12
Poveste
tăcerea cade-ntre noi

ca lacrima caldă
a primului păcat şi,
în căderea ei încă vie
fiecare colţ de sărut
plânge-n trupul lui copil
povestea ce doare-a iubire…
13
În infinit
dă-mi mâna
şi-o să te duc în primul basm
care-o să treacă pe lângă noi;
acolo tu vei fi prinţesa,

iar eu, menestrelul
care-ţi va cânta în fiecare zi
povestea din care ne-am născut…
14
Aproape
de atâta timp
caut noaptea
pe care-am pus-o deoparte
pentru tine…
noaptea dansului
prin care ne plimbam frunzele -
jumătăţi de inimi;
şi ştii, iubito,
noaptea e-atât de aproape de noi,
că ne putem atinge veşniciile…
15
Speranţa
când, spre mine

vreau a-mi chema copiii gândurilor,
ceva din noapte-mi spune
să stau la fel de nemişcat
ca noaptea însăşi;
să-mi las pierdute stolurile grăbite

ale singurătăţii şi,
cu aceeaşi vrajă
din trupuri sfinxe de castani
să dispar
aşa încet
şi iar
spre tine…
16
Spre tine
nu puteam să merg prin mine

fără să nu mă împiedic
de vreo culoare cu numele tău;
nu puteam să inspir
apusuri şi răsărituri
fără ca ele să nu-mi dea
florile paşilor tăi...
eu, cel de aici,

te caut, te chem şi te visez;
vino, arată-te,
fii zâmbetul
şi poarta,
şi-nceputul…
17
Glas
părul ei medita
la culoarea vântului
care-o pieptăna paroxistic…
el îi vorbea de amintiri
în povestea din care se-ntrupase odată
ea…
iar ea, cu şoaptele-i eolice

se lasă ofrandă lui
acolo, unde numai vântul şi fata
puteau vorbi…
18
Versul
versul meu e o pasăre

ce se roteşte idiot
deasupra tavanului;
gândul meu e o insectă

prinsă într-un colţ al aerului
şi-ntrebată dacă poate fi incoloră…
pânda mea e o puşcă ruginită şi dezarmată,

iar eu mă joc cu ea
fără să ştiu
că gloanţele ei de sărbătoare
mă ţintesc
la fiecare acum…
19
Rugă
călugăriţa treptei de urcat

îşi aşează în fiecare ciob de apus
pietrele
ca nişte metanii în mozaice
pătrate de chemare
spre undeva, tot înainte…
iar umbra ei se culcă
pe haina obosită a amintirii..
acum, călugăriţa se roagă…
20
Ciudat
noaptea bate la porţile gândului

cu aştri de foc;
sălbatic mi-aştept templul
fără preoţi…
noaptea dansează eurile

hora jocurilor nupţiale
şi comanda panilor încâlciţi printre ierburi
jumătatea de nemurire…
nălucile suspină adânc,
râde ceva în mister;
în curând o să se anunţe
ultimele cuvinte;
lumina pătrunde…
21
Să ştii
nu ştii că iar şi iar

acelaşi ascuns
de undeva
îmi strecoară-n buzunarul speranţei
vreo câteva primăveri…
să ştii, mâine stelele o să se facă

frumoase iar
în şoapta fermecată
a femeii tale...
şi ştii că numai dimineaţa

florile plâng de tine
iar şi iar
din lacul cu adânc…
22
Te-aş ruga
te-aş ruga să-mi împrumuţi

puţin din fereastra ta,
să pot inspira aerul de pădure
al chemării…
te-aş ruga să-ţi cer

un pas sau doi din paşii tăi,
să merg prin basm
şi miez de noi;
şi te-aş ruga să-mi desenezi

pe-ascuns
un pic de tine
cu glasul baloanelor de săpun
care se sparg
atunci când se unesc…
23
Cărare
scriu toate cuvintele şi le cuvânt cu trupul,

le măsor cu firul ierbii
pentru ca tu să înţelegi
unde mi-e izvorul;
scriu potecile toate

şi mă caut;
dar nu uit să iau cu mine
floarea din glasul matinal
al perechii…
24
Cântec
ştiu că ai vrea să-mbrăcăm

haina speranţei
şi să udăm boboci de dimineţi,
ştiu că aleea fără timp,

cu-nstrăinatele ecouri doar
e umbra ludităţii noastre;
mai cântă-mi,
dor de tine
acelaşi cântec numai de doi,
c-ai vrea ca să culegem iar
priviri
şi adâncimi
şi noi…
25
Sator
cântă şi ascultă, privitorule!

uite orbul cu găinile la dentist,
tocmai a venit Dona mea
să-l călăuzească spre bunicuţa…
şi-a rătăcit toiagul
cu care te minţea (sic!)
şi, săracul, era cât pe ce
să nu mai vadă drumul…
nu, nu e absurd,
însă o să-l întreb:
îţi place Alice, grifonule?
P.S. orbul: nebunul nu-şi mai recunoaşte

diagonala!
Dona: hai să cumpărăm altul, Alice!
26
Sensus
lipseşte o strofă din dimineaţa ta,

de asta te trezeşti fără gheara
cu care îţi mângâi
timpanul singurătăţii;
lipseşte crucea
de care fug toţi vracii tăi cromatici…
lipsesc oul şi banchiza

unde obişnuieşti să te ascunzi
şi să o faci pe-a Barbu,
lipsesc paşii umbrei tale prăfuite…

unde eşti, poete?
27
Puţin
hârtia din care-am plecat copil

spre marea timpului
va mai compune o buclă…
iar fericirea la care sper bătrân

mă-nchide adânc
în trupul lui Circe;
m-am născut Evă

şi-am murit Adam…
28
Călăuza
călăuza mea spre oraşul fărăîntoarcerilor

mă aşteaptă în fiecare noapte
cu obrajii ei ridaţi…
şi asta, sunt sigur,

e doar semnul bucuriei
care mă zace de-atâta timp
în temniţele-i vulgare…
călăuza mea cunoaşte paşii

pe care-i mătur
să nu mă uit
în fiecare dimineaţă
pe fundul bolului din living;
29
- // -
eu cred că mi se pare cântecul

pe care-l chem la mine
cu toate păsările mele…
călăuza mea a aţipit;

a obosit să mă trezească
în fiecare dimineaţă
cu noaptea-n cap…
30
Sunet de floare
îmi cântă aşteptarea iarăşi

firul de rouă din grădină;
şi-mi iartă gândul
ce din stejarul minţii naşte
noi aşteptări;
şi-n fiecare veşnicie ascult

cântecul care îmi spune
că floarea n-a şoptit nimic,
doar c-a-nflorit…
31
Numai tu ştii
mi-am ascuns faţa în pumni,

să nu-mi strig taina;
mi-am simţit părul liane

să-mi poarte pruncul privirii
prin zâmbetul tău plin;
şi visul ţi l-am dat

ca pe-un alint de primăvară,
povestea mea…
32
Începuturi
când, pentru prima oară

şi-au aplecat capetele
- unul în faţa celuilalt -
Adam şi Eva
s-au gândit pe-ascuns
- ea: el are privirea măreaţă,
însă-i prea ascultător…
-el: ea e frumoasă şi isteaţă,
o ştiu de undeva?
33
De necreat
fii calm, copile,

şi-adormi în leagăn,
nu-i nimic urât în visul tău;
ce-ai tu cu moartea
când nici nu te-ai născut?
uită viaţa asta bolnavă

şi plângi odată
şi creşte mai departe
pe lângă lacrimile
din ţările tale…
să nu te-ntorci aici,
unde curge sânge nobil
în vene de sinucigaşi:
sângele părinţilor tăi…
34
Dor
mi-e dor de vulturul tandru

cu care răscoleam valuri de văzduh
şi cântam pe-nserat
odele tainice ale altarului inimii…
mi-e dor de pasărea

în care-am fost închişi
prizonieri în lanţuri de braţe,
spre dimineţi şi iar spre seri,
eu şi tu…
35
Hai
hai să deschidem corola fiecărei clipe

şi-o să vezi că o să găsim acolo
dragostea dintâi;
hai să-ţi sărut chipul de-nceput

cu buzele inimii mele ce respiră,
tu ştii
doar pentru tine…
36
Mi-e dor
îmi ascult în fiecare clipă

dorul cu mi-e dor,
şi-mi curge dureros de repede
prin floarea pe care am atins-o
eu şi tu
cu palmele, cu faţa, cu noi
în timpul primelor timpuri…
37
Îmi vei lăsa
lasă-mi puţin o clipă din ieri

să te pot visa azi -
munte şi nisip sub pasul tău;
lasă-mi, te rog, un mugur neînceput

din ce va fi odată
mâine…
38
Cu soţ
devreme, devreme
el priveşte mansarda cenuşie
şi parcă mai goală ca niciodată…
şi se miră:
oare nu în fiecare casă
stă zidită câte o Ană?
39
Silabe de secundă
hălăduind prin somnul orb,

te voi găsi
şi-n verbul gri şi prăfuit
uneşte-mi împăcarea...
am dinţi de lapte încă

în inima cu care muşc
terasele din visul tău;
feminitard ţi-aş urmări în el

bazalturile fumegânde
şi braţele de gând
40
- // -
în larg le-aş rechema,

ca să-mi aducă înapoi
mirosul de fierbinte-al tău…
am somnul orb de cerşetor

certat sunt cu uitarea,
am morbul stâncii stâncă;
pe tine te cutreier împăcat
pe tine, încă…
41
Povestea mea cu ochi căprui
cerneau petale triste de visare

pe umbra mea când mă plimbam,
când mă cutreieram vis obosit
şi ros ca urma de mirare…
şi-mi povesteau ridicol de încet
c-abia mai auzeam fereastra,
căderea lor pe gândul meu
aprins acum, odată desuet;
îmi povesteau lumi de pronume

unde’notam când mi-era sete,
unde rugam temple-iluzii
să-mi dea şi mie-un nume…
42
- // -
acum, că simt neliniştea catrenă

tăiată-n aripi fără gest,
aş scrie culorile din mine,

să te găsesc în liniştea prea termă;
căci în cuvântul care-l spui,
cuvântul meu găseşte sens,
pe tine ţie o să-ţi spun
povestea mea cu ochi căprui...
căci în tăcerea care-o vrui,

nu am nimic să mai aştept
decât cuvântul cu un sens,
povestea mea cu ochi căprui…
43
Călătorii spre neajuns
paşii îşi plimbă siluetele lor oarbe

prin prafuri calde încă de căutare,
eu îi păşesc
şi-i nasc cu gândul mereu la forma lor;
cu transpiraţia privirii
către cel mai lung
dintre drumuri…
de-aş fi călare,
paşii n-ar mai fi ai mei;
iar forma lor nu mi-ar sfida cuvântul
să explodeze
în fiecare încăpere
a degetelor subţiate
ca fumurile de tornade,
ca însăşi umbra paşilor…
44
Întâmplare
într-o seară se petrecu întâmplarea

el îi dădu întâlnire
aproape de timp
şi nu era timp;
apoi culese un roşu de câmp

pe care i-l oferi
cu mâinile calde ale buzelor…
în schimb, ea îi dărui o fărâmă

din primul fior
cu aceeaşi atingere ascunsă de şoapte…
45
Măcar
de-aş avea măcar un grăunte de fereastră,

mi-aş lăsa vina
să se potolească aprins…
şi-aş urca în fiecare noapte

orologiul cu minute de rugă;
de-aş învia măcar o dată

statuia din faţa nevăzutului meu,
aş săruta pământul
cu tâmpla genunchilor obosiţi…
46
Căutare
mă frânge a desculţ mersul pe ploaie;

mă cheamă-năuntru tăcut
tânăra care-si priveşte-n oglindă
- pe rând:
faţa, ochii,
umbrele picăturilor ei
dureros de desculţe…
47
Scriere
… şi mă pornesc să scriu
pe feţe de oameni păpuşă
pe oamenii care-şi ascund mersul
în pomii îngenunchiaţi ai ochilor,
scriu pe cuvinte şi pe copii

cu valsuri în degete…
scriu şi pe mine
cel scrijelit de încă o toamnă…
48
Emoţie
când vii aşa, în vis, spre mine,

mă înfiori cu mii de inimi;
şi blând, cu mâini de basm
îmi treci prin păr ascuns
- un necuvânt,
fărâma trupului poveste
cum că ai vrea
s-apar în lumea ta
numai la poarta aşteptării tale…
49
Ca un început
astăzi am cerşit din nou

acelaşi creier sterp de lume,
am respirat aer de gol
prins cant în sorbul de sperare;
şi am nebâlbâit silabe de puţin,

curbat concav,
în linişte de moarte…
50
Izvor
când cu zgomot de linişte

se lasă asfinţitul,
văd plin în ochii tăi
sufletul nopţii…
şi cum visarea
adoarme-n răsărit,
aşa ai fost venit curgând
în liniştea de sticlă,
un simplu gând…
51
Versul tău mirat
roşind,
într-un minut adânc,
necuvântat,
versul tău mirat mă-ntreabă:
cum poţi să crezi că o să cadă

din sânge de apus,
fecioarele privirii
uitate undeva?
52
Plutire
vino şi cheamă-ţi visul spre nemurire,

hai, vino din tine
şi aruncă-ţi hăul
setos de încarnare
în apa surdă a mării;
aşa şi spre mai multe ploi,

să chemi nisipul
pe plaja nesfârşită
şi să o umpli
cu plaje de născut…
53
Cuvânt
litera ascunsă,
numai de gândul degetelor mele
ştiută,
căuta în aer
contururi clare de-ncercare…
şi-ncet, încet, cuvântul,

firav la început
prinde a se-ntrupa şi el
odată cu fiinţa ta…
54
Pe potecă
las cântecul simţirii

să-ţi răscolească părul
şi corpul tău alb
devorând fiecare frântură
a gestului de-a te cânta…
mă las acolo unde sunt

căci vreau
ca să urmez adâncul tău
de căutare mereu tânără…
55
Mi te-aştept
doar atunci când prima rază de dimineaţă

mângâie culorile
ultimelor frunze,
mi te aştept să vii…
să te aşez
în pieptul cu care acopăr
năluca
rămasă primăvară…
mi te aştept
poate-o să vii…
56
Ploaia
vezi, iubito,
cad ploi din nori prea grei
şi plouă...
şi tot plouă...
în vraja orelor de seară,

aprind cu linişte-ncordată
lumini de lămpi mai vechi
ca să privesc iar ploaia;
acum picură mărunt pe geam,

dar te aştept aici,
chiar lângă foc;
atât mi-a mai rămas…
şi-afară cad ploi din nori prea grei

şi plouă...
şi tot plouă…
57
Aşteptări
cad picuri grei de remuşcare

pe icoana cu tine, femeie;
şi,
cu fiecare zi,
rădăcini de noi
şi noi speranţe ud,
iar ele cresc nerăbdătoare
ca amiaza cuvântului
în care ne-am găsit…
58
De-ai vrea
cu înţelesuri de acord,
în reazemul măgulitor,
tu îţi scrii paşii tremurânzi
pe gândul meu
vremelnic, trecător…
de-aş şovăi doar un minut

din clipa-n care te-am dorit,
aş pierde poate dragostea,
atingerea
şi tot ce am iubit;
şi ştii că nu sunt vinovat,

că-ţi cer să vii cum n-ai fi vrut,
aşa cum eşti tu, singură,
în rima mea,
zeiţă de-nceput…
59
Îmi doresc puţin
am mers mult să-mi ajung calea

unde fugeam copil cândva,
iar acum îmi doresc
mai mult ca pe-o culoare
cu numele tău;
mai mult decât visele
pe care le ţineam
cu mâini legănate
acel ceva-tot
din umbra ferestrei…
din floarea de glas
dragă mie
... de drag…
60
Re sau găsire?
prin margini leneşe de timp

mă renumesc
acelaşi vechi bătrân
ce se închină
statuii roase
ca şi el;
şi de sub pânza de păianjen

aş mai cânta ceva,
ca de uitare
să nu mă uit
cine am fost
şi ce mai sunt…
61
Al nostru
am ajuns să ajung
din gânguritul de privire
cu amintirea
aplecându-mi copilăreşte
bolţile visului…
sunetele acelea le auzi,

vântul neajuns până la capăt,
mereu şoaptă, mereu poveste
din poveste de demult…
62
Tu eşti toamna
în toamna blândă treci

copilă-n voal de frunze
şi liniştea mi-o furi
precum ţi-e umbletul nemers,
dar peste tot trecut…
şi mă blestemi prin boarea ta mireasmă

să te ating,
să te visez
şi să-ţi urmez miros de depărtare
mirosul tău
de umed şi de floare…
63
Vreau
acolo unde s-a născut

prima simţire
nu are nume, nu este loc;
acolo copacii sunt fiinţe scunde
metanii, nenăscut;
acolo duhuri de păsări

roagă copiii să-şi spună
rugăciuni mute
atunci când îşi înaltă zmeie…
acolo înseamnă camera

unde doarme anonim
o secundă de dimineaţă…
64
Şoaptă
din leagănul
în care ne-am dat huţa
sărutul şi surâsul
culeg în fiecare ieri
poate şi mâine
boboci de amintiri
şoptiţi mereu în glas gândit de umbra Mea…
65
CUPRINS
Argument……………………………………......5
Esenţă tare de salcâm pusă-n vers ……………...7
Drum pe lângă mine………………………….....11
Poveste.................................................................13
Infinit....................................................................14
Aproape................................................................15
Speranţa................................................................16
Spre tine...............................................................17
Glas......................................................................18
Versul...................................................................19
Rugă.....................................................................20
Ciudat.................................................................. 21
Să ştii....................................................................22
Te-aş ruga.............................................................23
Cărare...................................................................24
Cântec...................................................................25
Sator.....................................................................26
66
- // -
Sensus..................................................................27
Puţin.....................................................................28
Călăuza.................................................................29
Sunet de floare......................................................31
Numai tu ştii........................................................32
Începuturi.............................................................33
De necrezut..........................................................34
Dor........................................................................35
Hai........................................................................36
Mi-e dor................................................................37
Îmi vei lăsa...........................................................38
Cu soţ...................................................................39
Silabe de secundă.................................................40
Povestea mea cu ochi căprui...............................42
Călător spre neajuns.............................................44
Întâmplare............................................................45
Măcar...................................................................46
Căutare.................................................................47
Scriere..................................................................48
67
- // -
Emoţie..................................................................49
Ca un început.......................................................50
Izvor.....................................................................51
Versul tău mirat...................................................52
Plutire...................................................................53
Cuvânt..................................................................54
Pe potecă..............................................................55
Mi te-aştept..........................................................56
Ploaia....................................................................57
Aşteptări...............................................................58
De-ai vrea.............................................................59
Îmi doresc puţin....................................................60
Re sau găsire........................................................61
Al nostru...............................................................62
Tu eşti toamna......................................................63
Vreau....................................................................64
Şoapta...................................................................65
.
68

Limbă

Silabe de Secundă

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Silabe de Secundă

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

OVIDIU CONSTANTIN CORNILĂ

Era una din zilele acelea de aprilie care îţi

inspiraţie şi mă alesese… nu ştiu de ce şi nu aş

OVIDIU CONSTANTIN CORNILĂ

Esenţă tare de salcâm pusă-n vers

V-aţi pus vreodată întrebarea, ce aţi simţi

fiinţa umană, o naşte, o creşte şi o doboară, în

Cu toate că Ovidiu Constantin Cornilă scrie

că debutul l-a avut la 15 ani, şi de atunci tot scrie,

Drum pe lângă mine

acolo, clovnul poartă mască,

a venit vremea dinainte

poate că de asta mă tem

cine sau ce e măscăriciul

tăcerea cade-ntre noi

acolo tu vei fi prinţesa,

când, spre mine

să-mi las pierdute stolurile grăbite

nu puteam să merg prin mine

eu, cel de aici,

iar ea, cu şoaptele-i eolice

versul meu e o pasăre

gândul meu e o insectă

pânda mea e o puşcă ruginită şi dezarmată,

călugăriţa treptei de urcat

acum, călugăriţa se roagă…

noaptea bate la porţile gândului

noaptea dansează eurile

nu ştii că iar şi iar

să ştii, mâine stelele o să se facă

şi ştii că numai dimineaţa

te-aş ruga să-mi împrumuţi

te-aş ruga să-ţi cer

şi te-aş ruga să-mi desenezi

scriu toate cuvintele şi le cuvânt cu trupul,

scriu potecile toate

ştiu că ai vrea să-mbrăcăm

ştiu că aleea fără timp,

cântă şi ascultă, privitorule!

P.S. orbul: nebunul nu-şi mai recunoaşte

lipseşte o strofă din dimineaţa ta,

lipsesc oul şi banchiza

lipsesc paşii umbrei tale prăfuite…

hârtia din care-am plecat copil

iar fericirea la care sper bătrân

m-am născut Evă

călăuza mea spre oraşul fărăîntoarcerilor

şi asta, sunt sigur,

călăuza mea cunoaşte paşii

eu cred că mi se pare cântecul

călăuza mea a aţipit;

îmi cântă aşteptarea iarăşi

şi-n fiecare veşnicie ascult

mi-am ascuns faţa în pumni,

mi-am simţit părul liane

şi visul ţi l-am dat

când, pentru prima oară

fii calm, copile,