Sunteți pe pagina 1din 1

Speță drept penal.

Partea specială
La data de 10.12.2016, între numitele V T și D L, în incinta unei săli de jocuri electronice
de noroc, de pe raza mun. Roșiorii de Vede a avut loc un conflict. Numita VT îi adresa injurii lui
DL reproșându-i comportamentul promiscuu din punct de vedere sexual în urma căruia a rămas
însărcinată fără a ști cine este tatăl copilului. În acest context, DL a amenințat-o cu un cuțit pe
numita V.T., conflictul fiind aplanat de către persoanele care se aflau în acel moment în sală, așa
cum rezultă din înregistrările video.

Ulterior acestui incident numita V T, a discutat cu V A, soțul său ce se afla în Germania,


căruia i-a relatat că în data de 10.12.2016 D L a amenințat-o cu un cuțit și a umilit-o în public
(fără a-i relata și despre injuriile și insultele aduse de ea lui DL), rugându-l pe soțul său ca atunci
când va veni el în Romania îi dea o lecție pe care să și-o amintească.

La data de 13.12.2016 numitul V A a revenit la domiciliul din mun. Roșiori de Vede.


Soția sa i-a reamintit despre cum numita DL s-a comportat cu ea cu câteva zile înainte și i-a spus
că persoana vătămată D L se află în incinta unei săli de jocuri electronice de noroc. Numitul DL
i-a spus soției că îi va da o lecție lui DL despre cum se amenință cu un cuțit și a luat de pe masa
din bucătărie un cuțit și a plecat înspre sala de jocuri. Acesta a intrat în interiorul sălii de jocuri,
unde a lovit-o pe D L cu cuțitul în zona pieptului, cauzându-i o plagă ce a necesitat pentru
vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale, sarcina acesteia, aflată la 12 săptămâni, fiind în afara
pericolului.

În conflict a intervenit martorul I V, vărul lui D L care a încercat să îi despartă prinzându-


l pe V T de un brațul stâng. V A s-a întors și cu același cuțit l-a lovit pe numitul I V în zona
gâtului, fiind ulterior tras de ceilalți oameni care se aflau în sala de jocuri. I V a decedat până la
sosirea echipajelor de salvare fiindu-i secționată artera carotidă.

Sunteți procuror. Față de cine și pentru ce infracțiuni dispuneți trimiterea în judecată ?

S-ar putea să vă placă și