Sunteți pe pagina 1din 4

Cavalerii medievali

Cavaler, era denumirea pentru apropiaţii regelui şi ai Înaltei Nobilimi. Termenul


derivã din cuvântul francez “chevalier” care la rândul lui provine din cuvântul “ cheval”
(cal), indicând o persoanã care cãlãreşte. În ciuda diverselor definiţii ale cavalerului, clasa
cavalerilor medievali era instruita în arta rãzboiului, antrenatã sã lupte în armurã, cu cai,
lancii, sãbii şi scuturi.
Cavalerii erau învaţaţi sã exceleze în mânuirea armelor, sã arate curaj, sã fie
galanţi, loiali şi sã repudieze laşitatea şi infamiile. Când nu luptau, cavalerii locuiau în
castele sau cetãţi fortificate, în timp ce alţi cavaleri trãiau la curţile regilor, ducilor sau ale
marilor lorzi.
Abilitãţile cavalerilor erau folositoare şi
în vremuri de pace în activitaţi precum turniruri
sau vânãtori. Tradiţia cavalerului in “armura
stãlucitoare” poate fi urmãritã pânã în timpuri
vechi, la arabi, cu notabile figuri pre-islamice
precum cavalerii beduini astfel cã trãsãturi ca
“loialitatea, curtoazia, generozitatea…. sunt
gãsite în mare mãsurã printre arabi”. Spania
medievala a fost denumita de unii “leagãnul
cavalerismului” datoritã impactului direct al
civilizaţiei arabe. Calitati ca “pietatea, curtoazia,
vitejia în rãzboi, talentul elocvenţei, arta poeticã,
abilitãţile în cãlãtorie, dexteritate în luptã cu
sabia” toate erau aşteptate de la elitei cavalerilor
mauri.
Centrul lumii feudale era castelul iar cei
de care seniorul se slujea pentru a- şi executa drepturile şi puterea erau cavalerii. În aceastã
situaţie intrau iniţial diferite categorii: marii seniori, prinţi si castelani, seniori deţinãtori de
proprietãţi mari şi mijlocii (din rândurile cãrora proveneau cei mai mulţi cavaleri) şi
luptãtori lipsiţi de pãmânt care locuiau la castel şi erau familiari seniorului. Respectul faţã
de acelaşi cod de valori îi apropia pe toţi aceşti oameni, în ciuda diferenţelor dintre ei,
deosebindu-i printr-un ordin distinct. Rãzboinicii- cavaleri cultivau vitejia, capacitatea de
a-si aproba forţa fizicã în lupte şi loialitate, schimbul de servicii, obligaţia de a nu trãda şi
de-a ajuta tovarãşul în luptã, dispreţul faţã de bogãţie, refuzul de a strange şi uşurinţa de a
risipi. Mai presus de toate stãtea insã onoarea - datoria de a lupta pentru respectabilitatea
celuilalt.

_____________________________________________________________________________________
Referat Istorie
Pentru început intrarea în rândurile cavalerilor era
precedatã de o lungã ucenicie în meseria armelor. La 18 sau
20 de ani, când se considera pregãtit, tânãrul aspirant
participa la o ceremonie de iniţiere. Ulterior, el intra în
familia rãzboinicilor profesionişti de la castel, cu acceptul
seniorului care, în aceastã împrejurare îi dãruia un
haraşament. Era apoi supus unor încercãri menite sã-i
demonstreze public capacitãţile de luptãtor. Dupã ce devenea
cavaler îşi continua antrenamentele şi participa la aventurile
militare ale seniorului, desfãşurate în fiecare primavarã. În
restul timpului, vânãtoarea sau turnirele deveneau preocupãri
de cãpãtâi.
Într-o vreme nesigurã,
dominate de abesnţa unei
puteri centrale, singura
garanţie pentru a pãstra sub control situaţia era trupele de
cavaleri din jurul castelanilor. Pe de altã parte, orice act de
violenţã a unui vassal care nu presupunea direct interesele
seniorului nu putea fi pedepsit de acesta. În situaţia data
victimele nu au altã cale dacât rãzbunarea împotriva
agresorului si a bandei care l-a insoţit. Se desfãşurau astfel
rãzboaie interminabile, care nu se sfãrseau decât atunci când
rivalii şi familiile lor erau exterminaţi în totalitate.
Creştinismul a avut influenţã importantã asupra
virtuţiilor cavalerului. Preoţii au pus limite cavalerilor
pentru a proteja onoarea membrilor mai slabi ai societãţii şi
pentru a ajuta Biserica sã menţinã pacea. În acelaşi timp
Biserica a devenit mai tolerant faţã de rãzboiul pentru apãrarea credinţei. În secolul al XI-
lea conceptul de “cavaler al lui Hristos” a devenit popular în Franţa, Spania şi Italia.
Datoritã acestor întâmplãri se cunoaşte şi faptul cã au participat la o cruciadã- expediţie
militarã organizatã de unii monarhi apuseni sub infulenţa marilor nobili, cu scopul de a
cucerii şi a stãpânii teritorii din Orientul Apropiat- ce s-a numit “ CRUCIADA
CAVALERILOR”. Aceasta a fost a doua cruciadã pornind la scurt timp dupã “
CRUCIADA SĂRĂCIMII”. Sub conducerea lui Godffroy de Bouillon, ales commandant
supreme al armatei cruciate şi al altor mari nobili ( fratele regelui Franţei, fiul reginei
Angliei etc.), cavalerii ajung la Constantinopol. Încheie o înţelegere cu împãratul bizantin,
Alexios Comnenul, potrivit cãreia cruciaţii recunoşteau suzeranitatea împãratului asupra
teritoriilor cucerite. În vara anului 1097 şi în anul 1098 cruciaţii reuşesc sã cucereascã
unele oraşe importante( Niceea, Antiohia), iar în anul 1099 cuceresc Ierusalimul, în urma
unor lupte grele. Teritoriile cucerite au fost organizate în mai multe formaţiuni politice:
regatul Ierusalimului, principatul Antiohiei etc. Pentru asigurarea liniştii şi ordinii şi pentru
rãspândirea credinţei creştine s-au înfiinţat unele ordine cu character religios şi militar
_____________________________________________________________________________________
Referat Istorie
( ordine cavalereşti- cãlugãreşti ), dintre care mai
importante au fost al Ioaniţilor, de provenienţã francezã, şi
al Teutonilor, de provenienţã germanã. Plãcerea pentru
exerciţii fizice grele şi primejdioase, pentru vânãtoare şi
turnir şi chiar pentru rãzboaie a rãmas la fel de vie. O
dovedesc între altele şi perfecţiunile aduse ţinutei de luptã
şi tacticii.
Spre sfârşitul Evului Mediu, negustorii bogaţi
doreau sã adopte atitudini cavaleresti - fiii burghezilor erau
educaţi la curţile aristocrate unde învãţau bunele maniere
ale clasei cavalereşti.

Literatura în Evul Mediu - poezia şi romanul

În castele au luat naştere trei forme esenţiale ale literaturii medievale: poemele
eroice( cântece de gestã), romanele cavalereşti şi poezia trubadurilor.
În secolul al XII-lea se formeazã un nou stil poetic în sudul Franţei. Poeziile lirice
scurte, dar complexe dau glas sentimentelor
personale, mai ales iubirii dintre bãrbat şi
femeie. Poeţii francezi din Evul Mediu, care
scriau despre dragoste şi cavalerism, se numeau
trubaduri. De regulã erau de provenienţã nobilã
şi scriau într-o limbã neo-latinã – langue d’oc
din Provence. Poezia lor diferea foarte mult de
poeziile care erau la modã în nord. Datoritã
Eleonorei de Aquitania, fiica unui trubadur, devenitã în 1137 soţia regelui Ludovic al VII-
lea, acest lirist şi cultul dragostei cavalereşti se rãspândeşte rapid în toata ţara şi chiar şi
peste graniţe.
Aceastã nouã poezie acorda o importanţã nemaîntâlnitã omagiului în dragoste,
fiind influenţatã de litratura arabã, care venera dragostea şi care a pãtruns în Europa
Occidentalã în urma cruciadelor din Palestina si Peninsula Ibericã, ocupatã în parte de
mauri. Cavalerul se indrãgosteşte de regulã nebuneşte de o femeie, care este de regulã
logoditã sau maritatã cu altcineva. îndrãgostitul îşi ia angajamentul cã o va sluji pe aleasa
inimii pânã la moarte – de regulã din depãrtare. Dragostea lor ajunge la împlinire foarte
rar, şi dacã întâmplãtor aceasta are loc, trebuie pãstrat secretul. Un nou gen litrear,
reprezentativ pentru literatura madievalã, apare în secolul al XII-lea în Franţa. Scrise la
început în versuri, apoi în prozã, inspirate din legendele antice sau folclorul breton,
romanele cavalereşti au un pronunţat caracter laic. În contrast cu idealurile propagate de
Bisericã, ele reflectã realitatea contemporanã, modul de viaţã în societatea medievalã,
pzsiunile şi nãzuinţele oamenilor. Cel mai rãspândit roman cavaleresc, TRISTAN, apârut
în Evul Mediu în diferite versiuni şi în mai multe limbi ( francezã, anglo-normandã,
_____________________________________________________________________________________
Referat Istorie
germanã), a servit ca temã de inspiraţie multor
scriitori şi artisti ai epocii moderne.
Înlocuind marile poeme epice (Cântecul
Nibelungilor, Cântecul lui Roland), romanul
cavaleresc aduce o nouã scară de valori şi o nouã
viziune asupra iubirii. Suprema valoare nu mai
constă în vitejia războinică şi în fidelitatea
vasalului faţă de nobil sau suzeran, ci în idealul
cavalerului rătăcitor, pedepsind nedreptatea şi
ajutându-i pe cei nenorociţi, credincios lui
Dumnezeu şi unei doamne şi-a dăruit iubirea şi
căreia îi închină toate victoriile sale. Cavalerul
urmăreşte, în ciuda oricăror obstacole,
perfecţionarea spirituală, simbolizată de Sfântul Graal.În romanele cavalereşti, iubirea este
adesea asociată cu moartea fiind prezentată ca un destin inexorabil. Şi în poezia
trubadurilor, dragostea este închinată unei doamne idealizate, faţă decare îndrăgostitul se
comportă ca un vasal faţă de suzeran sau, manifestând umilinţă,loialitate şi obedienţă.
Importantă, în lirica trubadurilor, nu este împlinirea dragostei, ci dorinţa, asociată cu
suferinţa provocată de aşteptare, depărtare ori de indiferenţa sau refuzul doamnei.. Pentru
trubaduri, ca şi pentru eroii romanelor cavalereşti, „dragostea devine o forţă morală, un
izvor, o sursă a virtuţiilor cavalereşti, a vitejiei, a onoarei, a generozităţii şi a
comportamentului curtenilor” (Ovidiu Drimba, “Istoria culturii şi civilizaţiei”).

Bibliografie:
Ştefan Pascu,Istoria universal anticã şi medievalã-manual pentru clasa a IX-a,
editura didacticã şi pedagogicã, R.A.
Florin Ioniţã, Literaturã universalã- manual pentru clasa a XI-a, grup editorial
ART
http://idealulcavaleresc.wikispaces.com
www.referat.ro- trubaduri si cavaleri

_____________________________________________________________________________________
Referat Istorie

S-ar putea să vă placă și