Sunteți pe pagina 1din 13

Salarizarea

personalului
I. CADRUL CONCEPTUAL

Salarizarea personalului este un instrument important al managementului prin


care se influenţează eficienţa activităţii unei firme. În condiţiile economiei
concuenţiale, salarizarea personalului reprezintă un stimul destul de important pentru
obţinerea unor performanţe profesionale adecvate.
În orice stat democratic guvernul are cel puţin următoarele atribuţii în
domeniul salarizării personalului:
- stabilirea legislaţiei adecvate etapei de dezvoltare a societăţii care să
reglementeze la nivel statal problemele salarizării personalului;
- asigurarea cu salarii a personalului din sectorul bugetar;
- indexarea salariilor în funcţie de ritmul inflaţiei;
- stabilirea salariului brut pe economie ţinâd seama de evoluţia bugetului
minim de consum.
Disciplina “Sisteme de salarizare” este elaborată pentru studenţii de la
specializarea 1802.04 “Economia şi managementul resurselor umane”. Disciplina
„Salarizarea personalului” este predată studenţilor de la specializarea nominalizată
la anul V de studii şi are obiectivul de a contribui la aprofundarea cunoştinţelor
teoretice şi abilităţilor practice ale studenţilor în ceea ce priveşte recompensarea
personalului, atât la nivel organizaţional cât şi la nivel naţional.

Pentru studenţi cursul în cauză îşi propune:


 de determina importanţa salariului în vederea motivării cât mai eficiente
a angajaţilor;
 de a înţelege caracterul social al salariului şi în special care este
misiunea salariului minim şi a indexării salariului în economia
concurenţială;
 de a însuşi conţinutul sistemului de recompensare a personalului şi a
celor elemente care au un stimul mai mare pentru angajaţi;

2
 de a vedea şi a însuşi mecanismul de funcţionare a sistemului de
salarizare la nivelul organizaţiei;
 de a identifica instrumentele şi elementele sistemului de salarizare şi
utilitatea lor la stabilirea nivelului salariului angajaţilor;
 de a cunoaşte mecanismul de funcţionare a sistemului de salarizare din
Republica Moldova.
Aşadar, în urma însuşirii materialului predat în cadrul disciplinei ‘Sisteme de
salarizare” studenţii vor acumula cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice
necesare care vor oferi posibilitatea acestora să activeze în cadrul organizaţiilor pe
probleme legate de salarizarea personalului.

II. OBIECTIVELE STANDARD ALE DISCIPLINEI

Obiectivul prioritar al disciplinei „Salarizarea personalului” constă în


familiarizarea studenţilor cu politicile, strategiile şi elementelor sistemului de
salarizare a personalului caracteristice unei economii concurenţiale.
La nivel de cunoaştere şi înţelegere:
- să cunoască abordarea salariului în diferite teorii;
- să aprecieze şi să facă distincţie între abordarea socială şi cea economică a
salariului;
- să înţeleagă conţinutul sistemului de salarizare la nivelul organizaţiei,
- să posede cunoştinţele necesare pentru a putea face între diferite sisteme de
salarizare.
La nivel de aplicare:

- să poată face o apreciere a salariului în totalul cheltuielilor suportate de


organizaţie;
- să determine factorii şi metodele de fixare a salariului minim pe economie;
- să identifice etapele şi modalităţile de indexare a salariilor;
- să elaboreze şi să pună în aplicare sisteme de salarizare la nivelul
organizaţiei;
3
- să conştientizeze impactul performanţelor individuale asupra stabilirii
mărimii salariilor;
- să aprecieze şi să aplice sistemele de salarizare cele mai adecvate pentru a
asigura viabilitatea organizaţiei.
La nivel de integrare:

- să aprecieze importanţa salarizării personalului asupra realizării obiectivelor


organizaţionale;
- să cunoască cadrul legal şi principiile privind salarizarea angajaţilor pentru a
asigura o echitate în domeniul salariilor;
- să poată lua decizii în domeniul salariilor în condiţii de criză pentru
organizaţie;
- să cunoască impactul salariului în totalul recompenselor de care beneficiază
angajaţii;
- să cunoască elementele sistemului de salarizare care conduc la formarea
salariului angajaţilor;
- să aprecieze evoluţiile salariilor şi impactul lor asupra nivelului de trai al
populaţiei.

III. ADMINISTRAREA DISCIPLINEI


Codul Anul Semestrul Numărul Evaluarea Responsabil
disciplinei de de ore planificat de disciplină
în planul de studii
Total

s.z. f.r. P S A.I. Colocviu, Nr.


învăţământ examen,
P.C.
teză anuală
SO22.30 V IX - 45 16 14 15 colocviu 3 Alic Bîrcă
Conf. univ., dr.

4
IV. TEMATICA ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A ORELOR

Nr. TE MA Nr. de ore planificate


d/o P. S. S.I. Total
Semestrul I
1. Fundamente teoretice privind salariul 2 2 4
2. Abordarea socială a salariului 2 2 2 6
3. Conţinutul sistemului de recompensare 4 4 4 12
4 Elementele sistemului de salarizare 4 4 4 12
5. Forme de salarizare a personalului 2 2 2 4
6 salarizarea în Republica Moldova 2 2 1
Total 16 14 15 45

5
V. OBIECTIVE OPERAŢIONALE ŞI CONŢINUTURI

Nr. Obiective de referinţă Prelegeri Seminare Subiecte pentru studiul Bibliografie


d/o individual selectivă
1.  Să înţeleagă esenţa şi rolul Tema 1: Fundamente teoretice 1.1 Corelaţia dintre salariu 2; 9; 10; 22;
salariului în economia privind salariul şi clasa socială
concurenţială; 1.1 Conţinutul salariului. 1.2 Teorii microeconomice
 Să însuşească salariul prin 2.1 Teorii privind salariul. privind salariul
prisma costurilor şi prin
prisma veniturilor;
 Să determine cheltuielile
suportate de organizaţie cu
resursele umane;
 Să înţeleagă teoriile salariale
şi contribuţia lor asupra
evoluţiei salariului.

2.  Să înţeleagă esenţa salariului Tema 2: Abordarea socială a Tema 2: Abordarea socială a 2.1 Practici privind 2; 5; 8; 10;
minim în economia salariului salariului stabilirea salariului minim 22.
concurenţială; 2.1 Salariul minim 2.1 Salariul minim şi indexarea salariului în
 Să însuşească atribuţiile 2.2 Indexarea salariului 2.2 Indexarea salariului ţările dezvoltate
salariului minim; 2.2 Procesul de indexare a
 Să cunoască metodele de salariului
stabilire a salariului minim;
 Să identifice criteriile de
fixare a salariului minim;
 Să înţeleagă conceptul de
indexare a salariului;
 Să însuşească metodologia de
indexare a salariului;
 Să determine imactul

6
salariului minim şi al
indexării salariului asupra
nivelului de trai al
salariaţilor.

3.  Să însuşească cadrul Tema 3: Recompensarea Tema 3: Recompensarea 3.1 Sistemul de 1; 2; 3; 9;


teoretico-conceptual ala personalului personalului recompensare non 10; 15; 17
managementului 3.1 Cadrul general al 3.1 Cadrul general al financiar
recompenselor managementului recompenselor managementului recompenselor 3.2 Salarizarea managerilor
 Să cunoască strategiile şi 3.2 Strategia de recompensare a 3.2 Strategia de recompensare a 3.3 Metodologia stabilirii
politicile de recompensare a personalului personalului salariului de bază
personalului şi impactul 3.3 Politica de recompensare a 3.3 Politica de recompensare a
acestora la evoluţia personalului personalului
sistemului de recompense; 3.4 Conţinutul sistemului de 3.4 Conţinutul sistemului de
 Să înţeleagă corelarea dintre recompensare a personalului recompensare a personalului
recompensele directe şi 3.5 Recompensele directe 3.5 Recompensele directe
performanţele profesionale 3.6 Recompensele indirecte 3.6 Recompensele indirecte
ale angajaţilor;
 Să determine misiunea
recompenselor indirecte în
sistemul de recompensare a
personalului;
 Să cunoască factorii care pot
influenţa mărimea
recompensei la nivelul
organizaţiei;
 Să identifice particularităţile
recompensării managerilor
comparativ cu celelalte
categorii de angajaţi.

7
4.  Să cunoască principiile Tema 4: Elementele sistemului Tema 4: Elementele sistemului 4.1 Abordarea 1; 2; 3; 9;
sistemului de salarizare şi de salarizare la nivelul firmei de salarizare la nivelul firmei confidenţială a salariului în 10; 17.
impactul acestora asupra 4.1 Principiile sistemului de 4.1 Principiile sistemului de cadrul organizaţiilor
elaborării sistemului de salarizare salarizare 4.2 Implicarea şi
salarizare; 4.2 Sistemul tarifar de salarizare 4.2 Sistemul tarifar de salarizare participarea angajaţilor la
 Să însuşească elementele 4.3 Sistemul de sporuri şi 4.3 Sistemul de sporuri şi elaborarea sistemului de
sistemului tarifar de adaosuri la salariu adaosuri la salariu salarizare
salarizare a personalului 4.4 Sistemul de premii. 4.4 Sistemul de premii. 4.3 Stimularea pe termen
executant şi a celui de scurt şi pe termen lung a
conducere; angajaţilor
 Să înţeleagă diferenţierea
salariilor în funcţie de nivelul
de calificare;
 Să cunoască tipurile de
sporuri reglementate aplicate
în sistemul de salarizare la
nivelul organizaţiei;
 Să identifice indicatorii
organizaţionali care pot fi
luaţi în consideraţie pentru
premierea angajaţilor;
 Să aprecieze impactul
stimulării pe termen scurt şi
pe termen lung asupra
evoluţiei mărimii
recompensei angajaţilor.

5  Să însuşească deosebirile Tema: 5 Forme de salarizare Tema: 5 Forme de salarizare 5.1 Salarizarea în acord 2; 4; 14; 15;
dintre salarizarea după timpul 5.1 Clasificarea formelor de 5.1 Clasificare formelor de regresiv 22
lucrat şi salarizarea în acord; salarizare salarizare 5.2 Salarizarea în acord
 Să identifice avantajele şi 5.2 Salarizarea după timpul 5.2 Salarizarea după timpul diferenţiat
dezavantajele salarizării după lucrat lucrat
timpul lucrat şi în acord; 5.3 Salarizarea în acord 5.3 Salarizarea în acord

8
 Să înţeleagă modalitatea de
calcul al salariului în cazul
aplicării salarizării după
timpul lucrat;
 Să înţeleagă modalitatea de
calcul al salariului în cazul
aplicării salarizării în acord;
 Să cunoască variantele
salarizării în acord şi
modalitatea de calcul al
salariului de bază în cazul
aplicării unei sau altei
variante.
6  Să înţeleagă politica de Tema: 6 Salarizarea în Tema: 6 Salarizarea în 5.1 Evoluţia salariului în 2; 3; 22
salarizare în Republica Republica Moldova Republica Moldova Republica Moldova
Moldova; 5.1 Politica salarială în 5.1 Politica salarială în
 Să cunoască cadrul legislativ Republica Moldova Republica Moldova
al salarizării în Republica 5.2 Cadrul legal privind 5.2 Cadrul legal privind
Moldova; salarizarea în Republica salarizarea în Republica
 Să identifice problemele cu Moldova Moldova
care se confruntă Republica
Moldova în materie de
salariu;
 Să cunoască mecanismul de
stabilire a salariilor
angajaţilor în sectorul
bugetar.

9
VI TEST DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR

1. Enumeraţi atribuţiile salariului minim (1,0 puncte)

2. Criteriile de fixare a salariilor minime sunt: (0,5 puncte)


a) nevoile angajaţilor şi ale familiilor lor;
b) salarii şi venituri comparabile;
c) asigurarea minimului de existenţă a angajaţilor,
d) capacitatea de plată;
e) exigenţele dezvoltării economice;
f) nivelul preţurilor şi tarifelor.
3. Ce înţelegeţi prin indexarea salariilor?(0,5 puncte)

4. Factorii care influenţează mărimea recompensei sunt: (0,5 puncte)


a) performanţa;
b) mărimea organizaţiei;
c) structura organizaţională;
d) cadrul legislativ;
e) sindicatele;
f) piaţa muncii;
g) caracterul statutar al organizaţiei;
h) alţii

5. Recompensele directe reprezintă facilităţile acordate personalului, atât pe


perioada angajării cât şi după aceea datorită statutului de angajat. (0,5 puncte)

a) veridic b) fals

6. Stimulentele individuale se acordă sub diferite forme: (0,5 puncte)


a) acordul direct;
b) acordul progresiv;
c) concediul de odihnă;
d) comisionul;
e) plata pentru timpul nelucrat;
f) premiul
g) cumpărarea de acţiuni;
h) altele.

7. Caracterizaţi stimulentele acordate la nivelul organizaţiei (1,0 puncte)

8. Recompensele indirecte cuprind: (1,0 puncte)


a) timpul nelucrat;
b) cheltuieli de transport;
c) stimulentele de grup;
d) spor de salariu;
e) subvenţii pentru hrană;
f) altele

9. Enumeraţi principiile sistemului de salarizare la nivelul firmei (1,0 puncte)

10 Elementele sistemului tarifar de salarizare sunt: (0.5 puncte)


a) sistemul de sporuri de salariu;
b) indicatoarele tarifare de salarizare;
c) reţeaua tarifară;
d) categoriile tarifare de calificare
e) coeficienţii tarifari;
f) sistemul de premii;
g) salariul de bază
h) altele

11. Caracterizaţi sistemul de sporuri acordat salariaţilor (1,0 puncte)

12. Enumeraţi criteriile de premiere a personalului de conducere (0,5 puncte)

13. Enumeraţi criteriile de clasificare a formelor de salarizare (0,5 puncte)

14. Variantele salarizării în acord sunt: (0,5 puncte)


a) salarizarea în acord direct;
b) salarizarea în acord global;
c) salarizarea în acord individual;
d) salarizarea în acord indirect;
e) salarizarea în acord simplu;
f) salarizarea în acord colectiv
g) altele

15. Care sunt dezavantajele salarizării după timpul lucrat (0,5 puncte)

VII SUBIECTE DE EVALUARE PENTRU TESTUL FINAL

1. Conţinutul salariului
2. Teorii privind salariul
3. Salariul minim
4. Indexarea salariului
5. Cadrul general al managementului recompenselor
6. Strategia de recompensare a personalului
7. Politica de recompensare a personalului
8. Conţinutul sistemului de recompensare a personalului
9. Recompensele directe
10. Recompensele indirecte
11. Principiile sistemului de salarizare
12. Sistemul tarifar de salarizare
13. Sistemul de sporuri şi adaosuri la salariu
14. Sistemul de premii.
15. Clasificarea formelor de salarizare

11
16. Salarizarea după timpul lucrat
17. Salarizarea în acord
18. Salarizarea în acord direct
19. Salarizarea în acord indirect
20. Salarizarea în acord progresiv
21. Salarizarea în acord colectiv
22. Salarizarea în acord regresiv
23. Salarizarea în acord diferenţiat
24. Politica salarială în Republica Moldova
25. Cadrul legal privind salarizarea în Republica Moldova

III BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Armstrong Michael - Managementul resurselor umane, Editura CODECS, Bucureşti,


2003
2. Bîrcă Alic - Salarizarea personalului. Note de curs, Editura ASEM, Chişinău, 2001
3. Bărcă Alic - Managementul resurselor umane, Editura ASEM, Chişinău, 2005
4. Burloiu Petre - Managementul resurselor umane, Editura Lumina LEX, Bucureşti,
1997
5. Chişu Viorica Ana - Manualul specialistului în resurse umane, Casa de editură
IRECSON, Bucureşti, 2002
6. Cole G. A - Managementul personalului ediţia a 4-a. Editura CODECS, Bucureşti,
2000
7. De Cenzo David., Robbins Stephen - Human Resource Management, Business
Publication, 1993
8. Egorşin A. P. - Upravlenie personalom, Editura NIMB, Nijnii Novgorod, 1997
9. Gracev Mihail - Voznagrajdenie rabotnicov firmy, revista “Celovec i trud” nr.5/1994
10. Henderson R.I. Kompensaţionnîi menedjment, Editura Piter, Sankt Petersburg, 2004
11. Kibanov A.şi alţii, - Upravlenie personalom organizaţii, Editura INFRA-M, Moskva,
2002
12. Lefter V. Manolescu A. - Managementul resurselor umane, Eitura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1993
13. Lefter V., Deaconu A., Bogdan A. - Management des ressources humaines, Editura
ASE, Bucureşti, 2001
14. Lipatov V. - Upravlenie personalom predpriatii i organizaţii: Ucebnic dlea vuzov, Editura
TOO Liux - Art, Moskva, 1996
15. Manolescu Aurel – Managementul resurselor umane, ediţia a treia, Editura
Economică, Bucureşti, 2003

12
16. Marchis Monica, Petean Florin - Managementul strategic al resurselor umane, Editura
CDM, Cluj, 2000
17. Mathis Robert, Jackson I. - PersonnelHuman Resource Management, West
Publishing Company, 1988
18. Mathis R., Nica P., Rusu C. - Managementul resurselor umane, Editura Economică,
Bucureşti, 1997
19. Mescon M., Albert M., Kedouri F. - Osnoy menedjmenta, Editura Delo, Moskva, 1996
20. Milkovich, G. T., Boudreau, J. W. - Personnel/Human Resource Management, A
Diagnostic Approach, Business Publications, Texas, 1988
21. Milkovich George, Newman John, - Compensation, West Publishing, Boston, 1990
22. Rotaru Anton, Bostan Ionel – Sisteme de salarizare Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002
23. Utkin Ă., Satabaev K., Satabaeva R. - Innovaţii v upravlenii celoveceschimi resursami
predprieatia, Editura TEIS, Moskva, 2002
24. Weis D. – La fonction des resources humaines, Les Edition dOrganisation, Paris,
1993
25. Zaiţev Gh, - Upravlenie personalom, ucebnoe posobie, Editura Severozapad, Sankt
Petersburg, 1998.

13

S-ar putea să vă placă și