Sunteți pe pagina 1din 4

Cum am slăbit 20 de kilograme, cu regimul

Dukan

După foarte multe reţete de slăbit pe care le-am încercat şi care dădeau rezultate doar
pentru o perioadă de timp, m-am hotărât să ţin regimul Dukan, cu toate că multe
persoane spuneau că ar fi periculos pentru sănătate.

Pentru că voiam să slăbesc mai mult de 10 kg, în primele 5 zile am mâncat doar proteine:
carne slabă (pui, curcan, peşte) la grătar (sau fiartă), brânză degresată (0,1%), ouă fierte (2 la
2 zile). În plus: două linguri de tărâţe de ovăz pe zi. (Eu nu am făcut galete cu ou şi brânză, ca
în reţeta lui Dukan, ci le amestecam cu un iaurt mic, degresat, şi le mâncam aşa.)
Au urmat 3 săptămâni în care am mâncat, alternativ, o zi doar proteine (ca în primele 5 zile), o
zi proteine şi legume, apoi iar proteine etc. Lângă cărniţa la grătar adăugam legume înăbuşite
(într-o tigaie unsă cu şerveţelul îmbibat în ulei de măsline se pun rădăcinoase tăiate cuburi sau
felii mari - ţelină, păstârnac, morcov - şi 2 ardei tăiaţi fâşii, şi se lasă acoperit, la foc mic, până
se înmoaie legumele) sau salate proaspete, legume la grătar (vinete, ciuperci...). Tărâţele de
ovăz se iau în continuare.
După aceste 3 săptămâni, am mâncat tot timpul (în fiecare zi) legume + proteine şi am
introdus şi fructele, ca o masă separată. În plus, 3 linguri de tărâţe de ovăz pe zi.
Am început dieta pe 24 iunie, şi la începutul lunii septembrie, slăbisem 12 kg. Partea bună
este că nu mai simţeam decât foarte rar poftă de dulciuri (la care nu rezistam înainte) şi atunci
îmi cumpăram o ciocolată belgiană pentru diabetici (se găseşte la "Mega Image", la raionul
pentru diete). Am continuat astfel să slăbesc fără să ţin o dietă foarte strictă, astfel că în
decembrie, slăbisem 20 de kilograme. De atunci îmi menţin greutatea, chiar dacă mai mănânc
şi pâine (2-3 felii pe săptămână) sau o bucăţică de plăcintă sau... mai ştiu eu ce bunătăţuri.
Dukan spune să ţii o zi pe săptămână numai proteine. Eu nu am făcut asta, dar mă cântăresc o
dată pe săptămână şi dacă văd că am pus 1/2-1 kg, ţin o zi-două de proteine şi s-au dus. Sper
ca experienţa mea să fie de folos şi altor persoane.
SIMONA - Bucureşti

Dieta de 7 zile

Este uşor de ţinut, pentru că puteţi să mâncaţi câte 4 porţii din alimentele permise
fiecărei zile.

Aveţi voie cafea, ceai fără zahăr şi minimum 2 litri de apă pe zi. După cele 7 zile de regim,
veţi cântări cu 2 kg mai puţin. Pentru a păstra rezultatele, în următoarele zile aveţi voie să
mâncaţi orice, dar în cantităţi mici. Regimul se poate relua după 2 săptămâni.

Luni - legume: salate din legume crude sau fierte: roşii, ardei gras, vinete, dovlecei, bame, co-
nopidă, salată verde, varză roşie sau albă, fasole verde, spanac, ceapă, ţelină.

Marţi - lactate: lapte degresat, lapte acru, iaurt, brânză de vaci, caş, urdă.

Miercuri - fructe: mere, pere, afine, coacăze, căpşuni, fragi, zmeură, cireşe, vişine, caise,
piersici, lămâi, portocale.

Joi - peşte: crap, macrou, hering, cod, şalau, biban, păstrăv, ştiucă, somon.

Vineri - orez: fiert, la care adăugaţi puţină sare.

Sâmbătă - legume la fel ca luni.

Duminică - din alimentele permise în celelalte zile, dar câte puţin.


Pâinea este interzisă.

DIETE RAPIDE (I)

Foto: Dreamstime

În jurul sărbătorilor, silueta e o preocupare importantă, alături de celelalte pregătiri,


aflate pe ultima sută de metri. Iată câteva dintre dietele care vă permit să daţi jos câteva
kilograme într-un timp scurt. Ele sunt foarte eficiente şi utile pe termen scurt, dar şi pe
termen lung, dacă ştiţi să păstraţi ceea ce aţi obţinut.

Reguli pentru dietele rapide:

* la alimentele şi lichidele permise nu se adaugă zahăr, ulei, unt;


* sunt permise ceaiul, cafeaua fără zahăr;
* beţi cel puţin 2 litri de apă pe zi şi ceaiuri de plante fără zahăr;
* după încheierea unei diete, pentru a menţine rezultate obţinute, mâncaţi normal, dar porţii
reduse, şi evitaţi "bombele" calorice - alimentele cu mult zahăr, multă grăsime ori prea sărate.

Dieta "pe zile"

Se ţine 7 zile, în urma cărora slăbiţi până la 4 kg. Fiecare zi are câte "o grupă" de alimente,
din care vă este permis să mâncaţi în cantităţi rezonabile.
Ziua 1: legume fierte sau crude (cu excepţia cartofilor), supă de legume - fără grăsime ori
sare.
Ziua 2: lactate cu conţinut scăzut de grăsime - lapte, lapte bătut, iaurt, brânză de vaci, caş-
caval.
Ziua 3: fructe (cu excepţia bananelor, strugurilor) - crude, sau sub formă de compot.
Ziua 4: carne slabă la grătar sau fiartă - pui, vită, peşte.
Ziua 5: orez fiert fără ulei şi fără sare.
Ziua 6: la fel ca ziua 1.
Ziua 7: din toate alimentele permise în celelalte zile, dar câte puţin.