Elev: Răcătean Ionatan

Hațeg - Monografie Clasa a XI-a E

Prof. Coord.: Buda Marius

Hațeg este un oraș în județul Hunedoara, Transilvania, România,

format din localitățile componente Hațeg (reședința) și Nălațvad, și din
satele Silvașu de Jos și Silvașu de Sus. Are o populație de aproximativ 10.000
de locuitori. Geografic, orasul este asezat la poalele Muntilor Retezat, la o
distanta de 40 km de resedinta judetului Hunedoara, Deva, la 26 km fata de
orasul Hunedoara, la 50 km de municipiul Petrosani si la 70 de km de
Caransebes.
Așezat în depresiunea cu acelasi nume, la o altitudine de 310 - 350 m și
înconjurat de munți, Hațegul are farmecul specific unui orășel montan de
provincie.

Hațegul poate fi considerat centrul uneia din cele mai atractive zone din
România pentru turismul cultural și istoric. Prima atestare documentară
datează din 1247, când orașul a fost menționat într-o Diplomă a regelui Bela al IV-lea. Pe o
perioadă de două secole, Hațegul a reprezentat reședința cnejilor români, iar din anul 1457 a
devenit o cetate regească, aflându-se în proprietatea principilor ardeleni si a adăpostit
garnizoana grănicereasca a cărei misiune era să păzească frontiera de sud a Imperiului
Austriac.

În anul 1765, orasul Hateg a fost militarizat in totalitate, făcând parte din Compania a II-a de
graniță din cadrul Regimentului I de Graniță de la Orlat până în anul 1851, când s-a desființat.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Hațeg se ridica la 9.685 de

locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 10.910
locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (93,15%), cu o minoritate de maghiari (1,6%).
Pentru 4,14% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere
confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (74,11%), dar există și minorități de
baptiști (8,39%), penticostali (6,28%), greco-catolici (3,14%) și romano-catolici (1,78%).
Pentru 4,38% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

1
 Orientări religioase - din trecut în prezent
Biserica ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae”
Centru al vechiului district hunedorean omonim, spre care
gravitau toate localitățile din împrejurimi, orașul Hațeg a constituit
un important punct strategic și comercial pe harta Transilvaniei
medievale. Cu toate acestea, din punct de vedere bisericesc,
comunitatea românească din localitate, umilă ca stare socială, nu a
reușit să se remarce în vreun fel pe scena confesională a
comitatului. Nobilimea, așezată statornic în Hațeg abia din secolul
al XVII –lea nu mai era nici ea interesată la aceea dată de ridicarea
unor edificii trainice din piatră, comparabile ca dimensiuni și
valoare artistică cu vechile ctitorii cneziale de odinioară ale înaintașilor. Existența unei
biserici modeste de-a lungul întregii perioade medievale, asemănătoare lăcașurilor de cult din
satele iobăgești hațegane, nu trebuie, așadar, să surprindă. În anul 1516, când „pop Filip ot
Hațag” inciza o inscripție slavonă pe soclul altarului bisericii mitropolitane din Feleac, aceasta
deservea deja obștea românească locală. Cândva în cursul secolului al XVII –lea, în locul
acelui edificiu a fost ridicată, la marginea târgului, înspre actualul sat General Berthelot, o
biserică de lemn, in care slujeau, în 1681, preoții Gheorghe, Mihai, Gheorghe și Găină;
transferată în posesia uniților după 1701, aceasta apare menționată pe harta iosefină a
Transilvaniei (1769-1773). La o dată neprecizabilă, în paralel cu aceasta s-a ridicat încă un
edificiu, tot din bârne, în cimitirul vechi din hotarul nordic al localitătii menționat si el în
izvorul cartografic austriac citat; pe un Liturghier (București, 1728), păstrat la Silvașu de Jos,
este însemnat: „Această Sfântă Liturghie iaste a sfintei beserici acei din deal a Hațegului,
Matei Șora paroh, 1807”. Cu refacerile de rigoare, ea a supraviețuit până în jurul anului 1824,
când a fost dezasamblată și mutată în satul hațegan Balomir; un fragment de coloană romană,
provenită, potrivit tradiției locale, de la masa prestolului, îi marca poziționarea. Ușile
împărătești, împodobite de „popa Simion Zugrav” din Pitești în anul 1777, și câteva icoane
valoroase, purtând semnătura lui „Vasile Theodorovici, malăr, 1828”, au fost transferate la
noul edificiu de zid, registrul prăznicarelor fusese mutat la Galați, iar friza profeților și cea a
apostolilor la Șerel. În contextul marilor tulburări confesionale de la începutul secolului al
XVIII-lea, dată fiind opoziția preoțimii hațegane față de unirea cu Biserica Romei, trebuie să
fi apărut și celălalt lăcaș de cult, tot din lemn, aparținător obștii ortodoxe a târgului. Într-
adevăr, pe harta iosefină, în partea centrală a localității, este menționat încă un edificiu, din
păcate, nu se poate preciza dacă este înaintașul bisericii ortodoxe actuale sau al celei
reformate. În tabelele conscripțiilor epocii moderne, aceste lăcașuri de cult apar deja bine
individualizate, anume unite în anii 1733 și 1750 și separate confesional la 1761-1762; între
anii 1782 și 1795, cea unită a revenit „greco-răsăritenilor”.

Continuatoarele acestora au fost două edificii de zid, situate, la mică distanță una de cealaltă,
în apropierea pieței centrale a Hațegului. Prima în ordine cronologică este biserica „Sfântul
Ierarh Nicolae”, înscrisă pe lista monumentelor istorice românești Lăcașul, renovat în anii
1980 și 1990-1991, este compus dintr-un altar semicircular nedecroșat, o navă
dreptunghiulară spațioasă, compartimentată în naos și pronaos, și un turn clopotniță zvelt, cu
2
 fleșă ascuțită. Biserica a fost construită între anii 1821 și 1828, în timpul păstoririi preotului
Ioan Maximilian, cu sprijinul a doi căpitani sârbi de la Regimentul grăniceresc din Hațeg,
deservind până în prezent, fără întrerupere, obștea ortodoxă a orașului, conscripția din anii
1829-1831 o menționează ca atare. Lăcașul, renovat ultima oară în 1998, este acoperit integral
cu tablă. Decorul iconografic inițial, executat în 1928 de Ilie Chidu din Sibiu, a fost reînnoit în
1980 de pictorul Petru Iacobescu din Timișoara, restaurarea frescei s-a făcut în anii 1994-
1995.

Elemente de geografie

Implicațiile evoluției paleogeografice în trecutul și prezentul Ţării Hațegului

Pe lângă suportul efectiv al activităților umane și al celorlalte elemente naturale, evoluţia

paleogeografică condiţionează favorabil sau inhibator prezenţa resurselor existente,
producerea anumitor fenomene de risc sau posibile amenajări în teritoriu. Cel mai mare
impact lăsat în teritoriu se traduce astăzi prin formaţiunile geologice prezente (sedimentare –
42%, metamorfice şi magmatice – 52%) şi formele de relief rezultate reprezintă alte efecte ale
activităţii geologice de-a lungul timpului; pe rocile metamorfice și magmatice s-a dezvoltat un
relief montan caracteristic, în vreme ce prezenţa depozitelor sedimentare a determinat o
favorabilitate în vederea locuirii și diversității activităților economice în spațiul depresionar
haţegan. Demonstrându-se corelaţia invers proporţională între dimensiunile profilului de sol şi
altitudine, a fost surprinsă interdependenţa între geologie şi resursele edafice. O altă corelaţie
dictată de geologie este cea care scoate în evidenţă penuria de resurse 7 minerale, pe de o
parte, şi bogăţia complexă a resurselor paleontologice, de importanţă universală, pe de altă
parte. Acestea sunt asociate, ca urmare a condiţiilor petrografice, cu existenţa reliefului carstic
din nord-est sau reliefului glaciar din Munții Retezat, Godeanu și/sau Țarcu. Cu excepția
spațiului montan, la periferia Depresiunii Hațegului pot fi întâlnite areale ce se impun prin
proeminență altitudinală, ceea ce le recomandă ca și puncte de belvedere.

Caracteristicile şi implicaţiile reliefului actual

Rolul configurației regionale a reliefului a constituit un factor decisiv pentru celelalte

elemente ale cadrului natural (climă, hidrografie, înveliș biopedosferic), şi nu numai. Primul
impact al reliefului rezidă în delimitarea regiunii, limita regiunii constituindu-se din cumpene
de ape, înșeuări sau văi, Streiul şi afluenţii acestuia având cea mai puternică influenţă.

Zonalitatea relief – sol, vegetaţie, faună este demonstrată şi în cazul Ţării Haţegului. Pentru
arealul depresionar, caracteristice sunt Luvisolurile (Luvosoluri, Preluvosoluri), Hidrisolurile
(Gleisoluri și Stagnosoluri).

3
  Primele urme umane descoperite în peşterile din Munţii Şureanu, descoperirile
arheologice ce atestă amplasarea capitalei provinciei în sud-vestul unității
depresionare, amplasarea Districtului Haţegului la intersecţia celor trei provincii
istorice româneşti (Banat, Oltenia, Transilvania), toate acestea reprezintă argumente
pentru impactul deţinut de relief în evoluţia istorică a acestei regiuni.

Evoluția geodemografică

Cunoscută drept unul dintre cele mai umanizate areale din spațiul intracarpatic, Țara
Hațegului a cunoscut o evoluție demografică diferențiată, trendul fiind unul ascendent până în
anul 1977, după care evoluția numerică a populației a cunoscut un accelerat și permanent
proces de scădere. Încă din perioada anterioară recenzării anului 1930 (anii 1786-1930),
pentru Țara Hațegului a fost definitoriu un proces regulat de creștere demografică, influențat
de comportamentul și mentalitățile locuitorilor, cu precădere în mediul rural, etapa următoare
consacrând un trend evident descrescător al numărului de locuitori, în strânsă legătură cu
metamorfozele economice ale societății.

Individualizată ca o regiune etnografică distinctă la nivel naţional, Ţara Haţegului se remarcă

prin anumite repere identitare (mentalităţi, port, obiceiuri sau tradiţii, dansuri). Pe baza
interviurilor semi-structurate aplicate în teritoriu şi a consultării unor studii monografice
(literatura de specialitate nu consemnează alte informaţii în acest sens), se poate afirma faptul
că la nivel de individ trăsăturile care-i particularizează pe haţegani
se înscriu, în linii mari, caracteristicilor generale româneşti.
Totodată, a fost surprins şi modul în care aceştia se
autoindividualizează faţă de locuitorii zonelor învecinate, accentul
fiind pus pe tradiţii, port, comportament şi arhitectură tradiţională.

Simplitatea şi caracterul arhaic sunt cele două atribute ce definesc

portul popular haţegan, la acestea adăugându-se puternica
influenţă bănăţeană, în vreme ce folclorul haţegan este definit prin
„haţegane” (jocuri populare româneşti, de perechi).

În ceea ce priveşte obiceiurile practicate în Ţara Haţegului, această

componentă a cunoscut un regres vizibil. Dacă odinioară Costume femeiești, Muzeul Hațeg
reprezentative erau şezătorile şi clăcile sau nedeile, treptat acestea s-au dizolvat, la ora actuală
păstrându-se, într-o formă destul de generalizată, obiceiurile legate de sărbătorile de peste an.

Obiective şi repere metodologice

Principalele obiective propuse în analiza economică a Ţării Haţegului au vizat analiza

potențialului agricol și industrial al regiunii, analiza activităților terțiare, identificarea
resurselor turistice naturale şi antropice, identificarea ariilor de vizibilitate, identificarea
patrimoniului construit, analiza circulaţiei şi infrastructurii turistice, analiza infrastructurii de
acces și a calității acesteia și identificarea disfuncţionalităţilor identificate. Pentru realizarea

4
 acestora, s-a făcut recurs la cartările din teren, consultarea unor materiale cartografice și a
datelor statistice furnizate de instituțiile de profil.

Țara Hațegului nu s-a impus la nivel regional prin activitățile din sectorul secundar, însă cu
toate acestea se pot identifica câteva particularități: specializarea în câteva subramuri
industriale, localizarea unităților industriale în orașul Hațeg și în arealele situate în apropierea
unor resurse primare și tradiția existentă în unele ramuri industriale (industria alimentară,
textilă sau prelucrarea lemnului).Cu o diversitate de resurse naturale şi culturale complexe,
Ţara Haţegului întruneşte toate premisele individualizării unei regiuni turistice, însă
neajunsurile afirmării acesteia la adevăratul ei potenţial reprezintă rezultatul direct al unei
slabe individualizări a pachetelor turistice, a promovării deficitare a resurselor turistice
existente şi a existenţei unor parteneriate slab reprezentate între sectorul public şi cel privat.

FUNCȚIONALITATEA SISTEMULUI TERITORIAL ȚARA HAȚEGULUI

Țara Hațegului, prin toate trăsăturile pe care le deține, reprezintă o regiune funcțională, cu un
spațiu mental conservat parțial, și cu valențe reale de investire într-un teritoriu de proiect.
Rezultatele obținute în urma cercetării acestui areal confirmă cele două ipoteze de la care s-a
plecat, respectiv:

a) Țara Hațegului întrunește atributele unui teritoriu de proiect, viabil, calitate

redată prin sintetizarea a 4 modele de dezvoltare (care valorifică toate elementele cu
tradiție din regiune și punctele tari ale situației prezente) – conservarea zestrei
identitare hațegane, valorificarea moștenirii istorice a Țării Hațegului, specializarea
agricolă a Țării Hațegului și conservarea patrimoniului natural al Țării Hațegului prin
încurajarea unor activități economice sustenabile;

b) Analizele și planșele rezultate pot constitui materiale de sine stătătoare pentru

factorii de decizie interesați (instituții publice, ONG-uri, specialiști în amenajare
teritorială).

Concluzii:

Hațeg este un oraș mic, dar nu neînsemnat. Este un oraș cu un istoric fascinant și o zonă
geografică împânzită de peisaje minunate, și totodată o populație care luptă într-o oarecare
măsură pentru păstrarea obiceiurilor și tradițiilor specifice zonei, moștenite din generație în
generație; oamenii au diferite ocupații, de la muncitori în domeniul agricol și până la
antreprenori de renume. Este totodată un centru turistic destul de renumit în ultimul deceniu,
datorită multitudinii de puncte turistice importante pe care le găzduiește zona Țării Hațegului.