Seminar 4 – Organizații de securitate.

Subiectele pentru examen

Erodează participarea statelor membre la UE suveranitatea țărilor respective?

Suvernitatea statelor membre este îngrădită, este erodată (deși, este un act voluntar al statelor,
deoarece statele sunt conștientiente de prevederile comunitare, de condițiile cedării – voluntare,
voite – a suveranității). Utilizarea majorității calificate în luarea deciziilor la nivel UE. Criteriile
de aderare – cel politic (democrație, acceptarea condițiilor de delegare a deciziei la nivel UE), cel
economic (piața liberă, capitalistă, economie de piață care să facă față presiunii concurențiale de
pe piața UE), cel legislativ/juridic (capacitatea statelor de a transpune în legislația națională
corpul de acte normative existente la UE, alinierea legistației naționale cu cea europeană pentru a
nu exista contradicții). Însă în cazurile deciziilor importante, strategice se iau în Cosiliul
European, unde se întrunesc miniștrii. În Consiliul European, deciziile se iau în
consens/unanimitate. Deci, nu este o îngrădire a suveranității

În favoare îngrădirii suveranității, se pot aduce argumente precum adoptarea legilor comunitare
prin majoritatea calificată, mai mult dreptul european prevalează asupra dreptului național. Însă,
ca contraargument, putem afirma că exista insituții la nivel european unde vocea statelor membre
se face foarte bine auzită – precum Consiliul European, unde decizia trebuie luată Consiliul de
Miniștri (dar e majoritate, acolo fiecare își urmărește interesele sale).

Deși inițial, Marea Britanie refuză să intre în comunitățile europene, realizează pe parcurs
beneficiile integrării europene. Însă, Comunitatea Europeană devine un potențial concurent
economic al Marii Britanii. Inițial, Marea Britanie creză un spațiu de liber schimb cu statele din
pen. Scandinavă, dar această piață concurentă își dovedește limitele sale. Marea Britanie
realizează că este mai benefic să facă parte din comunitățile europene, în ciuda opoziției Marii
Britanii (Charles de Gaulle se opune în trei rânduri, Marea Britanie va intra după ce Charles de
Gaulle nu mai este președinte).

1979 – se introduce votul universal pentru alegerea Parlamentului European

1. Uniunea Europeană și democrația –se pot realiza două prezentări/lucrări – 2 echipe/1 echipă
– trebuie abordate două problematici - a. Conceptul de deficit demografic, b.noțiunea de
democrație reprezentativă (în ce măsură insituțiile UE reprezintă o democrație reprezentativă –
despre încercările de democratizare a instituțiilor UE, accentul trebuie să cadă pe instituții).

Conceptul de deficit democratic al Uniunii Europene = dezechilibru pe care îl sesizăm la

începuturile proiectului european între instiuțiile create, anume între Comisia Europeană,
Parlamentul European și Consiliul de Ministri. Astfel, conceptul se referă la relația dintre aceste
instituții (dezechilibru de atribuții și reprezentativitate + problema raportului între instituții,
problema reprezentativiții acestor instituții).

Cele trei instituții principale ale UE inițial:

a. Parlamentul Uniunii Europene– inițial, nu are competență legistativă (institușia nu nu

creea/elabora legi, nu adopta acte normative, regulamente, decizii).

b. Comisia Europeană (cuprinde un comisar din fiecare țară, după tratatul de la Lisabona, și un
președinte. În Comisia Europeană pot fi politicieni, personalități politice/ experți într-un domeniu
/tehnocrați etc., pe care statele membre UE le propun, aceștia trebuie fie aprobați în Parlamentul
European. Comsarul trebuie sa depuna un juramnt față de Comisia European. În consecință,
comisarul nu va mai reprezenta interesele statelor membre, iar întreaga sa activitate va reprezenta
interesele Comisiei Europene - prin prestarea unui juramânt de fidelitate față de acestă instituție.
Președintele comisie până în 2014 este ales/desemnat de către membrii Comisiei. Apoi,
președintele va fi aprobat de Parlamentul European. Ulterior, în afara tratatului de la Lisabona, s-
a aplicat un mecanism, pentru a democratiza și mai mult instituțiile europene, pentru a le apropia
și mai mult de cetățenii statelor membre).

c. Consiliul de Miniștri (participă miniștri/prim-miniștri ai statelor membre).

Evoluția instituției Parlamentului European:

Tratatul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO, 1952), despre instituția

Parlamentului European:

*primă diferență (păstrată și la Roma) – modul de alăcătuire a Parlamentului European – în

această instituție întră reprezentații statelor membre ce sunt parlamentari ai Parlamentelor
naționale (Parlamentele naționale îi desemnează, din rândul lor, să meargă la Bruxelles și
Strasbourg, nu sunt aleși special pentru Parlamentul European – nu exista votul direct pentru
constiturea Parlamentul).

Altă diferență față de – competențele Parlamentului European – acesta nu era implicat în

procesul legistativ, dar Parlamentul European are rolul de control al activității Înaltei Autorități
a CECO.
*parlamentarii pot depune o motiune decenzura in raport cu…. Dacă această cenzura este
adoptat, inalta autoritate este obligată sa demisioneze in bloc.

În anii 70, Parlamentul European este modificat semnificativ, astfel europarlamentarii devin aleși
prin vot direct de către cetățenii statelor membre. Fapt ce reprezintă un pas înainte spre
democratizarea instutuției.

În anii 80, (mai precis în 1886), Parlamentul European este asociat, deși inițial doar timid, la
procesul de luare a deciziilor.

În anii 90, când este adoptat Tratatul de la Mastrict (1993) este introdus sistemul de codecizie.
Astfel, Parlamentul este implicat și mai mult în adoptarea deciziilor. Astfel, Parlementul
European împreuna cu Consiliul de Miniștrii va adopta proiectele/inițiativele legistative ale
Comisiei Europene. Orice propunere de act normativ vine de la Comisia Europeană (până la
Mastricht apoi prin Lisabona, după și Parlamentul și Comisia). Sistemul se numește procedură
de codecizie = sistemul se numește procedură de codecizie.

*Însă, atribuțiile legislative ale Parlamentului European sunt utilizate doar într-un set de domenii
menționate (în rest, singurul care adoptă propunerile Comisiei Europene este Consiuliul de
Miniștri).

Parlamentul European și Consiliul au dreptul la două lecturi ale inițiativei legislative propuse
pentru a se pune de acord și a o adopta, dacă nu are loc încă o lectură, a treia, făcută în comun,
într-o comisie de conciliere.

După Lisabona, numărul de domenii în care rolul legislativ al Parlamentului este implicat alături
de Consiliul de Ministrii este extins considerabil. După Lisabona, sistemul de codecizie este
înlocuit cu ideea de egalizare a statutul instituțiilor, echilibrul instiuțiilor. Noul sistem se numește
procedură legislativă ordinară. După Lisabona (2009), Parlamentul European și Consiliul sunt
pe picior de egalitate în aceea ce înseamnă rolul lor în procesul de luare a deciziei.

Pe de altă parte, în Parlamentul European, membrii săi sunt grupați pe criteriul politic – în
familii politice europene (parlamentarii reprezinta interesle familiei politice din care provin).

Evoluția Comisiei Europene:

Tratatul CECO de la Paris, (1952) privind Comisia Europeană (numită inițial Înalta Autoritate
a CECO): Înalta Autoritate era formată din 9 membri – numiți comisari (deși, inițial erau numai
6 membri), desemnați pe un mandat de șase ani, aleși pentru competențele lor generale. Conform
tratatului, membrii Înaltei Autorități își vor exercita funcțiile lor în independeță totală și în
interesul general al comunității europene. În indeplinirea sarcinilor ei, nu vor accepta instrucțiuni
de la niciun guvern sau altă organziație. Comisarii se vor abține de la orice acțiune incompatibilă
cu caracterul supranațional al funcției pe care o dețin, se afirmă deci ideea de independență a
comisarilor. Inclusiv statele vor fi de acord sa respecte acest carater supranational al Înaltei
Autorități, nu vor exercita presiuni asupra membrilor acesteia.

Comisia Europeană = instituția cu caracter supranațional (în schimb, în Consiliul de Miniștri,

statele, prin miniștrii lor, își apără interesele statelor din care provin și pe care le reprezintă în
Comisie - deosebire)

*apoi este adăugat și Consiliul European (după Lisabona) – ca instituție importată a Uniunii
Europene.