Cap.

21 Presa: Guvernare prin scurgerea de informații

„Să înțelegem media”-Marshall McLuhan

Autorul face de multe ori în capitol, analogie între presă și carte.

În incipitul capitolului, autorul ne oferă o serie de definiții despre știri: „un termen tehnic
ce descrie procesul care are loc atunci când o multitudine de pagini dintr-o carte sau informații
sunt aranjate sub forma unui mozaic pe foaie.” Iar despre funcția presei: „o tehnologie
individualistă destinată creionării și dezvăluirii atitudinilor de grup”.
Tema majoră a presei poate fi administrată doar prin contact direct cu modelele formale
ale subiectului în discuție. Presa reprezintă o formă confesională de grup care produce o participare
colectivă, fiindcă datorită presei și a știrilor care o compune, luăm parte în mod indirect la viața
societății. Presa poate „colora” evenimentele, prin utilizarea sau neutilizarea lor, adică presa poate
oferi informații suplimentare care nu sunt mereu fondate pe adevăruri valabile, dar care sporesc
atenția umană. Un exemplu sunt știrile de pe internet care nu spun absolut nimic în titlu, decât
cuvinte grave, dar când vrei să citești știrea este vorba despre cu totul altceva.
Autorul ne informează că unul dintre neașteptatele efecte ale televiziunii asupra presei a
fost creșterea popularității cotidianelor „Times” și „Newsweek”. În mod inexplicabil, producția
lor s-a dublat la apariția televiziunii. Aceste două cotidiane au un format de mozaic, care nu oferă
ferestre către lume, așa cum erau revistele illustrate, ci ele aduc imagini colective ale societății în
acțiune. Cititiroul unei reviste illustrate este pasiv, însă cititorul unei reviste de știri devine mai
implicat în realizarea înțelesurilor pentru imaginea colectivă.
Autorul ne mărturisește că și cartea și ziarul au caracter confessional, creând efectul de
poveste personală prin simpla lor formă, indiferent de conținut. Presa pare să-și îndeplinească
atribuțiile atunci când dezvăluie partea neplăcută a lucrurilor. Știrile reale sunt știri neplăcute-știri
neplăcute despre cineva sau pentru cineva. Un exmplu îl oferă autorul cu un polițist din
Minneapolis, fiindcă nu mai apăruseră de ceva timp niciun ziar, acesta confirma că îi lipseau
știrile,dar nu voia să mai apară niciun ziar pentru că nu mai erau comise așa multe crime de când
nu mai apar astfel de știri. Un exemplu personal este vorba despre noul val de informații de la
colectiv. Eu, una, cred că am lăsat orice știre ca să mă uit la acel videoclip de 20 de min, care a
fost filmat de subofițerul ISU, și care abia acum l-a făcut public.
Autorul ne aduce la cunoștință că atunci când culegerea litelelor și colectarea știrilor se
încetinește, apare o schimbare, nu numai în modul de tehnoredactare a ziarului, dar și în stilul celor
care scriu. Prima schimbare majoră a început în secolul al XVIII-lea, când ziarele „Tatler” și
„Spectator” au fost redactate în tehnica echitonului. Aceasta presupune menținerea unui singur
nivel al tonului și atitudinii pe parcursul întregului articol față de cititor.
Titlurile creează fel și fel de efecte, în funcție de maniera în care au fost scrise
„Politicienii își ascut cuțitele”; „Vinerea Neagră la Paris”; „Shopping în chiloți. Îmbrăcare prin
dezbrăcare”.
1
 Toate formele media care amestecă reclamele cu alte programe reprezintă o formă
de „lectură plătită”. Desigur, când eram mici, cred că toate fetele își cumpărau revista „BRAVO
GIRL!” Eu îmi cumpăram ca să aflu lucruri noi, adică știri despre vedetele de la noi din țară, dar
și din afară; ca să mă uit în horoscop, să văd ce postere îmi dădeau cadou; și nu în ultimul rând, să
citesc diferite trucuri pentru păr, machiaj(chiar dacă eram prea mică la vârsta aceea), și haine.
A devenit clar faptul că informațiile sunt bunul cel mai de preț și că produsele în stare
solidă sunt doar întâmplătoare în procesul de circulație al informațiilor. Prima etapă în acest
process este datorat faptului că publicitatea și spectacolul îndepărtează oamenii de la calea cea
dreaptă. Ei cumpără locul și timpul alocat în ziare și la televizor , adică cumpără o parte din cititor,
exact așa cum ne-ar închiria casele pentru o ședință publică. Dacă ar știi cum să o facă, ar fi în
stare să plătească cititorul/ spectatorul direct pentru atenția sa.
Datorită evoluției diferite a presei în lume, în America s-a dezvoltat mult mai repede față
de Rusia, există și tonuri diferite în care se prezintă știrile. Presa americană este un serviciu de
divertisment gratuit, plătit de companiile care vor să cumpere cititorii, presa rusească este in toto
procedeul de bază în promovarea industriei. Dacă americanii utilizează fie știri politice, fie
personale, drept divertisment în vederea captării atenției cititorului, rușii le folosesc ca mijloc de
promovare a economiei. Știrile lor sportive sunt la fel de serioase, într-un mod agresiv, asemeni
unui sponsor dintr-o reclamă americană. De aceea, rușilor le va veni foarte greu să caute
amuzament în știri.
O altă diferență între cele două țări constă în faptul că media/presa are efecte diverse în
diferite culturi. De exemplu, în Rusia, ziarele Pravda și Izvestia se ocupă de știrile locale, însă
subiectele internaționale care vin din Occident se difuzează prin intermediul Radio Moscova. Pe
când, în America, radioul, televizorul transmit știrile locale, iar cele internaționale sunt tratate în
Times sau New York Times.
Există persoane care au o formă de „Deșertul Media” adică nu cunosc nimic despre nicio
formă media, adică nu fac diferență între conținut și felul în care sunt transmise știrile. Au impresia
că dacă se folosește un ton mai serios, înseamnă că și știrea este adevarată, fără a mai putea să
analizeze conținutul. Artemus Ward a spus că: „Shakespeare a scris piese de teatru bune, dar nu ar
fi avut succes dacă ar fi lucrat ca reporter la un ziar din New York, fiindcă îi lipseau simțul de a fi
trendy și imaginația.” VI S-A ÎNTÂMPLAT VREODATĂ SĂ LUAȚI O ȘTIRE DE BUNĂ,
FĂRĂ SĂ FIȚI ATENȚI LA CONȚINUT?
Cei pasionați de lectură consider că presa ar fi de mai bună calitate dacă nu ar exista
reclamele și presiunea companiilor care-și fac publicitate. Însă sondajele au arătat ca oamenii sunt
atrași de revistele/ziarele unde există reclame. Pe bună dreptate, fiindcă a crea o reclamă presupune
mai mult efort de gândire, inteligență și artă decât simpla redactare a articolelor. Reclamele
înseamnă știri, și unele chiar bune. Însă ca să poți avea un efect, trebuie să dispui de multe știri
proaste, pentru că știrile adevărate sunt știri proaste. Spre deosebire de știri, reclamele ttrebuie să
își rostească mesajul tare și clar pentru a fi la egalitate cu puterea de răspândire a știrilor proaste.
Primele subiecte care reprezintă interes pentru oameni sunt cele deja cunoscute. DE CE
CREDEȚI ASTA? Deoarece a vedea sau a recunoaște experiența proprie într-o formă material

2
cosntituie un farmec gratuit al vieții pentru ființele rationale. Presa accentuează exaltarea pe care
ne-o oferă simțurile, fiindcă aceasta explică de ce oamenii își doresc să-și folosească simțurile tot
timpul. Aceste extensii sunt de fapt media, pe care le folosim la fel de des, pe cât ne folosim ochii
și urechile, fiindcă ne plac.
Autorul susține că presa este o acțiune și ficțiune cotidiană sau un lcru făcut, și se referă la
aproape tot ce există în comunitate, fiindcă ea este transpusă într-o imagine colectivă. Agențiile de
presă de astăzi privesc ziarul precum ventrilocii păpușile. Se uită la ziar precum pictorii la paletele
lor de culori și la tuburile cu pigmenți. De ce? Pentru că pot face ziarul să spună ce vor ele din
nesfârșitele resurse de evenimente poate fi obținută o varietate nesfârșită de efecte mozaicale.
Douglas Carter pune accentual pe paradoxul că presa este dedicate procesului de curățire
prin publicitate, și că totuși, în era electronică a rețelei de-abia perceptibile a evenimentelor, multe
aspect trebuie să rămână secrete. Secretul este transpus în participare publică și responsabilitate de
către flexibilitatea magică a scurgerilor de știre controlată.
Autorul ne îndeamnă să observăm cum a fost modificată presa de către dezvoltarea recentă
a telefonului, radioului și televiziunii. Mahoritatea ziariștilor americani își culeg subiectele și
procesează datele cu ajutorul telefonului, datorită vitezei și caracterului urgent al procesului oral.
Englezilor le displace telefonul într-atât , încât îl înlocuiesc cu numeroase mesaje electronice. Rușii
utilizează telefonul ca simbol de trib. Forma presei rusești este o formă imediată de unitate și
participare tribală. Exemple sunt difertele concepții pe care le aveau Lenin: „un ziar este nu numai
un mijloc de propaganda colectivă, dar și unul de agitație în masă; este, de asemena, un mijloc de
organizare colectivă.”; Stalin a numit ziarul: „cea mai puternică armă a partidului nostru”, iar
Hrușciov „principal noastră armă ideologică”. În prezent, Rusia are nevoie de presă pentru a
transpune o comunitate tribal și orală într-un soi de cultură vizuală, uniformă, capabilă să susțină
un system de piață.
În Egipt, presa este necesară pentru a produce naționalismul, acea formă vizuală de unitate
care îi smulge pe bărbați din tiparele locale și tribale. Unitatea poporului vorbitor de limbă arabă
se poate produce numai prin intermediul presei. Unii guvernanți, pentru a restricționa ascultarea
radioului national, au promulgato lege ce interzica folosirea căștilor audio. Pe de altă parte, presa
creează o formă de unitate vizuală, nu prea strânsă, care îmbrățișează multe triburi, precum și o
diversitate de puncta de vedere personale.
Chiar și atunci când selectează știrile care prezintă interes, presa prefer acele persoane care
suny deja notorii în lumea filmului, radioului, televiziunii și teatrului. Prin această metodă putem
testa natura mediului presei, căci oricine care doar apare în gazetă este un cetățean obișnuit.
Indiferent dacă oamenii citesc ziarele sau le folosesc în uz personal, precum eschimoșii
care pun pe tavanele igloo-urilor ziare pt a opri infiltrația de apă sau casnicele care folosesc pt
diferite trebui la bucătărie; presa a reușit să stabilească o funcție complexă, de conștienitzare și
participare în grup pe care cartea nu a putut niciodată să le dețină.
Publicitatea nu ucide presa, așa cum se crede, ci din contra, creează o ruptură inevitabilă
cu mediul cărții. CÂȚI DINTRE VOI ALEG CĂRȚILE ÎN DETRIMENTUL ȘTIRILOR? De

3
fapt, publicitatea si presa merg mână-n mână: orice persoană care va face senzație publică va intra
în vizorul presei sau orice individ care manipulează publicul după propriul simț va deveni și el o
„victimă” a presei/ publicității.
CONCLUZIE: Deținătorii mijloacelor de informare publică se străduiesc întotdeauna să
ofere publicului ce dorește, deoarece ei simt că puterea lor constă în mediu și nu în mesajul
transmis, sau în programe.