Sunteți pe pagina 1din 14

Calendarul bisericesc si Stilismul

Calendarul

Calendar se numeste sistemul de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat


pe fenomenele astronomice periodice (miscarea pamantului in jurul soarelui si
a lunii in jurul pamantului, respectiv a pamantului in jurul axei proprii).

Unui calendar ii era caracteristica durata anului: la egipteni de 365 de zile; la


romani 355 de zile, pana la reforma lui Iuliu Cezar, din 146 i.Hr, care a stabilit
durata de 365 zile si 6 ore (calendarul iulian).

Calendarul iulian, care a fost adoptat de intreaga crestinatate la inceput, fiind


mai mare decat calendarul solar, ramasese in urma. In anul 1582 Papa Grigorie
al XIII-lea l-a indreptat, suprimand cele zece zile, cu care ramasese in urma, pe
baza duratei anului tropic de 365 zile, 5 ore, 48 minute si 46 secunde. Acest
calendar s-a numit gregorian. Tara noastra a adoptat acest calendar in 1919, iar
Biserica Ortodoxa Romana in 1924.
Tot calendar se mai numeste si indicatorul sistematic al succesiunii lunilor,
saptamanilor si zilelor unui an, realizat sub forma de carte, agenda sau tablou.

Calendarul bisericesc

Calendarul bisericesc infatiseaza ca intr-o oglinda lunile, saptamanile si zilele


unui an, cu numarul de ore ziua si noaptea, pe fiecare luna si indica zilnic
numele unuia sau mai mutor sfinti praznuiti, precum si toate sarbatorile
bisericesti mari si mici din intregul an bisericesc, insemnate cu cruce rosie sau
numai cu rosu, sau cu cruce neagra.
Duminicile sunt numerotate dupa sarbatoarea principala careia ii urmeaza,
indicandu-se in fiecare Duminica glasul de rand, Evanghelia Invierii (utrenie),
pericopa Apostolului si Evangheliei care se citesc. In plus, se indica zilele de
post si cele in care se ajuneaza, precum si posturile de peste an.
In afara cadrului in care este scris "Randuielile bisericesti", adica: zilele de post
si posturile de peste an, cu datele si durata lor. Tot aici se aminteste de una
dintre poruncile Bisericii, ca nu se fac nunti in zilele si perioadele de post, in
ajunul praznicelor imparatesti, in saptamana luminata si in perioada de la
Craciun la Boboteaza. Pe aceeasi foaie de calendar bisericesc sunt aratate, cu
litere rosii, si alte date importante ale unor zile si sarbatori din viata
poporului nostru, ca zilele nationale.
Cum insa calendarul bisericesc are si sarbatori fixe (cele mai multe) si sarbatori
mutabile, fara data fixa - si cele mai importante - si cum calendarul
bisericesc este legat de calendarul solar sau astronomic, daca se produce vreo
nepotrivire sau diferenta intre ele, au loc perturbari si framantari care conturba
linistea si bunele raporturi intre credinciosi, ba chiar pot da nastere la dezbinari
si schisme. Asa este cazul cu "stilismul", ivit ca protest impotriva indreptarii
calendarului, facuta de Biserica noastra impreuna cu majoritatea
celorlalte Biserici Ortodoxe, cum se va vedea. De fapt, nu s-a facut o schimbare
a calendarului - cum gresit socotesc partizanii stilismului - ci numai corectarea
datei echinoctiului de primavara, sarbatorile ramanand aceleasi, neschimbate.
In ce a constat aceasta indreptare a calendarului si de competenta cui era sa o
faca?

Dupa cum s-a amintit, inca inainte de Hristos existau doua sisteme de calculare
a timpului unui an, adica durata de revolutie a pamantului in jurul soarelui:
unul al egiptenilor - care era mai corect, dar nici el perfect - de 365 zile, altul, al
romanilor, care era de 355 zile, ramanand totdeauna o diferenta de timp de
zece zile anual intre aceste doua sisteme, si chiar intre fiecare dintre ele si
calendarul solar, sau fata de datele astronomice ale oamenilor de stiinta ai
vremii.

Dupa aceasta constatare, s-a simtit nevoia de indreptare a lor si a punerii lor in
acord cu calendarul ceresc. Aceasta a facut-o intai imparatul roman Iuliu Cezar,
in anul 46 i.Hr., adoptand sistemul de calcul egiptean, dupa care acesta s-a
numit "calendarul iulian". Dupa acest calendar a mers apoi intreaga
crestinatate timp de 15 secole. Si tot de calendarul iulian s-a servit si Sinodul I
Ecumenic de la Niceea (325) la calcularea datei Pastilor, care este sarbatoare
mutabila, variind de la an la an, in functie de echinoctiul de primavara si de alte
elemente.
Sinodul I Ecumenic, luand in discutie data sarbatoririi Pastilor, a hotarat sa
urmeze practica romana cu aceste randuieli:

a. Pastile sa se serbeze intotdeauna intr-o zi de Duminica


b. aceasta Duminica sa fie imediat dupa 14 Nisan
c. dupa luna plina ce urmeaza echinoctiului de primavara (cand ziua este egala
cu noaptea)
d. intamplandu-se 14 Nisan, sau luna plina, intr-o Duminica, sa se serbeze
Pastile in Duminica urmatoare
e. si sa nu coincida Pastile crestinilor cu acela al iudeilor (care este la 14-15
Nisan) adica cu cel al Vechiului Testament.
Dupa aceasta hotarare a Sinodului I Ecumenic, timpul in care este cu putinta a
se sarbatori Pastile cade intre 22 martie si 25 aprilie. Iar calculul astronomic al
aflarii datei Pastilor s-a lasat atunci pe seama Bisericii din Alexandria, unde era
focarul stiintei astronomice, cu obligatia de a face cunoscut, in fiecare an,
tuturor Bisericilor, timpul cand trebuie a se serba Pastile.
Intrucat insa, si intre calculul calendarului iulian de 365 de zile si 6 ore si cel al
calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43' si 46" rezulta anual o diferenta de 11' si
14" s-a ajuns, dupa 330 de ani, la o diferenta de trei zile (cu cat a ramas in urma
calendarul iulian).

Astfel ca, in vremea Sinodului I Ecumenic, echinoctiul de primavara se afla la 21


martie in loc de 24 martie, cat a fost in anul 46 i.Hr., cand imparatul Iuliu Cezar
a indreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare, in
calcularea datei Pastilor, ziua de 21 martie, cand a fost atunci echinoctiul de
primavara.

Specialistii astronomi au constatat ca, si dupa aceea, "din 123 in 123 de ani
echinoctiul de primavara retrogradeaza cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a
lungul secolelor, invatatii vremii - in Rasarit ca si in Apus - au sesizat faptul si au
propus capeteniilor Bisericii indreptarea calendarului, pentru ca tabelele
pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

Astfel de sesizari si propuneri au facut in Rasarit: Nichifor Grigoras (1324) si


Matei Vlastares in 1335 i iar calugarul Isac Arghyras, cercetand problema
pascala, intre anii 1271-1273, a aratat ca echinoctiul era cu 7 zile mai tarziu
dupa data Sinodului si ca serbarea Pastilor cu aceasta intarziere este o abatere
de la hotararea Pascaliei niceene. El a cerut indreptarea calendarului, pentru ca
tabelele pascale sa corespunda datelor astronomice. Aceleasi preocupari le-a
avut si Ghemist Pletbon (+1450), luptand pentru data Pastilor si indreptarea
calendarului ramas in urma.

In Apus au fost si mai multi invatati (astronomi, matematicieni, teologi, medici


si regi - ca Alfons de Castilia) care, intre anii 1280 si 1580, au cerut staruitor
indreptarea calendarului si a Pascaliei, aratand nepotrivirile calendarului iulian.
Intre acestia, unii, ca Roger Bacon (+1292) si altii, au facut apel direct la papii
Romei, cerand indreptarea calendarului iulian si aratand ca Pastile se serbeaza
gresit, echinoctiul ajungand uneori la 12 martie.

Aceste cercetari si sesizari repetate au determinat pe papa Grigore al XIII-lea sa


anunte, la 24 februarie 1582, indreptarea calendarului iulian, ceea ce a si facut,
suprimand 10 zile (5-14 octombrie). Si, astfel, se readuce echinoctiul de
primavara la 21 martie, cand e luna plina, ca pe vremea Sinodului I de la
Niceea. De atunci, acest calendar s-a numit "gregorian" sau "stilul nou" si a fost
adoptat de toate statele catolice si protestante din Apus (sec. XVI-XVIII), pe
cand cele din Rasarit au ramas tot la calendarul iulian, pana dupa primul razboi
mondial, cand toate statele din Rasaritul Europei cu majoritate confesionala
ortodoxa au adoptat calendarul indreptat (Bulgaria si D.R.S.S. 1918; Serbia si
Romania 1919, Grecia 1923, etc).
Ramanerile in urma ale calendarului iulian incep a se observa si in Bisericile din
Rasarit din ce in ce mai mult. Chiar si la noi, vietuitorii Neamtului au scris intr-
un Pidalion de Neamt ca, pe la anul 1760, echinoctiul de primavara (izomeria)
coborase de la 21 martie - cat era in timpul Sinodului I - (data dupa care s-a
alcatuit Pascalia pe multe sute de ani), la 10 martie. "Pentru ca si noi vedem ca
izomeria a ramas, cu adevarat, cu 11 zile inapoi".

Iar intr-un Ceaslov din 1816, Arhim. Nichifor de la Episcopia Buzaului constata si
scrie - fara a preciza, insa, ziua si data cand face aceasta insemnare - ca din
greselile calendarului fata de Pascalia veche suntem cu 13 zile in urma. Aceasta
mare diferenta de zile, la care s-a ajuns, a determinat si Biserica Ortodoxa sa
paraseasca calendarul iulian si sa adopte pe cel gregorian la inceputul secolului
XX.
Intre timp, s-a constatat de catre astronomi ca si intre calendarul gregorian din
1582 si cel astronomic exista, totusi, o diferenta anuala, diferenta care, la 3500
de ani, ar face ca si calendarul gregorian sa ramana in urma cu o zi si o noapte.
Calendarul ortodox, indreptat in 1924, va tine seama si de aceasta diferenta.
Biserica noastra, facand parte din randul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces
singura la adoptarea calendarului gregorian, odata cu adoptarea lui de catre
Stat, in 1919, ci abia dupa Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol din
1923, care a hotarat indreptarea calendarului si in Bisericile Ortodoxe, prin
suprimarea diferentei de 13 zile cu care calendarul iulian ramasese in urma
celui indreptat (adica 21 martie in loc de 8 martie unde ajunsese calendarul
iulian).
Data echinoctiului de primavara de la 8 martie, la care ajunsese calendarul
iulian, este adusa la 21 martie, corespunzand calendarului solar, cum stabilisera
Parintii de la Sinodul 1 Ecumenic de la Niceea (325).
Calendarul iulian indreptat la Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol
va deveni mai corect decat cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al
anilor bisecti, adaugand o zi in plus din patru in patru ani, cand luna februarie
va avea 29 de zile in loc de 28 zile. Prin aceasta, in calendarul ortodox
indreptat, diferenta dintre anul solar si cel civil este redusa - prin modul de
bisectare - pana la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia dupa
42.772 de zile calendarul (indreptat) sa mai ramana in urma cu o zi si o noapte.
Calendarul indreptat, intrebuintat de aici inainte de catre ortodocsi, se va numi
neo-iulian sau constantinopolitan.

La Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol (1923) n-au participat,


insa, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau nationale. De aceea, indreptarea
calendarului adoptata aici a ramas sa fie introdusa de fiecare Biserica Ortodoxa
la data pe care o va crede potrivita, pentru a nu da nastere la tulburari.
Convinse de necesitatea si justetea indreptarii calendarului, din 1924 cele mai
multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia
Ecumenica de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia
Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) si
Biserica Ortodoxa Romana(1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14
octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul iulian,
Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxa din Polonia (1924), Biserica Ortodoxa din
Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxa din Finlanda (1917, cu aprobarea
Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxa Bulgara (1968).
Au ramas, insa, cateva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neindreptat,
ca:Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusa si Biserica Sarba, precum si
Manastirile din Sf.Munte Athos, cu exceptia Vatopedului, care se numesc "pe
stil vechi", pentru ca praznuiesc Pastile si toate sarbatorile dupa vechiul
calendar, adica dupa "stilul vechi".
Patriarhia Ierusalimului aduce in sprijinul pozitiei sale faptul ca acolo, alaturi de
Biserica Greaca (a ortodocsilor) sau a Invierii, sunt si alte Biserici: Romano-
catolica, Armeana, Copta etc., sub aceeasi cupola uriasa. Si, cum la Inviere vin
credinciosi din toate partile lumii, ar fi imposibil a se serba Pastile in aceeasi zi,
fara mari perturbari. Si fiindca Pastile catolic se serbeaza, adesea inainte de cel
ortodox, Bisericii Ortodoxe din Ierusalim ii convine, intr-un fel, situatia, pentru
a-si putea desfasura slujba Pastilor in toata amploarea.

Sarbatorirea Pastilor de catre Bisericile Ortodoxe la doua date diferite, pe langa


faptul ca ar incuraja miscarea stilista ivita in Bisericile cu calendarul indreptat,
unele mergand dupa "stilul nou", iar altele dupa "stilul vechi", ar aduce
prejudicii Ortodoxiei si ar putea duce la dezbinarea ei.

De aceea, pentru a nu se rupe unitatea Bisericii Ortodoxe, intaistatatorii


Bisericilor Ortodoxe - insotiti de delegatiile lor - intruniti in Conferinta
panortodoxa de la Moscova, din 1948, au hotarat ca, pentru mentinerea si
intarirea Ortodoxiei, toate Bisericile sa praznuiasca Pastile la aceeasi data, in zi
de Duminica, dar nu odata cu Pastile evreilor, socotindu-se ca Pascalia
alexandrina satisface intru totul aceasta cerinta a Bisericii.
Astfel, s-a stabilit, in acea Conferinta, ca toate Bisericile Ortodoxe sa serbeze
Pastile numai dupa Pascalia veche, pana cand toate Bisericile Ortodoxe surori
vor adoptacalendarul iulian indreptat, iar cu privire la sarbatorile stabile,
fiecare Biserica autocefala sa se foloseasca de calendarul pe care il are.
In acelasi timp, Conferinta de la Moscova considera obligatoriu pentru cler si
credinciosi a urma stilul Bisericii locale pe teritoriul careia se afla, ca unul dintre
obiceiurile acestei Biserici.
Atitudinea si exemplul Bisericilor Ortodoxe care nu au adoptat pana acum
calendarul indreptat a incurajat pe o serie de credinciosi de la noi si din alte
Biserici Ortodoxe(Grecia), sa tina in continuare stilul vechi, de unde si numirea
ce li s-a dat de stilisti sau calendaristi.
Hotararile Conferintei panortodoxe de la Moscova, intelese corect, puteau
constitui baza pentru solutionarea problemei si schismei stiliste in toata
Ortodoxia, prin revenirea fratilor in sanul Bisericii, dar aceste hotarari n-au fost
acceptate de stilisti.

Stilismul - Gruparea anarhica stilista din Romania

Inceputurile acesteia dateaza chiar din 1924, indata dupa adoptarea


calendarului indreptat de catre Biserica Ortodoxa Romana (1/14 octombrie
1924), conform recomandarii Conferintei interortodoxe de la Constantinopol
din mai 1923.

Partizanii vechiului stil, stilistii sau calendaristii, cum sunt numiti uneori -
numerosi mai ales in Moldova - s-au grupat in jurul unor calugari fanatici,
certati cu disciplina vietii de manastire si necunoscatori ai realitatilor de care a
tinut seama Biserica atunci cand a adoptat calendarul indreptat. Acestia,
rupand-o cu Biserica, au inceput sa umble prin sate, indemnand pe credinciosi
la pastrarea vechiului calendar si la nesupunerea fata de autoritatea
bisericeasca.

Cu timpul, li s-au alaturat si unii nemultumiti de Biserica sau ambitiosi, doritori


de castig usor sau de faima personala. Acestia au fost folositi de forte din afara
Bisericii, sau de straini care aveau alte interese decat unitatea poporului si a
Bisericii, cum au fost unii calugari veniti de prin manastirile Sfantului Munte sau
din alte parti. Uneori, stilistii erau incurajati teoretic chiar de catre oameni
pretinsi luminati si seriosi, care sustineau ca indreptarea calendarului ar
pricinui o perturbare in viata religioasa si sufleteasca a satelor noastre.
Cu tot sprijinul unor astfel de elemente, stilistii nu au izbutit sa obtina din
partea conducerii de stat recunoasterea ca un cult religios deosebit de Biserica
Ortodoxa si cu un statut aparte. In schimb, spre deosebire de "Oastea
Domnului", au izbutit sa-si creeze si o ierarhie proprie, bineinteles necanonica
si schismatica.

Neavand preoti, stilistii au castigat pe fostul arhiereu Galaction Gordun, pe care


l-au declarat "mitropolitul" lor, oferindu-i felurite avantaje. Acesta a "hirotonit"
(la un fost schit al lor, de la Moara Saraca, ca "episcop" pe un oarecare
Meftodie Marinache (acum decedat). Amandoi au hirotonit (la fostul schit stilist
de la Copaceni Ilfov), ca al treilea episcop stilist, pe fostul protosinghel Evloghie
Ota, fost staret la schitul Rameti, din Ardeal, care fusese caterisit de Sfantul
Sinod si exclus din monahism. Toti trei au hirotonit apoi (tot la Copaceni), ca
arhiereu, pe Glicherie Tanase, un alt fost calugar (de la Manastirea Neamt),
caterisit de Mitropolia Moldovei inca din 1931. Alt arhiereu mai nou este un
oarecare Silvestru Onofrei, cu atributii de "vicar" pe langa Glicherie, considerat
azi ca "mitropolit", iar ultimul arhiereu stilist este Cozma Lostun, de curand
hirotonit de catre arhierei atoniti.
Dupa caterisirea lui Galaction Gordun de catre Sfantul Sinod urmata la putin
timp dupa moartea lui, stilistii, ramasi fara pastori legiuiti, au fost alimentati
mai departe in zelul lor fanatic, de catre falsi pastori: calugari exclusi din
monahism si preoti caterisiti (ca Glicherie Tanase, ierodiaconul David Bidascu
s.a.), sau fara hirotonie valida (ca preotul Vasile Jora, din comuna Prigoreni Iasi,
hirotonit de Galaction Gordun), simpli laici improvizati cu de la sine putere in
preoti ( ca Vasile Ignat, agitator stilist din Brusturi, prot. Targu Neamt, care
slujeste din cand in cand ca preot), sau diversi aventurieri certati cu ordinea de
stat si cu randuielile bisericesti.

Acestia umbla pe ascuns, slujesc adesea travestiti in haine civile (daca sunt
calugari), predica un misticism bolnav, departe de invatatura Bisericii si plin de
superstitii, indeamna la nesupunere la ordinea de Stat si la neascultare de
Biserica, pe care o declara decazuta de la dreapta credinta, la nerespectarea
preotilor ortodocsi, pe care ii numesc eretici si schismatici etc.
Ramasi in afara Bisericii si fara calauzirea clerului ei legiuit si canonic, stilistii au
alunecat repede spre erezie, adoptand atitudini, credinte si practici religioase
gresite.

Ei pun la baza credintei lor mai ales Pidalionul (colectie greceasca a Canoanelor
Bisericii, alcatuita de sfantul Nicodim Aghioritul si tradusa in romaneste la
Neamtu, 1844), pe care il pretuiesc mai mult decat Sfanta Scriptura,
rastalmacindu-l sau interpretandu-l gresit si abuziv.
Fac din calendar centrul doctrinei si vietii lor religioase, socotind ca mantuirea
sau osanda vesnica atarna nu de corectitudinea invataturii de credinta si de
implinirea poruncilor Bisericii, ci de respectarea "sfantului calendar", care e cel
vechi, nu cel nou, si facand din aceasta o dogma. Ei reboteaza si cununa din nou
pe cei ce adera la stilism, fac sfintiri de biserici fara antimise si fara arhiereu, fac
inmormantari fara preoti, fac si liturghie fara preoti etc.
Pentru raspandirea ideilor lor au folosit nu numai instigatia si predica orala a
celor mai fanatici dintre ei, ci si scrisul, prin tiparirea, inainte de 1948, a unor
brosuri stiliste cu titluri curioase si rasunatoare. Au introdus sistemul strangerii
de fonduri, prin dajdia impusa credinciosilor, dupa moda in general obisnuita la
sectanti. Unii au inceput sa socoteasca sfintirea bisericilor ca Taina sau ridica la
rangul de Taine unele riturireligioase stravechi, demult abandonate, ca de
exemplu ritul spalarii picioarelor, pe care il practica nu numai in Joia Mare, ci si
la multe slujbe (cum se petrece la Cornu Caprei, protoieria Harlau).
Ce sustin stilistii?

Ca toti ereticii, schismaticii si sectantii, stilistii se socotesc si se pretind a fi


Biserica cea adevarata si singura pastratoare a dreptei credinte, castigand
adepti dintre creduli si ignoranti sau printre firile bolnavicioase si printre cei
certati cu Biserica, cu preotul lor, ori cu autoritatea de Stat.
Toate ideile pe care le sustin si acuzatiile pe care le aduc Bisericii se bazeaza pe
o crasa ignoranta a istoriei si adevarurilor legate de problema calendarului.
Ignorand defectul originar si ramanerea in urma a calendarului iulian (cele 11' si
15.02" de intarziere in fiecare an) si neintelegand justetea si necesitate a
indreptarii lui, pe care Biserica de Apus a realizat-o inca din 1582, stilistii sustin
ca singurul calendar bun, de care trebuie sa ne tinem, este cel vechi, deoarece
el ar fi fost facut de sfintii parinti de la Niceea (Sinodul 1 ecumenic) si ca de
acestia trebuie sa ascultam, iar nu de parerile astronomilor si ale filosofilor.
Se stie ca nu Biserica face calendarul, ci acesta este alcatuit de specialisti
(matematicieni-astronomi cu aparate de calcul precise), calendarul fiind
alcatuit incadinaintea nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, cu o jumatate de
veac (anul 36 i.Hr.), de catre conducerea imperiului roman de atunci, cu
ajutorul astronomului alexandrin Sosigene, deoarece intotdeauna organele
bisericesti competente au facut apel la stiinta astronomilor pentru alcatuirea
ori indreptarea calendarelor (tot asa s-a procedat in Apus, la indreptarea
calendarului prin reforma gregoriana in secolul XVI).
Stiinta este rezultatul muncii ordonate si a mintilor luminate si este data tot de
Dumnezeu, ca s-o folosim pentru cunoasterea Universului si a naturii si pentru
imbunatatirea situatiei omenirii.

Stilistii sustin ca prin indreptarea calendarului s-ar fi schimbat dogmele


credintei adevarate si toate asezamintele canonice ale sfintilor parinti, ca stilul
nou sau calendarul indreptat ar fi cel catolic si ca prin adoptarea lui am fi aderat
la catolicism, s.a.m.d.
Precum se vede, cate afirmatii, tot atatea neadevaruri. Calendarul indreptat
sau stilul nou, adoptat de ortodocsi, nu este tot una cu calendarul gregorian
folosit in Apus, ci rezultatul unui alt sistem de indreptare a erorii initiale din
calendarul iulian, sistem conceput de teologi si astronomi ortodocsi (printre
care si romani) si menit sa preintampine ramanerea in urma a calendarului
(intarzierea anuala cu 11' si 14,02") pe o durata de timp foarte mare (43.000
ani) fata de cea asigurata prin sistemul gregorian (circa 4.000 ani).

Cat priveste schimbarea dogmelor sau a asezamintelor de cult si viata


religioasa, orice om de buna credinta stie si recunoaste ca nimic nu, s-a
schimbat la noi in aceasta privinta, decat doar ca sarbatorile cu date fixe
(neschimbatoare) se serbeaza cu 13 zile mai inainte decat erau dupa vechiul
calendar, ramanand insa in aceleasi luni si la aceleasi date din luna ca si mai
inainte.

Stilistii pretind eronat ca noi ne-am "schimbat" calendarul, desi in fond nu e


vorba de o schimbare a calendarului vechi si inlocuirea lui cu altul nou, ci numai
de o indreptare a lui si punere de acord cu miscarile exacte ale astrelor,
carmuite de providenta divinasi constatate de stiinta astronomica.
Stilistii de la noi considera ca Biserica Ortodoxa Romana este singura
Bisericaortodoxa care si-ar fi indreptat calendarul, ramanand astfel izolata, in
sanul Ortodoxiei, si ca, rupand unitatea de credinta cu celelalte Biserici
Ortodoxe a si intrerupt legatura canonica cu ele.
Daca indreptarea calendarului este buna si justificata, mai pretind stilistii atunci
de ce ea n-a fost primita de toate Bisericile Ortodoxe? Dar este stiut ca,
incepand din 1924 pana acum, majoritatea Bisericilor ortodoxe nationale
(autocefale) au acceptat rand pe rand, indreptarea calendarului exemplul cel
dintai dandu-l insasi Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol, iar cea din
urma fiind Biserica Bulgara (dec. 1968).
Putinele Biserici ortodoxe autocefale care pastreaza pana acum calendarul
iulian indreptat sunt, cum spuneam: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusa
(Patriarhia Moscovei) si cea Sarba (Patriarhia Belgradului) si Manastirle din Sf.
Munte Athos, cu exceptia Vatopedului. Ele recunosc in principiu justetea si
necesitatea indreptarii calendarului, dar n-au aplicat-o pana acum de teama
rascolului (a tulburarilor intre credinciosi) si asteapta momentul psihologic cel
mai favorabil pentru a o face.
Cat priveste ruperea legaturilor noastre canonice cu aceste Biserici aceasta
constituie o acuza grava, contrazisa de realitate, caci de atatea ori pana acum,
in vizitele reciproce pe care ierarhii nostri si le fac si la intalnirile si intrunirile lor
interortodoxe ori interconfesionale, din cadrul consfatuirilor sau intalnirilor
ecumeniste, ei conliturghisesc ca niste adevarati frati de credinta, respectand
stilul calendaristic al Bisericii in cuprinsul careia se afla de fiecare data, conform
intelegerii ei dinainte stabilite (la Moscova, in 1948), intre toate Bisericile
ortodoxe.
O alta sustinere a stilistilor este ca Parintii de la Niceea ar fi alcatuit nu numai
calendarul, ci si o Pascalie perpetua, in care se cuprind datele Pastilor din toti
anii pana la sfarsitul veacurilor si pe aceea trebuie s-o respectam (eroare bazata
pe o sub insemnare introdusa clandestin in textul Pidalionului - foile 7-8 din
trad. rom. - de untalcuitor la canonul 7 apostolic).
Adevarul este insa ca tabela pascala a stilului vechi de care vorbesc stilistii este
de origine mult mai noua, fiind alcatuita intre sec. VIII-XIV, iar datele pascale
din ea sunt intarziate cu 12 zile fata de datele exacte ale echinoctiului de
primavara si cu 5 zile fata de cele ale lunilor pascale (prima luna plina de dupa
echinoctiu) cele doua date astronomice pe baza carora se stabileste data
schimbatoare a Pastilor din fiecare an.

Este adevarat, toate Bisericile ortodoxe sarbatoresc deocamdata Pastile dupa


calendarul neindreptat, ca sa se pastreze unitate a Ortodoxiei in aceasta
privinta; dar toate recunosc ca datele Pascaliei vechi nu mai corespund. Se
asteapta ca si celelalte Biserici ortodoxe surori care pastreaza inca stilul vechi
sa treaca la indreptarea calendarului, pentru ca de atunci inainte sa sarbatorim
cu totii Pastile dupa datele calendarului indreptat (22 martie-25 aprilie stil nou).
Cat priveste invinuirea stilistilor ca dupa datele noului calendar Pastele
crestinilor ar coincide uneori cu cel al evreilor sau ar cadea chiar inaintea
acestuia, ea este contrazisa de insasi regula serbarii Pastilor, formulata ori
consfintita de Parintii de la Niceea, a carei aplicare exacta implica totdeauna
serbarea Pastilor crestine dupa cele ale iudeilor, deoarece este vorba de
Duminica de dupa prima luna plina urmatoare echinoctiului de primavara, luna
care coincide cu 14 Nisan din calendarul evreilor, cand ei isi serbeaza Pastile
(inceputul saptamanii azimilor).
In tara noastra, regiunea cu cei mai multi adepti stilisti a fost de la inceput si
este si azi cea din nord-vestul Moldovei, si anume protopopiatele Falticeni,
Targu-Neamt, Pascani, Piatra-Neamt si Harlau, apartinand Arhiepiscopiei
Iasilor, unde influenta calugarilor din manastiri a fost mai puternica.
Centrul miscarii anarhice a stilistilor este la cunoscuta manastire stilista
Slatioara, de pe langa Falticeni. In afara acestei manastiri se intalnesc stilisti si
in alte localitati. Aici isi are sediul si oficiaza in sobor pseudo-episcopul Glicherie
Tanase, socotit "mitropolitul" stilistilor. Tot aici sunt concentrati si isi au sediul
permanent toti preotii de mir stilisti, hirotoniti si numiti de Glicherie la diverse
parohii stiliste, precum si un numar de "calugari" stilisti, dintre care unii si-au
arogat chiar rangul de "arhimandriti".

Credinciosii din parohiile respective vin aici pentru serviciile pe care le oficiaza
acesti preoti. La Slatioara se savarsesc mai ales botezurile, cununiile si
rugaciunile pentrupomenirea mortilor. Credinciosii aduc si alimente sau diferite
daruri si sunt gazduiti in dependintele - destul de numeroase si spatioase - ale
manastirii. Pseudo-slujitorii de acolo umbla imbracati in uniforme clericale,
oficiaza slujbe ziua si noaptea si au in general atitudine agresiva si cuvinte
ofensatoare fata de slujitorii canonici ai Bisericii.
In afara de manastirea principala de la Slatioara, stilistii mai au inca doua
schituri la: Cornu Luncii si Braditel. In aceste schituri, slujbele se fac cu si fara
preot. Mai exista si alte mici asezari stiliste de calugari si calugarite, ca cea de la
Dealul Mare, langa Vanatori-Neamt, si la Brusturi (jud. Neamt).

Centru important al miscarii stiliste din aceasta regiune este de asemenea


Radaseni (langa Falticeni), unde stilistii aveau mai inainte si o manastire
organizata de ei.

Multi credinciosi stilisti se aduna la sarbatorile pe stil vechi in


bisericile ortodoxe din parohiile de origine, dar au si biserici proprii, in care
slujesc cantareti sau preoti improvizati, iar din cand in cand, calugari care au
abandonat manastirea sau de prin satele unde s-au statornicit dupa iesirea din
manastire.
Sunt si unele cazuri de revenire la Biserica (cantaretul din Moisa Suceava).

De asemenea, actiunea stilisita se face vadita in: eparhia Romanulusi, Buzau si


mai ales in Arhiepiscopia Tomisului si Dunarii de Jos, unde stilistii se confunda
cu starobreatii (lipovenii).
Stilistii sunt in general divizati in doua directii: unii, numiti calendaristi, care
frecventeaza inca bisericile noastre, desi teoretic nu admit indreptarea
calendarului, altii sunt dizidenti, adica s-au dezbinat practic de Biserica, rupand
legatura cu ea.
Trebuie sa remarcam ca desi multi dintre ei au inceput sa aiba o mentalitate si
practici de sectanti, totusi ei si-au pastrat in mare parte credinta si cultul
ortodox neschimbate. Erorile lor pleaca de fapt de la o intelegere gresita a
problemei calendarului, din care au facut cheia de bolta a vietii lor religioase.
Ratacirea lor, cauzata in parte si de nepasarea si lipsa de veghe a preotilor din
parohiile de care au apartinut, a fost alimentata de fosti clerici si calugari
ignoranti, fanatici si rauvoitori.
Preotii din parohiile apropiate de stilisti sau simpatizanti ai acestora au datoria
sa cunoasca in amanuntime problema calendarului, pentru a putea lamuri la
nevoie pe credinciosi asupra justetei si necesitatii indreptarii calendarului, care
nu reprezinta o dogma ele credinta si este normal si necesar sa fie adaptat
conform precizarii specialistilor in materie.

Este de dorit ca acei credinciosi stilisti, care mentin legatura cu preotii si


frecventeaza biserica, sa fie angajati la o participare mai activa in slujbe, fiind
primiti la cantarea omofona, danduli-se sa citeasca Apostolul sau Cazania
s.a.m.d. Aceasta ar evita izolarea sufleteasca a credinciosilor stilisti , cautandu-
se si creandu-se prilejuri de strangere a legaturilor sufletesti dintre ei si preoti,
folosindu-se orice fel de relatii personale, familiale sau sociale dintre preoti si
pastoriti pe de o parte, iar pe de alta, dintre credinciosii stilisti si cei nestilisti:
botezuri, cununii, casatorii, ajutorare reciproca la caz de nevoie etc.

Multi dintre adeptii stilismului pot fi cointeresati la lucrari obstesti pentru


ingrijirea, repararea, inzestrarea si infrumusetarea bisericilor si a cimitirelor. Cei
reveniti si verificati pot fi cooptati in consiliile si comitetele parohiale, dandu-li-
se prilejul sa fie activi in viata Bisericii.
Intrucat stilistii reprezinta o situatie speciala, mai usor remediabila si, in
principiu, temporara in viata Bisericii, integrarea lor partiala in practica
liturgica pe masura ce arata dorinta sau bunavointa de a se intoarce in launtrul
Bisericii este indicata si, adeseori, a dat bune rezultate.
Consideratii finale

Calendarul bisericesc isi are rolul lui bine definit in viata Bisericilor si a
crestinilor. Aceasta o arata chiar situatia actuala privind folosirea calendarului
indreptat sau neindreptat, si implicatiile folosirii unuia sau a altuia dintre cele
doua calendare sau stiluri.
Bisericile apusene (catolica, protestante si anglicana) intrebuinteaza, toate,
stilul nou, adica calendarul gregorian (calendarul iulian indreptat de papa
Grigorie al XIII-lea in 1582) atat pentru sarbatorile cu data fixa cat si pentru
sarbatorile cu data mobila.
Bisericile Ortodoxe prezinta insa o situatie aparte: unele, putine la numar, nu
si-au indreptat calendarul, intrebuintand in continuare calendarul iulian, ramas
in urma cu 13 zile, cunoscut sub numele de stilul vechi; iar altele - majoritatea
Bisericilor Ortodoxe autocefale sau nationale, intre care si Biserica Ortodoxa
Romana - au adoptat, dupa 1923, calendarul indreptat (calendarul iulian
indreptat), dar folosesc un calendar mixt, adica: stilul nou pentru sarbatorile cu
data fixa si Pascalia pe stil vechi pentru sarbatorile cu data mobila, adica
pentru sarbatorirea Pastelui si a tuturor sarbatorilor legate de Pasti.
Fara sa fie o problema de doctrina, calendarul ortodox este una dintre
problemele actuale, cum remarca Profesorul N. D. Uspenschi, foarte
importanta pentru unitatea liturgica a Bisericilor Ortodoxe si pentru
pastrarea dreptei credinte insesi, caci "lipsa de unitate intre Bisericile
Ortodoxe locale in privinta sarbatoririi praznicelor cu data fixa" in cele doua
stiluri - nou si vechi - "provoaca nedumerire in randurile crestinilor
ortodocsi insisi. Cu atat mai mult poate fi declarata nemultumitoare situatia cu
pascalia ortodoxa" caci, "cu cat mai departe va trece vremea, cu atat mai mult
se va mari divergenta intre calendarul pascalic si cel astronomic, asa ca la
sfarsitul actualului indiction, Pastile uneori vor coincide cu luna noua. In acest
timp, se poate produce o abatere totala de la acele principii ale calendarului
pascalic, principii pe care Biserica Ortodoxa le tine ca fiind stabilite de primul
sinod ecumenic.
Sarbatorirea Pastilor de catre toate Bisericile Ortodoxe la aceeasi data, dupa
Pascalia veche isi are importanta ei pentru unitate a liturgica a intregii
Ortodoxii. Dar nu se poate ramane aici. Indreptarea calendarului iulian si a
pascaliei vechi, ramase amandoua in urma timpului si a stiintei, este mai mult
decat necesara si de folos tuturor Bisericilor Ortodoxe, in interesul unitatii lor,
precum si intregii unitati crestine a Bisericii.

Problema noului calendar este una dintre temele principale cu care se va


ocupaSfantul si Marele Sinod al Ortodoxiei, dupa aprofundarea ei prealabila de
catre Biserici si in Comisia pregatitoare a acestui Sinod. Solutionarea problemei
pascale, adica aceeasi data pentru serbarea Pastilor de catre toate Bisericile si
toti crestinii, va avea in vedere atat hotararile Sinodului I Ecumenic de la
Niceea privind serbarea Pastilor, cat si modul diferit intre Apus si Rasarit de
calculare a echinoctiului de primavara si a lunii pline care ii urmeaza.
Trebuie puse la contributie ultimele cuceriri ale stiintei astronomice in aceasta
problema. Asa cum sublinia si Profesorul N. D. Uspenschi, problema pascala,
foarte actuala astazi, cere "o serioasa prelucrare teologica", "o munca grea" de
la teologii ortodocsi, caci "nu este exclusa posibilitatea aducerii de corective in
unele sau altele din punctele de vedere istorice, devenite pentru noi
traditionale".
Teama ce se exprima prin argumentele invocate din diferite parti ale Ortodoxiei
ca, in unele Biserici Ortodoxe de stil vechi, poporul nu ar intelege necesitatea
indreptarii calendarului iulian si a pascaliei vecni, nu trebuie sa dezarmeze
Bisericile si pe teologii lor in rezolvarea problemei pascale. Este de datoria
Bisericilor Ortodoxe si a teologilor lor de a face inteleasa nevoia acelei
indreptari.
Rezolvarea problemei calendarului pe intreaga Ortodoxie va usura si
solutionarea dezbinarii stiliste. Dupa aceea se va putea trece si la
rezolvarea sarbatoririi Pastilor la aceeasi data de catre toate Bisericile.
Solutionarea celor doua probleme presupune si o pregatire, prealabila si
serioasa, a credinciosilor de catre Bisericile respective.