Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
C
specie era cunoscută. Astfel Lucius
CAFELUŢELUPIN Iunius Moderatus Columella (secolul I
dHr), în lucrarea despre agronomie,
capitolul De arboribus (Despre arbori),
aminteşte despre cais, numindu-l Malum
CAIS (Armeniaca armeniaca (măr de Armenia). Plinius cel
vulgaris Lam), fam. Rosaceae. Arbore Bătrân (23–79 dHr) înzestrat cu o
pomicol, cultivat, cu valoare alimentară curiozitate ştiinţifică nepotolită, în
şi medicinală; are longevitate medie, de cartea sa Istoria naturală (Naturae
15–20 ani; potenţial productiv mare; se historium libri), şi Dioscoride (secolul I
mai numeşte abricaz, apricoază, apricoz, dHr), în lucrarea sa Materia medica, nu
caisine, caisâne, căişâne, garzoane, fac deosebirea între caise şi piersici. Ei
georgealene, jordoline, măgdălane, le trec în categoria de Praecoces (fructe
mădule, mândule, modolane, piersic de timpurii). Mai târziu Galen (131–201
vară, tinghirele, zardalei, zarzaline, dHr), în lucrările sale, şi Paladiu
zarzălii, zarzăn, zarzărel, zarzaline, (secolul al IV-lea dHr), autorul unui
zordolini; Engl: Apricot; Franc: tratat de agricultură, fac deosebire între
Abricotier commun; Germ: Aprikose, Malum armeniaca (caise) şi Praecoces
Aprikosenbaum, Marille; Magh: Barack, (piersici timpurii). Denumirea genului
Kajszi barack; Pol: Abrykosa, Zardela; de Armeniaca a fost dat de Tournefort în
Rus.: Abrikos obâknovennâi; Sârbo-Cr: anul 1700. Cu 37 de ani mai târziu
Natipierka; Turc: Kayisi. Răspândit în (1737), Linné grupează caisul, prunul,
nordul şi nord-estul Munţilor Caucaz din cireşul, vişinul şi alte specii într-un gen
Asia Centrală până în nordul Chinei. comun Prunus. Cercetătorii Necker
Cultivat în Europa şi America. (1789), Koch (1869), Focke (1888),
ISTORIC. Este originar din China Dippel (1896) îl urmează pe Linné
unde creşte spontan până la altitudini introducând caisul în cadrul genului
cuprinse între 600–1.000 m. Pe alocuri, Prunus. Alţi sistematicieni, Lamarck
în partea de est a Munţilor Tian-Şan, (1789), Jussieu (1789), Roemer (1797),
există exemplare care vegetează spontan Person (1807), De Candolle (1826)
la altitudinea de 1.900–2.000 m. El a mai consideră caisul drept gen aparte,
fost găsit în stare sălbatică în Pamir la menţinând în lucrările lor numele
2.600 m şi în Munţii Himalaia la 3.702 m genului Armeniaca dat de Tournefort
altitudine. Privitor la timpul şi locul unde înainte de Linné. În flora României
caisul a fost luat în cultură nu există caisul este considerat ca gen aparte,
dovezi certe. Se cunoaşte că în jurul Armeniaca Juss. Acelaşi principiu îl
anului 3000 îHr el era cultivat în China, adoptă şi sistematicianul V. Ciocârlan
iar în jurul anului 2000 îHr, pe vremea (1988).
împăratului Shi-Iu, caisele erau fructele DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
cele mai apreciate de chinezi. Caisul a pivotantă, până la 80 cm, cu masa
fost luat în cultură din timpuri mult mai principală radiculară de 10–60 cm.
îndepărtate. Dovada o constituie Tulpină înaltă de 5–6 (11) m, cu trunchi
săpăturile arheologice din Valea Fergana drept, puternic, cu crăpături
unde s-au găsit sâmburi de cais care au o longitudinale în scoarţă şi, în cadrul
vechime de 7.000–8.000 ani. În acestora, numeroase alte crăpături mici,
Antichitate există dovezi că această poliedrice, neregulate. Culoarea este
121
brun-închis-roşiatică, câteodată cu nuanţe grăsimi (1%), levuloză şi glucoză (10–
slab-albicioase. Ramurile de schelet sunt 13%), acizi organici (0,40–1,86%),
destul de groase, bine îmbrăcate cu carotinoide, vitamina A (250 mg%),
ramuri viguroase şi lăstari, care dau un vitaminele B1 şi B2, niacin, vitamina C
aspect de coroană relativ deasă. Lăstarii (cca 8 mg%), săruri de Na, K (250 mg
sunt verzi la început, iar către sfârşitul %), Ca, P, F, microelementele Co, Fe,
vegetaţiei capătă o culoare roşie-sângerie. Br, Mg. Valoare energetică, 49–50
Pe lăstari se formează un număr mare de kcal/100 g fructe proaspete şi 306
muguri solitari fie în grupuri de câte trei, kcal/100 g fructe uscate.
fie apar în grupuri mari de 5–8 (12). PROPRIETĂŢI
Mugurii vegetativi au formă conică, iar FARMACODINAMICE. Fructele plantei
cei floriferi globuloşi şi rotunjiţi. Din au importanţă terapeutică în medicina
mugurii vegetativi iau naştere o mulţime umană cultă şi tradiţională. Proprietăţi:
de lăstari, ceea ce impune intervenţie în diuretice, depurative, antianemice,
conducerea şi întreţinerea coroanei antidiareeice, fortifiante, antihelmintice,
(rărirea ei). Ramurile de fructificare sunt regeneratoare, tonice, tonice nervoase.
scurte de tipul buchetelor de mai, tipice şi Fructele uscate sunt laxative. Indicate în
ramificate. Frunze lat-ovate sau anemie, astenie fizică şi psihică,
subrotunde, brusc-acuminate, baza bătrâneţe, convalescenţă, dispepsie,
rotunjită, cu marginile serate, glabre; diaree, insomnie, inapetenţă, litiază
peţiol lung de 2–3 cm, glandulos. Flori renală şi vezicală, nevroză, oboseală.
solitare sau grupate câte două, albe sau MEDICINĂ UMANĂ.
uşor roz pal, puţin mirositoare, sesile sau FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
foarte scurt-pedicelate. Înflorire, III–IV, tratarea afecţiunilor prezentate la
înaintea înfrunzirii. Fructe, drupe fitoterapie: consum de fructe proaspete
globuloase, cu o brazdă în lung, păroase, sau sub formă de suc, compot, fructe
galbene-portocalii, pe partea însorită uscate. 2. Pentru tratarea de tuse,
roşu-pătate sau punctate. Sâmbure dispnee, astm, sughiţ: macerat glicero-
ovoidal, lenticulat, cu sămânţă dulce sau hidro-alcoolic 1DH, din seminţe
amară. Longevitate, 15–20 ani. proaspete de cais (Armeniaca vulgaris).
Se iau 20-30 picături, de 1-2 ori pe zi, în
perioade scurte de timp.
CALCEA-CALULUI
(Caltha palustris L), fam.
Ranunculaceae. Plantă erbacee, perenă,
hemicriptofită, întâlnită prin locuri
umede din preajma bălţilor, marginea
pâraielor, prin mlaştini, mai ales în zona
RECOLTARE. Pentru consumul în montană; se mai numeşte bâlbor,
stare proaspătă caisele se recoltează când bolboci, bulbuc, bulbuci de baltă, călci,
2/3 din suprafaţa lor capătă culoarea canjană, capră nemţească, căriciu,
specifică. Pentru export, se recoltează ceapă nemţească, chelcheză, gălbinele,
când culoarea de fond virează spre galben gloanţă, grânişoare, jorea galbenă,
şi au aroma specifică. Fructele pentru laba-gâştii, ochiul-boului, salce, scălci;
dulceţuri de caise verzi, se recoltează Engl: Kingcump marigold, May blob;
înainte de maturarea sâmburelui. Pentru Franc: Buele deau, Populage; Germ:
gem şi pentru distilare se recoltează la Sumpf-Dotterblume; Magh: Mocsári
maturitatea completă. gólyahir; Rus: Kalujniţa bolotnaia.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructul Răspândită în Europa Centrală şi de
conţine apă (cca 85%), proteine (0,8%), Sud-Est.
122
ISTORIC. Plantă autohtonă, rustică, conţin principii active cu rol diuretic,
cunoscută din timpuri străvechi pe laxativ, sedativ. Utilizate empiric în
meleagurile teritoriului românesc. Unii afecţiuni renale (litiază) şi gută pentru
autori (E. I. Nyárády, 1953) o consideră o mărirea diurezei, în constipaţii şi drept
specie apuseană sau nordică, iar datele calmant al sistemului nervos.
publicate la noi în ţară se referă la C. MEDICINĂ UMANĂ.
laeta. Cercetători recenţi asupra FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
vegetaţiei României (Gh. Dihoru, 1975, tratarea afecţiunilor renale, gutei,
V. Ciocârlan, 1988, C. Pârvu, 1998) calmarea sistemului nervos, înlăturarea
menţionează această specie ca fiind de constipaţiei: infuzie, din 1 linguriţă
sine stătătoare. Ea a avut diferite utilizări plantă uscată şi mărunţită peste care se
în medicina naturistă empirică şi chiar toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
alimentară. În sudul Transilvaniei, florile Se lasă acoperită 20 minute. Se
plantei se legau în palmă, la încheietura strecoară. Se bea cu înghiţituri rare.
mâinii sau la capătul inferior al Atenţie! Reţeta a fost culeasă din
antebraţului, în credinţa că băşica ce se localitatea Cheia judeţul Prahova şi nu a
formează trage în ea frigurile din corpul fost verificată.
bolnavului. În satele din Munţii Apuseni,
durerile de la mâini şi picioare se tratau
prin băi cu decoctul obţinut din tulpinile CALOMFIR
florifere. Se cunoaşte că planta este (Tanacetum balsamita L), fam.
toxică. În ţinutul Năsăudului, ciobanii Asteracee/Compositae. Plantă erbacee,
dădeau oilor primăvara să mănânce perenă, hemicriptofită, cultivată exclusiv
această plantă tăiată mărunt, amestecată în scopuri ornamentale şi pentru mirosul
cu sare şi păsat, în credinţa că vor avea ei, în grădini ţărăneşti şi cimitire; se mai
lapte mult (V. Butură, 1979). numeşte bumbişor, calampăr, calapăr,
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini calapir, calofir, calonchir, calubăr,
fibroase, bine dezvoltate. Tulpină erectă, calupăr, caranhil, carapăl, carapăr,
ramificată, glabră, multifloră. Frunze carpin, călugăr, călupăr, colopăr,
bazale lung-peţiolate, cu lamina dumbrăvnic, galofir, galopăr,
reniformă, crenate pe margine, cele izma-Maicii Preciste, smirnă, spiculeţe,
superioare mai mici, sesile. Flori vetrice; Bulg: Kalupăr; Germ:
galbene-aurii, actinomorfe, cu periant Marienblatt, Marienblättchen; Magh:
simplu, petaloid, din 5 foliole; fără Balzsamos aranyvirág; Rus: Piretruum
nectarii; androceu din numeroase balzamiceskii. Răspândit în sudul şi
stamine; gineceu apocarpic. Înflorire, sud-vestul Asiei.
IV–VI. Fruct, foliculă cu linia dorsală ISTORIC. Plantă originară din Asia
dreaptă, iar cea ventrală grupată în de Sud-Vest, de unde a fost introdusă în
semiarc. Europa de Sud şi Sud-Vest. Nu se ştie
data precisă de când această plantă se
cultivă în România, prin grădini şi
cimitire mai ales de către ţărani, cu
predominanţă în judeţele Sibiu, Arad,
Galaţi şi prin Dobrogea. În practica
medicinii naturiste populare, de foarte
multă vreme, plantei i s-au dat multiple
utilizări. În multe zone din ţară, frunzele
se foloseau în mod curent la tăieturi,
bube, buboaie. Acestea se aplicau pe
locul afectat, pălite la foc ori pisate şi
PROPRIETĂŢI amestecate cu grăsimi. În comuna Şanţ
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene din ţinutul Năsăudului, frunzele de
123
calomfir, ceapă şi coada şoricelului se volatil şi substanţe amare cu acţiune
pisau, se amestecau cu unsoare, iar hepatică, renală etc.
vasilina obţinută se aplica pe bube şi PROPRIETĂŢI
uime (adenită). Pentru tratarea de FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
buduhală (tuse măgărească), planta se ale plantei prezintă importanţă pentru
usca pe plită, se sfărâma şi se punea medicina umană tradiţională. Frunzele
într-o unsoare făcută din unt de oi şi de uscate au cca 1% ulei volatil. Principiile
vacă, unsoare de gâscă sau de oaie şi active manifestă proprietăţi diuretice,
răşină. Prin topirea grăsimilor, se obţinea stomahice, antispastice, emenagoge,
o grăsime de amestec, căreia într-o tigaie antidiareeice, vermifuge etc. Acţionează
i se adăuga planta sfărâmată şi făină de asupra epiteliului renal mărind secreţia
grâu. Tot conţinutul se amesteca bine şi şi excreţia de urină, favorizează digestia,
se împărţea în două. O parte se punea diminuează sau înlătură contracturile
călduţ pe buduhală, iar după 30 de muşchilor netezi din organele interne,
minute se înlocuia cu cealaltă jumătate reglează ciclul menstrual, provoacă
caldă. Planta a mai fost utilizată empiric eliminarea viermilor intestinali, vindecă
pentru tratarea de părul la deget stările inflamatorii acute ale intestinului
(panariţiu), vătămătură (hernie), oase şi combate diareea. Folosită pentru
moarte (tuberculoză osoasă) şi pentru tratamentul afecţiunilor hepatobiliare,
întărirea copiilor născuţi şi a copiilor gastrice, în hemoroizi, diaree, reglarea
slabi. menstruaţiei, epilepsie.
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină MEDICINĂ UMANĂ.
erectă, ramificată în partea superioară, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
fin-muchiată, înaltă de 60–120 cm. tratarea afecţiunilor ficatului,
Frunze ovat eliptice, cu marginea afecţiunilor gastrice, hemoroizilor,
crenată, fin alipit pubescente, cele bazale diareei, reglarea menstruaţiei
lung peţiolate, cele tulpinale inferioare (emenagog) şi în epilepsie: infuzie, din 1
peţiolate, restul sesile. Flori mici, grupate linguriţă frunze uscate, pisate sau
în calatidii paniculat umbelate, cu mărunţite, peste care se toarnă
involucru din foliole imbricate. Înflorire, conţinutul unei căni (200 ml) cu apă în
VII–VIII. Fructe, achene cilindrice, cu 5 clocot. Se lasă acoperită 10–15 minute.
coaste, la vârf cu coronulă mică. Întreaga Se strecoară. Se bea conţinutul a 2–3
plantă, dar mai ales florile, au miros căni pe zi. 2. Pentru tratarea afecţiunilor
asemănător cu cel de izmă sau roiniţă. hepatobiliare: infuzie, din o linguriţă
plantă uscată şi mărunţită peste care se
toarnă 150 ml apă în clocot. Se lasă
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se
bea conţinutul a 2–3 părţi pe zi. Uz
extern. 1. Pentru tratarea aftelor şi
durerilor de măsele: decoct, din 1
lingură de frunze mărunţite la o cană
(200 ml) de apă rece. Se lasă 10 minute
la macerat, apoi se dă în clocot. Se lasă
acoperită 10–15 minute pentru răcire. Se
strecoară. Se face gargară sau se ţine în
RECOLTARE. Părţile aeriene gură. 2. Pentru tratarea hemoroizilor şi
(Balsamitae herba) se recoltează în viermilor intestinali: infuzie, din 1
timpul înfloritului. Se usucă la umbră în lingură (10 g) frunze pisate peste care se
strat subţire. Se păstrează în pungi de toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
hârtie. Se ţine acoperită 20–25 minute. Se
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. strecoară. Se fac clisme. 3. Pentru
Incomplet studiată. Planta conţine ulei tratarea bubelor greu vindecabile, pe
124
tăieturi sau pe furuncule: cataplasme, cu puţin comprimate, brune, cu papus
frunze proaspete, trecute prin flacără, gălbui. Facultatea germinativă, 85–90%.
apoi unse cu smântână proaspătă sau cu Se păstrează 5–7 ani.
grăsime, se pun pe locul afectat şi se
pansează. 4. Empiric, pentru tratarea de
hernie şi afecţiuni interne cu crize acute:
cataplasme, din rădăcină pisată înmuiată
în oţet, puse pe locul afectat. 5. Empiric,
pentru tratarea de tuberculoză osoasă:
cataplasme, din multe exemplare din
această plantă, se fierb şi apoi se leagă în
jurul membrelor afectate de boală. 6.
Empiric, pentru tratarea de panariţiu:
cataplasme, cu frunze de calomfir pisate,
frunze de busuioc, tămâie pisată şi ceapă COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Este
albă, se aşează pe locul afectat şi se bogată în săruri minerale şi vitamine,
pansează. 7. Pentru întărirea copiilor acizii cinarină, malic, lactic;
născuţi şi a copiilor slabi: planta se flavonozide, taroizi, pectine, zaharuri
adaugă în apa de baie, se lasă 10–15 etc.
minute, după care se spală pe tot corpul. PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE . Principiile
active pe care le conţine au rol coloretic,
coloagog, hipocolesterolemiant,
CARDON (Cynara
decongestiv renal şi hepatic.
cardunculus L), fam. MEDICINĂ UMANĂ.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee, FITOTERAPIE. Indicată în
perenă în stare spontană, anuală în disfuncţii hepatobiliare, insuficienţă
cultură, alogamă, meliferă, legumicolă, biliară, colecistite, angiocolite. Peţiolul,
originară din regiunea Mării Mediterane; nervura principală a frunzelor (înălbite)
se mai numeşte anghinarie de grădină, şi coletul sunt folosite în prepararea
anghinarie mică. diverselor mâncăruri, mai ales ca salate.
ISTORIC. Cunoscut şi cultivat încă
Pentru tratarea bolilor menţionate:
din Antichitate. Grecii şi romanii din infuzie din 1-2 linguriţe plantă uscată şi
acele vremuri îl considerau o legumă de mărunţită peste care se toarnă o cană
lux. Referiri despre această plantă apar în (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
scrierile lui Plinius cel Bătrân şi acoperită 15-20 minute. Se strecoară. Se
Collumela. Cunoscut în toate bea conţinutul a 1-2 căni pe zi cu 10
continentele. Cultivat pe scară mai largă minute înainte de masă.
în Italia, Franţa, Belgia, Anglia.
Producţia 40–50 t/ha. În România este
cultivat alături de anghinare de către
grădinarii amatori pentru peţiolul şi
CARPEN (Carpinus
betulus L), fam. Betulaceae. Arbore
nervura principală a frunzei.
foios, megafanerofit, rar microfanerofit,
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
întâlnit frecvent în pădurile de şleau,
puternic dezvoltată peste 1 m adâncime.
alături de gorun, stejar, ulm de câmp şi
Frunze adânc-sectate, lungi până la 1,50
alte foioase, în regiunea de câmpie şi de
m, pe faţa superioară verzi-cenuşii, pe
deal, între cca 100 şi 500 m, uneori
cea inferioară argintii, cu peţiol gros,
pătrunde şi în făgete, în amestecuri de
cărnos, nervură mediană foarte
fag cu răşinoase, brădete, până la 1.000
dezvoltată. Flori roşii-violacee, grupate în
m altitudine (Banat, nordul Moldovei);
vârful ramurilor într-un calatidiu
se mai numeşte carpăn, carpân,
globulos, mare. Înflorire, VII–IX.
cărpiniţă, gărniţă, gârniţă, grăbariu,
Polenizare entomofilă. Fructe, achene
125
mustăreţ; Engl: Hornbeam, European
hornbeam; Franc: Charme commun;
Germ: Hagebuche, Gemeiner
Hornbaum, Karpen; Magh: Fehér
gyertyánfa, Gyertyánfa; Rus: Grab
obâknovennâi; Turc: Kara pelit; Ucr:
Hrab. Răspândit din Europa până în Asia
centrală. În România arealul său optim
este între 70 şi 450 m altitudine. Limita
sa de vegetaţie este sinuoasă, începând RECOLTARE. Frunzele
din nordul Moldovei şi sfârşind în vestul (Carpinusae folium) se recoltează în
Olteniei. Către stepele din estul ţării, luna august. Se usucă la umbră în strat
limita sa corespunde cu limita estică a subţire. Se folosesc şi proaspete. Mugurii
arealului său european. Lipseşte din se recoltează către sfârşitul lunii martie
stepele Tisei şi din Câmpia Ardealului. începutul lunii aprilie, când încep să se
ISTORIC. Arborele vegetează pe umfle. Se folosesc proaspeţi în
teritoriul ţării noastre din timpuri maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH.
străvechi. În Antichitate era cunoscut de COMPOZIŢIA CHIMICĂ. Nu este
daci şi romani, când probabil avea o arie bine studiată. Se cunoaşte că frunzele
mai extinsă decât astăzi. În cadrul conţin tanini, răşini, ceară şi săruri
arealului său natural, a fost puternic minerale.
influenţat de om prin aplicarea regimului PROPRIETĂŢI
compus. Acest regim s-a bucurat de mare FARMACODINAMICE . Planta a fost
atenţie în cursul secolului al XVIII-lea şi exclusă din materia medica
începutul secolului al XIX-lea, când s-a fitoterapeutică clasică. Ea are utilitate în
extins foarte mult. După aceea, a început medicina populară. Frunzele conţin
declinul care durează şi astăzi. principii astringente. Frunzele servesc la
Importanţa speciei în masivele forestiere tratamentul diareei, în anghine şi
este proporţională cu locul ocupat de inflamaţii catarale ale cavitaţii bucale şi
crângul compus. în tratarea diferitelor leziuni
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină tegumentare. Apa distilată din frunze
pivotant-trasantă, puternică. Tulpină este folosită pe post de colir. Mugurii au
dreaptă, uneori torsionată, înaltă până la proprietăţi antihemoragice ţi în afecţiuni
25 m. Scoarţa netedă, cenuşie, cu şanţuri rinofaringiene şi pulmonare ecidivante.
(caneluri) longitudinale. Lemn fără Ameliorează spasmele şi cicatrizează
durament alb-cenuşiu la alb-gălbui, cu leziunile la nivelul mucoaselor. Sunt
fibre răsucite, inele anuale ondulate şi utilizate la tratarea unei game largi de
slab vizibile. Coroană ovoidă, bogat boli în gemoderivat unic sau prin
ramificată, cu frunziş des. Lujerii subţiri, asociere cu alte gemoderivate provenite
zvelţi, geniculaţi, glabrii, cu lenticele de la alte specii.
albicioase. Muguri conici, fusiformi, MEDICINĂ UMANĂ.
solzoşi, păroşi la vârf, la bază rotunjite, FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
pe margini dublu dinţate, dispuse distih. tratarea diareei: decoct, din 1-2 linguriţe
Flori unisexuat monoice, dispuse în frunze uscate şi mărunţite la o cană (250
amenţi, apar o dată cu înfrunzirea. ml). Se fierbe 5 minute la foc domol. Se
Înflorire, IV. Fructifică începând cu lasă să se răcească până la călduţ. Se
vârsta de 15–20 ani. Fructe, achene strecoară. Se bea, după caz, conţinutul a
muchiate, verde-închis, apoi brune, 2-3 căni pe zi. Uz extern. Pentru tratarea
aşezate la baza unei bractei trilobate. anginelor, inflamaţiilor catarale ale
Capacitate germinativă, 50–70%. cavităţii bucale, leziunilor tegumentare:
Longevitate, 100–120 ani. decoct din 2 linguri frunze uscate şi
mărunţite la 500 ml apă. Se fierbe 5
126
minute. Se lasă să se răcească până la înainte de masă. 4. Pentru tratarea
călduţ. Se strecoară. Se fac mai multe rinofaringitelor adultului: macerat
gargare pe zi în anghine şi inflamaţii glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
cutanale ale cavităţii bucale, iar pe proaspeţi de carpen (Carpinus betulus),
leziunile tegumentare se aplică în asociere cu maceratul glicero-hidro-
cataplasme. alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de
Gemoterapie . Uz intern. 1. Pentru mesteacăn pufos (Betula pubescens). Se
tratarea insuficienţei hepatice cu hiper- iau 70 picături o dată pe zi, în puţină
gama-globulinemie şi trombocitopenie, apă. 5. Pentru tratarea sindroamelor
trombocitopenia iatrogenă (post- rino-sinusale-bronhice: macerat glicero-
medicamentoasă), tromocitopenia hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
dobândită, autoimună sau imunoalergică, proaspeţi de carpen (Carpinus betulus)
intoxicaţiei cu anticuagulante, în asociere cu maceratele glicero-hidro-
trombocitopenie post-spelectomie, alcoolice 1 DH, din muguri proaspeţi de
perialtrită nodoasă post-medicamentoasă, coacăz negru (Ribes nigrum) şi muguri
tusei spastice, colonului iritabil, colitei proaspeţi de anin negru (Alnus
mucoase, avortului habital, miblom glutinosa). Se iau 70 de picături, o dată
(plasmocitorn): macerat glicero-hidro- pe zi, în puţină apă, înainte de masă cu
alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de 15 minute. 6. Pentru tratarea rino-
carpen (Carpinus betulus). Se iau 25-30 faringo-traheite recidivante şi
picături, de 2-3 ori pe zi, sau 50 picături, spasmolice: macerat glicero-hidro-
de 2 ori pe zi (în sinuzite cronice), în alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de
puţină apă, înainte de masă; în carpen (Carpinus betulus), în asociere
disglobulinemie se iau 50 picături, de 3 cu maceratele glicero-hidro-alcoolice 1
ori pe zi, înainte de fiecare masă. 2. DH, din muguri proaspeţi de coacăz
Pentru tratarea hipergamaglobulinemiei: negru (Ribes nigrum) şi muguri
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din proaspeţi de călin (Viburnum opulus). Se
muguri proaspeţi de carpen (Carpinus iau 70 de picături, o dată pe zi, în puţină
betulus), în asociere cu maceratele apă. 7. Pentru tratarea sinuzitelor
glicero-hidro-alcoolice 1 DH, din muguri cronice: macerat glicero-hidro-alcoolic
proaspeţi de sânger (Cornus sanguinea), 1 DH, din muguri proaspeţi de carpen
muguri proaspeţi de nuc (Juglans regia) (Carpinus betulus), în asociere cu
şi ramuri proaspete de ienupăr maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
(Juniperus communis). Maceratele din muguri proaspeţi de anin negru
pregătite separat se amestecă. Se iau 70 (Alnus glutinosa). Se iau 70 de picături,
picături o dată pe zi cu 15 minute înainte o dată pe zi, în puţină apă. 8. Pentru
de masă. 3. Pentru tratarea tratarea de bronşite acute: macerat
disglobulinemiei: macerat glicero-hidro- glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de proaspeţi de carpen (Carpinus betulus),
carpen (Carpinus betulus), în asociere cu în asociere cu maceratul glicero-hidro-
maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH alcoolic 1 DH, obţinut din mlădiţe
din mlădiţe proaspete de merişor de proaspete de caprifoi negru (Lonicena
munte (Vaccinium vitis-idaea) şi muguri nigra). Se iau 70 de picături, o dată pe
proaspeţi de călin (Viburnum opulus). 3. zi, în puţină apă. Pentru tratarea
Pentru tratarea rinofaringitei recidivante: bronşitelor cronice, maceratul mugurilor
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din de carpen se asociază cu maceratul
muguri proaspeţi de carpen (Carpinus mugurilor proaspeţi de fag (Fagus
betulus), în asociere cu maceratul sylvetica). Se iau 70 de picături, o dată
glicero-hidro-alcoolic 1 DH obţinut din pe zi, în puţină apă. 9. Pentru tratarea
muguri proaspeţi de mesteacăn pufos sindroamelor respiratorii spastice şi
(Betula pubescens). Se iau 70 de picături tusigene: macerat glicero-hidro-alcoolic
o dată pe zi, în puţină apă, cu 15 minute 1 DH, din muguri proaspeţi de carpen
127
(Carpinus betulus), în asociere cu hilibe, măgheruşte, mere de pământ,
maceratul obţinut din mugurii proaspeţi mişcule, moghiruşte, morcovi albi, napi
de călin (Viburnum opulus). Se iau 70 de pământ, ouă de pământ, pârcioici,
picături pe zi, în puţină apă. 10. Pentru pârcioşi, pecioici, pere, peruşte, pere de
tratarea sindroamelor pulmonare pământ, pere galbene, picherce,
complicate: macerat glicero-hidro- pichioce, picioace, picioage, picioici,
alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de picionci, piciorci, picioşi, piroşte,
carpen (Carpinus betulus), în asociere cu pitioci, poame de pământ, prune de
maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH, pământ, răţuşte, riblăh, ţermeri; Bulg:
din muguri proaspeţi de alun (Corylus Baraboi; Engl: Potato; Franc: Pomme
avellana) şi din muguri proaspeţi de de terre; Germ: Baraboi, Babiole,
călin (Viburnum opulus). Se iau 70 Erdapfel, Erdbirne, Erdtüstel, Erdnuß,
picături, o dată pe zi, în puţină apă. 11. Inggebir, Kartoffel, Kartoffelpflanze,
Pentru tratarea colonului iritabil şi a Pimpernüßchen, Rapunzel; Magh:
colitei mucoase cu componentă diareică: Burgonya, Csicsoka, Földi mogyoró,
macerat glicero-hidro-alcoolice 1 DH, Gurgonya, Kolomper, Krumpli, Pityuka,
din muguri proaspeţi de carpen Sucsoka; Rus: Kartofel; Ucr:
(Carpinus betulus), în asociere cu Barabulea, Kartofka.
maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH, ISTORIC. Originar din America,
din muguri proaspeţi de smochin (Ficus unde era cultivat şi consumat pe scară
conica) şi din mugurii proaspeţi de întinsă de băştinaşi încă din Antichitate.
castan comestibil (Castanea sativa). Se Locul de baştină al cartofului cultivat
iau 70 picături o dată pe zi, în puţină apă este situat în bazinele Munţilor Anzi.
(F. Piterà, 2000). Juan de Castellanos (1522–1606)
menţionează, pentru prima dată în
literatură, cultura cartofului în satul
CARTOF (Solanum indian Sorocota din Columbia. Prima
tuberosum L), fam. Solanaceae. Plantă descriere a plantei a fost făcută de Pedro
erbacee, perenă, geofită, în cultură de Creza (1550), tovarăş de călătorie al
anuală, alimentară şi industrială, lui Francisco Pizzaro, cuceritorul
medicinală; se mai numeşte alune, alune Perúlui. Aici localnicii îi spuneau papas
de pământ, balageane, bandrabură, şi constituia baza alimentaţiei incaşilor.
baraboi, barabule, bicioici, bidiroci, Pământul se lucra de către incaşi cu
biguri, bârboi, boabe vinete, boambe, săpăligi numite de ei toclla. Acestea
boboaşe, bologeane, brandabure, aveau coadă lungă cam cât un statut de
bulghene, bulighene, bulugene, buraci, om. Cu ajutorul lor bărbaţii desfundau
burci, burugheni, calompire, caraboi, pământul, iar femeile stăteau în
cartoafe, cartofe, cartofle, cartifli, genunchi în faţa lor şi sfărâmau bulgării
cartohi, câtoafe, chirfili, chicioici, cu ajutorul unui topor mic. La plantarea
ciuline, clompiri, cloşte, colompiri, cartofilor, puneau uneori în cuiburi câte
coroabe, crâmpie, crâmpirăni, croampe, un peşte care servea drept îngrăşământ.
croampe hopei, croampe mărunte, Recoltarea cartofilor era făcută de către
croampe roşii, croampe vinete, crompi, femei. Transportul lor la locurile de
crumciri, crumpe, crumpei de lună, uscare şi de păstrare se făcea cu
crumpene, crumpeni, crumpi, crumpiri, spinarea. Cartofii au fost aduşi în
crumpli, crumple, cucule, cule, Europa de conchistadorii spanioli, din
curumpene, fermeri, fidireie, goaţe, ordinul regelui Filip al II-lea. La
gogoaşe, gogoşi de pământ, gonele, sfârşitul secolului al XVI-lea cartoful era
gramciri, grumpe, grumbăi, grumbe, bine cunoscut botaniştilor din Europa,
grumciri, grumcizi, grumpe, grupene, care îl plantau în grădinile lor. A trebuit
grumpeni, grumpi, grumpini, grumpiri, să treacă un timp îndelungat până când
hadaburce, handrabule, hardabuji, dintr-o curiozitate botanică a devenit un
128
valoros aliment. Ameliorarea şi cultivarea sa de către grădinarii din jurul
răspândirea plantei revine farmacistului Bucureştiului. Pe Glob cartoful se
francez Antoine Augustin M. Parmentier cultivă astăzi pe scară largă, mai ales în
(1737–1813) care obţine cartofi cu zona temperată, cca 1.000 de soiuri.
tuberculi mari. El a prezentat cartoful DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
însuşi regelui Ludovic al XVI-lea, curţii puţin dezvoltată, reprezentând sub 8–
sale şi apoi în întreaga ţară. Tot 10% din masa întregii plante. Pătrunde
Parmentier este primul care a realizat în în sol până la 70–100 cm; rar până la
Franţa culturi de cartofi la Plaine des 150–200 cm, cu o rază în jurul plantei
Sablons. Lucrarea sa Recherches sur les de 30–60 cm. Aproximativ 50% din
vegetaux nourissants qui, dans les temps masa lor se află în stratul arabil. Are o
de disette peuvent remplacer les aliments bună capacitate de absorbţie. Stolonii se
ordinaires, apărută la Paris în anul 1871, formează (12–20) din muguri tulpinali
a fost premiată de Academia Franceză. subterani. Sunt scurţi, oblici, mai groşi
La popularizarea cartofului a contribuit şi decât rădăcinile, cu solzi (frunze
regina împreună cu suita regală, care, cu modificate) la fiecare nod. Tuberculii se
ocazia sărbătorilor, se împodobeau cu formează prin îngroşarea vârfului
buchete alcătuite din florile acestei fiecărui stolon. La început sunt ca nişte
plante. Nu se cunoaşte precis când a fost noduri, apoi cresc şi iau forma şi
introdus cartoful în România. La mărimea corespunzătoare soiului.
începutul secolului al XIX-lea era cultivat Tuberizarea are loc la 10–35 zile după
în toate Ţările Române (Ţara răsărirea plantei, iar creşterea lor
Românească, Moldova şi Transilvania). durează 45–85 zile. Tuberculii pot fi
Este posibil ca prin grădini să fi fost mari (peste 120 g), mijlocii (80–120 g),
cultivat mult mai devreme, cel puţin în mici (40–80 g), foarte mici (sub 40 g).
Transilvania. Documentar, cartoful apare Tulpini aeriene ierboase, erecte sau
pe teritoriul Transilvaniei în deceniul opt puţin arcuite, înalte de 30–80 (120) cm,
al secolului al XVIII-lea. El a fost adus cu 3–4 muchii proeminente, alipit scurt
din Germania de către coloniştii germani păroase, ramificate. Frunze imparipenat
stabiliţi aici în secolul al XVIII-lea. La compuse, glandulos păroase pe faţa
Sibiu, pe 14 martie 1769, autorităţile inferioară, miros caracteristic. Foliolele
Guberniatului Regal al Marelui Principat pe ax sunt aşezate variabil în funcţie de
al Transilvaniei dau o circulară prin care soi. Flori albe, roşiatice, albastre sau
obligă populaţia la extinderea culturii violet-închis, de diferite nuanţe, grupate
cartofului, faţă de care existau serioase într-o inflorescenţă cimoasă. Florile se
opoziţii. În Moldova, cartoful a fost adus deschid dimineaţa între orele 6–7 şi se
din Transilvania şi introdus oficial în închid seara sau pe timp noros.
cultură pe timpul domniei lui Scarlat Polenizare autogamă; alogamia nu este
Calimachi (1812–1819). Însăşi exclusă. Înflorire, VII–VIII. Fruct, bacă
domnitorul se preocupa îndeaproape de rotundă, cărnoasă, de mărimea unei
extinderea culturii cartofului. El a cireşe, verde sau uşor antociană, la
încredinţat lui Alexandru Beldiman maturitate albicioasă. Conţine 50–150
traducerea din greacă a broşurii intitulate seminţe ovoide, albe sau uşor cenuşii.
Învăţătura sau povăţuirea pentru facerea
pâinii din cartofle. Traducerea a fost
tipărită la Iaşi în anul 1818. Aceasta este
prima lucrare despre cartofi tipărită în
limba română. În Muntenia, cronica din
timpul domniei lui Ion Caragea (1812–
1818) menţionează vânzarea cartofului
adus din Transilvania pe piaţa
Bucureştiului. De asemenea, menţionează
129
tubercul de la exterior spre interior, de la
partea coronară spre partea ombilicală.
Parenchimul amidonos conţine cca
28,3% amidon. Spre exterior şi spre
interior substanţa uscată scade. Ea
ajunge la 23,7% în coajă şi la 18% în
măduva propriu-zisă. În jumătatea
coronară există cu 2% mai puţină
substanţă uscată decât în jumătatea
ombilicală. La acelaşi soi, tuberculii
mici conţin mai multă substanţă uscată
RECOLTARE. Începe în luna mai şi decât tuberculii mari. În condiţii de
se termină în luna octombrie. Recoltarea secetă tuberculii sunt mai consistenţi
se face pe timp frumos, când solul este decât în condiţii de umiditate. Tuberculii
reavăn. La recoltare se recomandă de la soiurile târzii sunt mai consistenţi
evitarea răniri tuberculilor. Mijloacele de decât cei de la soiurile timpurii.
recoltare sunt diferite, de la scosul Substanţa uscată este formată în cea mai
manual până la combină. Manual, mare parte din extractive neazotate,
cartofii se scot cu furci speciale şi cu reprezentate de amidon în proporţie de
sapa, mai rar cu cazmaua. Uneltele se 95–99% şi din puţin zahăr. Proteinele au
împlântă în pământ la marginea cuibului valori mici (1–3,7%); din acestea,
şi la adâncimea de aşezare a tuberculilor raportate la greutatea totală a diferitelor
pentru a evita rănirea lor. Alte modalităţi zone ale tuberculului, în coajă există
de recoltare constă în folosirea plugului 3,3% proteine, în parenchimul amidonos
obişnuit, plugului special şi maşini 2,1%, iar în măduvă 2,4%. Proteinele
speciale de diferite tipuri. Într-o zi se scot din cartof au o mare valoare biologică,
atâţi cartofi cât pot fi căraţi. Producţiile datorită conţinutului în diverşi
de cartofi diferă: la soiurile timpurii aminoacizi: asparagină 13%, glutamină
10.000–16.000 kg/ha, soiurile 10%, lizină, leuzină, izoleuzină,
semitimpurii (vegetaţie mijlocie) 15.000– treonină, tirozină, valină, fenilalanină
30.000 kg/ha, soiurile târzii peste 30.000 care reprezintă peste 50% din proteine.
kg/ha. Alcaloidul solanina este prezent în toate
COMPOZIŢIA CHIMICĂ. organele plantei, dar în proporţii
Tuberculii conţin apă (66,1–88% din diferite. Exprimată în mg/100 g
substanţa proaspătă), amidon (8,7–26,2% substanţă uscată, solanina se găseşte în
din substanţa proaspătă şi 72,5–79,2% tuberculul întreg între 20–48 mg, în
din substanţa uscată), celuloză (0,2–2,5% coajă 106–270 mg, tubercul măduvă 6–
din substanţa proaspătă şi 1,66–7,30% 40 mg, colţi 565–4.370 mg, stoloni 135–
din substanţa uscată), sodiu (445 mg%), 270 mg, tulpină 25–55 mg, frunze 510–
calciu (13 mg%), fosfor (60 mg%), fier 520 mg, flori 1.550–3.540 mg, fructe
(0,9 mg%), vitamina A (5 mg%), (bace) 320 mg, rădăcini 105–340 mg. În
vitamina B1 (0,10 mg%), vitamina B2 tuberculi, solanina se află repartizată în
(0,05 mg%), vitamina B6 (0,2 mg%), primele 10 straturi de celule ale cojii,
niacin (1 mg%), vitamina C (20 mg%), mai ales în jurul ochilor. Tuberculii
acid pantotenic (0,3–0,6 mg%), acid folic imaturi conţin mai multă solanină decât
(0,1 mg%), mici cantităţi de acizi citric şi cei maturi. Cantitatea de solanină creşte
malic, microelemente (magneziu, în tuberculii maturi, atunci când
mangan, cupru), solanină (3–7 mg/100 g înverzesc sau încolţesc. Alcaloidul este
substanţă proaspătă). Lujerii, frunzele şi foarte toxic, un conţinut mai mare de
tuberculii verzi conţin alcaloizi toxici 0,02% devine periculos pentru sănătatea
(cachonină, demissină, solanină). omului. Tuberculii încolţiţi trebuie
Substanţa uscată variază în cadrul unui curăţaţi mai adânc în jurul ochilor
130
atunci când din ei se pregăteşte mâncare. proaspăt, extras din tuberculi cruzi la
Provitamina A este întâlnită în tuberculii care se adaugă suc de morcov sau de
cu miez galben, bogaţi în caroten, unde lămâie. Se bea câte ½ de pahar, de 2 ori
variază între 0,011 şi 0,056 mg/100 g pe zi. Cura durează 30 de zile. 5. Pentru
substanţă uscată. Vitamina C se află în tratarea de insomnii, dureri cronice de
cantitatea cea mai mare şi acoperă cap: suc proaspăt, extras din tuberculi
cerinţele organismului omenesc. cruzi. Se bea câte ½ sau 1/3 pahar cu o
Conţinutul în vitamina C scade pe jumătate de oră înaintea micului dejun şi
măsura dezvoltării tuberculilor. Scăderea a prânzului. Cura durează 2–3
continuă şi pe timpul păstrării, dar creşte săptămâni. Uz extern. 1. Pentru tratarea
în timpul încolţirii. panariţiului şi contuziilor: cataplasme,
PROPRIETĂŢI cu tuberculi fierţi. Rol maturatic. 2.
FARMACODINAMICE. Tuberculii Pentru tratarea arsurilor şi insolaţiilor:
plantei prezintă importanţă pentru cataplasme, cu tuberculi cruzi raşi. 3.
medicina umană. Aliment hrănitor şi Pentru atenuarea iritaţiilor pe piele:
foarte uşor digerabil. Sucul crud este pudră, din făină de tuberculi. Se presară
diuretic, emolient, calmant, cicatrizant al local. 4. Pentru tratarea afecţiunilor
mucoaselor digestive, antispasmodic, căilor respiratorii: inhalaţii, cu aburi din
antiulceros. Recent s-a izolat din tuberculi cojiţi, secţionaţi şi fierţi. 5.
tuberculul de cartof un steroid cu Pentru combaterea febrei şi ameliorarea
proprietăţi anticoncepţionale, un alt durerilor de cap: cataplasme, cu felii de
steroid cu efect hipotensor, un compus cartof crud aplicat pe frunte. 6. Pentru
antitumoral şi o substanţă care ameliorarea durerilor de sciatică şi
inactivează virusul hepatic. Indicat în reumatism: cataplasme, cu pastă de
artritism, obezitate, diabet. Copt sau cartofi. Se prepară din 100 g tuberculi
înăbuşit poate înlocui pâinea. Sucul crud cojiţi şi tăiaţi mărunt la ½ litru apă. Se
obţinut din tuberculi poate fi folosit cu fierbe până se obţine o pastă. Aceasta se
foarte bune rezultate în gastrite, ulcere întinde pe un pansament şi se aplică
gastrice şi duodenale, dispepsii, caldă pe locul dureros. 7. Pentru tratarea
hepatopatii, litiază biliară, constipaţie, degerăturilor, crăpăturilor pielii,
hemoroizi, glicozurie şi diabet florid, ulcerelor gambei, plăgilor atone,
scorbut. Extern, poate fi utilizat în erizipelului, edemelor ploapelor,
flegmoane, arsuri, erizipel, plăgi atone, erupţiilor tegumentare: cataplasme, cu
ulcere ale gambei, erupţii, crăpături ale tuberculi de cartofi cruzi raşi. În toate
pielii. cazurile tuberculii se curăţă de coajă
MEDICINĂ UMANĂ. înainte de a fi folosiţi. Medicina
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. empirică folosea odinioară părţile
Adjuvant în boli renale, boli ale tubului aeriene ale plantei în cataruri pulmonare
digestiv, hepatice: consumat în preparate şi nevralgii, practică părăsită astăzi.
culinare uşoare. 2. Pentru tratarea
gastritei hiperacide, ulcerului gastro-
duodenal, litiazei biliare: suc, proaspăt CASTAN
extras din tuberculi. Se bea conţinutul a COMESTIBIL (Castanea sativa
2–3 păhărele pe zi. 3. Pentru tratarea Mill), fam. Fagaceae. Arbore foios,
ulcerelor gastro-duodenale, diabetului, megafanerofit, întâlnit în unele
cancerului gastric: suc proaspăt, crud, depresiuni subcarpatice (Horezu,
extras din tuberculi. Se bea câte ½ de Tismana, Polovragi, Baia de Aramă ş.
pahar, de 4 ori pe zi, timp de o lună. 4. a), precum şi în zonele Baia Mare,
Pentru tratarea tumorilor, a Ileanda, Gherla; se mai numeşte adistin,
hepatopatiilor, litiazei biliare, agnistin, castan bun, căstan, gistinie,
constipaţiei, hemoroizilor, glicozuriei şi găstane, ghistină, gustine; Engl: Sweet
diabetului florid, scorbutului: suc (Spanish) chestnut; Franc: Châtaignier
131
commun; Germ: Echter Kastanienbaum; castani din Oltenia şi Banat fac legătura
Magh: Edes gesztenye, Nagybányai cu pâlcurile de castani din nordul
gesztenye; Rus: Kaştan posevnoi. Iugoslaviei şi al Bulgariei. În zilele
Răspândit în Europa, Asia Mică, Africa noastre, castanul poate fi găsit în stare
de Nord-Vest. spontană în Caucaz, unde formează
ISTORIC. Patria castanului păduri de peste 100.000 ha, Spania,
comestibil este considerată Asia Mică, sudul Franţei, sudul Italiei, Corsica, în
unde creşte spontan în regiunile sudul Peninsulei Balcanice, Africa de
muntoase, cu climat umed şi cald, Nord, unde creşte împreună cu cedrul,
formând păduri întinse. După scrierile lui Algeria, Tunisia. În România ocupă
Pliniu cel Bătrân şi Columella, castanul a suprafeţe destul de întinse în
fost adus din Asia Mică, mai întâi în depresiunea subcarpatică a Olteniei şi în
Grecia, în anul 504 îHr. Cercetările zona Maramureş la Baia Mare, Satu
paleobotanice făcute de Ascherson, Mare, Baia Sprie, Şomcuţa Mare, Tăuţii
Graebner, Hegi au dovedit prezenţa de Sus, Ciocârlău, Berchez etc. Masivele
castanului comestibil în Europa încă din şi pâlcurile cele mai importante de
Terţiar (I. Morariu, 1942). În Miocen castani bătrâni se găsesc în jurul
ocupa o suprafaţă foarte largă, începând Mânăstirilor Tismana, Polovragi,
de la ţărmul Mării Mediterane, până în Bistriţa, Horezu, Schitul Crasna şi în
ţinuturile arctice. În nordul Italiei şi în localităţile Broşteni-Gureni,
Elveţia a fost găsit ca lemn întrebuinţat Sporeşti-Hobiţa, Bâlţişoara-Bâlta etc. Ca
în epoca de bronz la construcţia pom fructifer se cultivă în Italia, Franţa,
locuinţelor lacustre. Prezenţa sa sigură Spania, Turcia şi Grecia (C. Pârvu,
din timpurile preistorice a fost atestată în 2002).
Spania unde au fost găsite fructe bine DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
conservate din acele timpuri. Pe teritoriul rămuroasă. Tulpină dreaptă, cilindrică,
actual al România a fost introdus din înaltă până la 30 m. Scoarţa cenuşie,
timpuri străvechi de către romani, mai târziu cu ritidom brun, adânc
împreună cu alte specii care lipseau în crăpat. Lemn, cu duramen larg,
Dacia şi care i-au dat o extindere relativ brun-închis; alburn foarte îngust,
mare. Ulterior, cultura decade, se alb-gălbui, murdar, raze medulare şi
sălbăticeşte şi abia în anul 1370 începe să inele anuale vizibile. Coroana
fie plantat masiv în jurul mănăstirilor. globuloasă, cu ramuri puternice. Lujerii
Cercetările paleontologice făcute pe glabrii, muchiaţi, brun-roşcaţi, cu
teritoriul ţării noastre au dovedit că, în lenticele albicioase. Frunze mari (10–12
Terţiar, castanul se numără printre cm lungime), alterne, oblong lanceolate,
plantele din flora spontană. De atunci şi pe margini spinos-dinţate, nervaţiunea
până astăzi arealul său s-a schimbat sub proeminentă. Flori unisexuat-monoice;
influenţa oscilaţiilor climatice, dar n-a cele mascule grupate în amenţi erecţi,
dispărut din flora României. A cilindrici, lungi de 10–13 cm, miros
supravieţuit perioadei glaciare datorită specific; cele femele, verzi, câte 2–3
refugiului în locurile adăpostite de într-un involucru spinos, dispuse la baza
curenţi reci. Prima însemnare scrisă amenţilor masculi. Înflorire, VI–VII.
despre castanul din România aparţine lui Fructifică prima dată la cca 20 ani.
C. Caracas (1830), care într-o lucrare Fructe, achene globuloase (castane),
grecească despre Topografia Valachiei îl brun-întunecate, mari, comestibile,
aminteşte sub numele de Fagus castanea grupate câte 1–3 într-o cupă acoperită cu
L. ca plantă cultivată. Semnalări privind ghimpi deşi, provenită din involucru
prezenţa lui au mai fost făcute de A. spinos. Capacitatea germinativă, 50–
Ulrich Hoffmann (1864), D. Grecescu 60%. Un arbore produce în medie, 60–
(1880), D. Brândză, R. Enculescu, I. 65 kg castane. Lăstăreşte bine,
Prodan etc. Se apreciază că grupurile de
132
drajonează slab. Longevitate, peste 1000 triterpenic. Frunzele conţin un glicocid,
ani. acid galic (8-15%), tanin (9%), care prin
hidroliză produce glucoză, acid elagic,
urme de acid galic; mult inarit, inorital,
pectină (care prin hidroliză produce
arabinoză), zaharoză, glucoză, fosfor,
magneziu, fier, calciu, resină, fosfatază,
vitamina E (0,0254%); flavonide şi
triterpene. Mugurii şi frunzele tinere
conţin acid dehidro-diagalic. (F.
Crăciun, O. Bojor, M. Alexan, 1976, F.
Piterà, 2000).
PROPRIETĂŢI
RECOLTARE. Castanele se FARMACODINAMICE. Frunzele şi
recoltează prin batere cu prăjina, sau prin fructele prezintă importanţă pentru
scuturare cu vibratorul. Momentul medicina umană. Principiile active din
recoltării îl constituie crăparea frunze au acţiune sedativ-respiratorie, cu
involucrului şi luarea culorii localizare la nivelul centrului tusei din
caracteristice de către castane. Dacă trunchiul cerebral. Principiile active din
castanele nu se desprind şi rămân în castane au proprietăţi energetice,
gube, acestea se depozitează în hale timp remineralizante, tonic musculare,
de 2–3 săptămâni, după care se separă nervoase, venoase, antianemice,
prin frecare. La vârsta de 12 ani stomahice, antiseptice. Recomandate
producţia medie pe pom este de 10 kg convalescenţilor, copiilor, în asteniile
fructe, la vârsta de 25–50 de ani este de fizice şi psihice, în predispoziţiile
20–30 kg, iar între vârstele de 50–150 ani familiale la varice.
este 45–50 kg. Producţia maximă ajunge MEDICINĂ UMANĂ.
la 150–300 kg fructe pom. Frunzele FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Se
(Castaneae folium) se recoltează în iulie– foloseşte în tratarea diareelor benigne şi
august prin strujire. Uscarea se face la pentru stimularea digestiei: decoct, din
umbră, în camere sau poduri bine aerate, 15–20 g castane mărunţite la litru. Se
aşezându-se într-un singur strat. Uscarea lasă la clocotit 2–3 minute, după care se
artificială la 50oC. Se ambalează în saci lasă la infuzat 15 minute. Se bea
textili. Fructele (Castaneae fructus) se conţinutul a 2–3 căni pe zi. 2. Pentru
recoltează toamna. tratarea afecţiunilor cardiovasculare şi
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. renale, hemoroizilor: piure de castane,
Castanele fără coajă conţin apă (52%), se consumă ca aliment la dejun şi cină.
ulei (2,6%), protide (4%), hidraţi de 3. Pentru tratarea traheobronşitei acute:
carbon (cca 40%), săruri de potasiu, fier, infuzie, din 2–3 g frunze mărunţite peste
magneziu, mangan, cupru, zinc, cantităţi care se toarnă o cană (250 ml) cu apă în
reduse de sodiu, calciu, vitamina B1, clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se
vitamina B2, vitamina C (cca 50 mg%), strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni
vitamina PP. Valoarea energetică, 220 pe zi. Uz extern. Pentru tratarea
kcal/100 g. Frunzele conţin taninuri care, degerăturilor: decoct, din castane
hidrolizate, dau acid elagic, glucoză, mărunţite. Se fierbe 5 minute. Se
cvercetină, acid cumaric, camferol, acid acoperă şi se lasă la răcit 15–20 minute.
cafeic, acid dihidrodigalic, vitamina E, Se aplică cataplasme sau băi locale
săruri de magneziu, fosfor. Scoarţa Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru
conţine taninuri de natură catechică şi tratarea de ulcere şi urmări ale
hamamelitaninul. Lemnul conţine cicatrizării terpide, cu accelerarea
taninuri catechice, castalgina, castalina, cicatrizării rănilor şi ulcerelor
vescalgina, vescalina, acid şi alcool membrelor inferioare în stările post-
133
flebitice; tratarea tulburărilor circulaţiei sălbatic (Aesculus hippocastanum). Se
limfatice şi venoase ale membrelor iau 50-70 picături, o dată pe zi, în puţină
inferioare şi coadjuvat în limfedemul apă. 6. Pentru tratarea celulitei: macerat
braţului post-mastectomic, tulburărilor glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
venoase la menopauză, fenomenelor proaspeţi şi frunze proaspete tinere de
congestive de autointoxicaţie; coadjuvant castan comestibil (Castanea sativa), în
în tratamentul împotriva căderii părului: asociere cu maceratul glicero-hidro-
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din alcoolic 1 DH din mlădiţe proaspete de
muguri proaspeţi de castan comestibil lemn câinesc (Ligustrum vulgare) şi
(Castanea sativa). Se iau 30-40 picături, sevă (limfă) de mesteacăn (Betula
de 2-3 ori pe zi, în puţină apă. 2. Pentru pendula). Se iau 30-50 picături, de 2 ori
tratarea de stazei limfatice a membrelor pe zi, în puţină apă. 7. Pentru tratarea de
inferioare, mai ales când încetinirea angiocapilarită subcutanată şi fragilitate
circulaţiei este produsă de a vaselor capilare: macerat glicero-
hipervâscozitatea hematică şi hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
insuficienţei venoase: macerat glicero- proaspeţi şi frunze proaspete de castan
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri comestibil (Castanea sativa), în
proaspeţi de castan comestibil asociere cu maceratul glicero-hidro-
(Castanea sativa), în asociere cu alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de
maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH, castan sălbatic (Aesculus
obţinut din mugurii proaspeţi de scoruş hippocastanum). Se iau 30-50 picături,
de deal (Sorbus domestica). Se iau 50-70 de 2 ori pe zi, în puţină apă, înainte de
picături, o dată pe zi, în puţină apă. 3. masă. 8. Pentru tratarea cefaleei
Pentru tratarea edemelor de natură congestive şi parastezii ale
limfatică: macerat glicero-hidro-alcoolic extremităţilor: macerat glicero-hidro-
1 DH, din muguri proaspeţi de castan alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de
comestibil (Castanea sativa), în asociere castan comestibil (Castanea sativa), în
cu maceratele obţinute din mugurii asociere cu maceratul glicero-hidro-
scoruşului de deal (Sorbus domestica) şi alcoolic 1 DH obţinut din mugurii
mlădiţe proaspete de caprifoi negru proaspeţi ai scoruşului de deal (Sorbus
(Lonicena nigra). Se iau o dată pe zi 50- domestica). Se iau 30-40 picături, de 2-3
70 picături, în puţină apă. 4. Pentru ori pe zi, în puţină apă. 9. Pentru
tratarea sindroamelor de insuficienţă tratarea tusei spastice cu congestie
venoasă a membrelor inferioare în varice, nazală: macerat glicero-hidro-alcoolic 1
varicozităţi, tromboflebite, edeme DH, din muguri proaspeţi de castan
delicve: macerat glicero-hidro-alcoolic 1 comestibil (Castanea sativa), în
DH, din muguri proaspeţi de castan asociere cu maceratul glicero-hidro-
comestibil (Castanea sativa), în asociere alcoolic 1 DH obţinut din mugurii
cu maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 proaspeţi de carpen (Carpinus
DH obţinute din mugurii proaspeţi ai betuluus). Se iau 40-50 picături, de 1-2
scoruşului de deal (Sorbus domestica) şi ori pe zi, în puţină apă, cu 15 minute
mugurii proaspeţi ai castanului sălbatic înainte de masă. 10. Pentru tratarea tusei
(Aesculus hippocastanum). Se iau 50-70 convulsive: macerat glicero-hidro-
picături, o dată pe zi, în puţină apă. 5. alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de
Pentru tratarea eritemului eczematos castan comestibil (Castanea sativa), în
periulceros al membrelor inferioare: asociere cu maceratele glicero-hidro-
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din alcoolice 1 DH obţinute din mugurii
muguri proaspeţi de castan comestibil proaspeţi de carpen (Carpinus betulus)
(Castanea sativa), în asociere cu şi mugurii proaspeţi de călin (Viburnum
maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH lanata). Se iau 70 picături, o dată pe zi,
din mugurii proaspeţi de nuc (Juglas în puţină apă.
regia) şi din mugurii proaspeţi de castan
134
CASTAN SĂLBATIC
(Aesculus hippocastanum L), fam.
Hippocastanaceae. Arbore exotic, comun
în cultură, în grădini, parcuri, străzi; se
mai numeşte aghistin, castan de India,
castanul-calului, castanul-porcului,
chistin; Engl: Horse chestnut, Common
horse chestnut; Franc: Marronier
d’Inde, Marronier Faux Chataignier;
Germ: Gemeine Rosskastanie, RECOLTARE. Pentru industria
Kastanienbaum, Wilde Kastanie; Magh: farmaceutică se recoltează: 1. Scoarţa
Vadgesztenye, Fehér bokrétafa, Bokréta, (Hippocastani cortex) de pe ramuri
Lógesztenye, Vörös lógesztenye; Rus: tinere (2–5 ani), când încep să se
Konskii kaştan obâknovennâi; Sârbo-Cr: desfacă mugurii; se taie în fragmente de
Madjal, Divilji kastan. 12–15 cm, se usucă la soare; uscarea
ISTORIC. Originar din munţii artificială sub 60oC; se ambalează în saci
Peninsulei Balcanice. În Evul Mediu, se textili; 2. Florile (Hippocastani flos) se
găsea cultivat ca arbore ornamental pe culeg în zilele senine, când 50–60% din
lângă conacele celor înstăriţi. Scoarţa se inflorescenţe sunt deschise; se usucă în
întrebuinţa la tăbăcit şi la vopsit. strat subţire, în camere bine aerate;
Castanele, pisate şi plămădite în spirt sau uscarea artificială, sub 40 oC; florile nu
fierte în apa de scăldat se întrebuinţau trebuie să-şi schimbe culoarea; se
contra reumatismului. Fructele se mai ambalează în saci de hârtie sau saci
foloseau contra frigurilor şi pentru textili; 3. Frunzele (Hippocastani
tratarea trânjilor (hemoroizi). folium) se culeg fără cozi (peţiol)
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină începând cu perioada înfloritului şi până
puternică. Tulpină scurtă, groasă, înaltă în iunie; uscarea se face în camere bine
până la 30 m, puternic ramificată. ventilate; uscarea artificială, sub 65 oC;
Scoarţă cu ritidom cenuşiu-negricios, se ambalează în saci textili sau de hârtie;
solzos. Lemn alb-gălbui, fără duramen, 4. Seminţele (Hippocastani semen) se
raze medulare abia vizibile cu lupa, inele adună în septembrie şi octombrie; se
anuale vizibile cu lupa. Coroana deasă, usucă în straturi de 25–30 cm grosime,
globuloasă, largă. Lujerii groşi, bruni, în camere uscate, bine aerisite; timp de 3
glabri sau slab-pubescenţi, cu lenticele săptămâni se întorc zilnic, cu lopeţi din
evidente. Mugurii opuşi, foarte mari, lemn; uscarea artificială la 40oC, timp
bruni, cleioşi, lucitori. Frunze de o oră la început, apoi temperatura se
palmat-compuse, lung-peţiolate, cu 5–7 ridică la 60oC; se ambalează în saci
foliole obovate, acuminate la vârf, textili.
obovate la bază, pe margini crenat-serate. COMPOZIŢIA CHIMICĂ.
Flori poligame, andromonoice, Seminţele conţin amidon, albumine,
zigomorfe, albicioase, pătate în roşu la grăsimi, saponozide, substanţe amare,
bază, grupate în panicule erecte, mari, tanin, escină. Vitaminele C şi K. din
multiflore. Înflorire, V–VI. Fructe, seminţele proaspete, decojite, au fost
capsule cărnoase, sferice, verzi, cu ţepi izolate acidul falic, acidul nicotinic, acid
mari la exterior. Se deschid în trei valve. p-amino-benzoic, acid pantstenic,
Seminţe (castane) turtit-sferice, brune, aneurina, biotina, colina, metionina,
lucitoare, cu o pată gălbuie sau riboflaviba, vitaminele B6 şi B12. În coaja
brune-cenuşii. Fructificaţie anuală, seminţelor se găsesc tanini care prin
bogată. Un arbore produce 50–60 kg hidroliză formează acidul galic,
castane. Longevitate, 150 ani. esculina, proteine, pentozan, lipază şi
esculază; antocianine, o catehină şi un
135
tanoid (L. Piterà, 2000). Scoarţa şi sălbatic, diluată în 50 ml apă. Se aplică
mugurii conţin oxicumarină, esculină, comprese pe locul afectat folosindu-se
esculetină, cvercitină, fraxină, fraxetină un tifon umectat în tinctura diluată.
etc. Fitohomeopatie . Uz intern. Pentru
PROPRIETĂŢI tratarea durerilor la nivelul articulaţiilor
FARMACODINAMICE. Scoarţa şi sacro-iliace şi hemoroizi: utilizarea
seminţele prezintă importanţă pentru tincturii-mame, de la a 3-a diluţie
medicina umană şi veterinară. Principiile decimală până la cea de a 5-a
active acţionează ca tonic, antiinflamator, centezimală. Uz extern. Pentru tratarea
decongestiv, astringent, febrifug, hemoragiilor: badijonări locale cu
hemostatic. Esculozida manifestă tinctura-mamă folosindu-se un tampon
proprietăţi capilar-protectoare. Scoarţa cu vată.
este folosită în tratarea hemoroizilor, Gemoterapie . Uz intern. 1. Pentru
varicelor, hipertrofiei de prostată, tratarea sindromului varicos, stază
constipaţiei cronice, lombalgie, algii venoasă periferică, varice, tromboflebită,
cronice ale regiunii lombo-sacrale şi ale hemoroizi, congestie hepatică dureroasă
articulaţiilor ileo-sacrale, faringo- şi tulburări dispeptice, stază venoasă
laringite uscate, fragilitate capilară, pelvică cu varicocel, varice pelvice,
traumatisme cu urmări inflamatorii etc. constipaţie cronică, algie lombo-sacrală,
În medicina veterinară, se foloseşte făina lombalgie, alergii cronice ale regiunii
de castane obţinută din miezul seminţelor lombo-sacrale şi ale artiulaţiilor ileo-
şi scoarţa de pe ramuri sub formă de sacrale, faringo-laringite uscate şi
decoct 10–20%. iritante, degerături, fragilitate capilară,
MEDICINĂ UMANĂ. traumatisme cu urmări inflamatorii:
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
tratarea varicelor, hemoroizilor şi din muguri proaspeţi de castan sălbatic
hipertrofiei de prostată, reumatismului: (Aesculus hippocastanum). Se iau 50 de
a) decoct, din 5 g pulbere scoarţă la 100 picături de 2-3 ori pe zi sau 150 picături
ml apă. Se dă în clocot. Se lasă să se o dată pe zi, în puţină apă, în 2-3
răcească. Se strecoară. Se iau zilnic câte administrări. 2. Pentru tratarea
15–20 picături timp de 20 zile din lună. insuficienţei respiratorii emfizematoase:
Se face pauză 10 zile şi apoi tratamentul macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
se reia; b) tinctură, din 50 g pulbere din muguri proaspeţi de castan sălbatic
scoarţă sau coaja de seminţe la 150 ml (Aesculus hippocastanum), în asociere
spirt concentrat. Se lasă 10 zile, timp în cu maceratele glicero-hidro-alcoolice 1
care se agită zilnic vasul de mai multe DH obţinute din mugurii proaspeţi de
ori. Se strecoară într-o sticlă închisă la alun (Corylus avellana) şi din mlădiţe
culoare. Se astupă cu dop. Se iau de 3 ori proaspete de mur (Rubus fruticosus). Se
pe zi câte 10-20 picături, în puţină apă. iau 50 picături, de 2-3 ori pe zi, în
Un extern. 1. Pentru tratarea puţină apă, sau 150 picături o dată pe zi
hemoroizilor: alifie, din 20 g tinctură (F. Piterà, 2000).
(pregătită ca anterior), amestecată cu MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
untură. Se aplică unguente locale. 2. intern. Pentru tratarea diareelor,
Pentru tratarea varicelor: unguent, din 20 inflamaţiilor tubului digestiv: a) făină
g extract alcoolic din seminţe de castan, de castane, obţinută din miezul
se amestecă cu 60 g lanolină. Se aplică pe seminţelor dată în raţiile furajere; b)
zonele corporale afectate. 3. Pentru decoct, din scoarţa de pe ramuri uscată
diminuarea durerilor reumatice: băi, cu şi mărunţită în proporţie de 10–20%. Se
soluţia obţinută din scoarţă şi fructe de fierbe 30 minute. Se strecoară. Se
castan. 4. Pentru tratarea hemoroizilor, răceşte şi se administrează prin breuvaj
varicelelor, reumatismului: 1 linguriţă bucal (se toarnă pe gât). Dozele de
tinctură din scoarţă şi seminţe de castan tratament: animale mari (cabaline,
136
taurine), 0,5–1–1,5 kg drog uscat, 1–2–3 la deget (panariţiu). Se tăia felii şi se
kg drog proaspăt; animalele mijlocii lega pe locul afectat. În timpuri
(ovine, caprine, porcine), 0,1–0,3 kg drog străvechi, ciobanii fierbeau în moare
uscat, 0,4–0,5 kg drog proaspăt. Uz (zeamă) de castraveţi acrii micele de
extern. Pentru tratarea proceselor răchită roşie cu chipăruş roşu (ardei
inflamatorii exudative, edem traumatic: usturat) şi îl dădeau oilor bolnave de
cataplasme, cu soluţia obţinută din gălbează pentru a le vindeca. La trei
infuzie. sferturi din lună, femeile frecau
crăpăturile podelelor cu castraveţi acrii
pentru alungarea ploşniţelor. În prezent,
castravetele se cultivă până la 61–62 o
CASTRAVETE latitudine nordică. Se cultivă pe
(Cucumis sativus L), fam. suprafeţe mari în SUA, Japonia,
Cucurbitaceae. Plantă erbacee, anuală, Polonia, ţări din CSI, Olanda, Franţa. În
alogamă, legumicolă cu valoare România se cultivă în toate judeţele, mai
terapeutică, originară din Asia (India, ales pe terasa râurilor din Moldova,
China); se mai numeşte căstrăveţi, Transilvania, Muntenia. Se mai cultivă
câstrăveţi, crastavete, cucumar, ogârcăi, în zonele colinare ferite de curenţi şi
pepene, pepeni irinăci, pepeni murături, oscilaţii mari de temperatură (C. Pârvu,
pepeni râioşi, pipeni, scărtăvete, 2002).
scârtaveţi, ugorci; Bulg: Krastavec; DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
Engl: Cucumber; Franc: Concombres; trasantă, superficială, lungă de până la
Germ: Gemeine Gurke; Magh: Ogorka, 150 cm, adâncă în sol până la 20–30 cm.
Uborka; Rus: Ogureţ; Ucr: Ogorko. Tulpină târâtoare, ramificată,
ISTORIC. Cultivat cu peste 3.000 aspru-păroasă, prevăzută cu cârcei
ani în urmă de către egipteni şi cu peste simpli, lungă până la cca 2–3 m. La
2.000 ani de către greci, de la care a locul de contact cu solul emite rădăcini
trecut la romani şi apoi la alte popoare. adventive. Frunze mari, trilobate sau
Plinius cel Bătrân, Varro, Collumela pentalobate, dispuse altern, acoperite cu
menţionează cultura castravetelui în perişori aspri. Flori galbene cu corola în
lucrările lor. Apare în frescele din formă de pâlnie, unisexuate. Florile
templele vechi egiptene. A fost adus în mascule, scurt-pedunculate, numeroase,
ţara noastră de greci şi romani. Încă din cu stamine aproape sesile, apar înaintea
Antichitate fructul a servit celor femele. Flori femele solitare, cu
daco-romanilor drept aliment fiind ovar aspru-setaceu-păros, apar mai
consumat proaspăt sau conservat în târziu. Caliciu păros. Polenizare
saramură. Seminţele au fost folosite ca entomofilă, rar anemofilă. Înflorire,
medicament. Sucul obţinut prin presarea VII–IX. Fruct, melonidă alungită,
castraveţilor proaspeţi se foloseşte pentru multispermă, adeseori acoperită cu
purificarea sângelui. În medicina verucozităţi. Miezul fructului este verde
populară empirică, vrejurile şi cârceii se sau albicios. Seminţe mici, turtite,
foloseau contra durerilor de pântece. alungite, îngustate spre ambele capete,
Tulpinile fierte cu hrean se turnau cu albe sau alb-gălbui.
zeamă cu tot într-un ciubăr şi se foloseau
pentru abureala bolnavilor. Tot această
fiertură răcită se folosea pentru băi de
şezut în scopul combaterii trânjilor
(hemoroizilor). Cu zeama obţinută din
fierberea fructelor de castraveţi, a
vrejurilor şi a frunzelor femeile se spălau
contra pistruilor şi a petelor de pe obraz.
Castravetele murat era folosit pentru păr
137
(fiecare în jur de 0,20 mg% g s. p),
biotină, acid folic; enzimele peroxidază,
glucanoză.
PROPRIETĂŢI
FITOTERAPEUTICE. Fructul prezintă
importanţă pentru medicina umană.
Proprietăţi: răcoritor, depurativ, diuretic,
uşor hipnotic, antiinflamator,
antihelmintic, decongestionant al pielii,
detoxifiant sanguin, laxativ, litotritor
pentru calculi urici, sedativ. Principiile
active pe care le conţine activează
RECOLTARE. În general, se procesele de elimin are a toxinelor pe
recoltează când ajung la maturitatea de cale gastro-intestinală, renală sau prin
consum. Fructele se desprind de plantă glandele sudoripare; acţionează asupra
prin tăierea codiţei. Castraveţii sunt epiteliului renal mărind excreţia şi
aşezaţi în coşuri speciale, capitonate cu secreţia de urină; favorizează instalarea
material spongios. Aşezarea în lădiţe se somnului; diminuează inflamaţiile sau le
face fruct cu fruct. Fructele diforme sunt înlătură complet; combate viermii
înlăturate. intestinali; înlătură stările de congestie
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructul ale pielii; înlătură toxinele din sânge;
conţine apă (până la 95%), proteine (0,7– creează starea de uşoară purgaţie,
1,1% s. p), lipide în cantităţi reduse favorizând defecaţia, mai ales la cei care
(0,1% s. p) în care predomină se constipă; produce dizolvarea
trigliceridele (54,6%) şi sterolii liberi calculilor urici; produce calmarea
(16,78%) din grupa lipidelor neutre, stărilor de excitaţie instalând o liniştire
fosfatidilcolina (45,6%) din grupa a organismului. Intern, indicat în stările
fosfolipidelor, digalactozildigliceride din subfebrile, intoxicaţii, colici şi iritaţii
grupa glicolipidelor; glucide solubile în intestinale, temperamente biloase şi
care predominante sunt monoglucidele şi sanguine, gută, artritism, litiază renală
diglucidele (1,20–2,64% s. p), în care şi vezicală, iritaţii ale căilor urinare,
glucoza, fructoza şi zaharoza se găsesc în iritaţii ale căilor respiratorii, diabet
cantităţile cele mai mari; mai este zaharat, dureri abdominale, hemoroizi,
prezentă în fructele mici stahioza colibaciloză. Extern, recomandat în
dăunătoare nutriţional; acizii organici prurit, pecingine, crăpături ale pielii
(0,07–0,09 s. p) sunt reprezentaţi de (crevase), eczeme, eritem, inflamaţii ale
acidul malic, acid oxalic (4 mg% g s. p) pielii (C. Pârvu, 2002).
MEDICINA UMANĂ.
ultimul prezent numai ca săruri; ulei
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
eteric format din 9–10 compuşi cu funcţii
alcoolice şi aldehidice, între care calmarea colicilor intestinali,
trans-2-cis-6-monadienolul conferă inflamaţiilor intestinale, având şi efect
aroma specifică fructelor; sodiu (6 mg% uşor laxativ: consumat, în stare
s. p), potasiu (105 mg% s. p), calciu (11 proaspătă ca aliment. 2. Pentru mărirea
mg% s. p), fosfor (15 mg% s. p), fier (0,4 diurezei cu eliminarea toxinelor din
mg% s. p), zinc, mangan, molibden, iod, sânge şi, în general, din corp, tratarea
cobalt (0,01% ppm% s. p), nichel (0,08% iritaţiilor căilor urinare şi respiratorii,
ppm% s. p), au mai fost puse în evidenţă diabetului zaharat, durerilor
elementele Cr, As, Cd, Pb, Hg în cantităţi abdominale, hemoroizilor etc: suc
extrem de mici; vitamina A (21 mg%), proaspăt, obţinut prin stoarcere. Se iau
vitaminele B1, B2 şi B6 (câte 0,02–0,03 câte 2–3 linguri dimineaţa. 3. Pentru
mg% s. p), vitamina C (5–14,5 mg/100 g mărunţirea pietrelor de la rinichi sau
s. p), vitamina PP şi acidul pantotenic vezica biliară: suc combinat de
138
castravete, morcov, ridiche, sfeclă în părţi reniforme, cafenii, mărunte,
egale. Se bea câte un păhărel dimineaţa, comprimate, cu embrion curbat.
la prânz şi seara. Efect puternic litotritic.
Contra iritaţiilor intestinale, se consumă
fiert. Uz extern. Pentru tratarea de
inflamaţii şi iritaţii ale pielii, arsuri de
soare: cataplasme, locale cu felii de
castravete. Ameliorează şi vindecă (C.
Pârvu, 2002).
CĂLDĂRUŞA-POPII
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
(Nicandra physaloides (L) Gäertner),
plantei (Nicandraie herba) se recoltează
fam. Solanaceae. Plantă erbacee, anuală,
la nevoie si sunt folosite proaspete.
terofită, adventivă, cultivată şi sălbăticită, COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
întâlnită pe dărâmături, prin culturi de Necunoscută.
cartofi şi zarzavaturi la Sighet lângă Iza PROPRIETĂŢI
(jud. Maramureş), Năsăud, Jiana Mare FARMACODINAMICE. Plantei i se
(jud. Mehedinţi), Băiceni (jud. Iaşi), Iaşi, atribuie proprietăţi antiseptice şi
Dej (jud. Cluj), Grădina Botanică din cicatrizante.
Cluj, etc, cultivată în jurul Aradului ca MEDICINĂ UMANĂ.
plantă ornamentală; se mai numeşte FITOTERAPIE. În medicina
desfăcătoarea cea mare, iarba zgăibii. populară planta este folosită contra
ISTORIC. Planta este originară din zgaibei (rană care a prins coajă). Uz
America de Sud, de unde a fost adusă în extern. 1. Pentru a trata rana care a
Europa. Numele genului acestei specii prins coajă: decoct, din o mână plantă
este dat după numele medicului şi proaspătă mărunţită la o cană (250 ml)
gramaticianului grec Nicandros din cu apă. Se fierbe 10 minute. Se lasă să se
Colofon, care în secolul al II-lea îHr a răcească până la călduţ. Se strecoară. Se
compus un poem didactic referitor la spală locul afectat folosindu-se un
remedii împotriva otrăvurilor. Probabil pansament steril. 2. Pentru tratarea
este o plantă foarte veche pe teritoriul zgaibei: cataplasme, cu frunze
României. proaspete. Frunzele proaspete se aşează
DESCRIEREA SPECIEI. Plantă cu pe locul afectat şi se pansează. În
tulpină erectă, uşor muchiată, înaltă de prealabil se spală local cu un decoct
30–120 cm, ramificată adesea de la bază. obţinut din fierberea plantei.
frunze lanceolate sau eliptice, pe margini
sinuat lobate, sau mai mult sau mai puţin
inegal sinuat dinţate, cu baza decurent CĂLDĂRUŞE
prelungită în peţiol, pe faţa superioară cu (Aquilegia vulgaris L), fam.
peri simpli, răzleţi. Flori albastre; caliciu Ranunculaceae. Plantă erbacee, perenă,
puţin umflat, 5-costat, pergamentoase, hemicriptofită, cultivată prin grădini şi
reticulat venoase, cu 5 coaste pronunţat sălbăticită, vegetând spontan pe coline
aripate; corolă campanulată, lungă de 1,5 ierboase şi tufoase, pe la marginea
cm, actinomorfă, cu tub cutat, albăstrui, pădurilor, prin poieni, în regiunea
cu limb de culoare albastră deschis; montană şi subalpină; se mai numeşte
androceu, din 5 stamine, cu filamente arţăniş, candeluţă, căldare, cănăcei,
scurte, păroase la bază, concrescute cu cârligei, cârlobatiţă, cerceluşi,
tubul corolei; gineceu 5-carpelar. chipingicuri, cinci coade, cinci
Înflorire, VII–IX. Fruct baciform, clopoţele, cinci clopoţei, cinci cote,
cafeniu, ascuns în caliciu. Seminţe ciocănaşi, ciucurei, clopoţei, clopoţei
139
cornuţi, clopoţele, cornuţi, cupe, floarea COMPOZIŢIE CHIMICĂ:
clopotului, focuşor, toporaşi, toporaşi de Nestudiată.
grădină, ţurţală; Engl: Columbine; PROPRIETĂŢI
Franc: Ancolie de jardins, Gants de FARMACODINAMICE. La sate plantei i
Notre-Dame; Germ: Akelei, Ageley, se atribuie proprietăţi antiinfecţioase,
Franschaigeltchi, Hergottschaigeltcher, antibacteriene.
Gemeine Akelei, Glocke; Magh: MEDICINĂ UMANĂ.
Harangvirág, Galambvirág, Közönséges FITOTERAPIE. Uz intern: Pentru
haragláb; Rus: Vodosbor obâknovennâi; combaterea beţiei: decoct în rachiu de
Ucr: Iastrubeţ. Răspândită în Europa. drojdie, din florile de căldăruşe în
ISTORIC. Este originară din amestec cu steregoaie (Veratrum
Europa. A fost adusă în cultură ca plantă album). Se iau porţionat şi în mici
ornamentală, de unde s-a sălbăticit, mai cantităţi (V. Butură, 1979). Uz extern.
ales pe lângă aşezările omeneşti. Numele Empiric, în mediul sătesc planta s-a
în limba latină aquilegium înseamnă folosit la scăldători pentru copiii bolnavi
rezervor, cu aluzie la petalele sale în de tuse măgărească. Părţile aeriene ale
formă de cornet. Prin selecţionări şi plantei se fierbeau 20 minute în apă, iar
încrucişări a dat naştere la multe soiuri, decoctul obţinut se adaugă apei de baie.
care se disting unele de altele prin Îmbăierea dura cca 10 minute.
coloritul şi forma florilor. Există soiuri cu
flori unicolore şi soiuri cu flori bălţate,
striate, marginate sau punctate, cu flori CĂLIN (Viburnum
duble, provenite prin transformarea opulus L), fam. Caprifoliaceae. Arbust
staminelor în petale, foarte mult căutate indigen, microfanerofit, întâlnit frecvent
pentru decorarea parcurilor şi grădinilor. în toate regiunile ţării, în păduri şi
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină tufărişuri, păduri de luncă, terenuri
înaltă de 20–80 cm, frunzoasă, de regulă aluvionare, inundabile, tufărişul de pe
ramificată în partea superioară, păroasă, malul râurilor, aninişuri din câmpie
multifloră. Frunze bazale biternate, cu până în părţile inferioare ale munţilor,
foliole late, mai mult sau mai puţin adânc în făgete, amestecuri de fag cu răşinoase
lobate sau crenate, subrotund uniforme; etc; se mai numeşte călinar, clocoţei,
cele mijlocii şi superioare bracteriforme mălin, păluşcă; Engl: Cranberry bush;
sau ternate, cu foliole mai alungite. Flori Franc: Boule de neige, Viorne obier;
albastre, liliachii, roze sau albe, de Germ: Heidendorferkirschbaum,
mărimi variabile, actinomorfe, prevăzute Heidenkirschbaum, Hühnerholz,
cu câte un pinten curbat la vârf. Înflorire, Pfaffenhodenholz, Schneeball,
VI–VII. Fructe, folicule des şi scurt Wasserholder, Wilde Schneeflocke,
păroase. Seminţe negre, lucioase. Wilder Schneeflocke, Wilder
Schneeflockenbaum, Schwike; Magh:
Émelygös kányafa, Kálnofa, Kánya
bangita, Kánya bargata, Kányafa,
Vizibodza; Rus: Kalina obâknovennaia;
Ucr: Kalena. Răspândit în Europa, Asia.
ISTORIC. Specie indigenă, rustică,
cunoscută din Antichitate. O parte din
utilizările ei casnice şi medicinale se
păstrează probabil de la daci. Fructele au
fost folosite multă vreme la vopsitul
firelor în roşu. Empiric, fructele
RECOLTARE. Florile (Aquilegae cunoscute sub numele de căline se
flos) se recoltează la nevoie şi sunt fierbeau şi se dădeau celor bolnavi de
folosite proaspete. tuse şi năduşeală. Unii fierbeau călinele
140
cu coceni de păpuşoi roşii şi luau din COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa
decoct seara, când se culcau. La Grindu şi florile conţin astragalină, peonozid,
(judeţul Ialomiţa), călinele se descântau alţi derivaţi fenolici, substanţe minerale.
de abubă (abces alveolar), după care se La scoarţă au mai fost identificate
puneau în rachiu, care se bea, iar ele se substanţele: acid formic, acid valerianic,
aplicau pe bubă. A fost folosit şi în urme de acid salicilic, amidon, proteine,
practici magice pentru protejarea copiilor dextrină, o răşină acidă care prin
de vărsat şi vărsatul mic (pojarul). saponificare formează acidul valerianic
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină heptacosan, sitosterină. Fructele conţin
puternic ramificată. Tulpini înalte de 2–5 glicozizi, printre care furcatină (glicozid
m, cu scoarţa netedă, galben-brună, apoi fenolic), saponine şi compuşi
cenuşie şi cu crăpături; lujerii muchiaţi şi cardiotonici. Mugurii conţin astragalină,
curbaţi, adesea cu vârful uscat prin saponină, pentazial, alţi derivaţi
degerare; muguri opuşi, alipiţi de lujer, fenolici, substanţe minerale etc.
ovoizi, roşiatici. Frunze lat-ovate, PROPRIETĂŢI
trilobate, cu marginile dinţate şi peţiolul FARMACODINAMICE. Scoarţa plantei
canaliculat, toamna se colorează în roşu. este folosită în medicina umană şi
Flori albe, tipul 5, grupate dens în cime veterinară. Acţiune astringentă, sedativă,
umbeliforme terminale, de 5–10 cm antiasmatică, antieczematoasă şi
diametrul; florile din mijlocul antidismenoreică. Folosită în
inflorescenţei sunt mai mici, fertile, cele dismenoree, iminenţă de avort. Are
din marginea inflorescenţei sunt mari, cu acţiune tonică asupra sistemului nervos
corolă inegal divizată şi sterile. Înflorire, fiind totodată sedativ uterin şi
V–VI. Fructe, drupe sferice, diametrul 8 cardiotonic. Utilizată în tratamentul
mm, roşii, gust acrişor-amărui, se coc în dismenoreelor, afecţiunilor uterine, ale
septembrie. Devin comestibile după hemoragiilor climacterice şi ca tonic
căderea brumei. cardiac.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea afecţiunilor uterine, ca sedativ şi
cardiotonic: a) decoct, din 1 linguriţă (5
g) pulbere scoarţă la o cană (200 ml) cu
apă. Se clocoteşte 1–2 minute. Se lasă
acoperită. Se decantează. Se strecoară.
Se bea conţinutul a 1–2 căni pe zi; b)
extract şi tinctură, pregătite după
prescripţiile farmaceutice. Se iau 10–20
picături pe zi după nevoie sau 1–2
linguriţe. 2. Pentru tratarea de astm şi
RECOLTARE. Scoarţa (Viburni dispnee de etiologii difenite, eczemă
cortex) se recoltează în lunile aprilie-mai, atipică, hipoacurie: macerat glicero-
la pornirea în vegetaţie a sevei. Se taie hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
ramurile şi tulpinile tinere şi se decojesc proaspeţi. Se iau 30-70 picături, de 1-2
prin inelare. Se îndepărtează scoarţa ori pe zi, în puţină apă, cu 15 minute
bătrână şi fragmentele de scoarţă cu înainte de masă.
lemn. Uscarea se face la soare, în strat Fitohomeopatie . Pentru tratarea
subţire sau în poduri bine aerate. Uscarea dismenoreii: tinctura-mamă, în diluţiile
artificială la 40–45 oC. Mugurii (Viburni a 3-a decimală, în timpul menstrelor şi a
gema) proaspeţi, imediat după recoltare, 4-a centezimală, între menstre. Aceleaşi
se folosesc la extracţia glicero-hidro- diluţii se administrează în tulburările
alcoolică. nervoase şi spasmodice care sunt
141
generate de reflexe ale afecţiunii utero- Ablakvirág, Felfaj, Sarkantyúka,
ovariene. Sarkantytyúka, Tölcsérvirág; Rus:
Gemoterapie . Uz intern. Pentru Nasturţâia; Turc: Kundura.
tratarea astmului şi dispneei de etiologii ISTORIC. Planta este originară din
diferite, eczemei atipice, hipoacuziei: Peru. A fost introdusă în Europa în anul
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din 1684 şi cultivată inclusiv în ţara noastră
muguri proaspeţi de călin (Viburnum ca plantă decorativă prin grădini, mai
opulus). Se iau 30-70 picături, de 1-2 ori apoi s-a folosit sporadic în alimentaţie şi
pe zi, cu 15 minute înainte de a mânca. pentru combaterea scorbutului. În Peru
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz frunzele tinere sunt consumate ca salată.
intern. Pentru tratarea surescitării şi În China şi India este utilizată ca plantă
pierderilor de sânge: a) infuzie, din 10 g medicinală. În satele din România,
scoarţă uscată şi mărunţită peste care se localnicii consumă frunzele sub formă
toarnă 80–100 ml apă în clocot. Se lasă de salată fără alte combinaţii sau în
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se combinaţie cu salata (lăptuca).
administrează prin breuvaj bucal (se DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
toarnă pe gât); b) decoct, din 10 g scoarţă lungă până la 3 m, suculentă,
uscată şi mărunţită la 100 ml apă. Se agăţătoare, glabră. Frunze orbiculare,
fierbe 15–20 minute la foc slab. Se peltate, verzi-albăstrui, lung-peţiolate.
strecoară. Se răceşte şi se administrează Flori portocalii (5–6 cm diametru),
prin breuvaj bucal. Dozele de tratament: lung-pedunculate; caliciu cu 5 sepale
animale mari (cabaline, bovine), 25–50– petaloide; corolă cu 5 petale libere, cele
75 g; animale mijlocii (ovine, caprine, anterioare lung-unguiculate şi fimbriate,
porcine), 10–15 g; animale mici (pisici, cu pintenul drept sau uşor curbat.
câini), 2–5–8 g. Drogul are acţiune Înflorire, VI–IX. Fructe din 3 nucule.
sedativă, spasmolitică, cardiotonică,
hemostatică.
CĂLŢUNAŞI
(Tropaeolum majus), fam.
Tropaeolaceae. Plantă erbacee, anuală,
cultivată în scopuri decorative prin
grădini; se mai numeşte antajicuri,
atângic, atingic, atingicuri, băci, beci,
bobidragi, bostănei, butucaşi, capuţină, RECOLTARE. Părţile aeriene
călţunaşul-popii, ciocănaşi, ciocăbnăţei, (Tropaeoli herba) se recoltează în
ciocănei, ciocârlani, cocoşei, colţunaşi, timpul înfloritului. Se usucă la umbră, în
condulaşi, conduraşi, poduri acoperite cu tablă. La nevoie se
conduraşii-doamnei, condurul-doamnei, poate utiliza în scopuri medicinale în
cupa oii, fărfălăi, flori cu două cozi, timpul iernii.
floştani, forfologi, guriţa-cucului, guriţa COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Toate
leului, hantagic, lobidrag, lobâdrag, organele plantei conţin compuşii
lobisdrag, lopoştani, lovidrag, lupidragi, izotiocianat de benzil şi tropeolinozidul
năsturţii, nemţoaice, nemţoici, pintenaşi, care, sub acţiunea mirozinazei pune în
rostoponi, sultănele, tăţine, teatian, libertate izotiocianatul de alil. Planta
teţine; Bulg: Pâtuschi; Engl: mai conţine acid erucic, izoquercitrozid,
Nasturtium; Franc: Capucinus; Germ: camferol-glicozid, acid nitril alfa-
Kapuzinerkresse, Gadjaschker, fenilcinamic. Lamina (limbul) frunzelor
Gatcheschaiszer, Hochlaufende, conţine vitamina C (200-465 mg%), cu
Rittersporn, Zaunschlupferchen; Magh: un procent mai scăzut în peţiol (100-160
142
mg%). Florile conţin vitamina C (130 mg peste care se toarnă ½ litru alcool 70 . Se
o
%), zeaxantină, luteină, camferol, lasă 10–15 zile. Sticla se agită zilnic de
pelagonidin-3-soforazid, heleienă. 3–4 ori, pentru uniformizarea extrasului.
Seminţele conţin proteine (26%), ulei Se strecoară. Se fac frecţii pe cap.
(10%). În compoziţia uleiului se află acid
erucic (72%)m acid eicosenonic (21%),
un amiboid şi glicozidaze. În plantă au
mai fost identificate substanţele: CĂLŢUNUL
izoquecitrozid, quercetol-3-triglicozid, DOAMNEI (Geum rivale L), fam.
acizi din grupul clorogenic, Rosaceae. Plantă erbacee, perenă,
fenilacetatichidroximat, uridinidifosfat hemicriptofită, circumpolar boreală,
glucoză, transferaza tichidroximat- întâlnită în locuri umede, lângă izvoare,
glicozil, peroxidoze, izoquercitrină (O. lacuri, pâraie, în zăvoaie, livezi, turbării,
Bojan, O. Popescu, 2001). tufişuri umede şi păduri, din regiunea
PROPRIETĂŢI montană până în etajul alpin; se mai
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene numeşte călţun, călţunul doamnei,
ale plantei au utilizări în medicina comanacul ciobanului, condurul
umană. Glicosinapidele pe care le conţine doamnei, cerenţel, crânceş, cuişoriţă,
au acţiune antibacteriană faţă de hreaniţă, papucul doamnei, rădichioară,
germenii grampozitivi şi gramnegativi, ridichioară; Germ: Bach Nelkenwurzel;
acţiune antitumorală (prin compuşii Magh: Patakmenti gyömbérgyökér;
izotiocianat de benzil şi Rus: Gravilat reciânoi. Răspândit în
tropeolinozidului), şi diuretică, Europa (exceptând părţile sudice), Asia
depurativă, emenagogă, antifungică, de Nord, America de Nord.
laxativă. Acţionează şi ca imuno- ISTORIC. Plantă spontană
stimulant. Folosite în tratamentul autohtonă care vegetează în Munţii
bronşitelor, infecţiilor gripale sau ale Rodnei, Ghiurghiului, Ciucaşului,
căilor urinare, în tratamentul cistitelor, Sibiului, Sebeşului, Bihorului,
pielonefritelor, uretritelor, pneumoniilor, Semenicului, Făgăraşului, Iezer-Păpuşa,
febrei, dermatitelor, paraziţilor Bucegi, Vrancei, Tarcăului, Munţii
intestinali, inflamaţiilor, în metiorism. Rarău etc. Se menţine în vegetaţie din
MEDICINĂ UMANĂ. timpuri foarte îndepărtate istoric. Se
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru presupune că dacii o foloseau în
combaterea scorbutului, emfizemului, antichitate ca plantă tonică,
bronşitelor cronice, cistitelor, reconfortantă şi astringentă.
pielonefritelor, uretritelor, pneumoniilor, DESCRIEREA SPECIEI. Plantă
cancerului, dermatitelor, afecţiunilor semifrutescentă, cu rizom gros, cilindric,
oftalmice, paraziţilor intestinali: a) suc oblic, des acoperit cu resturi foliare,
proaspăt, obţinut prin zdrobirea părţilor bruniu, prevăzut cu rădăcini adventive.
aeriene şi stoarcerea lor, se beau, Tulpini solitare, erecte sau ascendente,
fracţionat, 2 linguri pe zi; b) tinctură, simple sau ramificate la vârf, brun
obţinută prin tăierea mărunt a plantei şi roşcate, înalte de 15–30 (70) cm, în
alcool 70o, se ţin 6–8 zile într-o sticlă partea superioară cu peri simpli sau
închisă la culoare, timp în care se scutură glanduloşi. Frunze bazale lung peţiolate,
zilnic. Se strecoară. Se iau 2–3 linguriţe dispuse în rozetă, întrerupt lirat
pe zi. c) salată, din 10-15 g frunze penat-fidate, cu foliola terminală foarte
proaspete în amestec cu salata de mare, rotund ovată şi trilobată, inegal
primăvară. Uz extern. Pentru combaterea serată; frunzele tulpinale trilobate cu
căderii părului şi stimularea creşterii lui: foliole inegale, neregulat serate; toate
tinctură, obţinută din 100 g frunze şi frunzele au faţa superioară dispers alipit
seminţe de călţunaş, 100 g frunze păroase şi bogat glanduloase, pe faţa
proaspete de urzică, 100 g frunze cimişir inferioară, mai ales pe nervuri, bogat
143
păroase. Flori adesea murdar roşcate, rar uniformizarea concentraţiei. Se iau câte
palid gălbui; caliciu cu sepale 30 picături de 3 ori pe zi. Picăturile se
brun-roşcate, pe ambele feţe glandulos pun într-o ceaşcă cu apă şi apoi se beau.
păroase; corolă cu petale lung uniculate, Uz extern. Pentru tratarea de stomatite
erecte, lat obovate sau obcordate; şi gingivite: decoct, din 3 g rizom uscat
gineceu, cu carpele vilos păroase. şi mărunţit la 100 ml apă. Se fierbe 2
Înflorire, IV–V (VII). Fructe, nucule. minute. Se lasă acoperit să se răcească.
Se strecoară. Se face gargară, se ţine
soluţia în gură cca 2–4 minute, apoi se
aruncă. Se fac 3–4 şedinţe pe zi.
CĂPŞUN (Fragaria
moschata Duch), fam. Rosaceae, Plantă
erbacee, perenă, viguroasă,
hemicriptofită, întâlnită ca specie
spontană în păduri rare, tufărişuri,
margini de pădure, fâneţe umbrite,
RECOLTARE. Rizomul (Gei stâncării umede, marginea şanţurilor,
rhizoma rivale) se recoltează toamna sau parcuri, grădini, cultivată prin
primăvara. Uscarea se face în locuri numeroase soiuri; se mai numeşte
aerate, în straturi subţiri. căpşuni de grădină, fragă, fragi, fragi
PROPRIETĂŢI de grădină, fragi de câmp, pomniţe;
FARMACODINAMICE. Rizomul plantei Germ: Gartenerdbeere,
are în stare uscată gust astringent, miros Zimmt-Erdbeere; Magh: Futóeper,
slab aromat. În stare proaspătă rizomul Oltotteper, Kertieper, Kerti szamóca,
are miros de cuişoare. Conţine taninuri Magasszárú szamóca, Mószkusz
de natură galică şi catehică. Taninul îi szamóca, Szamóca; Rus: Zemlianika
conferă proprietăţi astringente. Catehina, muskusnaia, Klubnika; Ucr: Klubneka,
acizii cafeic, clorugenic şi alte substanţe Iahoda. Răspândit în flora spontană şi în
pe care le conţine acţionează cultură în aria cuprinsă între 15 şi 55 o
antiinflamator, antiseptic şi tonic. În latitudine nordică şi sudică, pe
Farmacopeea americană, planta este meridiane foarte diferite. Astfel, este
oficinală. întâlnit în toată Europa, cu excepţia
MEDICINĂ UMANĂ. zonei de nord, în Asia (Siberia, Japonia,
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, China, Iran, Afganistan), America de
în mediul sătesc, pe alocuri rizomul uscat Nord, America de Sud pe coastele
şi sfărâmat este folosit pentru tratarea Oceanului Pacific.
enteritelor de natură infecţioasă, ca ISTORIC. Căpşunile sunt
antidiareeic: a) decoct, din o linguriţă cunoscute încă din epoca preistorică.
pulbere rizom la o cană (200 ml) apă. Se Scriitorii antici Teofrast, Hipocrat,
fierbe 3–5 minute. Se lasă la răcit 15–20 Pliniu cel Bătrân, Columella, Virgiliu,
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a Cato cel Bătrân, Varro şi alţii amintesc
3 căni pe zi, înainte de masă cu 15–20 în operele lor de prezenţa căpşunului în
minute; b) infuzie, din o linguriţă pulbere flora spontană. Fructele căpşunului erau
rizom, peste care se toarnă 200 ml apă în mult apreciate în acele vremuri. În
clocot. Se acoperă şi se lasă 30 minute. Antichitate, dacii, daco-romanii etc.
Se strecoară. Se bea conţinutul a 3 căni foloseau rădăcinile căpşunului sălbatic
pe zi; c) tinctură, din 5 g rizom uscat şi pentru tratarea tusei, durerilor de
mărunţit la 100 ml alcool 70 o. Se lasă 14 pântece, pelagrei, bolilor de rinichi şi
zile într-o sticlă astupată cu un dop. Din combaterea cârceilor. Date despre
când în când sticla se agită pentru cultura căpşunului în Europa apar abia
144
prin secolul al XV-lea, când ia o colorat pe 75% din suprafaţă. Zilnic, un
dezvoltare mare o dată cu introducerea în culegător poate recolta între 25–50 kg.
cultură a speciilor Fragaria virginiana COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
din America în anul 1629 şi Fragaria Căpşuna conţine apă (89%), protide
grandiflora, în 1780. În această perioadă (0,8%), hidraţi de carbon (7%), săruri de
se cultiva în incinta grădinilor familiale. potasiu (140 mg%), fosfor (30 mg%),
Cultura căpşunului capătă o răspândire sodiu (2 mg%), calciu (25 mg%), fier
deosebită în secolul al XIX-lea, când în (0,9 mg%), substanţe uleioase (0,150 g
Europa şi America apar soiuri ameliorate. %), acid salicic (0,01 g/kg), sulf, siliciu,
Astăzi există în Europa şi pe alte iod, brom, vitamine A, B1, B2 (0,03–0,05
continente soiuri de calitate şi cu o bună mg%), vitamina C (60–80 mg%). Dintre
productivitate. Din toate ţările mari zaharuri predomină levuloza (cca 5%).
producătoare de căpşuni se detaşează PROPRIETĂŢI
SUA cu 293.926 tone, reprezentând FARMACODINAMICE. Fructele au
18,8% din producţia mondială. Producţii importanţă terapeutică în medicina
mari sunt întâlnite în Italia, Polonia, umană. Sunt diuretic active, stimulând
Japonia. România, până în anul 1989, se eliminarea acidului uric şi a toxinelor
afla pe locul 12 cu o producţie medie din corp. Asupra tubului digestiv au
anuală de 25.700 tone. Căpşunul în acţiune uşor laxativă şi antioxiurică.
România se cultivă pe cca 5.000 ha. Acţiune favorabilă asupra ficatului. Au
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom proprietăţi hipotensive şi efecte
orizontal, oblic sau vertical, acoperit cu diuretic-depurative. Provoacă eliminarea
resturi de frunze. Stoloni supratereştri, excesului de colesterol din sânge. Au
subţiri, scurţi; adesea lipsesc. Tulpină acţiune tonică şi remineralizantă.
erectă, acoperită cu peri simpli sau Recomandate în afecţiuni hepatice,
glanduloşi, patenţi şi viloşi. Frunze litiază renală, hipertensiune, nefrite,
trifoliate, lung-pedunculate, cu foliole diabet, constipaţie cronică, gută,
ovate, pe margine dinţate şi faţa reumatism articular, ateroscleroză, în
inferioară puţin păroasă. Stipele combaterea oxiurilor.
lanceolate, acute, pe faţă glabre, pe dos MEDICINĂ UMANĂ.
păroase (mai ales pe nervura principală). FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
Flori albe, tipul 5, bisexuate, cu tratarea diabeticilor: cură de primăvară,
receptacul păros. Înflorire, V–VI. Fructe, prin consumarea în stare proaspătă a
nucule înfipte într-un receptacul căpşunilor, până la 300 g zilnic. 2.
globulos, gustos, aromat. Contra oxiurilor: consumarea a 500 g
căpşuni dimineaţa, pe stomacul gol, fără
a mai consuma altă mâncare până la
orele 12. 3. Pentru tratarea de
constipaţie cronică, nefrită, litiază
renală şi hepatică, reumatism articular,
gută, intoxicaţii alcoolice, intoxicaţii
tabagice, pletoră, tuberculoză, varice,
ateroscleroză: cură de căpşuni proaspete
timp de 7–14 zile, câte 1–1,5 kg/zi. 4.
Dezinfectarea căilor urinare şi
combaterea diareei: pulbere de frunze
RECOLTARE. Căpşunile pentru uscate de 3 ori pe zi câte o linguriţă. 5.
consumul imediat se recoltează când Empiric, pentru tratarea tusei: decoct,
pulpa este încă tare, iar fructul s-a colorat din o linguriţă cu vârf rădăcini uscate şi
în întregime. Pentru export şi dulceaţă mărunţite la o cană cu vin (250 ml). Se
recoltarea se face când fructele s-au fierbe 5 minute cu vasul acoperit. Se lasă
la răcit până la călduţ. Se bea conţinutul
145
a 2 căni pe zi cu înghiţituri rare. 6. Weidenblättriger Sanddorn,
Empiric, pentru tratarea cârceilor şi a Weidenblättreiger Schlehdorn; Magh:
durerilor de pântece la femei: decoct, din Penge bipófa, Benge képü homoktövis,
o linguriţă rădăcini şi stoloni uscaţi şi Homoktövis; Rus: Oblepiha, Oblepiha
mărunţiţi la o cană cu apă (250 ml). Se kruşinovaia; Ucr: Kapşuneţ. Răspândită
fierbe 5–7 minute într-un vas acoperit. Se în Europa, Asia.
lasă să se răcească până la călduţ. Se bea ISTORIC. Centrul genetic al
conţinutul a 2–3 căni pe zi (în cazuri de plantei pare a fi Asia Centrală, unde şi
urgenţă se folosesc rădăcini şi stoloni şi astăzi are cele mai favorabile condiţii de
sub stare proaspătă). 7. Empiric, pentru creştere şi dezvoltare. Denumirea
tratarea bolilor de rinichi: decoct, din ştiinţifică a genului derivă de la
tulpini şi rădăcini la o cană de apă (250 cuvintele greceşti hipos care înseamnă
ml). Se fierbe într-un vas acoperit timp cal şi phao, omor. Cunoscută în Europa
de 5 minute. Se lasă la răcit 15–20 încă din Antichitate de către greci,
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a romani şi daci. Fructele erau utilizate de
3 căni pe zi (dimineaţa, prânz, seara daci pentru tratarea unor boli de piele şi
înainte de culcare). 8. Pentru tratarea stomac, scorbutului, bolilor de ficat şi
hipertensiunii, diabetului, nefritelor, fortificarea organismului. Ca specie
gutei, reumatismului articular, euroasiatică are un areal imens. El se
aterosclerozei: infuzie, din 2 linguriţe întinde de la Oceanul Atlantic până la
plante uscate şi mărunţite, peste care se Oceanul Pacific. În Asia ajunge până la
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. Oceanul Indian, la 23o latitudine, iar în
Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară. Europa se ridică până la 67 o latitudine,
Se bea conţinutul a 2 căni pe zi. Uz în Norvegia. Altitudinal urcă până la
extern. Empiric, pentru muşcătura de 2.000 m în Alpi şi 5.000 m în Himalaia
câine: cataplasme, cu frunze proaspete de (V. Stănescu, 1979). Astăzi, cătina este
căpşun pe locul afectat. considerată una dintre cele mai
valoroase specii de arbuşti fructiferi din
flora spontană şi cea cultivată. Ea este
CĂTINĂ ALBĂ mult apreciată în farmacologie, în
(Hippophaë rhamnoides L), fam. industria alimentară, la furajarea
Elaeagnaceae. Arbust tufos, foarte rustic, animalelor, în silvicultură şi ca plantă
microfanerofit, întâlnit în pâlcuri sau ornamentală în spaţiile dendrofloricole.
tufărişuri întinse, pe nisipuri şi pietrişuri, Cercetările efectuate la noi de către
pe prundişurile din lungul râurilor, farmacologul Em. Grigorescu,
izlazuri, coaste pietroase, rupturi, stânci, biochimistul I. Brad, de silvicultorii At.
îndeosebi pe formaţiuni geologice Haralamb, S. Corlăţeanu, E. Beldeanu,
salinifere, din regiunea litorală până în N. Bogdan, E. Untaru, C. Traci etc au
etajul montan, pe mari suprafeţe în demonstrat importanţa acestei specii în
Subcarpaţii Munteniei şi Moldovei, apare diverse domenii. I. Miliţiu a semnalat
izolat în valea râurilor Olt, Argeş, încă din 1955 necesitatea valorificării
Târgului etc. Din Valea Dâmboviţei spre superioare în pomicultură a acestui
est ocupă suprafeţe întinse, aproape arbust din flora spontană. Institutul
continuu, înconjoară cotul Carpaţilor şi Agronomic din Iaşi este prima instituţie
ajunge până în Valea Bistriţei şi Valea de profil agrar care a introdus cătina
Siretului; insular apare în Delta Dunării, albă în cultura pomicolă. În prezent se
la Letea, Cardon şi pe malul mării la cultivă în câteva unităţi agricole
Sfântul Gheorghe; se mai numeşte cătină (Bârnova, Dolheşti) din judeţul Iaşi. Pe
albă de râu, cătină albastră, cătină de plan mondial primele plantaţii de cătină
râu, cătină ghimpoasă, dracilă; Engl: albă au fost înfiinţate în Rusia, mai
Sea buckthorn; Franc: Agrousier, Grinet târziu în Germania, Polonia, Ungaria. În
ou saule épineux; Germ: Sanddorn, România primele plantaţii de cătină albă
146
s-au făcut în silvicultură, pentru a fixa şi valorificare a fructelor. Pentru un
valorifica terenurile supuse degradării din randament sporit la hectar, culesul se
zona colinară şi de fixare a nisipurilor face când fructele au ajuns la greutatea
mişcătoare de la Letea, Cardon, Sfiştovca maximă, ceea ce corespunde datei de 15
şi Sfântul Gheorghe. S-au înfiinţat şi august şi până la 15 octombrie. După 15
primele plantaţii experimentale la ICPP octombrie fructele sunt supramaturate,
Mărăcineni–Piteşti şi Institutul scad în greutate, se zbârcesc şi plesnesc
Agronomic Iaşi. În timpul regimului la prinderea între degete. Recoltarea se
comunist pe linie de producţie, în judeţul face manual, bob cu bob, direct de pe
Iaşi, s-au realizat 70 ha plantaţii tufă. O altă modalitate constă în
organizate de cătină albă la Bârnova, detaşarea ramurilor de rod şi recoltarea
Dagâţa, Dolheşti, Rediu şi Adamachi. de pe ele a fructelor. Pentru grăbirea
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini culegerii se folosesc piepteni, greble
superficiale, foarte întinse, cu nodozităţi mici, furculiţe. Se acordă o atenţie
azotoase (asimilează azotul din deosebită manipulării, transportului şi
atmosferă), explorează o mare suprafaţă depozitării fructelor. În stare proaspătă,
de teren. Tulpină ramificată, înaltă de 2– fără a fi supracoapte, se pot păstra timp
3 (6) m, cu scoarţa brun-închisă, care se de 3–4 săptămâni în depozite frigorifice
transformă în ritidom brăzdat. Lujerii la temperatura de 0oC. Fructele de cătină
anuali solzoşi, cenuşii-argintii, ramuri se pot valorifica sub formă de suc, sirop,
laterale cu spini numeroşi, puternici, cu nectar, fructe în zahăr, fructe
mugurii mici, semiglobuloşi, păroşi, deshidratate, iar în amestec cu alte
arămii. Frunze linear-lanceolate, de 1–6 fructe, în marmeladă, gem etc. (M.
cm lungime, cu nervura mediană Botez, Gh. Bădescu, A. Botar, 1984).
evidentă, întregi, scurt-peţiolate, pe faţa Mai sunt folosite la obţinerea de
inferioară cenuşii-argintii cu solzi medicamente.
ruginii, dispuse altern. Flori COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele
unisexuat-dioice, galbene-ruginii, cele conţin substanţă uscată (15–20%),
mascule grupate în inflorescenţe zaharoză (0,06–0,49%), acizi organici
globuloase, iar cele femele în raceme. (1,5–4,1%), acizi graşi ca oşeic (1%),
Înflorire, III–IV. Fructe, drupe false, de linoleic (3%), pantotenic (1,5%),
6–8 mm, ovoide, cărnoase, portocalii, cu palmitoleic (1%), heptadecanoic (1%),
un sâmbure tare, se menţin peste iarnă pe eucic (1%), succinic, malic, maleic,
ramuri. Fructifică la vârsta de 4–5 ani. ascorbic etc, α şi β-caroten, licopin,
Lăstăreşte şi drajonează puternic. criptoxantină, zeaxantină, fitafluină,
taraxantină, kantofilă, pectină (0,14–
0,50%), substanţe tanante (1,8%),
celuloză (0,9%), proteine (1,2%), ulei
(8–12%), β-caroten (3,5–10%), calciu
(211,8 mg%), fosfor (194,4 mg%),
magneziu (186,1 mg%), potasiu (165,1
mg%), sodiu (2,8 mg%), fier (13,84 mg
%), vitamina C (129,2–272,7 mg%),
vitamina B1 (0,016–0,39 mg%),
vitamina B2 (0,03–0,056 mg%),
RECOLTARE fructelor (Hippophae vitamina F (8 mg%), vitamina E (16 mg
fructus) reprezintă o operaţiune dificilă. %), vitaminele P, K, B9 D2, D3 ş. a.
Principalele cauze care îngreunează Uleiul conţine de 10 ori mai mult
lucrarea constă în prinderea puternică a caroten decât morcovul (M. Botez, Gh.
fructelor de ramuri şi spinii lungi, rigizi, Bădescu, A. Botar, 1984). Uleiul de
agresivi prezenţi în coroana plantei. cătină produs de firma HOFIGAL este
Momentul recoltării depinde de modul de de o calitate excepţională. El conţine o
147
concentraţie de 180-350 mg β- infuzie, din 2 linguri fructe zdrobite
caroten/100 g ulei şi peste. peste care se toarnă 500 ml apă în
PROPRIETĂŢI clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se
FARMACODINAMICE. Fructul plantei strecoară. Se bea fracţionat în cursul
are mare importanţă pentru medicina unei zile. 2. Pentru tratarea cirozei
umană şi veterinară. El reprezintă o hepatice: infuzie, din 2 linguri fructe
întreagă farmacie. Proprietăţi: tonifiant zdrobite la 500 ml apă în clocot. Se lasă
general, acţiune puternic antiscorbutică, acoperită 60 minute. Se strecoară. Se
astringent, vermifug, bactericid, bea fracţionat în cursul unei zile. 3.
antidiareeic, cicatrizant, depurativ, Pentru tratarea aterosclerozei: decoct,
eupeptic, fungicid, galactogog, hepatic, din 10 g fructe zdrobite la o cană (200
hipoglicemiant, spasmolitic, stomahice, ml) cu apă. Se fierbe 2–3 minute. Se
vulnerar. Principiile active pe care le strecoară. Se îndulceşte cu miere. Se bea
conţine acţionează ca adjuvant în conţinutul a 2 căni pe zi. 4. În anemie:
tratamentul afecţiunii inflamatorii acute decoct, din 1 linguriţă fructe zdrobite la
ale intestinului; favorizează procesul de o cană (200 ml) cu apă. Se fierbe 2–3
epitelizare (vindecare) a rănilor; minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
activează procesele de eliminare a 2 căni pe zi, din care una seara înainte
toxinelor din organism pe cale de culcare. 5. Pentru combaterea
gastro-intestinală şi renală; ajută la anemiei, hepatitei epidemice şi cronice,
stabilizarea unei digestii normale; cirozei hepatice, nevrozelor, urticariei,
combate bolile produse de ciuperci; gutei, arteriosclerozei şi aterosclerozei,
stimulează secreţia laptelui la femei în cancerului: a) consum, a 6 linguri fructe
perioada de alăptare; activează procesele proaspete de 3 ori pe zi (2 linguri
fiziologice ale ficatului; scade puţin dimineaţa, 2 linguri la prânz, 2 linguri
concentraţia de glucoză din sânge; seara). Fructele se sfărâmă bine în gură
diminuează sau suprimă spasmele; şi apoi se înghit, fără a se bea apă după
uşurează activitatea stomacului; vindecă ele; b) consum, a 2 linguri pe zi fructe
rănile în interiorul şi la exteriorul ţinute în miere timp de cel puţin 2 luni.
corpului; stabilizează circulaţia sângelui; Fructele se culeg, se pun în borcan de
combate urticaria şi stările alergice; 800 g şi peste ele se toarnă miere. Se
previne îmbătrânirea; stagnează procesul căpăceşte şi se lasă la întuneric. Se
de proliferare a cancerului etc. desface după cca 3 luni şi se folosesc. c)
Recomandate în tratarea următoarelor cidru, din 400 g fructe uscate de cătină
afecţiuni: avitaminoze, diaree, sau 1,500 kg fructe proaspete la 10 litri
reumatism, urticarie şi stări alergice, apă şi 3 kg zahăr. Se lasă la fermentat
maladii neuroendocrine, anemii, boli de 20 zile, într-o damigeană cu dop de
ficat, boli circulatorii şi astenie de fermentaţie pentru eliminarea dioxidului
primăvară. Datorită proprietăţilor de carbon. După fermentaţie se trage în
bactericide, se recomandă îndeosebi în sticle şi se astupă bine. Se iau zilnic cca
infecţiile gastrointestinale şi dermice 50 ml. 6. Pentru tratarea afecţiunilor
(stimulează epitelizarea ţesuturilor); se dermatologice: ulei de cătină, se ia câte
foloseşte cu bune rezultate în geriatrie şi o linguriţă de 3 ori pe zi, înainte de
chiar în oncologie. Uleiul extras din coaja masă. 7. Pentru tratarea afecţiunilor
fructelor are acţiune antiinflamatoare. Se osteoarticulare (osteoporozei, necrozei
recomandă în ulcere, afecţiuni osoase, cancerelor osoase, coxartrozei,
ginecologice, arsuri. artrozei, artritei, poliartritei reumatoide,
MEDICINĂ UMANĂ. reumatismului articular): ulei de cătină,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru se iau câte 2 linguri, după fiecare masă,
tratarea hepatitei epidemice, hepatitei de 3 ori pe zi. se poate însoţi de o
cronice, urticariei, nevrozelor, linguriţă de miere. 8. Pentru tratamentul
alcoolismului, gutei, reumatismului: afecţiunilor oftalmologice (infecţiilor
148
oculare, retinopatiilor, glaucomului, coagulopatie, talasemii, leucemie,
cataractei, blefaro-conjunctivitei cronice, limfom Hodgkin şi non-Hodgkin): ulei
fotofoviilor): ulei de cătină, se iau de la 1 de cătină, se iau 1-2 linguriţe, de 3 ori
linguriţă, de 3 ori pe zi, până la 1 lingură pe zi, înainte de fiecare masă. 16. Pentru
de 3 ori pe zi, după fiecare masă. 9. tratarea de afecţiuni ale sistemului
Pentru tratarea afecţiunilor ORL nervos şi de afecţiuni psihice (depresie,
(amigdalite, otite, rinite, laringite): ulei anexietate, nevroză, stres; radiculite,
de cătină, câte 1 linguriţă, de 3 ori pe zi, encefalite, meningite; boala
după fiecare masă. 10. Pentru ridicarea Alzheimmer, boala Parkinson, epilepsie;
imunităţii organismului, prevenirea cancer ale diferitelor segmente
îmbolnăvirilor, stresul fizic şi psihic, nervoase): ulei de cătină, se iau 1-2
covalescenţa, SIDA: ulei de cătină, se ia linguri, de 3 ori pe zi, înainte de fiecare
câte o linguriţă, de 3 ori pe zi, după masă. 17. Pentru prevenirea
fiecare masă. 11. Pentru tratarea îmbolnăvirilor: ulei de cătină: se ia câte
afecţiunilor cardiovasculare 1 linguriţă, de 3 ori pe zi, după fiecare
(miocarditele, arterite, ateroscleroză cu masă. Atenţie! Luarea uleiului de cătină
hipercolesterolemie, insuficienţă poate fi însoţit de o linguriţă de miere,
cardiacă, infarct miocardic, stenoză sau o lingură de miere, cu excepţia
mitrală, boli coronoriene), afecţiuni ale diabeticilor care pot folosi pâine prăjită
aparatului urinar (nefrite, sau tărâţe de grâu (St. Manea, Cătina şi
glomerulonefrite, cistite, TBC renal, uleiul de cătină).
cancer renal): ulei de cătină, se iau câte Gemoterapie . Pentru tratarea
1-2 linguriţe, de 3 ori pe zi, după fiecare afecţiunilor căilor respiratorii, tonifierea
masă. 12. Pentru tratarea de afecţiune ale sistemului nervos şi stimulare a
aparatului digestiv (colite, enterocolite, sistemului imunitar: macerat glicero-
stomatite, gingivite, pereodontoze, hidro-alcoolic 1 DH, se iau 30-50
hemoroizi, parazitoze digestive, viroze picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină apă.
digestive, cardidoze digestive, Uz extern. 1. Pentru tratarea arsurilor,
constipaţie, diaree, ciroză hepatică, degerăturilor, contra radiaţiilor:
hepatită acută, hepatită cronică, gastrite, unguente locale, cu extras din fructe.
ulcere gastrice, ulcer duodenal): ulei de Bun protector. 2. Pentru tratarea
cătină, se ia câte 1 linguriţă, de 3 ori pe afecţiunilor dermatologice, rănilor greu
zi, după fiecare masă. 13. Pentru tratarea vindecabile, arsurilor grave: ulei de
afecţiunilor aparatului respirator (viroze cătină, se aplică de 2-3 ori pe zi, pe
respiratorii, traheite, pneumonii, zona afectată. 3. Pentru tratarea
pleurezii, astm bronşic, emfizem afecţiunilor oftalmologice (infecţii
pulmonar, cancer bronho-pulmonar, oculare, fotofobii, retinopatii, glaucom,
TBC): ulei de cătină, se ia 1 linguriţă, de cataractă, blefaroconjunctivite cronice):
3 ori pe zi, înainte de fiecare masă, cu se administrează seara, înainte de
excepţia pneumoniei şi cancerelor unde culcare, în fiecare ochi, câte 5 picături în
se ia câte 1 lingură, de 3 ori pe zi. 14. sacul conjuctival.
Pentru tratarea de afecţiuni ale aparatului MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
genital (infecţii genitale, mastite, intern. Pentru tratarea tulburărilor de
metroragii, menometroragii, sterilitate, nutriţie şi de metabolism: a) infuzie, din
anexite, adenom de prostată, 50–100 g fructe uscate peste care se
adenocaranom de prostată, leucoplazii toarnă 0,500–1.000 ml apă în clocot. Se
din sfera genitală, fibrom uterin, cancer lasă acoperită 50–60 minute. Se
uterin, cancer ovarian, cancer mamar strecoară. Se administrează prin breuvaj
etc): ulei de cătină, se iau 1-3 linguri, de bucal (se toarnă pe gât); b) decoct, din
3 ori pe zi, înainte de fiecare masă. 15. 50–100 g fructe uscate la 500–1.000 ml
Pentru afecţiuni hematologice (anomalii apă. Se fierbe 15–20 minute la foc
hematopietice, hemafilie, anemie, moale. Se dă la o parte de pe foc şi se
149
lasă la răcit. Se strecoară şi se temporar inundate, pe malurile văilor şi
administrează prin breuvaj bucal. Dozele pâraielor de la poalele munţilor; se mai
de tratament: animale mari tinere numeşte cătină, cătină roşie, lemn de
(cabaline, bovine), 0,5–1 litri pe zi, timp apă, pelin, tamariscă, tamarişcă, urfen
de 6–7 zile; animale mijlocii (ovine, de zăvoi, zdreviţe, zdreviţ; Germ:
caprine, porcine), 0,2–0,5 litri pe zi. Uz Porstbirke, Porsit, Meerweide,
extern. Pentru tratarea plăgilor atone: Rispelstrauch, Tamariske, Wachsbaum;
infuzie sau decoct pregătite ca anterior. Magh: Csermely ciprus, Tamariszka,
Se fac spălături locale sau se aplică Tamariszke; Rus: Mirikariia
cataplasme. ghermaskaia. Răspândită în Europa,
INDUSTRIE FARMACEUTICĂ. Din Asia.
cătină Laboratoarele Medica au elaborat ISTORIC. Specie central
medicamentul Cătină. Compoziţie: europeană, cunoscută încă din
Hippophae fructus (cătină) 0,300 g. Antichitate de greci, daci şi romani.
Acţiune: conţine un complex de principii Scoarţa ei se folosea pentru vopsit în
biologice active cu efecte terapeutice negru şi la argăsirea pieilor datorită
dovedite. Astfel, vitamina C are acţiune conţinutului său ridicat de tanin (10–
antiscorbutică, intervine favorabil în 18%). În vechime a mai fost folosită ca
respiraţia celulară, în buna funcţionare a plantă medicinală pentru tratarea
glandelor cu secreţie in ternă, în procesul internă a bolilor de ficat, splină, rinichi,
de eliminare a toxinelor, complexul vezică urinară şi blenoragie, iar extern
vitamine B, care intervine în procesele la tratarea rănilor, durerilor de dinţi. Cu
metabolice (B1 în reglarea decoctul plantei se făceau băi copiilor
metabolismului glucidic, B2 în slăbiţi şi rahitici. Numele de Myricaria
metabolismul proteic, B6 în troficitatea provine de la numele grecesc myrike dat
celulei nervoase şi a pielii); -caroten cu speciilor de Tamarix; dendrologii susţin
rol important în integritatea structurală şi că numele plantei provine de la
funcţională a celulelor epiteliale; grecescul myrion, care înseamnă
vitamina E cu rol antioxidant, prin parfum, aluzie la mirosul plăcut ce-l
captarea reactivă a oxigenului. De degajează florile.
asemenea conţine acizi graşi nesaturaţi DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
(linoleic şi linolenic) cu rol trofic. lemnoase, înfipte în prundişul râurilor.
Indicaţii: Produsul Cătină este un foarte Tulpini roşiatice, înalte de 0,5–2,5 m,
bun tonic general; este indicat în bogat ramificate. Ramurile bătrâne
hipovitaminoze de diverse cauze, astenie muchiate, brun-roşcate, măduvă mare,
psihică şi fizică, surmenaj, stări de centrală. Frunze solzoase, liniare sau
convalescenţă, creşterea performanţelor liniar-lanceolate, obtuze, verzi-cenuşii,
sportive, ulcer gastric şi duodenal. glandulos-punctate. Flori roz, mai rar
Contraindicaţii: nu are. Administrare: 1 albe, pentamere, grupate într-un racem
capsulă de 3 ori pe zi. Prezentare: flacon spiciform terminal, simplu sau
cu 30 de capsule operculate. Păstrare: ramificat; caliciu, din sepale
ferit de căldură, lumină şi umiditate. liniar-lanceolate, verzi, persistente;
corola, din petale alungit-lanceolate, la
vârf erodat-denticulate; androceu, din 10
stamine, cu filamente concrescute
CĂTINĂ MICĂ într-un tub perigin pe lungime de 2 mm,
(Myricaria germanica (L) Desv), fam. antere intorse devenind, cu vârsta,
Tamaricaceae. Arbust bogat ramificat, aparent extorse, roşii sau purpurii;
nanofanerofit, întâlnit prin luncile gineceu, din ovar superior, piramidal, în
râurilor, pe prundişurile râurilor de 3 muchii, trimer (în interior cu
munte, reprezentând pionierul vegetaţiei numeroase ovule anatrope), stil scurt,
ce urmează a se instala pe aluviunile stigmat capitat, trilobat. Înflorire, VI–
150
VIII. Fruct capsulă, alungit-piramidală.
Seminţe linear-alungite (1/0,3 mm)
terminate cu o aristă.
CĂTINĂ ROŞIE
(Tamarix ramosissima Lbd), fam.
Tamaricaceae. Arbust rămuros, rustic,
tinctorial, tanant, medicinal,
ornamental, întâlnit prin zăvoaie, pe
aluviunile nisipoase ale râurilor, uneori
slab sărăturate, din Oltenia, Muntenia,
Dobrogea, Moldova formând pâlcuri,
mai ales pe malurile uşor înclinate ale
RECOLTARE. Frunzele (Myricari Dunării şi Siretului; lăstăreşte, butăşeşte
folium) se recoltează până în iulie, iar şi marcotează; se mai numeşte cătină.
scoarţa (Myricari cortex) primăvara, de Răspândită în Europa de Sud-Est şi Asia
pe ramuri în vârstă de 2–3 ani. de Sud-Vest, Mongolia, China.
Rădăcinile (Myricari radix) se recoltează ISTORIC. Specie indigenă, sud-est
toamna. Se usucă în camere aerisite, în europeană şi asiatică. Cunoscută încă
strat subţire, de preferat în poduri din antichitate de daci, greci, romani şi
acoperite cu tablă. Seminţele (Myricari asiatici pentru proprietăţile ei tanante,
semen) se recoltează când ajung la colorante şi medicinale. Dioscoride
maturitate. recomanda planta în durerile de dinţi. În
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. acest scop gura era clătită cu decoctul
Necunoscută. plantei de mai multe ori pe zi.
PROPRIETĂŢI Rădăcinile şi scoarţa s-au folosit la
FARMACODINAMICE. Frunzele, tăbăcitul pieilor, iar ramurile verzi la
scoarţa, rădăcinile şi seminţele au fost şi vopsitul pieilor în diferite nuanţe, de la
mai sunt utilizate de medicina populară negru la roşu-vişiniu. Medicina empirică
pentru tratarea bolilor de ficat, splină, folosea scoarţa rădăcinilor ca diuretic,
rinichi, vezică, micşorarea fluxului sudorific, aperitiv şi astringent. Scoarţa
menstrual, dureri de dinţi, răni. ramurilor se folosea ca astringent şi
MEDICINĂ UMANĂ. hemostatic. Frunzele şi ramurile se
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru foloseau contra reumatismului şi în
tratarea bolilor de ficat, splină, rinichi, bolile splinei şi afecţiunile hepatice.
vezică, micşorarea fluxului menstrual: Planta fiartă în oţet era întrebuinţată ca
infuzie, din o linguriţă plantă uscată insecticid (V. Butură, 1979). Originea
(frunze, scoarţă, rădăcini sau seminţe) şi numelui este incertă, derivând fie din
mărunţită peste care se toarnă o cană cuvântul ebraic tamaruk, fie de la
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă Tamaris, numele unui râu din Peninsula
acoperită 5–10 minute. Se strecoară. Se Iberică.
bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. Uz DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
extern. Pentru tratarea durerilor de dinţi, lemnoasă, bine dezvoltată. Tulpină
rănilor: decoct, din 2 linguriţe plantă înaltă de 1 (3) m. Lujeri de 2 ani mai
uscată, mărunţită, la 300 ml apă. Se mult sau mai puţin cenuşii-roşcaţi,
fierbe 5 minute. Se strecoară. Decoctul se fisuraţi, cu numeroase lenticele alungite.
ţine în gură mai multe ori pe zi; la Frunze ovate sau deltoid-cordate,
sfârşitul acestei operaţii de fiecare dată aproape amplexicaule, glaucescente,
gura se clăteşte cu acelaşi decoct. Rănile erodat-rugoase pe margini, alterne, mici
se spală cu decoctul obţinut, folosindu-se (2–5/1–2 mm), ascuţite. Flori
un tampon cu vată. În unele locuri roz-deschis sau albe, pentamere, grupate
decoctul este folosit pentru vindecarea în raceme spiciforme, laxe, de 2,5–4,5
leucoreei. (5) cm lungime, slab-mirositoare;
151
caliciu, din sepale inegale, cu margini acţionează asupra glandelor sudoripare
membranoase, fin-erodate; corola, din mărind sudoraţia; au acţiune
petale obovate, uşor asimetrice, obtuze, hemostatică locală; stimulează secreţia
concave, persistente în timpul glandelor salivare, gastrice, secreţia
fructificaţiei; androceu, din stamine pancreasului şi ficatului stimulând
liniar-filiforme, mai lungi decât corola, digestia. Principiile active din scoarţa
cu antere roz-deschis; gineceu, din ovar ramurilor au cu predilecţie acţiune
piramidal, prismatic, cu numeroase ovule hemostatică locală. Principiile active din
anatrope, stile şi stigmate lat-spatulate. flori stimulează funcţiile ficatului, de
Înflorire, VI–VII. Fruct, capsulă secreţie a bilei şi de golire a vezicii
piramidal-unghiulară, uniloculară. biliare; protejează celula hepatică şi
Seminţe mici (0,25 mm lungime), fără determină descongestionarea ficatului.
endosperm, cu apendice aristiform, Principiile active din frunze stimulează
acoperit cu peri lungi. funcţiile splinei, diminuează sau înlătură
durerile reumatice. Planta este folosită
pentru tratarea de diaree, litiază renală,
dischinezie biliară, icter, reumatism, boli
de splină, răni etc.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. În
medicina populară pentru tratarea
litiazei renale, diareei, dischineziei
biliare, răcelii: decoct, din 1 linguriţă
pulbere scoarţă de rădăcină la o cană
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa (250 ml) de apă. Se fierbe 5 minute. Se
ramurilor este bogată în tanin, florile lasă la răcit 15 minute. Se strecoară. Se
conţin esculină, iar frunzele derivaţi ai bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. 2.
cvercetolului, acid galic şi sulfat de sodiu. Pentru tratarea diareei cu pierderi de
RECOLTARE. Scoarţa rădăcinilor şi sânge: decoct, din o linguriţă pulbere
ramurilor (Tamarixi cortex) se recoltează scoarţă de ramuri, sau scoarţă de ramuri
primăvara. Se jupoaie, se taie în uscată şi mărunţită la o cană cu apă (250
fragmente şi se usucă la soare sau la ml). Se fierbe 5 minute. Se strecoară. Se
umbră. Frunzele (Tamarixi folium) se bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. 3.
recoltează până în iulie. Se usucă la Pentru tratarea icterului: infuzie, din 1–2
umbră, în strat subţire. Florile (Tamarixi linguriţe flori uscate peste care se toarnă
flos) se recoltează pe timp frumos, după o cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
ora 10. Se usucă la umbră în strat subţire. acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se
PROPRIETĂŢI bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. 4.
FARMACODINAMICE. Scoarţa Pentru tratarea bolilor de splină şi în
rădăcinilor şi ramurilor, frunzele şi florile reumatism: decoct, din 1 linguriţă
arbustului au utilizări terapeutice în frunze şi ramuri uscate, bine mărunţite,
medicina umană tradiţională. Scoarţei la o cană cu apă (250 ml). Se fierbe 5
rădăcinilor i se atribuie proprietăţi minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
diuretice, sudorifice, astringente şi 1–2 căni pe zi. Uz extern. 1. Pentru
aperitive; scoarţei ramurilor i se atribuie tratarea reumatismului: decoct, din 200
proprietăţi astringente şi hemostatice; g frunze şi ramuri uscate şi mărunţite la
florile sunt folosite în tratamentul 10 litri de apă. Se lasă la fiert 30 minute.
icterului, iar frunzele în tratamentul Se strecoară. Lichidul obţinut se adaugă
bolilor de splină şi al reumatismului. în cadă la apa de baie. 2. Pentru tratarea
Principiile active din scoarţa rădăcinii rănilor sângerânde: decoct, din 2
acţionează asupra epiteliului renal linguriţe scoarţă uscată de ramuri la 250
mărind excreţia şi secreţia de urină; ml apă. Se fierbe 10 minute. Se lasă la
152
răcit până la călduţ. Se strecoară. Se 15 minute înainte de masă. 5. Pentru
spală locul afectat folosindu-se un tratarea granulomului corinofil: macerat
tampon de vată. glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din mlădiţe
Gemoterapie . 1. Pentru tratarea proaspete de cătină roşie (Tamarix
trombocitopeniei congenitale şi a celei ramosissima), în asociere cu maceratul
secundare provocată de boli infecţioase şi glicero-hidro-alcoolic 1 DH, obţinut din
virale, sindroame hemoragice muguri proaspeţi de smochin (Ficus
trombocitopenice, febre eruptive, carica). Se iau 30-70 picături, o dată pe
leucopenie, boala Hand-Schuller- zi, în puţină apă cu 15 minute înainte de
Christian (histiocitoză difuză cronică), masă. 6. Pentru tratarea tulburărilor şi
tensiune abdominată şi colici flatulente întârzierilor creşterii ponderale: macerat
(prezente mai ales la sugar şi copilul glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din mlădiţe
mic), hipercolesterolemie: macerat proaspete de cătină roşie (Tamarix
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din mlădiţe ramosissima), în asociere cu maceratul
proaspete de cătină roşie (Tamarix glicero-hidro-alcoolic 1 DH, obţinut din
ramosissima). Se iau 50 picături, o dată mugurii proaspeţi de porumbar (Prunus
pe zi; în trombocitopenie se iau între 50- spinosa). Se iau 50 picături, o dată pe zi,
70 picături, o dată pe zi, în puţină apă, în puţină apă, cu 15 minute înainte de
înainte de mese sau se iau 30-40 picături, masă. 7. Pentru tratarea tulburărilor de
de 2-3 ori pe zi, în puţină apă, înainte de dentiţie: macerat glicero-hidro-alcoolic
mese. Dozele sunt valabile pentru adulţi. 1 DH, din mlădiţe proaspete de cătină
Copiilor se administrează: la cei de 1 roşie (Tamarix ramosissima), în asociere
lună, 5-10 picături; la cei între 1-6 luni, cu maceratul glicero-hidro-alcoolic 1
10-15 picături; la cei cu vârsta între 6 DH, obţinut din mugurii proaspeţi de
luni şi 1 an, 15-30 picături, la cei de brad (Abies alba). Se iau între 20-50
peste 1 an, 20-50 picături. Picăturile se picături, o dată pe zi, în puţină apă, cu
iau o dată pe zi, în puţină apă. 2. Pentru 15 minute înainte de masă. 8. Pentru
anemii hipocrome şi normocrome: tratarea limfocitozei: macerat glicero-
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din hidro-alcoolic 1 DH, din mlădiţe
mlădiţe proaspete de cătină roşie proaspete de cătină roşie (Tamarix
(Tamarix ramosissima) în asociere cu ramosissima), în asociere cu maceratul
maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH, glicero-hidro-alcoolic 1 DH, obţinut din
obţinut din mugurii proaspeţi de alun scoarţa internă proaspătă a rădăcinilor
(Corylus avellana). Se iau picături în viţei de vie (Vitis vinifera). Se iau 50
cantităţile menţionate la reţeta 1. 3. picături, o dată pe zi, cu 15 minute
Pentru tratarea mononucleozei înainte de masă (F. Piterà, 2000).
infecţioase: macerat glicero-hidro-
alcoolic 1 DH, din mlădiţe proaspete de
cătină roşie (Tamarix ramosissima), în
asociere cu maceratul glicero-hidro- CĂTUŞE (Ballota nigra
alcoolic 1 DH, obţinut din mugurii L), fam. Lamiaceae/Labiatae. Plantă
proaspeţi de coacăz negru (Ribes erbacee, perenă, hemicriptofită, comună,
nigrum). Se iau 50-70 picături, o dată pe întâlnită în apropierea aşezărilor umane,
zi, în puţină apă, înainte de masă cu 15 le lângă garduri, dărâmături, tufărişuri,
minute. 4. Pentru tratarea hepatitei cu pe marginea drumurilor, preferând
citomegalovirus: macerat glicero-hidro- locurile semiumbroase; se mai numeşte
alcoolic 1 DH, din mlădiţe proaspete de cătuşcă, urechea-porcului, urzică
cătină roşie (Tamarix ramosissima), în moartă; Germ: Balde, Brühnessel,
asociere cu maceratul glicero-hidro- Bienengekräut, Dannessel, Mausblume,
alcoolic 1 DH, al mlădiţelor proaspete de Nesselblume, Schwarzer, Schwarznessel,
ienupăr (Juniperus communis). Se iau 50 Walt Bai(n)kraut, Wildes Bienenkraut;
de picături, o dată pe zi, în puţină apă, cu Magh: Fekete peszter, Peszerce; Rus:
153
Belokudrennic cernâi. Răspândită în RECOLTARE. Se recoltează
Europa, Asia de Sud-Vest, Africa de vârfurile înflorite (Ballotae flos) sau
Nord. numai frunzele (Ballotae folium), după
ISTORIC. Plantă spontană, ce s-a ridicat roua, de preferat după ora
autohtonă, care vegetează în flora ţării 11. Se usucă la umbră, în strat subţire,
noastre din timpuri preistorice. Nume de preferabil în podurile acoperite cu tablă.
origine nesigură; după unii autori (I. COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine
Grinţescu, 1961) ar deriva din cuvântul mucilagii, flavonozide, tanoizi,
grecesc balein care înseamnă a respinge, saponozide, glucozide, ulei volatil,
probabil din cauza mirosului neplăcut al săruri minerale.
plantei. Frunzele plantei au fost folosite PROPRIETĂŢI
încă din Antichitate în terapeutica FARMACODINAMICE. Plantei i se
veterinară la vindecarea unor boli de atribuie proprietăţi sedative, antiseptice,
piele la animale şi a plăgilor. Empiric, în diuretice, vermifuge, antitusive,
medicina populară umană a mai fost cicatrizante (extern). Principiile active
folosită la epuizare nervoasă, palpitaţii, pe care le conţine diminuează
spasme esofagiene, incontenenţă urinară excitabilitatea nervoasă şi instalează
la copii, reglarea menstrei, tusei liniştea în organism, înlătură spasmele
convulsivă etc. musculare ale tubului digestiv; distrug
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom microorganismele; favorizează excreţia
târâtor, scurt. Tulpină erectă, păroasă şi secreţia de urină, mărind cantitatea ei
(perii sunt îndreptaţi în jos), verde sau eliminată în timp; provoacă eliminarea
brun-violetă, cu miros neplăcut, înaltă de viermilor intestinali; elimină accesele de
30–100 cm; ramificată. Frunze tuse; favorizează vindecarea rănilor
scurt-peţiolate, ovate, pe margini crenate, grăbind epitelizarea. Întrebuinţată ca
păroase pe ambele feţe, pe cea inferioară tonic, antispasmodic, vermifug, în stări
mai ales de-a lungul nervurilor, opuse. de anxietate, ca cicatrizant, antigutos,
Flori purpurii, rar roz sau albe, antihemoroidal, antireumatic etc.
scurt-pedunculate, dispuse în verticile MEDICINĂ UMANĂ.
axilare formate din dicazii ce cuprind 3– FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
7 exemplare; caliciu campanulat, plisat, tratarea de gută, reumatism, anxietate,
pubescent, cu 5 dinţi acuminaţi, mai mult epuizare nervoasă, palpitaţii, spasme
sau mai puţin aristaţi; corolă bilabiată, cu esofagiene, incontinenţă urinară la copii,
tubul drept şi pubescent, în interior cu un tuse convulsivă, reglarea menstrei şi ca
inel păros, labiul superior convex, pe faţa tonic: infuzie, din 1–2 linguriţe plantă
externă cu peri lungi, moi şi deşi (vilos), uscată mărunţită, peste care se toarnă o
labiul inferior trifidat, cu vinişoare albe; cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
androceu cu filamentele staminale acoperit 10–15 minute. Se strecoară. Se
puberale, purtând antere brune. Înflorire, bea conţinutul a 3–4 căni pe zi, cu
VI–VIII. Fructe, nucule ovoide mici (2 înghiţituri rare. Uz extern. Pentru
mm), negricioase, netede. tratarea rănilor (grăbeşte cicatrizarea
lor); a) sucul, obţinut prin zdrobirea şi
stoarcerea frunzelor se aplică pe locul
afectat; b) frunzele proaspete, se culeg,
se opăresc cu apă clocotită şi se aplică pe
locul afectat.
CĂTUŞNICĂ (Nepeta
cataria L), fam. Lamiaceae/Labiatae.
Plantă erbacee, perenă,
154
hemicriptofit-camefită, cultivată, oamenii satelor au observat că planta
spontană prin fâneţe, tufărişuri, sub este căutată de pisici, care se tăvălesc
garduri vii, marginea drumurilor, locuri peste ea şi o mănâncă, probabil tot
ruderale, pietroase, locuri gunoite; se mai pentru vindecarea unor boli ale lor. În
numeşte cătuşă mică, cătuşine, cătuşnic, ţara noastră, cercetările pentru luarea în
cătuşinică, floare de nimica, iarbă cultură a plantei au început la Staţiunea
flocoasă, iarba mâţei, iarba vântului, de Plante Medicinale din Cluj (1923).
minta mâţei, poala Sfintei Mării, smeiţă, Astăzi planta are aproape aceleaşi
urzică moartă; Germ: Andorn, utilizări în medicina populară, iar în
Bienengekräut, Bienenkraut, Gemeine industrie este folosită pentru extragerea
Katzenminze, Katzenkraut, Katzenmünze; esenţei de Nepeta, întrebuinţată în
Magh: Macska menta, Macskafü, parfumerie.
Matska menta, Matska nádra fü, Erdei DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
csombor, Gyöngymenta; Rus: Kotovnik fibroase ce pornesc dintr-un rizom
koşacii. Răspândită în Europa şi Asia. lemnos, ramificat. Tulpină erectă,
ISTORIC. Planta vegetează pe tetramuchiată, scurt-păroasă (cu peri
teritoriul României din timpuri simpli, albi, curbaţi în jos), ramificată,
îndepărtate. Ea a fost folosită de înaltă de 40–100 cm. Frunze
medicina populară încă din Antichitate, triunghiular ovate, opuse, crenat-serate,
pentru tratarea de tuse, năduşală (răceală cu baza cordată, nervaţiune reticulată,
cu transpiraţii puternice), căderea rânzei pe faţa superioară verzi, pe cea
(indigestii, afecţiuni gastrice şi inferioară cenuşii, scurt şi des păroasă,
intestinale), rast (inflamaţia splinei), cu peţiolul păros. Flori roz, rar albe,
dureri de cap, boli neuropsihice, ameţeli, grupate în verticile dese, dispuse la
tratarea bubelor, se punea în apa de subsuoara frunzelor dinspre vârful
scăldat ca să-i întărească pe cei slăbănogi tulpinii, formând în ansamblu un racem,
şi cei cu oase strâmbe. Planta pisată şi scurt şi des-păros. Caliciul îngust,
amestecată cu grăsime se punea pe tubulos, scurt şi des-păros. Corola
pântecele copiilor bolnavi de dizenterie. tubuloasă, pubescentă, lărgită anterior,
În zona Munţilor Apuseni, cei care aveau labiul superior cu doi lobi, labiul inferior
ameţeli se afumau cu planta ca să le de 2 ori mai lung decât cel superior,
treacă, iar pentru dureri de cap fierbeau purpuriu sau violaceu-punctat. Stamine
planta şi cu decoctul obţinut se spălau pe închise în labiul superior, cu antere
cap. Tot decoctul mai era folosit la violete-albăstrui. Înflorire, V–VII.
tratarea bubelor pentru a se vindeca. Polenizare entomofilă. Fructe, nucule
Pentru înlăturarea colicilor abdominale se elipsoidale, brune, netede, grupate câte
bea ceai neîndulcit din această plantă patru în caliciul persistent.
uscată. Ceaiul din frunze se lua împotriva
bolilor neuropsihice. Pentru tratarea de
rast (inflamarea splinei) şi în bolile de
stomac se lua o mână de plantă
proaspătă, se pisa, se amesteca cu o mână
de ceapă tăiată mărunt şi cu 3 ouă, se
prăjeau în unt proaspăt, ulei sau untură
de gâscă. Amestecul astfel pregătit se
întindea pe o pânză de in şi se ţinea cât
putea suporta de cald pe locul dureros (pe
splină sau stomac). Această cataplasmă se
schimba la 2 zile. Tratamentul extern se RECOLTARE. Din flora spontană
completa cu unul intern, constând din se recoltează vârfurile înflorite (Nepetae
ceai de cătuşnică uscată, care se bea din 2 catariae summitates), după ce s-a ridicat
în 2 ore câte o ceaşcă. De multă vreme roua, recomandabil după ora 11. Se
155
usucă la umbră, în strat subţire, preferabil combaterea colicilor intestinali şi
în podurile acoperite cu tablă. Recoltarea stimularea digestiei prin excitarea
din cultură se face la începutul secreţiilor gastrointestinale: a) infuzie,
îmbobocirii, prin cosire, pe timp frumos, din 1 linguriţă plantă uscată mărunţită
după ce s-a ridicat roua. Se taie zilnic la peste care se toarnă o cană (250 ml) cu
15–20 cm de sol cât se poate prelucra apă în clocot. Se lasă acoperită 15
(usca şi distila). După prima recoltare se minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
prăşeşte. A doua recoltare are loc la 45– 1–2 căni pe zi; b) infuzie în vin, din 1
50 de zile. Uscarea artificială la linguriţă plantă mărunţită peste care se
temperatura de 33oC. Uscarea naturală se toarnă o cană (200 ml) cu vin fiert în
face la umbră, în încăperi adecvate. clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se
Randamentul de uscare este de 5:1. strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni
Produsul uscat trebuie să aibă maximum pe zi. Uz extern. Pentru stimularea
3% frunze brunificate şi maximum 1% salivaţiei şi combaterea durerilor de
resturi de tulpini nefoliate. Nu se admit dinţi: frunze proaspete, se spală şi se
fructificaţii. Produsul în stare proaspătă mestecă îndelung.
trebuie să aibă maximum 2% frunze
îngălbenite şi maximum 1% resturi de
tulpini. Producţia de herba uscată este de
25–30 q/ha. CÂNEPA-CODRULUI
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta (Eupatorium cannabinum L), fam.
conţine ulei volatil (0,20–0,70%), în Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
compoziţia căruia, în funcţie de perenă, hemicriptofită, întâlnită în zona
provenienţă, se găseşte carvacrol, de deal şi de munte, prin locuri umede,
nepetol, acid nepetalic, nepetalactone, zăvoaie, pe lângă ape; se mai numeşte
cantităţi mici de timol şi pulegonă. Miros canipoale, cânepă de apă, cânepa
plăcut aromat. Asemănător celui de vrăghiei, dobromnic, dobronic,
lămâie, gust slab-amar. dobrovnică, dumbrojnic, dumbravnic,
PROPRIETĂŢI iarbă de întruele, sburătoare, smeoaică,
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene smeiţă; Franc: Eupatoire; Germ:
înflorite ale plantei posedă proprietăţi Wasserhanf, Hanfähnlicher Wasserdost,
sedative, tonic-amare, stomahice, Gichgekräutig, Gichtrebe, Leberklette,
antitusive, bactericide şi bacteriostatice, Wilder Hanf; Magh: Kender pakóca,
imuno-stimulente etc. Principiile active Vizi kender, Pakóca, Sédkender; Rus:
pe care le are au proprietatea de a stimula Poskonnik konopliovâi, Sebaş; Ucr:
secreţiile salivare, secreţiile gastrice şi Davnek. Răspândită în Europa, Asia,
intestinale favorizând digestia, Africa de Nord.
diminuează excitabilitatea nervoasă, ISTORIC. La origine numele
acţionează asupra centrului tusei plantei a fost Agrimonia eupatoria, creat
înlăturând procesul tusiv; omoară după numele împăratului pontic
bacteriile şi împiedică înmulţirea lor. Mithridates Eupator (132–63 îHr) care a
Prezintă importanţă în medicina umană ocupat cele mai multe oraşe greceşti de
populară. Are miros puternic, penetrant. pe litoralul Mării Negre şi şi-a extins
Folosite în tratamentul tusei, anorexiei, puterea asupra Regatului Bosporan
tuberculozei şi pentru tratarea altor intrând în alianţă cu triburile de sciţi,
afecţiuni pulmonare, tulburărilor bastarni şi traci (110–107 îHr). Planta
nervoase şi stimularea secreţiilor gastro- vegetează meleagurile României încă
intestinale. din Antichitate. Rădăcina şi frunzele
MEDICINĂ UMANĂ. erau folosite de localnici contra
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru hidropiziei (numită de ei dropică),
mărirea imunităţii organismului, tratarea eczemelor (numit de ei de dat, daturi),
tulburărilor nervoase, durerilor pectorale, petelor datorate bolilor de ficat etc. În
156
vremuri nu prea îndepărtate aceste boli pentru medicina umană şi veterinară
erau tratate cu planta cunoscută sub tradiţională, etnoiatrică. Proprietăţi:
denumirea de Radix et herba Cannabis diuretic, antifebril, colagog-coleretic,
aquaticae. Astăzi nu mai este utilizată laxativ, emetic, antibiotic, antihelmintic,
decât pe alocuri de medicina populară. cicatrizant extern. Principiile active pe
Planta mai este folosită la tratarea care le posedă acţionează asupra
animalelor de febră aftoasă. epiteliului renal mărind cantitatea
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină secreţiei şi excreţiei de urină;
cilindrică, uşor tuberizată. Tulpină diminuează sau înlătură febra;
cilindrică, scurt păroasă, simplu sau stimulează secreţiile celulei hepatice şi
ramificată, înaltă până la 175 cm. Frunze prin aceasta volumul de bilă, favorizează
compuse din 3–5 foliole lanceolate, cu eliminarea bilei prin stimularea
marginile inegal dinţate, dispuse opus, contracţiilor vezicii biliare; determină o
scurt-peţiolate. Flori roşii, tubuloase, purgaţie uşoară; provoacă distrugerea
dispuse în racem, unde fiecare ramificaţie microbilor, eliminarea viermilor
este alcătuită din antodii. Înflorire, VII– intestinali, voma; extern favorizează
IX. Fructe, achene mici, cu papus procesul de epitelizare, grăbind
dezvoltat. vindecarea rănilor.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. Utilizată
pe scară redusă. Pentru tratarea bolilor
de rinichi, stimularea secreţiei de bilă şi
eliminarea ei din vezica biliară,
eliminarea viermilor intestinali, febră:
infuzie, din ½ linguriţă părţi aeriene de
plantă uscate şi mărunţite, sau ½
linguriţă rizom şi rădăcini uscate şi
mărunţite peste care se toarnă 100 ml de
apă în clocot. Se lasă acoperită 15
RECOLTARE. Părţile aeriene ale minute. Se strecoară. Se bea cu
plantei (Eupatorii cannabini herba) se înghiţituri rare şi cu prudenţă. Atenţie!
recoltează vara, în iulie–august, pe timp La senzaţia cât de mică de rău se
frumos. Se usucă la umbră în strat foarte renunţă la tratament. Uz extern. 1.
subţire, de preferat în poduri acoperite cu Pentru tratarea dermitelor şi rănilor:
tablă şi bine aerisite. Se păstrează în saci decoct, din 2 linguriţe plantă mărunţită
textili. Rizomul şi rădăcinile (Eupatorii la o cană apă. Se lasă la fiert 10 minute.
cannabini rhizoma et radix) se recoltează Se lasă la răcit 15–20 minute. Se
toamna la sfârşitul vegetaţiei. Se spală de strecoară. Se aplică spălături pe răni. 2.
pământ (dacă este cazul). Se usucă în Pentru tratarea reumatismului: băi, cu
poduri acoperite cu tablă. Se păstrează în decoctul obţinut din părţile aeriene ale
saci textili. plantei.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile Fitohomeopatie . Uz intern. Pentru
aeriene conţin substanţe amare tratarea debutului de gripă, febre
(eupatorina, eupatoriopicrina), intermitente, diareei biloase, congestiei
alcoolo-rezine, tanoizi, un saponozid, hepatice, laringito-traheitei,
steviozidă (substanţă de 300 de ori mai reumatismului acut şi subacut: tinctura-
dulce ca zahărul) etc. Rizomul şi mamă obţinută din planta proaspătă de
rădăcinile conţin ulei volatil şi un derivat cânepa-codrului (Eupatorium
furanic, euparina, săruri minerale. cannabinum) în diluţiile a 4-a
PROPRIETĂŢI centezimală.
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru
ale plantei şi rădăcina au importanţă tratarea febrei aftoase: decoct, din
157
părţile aeriene ale plantei. Se Centrală în Europa pe două căi de
administrează prin breuvaj bucal (se migraţie a popoarelor: una a fost calea
toarnă pe gât). Efect antifebril (Igeborg nordică, iar alta calea sudică. Pe calea
Bogdan, 1989). nordică, în secolul al VI-lea îHr, sciţii au
adus cânepa în zona Ucrainei şi în Delta
Dunării. De aici, cânepa a ajuns la
triburile slave şi germanice care locuiau
CÂNEPĂ (Cannabis în zonele nordice al Europei. Pe a doua
sativa L), fam. Cannabinaceae. Plantă cale, cea sudică, cânepa a trecut din Asia
erbacee, anuală, unisexuat-dioică, Mică la greci (anul 450 îHr), apoi la
cultivată, adeseori subspontană, originară romani şi la gali. Cultura acestei plante
din Asia Centrală; se mai numeşte aldan, este amintită în lucrările lui Lucilius şi
cânepă de iarnă, cânepă de toamnă, Plinius cel Bătrân. De la Gali, Hiero al
cânipă, dudăi, durhaiu, durhălani, II-lea (306–215 îHr), tiran al Syracusei
haldani, haldaroi, haşiş, haldan, (275 îHr), îşi aducea fibra necesară
holdane, pordici; Bulg: Kenever, Konop; echipării corăbiilor sale. În celelalte
Engl: Hemp; Franc: Chanvre; Germ: continente, cânepa a fost introdusă
Hanf, Baftling, Herbsthanf, Mesch, târziu. În America de Nord, ea a fost
Semenhanf; Magh: Kender, Magas introdusă în secolele al XVI-lea şi al
Kender, Vetett kender, Virágos kender; XVII-lea, iar în America de Sud în
Rus: Konoplea, Konopelia posevnaia; secolul al XVIII-lea. Astăzi, principalele
Ucr: Konoplea. Răspândită în Europa şi ţări cultivatoare de cânepă sunt India,
Asia, introdusă în America. Pakistan, Turcia, RPD Coreană, ţările
ISTORIC. Patria cânepii este greu din CSI, România, Polonia, Ungaria,
de precizat, la fel începutul culturii Bulgaria.
acestei plante. Documentele cele mai DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
vechi semnalează doar întrebuinţările pivotantă, adâncă în sol până la 2 m,
fibrelor ei, care ar fi putut proveni şi de la ramificată. Tulpină viguroasă, erectă,
plantele de cânepă din flora spontană. O. înaltă de 30 cm până la 5 m, în funcţie
Heuser (1927) consideră Asia Centrală ca de condiţiile ecologice şi desimea
patrie a cânepii. Cânepa cultivată provine culturii. Plantele mascule sunt mai înalte
din cea sălbatică. China este considerată şi mai subţiri decât cele femele. Fibrele
ca prima ţară cultivatoare de cânepă. textile se formează în periciclu; într-un
Împăratul chinez Sheng Nun, prin anul fascicul (fibră tehnică) se grupează 12–
2800 îHr, îşi învăţa supuşii să cultive 38 fibre elementare (celule). Frunze
cânepă de la care foloseau fibrele în digitat-3–7-sectate, cu foliole lanceolate,
confecţionarea de haine, sămânţa în dinţate, pubescente pe faţa inferioară;
scopuri alimentare şi tulpinile drept cele bazale opuse, în partea superioară
combustibil. În India, cânepa a fost alterne, lung-peţiolate. Inflorescenţa
cultivată ca plantă narcotică şi ca plantă masculă, cimă bipară (cânepă de vară),
medicinală, mai târziu a fost folosită ca cu flori pedunculate, alcătuite dintr-un
plantă pentru fibră. În Africa de Nord, perigon cu 5 foliole, alb sau
cânepa a fost introdusă în Evul Mediu, galben-verzui, androceu din 5 stamine.
deci destul de târziu şi a fost folosită Inflorescenţa femelă (cânepa de
pentru extragerea haşişului. Secta toamnă), spic aparent, cu flori mici, abia
religioasă războinică haşaşin folosea vizibile, aşezate câte două la subsuoara
înainte de luptă haşiş. Drogul le exalta unor bractee, ovar inferior cu 2 stigmate;
luptătorilor eroismul fanatic şi cruzimea. stilul lipseşte. Înflorire, VII–VIII. Fruct,
Ei au pricinuit armatelor cruciate mari nuculă rotundă sau ovoidă, uşor
pierderi. Cânepa a fost cultivată în comprimată, cu pericarpul lucios,
Europa încă din Antichitate pentru cenuşiu-argintiu, până la cafeniu.
obţinerea de fibre. Ea a ajuns din Asia Sămânţa fără perisperm.
158
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
eliminarea pietrelor la rinichi (litiază
renală): decoct, din 1 pahar sămânţă de
cânepă la 3 pahare lapte dulce nefiert.
Se fierb împreună la foc domol, până
cantitatea ajunge la jumătate. Se bea în
cursul unei zile. Se repetă 5 zile, după
care se face o pauză de 10 zile.
Tratamentul durează până la eliminarea
pietrelor. 2. Empiric, pentru tratarea
RECOLTARE. Cânepa semănată hemoroizilor (trânji) şi pentru
exclusiv pentru fibre se recoltează o eliminarea limbricilor: decoct, din
singură dată, atât plantele femele cât şi puzderia de la meliţă. Se fierbe 10
cele mascule. Data recoltării o reprezintă minute. Se lasă să se răcească. Se bea
sfârşitul înfloritului plantelor mascule. conţinutul câte unui pahar pe zi. 3.
Plantele nu se recoltează prin smulgere, Empiric, în trecut, pentru tratarea
ci se taie manual cu secera sau mecanic bolilor venerice şi scurgerilor la femei:
cu cositoarea sau secerătoarea. După decoct, din 2 linguri seminţe la 500 ml
tăiere, tulpinile se lasă să se usuce şi să se apă. Se fierbe 15 minute. Se lasă la răcit.
îngălbenească pe o parte, apoi se întoarce Se bea conţinutul a câte unui pahar de 3
pe partea cealaltă. După uscare, tulpinile ori pe zi (dimineaţa, la prânz şi seara).
se leagă în snopi de 15–20 cm grosime. 4. Empiric, contra hemoragiilor, se lua
Măsurarea grosimii se face la mijlocul scrumul din petec de cânepă trecut prin
snopului. Se folosesc legături din tulpini sită. 5. Empiric, pentru tratarea de
de cânepă. Scurtarea frunzelor se face la tuberculoză: decoct concentrat, din
legarea snopilor. Producţie 5.000–6.000 sămânţă de cânepă. Sămânţa se alege, se
kg/ha. Condiţii de calitate. Calitatea spală şi se fierbe cca 60 minute. Zeama
superioară, cuprinde peste 90% tulpini ce rămâne se dă bolnavului să bea
de culoare galbenă şi galbenă-deschis, conţinutul a câte unui pahar de 3 ori pe
lungi de cel puţin 150 cm şi groase de zi (dimineaţa, la amiază şi seara). 6.
maximum 6 mm, fără corpuri străine. Empiric, în Munţii Apuseni, femeile,
Calitatea I, cuprinde tulpini de cel puţin după naştere, pentru a-şi alina durerile,
90% tulpini galbene sau galben-deschis, beau câte o ceaşcă de ceai făcută din
lungi de 130 cm şi groase de 6 mm. sămânţă de cânepă. 7. Pentru tratarea de
Tulpinile trebuie să aibă o umiditate de tuse: decoct, din puzderia de cânepă
bază de 14% şi maximum 18%. Până la fiartă în vin alb. Se bea conţinutul a 4–5
topire tulpinile să se păstreze în condiţii linguri. Uz extern. 1. Pentru tratarea
bune, pentru a nu se deprecia fibrele. bubelor dulci, a bubelor: alifie, din
Păstrarea se face sub şoproane. sămânţă de cânepă, untură şi coajă de
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. bostan arsă. Sămânţa se pisează bine, se
Seminţele conţin grăsimi (33%), proteine amestecă apoi cu untură nesărată şi cu
(27,12%), substanţe extractive neazotate cenuşa rezultată de la coaja de bostan
(20,23%), celuloză brută (11,30%), apă arsă. Cu alifia obţinută se ung bubele
(7,25%), cenuşă (4,07%). dulci. 2. Pentru tratarea de hemoroizi:
PROPRIETĂŢI
decoct, din puzderia de cânepă rămase
FARMACODINAMICE. Medicina
de la meliţă; se fac 2–3 băi pe zi în
populară atribuie principiilor active din
regiunea anală (reţeta se practică în
seminţe însuşirea de a dizolva calculii
comunele din judeţul Gorj). 3. Pentru
renali, de a combate scurgerile vaginale
tratarea de reumatism: decoct, din
la femei, de neutralizare a bacteriilor care
legăturile de cânepă fierte cu sare arsă.
întreţin tuberculoza etc.
MEDICINĂ UMANĂ.
Soluţia obţinută este folosită la
îmbăierea zonelor reumatice dureroase.
159
Fitohomeopatie . Uz intern. 1. Pentru medicinale ca antipiretic, diaforetic,
tratarea inflamaţiilor căilor urinare stimulatorul circulaţiei şi sedativul tusei.
inferioare constând din cistite şi metrite Indienii din vestul SUA foloseau planta
acute (mai ales debutul uretritei în tratamentul bolilor venerice.
blenoragice), disurii; opacifierea corneei, Locuitorii antici de pe teritoriul ţării
cataractele prezente la alcoolici şi la noastre, tracii, dacii şi mai apoi romanii
fumători; gastralgiile din sindromul solar foloseau planta ca antispastic în astmul
acut: tinctura-mamă (preparată din bronşic şi în urticarie. În anul 1887
vârfurile înflorite ale plantelor bărbăteşti japonezul Nagai a obţinut alcaloidul pur
şi femeieşti), în diluţiile a 4-a şi a 5-a numit efedrină. În anul 1930 cercetătorii
centezimală. 2. Pentru tratarea chinezi izolează din plantă efedrina şi
bronşitelor, astmului bronşic umed, tot ei demonstrează acţiunea
traheite cutarale agravate în poziţia farmaceutică constând din creşterea
culcat: tinctura-mamă în diluţia a 4-a presiunii sanguine, relaxarea spasmelor
centezimală. 3. Pentru tratarea anumitor musculaturii bronşice şi ale tubului
tulburări psihice de tipul surmenajelor cu digestiv, stimulează sistemul nervos
tristeţe, tulburări de vorbire, frică, central. Doi ani mai târziu este
iratibilitate, cefalee: tinctura-mamă în sintetizată. Deşi planta are o bună
diluţiile a 5-a şi a 9-a centezimală. acţiune spasmolitică la nivel bronşic, în
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz urticarie, exantem seric şi în alergia
intern. 1. Empiric, pentru tratarea pestei fânului, ea este sporadic folosită ca
la porci, li se administra seminţe de plantă medicinală. Acţiunea principiilor
cânepă. 2. Empiric, contra gălbezei la oi, active pe care le conţine este rapidă şi nu
se lua pleavă de cânepă, se usca bine, provoacă tahicardie, cum se întâmplă la
apoi se închideau animalele într-un grajd efetonina obţinută prin sinteză.
cald şi se afumau cu ea, ca să strănute, să DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
dea boala afară. 3. Empiric, în Banat, se flexuoasă, foarte ramificată la bază, cu
fierbeau vârfurile florale de cânepă şi ramuri desfăcute, noduroase, întinse,
zeama obţinută se administra oilor atârnânde sau culcate, de 30–80 (100)
gălbejite prin breuvaj bucal (se turna pe cm lungime. Lemnul posedă vase
gât) (V. Butură, 1979). perfecte (trahee) ca foioasele. Frunze
opuse, mici (2 mm), concrescute la bază.
Flori unisexuat-dioice, galbene; cele
CÂRCEL (Ephedra mascule (formate din stamine şi
distachya L), fam. Ephedraceae. Arbust perigon) sunt grupate 8–16 în
sau subarbust dioic, nanofanerofit, glomerule; cele femele sunt grupate în
întâlnit la câmpie şi coline, în stepă şi inflorescenţe amentiforme. Înflorire, V–
silvostepă, pe calcare, marne, nisipuri, VI. Fruct, bacă falsă, subglobuloasă,
soluri cernoziomice, pe litoralul Mării roşie, comestibilă, dulce-acrişoară, cu 2
Negre (la Gura Portiţei, Topalu, Mamaia, seminţe înconjurate de un involucru
Agigea, Techirghiol, Eforie), în cărnos, roşiatic.
Transilvania (la Suatu, Cheile Turzii), în
judeţele Buzău, Vaslui; se mai numeşte
slăbănog, slăbăhog de astm, slăbănogul
bolilor de piept; Germ: Gemeines
Meerträubchen; Magh: Csikófark; Rus:
Hovinik dvukkoloskovii. Răspândit în
Europa şi Asia.
ISTORIC. Planta este cunoscută
încă din Antichitate. În China, cu 5000
ani îHr, era cunoscută sub numele RECOLTARE. Părţile aeriene ale
Ma-Huang şi folosită în scopuri plantei (Ephedrae herba) se recoltează
160
în timpul înfloritului. Se usucă la umbră lângă izvoare şi băltoace, pe margini de
în şoproane sau camere bine aerisite. Se drumuri, prin şanţuri; se mai numeşte
păstrează în pungi de hârtie. pufuliţă de munte, răcitoaică.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile Răspândită în Europa şi Asia.
aeriene uscate conţin alcaloizii: ISTORIC. Plantă autohtonă.
1-efedrina, d-pseudoefedrina, Vegetează teritoriul României din
steroizomerul efedrinei, vremuri foarte îndepărtate. Probabil a
d-N-metilpseudoefedrina, l-norefedrina, fost cunoscută în Antichitate şi de daci.
d-norpseudoefedrina, benzilmetilamina, DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
efedrina; tanin (8–9%), zaharuri, scurt, care în timpul înfloririi emite
mucilagii, rezine, catechine, urme de ulei stoloni; ei au poziţie subterană, la
volatil, substanţe minerale. început, iar mai târziu ies la suprafaţă şi
PROPRIETĂŢI formează rozete sesile de frunze.
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene Tulpină aeriană erectă, abundent
ale plantei au importanţă pentru ramificată, în partea inferioară cu 4
medicina umană. Produsul a fost folosit muchii şi glabră, în partea superioară cu
mult ca diaforetic, antipiretic, 4 linii fin păroase (peri simpli), înaltă de
antireumatic şi antigutos. A servit mult 10–80 (100) cm, cu vârful nutant înainte
timp pentru extracţia efedrinei. Efedrina de înflorire. Frunze opuse, ovat
naturală are o bună toleranţă. Nu lanceolate, acute la ambele capete, pe
provoacă tahicardie. Are acţiune faţa superioară glabre, iar pe cea
spasmolitică la nivelul bronşic. Utilizată inferioară şi pe nervuri păroasă, pe
în astmul bronşic, urticarie, exantem margine puternic dinţate. Mugurii florali
seric, alergia fânului. Acţiunea este ascuţiţi la ambele capete şi nutanţi. Flori
rapidă. În doze mai mici se administrează la început albicioase mai târziu roze;
în bronşita asmatiformă, emfizem corolă de 6–10 mm lungime, puţin mai
pulmonar şi pertussis. În prescripţii se lungă decât caliciul. Înflorire, VII–X.
asociază cu expectorante. Fruct, capsulă des cenuşiu păroasă, cu
MEDICINĂ UMANĂ. peri glanduloşi, disperşi. Seminţe
FITOTERAPIE. Uz intern. Efedrina obovoidale, mai mult sau mai puţin
se administrează sub formă de soluţii, comprimate şi des papiloase.
pulberi, comprimate în doze de 0,05 g, în
soluţii injectabile 1% şi 5%. În Dobrogea,
Delta Dunării, satele de pe litoral se
foloseşte planta în tratamentul bronşitei,
astmului bronşic, enurezisului nocturn:
infuzie, din 1 linguriţă pulbere plantă
peste care se toarnă o cană (200 ml) cu
apă în clocot. Se lasă acoperită 15
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
1–2 căni pe zi. Uz extern. Efedrina se
utilizează sub formă de supozitoare, RECOLTARE. Părţile aeriene
unguente sau picături pentru nas. Local superioare ale plantei (Epilobi roseumae
determină calmarea cefaleelor produse de herba) se recoltează în timpul înfloririi
sinuzită. prin ruperea acestora. Produsul biologic
format din frunze şi flori se usucă la
umbră, în strat subţire, de preferat în
poduri acoperite cu tablă. Se păstrează
CÂRLIGEI (Epilobium în saci textili. Planta poate fi folosită şi
roseum Schreb), fam. Onagraceae. Plantă în stare proaspătă.
erbacee, întâlnită în regiunile montane COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rizomi
prin locuri umede, depresiuni, văi, pe şi rădăcinile conţin saponozide
161
triterpenice, amidon, ulei volati, zaharuri, plantă uscată şi foarte bine mărunţită
tanoizi, flavonoide, săruri minerale. În peste care se toarnă 200 ml apă în
frunze se află vitamina C, β-caroten, iar clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute.
în flori saponozide flavonice etc. Se strecoară. Se bea conţinutul a 2–3
PROPRIETĂŢI căni pe zi, cu 30 minute înainte de
FARMACODINAMICE. Părţile masă; d) decoct, din 1 linguriţă cu vârf
superioare aeriene ale plantei au utilizări plantă uscată şi mărunţită la o cană (250
în medicina umană tradiţională în unele ml) cu apă. Se fierbe 3–5 minute. Se
localităţi submontane. Li se atribuie strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni
însuşiri depurative, diuretice, colagoge, pe zi; e) pulbere flori şi pulbere frunze,
coleretice, antiinflamatoare, în părţi egale câte 1 linguriţă rasă, se ţin
dezinfectante, astringente, hemostatice, sub limbă cca 5 minute şi apoi se înghit
decongestionante, regeneratoare, cu apă.
remineralizante. Activează procesele
fiziologice de eliminare a toxinelor pe
cale gastrointestinală, renală şi prin CÂRMÂZ (Phytolacca
glandele sudoripare; activează funcţia americana L), fam. Phytolaccaceae.
renală mărind cantitatea de urină Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită,
eliminată şi o dată cu ea toxinele; industrială, tinctorială, la Rodna
stimulează funcţiile hepatice; stimulează cultivată, în alte locuri este subspontană,
secreţia de bilă; diminuează inflamaţiile, întâlnită pe lângă garduri, pe lângă
până la dispariţia lor; favorizează drumuri, în locuri umbroase, mai ales în
ameliorarea congestiei provocată de sudul ţării; se mai numeşte bob de mare,
aportul sanguin crescut, scădere a carmuză, cărmăz, cărmâz, cărmuz,
întoarcerii venoase sau de o altă cauză; rumeioară, rumenioară, rumeneală,
stimulează şi grăbeşte refacerea strugurel, struguri de mare; Germ:
structurilor (ţesuturilor) afectate, mai ales Kermesbeere, Kermspflanze; Magh:
a celor hepatice, gastrointestinale, renale Alkermes, Alkörmös, Vérfürt; Rus:
şi ale prostatei, stimulează funcţia Lakonos amerikanski; Turc: Kirmiz.
pancreatică; remineralizează organismul. Răspândită în America de Nord.
MEDICINĂ UMANĂ. ISTORIC. Planta este originară din
FITOTERAPIE. Pentru tratarea America de Nord. De aici, a fost adusă
hepatitei, hepatitei cronice, cirozei în Europa, în anul 1650. Fructele
hepatice, afecţiunilor căilor biliare, zemoase au fost folosite şi încă se mai
afecţiunilor tubului digestiv (colite, ulcer folosesc la colorarea în roşu a vinurilor
gastro-duodenal), prostatei, adenomului şi a prăjiturilor. În America se foloseşte
de prostată: a) suc, extras din planta în alimentaţie, ca salată.
proaspăt recoltată; se taie mărunt şi se DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
introduce într-un robot pentru prepararea napiformă. Tulpini înalte până la 2,5 m.
sucului; se bea câte o lingură de 3 ori pe Frunze groase, ovat-eliptice sau
zi, cu 30 minute înainte de masă – ovat-lanceolate (14–27/6–11 cm),
cantitatea de suc măsurată (o lingură) se acuminate, peţiolate, glabre, cu nervuri
adaugă unei jumătăţi de pahar cu apă; b) terţiare netransparente. Flori mici, albe,
extracţie de suc în apă, din frunze şi flori mai târziu purpurii, grupate în raceme
pisate bine până devin o pastă. Se pun cilindrice de cca 10 cm lungime.
într-un pahar şi se adaugă apă. Se Înflorire, VI–IX. Fruct, bacă multiplă,
amestecă cu o linguriţă inoxidabilă sau roşu-închis, cu 10 coaste. Sămânţă
cu o lingură de lemn. Se acoperă şi se neagră.
lasă în repaus 2–6 ore. Se strecoară şi se
bea de două ori pe zi (dimineaţa şi seara)
câte o jumătate de pahar; c) infuzie, din 1
linguriţă cu vârf pulbere plantă sau
162
pentru tratarea de pojar: se pun câteva
fructe în rachiu; se lasă 10 zile la
macerat; se strecoară şi se leagă pe zona
stomacului copiilor bolnavi.
Fitohomeopatie . Uz intern.
Tinctura-mamă se prepară din planta
întreagă recoltată la maturitate. 1. În
inflamaţiile, durerile şi tumefacţiile
sânilor, mai ales la reumatice,
dismenoreice, cu menstrele abundente şi
RECOLTARE. Fructele se recoltează în avans, precedate de dureri mamare, în
la maturitatea fiziologică. În scopuri mamite şi mastite acute: tinctura-mamă,
medicinale se folosesc proaspete. se administrează diluţia a 4-a
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rădăcina centezimală; în nodozităţile cronice, se
conţine alcaloidul fitolacacina, ulei administrează tinctura-mamă, în
volatil, saponine. Frunzele conţin diluţiile a 4-a şi a 5-a; în mamalgiile
saponine triterpenice iritante, neinflamatorii se administrează diluţiile
antiinflamatoare, şi un procent ridicat de centezimale de la a 5-a la a 9-a..
vitamine C, B, PP. Seminţele conţin concomitent se pot pune comprese cu
saponine. Substanţele au acţiune tinctura mamă, folosindu-se tifon. 2. În
mitogenă stimulând formarea limfocitelor stările gripale, în angine, amigdalită,
T. faringită difterică, faringita foliculară a
PROPRIETĂŢI oratorilor, dureri la nivelul cicatricelor
FARMACODINAMICE. Principiile active pe timp rece şi umed: tinctura-mamă, se
din plantă au utilizări medicinale. administrează în diluţia a 4-a
Extractele din frunze şi rădăcini sunt centezimală. 3. În stările gripale însoţite
hipotensive. S-a izolat o proteină de reumatism articular acut sau subacut,
antivirală. Preparate pe bază de atralgii şi periostalgii, sciatică blefarită
fitolacacină sunt comercializate în Anglia şi blefaroconjunctivită reumatismală:
şi Germania, cu rol antireumatic, precum tinctura-mamă, se administrează în
şi pentru afecţiunile căilor respiratorii. În diluţiile centezimale a 4-a şi a 5-a. 4. În
Statele Unite rădăcina era utilizată ca parotidită acută sau cronică: tinctura-
emetic, dar persistenţa acţiunii sale mamă, se administrează diluţia a 4-a
vomitive ca şi efectele purgative centezimală. Uz extern. În angine,
secundare au determinat abandonarea ei. amigdalită cu pericol de abces, faringită
În România, fructele sunt folosite empiric difterică, faringită foliculară a oratorilor:
pentru tratarea de pojar, de gălbinare, tinctura-mamă, 25 picături într-un pahar
afecţiuni digestive. cu apă caldă, se fac 2-3 gargare pe zi,
MEDICINĂ UMANĂ. din care una înainte de culcare; în
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. parotidită pe lângă tratamentul intern, se
Empiric, pentru tratarea de pojar se beau fac şi comprese cu tinctura-mamă (M.
câteva boabe sfărâmate în apă sau Neagu Basarab, 1984).
boabele fierte în vin, după care urmează
vărsături. 2. Empiric, pentru tratarea de
hepatită (gălbinare): consumul zilnic, a
CEAPĂ (Allium cepa),
câtorva felii de lămâie, pe care se stoarce
fam. Liliaceae. Plantă erbacee, perenă,
zeama din fructele plantei. 3. Empiric,
în cultură bienală sau trienală, alogamă,
pentru tratarea veninului la inimă
legumicolă, cu valoare terapeutică; se
(afecţiune digestivă cu regurgitaţii
mai numeşte arpagic, cabă, ceapă
amare): vin cu zeamă de fructe, se bea
bulgărească, ceapă de apă, ceapă de
zilnic conţinutul a câte unui pahar la
arpagic, ceapă de grădină, ceapă de
prânz şi seara. Uz extern. Empiric,
toamnă, ceapă hasmă, ceapă lunguiuşe,
163
ceapă măruntă, ceapă moldovenească, Flori albe sau albicios-verzui, rareori
ceapă rusească, cepoi, cepşoară de vară, liliachii, odorante, grupate câte 400–500
ciaclama, hagimă, hajmă, harpagică, (300–800) într-o inflorescenţă
herpejică, hocegi, orceag, parpagică, globuloasă. Înflorire, VI–VIII; durata
samulastră, ţeapă, ţeapi; Engl: Onion; înfloritului este de 3 zile pentru o floare
Franc: Oignon; Germ: Zwiebel, şi 10–25 zile pentru o inflorescenţă.
Enkelzwiebel; Magh: Hagyma, Polenizare alogamă, entomofilă. Fruct,
Pirihagyma, Dughagyma, Körtehagyma, capsulă trilobată. Seminţe negre, cu
Mindéghagyma, Palánkhagyma, integumentul zbârcit.
Télelöhagyma, Veres hagyma, Vörös
hagyma; Rus: Luk repceatâi; Ucr:
Ţebulca, Luk.
ISTORIC. Ceapa este originară din
Asia Centrală şi Asia Occidentală. Ea
provine din formele sălbatice care
vegetează în flora spontană din
Afganistan, Iran, Turkestan, Siberia
Occidentală, Asia Mică şi Caucaz.
Cultivată pe Valea Nilului încă din
Antichitate, cu 5.000–6.000 ani îHr, în
Grecia antică şi Imperiul roman. RECOLTARE are loc la sfârşitul
Amintită în lucrările lor de Homer, lunii august şi în prima jumătate a lunii
Herodot şi Theophrast. Denumirea de septembrie, când vârfurile frunzelor
ceapă a fost dată de Plinius cel Bătrân, încep să se usuce. După recoltare se lasă
care o recomanda drept cel mai bun leac la însorit 3–4 zile. Straturile de însorire
contra ascitei. Dioscorides o recomanda să fie subţiri. Producţia 20–25 t/ha (M.
ca diuretic extrem de eficient. Juvenal şi Bălaşa, 1980). Ceapa verde pentru
Columella scriu despre cultura cepei şi consum se recoltează primăvara prin
răspândirea ei în Imperiul roman. luna aprilie-mai.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Recomandări cu rol benefic al cepei sunt
Substanţa proaspătă conţine protide
făcute şi de marii medici arabi ai Evului
(1%), hidraţi de carbon (9%), lipide
Mediu. În această perioadă istorică ceapa
(0,25%), sodiu (8 mg%), potasiu (160
era consumată pe scară largă în Europa.
mg%), calciu (30 mg%), fosfor (40 mg
În timpul Renaşterii erau răspândite în
%), fier (0,5 mg%), I, Si, S, Zn, Al, Mo,
cultură formele de ceapă care se cultivă şi
Ni, F, Co, Cr, Cu, Mn, vitamina A (5 mg
astăzi. În prezent este răspândită în
%), vitamina B1, B2, B6 (0,03 mg% s. p),
cultură în toate continentele. Ea ocupă
acid nicotinic (0,2 mg%), vitamina C (8
suprafeţe mari în India, China, SUA,
mg%), E, PP, acid fosforic, acid acetic,
Rusia, Spania, Japonia, Polonia, Brazilia,
ulei volatil, bisulfit de alil, bisulfit de
Italia, Argentina, Egipt, Iran etc. În
propil, enzime, glucochinină,
România se cultivă în toate judeţele, în
fitohormoni (auxine şi gibereline).
total pe o suprafaţă de cca 40.000 ha.
Dintre glucide, la soiurile cultivate în
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
România, predomină zaharoza (4,30% s.
fibroasă (fasciculată). Bulbul rezultă din
p), urmată de glucoză (2,92% s. p),
modificarea frunzelor care, prin
fructoză (1,90% s. p), rafinoză (0,4% s.
îngroşarea lor la bază, devin suculente,
p), stahioză (0,2% s. p). Alte substanţe
iar cele din exterior pergamentoase. În
puse în evidenţă sunt aminoacizii liberi
interiorul bulbului există 1–3 muguri
arginină, asparagină, acid aspartic,
prinşi pe disc. Culoarea frunzelor
lizină, acid glutamic; substanţe pungente
reprezintă un caracter de soi. Frunzele
şi antibiotice reprezentate de
sunt fistuloase. Tulpină floriferă
S-metil-cistein-sulf-oxid
fistuloasă, pronunţat fusiformă, glaucă.
164
(dihidroxialiină), urice: tinctură, obţinută din ceapă
S-n-propil-cistein-sulfoxid. Acizi organici zdrobită şi aceeaşi cantitate de alcool. Se
neazotaţi reprezentaţi din acizi alcooli şi lasă la macerat 10 zile. Se filtrează. Se
acizi fenolici. Acizi organici neazotaţi ia câte o linguriţă înainte de a mânca la
reprezentaţi prin acidul malic (0,17% s. prânz şi seara înainte de culcare. În
p), acidul citric (0,2% s. p), acidul oxalic prostatite cura durează 10 zile pe lună.
solubil (3,5–4,3 mg s. p), acidul succinic Se face pauză 20 de zile apoi se reia.
etc. Acizii fenolici acizi p-hidroxibenzoic, Procedura durează 6 luni pe an. 3.
protocatehic şi banilic. Pentru tratarea litiazei biliare: macerat,
PROPRIETĂŢI de ceapă în ulei. Un bulb mare tăiat
FARMACODINAMICE . Bulbul de ceapă mărunt la 4 linguri ulei de
(Allium cepa bulbus) are importanţă în floarea-soarelui. Se lasă la macerat 10
medicina umană şi cea veterinară. zile. Se iau conţinutul a 2–3 linguriţe pe
Proprietăţi: stimulent al sistemului zi. 4. În tratarea reumatismului: decoct,
nervos, hepatic, renal; diuretic puternic, din 3 bulbi mari la 1 litru apă. Se bea
dizolvant şi eliminator al ureei şi al călduţ, conţinutul a unei căni dimineaţa
clorurilor; antireumatismal, antiscorbutic, şi seara la culcare. 5. Pentru tratarea
antiseptic şi antiinfecţios, secretor, bronşitelor cronice, bronşectaziei,
expectorant, digestiv (ajută la digestia astmului bronşic, răguşelii, tusei rebele:
făinoaselor), echilibrant glandular, a) infuzie, 4–6 bulbi la 1 litru apă în
antisclerotic şi antirombozic, afrodisiac, clocot. Se strecoară şi se îndulceşte cu
hipoglicemiant, antiscrofulos, vermifug, 10 g miere. Se bea conţinutul a 1–2 căni
hipnotic, uşor curativ al pielii şi al pe zi din care una dimineaţa; b) sirop,
sistemului pilos. Intern recomandată în pregătit din 1 kg bulbi ceapă la 1 litru de
astenii, surmenaj fizic şi intelectual, apă. Se fierbe acoperit până rămâne 250
creştere, oligouri, retenţii lichidiene ml lichid. Se strecoară. Se adaugă 250 g
(edeme, ascite, pleurezii, pericardite), zahăr şi se fierbe 20 minute. Se iau 4–6
hidropizie, azotemie, cloruremie, linguri pe zi; c) sirop, din 200 g ceapă
reumatism, artritism, litiază biliară, curăţată, tăiată mărunt, la 300 ml apă.
fermentaţii intestinale (diaree), infecţii Se fierbe acoperită până scade la
genito-urinare, afecţiuni respiratorii jumătate. Se lasă la răcit. Se strecoară.
(guturai, bronşită, astm, laringită), gripă, Se adaugă 100 g miere; copiii iau 6
atonie digestivă, dezechilibre glandulare, linguriţe pe zi, adulţii 3–6 linguri pe zi.
obezitate, ateroscleroză (prevenirea Se păstrează 3–4 zile la temperatura
trombozelor), prevenirea senescenţei, camerei sau 7 zile la frigider, după care
impotenţă, diabet, adenite, limfatism, se prepară alt sirop proaspăt. 6. Pentru
rahitism, paraziţi intestinali. Extern, se tratarea bronşectaziei: ceapă coaptă,
foloseşte în abcese, panariţiu, furuncule, amestecată cu miere. Se iau 2 cepe
înţepături de viespe sau albine, potrivit de mari. Se pun la copt într-o
degerături, crăpături ale pielii, migrene, tăviţă fără a se curăţa. După ce se coc, se
congestie cerebrală, surditate, ţiuituri în curăţă foile externe şi miezul se
urechi, nevralgii dentare, negi, plăgi, zdrobeşte. Se pune într-un borcan, se
ulcere, arsuri, pistrui, îndepărtarea adaugă 100 g miere. Se amestecă bine
ţânţarilor (Jean Valnet, 1981). pentru omogenizare. Se iau mai multe
MEDICINĂ UMANĂ. linguri pe zi. 7. În astm bronşic: a) suc
FITOTERAPIE. Uz intern. Consum de ceapă, obţinut prin darea bulbului
de minimum 1–2 bulbi pe zi. 1. Pentru curăţat pe răzătoarea mică, după care se
combaterea afecţiunilor pulmonare, stoarce printr-o pânză de tifon; sucul se
combaterea tusei şi bolilor vezicii poate obţine şi prin maşina-centrifugă de
urinare: suc, din ceapă coaptă în spuză. sucuri. Se beau 100–200 ml pe zi; b)
Se ia conţinutul a câte 2–3 linguri pe zi. decoct, din 2 linguriţe ceapă tocată la
2. Pentru tratarea prostatitei, litiazei 200 ml apă. Se fierbe 5 minute. Se bea
165
conţinutul a 2 căni pe zi. 8. În cadrul mic îmbibat cu suc de ceapă. Se
tratamentului de insuficienţă cardiacă cu introduce în carie. 9. Contra ţânţarilor:
edeme: decoct, din 100 g ceapă curăţată se aşează lângă pat o ceapă tăiată în
şi tocată mărunt la 200 ml apă. Se fierbe două.
5 minute, într-un vas acoperit, la foc Fitohomeopatie . Uz intern. 1.
moale. Se lasă la răcit. Se strecoară. Se Pentru tratarea catarului nazal şi ocular,
adaugă 50 g miere. Se bea călduţ seara la gripei aflată la debut, laringite, otalgii:
culcare. Cura se repetă cât este nevoie. tinctura-mamă, în diluţia a 4-a
Contraindicat pentru cei ce suferă de centezimală. 2. Pentru tratarea gripei,
ulcer, gastrite hiperacide. 9. Contra laringitelor, care vin să repete boalele:
viermilor intestinali şi ascitei: suc, din tinctura-mamă, în diluţiile a 5-a la a 12-
ceapă proaspătă, o jumătate păhărel la o a centezimală. 3. Pentru tratarea
ceaşcă de lapte dulce cald şi îndulcit cu otalgiilor la copii: tinctura-mamă, în
miere. Se iau câte 3 linguri dimineaţa şi diluţiile a 9-a centezimală. 4. Pentru
seara. 10. Pentru combaterea viermilor tratarea colicilor flatulente (mai ales la
intestinali şi ca diuretic: vin de ceapă, copii): tinctura-mamă, în diluţiile a 4-a
pregătit din 300 g ceapă rasă şi ½ litru sau a 5-a centezimală. 5. Pentru
vin. Se îndulceşte cu 100 g miere. Se iau diminuarea şi înlăturarea durerilor
câte 2 linguri pe zi. 11. Contra teniei: insuportabile şi epuizante survenite la
ceapă, cu lapte şi miere. Se iau 2 bulbi de nivelul bonturilor de amputaţie:
mărime mijlocie. Se curăţă şi se toacă tinctura-mamă, în diluţiile de la a 5-a la
mărunt, peste ei se pune laptele. Se fierbe a 9-a centezimală.
acoperit 15 minute, la foc domol. Se MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
strecoară imediat. Se lasă la răcit şi apoi intern. Pentru tratarea afecţiunilor
se amestecă cu miere. Se poate ţine la renale, indigestiilor, helmintozei şi ca
frigider până la o săptămână. ruminator: se foloseşte ca atare (per se).
Administrare: copii de 6–9 ani, 2 Dozele de tratament: animalele mari
linguriţe, seara; 9–12 ani, 3 linguriţe, (cabaline, taurine), 0,750–1,5 kg;
seara; peste 12 ani şi adulţi, 3–4 pahare, animalele mijlocii (ovine, caprine,
de 2 ori pe săptămână, timp de 2 porcine), 0,100–0,250 kg; animalele
săptămâni. Uz extern. 1. Pentru mici (pisici, câini), 10–20–30 g. Uz
combaterea durerilor de gât şi articulare, extern. Pentru tratarea plăgilor atone,
în degerături, furuncule: cataplasme, cu arsurilor, panariţiului şi furunculozei:
ceapă coaptă. În furuncule are rol macerat de ceapă coaptă în amestec cu
maturativ. 2. Pentru tratarea aftelor şi ceară de albine, răşină de brad,
ulceraţiilor: suc de ceapă. Se fac smântână sau chiar untură râncedă. Se
tamponări locale. 3. Pentru combaterea aplică unguente locale
durerilor de urechi, otitelor: suc de
ceapă. amestecat cu ulei cald. Se picură
în ureche. 4. În tratamentul surdităţii: 30 CEAPĂ DE MUNTE
g suc de ceapă se combină cu 30 g rachiu, (Allium victorialis L), fam. Liliaceae.
se amestecă bine soluţia obţinută, se Plantă erbacee, perenă, geofită, întâlnită
încălzeşte. Se pun 3 picături de 3 ori pe din regiunea montană până în cea alpină
zi în conductul auditiv al urechii, ultima (1.500–1.900 m), prin locuri înierbate,
dată la culcare. 5. În tratarea retenţiei de stâncoase sau turboase; se mai numeşte
urină: cataplasme, cu ceapă crudă ai, ai de munte, aiul-şarpelui, aliurd,
aplicată pe partea de jos a abdomenului. leurd, usturoi; Germ:
6. În tratamentul hemoroizilor: Allermannsharnisch, Langer
cataplasme locale cu ceapă coaptă. 7. În Allermanschen; Magh: Gyözdelmes,
tratamentul negilor: se freacă dimineaţa Havasi hagyma, Rátyolos hagyma; Pol:
şi seara cu o jumătate de ceapă roşie. 8. Siotkovyczosnek; Rus: Ceremşa, Kolla,
În tratamentul durerilor de dinţi: tampon Lik pobednâi. Răspândită în Europa.
166
ISTORIC. Plantă autohtonă. Ea de alte substanţe organice şi substanţe
vegetează în zonele montane ale minerale.
României cu mult înainte de Antichitate. PROPRIETĂŢI
Strămoşii poporului daco-roman o FARMACODINAMICE. Principiile
cunoşteau şi de atunci s-a moştenit în active din plantă sunt eficace în
medicina populară aplicarea fibrelor ateroscleroză şi arteroscleroză,
bulbului pe răni pentru a se opri determinând mărirea elasticităţii
hemoragia şi tot de atunci a fost folosită pereţilor vasculari. Manifestă proprietăţi
ca diuretică, antiscorbutică şi afrodisiacă. bactericide şi bacteriostatice, prin
De altfel, Ion Pachia Tatomirescu (1997) împiedicarea înmulţirii bacteriilor şi
reconstituie numele plantei la daci, omorârea lor; proprietăţi diuretice prin
daco-romani cu termenii priadéla/aeb, acţiunea asupra epiteliului renal
aibuldua–prăzel/ai, aliurdu/leurd, determinând mărirea cantităţii de urină
liurd/leurd folosite de ei în Antichitate, eliminată în timp; proprietăţi
orizontul Sarmizegetusei anilor 50 dHr. afrodisiace, stimulând apetitul sexual;
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină proprietăţi antihemoragice etc. În popor
fasciculată. Bulbi lungi, solitari, fixaţi la planta este folosită intern, pentru
extremitatea rizomului oblic-ascendent, combaterea aterosclerozei şi
lung de 3–10 cm, acoperit cu tunici brune arteriosclerozei, mărirea diurezei în
sau brun-cenuşii formate din fibre cazul bolilor renale, combaterea
reticulat-încrucişate. Tulpină erectă, scorbutului şi mărirea apetitului sexual,
cilindrică în partea inferioară, muchiată iar extern, pentru oprirea hemoragiilor.
sau uşor muchiată în cea superioară. MEDICINĂ UMANĂ.
Frunze alungit-lanceolate, eliptice sau FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
lat-eliptice, peţiolate în partea superioară, tratarea de ateroscleroză şi
sesile în cea inferioară; teaca prevăzută arterioscleroză, mărirea diurezei,
cu striaţiuni-violacee, îmbracă tulpina stimularea apetitului sexual, combaterea
până la 1/3–3/4 din lungimea ei. Flori scorbutului: consum zilnic, de ceapă de
albicios-verzui sau albe, grupate într-o munte proaspătă. Uz extern. Pentru
umbelă falsă, globuloasă, formată din oprirea hemoragiilor: cataplasme, cu
cime unipare, cu spat din 1–2 valve tunici de bulb aplicate pe răni.
membranoase, ovat-lanceolate sau ovate, Fitohomeopatie. Uz intern. 1.
albicioase; perigon campanulat la Pentru tratarea catarului nazal şi ocular,
început, apoi extins; androceu din 6 gripei aflată la debut, laringite, otalgii:
stamine exserte; gineceul cu ovar tinctura-mamă, în diluţia a 4-a
trilocular, stil alb, exsert, terminat cu centezimală. 2. Pentru tratarea gripei,
stigmat. Înflorire, VII–VIII. Fruct, laringitelor, care vin să repete boalele:
capsulă globulos-trilobată. Seminţe tinctura-mamă, în diluţiile a 5-a la a 12-
sferice. a centezimală. 3. Pentru tratarea
otalgiilor la copii: tinctura-mamă, în
diluţiile a 9-a centezimală. 4. Pentru
tratarea colicilor flatulente (mai ales la
copii): tinctura-mamă, în diluţiile a 4-a
sau a 5-a centezimală. 5. Pentru
diminuarea şi înlăturarea durerilor
insuportabile şi epuizante survenite la
nivelul bonturilor de amputaţie:
tinctura-mamă, în diluţiile de la a 5-a la
a 9-a centezimală.
CENUŞER (Ailanthus
altissima (Miller) Swingle), fam.
Simaroubaceae. Arbore de interes
ornamental, megafanerofit, cultivat şi
sălbăticit, întâlnit în toată ţara prin
locuri virane, curţi, la marginea satelor,
marginea pădurilor etc; se mai numeşte
RECOLTARE. Inflorescenţele arbore puturos, arborele paradisului,
plantei (Sanguisorbae flos) şi frunzele brânca-ursului, ciumac,
(Sanguisorbae folium) se recoltează din crucea-pământului, lemn acru, lemn
aprilie şi până în iulie, pe timp frumos, domestic, mastacin, nastacăn, nelemn,
după ora 11, atunci când planta este nuc puturos, nuc sălbatic, otetnic,
însorită. Se usucă în podurile caselor oţătar, oţetar, platan, pom nărod; Engl:
169
Tree of heaven; Franc: Vernis du Japon; poduri acoperite cu tablă. Se utilizează
Germ: Götterbaum; Magh: Bálványfa; şi în stare proaspătă.
Pol: Bizderko, Chiwian; Rus: Ailant COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa
vâsoceaişceaii. Răspândit în China. conţine oleorezine, esenţe aromatice,
ISTORIC. Arbore originar din mucilagii, săruri minerale.
China. A fost introdus în Europa în PROPRIETĂŢI
secolul al XVIII-lea, de unde s-a FARMACODINAMICE. Scoarţa este
răspândit apoi în cultură în America de folosită de medicina etnoiatrică ca
Nord. Numele de Ailanthus provine de la antihelmintic, antidiareeic şi
cuvântul ailanto, nume dat de locuitorii antidizenteric, antidismenoreic, în
insulelor Moluce unei specii a genului hemoroizi şi ca emenagog.
care însemnă arborele cerului. La noi, ca MEDICINĂ UMANĂ.
şi în Europa, se găseşte ca arbore cultivat FITOTERAPIE. Pudra obţinută din
şi sălbăticit. Scoarţa de rădăcină a fost scoarţă este utilizată limitat de medicina
utilizată de medicina chineză ca populară pentru tratarea diareei,
astringent, antipiretic şi desicant. dizenteriei, helmintozei. Rezinele au
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină acţiune revulsivă. Principiile active din
rămuroasă. Tulpină înaltă de 15–30 m, cu muguri florali sunt active în inflamaţii
scoarţă netedă, cenuşiu-deschisă. Lujeri cu tendinţă hemorgică şi ulcerativă.
tineri, scurt-pubescenţi. Frunze Acţionează asupra conjuctivitelor
imparipenat-compuse, cu 13–25 foliole catarale cu secreţii, lăcrimare şi
ovat-lanceolate păroase la început, cu fotofobie; obstrucţii nazale în catar
timpul glabre, fin ciliate pe margini, cronic; sinuzită purulentă angive şi
peţiolate. Flori mici, poligame, faringo-amigdalite grave, ulceroase sau
actinomorfe, verzui-gălbui, grupate în gangrenoase; amigdalite flegmoase şi
panicule terminale de 10–20 cm lungime, ulcerative cu evoluţie septică; scarlatină
laxe; caliciul din 5 sepale mici, cu evoluţie malignă; parotidită; tendinţă
concrescute inferior; corola din 5 petale de colaps; gastro-enterite cu caracter de
acut-ovate, păroase şi încreţite pe faţa colică; erupţii cutanate cu pete difuze,
inferioară; androceu din 10 stamine, livide şi decolorate. Principiile active
păroase în partea inferioară; gineceul din din scoarţa rădăcinilor acţionează ca
ovar superior, cu stigmate astringent, antipiretic şi desicant şi se
alungit-divergente. Înflorire, V–VI. Fruct utilizează în dizenteria cronică, enterite,
multiplu, polisamară, din 1–6 nucule melenă, puluţii şi emisii seminale, în
aripate, roşcat-brune. Fructificare, VII– meno-metroragii, în leucoree şi
VIII. parazitoze intestinale (F. Pietrà, 2000).
Gemoterapie . Uz intern. 1. Pentru
tratarea conjuctivitelor catarale,
obstrucţie nazală, din catarul cronic,
sinuzitei purulente, faringo-amigdalitei
severe, amigdalitei flegmoase şi
ulcerative cu evoluţie septică,
parotiditei, tendinţei de colaps, gastro-
enteritei însoţite de colici, erupţii
cutanate: macerat glicero-hidro-alcoolic
1 DH, din mugurii florali de cenuşer
(Ailanthus altissima). Se iau 30-40
RECOLTARE. Scoarţa (Ailanthi picături, de 1-3 ori pe zi, în puţină apă.
cortex) se recoltează toamna sau 2. Pentru tratarea dizenteriei cronice,
primăvara prin luna martie, de pe ramuri enteritei, melenei, poluţiilor, meno-
de 2 ani. Se usucă în strat subţire în metronagiei, leucoreei şi de eliminare a
viermilor intestinali: macerat glicero-
170
hidro-alcoolic 1 DH din scoarţă structură şi textură între cele două tipuri.
proaspătă de rădăcină. Se iau 30-50 Exceptând factorii ecologici climatici,
picături, de 1-2 ori pe zi în puţină apă. factorul antropic, pe parcursul miilor de
ani, a intervenit puternic cu modificări
în arealul acestei specii.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
CER (Quercus cerris L), pivotantă. Tulpină dreaptă, cilindrică,
fam. Fagaceae. Arbore foios înaltă până la 35 m, groasă de 1,5 m.
megafanerofit până la microfanerofit, Scoarţă cu ritidom gros, pietros,
care formează păduri pure numite cerete, negricios, format de timpuriu, cu
păduri de amestec cu gârniţa sau cu alte crăpături longitudinale, adânci, în
foioase în regiunea de câmpie şi coline, profunzime de culoare cărămizie. Lemn
în Transilvania, Banat, Oltenia, tare, cu duramen roşiatic, alburn, lat,
Muntenia, Dobrogea de Sud, rar în gălbui-roşiatic, raze medulare mari,
Dobrogea de Nord; lipseşte în Moldova; vizibile în secţiune radială, inele anuale
sporadic cultivat prin parcuri, în colecţii vizibile. Coroana îngustă, bogată în
şi în culturi forestiere; se mai numeşte frunziş, concentrată în vârful tulpinii.
ceran, ceretie, cereţie, ceroi, ceren, Lujerii muchiaţi, cenuşii, tomentoşi.
cerone, cerulete, stejprel; Engl: Turkey Mugurii mici, ovoizi, tomentoşi,
oak; Franc: Chêne chevelu; Germ: înconjuraţi de stipele filamentoase,
Zerr-Eiche; Magh: Cserfa, Csertölgy, persistente. Frunze eliptice până la
Csertölgyfa, Paratölgy, Tölgy, Tölgyfa. oblong ovate, pieloase, cu marginea
Răspândit în Europa de Sud şi Sud-Est, sinuat-lobată, pe faţa superioară
Asia Mică, Siria; întâlnit sub formă de verde-închis, cea inferioară
păduri pure sau de amestec din Spania, cenuşiu-gălbuie, tomentoase, acute la
Portugalia până în Franţa (începând de la vârf, înguste, rotunjite, slab-cordate la
ţărmurile Atlanticului) până în Asia bază, dispoziţie alternă, peţiol 2,5 cm
Mică, urmând litoralul Mării Mediterane; lungime. Fructifică la 3–5 ani. Fructe,
în interiorul continentului pătrunde până achene (ghinde) sesile sau
în ţinuturile din nordul Dunării aproape scurt-pedunculate, cu maturaţie
de latitudinea 50o. bianuală. Cupa hemisferică, tomentoasă,
ISTORIC. Specie cu creştere cu solzi ghimpoşi. Frecvent îngrămădite
naturală pe teritoriul României. câte 2–4 pe un peduncul foarte scurt.
Vegetează în zonă de la apariţia speciei, Lăstăreşte viguros. Drajonează foarte
având loc modificări importante de areal rar.
în decursul timpului. Prezintă numeroase
forme şi după unii (T. Nicoară, 1925),
chiar varietăţi. Astfel, în pădurile din
bazinul inferior al Mureşului, regiunea
cuprinsă între Ilia şi Lipova, T. Nicoară
(1925) sesizează existenţa a trei feluri de
cer denumite cer alb, cer brun şi cer roşu.
Se apreciază că ele ar rezulta din
existenţa unor condiţii staţionale
deosebite şi în special a celor edafice. Se
RECOLTARE. Scoarţa (Quercus
face remarca că dintre ele, cerul roşu
vegetează pe solurile cele mai grele cortex) se recoltează de pe ramurile
(soluri brun roşcate de pădure cu tinere, până la 3 ani. Se usucă la umbră,
podzolire de hidrogeneză sau podzoluri în strat subţire. Se prezintă sub formă de
secundare cu înmlăştinare periodică), bucăţi plate sau rulate în tuburi, altele
cerul alb vegetează pe soluri mai bune, sub formă de jgheab. Gust astringent,
iar cerul brun, pe soluri intermediare ca
171
inodoră. Prin înmuiere în apă degajă un spălarea picioarelor pentru combaterea
miros de materie tanantă. transpiraţiei; gargară în stomatită,
PROPRIETĂŢI faringită, amigdalită, etc.
FARMACODINAMICE. Scoarţa are Gemoterapie . 1. Pentru tratarea de
importanţă terapeutică în medicina astenie sexuală, frigiditate, impotenţă,
umană. Utilizată ca astringent, retard al memoriei: macerat glicero-
hemostatic şi antidiareeic. Până nu hidro-alcoolic 1 DH, din amenţi. Se iau
demult era folosită pentru pudrarea 30-50 picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină
plăgilor, mai ales în arsuri. Sub formă de apă. 2. Pentru tratarea adenamiei
decoct, se administrează în gargarisme, gonadice, asteniei sexuale senile,
ca loţiuni hemostatice, în tratamentul andropauzei, menopauzei: macerat
stomatitelor, sub formă de instilaţii în glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din ghinde
leucoree, metrite, sub formă de clisme în de cer. Se iau 50-70 picături, de 1-2 ori
tratarea hemoroizilor, în tratarea diareei. pe zi, în puţină apă. 3. Pentru tratarea
Scoarţa de cer intră în compoziţia bolilor hiposuprarenalism, hipotensiune,
ceaiului antidiareeic (PLAFAR). Mult senescenţă precoce, rahitism: macerat
folosită în medicina empirică. glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
MEDICINĂ UMANĂ. proaspeţi. Se iau 50-70 picături, de 1-2
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru ori pe zi, în puţină apă.
tratarea diareei: decoct, din 1 linguriţă
pulbere scoarţă la o cană (200 ml) cu apă.
Se fierbe 5 minute la foc potrivit. Se
acoperă şi se lasă la răcit 15–20 minute. CERENŢEL (Geum
Se strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni urbanum L), fam. Rosaceae. Plantă
pe zi. 2. În caz de hemoragii interne, erbacee, perenă, hemicriptofită, întâlnită
ciclu abundent, incontinenţă urinară, în pâlcuri mari în pădurile de stejar, la
colici abdominale: decoct, din 2 linguriţe marginea pădurilor de fag, marginea
pulbere scoarţă la o cană (200 ml) cu apă. apelor, drumurilor, şanţurilor, prin
Se fierbe 5 minute. Se acoperă şi se lasă tufărişuri, livezi, pe lângă garduri,
la răcit 10–15 minute. Se strecoară. Se ziduri, foarte frecventă în zona de
îndulceşte cu miere. Se fracţionează în câmpie până în etajul montan
timpul unei zile. Uz extern. 1. Pentru corespunzător pădurilor de fag; se mai
tratarea amigdalitei, rănilor purulente, numeşte albeaţă, bărbuşoară, buruiană
stomatitelor, durerilor de dinţi, faringitei, pentru inima rea, buruiană de cucui,
hemoragiilor nazale, hemoroizilor, cerculeţ, crenceş, crânceş, cuişoriţă,
scurgerilor vaginale (poalei albe), iarba-faptului, răghicioară, ridichioară,
transpiraţiei picioarelor: decoct, din 1 verneţăl; Franc: Benoâte; Germ:
lingură pulbere scoarţă la o cană (200 ml) Stadtnelkenwurz, Ackerkohl,
cu apă. Se fierbe 5 minute. Se ia de pe Benediktenkraut, Gemeine Nelkenwurz,
foc, se acoperă şi se lasă 15–20 minute. Holzwurzel; Magh: Erdei szegfü,
Se strecoară. Se badijonează rănile sau Gyökér, Ibolya szegecs, Közönséges
amigdalele, se face gargară în stomatite, gyömbérgyökér, Patakmenti
faringite, dureri de dinţi; se fac băi la gyömbérgyökér, Szekfüszagúfü; Rus:
picioare pentru transpiraţie, spălări în nas Gravilat gorodskoi; Ucr: Hrekneţ.
pentru hemoragii nazale, clisme şi Răspândit în Europa, Asia, America de
spălături anale pentru hemoroizi, Nord, Australia.
spălături vaginale pentru poală albă. 2. ISTORIC. În Antichitate, Plinius
Băi reconfortante: decoct, din 300 g cel Bătrân aminteşte în scrierile lui de
pulbere scoarţă la 3–4 litri apă. Cu această plantă care are importanţă
această concentraţie se pot face spălături medicinală. Numele genului acestei
vaginale în caz de vaginite; spălături specii vine de la grecescul geuein, care
anale şi clisme în caz de hemoroizi; însemnă a avea un gust plăcut, a avea
172
aromă, referitor la rădăcina plantei. Pe enzima (geaza) transformă geina în
teritoriul României, oamenii o folosesc eugenol şi vicianoză.
încă din Antichitate ca plantă medicinală. PROPRIETĂŢI
Rizomul uscat şi pisat se fierbea şi FARMACODINAMICE. Rizomul şi
decoctul se bea contra diareei, dizenteriei, rădăcinile au importanţă în medicina
tifosului, inimă ai rea (enterită), năduf umană şi veterinară. Principiile active
(boli de plămâni) etc. Rizomul plămădit au proprietăţi astringente, hemostatice,
în vin se lua contra vătămăturii (hernie, bactericide, dezinfectante datorită
dureri abdominale gastrice ţi intestinale). eugenolului, analgetice (calmante).
Decoctul obţinut din fierberea rizomului Intern, planta este folosită împotriva
mai era folosit pentru tratarea blândelor diareelor, dispepsiilor, enteritelor
de ploaie (urticarie). A mai fost folosită infecţioase şi vomei provocată de
pentru întărirea oaselor. tulburări ale ficatului sau ale bilei,
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom gros hemoragiilor interne, leucoreei,
(2 cm diametru), cilindric, oblic, din care nevralgiilor, nefritei, metrite ulcerate,
pornesc numeroase rădăcini adventive. metroanexite, faringo-amigdalite, febră,
Tulpină erectă, uşor arcuită la bază, boli de inimă. Extern este folosită în
subţire, aspru-păroasă, simplă sau tratarea hemoragiilor hemoroidale,
ramificată, înaltă până la 60 (130) cm. menstruaţiei cu dureri, plăgilor,
Frunze întrerupt-lirat-penate; cele bazale gingivitei, amigdalitei, eczemelor,
dispuse în rozetă, cu 3–5 lobi, ulcerelor cutanate. Intră în compoziţia
lung-peţiolate; cele tulpinale cu 3 lobi şi ceaiului antidiareeic şi al ceaiului pentru
scurt-peţiolate, late, dublu-serate pe gargară.
margine, pe ambele feţe MEDICINĂ UMANĂ.
dispers-alipit-păroase. Flori galbene (3 la FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
număr, din care una terminală) dispuse tratarea bolilor gastrointestinale: decoct,
într-o inflorescenţă din 2 linguriţe pulbere rizom şi rădăcină
lax-racemos-paniculată. Înflorire, V–X. la o cană (250 ml) apă. Se fierbe 25–30
Fructe, polinucule, fiecare terminată cu minute. Se strecoară. Se bea dimineaţa
stil persistent, încovoiat. pe stomacul gol, neîndulcit. În diaree,
enterocolite, efectul creşte în amestec cu
muşeţel, mentă, sunătoare. 2. Pentru
dispepsii gastrice, enterite, diaree, în
atonia tubului digestiv: decoct, pregătit
ca anterior. Se iau de 3 ori pe zi câte 1–3
linguri. 3. Pentru tratarea diareei,
dizenteriei: a) pulbere rizom şi
rădăcină; se iau zilnic 1–2 vârfuri de
RECOLTARE. Rizomul şi rădăcinile cuţit (2–4 g); b) decoct din 2 linguriţe
(Gei rhizoma cum radicibus) se rizom şi rădăcini uscate şi mărunţite la o
recoltează toamna şi primăvara. Se spală cană (250ml) cu apă. Se fierbe 5 minute
într-un curent de apă. Se usucă la soare, la foc domol. Se strecoară. Se bea
în strat subţire. Uscarea artificială, la dimineaţa pe stomacul gol. 4. Pentru
35oC. tratarea bolilor de stomac, ficat, inimă,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Puţin ca stimulent digestiv şi tonic general:
studiată. Conţine tanin (10–18%), acid macerat, din 3 linguri (40 g) pulbere
galic, acid elagic, ulei volatil, geină, rizom şi rădăcină la 1 litru vin. Se lasă 5
gează. Rizomii şi rădăcinile mai conţin zile timp în care sticla se agită zilnic. Se
amidon, zaharoză, rafinoză, substanţe strecoară. Se ia conţinutul a câte 1
amare, gumirezine, săruri minerale. În lingură de 3 ori pe zi. 5. Pentru tratarea
timpul uscării rizomilor şi rădăcinilor, afecţiunilor gastrice, enteritei, diareei:
macerare, din 4 linguri (60 g) pulbere
173
rizom şi rădăcină la o jumătate litru vin. îmbibate cu decoct. Pentru amigdalite se
Se lasă 5 zile, timp în care sticla se agită face gargară de mai multe ori pe zi, din
zilnic. Se strecoară. Se iau conţinutul a 2 care ultima înainte de culcare. Pentru
linguriţe pe zi. 6. Pentru tratarea tratarea rănilor (plăgilor) spălături
leucoreei, hemoragiilor interne, locale şi apoi comprese cu soluţia
nevralgiilor, febrei: infuzie, din 1 lingură obţinută. Contraindicaţii! Nu se
pulbere plantă peste care se toarnă o cană supradozează deoarece produce greaţă,
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă vomă, iritaţii gastro-intestinale.
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se iau MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
conţinutul a 1–3 linguriţe de 3 ori pe zi. intern. Pentru tratarea enteritelor,
7. Pentru tratarea nefritei: decoct, din 2 gastroenteritelor, stărilor de debilitate şi
linguriţe rădăcină mărunţită la o cană în convalescenţă: decoct, din 3–5 g
(250 ml) cu apă. Se fierbe 30 minute la rădăcină uscată şi mărunţită la 100 ml
un foc moale. Se lasă la răcit. Se apă. Se fierbe 30 minute la foc moale. Se
strecoară. Se bea neîndulcit după mesele strecoară. Se răceşte şi se administrează
principale, în trei reprize. Se face gargară prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât).
şi apoi se înghite. 8. Pentru tratarea Pentru animalele mari se pregăteşte o
metritelor ulcerate, metroanexitelor: cantitate mai mare păstrându-se
decoct, din 2 linguriţe rizom şi rădăcină proporţiile. Dozele de tratament:
mărunţită la o cană (250 ml) cu apă. Se animale mari (cabaline, bovine), 200–
fierbe 25–30 minute la un foc moale. Se 300 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe porcine), 60–100 g; animale mici (pisici,
zi, din care una seara înainte de culcare. câini), 20–30–50 g. Uz extern. Pentru
Pentru durerile de stomac se bea tratarea plăgilor, eczemelor, ulcerelor
neîndulcit, cu 30 minute înainte de a cutanate: decoct, pregătit ca anterior. Se
mânca. 9. Pentru tratarea fac spălături locale şi se aplică
faringo-amigdalitei: decoct, din 2 cataplasme.
linguriţe rizomi şi rădăcină mărunţită la
300 ml apă rece. Se fierbe 30 minute la
foc moale. Se lasă la răcit 15 minute. Se
strecoară. Se consumă în trei reprize CERENŢICĂ DE
după mesele principale (dimineaţa, MUNTE (Cerinthe glabra Mill), fam.
prânz, seara). 10. Pentru tratarea nefritei, Boraginaceae. Plantă erbacee, perenă,
enteritei, metroanexitelor: tinctură, din hemicriptofită, întâlnită prin locuri
20 g rizom şi rădăcină proaspete la 100 ierboase şi umede, grohotişuri, în
ml alcool 600. Se lasă la macerat 5-10 regiunea montană şi subalpină, pe soluri
zile, timp în care sticla se agită zilnic. Se calcaroase; se mai numeşte cerenică,
strecoară. Se iau 20-25 picături o dată, de pidosnic, somnoroasă; Germ:
3 ori pe zi, în puţină apă. 11. Pentru Alpen-Wachsblume; Magh: Havasi
înlăturarea vomei: decoct din 2 linguriţe szeplölapú, Szeplőlapú; Rus: Voskovnik
rizom şi rădăcini uscate şi mărunţite la o alpiniiskii.
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute ISTORIC. Planta este cunoscută
la foc domol. Se strecoară. Se bea încă din Antichitate. Numele de
neîdulcit şi rece. Uz extern. Pentru Cerinthe provine de la grecescul
tratarea abceselor dentare, gingivitei, kerinthos care însemnă pâinea albinelor.
amigdalitei, plăgilor: decoct, din 2 Numele a fost folosit de Vergilius,
linguri rizomi şi rădăcini uscate şi Aristoteles şi Theophrastos la denumirea
mărunţite la o cană (250 ml) cu apă. Se unor boriginacee melifere. Această
fierbe 30 minute la foc domol. Se specie a fost prelucrată în Flora
strecoară. Pentru tratarea gingivitelor, României de către I. Grinţescu, 1960.
abceselor dentare, se fac spălături locale, Din timpuri străvechi, frunzele şi florile
apoi se aplică tampoane de vată sau tifon
174
fierte în unt serveau la prepararea unor FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru
alifii, întrebuinţată la vindecarea rănilor. tratarea rănilor: alifie, obţinută prin
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom fierberea în unt pe baia de apă a
negru, voluminos şi scvamos, din care frunzelor şi florilor proaspăt culese.
pornesc mai multe tulpini foliate, erecte, După fierbere se strecoară, se lasă la
înalte de 20–40 (60) cm, ramificate în rece să se solidifice. Se unge locul
partea superioară. Frunze bazale mari, afectat de 2 ori pe zi (dimineaţa şi
alungit spatulate, lungi de 15–25 cm, late seara), după care se bandajează.
de 3,5–4,5 cm, spre bază atenuate în
peţiol, la vârf rotunjite. Frunzele
tulpinale lanceolate, cordate şi
amplexicaule, la vârf rotunjite, pe faţă CERVANĂ
glabre şi netede, glauce, lungi de 5–6 cm PICIORUL LUPULUI
şi late de 2,5–3 cm. Flori solitare,
pedicelate, palid galbene; caliciu pe
jumătate mai scurt decât corola, 5-partit,
cu diviziuni lanceolate, inegale şi scurt CETINĂ DE NEGI
ciliate; corola lungă de 9–12 mm, cu 5 (Juniperus sabina L), fam.
dinţi scurţi, tubul la mijloc violet, cu Cupresaceae. Conifer arbustoid foarte
gâtul auriu şi cu 5 pete purpurii la baza rustic, răşinos, indigen, spontan,
sinusurilor dintre dinţi; androceu, din 5 microfanerofit, întâlnit sporadic dar pe
stamine sagitiforme, violete, cu anterele areal întins în golurile alpine şi
de patru ori mai lungi decât filamentele, subalpine ale Carpaţilor Orientali şi
având conectivul terminat cu un apendice Apuseni, formând tufărişuri; se mai
filiform; gineceu cu stil lung, subţire, cu numeşte brădişor, cătină de negri,
stigmat capitat, mai mult sau mai puţin jenapăn ce nu înstină, netodă, tărcăliş,
bilobat, la bază cu disc nectarifer. tărcei, turcei; Bulg: Cetina; Engl:
Înflorire, V–VII. Fruct apocarpoid, din 4 Savin; Franc: Genévrier sabine; Germ:
nucule netede, ovate, mai mult sau mai Gemeiner Sabenbaum, Säbenbaum,
puţin muchiate, negre. Seminţe fără Gemeiner Sadebaum, Sadebaum,
endosperm. Schniapin, Siegelbaum, Stinkwacholder,
Wacholder; Magh: Nehézsagú boróka;
Rus: Mojjevelnik kazaţkii; Sârbo-Cr:
Cetina. Răspândit în Europa, Asia.
ISTORIC. Arbustul este cunoscut
din Antichitate. De la medicina
salmosiană/zalmoxiană, s-a păstrat şi
transmis din generaţie în generaţie
folosirea plantei în combaterea negilor.
Moşii şi strămoşii noştri au folosit
decoctul, praful de frunze sau seva
RECOLTARE. Frunzele şi florile stoarsă din ramuri contra negilor. În
plantei (Cerinthae folium et flos) sunt scrierile mai vechi se precizează că
folosite proaspete. Se culeg pe timp bătrânii noştri puneau pe negi seva
frumos, după ora 11. stoarsă din ramuri sau fierbeau ramurile,
PROPRIETĂŢI iar cu decoctul realizau legături umede
FARMACODINAMICE. În medicina contra negilor. Pe timp de iarnă foloseau
populară planta este folosită ca vulnerar. praful de frunze uscate. Acestea se uscau
Principiile active pe care le conţine din vară, iar la nevoie, iarna le pisau.
grăbesc vindecarea rănilor. Praful obţinut se umecta, se aşeza pe
MEDICINĂ UMANĂ. neg, iar apoi se bandaja. În Munţii
Apuseni se folosea contra bolilor
175
venerice. A fost pusă în evidenţă şi MEDICINĂ UMANĂ.
valoarea ornamentală a arbustului, el FITOTERAPIE. Uz extern. Empiric,
fiind cultivat prin cimitire. pe alocuri, pentru tratarea de negi: a)
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini suc, stors din ramuri proaspete direct pe
culcate, foarte ramificate, lungi până la 3 negi, de mai multe ori pe zi; b) decoct,
m. Lujeri tineri, muchiaţi, subţiri, foarte din 100 g frunze proaspete la 200 ml
flexibili în stare proaspătă. Frunzele apă. Se fierbe 5 minute; se lasă acoperit
solzoase, ovat-rombice, lungi de cca 1 să se răcească şi apoi se tamponează
mm, obtuze sau ascuţite, dispuse pe 4 negul de 6–8 ori pe zi; c) praf, din
şiruri, imbricate, bine alipite pe lujeri. frunze uscate, se umectează şi se aplică
Flori monoice sau dioice. Cele femele, la pe neg după care se bandajează.
început erecte, apoi îndreptate în jos. Fitohomeopatie . Uz intern. 1.
Înflorire, IV–V. Pseudobace formate din Pentru congestia uterină dureroasă,
4 solzi, sferice sau globulos-ovate, congestia renală, congestia rectală,
pedunculate, nutante, negre-albăstrui, pletoră abdominală, hemoroizi
brumate, cu 1–3 seminţe. Maturaţia, în sângerânzi: tinctura-mamă, preparată
prima toamnă sau primăvara următoare. din frunze proaspete, se administrează
diluţiile centezimale de la a 5-a la a 7-a.
2. Pentru tratarea metroragiilor post
partum, mai ales dacă exista resturi
placentare în uter, sau după avorturi,
precum şi în menoragii: tinctura-mamă,
se administrează în diluţiile centezimale
a 4-a şi a 5-a între menstre şi diluţiile de
la a 3-a decimală la a 4-a centezimală în
timpul hemoragiilor. 3. Pentru
reumatism, gută, artrita încheieturii
mâinii sau a gleznei, talalgie: tinctura-
RECOLTARE. Frunzele şi ramurile mamă, se administrează în diluţiile a 4-a
se recoltează la nevoie şi se folosesc sau a 5-a centezimală. Bolnavul are
proaspete. Frunzele se pot usca şi se articulaţiile roşii şi atât de calde, încât le
utilizează iarna, toamna sau primăvara. dezveleşte noaptea. 4. Pentru verucile şi
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine excrescenţele sicosice de la nivelul
tanin, zaharuri, rezine, ulei volatil (1,5– cutano-mucoase (genitale şi anus),
4%), incolor sau gălbui, gust însoţite de prurit sau senzaţiei de arsură
amar-camforat, miros specific, format din şi excoriaţii: tinctura-mamă, se
d-sabinol, -terpinen, -pinen, administrează în diluţia a 4-a
d-sabinen, geraniol, citroneol, cadinen, centezimală sublingual şi tinctura-mamă
aldehidă-n-decilică, alcool metilic, mici aplicată local (M. Neagu Basarab,
cantităţi de limonen, carvacrol, tuionă, 1985).
mircenă etc, substanţe minerale. MEDICINĂ VETERINARĂ.
PROPRIETĂŢI Utilizată cu multă prudenţă în tratarea
FARMACODINAMICE. Principiile active animalelor.
au o acţiune drastică. Intern, produce
leziuni gastro-intestinale, diaree, colici
abdominale, vărsături, congestii ale
organelor genitale şi ale perineului, CHIMEN (Carum carvi
leziuni hepatice şi leziuni renale. Doza L), fam. Apiaceae/Umbelliferae. Plantă
maximă admisă (0,06 g/zi) provoacă o erbacee, bianuală, rar perenă, spontană
puternică excitaţie a centrilor nervoşi, şi cultivată, condimentată, aromatică,
hipotermie, bradicardie, comă şi moartea medicinală, în stare spontană frecventă
(O. Bujor, O. Popescu, 2001). prin fâneţe, margini de pădure, din zona
176
dealurilor până în cea subalpină, mai rar DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
la câmpii; se mai numeşte chim, chim de pivotantă, cărnoasă, brun-deschisă,
câmp, chim sălbatic, chimăn, chimen de slab-ramificată, adâncă de până la 40
câmp, chimeon, chimin, chimin de câmp, cm. Tulpină erectă, fistuloasă, muchiată,
chimin sălbatic, chimion, chimion de ramificată chiar de la bază,
câmp, chimion sălbatic, chiminoc, distanţat-foliată, glabră, înaltă până la
chiminog, chimişor, cimin, cumin, limă, 100 cm. Frunze 2–3-penat-sectate, de
negralică, piperuş, secărea, secară, 20–30 cm, lung-peţiolate, cele
secărea, secărică, secăriţă, tarhon, superioare sesile; în anul I formează o
tipăruş, ţipăruş; Engl: Caraway; Franc: rozetă, în anul II au poziţie tulpinală.
Carvi, Cumin des prés; Germ: Kümmel, Flori albe sau roz, dispuse în umbele,
Kim, Kimm, Wiesenküummel, Silau; compuse, cu 5–16 radii inegale care
Magh: Kömény, Réti kömeny, Hasznos susţin umbelele cu 10–13 flori scurt şi
kömény; Rus: Tmin obâknovennâi; Ucr: inegal-pedicelate. Înflorire, IV–VI.
Kmin. Răspândit în Europa, Asia având Fruct, diachenă oval-alungită,
arealul până la 65o latitudine nordică. cenuşie-brună, cu coaste evidente, gust
ISTORIC. Luat în cultură din amărui înţepător, miros puternic aromat.
timpuri străvechi. Menţionat de savanţii
antici Theophrast, Dioscoride etc, în
lucrările lor. La noi este cunoscută încă
din Antichitate. Utilizările lui au fost
transmise din generaţie în generaţie
ajungând până în zilele de azi. Fructele
lui au fost folosite în scopuri alimentare
şi medicinale. Decoctul şi ceaiul din
seminţe se dădea copiilor mici bolnavi de
mătrice (colici intestinali), iar adulţilor
pentru tratarea de varice şi reumatism.
Zeama de seminţe fierte se folosea la
spălatul pe cap contra bubelor sau pentru RECOLTARE. Recoltarea fructelor
a face părul frumos. Tot decoctul de (Carvi fructus) se face manual când cca
seminţe servea la spălarea pe faţă a 35–40% din fructe s-au brunificat, iar cu
fetelor pentru obţinerea unui ten catifelat. combina când 65–75% sunt brunificate.
Chimenul fiert în lapte dulce se lua După treierat fructele se condiţionează
pentru bătaie de inimă. La sate seminţele cu ajutorul vânturătorilor şi
se foloseau şi încă se mai folosesc pentru selectoarelor, care înlătură impurităţile
combaterea răcelii. Ele se puneau pe jar (resturi de tulpini, ramificaţii, seminţe
şi se afumau cu ele, apoi imediat se bea de buruieni, resturi de buruieni etc).
un decoct pregătit prin fierberea Fructele se depozitează în încăperi
seminţelor. A mai fost folosit pentru uscate, curate, dezinfectate, în strat de
întărirea celor slăbiţi de boală, la 10 cm. Se lopătează zilnic de 2–3 ori
stimularea secreţiei de lapte la femeile până se usucă complet.
care alăptau, la animale contra încuietorii COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele
(constipaţie), iar pentru bolile femeieşti conţin ulei volatil (3,80%, cele cultivate;
seminţele de chimen se combinau prin 4,10–5,88%, cele din flora spontană),
fierbere cu petalele de trandafir alb şi ulei gras (15–18%), glucide (20–25%),
mălin alb. Astăzi chimenul este cultivat proteine (18,94–25%), cumarine
în Olanda, Belgia, ţările din CSI, (umbeliferona, scopoletina, herniarina),
Polonia, Germania ş. a. În România se substanţe anorganice cu conţinut de Pb,
cultivă în Câmpia de Vest, Podişul Cu, Zn, Fe, Ni, Co, Cr, Ca, Mg, K, Na,
Transilvaniei, Ţara Haţegului. V, Ce, Mo, Ti. Uleiul eteric conţine
carvonă (50–60%), limonen (40%),
177
hidrocarburi terpenice (pinen, terpinen, fluidificarea secreţiilor, în tratamentul
terpinolen, cimen, sabinen, caren, afecţiunilor cronice ale aparatului renal
felandren, mircen, tujen, fenchen, cu mărirea diurezei, pentru mărirea
camfen, cariofilen, cadinen, alcooli) etc. secreţiei de lapte la lăuze: infuzie, din
Părţile aeriene ale plantei conţin ulei 1½ linguriţă de fructe peste care se
eteric şi substanţe minerale (K, N, P, Ca, toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
Na). Rădăcina conţine gliceride ale unor Se lasă acoperită 10–15 minute. Se
acizi saturaţi şi nesaturaţi, poliene, strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni
acetilene (falcarinolă, falcarindionă) şi pe zi, din care una dimineaţa pe
dicumarine (beliferonă şi scopoletină). stomacul gol. 4. Pentru stimularea
PROPRIETĂŢI secreţiei de lapte la mame: se fierbe 1
FARMACODINAMICE. Fructele linguriţă fructe într-un litru de lapte. Se
(mericarpe) prezintă importanţă pentru strecoară. Se bea călduţ. Fructele intră în
medicina umană şi veterinară. Principiile compoziţia ceaiurilor PLAFAR pentru
active au însuşiri carminative importante. tratarea afecţiunilor cardiace cu substrat
Îndepărtează meteorismul şi nervos, combaterea vomei şi a
îmbunătăţeşte starea fizică a bolnavului, constipaţiei.
influenţează tonusul musculaturii netede, MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
stimulând resorbţia gazelor, la nivelul intern. Pentru tratarea inapetenţei,
vaselor sanguine determină încetarea meteorismului, enterocolitelor,
fenomenelor spastice. După bronşitelor şi pentru stimularea
administrarea carminativului, mucoasa producţiei de lapte: a) infuzie, din 2–5 g
gastrică se roşeşte, iar pliurile devin mai fructe peste care se toarnă 100 ml apă în
evidente. Se ajunge la o hiperemie a clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute.
mucoasei gastrice. Principiile active Se răceşte. Se administrează prin
stimulează atât muşchiul, cât şi mucoasa breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b)
gastrică, provoacă declanşarea secreţiei decoct, din 2–5 g fructe la 100 ml apă.
gastrice, influenţează peristaltismul Se fierbe 10 minute la foc moale. Se
intestinal, tensiunea arterială şi chiar strecoară. Se răceşte. Se administrează
funcţiile cordului. Are şi proprietăţi prin breuvaj bucal. Dozele de tratament:
galactogoge. Pentru mamele care la animale mari (cabaline, taurine), 10–
naştere nu au o secreţie corespunzătoare 25–50 g; animale mijloci (ovine,
de lapte se recomandă o supă preparată caprine, porcine), 5–10 g; animale mici
din 1 lingură de fructe la 300 ml apă. (pisici, câini), 0,2–1–2 g. Pentru
MEDICINĂ UMANĂ. animalele tinere din categoriile celor
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru mari se prescriu dozele în funcţie de
tratarea colicilor gastrice şi intestinale, mărime.
enterocolitelor, bronşitelor, stimularea
poftei de mâncare, mărirea diurezei,
mărirea secreţiei de lapte: infuzie, din 1½
linguriţă fructe peste care se toarnă o CICLAMEN (Cyclamen
cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă persicum Mill), fam. Primulaceae.
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea Plantă erbacee, perenă, cultivată în
în trei reprize, după mesele principale. 2. ghivece pentru apartamente. Răspândită
Pentru combaterea balonărilor, stimularea în sud-vestul Asiei.
poftei de mâncare: infuzie, din ½ sau ¾ ISTORIC. Planta a fost adusă
linguriţă fructe peste care se toarnă o pentru cultură din Orient, în anul 1656.
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă La început nu i s-a dat o atenţie
acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se deosebită, datorită florilor foarte mici.
bea călduţ înaintea meselor principale. 3. Selecţia pentru obţinerea de exemplare
Pentru combaterea durerilor abdominale frumoase a început cu cca 150 de ani în
la adulţi (colici), tratarea bronşitei cu urmă. Astăzi se găseşte cultivată în
178
majoritatea ţărilor europene. În România limfatice, melancolice, deprimate,
este foarte apreciată ca plantă de sere şi tăcute, scrupuloase, anemice. procentul
apartamente. de bărbaţi care pot beneficia de această
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini plantă este mic.
fibroase. Tulpina este un tubercul MEDICINĂ UMANĂ.
subteran, la început rotund, apoi FITOTERAPIE.
sferic-turtit, protejat la exterior de o Fitohomeopatie . Uz intern. 1.
epidermă brun-roşcată. Rădăcinile Pentru tratarea persoanelor care suferă
pornesc din partea inferioară a lui. de neuroastenie, melancolie, depresie,
Frunzele au lamina cordiformă, anemie: tinctura-mamă obţinută din
marmorată sau cu zone concentrice în plantă din care se folosesc diluţiile de la
nuanţe de verde şi argintiu; peţiolii a 5-a la a 30-a centezimale. 2. Pentru
frunzelor sunt lungi, cărnoşi, tratarea migrenelor cu tulburări de
brun-roşcaţi. Florile au colorit variat în vedere: tinctura-mamă, în diluţie de la a
tonuri de roz, roşu, violet şi alb; corola 4-a la a 9-a centezimale. 3. Pentru
din 5 petale obtuz-ovate, răsfirate în sus; tratarea atoniilor gastrice, ptozei atone a
androceu din 5–7 stamine cu filament stomacului, sughiţului, anumitor
scurt; gineceu, cu pistil puţin ieşit migrene: tinctura-mamă, în diluţiile a 4-
deasupra staminelor, uşurând polenizarea a şi a 5-a centezimale. 4. Pentru tratarea
artificială. Ciclul anual de vegetaţie se dismonoreei, anemoreei, greaţă şi sughiţ
desfăşoară pe o perioadă de 8–10 luni. În în sarcină: tinctura-mamă, în diluţiile de
restul anului plantele rămân în repaus, la a 5-a la a 7-a centezimale (M. Neagu
timp în care îşi pierd complet frunzele. Basarab, 1985).
Fruct capsulă globuloasă care se deschide
pe 4 linii. Seminţe brun-roşcate de
diferite forme şi mărimi.
CICOARE (Cichorium
intybus L. ssp. intybus), fam.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită, terofită,
alogamă, meliferă, medicinală, întâlnită
prin fâneţe şi păşuni, pe câmpuri,
răzoare, pe lângă drumuri, locuri
necultivate sau înierbate şi ruderale, de
la câmpie până în regiunea montană; se
mai numeşte cicoară, cicoare de câmp,
cicoară de vară, cicoare sălbatică,
RECOLTARE. În scopuri medicinale cicorie, cicorie amară, cociţă, dodăie,
planta se recoltează la nevoie şi este dodău, doruleţ, dudăi, dudău,
folosită proaspătă. floarea-secerei, încingătoare, mestică,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. scai voinicesc, scăiuşeţ de casă, sporiş;
Necunoscută. Franc: Chicorée sauvage; Germ:
PROPRIETĂŢI Cichorie, Bitterkraut, Hindläufte,
FARMACODINAMICE . Planta conţine Kardenstengel, Schikore, Wegblume,
principii active care administrate în doze Wegwarte, Wendel, Wendelblume,
ponderabile produce depresie nervoasă cu Wendelstengel, Zichorie; Magh: Cikoria
melancolie, cefalee, vertij cu tulburări de jajkoró, katáng, Katángkoró,
vedere, atonie digestivă cu tendinţă Kávékatáng, Mezei cikoria, Mezei
emetică şi diaree, tulburări menstruale. katáng, Tzikoria, Tzikoria fü; Rus:
Principiile active ale plantei sunt folosite Ţikorii obâknovennâi. Răspândită în
în fitohomeopatie şi reprezintă un Europa şi Asia.
remediu ce se adresează femeilor
179
ISTORIC. Numele de Cichorium (pirozis) lingeau sare şi beau zeamă de
vine de la cuvintele greceşti koi = a rădăcină de cicoare. Locuitorii din
merge, şi chorion = câmp, deoarece Munţii Apuseni făceau din cicoare
această plantă creşte pretutindeni pe scăldători şi abureli celor răciţi. În
câmpuri. Cicoarea este cunoscută din Vrancea s-a practicat şi cosmetica
Antichitate ca plantă medicinală şi naturistă. Pentru ca să fie plăcute, fetele
culinară, folosindu-se atât rădăcinile, cât se spălau cu zeama rezultată din
şi lăstarii floriferi. Cicoarea din flora fierberea florilor de cicoare. Toate aceste
spontană era cunoscută de către daci sub preocupări de medicină naturistă,
numele de diudău, dudăi, dudău şi reprezintă baza activităţii de azi privind
folosită în scopuri medicinale (I. Pachia activitatea medicini naturiste populare
Tatomirescu, 1997). Scrierile greceşti sau de cosmetică.
menţionează denumirea de kichorium, iar DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
scriitorii romani o numesc intibus sau pivotantă, groasă. Tulpină erectă, înaltă
cicorea. Denumirile sunt păstrate cu mici de 30–120 (200) cm, scvamos
modificări de către Linné. Timp ramificată, cu şanţuri, glabră sau cu peri
îndelungat consumul a fost satisfăcut prin aspri, frunzoasă, la bază cu rozetă de
colectarea frunzelor de la plantele frunze. Frunzele din rozetă sunt
spontane, apoi a fost cultivată prin peţiolate, verde închis, mate, cu limbul
grădini, obţinându-se forme bogate în oval-lanceolat, adânc şi
frunze şi rădăcini. Faptul este confirmat neregulat-crestat, cu lobul terminal
de câteva scrieri germane de la sfârşitul mare; cele tulpinale mai mici, sesile,
secolului al XVI-lea. Începând cu oval-lanceolate, cu baza corodată. Flori
sfârşitul secolului al XVIII-lea rădăcinile albastre, ligulate, grupate în calatidii de
sunt utilizate pentru surogatul de cafea. 3–4 cm diametru. Înflorire, VII–IX.
La 1700 s-a acordat, în Prusia, un Polenizare entomofilă. Fruct, achenă
privilegiu pentru fabricarea cafelei de obovată, cu papus scurt.
cicoare. Acţiunea a fost favorizată de
blocada continentală impusă de Napoleon
Bonaparte. Din cele mai vechi timpuri,
locuitorii meleagurilor ţării noastre de
astăzi, au cunoscut cicoarea şi i-au dat
diferite trebuinţe. Frunzele crude şi
petalele florilor se puneau pe răni şi
tăieturi. Se credea că floarea de cicoare
este bună de cel perit (sifilis); se pisau şi
cu sucul ei se ungeau erupţiile apărute pe
corp. Bolile de ochi se tratau cu decoctul
obţinut prin fierberea florilor. Tot cu RECOLTARE. Părţile aeriene
decoctul obţinut din flori se tratau (Cichorii herba) se culeg în prima parte
durerile de dinţi, durerile abdominale, a înfloritului, VII–VIII, până la
mai era folosit pentru calmarea durerilor lignificarea tulpinilor. Se taie planta de
canceroase şi scăderea tensiunii arteriale. la bază, inclusiv cu frunze. Se curăţă de
Florile plămădite în vin ca şi ceaiul de impurităţi. Se usucă la umbră, în poduri
cicoare se luau pentru dureri de cap. sau şoproane bine aerate. Rădăcinile
Pentru bolile de ficat şi curăţarea Cichorii radix se recoltează în
stomacului (stimularea funcţiei gastrice) septembrie–octombrie. Se spală într-un
şi înnoirea sângelui se bea primăvara curent de apă. Se usucă la soare, în
sucul stors din frunzele fragede. Pentru poduri cu tablă sau în încăperi încălzite.
durere de inimă (stomac) şi vătămătură Uscarea artificială pentru ambele la 40–
(hernie), rădăcina se pisa, se fierbea în 50oC.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
apă şi se bea. Cei care sufereau de jâg
Rădăcinile conţin apă (75,8%), proteine
180
brute (1,1%), grăsimi brute (0,3%), se află în compoziţia ceaiului depurativ
substanţe extractive neazotate (20,3%), PLAFAR.
celuloză (1,3%), substanţe minerale K, MEDICINĂ UMANĂ.
Na, P, Ca, Cl, S, M, Si (1,2%). Dintre FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
substanţele organice menţionăm tratarea bolilor de ficat, febră, dureri
lactucinina, lactupicrina, inulina, reumatice şi ca depurativ: infuzie, din 2
intibina, fructoză, colină şi g frunze uscate şi mărunţite peste care se
-lactucerol, rizine, tanin, ulei volatil etc. toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
Frunzele conţin apă (45,6%), proteine Se lasă 10–15 minute. Se strecoară. Se
brute (9,2%), grăsimi brute (2,3%), bea călduţ conţinutul a 1–2 căni pe zi. 2.
substanţe extractive neazotate (25,2%), Pentru combaterea durerilor de stomac:
celuloză (8,2%), substanţe minerale K, infuzie, din 2 linguriţe flori peste care se
Ca, Na, Cl, P, S, Mg, Si (9,5%). Dintre toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
substanţele organice menţionăm cicorină, Se lasă 10 minute. Se bea călduţ
inulină, arginină, colină, acid cicoric, conţinutul a 1–2 căni pe zi. 3. Pentru
levuloză etc. stimularea funcţiilor ficatului şi
PROPRIETĂŢI rinichilor: decoct, din 2 linguriţe
FARMACODINAMICE. Frunzele şi rădăcină şi părţi aeriene uscate şi
rădăcinile plantei au importanţă în mărunţite la o cană apă rece. Se fierbe 5
fitoterapia umană şi veterinară. minute. Se bea călduţ în trei reprize,
Principiile active le conferă următoarele înaintea meselor principale. 4. Pentru
proprietăţi: tonic general, remineralizant, combaterea constipaţiei: a) infuzie, din 1
antianemic, aperitiv, stomahic, depurativ, linguriţă rădăcină uscată şi mărunţită
coleretic şi colagog, diuretic, laxativ uşor, peste care se toarnă o cană (200 ml) cu
vermifug, febrifug, sedativ, antiaritmic şi apă în clocot. Se lasă 10 minute. Se
hipotensiv, hipoglicemiant. Provoacă strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni
secreţia salivară, gastrică, intestinală, pe zi; acţiune laxativă; b) decoct, din o
pancreatică şi hepatică favorizând linguriţă pulbere rădăcină la o cană (200
digestia; aprovizionează organismul cu ml) cu apă. Se fierbe. Se bea conţinutul
substanţe minerale; înlătură anemia; a 1–2 căni pe zi. 5. Pentru combaterea
stimulează pofta se mâncare; favorizează durerilor de cap şi stomac: macerat, flori
eliminarea bilei prin stimularea în vin. Cantitativ se pune 1 lingură flori
contracţiilor vezicii biliare; acţionează la 1 păhărel de vin. Se lasă la macerat în
asupra epiteliului renal mărind excreţia şi sticlă închisă timp de 8–10 zile. Se
secreţia de urină; activează procesele de îndulceşte după gust. Se bea conţinutul a
eliminare a toxinelor din organism; 1–2 păhărele pentru alinarea durerilor.
asigură o purgaţie uşoară, fiind utilă celor 6. Pentru diureză: surogat de cafea,
care se constipă; provoacă eliminarea obţinută din tăierea rădăcinilor în
viermilor intestinali; diminuează uşor fragmente mici. Se usucă, apoi se
excitabilitatea nervoasă; înlătură sau prăjeşte ca şi cafeaua. Se bea conţinutul
diminuează spasmele musculare la a 1–2 căni pe zi. Uz extern. Pentru
organele interne; asigură ritmicitatea grăbirea vindecării rănilor şi tăieturilor:
inimii; micşorează tensiunea arterială; cataplasme, se aplică peste zonă frunze
reduce glucoza din sânge; stimulează crude şi se leagă cu pansament.
funcţia splinei; determină scăderea febrei; MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
înlătură simptoamele gutei etc. Se intern. Pentru tratarea se anorexie,
recomandă în: anorexie, astenii, anemie, dischinezie biliară, angiocolită, hepatite,
insuficienţă biliară, icter, colici hepatici, afecţiuni renale, constipaţii: a) infuzie,
congestii hepatice şi splenice, atonie din 3–5 g plantă uscată şi mărunţită sau
gastrică şi digestivă, dermatoze, gută, rădăcină uscată şi mărunţită peste care
litiază renală şi vezicală, infecţii urinare, se toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă
hidropizie, constipaţie, paludism. Planta acoperită 25–30 minute. Se strecoară. Se
181
lasă la răcit. Se administrează prin până la 1,30 m şi chiar mai mult, cu
breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b) masa principală a sistemului radicular în
decoct, din 3–5 g plantă uscată şi proporţie de 80% în stratul arabil.
mărunţită sau rădăcină uscată şi Tulpină florală erectă, muchiată, glabră
mărunţită la 100 ml apă. Se fierbe la foc şi scvamos ramificată. Frunze bazale
moale 15 minute. Se strecoară. Se lasă la alungit obovate sau lanceolate, atenuate
răcit. Se administrează prin breuvaj în peţiol; cele de la cicoarea creaţă sunt
bucal. Pentru animalele mai mari se dinţate şi adânc divizate, iar la scarotă
pregăteşte o cantitate mai mare sunt aproape întregi cu marginile
păstrându-se proporţiile. Dozele de ondulate; frunzele tulpinale sunt sesile,
tratament: animale mari (cabaline, cele superioare bracteate, sagitate. Flori
taurine), 30–80–150 g; animale mijloci albastre, dispuse în calatidii; foliolele
(ovine, caprine, porcine), 10–15–20 g; involucrale biseriate, cele interne
animale mici (pisici, câini), 2–5–8 g. lanceolate, cele externe ovat lanceolate
sau ovate, obtuze, patente, rărit scurt
ciliate. Polenizare directă. Înflorire, VII–
IX. Fructe achene mici, costate, cenuşii
CICOARE DE şi prevăzute cu papus. Greutatea
GRĂDINĂ sau ENDIVIE (Cichorium absolută a 1.000 de seminţe este de 1,3
endivia L. ssp. endivia, var. crispum g. Facultatea germinativă este de 75–
Lam), cunoscută sub numele de cicoare 80% şi se păstrează 4–5 ani.
creaţă de grădină şi Cichorium endivia
L. ssp endivia, var. latifolium Lam,
cunoscută sub numele popular de scarola
sau cicoare de grădină cu frunze
întregi; se mai numeşte cicoare, cicorie,
endivie, endivie albă, salată, salată de
endivie, ţicorie; Engl: Endive, Chocory;
Franc: Chicorée endive, Endivie; Germ:
Winter Endivie, Zichorie, Wegwarte;
Magh: Cikória, Endivia saláta, Fehér RECOLTARE. Se face la cca 60–65
haltán koró, Kátángkoró cikória; Rus: zile de la semănat sau plantat. Planta se
Zimnii endivii, Ţikorii; Ucr: Terpanek. taie sub colet, se înlătură frunzele
Răspândită în cultură mai ales în ţările necorespunzătoare, se sortează. Scarola,
din vestul Europei, fiind o legumă foarte semănată sau plantată pe terenuri
apreciată. În stare sălbatică se găseşte în adăpostite rămâne peste iarnă în câmp.
regiunea mediteraneană. Se protejează cu diferite materiale şi se
ISTORIC. Cicoarea de grădină consumă primăvara. De cele mai multe
cultivată provine din Cichorium endivia ori înălbirea se face în beciuri sau
ssp. pumillum, care creşte în stare pivniţe. Plantele se scot cu rădăcină şi se
sălbatică în regiunea Mării Mediterane, plantează una lângă alta în nisip.
în Caucaz, Turkestan etc. Cunoscută în Producţia, 15–20 t/ha.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
cultură încă din Antichitate de către
Frunzele înălbite nu mai au gust amar.
greci, romani şi egipteni. Despre
Ele au un conţinut bogat în săruri
importanţa şi cultura ei vorbesc
minerale: fosfor, fier, potasiu, calciu,
numeroase scrieri, începând cu
magneziu, zinc, litiu, sulf, siliciu, cupru.
Capitularele. Astăzi cicoarea de grădină
Conţinutul în zaharuri este de 0,87–
este mult cultivată în ţările din vestul
2,27% s. p. Cantitatea de lipide totale
Europei. În ţara noastră este cultivată
este redusă (0,06–0,2% s. p). Mai
foarte puţin.
conţine o serie de acizi fenolici, cum
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcina
sunt acizii cafeic, ferulic, clorogenic,
pivotantă, pătrunde adânc în sol, uneori
182
3-p-cumaroil-chinic, dicafeil-tartic. cicoarea sălbatică, cicoarea de
Conţinutul în carotinoide este foarte Bruxelles, cicoarea Witloof. Răspândită
redus. Conţine vitaminele A, B1, B2, C. pe toate continentele unde se cultivă
PROPRIETĂŢI pentru însuşirile ei alimentare. Se
FARMACODINAMICE. Frunzele de la întâlneşte în stare sălbatică în Asia
cicoarea de grădină sau endivie Occidentală, Africa de Nord, Europa
acţionează ca tonic general, Centrală.
remineralizant, antianemic, stomahic, ISTORIC. Plantă foarte veche în
depurativ, diuretic, coleretic, febrifug, cultură. Ea a servit drept aliment
vermifug. Principiile active pe care le mineralizant, vitaminizant şi purificator
conţin frunzele au proprietatea de a al organismului uman. Rădăcinile
stimula secreţiile salivare, gastrice, plantei servesc ca materie primă pentru
intestinale, pancreatice, hepatice, fabricarea surogatului de cafea, iar
favorizând o bună digestie; asigură păpuşa (frunzele înălbite) sunt folosite
substanţele minerale necesare în alimentaţie. Planta este cultivată pe
organismului; înlătură anemia; toate continentele. În România se cultivă
stimulează pofta de mâncare; activează în jurul oraşelor Bucureşti, Braşov,
procesele de eliminare a toxinelor din Bacău, Ploieşti, Iaşi, Suceava etc.
organism; acţionează asupra epiteliului DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
renal mărind excreţia şi secreţia de urină; pivotantă, îngroşată, cu latex ce îi dă un
stimulează creşterea secreţiilor celulelor gust amar. Tulpină florală ramificată,
hepatice şi prin aceasta volumul de bilă înaltă până la 100–160 cm, se formează
(fiere); diminuează sau înlătură febra; în anul al doilea de vegetaţie. Frunze
provoacă eliminarea viermilor intestinali; lanceolat-alungite, lungi de cca 30 cm,
normalizează funcţia splinei. formează rozete mari. Flori albastre
MEDICINĂ UMANĂ. grupate într-un calatidiu. Înflorire, VII–
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru IX. Fructele sunt achene mici. Au
tratarea de anorexie, astenie, anemie, facultatea germinativă de cca 75% şi se
insuficienţă biliară, colici hepatice, păstrează 3–4 ani.
congestii hepatice şi splenice, atonie
gastrică şi digestivă, dermatoze, gută,
litiază renală, infecţii urinare, hidropizie,
constipaţie, paludism: a) salată, din
frunze proaspete, consumată de 1–2 ori
pe zi la mesele principale sau consumată
fără un alt ajutor alimentar; b) infuzie,
din frunze proaspete rupte în bucăţi mici
peste care se toarnă o cană (250 ml) cu
apă în clocot. Se lasă acoperită 20
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
2–3 căni pe zi.
CIMBRIŞOR (Thymus
serpyllum L), fam. Lamiaceae/Labiatae.
Subarbust cu ramuri culcate la pământ,
care fac rădăcini şi din care cresc
numeroase tulpini, camefit, întâlnit pe
soluri aride, pietroase, nisipoase, cu
expoziţie sudică, fără apă stagnantă, în
fâneţe, din zona de deal şi de munte; se
mai numeşte balsamă, buruiană de
balsam, cimbrel, cimbrişor de câmp,
RECOLTARE. Părţile aeriene
cimbrişor sălbatic, cimbru păsăresc,
(Serpylli herba) se recoltează din luna
cimbru sălbatic, cimbru târlit,
mai până în septembrie, numai în zilele
cimbrul-ciobanului, cinubiuela,
frumoase şi între orele 11–13. Planta se
iarba-cucului, lămâiţă, pimau, săpun,
taie cu cuţitul sau cu foarfecă. Se usucă
schinduf, serpunel, simbru, sumuduc,
la umbră în strat subţire, în locuri cu o
şerpunel, tămâiţă, timian, timişor,
bună aeraţie. Uscarea artificială la cel
ţimbrişoare; Engl: Wild thyme; Franc:
mult 35oC.
Serpolet; Germ: Ameisengekräutig,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
Feldopolei, Feldthymain, Großer
conţine ulei volatil (0,5–1,2%),
Thymain, Hühneklee, Thymiangekräutig,
constituit din borneol, cineol, timol,
Zwanggekräutig; Magh: Balszam,
Balszsamfü, Dombikakukfü, Demutka, cimol, carvacrol, -terpineol,
Hajfü, Kakukfü, Töményfü; Rus: Ceabreţ -cariofilen, mircen etc; acid ursolic,
obâknovennâi; Ucr: Cebrek. Răspândit acid cafeic, tanin (4–8%), derivaţi
în Europa. flavonici, serpilina (substanţa amară),
ISTORIC. Cunoscut încă din săruri ale acidului malic, săruri
Antichitate de către geto-daci. Ei îl minerale, etc.
numeau cinnúboiela, mai târziu numele PROPRIETĂŢI
lui devenind cimbrel apoi cimbrişor (I. FARMACODINAMICE. Partea aeriană a
Pachia Tatomirescu, 1997). Cimbrişorul a plantei prezintă importanţă
fost utilizat ca plantă condimentară în fitoterapeutică în medicina umană şi
alimentaţie şi în scopuri medicinale veterinară. Proprietăţi: colagoge,
pentru tratarea bolilor de ochi, stomahice, coleretice, antihelmintice şi
guturaiului şi durerilor de gât. antiseptice, cicatrizante, antidiareeice,
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină diaforetice, diuretice şi antivirale.
pivotantă multicapitată. Tulpini erecte, Principiile active stimulează secreţiile
lignificate la bază cu patru muchii, cu celulei hepatice şi prin aceasta volumul
peri fini mai ales pe muchii. Frunze ovale de bilă (fiere); favorizează eliminarea
sau alungit-eliptice, opuse, cu punctuaţii bilei prin activarea contracţiilor vezicii
bine observabile în zare şi reprezentate de biliare; favorizează digestia prin
pungi secretoare. Flori roz-violacee stimularea secreţiei glandelor gastrice,
grupate în pseudoverticile globuloase şi intestinale şi a pancreasului; stimulează
dispuse la subsuoara frunzelor; caliciu cu funcţiile splinei; provoacă eliminarea
dinţi roşiatici, ciliaţi; corolă bilabială, cu viermilor intestinali; provoacă moartea
labiul inferior lung şi prevăzut cu 2 lobi microorganismelor şi împiedică
răsfrânţi. Înflorire, V–IX. Fructe, nucule înmulţirea lor; stimulează cicatrizarea
foarte mici (0,6–0,7 mm). rănilor prin grăbirea proceselor de
epitelizare; înlătură afecţiunile
inflamatorii acute ale intestinului şi
stopează stările diareice; provoacă
sudoraţia; acţionează asupra epiteliului
185
renal mărind excreţia şi secreţia de urină; cimbrişor şi scai vânăt (Eryngium
slăbeşte sau înlătură acţiunea virusurilor planum), la o cană (250 ml) cu apă în
asupra organismului care produc diverse clocot. Se lasă 10 minute. Se strecoară şi
boli. Planta este folosită în tratamentul se îndulceşte cu miere. Se bea câte o
tusei convulsive, spastice şi asmatice, linguriţă de mai multe ori pe zi. 7.
anorexiei anemicilor, dispepsiilor, gripei, Pentru tratarea bolilor de stomac, gaze
rinitelor cronice, enterocolitelor, intestinale, afecţiuni renale, migrene,
combaterea viermilor intestinali, astenie, tuse, stimularea circulaţiei
disfuncţiilor hepatice, tratarea rănilor şi periferice şi ca depurativ: decoct, din 1
ulceraţiilor tegumentare. lingură pulbere plantă la ½ litru de vin.
MEDICINĂ UMANĂ. Se fierbe 10 minute. Se strecoară. Se
FITOTERAPIE Uz intern. 1. Pentru îndulceşte cu miere. Se ia câte un
tratarea rinitelor cronice, anorexiei, păhărel înainte de masă. Uz extern. 1.
uşurarea activităţii digestive (stomahice): Pentru tratarea rănilor şi ulceraţiilor
infuzie, din 1–2 linguriţe pulbere plantă tegumentare: decoct, din 1–2 linguri
peste care se toarnă o cană (250 ml) cu pulbere plantă la o cană (250 ml) cu apă.
apă în clocot. Se lasă acoperită 15 Se fierbe 5–10 minute. Se lasă acoperit
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a 15 minute pentru răcire. Se strecoară. Se
2 căni pe zi înainte de mesele principale. fac spălături locale folosindu-se un
2. Pentru tratarea enterocolitelor, tampon cu vată. 2. Pentru tratarea
combaterea viermilor intestinali, rinitelor cronice: a) inhalaţie, din 2
dispepsiilor: infuzie, din 2 linguriţe linguriţe pulbere plantă puse în 200 ml
pulbere plantă peste care se toarnă o cană apă fierbinte; se poate ţine pe un reşou
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă ca să se degaje vapori; se inhalează
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea aburii degajaţi; b) infuzie, din 1–2
conţinutul a 2 căni pe zi. 3. Pentru linguriţe pulbere plantă peste care se
stimularea funcţiei hepatice, cu acţiune toarnă o cană apă în clocot (200 ml). Se
hepato-protectoare asupra celulelor lasă acoperită 15–20 minute. Se
hepatice: infuzie, din 1 linguriţă pulbere strecoară. Se aspiră soluţia pe nas până
plantă peste care se toarnă o cană (250 ajunge în gură, apoi se scuipă; se repetă
ml) cu apă în clocot. Se bea conţinutul a de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara, până
2 căni pe zi. 4. Pentru tratarea bronşitei, la vindecare. 3. Pentru reconfortarea
astmului bronşic, laringitei, traheitei, organismului şi ca antireumatic: a)
tusei convulsive şi spastice: a) infuzie, decoct, din 3 mâini pline de plantă
din 1–2 linguriţe pulbere plantă peste uscată la 10 litrii de apă; se fierbe
care se toarnă o cană (250 ml) cu apă în acoperit 20–30 minute. Se strecoară şi se
clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se adaugă apei de baie în cadă a cărei
strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe temperatură nu trebuie să depăşească
zi; b) infuzie, din 2–3 linguri pulbere 37–40oC. Se stă în cadă 20–30 minute;
plantă peste care se toarnă o cană (250 b) decoct, din amestec plante uscate de
ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 30 cimbrişor, rădăcini de oligeană, muşeţel
minute. Se strecoară. Se iau 2–3 sau 3–4 sau mentă; se cântăresc 200–500 g
linguri pe zi. În tuse rebelă se poate bea 1 cimbrişor, 300–500 g rădăcină
lingură la 2 ore. 5. Pentru tratarea tusei, obligeană, 100 g muşeţel; se amestecă
anemiei, combaterea viermilor intestinali, bine plantele mărunţite; din amestec se
ca tonic nervos şi tonic digestiv: infuzie, iau 2–3 mâini şi se pun la fiert în 10
din 2 linguri pulbere plantă peste care se litrii apă. Se strecoară şi se adaugă apei
toarnă un litru apă în clocot. Se lasă de baie; pentru copii cantitatea se reduce
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se la jumătate. Planta intră în compoziţia
bea conţinutul a mai multe ceşti pe zi. 6. ceaiurilor PLAFAR sau a reţetelor de
Pentru tratarea tusei la copii: ceai, din 1 ceaiuri pentru tratarea afecţiunilor
linguriţă amestec părţi egale pulbere cardiace cu substrat nervos, stomatite,
186
abcese dentare, vomă, colici abdominale, palid-roşie sau roşie liliachie, la exterior
diaree, tuse de diverse etiologii, gripă, păroasă, grupate într-o inflorescenţă
guturai, stimularea secreţiei de lapte etc. spiciformă, sau capitată. Înflorire, V–
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz VII (IX). Fructe, nucule netede,
intern. Pentru tratarea anorexiei, ovoidale.
dischineziei biliare, enterocolitelor,
afecţiunilor pulmonare şi bronşitelor:
infuzie, din 2–5 g plantă uscată şi
mărunţită peste care se toarnă 100 ml apă
în clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se
strecoară. Se lasă la răcit. Se
administrează prin breuvaj bucal (se
toarnă pe gât). Dozele de tratament:
animale mari (cabaline, taurine), 15–20–
30 g; animale mijloci (ovine, caprine,
porcine), 2–4–10 g; animale mici (pisici,
câini, păsări), 0,5–1–2 g. Se foloseşte şi MEDICINĂ UMANĂ.
ca insecticid pentru ectoparaziţii din FITOTERAPIE Uz intern. 1. Pentru
adăpostul păsărilor. Infuzia se face mai tratarea rinitelor cronice, anorexiei,
concentrată. Etnoiatric, planta se uşurarea activităţii digestive
foloseşte pentru tratarea endometritei şi (stomahice): infuzie, din 1–2 linguriţe
tricofiţiei. pulbere plantă peste care se toarnă o
cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se
bea conţinutul a 2 căni pe zi înainte de
CIMBRIŞOR-DE-COL mesele principale. 2. Pentru tratarea
INĂ (Thymus pannonicus All. syn. Th. enterocolitelor, combaterea viermilor
marschallianus Willd), fam. intestinali, dispepsiilor: infuzie, din 2
Lamiaceae/Labiatae. Subarbust, peren, linguriţe pulbere plantă peste care se
camefit, întâlnit frecvent în întreaga ţară toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
prin fâneţe, mai ales în asociaţie cu iarba Se lasă acoperită 15 minute. Se
calului (Festuca sulcata), pe coline aride, strecoară. Se bea conţinutul 2 căni pe zi.
la margini de drumuri din zona stepei 3. Pentru stimularea funcţiei hepatice, cu
până în etajul gorunului; se mai numeşte acţiune hepato-protectoare asupra
cimbrişor, cimbrişor-mare-de-coline; celulelor hepatice: infuzie, din 1
Germ: Grosser Quendel; Magh: Nagy linguriţă pulbere plantă peste care se
kakukfü; Rus: Timian Marşallov. toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
Răspândit în Europa şi Asia, continental. Se bea conţinutul 2 căni pe zi. 4. Pentru
ISTORIC. Specie folosită de multă tratarea bronşitei, astmului bronşic,
vreme probabil încă de pe timpul dacilor laringitei, traheitei, tusei convulsive şi
şi romanilor în aromatizarea unor spastice: a) infuzie, din 1–2 linguriţe
mâncăruri şi ca plantă medicinală pentru pulbere plantă peste care se toarnă o
tratarea bolilor de ochi, de răceală, gripă, cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
durerilor în gât. acoperită 15 minute. Se strecoară. Se
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpina bea conţinutul a 2 căni pe zi; b) infuzie,
principală lignificată, suberectă sau din 2–3 linguri pulbere plantă peste care
ascendentă, terminată cu o inflorescenţă se toarnă o cană (250 ml) cu apă în
ascendentă şi uneori cu mai multe ramuri clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se
florifere, mai rar subrepentă. Frunze strecoară. Se iau 2–3 sau 3–4 linguri pe
linear lanceolate până la lat lanceolate zi. În tuse rebelă se poate bea 1 lingură
sau eliptice, glabre, numai la bază ciliate, la 2 ore. 5. Pentru tratarea tusei,
cu nervuri subţiri. Flori de culoare anemiei, combaterea viermilor
187
intestinali, ca tonic nervos şi tonic apă. Se strecoară şi se adaugă apei de
digestiv: infuzie, din 2 linguri pulbere baie; pentru copii cantitatea se reduce la
plantă peste care se toarnă un litru apă în jumătate. Planta intră în compoziţia
clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute. ceaiurilor PLAFAR sau a reţetelor de
Se strecoară. Se bea conţinutul a mai ceaiuri pentru tratarea afecţiunilor
multe ceşti pe zi. 6. Pentru tratarea tusei cardiace cu substrat nervos, stomatite,
la copii: ceai, din 1 linguriţă amestec abcese dentare, vomă, colici abdominale,
părţi egale pulbere cimbrişor şi scai diaree, tuse de diverse etiologii, gripă,
vânăt (Eryngium planum), la o cană (250 guturai, stimularea secreţiei de lapte etc.
ml) cu apă în clocot. Se lasă 10 minute. MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
Se strecoară şi se îndulceşte cu miere. Se intern. Pentru tratarea anorexiei,
bea câte o linguriţă de mai multe ori pe dischineziei biliare, enterocolitelor,
zi. 7. Pentru tratarea bolilor de stomac, afecţiunilor pulmonare şi bronşitelor:
gaze intestinale, afecţiuni renale, infuzie, din 2–5 g plantă uscată şi
migrene, astenie, tuse, stimularea mărunţită peste care se toarnă 100 ml
circulaţiei periferice şi ca depurativ: apă în clocot. Se lasă acoperită 30
decoct, din 1 lingură pulbere plantă la ½ minute. Se strecoară. Se lasă la răcit. Se
litru de vin. Se fierbe 10 minute. Se administrează prin breuvaj bucal (se
strecoară. Se îndulceşte cu miere. Se ia toarnă pe gât). Dozele de tratament:
câte un păhărel înainte de masă. Uz animale mari (cabaline, taurine), 15–
extern. 1. Pentru tratarea rănilor şi 20–30 g; animale mijloci (ovine,
ulceraţiilor tegumentare: decoct, din 1–2 caprine, porcine), 2–4–10 g; animale
linguri pulbere plantă la o cană (250 ml) mici (pisici, câini, păsări), 0,5–1–2 g. Se
cu apă. Se fierbe 5–10 minute. Se lasă foloseşte şi ca insecticid pentru
acoperit 15 minute pentru răcire. Se ectoparaziţii din adăpostul păsărilor.
strecoară. Se fac spălături locale Infuzia se face mai concentrată.
folosindu-se un tampon cu vată. 2. Pentru Etnoiatric, planta se foloseşte pentru
tratarea rinitelor cronice: a) inhalaţie, tratarea endometritei şi tricofiţiei.
din 2 linguriţe pulbere plantă puse în 200
ml apă fierbinte; se poate ţine pe un reşou
ca să se degaje vapori; se inhalează aburii
degajaţi; b) infuzie, din 1–2 linguriţe CIMBRIŞOR-DE-MU
pulbere plantă peste care se toarnă o cană NTE (Thymus pulegioides L), fam.
(200 ml) apă în clocot. Se lasă acoperită Lamiaceae/Labiatae. Subarbust, peren,
15–20 minute. Se strecoară. Se aspiră camefit, comun în întreaga ţară, prin
soluţia pe nas până ajunge în gură, apoi coline ierboase dar mai ales în regiunea
se scuipă; se repetă de 2 ori pe zi, montană, pe soluri necalcaroase,
dimineaţa şi seara, până la vindecare. 3. scheletice; se mai numeşte cimbru,
Pentru reconfortarea organismului şi ca cimbru de câmp, cimbru sălbatic,
antireumatic: a) decoct, din 3 mâini pline cimbruşor, cimbruşor de câmp, cimbrul
de plantă uscată la 10 litrii de apă; se câmpului, sărpunel, sărpun, serpunel,
fierbe acoperit 20–30 minute. Se schinduf, timian, timişor; Engl: Thyme;
strecoară şi se adaugă apei de baie în Franc: Thym; Germ: Quendel,
cadă a cărei temperatură nu trebuie să Polei-Quendel; Magh: Hegyi kakukfü.
depăşească 37–40oC. Se stă în cadă 20– Răspândit în Europa Centrală şi de
30 minute; b) decoct, din amestec plante Nord.
uscate de cimbrişor, rădăcini de oligeană, ISTORIC. Plantă cunoscută de
muşeţel sau mentă; se cântăresc 200–500 localnici din timpuri străvechi, probabil
g cimbrişor, 300–500 g rădăcină din timpul geto-dacilor care l-au folosit
obligeană, 100 g muşeţel; se amestecă la condimentarea mâncărurilor. A mai
bine plantele mărunţite; din amestec se fost folosit la vopsitul firelor şi pentru
iau 2–3 mâini şi se pun la fiert în 10 litrii tratarea diferitelor boli, printre care în
188
combinaţie şi cu alte plante (frunze de prin aceasta volumul de bilă (fiere);
măr dulce, sovârf şi gutui) se făceau favorizează eliminarea bilei prin
oblojeli de cel perit (sifilis). În activarea contracţiilor vezicii biliare;
Maramureş, cu decoctul de cimbrişor, se favorizează digestia prin stimularea
făceau spălături în bolile de ochi sau se secreţiei glandelor gastrice, intestinale şi
lua contra guturaiului şi durerilor de gât. a pancreasului; stimulează funcţiile
În zona Branului, se culegea, se usca, se splinei; provoacă eliminarea viermilor
făcea praf şi se sufla în gât, iar pentru intestinali; provoacă moartea
oprirea sângelui se trăgea pe nas. microorganismelor şi împiedică
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom înmulţirea lor; stimulează cicatrizarea
gros, lemnos. Tulpinile viguroase, foarte rănilor prin grăbirea proceselor de
ramificate, suberecte, flexuoase, la bază epitelizare; înlătură afecţiunile
arcuite şi ascendente, sau mai debile şi inflamatorii acute ale intestinului şi
alungit procumbente în formă de stoloni stopează stările diareice; provoacă
radicanţi şi terminaţi cu inflorescenţă, sudoraţia; acţionează asupra epiteliului
ramuri florifere aşezate seriat, acoperite renal mărind excreţia şi secreţia de
pe muchii cu peri mici, reverşi. Frunze urină; slăbeşte sau înlătură acţiunea
ovate până la subrotunde, eliptice, virusurilor asupra organismului care
glandulos punctate, glabre, atenuate în produc diverse boli. Întrebuinţări în
peţiol neciliat. Flori roşii grupate în tratamentul tusei convulsive, spastice şi
inflorescenţă spiciform alungită; caliciu asmatice, anorexiei anemicilor,
lung de 3–5 mm, în partea inferioară dispepsiilor, gripei, rinitelor cronice,
scurt puberul, în partea superioară glabru enterocolitelor, combaterea viermilor
şi lucitor, cu dinţi superiori triunghiulari, intestinali, disfuncţiilor hepatice,
glabrii sau ciliaţi. Înflorire, V–VII. tratarea rănilor şi ulceraţiilor
Seminţe mici, rotunde, turtite. tegumentare.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea rinitelor cronice, anorexiei,
uşurarea activităţii digestive
(stomahice): infuzie, din 1–2 linguriţe
pulbere plantă peste care se toarnă o
cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se
bea conţinutul a 2 căni pe zi înainte de
mesele principale. 2. Pentru tratarea
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
enterocolitelor, combaterea viermilor
conţine ulei volatil (0,5–1,2%), constituit
intestinali, dispepsiilor: infuzie, din 2
din borneol, cineol, timol, cimol,
linguriţe pulbere plantă peste care se
carvacrol, -terpineol, -cariofilen, toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
mircen etc; acid ursolic, acid cafeic, tanin Se lasă acoperită 15 minute. Se
(4–8%), derivaţi flavonici, serpilina strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe
(substanţa amară), săruri ale acidului zi. 3. Pentru stimularea funcţiei
malic, săruri minerale, etc. hepatice, cu acţiune hepato-protectoare
PROPRIETĂŢI
asupra celulelor hepatice: infuzie, din 1
FARMACODINAMICE. Partea aeriană a
linguriţă pulbere plantă peste care se
plantei prezintă importanţă
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
fitoterapeutică în medicina umană şi cea
Se bea conţinutul a 2 căni pe zi. 4.
veterinară. Proprietăţi: colagoge,
Pentru tratarea bronşitei, astmului
stomahice, coleretice, antihelmintice şi
bronşic, laringitei, traheitei, tusei
antiseptice, cicatrizante, antidiareeice,
convulsive şi spastice: a) infuzie, din 1–
diuretice şi antivirale. Principiile active
2 linguriţe pulbere plantă peste care se
stimulează secreţiile celulei hepatice şi
189
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. fierbe acoperit 20–30 minute. Se
Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară. strecoară şi se adaugă apei de baie în
Se bea conţinutul a 2 căni pe zi; b) cadă a cărei temperatură nu trebuie să
infuzie, din 2–3 linguri pulbere plantă depăşească 37–40oC. Se stă în cadă 20–
peste care se toarnă o cană (250 ml) cu 30 minute; b) decoct, din amestec plante
apă în clocot. Se lasă acoperită 30 uscate de cimbrişor, rădăcini de
minute. Se strecoară. Se iau 2–3 sau 3–4 oligeană, muşeţel sau mentă; se
linguri pe zi. În tuse rebelă se poate bea 1 cântăresc 200–500 g cimbrişor, 300–500
lingură la 2 ore. 5. Pentru tratarea tusei, g rădăcină obligeană, 100 g muşeţel; se
anemiei, combaterea viermilor intestinali, amestecă bine plantele mărunţite; din
ca tonic nervos şi tonic digestiv: infuzie, amestec se iau 2–3 mâini şi se pun la
din 2 linguri pulbere plantă peste care se fiert în 10 litrii apă. Se strecoară şi se
toarnă un litru apă în clocot. Se lasă adaugă apei de baie; pentru copii
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se cantitatea se reduce la jumătate. Planta
bea conţinutul a mai multe ceşti pe zi. 6. intră în compoziţia ceaiurilor PLAFAR
Pentru tratarea tusei la copii: ceai, din 1 sau a reţetelor de ceaiuri pentru tratarea
linguriţă amestec părţi egale pulbere afecţiunilor cardiace cu substrat nervos,
cimbrişor şi scai vânăt (Eryngium stomatite, abcese dentare, vomă, colici
planum), peste care se toarnă o cană (250 abdominale, diaree, tuse de diverse
ml) cu apă în clocot. Se lasă 10 minute. etiologii, gripă, guturai, stimularea
Se strecoară şi se îndulceşte cu miere. Se secreţiei de lapte etc.
bea câte o linguriţă de mai multe ori pe MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
zi. 7. Pentru tratarea bolilor de stomac, intern. Pentru tratarea anorexiei,
gaze intestinale, afecţiuni renale, dischineziei biliare, enterocolitelor,
migrene, astenie, tuse, stimularea afecţiunilor pulmonare şi bronşitelor:
circulaţiei periferice şi ca depurativ: infuzie, din 2–5 g plantă uscată şi
decoct, din 1 lingură pulbere plantă peste mărunţită peste care se toarnă 100 ml
care se toarnă ½ litru de vin. Se fierbe 10 apă în clocot. Se lasă acoperită 30
minute. Se strecoară. Se îndulceşte cu minute. Se strecoară. Se lasă la răcit. Se
miere. Se ia conţinutul câte unui păhărel administrează prin breuvaj bucal (se
înainte de masă. Uz extern. 1. Pentru toarnă pe gât). Dozele de tratament:
tratarea rănilor şi ulceraţiilor animale mari (cabaline, taurine), 15–
tegumentare: decoct, din 1–2 linguri 20–30 g; animale mijloci (ovine,
pulbere plantă la o cană (250 ml) cu apă. caprine, porcine), 2–4–10 g; animale
Se fierbe 5–10 minute. Se lasă acoperit mici (pisici, câini, păsări), 0,5–1–2 g. Se
15 minute pentru răcire. Se strecoară. Se foloseşte şi ca insecticid pentru
fac spălături locale folosindu-se un ectoparaziţii din adăpostul păsărilor.
tampon cu vată. 2. Pentru tratarea Infuzia se face mai concentrată.
rinitelor cronice: a) inhalaţie, din 2 Etnoiatric, planta se foloseşte pentru
linguriţe pulbere plantă puse în 200 ml tratarea endometritei şi tricofiţiei.
apă fierbinte; se poate ţine pe un reşou ca
să se degaje vapori; se inhalează aburii
degajaţi; b) infuzie, din 1–2 linguriţe CIMBRU (Thymus
pulbere plantă peste care se toarnă o cană vulgaris L), fam. Lamiaceae/Labiatae.
(200 ml) apă în clocot. Se lasă acoperită Subarbust, cu formă de tufă globuloasă,
15–20 minute. Se strecoară. Se aspiră alogam, originar din sudul Europei; se
soluţia pe nas până ajunge în gură, apoi mai numeşte cimbrişor, cimbrişor
se scuipă; se repetă de 2 ori pe zi, grecesc, cimbroi, cimbru adevărat,
dimineaţa şi seara, până la vindecare. 3. cimbru bun, cimbru de grădină, cimbru
Pentru reconfortarea organismului şi ca mirositor, iarba-cucului, iarbă de
antireumatic: a) decoct, din 3 mâini pline lămâioară, lămâioară, lămâiţă; Engl:
de plantă uscată la 10 litrii de apă; se Thyme, Garden thyme; Franc: Thym,
190
Faligoule; Germ: Garten-Thymian, baza caliciului persistent. Facultatea
Thymian, Gundelkraut; Magh: Borsfű, germinativă se păstrează până la 3 ani.
Kakukfü, Kerti kakukfü, Csombor; Rus:
Ceabreţ, Timian obâknovennâi; Ucr:
Temian. Răspândit în regiunea
mediteraneană. Creşte spontan în flora
Spaniei, Franţei.
ISTORIC. Cultivat din Antichitate
ca plantă medicinală, mai târziu şi ca
plantă condimentară. Plinius cel Bătrân
menţionează existenţa atât a formei
cultivate, cât şi a celei sălbatice. Cântat
în balade la greci şi romani. Cunoscut şi
cultivat de către geto-daci. Ei îl numeau RECOLTARE. Indiferent de
cinouboila/cinúboila – cimbrilă/cimbroi, destinaţia producţiei, cimbrul (Thymi
cimbru (I. Pachia Tatomirescu, 1997). herba) se recoltează de la butonizare
Decoctul obţinut prin fierberea plantei se până la deschiderea primelor flori. În
ţinea în gură contra durerilor de dinţi şi această fază de vegetaţie are cel mai
se bea în bolile de stomac. Se mai mare conţinut de ulei volatil. În primul
practica vindecarea bubelor. Firul de an de cultură se obţine o singură recoltă,
cimbru cu frunze se punea pe bube şi se în luna septembrie. Din cel de al doilea
turna peste ele apă caldă timp de câteva an se recoltează de 2–3 ori pe an până în
minute. Tratamentul se repeta până când anul cinci de cultură. Recoltarea se face
se vindeca. Decoctul din tulpinile pe timp frumos, între orele 10–14.
florifere se folosea de către femei în bolile Plantele se taie cu secera la 10–15 cm
genitale, prin spălături vaginale. Astăzi distanţă de sol, fără partea lignificată şi
planta se cultivă mult în Grecia, Spania, fără să se smulgă plantele. Produsul
Franţa, Portugalia, Algeria, Germania, recoltat destinat industriei se transportă
Norvegia, Rusia, Ungaria, Bulgaria şi în cel mai scurt timp la distilării, iar cel
alte ţări din Europa, în nordul Africii şi destinat medicinii şi uzului casnic se
în America de Nord, unde ca plantă usucă în încăperi curate, uscate şi
condimentară este destul de apreciată. În aerisite. Masa vegetativă pentru uscare
România este cultivat prin grădinile se aşează în strat subţire pe rame din
ţăranilor, cu rezultate mai bune în sud şi plasă de sârmă sau chiar pe podea unde
sud-vest. se aştern coli de hârtie sau prelate. Ca
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină spaţii pentru uscare pot fi folosite
pivotantă în primul an, apoi se ramifică şoproane, poduri, pătule, remize sau o
abundent. Tulpină groasă, erectă, altă încăpere care este curată. Uscarea
lemnoasă, cenuşie la bază, înaltă 10–40 artificială se face la 33–35 oC.
(50) cm, pe părţile tinere cu peri Randamentul de uscare este de 4:1.
îndreptaţi în jos. Frunze mici, liniare sau Herba uscată se ambalează în saci mari
eliptice-lanceolate, opuse, cu margini din pânză rară. Păstrarea se face în
răsucite, pe faţa inferioară scurt-păroase, locuri uscate. Condiţii tehnice de
scurt-peţiolate. Flori mici, rozacee, recepţie. La produsul în stare proaspătă
inserate la subsuoara frunzelor se admit maximum 1% impurităţi,
superioare, rezultând inflorescenţe constând din tulpini lignificate şi frunze
spiciforme laxe. Caliciu tubulos. Corolă brunificate; maximum 1% corpuri
bilabiată, cu stamine şi stile ieşite în străine organice şi 0,2% corpuri
afară. Înflorire, V–X. Polenizare minerale; minimum 0,3% ulei volatil;
entomofilă. Fructe, nucule elipsoidale, umiditatea normală a produsului
mici (sub 1 mm), brune, grupate câte 4 la proaspăt, fără urme de apă. La produsul
în stare uscată se admit: maximum 2%
191
tulpini lignificate şi frunze brunificate; favorizează eliminarea bilei prin
maximum 1% tulpini lipsite de frunze; activarea contracţiilor vezicii biliare;
maximum 1% corpuri străine organice şi favorizează digestia prin stimularea
minerale; maximum 13% umiditate; secreţiei glandelor gastrice, intestinale şi
minimum 1% ulei volatil. La produsul a pancreasului; stimulează funcţiile
uscat şi sitat se admit: maximum 1% splinei; provoacă eliminarea viermilor
tulpini lignificate şi frunze brunificate; intestinali; provoacă moartea
maximum 1% corpuri organice străine; microorganismelor şi împiedică
maximum 0,5% corpuri minerale; înmulţirea lor; înlătură afecţiunile
minimum 1% ulei volatil; maximum 12% inflamatorii acute ale intestinului;
umiditate. activează funcţia nefronilor renali
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele mărind excreţia şi secreţia de urină şi
şi florile conţin ulei eteric (peste 2%), prin aceasta volum de urină eliminată în
format din timol, carvacrol, hidrocarburi timp; activează procesele de eliminare
terpenice (p-cimen, -pinen, -pinen, din corp a toxinelor; favorizează
camfen, -terpinen, mircen, limonen, fluidificarea secreţiilor bronşice şi
caren, triciclen, fenchen, p-mentan, expectoraţia lor; stimulează cicatrizarea
menten, sabinen, terpinolen, -felandren, rănilor etc. Se întrebuinţează în
-felandren, trans-sabinenhidrat, tratamentul tusei convulsive, spastice şi
cariofilen, cadinen) compuşii exigenaţi asmatice, dischineziei biliare,
(1,8-cineol, 1-borneol, linalool, geraniol, bronşitelor, dispepsiilor uşoare,
tetrahidrogeraniol, nerol, citronelol, enterocolitelor, viermilor intestinali,
răguşelii, rănilor, ulceraţiilor etc.
terpinen-l-ol, -4-terpineol, alcool MEDICINĂ UMANĂ.
fenchilic, pinocarveol, farnesol, nerolidol, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
alcool amilic, tratarea enterocolitelor, eliminarea
2-metil-6-metilen-2,7-octadienol, viermilor intestinali, stimularea funcţiei
pinocarvonă, timolmetileter, hepatice, combaterea tusei convulsive: a)
carvacrometileter, acetat de bornil, acetat infuzie, din 1 linguriţă pulbere plantă
de linalil, acetat de geranil, fenchonă, peste care se toarnă o cană (250 ml) cu
tujonă, citronelal, propionat de linalil, apă în clocot. Se lasă acoperită 15
acetat de terpinil, acetat de neril, minute. Se bea conţinutul unei căni pe zi
valerianat de linalil). Seminţele conţin cu înghiţituri rare; b) infuzie, din 1–2
ulei gras compus din acid linoleic (54– linguriţe plantă uscată mărunţită peste
62%), acid -hidroxilinolenic (13,3%), care se toarnă o cană cu apă în clocot. Se
acid norlinolenic (2%), acizi palmitic lasă acoperită 10–15 minute. Se bea
(1,6–4,8%), stearic (1,8%), oleic (7–8%) conţinutul a 2 căni pe zi. 2. Pentru
şi linolic (12–14%) (Viorica Cucu, stimularea poftei de mâncare şi a
Cornel Bodea, Cristina Cioacă, 1982). digestiei: infuzie, din ½ linguriţă pulbere
PROPRIETĂŢI plantă peste care se toarnă o cană cu apă
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene în clocot. Se lasă acoperită 10–15
nelignificate au importanţă terapeutică în minute. Se îndulceşte puţin. Se bea
medicina umană şi veterinară. înainte de mese cu 15–30 minute în mai
Proprietăţi: colagoge, coleretice, multe reprize. 3. Pentru tratarea
stomahice, antihelmintice, antiseptice bronşitei şi tusei asmatiforme: a) infuzie,
generale ţi mai ales pulmonare, din 1 linguriţă pulbere plantă peste care
regulatoare al funcţiilor hepatice, splinice se toarnă o cană cu apă în clocot. Se lasă
şi renale, diaforetice, diuretice, acoperită pentru 10–15 minute. Se bea
antidiareeice, depurative, expectorant, conţinutul a 2 căni pe zi; b) infuzie, din
calmant asupra tusei. Principiile active 2–3 linguri pulbere plantă peste care se
stimulează secreţiile celulei hepatice şi toarnă o cană cu apă în clocot. Se lasă
prin aceasta volumul de bilă (fiere); acoperită 10 minute. Se iau 2–3 linguri
192
pe zi. Are acţiune expectorantă, calmează
spasmele căilor respiratorii. 4. Pentru
tratarea traheobronşitei, faringitei, CIMBRU DE
laringitei, tusei spastice şi asmatice, GRĂDINĂ (Staureja hortensis L),
colecistitei cronice, enterocolitei, fam. Lamiaceae/Labiatae. Plantă
parazitozei intestinale, stimularea poftei erbacee, anuală, alogamă, cultivată,
de mâncare: tinctură, din părţile aeriene condimentară, aromată, originară din
proaspete. Se iau 20 picături, de 3 ori pe zona mediteraneană a Europei, centrul
zi, în puţină apă, înainte de masă cu 15 Europei şi Siberia, unde este răspândit
minute. Uz extern. 1. Pentru tratarea în flora spontană şi de unde s-a
rănilor, ulceraţiilor: infuzie sau decoct răspândit în majoritatea ţărilor din lume;
din 2 linguri pulbere plantă la cană. Se se mai numeşte cimbru adevărat,
fac spălături locale. 2. Pentru stimularea cimbru bun, cimbru mirositor,
circulaţiei periferice, cu acţiune sedativă lămâioară, lămâiţă; Engl: Savory;
şi de reconfortare generală a Franc: Sariette, Fabrégue; Germ:
organismului: a) băi, cu infuzie plantă. Kölle, Bohnenkraut, Pfefferkraut;
Se pregăteşte infuzia din 100 g plantă Magh: Borsfü; Rus: Ciaber, Ciaber
tocată mărunt la 2 litri apă în clocot; sadovâi. Răspândit în cultura multor ţări
vasul se lasă acoperit 30 minute. Se de pe Glob.
strecoară şi se toarnă în apa din cadă care ISTORIC. Cunoscut şi cultivat din
trebuie să aibă temperatura de 37 oC. Baia Antichitate. El a servit la condimentarea
durează 20 minute; b) infuzie, din 3 mâncărurilor şi ca plantă medicinală.
linguri pulbere plantă peste care se toarnă Numele cimbrului la Ovidius, Plinius cel
o cană apă în clocot. Se strecoară şi se Bătrân şi Columella era de saturare sau
adaugă la apa de baie. 3. Pentru tratarea satura. Primul nume latinesc înseamnă a
rănilor şi ulceraţiilor: tinctură, din părţile sătura, a hrăni, iar cel de al doilea nume,
aeriene proaspete. Se iau 10-20 ml şi se înseamnă ghiveci, datorită utilizării în
diluează în 100 ml apă fiartă şi răcită. Se alimentaţie. De la aceste nume latineşti
aplică pansament local cu tifon steril. a derivat numele de Satureja. La noi a
Contraindicaţii! Cantităţile supradozate fost cultivat mai întâi în grădinile
provoacă tulburări gastro-intestinale, mănăstirilor, apoi în grădinile ţărăneşti.
excitaţii nervoase urmate de depresiune Medicina populară de la noi, din cele
psihică, hipotensiune şi încordare mai vechi timpuri, a folosit planta contra
motorie. durerilor de dinţi şi stomac. Decoctul
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz obţinut din rădăcina fiartă se da copiilor
intern. Pentru tratarea anorexiei, pentru mătrice (colici intestinali),
dischineziei biliare, enterocolitei, punându-se în acelaşi timp, tot cu
afecţiunilor pulmonare şi a bronşitelor: decoct, comprese pe buric. Ceaiul sau
infuzie, din 2–5 g plantă uscată şi decoctul tulpinilor florifere se lua contra
mărunţită peste care se toarnă 100 ml apă durerilor de piept, iar cu resturile se
în clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se făceau spălături de cel perit (sifilis).
strecoară. Se administrează prin breuvaj Ceaiul din frunze îndulcit cu miere se
bucal (se toarnă pe gât) după ce se lua contra anemiei. Planta, fiartă cu
răceşte. Dozele de tratament: animale frunze de măr dulce, se folosea
mari (cabaline, taurine), 15–20–30 g; împotriva pârlelii (pelagră) şi a celui
animale mijloci (ovine, caprine, porcine), perit (sifilis) (V. Butură, 1979). Astăzi
2–4–10 g; animale mici (pisici, câini, cimbrul de grădină este cultivat în
păsări), 0,5–1–2 g. Se foloseşte şi ca majoritatea ţărilor de pe Glob. În
insecticid pentru ectoparaziţii din România se cultivă în toate judeţele.
adăpostul păsărilor. Infuzia se face mai Zonele de cultură cele mai favorabile
concentrată. sunt Câmpia Bărăganului, Câmpia
Burnazului şi Câmpia Olteniei.
193
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină dezvoltare a plantelor, urmărită de la
pivotantă, ramificată. Tulpină erectă, îmbobocire la maturarea seminţelor,
lignificată la bază, ramificată sub formă conţinutul uleiului eteric în terpene din
de tufă, înaltă până la 35–40 cm. Frunze frunze se micşorează, iar acela în fenoli
liniar-lanceolate, cu marginea întreagă. creşte (Georgeta Enăchescu, 1984).
Flori mici, albe-roz, scurt-pedicilate, PROPRIETĂŢI
grupate 3–6 la un loc. Polenizare FARMACODINAMICE. Frunzele, florile
entomofilă. Înflorire, VII–X. Fructe, şi seminţele plantei conţin principii
nucule ovoidale, trimuchiate, netede, active cu acţiune expectorantă,
lucioase, brune sau cenuşii-verzui. carminativă, stomahică şi astringentă.
Facultatea germinativă, cca 70%. Se Acţiunea expectorantă şi carminativă
păstrează 1–2 ani. este provocată de principiile active ale
uleiului volatil, iar cea astringentă de
către tanin. Consumată sub formă de
decoct la răceală, favorizează
expectoraţia; calmează durerile
abdominale şi favorizează eliminarea
gazelor din intestine; stimulează secreţia
glandelor salivare, gastrice, intestinale şi
a pancreasului; stimulează secreţia bilei
şi drenarea ei din vezica biliară în
intestin, favorizând digestia; stimulează
pofta de mâncare. Astringenţa asigură
acţiunea hemostatică locală.
RECOLTARE se face când 40–50% Recomandată în anorexie, în bronşite, în
dintre plante sunt înflorite. Materia dischinezie biliară, ca stimulator
primă constă din ramuri cu frunze hepatic, în diaree şi dizenterie etc.
(Saturajae herba). Acestea se taie cu MEDICINĂ UMANĂ.
secera (manual) la 5–7 cm înălţime de FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
sol. Recoltatul pe suprafeţe mari se face tratarea de anorexie, balonări
mecanizat cu cositori. După recoltare se intestinale, bronşită şi diaree: a) decoct,
înlătură impurităţile şi se trece la uscat. din o linguriţă pulbere frunze uscate de
Uscarea se face la umbră, în încăperi plantă la o cană de 250 ml apă. Se fierbe
uscate şi aerate. Artificial, uscarea se face acoperit 3–4 minute. Se lasă să se
la maximum 35oC. Randamentul de răcească până la călduţ. Se bea
uscare este de 4–5:1. Producţia 100–150 conţinutul a 2–3 căni pe zi înainte de a
q/ha materie vegetală proaspătă şi mânca cu 30 minute; b) infuzie, din o
respectiv 20–25 q/ha herba uscată. linguriţă pulbere frunze uscate, peste
Plantele uscate se ambalează în saci de care se toarnă o cană (200 ml) apă în
pânză rară. Se păstrează în încăperi clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute.
curate şi uscate. Se strecoară. Se bea conţinutul a 2–3
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele căni pe zi cu înghiţituri rare cu 30
conţin apă (71,88%), substanţe azotoase minute înainte de a mânca. 2. Pentru
(5,56%), zahăr (2,45%), substanţe tratarea de dispepsie şi dischinezie
extractive neazotate (9,16%), celuloză biliare: infuzie, din o linguriţă pulbere
(8,60%), cenuşă (2,11%), uleiuri eterice frunze uscate peste care se toarnă o cană
(0,5–2%), acid ursolic, acid oleanolic, (250 ml) cu apă. Se lasă acoperită 20
tanin (4–8%), mucilagii, rezine, minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
-sitosterină etc, vitaminele B1, C. Uleiul 2 căni pe zi la mesele principale, cu 30
eteric conţine fenoli şi terpene cum sunt minute înainte de a mânca, apoi se stă
carvacrol, timol, p-cimen, linalol şi culcat pe partea dreaptă.
-terpineol. În perioada de creştere şi
194
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz aflate la Sibiu; Timişeni, judeţul Gorj;
intern. Pentru tratarea anorexiei, Borsec, judeţul Harghita; Binţeşti,
dischineziei biliare, enterocolitelor, judeţul Vrancea.
afecţiunilor pulmonare, bronşitelor: DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
infuzie, din 2–5 g plantă uscată şi foarte ramificată, cu lemn dens, omogen.
mărunţită peste care se toarnă 100 ml apă Coroană foarte deasă. Lujerii verzi în
în clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se patru muchii. Frunze opuse, simple,
strecoară. Se lasă la răcit. Se persistente, mici (1–3 cm), pieloase,
administrează prin breuvaj bucal (se eliptice sau ovate, la vârf obtuze sau
toarnă pe gât). Dozele de tratament: emarginate pe faţa superioară, lucioase,
animale mari (cabaline, bovine), 15–20– de culoare verde-închis, pe dos
30 g; animale mijloci (ovine, caprine, verde-gălbui, glabre. Flori monoice,
porcine), 2–4–10 g; animale mici (pisici, apetale; cele mascule cu 4 tepale şi 4
câini, păsări), 0,5–1–2 g. Se foloseşte şi stamine; cele femele cu 6 tepale şi un
ca insecticid pentru ectoparaziţii din ovar cu 3 stile. Înflorire, III–VI. Fruct,
adăpostul păsărilor. Pentru combaterea capsulă globuloasă. Seminţe negre,
ectoparaziţilor infuzia se face mai lucioase. Longevitate mare. Înmulţire
concentrată din 10–12 g plantă uscată şi prin seminţe, butaşi şi marcote.
mărunţită peste care se toarnă 150 ml apă
în clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se
strecoară şi se pulverizează în coteţul
păsărilor.
CIMIŞIR (Buxus
sempervirens L), fam. Buxaceae. Arbust
exotic, rustic înalt până la 4(6) m, COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
fanerofit, cultivat ca plantă ornamentală Insuficient studiată. Planta conţine
prin parcuri, grădini publice, cimitire; se alcaloizi cu structură stereolică
mai numeşte băngiu, bănuleţ, bănuţei, (buxeina, buxina, buxina G, parabuxina,
bănuţi, bănuţel, buccel, cimiseriu, buxinidina, parabuxinidina, buxicina,
cimişier, cimişoriu, cinişir, cletaică, buxomina) şi diosgenol ; un principiu
coacăze, drogoniţe, drogonţie, iadără, amar, răşinos, un ulei esenţial, răşini,
iederă, lemnul Domnului, merişor vitamina C, substanţe pectice, ceară.
turcesc, pospang, puspan, puşpan, PROPRIETĂŢI
simişir, simşir, sospain, sospan, verdeaţă; FARMACODINAMICE. Principiile
Engl: Box; Franc: Buis commun; Germ: active din frunze şi rădăcini au acţiune
Echter Buchsbaum, Buchsästchen, benefică pentru sănătatea omului. Unii
Fusznesker; Magh: Puspáng; Puszpáng, dintre alcaloizi au proprietăţi
Télizöld puszpángfa, Télizöldpuszpáng; cardiotropice, febrifuge, sudorifice,
Pol: Buckszplan; Rus: Samşit; Sârbo-Cr: tonice, antimalarice. Alcaloidul
Zelenika. Răspândit în Europa de Sud şi buxenina G2 pe care îl conţine manifestă
Vest, Algeria, Asia Mică. o puternică acţiune inhibitoare asupra
ISTORIC. Numele popular al celulelor canceroase. Frunzele şi
plantei derivă de la cuvântul grecesc rădăcinile sunt folosite ca sudorific,
pyxos = cimişir, iar cel de Buxus este un laxativ, colagog. Principiile active ajunse
vechi nume latin. Cunoscut încă din în corpul uman măresc sudoraţia,
Antichitate, când lemnul acestei specii se determină o purgaţie uşoară, stimulează
întrebuinţa la facerea cutiilor. În trecutul secreţia glandelor mamare. Părţile din
geologic planta era mult răspândită pe plantă sau extractive din plantă intră în
teritoriul României. Dovadă sunt fosilele compoziţia unor preparate farmaceutice.
195
Empiric, frunzele, crenguţele şi uneori mugurii proaspeţi de frasin (Fraxinus
rădăcinile plantei sunt folosite pe alocuri excelsior). Se iau 50-70 picături, o dată
pentru tratarea de cancer şi presbiţie. pe zi, în puţină apă. 5. Pentru tratarea
MEDICINĂ UMANĂ. seboreii grase a pielii: macerat glicero-
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. hidro-alcoolic 1 DH, din mlădiţe
Empiric, pentru tratarea de cancer, proaspete de cimişir (Buxus
presbiţie: a) macerat, din 20–30 g frunze sempervirens), în asociere cu maceratul
şi mlădiţe proaspete tocate mărunt peste glicero-hidro-alcoolic 1 DH, obţinut din
care se pune apă cât să le acopere. Se lasă muguri proaspeţi de mesteacăn (Betula
2–4 ore. Se strecoară. Se bea conţinutul a pendula). Se iau 50-70 picături, o dată
câte o jumătate de pahar de 3 ori pe zi pe zi, în puţină apă. 6. Pentru tratarea
(dimineaţa, prânz, seara); b) tinctură, din plăgilor atone infectate, verucilor:
20–30 g frunze şi crenguţe tocate mărunt macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
peste care se toarnă 250 g alcool de 90 o. din mlădiţe proaspete de cimişir (Buxus
Se lasă totul acoperit 6 zile. Se strecoară sempervirens), în asociere cu maceratul
prin tifon. Se bea de 3 ori pe zi, cu 15 glicero-hidro-alcoolic 1 DH, obţinut din
minute înainte de masă câte o linguriţă muguri proaspeţi de nuc (Juglans regia).
diluată în 50 ml apă. Se iau 50-70 picături, o dată pe zi, în
Gemoterapie . Uz intern. 1. Pentru puţină apă. 7. Pentru tratarea
tratarea carcinomului medular, candiolozelor orale: macerat glicero-
carcinomului sciros, cancer al ficatului, hidro-alcoolic 1 DH, din mlădiţe
sechele ale sifilidelor, epilepsie, icterului, proaspete de cimişir (Buxus
colangitelor şi anelgie oncologică în caz sempervirens), în asociere cu maceratul
de metastaze, arteritelor, colanfite, glicero-hidro-alcoolic 1 DH, obţinut din
aderenţi post-inflamatorii, cu acţiune mlădiţele proaspete de mur de pădure
antiinflamatoare, sindromului leucemic: (Rubus fruticosus). Se iau 50-70
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din picături, o dată pe zi, în puţină apă. 8.
mlădiţe proaspete de cimişir (Buxus Pentru tratarea limfoadenomegaliilor
sempervirens). Se iau 30-50 picături de 2- cronice: macerat glicero-hidro-alcoolic
3 ori pe zi, în puţină apă, înainte de a 1 DH, din mlădiţe de cimişir (Buxus
mânca. 2. Pentru tratarea aderenţelor sempervirins), în asociere cu maceratele
post-inflamatorii de orice tip: macerat glicero-hidro-alcoolice 1 DH, obţinute
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din mlădiţe din muguri proaspeţi de nuc (Juglas
proaspete cimişir (Buxus sempervirens), regia) şi rădăcinile tinere de viţă de vie
în asociaţie cu maceratul glicero-hidro- (Vitis vinifera). Se iau 50-70 picături, o
alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de dată pe zi, în puţină apă. 9. Pentru
anin negru (Alunus glutinosa). Se iau tratarea parazitozelor intestinale:
50-70 picături, o dată pe zi, în puţină macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
apă. 3. Pentru tratarea insuficienţei din mlădiţe proaspete de cimişir (Buxus
biliare, colicistitelor: macerat glicero- sempervirins), în asociere cu maceratele
hidro-alcoolic 1 DH, din mlădiţe glicero-hidro-alcoolice 1 DH, obţinute
proaspete de cimişir (Buxus din mugurii proaspeţi de anin alb
sempervirens), în asociere cu maceratul (Alunus incana) şi din mugurii proaspeţi
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, obţinut din de nuc (Juglans regia). Se iau 50-70
mlădiţe proaspete de rozmarin picături, o dată pe zi, în puţină apă. 10.
(Rosmarinus officinalis). Se iau 50-70 Pentru tratarea hemangiomului şi
picături, o dată pe zi, în puţină apă. 4. neoformaţiunilor cutanate: macerat
Pentru tratarea de gută şi hiperuricemie: glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din mlădiţe
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din proaspete de cimişir (Buxus
mlădiţe proaspete de cimişir (Buxus sempervirins), în asociere cu maceratul
sempervirens), în asociere cu maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH obţinut din
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, obţinut din muguri proaspeţi de anin alb (Alnus
196
incuna). Se iau 50-70 picături, o dată pe (boli de piele). Planta a mai fost folosită
zi, în puţină apă. 11. Pentru tratarea de femeile bătrâne pentru de dânsele
adenomocarcinomului cistic papilifer: (reumatism, spondiloză) manifestate
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din prin dureri de picioare, mâini şi cap (V.
mlădiţe proaspete de cimişir (Buxus Butură, 1979).
sempervirins), în asociere cu maceratul DESCRIEREA SPECIEI. Axă
glicero-hidro-alcoolic 1 DH obţinut din bazală puţin ramificată, fără stoloni.
muguri proaspeţi de vâsc (Visum album). Tulpină subţire mai mult sau mai puţin
Se iau 50-70 picături, o dată pe zi, în culcată la pământ, alipit mătăsos
puţină apă. 12. Pentru tratarea eczemelor păroasă. Frunze bazale 5-foliate, rar
pustuloase palmo-plantare: macerat 3-foliate cu foliole alungit lanceolate
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din mlădiţe dispuse palmat, spre bază cuneate,
proaspete de cimişir (Buxus întregi sau numai spre vârf uşor dinţate;
sempervirins), în asociere cu maceratul cu dinţi mici, alipiţi, pe faţa superioară
glicero-hidro-alcoolic 1 DH obţinut din glabre, pe cea inferioară şi pe margini
muguri proaspeţi de ulm (Ulmus minor, mătăsos lucitor păroase; peţiolul
v. glabra). Se iau 50-70 picături, o dată frunzelor alipit mătăsos păros. Flori
pe zi, în puţină apă. albe, lung pedicelate, grupate într-o
inflorescenţă dihazială, paucifloră;
caliciul, din sepale externe linear
lanceolate, mai scurte decât cele interne
CINCI-DEGETE1 care sunt ovat lanceolate; corolă din 5
(Potentilla alba L), fam. Rosaceae. petale lat obcordate (inverscordate);
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită, androceu din 20 stamine, cu filamente
spontană, întâlnită frecvent în zona glabre; gineceu cu stil subterminal şi
pădurilor de stejar–etajul gorunului prin stigmat slab îngroşat sau neîngroşat.
pajişti, poieni, tufişuri, crânguri, păduri; Înflorire, IV–VI. Fructe nucuşoare care
se mai numeşte alte cinci degete, cele închid strâns sămânţa.
cinci degete, găinuşe, găinuţe, palma
voinicului, scrintitoare, scrântitoare;
Germ: Fünffingerkraut; Magh:
Judás-pimpó, Ötlevelü-fü; Rus:
Lapceatka. Răspândită în Europa
Centrală.
ISTORIC. Frunzele digitate,
obişnuit pentafoliate, au sugerat numele
popular, precum şi credinţele în legătură
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
cu apariţia şi întrebuinţările ei. Din
timpuri străvechi planta a fost conţine tanin, acid elagic, rezine, ulei
întrebuinţată în medicina populară, cât şi volatil, flavonoizi, săruri minerale etc.
RECOLTARE. Planta (Potentillae
în practici magice. În mai tot teritoriul
României de azi, dar mai ales în Moldova herba) se recoltează înainte de înflorire
şi Bucovina, se credea că planta este bună sau toamna cât mai târziu. Planta se
la toate bolile. În satele din judeţul Iaşi scoate din pământ, i se spală rădăcinile
ceaiul (decoctul) din această plantă se lua şi se usucă întreagă (adică rădăcină +
pentru tratarea de tuse, dureri de cap, părţile aeriene). Uscarea se face în
dureri în piept şi năduşeală (transpiraţie camere bine aerisite sau în poduri
generată de febră). La Nereju se folosea acoperite cu tablă. Pentru uscat plantele
pentru apucătură (colici abdominale, se aşează în strat foarte subţire. Uscarea
dureri intestinale). În multe alte părţi din artificială la 35oC. Se păstrează în saci
ţară planta se folosea pentru bube date de pânză rară.
(eczeme), prin descântece şi aruncături
197
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Medicina
empirică atribuie principiilor active din CINCI-DEGETE2
plantă proprietăţi astringente şi (Potentilla reptans L), fam. Rosaceae.
bacteriostatice datorită taninului, Plantă erbacee, perenă, spontană,
proprietăţi de atenuare a durerilor hemicriptofită, pionieră, întâlnită
reumatice, proprietăţi de cicatrizare a frecvent ca plantă comună prin pajişti
rănilor etc. Empiric planta este folosită în umede, adesea inundabile, prin
mediul sătesc pentru tratamentul de tufărişuri aflate de-a lungul apelor, pe
diaree, dizenterie, malarie, reumatism, margini de ogoare, pe margini de
migrene, dispnee, afecţiuni pectorale, drumuri, prin grădini cultivate, de la
inflamaţii ale cavităţii bucale. câmpie până în etajul subalpin; se mai
MEDICINĂ UMANĂ. numeşte arginţie, băierile inimei,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. buruiană-de-cinci-foi, iarba degetelor,
Empiric, pentru tratarea de tuse, dureri în ochiul boului, scrintitoare; Germ:
piept, dureri în gât, diaree, dizenterie: Fünffingerkraut, Kriechendes
decoct, din 1–2 linguriţe cu vârf plantă Fingerkaut; Magh: Judás-pimpó,
uscată şi mărunţită la o cană (250 ml) cu Ötlevelü-fü, Ötujjú-fü; Rus: Lapciatka
apă. Se fierbe 2–3 minute. Se acoperă şi polziciaia. Răspândită în Europa şi Asia.
se lasă la răcit 20 minute. Se strecoară. ISTORIC. Planta este cunoscută
Pentru tuse, dureri în piept şi diaree se din timpuri străvechi. La fel ca la
bea câte o jumătate de cană de 4 ori la 3 Potentilla alba, frunzele digitate,
ore. Pentru durerile din gât se face pentafile, au sugerat numele popular,
gargară de mai multe ori pe zi. Decoctul, precum şi credinţele în legătură cu
produce scăderea temperaturii corpului şi apariţia şi întrebuinţările ei. Planta a
înlătură transpiraţia în cazul unei febre. fost utilizată din timpuri îndepărtate,
2. Pentru combaterea colicilor probabil încă din Antichitate, de către
abdominale: plantă plămădită în rachiu. medicina empirică pentru tratarea de
Planta se taie mărunt şi se introduce tuse, dureri de cap, dureri de gât,
într-o sticlă colorată până se umple. Peste afecţiuni ale cavităţii bucale, migrene,
plantă se toarnă rachiu de 28–30 o, se febră palustră, diaree, reumatism, boli
astupă cu un dop şi se lasă într-un loc la de piele. Planta a fost considerată bună
soare sau în casă la temperatura camerei. la toate bolile. A fost folosită şi pentru
Zilnic, sticla se agită de 1–3 ori pentru practici magice.
uniformizarea concentraţiei. După 14 zile DESCRIEREA SPECIEI. Axă
se strecoară. La nevoie se beau câte 1–2 bazală groasă, multicapitată. Tulpină
păhăruţe înainte de a servii masa foarte lungă, până la 80 cm, târâtoare,
(dimineaţa, prânz, seara). Uz extern. 1. care se înrădăcinează la noduri dând
Pentru tratarea bolilor de piele: decoct, indivizi adventivi. Frunze peţiolate,
pregătit ca mai sus. Cu decoctul obţinut palmate, 5-foliate; stipele întregi sau 2–
se spală locul folosindu-se un tampon de 3-lobate; foliolele frunzelor sunt
vată sterilă, după care se aplică comprese obovate, pe faţa superioară glabre, pe
cu un pansament steril folosindu-se cea inferioară mai mult sau mai puţin
acelaşi decoct. Se repetă de 3 ori pe zi dens alipit păroase, cu marginile dur
(dimineaţa, prânz, seara). 2. Pentru dinţate şi ciliate. Flori galbene, solitare,
tratarea de reumatism: decoct concentrat, rar câte 2, mari (diametrul 2–3 cm), pe
cu care se oblojesc picioarele şi mâinile. tipul 5; caliciu, din sepale externe ovate,
Se foloseşte o pânză îmbibată cu decoctul de obicei mai lungi decât sepalele
plantei. Reţetele de folosinţă se practică interne care sunt ovale şi ascuţite;
în mai multe sate din Moldova şi corolă, din 5 petale mai lungi decât
Bucovina. sepalele; androceu din 20 stamine, cu
antere alungit ovate; gineceu cu stil
198
subterminal, stigmat dilatat. Înflorire, cauze, dismenoree, leucoree, boli renale,
VI–VIII(X). Fructe nucşoare granulate, etc.
nearistate. MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1.
Empiric, pentru tratarea de diaree,
dizenterie, colici abdominale, afecţiuni
pectorale, dismenoree, leucoree,
afecţiuni renale, inflamaţii în gât,
migrene, reumatism, febră: decoct, din 2
linguriţe cu vârf plantă uscată şi
mărunţită (inclusiv rădăcina) la 500 ml
de apă. Se fierbe 3–4 minute la foc
domol. Se acoperă şi se lasă la răcit până
la călduţ (circa 20 minute). Se strecoară.
RECOLTARE. Planta (Potentillae Se bea conţinutul a 3 căni (200 ml) pe
herba) se recoltează înainte de înflorire zi, cu înghiţituri rare (dimineaţa, prânz,
sau toamna cât mai târziu. Planta se seara). Decoctul nu se îndulceşte. Uz
scoate din pământ, i se spală rădăcinile şi extern. Pentru tratarea de afecţiuni
se usucă întreagă (adică rădăcină + bucale, leucoree, inflamaţii în gât, boli
părţile aeriene). Uscarea se face în de piele, reumatism: decoct, din aceleaşi
camere bine aerisite sau în poduri cantităţi pregătit ca mai sus. Pentru
acoperite cu tablă. Pentru uscat plantele leucoree se fac 3 spălături vaginale pe zi
se aşează în strat foarte subţire. Uscarea cu irigatorul (dimineaţa, la prânz,
artificială la 35oC. Se păstrează în saci de seara). Pentru inflamaţii în gât se face
pânză rară. de 3 ori pe zi gargară (dimineaţa, prânz,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta seara). Pentru afecţiuni bucale, decoctul
conţine tanin, rezine, acid elgic, ulei se ţine în gură de mai multe ori pe zi, de
volatil, flavonoizi, săruri minerale. timp de 1 minut, după care se aruncă .
Cantitatea cea mai mare de tanin se află Imediat se clăteşte gura tot cu decoct.
în organele subterane. Substanţele Pentru reumatism se oblojesc părţile
polifenolice pe care le conţine au o dureroase cu decoct. Pentru bolile de
acţiune netă antibacteriană. piele, se spală local cu decoct
PROPRIETĂŢI
folosindu-se un tampon cu vată sterilă.
FARMACODINAMICE. Medicina MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
empirică atribuie plantei proprietăţi intern. Pentru tratarea de diaree: decoct,
antibacteriene (bacteriostatice şi din părţile subterane ale plantei. Mod de
bactericide), astringente, antiinflamatorii, administrare: animale mari (cabaline,
febrifuge, dezinfectante. Principiile active taurine), 15–50–100 g; animale mijloci
pe care le conţine împiedică înmulţirea (ovine, caprine, porcine), 10–25 g;
bacteriilor, iar în doze mari şi repetate animale mici (câini, pisici), 0,5–1–5 g.
duc la distrugerea lor. Taninurile din
plantă au acţiune hemostatică locală prin
fenomenul de precipitare a proteinelor.
Diminuează şi înlătură inflamaţiile,
determină scăderea febrei, măreşte
CINSTEŢ (Salvia
diureza. Planta este recomandată de glutinosa L), fam. Lamiaceae/Labiatae.
medicina empirică pentru tratarea de Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită,
diaree, dizenterie, tulburări digestive comună, întâlnită prin păduri umbroase,
funcţionale, afecţiuni pectorale, pe lângă pâraie, văi, mai ales în
inflamaţii în gât şi ale cavităţii bucale, regiunea montană; se mai numeşte
migrene, reumatism, malarie, febră brânca porcului, cocean căpresc,
malarică sau febră determinată de alte dumbravnicul calului, jale, jale
cleioasă, jaleş, jaleş de câmp, jaleş de
199
pădure, jaleş sălbatic, iarba lui Sf. Ion,
iarba sântului Ion, lipan, lăpuş, lăpuş de
capră, medunet, meduneţ, sălbie, sălbiel,
şerlai, sugariu, urechea porcului; Germ:
Kleberige Salbei, Gelbes
Löwenmäulchen, Kochänkoprescht,
Wundkraut; Magh: Enyves zsálya; Rus:
Şalfei jelezistâi. Răspândit în Europa şi
Asia.
ISTORIC. Planta este cunoscută
încă din Antichitate. Geţii, dacii,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
geto-dacii îi spuneau sallbiela, sălbiel,
conţine ulei eteric, cu 30–50% tuionă,
madynat, medunet (I. Pachia
8–14% alfa-borneol, 15% cineol, pinen,
Tatomirescu, 1997). La sate din timpuri
camfen, sesquiterpene, linalool ş. a.
străvechi, ea a avut importanţă în
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
medicina umană şi veterinară empirică.
plantei (Salviae glutinosae herba),
Tulpinile florifere se fierbeau şi decoctul
numai inflorescenţele (Salviae
obţinut se folosea pentru înlăturarea
glutinosae flos) sau numai frunzele
durerilor de cap. Cu decoctul se spală pe
(Salviae glutinosae folium) se recoltează
cap, masând bine. În unele sate din ţară,
pe timp frumos şi spre seară, după ora
decoctul din rădăcină se bea contra
16. După ploaie recoltatul se face după
ameţelii. Planta a fost folosită şi pentru
cel puţin 15 ore de timp însorit.
tratarea animalelor. Decoctul plantei a
Rădăcina (Salviae glutinosae radix) se
servit la tratarea durerilor de picioare la
recoltează toamna, la sfârşitul vegetaţiei.
animale (febră aftoasă), la muşcături de
Părţile recoltate se usucă la umbră, de
nevăstuică, la spălarea rănilor. Rănile
preferat în poduri acoperite cu tablă. Se
făcute de jug, de hamuri se spălau cu
păstrează în pungi sau în saci de hârtie.
decoct, iar restul plantei fierte se punea PROPRIETĂŢI
pe rană şi se bandaja. FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
ale plantei sunt utilizate de medicina
gros, oblic. Tulpini simple, uneori populară umană şi cea veterinară pentru
ramificate, cu peri articulaţi, în partea tratarea diferitelor boli. Planta conţine
superioară amestecaţi cu peri principii active cu rol astringent,
glandulos-vâscoşi, înalte până la 120 cm. expectorant, antimicrobian, antifungic,
Frunze simple, cordat-hastate, marginea antisudorific. Are acţiune hemostatică,
dinţată, vârful ascuţit, reticulat-nervat, cu favorizează expectoraţia, împiedică
peţiolul lung şi păros. Flori multiplicarea bacteriilor şi fungilor.
galben-sulfuri, grupate într-o Reduce transpiraţia. I se atribuie şi
inflorescenţă simplă; caliciu tubulos, proprietăţi antireumatismale. Planta este
campanulat, cu 14 nervuri proeminente, folosită empiric pentru tratarea de
glande punctiforme galbene sau roşiatice ameţeli, dureri de cap determinate de
şi peri lungi; corola bilabiată, spondiloză, dureri abdominale, boli de
glandulos-păroasă, cu labiul superior plămâni etc.
puternic boltit, cel inferior trilobat, MEDICINĂ UMANĂ.
prevăzut la mijloc cu desene roşiatice sau FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
brune; androceu din 2 stamine anterioare înlăturarea ameţelilor: decoct, din 1
fertile; gineceu din ovar, stil mai lung linguriţă rădăcină uscată şi mărunţită la
decât corola, stigmat cu lobii inegali. o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 15–20
Înflorire, VI–VIII. Fructe, nucule minute la foc domol. Se strecoară. Se
ovoidale sau elipsoidale, brune, netede. bea când este cazul conţinutul a 1–2 căni
pe zi. 2. Pentru tratarea tusei, durerilor
abdominale (gastroenterite) sau
200
bolnavilor de plămâni care transpiră ISTORIC. Plantă folosită de multă
puternic: infuzie, din 1 linguriţă vreme ca remediu contra junghiurilor,
inflorescenţe şi frunze uscate şi mărunţite durerilor de stomac şi în ulcer. În Munţii
peste care se toarnă 200 ml apă în clocot. Apuseni, decoctul plantei se lua contra
Se lasă acoperită 15–20 minute. Se junghiurilor, iar la Dumbrăveni–Gorj,
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe rădăcina se fierbea în apă şi decoctul se
zi. Uz extern. Pentru tratarea durerilor de lua în durerile de stomac şi boală
cap, reumatismului: decoct, din 500 g ulceroasă (V. Butură, 1979).
tulpini florifere şi frunze uscate la 10 DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
litrii apă. Se lasă la fiert 30 minute. Se mai mult sau mai puţin orizontal, lung
strecoară. Cu soluţia obţinută se spală pe de 6–10 cm, acoperit cu resturile de
cap. Pentru reumatism decoctul obţinut se frunze din anul trecut. Tulpini drepte,
toarnă în apa de baie. Se fac 15–20 băi pe înalte de 30–80 cm, rămuroase, în partea
lună. inferioară scurt păroase, în cea
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz superioară patent glandulos păroase.
extern. Pentru tratarea febrei aftoase, Frunze bazale numeroase, de 10 cm în
muşcăturii de nevăstuică, a rănilor la diametru, 7-palmat sectate, cu lobi
animalele de tracţiune rezultate din romboidal lanceolaţi până la rombic
rosături de jug, hamuri, lovituri: decoct, ovali, cu dinţi mari pe margine; pe faţa
din 500 g plante uscate şi mărunţite la 10 superioară scurt alipit păroase, pe faţa
litrii de apă. Se fierbe 30 minute. Se inferioară numai pe nervuri, peţiolul
acoperă şi se lasă la răcit. Se fac spălături lung de 15–30 cm. Frunzele tulpinale
locale de 2–3 ori pe zi, iar resturile de scurt peţiolate, cele superioare sesile.
plante fierte se aplică sub formă de Stipele lanceolate, ascuţite, alipit
compresă pe rană. păroase. Flori albastre azurii, rar
liliachii sau albe, numeroase, mari, până
la 3 cm diametru, dispuse în corimbe;
caliciu din 5 sepale alungit ovate, cu
CIOCUL-BERZEI nervuri evidente, glandulos păroase, mai
(Geranium pratense L), fam. ales pe nervuri; corolă din 5 petale lat
Geraniaceae. Plantă erbacee, perenă, obovate sau mai mult sau mai puţin
hemicriptofită, comună, întâlnită prin rotunde; androceu din 10 stamine cu
fâneţe mai mult sau mai puţin umede, baza ovală, abrupt îngustate. Înflorire,
livezi, luminişuri de pădure, la marginea VI–VII. Fructe lungi de peste 3 cm, cu
pădurilor, pe lângă garduri, în regiunea valve şi rostru acoperite cu peri
deluroasă şi de munte; se mai numeşte glanduloşi patenţi. Seminţe foarte fin
călţunul popii, ciocul păsării, gărbeciu, punctate.
gregetin, greghetin, gregheţel, grehetin,
gregheţui, gregotin, iarbă de holbură,
iarbă de junghiuri, iarba junghiurilor,
pliscul cocoarei, pliscul cocorului,
pliscul cucoarei, săgetărică, săgeţică,
săgetură; Germ: Blaublatterblume,
Fältbonot, Pfeilkraut, Schafauge,
Schokoladebecherchen, Wält Panatnkrät,
Wildes Rosenkraut,
Wiesenstorchenschnabel,; Magh: Kák
daruorrfü, Réti gólyaorr; Rus: Gheran
ligovaia. Răspândit în Europa şi Asia RECOLTARE. Părţile aeriene ale
(continental), introdusă în America de plantei (Geranii pratensi herba) se
Nord. recoltează când se află în floare, după ce
s-a ridicat roua şi pe timp însorit. Se
201
usucă în poduri acoperite cu tablă sau în Europa, Asia Mică, Africa de Nord,
camere bine aerate. Munţii Caucaz, Turkmenistan, de unde
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine s-a extins pe toate continentele. Cireşul
ulei volatil, tanoizi, acid elagic, rezine (Cerasus avium) are următoarele
etc. varietăţi: sylvestris Ser. – Cireş sălbatic,
PROPRIETĂŢI cu fructe mici, până la 1 cm diametru,
FARMACODINAMICE. Plantei i se negre, puţin suculente, dulci amărui şi
atribuie în mediul sătesc proprietăţi coacere timpurie; juliana (L) Pojarkova
antiflogistice, calmante, de stimulare a – Cireşe de Ispas, cu fructe mijlocii,
vitalităţii şi diminuare sau înlăturare a pulpa moale, coacerea timpurie şi
junghiurilor. mijlocie; duracina (L) Pojarkova –
MEDICINĂ UMANĂ. Cireşe pietroase, cu fructe mari, pulpa
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru tare, pietroasă, puţin suculentă şi
tratarea de junghiuri abdominale şi coacere târzie. Din aceste trei varietăţi
pentru combaterea febrei: infuzie, din o botanice au derivat majoritatea soiurilor.
linguriţă plantă uscată şi foarte mărunţită ISTORIC. Cireşul a fost luat în
peste care se toarnă o cană (200 ml) apă cultură de aproximativ 2.500 de ani, mai
în clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute. întâi în Asia şi apoi în Europa. În
Se strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni America a fost introdus abia în secolul
pe zi, cu înghiţituri rare. Infuzia nu se al XVII-lea de către coloniştii europeni
îndulceşte. 2. Pentru tratarea de dureri (Gr. Mihăescu, 1977). Datele privitoare
stomacale şi a ulcerului: decoct, din 1 la epoca luării în cultură a cireşului se
lingură rădăcină, curăţată, tocată mărunt împletesc strâns cu cele ale culturii
la 300 ml apă. Se fierbe 5 minute. Se vişinului. Oamenii de ştiinţă din
strecoară. Se bea jumătate din cantitate, Antichitate nu fac distincţie între aceste
iar la 4–5 ore restul. Uz extern. Pentru două specii. Teofrast (374–287 îHr) îl
combaterea junghiurilor la mâini şi aminteşte în lucrările lui ca specie, fără
picioare: decoct, din 2 linguri plantă a descrie soiuri. În acea vreme, grecii,
uscată şi mărunţită la 500 ml apă. Se considerau cireşul, ca specie sălbatică.
fierbe 2–4 minute. Se lasă acoperit 20–30 Cu o sută de ani mai târziu, medicul
de minute. Se aplică comprese pe locurile grec Diphylius, aminteşte despre două
dureroase. feluri de cireşe, unele cu fructe roşii şi
altele cu fructe negre, ceea ce înseamnă
un mare progres în observaţie. Varro
(116–27 îHr), în opera lui, consacră un
CIREŞ (Cerasus avium întreg capitol acestei specii, tratând şi
(L) Moench), fam. Rosaceae. Arbore probleme de agrotehnică, de unde se
indigen, microfanerofit megafanerofit, poate trage concluzia că cireşul era
spontan şi cultivat, cu importanţă cunoscut şi cultivat cu mult înainte. În
alimentară, industrială, medicinală; se secolul I dHr, Plinius cel Bătrân (23–79
mai numeşte ciureş, mălin, mălin dHr), precizează în lucrările lui, că
păsăresc, mocru, vascuşoară, vişin; cireşul este o specie cultivată, descriind
Engl: Mazzard, Gean, Sweet cherry; 10 soiuri, printre care şi unele de vişin.
Franc: Cerisier des oiseaux, Cerisier Medicul italian Mattioli este primul
merisier; Germ: Kirsche, Kirschbaum, scriitor după Plinius cel Bătrân, care s-a
Sü kische, Süßkischbaum, ocupat în mod serios de studiul fructelor.
Traubenkirschenbaum, Vogelkirsche, El descrie în 1554 un număr de 15 soiuri
Weichsel, Wilder Kirschbaum; Magh: de cireş. În centrul şi vestul Europei
Edes cseresznya fa, Cseresznye, cultura cireşului se dezvolta rapid, mai
Csereszny fa, Madárcseresznye, Vad ales în Germania, unde în secolul al
eseresznyefa; Rus: Vişnea pticia, XVI-lea, plantarea cireşilor în lungul
Cereşnia; Ucr: Cereşnia. Răspândit în căilor de comunicaţie devine obişnuită.
202
În anul 1491 apare la Mainz lucrarea cu mai puţin asemănător cu cel din Franţa,
caracter botanic Herbarius, în care se Germania etc. Producţia mondială de
face, pentru prima dată, o distincţie între cireşe este de cca 1.255.000 tone. La
cireş şi vişin. În Germania, la Guben, realizarea acestei producţii globale,
pomiculturi grupaţi într-o asociaţie Europa participă cu 66%, America de
pomicolă, au creat o serie de soiuri noi, Nord cu 13%, Asia cu 11%, America de
deosebit de valoroase (Formm’s Sud cu 0,6%. În Europa, principalele
Herzkirsche, Dönissen, Germersdorf, ţări producătoare sunt: Italia (10,7%),
Pietroase galbene etc). După anul 1780, Germania (5,6%), Spania, Bulgaria,
funcţionarul judecătoresc Büttner din Franţa, Iugoslavia, România (2,7%) ş. a.
Halle, a creat soiuri valoroase cum sunt În România, cireşul este cultivat pe o
Pietroase negre Büttner, Pietroase roşii suprafaţă de 8.100 ha, respectiv 3% din
Büttner ş. a. Creşterea continuă a suprafaţa pomicolă. Sunt plantaţi 4
numărului de soiuri a dus la necesitatea milioane de cireşi în judeţele Iaşi,
studierii lor comparative şi clasificarea Vaslui, Botoşani, Neamţ, Bacău,
lor. Acest lucru l-a realizat Trunchsess, pe Vrancea, Dolj, Cluj, Argeş, Bistriţa
care a continuat-o Oberdieck. Truchsess Năsăud, Sibiu, Timiş, Alba, Prahova etc.
scoate în 1819 lucrarea Clasificaţia Cele mai importante bazine de cultură a
sistematică, cu principii valabile şi astăzi. cireşului sunt: bazinul Caransebeşului,
Ea se bazează pe observaţii originale bazinul Leordeni–Topoloveni–Goleşti–
făcute aproape pe toate soiurile vechi şi Ştefăneşti şi bazinul Râmnicu Sărat.
noi, obţinute de la cei mai de seamă DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
pomicultori şi plantate în livada sa ancorată puternic în sol. Tulpină
Jerusalem din Meningen. Oberdieck, dreaptă, înaltă până la 20 m, scoarţa
continuatorul lui Truchsess, descrie 146 netedă se exfoliază în fâşii circulare,
soiuri de cireşe în manualul său lemnul cu duramen brun roşiatic sau
Illustriertes Handbuch der Obstkunde galben închis, alburn îngust, roşiatic
(apărută în 1855–1866). În Franţa, alburiu. Lujerii netezi, cenuşii roşcaţi,
cultura cireşului era destul de dezvoltată cu numeroase brahiblaste. Frunze
încă din secolul al VIII-lea, iar în secolul alterne mari, oblong ovate, acuminate,
al XV-lea, cireşele constituiau deja un neregulat dublu serate, pe faţă aspre.
produs comercial, cunoscute prin Flori albe, lung pedunculate, dispuse
denumiri generice (Bigarreau, Cerise, câte 3–6 în fascicule. Înflorire, IV–V.
Guigne, Merise). Abia în anul 1582 se Polenizare entomofilă. Fructe, drupe
menţionează soiurile Pietroasa albă, globuloase, roşii negricioase; cele
Cireaşa Heaume, Cireaşa neagră, sălbatice, gust dulce amar, cele cultivate,
Cireaşa inimă neagră, de către Charles gust dulce.
Etienne şi Jean Liebault. În anul 1600
Olivier de Serres adaugă încă 5 soiuri. În
anul 1628, Le Lectier în catalogul special
publicat, descrie 13 soiuri, iar într-un alt
catalog apărut în 1690, J. Merlet descrie
21 de soiuri. Numărul de soiuri de cireş
creşte rapid în secolul al XVIII-lea. În
această perioadă Duhamel du Monceau
(1700–1782) descrie un număr de 34
soiuri de cireş. În Anglia, până în secolul
al XVIII-lea, cultura cireşului s a
dezvoltat foarte slab. În Irlanda, cireşul a RECOLTARE. Cireşele destinate
fost introdus la sfârşitul secolului al XVI- valorificării în stare proaspătă se
lea. În alte ţări ale Europei, cultura recoltează manual când ajung la
cireşului a avut un istoric mai mult sau maturitatea de consum. Ele se culeg
203
obligatoriu cu peduncul. Cel destinate anemic, normalizează tranzitul
industrializării se pot recolta mecanizat intestinal, previne sau elimină procesul
cu maşina tip vibrator, fructele fiind gripal, previne guta sau scade frecvenţa
colectate pe o prelată aşezată sub pom. crizelor de gută, elimină sau limitează
Înainte de recoltarea mecanizată, cu 10– procesul inflamator, ameliorează stările
15 zile, plantaţiei i se face o stropire cu febrile, descongestionează faţa, elimină
Ethrel în concentraţie de 750 ppm, care din corp toxinele, favorizează
favorizează detaşarea mai uşoară a transpiraţia, favorizează digestia,
fructelor de peduncul. Cireşii mai pot fi previne îmbătrânirea, provoacă o uşoară
stropiţi cu Alar sau B9 în doză de 2.000 scădere a tensiunii, remineralizează
ppm, la 14 zile după deplina înflorire. organismul, acţionează tonic asupra
Stropirea asigură omogenizarea coacerii organismului şi asupra tenului.
fructelor pe acelaşi pom, anticiparea Recomandată în tratamentul afecţiunilor
recoltării cu câteva zile şi detaşarea mai căilor urinare, afecţiunilor renale,
uşoară a fructelor pe pedunculi. Fructele afecţiunilor cardiace, anemiei,
recoltate prin scuturare trebuie prelucrate artritismului, aterosclerozei, celulitei,
rapid pentru a nu se altera. Producţia de colicilor renali, colitei de putrefacţie,
fructe este de 7–8 t/ha, la soiurile constipaţiei, cuperozei,
Armonia, Amara, Germersdorf, Rubin demineralizărilor, durerilor gastrice,
30, Silvia; de 9–10 t/ha, la soiurile febrei, gripei, gutei, hepatitei cronice,
Bigarreau Moreau, Früheste de Mark, hidropiziei, hipertensiunii arteriale,
pietroase Dönissen, Ulster; peste 11 t/ha litiazei biliare şi renale, nefritei,
la soiurile Timpurii de Bistriţa, Stella, obezităţii, pletorei, uretritei.
Van. Longevitatea economică a MEDICINĂ UMANĂ.
plantaţiilor de cireş este de 30–40 ani. În FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
scopuri medicinale, pedunculii (Cerasi tratarea obezităţii, artritismului,
stipes) se culeg când fructele ajung la afecţiunilor renale, colitelor de
maturitatea fiziologică. Pedunculii fermentaţie, aterosclerozei, litiazei
(cozile) se separă de fructe. Se usucă la biliare sau a altor afecţiuni prezentate la
soare, în strat subţire. Se întorc în fiecare bioterapie, prevenirea bătrâneţii: a)
zi. Se păstrează în pungi sau saci de consum, zilnic de fructe în perioada de
hârtie, sau textili. sezon, consum de compot în restul
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele anului; b) infuzie, din 1 lingură fructe
conţin apă (90%), zaharuri (0,49– uscate peste care se toarnă o cană (200
1,37%), acizi organici (0,06–0,39%), ml) cu apă în clocot. Se lasă 20 minute.
pectine (16,80 mg%), vitaminele A, B1, Se strecoară. Se bea conţinutul a 3 căni
B2, niacin, vitamina C, săruri de Na, K, pe zi. 2. Pentru tratarea hepatitelor: suc,
Ca, P, Mg, Fe, Cl, S, iar ca consumat zilnic câte 2–3 căni. 3. Pentru
microelemente Zn, Cu, Mn, Co etc. tratarea diareei, pielitelor,
Valoarea energetică, 57 kcal/100 g fructe. pielonefritelor, cistitelor: a) decoct, din
Cozile (pedunculii fructelor) conţin săruri un pumn de codiţe la 600 ml apă rece; se
de K, mici cantităţi de taninuri fierbe 15 minute. Se bea fracţionat, în
catechinice, flavonoizi. cursul unei zile, în 3–4 reprize; b)
PROPRIETĂŢI decoct, din 5–10 g cozi de cireşe la o
FARMACODINAMICE. Pedunculii cană (250 ml) cu apă. Se fierb 15–20
fructelor mature (codiţele) au importanţă minute. Se lasă la răcit 15–20 minute.
în medicina umană şi veterinară. Se strecoară. Se bea conţinutul a 3–4
Principiile active constând din săruri de căni pe zi; c) decoct, din 30 g cozi de
potasiu, saponine, flavonoide, taninuri cireşe la un litru de apă, Se fierb 20–30
catechinice au rol diuretic. Intră în minute. Se strecoară şi se toarnă peste
compoziţia ceaiului diuretic PLAFAR. cireşe sau alte fructe de sezon; se lasă
Fructele consumate elimină sindromul
204
acoperite 20 minute. Se pasează şi se bea confecţionarea mobilelor şi în special a
întreaga cantitate într-o zi. fotoliilor, cercurilor de butoaie, buciume
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz şi ţevi de tun. Astăzi atât calităţile
intern. Pentru tratarea cistitelor, lemnului cât şi fructele sunt foarte
pielitelor, pielonefritelor, diareei: a) apreciate. Este folosit pe scară largă în
decoct, din 15 g codiţe uscate de fructe la pomicultură ca portaltoi. Prezintă mare
250 ml apă; se fierbe 15 minute la foc importanţă forestieră.
domol. Se lasă la răcit. Se strecoară şi se DESCRIEREA SPECIEI. Arbore
administrează prin breuvaj bucal (se până la 20 m înălţime. Trunchi cu
toarnă pe gât); b) infuzie, din 15 g codiţe ritidom gros, negricios, bine format
uscate de fructe ajunse la maturitatea numai la bază. Scoarţa se exfoliază în
fiziologică, peste care se toarnă o cană fâşii circulare. Coroana ovală până la
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă piramidală, formată din ramuri lungi, cu
acoperită 30–40 minute. Se strecoară şi ramificaţii secundare scurte, brunii
se administrează prin breuvaj bucal. roşcate sau cenuşii. Frunze alungit ovate
Dozele de tratament: animale mari până la alungit obovate, lungi de 8–15
(cabaline, taurine), 100–150–250 g; cm, acuminate, cu baza rotunjită, pe
animale mijlocii (ovine, caprine, margini neregulat dublu crenat serate,
porcine), 30–50–100 g; animale mici pe faţă rugoase, glabre, pe dos dispers
(pisici, câini, păsări), 5–10–20 g. pubescente. Flori albe, dispuse câte 3–6
în fascicule. Înflorire, IV–V. Fruct
drupeolă, globuloasă, închis roşii, sau
negricioase, până la 10 mm diametru.
CIREŞ SĂLBATIC Sâmbure alungit, ovat neted.
(Cerasus avium (L) Moench. var. avium
(var. sylvestris Ser). Arbore
microfanerofit până la megafanerofit
întâlnit prin păduri, tufişuri, pe
grohotişuri, coaste înierbate, de la câmpie
până în etajul montan (1.000 m), cultivat
prin livezi şi grădini în toată ţara; se mai
numeşte cireş pădureţ, cerăş păsăresc,
cireş păsăresc, mălin păsăresc, mocru,
văscuşoară; Engl: Mazzard; Franc:
Cerisier des oiseaux, Cerisier merisier;
RECOLTARE. Fructele se
Germ: Kirsche, Vogelkirsche, Wilder
recoltează când ajung la maturitatea
Kirschblaum; Magh: Edes cseresznye fa,
fiziologică. Ele se folosesc la dulceaţă
Meggy, Madárcseresznye; Rus: Vişnea
(foarte gustoasă) cidru, cireşată sirop
pticia, Cereşnia; Ucr: Cereşnia.
etc. Iar cozile (Cerasi stipes), obţinute
Răspândit în Europa.
de la fructe se usucă la umbră şi se
ISTORIC. Cunoscut încă din
păstrează pentru tratamentul anumitor
Antichitate. El este pomenit în scrierile
boli ale aparatului urinar şi digestiv.
lor de Teophrast şi Plinius cel Bătrân.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele
Cunoscut ţi utilizat în alimentaţie şi
conţin acid citric, tanin, zahăr şi
medicină de către daci. Cleiul scoarţei
cumarină. Pedicelul fructelor conţin
fiert se lua împotriva tusei, iar cozile
materii feroase. Seminţele conţin
fructelor ca ceai pentru tratarea bolilor de
amigdalină, emulsină etc.
rinichi, de stomac şi de şale. Cleiul de PROPRIETĂŢI
cireş se mai punea pe tăieturi, ca să FARMACODINAMICE. Pedunculii
oprească sângele şi să le vindece. Lemnul fructelor mature (codiţele) au importanţă
de cireş sălbatic a fost folosit mult încă în medicina umană şi veterinară.
din secolul al XVIII-lea pentru
205
Principiile active constând din săruri de fiziologică, peste care se toarnă o cană
potasiu, saponine, flavonoide, taninuri (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
catechinice au rol diuretic. Intră în acoperită 30–40 minute. Se strecoară şi
compoziţia ceaiului diuretic PLAFAR. se administrează prin breuvaj bucal.
Fructele consumate elimină sindromul Dozele de tratament: animale mari
anemic, normalizează tranzitul intestinal, (cabaline, taurine), 100–150–250 g;
previne sau elimină procesul gripal, animale mijlocii (ovine, caprine,
previne guta sau scade frecvenţa crizelor porcine), 30–50–100 g; animale mici
de gută, elimină sau limitează procesul (pisici, câini, păsări), 5–10–20 g.
inflamator, ameliorează stările febrile,
descongestionează faţa, elimină din corp
toxinele, favorizează transpiraţia,
favorizează digestia, previne CIUBOŢICA
îmbătrânirea, provoacă o uşoară scădere a CUCULUI1 (Primula verris L), fam.
tensiunii, remineralizează organismul, Primulaceae. Plantă erbacee, perenă,
acţionează tonic asupra organismului şi hemicriptofită, microtermofilă, mezofită,
asupra tenului. Recomandată în neutrobazofilă, heliofilă, medicinală,
tratamentul afecţiunilor căilor urinare, comună prin pajişti, fâneţe, păşuni
afecţiunilor renale, afecţiunilor cardiace, însorite, poieni, luminişuri de pădure,
anemiei, artritismului, aterosclerozei, margini de pădure, livezi, lunci, din
celulitei, colicilor renali, colitei de regiunea dealurilor până la etajul alpin.
putrefacţie, constipaţiei, cuperozei, Răspândită în Europa şi Asia.
demineralizărilor, durerilor gastrice, ISTORIC. Plantă cunoscută din
febrei, gripei, gutei, hepatitei cronice, timpuri străvechi de către oamenii
hidropiziei, hipertensiunii arteriale, satelor care i-au dat diferite întrebuinţări
litiazei biliare şi renale, nefritei, medicinale. Ceaiul din flori s-a folosit
obezităţii, pletorei, uretritei. pentru înlăturarea durerilor de cap. În
MEDICINĂ UMANĂ. Munţii Apuseni, decoctul plantei era
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru folosit contra durerilor de ochi. Pentru
tratarea diareei, pielitelor, pielonefritelor, tratarea umflăturilor planta se fierbea,
cistitelor: a) decoct, din un pumn de cu decoctul obţinut se spăla locul afectat,
codiţe la 600 ml apă rece; se fierbe 15 iar cu plantele fierte se făceau legături.
minute. Se bea fracţionat, în cursul unei În satele din Moldova se practica
zile, în 3–4 reprize; b) decoct, din 5–10 g înghiţirea a 3 flori de ciuboţica cucului
cozi la o cană (250 ml) cu apă. Se fierb pentru a scăpa de gâlci. Pentru
15–20 minute. Se lasă la răcit 15–20 combaterea frigurilor, planta se pisa cu
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a apă, iar mustul rezultat se bea, la fel se
3–4 căni pe zi; c) decoct, din 30 g cozi la făcea şi cu rădăcina. În unele zone, copii
un litru de apă, Se fierb 20–30 minute. Se se spălau de rofii (eczeme, impetigo) cu
strecoară şi se toarnă peste cireşe sau alte rădăcina pisată la un loc cu rădăcina de
fructe de sezon; se lasă acoperite 20 toporaş de pădure, prăjite cu unt şi fierte
minute. Se pasează şi se bea întreaga în lapte dulce. Pentru tratarea de
cantitate într-o zi. lingoare (febră tifoidă), oftică
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz (tuberculoză), catare (dureri de piept) se
intern. Pentru tratarea cistitelor, făcea o infuzie şi se bea, din floare,
pielitelor, pielonefritelor, diareei: a) amestecată cu rădăcină de toporaş de
decoct, din 15 g codiţe uscate de fructe la pădure. Pentru tratarea bolilor de
250 ml apă; se fierbe 15 minute la foc rinichi, în special a calculilor renali,
domol. Se lasă la răcit. Se strecoară şi se rădăcina se fierbea şi din decoct se
administrează prin breuvaj bucal (se consumau 3 ceşti pe zi (dimineaţa,
toarnă pe gât); b) infuzie, din 15 g codiţe prânz, seara).
uscate de fructe ajunse la maturitatea
206
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom să aibă culoarea galbenă aurie, cu un
cilindric, din care pornesc numeroase conţinut de maximum 3% flori
rădăcini adventive, dese, subţiri, decolorate, maximum 1% resturi din
ramificate la vârf. La suprafaţa pedunculul principal, maximum 1%
pământului, din rizom se formează o corpuri străine organice, maximum
rozetă de frunze eliptic ovale, cu 0,25% minerale, maximum 12%
suprafaţa reticulată, vârful obtuz, umiditate. Pentru rizomi şi rădăcini se
marginea crenată sau ondulată, pe faţa admite un conţinut de impurităţi de
inferioară des păroasă şi cu nervuri maximum 4% rizomi cu resturi de
proeminente, peţiol aripat, lung. Tulpina tulpini, maximum 3% rizomi şi rădăcini
floriferă, înaltă de 25–30 cm, poartă 6–18 înnegrite, maximum 1% corpuri străine
flori galbene aurii, catifelate, păroase, cu organice, maximum 4% minerale,
corolă tubuloasă, grupate într-o umbelă maximum 13% umiditate.
simplă. Înflorire, IV–V. Fruct, capsulă COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rizomii
elipsoidală (6–10 mm) cu seminţe brune, şi rădăcinile conţin saponozide
cu suprafaţa puternic verucoasă. triterpenice (5–10%), ca primulină, acid
primulinic A etc, amidon, zaharuri,
heterozide, ulei volatil, enzime
(primulaveraza), tanoizi, flavonoide,
săruri minerale. Florile conţin
saponozide, flavone etc. Frunzele posedă
vitamina C (3–5%), caroten şi alte
substanţe. Saponozidele din plantă au o
bună acţiune asupra candidei (Candida
albicans), ciupercă parazită cu tulpini
rezistente la tratamentul clasic.
RECOLTARE. Din flora spontană PROPRIETĂŢI
rizomii şi rădăcinile (Primulae rhizoma FARMACODINAMICE. Planta are
cum radicibus) se recoltează primăvara importanţă terapeutică în medicina
de timpuriu şi în timpul înfloritului. Se umană şi veterinară. Folosită în Rusia ca
spală într-un curent de apă. Se usucă la vitaminizant. În medicina empirică din
soare sau în poduri învelite cu tablă, bine România florile s-au folosit şi se folosesc
aerisite. Uscarea artificială la 40–50 oC. pentru tratarea mai multor afecţiuni,
Florile (Primulae flos) se recoltează pe fără a avea o justificare ştiinţifică.
timp frumos, după ora 10. Se usucă la Rizomii şi rădăcinile uscate au miros
umbră într-un singur strat. Uscare aromat, de anason; în stare proaspătă
artificială la 35–40 oC. Se păstrează în sunt inodore. Gustul este iritant.
pungi sau saci de hârtie. Din cultură, Proprietăţi farmacodinamice: fluidifiant
florile se recoltează în anul al II-lea şi al al secreţiilor bronşice, emolient,
III-lea de vegetaţie. Recoltarea lor se face expectorant, antiseptic, sedativ,
prin ciupire, atunci când sunt complet sudorific, calmant, cicatrizant,
deschise. Se recoltează numai pe timp hemostatic. Medicina umană populară
uscat şi se aşează în coşuri fără a se foloseşte planta pentru tratarea tusei,
îndesa. Producţia este de 350–600 kg/ha rinitelor, rinosinuzitei, pneumoniei,
flori în stare deshidratată. Rădăcinile şi tulburărilor gastrointestinale,
rizomii se recoltează în anul al III-lea de afecţiunilor renale şi vezicale. În doze
cultură. Pe suprafeţe mici, recoltarea se mai mari provoacă vărsături. Medicina
face cu cazmaua, iar pe suprafeţe mari cu veterinară foloseşte planta pentru
plugul fără cormană. Se mai poate folosi tratarea afecţiunilor pulmonare, renale,
maşina de recoltat cartofi. Producţia este cistitelor.
de 700–900 kg/ha în stare deshidratată. MEDICINĂ UMANĂ.
Condiţiile tehnice pentru recepţie: florile
207
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru cană (250 ml), cu apă în clocot. Se lasă
tratarea tusei de diverse etiologii, acoperită 20 minute. Se strecoară; b)
rinitelor, rinosinuzitelor, pneumoniei decoct, din 1 linguriţă pulbere rizom şi
(adjuvant): a) infuzie, din 1–2 linguriţe rădăcină la o cană (250 ml) cu apă. Se
flori peste care se toarnă o cană (250 ml) fierbe 10 minute. Se lasă acoperită apoi
cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15 15 minute pentru a se răci. Se strecoară.
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a Cu infuzia sau decoctul obţinut se aplică
2–3 căni pe zi; b) decoct, din 1–2 cataplasme calde pe locurile afectate. 2.
linguriţe pulbere rizom şi rădăcină la o Pentru calmarea durerilor de măsele şi
cană (250 ml) cu apă. Se adaugă un vârf de cap: tinctură, din 1 linguriţă pulbere
de cuţit de bicarbonat de Na, se fierbe 5– rizom şi rădăcină la o cană de 200 ml
10 minute. Se strecoară. Se bea oţet de vin. Se lasă 5 zile. Se păstrează
conţinutul a 2–3 căni pe zi. 2. Pentru în sticle închise la culoare. La nevoie
tratarea bronşitei: a) infuzie, din 1–2 soluţia se aspiră pe nas.
linguriţe flori peste care se toarnă o cană MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă intern. Pentru tratarea afecţiunilor
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea pulmonare, renale, cistitelor: a) infuzie,
treptat, în cursul unei zile; b) decoct, din din 5–10 g flori uscate şi mărunţite peste
pulbere rizom şi rădăcină la o cană (250 care se toarnă 100 ml apă în clocot. Se
ml) cu apă. Se fierbe 10–15 minute, se lasă acoperită 30–40 minute. Se mai
adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de răceşte dacă este cazul. Se administrează
Na. Se lasă acoperit 10 minute, se prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b)
strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 linguri decoct, din 10 linguri pulbere rădăcină
la intervale de 2–3 ore. Cantitatea se la 1 litru de apă. Se fierbe 15–20 minute.
consumă într-o zi. 3. Pentru tratarea Se strecoară. Se lasă la răcit. Se
gripei, guturaiului: a) infuzie, din 1 administrează prin breuvaj bucal.
linguriţă flori peste care se toarnă o cană Dozele de tratament: animale mari
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă (cabaline, taurine), 10–20 g; animale
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se mijlocii (ovine, caprine, porcine), 2–5–
bea conţinutul a 2–3 căni pe zi; b) 10 g; animale mici (pisici, câini, păsări),
decoct, din 1 linguriţă pulbere rizom şi 0,5–1 g. Uz extern. Pentru tratarea
rădăcină la o cană (250 ml) cu apă. Se zonelor traumatizate: cataplasme, locale
fierbe 10 minute, se adaugă un vârf de cu decoct sau infuzie.
cuţit de bicarbonat de Na. Se strecoară.
Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. 4.
Pentru tratarea durerilor de cap, nevralgii
şi ca tonic nervos: infuzie, din 1 linguriţă CIUBOŢICA
flori peste care se toarnă o cană (250 ml) 2
CUCULUI (Primula elatior (L) Hill),
cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15 fam. Primulaceae. Specie erbacee,
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a hemicriptofită, mezotermă, heliofilă,
2–3 căni pe zi. 5. Pentru tratarea mezofită spre mezohigrofită, eutrofă,
astmului bronşic, răcelii: infuzie, din 1 slab acid neutrofilă, medicinală, cu trei
linguriţă amestec părţi egale de flori de subspecii: ssp. elatior, ssp. leucophylla
cioboţica cucului şi flori de soc, peste (Pax) H. Harrison (P. leucophylla Pax) şi
care se toarnă o cană (200 ml) cu apă în ssp. intricata (Gren. et Godr) Lüdi (P.
clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se intricata Gren. et Godr). Primula elatior
strecoară. Se bea conţinutul a 1–3 căni pe ssp. elatior, plantă erbacee,
zi. Uz extern. 1. Pentru combaterea hemicriptofită, medicinală, întâlnită prin
hemoragiilor externe, calmarea şi tratarea pajişti, păşuni, fâneţe, luminişuri şi
rănilor, cu efect cicatrizant: a) infuzie, margini de pădure, comune în regiunea
din 2–3 linguriţe flori uscate şi rizom de dealuri şi montană. Răspândită în
uscat şi mărunţit peste care se toarnă o Europa.
208
ISTORIC. Aceleaşi ca la ciuboţica tehnice de recepţionare sunt la fel ca la
cucului1 (P. verris). ciuboţica cucului1 (Primula verris).
DESCRIEREA SUBSPECIEI. Rizom COMPOZIŢIA CHIMICĂ. Florile
oblic, viguros, din care pornesc rădăcini conţin saponozide şi flavone. Frunzele
albe. Frunze ovate sau alungit ovate, proaspete conţin cantităţi apreciabile de
membranoase, la bază brusc îngustate în vitamina C (3–5 g%) şi caroten.
peţiol adesea lat aripat, dispuse în rozetă. Rizomii şi rădăcinile conţin până la 10%
Tulpină scapiformă înaltă de 6–30 cm, saponozide triterpenice (primulina,
care poartă terminal o umbelă formată acidul primulinic A şi alte saponozide),
din gruparea mai multor flori, cu corolă heterozide generatoare de ulei volatil,
tubuloasă mai lungă decât caliciul, fără primulaverozida şi primulaverina care
pete galbene la gât. Înflorire, III–V. Fruct prin scindare dau ca aglicon esterul
capsulă cilindrică, cu seminţe brunii, metilic al acidului metoxisalicilic,
puternic verucoase. zaharuri, tanoizi, enzima primveraza,
flavonoide, amidon etc. Rădăcinile
proaspete conţin glicozizi fenolici –
primverina şi primulaverina. Când se
usucă, primverina se scindează în
primverigenină, iar primulaverina se
scindează în primulaverigenină şi în
ambele cazuri în primverozid. Scindarea
este produsă de enzima primveraza.
Primulagenina A se transformă în cinci
produşi diferiţi. Transformarea are loc în
timpul hidrolizei acide. (Fl. Crăciun, O.
RECOLTARE. Florile (Primulae Bojor, M. Alexan, 1977).
PROPRIETĂŢI
elatiorae flos), au caliciul cu muchii
FARMACODINAMICE. Principiile
ascuţite verde închis, iar corola este
active din rizomi şi rădăcini au acţiune
galbenă sulfurie, care se înverzeşte la
expectorantă, emetică şi secretolitică.
uscare Ele se recoltează în timpul
Acţionează ca topic. Uşurează
înfloritului, pe timp frumos şi după ora
expectoraţia, împiedică formarea de
11. Floarea în întregime (caliciu + corolă)
secreţii. Recomandată intern în bronşite,
se recoltează cu mâna, prin ciupire. La
gripă, guturai, dureri în piept, rinite,
comandă se poate recolta numai corola
rinosinuzite, pneumonie, dureri de cap
(Primulae elatiorae sine calicibus).
iar extern în tratamentul contuziilor.
Florile recoltate se strâng într-un coş fără
Florile sunt utile în tratarea etc.
a fi presate. Se usucă la umbră, într-un
MEDICINĂ UMANĂ.
singur strat, în camere bine aerate. FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
Uscarea artificială la 35–40 oC. Rizomii şi tratarea tusei de diverse etiologii,
rădăcinile (Primulae elatiorae rhizoma rinitelor, rinosinuzitelor, pneumoniei
cum radicibus) au culoarea brună sau (adjuvant): a) infuzie, din 1–2 linguriţe
roşie brună şi se recoltează primăvara de flori peste care se toarnă o cană (250 ml)
timpuriu şi în timpul înfloritului. Se cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15
spală într-un curent de apă. Se usucă la minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
soare sau în poduri învelite cu tablă. 2–3 căni pe zi; b) decoct, din 1–2
Uscarea artificială la 40–50oC. linguriţe pulbere rizom şi rădăcină la o
Recomandată intern în bronşite, gripă, cană (250 ml) cu apă. Se adaugă un vârf
guturai, dureri în piept, rinite, de cuţit de bicarbonat de Na, se fierbe 5–
rinosinuzite, pneumonie, dureri de cap 10 minute. Se strecoară. Se bea
iar extern în tratamentul contuziilor. La conţinutul a 2–3 căni pe zi. 2. Pentru
flori randamentul de uscare este de 7/1, tratarea bronşitei: a) infuzie, din 1–2
iar la rizomi şi rădăcini 4/1. Condiţiile
209
linguriţe flori peste care se toarnă o cană sticle închise la culoare. La nevoie
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă soluţia se aspiră pe nas.
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
treptat, în cursul unei zile; b) decoct, din intern. Pentru tratarea afecţiunilor
pulbere rizom şi rădăcină la o cană (250 pulmonare, renale, cistitelor: a) infuzie,
ml) cu apă. Se fierbe 10–15 minute, se din 5–10 g flori uscate şi mărunţite peste
adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de care se toarnă 100 ml apă în clocot. Se
Na. Se lasă acoperit 10 minute, se lasă acoperită 30–40 minute. Se mai
strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 linguri răceşte dacă este cazul. Se administrează
la intervale de 2–3 ore. Cantitatea se prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b)
consumă într-o zi. 3. Pentru tratarea decoct, din 10 linguri pulbere rădăcină
gripei, guturaiului: a) infuzie, din 1 la 1 litru de apă. Se fierbe 15–20 minute.
linguriţă flori peste care se toarnă o cană Se strecoară. Se lasă la răcit. Se
(250 ml) cu apă în clocot. Apa se toarnă administrează prin breuvaj bucal.
peste flori. Se lasă acoperită 15–20 Dozele de tratament: animale mari
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a (cabaline, taurine), 10–20 g; animale
2–3 căni pe zi; b) decoct, din 1 linguriţă mijlocii (ovine, caprine, porcine), 2–5–
pulbere rizom şi rădăcină la o cană (250 10 g; animale mici (pisici, câini, păsări),
ml) cu apă. Se fierbe 10 minute, se 0,5–1 g. Uz extern. Pentru tratarea
adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de zonelor traumatizate: cataplasme locale
Na. Se strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 cu decoct sau infuzie
căni pe zi. 4. Pentru tratarea durerilor de
cap, nevralgii şi ca tonic nervos: infuzie,
din 1 linguriţă flori peste care se toarnă o
cană (250 ml) cu apă în clocot. Apa se CIUBOŢICA URSULUI
toarnă peste florile din cană. Se lasă (Cortusa matthioli L), fam.
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea Primulaceae. Plantă erbacee, perenă,
conţinutul a 2–3 căni pe zi. 5. Pentru hemicriptofită, întâlnită în văi umbroase
tratarea astmului bronşic, răcelii: infuzie, adânci, umede, pe lângă stânci umede
din 1 linguriţă amestec părţi egale de acoperite cu muşchi, pe lângă izvoare,
flori de cioboţica cucului şi flori de soc, pâraie în etajul montan şi subalpin, mai
peste care se toarnă o cană (200 ml) cu rar în etajul alpin; se mai numeşte
apă în clocot. Se lasă acoperită 15 ciuboţea, ciuboţică, urechea ursului;
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a Germ: Bäronsanikel, Heilglöckchen;
1–3 căni pe zi. Uz extern. 1. Pentru Magh: Nyaperec. Răspândită în Europa
combaterea hemoragiilor externe, şi Asia.
calmarea şi tratarea rănilor, cu efect ISTORIC. Cunoscută din vremuri
cicatrizant: a) infuzie, din 2–3 linguriţe îndepărtate ca plantă cu acţiune
peste care se toarnă o cană (250 ml), cu antispastică. A fost folosită de medicina
apă în clocot. Se lasă acoperită 20 populară pentru tratarea bolilor
minute. Se strecoară. Se fac spălături aparatului respirator.
locale folosindu-se un pansament steril; DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
b) decoct, din 1 linguriţă pulbere rizom repent. Tulpină scapiformă, păroasă,
şi rădăcină la o cană (250 ml) cu apă. Se înaltă până la 40 cm. Frunze cordat
fierbe 10 minute. Se lasă acoperită apoi rotunde, pe margine cu 7–13 lobi dinţaţi,
15 minute pentru a se răci. Se strecoară. lung peţiolate, dispuse în rozete de câte
Cu infuzia sau decoctul obţinut se aplică 3–7, păroase. Flori roşii, roz, grupate
cataplasme calde pe locurile afectate. 2. într-o umbelă, caliciul divizat în lacinii
Pentru calmarea durerilor de măsele şi de înguste, triunghiular acute, până la
cap: tinctură, din 1 linguriţă pulbere regiunea mijlocie; corolă cu tubul mai
rizom şi rădăcină la o cană de 200 ml lung decât caliciul, divizată până la 1/3
oţet de vin. Se lasă 5 zile. Se păstrează în în 5 lobi, rotunjiţi terminal; androceul
210
din 5 stamine inserate la baza corolei cu locuri nisipoase sau pietroase, uscate,
o anteră mai lungă decât filamentul; prin arături, pe lângă drumuri, pârloage,
gineceul din ovar, stil filiform şi stigmat tufărişuri şi locuri ierboase, frecventă
capitat. Înflorire, V–VIII. Fruct, capsulă din zona stepei până în etajul fagului.
îngust ovoidală. Seminţe turtite, Răspândită continental în Europa şi
lenticulare, rugos punctate. Asia.
ISTORIC. Plantă folosită de multă
vreme de către medicina populară pentru
tratarea bubelor, infecţiilor de pe corp şi
de poală albă (leucoree). Copii care
aveau bube, li se punea în apa de scăldat
decoctul plantei. La copii mai mari şi
adulţi tratamentul se făcea atât intern cât
şi extern. Se fierbeau 7–8 tulpini într-un
litru de apă până când se colora.
Decoctul rezultat se bea, fără zahăr, de 3
RECOLTARE. Părţile aeriene ale ori pe zi. În acelaşi timp cu tratamentul
plantei (Cortusae herba) sau planta intern, se făcea şi unul extern, când
întreagă constând din partea aeriană şi decoctul era folosit pentru spălături şi
rizom (Cortusae herba cum rhizoma) se tamponări pe toată partea infectată.
recoltează în timpul înfloritului. Se usucă Pentru leucoree pe lângă consumul de 3
la umbră, într-un singur strat. Camera de ori pe zi a decoctului, se făceau şi
uscare trebuie să aibă o bună aerisire. spălături vaginale. Numele ştiinţific dat
Uscarea artificială la 35–40 oC. genului acestei specii Berteroa, a fost
COMPOZIŢIA CHIMICĂ. dat după numele botanistului Iosif
Necunoscută. Bertero (1789–1831), cercetător al florei
PROPRIETĂŢI din America de Sud.
FARMACODINAMICE. Medicina DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
popular îi atribuie plantei proprietăţi fusiformă, lemnoasă, ramificată. Tulpină
antispastice. Principiile active pe care le erectă, înaltă de 30–60 (95) cm, de
conţine acţionează împotriva spasmelor obicei ramificată, stelat păroasă,
muşchilor striaţi şi netezi. Utilizată ca frunzoasă. Frunze inferioare alungit
antispastic în afecţiunile aparatului oblanceolate, atenuate în peţiol foarte
respirator. scurt, întregi sau cu denticuli abia
MEDICINĂ UMANĂ.
vizibili, verzi cenuşii din cauza perilor
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
stelaţi; frunzele tulpinale mijlocii şi
pentru tratarea afecţiunilor aparatului
superioare alungit lanceolate, acute,
respirator: infuzie, din o linguriţă plantă
sesile, atenuate. Flori albe, grupate într-
uscată şi mărunţită, peste care se toarnă o
o inflorescenţă racem umbeliform dens,
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
cu pediceli erecţi mai mult sau mai puţin
acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea
zbârlit păroşi; caliciul din 4 sepale ovat
conţinutul a 2–3 căni pe zi.
lanceolate, lungi de 2–2,5 mm, stelat
păroase; corolă din 4 petale obcordat
cuneate, bifidate aproape până la mijloc,
lungi de 4,5–5,5 mm; androceu din
CIUCUŞOARĂ stamine la bază cu câte un dinte intern,
(Berteroa incana (L) D C), fam. erect, care acoperă ovarul gineceului.
Brassicaceae/Cruciferae. Plantă erbacee, Înflorire, V–IX. Fruct siliculă
anuală (hibernantă), bianuală, terofit elipsoidală, păroasă. Sămânţă turtită,
hemicriptofită, mezotermă spre moderat lungă de 1,5–2 mm, netedă, slab
termofilă, xeromezofit spre mezofită, muchiată, brună.
eurionică, medicinală, întâlnită prin
211
CIUMĂREA (Galega
officinalis L), fam.
Fabaceae/Leguminosae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită, mezotermă,
mezohidrofită spre hidrofită, slab acid
neutrofilă, frecventă în toată ţara prin
lunci, livezi, şanţuri, malul apelor,
păşuni umede; se mai numeşte bican de
păşune, bobiţel, ciumar, iarba-ciumei,
RECOLTARE. Planta se recoltează scrântitoare, unghia-găinii; Germ:
şi se foloseşte în stare proaspătă. Pentru Geissraute, Jahrmarktblume; Magh:
iarnă, se usucă la umbră, în poduri Kecskeruta, Pestisölöhü, Eboldal; Rus:
acoperite cu tablă. Recoltarea se face pe Kozliatnik, aptecinâi, Galega
vreme frumoasă, după ora 11. Principiilor lecarstovenaia; Ucr: Putovca.
active din plantă i se atribuie în mediul Răspândită în centrul şi sudul Europei,
sătesc proprietăţi dezinfectante, sud estul Asiei.
antiseptice, cicatrizante, cu acţiune de ISTORIC. Numele Galega a derivat
neutralizare a microbilor şi de stimulare din cuvântul grecesc gála = lapte, şi
în refacerea ţesuturilor. Folosită intern şi ágein = a produce, specia fiind
extern pentru tratarea de bube, infecţii ale întrebuinţată odinioară pentru sporirea
pielii şi leucoree. laptelui la femeile ce alăptează. Planta a
COMPOZIŢIA CHIMICĂ. mai fost utilizată în trecut pentru
Necunoscută. tratarea diabetului incipient.
PROPRIETĂŢI
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
FARMACODINAMICE. Principiilor
erectă, fistuloasă, glabră, înaltă până la
active din plantă i se atribuie în mediul
100 cm. Frunze imparipenat compuse,
sătesc proprietăţi dezinfectante,
cu 11–17 foliole lanceolate sau liniar
antiseptice, cicatrizante, cu acţiune de
lanceolate, glabre, la bază cu stipele
neutralizare a microbilor şi de stimulare
libere, acuminate. Flori liliachii sau
în refacerea ţesuturilor. Folosită intern şi
albastre liliachii, rar albe, grupate în
extern pentru tratarea de bube, infecţii ale
raceme; bracteole persistente, mai lungi
pielii şi leucoree.
MEDICINĂ UMANĂ.
decât pedunculul floral; caliciu
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, campanulat, cu 5 dinţi liniari; corolă cu
pentru tratarea: decoct, din părţile vexil alungit obovat, aripi scurte şi
aeriene ale plantei. Se bea conţinutul a 3 alipite de carenă; androceu cu stamine
căni pe zi (dimineaţa, prânz, seara). Uz monodelfe. Înflorire, VII–VIII. Fruct,
extern. Pentru tratarea de bube, infecţii păstaie glabră, slab gâtuită între
ale pielii şi pentru leucoree: decoct, din seminţe, roşie brună, lungă de 2–3 cm.
părţile aeriene ale plantei. Se fac Seminţe comprimate, brune.
spălături de 3 ori pe zi în cazul bubelor
sau infecţiilor de piele. Pentru leucoree
(scurgeri vaginale) se fac 2–3 spălături pe
zi cu irigatorul, din care una înainte de
culcare.
CIUMĂFAIE LAUR
212
RECOLTARE. Părţile aeriene este foarte eficient ca galactogen şi
(Galegi herba) se recoltează în timpul galactogog. Măreşte volumul secreţiei
înfloririi, VI–VIII. Se usucă la umbră, în lactate şi conţinutul în substanţă uscată
strat subţire, de preferat în poduri din lapte, îmbunătăţindu-i calitatea. În
acoperite cu tablă. Frunzele (Galegi privinţa diabetului, N. Siliprandi (1950)
folium), folosite în tratamentul epilepsiei, consideră că galegeina acţionează
se recoltează înainte de înflorire; se asemănător insulinei. M. Sendrail
folosesc proaspete pentru obţinerea (1957), testând acţiunea acestei
extractului în vin, care apoi se păstrează substanţe pe insulele lui Langerhans din
în sticle bine închise. Se foloseşte la pancreasul endocrin, a demonstrat
nevoie. procesul de hipergeneză a celulelor ,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile concordant cu scăderea glicemiei.
aeriene galegină – derivat al guanidinei Acţiunea diuretică este justificată de
cu însuşiri de alcaloid -, guanidină, acid prezenţa flavonelor.
pipecolinic, derivaţi flavonici, MEDICINĂ UMANĂ.
saponozide, tanin, substanţe amare etc. FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
TOXICOLOGIE . Planta conţine stimularea secreţiei de lapte, tratarea
principii toxice reprezentate de guanidină diabetului şi ca diuretic: pulbere de
şi derivaţi flavonici, care acţionează plantă, se iau câte 2–4 g (1 linguriţă)
asupra inimii. În stare proaspătă sau înainte de mâncare. 2. Pentru
uscată este toxică pentru ovine. combaterea durerilor musculare,
Simptoamele constau din: convulsii, scăderea hiperglicemiei în diabet şi
pierderea echilibrului, spume bucale tratarea furunculozei: extract fluid, 50–
vâscoase, respiraţie dispneică profundă şi 100 picături înainte de a mânca.
sacadată, puls slab cu contracţii aritmice, Tratamentul durează 8 zile, se face o
colaps central, mortalitate până la 30% pauză de 8 zile, apoi se reîncepe. 3.
din cazuri. Planta este utilizată în Pentru tratarea bolnavilor de epilepsie:
medicina umană pentru stimularea vin, pregătit din patru pumni frunze
secreţiei de lapte, tratarea diabetului, proaspete recoltate înainte de a înflori la
epilepsiei, furunculozei, combaterea 1 litru de vin. Frunzele se zdrobesc, apoi
durerilor musculare. Produsul vegetal se toarnă peste ele vinul. Se lasă la
este foarte eficient ca galactogen şi macerat 6–7 zile, timp în care se agită
galactogog. zilnic pentru uniformizarea extractului.
PROPRIETĂŢI Se filtrează şi se păstrează în sticle
FARMACODINAMICE. Principiile active închise la culoare. Se bea conţinutul a
din plantă au acţiune galactogogă, câte unui pahar dimineaţa timp de 3
hipoglicemiantă, antibiotică, diuretică, luni. Se întrerupe 2–3 săptămâni, după
diaforetică, antiepileptică, antihelmintică. care se reîncepe cura. Tratamentul
Stimulează secreţia glandelor mamare la durează 1 an de zile cu întreruperea
femeile care alăptează; scade glucoza din precizată la 3 luni. 4. Pentru mărirea
sânge; provoacă omorârea microbilor şi secreţiei de lapte şi creşterea diurezei:
împiedică dezvoltarea lor; determină infuzie, din 1 lingură plantă uscată şi
mărirea excreţiei şi secreţiei de urină; mărunţită, sau frunze uscate şi
provoacă mărirea sudoraţiei prin mărunţite, peste care se toarnă 200 ml
activarea funcţiei glandelor sudoripare; apă în clocot. Se lasă acoperită 15
preîntâmpină declanşarea descărcărilor minute. Se strecoară şi se bea. Se
epileptice; provoacă eliminarea viermilor administrează conţinutul a 3 căni pe zi.
intestinali. Planta este utilizată în Atenţie! Depăşirea dozei duce la
medicina umană pentru stimularea salivaţie abundentă, coriză, tuse. Starea
secreţiei de lapte, tratarea diabetului, se combate prin administrarea de
epilepsiei, furunculozei, combaterea laxative.
durerilor musculare. Produsul vegetal
213
într-un spic indesuit. Bracteei glabre,
mai mult sau mai puţin egale cu florile,
CLOCOTICI spre bază cu câte 1–3 perechi de dinţi
(Rhinanthus serotinus (Schönh) Oborny mai pronunţaţi şi aproape aristaţi, cele
syn R. glaber Lam), fam. superioare treptat mai mici; caliciu
Scrophulariaceae. Plantă erbacee, glabru, pe margine scabru pubescent;
anuală, terofită, euritermofilă, mezofită corolă cu tubul puţin recurbat, cu dinţii
mezohigrofită, eurioxifită, întâlnită prin labiului superior violacei; labiul inferior
fâneţe, din regiunea de câmpie până în erect, strâns alipit de cel superior,
cea subalpină, fiind destul de comună, cu închizând gâtul corolei. Înflorire, V–IX.
excepţia Dobrogei, unde nu a fost Fruct capsulă închisă în caliciu. Seminţe
semnalată. Răspândit în Europa şi Asia. disciforme, cu aripă circulară.
Se cunoaşte numai că planta conţine
aucubină, probabil ca rol cicatrizant şi
antimicrobian. Mult folosită în medicina
populară în afecţiuni stomacale, tuse,
vătămătură (hernie, afecţiuni interne cu
crize acute), hematurie şi eczeme.
Medicina veterinară, empiric, foloseşte
planta pentru tratarea bovinelor de
hematurie; Engl: Yellow rattle; Franc:
Crête de Coq.
ISTORIC. Numele plantei provine
de la cuvintele greceşti rhis, rhinos = nas, COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
şi anthos = floare, cu referire la Nestudiată. Se cunoaşte numai că planta
înfăţişarea corolei. Specia a fost conţine aucubină, probabil cu rol
prelucrată pentru Flora României de A. cicatrizant şi antimicrobian. Mult
Paucă şi E. I. Nyárády (1960) pe baza folosită în medicina populară în
monografiei lui R. Soó (Felde Rep. afecţiuni stomacale, tuse, vătămătură
XXVI, 1929, p. 199–201), cât şi pe baza (hernie, afecţiuni interne cu crize acute),
lucrării aceluiaşi autor, din volumul hematurie şi eczeme. Nu s a semnalat
Omagiul lui Tr. Săvulescu (1959). Planta vreun efect asupra aparatului urinar.
a fost utilizată de medicina empirică Datorită acubinei, s ar putea să aibă un
pentru tratarea rănilor şi contra durerilor efect cicatrizant şi antimicrobian.
de ficat. În Maramureş a fost folosită MEDICINĂ UMANĂ.
multă vreme pentru tratarea copiilor care FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
sufereau de fapt (eczeme). Planta se pentru tratarea de dureri abdominale,
fierbea şi cu decoctul obţinut se făcea baie dureri de ficat, tuse: decoct, din tulpini
copiilor. Se mai folosea intern la tuse, florifere peste care se toarnă o cană (200
dureri de stomac şi vătămătură (hernie, ml) cu apă. Se fierbe 2–4 minute. Se
afecţiuni interne cu crize acute). acoperă şi se lasă la răcit . Se strecoară.
Medicina populară din nordul Moldovei, Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. Uz
a folosit multă vreme planta pentru extern. 1. Pentru tratarea eczemelor:
tratarea vitelor de cruşeală (hematurie). decoct, din un mănunchi de tulpini
Fiertura din partea aeriană a plantei se florifere la 10 litrii de apă. Se fierbe 10
punea în tărâţe şi se dădea vitelor să minute. Se lasă la răcit până la călduţ, se
mănânce. strecoară şi se îmbăiază copiii sau se
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină spală părţile afectate. 2. Pentru tratarea
simplă sau ramificată, glabră sau rănilor: a) macerat, din plantă timp de
păroasă, negru striată, înaltă până la 60 14 zile în ulei. Din când în când sticla se
cm. Frunze tulpinale ovat lanceolate până agită pentru uniformizarea concentraţiei.
la liniare, crenat dinţate. Flori grupate Se strecoară. Se unge rana cu uleiul ce
214
conţine principiile active extrase din compuse, cu 5–7 foliole, ovat oblongi,
plantă; b) cataplasme, cu frunzele uscate acuminate, acut serate, pe dos glabre,
şi pisate care se pun pe răni; rol de glauscente. Flori albe gălbui, grupate în
stimulare a cicatrizării. panicule lungi de 5–12 cm, pedunculate,
MEDICINĂ VETERINARĂ. cu pediceli lungi; caliciu, din sepale
Empiric, pentru tratarea bovinelor de ovate albe, către bază verzui, spre vârf
hematurie: decoct, din părţile aeriene ale roşcat nuanţate, erecte; corolă sub formă
plantei; după fierberea plantei, zeama se de clopot, cu petale oblongi; gineceu cu
strecoară, se amestecă cu tărâţe şi se dă stile concrescute la vârf. Înflorire, V–VI.
vitelor bolnave de cruşeală (hematurie). Fruct capsulă globuloasă, piriformă până
la invers cordiformă, de 2,5–4 mm
lungime. Seminţe sferice sau ovoide,
CLOCOTIŞ (Staphylea brune gălbui.
pinnata L), fam. Staphyleaceae. Arbust
microfanerofit, înalt până la 5 m, întâlnit
sporadic în zona forestieră, din regiunea
de câmpie până în etajul montan inferior,
prin păduri, la margini de păduri, în
tufărişuri, pe malul apelor la câmpie, pe
stâncării, uneori cultivat prin grădini; se
mai numeşte lacatiţă, locotiţă, nucşoară,
nucuşoară; Engl: Bladder nuttree;
Germ: Kappenhosenholz, Klapper,
Kloketchisch, Pimpernuß, Schlotter; PROPRIETĂŢI
Magh: Hajos fa, Holyagfa, Mogyoros FARMACODINAMICE. Specia nu este
holyagfa; Rus: Klekacika peristaia; Ucr: cunoscută ca plantă medicinală.
Klococika. Răspândit în Europa Centrală Empiric, în unele zone din ţară i se
şi de Sud. atribuie proprietăţi antiflogistice şi de
ISTORIC. Numele Staphylea diminuare a durerilor. Folosită pe
provine de la grecescul staphylé = alocuri, mai ales în Bucovina, pentru
ciorchine, referitor la forma tratarea herniei, a umflăturilor şi
inflorescenţei; numele plantei la Plinius durerilor abdominale.
MEDICINĂ UMANĂ.
cel Bătrân. Arbustul este cunoscut încă
FITOTERAPIE. Uz extern. 1.
din antichitate pentru frumuseţea lui şi
Empiric, pentru tratarea umflăturilor:
pentru utilizările lui în medicina
decoct concentrat, din ramuri proaspete.
empirică. Ramurile lui se întrebuinţau la
Acestea se fragmentează şi se fierb în
băi calde pentru umflături. În Bucovina,
apă suficientă cantitativ. Decoctul
fructele plămădite în spirt se foloseau
rezultat va fi folosit pentru băi calde în
drept comprese contra vătămăturii
zona umflată. 2. Empiric, fructele se
(hernie sau alte afecţiuni interne cu crize
plămădesc în spirt timp de 14 zile.
acute). Contra durerilor abdominale se
Extrasul alcoolic serveşte pentru
foloseau legături din flori şi fructe, fierte
comprese în hernie sau pe abdomen
mult timp.
atunci când intern sunt crize acute. 3.
DESCRIEREA SPECIEI. Arbustul
Pentru tratarea durerilor abdominale se
are lujerii anuali viguroşi, glabrii, verzi
fac legături din flori şi fructe ale plantei
măslinii până la bruni sau bruni roşcaţi,
fierte 20-30 minute. Ele se aşează între
lucitori, cu numeroase lenticele albe,
două pânze după ce acestea au fost
alungite. Lujerii de 2 ani şi ramurile mai
introduse în decoctul plantei.
bătrâne au striaţiuni albicioase în lung.
Mugurii ovoconici, ascuţiţi, cu 2 margini
carenate, verzi până la roşii bruni. Frunze
opuse, lung peţiolate, imparipenat
215
CLOPOTUL CAPREI RECOLTARE. Părţile aeriene ale
(Campanula trachelium L), fam. plantei (Campanulae herba) se
Campanulaceae. Plantă perenă, recoltează în timpul înfloritului, după
hemicriptofită, întâlnită prin păduri, ora 11 pe timp frumos. Se taie partea
zăvoaie şi tufărişuri, din regiunea superioară a plantei. Se usucă la umbră
montană până în cea subalpină, comună într-un singur strat.
în toate judeţele ţării; se mai numeşte COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Plantă
bulbuci, clopoţelul caprei, clopoţelul relativ puţin studiată fitochimic. Conţine
iedului, clopotul ţapului; Engl: latex cu compoziţie chimică
Bellflower; Germ: Kessel asemănătoare cauciucului, amestecuri de
Glockenblume; Magh: Csalánlevelű esteri şi rezine, ceruri etc.
csengettyüke; Rus: Kolokolcik PROPRIETĂŢI
krapivolistnâi. Răspândită în Europa şi FARMACODINAMICE. Empiric, plantei
Asia (submediterană). i se atribuie proprietăţi de vindecare a
ISTORIC. Numele campanula anghinelor faringiene.
provine de la cuvântul latin campana = MEDICINĂ UMANĂ.
clopot, referitor la forma florilor. Planta FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
este cunoscută din timpuri îndepărtate de pentru tratarea de anghină faringiană:
oamenii satelor montane ca având infuzie, din o linguriţă plantă uscată şi
importanţă în tratarea anghinelor mărunţită peste care se toarnă o cană
faringiene. În acest sens planta este citată (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
şi de Fl. Crăciun, O. Bojor şi M. Alexan acoperită 20 minute. Se strecoară. Se
(1977) în Farmacia naturii, II, p. 172. bea jumătate din cantitate cu înghiţituri
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină rare, iar cu jumătate se face gargară.
ramificată, mai mult sau mai puţin
îngroşată. Tulpină erectă, înaltă de 30–
100 cm, simplă, mai rar ramificată, cu COACĂZ
muchii lineare, ascuţite, gabrisculă sau (Bruckenthalia spiculifolia (Salisb)
rărit aspru păroasă. Frunze bazale lung Rochb), fam. Ericaceae. Subarbust,
peţiolate, lat triunghiular cordate; cele nanofanerofit, întâlnit în locuri ierboase,
mijlocii scurt peţiolate, ovat deschise sau împădurite, din regiunea
triunghiulare; cele superioare mai mult montană până în cea alpină; se mai
sau mai puţin sesile; toate scurt aspru numeşte brăduţ de pârleală, coacăză de
păroase, obtuz dinţate. Flori albastre munte, năgară, păltinei, troscoţel;
violet sau albastre deschis, grupate în Germ: Bruckenthal hanga,
raceme terminale; caliciu, cu lacinii ovat Bruckenthalie, Erika, Gligori; Rus:
lanceolate, acute, pe margini setiform Brichentalia ostrolistnaia. Răspândită în
ciliate; corolă campanulată, cu lacinii Alpi, Carpaţii Balcanici.
ovate, obtuze, ciliate, în interior lung ISTORIC. Specia a fost dedicată lui
păroase. Înflorire, VII–IX. Fruct capsulă, Samuel von Bruckenthal (1721–1803),
care se deschide la bază prin trei orificii. nobil austriac, fost guvernator al
Seminţe muchiate, lungi de 1,5–2 mm. Transilvaniei şi mare filantrop. Planta
este cunoscută în popor din timpuri
îndepărtate (probabil încă din
Antichitate). Ea a fost folosită sub formă
de decoct contra bolilor de rinichi şi
vezică urinară. În unele zone din ţară
(Răşinari) fructele crude sau uscate le
mâncau cei bolnavi de inimă rea
(enterită). Astăzi este folosită şi ca
plantă ornamentală.
216
DESCRIEREA SPECIEI. Subarbust
pitic, înalt de 25 cm, cu ramuri
ascendente. Lujeri erecţi, abundent COACĂZ NEGRU
foliaţi. Frunze persistente, alterne sau (Ribes nigrum L), fam. Grossulariaceae.
verticilate, lineare, aciculare, slab Arbust tufos, indigen, nespinos,
păroase, lungi de 0,3–0,6 cm. Flori roz microfanerofit; se mai numeşte agriş
violacee, mici, dispuse în raceme negru, coacăză neagră, pomişoară
spiciforme, terminale; caliciu, 4 lobat; neagră, smordin, smordină neagră,
corolă campanulată, 4 lobată, mai lungă strugurei negrii, struguri negrii; Engl:
decât caliciul; androceu, din 8 stamine Black currat; Franc: Groseillier noir,
concrescute la bază şi cu corola; gineceu, Cassis; Germ: Echter Ahlbeerstrauch,
cu stil exert. Înflorire, VI–VIII. Fruct Schwarze Johannisbeere, Schwarzes
capsulă globuloasă, cu 4 loje, inclusă în Weinbeerchen; Magh: Fekete ribiszke;
caliciu persistent. Seminţe mici, alungite. Rus: Smorodina ciornaia. Răspândit în
Europa, Asia.
ISTORIC. Nu i se cunoaşte precis
leagănul genetic. Majoritatea presupun
că îşi are originea în Europa şi Asia
unde în zonele temperate mai umede şi
răcoroase se află în stare sălbatică. Pe
pământul României şi fost al Daciei
vegetează în stare sălbatică din
antichitate. Sub stare spontană el este
întâlnit şi astăzi prin păduri şi tufişuri,
RECOLTARE. Părţile aeriene ale lunci, zăvoaie, în regiunile deluroase şi
plantei se recoltează vara când planta se muntoase. Se cultivă de cca 300–400
află înflorită. Se usucă la umbră, de ani. Primele însemnări privind cultura
preferat în podul caselor acoperite cu lui datează de la începutul secolului al
tablă. Fructele se recoltează toamna (sunt XV-lea. În anul 1536 este semnalat în
acre) sau primăvara când se îndulcesc Franţa, iar în anul 1550 în Italia, spre
stând sub zăpadă. Se folosesc proaspete sfârşitul secolului al XVI-lea apare citat
sau uscate, uscarea se face pe gratii. în Anglia, iar în jurul anului 1630 a fost
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. introdus în America de Nord. La
Nestudiată. sfârşitul secolului al XVIII-lea şi
PROPRIETĂŢI începutul secolului următor, cultura lui
FARMACODINAMICE. Empiric, în s-a extins în Anglia, Germania, Polonia,
unele zone plantei i se atribuie proprietăţi Cehoslovacia, Olanda, Norvegia,
dezinfectante, diuretice, cicatrizante. Suedia, apoi în Rusia şi Ungaria, la
MEDICINĂ UMANĂ. jumătatea secolului la XIX-lea se cultivă
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Empiric prin curţi de pomicultorii amatori din
pentru tratarea bolilor de rinichi şi de Transilvania. Primele culturi de concurs,
vezică urinară: decoct, din o linguriţă realizate sub îndrumarea specialiştilor
plantă uscată şi mărunţită la o cană (200 apar mai târziu. S-au înfiinţat plantaţii
ml) cu apă. Se fierbe 3 minute. Se lasă experimentare la Institutul de
acoperit 20 minute pentru a se răcii. Se Pomicultură Mărăcineni şi la Staţiunile
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe de Cercetări Pomicole Bilceşti, Bistriţa,
zi. 2. Pentru tratarea de enterită: consum Cluj, Voineşti. Recensământul din 1979
de fructe crude sau uscate. Fructele sunt evidenţiază culturi pure de coacăz negru
acre toamna. În timpul iernii, stând sub pe 1.388 ha şi 571 ha cultură intercalată
zăpadă, ele se mai îndulcesc. Se consumă de coacăz roşu şi negru.
primăvara, sau se culeg, se usucă şi la DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
nevoie se folosesc. adventive puternic ramificate, situate
217
aproape de suprafaţa solului (10–40 cm). anul următor. Uscarea se face la umbră
Pe orizontală, la puţine soiuri, rădăcina în strat subţire. Uscarea artificială, la
depăşeşte proiecţia coroanei. Tulpinii 40–50oC. Se păstrează în saci de pânză.
viguroase, erecte, negricioase, înalte până COMPOZIŢIA CHIMICĂ. Fructele
la 2 m. Lujerii cenuşii cu miros neplăcut, conţin apă (80%), zaharuri (10 g%),
se exfoliază în partea inferioară. Mugurii proteine (0,9 g%), grăsimi (0,09 g%),
pedicelaţi, ovoizi, bruni, până la roşcaţi, celuloză (5,6 g%), substanţe minerale
spre vârf sunt prevăzuţi cu glande. (0,6%), calciu (16 mg%), potasiu (300
Frunze subrotunde, cordiforme, cu 3–5 mg%), magneziu (0,3 mg%), sodiu (2,9
lobi triunghiulari, neregulat dublu seraţi, mg%), cupru (0,1 mg%), fier (0,8 mg
pe dos cu glande galbene mirositoare şi %), zinc (0,15 mg%), fosfor (27 mg%),
nervuri pubescente. Flori hermafrodite, clor (3,6 mg%), fluor (0,01%), caroten
campanulate, păroase, verzui roşcate (provitamina A) (0,1 mg%), vitamina B1
(sepalele mai lungi decât petalele), (52 mg%), vitamina B2 (27 mg%),
dispuse 5–10 în raceme. Înflorire, IV–V. vitamina PP (29 mg%), vitamina B6 (78
Florile se deschis eşalonat începând de la mg%), vitamina C (134 mg%), acid
bază către vârful inflorescenţei. Fructe tartic (3,2 mg%), acid citric (2,91 mg
bace sferice, diametrul 6–9 mm, negre, %), acid malic (0,38 mg%), pH 3,1;
gust dulceag, aromă specifică de foxat, cu pectină (pectat de Ca (0,7 mg%),
maturizarea în iunie–iulie. Seminţe 20– substanţă solubilă 12oR (Gh. Mihalca,
30 într-un fruct. M. Botez, R. Vieru. I. Florescu, 1981).
Frunze conţin numeroase vitamine din
care vitamina C 200 mg%, taninuri,
glucide, pectine aminoacizi (arginina,
prolina, glicina, alcenina), săruri de
potasiu, fosfor, sulf, cantităţi mici de ulei
volatil care conţine cardinen, cardinen,
cariafilen, sabiren, sesquiterpene,
terpinol, fenoli. Flavanidele sunt
reprezentate de mirecetină, campoferol,
quercitină, isoquercitină, ratină şi
sakuranetină cu proprietăţi antimicotice;
RECOLTARE. Începe pentru
tanini constând din polimeri flavan-3-
consum şi prelucrare industrială când
olici, epigalocatechina, galacatechina şi
fructele au culoarea, gustul şi aroma
prodelfinidina. Mugurii conţin
specifice soiului. Se culeg cu mâna pe
concentraţii mari de heterozide, derivaţi
vreme frumoasă, când soarele nu
fenolici, vitamina C (107 mg/g),
dogoreşte puternic, astfel se alterează
aminoacizi (mai ales arginine în
repede. Lădiţele cu fructe se stivuiesc la
concentraţie de 5,7 mg/g), prolina,
loc umbrit, bine aerisit. La distanţe mari
alanina. Seminţele conţin acizii: linoleic
se transportă în dube şi vagoane
(45-60%), gama-linoleic (15-19%), alfa-
frigorifice. Producţie, 3–5 kg/tufă şi 4–6
linoleic (12-14%), oleic (9-10%),
t/ha. Ca materie primă pentru farmacie
palmidic (6-7%), stearidonic (34%) şi
fructele (Ribes nigri fructus) se recoltează
stearic (1-2%).(F. Piterà, 2000).
la maturitate. Uscarea artificială, la 45– PROPRIETĂŢI
50oC. Se păstrează în saci de hârtie la loc FARMACODINAMICE. Frunzele şi
uscat. Frunzele (Ribes nigri folium) fructele au importanţă terapeutică în
pentru uz medical se recoltează în luna medicina umană şi veterinară.
iulie. Se culeg cu mâna concomitent sau Principiile active din frunze au acţiune
imediat după recoltarea fructelor. diuretică. Cele din fructe au efect tonic
Recoltarea făcută mai devreme determină general; depurativ în reumatism cronic
nediferenţierea mugurilor de rod pentru degenerativ şi gută; antisclerogen; creşte
218
acuitatea vizuală; diuretic, cu eliminarea dimineaţa şi 100 ml seara. Cura durează
acidului uric; sudorific în afecţiuni 30–40 zile. 4. Pentru tratarea
febrile; pectoral în tuse, anghine, afecţiunilor cardiace, cu efect sedativ,
laringite. Au acţiune favorabilă în hipotensiv, diuretic: sirop, din 500 g
maladiile gastrointestinale ca: ulcer fructe uscate la 1 litru de apă. Se fierbe
duodenal, gastro-duodenite, gastrite, 15 minute la un foc domol. Se strecoară.
colite, afecţiuni hepatobiliare, nefrite şi Se stoarce printr-o pânză rară. Se
pielonefrite, insuficienţă cardiacă, adaugă 250 g zahăr şi se fierbe până la
insuficienţă respiratorie, ateroscleroză, consistenţa unui sirop. Se ia câte o
scorbut, oboseală generală, surmenaj, linguriţă la 2 ore. 5. Pentru tratarea
angină. Racz şi colab, au preparat din numeroaselor afecţiuni menţionate: a)
fructe medicamentul RUBIFER, cidru, câte 100 ml înainte de mesele
recomandat în toate cazurile de deficit în principale; nu se administrează la copii;
fier. Extractul de fructe este indicat ca b) consum, de fructe proaspete sau suc.
antihipertensiv şi în insuficienţe Uz extern. 1. Pentru tratarea
circulatorii, previne puseurile reumatismului, tăieturi, crăpăturilor
hipertensive. Mugurii sunt folosiţi în pielii: macerat la cald, timp de 24 ore,
tratarea multor boli ca frunze de coacăz negru, frunze de dafin,
hiposuprarenalism, astenie, dermatite şi salvie, rozmarin în părţi egale. Se
dermatoze, sindroame alergice şi păstrează în sticle închise la culoare. Se
inflamatorii, sinuzite, rinite, rino- aplică frecţii pe nodulii reumatici şi
faringite, bronşite, emfizem pulmonar, unguente pe tăieturi şi crăpături ale
astm bronşic, urticarie, artroze, artrite, pielii. 2. Pentru tratarea reumatismului,
hepatice cronice, panerocetite cronice, artrozelor, periartritei scapulo humerale:
adenom de prostată, prostatită cronică, decoct, din frunze de coacăz negru,
chisturi ovariene şi fibrom uterin, frunze de frasin, nuc, câte un pumn din
retinopatie, diabetică, atrofierea nervului fiecare, la 10–15 l de apă. Se lasă la fiert
optic, etc. 30 minute. Se strecoară. Soluţia obţinută
MEDICINĂ UMANĂ. se toarnă în cada sau vana de baie, cu
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru apă la temperatura de 37–38 oC. Se fac
tratarea de ateroscleroză, arterită şi consecutiv 21 băi. Se repetă după 4 luni.
trombangeită obliterantă, hipertensiune, Fitohomeopatie . Uz intern. Pentru
litiază urică, reumatism, gută: a) infuzie, tratarea stărilor alergice: rinite alergice
din 2 linguriţe frunze uscate mărunţite, (coriză spasmotică, gutural), astm
peste care se toarnă o cană (200 ml) cu alergic, bronşită alergică, edem Quincke
apă în clocot. Se lasă acoperită 15 localizat pe glotă, pleoapă etc, urticarii
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a şi reumatisme alergice (artroze),
3 căni pe zi înainte de mese; b) infuzie, migrene alergice, gastrite etc: tinctura-
din o linguriţă fructe uscate peste care se mamă, în diluţia 1-a decimală.
toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot. Gemoterapie . Uz intern. 1. Pentru
Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară. tratarea dermatitelor şi dermatozelor,
Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. 2. sindroamelor alergice acute,
Pentru tratarea rinitelor, rino-sinuzitelor sindroamelor inflamatorii locale şi
alergice, astm alergic, edem Quincke, generale (la nivelul mucoaselor),
urticarii, gastrite, migrene: infuzie, din 1 urticariei şi dermatitei alergice,
linguriţă muguri peste care se toarnă o eczemelor, cefaleei vasomotorie,
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă glomerulo-nefritei acute post-
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se infecţioase: macerat glicero-hidro-
bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. 3. Pentru alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de
tratarea alcoolismului: decoct, dintr-o coacăz negru (Ribes nigrum). Se iau 50
linguriţă frunze uscate la o cană (200 ml) picături, de 2-3 ori pe zi, în puţină apă,
cu apă. Se fierbe 5 minute. Se bea 100 ml înainte de masă cu 15 minute. 2. Pentru
219
tratarea de hiposuprarenalism: macerat 75-100-150 picături dimineaţa, la
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din mugurii trezire, în puţină apă. 8. Pentru tratarea
proaspeţi de coacăz negru (Ribes emfizemului pulmonar: macerat
nigrum), în asociere cu maceratele glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
glicero-hidro-alcoolice 1 DH, mugurilor proaspeţi de coacăz negru (Ribes
proaspeţi de porumbar (Prunus spinosa) nigrum), în asociere cu macerat glicero-
şi al mugurilor proaspeţi de stejar hidro-alcoolic 1 DH de alun (Corylus
(Quercus robur). Se iau 75-100-150 avellana). Se iau 75-150 picături o dată,
picături dimineaţa la trezire, în puţină dimineaţa, la trezire. 9. Pentru tratarea
apă, cu 15-20 minute înainte de a mânca. bronşitelor cronice complicate: macerat
3. Pentru tratarea urticariei cronice: glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din proaspeţi de coacăz negru (Ribes
muguri proaspeţi de coacăz negru (Ribes nigrum), în asociere cu maceratele
negrum), în asociere cu maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH, obţinute
glicero-hidro-alcoolice 1 DH obţinute din fiecare separat din muguri proaspeţi de
muguri proaspeţi de anin negru (Alnus carpen (Carpinus betulus), muguri
glutinosa) şi din părţile aeriene ale proaspeţi de călin (Viburnum opulus) şi
mentei de apă (Mentha aquatica). Se iau muguri proaspeţi de nuc (Juglans regia).
75-100-150 picături dimineaţa, la trezire, Se iau 75-150 picături o dată, dimineaţa.
cu 15 minute înainte de masă. 4. Pentru 10. Pentru tratarea hepatitelor cronice:
tratarea asteniei (slăbiciune psiho-fizică): macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din din muguri proaspeţi de coacăz negru
muguri proaspeţi de coacăz negru (Ribes (Ribes nigrum), în asociere cu
nigrum) în asociere cu maceratul glicero- maceratele glicero-hidro-alcoolice 1
hidro-alcoolic 1 DH obţinut din muguri DH, obţinute din rădăcini tinere de
proaspeţi de porumbar (Prunus spinosa). secară (Secale ceriale) şi din mlădiţe
Se iau 75-150 picături dimineaţa la proaspete de ienupăr (Juniperus
trezire. 5. Pentru tratarea rinitelor şi rino- communis). Se iau 75-100-150 picături,
faringitelor recidivante: macerat glicero- o dată, dimineaţa. 11. Pentru tratarea
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri pancreatitei cronice: macerat glicero-
proaspeţi de coacăz negru (Ribes hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
nigrum), în asociere cu maceratele proaspeţi de coacăz negru (Ribes
glicero-hidro-alcoolice 1 DH obţinute nigrum), în asociere cu maceratul
separat din mlădiţele proaspete de măceş glicero-hidro-alcoolic 1 DH obţinut din
(Rosa canina) şi din mugurii de brad muguri proaspeţi de nuc (Juglans regia).
(Abies alba). Se iau 75-100-150 picături Se iau 75-100-150 picături o dată,
dimineaţa, la trezire. 6. Pentru tratarea dimineaţa, în puţină apă. 12. Pentru
sinuzitelor: macerat glicero-hidro- tratarea adenomului de prostată:
alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
coacăz negru (Ribes nigrum), în asociere din muguri proaspeţi de coacăz negru
cu maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 (Ribes nigrum) în asociere cu maceratul
DH obţinute separat din muguri proaspeţi mlădiţelor proaspete de arbore mamut
de anin negru (Alnus glutinosa) şi din (Sequoia gigantea). Se iau 75-100-150
mugurii proaspeţi de carpen (Carpinus picături o dată, dimineaţa la trezire, în
betulus). Se iau 75-100-150 picături puţină apă. 13. Pentru tratarea
dimineaţa, la trezirea din somn. 7. Pentru prostatitei cronice: macerat glicero-
tratarea pancreatitelor cronice: macerat hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de coacăz negru (Ribes
proaspeţi de coacăz negru (Ribes nigrum), în asociere cu maceratele
nigrum), în asociere cu maceratul al glicero-hidro-alcoolice 1 DH obţinute
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, mugurilor din mlădiţe proaspete luate de la
proaspeţi de nuc (Juglans regia). Se iau arborele mamut (Sequoia gigantea),
220
muguri proaspeţi de stejar (Quercus infuzie, 3–5 g fructe peste care se toarnă
robur), muguri proaspeţi de mesteacăn 100 ml apă în clocot. Se lasă acoperită
pufos (Betula pubescens), mlădiţe 30 minute. Se strecoară. Se răceşte. Se
proaspete de iarbă neagră (Clluna administrează prin breuvaj bucal (se
vulgaris). Se iau 75-100-150 picături o toarnă pe gât); b) macerat, din fructe
dată, în puţină apă. 14. Pentru tratarea care se supun acţiunii apei reci timp de
chisturilor ovariene şi a fibromului 40–50 minute. Se strecoară. Se
uterin: macerat glicero-hidro-alcoolic 1 administrează prin breuvaj bucal. Se mai
DH, din muguri proaspeţi de coacăz foloseşte extractul din fructe. Dozele de
negru (Ribes nigrum), în asociere cu tratament: animale mari (cabaline,
maceratul obţinut din mlădiţe proaspete taurine), 20–40–80 g; animale mijlocii
de zmeur (Rubur idaeus). Se iau 75-100- (ovine, caprine, porcine), 5–10–15 g;
150 picături o dată, în puţină apă, animale mici (pisici, câini, păsări), 2–4–
dimineaţa la trezire. 15. Pentru tratarea 8 g.
retinopatiei diabetice: macerat glicero-
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
proaspeţi de coacăz negru (Ribes
nigrum), în asociere cu maceratele COACĂZ ROŞU
glicero-hidro-alcoolice 1 DH obţinute (Ribes rubrum L), fam. Grossulariaceae,
fiecare separat din muguri proaspeţi de Arbust tufos, microfanerofit, înalt până
dud negru (Morus nigra) şi din muguri la 1 m, frecvent cultivat, adesea
proaspeţi de nuc (Juglans regia). Se iau submontan, în unele zone sub stare
75-100-150 picături o dată, în puţină apă, spontană, întâlnit prin păduri şi poieni,
dimineaţa. 16. Pentru tratarea mai ales în locuri stâncoase din judeţele
sindroamelor febrile virale şi gripale: Harghita, Bacău, Braşov, Timiş, Neamţ,
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din Iaşi, Hunedoara; se mai numeşte acriş
muguri proaspeţi de coacăz negru (Ribes roşu, agreaşă, agriş pomuşoară, agriş
nigrum), în asociere cu maceratele roşu, agurei, ouă frănţească, borboană,
mugurilor proaspeţi de anin negru broboană, burbane, coacăză,
(Alnus glutinosa) şi mugurilor proaspeţi frangostafilă, gonghicioase, păltinele,
de mesteacăn pufos (Betula pubescens). păltinele roşii, poame, pomişoară,
Se iau 125 picături la 2-3 ore. 17. Pentru pomişor, ribuţe, ribiză, ribizle albe,
tratarea gastritelor: macerat glicero- ribizle roşii, rosintine, rozenchene,
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri rozincini, smordină, smordină roşie,
proaspeţi de coacăz negru (Ribes struguraşi, struguraşi roşii, strugurei,
nigrum) în asociere cu maceratul glicero- strugurei roşii, struguri, struguriţă;
hidro-alcoolic 1 DH, obţinut din muguri Engl: Red currant; Franc: Groseillier
proaspeţi de smochin (Ficus carica). Se rouge; Germ: Buschleinbeerchen,
iau 100 picături o dată, în puţină apă, Gemeiner Johannisbeerstrauch,
dimineaţa. 18. Pentru tratarea acuităţii Rosengcher, Waimerbom; Magh: Kerti
vizuale: macerat glicero-hidro-alcoolic 1 ribizke, Ribizke; Rus: Smorodina
DH, din muguri proaspeţi de coacăz krasnaia; Ucr: Kvasanka. Răspândit în
negru (Ribes nigrum), în asociere cu Europa şi Asia.
maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH ISTORIC. Primele scrieri despre
obţinut din mlădiţele proaspete de afin coacăzul roşu datează din secolul al XV-
(Vaccinium myrtillus). Se iau 75-100-150 lea şi sunt de origine germană. Sunt
picături, o dată pe zi, dimineaţa, în informaţii (Hedrick) precum că acest
puţină apă (F. Piterà, 2000). arbust s-a cultivat prima dată în
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz grădinile din Olanda, Danemarca şi pe
intern. Adjuvant în tratamentul bolilor terenurile plane ale litoralului Baltic, iar
infecţioase, în afecţiuni renale, în altele (Bunyard şi Thayer) susţin că s-au
convalescenţă, tonic, reconfortant: a) cultivat prima dată în Franţa, iar de aici
221
s a răspândit în toate ţările din Europa. RECOLTARE. Fructele (Ribes
La începutul secolului al XVII-lea, rubri fructus) se recoltează când ajung la
coloniştii englezi a transportat coacăzul maturitatea fiziologică. Pentru medicină
roşu peste ocean şi la cultivat în statul uscarea se face la umbră în strat subţire.
Massaschusetts (SUA). În continuare s a Uscarea artificială la 40–50 oC. Se
răspândit în ritm mai rapid. În anul 1770 păstrează în saci de pânză. Pentru
catalogul pepinierei Prince consum recoltarea se face cu rahis, pe
nominalizează 3 soiuri, iar în anul 1826 timp răcoros şi în ambalaje cu
alte soiuri. Lucrările care au urmat, capacitatea de 5–6 kg. Valorificarea
specifică în 1857, 25 de soiuri, toate de fructelor. Coacăzele roşii sunt folosite
origine europeană, iar în anul 1867, 28 ca fructe de desert sau ca materie primă
de soiuri şi 40 sinonime (M. Botez, Gh. pentru congelare şi prelucrare. Se poate
Bădescu, A. Botar, 1984). Coacăzul roşu obţine pulpă şi marc de coacăze,
este o specie intensivă şi precoce, cu dulceaţă, gem, marmeladă, compot, suc,
potenţial de producţie remarcabil, capabil sirop, jeleu, vin, oţet etc. Sucul se poate
de producţii mari. În România este transforma în suc sterilizat, în
cultivat în curţile şi grădinile familiale de răcoritoare, în peltea, în sirop şi în
multă vreme, probabil din secolul XVI. băuturi alcoolizate.
Astăzi el ocupă în cultură pură suprafaţa COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele
de 162 ha şi în cultură intercalată 17 ha, conţin zaharuri (7%), acizi organici
majoritatea în judeţul Satu Mare. Cultivat (1,2%), proteine (0,7%), cenuşă (0,7%),
pe suprafeţe mari în Germania, Polonia, calciu (39,8 mg%), fier (4,5 mg%),
Austria, Cehia, Slovacia, Norvegia, fosfor (35 mg%), potasiu (187 mg%),
Ungaria, Franţa ş. a. Majoritatea sodiu (7,6 mg%), zinc (3,5 mg%), cupru
producţiei mondiale provine din Europa. (1,5 mg%), clor (3,8 mg%), fluor (0,01
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină mg%), caroten (0,06 mg%), vitaminele
relativ superficială, bogat ramificată. B1 (0,04 mg%), B2 (0,03 mg%), C (30
Tulpină erectă, înaltă până la 1 (1,50) m. mg%), PP şi B6 (M. Botez, Gh. Bădescu,
Lujerii de obicei glabrii, cu scoarţa A. Botar, 1984).
netedă, gălbuie, brună ori cenuşie. Frunze PROPRIETĂŢI
subrotunde, spre bază trunchiate, cu 2–5 FARMACODINAMICE. Principiile
lobi biseriaţi, faţă superioară glabră, pe active din fructe au importanţă
dos glabre, pubescente (cele tinere) sau terapeutică în medicina umană.
cu peri glanduloşi de a lungul nervurilor, Proprietăţi: aperitiv (pe nemâncate),
lung peţiolate. Flori mici, verzui, cu digestiv (la sfârşitul meselor), tonic,
nuanţă roşiatică, grupate câte 5–27 într- răcoritor, laxativ, diuretic, depurativ,
un racem relativ lung. Înflorire, IV–V. hemostatic. Au proprietatea de a stimula
Fructul bacă roşie, albă sau roz pal, secreţia glandelor salivare, gastrice,
netedă, lucioasă, cu diametrul 5–10 mm, intestinale, pancreatice şi hepatice
în general, cu 5 seminţe. Ajung la favorizând pofta de mâncare şi digestia;
maturitate VII–VIII. realizează o uşoară purgaţie stimulând
defecaţia la cei care se constipă;
stimulează excreţia şi secreţia de urină,
mărind volumul eliminat în timp;
activează procesele de eliminare a
toxinelor din corp etc. Indicaţii:
afecţiuni febrile, inapetenţă, dispepsii
(insuficienţa sucului gastric),
constipaţie, pletoră (surplus), artritism,
reumatism, gută, hidropizie, litiază
urinară, insuficienţă şi congestie
hepatică, icter, inflamaţii urinare,
222
diverse alte inflamaţii, pecingini, plantei au constituit un vechi remediu
temperament bilios. pentru tratarea mai multor tipuri de boli.
MEDICINĂ UMANĂ. O largă întrebuinţare aveau, aproape
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru peste tot, datorită proprietăţilor diuretice
tratarea de anorexie, afecţiuni febrile, şi astringente. Decoctul lor se lua contra
dispepsii, constipaţie, pletoră, artritism, durerilor de rinichi şi de băşică (vezică
reumatism, insuficienţă şi congestie urinară), durerilor de ficat şi de stomac,
hepatică, icter, gută, hidropizie, litiază în ulcer gastric, în dropică (hidropizie)
urinară, inflamaţii ale căilor urinare, ca diuretic, în constipaţie, boli de
diverse alte inflamaţii, pecingine, plămâni, boli femeieşti, bolilor de gât,
temperament bilos: fructele, consumate astm bronşic, răceală. Extern, tulpinile
ca atare, luate înainte de masă sunt tonic fierte se înveleau într-o cârpă şi se
aperitive, iar după masă stomahice. 2. aplicau bolnavului calde pe locul dureros
Suc, 100–500 g pe zi, în 3–4 reprize, provocat de reumatism. Decoctul era
distribuite uniform în cadrul unei zile. 3. folosit la spălături vaginale pentru
Dulceaţă şi sirop, de 2–3 ori pe zi, tratarea de poală albă (leucoree) şi alte
vitaminizează organismul. Se utilizează boli femeieşti, la băi pentru tratarea de
mai ales iarna şi primăvara. artrită, spălături contra bubelor, rănilor,
pecinginei (impetigo, tricofiţie). Părţile
aeriene uscate şi pisate până la stadiul
COADA-CALULUI de pulbere, amestecate cu puţin alaun în
Equisetum arvense L), fam. unsoare de porc, se tratau rănile,
Equisetaceae. Plantă erbacee, perenă, tăieturile, bătăturile, furuncule,
spontană, geofită, cosmopolită, întâlnită scrofuloza. Animalele erau tratate intern
prin lunci umede, tinoave, pe marginea cu decoctul plantei pentru tratarea
apelor de munte, pe râpe, terenuri apoase, bolilor de stomac şi urinare cu sânge.
fugitive, pe terasamentele căilor ferate, ca DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
buruiană în culturi, de la câmpie până la adventive pornite dintr-un rizom
regiunea montană; se mai numeşte subteran negricios, articulat, cu tuberculi
barba-sasului, barba-ursului, de mărimea unei alune, bogaţi în
bota-calului, bota-cucului, brădişor, substanţe nutritive de rezervă. Din rizom
coadă goală, coada-iepei, cresc anual tulpini fertile de primăvară
coada-mânzului, coada-şopârlei, codaie, şi sterile de vară. Tulpina fertilă mică,
iarbă de cositor, mânzoaică, nodăţică, 5–15 cm înălţime, articulată,
opintici, părul-porcului, peria-ursului, neramificată, la noduri cu frunze
siruşliţă; Germ: Acker-Schachtelhalm, solzoase brunii, unite într-o teacă cu
Kannenkraut, Pferdeschwanz; Magh: marginea dinţată. Terminal poartă un
Csikófark, Kanna mösó, Medveszakál; spic sporifer, format dintr-o axă, pe care
Rus: Hvoşci polevoi; Ucr: Screpen. sunt dispuse verticilat, sporofile
Răspândită în Europa, Asia şi America de peltat-pedicelate, cu contur hexagonal.
Nord. Pe faţa inferioară sporofila are 8–5
ISTORIC. Numele equisetum derivă sporangi sesili, în care, prin meioză, se
de la cuvintele greceşti equus = cal şi formează spori mici, cu care începe
seta = fir, coadă, care însemnă coadă de generaţia gametofitică. După
cal. Numele equisetum a fost folosit diseminarea sporilor, tulpinile fertile se
pentru prima dată în antichitate, de către usucă. Apar în aprilie–mai. Tulpina
Plinius cel Bătrân pentru o specie ale sterilă, verde, asimilatoare, erectă, 20–
căror ramuri subţiri i-au sugerat idea unei 50 (80) cm înălţime, se formează după
cozi de cal. Planta a fost cunoscută de dispariţia tulpinei fertile. Este articulată,
daci şi utilizată în scopuri medicinale. Ei la noduri cu frunze mici, uninerve, unite
îi spuneau coáda, coádă, iar mai apoi într-o teacă mică, dinţate şi cu ramuri
coada calului. Tulpinile sterile ale verticilate, simple, rar ramificate, de
223
regulă 4-brăzdate. Ramurile îi dau 5–6 cm de sol. Se curăţă de părţile
aspectul unei cozi de cal. Cilindrul brune. Se usucă la umbră, în strat
central din tulpină este un actinostel. subţire, în locuri bine aerisite.
Gametofitul este caracteristic. Sporii sunt COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
înveliţi în trei membrane: exosporul, conţine acid silicic (5–7%), din care cca
perisporul, endosporul. Perisporul crapă 10–20% solubil, equisetonina (5%),
în spirală dând naştere la 4 elatere gluteolină, izoquercetina, alcaloizi –
(filamente lungi) care se prind de alţi 3-meoxipiridina, nicotina, palustrina şi
spori, favorizând răspândirea în grup. palustridină; glicozidele – articulatidina
Sporii, la fel de mari (homoiospori), sunt şi izoarticulatidina – considerate
diferenţiaţi pe sexe: bărbăteşti şi antivitamine B1; fitosterina, -sitosterol,
femeieşti. Cei bărbăteşti, prin germinare, acid malic, acid oxalic, gliceride ale
formează un protal bărbătesc, de forma acizilor stearic, linoleic, linolic, oleic,
unei lame verzi, lobate, care poartă în dimetil sulfone, vitamina C, urme de
vârf anteridii în care se formează ulei volatil, săruri de potasiu. Sporii
anterozoizi pluriflagelaţi. Protalul conţin acizi cu lanţ lung ,
femeiesc poartă la baza lobilor arhegoane -dicarboxilici prezenţi în fracţiunea
cu oosferă. Anterozoidul înoată prin lipidică.
picăturile de apă sau rouă la arhegon, PROPRIETĂŢI
pătrunde în interior şi fecundează FARMACODINAMICE. Planta prezintă
oosfera, rezultând zigotul, iar din acesta importanţă terapeutică pentru medicina
embrionul, cu care începe generaţia umană şi veterinară. Proprietăţile
sporofitică. Rezultă două generaţii principiilor active: antimicrobian,
heteromorfe, independente, care se antiseptic, dezinfectant urinar,
succed: sporofitul, peren, reprezentând hipoacidifiant (scade aciditatea
planta în sine şi gametofitul cu spori care gastrică), remineralizant, expectorant,
dau naştere la 2 protale mici, dioice, de bronhodilatator, diuretic. Recomandat în
scurtă durată (I. Pop şi colab, 1983),. anemia secundară posthemoragică; în
Atenţie! Nu trebuie să se confunde tuberculoza pulmonară, ca
coada-calului (Equisetum arvense) cu remineralizant; hemostatic în hemoroizi,
barba ursului-de-bahne (Equisetum metroragii, epistaxis; diuretic în gută şi
palustre), ultima fiind toxică. Între aceste reumatism; expectorant în bronşite;
două specii sunt deosebiri. Coada-calului diuretic în bolile de rinichi şi vezică;
are ramurile în patru muchii şi pline în boli de ficat, inimă, piele; hipoacidifiant
interior, iar barba ursului-de-bahne are şi hemostatic în ulcer gastric.
ramurile în cinci muchii şi goale în MEDICINĂ UMANĂ.
interior. FITOTERAPIE. Uz intern. 1. În
gastrite hiperacide şi ulcer gastric:
decoct, din 1 linguriţă plantă mărunţită
la o cană (250 ml). Se fierbe 15 minute.
Se consumă conţinutul a 2–3 căni pe zi.
2. În edeme consecutive insuficienţei
cardiace: decoct, din 1 linguriţă plantă
mărunţită la o cană (250 ml) cu apă. Se
bea în cursul unei zile. 3. Pentru tratarea
tusei (diverse etiologii): decoct, din 4–5
linguriţe plantă mărunţită la 1,5 litri
RECOLTARE. Materia primă apă. Se fierbe 10–15 minute. Se
(Equiseti herba), constând din tulpinile strecoară. Se bea în cursul unei zile. 4.
sterile, se recoltează în perioada iulie– În bronşite: decoct, din 4–5 linguriţe
septembrie, pe vreme frumoasă, după ce plantă mărunţită la 1,5 litri apă. Se
s-a ridicat roua, prin tăierea acestora la fierbe 10–15 minute, se răceşte, se
224
strecoară, se îndulceşte. Se bea în cursul nisipului renal: decoct, din 1 lingură
unei zile. 5. Pentru tratarea tuberculozei amestec părţi egale coada-calului, pelin,
pulmonare: decoct, din 4–5 linguriţe ienuper la o cană (200 ml) cu apă. Se
plantă mărunţită la 1,5 litri apă. Se fierbe strecoară şi se bea. 14. Pentru tratarea
15 minute. Se strecoară şi se bea călduţ în afecţiunilor renale şi ale vezicii urinare,
cursul unei zile. 6. Pentru dezinfectarea ulcerului gastric, anemiei secundare
aparatului urinar şi ca diuretic: decoct, posthemoragice, tuberculozei
din 4–5 linguriţe plantă mărunţită la 1,5 pulmonare, hemoragiilor, gutei,
litri apă. Se bea în cursul unei zile ca epistaxis, reumatismului: tinctură,
lichid de întreţinere. 7. Pentru producerea obţinută din planta proaspătă. Se iau 30
diurezei: macerat la rece, din 4–5 picături, de 3 ori pe zi, în puţină apă. Uz
linguriţe plantă mărunţită la 1,5 litri apă. extern. 1. Pentru vindecarea contuziilor
Se bea în cursul unei zile ca lichid de (umflături, vânătăi): decoct, din 2
întreţinere. 8. Pentru tratarea gutei: linguriţe plantă mărunţită la o cană (200
decoct, din 1 linguriţă plantă mărunţită ml) apă. Se fierbe 5 minute. Se lasă să se
la o cană (250 ml) cu apă. Se consumă răcească până la călduţ. Se aplică
conţinutul a 3–4 căni şi chiar mai mult pe cataplasme locale. Rol decongestiv. 2.
zi, ca lichid de întreţinere. 9. Pentru Pentru cicatrizarea rănilor (plăgilor):
tratarea anemiei, remineralizarea decoct, din 1–2 linguriţe plantă uscată şi
organismului: decoct, dintr-o linguriţă mărunţită la cană (200 ml) apă. Se
plantă mărunţită la o cană cu apă. Se fierbe 5 minute. Se lasă să se răcească
fierbe 15 minute. Se strecoară. Se bea în până la călduţ. Se aplică cataplasme
loc de apă conţinutul a 2–3 sau 4–5 căni locale. 3. Pentru grăbirea vindecării
pe zi. 10. Pentru tratarea hemoragiilor ulcerului varicos, rănilor: pulbere plantă
uterine în timpul ciclului şi hemoragiilor (măcinată), se aplică local. 4. Pentru
interne: pulbere plantă, câte 1 linguriţă diminuarea transpiraţiei abundente la
fracţionată în 5 doze pe zi (un vârf de picioare: decoct concentrat, din plantă.
cuţit o dată). Acţiune hemostatică. 11. Soluţia se toarnă în ligheanul cu apă în
Pentru tratarea bolilor de rinichi, vezică care se face baie. Cu decoctul plantei de
urinară, hiperaciditate gastrică: infuzie, fac băi parţiale pentru mâini, picioare,
din 1 linguriţă pulbere plantă peste care şezut în cazul unor afecţiuni inflamatorii
se toarnă o cană (200 ml) de apă în cronice, pentru fracturi, degerături sau
clocot. Se lasă 20–25 minute să se parametropia spastică la femei. Se mai
răcească. Se strecoară. Se beau mai multe fac băi cu decoct pentru tratarea
ceşti pe zi la intervale aproximativ egale. eczemelor şi neurodermitei. 5. Pentru
Acţiune diuretică, antidiareeică. 12. tratarea rănilor: tinctură, obţinută din
Pentru tratarea hemoragiilor, vomitărilor planta proaspătă. Se fac spălături.
cu sânge, bolilor hepatice, bolilor renale, Fitohomeopatie . Uz intern. 1.
bolilor cardiace: a) infuzie, din 1 Pentru tratarea cistitelor,
linguriţă pulbere plantă peste care se demineralizărilor, catarul purulent al
toarnă ½ l apă în clocot. Se lasă 25 vezicii urinare (cu micţiuni dureroase):
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a tinctura-mamă, în diluţia 1-a decimală
1–2 căni pe zi; acţiune diuretică, până la a 5-a centezimală. 2. Pentru
mineralizantă, hemostatică; b) decoct, tratarea colicei renale dreaptă, agravată
din 2–3 linguriţe pulbere plantă la o de mişcare, contact: tinctura-mamă, în
ceaşcă de apă. Se fierbe 20 minute. Se diluţiile a 4-a şi a 5-a centezimală.
lasă la răcit apoi se strecoară. Se bea Remediul este activ şi între colici, pentru
conţinutul a câte unei linguriţă la 5–10 rezolvarea unor litiaze renale (M. Neagu
minute; infuzia sau decoctul se vor bea Basarab, 1985).
calde pentru producerea diurezei şi reci MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
pentru acţiunea hemostatică. 13. Pentru intern. Pentru tratarea unor afecţiuni
curăţirea rinichilor de nisip în cazul pulmonare, renale, în cistite, cistite
225
hemoragice: a) infuzie, din 3–4 linguri nerămuroasă, goală în interior. Trăieşte
plantă uscată şi mărunţită peste care se 7–8 zile. După fructificare piere. Vagine
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. cilindrice, brun-închise sau cu jumătatea
Se lasă acoperită 40–50 minute. Se inferioară albă, cu 30–35 dinţi
strecoară. Se răceşte şi se administrează ovat-lanceolaţi. Spic fusiform, lung de
prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b) 5–8 cm, la bază cu 1–2 inele sterile. Se
decoct, din 3–4 linguri plantă uscată şi formează în martie–mai. Tulpina sterilă
mărunţită la 250 ml apă. Se fierbe 25 foarte viguroasă, înaltă de 50–120 cm,
minute la foc slab. Se strecoară. Se cu diametru de 1–1,5 cm, cu vagine
răceşte şi se administrează prin breuvaj cilindrice, verzi, mai palide la partea
bucal; pulbere plantă. Dozele de inferioară, terminate cu 15–40 dinţi
tratament: animale mari (cabaline, coloraţi brun-închis, subulaţi. Ramuri
taurine), 15–30–50 g; animale mijlocii lungi de 15–20 cm, simple sau
(ovine, caprine, porcine), 3–10–15 g; ramificate, aspre la pipăit, cu 4–9 coaste,
animale mici (pisici, câini, păsări), 0,5–2 cu vagine uşor bombate, cu 4–5 dinţi fin
g. Uz extern. Pentru tratarea eczemelor, ascuţiţi, caduci.
plăgilor atone: a) decoct, pregătit ca
anterior. Se aplică cataplasme pe locul
afectat; b) macerat, din 4 linguri plantă
uscată şi mărunţită peste care se toarnă o
cană (250 ml) cu apă rece; se lasă 1–2
ore; cu soluţia obţinută se aplică
cataplasme pe locul afectat
CONDURAŞI
(Tropaeolum majus L), fam.
Tropaeolaceae. Plantă erbacee, anuală,
cultivată în scopuri decorative prin RECOLTARE. Părţile aeriene
grădini; se mai numeşte antajicuri, (Tropaeoli herba) se recoltează în
antigic, atingicuri, atânjicuri, băci, beci, timpul înfloritului. Se usucă la umbră, în
bobidragi, bostănei, butucaşi, capuţină, poduri acoperite cu tablă. La nevoie se
călţunaşi, călţunaşul-popii, ciocănaşi, poate utiliza în timpul iernii.
ciocăneţei, ciocănei, ciocârlani, cocoşei, COMPOZIŢIA CHIMICĂ. Toate
colţunaşi, condulaşi, organele plantei conţin tropeolinozidul
conduraşii-doamnei, condurul doamnei, care, sub acţiunea mirozinazei pune în
cupa oii, fărfălai, flori cu două cozi, libertate izotiocianat de alil. Frunzele
floştani, forfoloci, guriţa-cucului, guriţa conţin vitamina C şi alte substanţe.
leului, hantagic, lobidrag, lobâdrag, Florile conţin vitamina C (130 mg%),
lobisdrag, lopoştani, lovidrag, lupidragi, zexantină, camferol, luteină,
lupisdragi, năsturţii, nemţoaice, palagonidin-3-saforozid şi helenină
nemţoici, pintenaşi, pinteni, rostoponi, (acid-ester dipalmitic al luteinei).
sultane, sultănele, tăţine, teatian, teţine;
235
Semuinţele conţin proteine (26%), ulei taie mărunt şi se amestecă cu salata de
(10%) care are în compoziţia sa acid primăvară. Se administrează 2-3 porţii
erucinic (72%), acid eicosenonic, un pe zi. Uz extern. Pentru combaterea
amiloid, glicozidoze. Frunzele conţin căderii părului şi stimularea creşterii lui:
vitamină C în lanină (200-465 mg%) şi tinctură, obţinută din 100 g frunze şi
în peţiol (100-160 mg%). În plantă se seminţe de călţunaş, 100 g frunze
mai află izoquecitrozid, quercetal-3- proaspete de urzică, 100 g frunze cimişir
triglicozid, acizi din grupul clorogenic, peste care se toarnă ½ litru alcool 70 o.
fenilacetattiohidroximat, uridindifosfat Se lasă 10–15 zile. Sticla se agită zilnic
glucoză, transferaza tichidroximat- de 3–4 ori, pentru uniformizarea
glicozil, peroxidoze, izoquercitrină (O. extrasului. Se strecoară. Se fac frecţii pe
Bujor, O. Popescu, 2001). cap.
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
ale plantei au utilizări în medicina COLŢUL-LUPULUI
umană. Glicosinapidele dar şi alte (Cirsium erisithales (Jacq) Scop), fam.
substanţe pe care le conţine au acţiune Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
antibacteriană faţă de germenii perenă, hemicriptofită, întâlnită prin
grampozitivi şi gramnegativi, acţiune poieni, la marginea pădurilor, pe coaste
expectorantă şi diuretică, depurativă, stâncoase înierbate, în văi umbroase şi
emenagogă, expectorantă, antifungică, umede, adesea abundentă în regiunea
laxativă, imuno-stimulantă, antitumorală. montană şi subalpină, frecventă în
Au proprietatea de a distruge întreaga ţară; se mai numeşte castravan,
microorganismele; la nivelul bronhiilor căstrăvan, colţul-lupului de munte.
produce fluidificarea secreţiilor şi Răspândită în Europa Centrală
eliminarea lor prin expectoraţie; la (montan).
nivelul căilor urinare acţionează ca ISTORIC. Numele genului
antiseptic şi măreşte excreţia şi secreţia Cirsium, provine de la grecescul kirsion,
de urină. Folosite în tratamentul cuvânt folosit în Antichitate de
bronşitelor, infecţiilor gripale sau ale Dioscorides pentru un scai cu care se
căilor urinare, în tratamentul cistitelor, tratau umflăturile varicoase (kirsos). La
pielonefritelor, pneumoniilor, cancerelor, noi planta este cunoscută din vechime.
febrei, inflamaţiilor meteorismului, Ea a fost folosită mai ales în Vrancea
paraziţilor intestinali, afecţiunilor unde, cu decoctul ei se spălau leziunile
oftalmice, durerilor uro-genitale. tuberculoase şi sifilitice. Rădăcina
MEDICINĂ UMANĂ. plantei pisată şi umezită se punea pe
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru muşcăturile de lup.
combaterea scorbutului, emfizemului, DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
bronşitelor cronice, cistitelor, oblic, gros, noduros, cu rădăcini subţiri.
pielonefritelor, pneumoniilor: a) suc Tulpină erectă, înaltă de (18) 30–100
proaspăt, obţinut prin zdrobirea părţilor (150) cm cilindrică, brăzdată
aeriene şi stoarcerea lor, se beau, longitudinal, simplă sau ramificată, cu
fracţionat, 2 linguri pe zi; b) tinctură, ramuri glabrescente, crispul-păroase sau
obţinută prin tăierea mărunt a plantei şi slab tomentoase, foliată până la mijloc,
alcool 70o, se ţin 6–8 zile într-o sticlă mai sus cu puţine frunze mici. Frunze
închisă la culoare, timp în care se scutură lat lanceolate, aproape glabre pe ambele
zilnic. Se strecoară. Se iau 2–3 linguriţe feţe, puţin păroase pe nervurile de pe
pe zi. 2. Pentru tratarea scorbutului, faţa inferioară, penat sectate, cu
emfizemului, bronşitelor cronice, segmente paralele, ovate sau lanceolate,
cistitelor, pielonefritelor, pneumoniilor, pe margini scurt setaceu spinoase. Flori
uretritelor, cancerelor: salată, din frunze galbene ca lămâia, lungi de cca 20 mm,
proaspete. Frunzele (10-15 g) se spală, se grupate în calatidii solitare sau câte 2–5,
236
îngrămădite la vârful tulpinii sau la ISTORIC. Se apreciază că îşi are
vârful ramurilor, de obicei mutante. originea în varza sălbatică, specie care
Involucru ovoid globulos; foliolele creşte în nord-estul Franţei, pe litoralele
involucrale glabre, alipite. Înflorire, VI– Danemarcei, Angliei, Greciei. A fost
VIII. Fructe achene lungi de 4–5 mm, cu introdusă în cultură în Egipt, la
papus alb murdar, lung de 10–15 mm. începutul secolului al XVI-lea. De aici
s-a răspândit în ţările cu climat maritim
din apusul şi sudul Europei. În prezent,
se cultivă în toate zonele globului unde
sunt condiţii corespunzătoare. În
România se cultivă mai ales în zonele
premontane cu climat umed şi răcoros şi
în zonele unde există posibilităţi de
irigare. Suprafeţe mari sunt concentrate
în jurul oraşelor.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
pivotantă, ramificată; masa radiculară
RECOLTARE. Rizomul şi rădăcinile de absorbţie se găseşte pe adâncimea de
se recoltează la nevoie şi se folosesc 25–40 cm. La plantele mature, sistemul
proaspete. radicular este de 100 ori mai mare decât
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. suprafaţa de asimilaţie. Frunze mari,
Necunoscută. oval alungite, acoperite cu pruină, cu
PROPRIETĂŢI marginea netedă sau puţin ondulată.
FARMACODINAMICE. Empiric, planta Căpăţâna falsă (nume impropriu)
este folosită în unele zone montane de provine din îngroşarea sau hipertrofierea
către ciobani pentru tratarea muşcăturilor pedunculilor florali ce se termină cu o
de lup. Probabil conţin principii active masă vegetativă grăunţoasă, albă sau
antibiotice. alb-gălbuie. Poziţia frunzelor în rozetă
MEDICINĂ UMANĂ. constituie un caracter de soi. Depăşirea
FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru fazei de recoltare favorizează apariţia
tratarea muşcăturilor de lup: cataplasme, tulpinilor florale. Flori galbene.
cu rădăcini şi rizomul plantei zdrobite. Polenizarea entomofilă. Fructe silicve.
Rizomul şi rădăcinile se scot din sol, se Seminţe mici, maronii.
spală de pământ, se pisează bine, se
amestecă cu apă fiartă şi răcită, după care
se aplică pe zona afectată şi se
bandajează.
CONOPIDA (Brassica
oleracea L. var. botrytis L), fam.
Brassicaceae/Cruciferae. Plantă erbacee,
bienală (în condiţii specifice de climă şi
tehnologii adecvate devine plantă RECOLTARE. Pentru cultura
anuală), alogamă, cultivată; se mai timpurie în câmp, conopida se recoltează
numeşte brocoli, carfiol, cartafior, în perioada 20.mai-10 iunie; la cultura
chenopidă; Engl: Cauliflower; Franc: târzie de tomnă, recoltarea se face
Choufleur; Germ: Blumenkohl, Karfiol, eşalonat începând din septembrie şi
Kardiwiol; Magh: Kárfiol, Kartifiola, până la apariţia primelor îngheţuri. Din
Vieágos káposzta; Rus: Kapusta spaţiile protejate recoltarea se face în
svetnaia; Ucr: Karafiol.
237
perioada 10-30 mai. Căpăţâna falsă se toxinelor din organism, mărirea
taie cu 2-3 frunze protectoare la baza ei. diurezei, diabet, mineralizarea
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. În stare organismului: consumată proaspătă sau
proaspătă conţine apă (90–94%), proteine în preparate culinare. Eficienţa este mai
(2,22–2,86 g%), lipide (0,3 g%), glucide mare când este consumată proaspătă,
(3,9 g%), vitaminele A (0,04 mg%), B1 fără să fie supusă fierberii.
(0,1 mg%), B2 (0,1 mg%), PP (0,6 mg%),
B6, C (59–135 mg%), K (sub 4 mg%),
sodiu (10 mg%), potasiu (420 mg%),
calciu (25 mg%), magneziu (17 mg%), COPRINE (Narcissus
fier (1,0 mg%), cupru (0,14 mg%), fosfor stellaris Haw), fam. Amaryllidaceae.
(60 mg%), sulf (29 mg%), clor (30 mg Plantă erbacee, perenă, geofită, întâlnită
%), Zn, Mn, B, Si, F, I; conservată prin păşuni, fâneţe, poieni şi livezi,
conţine apă (95%), proteine (0,9 g%), locuri joase şi umede din regiunea
glucide (1,5 g%), sodiu (35 mg%), montană până în cea subalpină din
potasiu (300 mg%). Proaspătă conţine 30 Maramureş, Transilvania, Banat,
cal la 100 g, iar conservată, 10 cal la 100 Oltenia, Muntenia; se mai numeşte
g. caprine, căprine, coprine sălbatice,
PROPRIETĂŢI coprine de câmp, cuprine, cupriniţe,
FARMACODINAMICE. Planta are fulie, ghiocei de munte, ghiocei albi,
utilizări terapeutice în medicina umană luşte, narcise, roşculeţe, stânjiniţe,
tradiţională. Proprietăţi: analgezică, unguroance, unguroaice, zarnacadele;
antianemică, bactericidă, Germ: Narcisse; Magh: Nárcisz.
antiinflamatoare, aperitivă, Răspândită în Europa Centrală
decongestionantă, depurativă, diuretică, (montan).
energizantă, hipoglicemiantă, ISTORIC. Planta este cunoscută în
remineralizantă. Principiile active au popor din vechime. Ea este amintită în
proprietatea de a suprima sau diminua cântece şi folosită de medicina populară,
senzaţia de durere; înlătură anemia; sub formă de ceai, în bolile de piept şi de
omoară bacteriile; diminuează sau inimă.
înlătură inflamaţiile; stimulează secreţiile DESCRIEREA SPECIEI. Bulb
glandelor salivare, gastrice, intestinale, alungit sau rotunjit ovoidal, lung de 50–
pancreatice şi hepatice; favorizează 60 mm şi cu diametrul de 15–25 mm,
digestia; decongestionează ficatul şi alte acoperit cu tunici negricioase sau negre.
organe interne; activează procesele de Frunze 2–5, plane, lineare, glauscente,
eliminare a toxinelor din organism; late de 3–5 mm, mai scurte decât
acţionează asupra epiteliului renal tulpina. Tulpina comprimat acută,
mărind excreţia şi secreţia de urină; subţire, lungă de 20–40 cm. Spat
energizează organismnul; scade glucoza membranos. Pediceli lungi de 15–18
din sânge; remineralizează organismul. mm. Flori albe, la început adesea verzui
Indicată ca adjuvant în: acnee, adenită, sau gălbui, mari, cu 50–65 mm în
afecţiuni tiroidiene şi vasculare, anghină, diametru, solitare, extinse orizontal.
arterită, artritism, astenie, ciroză, colică Tubul perigonului cu diviziunile extinse
nefritică, constipaţie, flebită, în stea, eliptice, alungit eliptice sau
hipertensiune arterială, infecţii obovate; corolă campanulată, foarte
intestinale, prostatită, ulcer gastro- scurtă, gălbuie, cu marginea roşiatică,
duodenal. uşor crenată. Înflorire, V–VI. Fruct
MEDICINĂ UMANĂ. capsulă.
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
tratarea anemiei, favorizarea digestiei,
descongestionarea organelor interne
(ficat, pancreas, splină etc), eliminarea
238
anison = anason, cu referire la fructele
care au o oarecare asemănare cu
anasonul şi la mirosul de ploşniţă pe
care îl au când sunt imature, la fel ca şi
celelalte organe ale plantei. Planta este
cunoscută din cele mai vechi timpuri. Ea
a fost cultivată în scop aromatic şi
medicinal. Seminţele sale s-au găsit în
mormintele egiptenilor, din secolul al
X-lea îHr. Egiptenii foloseau seminţele
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta coriandrului atât în medicină cât şi în
conţine alcaloizi de tip narcisină şi utilizările casnice alimentare. Cu
glicozide ale izoramnetolului. seminţele de coriandru se tratau bolile
PROPRIETĂŢI de ficat şi stomac, iar pe linie alimentară
FARMACODINAMICE. Principiile active erau folosite pentru întărirea puterii
din organele aeriene sunt utile pentru alcoolice a vinului. În Antichitate,
combaterea tusei, astmului, diareei, iar Columella, Varron şi Dioscoride,
cele din bulbi au proprietăţi emetice şi abordează în lucrările lor problema
antidizenteerice. culturii coriandrului precum şi
MEDICINĂ UMANĂ. utilizările lui. Cum în această perioadă
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Empiric istorică coriandru devenise o plantă
pentru tratarea de tuse, astm diaree: importantă în cultură şi utilizare, el era
decoct, din 1–2 linguriţe părţi aeriene din cunoscut şi la popoarele din Asia
plantă la o cană (250 ml) cu apă. Se fierb Mijlocie şi în Transcaucaz. În Europa
3–4 minute. Se strecoară. Se bea Centrală şi de Sud, coriandrul se
conţinutul a 1–2 căni pe zi cu înghiţituri cunoaşte din timpul romanilor. La daci
rare. 2. Pentru tratarea de diaree: coriandrul era numit párthia, pârţu. În
extracţie apoasă, din bulbi. Aceştia se Anglia a apărut după cucerirea
pisează, se pun într-o cană cu apă (200 romanilor (sec. I. dHr). În America,
ml) şi se lasă 1–2 ore. Se strecoară. Se Australia, Noua Zeelandă, coriandrul a
bea întreagă cantitatea. Se poate face şi fost cunoscut târziu. El a ajuns aici din
decoct. Europa, în secolele XV–XVII, cu ocazia
descoperirilor geografice. Interesul
pentru cultivarea acestei plante şi
folosirea ei creşte progresiv. Sunt
CORIANDRU adunate date ştiinţifice de folosinţă şi
(Coriandrum sativum L), fam. publicate. Primele informaţii despre
Apiaceae/Umbelliferae. Plantă erbacee, uleiul volatil conţinut în fructele
anuală, cultivată şi sporadic sălbăticită, coriandrului sunt menţionate în
terofită, adventivă; se mai numeşte Farmacopeea editată în anul 1537 la
anason, buruiană pucioasă, chimen, Frankfurt pe Main. Cu 47 de ani mai
coleandră, iarbă puturoasă, ienupăr, târziu, în anul 1784, în Rusia apare
piper, piper alb, pucioasă, puturoasă; prima carte despre coriandru scrisă de
Engl: Coriander; Franc: Coriandre; Balatov. Planta era denumită Kişnet şi
Germ: Koriander, Garten-Koriander; era răspândită din regiunile estice ale
Magh: Kerti koriánder; Rus: Koriandr, Rusiei, până la popoarele de limbă
Kişneţ, Koriandr pasevnoi. Răspândit turkmenă. În Rusia, în anul 1885, s-a
spontan şi subspontan în sudul Europei, extras pentru prima dată în lume uleiul
cultivat pe tot globul, ocupând suprafeţe volatil din fructele de coriandru. Tot
mai mari în bazinul mediteranean. aici, în anul 1896 la Alekseevsk–
ISTORIC. Numele coriandrului vine Voronej, se construieşte prima mare
de la cuvintele greceşti koris = ploşniţă şi instalaţie pentru extragerea uleiului
239
volatil. Astăzi, coriandrul are importanţă RECOLTARE. Fructele (Coriandri
alimentară, medicinală, industrială şi fructus) se recoltează când 5% din ele
meliferă. Este cultivat în numeroase ţări sunt ajunse la maturitate. Se leagă în
de pe glob. Pe plan mondial suprafaţa snopi şi se lasă la uscat, apoi se treieră
cultivată cu coriandru variază între în batoze obişnuite. Producţia 1.000–
300.000–320.000 ha/anual, cu o 2.000 kg/ha. Se păstrează în magazii
producţie de fructe de 180.000–200.000 uscate, în strat subţire. Uscarea
t/ha. La noi cele mai bune condiţii artificială a fructelor 60–70 oC sau la
ecologice pentru cultura coriandrului 135–165oC timp de 15 minute.
există în Câmpia Bărăganului, Câmpia COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele
Burnasului, Câmpia Olteniei, Câmpia conţin ulei eteric (0,40–0,95%), lipide
Covurluiului, Podişul Dobrogei. În (8,35–13,80%), acizi graşi (petroselinic,
România, coriandrul este una din cele oleic, linoleic, palmitic), glucide
mai importante plante producătoare de (glucoză, fructoză, zaharoză, rafinoză,
ulei volatil. manitol, pentozani, pectine, urme de
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină amidon), aminoacizi (acid sparagic, acid
pivotantă, subţire, puţin ramificată. glutamic, alanină, arginină, glicină,
Tulpină erectă, cilindrică, fin-striată, leucină, izoleucină, lizină, prolină,
glabră, ramificată în partea superioară, serină, tirozină, valină, cistină,
înaltă până la 70 cm. Frunze glabre, fenilalanină, histidină), acid cafeic, acid
lucioase, verzi-deschis; cele bazale sunt clorogenic, umbeliferonă, scopoletină,
lung-peţiolate, întregi, crenat-incizate sau carotenoide, vitamina C, săruri minerale
trilobate ori simplu-penat-sectate cu P, K, Ca, Zn, Ni, Co, Cr, Fe, Mg, Na, V,
foliole rotunjit-cuneate, având marginile Ce, Mo, Ti, Cu. Uleiul eteric este format
incis-crenat-dinţate; cele tulpinale sunt din linalol (50–90%), hidrocarburi
alterne, peţiolate, odată sau de două ori terpenice (pinen, limonen, cimen,
penat-sectate, cu lacinii late, terpinen, felandren, sabinen, camfen,
inegal-penat-lobate în partea mijlocie a mircen, caren, terpinolen, cariofilen
tulpinii, şi sesile, de trei ori penat-sectate, etc). Părţile vegetative aeriene conţin
cu lacinii filiforme, rare, în partea ulei eteric, cu miros de ploşniţă de
superioară a tulpinii. Flori mici, albe, câmp, care are în compoziţie decanal,
roz, violete sau galbene, grupate în borneol, nerolidol, mircen etc; glucoză,
umbele compuse, lung-pedunculate, ramnoză, rafinoză, zaharoză, rutină,
lipsite de involucru. Înflorire, VI–VII. quercetină, acid cafeic, acid clorogenic,
Fructe, diachene sferice, galbene-brunii sitosterol, carotenoide, acid oxalic,
sau brune. Toate organele aeriene ale aminoacizi, vitamina C etc., substanţe
plantei, exceptând seminţele, au miros de anorganice N, P, K, Mg, Ca, Fe.
ploşniţă. PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Fructele au
importanţă terapeutică în medicina
umană şi veterinară. Constituentul
principal activ este uleiul volatil.
Proprietăţi: stomahice, carminative,
galactogoge, bactericide, fungicide,
antihelmintice. Favorizează digestia prin
excitarea sucurilor gastro-intestinale;
favorizează eliminarea gazelor din
intestine, înlăturând balonările şi
durerile abdominale; stimulează secreţia
glandelor mamare; omoară bacteriile şi
ciupercile parazite; provoacă eliminarea
viermilor intestinali etc. Se asociază cu
240
multe preparate de Frangula, Viburnum, gastritelor hiperacide, ulcerului gastric,
Hydrastis, Rheum, Senna sau Cascara colicilor abdominale la adulţi, bronşitei,
sagrada. Fructele sunt folosite în ca sedative nervoase, tonice generale.
dispepsii digestive, ca stimulent al poftei MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
de mâncare, combaterea viermilor intern. Pentru tratarea afecţiunilor
intestinali şi a durerilor abdominale la inflamatorii ale tubului digestiv, colicilor
copii, mărirea secreţiei de lapte, cu exces de gaze, stimularea secreţiei
eliminarea gazelor din tubul digestiv în glandelor mamare: a) infuzie, din 10 g
reumatism. fructe peste care se toarnă 100 ml apă în
MEDICINĂ UMANĂ. clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru Se strecoară. Se răceşte şi se
tratarea dispepsiilor digestive, balonărilor administrează prin breuvaj bucal (se
abdominale şi stimularea poftei de toarnă pe gât); b) pulbere de fructe, se
mâncare: infuzie, din 1 linguriţă fructe adaugă în mâncare sau se administrează
zdrobite sau nezdrobite peste care se prin breuvaj bucal. Dozele de tratament:
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. animale mari (cabaline, taurine), 10–
Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară. 20–35 g; animale mijlocii (ovine,
Se bea fracţionat în timpul unei zile. 2. caprine, porcine), 2–5–8 g; animale mici
Pentru stimularea poftei de mâncare: (pisici, câini, găini), 0,2–1–2 g.
infuzie, din ½ linguriţă fructe peste care
se toarnă o cană (250 ml) cu apă în
clocot. Se lasă acoperită 10–15 minute. CORN (Cornus mas L),
Se strecoară. Se bea cu o jumătate de oră fam. Cornaceae. Arbust indigen
înainte de masă. 3. Pentru combaterea microfanerofit, întâlnit spontan în toată
durerilor abdominale la copii: infuzie, din ţara, în regiunea de câmpie, dealuri şi
½ linguriţă fructe peste care se toarnă o submontană până la 700–800 m
jumătate de cană cu (100 ml) apă în altitudinea, frecvent cultivat în parcuri şi
clocot. Se lasă acoperită 10 minute. Se grădini; se mai numeşte cânepişte,
strecoară. Se bea în cursul unei zile. 4. coarnă, cornar, corn voinicesc, corniţă,
Pentru combaterea viermilor intestinali: dreniu; Engl: White dogwood,
a) infuzie, din 4 linguriţe fructe peste Cornelian cherry Dogberry tree; Franc:
care se toarnă 100 ml apă în clocot Cornouiller; Germ: Dürlitze,
(jumătate de cană). Se lasă acoperită 15– Kornellkirschenstrauch, Gelber
20 minute. Se strecoară. Se bea dimineaţa Hartriegel; Magh: Húsos som, Somfa;
pe stomacul gol şi nu se mănâncă până la Rus: Kizil; Ucr: Deren. Răspândit în
orele 12; b) decoct, din 1 lingură fructe Europa Centrală şi de Sud-Est, Asia
la o cană (200 ml) cu apă. Se fierbe 5–10 Mică, Armenia.
minute. Se strecoară. Se bea călduţ, ISTORIC. Numele genului Cornus,
dimineaţa, pe stomacul gol. 5. Pentru provine de la cuvântul latin cornus =
mărirea secreţiei de lapte la mame: corn, cu aluzie la tăria lemnului,
infuzie, din 1 linguriţă fructe peste care asemănătoare cu a cornului. Arbustul
se toarnă o cană de apă fierbinte. Se lasă este cunoscut din vechime
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea atribuindu-i-se diferite trebuinţe de către
conţinutul a 2–3 căni pe zi. Uz extern. moşii şi strămoşii noştri. Lemnul a fost
Pentru tratarea reumatismului: decoct, folosit pentru diferite cozi de unelte. Din
din 3 linguri fructe la ½ litru de apă. Se lăstarii de 2–3 ani se făceau codirişte la
fierbe 20–30 minute. Se strecoară. Se bice şi bastoane. Coarnele uscate la
adaugă apei de baie, care nu trebuie să soare, erau folosite contra diareei şi
depăşească 37oC. Fructele intră în dizenteriei. Pentru tratarea crampelor la
compoziţia ceaiurilor PLAFAR pentru copii li se da 9 coarne pisate în apă.
tratarea dischineziei biliare, sindroamelor Coaja de corn a servit multă vreme
dispeptice (anaciditate, hipoaciditate), pentru tratarea de gălbinare (hepatită).
241
Ea se fierbea în apă şi se lua din decoct ani. Se usucă în poduri acoperite cu
dimineaţa. Se mai lua contra frigurilor. tablă. Se păstrează în pungi de hârtie.
Eczemele şi pecinginea se tratau cu seva Frunzele (Corni folium) se recoltează o
ce ieşea prin capătul exterior al ramurilor dată cu fructele sau în perioada iulie–
verzi puse pe foc. Brânca (erizipel) se august. Se usucă la umbră, de preferat în
trata prin spălături făcute cu zeama poduri acoperite cu tablă. Se păstrează
rezultată din fierberea scoarţei în apă. în saci de hârtie.
Florile au fost folosite în practici magice COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele
etc. conţin zahăr (9,3%), acizi organici
DESCRIEREA SPECIEI. Sistem (2,5%), substanţe tanoide (0,8%),
radicular foarte puternic, cu pătrundere proteine (0,62%), substanţe minerale
adâncă în sol. Rădăcina diferenţiază (1,02%), vitamina C (85,6 mg%) etc.
mugurii adventivi care pot da naştere la Valoarea energetică, 81 kcal/100 g.
drajoni. Tulpină înaltă de 4–8 m, singură, PROPRIETĂŢI
adesea sub formă de tufă cu 4–5 tulpini, FARMACODINAMICE. Scoarţa,
din care una se erijează în trunchi, uneori frunzele şi fructele au importanţă
cu diametrul de cca 40 cm. Scoarţa are terapeutică în medicina umană. Fructele
ritidom roşcat, care se exfoliază în solzi au proprietăţi astringente, antidiareeice
mărunţi. Lujerii fini-pubescenţi, cu şi antidizenterice. Frunzele au
muguri vegetativi opuşi, alungiţi, conici, proprietăţi antihelmintice faţă de
depărtaţi de ax, cei floriferi mai mari, Ascaris suum. Scoarţa bogată în taninuri
sferici sau pedicelaţi. Coroană este folosită ca febrifug. Fructele sunt
globuloasă, rară, bine luminată. Frunze utilizate în tratarea de diaree şi
ovat-eliptice, 4–10 cm, cu nervuri dizenterie, iar frunzele pentru
curbate, păroase pe ambele feţe, toamna combaterea viermilor intestinali.
devin roşii. Flori galbene, mici, MEDICINĂ UMANĂ.
scurt-pedicelate, dispuse câte 10–20 în FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
cime umbeliforme, la bază cu un tratarea diareei şi dizenteriei: decoct,
involucru format din 4 bractee ovate, din 1 lingură fructe uscate la o cană
galbene-verzui. Înflorire, III, înainte de (200 ml) cu apă după ce a dat în clocot.
înfrunzire. Fructe, drupe roşii, gust Se lasă acoperită 15–30 minute. Se
acrişor, comestibile. Longevitate, peste strecoară şi fructele se storc printr-o
200 de ani. În Nordul Moldovei se găsesc pânză rară. Se îndulceşte după gust. Se
exemplare de peste 240 de ani, cu bea conţinutul a 2–3 căni pe zi, de
diametrul coroanei de 10 m. preferat pe stomacul gol. 2. Pentru
acţiune febrifugă: infuzie, din 1 linguriţă
plină cu pulbere de scoarţă peste care se
toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni
pe zi. 3. Pentru tratarea viermilor
intestinali (Ascaris suum): decoct, din o
lingură frunze uscate şi mărunţite la o
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute
la foc domol. Se lasă apoi acoperită 5–
RECOLTARE. Fructele (Corni 10 minute. Se strecoară. Se bea
fructus) se recoltează cu mâna, la conţinutul a 3 căni pe zi.
maturitatea deplină. Se usucă pe gratii.
Se păstrează în pungi de hârtie, saci de
hârtie sau pânză. Scoarţa (Corni cortex) CORNACI (Trapa
se recoltează toamna la sfârşitul perioadei natans L), fam. Trapaceae. Plantă
de vegetaţie. Se folosesc ramurile de 1–2 erbacee, anuală, întâlnită în apele
242
stătătoare, foarte comună în Delta rigide spinoase. Pericarpul brun-deschis.
Dunării; se mai numeşte castane cu Sămânţa mare cu embrion erect, fără
ghimpi, castane de apă, castane de baltă, albumen.
castane de lac, ciulin, ciulin de baltă,
coada-bobului, colţan, nuci de lac, nuci
de baltă, stea, sulină; Franc: Mâcre
nagéante; Germ: Stachelnuß,
Wassernuß; Magh: Csemege sulyom,
Kétszarvú sulyom, Sulyom; Rus:
Vodianoi oreh plavaiuşcii. Răspândită în
Europa, Africa, vestul Asiei, introdus în
America, Australia.
ISTORIC. Numele genului Trapa,
derivă din cuvântul latin calci-trapa, o RECOLTARE. Fructele (Trapae
armă folosită contra atacurilor cavaleriei, fructus) se recoltează în septembrie,
care avea 4 vârfuri (coarne) ca şi fructul când ajung la maturitatea fiziologică
acestei plante. Numele plantei de Trapa deplină. Se usucă în poduri acoperite cu
natans, a fost folosit pentru prima dată de tablă într-un singur strat. Se păstrează în
Linée. Pentru Flora României, genul K. saci textili.
Trapa a fost prelucrat de Em. Ţopa COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
(1957). Planta a fost cunoscută din Seminţele conţin 52% amidon, 15%
timpuri străvechi de oamenii aşezărilor proteine, 7,5% grăsimi, 3% zahăr, tanin,
din apropierea bălţilor şi gârlelor din săruri minerale etc.
lungul apelor mari. În Antichitate fructele PROPRIETĂŢI
(sâmburii) cunoscute şi sub numele FARMACODINAMICE. Fructele au
castane-de-baltă se conservau în apă importanţă pentru medicina populară.
sărată şi se consumau în locul măslinelor. Proprietăţi: astringente, tonifiante,
Ele mai erau consumate crude s-au fierte. analgetice. Principiile active au acţiune
Decoctul fructelor era folosit de medicina astringentă locală provocând
populară pentru tratarea de diaree, a precipitarea proteinelor din lumenul
muşcăturilor animalelor veninoase şi intestinal; stimulează secreţiile salivare,
chiar a turbări. gastrice, intestinale, pancreatice şi
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini hepatice stimulând digestia şi tonifiind
adventive asimilatoare, opuse sau organismul; suprimă sau diminuează
verticilate. Rădăcina principală provenită senzaţia de durere. Recomandate
din embrion dispare de timpuriu. Tulpină împotriva diareei, dizenteriei,
simplă, cilindrică, subţiată spre bază, tuberculozei pulmonare, anemiei,
lungă de 0,5–2 m. Frunze submerse, crampelor stomacale, colicilor
filiforme şi caduce. Frunze natante, intestinale.
rombice, pieloase, acut-dinţate, pe faţa MEDICINĂ UMANĂ.
inferioară brunii, glabre sau mai mult sau FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
mai puţin păroase. Peţiolii au în zona tratarea diareei, dizenteriei: decoct, din
mijlocie o cameră cu aer (umflătură). 1 lingură pulbere fructe la 250 ml apă.
Flori albe, solitare, actinomorfe, Se fierbe 5 minute. Se strecoară. Se bea
tetramere, bisexuate, prinse în axilele conţinutul a 2–3 căni pe zi. 2. Pentru
frunzelor plutitoare: sepalele concresc, tratarea crampelor stomacale şi a
după înflorire, transformându-se în spini colicilor intestinale: macerat, din 9
rigizi; corola dialipetală; androceu cu fructe proaspete sau uscate zdrobite
stamine introrse; gineceu cu ovar peste care se toarnă 250 ml apă rece. Se
bicarpelar. Înflorire, VI–VII, când lasă 50–60 minute. Se strecoară. Soluţia
temperatura apei depăşeşte +20oC. Fruct, obţinută se bea. Se practică 3 proceduri
drupă subglobuloasă, cu 2–4 coarne pe zi. 3. Pentru tratarea dizenteriei,
243
diareei, colicilor şi crampelor RECOLTARE. Părţile aeriene ale
gastrointestinale fructele se pot consuma plantei (Lycopodi annotinumi) se
crude, cu rezultate bune. recoltează în luna august prin tăiere şi
nu prin smulgere. Se usucă la umbră. Se
păstrează în saci de pânză. Sporii
(Lycopodium sporae) se recoltează prin
CORNIŞOR tăierea sporilor şi aşezarea lor pentru
(Lycopodium annotinum L), fam. uscare în camere fără curenţi. Spicele se
Lycopodiaceae. Specie erbacee, aşează pe hârtie albă. Când se usucă
criptogamă, perenă, chamefită, spori degajaţi cad pe hârtie de unde de
circumpolar-boreală, întâlnită prin colectează.
muşchi, locuri umbroase şi umede din COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Din
molidişuri, locuri stâncoase, marginea părţile aeriene s-au izolat substanţe
râpelor, din etajul montan până la 1.800 flavonice şi alcaloizi asemănători cu cei
m altitudine, în M-ţii Maramureşului, din pedicuţă (Lycopodium. clavatum);
M-ţii. Bihorului, în restul Carpaţilor acestora li se adaugă alcaloizii
Orientali şi Meridionali; se mai numeşte anapodina şi izolicopodina. Sporii
brădişor, brâul vântului, netotă, părul conţin acizi graşi.
porcului, pedicuţă, piedica găinei; PROPRIETĂŢI
Germ: Schlangenmoos; Magh: Laza FARMACODINAMICE. Medicina
korpafü; Rus: Plain godovalâi. populară atribuie principiilor active din
Răspândită în Europa, Asia de Nord, plantă însuşirea de combatere a
Africa de Nord. alcoolismului şi tabacismului cronic.
ISTORIC. Cunoscut în medicina Sporii au fost utilizaţi ca sicativi în
populară din Antichitate ca având afecţiunile cutanate.
aplicaţii în tratamentul alcoolismului şi MEDICINA UMANĂ.
eczemelor. FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini pentru tratarea de alcoolism şi tabacism:
adventive. Tulpină târâtoare, lungă, din a) decoct, din o lingură pulbere plantă la
care se desprind numeroase ramuri o cană (250 ml) apă. Se fierbe 5 minute.
erecte, lungi de 1–3 cm, Se lasă acoperit 20 minute. Se strecoară.
repetat-ramificate, purtătoare a câte unui Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi; b)
singur spiculeţ. Frunze plane, extract alcoolic, din 5 g plantă uscată şi
lanceolat-liniare, acuminate, fin-dinţate, mărunţită la 500 ml alcool. Se lasă 14
fără aristă, cu nervaţiune pronunţată pe zile. Se strecoară. Se bea câte un păhărel
faţa inferioară, rar aşezate pe tulpină şi înainte de masă la prânz şi seara. Uz
ramuri, cu poziţie aproape orizontală. extern. Pentru tratarea de eczeme şi alte
Spic cilindric, sesil, lung de cca. 4 cm. boli de piele: sporii aplicaţi sub formă de
Sporii, de culoare galbenă; maturizare pulbere pe locurile afectate.
VII–IX.
COSTREI (Sorghum
halepense (L) Pers), fam.
Poaceae/Gramineae. Plantă erbacee,
perenă, geofită, întâlnită pe ternuri
cultivate, pârloage, adesea ruderală, mai
ales în stepă şi silvostepă; se mai
numeşte bălur, bălură, băluv, belengher,
calcai, costreie, costrei mic, dighie, fulg
de stuh, iarbă de Sudan, lupoaică,
măturiţă, mohor, oler, păpuşoaică, ulcă,
uler, vulpoaică, vulpoi; Bulg:
244
Kostriava; Germ: Wilde Mohrenhirse; CRĂIŢE (Tagetes patula
Magh: Fenyércirok; Rus: Gumai, Sorgo L), fam. Asteraceae/Campositae. Plantă
alepscoe. Răspândit în regiunea anuală, terofită, originară din Mexic,
mediteraneană. cultivată ca plantă ornamentală; se mai
ISTORIC. Plantă cunoscută bine şi numeşte boance, boance galbene, bofte,
de mult timp mai ales de agricultori care botănci, budiene galbene, budieni mari,
le creează probleme prin apariţia ei în bulgane, buruiene domneşti, butucaşi,
culturile legumicole. Face parte din grupa buzduci, cărăjele, cărojele, cărujele de
buruienilor policarpice. Se înmulţeşte iarnă, căşuliţi, cosoroabe, crăiţe pitice,
prin seminţe şi muguri din rizomi. crăiţele, crini, crini galbeni, fârfoane,
DESCRIEREA SPECIEI. Plantă cu ferfereni, ferfone, flori domneşti, flori
rizomi groşi de 7–8 mm, care cresc în galbene negruţe, flori tătăcăcioare,
adâncime până la 20–25 cm, stoloniferă. măchişele, garoafe, moşnegi, ocheşele,
Tulpină erectă, simplă, netedă, înaltă ochişele, ruji, rujiţe, săscute, şerpoaice,
până la 1–1,5 (2) m. Frunze linear svisdoage, ţigance, ţigănaşi, ţigănuşe,
lanceolate, plane, acuminate, glabre, cu ţigănuţe, vâzdoace, vâzdocuţe,
nervura mediană puternică, albă. Vagina vâzdoaşe, vizdoage; Engl: French
netedă. Ligula scurtă, dens păroasă. marigold; Franc: Oillet d’Inde; Germ:
Panicul piramidal ramificat, lung până la Bakutz, Boutschoiblam, Dotterblume,
20–25 cm. Spiculeţe lungi de 5 mm, Nägelblume, Herrisches Scheibchen,
dispuse câte 2–3, la bază acoperite cu Studentenblume, Zigeumernelken;
peri scurţi, cel sesil hermafrodit, cel Magh: Büdöske, Büdös rózsa,
mascul pedicelat. Paleea inferioară a Cigányszekfü, Kis oláh-virág, Orozska,
florii hermafrodite aristată, mai rar Török szekfü; Rus: Baratţî
nearistată. Spiculeţe laterale mascule, kupnoţvetkovâe. Răspândită în Mexic.
pedicelate, cu pedicelul fin păros. DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
Înflorire, VI–VII. Fruct cariopsă. erectă, înaltă de (15) 40–60 cm, puternic
ramificată de la bază, cu ramuri violete
sau roşii, nuanţate brunii. Frunze
alterne, opuse, penat sectate, cu lacinii
linear lanceolate, serate, cu dinţi fini
aristaţi. Flori galben aurii, cu nuanţe
brune roşiatice. Involucru cilindric.
Înflorire, VII–IX. Fructe achene.
CRESON (Lepidium
sativum L), fam.
Brassicaceae/Cruciferae. Plantă erbacee,
anuală, cultivată prin grădini, adeseori
sălbăticită (subspontană); se mai numeşte
bruncuţ, caprilemă, caprilon, cardamă,
cherdame, cretică de grădină, hrăniţă,
hrăniţel, hreniţă, hreniţel, măcriş de
grădină, resuche; Engl: Garden cress;
Franc: Cresson doré; Germ: Garten
RECOLTARE. Frunzele se
Kresse; Magh: Kerti zsázsa, Saláta
recoltează prin tundere cu foarfec, la 3-4
torma; Rus: Clopovnic posevnoi; Ucr:
cm deasupra punctului de inserţie. Se
Firuha. Răspândit spontan în Egipt, Asia
folosesc proaspete. Seminţele se
de Sud-Vest.
recoltează în a doua jumătate a lunii
ISTORIC. Planta este foarte veche
august.
în cultură. Seminţele sale au fost găsite în
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
piramidele egiptene. Cultivată mult mai Frunzele conţin apă (87,59–93,80% s. p)
ales ca plantă medicinală şi alimentară.
şi numeroase elemente chimice K, Ca, P
Planta cultivată provine din două specii şi Mg. Conţinutul de Ca este de 40 mg%
sălbatice, Lepidium silvestre şi Lepidium
s. p. iar de Fe, de 2,4 mg% g s. p. Dintre
sativum spinescens, cunoscute în trecut, compuşii organici, frunzele conţin
prima în Abisinia, Egipt, Arabia, Persia,
zaharuri (0,6 g% g s. p), celuloză (0,8 g
Tibet, iar a doua în Egipt, Siria şi % g s. p), proteină pură (1,3 g% g s. p),
Mesopotamia (Georgeta Enăchescu,
lipide (0,5 g% g s. p), acid ascorbic (38–
1984). Cultura a fost practicată în Grecia 96 mg% g s. p), caroteni (2,5 mg% g. s.
şi Roma antică. În România a fost şi este
p). În frunzele plantelor crescute la
cultivată sporadic de către amatori. întuneric s-a semnalat acid gliceric.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
Planta mai conţine acid sinapic, vanilic
pivotantă, subţire. Tulpină erectă, înaltă şi ferulic. Seminţele conţin acizi graşi
de 20–40 cm, cilindrică, glabră, simplă
saturaţi (17,7%), acid oleic (33,3%),
sau spre vârf ramificată, mai mult sau acid linolenic (23,9%), acid linoleic
mai puţin păroasă. Frunze bazale lirat
(17,7%), acid erucic (3,7%), substanţe
penate, cu lacinii dinţate sau mai adânc volatile (0,4%), sinapina, acid sinapic.
fidate. Frunze tulpinale inferioare de 1–2
După extragerea uleiului, în ceea ce
ori penat sectate, cu lacinii acuminat rămâne din seminţe, conţine proteină
dinţate. Frunze tulpinale mijlocii şi
brută (31,4 g% g s. u), celuloză (10,2 g
superioare mai mult sau mai puţin penat % g s. u), glucide (48,8 g% g s. u)
sectate, trifoliate sau numai dinţate, cele
(Georgeta Enăchescu, 1984).
supreme lineare. Flori mici albe, uneori PROPRIETĂŢI
roşiatice grupate în racem lax. Înflorire, FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
V–VII. Fruct siliculă turtită lat ovat ale plantei şi seminţele, conţin principii
eliptică, lungă de 5–5 mm, lată de 3–4 active cu acţiune depurativă,
mm, aripată începând din treimea antiscorbutică şi antispasmodică.
inferioară. Sămânţă ovoidală, Activează procesele de eliminare a
brun-roşcată, netedă. toxinelor din corp, pe cale
gastro-intestinală, renală şi prin
glandele sudoripare. Diminuează sau
înlătură spasmele apărute la nivelul
tractului gastrointestinal. Combate
scorbutul prin aprovizionarea
247
organismului cu vitamină C şi alte sau culcată, înaltă până la 40 cm, glabră
substanţe farmacodinamice. sau alipit-păroasă la bază. Frunze
MEDICINĂ UMANĂ. reniforme, cu 7–9 (13) lobi,
FITOTERAPIE. Uz intern. a) pentru semitriunghiulari sau semiorbiculari, pe
înlăturarea toxinelor din corp, înlăturarea margine dinţate, pe ambele feţe glabre
spasmelor gastrice şi intestinale precum sau păroase, cele bazale
şi tratarea de scorbut: frunze proaspete de lung-pedunculate şi dispuse în rozetă,
creson, consumate ca atare sau sub formă cele tulpinale mai mici. Toate au stipele
de salată, de 2-3 ori pe zi; b) decoct, din alungite. Flori mici, galbene-verzui, cu
o linguriţă seminţe la o cană ( 200 ml ) două rânduri de sepale, lipsite de petale,
cu apă. Se fierbe 5 minute. Se strecoară. grupate în inflorescenţe terminale,
Se bea conţinutul a 2-3 căni pe zi. glabre. Înflorire, V–IX. Fructe, nucule
mici
CREŢIŞOARĂ
(Alchemilla xanthochlora Rothm syn A.
vulgaris L. ssp. pratensis (Schmidt)
Camus), fam. Rosaceae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită, întâlnită prin
păşuni, fâneţe, pe stâncării, coaste
abrupte, albii de torenţi, rupturi de pantă,
margini de pădure, tufişuri din etajul
montan şi alpin; se mai numeşte
brumărie, creţărel, făină de in, pălaşcă, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
pleaşcă, rătunjir, umbra-muntelui, plantei (Alchemillae herba) se culeg pe
umbrarul-doamnei; Engl: Lady’s mantle; timp frumos, în timpul înfloririi iunie–
Franc: Manteau de Notre Dame; Germ: iulie. Se taie întreaga parte aeriană sub
Frauenmantel; Magh: rozeta de frunze. Se usucă la umbră, în
Boldogasszon-pulástja, Erdei palástfü; strat subţire, fără ase întoarce. Uscarea
Pol: Hadynnyk prywratnik; Rus: artificială la 40oC. Fructele (Achemillae
Manjetka obâcnovennaia; Ucr: fructus) se recoltează când ajung la
Perevertneţa. Răspândită în Europa şi maturitate.
Asia. COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Puţin
ISTORIC. Numele genului studiată. Conţine tanin (6–8%) care prin
Alchemilla, derivă de la cuvântul hidroliză dă acid elagic şi luteic; mai
alchymia, cu referinţă la alchimişti care conţine substanţe grase formate din acid
atribuiau acestei plante proprietăţi palmitic şi stearic, fitosteroli, săruri
miraculoase. Acest nume a fost întâlnit minerale şi alţi compuşi a căror
mai întâi la botanistul Hieronymus Bock, structură nu a fost încă definită (Fl.
mort în anul 1498. Cunoscută din Crăciun, O. Bojor, M. Alexan, 1976).
vechime de oamenii satelor care o PROPRIETĂŢI
foloseau în scopuri medicinale. În sudul FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
Transilvaniei, frunzele se puneau pe ale plantei prezintă importanţă în
bube, iar fierte în lapte se luau contra medicina umană şi veterinară.
durerilor de cap. În satele subcarpatice Principiile active din plantă au
din Muntenia ceaiul se bea pentru venin, proprietăţi astringente, diuretice,
adică pentru afecţiuni digestive cu antiinflamatoare, antihemoragice,
regurgitaţii amare. antidiareeice, stomahice, cicatrizate.
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom Acţiunea astringentă provocată de tanin,
brun, din care pornesc numeroase precipită proteinele din conţinutul
rădăcini adventive subţiri. Tulpină erectă intestinal şi provoacă diminuarea
248
afecţiunilor inflamatorii acute, eliminând sticluţe mici. Se unge rana pe întreaga
stările diareice şi durerile abdominale. suprafaţă. 2. Pentru tratarea laringitelor,
Principiile active pure pe care la conţine stomatitelor: infuzie, din 2–3 linguriţe
acţionează asupra epiteliului renal plantă uscată şi mărunţită peste care se
mărind excreţia şi secreţia de urină; toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
diminuează sau opreşte hemoragia, Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
stimulează procesul de epitelizare strecoară. Se face gargară de mai multe
(vindecare) a rănilor, stimulează secreţia ori pe zi, din care una seara înainte de
glandelor salivare, gastrice, intestinale, culcare.
pancreatice ţi hepatice, favorizând MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
digestia. Principiile active ale plantei au intern. Pentru tratarea enteritelor,
efecte terapeutice complexe favorabile în gastroenteritelor, afecţiunilor renale,
tratamentul metroragiilor, în fixarea cistitelor hemoragice: a) infuzie, din 5–
sarcinilor, în pregătirea intervenţiilor 10 g plantă uscată şi mărunţită peste
chirurgicale ORL. Folosită pentru care se toarnă 100 ml apă în clocot. Se
tratarea diareei, hemoroizilor, lasă acoperită 10–15 minute. Se
stomatitelor, stimulare digestivă, strecoară. Se răceşte şi se administrează
tulburări menstruale, afecţiuni ale prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b)
organelor pelviene, indispoziţii la vârsta decoct, din 5–10 g plantă uscată şi
menopauzei, cardiopatie, febră, arsuri, mărunţită la 100 ml apă. Se fierbe 5–10
insomnii, obezitate. La animale se minute la foc domol. Se strecoară. Se
foloseşte pentru tratarea enteritelor, răceşte şi se administrează prin breuvaj
gastroenteritelor, afecţiunilor renale şi bucal. Dozele de tratament: animale
cistitelor hemoragice. mari (cabaline, taurine), 20–50 g;
MEDICINĂ UMANĂ. animale mijlocii (ovine, caprine,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. porcine), 5–15 g; animale mici (pisici,
Empiric, pentru tratarea hemoroizilor, câini, păsări), 1–2–3 g. Uz extern.
metroragiei şi diareei: infuzie, din 1–2 Pentru tratarea plăgilor, plăgilor
linguriţe plantă uscată şi mărunţită peste hemoragice, inflamaţiilor acute: infuzie
care se toarnă o cană (250 ml) cu apă în sau decoct din 10 g plantă uscată şi
clocot. Se lasă acoperită 10 minute. Se mărunţită, pregătite ca mai sus. Se fac
bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. 2. Pentru spălături locale cu un pansament steril.
tratarea scorbutului: suc proaspăt stors Se aplică cataplasme prin îmbibarea
din plantă. Se bea conţinutul a câte o pansamentului în infuzie sau decoct.
jumătate de păhărel. 3. Pentru stimularea OBSERVAŢII. În ultimul timp se
poftei de mâncare (anorexie): infuzie în utilizează în fitoterapie produsul
vin, din 1 linguriţă fructe (nucule), peste Alchemillae alpinae provenind de la
care se toarnă o cană sau un pahar cu vin speciile alpine de creţişoară: Alchemilla
fierbinte. Se lasă acoperită 10–15 minute. conjuncta, A. glaberrima, A. glauscens,
Se strecoară. Se bea înainte de masă. 4. A. mollis. Efectul terapeutic este acelaşi
Pentru tratarea de tulburări menstruale, ca la specia precedentă.
afecţiuni ale organelor pelviene,
indispoziţii la vârsta menopauzei,
cardiopatie, febră, arsuri, insomnii, CREŢUŞCĂ
obezitate: infuzie, din 1–2 linguriţe (Filipendula ulmaria (L) Maxim), fam.
plantă uscată şi mărunţită peste care se Rosaceae. Plantă erbacee, perenă,
toarnă o cană (250 ml) de apă în clocot. hemicriptofită, întâlnită la altitudinile de
Se lasă acoperită 15–20 minute, se 300–900 m, prin zăvoaie, pajişti umede
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe cu vegetaţie înaltă, mlaştini cu sau fără
zi. Uz extern. 1. Pentru vindecarea turbă, la marginea râurilor, în şanţuri,
rănilor: balsam, obţinut din plantă şi ulei. buruienişuri, mai ales în zona forestieră
Se lasă la macerat 10–15 zile. Se trage în a fagului; se mai numeşte aglică, aglice,
249
barba caprei, borş, caprifoaie, pepenică, COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
răcoane, răcuşor, stântânică, taulă, Frunzele şi florile conţin ulei volatil,
teişor; Franc: Reine des prés; Germ: hiperină, avicularină, spireozid,
Echtes Mädesüss; Magh: Réti legyezöfü; izosalicină, aldehidă salicică, vanilină,
Rus: Labaznik, Labaznik viazolistnâi. heliotropină, ceruri, taninuri, substanţe
Răspândită în Europa, Asia. minerale.
ISTORIC. Numele Filependula PROPRIETĂŢI
derivă de la latinescul filum = fir, şi FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
pendula = atârnător, referitor la tuberculii ale plantei au importanţă terapeutică în
rădăcinilor care atârnă pe nişte rădăcini medicina umană şi veterinară, cultă şi
subţiri când sunt scoşi din pământ. Planta tradiţională. Principiile active din plantă
este cunoscută din Antichitate. Dacii o au proprietăţi antireumatismale,
numeau laxóne, răcioane, răcoáne, diuretice, astringente, tonice,
taulă. Ea a fost folosită de medicina antihidropice, diaforetice,
populară pentru tratarea de obralţ antiinflamatoare. Acţiunea diuretică se
(erizipel), vătămătură (hernie, afecţiuni datorează flavonoidelor, iar cea
interne cu crize acute) etc. antireumatismală gaulterozidei şi
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom spireinei, ai căror agliconi sunt derivaţi
orizontal, noduros din care pornesc ai acidului salicilic. Flavonoidele
rădăcini adventive, filiforme. Tulpină acţionează asupra epiteliului renal
erectă, glabră, unghiulară, roşcată, înaltă mărind excreţia şi secreţia de urină.
până la 120 cm, de obicei simplă. Frunze Folosită la om ca adjuvant în
penate cu 3–5 foliole perechi din care cea tratamentul reumatismului articular
terminală este mai mare şi prevăzută cu acut, în ascită ca diuretic şi diaforetic
3–5 lobi palmaţi, faţa superioară glabră, (produce transpiraţie). La animale este
cea inferioară alb-păroasă, pe margine indicată în stări reumatismale, stări a
serate; stipele mari, incis-serate. Flori frigore şi afecţiuni renale.
albe-crem dispuse în cime multiflore. MEDICINĂ UMANĂ.
Înflorire, VI–VIII. Fructe, polifolicule FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
mici răsucite în spirală, brunii. tratarea de ascită, erupţii tegumentare,
nevralgii, combaterea febrei, reumatism,
hemoroizi, ciclu menstrual abundent,
eliminarea uraţilor din organism:
infuzie, din ½ linguriţă până la 1
linguriţă pulbere plantă peste care se
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
Se lasă acoperită 5–10 minute. Se
strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe
zi. 2. Pentru tratarea diareei: decoct, din
o mână (20–60 g) rădăcină mărunţită la
1 litru de apă. Se fierbe 15–20 minute.
RECOLTARE. Părţile aeriene ale Se strecoară. Se bea dimineaţa şi seara
plantei (Ulmariae herba) se recoltează în câte o ceaşcă sau o cană (200 ml). Uz
perioada înfloritului pe timp frumos, extern. 1. Pentru tratarea rănilor, având
după ora 10. Se usucă la soare în strat efect de accelerare a vindecării lor:
subţire. Uscarea artificială la temperaturi decoct, din rădăcină pregătită ca mai
peste 35oC. Rădăcina (Ulmariae radix) se sus. Se fac tamponări locale. 2. Pentru
recoltează cu cazmaua toamna (IX–X). tratarea reumatismului: infuzie sau
Se spală într-un curent de apă. Se taie în decoct, din 1–3 g rădăcină uscată şi
bucăţi mici. Se usucă în poduri acoperite mărunţită la 100 g apă. Se fierb 15
cu tablă. minute în cazul decoctului sau se lasă la
infuzie 30–40 minute. Se strecoară. Se
250
aplică comprese pe articulaţiile reumatice staminelor de crin în sticlă cât ca să o
dureroase. umple, se turna apă, se astupa ermetic şi
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz se lăsa la macerat. Petele de pe faţă se
intern. Se practică tratamente în stări tratau cu petalele ţinute în alcool. Pentru
reumatismale, în stări a frigore, afecţiuni durerile interne se pregătea o tinctură
renale: infuzie, din 3–5 g plantă uscată şi din floarea întreagă. Pentru curăţirea
mărunţită peste care se toarnă 100 ml apă sângelui se lua ceai din flori de crin.
în clocot. Se lasă acoperită 30–40 minute. Pentru tratarea de poală albă (leucoree)
Se strecoară. Se răceşte şi se florile de crin în amestec cu sulfină albă,
administrează prin breuvaj bucal (se trifoi alb şi rădăcină de bujor se fierbeau
toarnă pe gât). Dozele de tratament: şi se făceau spălături vaginale. Bulbul de
animale mari (cabaline, taurine), 10–30– crin fiert se punea pe umflături, pe
50 g; animale mijlocii (ovine, caprine, furuncule şi pe pieptul bolnavului de
porcine), 3–6 g; animale mici )pisici, tuse. Bulbul mai era folosit la prepararea
câini, păsări), 0,5–1–2 g. unei alifii pentru creşterea sprâncenelor.
Bulbul se pisa, se punea într-un vas mic
cu o lumânare de seu şi se fierbeau. Se
CRIN ALB (Lilium lăsa să se răcească. Se lua seul curat de
candidum L), fam. Liliaceae. Plantă deasupra şi se spăla în apă. Acesta
erbacee, perenă, bulboasă, cultivată ca servea la unsul sprâncenelor în fiecare
plantă ornamentală; se mai numeşte crin seară înainte de culcare (V. Butură,
de grădină, lilie, lilie albă, liliom, liliom 1979).
alb, lilioane, liliu, muşcată, piparoase, DESCRIEREA SPECIEI. Bulb
stânjenei albi, zambac; Engl: White lily; ovoidal, galben sau albicios, cu
Franc: Lis, Lis blanc; Germ: numeroşi solzi. Încep să vegeteze în
Kaiserkrone, Weisse Lilie; Magh: Fehér septembrie. Tulpină erectă, plină, verde,
liliom, Liliom virág, Szüz virág; Rus: înaltă de 60–80 (150) cm. Frunze
Lilia cisto-belaia. Răspândit probabil ca glabre, cele bazale dispuse în rozetă,
plantă indigenă în regiunea peţiolate, apar toamna; cele tulpinale,
mediteraneană orientală, adesea alterne, numeroase, sesile. Flori albe,
subspontană; după unii autori spontan şi imaculate, mari, infundibuliforme, lung
în Balcani. pedicelate, puternic şi frumos
ISTORIC. Lilium este numele mirositoare, grupate în racem terminal;
plantei la romani. Planta a fost cunoscută perigon cu foliole ovat-lanceolate;
prin anii 2800 îHr şi luată în cultură în androceu din 6 stamine cu filamente
Asia, America de Nord, Europa. În linear-filiforme, antere galbene, mari;
România a fost adusă din Asia Mică de gineceu cu ovar lung (12–18 mm), stil
către turci şi cultivată pentru prima dată lung (50–55 mm) şi stigmat capitat,
în anul 1545. A fost folosit ca plantă mare. Înflorire, V–VI. Capsulă ovoidală.
ornamentală, iar de medicina populară
contra durerilor de ochi, a bubelor şi a
altor boli. Frunzele de crin se puneau pe
tăieturi, răni şi arsuri ca să grăbească
vindecarea. Petalele unse cu miere erau
puse pe tăieturi şi pe buba neagră
cunoscută şi sub numele de beşica cea
rea (cărbune, antrax) pentru a le vindeca.
Afecţiunile bucale se tratau cu lapte dulce
în care se fierbeau petalele de crin.
Laptele se ţinea în gură. Durerile de ochi
se tratau cu apa de crin. Aceasta se RECOLTARE. Florile (Liliumae
pregătea prin introducerea petalelor şi candidumi flos) şi frunzele (Liliumae
251
candidumi folium) se recoltează în mai– ca sedativ asupra inimii şi sistemului
iunie. Se usucă separat în strat subţire, la nervos central: decoct, din 10 g bulbi
umbră, de preferat în poduri acoperite cu proaspeţi sau 30 g bulbi uscaţi la o cană
tablă. Se păstrează în pungi de hârtie. (250 ml) cu apă. Fierberea se face
Bulbii (Liliumae candidumi bulbus) se într-un vas acoperit timp de 10–15
recoltează toamna, la sfârşitul perioadei minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
de vegetaţie. Se folosesc cruzi sau uscaţi. 2 căni pe zi la o oră după masa
PROPRIETĂŢI principală. Uz extern. 1. Pentru tratarea
FARMACODINAMICE. Florile, frunzele panariţiului, abceselor, furunculozelor:
şi rădăcina au utilizări în medicina cataplasme, cu bulb copt sau fiert
umană şi veterinară. Tepalele florilor şi aplicate pe zona afectată; se bandajează.
frunzele au proprietăţi antiseptice, 2. Pentru cicatrizarea rănilor şi arsurilor,
bactericide şi cicatrizante. Bulbul posedă în inflamaţii ale urechii externe, otite:
principii active cu rol sedativ, antifebril, macerare, în alcool sau ulei a tepalelor.
sudorific, antibiotic şi galactogen. Se pregăteşte în părţi egale. Cantitatea
Principiile active din tepalele florilor şi de tepale puse într-o sticlă să fie
frunze, au proprietatea de a distruge acoperite cu alcool 70o sau ulei de
microorganismele (bacteriile); grăbesc floarea-soarelui. Se lasă la macerat 10
procesul de vindecare a rănilor, zile, după care se strecoară. Rănile şi
favorizând procesul de epitelizare. arsurile se ung. Durerile de urechi (otita)
Principiile active din bulbi diminuează se tratează astfel: în conductul auditiv
excitabilitatea nervoasă, acţionează extern se pun câteva picături, apoi se
asupra centrului tusei inhibând astupă cu un dop de vată. 3. Pentru
declanşarea ei; are efecte sedative asupra tratarea durerilor de ochi: extracţie,
inimii şi sistemului nervos central; pregătită din tepale proaspete şi apă.
reduce sau înlătură febra; provoacă Tepalele se pun într-o sticlă, peste care
transpiraţie (sudoraţie); omoară se toarnă apă rece. Se astupă bine şi se
microorganismele (microbii) şi împiedică lasă la macerat 8–10 ore. Se strecoară.
înmulţirea lor dacă eventual pătrund în Se aplică spălături locale folosindu-se un
organism; stimulează secreţia glandelor tampon cu vată.
mamare. În medicina umană tepalele MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
sunt folosite în tratarea rănilor, arsurilor, intern. Pentru tratarea stărilor febrile,
inflamaţiilor urechii externe, otitelor, stărilor a frigore, mastitelor şi în
durerilor de ochi. Bulbul este folosit agalaxie: macerat, din flori, frunze şi
pentru ameliorarea tusei uscate provocate bulbi sub acţiunea apei reci, 30–40
de inflamaţiile căilor respiratorii minute. Procedeul asigură extragerea
superioare, în faza de debut (faringita principiilor active. Se strecoară. Se
acută); acţionează asupra inimii şi administrează prin breuvaj bucal (se
sistemului nervos central cu un puternic toarnă pe gât). Dozele de tratament:
efect sedativ. Recomandat în stări de animale mari (taurine), 100–150 g;
agitaţie nervoasă, cu insomnii sau somn animale mijlocii (ovine, caprine), 50–60
neliniştit, cu coşmaruri, palpitaţii g. Uz extern. Pentru tratarea plăgilor:
cardiace, stări de nelinişte şi tulburări de macerat, din flori şi frunze sub acţiunea
memorie. Medicina veterinară foloseşte apei reci, 30–40 minute. Cu soluţia
planta intern în stările febrile, stările a obţinută se fac spălături locale
frigore, mastite şi în agalaxie. Extern în folosindu-se un pansament steril. Rol
tratarea plăgilor ca antiseptic şi antiseptic şi cicatrizant.
cicatrizant.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru CRIN DE PĂDURE
tratarea inflamaţiilor căilor respiratorii (Lilium martagon L), fam. Liliaceae.
superioare exteriorizate prin tuse uscată, Plantă erbacee, perenă, geofită, întâlnită
252
prin păduri de foioase, prin fâneţe şi obovoidală, cu 6 muchii. Seminţe
locuri stâncoase, de la câmpie până în comprimate, brune-deschis, cu suprafaţa
regiunea montană, pe teritoriul rugoasă.
majorităţii judeţelor ţării; se mai numeşte
aior, aişor, aişor de câmp, aişor de
pădure, ai de pădure, alior, cealma
turcească, crin, crin pestriţ, crin
sălbatic, fiere, leurdă, leurdel, lilie,
răsfug, răsfug de oi, untişor, usturoiel,
usturoiţă. Răspândit în Europa, Asia.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
Antichitate. Dacii îi spuneau
aibustronela, aib-usturoiel, usturoiel,
leurdel (I. Pachia Tatomirescu, 1997).
Aceste nume ale plantei se păstrează şi PROPRIETĂŢI
astăzi în unele zone din ţară. Pe alocuri a FARMACODINAMICE. Principiilor
fost cultivată ca plantă decorativă. În active din plantă i se atribuie proprietăţi
medicina populară umană s-a folosit ca diuretice, emenagoge, emoliente şi
diuretic, emenagog, emoliant şi rezolutiv. rezolutive. Acţionează asupra epiteliului
În medicina populară veterinară bulbul, renal mărind cantitatea de urină
pisat şi amestecat cu pucioasă, se dădea eliminată în timp. Favorizează apariţia
la vaci, mai ales la cele care aveau lapte ciclului menstrual întârziat. Relaxează
slab, ca să prindă smântână groasă şi ţesuturile şi diminuează starea
untul să fie galben. Contra răsfugului la inflamatorie. Medicina populară umană
oi (cărbune veterinar) bulbul se pisa, se folosesc bulbii sau tepalele florilor în
amesteca cu usturoi şi se da animalului bolile renale, inflamaţii ale căilor
pentru combaterea acestei boli. Crinul a respiratorii şi inflamaţiile din urechi, în
mai fost folosit de gospodine pentru arsuri şi răni. Medicina populară
vopsitul lâni în negru (V. Butură, 1979). veterinară, folosesc florile şi frunzele
DESCRIEREA SPECIEI. Bulb pentru tratarea febrei la animale,
ovoidal format din numeroşi solzi mastitelor şi a galaxiei, a plăgilor etc.
cărnoşi. De la baza bulbului se desprind MEDICINĂ UMANĂ.
numeroase rădăcini, unele din ele adesea FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
contractile. Alte rădăcini subţiri se pentru tratarea de boli renale, a
formează pe tulpină, deasupra bulbului. inflamaţiilor căilor renale, a
Tulpină erectă, dreaptă, înaltă de 60–80 inflamaţiilor căilor respiratorii
(150) cm, în părţile inferioară şi superioare exteriorizate prin tuse:
superioară nudă, în rest cu perişori scurţi, decoct, din bulbi proaspeţi sau 10 g
uneori răsfrânţi. Frunze lanceolate sau bulbi uscaţi la o cană (250 ml) cu apă.
alungit-lanceolate, alterne către vârf, la Se fierbe într-un vas acoperit timp de 10
mijlocul tulpinii verticilate, glabre. Flori minute la foc domol. Se strecoară. Se
roz, roşiatice sau violacee, punctate cu bea conţinutul a 2 căni pe zi la o oră
purpuriu închis, nutante, cu miros după masa principală. Uz extern.
specific, grupate într-un racem terminal Empiric, pentru cicatrizarea rănilor,
lax; perigon, din 6 tepale curbate în arsurilor, vindecarea inflamaţiilor din
afară, atenuate la bază, cu foveolă urechi: macerat, în ulei sau alcool a
nectariferă mai mult sau mai puţin tepalelor recoltate de la floare. Se
alungită; androceu, din 6 stamine, cu pregăteşte în părţi egale. Tepalele
filamente lungi de 20–30 mm, terminate introduse într-o sticlă să fie acoperite cu
cu antere lineare roşii; gineceul, din ovar ulei de floarea soarelui sau alcool de 70 o.
alungit, cu stil şi stigmat capitat, trilobat. Se lasă la macerat 14 zile. Se foloseşte la
Înflorire, V–VI. Fruct, capsulă nevoie. Se ung locurile afectate.
253
Inflamaţiile din ureche se tratează cu sau mai sus de mijloc, rar solitară,
picături cărora li se dau drumul în glabră, cu părţile tinere
conductul auditiv şi apoi se poartă un păienjeniu-păroase. Frunze sectate,
tampon cu vată. glabre sau slab-păienjeniu-păroase. Flori
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz galbene, tubuloase, grupate în calatidii
intern. Pentru tratarea stărilor febrile, fără flori marginale (radiante) evidente.
stărilor a frigore, mastitelor şi în a Înflorire, III–XI. Fructe, achene
galaxie: macerat, din flori, frunze şi bulbi cilindrice, fin-brăzdate, pubescente,
sub acţiunea apei reci, 30–40 minute. prevăzută cu papus foarte fin.
Procedeul asigură extragerea principiilor
active. Se strecoară. Se administrează
prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât).
Dozele de tratament: animale mari
(taurine), 100–150 g; animale mijlocii
(ovine, caprine), 50–60 g. Uz extern.
Pentru tratarea plăgilor: macerat, din
flori şi frunze sub acţiunea apei reci, 30–
40 minute. Cu soluţia obţinută se fac
spălături locale folosindu-se un
pansament steril. Rol antiseptic şi
cicatrizant.
CRUŞĂŢEA (Barbarea
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
vulgaris R. Br), fam.
Brassicaceae/Cruciferae. Plantă erbacee, plantei (Barbari herba) se recoltează în
bienală, rar perenă, terofită, timpul înfloritului, după ce s-a ridicat
hemicriptofită, întâlnită în locuri umede roua, cel mai bine după ora 11. Se usucă
şi umbroase din fâneţe, în lungul râurilor, la umbră, de preferat în poduri acoperite
livezi, uneori ruderală, de la câmpie până cu tablă, în strat subţire. Se păstrează în
în regiunea montană. Se mai numeşte săculeţ de pânză.
PROPRIETĂŢI
bărbişoară, bărbuşoară, crudeţie,
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
cruzăţea, frunza voinicului; Franc:
ale plantei sunt folosite în medicina
Herbe de Saint-Barbe, Girarde jaune;
umană tradiţională ca diuretic,
Germ: Gemeine Winterkresse,
antiscorbutic, stimulator al poftei de
Kälberblume; Magh: Borbálafü,
mâncare, curăţitor şi vindecător al
Közönséges borbálafü, Téli tormafü; Pol:
rănilor. Principiile active acţionează
Rzezurcha zineva; Rus: Surepka
asupra epiteliului renal mărind
obâknovennaia; Sârbo-Cr: Barica.
cantitatea de urină eliminată în timp.
Răspândit în Europa, Asia, America de
Combate scorbutul probabil prin
Nord. Introdusă în Africa, Australia,
cantitatea de vitamina C pe care o
Noua Zeelandă.
conţine. Determină secreţia glandelor
ISTORIC. Numele Barbarea, vine
salivare, a bilei şi a sucului pancreatic.
de la numele Sf. Barbara care trăia în
Nicomedia, localitate din Asia Mică, în
255
Stimulează epitelizarea, grăbind (V. Butură, 1979). Scoarţa de cruşin este
vindecarea rănilor. înscrisă în Farmacopeea Română IX.
MEDICINĂ UMANĂ. DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru înaltă până la 5 m, cu scoarţa netedă,
tratarea scorbutului: suc proaspăt, se lucioasă, cenuşie. Lujerii bruni sau
obţine cu aparatul de scos sucuri din bruni-cenuşii, cu numeroase lenticele
plante, sau prin zdrobirea şi stoarcerea alungite, albicioase sau gălbui. Frunze
plantei. Se bea câte o jumătate de păhărel lat-eliptice, scorţoase, lucioase, cu
pe zi. 2. Pentru stimularea poftei de marginea întreagă, arcuite, pubescente
mâncare: infuzie, din 1 linguriţă seminţe pe nervuri. Flori mici, albe-verzui,
peste care se toarnă o cană (200 ml) cu hermafrodite, grupate până la 10 în cime
vin fierbinte. Se lasă acoperită 10–15 axilare. Înflorire, V–VII. Fructe, drupe
minute. Se strecoară. Se bea o jumătate sferice, verzi la început, apoi roşii şi
de cană înainte de masă. Uz extern. violet-negricioase când ajung la
Pentru vindecarea rănilor: macerat în maturitate deplină. Conţin 2–3 seminţe
ulei; planta proaspătă se zdrobeşte şi se comprimate. Lăstăreşte şi drajonează.
acoperă cu ulei. Se lasă 10–15 zile. Se
strecoară uleiul în sticluţe mici. Este un
foarte bun medicament balsamic.
CRUŞÂN (Frangula
anuls Mill. syn Rhamnus frangula L),
fam. Rhamnaceae. Arbust indigen,
întâlnit în păduri de luncă, zăvoaie, pe
malul apelor, mlaştini, comun la câmpie
şi dealuri, sporadic în regiunile montane; RECOLTARE. Scoarţa (Frangulae
se mai numeşte crasici, crasci, crăşei, cortex) se recoltează de pe ramurile de
crăsici, cruşei, crusiu, lemn câinesc, 2–4 ani, prin martie–aprilie, când încep
pasachină, paţachină, săbiş, sălchiş; să se dezvolte frunzele. Ea trebuie să fie
Engl: Alder buckthorn, Black dogwood; netedă, fără crăpături. Se detaşează
Franc: Nerprun, Bourdaine; Germ: ramurile şi se fac inelări de 20–30 cm
Faulbaum; Magh: Büdös cseresznye, obţinându-se fragmente tubulare.
Büdösfa, Ebsefa, Kutyabenge, Uscarea se face într-un singur strat la
Puskaporfa; Rus: Kruşinnik lomkii, umbră, de preferat în poduri acoperite cu
Lomkia kruşnia; Ucr: Krusenn. tablă. Uscarea artificială la 100 oC (şoc
Răspândită în Europa, Asia. termic), sau 40oC, pentru a fi aptă
ISTORIC. Planta este cunoscută din prelucrării. Condiţii tehnice de
Antichitate. La Theophrastos şi recepţie. Produsul să se prezinte sub
Dioscorides planta era numită rhamnos. forma unor fragmente tubulare sau sub
K. Linné numeşte această specie formă de jgheab, lung de 25–30 cm; se
Rhamnus frangula, de la cuvântul celtic admit ca impurităţi: scoarţă cu interiorul
ram = tufos, arbust. Mai târziu (1768) înnegrit, maximum 3%; scoarţa cu
Ph. Miller (1691–1771) îi schimbă resturi de lemn, maximum 1%; corpuri
numele ştiinţific în Frangula alnus. Din străine organice, maximum 1%; corpuri
timpuri străvechi moşii şi strămoşii noştri minerale, maximum 0,5%; umiditate,
au folosit scoarţa acestui arbust ca maximum 13%. Atenţie! Scoarţa nu se
purgativ. În Munţii Apuseni, la Sălciua, foloseşte imediat după recoltare, ci după
decoctul din scoarţa galbenă de sub coajă ce, în prealabil, este bine uscată la 100 oC
se dădea celor smintiţi de cap, de
gânduri, din blestem, ori ca afurisenie
256
şi după 1 an dacă este uscată la umbră, folosindu-se un tampon cu vată.
altfel produce colici. Atenţie! Administrarea internă a mai
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. mult de 7-10 zile a acestei plante, poate
Principiile active sunt antrocenozide duce la proliferarea cancerului colono-
(frangulozida, glucofrangulozida) şi rectal preexistent (O. Bojan, O. Popescu,
agliconii lor, acidul crizofanic, tanozide, 2001).
ceruri, steroli, flavonoide şi săruri MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
minerale. intern. Pentru tratarea constipaţiilor
PROPRIETĂŢI cronice: a) decoct, din 50 g pulbere
FARMACODINAMICE. Scoarţa scoarţă (4 linguri) la 500 ml apă
arbustului are importanţă terapeutică în fierbinte. Se lasă acoperită 30 minute. Se
medicina umană şi veterinară. Principiile fierbe 15–30 minute la foc domol. Se
active au acţiune colagogă – stimulează strecoară. Se lasă la răcit. Se
contracţia vezicii biliare şi evacuarea administrează prin breuvaj bucal (se
bilei în intestin, coleretic – stimulează toarnă pe gât); b) infuzie, din 50 g
secreţia bilei la nivelul ficatului; creşte pulbere scoarţă, peste care se toarnă 500
peristaltismul intestinului gros fiind ml apă în clocot. Se lasă acoperită 60
laxativă sau purgativă în funcţie de doză. minute. Se strecoară. Se administrează
Medicina veterinară foloseşte scoarţa prin breuvaj bucal; c) pulbere scoarţă, se
pentru efectul ei purgativ şi laxativ în administrează prin breuvaj bucal.
constipaţiile cronice. Efectele Dozele de tratament: animale mari
carcinogenetice ale plantei se află în curs (cabaline, taurine), 100–250–400 g;
de cercetare. animale mijlocii (ovine, caprine,
MEDICINĂ UMANĂ. porcine), 5–15–20 g; animale mici
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru (pisici, câini), 2–10 g. Se calculează 1
tratarea constipaţiei, angiocolitelor, g/kg corp. Extract fluid: animale mari,
dischineziei biliare, combaterea viermilor 200–300–500 g; animale mijlocii 10–
intestinali: a) infuzie, din 1 lingură 30–100 g; animale mici 5–15 g. Dozele
pulbere scoarţă sau scoarţă bine de extract uscat sunt de 4–5 ori mai
fragmentată la o cană (200 ml) cu apă în mici. Acţiune purgativă, laxativă. Uz
clocot. Se lasă acoperită 30 minute, apoi extern. Pentru tratarea râiei şi
se fierbe 15–20 minute la un foc domol. zgârieturilor la animale: alifie, din
Se bea călduţ, seara la culcare, în pulbere scoarţă, oţet şi unt. Se pun
constipaţii puternice se poate bea şi într-un vas şi se fierb uşor. Se amestecă
dimineaţa o cană; b) pulbere scoarţă, se bine, se lasă la răcit. Se ung zonele
pot lua 2–3 vârfuri de cuţit pe zi. 2. afectate.
Pentru tratarea hemoroizilor: decoct, din
1 lingură pulbere scoarţă sau scoarţă bine
fragmentată la o cană (200 ml) cu apă. Se
fierb 4 minute la foc domol. Se lasă să se CUCUTA (Conium
răcească până la călduţ. Se strecoară. Se maculatum L), fam.
bea o cană dimineaţa pe stomacul gol şi Apiaceae/Umbelliferae. Plantă erbacee,
alta seara la culcare. Planta se foloseşte hibernantă, bianuală, hemiterofită,
în ceaiurile PLAFAR pentru tratarea toxică, cu miros respingător de şoareci,
leucoreei, obezităţii şi pentru eliminarea întâlnită prin locuri ruderale,
din organism a produselor toxice prin necultivate, printre ruine, marginea
diureză şi transpiraţie (depurative). Uz grădinilor, pe lângă aşezările omeneşti,
extern. Pentru tratarea scabiei (râie): prin şanţuri, locuri gunoite, comună în
decoct, din 3–4 linguriţe pulbere scoarţă întreaga ţară, din zona stepei până în
la o cană cu apă (250 ml). Se fierbe 15 regiunea montană (etajul fagului); se
minute. Se lasă acoperită 7–10 ore. Se mai numeşte angelică, bolihlavă,
strecoară. Se spală locurile afectate buciniş, busuioc, cornută, cucută mare,
257
dudău, dudac, dulac, dudunis; Engl: erectă, cilindrică, fin striată, fistuloasă,
Hemlock; Franc: Ciguë; Germ: albăstrui-pruinoasă, adesea roşiatic
Blutschierling, Flecken-Schierling, brunii pătată, puternic ramificată, înaltă
Gefleckter, Gartenschierling, de 0,5–2,5 m. Frunze verticilate, câte
Hundspetersile; Magh: Foltos bürök, trei, 2–4-penat sectate, triunghiular
Büdös büröc, kukute; Rus: Omeg ovate, cu peţiolul cilindric, canaliculat,
piatnistâi. Răspândită în Europa şi Asia. lungi până la 50 cm; frunzele superioare
ISTORIC. Numele Conium provine mai mici, sesile, mai puţin sectate. Flori
de la grecescul konós = ameţitor, albe, grupate în umbele foarte
învârtitor, referitor la efectele toxice ale numeroase; foliole involucrale
acestei plante. Planta este cunoscută din numeroase, triunghiular lanceolate,
Antichitate. Theophrastos şi Dioscorides, ascuţite, cu marginea membranoasă;
oameni de ştiinţă ai antichităţii, o foliolele involucelelor 3–6, ovat
numeau konós. Deşi otrăvitoare, din lanceolate, la bază uşor concrescute.
vechime, oamenii care au trăit pe aceste Înflorire, VI–VII. Fruct ovoidal, brun
locuri şi apoi, moşii şi strămoşii noştri verzui suriu.
i-au dat diferite folosinţe medicinale.
Frunzele de cucută erau reputate ca fiind
calmante, mai cu seamă pentru abcese,
făcându-se cu ele oblojeli. Durerile de
şale se tratau cu planta pisată, amestecată
cu oţet şi undelemn, apoi îngroşată cu
făină de mei şi mai târziu de grâu. Pasta
obţinută se punea între două pânze şi se
aplica pe zona dureroasă, sau direct pe
piele şi apoi se lega. Contra gâlcilor,
sămânţa de cucută se prăjea în seu, se
întindea pe o petică (bucată de pânză) şi RECOLTARE. Se face la nevoie în
se înfăşura la gât. Durerile de picioare se lunile iunie-august. Părţile recoltate se
tratau cu rădăcinile fierte împreună cu folosesc proaspete.
rădăcinile de cicoare. Zeama obţinută se COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Toate
folosea la îmbăierea zonelor dureroase. organele plantei conţin alcaloizi în
Durerile abdominale şi balonările erau procente variate, 0,05% în rădăcini şi în
tratate cu decoctul plantei prin spălare tulpini şi 3,5% în fructe. Principalii
locală urmată de comprese. Contra alcaloizi sunt: coniina, lichid incolor cu
vătămăturii (hernie, afecţiuni interne cu miros particular şi gust arzător;
crize acute) se făceau legături cu cucută conhidrina, derivatul hidroxilat în
pisată. Muşcăturile de şarpe se spălau cu catena laterală al coniinei; coniceină,
zeamă de cucută fiartă amestecată cu lichid incolor care se brunifică în
ulei. Zeama de cucută obţinută prin contact cu aerul; pseudoconhidrină,
fierberea plantei mai era folosită la băi N-metilconiina. Prin uscare planta
contra hemoroizilor şi în bolile femeieşti. pierde o parte din toxicitate, dar nu
Acelaşi tratament se făcea şi copiilor devine inofensivă.
ologiţi. Bolile de piele la copii se tratau PROPRIETĂŢI
prin îmbăierea cu decoctul obţinut din FARMACODINAMICE. Principiilor
fierberea cucutei, coada şoricelului, active din plantă sunt toxice. Ajungerea
curpen alb şi brânca-ursului (Heracleum lor în organism au ca efect primar vertij,
sphondylium). În Africa de Nord şi de orbire, pierderea controlului de
Vest, în Indiile de Vest planta este folosită menţinere în poziţie verticală (beţia
în tratamentul cancerului. cucutei), iar ca efecte secundare sunt
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină paralizia membrelor inferioare, urcând
pivotantă, mai adesea ramificată. Tulpină până la craniu, abolirea sensibilităţii,
258
răcirea capului, paloare, slăbirea pulsului, mamă, în diluţia a 5-a centezimală (sau
urmate de convulsii ale extremităţilor, a 3-a decimală în compresie locală). 3.
midniază şi moartea. Pentru tratarea hipertrofiei de prostată şi
MEDICINĂ UMANĂ. în parezele de detrusor (cu polakiurie,
FITOTERAPIE. Uz extern. 1. disurie): tinctura-mamă, în diluţiile între
Empiric, pentru tratarea de abcese: a 5-a la a 9-a centezimale. 4. Pentru
cataplasme, cu frunze proaspete de tratarea ulcerelor superficiale ale
cucută; acestea se aşează pe zona corneei, paralizia şi pareza muşchilor
afectată. 2. Empiric, pentru tratarea ochiului, ptoză palpebrală, fotofobie,
durerilor de şale (limbo-sciatică): cataractă, oftalmie scrofuloasă sau
cataplasmă, cu frunze pisate amestecate ulceroasă: tinctura-mamă, se
cu oţet, ulei de floarea soarelui şi administrează în diluţiile de la a 5-a la a
îngroşate cu făină de grâu, aplicate pe 7-a centezimale. 5. Pentru tratarea
locul dureros. 3. Empiric, pentru tratarea durerilor din lungul coloanei vertebrale,
de hernie, afecţiuni interne cu crize cu slăbiciune dorsală: tinctura-mamă, se
acute: cataplasme, cu frunze şi tulpini administrează diluţiile între a 4-a şi a 7-
pisate aşezate între două pânze pe locul a centezimale. Diluţia a 3-a decimală se
dureros. 4. Pentru tratarea durerilor de foloseşte în comprese (M. Neagu
picioare şi hemoroizi: băi, cu decoctul Basarab, 1985).
plantei. 5. Empiric, pentru tratarea
bolilor femeieşti: spălături, cu decoctul
plantei. 6. Empiric, pentru tratarea
bolilor de piele la copii: decoct, separat CUCUTĂ-DE-APĂ
de cucută, coada şoricelului, curpen alb, (Cicuta virosa L), fam.
brânca ursului; plantele se fierb separat, Apiaceae/Umbelliferae. Plantă erbacee,
se lasă să se răcească până la călduţ, se perenă, hemicriptofită, toxică, întâlnită
strecoară, se amestecă decocturile şi se pe marginea apelor lin curgătoare, a
îmbăiază bolnavul sau se unge cu lichidul mlaştinilor şi lacurilor, prin şanţuri; se
obţinut părţile afectate. 7. Empiric, mai numeşte buciniş, buciniş-de-apă,
pentru tratarea muşcăturilor de şarpe buciniş-de-baltă, buruiană veninoasă,
neveninos: decoct, din frunze de cucută cucută, cucuta bălţilor,
în apă. Se fierbe 10 minute. Se lasă să se cucută-de-baltă, cucută mică, fluier,
răcească până la călduţ, se strecoară, se înveninată, plutniţă; Germ: Giftiger
amestecă cu ulei printr-o agitare Wasserschierling; Magh: Gyilkos
puternică într-o sticlă şi apoi se spală csomorika; Rus: Veh iadovitâi.
muşcăturile de şarpe. Atenţie! Toate Răspândită în Europa şi Asia.
aceste tratamente au un grad de risc. Se ISTORIC. Planta este cunoscută
fac cu multă precauţie. Reţetele au fost încă din Antichitate. Cicuta este vechi
culese din diferite zone din ţară. nume de plantă la romani, folosit de
Fitohomeopatie . Uz intern. Tinctura- Horaţius, Plinius cel Bătrân şi Vergilius.
mamă, se prepară din inflorescenţă A fost folosită multă vreme în medicina
recoltată în luna iulie, cu puţin timp populară pentru calmarea durerilor de
înainte de maturizarea fructelor. 1. Pentru reumatism şi gută. A mai fost folosită
tratarea de pareze şi paralizii, impotenţei sub formă de picături în diluţii mari, în
sexuale cu hiperexcitabilitate, ipohondriei tratarea de epilepsie, meningite,
sexuale, debilităţii ovariene, anemoreii migrene, ameţeli.
după răceală: tinctura-mamă, se DESCRIEREA SPECIEI. Baza
administrează în diluţiile de la a 7-a la a tulpinii are formă de rizom gros, cărnos
30-a centezimale. 2. Pentru tratarea şi compartimentat prin mai mulţi pereţi
adenoamelor şi atrofiei mamare, transversali, cu rădăcini adventive la
fibromului uterin, tumorilor ovariene şi noduri dispuse verticilat. Tulpină groasă,
testiculare, tumorilor gastrice: tinctura- erectă sau ascendentă, fistuloasă, fin
259
striată, înaltă până la 2 m, în partea
superioară ramificată. Frunze verzi, cele
inferioare foarte mari, lung peţiolate 2–
3-penat sectate, cele inferioare scurt CUIŞORIŢĂ (Holsteum
peţiolate sau aproape sesile. Florile albe, umbellatum L), fam. Caryophyllaceae.
grupate în umbele semiglobuloase, Plantă anuală, terofită, buruiană
umbelule globuloase; caliciu, format din ruderală şi segetală, întâlnită frecvent în
5 dinţişori; corolă din petale mici, toată ţara prin locuri de cultură, grâne,
obovate. Înflorire, VII–IX. Fructe porumbişti, mirişti vechi, drumuri, din
orbicular cordate. regiunea de câmpie şi de dealuri; se mai
numeşte cel perit, cerenţel, cuişoare,
cuişoare sălbatice, garoafă, păscuţă,
ridichioară, rocoţel; Germ: Nelkengras,
Gemeine Suprre; Magh: Tavaszi
olocsán; Rus: Kosteneţ zonticinâi.
Răspândit în Europa şi Asia.
ISTORIC. Planta este cunoscută
încă din Antichitate. Numele ei
Holosteum, provine de la holósteon,
nume de plantă la Dioscorides (secolul I.
dHr). La noi planta a fost folosită din
RECOLTARE. Frunzele şi florile se vechime pentru tratarea de studiniţă
folosesc proaspete. Se recoltează la (stomatită, gingivită) şi de cel perit
nevoie, în perioada iulie-septembrie. (sifilis).
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
Principiile toxice aparţin poliinelor, fuziforme, scurte, emiţând tulpini sterile
cicutoxinei şi cicutolului. Cea mai toxică şi fertile. Tulpini erecte, cilindrice,
este cicutoxina (C19H26O3). Ajunse în corp glabre, sau lipicios glanduloase în
produce în prima fază o congestie porţiunea superioară, înalte de 25–30
cerebrală şi bulbară cu rigiditate, apoi cm. Frunze întregi, acute, glabre sau
convulsii. În a duo fază determină o glandulos ciliate, lungi până la 15 mm,
paralizie motorie. cele inferioare obovate, cele superioare
MEDICINĂ UMANĂ. oblong-ovate sau lanceolate. Flori albe,
FITOTERAPIE. Uz extern. Planta a grupate într-o inflorescenţă paucifloră;
fost utilizată empiric în trecut la calmarea caliciu, din 5 sepale oblong ovate, glabre
durerilor reumatice şi de gută prin sau glandulos păroase; corolă, din 5
aplicaţii de cataplasme cu frunze de petale obovate, la vârf dinţate, mai lungi
plantă sau unguent. decât caliciul; androceu, din 5 stamine
Fitohomeopatie . Uz intern. A fost sau 3, mai scurte decât petalele; gineceu,
folosită sub formă de picături în diluţii cu ovar oblong ovat, cu 3 stile. Înflorire,
mari, pentru tratarea de epilepsie. 1. III–V. Fruct capsulă. Seminţe
Pentru tratarea convulsiilor din timpul brun-roşcate, papiloase.
erupţiilor dentare, convulsiilor
traumatice, convulsiilor epileptice, în
eclampsii, meningite, tetanos, spasme
faringiene, esofagiene, intestinale etc:
tinctura-mamă, se administrează în
diluţiile de la a 5-a la a 9-a centezimală.
2. Pentru tratarea de impetigo, pemfigus:
tinctura-mamă, se administrează diluţiile
de la a 4-a la a 7-a centezimale (M.
Neagu Basarab, 1985).
260
la şoimi. Moşii şi strămoşii noştri o
foloseau la băi pentru ceas rău
(epilepsie, tahicardie) şi contra durerilor
de urechi.
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
vertical, la cap cu o rozetă de frunze
multifoliată, cu stoloni lungi, cu frunze
mici, descrescente spre capăt. Tulpină
etrectă, cilindrică, glabră sau moderat
setiform păroasă, în partea superioară
glanduloasă, înaltă de 25–80 (90) cm,
RECOLTARE. Părţile aeriene ale umbelat sau paniculat ramificată şi
plantei se recoltează în lunile aprilie-mai. numai la vârf umbelată. Frunze bazale
Se usucă la umbră. spatulat obovate sau spatulat
PROPRIETĂŢI oblanceolate, cele interne lanceolate sau
FARMACODINAMICE. Medicina linear lanceolate, de obicei glabre,
populară îi atribuie plantei proprietăţi numai pe margini şi pe nervura mediană
dezinfectante şi cicatrizante. Principiile de pe faţa inferioară lung setiform
active pe care planta le conţine sunt ciliate. Flori şi stigamat galbene, grupate
apreciate ca distrugătoare a în numeroase calatidii; involucru
microorganismelor (microbilor) şi de cilindric, cu foliole linear lanceolate,
grăbirea vindecării rănilor prin negricioase, palid marginate. Înflorire,
stimularea procesului de epitelizare. V–VII. Fruct achenă cu papus compus
MEDICINĂ UMANĂ. din stile simple.
FITOTERAPIE. Uz extern. 1. Pentru
tratarea se stomatită, gingivită: decoct,
din 2 linguriţe plantă uscată şi mărunţită
la o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5
minute la foc domol. Se acoperă şi se lasă
să se răcească până la călduţ. Se
strecoară. Se ţine decoctul în gură un
timp, apoi se clăteşte de mai multe ori
gura tot cu decoct. 2. Empiric, pentru
tratarea leziunilor produse de sifilis,
spălături cu decoctul plantei.
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
plantei se recoltează în lunile mai, iunie,
CULCUŞUL VACII iulie. Se usucă la umbră în strat subţire.
(Hieracium bauhinii Schult), fam. COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Asteracea/Compositae. Plantă erbacee, Necunoscută.
perenă, hemicriptofită, întâlnită frecvent MEDICINĂ UMANĂ.
în toată ţara, prin pajişti, livezi şi vii, pe FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
răzoare, din regiunea de câmpie până în pentru tratarea de epilepsie şi tahicardie:
cea montană; se mai numeşte vulturică. decoct, din o linguriţă plantă uscată şi
Răspândită în Europa şi Asia mărunţită la o cană de apă (250 ml). Se
(continental). fierbe 3 minute la foc domol. Se lasă
ISTORIC. Planta este cunoscută din acoperită să se răcească până la călduţ.
Antichitate. Numele ei hierax = şoim, se Se strecoară. Se bea conţinutul a 2–3
găseşte în scierile lui Dioscoride şi ale lui căni pe zi. Uz extern. Pentru tratarea
Plinius cel Bătrân; ei o confundă însă cu durerilor de urechi: infuzie, din 1
specia Trapogon picroides, care linguriţă plantă la o ceaşcă peste care se
considerau că dezvoltă agerimea vederii toarnă 10 ml de apă în clocot. Se lasă
261
20–30 de minute, apoi se pune cu pipeta în podul caselor acoperite cu tablă sau la
câteva picături în ureche. Se mai practică umbră în cameră.
stoarcerea în ureche a sucului de la planta COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
proaspătă, care mai întâi este pisată şi se Necunoscută.
adaugă 3–4 picături de apă distilată. PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Empiric, plantei
i se atribuie proprietăţi calmante,
CUPE ALBASTRE sedative şi hemostatice. Se apreciază că
(Campanula patula L), fam. acţionează asupra scoarţei cerebrale,
Campanulaceae. Plantă erbacee, instalând o liniştire a organismului şi au
bisanuală, hemicriptofită, întâlnit rolul de a oprii hemoragiile de mică
frecvent în toată ţara, prin fâneţe, intensitate.
margini de ogoare şi păduri, de la câmpie MEDICINĂ UMANĂ.
până în regiunea montană; se ai numeşte FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
bulbuci, clăbuţul cucului, clopoţel, cupa pentru combaterea durerilor interne şi
oii, cupe de câmp. Răspândită în Europa. eliminarea urmelor de sânge: decoct,
ISTORIC. Planta cunoscută din din 2 linguriţe plantă uscată şi mărunţită
vechime şi apreciată pentru frumuseţea ei la o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 4–5
suplă şi utilizări în medicina etnoiatrică minute la foc domol. Se lasă acoperit să
pentru domolirea durerilor interne. se răcească până la călduţ. Se bea
Numele Campanula este un diminutiv de conţinutul a 2–3 căni pe zi. Uz extern.
la cuvântul latin campana = clopot, Pentru stagnarea hemoragiilor:
referitor la forma florilor. cataplasme, cu decoctul pregătit ca mai
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină sus, sau cataplasme, cu frunze proaspete
fusiformă, ramificată. Tulpină mucheată, pisate şi puse pe rană.
glabră sau pe muchii scurt aspru păroasă,
ramificată, rar simplă, înaltă de 30–60
cm. Frunzele bazale spatulat eliptice, CUPE ALBASTRE
atenuate în peţiol, glabre, crenate, cele DE MUNTE (Campanula abietina
tulpinale lanceolate sau îngust lanceolate, Gris. et Sch), fam. Campanulaceae.
în partea superioară liniar lanceolate, Plantă perenă, hemicriptofită, întâlnită
atenuate spre vârf şi acute. Flori albastre prin păduri, poeni, pajişti, din regiunea
violet, spre bază albe, rar spălăcit albastră montană până în zona alpină; se mai
sau albă; caliciu, glabru, cu lacinii lungi, numeşte căciula cucului, clopoţei,
subulate, erect divergente; corolă lat clopoţei albaştrii de munte; Engl:
infundibuliformă, divizată aproape până Bellflower; Germ: Glockenblume;
la mijloc în lacinii ovate. Înflorire, V– Magh: Harangvirág; Rus: Kolokolcik.
VII. Fruct capsulă erectă. ISTORIC. Plantă cunoscută din
timpuri străvechi, mai ales de ciobanii
care au păstorit oile în zona montană.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
fibroase şi rizom subţire, cu lăstari
sterili, stoloniformi trminaţi cu rozete de
frunze. Tulpină simplă sau ramificată,
muchiată, glabră sau puţin păroasă la
bază, înaltă de 20–60 cm. Frunze bazale
eliptice sau aproape circulare lung
peţiolate; cele tulpinale alungit spatulate
RECOLTARE. Părţile aeriene ale sau lanceolate atenuate în peţiol aripat
plantei se recoltează pe timp însorit, din sau sesile, cele superioare lanceolate
luna mai până în iulie inclusiv. Se usucă până la îngust lanceolate, sesile. Flori 1–
7 (15) de culoare albastră închis;
262
culoarea florii se menţine şi după uscare; curpănaş, curpen alb, curpen de pădure,
caliciu, cu lacinii liniar subulate; corola, curpeniţă, curpin, curpini albi, curpini
infundibuliformă, larg deschisă; gineceu, negri, hălăciugă, luminoasă, luminos,
cu ramurile stigmatului îndoite în cuburi. năpraznic, năpraznică, vie pădureană,
Înflorire, VII–VIII. Fruct capsulă conic viţişoară; Engl: Old-man’s-beard;
ovoidală. Caliciu se menţine erect şi după Franc: Herbe aux gueux; Germ:
fructificare. Gemeine Waldrebe, Holzliebe, Kurpen,
Liene, Lienenblaume, Tausendzwirn,
Waldrebe; Magh: Felutó iszaâag,
Szalag bércse; Közönséges szalag; Rus:
Lomonos vinogradolistnâi, Lomonos
obâknovenâi, Lomonos prosternei.
Răspândit în Europa, Asia, Africa de
Nord, America de Nord.
ISTORIC. Cunoscut din
Antichitate. Clematis, era numele unei
plante volubile la Dioscorides (sec. I
dHr), cuvânt derivat de la grecescul
RECOLTARE. Părţile aeriene ale clema = curpen. Cunoscut bine de moşii
plantei se recoltează pe timp însorit, din şi strămoşii noştri care îi atribuiau
luna mai până în iulie inclusiv. Se usucă diferite folosinţe mai ales la împletituri,
în podul caselor acoperite cu tablă sau la cosmetică şi medicină. Femeile se spălau
umbră în camară. pe cap cu decoctul plantei ca să le
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. crească părul lung şi frumos cum e
Necunoscută. curpenul. Se mai folosea pentru
PROPRIETĂŢI paralizie, apucătură (dureri, colici),
FARMACODINAMICE. Empiric, plantei boală venită din argint viu, dat într-o
i se atribuie proprietăţi calmante, sedative duşmănie, în băutură. Ceaiul din flori se
şi hemostatice. lua contra tusei. Pe rănile animalelor
MEDICINĂ UMANĂ. făcute de rosătura jugului sau hamului,
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, se puneau cataplasme cu frunze
pentru combaterea durerilor interne şi proaspete zdrobite. La începutul
eliminarea urmelor de sânge: decoct, din secolului XX s-au făcut încercări de
2 linguriţe plantă uscată şi mărunţită la o utilizarea plantei în tratarea unor forme
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 4–5 de tumori cancerose externe.
minute la foc domol. Se lasă acoperit să DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
se răcească până la călduţ. Se bea puternic din care se desprind rădăcini.
conţinutul a 2–3 ceaiuri pe zi. Uz extern. Tulpini agăţătoare cu muchii
Pentru stagnarea hemoragiilor: longitudinale, mai proeminente spre
cataplasme, cu decoctul pregătit ca mai noduri, lungime până la 10 m în lipsă de
sus, sau cataplasme, cu frunze proaspete suport rămâne târâtoare, ramificată.
pisate şi puse pe rană. Scoarţa se exfoliază în fâşii lungi.
Lujerii cu 6 muchii rotunjite,
verzi-cenuşii până la vişinii, pubescente
CURPEN (Clematis (peri rari). Muguri mici, opuşi, acuţi,
vitalba L), fam. Ranunculaceae. Liană roşcaţi, păroşi. Frunze imparipenat
perenă, rustică, toxică, ornamentală, compuse, cu 3–5 foliole ovate sau
comună şi răspândită în toată ţara prin ovat-lanceolate, la vârf acute sau
păduri, tufărişuri, zăvoaie, prin vii, pe acuminate, la bază rotunjite sau
garduri, în regiunea dealurilor şi a slab-cordate, pe dos lânos-păroase în
câmpiilor; se mai numeşte archit, lungul nervurilor. Peţiolul se transformă
clocoşei, curmeu, curpăn de pădure, în cârcel persistent, lignificat, pentru
263
susţinerea tulpinilor. Flori hermafrodite, antiinflamatoare, antitusive, antibiotice
albe-verzui, fără staminodii petaloide, şi antimalarice. Au proprietatea de a
slab-odorante, grupate în inflorescenţe diminua inflamaţiile, diminuează
cimoase, terminale sau axilare. accesele de tuse sau le înlătură definitiv,
Receptacul păros. Înflorire, VI–IX. Fructe acţionează asupra microbilor oprindu-le
multiple din numeroase achene dezvoltarea şi acţiunea, combate
pubescente. Fiecare achenă posedă o malaria.
prelungire păroasă, provenită din stil. MEDICINĂ UMANĂ.
Lăstăreşte viguros. FITOTERAPIE. Uz intern. 1.
Empiric, pentru tratarea tusei: decoct,
din 1 linguriţă flori uscate şi mărunţite
la o cană (200 ml) cu apă. Se fierbe 5
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
1–2 căni pe zi. 2. Pentru tratarea
stricturilor uretrale: tinctură, din 10 g
frunze uscate şi mărunţite peste care se
toarnă 90 g alcool de 70o. Se lasă la
macerat 14 zile. Se strecoară. Se
diluează cu apă distilată în proporţie
1:10 (1 g de tinctură la 9 g apă distilată).
RECOLTARE. Florile (Clematisae
Se iau câte 3 linguri pe zi, o lingură
vitalbae flos) se recoltează din iunie până
înainte de fiecare masă. Uz extern.
în septembrie. La fel frunzele. Se usucă la
Pentru tratarea rănilor, inflamaţiilor
umbră de preferat în podul caselor
tegumentare: a) decoct, din 1 lingură
acoperite cu tablă.
frunze uscate şi mărunţite la o cană (200
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
ml) cu apă. Se fierbe 5 minute. Se
conţine anemonină şi protoanemonină,
strecoară. Se fac spălături locale; b)
alcaloidul clematina şi alte substanţe încă
cataplasme, cu frunze proaspete.
ne puse în evidenţă.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Frunzele şi extern. Pentru tratarea rănilor la
florile au utilizări terapeutice sporadice animale, inclusiv cele pricinuite de jug
în medicina tradiţională umană şi sau de ham: cataplasme, cu frunze
veterinară. Li se atribuie proprietăţi zdrobite.