Sunteți pe pagina 1din 9

Măsurarea Curentul electric se măsoară într-o diversitate de aplicaţii

intensităţii inginereşti, mergând de la senzorii de radiaţii la încărcarea


unui acumulator. Intensitatea curenţilor măsuraţi poate varia în
curentului limite foarte largi: de la picoamperi la sute şi mii de
electric kiloamperi.
Intensitatea curentului se măsoară, în principal, prin trei
efecte: producerea unor cupluri de forţe (la aparatele de măsurat electromecanice), căderea de
tensiune la bornele unui rezistor şi generarea unui câmp magnetic în jurul conductoarelor
parcurse de curent.

5.2.1. Ampermetre analogice electromecanice

Principiile generale ale construcţiei acestor aparate sunt prezentate în §4.2, referirile
fiind făcute la aparatele de tip magnetoelectric. Se prezintă în continuare principiile de
funcţionare specifice altor aparate analogice, utilizate încă în instalaţiile electrice.
a) b)
Fig.5.3.Instrument feromagnetic: a) cu repulsie; b) cu atracţie.

Ampermetrele feromagnetice au la bază instrumentul electromecanic de acelaşi tip


(Fig.5.3). Momentul cuplului activ se obţine prin interacţiunea câmpului magnetic produs de
curentul de măsurat, ce trece printr-o bobină, cu una (aparat cu atracţie) sau mai multe (aparat
cu repulsie) piese feromagnetice.
Energia magnetică înmagazinată în bobină are expresia:
1 2
Wm  Li (t )
2
în care L este inductivitatea proprie a bobinei, iar i(t) este intensitatea curentului care o
parcurge. Valoarea instantanee a cuplului activ se determină din relaţia:
dWm 1 dL 2
ma(t)   i (t ) (5.3)
d i ct. 2 d
rezultând, în curent continuu, expresia deviaţiei acului indicator:
1 dL 2
  I (5.4)
2 D d
În cazul în care curentul electric variază periodic în timp, expresia deviaţiei este
aceeaşi, I reprezentând valoarea efectivă a curentului ce parcurge bobina. Scara aparatului are
un caracter pătratic, dar poate fi uniformizată prin modificarea formei pieselor feromagnetice.
Pentru realizarea miliampermetrelor şi ampermetrelor cu diferite intervale de măsură,
instrumentul feromagnetic oferă o soluţie foarte simplă. Astfel, deoarece inductivitatea unei
bobine depinde de pătratul numărului de spire:
L  N 2 Lo ( ) (5.5)
expresia deviaţiei instrumentului se poate exprima sub forma:
1 dL 2 1 dLo
  I    ( NI ) 2 (5.6)
2 D d 2 D d
Expresia (5.6) arată că deviaţia depinde de solenaţia bobinei (NI). Alegând solenaţia
maximă, se poate calcula numărul de spire necesar pentru realizarea unui anumit interval de
măsurare. Spre exemplu, la (NI) = 200 Aspire, pentru a realiza un ampermetru cu intervale
de măsurare de lA, 5A şi 10A, numărul de spire al bobinei va fi de 200 spire, 40 spire,
respectiv 20 spire, realizate cu un conductor de secţiune corespunzătoare curentului măsurat.
Pentru curenţi mai mari, de ordinul kA, se utilizează transformatoare de măsurare de
curent, ampermetrul fiind în acest caz de 5A, dar gradat direct pentru curentul din circuitul
primar.
Teoretic, ampermetrul feromagnetic, etalonat în curent alternativ sinusoidal, trebuie să
indice corect valoarea efectivă a curentului măsurat indiferent de forma de undă a acestuia. În
cazul unor valori de vârf mari ale armonicilor de ordin superior din curba unui curent
nesinusoidal, se poate atinge domeniul de saturaţie al materialului din care sunt confecţionate
piesele şi inducţia magnetică nu mai creşte proporţional cu intensitatea curentului, ci rămâne
la o valoare mai mică. Deci, ampermetrul feromagnetic, pentru curenţi nesinusoidali puternic
deformaţi, prezintă erori suplimentare.
Banda de frecvenţă a ampermetrelor feromagnetice este inscripţionată pe cadranul lor;
valorile uzuale sunt cuprinse între (20 – 125)Hz. Clasa de exactitate este 0,2-0,5 la aparatele
de laborator şi 1,5 - 2,5 la aparate de tablou de uz industrial.

Ampermetrele electrodinamice se bazează pe instrumentul de acelaşi tip, la care


cuplul activ apare din interacţiunea a doi curenţi (ce parcurg fiecare spirele câte unei bobine) -
Fig.5.4. Pentru a calcula cuplului activ, se poate observa că energia înmagazinată în câmpul
magnetic al bobinelor (cu inductivităţile proprii L1 , L2 şi inductivitatea mutuală M 12 ) are
expresia:
1 1
W  L1i12  L2i22  M 12i1i2
2 2
Deoarece numai inductivitatea mutuală M12 depinde de poziţia  a bobinei mobile,
prin aplicarea teoremei forţelor generalizate, rezultă expresia cuplului activ:
dWm dM 12
ma    i1  i2 (5.7)
d I ct d

Fig.5.4. Instrument electrodinamic.

În curent continuu, deviaţia de regim permanent are expresia:


1 dM 12
   I1  I 2 (5.8)
D d
În curent alternativ, când cei doi curenţi au variaţii sinusoidale:
i1  I1 2  sin t , i2 (t )  I 2 2 sin(t   )
deviaţia de regim permanent este determinată numai de valoarea medie ma a cuplului activ:
T
dM 12 1 dM 12
ma    i1 (t )i2 (t )dt   I1  I 2  cos  (5.9)
d T 0 d
rezultând expresia deviaţiei  :
1 dM 12
   I1 I 2 cos  (5.10)
D d
Instrumentul electrodinamic se poate transforma uşor într-un miliampermetru,
înseriind bobina fixă cu bobina mobilă (Fig.5.5.a).
Deviaţia de regim permanent a acului indicator se obţine prin particularizarea
ecuaţiilor instrumentului electrodinamic pentru situaţia egalităţii curenţilor prin bobine (
i1  i 2  i ):
- în curent continuu ( i = I):
1 dM 12 2
 I (5.11)
D d
- în curent alternativ sinusoidal ( i(t )  I 2 sin t ): expresia deviaţiei este tot (5.11),
miliampermetrul electrodinamic indicând valoarea efectivă a intensităţii curentului electric.
a) b)

Fig.5.5.a) Miliampermetru; b) Ampermetru.

Pentru curenţi mai mari de 0,3A-0,5A, se utilizează un şunt Rs înseriat cu bobina fixă
(Fig.5.5.b), de la bornele căruia se alimentează bobina mobilă.

5.2.2.Conversia I/U. Utilizarea şunturilor

Se introduce un rezistor R în serie în circuitul în care se măsoară intensitatea


curentului şi se măsoară căderea de tensiune U. Legea lui Ohm (I = U/R), permite
determinarea valorii intensităţii curentului. În acest mod, măsurarea intensităţii se transformă
în măsurarea unei tensiuni electrice.

a) b) c)
Fig.5.6.Conversia I/U: a) montaj diferenţial; b) conectare cu un
punct la masă; c) utilizare amplificator de instrumentaţie.

Se pot pune în evidenţă (Fig.5.6) două situaţii: culegerea tensiunii printr-un montaj
diferenţial şi montajul cu un punct la masă. În prima situaţie (Fig.5.6.a), se utilizează un
amplificator de instrumentaţie, pentru a măsura căderea de tensiune de la bornele şuntului şi a
o oferi, la ieşire, referenţiată la masă. Se pot utiliza amplificatoare de instrumentaţie de uz
general, dar există şi amplificatoare de instrumentaţie, ca de exemplu INA-117 (Burr-Brown),
ce pot fi utilizate până la tensiuni de mod comun de 200V. Un alt tip de amplificator de
instrumentaţie, MAX4173, poate fi utilizat în circuite cu tensiuni de mod comun de până la
28V, dar are avantajul utilizării unei singure surse de alimentare.
În situaţia în care un capăt al şuntului este conectat la masă (Fig.5.6.b), tensiunea
obţinută este referenţiată la masă. O problemă apare în cazul plăcilor imprimate, unde
punctele de masă pot avea potenţiale diferite şi este necesară utilizarea unui amplificator de
instrumentaţie cu o bună rejecţie a modului comun (Fig.5.6.c).
Alte probleme ridicate de utilizarea şunturilor drept convertor I/U apar din cauza
puterii disipate, a rezistenţelor parazite ale conductoarelor de legătură şi a domeniului de
frecvenţă în care se face măsurarea.
Deoarece şunturile au o valoare nominală mică a rezistenţei proprii Rs, introducerea lor
în circuit, prin fire suplimentare de conexiune, conduce la erori substanţiale (1-5%). Se
utilizează montajul cu patru borne, două borne pentru conectarea în circuit şi două borne
pentru culegerea tensiunii (Fig.5.7).

Fig.5.7. Montaj cu patru borne. Fig.5.8. Schema echivalentă.

Valoarea rezistenţei electrice a şuntului variază din cauza modificării temperaturii, în


principal datorită efectului Joule produs la trecerea curentului. Apare o abatere de la legea lui
Ohm şi tensiunea obţinută la ieşire nu mai variază liniar cu intensitatea curentului electric. În
plus, din cauză că modificările de temperatură nu au loc instantaneu, neliniaritatea va fi
funcţie de timp şi compensarea ei este practic imposibilă. O cale de minimizare a acestui efect
constă în utilizarea unor materiale conductoare cu un coeficient  de variaţie al rezistivităţii
cu temperatura cât mai mic:
- manganină – 84% Cu, 12% Mn, 2% Ni , 10-5K-1;
- constantan – 54% Cu, 45% Mn ,  -310-5K-1;
- evanohm – 75% Ni, 31% Cr, 2% Al, 2% Cu.
La frecvenţe ridicate, elementele parazite Lp şi Cp din schema echivalentă a rezistorului
(Fig.5.8) influenţează impedanţa şuntului, făcând-o variabilă cu frecvenţa. Rezistoarele
bobinate şi cele obţinute prin depunere de metal pot avea o inductivitate parazită Lp
importantă.
Tehnicile de măsurare prezentate sunt aplicabile la curenţi începând de la ordinul
miliamperilor. Pentru intensităţi mici, de ordinul microamperilor (cazul fotodiodelor şi al
senzorilor piezoelectrici), se utilizează tehnici de conversie I/U de tipul prezentat în Fig.5.9.

Fig.5.9. Convertor activ I/U.


5.2.3. Transformatoare de măsurare de curent

Transformatorul de măsurare de curent de tip inductiv este un transformator electric,


ce funcţionează pe baza legii inducţiei electromagnetice, având circuitul secundar închis pe un
ampermetru (deci, funcţionând practic în scurtcircuit). Pe circuitul magnetic CM (Fig.5.10),
se dispun înfăşurările primară (N1 spire) şi secundară N2 spire).

a) b)
Fig.5.10. Transformator de măsurare de curent:
a) principiul; b) simbol.

Principiul de funcţionare este descris prin raportul de transformare al curen ţilor:


N
I1  2 I 2 (5.12)
N1
Principalele caracteristici metrologice sunt:
- Curentul nominal primar I1n cu valorile: 5; 10; 12,5; 15; 20; 25; 30; 40; 50; 60; 75 A,
precum şi multiplii şi submultiplii zecimali; valorile subliniate sunt preferate;
- Curentul nominal secundar I 2n având valoarea 5A (sau 1A);
- Tensiunea maximă de lucru U m - definită drept cea mai mare valoare efectivă a tensiunii
între faze care poate apărea la un moment dat, la bornele transformatorului de curent montat
în reţea, în condiţii normale de exploatare. De exemplu: 0,72; 1,2; 3,6; 7,2; 12; 17,5; 24; 36;
52; 72,5; 123; 145; 170; 245 kV;
- Raportul de transformare nominal k in - definit ca raportul între curentul nominal primar
şi curentul nominal secundar:
I
k in  1n (5.13)
I 2n
- Clasa de exactitate, exprimată prin:
 eroarea de curent (sau de raport):
I1
k in 
I1mas  I1 I2 k in  k i (5.14)
 i (%)  100  100  100
I1 I1 ki
I2
I1
în care k i  este raportul real de transformare;
I2
 eroarea de unghi  i (minute, grade sau centiradiani) reprezentând unghiul de defazaj
dintre fazorul curentului primar I 1 şi fazorul curentului secundar I 2 .
Erorile limită admisibile ale transformatorului de măsurare de curent în funcţie de
clasa de exactitate şi de curentul care trece prin înfăşurarea primară, pentru f n  50Hz , sunt
prezentate în Tabelul 5.1.
Tabelul 5.1
Clasa Eroarea de curent (%) Eroarea de unghi
I1 ( în % din I1n)
I1 ( în % din I1n) minute
5 20 100 120 5 20 100 120
0,1 0,4 0,2 0,1 0,1 15 8 5 5
0,2 0,75 0,35 0,2 0,2 30 15 10 10
0,5 1,5 0,75 0,5 0,5 90 45 30 30
1,0 3,00 1,5 1,0 1,0 180 90 60 60

- Sarcina secundară nominală Z 2n , definită ca impedanţa circuitului secundar (în ),


cu indicarea factorului de putere, pentru care se garantează clasa de exactitate. De obicei, se
indică puterea aparentă secundară nominală S 2n :
S 2n  Z 2n I 22n (VA) (5.15)
- Stabilitatea termică şi dinamică trebuie avută în vedere deoarece primarul
transformatorului de curent este conectat în serie în circuitele receptoarelor de energie şi în
cazuri de avarie curentul primar poate depăşi valoarea nominală. Caracterizarea comportării
termice a transformatorului este dată de curentul de stabilitate termică I t , definit ca valoarea
efectivă a celui mai mare curent de scurtcircuit care poate străbate înfăşurarea primară timp de
1 secundă, cu secundarul în scurtcircuit, fără a produce deteriorarea termică a
transformatorului. El are una din valorile 60 I1n , 80 I1n , 100 I1n , 120 I1n, în funcţie de
tensiunea nominală.
În afara efectului termic, curentul de scurtcircuit are şi un efect electrodinamic, datorat
amplitudinii. Caracterizarea efectului electrodinamic al curentului de scurtcircuit se realizează
cu ajutorul curentului de stabilitate dinamică I d , definit ca amplitudinea maximă a curentului
de scurtcircuit primar (în kA), al cărui efect electrodinamic este suportat de transformator fără
deteriorări, cu secundarul scurtcircuitat. În general, I d  2,5I t .
- Coeficientul de saturaţie n indică comportarea transformatoarelor de măsurare de
curent în regim de supracurent. Un transformator de măsurare ideal trebuie să măsoare fără
eroare până la un multiplu mic al curentului I1n , după care, pentru a nu supraîncărca aparatele
din secundar, curentul secundar trebuie să rămână constant. Astfel, coeficientul de saturaţie n
este definit ca raportul dintre curentul primar la care eroarea ajunge la -10% şi curentul primar
nominal. Valorile luate de acest coeficient sunt, în general, n<10 (n<5).

Fig.5.11. Schema echivalentă a transformatorului de curent.

Schema echivalentă a transformatorului de măsurare de curent, cu parametrii raportaţi


la circuitul secundar, este prezentată în Fig.5.11. Eroarea de curent (complexă) se obţine din
relaţia:
I1 N  R L L R 
  2   1  2  2 )  j ( 2  2 ) (5.16)
I2 N1  R0 L0 R0 L0 
Pentru diminuarea erorilor, este necesar:
- să se reducă cât mai mult posibil rezistenţa circuitului secundar R2 şi inductivitatea L2;
- să se mărească R0 şi L0, deci să funcţioneze la inducţie magnetică mică, cu circuit
magnetic de lungime minimă şi cu tole din material feromagnetic cu permeabilitate
relativă ridicată.

Transformatoarele de curent fără miez magnetic sunt constituite din două


înfăşurări: una prin care circulă curentul ce trebuie măsurat şi a doua numită inel Rogowski.
Cunoscut încă din anul 1912, inelul Rogowski îşi arată utilitatea în prezent, o dată cu
dezvoltarea circuitelor integrate de tip integrator.
Traductorul Rogowski poate fi descris ca un transformator fără miez feromagnetic.
Elementul comun cu un transformator de măsurare de tip inductiv îl reprezentă faptul că se
pot efectua măsurători doar în curent alternativ. În schimb, acest tip de traductor poate măsura
fără apariţia fenomenelor legate de saturaţia miezului feromagnetic, are banda de frecvenţă
foarte largă (1,5MHz) şi permite măsurarea curenţilor cu variaţii foarte rapide.
Este simplu de utilizat, flexibil şi uşor de înserat în jurul conductorului fiind, de fapt,
un solenoid sub forma unui tor, ce înconjoară conductorul parcurs de curentul de măsurat
(Fig.5.12). Înfăşurarea are N spire, iar elementul caracteristic îl reprezintă conductorul de
întoarcere, care se închide coaxial prin interiorul bobinei, evitând constituirea unei bucle
sensibile la câmpurile parazite.

Fig.5.12.Inelul Rogowski.

Curentul I creează, la nivelul fiecărei spire, o inducţie magnetică B  0 H . Raza r a


spirelor este mult mai mică decât raza R a torului, ceea ce face ca inducţia magnetică
B   0 I 2R să poată fi considerată constantă pe suprafaţa spirei. Existând N spire, fluxul
magnetic total are expresia:
I
   r 2 B  N r 2  0 (5.17)
spire 2R
La trecerea unui curent variabil în timp i (t ) prin conductorul central, la bornele
înfăşurării apare o tensiune electromotoare proporţională cu viteza de variaţie a acestui curent
d di
(e    k ).
dt dt
Este necesar un dispozitiv de integrare pentru a obţine o tensiune proporţională cu
valoarea efectivă a intensităţii curentului măsurat:
1
Rb C1 
U0  udt  SI (5.18)
unde S este sensibilitatea traductorului (20 mV/A … 0.02 mV/A).

Transformatoarele electro-optice se bazează pe efectul Faraday, ce constă în


rotirea planului de polarizare a unui fascicul luminos într-un mediu supus acţiunii unui câmp
magnetic ale cărui linii de câmp sunt paralele cu sensul de propagare al luminii.
Unghiul de rotaţie este dat de relaţia:
  VBl (5.19)
unde V este o constantă de material (constanta Verdet), ce caracterizează mediul din punct de
vedere magnetooptic, l este lungimea materialului supus acţiunii câmpului magnetic iar B este
inducţia magnetică a câmpului magnetic.
Sursa de realizare a fasciculului este o diodă laser cuplată apoi cu o fibră optică
monocromatică. Lumina trece printr-o bobină în care este produs un câmp magnetic de către
curentul de măsurat; aici, planul de polarizare se roteşte cu unghiul . Prin intermediul a două
fibre optice, aplicate la două analizoare decalate cu /4 (în ambele sensuri), se transmite
lumina la două celule ce măsoară intensitatea luminoasă şi dau la ieşire, fiecare, o tensiune
electrică. Un inversor şi sumatorul care îl urmează (realizate cu amplificatoare operaţionale),
permit obţinerea la ieşire a unei tensiuni electrice proporţionale cu unghiul , deci cu
intensitatea curentului măsurat.
Sunt realizate reductoare de curent bazate pe efectul Faraday cu următoarele
caracteristici metrologice: intervalul de măsurare 10…1000 A, intervalul de frecvenţă
30…3000 Hz, clasa de exactitate 2.

5.2.4. Măsurarea curentului bazată pe


detectarea câmpului magnetic
Principalul avantaj al acestei metode de măsurare constă în faptul că circuitul de
măsurare nu este în contact galvanic cu circuitul în care se măsoară intensitatea
curentului.
Inducţia magnetică în jurul unui conductor parcurs de curent se determină cu
relaţia:
 I
B 0 (5.20)
2r
unde r este distanţa de la conductor la punctul în care se determină B. Plasând un senzor
pentru determinarea inducţiei magnetice la distanţa r de conductor, se poate măsura
direct intensitatea curentului I.
Ampermetrele cu efect Hall s-au impus la măsurarea curenţilor de foarte mare
intensitate, oferind o soluţie de măsurare fără contact galvanic. Schema de principiu este
prezentată în Fig.5.13. Curentul de măsurat I alimentează o bobină, care produce un câmp
magnetic a cărui inducţie B este proporţională cu intensitatea curentului respectiv. Asigurând
un curent de comandă I c constant, la ieşirea traductorului Hall se obţine o tensiune electrică:
U H  kIc B  K H I (5.21)
proporţională cu intensitatea curentului de măsurat şi care se măsoară cu un milivoltmetru.
Un curent de 1A generează la distanţa de 1cm un câmp magnetic comparabil cu
cel al Pământului, ceea ce face ca metoda să necesite îmbunătăţiri. Cea mai simplă cale
de a creşte inducţia magnetică în locul respectiv o constituie utilizarea unui circuit
magnetic drept concentrator de câmp.
Fig.5.13. Schema de principiu a Fig.5.14. Măsurarea curenţilor
ampermetrului Hall. foarte intenşi.

La curenţi foarte intenşi (kA), se foloseşte un singur conductor care trece prin fereastra
unui circuit magnetic, în întrefierurile căruia sunt plasate două traductoare Hall, conectate în
serie (Fig.5.14). Pentru curenţi mai mici şi măsurări uzuale, se utilizează cleşti ampermetrici
cu traductor Hall (Fig.5.15).

Fig.5.15. Cleşte ampermetric.

Reducerea secţiunii circuitului magnetic se realizează, pe baza principiului


compensării magnetice, cu ajutorul unui sistem de urmărire automată. Construcţia include un
circuit magnetic (fălcile cleştelui) realizat din ferită, în întrefier aflându-se traductorul Hall.
Acesta produce o tensiune Hall U H , care se aplică unui amplificator diferenţial (AD) cu
amplificare foarte mare. Semnalul de la ieşirea amplificatorului se aplică unei bobine care
creează un flux magnetic de sens contrar celui produs de curentul de măsurat. Când cele două
fluxuri devin egale, tensiunea de ieşire produsă de curentul de compensare I 2 este o măsură a
curentului de măsurat. Cleştele poate funcţiona şi în c.a. dacă tensiunea de ieşire este
măsurată cu un voltmetru de curent alternativ.
Traductoare de curent cu flux nul elimină imperfecţiunile traductoarelor de tip Hall.
Electronica asociată produce o compensare a curentului din primar prin menţinerea fluxului la
o valoare fixă nulă.