Sunteți pe pagina 1din 35

1.8.

Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Una dintre modalităţile de desfăşurare ale cercetărilor descriptive ţinând cont de modul de
desfăşurare în timp al acestora este cercetarea longitudinală şi reprezintă acel tip de cercetare care:
a) constă în realizarea de previziuni referitoare la fenomenele de marketing investigate;
b) presupune extragerea unui eşantion o singură dată pentru a face măsurători referitoare la un
anumit moment în timp, oferind imaginea variabilelor studiate la un moment dat;
c) care vizează identificarea coordonatelor fenomenului de marketing cercetat, definirea
variabilelor şi a ipotezelor care vor fi investigate în cadrul unei cercetări ulterioare;
d) reprezintă analize ale seriilor de timp pentru aceasta realizându-se măsurători repetate asupra
aceloraşi persoane.

2. Cercetarea descriptivă se caracterizează prin faptul că:


a) sunt organizate şi desfăşurate doar ca o etapă prealabilă care facilitează buna derulare a
cercetărilor ulterioare;
b) urmăreşte descrierea şi evaluarea coordonatelor fenomenului de marketing cercetat;
c) prin intermediul acesteia se urmăreşte elaborarea, testarea şi validarea unor instrumente şi
metode de cercetare;
d) constă în realizarea de previziuni.

3. În funcţie de tipul informaţiilor rezultate din cercetare, cercetările de marketing se pot


clasifica în:
a) cercetări transversale şi cercetări longitudinale;
b) cercetări de birou şi cercetări de teren;
c) cercetări cantitative şi cercetări calitative;
d) cercetări exploratorii şi cercetări descriptive.

4. Cercetarea de marketing efectuată sub forma unei succesiuni de sondaje desfăşurate la anumite
intervale de timp, în cadrul cărora populaţia investigată este reprezentată de un grup de respondenţi
care sunt martorii aceluiaşi eveniment, în acelaşi interval de timp, poartă denumirea de:
a) analiza cohortei; c) cercetare exploratorie;
b) cercetare de tip omnibus; d) cercetare de teren.

5. Care dintre următoarele caracteristici – 1) număr mic de cazuri; 2) obţinerea unui volum mare
de informaţii; 3) culegerea structurată a datelor; 4) număr mare de cazuri; 5) pregătirea în
sociologie a cercetătorului; 6) culegerea nestructurată a datelor; 7) pregătirea cercetătorului în

1
statistică; 8) analiza nestatistică a datelor – sunt specifice cercetării calitative?
a) 1, 2, 7; b) 2, 3, 5; c) 2, 5, 6; d) 6, 7, 8.

6. Una dintre următoarele variante reprezintă o caracteristică a cercetării calitative:


a) culegerea structurată a datelor;
b) datele sunt sub formă de numere şi statistici;
c) utilizarea unui număr mic de cazuri, nereprezentativ pentru populaţia ţintă;
d) utilizarea unui număr mare de cazuri reprezentative pentru populaţiei ţintă.

7. Care dintre următoarele caracteristici – 1) număr mic de cazuri; 2) datele sunt sub formă de
cuvinte, imagini sau obiecte; 3) culegerea structurată a datelor; 4) număr mare de cazuri; 5)
pregătirea în sociologie a cercetătorului; 6) culegerea nestructurată a datelor; 7) pregătirea
cercetătorului în statistică; 8) analiza statistică a datelor – sunt specifice cercetării cantitative?
a) 1, 2, 7; b) 3, 4, 7; c) 2, 5, 6; d) 6, 7, 8.

8. Una dintre următoarele variante reprezintă o caracteristică a cercetării cantitative:


a) înţelegerea calitativă a fenomenului de marketing, identificarea motivaţiilor;
b) sunt cercetări obiective ce urmăresc măsurarea precisă şi analiza conceptelor ţintă;
c) culegerea nestructurată a datelor;
d) utilizarea unui număr mic de cazuri, nereprezentativ pentru populaţia ţintă.

9. Una dintre următoare variante nu reprezintă unul dintre principalele motive care au condus la
creşterea popularităţii cercetărilor calitative:
a) obţinerea unor informaţii „sensibile” de la respondenţi;
b) costul mai ridicat, comparativ cu cercetarea cantitativă;
c) costul mai scăzut, comparativ cu cercetarea cantitativă;
d) posibilitatea de a identifica motivaţiile şi sentimentele profunde ale consumatorilor.

2
2.8. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Una dintre următoarele variante nu reprezintă una dintre etapele efectuate în cadrul fazei de
proiectare a cercetării:
a) colectarea informaţiilor;
b) determinarea surselor de informaţii;
c) stabilirea modalităţii de colectare şi sistematizare a informaţiilor;
d) stabilirea bugetului şi programarea în timp a cercetării.

2. Scopul cercetării stabilit în faza preliminară a cercetării reprezintă:


a) o situaţie ce constituie o problemă reală pentru decident sau o oportunitate pe care acesta ar
dori să o cunoască şi să o fructifice;
b) constă în precizarea, la nivel operaţional a informaţiilor care sunt cu adevărat necesare în
raport cu scopul studiului propus;
c) reflectarea problemei ce urmează a fi studiată şi despre care vor fi culese informaţii;
d) o anticipare a răspunsurilor la problema investigată.

3. În procesul de organizare a unei cercetări de marketing, apariţia unei probleme


decizionale nu reprezintă rezultatul:
a) mutaţiilor de la nivelul micro şi macromediul extern al firmei;
b) disfuncţionalităţilor din activitatea concurenţilor;
c) modificărilor planificate în obiectivele şi politica de marketing a firmei;
d) ideilor noi.

4. Care este succesiunea corectă a etapelor realizate în cadrul fazei preliminare a cercetării de
marketing:
a) stabilirea scopului, obiectivelor şi ipotezelor cercetării – definirea problemei decizionale –
estimarea prealabilă a valorii informaţiilor obţinute prin cercetare;
b) estimarea prealabilă a valorii informaţiilor obţinute prin cercetare – stabilirea scopului,
obiectivelor şi ipotezelor cercetării – definirea problemei decizionale;
c) definirea problemei decizionale – estimarea prealabilă a valorii informaţiilor obţinute prin
cercetare – stabilirea scopului, obiectivelor şi ipotezelor cercetării;
d) definirea problemei decizionale – stabilirea scopului, obiectivelor şi ipotezelor cercetării –
estimarea prealabilă a valorii informaţiilor obţinute prin cercetare.

5. Specificaţi care dintre afirmaţiile de mai jos este falsă:


a) scopul cercetării este stabilit în funcţie de problema decizională;
b) scopul reflectă problema ce va fi studiată şi despre care vor fi culese informaţii;

3
c) conceptele de problemă decizională şi scop al cercetării au aceeaşi semnificaţie;
d) conceptele de problemă decizională şi scop al cercetării se află într-o strânsă
interdependenţă.

6. Precizaţi care este afirmaţia falsă dintre cele de mai jos:


a) fiecărui scop îi corespund mai multe obiective;
b) prin stabilirea obiectivelor vom preciza la nivel operaţional informaţiile care sunt cu
adevărat necesare în raport cu scopul studiului propus;
c) prin stabilirea obiectivelor vom preciza la nivel operaţional informaţiile care ne vor ajuta să
determină problema decizională a cercetării;
d) se deosebesc două categorii de obiective – centrale şi secundare.

7. Formularea ipotezelor cercetării nu se bazează pe:


a) cunoştiinţele teoretice şi experienţa acumulată de cercetător sau de alţi specialişti;
b) pe rezultatele unor cercetări anterioare, având scopuri similare;
c) pe concluziile unor cercetări exploratorii anterioare, organizate pentru clarificarea
domeniului studiat;
d) pe concluziile unor cercetări predictive realizate în prealabil.

8. Acurateţea informaţiilor – unul dintre criteriile considerate în evaluarea contribuţiei informaţiei


în procesul decizional – reprezintă:
a) gradul de „prospeţime” a informaţiei;
b) măsura în care informaţia este corectă, exactă redând cât mai bine realitatea;
c) gradul în care datele sunt aplicabile şi folositoare pentru activitatea de realizat;
d) măsura în care informaţiile sunt disponibile sau uşor de regăsit.

9. Unul dintre criteriile considerate pentru evaluarea contribuţiei informaţiei în procesul


decizional este relevanţa informaţiilor, acesta semnificând:
a) măsura în care informaţiile sunt disponibile sau uşor de regăsit;
b) gradul în care datele sunt aplicabile şi folositoare pentru activitatea de realizat;
c) măsura în care volumul de informaţii obţinute face posibilă adoptarea deciziei corecte;
d) gradul de „prospeţime” al informaţiei.

10. Selectarea modalităţii de culegere şi sistematizare a informaţiilor – una dintre etapele realizate
în cadrul fazei de proiectare a cercetării – implică desfăşurarea următoarelor activităţi:
a) definirea operaţională şi conceptuală a variabilelor cercercetării, editarea datelor;
b) elaborarea instrumentelor cu ajutorul cărora vor fi culese informaţiile; codificarea şi
tabularea datelor;

4
c) alegerea scalelor care vor fi utilizate pentru măsurarea variabilelor; identificarea metodelor
de culegere a informaţiilor;
d) codificarea şi tabularea datelor; editarea datelor.

11. După felul informaţiilor furnizate, sursele de informaţii pot fi:


a) primare şi secundare; c) gratuite şi cu plată;
b) interne şi externe; d) de teren sau de birou.

12. Activitatea de codificare constă în:


a) contorizarea numărului de elemente din eşantion care se încadrează în diferite categorii;
b) înlăturarea eventualelor erori care apar în procesul de culegere a datelor prin verificarea şi
corectarea acestora;
c) convertirea datelor editate în numere sau simboluri conform unui procedeu prestabilit, ce va
facilita tabularea lor ulterioară.
d) definirea conceptuală şi operaţională a variabilelor cercetării.

13. Una dintre următoarele variante nu reprezintă o metodă de culegere a informaţiilor în


cercetările de marketing:
a) sondajul; c) experimentul;
b) chestionarul; d) simularea.

14. Una dintre variantele de mai jos specifică în mod corect una dintre componentele structurale
ale raportului de cercetare:
a) analiza-diagnostic;
b) scrisoarea de autorizare pentru efectuarea cercetării;
c) tabularea;
d) editarea.

15. În etapa de prelucrare, analiză şi interpretare a informaţiilor nu este inclusă următoarea


activitate:
a) tabularea; c) redactarea raportului;
b) codificarea; d) editarea.

5
3.7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor
1. Măsurarea fenomenelor în cercetările de marketing reprezintă:
a) o modalitate de a atribui simboluri pentru a reprezenta proprietăţile unor indivizi, obiecte,
evenimente sau stări;
b) verificarea şi corectarea datelor culese;
c) procesul de construire a scalelor;
d) activitatea prin care se realizează precizarea, la nivel operaţional a informaţiilor care sunt
necesare pentru alegerea variantei decizionale optime.

2. Scalarea reprezintă:
a) o modalitate de a atribui simboluri pentru a reprezenta proprietăţile unor indivizi, obiecte,
evenimente sau stări;
b) asocierea unor simboluri, de regulă numerice, conform unui procedeu prestabilit, datelor
culese şi editate;
c) activitatea de construire a scalelor;
d) activitatea de prelucrare a datelor.

3. Măsurarea simultană a mai multe caracteristici sau proprietăţi ale obiectului sau fenomenului
cercetat reprezintă:
a) scalare unidimensională; c) scalare multilaterală;
b) scalare multidimensională; d) scalare.

4. Din categoria scalelor neparametrice fac parte:


a) scala nominală şi scala ordinală;
b) scala ordinală şi scala proporţională;
c) scala nominală şi scala interval;
d) scala ordinală şi scala interval.

5. Precizaţi care dintre următoarele afirmaţii referitoare la scala nominală este cea adevărată:
a) este cea mai restrictivă din punct de vedere statistico-matematic;
b) are cea mai mare capacitate de măsurare;
c) constă în realizarea unei etichetări pentru a identifica obiecte, proprietăţi sau evenimente;
d) aceasta posedă ordine, distanţă sau origine;

6. Scala de măsurare ce necesită capacitatea de a distinge între obiecte în funcţie de un singur


atribut şi direcţie, permiţând ordonarea alternativelor cercetate în funcţie de un anumit criteriu,
folosindu-se valori ordinale, este scala:
a) nominală; c) ordinală;
b) interval; d) proporţională.
6
7. Scala de măsurare care permite transformări de tipul y = a + bx, b> 0, este:
a) scala ordinală; c) scala proporţională;
b) scala interval; d) scala nominală.

8. Scala nominală nu se caracterizează prin:


a) origine unică; c) calcule rudimentare;
b) permite clasificări; d) varianta a şi c.

9. Care dintre următoarele instrumente – 1) media aritmetică; 2) coeficientul lui Pearson; 3)


modul; 4) testul  2 ; 5) testul Student; 6) coeficientul de contingenţă; 7) testul U; 8)

coeficientul lui Spearman – reprezintă instrumentele destinate analizei datelor obţinute prin
intermediul scalei nominale?
a) 1, 3, 4; b) 3, 4, 6; c) 3, 6, 7; d) 2, 5, 7.

10. Care dintre următoarele instrumente – 1) mediana; 2) coeficientul de corelaţie Pearson; 3)


modul; 4) testul  2 ; 5) testul Student; 6) media aritmetică; 7) testul U; 8) coeficientul lui

Spearman – reprezintă instrumentele destinate analizei datelor obţinute prin intermediul scalei
interval?
a) 1, 2, 5; b) 2, 5, 8; c) 2, 5, 6; d) 1, 5, 7.

11. În cadrul unei cercetări selective, efectuată pe un eşantion de 1500 de persoane, opinia
consumatorilor unui anumit produs despre ambalajul acestuia a fost măsurată cu ajutorul unei
diferenţiale semantice cu cinci trepte. Distribuţia opiniilor a fost următoarea:
Opinia f. favorabilă favorabilă nici-nici nefavorabilă f. nefavorabilă

Nr. pers. 550 350 250 250 100

Care este scorul mediu exprimând opinia eşantionului despre ambalajul produsului respectiv?
a) 4,15; b) 3,67; c) 3,42; d) -3,15.

12. În cadrul unei anchete efectuate pe un eşantion de 750 de persoane, opinia utilizatorilor unui
anumit produs despre fiabilitatea acestuia a fost măsurată cu ajutorul unei diferenţiale semantice
cu cinci trepte. Distribuţia opiniilor a fost următoarea:
Opinia f. favorabilă favorabilă nici-nici nefavorabilă f. nefavorabilă

Nr. pers. 232 210 186 38 34

Care este scorul mediu exprimând opinia eşantionului despre fiabilitatea produsului respectiv?
a) 6,8; b) -3,1; c) 3,56; d) 3,7.
7
13. În cadrul unei cercetări selective, efectuată pe un eşantion de 1500 de persoane, privind
preferinţele subiecţilor cercetaţi pentru un produs, măsurată cu ajutorul scalei lui Likert,
răspunsurile eşantionului privind afirmaţia „Produsul are un preţ bun” au fost:
Acord total Acord Indiferent Dezacord Dezacord total

Nr. pers. 450 400 300 150 200

Care este scorul mediu realizat la nivelul eşantionului?


a) 2,2; b) 1,35; c) 0,5; d) -0,5.

14. Care dintre următoarele variante nu reprezintă o metodă comparativă scalare?


a) scala cu sumă constantă; c) metoda comparaţiilor perechi;
b) scala lui Stapel; d) metoda ordonării rangurilor.

15. Numai una dintre scalele de mai jos presupune măsurarea unui anumit stimul independent
de măsurarea altor stimuli care fac obiectul cercetării:
a) scala diferenţiala semantică; c) scala cu sumă constantă;
b) modelul Fishbein-Rosenberg; d) metoda comparaţiilor perechi.

4.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Informaţiile obţinute pentru alte scopuri decât cel al cercetării în cauză sunt obţinute prin
intermediul:
a) observării; c) investigării surselor secundare;
b) sondajului; d) experimentului.

2. Avantajele comparative ale informaţiilor secundare în raport cu cele primare sunt:


a) costul şi timpul de obţinere al informaţiilor;
b) prospeţimea şi obiectivitatea informaţiilor;
c) costul de obţinere al informaţiilor şi relevanţa acestora;
d) timpul de obţinere al informaţiilor şi prospeţimea acestora.

3. Accesibilitatea ridicată a informaţiilor reprezintă unul dintre avantajele majore ale:


a) simulării; c) sondajului;
b) observării; d) investigării surselor secundare.

4. Una dintre variantele de mai jos nu reprezintă o sursă internă de informaţii secundare:
a) înregistrările contabile; c) rapoartele de vânzări;
b) presa cotidiană şi periodică de specialitate; d) scrisori ale consumatorilor.
8
5. Care dintre următoarele afirmaţii referitoare la caracteristicile cercetărilor calitative este
falsă?

a) investigaţia se realizează pe eşantioane de dimensiuni mici;


b) sunt obţinute date de natură calitativă, măsurabile cu ajutorul scalei nominale;
c) presupune utilizarea unor metode şi tehnici specifice investigaţiilor psihologice şi
sociologice;
d) prezintă importanţă reprezentativitatea statistică a eşantionului.

6. Cercetare calitativă poate fi utilizată pentru:


a) o mai corectă formulare a obiectivelor cercetării;
b) realizarea unor cercetări predictive;
c) obţinerea unor informaţii secundare;
d) construirea unor instrumente de obţinere a informaţiilor.

7. Din categoria metodelor calitative de studiere a motivaţiilor fac parte:


a) observarea; c) interviul în profunzime;
b) psihodrama; d) analiza semiotică.

8. Din categoria metodelor proiective de cercetare calitativă nu face parte:


a) discuţia focalizată de grup; c) tehnica benzilor desenate;
b) psihodrama; d) testul apercepţiei tematice.

9. Utilizarea metodei interviului individual în profunzime este indicată într-una din


următoarele situaţii:
a) când se doreşte obţinerea unor informaţii cu privire la probleme cu caracter general;
b) când percepţia, atitudinea sau comportamentul de cumpărare şi de consum se află sub
incidenţa unor fenomene de influenţă a grupurilor, a unor norme;
c) când subiectul studiat este sensibil sau de mare confidenţialitate;
d) când este necesară examinarea detaliată a comportamentului colectiv.

10. Discuţia organizată pe marginea unei teme şi sub îndrumarea unui moderator, în cadrul
unui grup alcătuit, de regulă dintr-un număr de 8 până la 12 persoane atent selecţionate, este
reprezentată de:
a) testul apercepţiei tematice; c) observarea;
b) iscuţia focalizată de grup; d) interviul individual în profunzime.

9
11 Una dintre variantele de mai jos nu indică în mod corect variantele de grupare a surselor
secundare de informaţii:
a) surse publice; c) surse comerciale;
b) rapoarte de vânzări; d) instituţii de învăţământ.

12 Tehnica proiectivă ce presupune întocmirea unei liste de cuvinte inductoare solicitând apoi
subiectului să asocieze fiecare cuvânt de pe listă cu primul cuvânt care îi vine în minte, poartă
denumirea de:
a) testul completării frazei; c) analiza de conţinut;
b) tehnica benzilor desenate; d) tehnici de asociere a cuvintelor.

13 Interviul individual în profunzime desfăşurat sub forma în care intervievatorul lansează o temă
de discuţie iar respondentului i se oferă libertate deplină în a relata orice îi trece prin minte
referitor la tema respectivă, reprezintă forma:
a) interviului dirijat; c) interviului semidirijat;
b) interviului nedirijat; d) analizei de conţinut.

14 Numărul maxim de persoane participante la un focus group trebuie să fie de:


a) 10 sau 12 persoane; c) 6 sau 8 persoane;
b) 15 sau 20 persoane; d) niciuna dintre variante.

15 Una dintre variantele de răspuns nu face parte dintre metodele şi tehnicile utilizate în
cercetările calitative de marketing:
a) clientul misterios; c) tehnica portretului chinezesc;
b) psihodrama; d) asocierea cuvintelor.

10
5.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Observarea reprezintă metoda de obţinere a informaţiilor în cercetările de marketing ce nu


se caracterizează prin:
a) înregistrarea comportamentului declarat;
b) cercetătorul nu interacţionează sau nu comunică direct cu subiecţii;
c) furnizează informaţii despre comportamentul efectiv;
d) oferă informaţii despre comportamentul nonverbal al persoanelor.

11
2. Între avantajele metodei observării se numără:
a) nu pot fi înregistrate toate activităţile;
b) posibila invazie a intimităţii;
c) obţinerea de informaţii fără distorsiunile cauzate de erorile autodeclarării;
d) predictibilitatea scăzută a unor comportamente.

3. Observarea care constă în observarea acţiunilor subiectului investigaţiei în momentul în care


acestea au loc, reprezintă:
a) observare directă; c) observare structurată;
b) observare personală; d) observare disimulată.

4. Observarea personală reprezintă acel tip de observare care se caracterizează prin faptul că:
a) sunt observate dovezile care subliniază că o anumită situaţie sau comportament de interes a
avut loc;
b) culegerea informaţiilor primare se realizează prin implicarea numai a factorului uman;
c) cercetătorul înregistrează în mod liber diverse informaţii pe marginea comportamentului
subiectului observat pe care acesta le consideră a fi de interes;
d) constă în observarea acţiunilor subiectului investigaţiei în momentul în care acestea au loc.

5. Printre dezavantajele utilizării metodei sondajului pentru obţinerea informaţiilor în cercetările


de marketing se numără:
a) permite obţinerea informaţiilor despre motivele, atitudinile şi preferinţele membrilor
populaţiei de interes;
b) prezintă o mare flexibilitatea în ceea ce priveşte comunicarea verbală sau scrisă cu subiecţii
supuşi intervivării;
c) permite utilizarea de mijloace vizuale, produse, ambalaje pe parcursul intervievării
respondenţilor;
d) tendinţa de exhaustivitate şi păstrarea anonimatului.

6. Metoda de culegere a datelor primare, pe baza unui chestionar administrat unui eşantion
reprezentativ de respondenţi poartă denumirea de:
a) experiment; c) observare;
b) interviu individual în profunzime; d) sondaj.

7. Din categoria sondajelor clasice nu face parte:


a) sondajul personal; c) sondajul prin poştă;
b) sondajul personal asistat de calculator; d) sondajul telefonic.

12
8. Din categoria sondajelor personale fac parte:
a) sondajele realizate prin interceptare pe stradă;
b) sondajele autoadministrate;
c) sondajele poştale;
d) sondajele online.

9. Metoda de sondaj ce constă în culegerea informaţiilor de către operatorul de interviu în mod


nemijlocit, prin comunicare directă, faţă în faţă, cu respondenţii, este reprezentată de:
a) sondajul autoadministrat; c) sondajul telefonic;
b) sondajul asistat de calculator; d) sondajul personal.

10. Printre cei mai importanţi factori utilizaţi pentru selecţia tipului de sondaj se numără şi:
a) resursele de timp existente; c) tipul chestionarului;
b) modalităţile de estimare; d) tipul de observare.

11. Sondajul telefonic asistat de calculator mai poartă denumirea:


a) CATI ; c) PAPI;
b) CAPI; d) CASI.

12. Dintre următoarele variante prezentate mai jos, una dintre ele nu reprezintă una dintre
variantele de realizare a sondajelor asistate de calculator:
a) sondajul telefonic asistat de calculator;
b) sondajul online;
c) sondaje personale asistate de calculator;
d) sondajul autoadministrat asistat de calculator.

13. Sondajele care se caracterizează prin cea mai mare capacitate de acoperire teritorială, sunt
sondajele:
a) personale; c) poştale;
b) la domiciliul respondenţilor; d) autoadministrate.

14. Mediul comod de desfăşurare, familiar respondentului reprezintă unul dintre avantajele:
a) sondajelor efectuate în rândul organizaţiilor;
b) sondajelor clasice personale efectuate la domiciliul respondenţilor;
c) sondajelor clasice personale efectuate prin interceptare în zone publice cu trafic intens;
d) sondajelor efectuate cu interceptare în zone publice asistate de calculator.
15. Tehnica de observare nedisimulată bazată pe tehnicile rezultate din neuroştiinţe utilizată pentru
o mai bună identificare şi înţelegere a mecanismelor cerebrale care stau la baza

13
comportamentul consumatorului, poartă denumirea de:
a) neuromarketing; c) clientul misterios;
b) observări personale; d) analiza de conţinut.

6.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Metoda de cercetare care implică crearea unei situaţii în care cercetătorul să poată manipula
una sau mai multe variabile în timp ce controlează restul de variabile şi măsoară efectele
rezultate, poartă denumirea de:
a) simulare de marketing; c) observare;
b) experiment de marketing; d) sondaj.

2. Experimentul de marketing oferă cercetătorilor capacitatea de a realiza:


a) investigarea surselor secundare de informaţii;
b) studierea nevoilor, preferinţelor şi dorinţelor consumatorilor;
c) investigarea relaţiilor cauzale existente între variabile;
d) studierea concurenţei.

3. Variabilele, din cadrul modelului conceptual al unui experiment, care sunt nesupuse
tratamentului experimental, dar care pot contribui la efectele observate la nivelul variabilelor
dependente, dacă efectul lor nu este anulat, poartă denumirea de:
a) variabile independente „din afară”; c) unităţi de observare;

14
b) variabile dependente; d) variabile independente explicative.

4. Unităţile de control din cadrul modelului conceptual al unui experiment de marketing,


reprezintă:
a) grupul de unităţi asupra căruia se aplică tratamentul experimental şi măsurările
corespunzătoare;
b) grupul de unităţi care pot contribui la efectele observate la nivelul variabilelor dependente;
c) acele variabile a căror modificare reprezintă rezultatul variaţiei variabilelor independente;
d) grupul de unităţi asupra cărora nu se aplică tratamentul experimental, ci doar sunt controlate
pe parcursul derulării experimentului şi de asemenea măsurate.

5. Sfera problemelor care pot forma obiectul unui experiment este destul de largă şi poate
cuprinde:
a) experimentarea diverselor alternative strategice ale mixului de marketing;
b) experimentarea diverselor strategii ale concurenţilor;
c) realizarea cercetărilor exploratorii;
d) elaborarea instrumentelor utilizate în procesul de colectare a informaţiilor în cercetările de
marketing.

6. Experimentul se diferenţiază de celelalte metode de obţinere a informaţiilor în cercetarea de


marketing, prin câteva trăsături, printre care şi faptul că:
a) oferă anticipări ale pieţei, ale reacţiilor posibile ale pieţei în cazul în care se vor produce
anumite influenţe din afară;
b) înregistrează comportamentul declarat al respondenţilor;
c) înregistrează comportamentul efectiv, non-verbal al subiecţilor investigaţiei;
d) controlează sau manipulează variaţia a cel puţin una din variabilele dependente luate în
calcul.

7. Spre deosebire de experimentele realizate în laborator, în experimentele realizate pe teren:


a) cercetătorul are control direct asupra celor mai multe, dacă nu toate, dintre variabilele care
ar putea avea impact asupra rezultatelor experimentului;
b) subiecţii sunt de obicei conştienţi de cercetarea la care participă şi, prin urmare, tind să nu
răspundă natural;
c) costul este mult mai scăzut iar timpul de obţinere a informaţiilor este mult mai scurt;
d) cercetătorul are mai puţin control asupra variabilelor care ar putea avea un efect asupra
variabilei dependente.

8. În funcţie de perioada de timp la care se referă informaţiile ce rezultă în urma

15
experimentului, schemele simple fără grupe de control pot fi de tipul:
a) „pătratul latin” şi „pătratul greco-latin”;
b) „după” şi „înainte-după”;
c) „după” cu grup de control şi „înainte-după” cu grup de control;
d) „după” şi „testul celor patru grupuri”.

9. Metoda de cercetare care apelează la crearea unor modele care să reprezinte fenomene şi procese
economice şi desfăşurarea unor experimente pe aceste modele, prin utilizarea analogiilor în locul
unor fenomene reale, poartă denumirea de:
a) simulare de marketing; c) observare;
b) experiment de marketing; d) sondaj.

10. În cadrul procesului de simulare, componentelor sistemului creat li se asociază anumite


variabile şi parametrii unele dintre acestea fiind cunoscute (controlabile), denumite:
a) variabile independente; c) variabile de ieşire;
b) variabile de intrare; d) variabile dependente.

11. Obiective de bază ale simulării în procesul cercetării marketing, pot fi:
a) înregistrarea comportamentului efectiv al subiecţilor investigaţiei;
b) controlul sau manipularea variaţiei a cel puţin una din variabilele dependente luate în
calcul;
c) testarea diferitelor moduri de acţiune pe care întreprinderea le poate adopta;
d) testarea instrumentelor de colectare a datelor în cercetarea de marketing.

12. Printre avantajele utilizării simulării în procesul cercetării de marketing se numără şi:
a) este garantată obţinerea unor soluţii optime;
b) soluţiile unor simulări anterioare pot fi fructificate;
c) există riscul renunţării nejustificate la alte metode analitice;
d) există produse software relativ uşor de utilizat pentru efectuarea de simulări.

13. Printre limitele utilizării simulării în procesul cercetării de marketing nu se numără şi faptul că:
a) nu oferă posibilitatea cercetătorului să anticipeze efectele acţiunilor sale înainte de
adoptarea acestora şi astfel evitarea luării unor decizii ineficiente;
b) soluţiile unor simulări anterioare nu pot fi fructificate;
c) există riscul renunţării nejustificate la alte metode analitice;
d) construirea modelului de simulare poate necesita un timp îndelungat şi un cost relativ
ridicat.

16
14. În funcţie de sfera de cuprindere a activităţilor de marketing din cadrul firmelor simulate,
simulările de marketing pot fi:
a) simulări de marketing computerizate şi manuale;
b) simulări de marketing umane sau bazate pe echipamente;
c) simulări de marketing generale şi parţiale;
d) simulări interactive şi non-interactive.

15. Din cadrul modelului conceptual al unui experiment nu fac parte:


a) variabilele endogene; c) variabilele dependente;
b) variabilele „din afară”; d) unităţile de control.

110
7.7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Una dintre etapele prealabile etapei de proiectare a chestionarului cercetării este:


a) pretestarea chestionarelor; c) tipărirea chestionarului;
b) stabilirea metodelor de culegere a datelor; d) elaborarea întrebărilor.

2. Principiul ce presupune ca fluxul întrebărilor să meargă de la general spre specific, de la


întrebări de „spart gheaţa” şi de „încălzire” la o extremă, spre întrebări referitoare la
caracteristicile demografice ale respondentului la cealaltă extremă, este:
a) principiului pâlniei (The Funnel Approach);
b) principiul sarcinii respondentului (The Work Approach);
c) principiul secţionării (The Sections Approach);
d) nici una dintre variante.

3. Întrebările multihotomice reprezintă tipul de întrebare caracterizat prin faptul că:


a) sunt întrebări deschise;
b) are trei sau mai multe răspunsuri;
c) încorporează diferenţiala semantică;
d) posedă două variante de răspuns.

4. Întrebările deschise sunt considerate de către cercetători ca reprezentând:


a) întrebări factuale; c) întrebări de opinie;
b) întrebări structurate; d) întrebări nestructurate.

5. Elaborarea întrebărilor presupune:


a) faptul că fiecare obiectiv, ipoteză şi variabilă trebuie să-şi găsească reflectarea în structura
chestionarului;
b) identificarea cuvintelor necorespunzătoare în formularea întrebărilor, a ordinii
necorespunzătoare;
c) găsirea celor mai bune soluţii în ceea ce priveşte conţinutul întrebărilor, tipul, calitatea
formulării precum şi precodificarea acestora;
d) identificarea erorilor din cadrul chestionarelor legate de aşezarea în pagină.

6. Conţinutul întrebărilor este stabilit în funcţie de:


a) corelaţiile existente între variabilele cercetării;

18
b) problema decizională care stă la baza cercetării;
c) obiectivele şi ipotezele cercetării;
d) metoda de culegere a datelor aleasă.

7 Întrebările cu două variante de răspuns sunt întrebări:


a) multihotomice; c) factuale;
b) dihotomice; d) de identificare.

8 Diferenţiala semantică reprezintă un tip de întrebare:


a) închisă; c) deschisă;
b) dihotomică; d) de identificare.

9 Care dintre variantele de mai jos nu reprezintă un tip de întrebare deschisă?


a) completarea frazei; c) asocieri de cuvinte;
b) întrebări complet nestructurate; d) scala lui Likert.

10 Întrebarea prin care respondenţilor li se solicită realizarea unei ordonări a stimulilor supuşi
cercetării în ordinea preferinţelor acestora, poartă denumirea de:
a) diferenţiala semantică; c) asocieri de cuvinte;
b) ordonarea rangurilor; d) scala lui Likert.

11 Unul dintre avantajele oferite de utilizarea întrebărilor deschise în cadrul unui chestionar este:
a) permite sondarea în profunzime a problemelor legate de aprovizionare şi furnizori;
b) oferă posibilitatea respondentului de a menţiona o variantă pe care cercetătorul nu a luat-o
în calcul;
c) se pot solicita sugestii creative referitoare la activitatea concurenţilor;
d) niciuna dintre variantele menţionate.

12 Pretestarea chestionarelor permite:


a) identificarea cuvintelor necorespunzătoare, a ordinii necorespunzătoare, a erorilor din
cadrul chestionarelor;
b) faptul că fiecare obiectiv, ipoteză şi variabilă trebuie să-şi găsească reflectarea în structura
chestionarului;
c) identificarea obiectivelor necorespunzătoare în proiectarea cercetării;
d) găsirea celor mai bune soluţii în ceea ce priveşte conţinutul întrebărilor, tipul, calitatea
formulării precum şi precodificarea acestora;

19
13 Dintre metodele de cercetare calitativă folosite pentru pretestarea chestionarelor se utilizează în
principal:
a) asocierea de cuvinte şi focus group-ul;
b) observarea şi sondajul;
c) interviul în profunzime testul apercepţiei tematice;
d) discuţia focalizată de grup şi interviul în profunzime.

14 În situaţia în care respondenţilor nu li se comunică faptul că participă la o activitate de


pretestare a chestionarelor, putem vorbi de o:
a) pretestare declarată; c) pretestare nedeclarată;
b) pretestare de teren; d) pretestare indirectă.

15 Abordarea ce impune ca întrebările ce necesită un efort mental mai mare pentru a răspunde să
fie amplasate în centrul chestionarului, reprezintă principiul utilizat în construirea chestionarului
denumit:
a) principiului pâlniei (The Funnel Approach);
b) principiul sarcinii respondentului (The Work Approach);
c) principiul secţionării (The Sections Approach);
d) nici una dintre variante.

20
8.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Procesul de extragere a unei părţi dintr-un univers statistic ce prezintă interes, cu scopul de
a desprinde concluzii despre parametrii întregului univers analizat, reprezintă:
a) eşantionarea; c) recensământul;
b) experimentul; d) sondajul.

2. În cadrul procesului de eşantionare trebuie parcurse mai multe etape, printre care şi:
a) elaborarea chestionarului cercetării;

140
b) stabilirea cadrului de eşantionare;
c) stabilirea scopului şi obiectivelor cercetării;
d) determinarea problemei decizionale.

3. Care este succesiunea corectă a etapelor ce trebuie parcurse în cadrul procesului de


eşantionare?
a) stabilirea cadrului de eşantionare; definirea populaţiei ţintă; alegerea metodei de eşantionare;
elaborarea şi testarea procedurilor de eşantionare; determinarea mărimii eşantionului;
b) definirea populaţiei ţintă; determinarea mărimii eşantionului; elaborarea şi testarea
procedurilor de eşantionare; stabilirea cadrului de eşantionare; alegerea metodei de
eşantionare;
c) elaborarea şi testarea procedurilor de eşantionare; alegerea metodei de eşantionare;
determinarea mărimii eşantionului; stabilirea cadrului de eşantionare; definirea populaţiei
ţintă;
d) definirea populaţiei ţintă; stabilirea cadrului de eşantionare; alegerea metodei de eşantionare;
determinarea mărimii eşantionului; elaborarea şi testarea procedurilor de eşantionare.

4. Procesul definirii populaţiei ţintă, respectiv a populaţiei din cadrul căreia va fi extras
eşantionul, presupune printre altele şi:
a) stabilirea ariei geografice unde este situat grupul de interes;
b) stabilirea obiectivelor cercetării;
c) identificarea cadrului de eşantionare;
d) determinarea schemei de selecţie.

5. Populaţia ţintă:
a) se stabileşte doar o singură dată pentru toate proiectele de cercetare;
b) depinde, în cea mai mare măsură, de ceea ce dorim să aflăm, de problema decizională şi
scopul precis al cercetării;
c) se stabileşte în funcţie de scopul cercetării şi independent de problema decizională;
d) decurge din problema decizională şi obiectivele cercetării.

6. Reprezentare concretă a elementelor populaţiei ţintă, poartă denumirea de:


a) cadru de eşantionare; c) populaţie ţintă;
b) eşantion; d) eşantionare.

7. În cazul unui scheme de eşantionare probabilistice, cadrul de eşantionare trebuie să

141
îndeplinească anumite condiţii, printre care şi:
a) să fie alcătuită din toate persoanele care fac parte din populaţia ţării respective;
b) să fie completă şi actuală incluzând toate persoanele care fac parte din grupul de interes al
cercetării;
c) să conţină duplicate;
d) să nu fie lipsită de orice tipar în modul de prezentare al listei.

8. Modul de selecţie caracterizat prin faptul că unităţile, parte a colectivităţii generale, au aceeaşi
şansă (probabilitate egală şi diferită de zero) de a face parte din eşantion, este modul de selecţie:
a) aleator; c) nealeator;
b) mixt; d) dirijat.

9. Eşantionul aleator al cercetării poate fi constituit prin intermediul:


a) procedeului selecţiei mecanice; c) selecţiei dirijate;
b) metodei „bulgărelui de zăpadă”; d) selecţiei mixte.

10. Procedeul de selecţie aleatoare ce are la bază tabelele cu numere aleatoare elaborate de Yates,
Kendall, Smith, etc., în selectarea unităţilor componente ale eşantionului, este procedeul:
a) selecţiei mecanice; c) tragerii la sorţi;
b) loteriei; d) tabelului cu numere aleatoare.

11. Conform opiniei lui Guy Audigier, valoarea de referinţă a indicelui de sondaj este: a)
0,05; c) 1/14;
b) 0,1428; d) – 0,05.

12. Indicele de sondaj se calculează ca raport între:


a) dimensiunea calculată a eşantionului şi dimensiunea colectivităţii investigate;
b) dimensiunea bazei de eşantionare şi dimensiunea eşantionului care urmează să fie construit;
c) dimensiunea colectivităţii investigate şi dimensiunea bazei de eşantionare;
d) dimensiunea populaţiei investigate şi dimensiunea bazei de sondaj.

13. Parcurgerea mai multor etape (secvenţe) până la atingerea dimensiunii finale a eşantionului
reprezintă:
a) determinarea eşantionului prin metoda cotelor;
b) determinarea punctuală a eşantionului;
c) determinarea longitudinală a eşantionului;

142
d) determinarea secvenţială a dimensiunii eşantionului.

14. În condiţiile efectuării unei cercetări selective în rândul unei populaţii ţintă ce numără
715.527 persoane, prin care se doreşte determinarea atitudinii consumatorilor faţă de publicitatea
realizată prin intermediul televiziunii, pentru determinarea eşantionului cercetării se au în vedere
următoarele elemente: p = 0,5, probabilitatea de garantare a rezultatelor de 95% (t = 1,96), o
eroare limită maximă admisă de ±5% . Dimensiunea eşantionului va fi:
a) 385 persoane; c) 518 persoane;
b) 118 persoane; d) 285 persoane.

15. Dimensiunea eşantionului ce urmează a fi folosit în cercetarea frecvenţei de utilizare a


frigiderului Beko, la nivelul unui grup de 650 de participanţi la un concurs promoţional organizat
anterior de către societatea interesată, în condiţiile unei probabilităţi de garantare a rezultatelor
cercetării de 95% (z = 1,96), a unei marje de eroare de ±5% şi pentru o abatere standard de 0,30,
va fi de:
a) 115; b) 139; c) 196; d) 713.

143
9.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Procesul de eşantionare care presupune ca după selectarea fiecărui element dintr-un cadru de
eşantionare şi după culegerea datelor de la acea componentă a populaţiei ţintă, elementul
respectiv să fie reintegrat în cadrul de eşantionare, reprezintă:
a) eşantionare probabilistă; c) eşantionare neprobabilistă;
b) eşantionare cu revenire; d) eşantionare fără revenire.

2. Procedeul de eşantionare care se bazează pe principiul conform căruia fiecărei unităţi din
cadrul populaţiei investigate i se asociază o probabilitate determinabilă, nenulă, de a fi selectată
şi inclusă în componenţa eşantionului, reprezintă:
a) eşantionarea cu revenire; c) eşantionarea neprobabilistă;
b) eşantionarea probabilistă; d) eşantionarea fără revenire.

3. Eşantionarea neprobabilistă se caracterizează prin:


a) posibilitatea determinării probabilităţilor unităţilor de a fi selectate în eşantion;
b) cunoaşterea probabilităţii de selecţie a fiecărei unităţi;
c) este mai rapidă şi mai puţin costisitoare;
d) lipsa erorilor sistematice de selecţie datorate cercetătorului.

161
4. În categoria metodelor de eşantionare probabilistă se încadrează:
a) eşantionarea pe cote; c) eşantionarea cluster;
b) metoda „bulgărelui de zăpadă”; d) eşantionarea orientată.

5. Proporţia de selecţie reprezintă expresia raportului care există între:


a) dimensiunea bazei de eşantionare şi dimensiunea eşantionului care urmează să fie selectat;
b) cadrul de eşantionare şi populaţia investigată;
c) dimensiunea eşantionului şi dimensiunea bazei de eşantionare;
d) dimensiunea bazei de eşantionare şi dimensiunea populaţiei investigate.

6. Metoda de eşantionare al cărei principiu de funcţionare presupune împărţirea colectivităţii


investigate în straturi urmând ca, pentru constituirea eşantionului, din fiecare strat să fie selectat,
în mod aleator, un număr de componente până la atingerea dimensiunii prestabilite a
eşantionului, poartă denumirea de:
a) eşantionare simplă aleatoare; c) eşantionare de grup;
b) eşantionare pe cote; d) eşantionare stratificată.

7. Construirea unui eşantion care să includă doar acele unităţi de observare care sunt relevante, din
punct de vedere al informaţiilor furnizate, pentru domeniul investigat, este specifică:
a) metodei „bulgăre de zăpadă”; c) eşantionării stratificate;
b) eşantionării orientate; d) eşantionării sistematice.

8. Eşantionarea simplă aleatoare este indicată în cazul în care populaţiile studiate sunt:
a) omogene; c) eterogene;
b) stratificate; d) nestratificate.

9. Principalul avantaj al eşantionării simple aleatoare este:


a) necesitatea unei liste complete a unităţilor populaţiei;
b) simplitatea şi uşurinţa în utilizare, în mod special, când eşantioanele selectate sunt de
volum redus;
c) sunt uşor de utilizat în condiţiile unui eşantion de volum mare;
d) pot fi foarte ieftine pentru eşantioanele dispersate pe o suprafaţă geografică mare.

10. Metoda de eşantionare ce implică identificarea unui set iniţial de respondenţi şi apoi solicitarea
unor sugestii pentru potenţiali subiecţi ce împărtăşesc caracteristici asemănătoare şi care au
relevanţă pentru scopul studiului realizat, este reprezentată de:
a) eşantionarea pe cote; c) eşantionarea cluster;

162
b) metoda „bulgărelui de zăpadă”; d) eşantionarea orientată.

11. Eşantionarea stratificată neproporţională:


a) se caracterizează prin faptul că se obţine astfel o structură a eşantionului similară cu cea a
populaţiei totale.
b) se caracterizează prin faptul că pentru selectarea unui număr de unităţi din fiecare grupă nu
se ţine seama de ponderea fiecărei grupe în totalul colectivităţii;
c) este reprezentată de situaţia în care, fiecare grupă este reprezentată în eşantion în funcţie de
greutate sa specifică;
d) se caracterizează prin faptul că repartizarea pe grupe a volumului de selecţie este realizată
ţinând seama de variaţia din fiecare grupă a colectivităţii generale şi de locul pe care-l ocupă
în structura colectivităţii generale.

12. Eşantionarea care presupune ca persoanele să fie incluse în cadrul eşantionului numai în
măsura în care răspund la întrebările incluse în cadrul chestionarului statistic, reprezintă:
c) eşantionarea pe cote; c) metoda voluntariatului;
d) metoda „bulgărelui de zăpadă”; d) eşantionarea orientată.

13. Eşantionare pe grupe este, de regulă utilizată dacă:


a) există o listă cu populaţia avută în vedere;
b) nu există serii bine definite;
c) nu poate fi realizată o estimare rezonabilă a numărului de elemente la fiecare nivel al
împărţirii pe serii;
d) există serii bine definite (de regulă de ordin geografic).

14. Metoda neprobabilistică cea mai frecvent utilizată, ce apare ca o eşantionare stratificată cu
diferenţa că selecţia unităţilor în cadrul stratului nu este aleatoare, este cunoscută sub denumirea
de:
a) eşantionarea pe cote; c) metoda voluntariatului;
b) metoda „bulgărelui de zăpadă”; d) eşantionarea orientată.

15. Metoda de eşantionare ce implică colectarea datelor referitoare la un număr redus de


caracteristici într-o primă fază de la un eşantion considerat eşantion master (master sample),
pentru ca, într-o fază următoare, să se ia în considerare un eşantion de volum mai redus dar cu
un program de observare mai cuprinzător, reprezintă:
a) eşantionarea multistadială; c) eşantionarea stratificată;
b) eşantionarea în mai multe faze; d) eşantionarea de grup.

163
10.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Procesul complex şi sistematic de aplicare a tehnicilor statistico-matematice, în scopul


extragerii din baza de date constituită a tuturor informaţiilor necesare procesului decizional,
reprezintă:
a) prelucrarea informațiilor; c) interpretarea informațiilor;
b) analiza informațiilor; d) editarea informațiilor.

2. Abaterea medie pătratică se poate determina pentru variabilele măsurate cu:


a) scala nominală și interval; c) scala interval și ordinală;
b) scala proporțională și interval; d) scala nominală și ordinală.

3. Unul dintre următoarele criterii nu face parte din categoria criteriilor de clasificare a
metodelor de analiză:
a) tipul de scală utilizat;
b) numărul de eșantioane cercetate;
c) natura relației dintre eșantioanele cercetate;
d) numărul scalelor de măsurare utilizate în măsurarea fenomenelor de marketing.

4. Varianţa (dispersia) unei caracteristici se calculează:


a) ca medie aritmetică simplă sau ponderată a pătratelor abaterilor termenilor seriei faţă de
media lor;
b) ca medie aritmetică simplă sau ponderată a abaterilor termenilor seriei de la media lor, luate
în valoare absolută;
c) ca raport între amplitudinea absolută a variaţiei şi nivelul mediu al caracteristicii;
d) ca raport între pătratele abaterilor termenilor seriei și media lor.

5. Una dintre variantele de mai jos specifică în mod corect unul dintre criteriile utilizate pentru
clasificarea metodelor de analiză a informațiilor din cercetarea de marketing:
a) numărul populațiilor cercetate;
b) numărul variabilelor considerate o dată;
c) natura relației existente între cadrul de eșantionare și eșantion;
d) tipul de scală comparativă de scalare utilizată.

6. Abaterea medie se calculează:

164
a) ca medie aritmetică simplă sau ponderată a pătratelor abaterilor termenilor seriei faţă de
media lor;
b) ca medie aritmetică simplă sau ponderată a abaterilor termenilor seriei de la media lor, luate
în valoare absolută;
c) ca raport între amplitudinea absolută a variaţiei şi nivelul mediu al caracteristicii;
d) ca raport între abaterile termenilor seriei și media lor, luate în valoare absolută.

7. Printre obiectivele urmărite în procesul de analiză a datelor se înscrie, de obicei, și:


a) eșantionarea populației;
b) caracterizarea cadrului de eșantionare;
c) măsurarea fenomenelor în cadrul cercetării de marketing;
d) evaluarea diferenţelor dintre variabile sau grupuri de variabile.

8. De câte ori nivelul de măsurare conduce la date de natură metrică, pentru caracterizarea
variaţiei acestora se pot folosi alături de amplitudinea variaţiei şi:
a) media geometrică; c) media aritmetică;
b) distribuția de frecvențe; d) varianța.

9. Printre obiectivele urmărite în procesul de analiză a datelor nu se înscrie, de obicei, și:


a) determinarea naturii relației dintre eșantioanele cercetării;
b) determinarea tendinței centrale a variabilelor considerate;
c) realizarea unor estimări și previziuni;
d) măsurarea gradului de asociere dintre variabilele cercetării.

10. Acele valori ale caracteristicii care separă seria în patru părţi egale, reprezintă:
a) centile; c) cuartile;
b) decile; d) mediana.

11. Analiza care are în vedere o singură variabilă, analizată prin raportare la ea însăşi, reprezintă:
a) analiza bivariată; c) analiza univariată;
b) analiza multivariată; d) analiza unidimensională.

12. Variabilele rezultate din măsurarea cărei scale nu pot fi analizate prin intermediul centilelor:
a) nominale; c) ordinale;
b) interval; d) proporțională.

13. În vederea determinării tendinței centrale a variabilelor rezultate în urma măsurării cu o scală
nominală se utilizează:

165
a) mediana; c) modul;
b) media aritmetică; d) media geometrică.

14. Media geometrică reprezintă indicatorul utilizat pentru determinarea tendinței centrale a
datelor măsurate cu o scală:
a) nominală; c) ordinală;
b) interval; d) proporțională.

15. Mediana reprezintă:


a) valoarea dedesubtul căreia se situează câte o jumătate din observaţii;
b) acele valori ale caracteristicii care separă seria în patru părţi egale;
c) valoarea cu cea mai mare frecvenţă de apariţie în cazul datelor negrupate;
d) nici una dintre variantele menționate.

166
11.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Analiza statistică bivariată:


a) descrie relaţiile dintre două variabile perechi;
b) descrie relaţiile dintre mai mult de două variabile ale cercetării;
c) are în vedere o singură variabilă, analizată prin raportare la ea însăşi;
d) reprezintă procesul complex şi sistematic de aplicare a tehnicilor statistico-matematice, în
scopul extragerii din baza de date constituită a tuturor informaţiilor necesare procesului
decizional.

167
2. Procesul de măsurarea a gradului de asociere existentă între variabilele nominale începe prin:
a) editarea datelor; c) contruirea tabelelor de contingenţă;
b) codificarea variabilelor; d) determinarea tendinţei centrale.

3. Metodele de clasificare utilizate în analiza descriptivă multidimensională a datelor cercetării de


marketing presupun:
a) realizarea analizei canonice;
b) reducerea numărului de indivizi în studiu;
c) formarea de grupuri eterogene de indivizi;
d) nici una dintre variantele menţionate.

190
4. Corelaţia phi reprezintă o modalitate prin care:
a) se poate exprima gradul de asociere între două variabile nominale aflate în stare
multihotomică;
b) se poate exprima tendinţa centrală a unei variabile nominale aflate în stare dihotomică;
c) se poate exprima variaţia unei variabile nominale aflate în stare multihotomică;
d) se poate exprima gradul de asociere între două variabile nominale aflate în stare
dihotomică.

5. Analiza corespondenţelor reprezintă:


a) o metodă de analiză bivariată a datelor în cercetările de marketing;
b) o metodă factorială de analiză multidimensională a datelor în cercetările de marketing;
c) o metodă de clasificare de analiză multidimensională a datelor în cercetările de marketing;
d) o metodă de analiză univariată a datelor în cercetările de marketing.

6. Valoarea 0 a coeficientului de corelaţie rphi indică:

a) o corelaţi negativă între variabilele nominale investigate


b) lipsa corelaţiei între variabilele nominale investigate;
c) corelaţie pozitivă între variabilele nominale investigate;
d) corelaţie neutră între variabilele nominale investigate.

7. Analiza ce implică orice procedură care evidenţiază relaţiile dintre trei sau mai multe variabile,
indiferent de natura lor, reprezintă:
a) analiza univariată a datelor; c) analiza multivariată a datelor;
b) analiza bivariată a datelor; d) analiza unidirecţională a datelor.

8. Testul neparametric  :
2

a) este utilizat pentru determinarea tendinţei centrale a variabilelor investigate;


b) este utilizat pentru măsurarea gradului de asociere între variabilele nominale dintr-un tabel
de contingenţă cu orice număr de rânduri sau coloane;
c) reprezintă o modalitate prin care se poate exprima gradul de asociere între două variabile
nominale aflate în stare dihotomică;
d) este utilizat pentru testarea semnificaţiei asocierii variabilelor la nivelul a două sau mai
multe eşantioane independente.

9. În cazul scalelor metrice (interval sau proporţionale), direcţia (natura), intensitatea şi


semnificaţia statistică a gradului de asociere dintre două variabile are la bază:
a) coeficientul de corelaţie a lui Pearson;

191
b) coeficientul de contingenţă;
c) coeficientul  a lui Goodman şi Kruskal;
d) coeficientul lui Spearman de corelaţie a rangurilor  .

10. În condiţiile în care valoarea calculată a testului  2 este mai mare decât valoare teoretică a
acestuia, obţinută din tabelele statistice în funcţie gradul de semnificaţie stabilit şi de gradele de
libertate corespunzătoare, ipoteza nulă:
a) se acceptă; c) se respinge;
b) se testează în continuare; d) nici una dintre variantele menţionate.

11. Dacă se impune modalitatea de cercetare a relaţiilor de asociere, sub forma relaţiilor dintre
variabilele de tip ordinal şi dacă în cercetarea relaţiilor dintre ranguri mai multe alternative sunt
la egalitate, atunci se apelează la:
a) coeficientul de corelaţie a lui Pearson;
b) coeficientul de contingenţă;
c) coeficientul  a lui Goodman şi Kruskal;
d) coeficientul lui Spearman de corelaţie a rangurilor  .

12. Valoarea coeficientul de contingenţă maxim nu ajunge niciodată să fie egală cu 1. Limita
superioară a acestuia, este dată de relaţia:

a) Cmax  ; c) Cmax  ;

N
Nc
b) Cmax  rasp corect; d) Cmax 

192
193