Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
F
care este comestibil. Fagul s-a impus în
toponimia tuturor provinciilor noastre
istorice, din timpuri străvechi. Lui i s-a
FAG (Fagus sylvatica L), acordat, ca arbore, o importanţă mai
fam. Fagaceae. Arbore foios, mare sau mai mică. Referindu-ne la
megafanerofit, uneori până la
perioadele de timp după anul 1800, fagul
microfanerofit, întâlnit în întregul lanţ are ca specie forestieră aprecieri
carpatic, de la dealurile joase, cu limita
controversate. În prima jumătate a
inferioară a făgetelor încheiată la 300– perioadei 1880–1920, fagul era
500 m altitudine, până în regiunea
considerat, alături de plopul tremurător şi
montană, cu limita superioară la 1.200– mesteacăn, ca o specie fără nici-o valoare
1.400 m, maximum 1.650 m, altitudine
economică (I. Milescu, A. Alexe, H.
în Parâng şi Apuseni. Pe flancurile văilor Nicorescu, P. Suciu, 1967), ca o
umede, pâlcuri de făgete coboară insular
pecingine, ca o calamitate din punct de
până la 150–200 m, iar pe Valea Cernei vedere al intereselor noastre, ca esenţă
şi pe Valea Dunării până la cca 100 (60)
copleşitoare şi nerentabilă (M.
m altitudine; se mai numeşte buhaci, Rădulescu, 1894). Părerea despre acest
făgoaie; Engl: Beech; Franc: Hétre;
arbore se schimbă începând cu anul 1902,
Germ: Buche, Bich, Bauch, Buchbaum, ca urmare a împuţinării şi scumpirii
Gemeine Rothbuche, Samenbuche;
lemnului de stejar. Căile ferate din
Magh: Bikk, Bikkfa; Rus: Buk; Ucr: România au fost nevoite să treacă la
Buk. Răspândit în Europa, în ţinuturile
înlocuirea traverselor de stejar cu traverse
vestice, centrale şi sudice ale de fag. Astfel, făgetele au început să fie
continentului. Limita vestică ajunge până
luate serios în seamă făcând obiectul
la Oceanul Atlantic, iar limita estică până cercetărilor silvice din acel timp. În
în nordul Republicii Moldova, de unde
perioada 1921–1944 are loc o schimbare
trece în Carpaţi. La sud, atinge Munţii de atitudine faţă de fag apreciindu-l ca o
Pirinei şi ţărmurile Mediteranei, din
specie al cărui lemn este lemnul de
Franţa până în Grecia. La nord ajunge industrie al viitorului (A. Rădulescu,
până în sudul Scoţiei şi sudul Peninsulei
1930). În anul 1926, fagul ocupa 37,6%
Scandinave. În nord-estul Europei, fagul din suprafaţa păduroasă a ţării (I.
este o specie de câmpie şi de dealuri, iar
Demetrescu, 1926). În 1937 s-au
în sud-estul Europei el este o specie exploatat 9,8 milioane m3 lemn fag, din
exclusiv montană. În Alpi, ajunge până la
care procentul lemnului de lucru a fost
1.650 m altitudine, în Pirinei până la numai de 17% (I. Rătan, 1937). În
2.000 m altitudine, iar pe flancurile
continuare, se fac cercetări de specialitate
Etnei, la 2.160 m altitudine. Formează asupra acestei specii. Începând cu anul
întinse arboreturi pure sau de amestec,
1945, pădurilor de fag li se acordă o
mai ales în regiunile Europei Mijlocii (V. deosebită atenţie, lemnul său fiind utilizat
Stănescu, 1979).
în industrie pe scară întinsă. Din punct
ISTORIC. Arborele este cunoscut
de vedere fitoterapeutic, din cele mai
din Antichitate. Dacii îl numeau fagila.
vechi timpuri, moşii şi strămoşii noştri
Fagus, este numele arborelui la Iulius foloseau scoarţa ca remediu febrifug.
Caesar şi la Vergilius. Numele Fagus
Frunzele erau folosite pentru masticaţie
provine de la grecescul phegós derivat de împotriva îmbolnăvirii gingiilor şi a
la phágein = a mânca, cu referire la fruct
52
buzelor sau sub formă de gargarisme fructifer lemnos (cupă), ruginiu,
pentru afecţiunile bucale şi faringiene. dehiscent. Puterea de germinaţie, 50–
Cărbunele obţinut prin arderea lemnului 70%. Germinaţie epigee. Creşterea
era folosit pentru absorbţia gazelor şi maximă o are la 30–40 ani (până la 80
toxinelor intestinale. Cenuşa lemnului cm anual). Fructifică la 70–80 ani, la
diluată în vin alb era folosită la intervale de 4–6 ani. Longevitate, cca 300
dizolvarea calculilor urinari. ani, foarte rar până la 500 ani.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcina
este pivotantă în primii zece ani, apoi
devine rămuroasă, cu numeroase
ramificaţii oblice şi orizontale şi o bună
ancorare în sol. Tulpina dreaptă,
cilindrică, în masiv lipsită de crăci pe
mari lungimi, înaltă până la 40 (45) m.
Scoarţa netedă, subţire,
cenuşie-albicioasă, rar cu ritidom şi
numai la baza tulpinii. Lemn alb-roşiatic,
fără duramen, cu raze medulare mari,
bine vizibile, inele anuale vizibile, retrase RECOLTARE. Mugurii se recoltează
în dreptul razelor medulare late. în luna martie şi se folosesc proaspeţi la
Exemplarele cu vârste mari posedă un obţinerea maceratului glicero-hidro-
duramen fals (inimă roşie), roşiatic până alcoolic. Scoarţa ramurilor tinere se
la negricios, şi contur neregulat. recoltează în luna martie şi sunt folosite
Coroana, ovoid-îngustată în masiv, la la combaterea febrei, a durerilor
exemplarele izolate se dezvoltă mult musculare şi articulare. Rădăcinile tinere
lateral şi în profunzime. Lujeri anuali se recoltează între lunile martie şi mai.
geniculaţi, bruni sau verzui, păroşi la Sunt utilizate la afecţiunile căilor
început, apoi glabrii. Muguri fusiformi, respiratorii superioare, tuse, traheită,
mari (1–3 cm lungime), ascuţiţi, cu bronşită, epilepsie, convulsii. Seminţele
numeroşi solzi bruni. Frunze eliptice se recoltează la maturitate deplină,
până la ovate, lungime 5–10 cm, acute la toamna prin septembrie-octombrie. Sunt
vârf, brusc-îngustate sau rotunjite la bază, folosite pentru tratarea calculozei renale
pe margini dinţat-denticulate, ondulate
şi colicilor renale.
sau aproape întregi, cu peţiol lung de cca COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele
1 cm; cele tinere cu peri moi pe ambele conţin compuşi de natură flavonică:
feţe (seriaceu-viloase), mai târziu glabre miricetină, leucodelfinină, acid elagic,
pe faţă, iar pe dos cu smocuri de peri la cvercetină, leucocianidină, camferol, acid
subsuoara nervurilor, ciliate pe margini. cafeic; mici cantităţi de acid cumaric,
Flori unisexuat-monoice; cele mascule cu tanin, substanţe minerale. Lemnul
un perigon campanulat, păros, cu 4–6 conţine celuloză (45,27%), lignină (26–
lacinii alungit-lanceolate, păroase şi 8–16 27%), ceruri şi grăsimi (1,11%), alte
stamine, sunt grupate în amenţi substanţe organice, substanţe minerale.
capituliformi pendenţi, lung-pedunculate; Gudronul obţinut din lemn conţine
cele femele, erecte, scurt-pedunculate, guaiacol, crezoli, metil-crezol, floral,
câte două, fiecare cu 3 stile, posedă un crezolen şi xilenol, cu acţiune balsamică,
involucru păros format din numeroase antiseptică, antitusigenă, etc. Scoarţa
bractee unite la bază. Înflorire, IV–V, o conţine celuloză, pentozani, zaharuri,
dată cu înfrunzirea. Polenizare lignină, substanţe tanante, albumine,
anemofilă. Fructe, achene în trei muchii substanţe minerale cu Ca, K, Na, Fe, Al,
brun-roşcate (jir), închise în involucru Si, P, Cl, S (J. Filipovici, 1964).
53
PROPRIETĂŢI Pentru tratarea rănilor greu vindecabile:
FARMACODINAMICE. Planta prezintă pulberea de frunze uscate se pune pe
importanţă terapeutică în medicina rană, după care se leagă cu o faşă sau o
umană. Gudronul extras din lemn este pânză sterilizată. 3. Pentru tratarea
folosit la tratarea bolilor de piele negilor şi a râiei: leşia, se aplică prin
(dermatite) şi afecţiunilor căilor tamponare locală sau spălare locală, de
respiratorii (bronşite cronice cu secreţie mai multe ori pe zi. Se pregăteşte prin
purulentă). Scoarţa este folosită ca fierberea cenuşii obţinută din lemnul ars.
febrifug, antidiareeic şi tonic-amar. Leşia Gemoterapie . 1. Pentru tratarea
obţinută prin fierberea cenuşi de lemn cu emfizemului pulmonar, litiazei renale,
apă este utilizată la tratarea negilor şi a nefritei cistopielitei, hipoalbuminemiei
râiei. Mugurii sunt recomandaţi în litiaza din sindromul nefrotic, hipo-gama-
urinară şi multe alte boli. globulinemiei secundare din tulburările
MEDICINĂ UMANĂ. psihice, hipoalbuminemiei rezultate din
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru radioterapia prelungită, precum şi cea
tratarea diareei şi dizenteriei: decoct, din rezultată din amiloidoză,
1 linguriţă scoarţă de fag mărunţită la o hipoalbuminemiei în nefrite cronice cu
ceaşcă de apă. Se bea conţinutul a 1–2 scleroză nefritică deficitul
ceşti pe zi. 2. Pentru tratarea febrei imunoglobulinelor la copii: macerat
(antipiretic): decoct, din 1 lingură scoarţă glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
uscată mărunţită şi 2 linguri de scoarţă proaspeţi de fag (Fagus sylvatica). Se iau
proaspătă la o ceaşcă de apă. Se fierbe 50 picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină
până dă în clocot. După puţin timp, se apă, înainte de masă. 2. Pentru tratarea
strecoară. Se ia câte o linguriţă. 3. Pentru hipo-gama-globulinemiei în cazuri de
tratarea litiazei urinare: infuzie, din 2 infecţii recidivante: macerat glicero-
linguriţe muguri peste care se toarnă o hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
cană cu apă în clocot. Se lasă acoperită proaspeţi de fag (Fagus sylvetica), în
15 minute. Se strecoară. Se bea asociere cu maceratul glicero-hidro-
conţinutul a 2 căni pe zi. 4. Pentru alcoolic 1 DH obţinut din mlădiţe
tratarea litiazei renale, colicilor renale: proaspete de măceş (Rosa canina). Se iau
decoct, din o linguriţă seminţe la 250 ml 50 picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină
apă (o cană). Se fierbe 10 minute. Se lasă apă, sau 70 picături, o dată pe zi. 3.
să se răcească până la călduţ. Se Pentru tratarea hipoalbuminemiei în
strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe nefroza amiloidă: macerat glicero-hidro-
zi. 5. Pentru tratarea febrei, durerilor alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de
musculare şi articulare: decoct, din o fag (Fagus sylvetica), în asociere cu
lingură scoarţă mărunţită luată de pe maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH
ramuri tinere, la 500 ml apă. Se fierbe 10 obţinut din mlădiţe de iarbă neagră
minute. Se strecoară. Se bea în cursul (Calluna vulgaris). Se iau 50 picături, de
unei zile. 6. Pentru tratarea afecţiunilor 1-2 ori pe zi, în puţină apă, înainte de
căilor respiratorii superioare, tusei, masă. 4. Pentru tratarea fibrosclerozei
traheitei, bronşitei, epilepsiei, pulmonare: macerat glicero-hidro-
convulsiilor: decoct, din rădăcini tinere alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de
proaspete mărunţite. Se bea conţinutul fag (Fagus sylvetica), în asociere cu
unei căni pe zi. Uz extern. 1. Pentru maceratele obţinute fin muguri proaspeţi
tratarea durerilor reumatice: băi cu o de alun (Corylus avellana) şi din mlădiţe
fiertură din ramuri tinere şi frunze de fag. proaspete de mur (Rubus fruticosus). Se
Extractul obţinut se toarnă în apa de baie, iau 50 picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină
a cărei temperatură nu trebuie să apă, înainte de masă. 5. Pentru tratarea
depăşească 37oC; băi de 15–20 minute. 2. ateromatozei fibrosclerotice: macerat
54
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri fasol’. Răspândită în America de Sud;
proaspeţi de fag (Fagus sylvatica), în cultivată pe toate continentele.
asociere cu maceratul glicero-hidro- ISTORIC. Fasolea este de origine
alcoolic 1 DH obţinut din muguri din America Centrală şi de Sud, cultivată
proaspeţi de mesteacăn pufos (Betula din timpuri străvechi de triburile
pubescens) sau scoarţă internă a ameridiene de tolteci şi azteci din statul
rădăcinilor. Se iau 50 picături, de 1-2 ori Mexic. Primii au dezvoltat o civilizaţie
pe zi, în puţină apă. 6. Pentru tratarea originală în secolele VIII–XII, având ca
insuficienţei renale în centre principale Teotihucan şi Tala, iar a
nefroangioscleroză: macerat glicero- doua uniune de triburi reprezentată de
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri azteci a pus bazele unei strălucite
proaspeţi de fag (Fagus sylvatica), în civilizaţii în secolul al XV-lea, distrusă
asociere cu maceratele glicero-hidro- de conchistadorii spanioli, conduşi de
alcoolice 1 DH obţinut separat din Herman Cortés (1519–1521). Cultivarea
muguri de frasin (Frascinus excelsior), fasolei la aceste triburi era una din
mlădiţe proaspete de ienupăr (Juniperus preocupările lor agricole vechi. În
communis), mlădiţe proaspete de mur Europa, fasolea a fost adusă în secolul al
(Rubus fruticosus) şi sevă de mesteacăn XVI-lea de spanioli şi portughezi.
(Batula pendula). Se iau 50 picături, de Cultura acestei plante s-a răspândit destul
1-2 ori pe zi, în puţină apă, înainte de de repede în Spania, Italia, Franţa,
masă (F. Piterà, 2000). Germania, Belgia, Olanda, Anglia etc. La
noi, fasolea a fost adusă din Italia, la
sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul
secolului al XVII-lea, extinzându-se
FASOLE (Phaseolus foarte mult în cultură în secolul al
vulgaris L), fam. XVIII-lea. În prezent, suprafaţa mondială
Fabaceae/Leguminosae. Plantă erbacee, cultivată cu fasole pentru boabe este de
anuală, terofită, cultivată în scopuri cca 25,5 milioane hectare, din care în
alimentare; se mai numeşte baclău, Asia 14 milioane hectare, America de
baghi, bob turcesc, broancă, colţuroasă, Sud 5 milioane hectare, în America de
fajolă, fansolă, fansule, fasole Nord şi Centrală 2,8 milioane hectare,
agăţătoare, fasoi ţucăr galbine, fasolă, Africa 2 milioane hectare, Europa 1,5
fasolă mititică, fasole albă, fasole milioane hectare. Ţări mari cultivatoare
albăstruie, fasole arici, fasole bobică, de fasole sunt India (8,3 milioane
fasole boambe, fasole cireşele, fasole hectare), Brazilia (4,2 milioane hectare),
cuşulenci, fasole cu araci, fasole cu China (4,3 milioane hectare), Mexic (1,6
hărac, fasole cu bobul bălţat, fasole milioane hectare). În România, fasolea în
curve, fasole oloagă, fasole ţucără, cultură pură se face pe o suprafaţă medie
fasolie, fasolică, făsui, făsuiţă, făsulă, de cca 87 mii hectare, iar intercalată prin
fisaică, fusoi, fusule, mazăre albă, porumb pe cca 260 mii hectare. Încă de la
mazăre de iarnă, postaică verde, postări începutul cultivării ei în provinciile
de boambă, păsulă albă, păsulă cârnă, româneşti, localnicii, pe lângă utilizarea
păsulă suitoare, păsulă tărcăluţă, păsulă ei în scopuri culinare, au folosit-o şi în
verde, pâsoi, postaie, tea, teacă pentru scopuri terapeutice. Boabele se foloseau
mâncare, teacă, ţârţărică, ţucără; Engl: ca leac contra bubelor dulci şi pecingini,
Kidney bean; Franc: Haricot; Germ: în combinaţie cu alte plante. Se lua un
Bohne, Fisole, Hauchende Feigenbohne; număr de boabe de fasole şi tot atâta de
Magh: Bontanivalo paszuly, Faszójka, cânepă, se ardeau în foc, se pisau bine, se
Vaj paszuly; Rus: Fasol, Kolovania amestecau cu frunze de mentă uscate şi
apoi sfărâmate până la pulbere şi se
55
plămădeau în smântână. Cu această
compoziţie se ungeau zonele afectate de
pe corp. Pe arsuri, se puneau boabe de
fasole pestriţe şi boabe de porumb pisate
împreună. Pe degerături, se puneau boabe
de fasole albă fierte şi zdrobite, sub formă
de piure. Tot astfel pregătite se mai
făceau cu ele legături pentru dureri de
cap şi scurgeri de sânge. Pentru calmarea
durerilor după naşteri, boabele de fasole
albă se fierbeau împreună cu 2–3 rădăcini
de pătrunjel şi o mână făină de secară, RECOLTAREA se face prin
până deveneau un aluat care se punea pe smulgere sau prin cosire. După recoltare,
pântece. Pentru friguri, se bea câte o plantele se lasă în grămezi pentru uscare.
lingură de decoct rece, făcut din frunze Se treieră cu batoza. Seminţele obţinute
de fasole roşie. Ceaiul din tulpinile se condiţionează şi se pun la uscat. Se
florifere se lua contra durerilor de rinichi. păstrează în magazie care trebuie să aibă
Tot pentru dureri renale s-a folosit infuzia o bună aerisire. Producţia, 600–800 kg/ha
sau decoctul din păstăile uscate. Pentru (P. Saviţchi, 1980).
stimularea lactaţiei, femeile puneau pe COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
sâni turta făcută din boabe de fasole Seminţele conţin proteine (21–25%),
pisate şi făină de grâu (V. Butură, 1979). hidraţi de carbon (56%), potasiu (1 770
Numele Phascolus este întâlnit în mg%), calciu (195 mg%), fosfor (420 mg
Antichitate la Columella şi Plinius cel %), fier (7 mg%), nichel, cupru, cobalt,
Bătrân, dar se adresa fasoliţei care era vitamina A (250 µg%), vitamina B1 (0,5
mult cultivată în acea vreme. După mg%), vitamina B2 (0,4 mg%), niacină
aducerea fasolei în Europa, numele (3,4 mg%), vitamina C (20 mg%).
Phaseolus a fost preluată de aceasta. Valoare energetică, 328 kcal/100 g
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină seminţe uscate, din care se resoarbe 80%.
fusiformă, fibroasă, ramificată, cu Fasolea verde posedă de cca 10 ori mai
nodozităţi mici, răspândită în stratul puţine substanţe proteice şi hidraţi de
superior al solului, până la 30–40 cm carbon decât cea uscată. Valoarea
adâncime, rar până la 100 cm. Tulpina, la energetică este de 31 kcal/100 g. Tecile
formele oloage (convar. nanus), este uscate, lipsite de seminţe, conţin
erectă, ramificată, înaltă de 25–40 cm; la aminoacizi (arginină, asparagină,
formele volubile (convar. vulgaris) este tirozină, triptofan, betaină, lizină ş. a),
urcătoare, rar ramificată, acoperită cu vitamina C, acid silicilic, acid fosforic,
perişori. Frunze mari, trifoliate, cu foliole săruri minerale, cca 50% hemiceluloză
cordiforme acoperite cu perişori, stipele etc.
lanceolate. Frunzele primare sunt simple, PROPRIETĂŢI
opuse, ovale. Flori albe, albe-verzui, roz, FARMACODINAMICE. Tecile de fasole
roşii sau violete, grupate câte 2–8 în şi seminţele au importanţă terapeutică în
raceme laxe. Polenizarea şi fecundarea au medicina umană şi veterinară. În
loc înaintea deschiderii florilor. Înflorire, medicina umană, se utilizează tecile verzi
VII–IX, de la partea inferioară spre cea şi uscate. Proprietăţi – fasolea verde:
superioară a tulpinii; aceeaşi ordine se reconstituent şi stimulent nervos,
păstrează şi în interiorul inflorescenţei. diuretic, depurativ, antiinfecţios, tonic
Fruct, păstaie de formă şi mărime hepatic şi al pancreasului. Indicată în
diferite; conţin 4–8 seminţe (boabe). convalescenţe, creştere, surmenaj, litiază
renală, oligurii, albuminurie, reumatism,
56
gută, carenţe. Tecile uscate se folosesc administrarea se face în pauzele
după îndepărtarea seminţelor. Acţiune tratamentului digitalic. Uz extern. 1.
diuretică, depurativă, antidiabetică Pentru tratarea reumatismului: a) decoct,
(adjuvant), nutritivă, energizantă şi din teci de fasole împreună cu alte plante
remineralizantă, antiseptic renal. Curăţă (frunze mesteacăn, frunze frasin,
umorile organismului, favorizând coada-calului, fructe ienupăr, scoarţă de
eliminarea toxinelor. Intervine favorabil salcie, flori soc, rădăcină lemn dulce), se
înlăturând excesul de apă din corp. adaugă apei de baie din cadă; b)
Recomandate în diabetul zaharat, cataplasme, din făină de fasole şi apă
edemele renale, acnee, erupţii ale pielii şi caldă, se aplică local, pe locurile
cistite. Calmează spasmele. Proprietăţi – dureroase. 2. Pentru tratarea arsurilor,
fasolea boabe: nutritiv, energetic, erizipelului, pecinginei: boabe fierte şi
reconstituent, reparator al sistemului strivite se aplică local.
nervos. MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
MEDICINĂ UMANĂ. intern. Pentru tratarea edemelor renale,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru cistitelor, nefritelor, ascitei, intoxicaţiilor:
tratarea edemelor renale, pielocistitelor, decoct, din cca 100 păstăi la 1 litru de
cistitelor, acneei, diabetului zaharat, apă. Se fierbe 20 de minute. Se acoperă şi
reumatismului, în intoxicaţii: decoct, din se lasă la răcit. Se strecoară. Se
3 linguri teci uscate mărunţite la 750 ml administrează prin breuvaj bucal (se
apă rece. Se fierb 20 minute. Se acoperă toarnă pe gât). Dozele de tratament:
şi se lasă la răcit. Se strecoară. Întreaga animale mari (cabaline, taurine), 50–80–
cantitate se bea în cursul unei zile, 100 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
neîndulcit, în 3 reprize (dimineaţa, porcine), 10–20–30 g; animale mici
prânz, seara). 2. Pentru tratarea (pisici, câini, păsări), 2–5 g. Medicina
tuberculozei pulmonare, afecţiunilor populară mai foloseşte decoctul în atonie
aparatului urinar, acneei, diabetului ruminală, fascioloză şi retenţie
zaharat, gutei, hidropiziei, pentru placentară.
remineralizare: a) decoct, din 1 lingură
teci uscate şi mărunţite la o cană apă
rece. Se fierbe 20–25 minute. Se FÂN, iarbă cosită şi
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe uscată. Cositul se face, în funcţie de
zi, neîndulcite; b) extracţie dublă, din 4 compoziţia floristică, în timpul când toate
linguri teci uscate şi mărunţite la 1 litru plantele sau majoritatea sunt înflorite.
de apă rece; se lasă o noapte pentru Uscarea se face pe locul de cosire. Pentru
macerare; dimineaţa (orele 8–9) se fierbe uscare uniformă, la o zi-două de la cosire,
până ce volumul de lichid s-a redus la brazdele se întorc. După uscare, se strâng
jumătate; decoctul obţinut se bea în în căpiţe şi apoi se cară în fânare sau alte
cursul unei zile. 3. Pentru echilibrarea locuri de depozitare. Utilizat în hrănirea
cantităţii de zahăr din urină: infuzie, din animalelor erbivore (taurine, ovine,
1 lingură amestec părţi egale de teci de caprine, cabaline) pe timp de iarnă
fasole, flori de păducel, afine, frunze dud, PROPRIETĂŢI
frunze mur la o cană apă în clocot. Se FARMACODINAMICE. Floarea de fân
lasă acoperită 15–20 minute. Se bea formată din fragmente de flori, frunze,
conţinutul a 2–3 căni pe zi. 4. Ca tonic seminţe etc, de la numeroase specii de
cardiac: tinctură, din 20 g păstăi uscate şi plante spontane, conţine principii active
mărunţite la 100 ml alcool alimentar. Se cu rol deosebit în vindecarea endocarditei
lasă la macerat 7–8 zile. Se postreumatice, spondilozei anchilozante,
administrează de 4 ori pe zi câte 70–120 reumatismului degenerativ, periartritei
picături puse într-un pahar cu apă; scapulohumerale, artrozelor.
57
MEDICINĂ UMANĂ. FECIORICĂ (Herniaria
FITOTERAPIA. Uz extern. 1. Pentru glabra L), fam. Caryophyllaceae. Plantă
tratarea endocarditei postreumatice: erbacee, anuală, bienală, rar perenă,
decoct, din 1–1,5 kg flori de fân, frunze terofit-hemicriptofită, întâlnită prin
şi seminţe uscate la 5 litri de apă. Se locuri uscate, surpături, prundişuri de
fierbe 30 minute. Se strecoară. Se adaugă râuri, locuri nisipoase; se mai numeşte
apei de baie din cadă sau vană. Durata bosorogă, buegea faptului, buruiană de
unei băi: 20 minute. Se fac 21 băi într-o surpătură, fapt mânâţăl, fecioară, iarba
cură. Procedura se face în fiecare zi sau datului, iarbă de surpătură, iarba
la două zile. 2. Pentru tratarea spondilitei faptului, iarba fecioarei, iarba feciorilor,
anchilozante, periartritei iarba surpături, sincerică; Germ:
scapulohumerale: a) decoct, din 1 kg Bruchkraut, Kahles Bruchkraut; Magh:
flori de fân (flori, frunze, seminţe) la 10 Kisporcfü, Kopasz porcica; Rus: Grâjnik
litri apă. Se fierbe 30 minute. Se gladkii; Ucr: Hreajneţ. Răspândită în
strecoară. Se adaugă apei de baie care regiunea mediteraneană din Europa şi
trebuie să aibă temperatura de 36–37 oC; Asia.
baia se face la 2 zile, fiind intercalată cu ISTORIC. Planta este cunoscută din
cataplasme (o zi baie, o zi cataplasme); timpuri străvechi. În Evul Mediu, se
tratamentul durează 40 zile; b) întrebuinţa împotriva durerilor cauzate de
cataplasme, din 2 pumni flori de fân fracturi. Numele Herniaria provine de la
opărite într-o oală cu 5 litrii de apă în cuvântul hernia = ruptură, cu referire la
clocot. Se lasă 15 minute. Se introduc ruperea oaselor. A mai fost folosită la
într-un săculeţ, se stoarce şi se aplică pe tratarea de pojar şi la combaterea vrăjilor.
articulaţiile bolnave. 3. Pentru tratarea Decoctul plantei a mai fost utilizat pentru
reumatismului degenerativ, artrozelor: tratarea de pojar şi surpătură (hernie). În
cataplasme, 2–3 pumni de flori de fân se primul caz, decoctul era folosit pentru
pun în apă fierbinte pentru 15–20 minute. spălarea mâinilor sau a altor zone de pe
Se înmoaie o pânză în infuzia obţinută, şi corp bolnave de pojar (D. Goga, 1968),
se aplică pe locul dureros. Pe pânză se iar în cel de al doilea caz decoctul se bea
pun flori de fân, scoase din vas. După 2 şi se punea pe locul afectat compresie (D.
ore, se scot florile şi se introduc în Bartolomeu, Şt. Bartolomeu –
infuzia reîncălzită la 37–38oC, după care Cunoaşterea plantelor cu aplicaţiuni în
se aplică din nou sub cataplasmă. 4. medicina populară, Bucureşti, 1906, p.
Pentru tratarea periartritei 24–25; N. Leon – Istoria naturală
scapulohumerale: cataplasme, din 2 medicinală a poporului român, Bucureşti,
pumni flori de fân la 5 litrii de apă 1903, p. 43). Planta fără rădăcini, folosită
fierbinte. Se lasă 15–20 minute. Se sub formă de ceai sau praf, se recomandă
strecoară, se introduc într-un săculeţ care la combatere bolilor de rinichi, a băşicii
se aplică pe regiunea reumatică. Se ţine udului (vezicii urinare), dropicei
până se răceşte. Se încălzeşte infuzia şi se (hidropizie) şi curăţirea sângelui. Până
înmoaie săculeţul. Se stoarce şi se aplică nu demult, drogul era cunoscut sub
iar. După terminarea procedurii se pune denumirea de Herba Herniariae, astăzi
infuzia în apa de baie şi se îmbăiază tot numit Herniariae herba. Planta a fost
organismul. Apa de baie trebuie să aibă studiată la noi în ţară încă din anul 1900.
temperatura de 37–38 oC. Se fac 21 băi DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
într-o cură. târâtoare, lungi până la 30 cm,
ramificate, glabre sau foarte
scurt-păroase, formând tufe dese,
circulare. Frunze mici, eliptice sau ovate,
opuse. Flori mici, verzui, reunite câte 10
58
în glomerule şi dispuse la subsuoara spasmele numai la nivelul musculaturii
frunzelor din vârful ramurilor; caliciul vezicii şi a căilor urinare (spasmolitic de
din 5 sepale ovate; corolă din 5 petale predilecţie al căilor urinare). Planta se
albe, mai scurte decât caliciul; androceu foloseşte în stare proaspătă, din cauza
din 5 stamine; gineceu cu ovar din care instabilităţii fitocomplexului la uscare.
pornesc 2 stile scurte. Înflorire, VII–IX. Folosită în stare proaspătă, efectul obţinut
Fruct monosperm, aspru, mai lung decât în tratament este maxim. Prin uscare,
caliciul. Seminţe lentiforme, negre, activitatea principiilor active scade.
lucioase. Pentru înlăturarea acestui inconvenient,
se măreşte doza. Atât la folosirea plantei
proaspete, cât şi în stare uscată, se face
numai infuzie, adică se toarnă apă fiartă
peste ea şi nu decoct, nu se fierbe. Prin
fierbere, principiile active de degradează.
Pentru un efect excelent, se poate folosi
sucul din plantă diluat. Planta se pisează
şi peste ea se toarnă apă rece. Se lasă 2–3
ore şi apoi extracţia apoasă se bea. Se
foloseşte în boli renale (nefrite,
pielonefrite), boli ale căilor urinare,
RECOLTARE. Părţile aeriene ale litiază renală, litiază vezicală, cistite
plantei (Herniariae herba) se recoltează cronice, albuminurie, prostatite, curăţirea
în timpul înfloririi. Se usucă la umbră, în sângelui de toxine.
strat subţire, de preferat în poduri MEDICINĂ UMANĂ.
acoperite cu tablă. FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta tratarea de boli renale (nefrite,
conţine saponine în concentraţie de până pielonefrite), boli ale căilor urinare,
la 3%, cumarine (umbeliferonă şi mai litiază renală, litiază vezicală, cistite
ales herniarină), flavonozide, ulei eteric cronice, albuminurie, prostatite, curăţirea
etc. Complexul de saponine pare a fi sângelui de toxine şi stimularea
format din 8 componente, la care unii metabolismului: a) extracţie apoasă, din
autori adaugă şi un alcaloid cu acţiune 10 g plantă proaspătă pisată, peste care se
spasmolitică, numai la nivelul toarnă o cană (250 ml) cu apă rece. Se
musculaturii vezicii şi a căilor urinare. lasă acoperită 1–2 ore. Se strecoară. Se
Complexul saponinic determină creşterea bea câte o jumătate de cană, dimineaţa,
diurezei şi activează metabolismul (Em. prânz, seara; b) infuzie, din 2 linguriţe
Grigorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu, plantă uscată şi mărunţită peste care se
1986). toarnă o cană (200 ml) cu apă dată în
PROPRIETĂŢI clocot (lăsată 5 minute să se mai
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene răcească). Se lasă acoperită 15–20
ale plantei au utilizare terapeutică în minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
medicina umană. Principiile active pe 3–4 căni pe zi. Uz extern. 1. Empiric,
care le conţine au acţiune depurativă, pentru tratarea de pojar (rujeolă): infuzie,
diuretică, analgetică, spasmolitică, din 10 g plantă proaspătă pisată, peste
activatoare de metabolism. Activează care se toarnă apă caldă. Se lasă 15–20
procesele de eliminare a toxinelor din minute. Se strecoară. Se spală cu un
corp, producând o curăţire a sângelui, tampon de vată părţile afectate şi apoi cu
activează asupra epiteliului renal mărind aceeaşi infuzie se pun comprese,
cantitatea de urină eliminată în timp folosindu-se un pansament steril. 2.
(creşte diureza), diminuează, suprimă sau Pentru tratarea fracturilor: planta pisată,
elimină senzaţia de durere, înlătură
59
căruia i se adaugă puţină apă caldă: superioare alterne, oblong-eliptice,
cataplasme cu planta şi sucul puse de jur păroase. Flori câte 7–10, dispuse în
împrejurul locului afectat după care se glomerule spiciforme sprijinite de
bandajează. bracteei alb membranos, ciliate; caliciul
din 5 sepale concrescute la bază,
aspru-păroase, purtând la vârf un spinişor
FECIORICĂ de 1 mm lungime; corolă din 5 petale
PĂROASĂ (Herniaria hirsuta L), fam. subulate; androceu din 5 stamine foarte
Caryophyllaceae. Plantă erbacee, anuală, scurte; gineceu cu ovar uniovulat şi 2
bienală, mai rar perenă, stile scurte. Înflorire, VII–IX. Fruct mai
terofit-hemicriptofită, întâlnită în judeţul scurt decât caliciul. Seminţe negre,
Tulcea (pe nisipurile litorale de la lucitoare, rotunde.
Portiţa), în judeţele Caraş-Severin,
Mehedinţi, Dolj; se mai numeşte fecioară
păroasă, iarba păroasă a fecioarei, iarba
păroasă a feciorilor, iarba surpăturii,
iarbă păroasă, iarbă păroasă de
surpătură; Magh: Kopasz. Răspândită în
Europa de Sud, Asia.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
timpuri străvechi. În Evul Mediu se
întrebuinţa împotriva durerilor cauzate de
fracturi. Numele Herniaria provine de la RECOLTARE. Părţile aeriene ale
cuvântul hernia = ruptură, cu referire la plantei (Herniariae herba) se recoltează
ruperea oaselor. A mai fost folosită la în timpul înfloririi. Se usucă la umbră, în
tratarea de pojar şi la combaterea vrăjilor. strat subţire, de preferat în poduri acope-
Decoctul plantei a mai fost folosit pentru rite cu tablă.
tratarea de pojar şi surpătură (hernie). În COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
primul caz, decoctul era folosit pentru conţine saponine în concentraţie de până
spălarea mâinilor sau a altor zone de pe la 3%, cumarine (umbeliferonă şi mai
corp bolnave de pojar (D. Goga, 1968), ales herniarozidă), flavonozide, ulei
iar în cel de al doilea caz, decoctul se bea eteric etc. Complexul de saponine pare a
şi se punea pe locul afectat compresie (D. fi format din 8 componente, la care unii
Bartolomeu, Şt. Bartolomeu – autori adaugă şi un alcaloid cu acţiune
Cunoaşterea plantelor cu aplicaţiuni în spasmolitică, numai la nivelul
medicina populară, Bucureşti, 1906, p. musculaturii vezicii şi a căilor urinare.
24–25; N. Leon – Istoria naturală Complexul saponinic determină creşterea
medicinală a poporului român, Bucureşti, diurezei şi activează metabolismul (Em.
1903, p. 43). Planta fără rădăcini, folosită Grigorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu,
sub formă de ceai sau praf, se recomandă 1986).
la combatere bolilor de rinichi, a băşicii PROPRIETĂŢI
udului (vezicii urinare), dropicei FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
(hidropizie) şi curăţirea sângelui. Până ale plantei au utilizare terapeutică în
nu demult drogul era cunoscut sub medicina umană. Principiile active pe
denumirea de Herba Herniariae, astăzi care le conţine au acţiune depurativă,
numit Herniariae herba. Planta a fost diuretică, analgetică, spasmolitică,
studiată la noi în ţară încă din anul 1900. activatoare de metabolism. Activează
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini procesele de eliminare a toxinelor din
lungi de cca 30 cm, aspru păroase, corp producând o curăţire a sângelui,
culcată, ramificată. Frunze opuse, cele activează asupra epiteliului renal mărind
60
cantitatea de urină eliminată în timp aceeaşi infuzie, se pun comprese,
(creşte diureza), diminuează, suprimă sau folosindu-se un pansament steril. 2.
elimină senzaţia de durere, înlătură Pentru tratarea fracturilor: planta pisată,
spasmele numai la nivelul musculaturii căruia i se adaugă puţină apă caldă:
vezicii şi a căilor urinare (spasmolitic de cataplasme cu planta şi sucul puse de
predilecţie al căilor urinare). Planta se jur-împrejurul locului afectat, după care
foloseşte în stare proaspătă, din cauza se bandajează.
instabilităţii fitocomplexului la uscare.
Folosită în stare proaspătă, efectul obţinut
în tratament este maxim. Prin uscare FENICUL (Foeniculum
activitatea principiilor active scade. vulgare Mill), fam.
Pentru înlăturarea acestui inconvenient, Apiaceae/Umbelliferae. Plantă erbacee,
se măreşte doza. Atât la folosirea plantei anuală, bianuală sau perenă, terofită până
proaspete, cât şi în stare uscată, se face la hemiterofită, condimentară, aromatică,
numai infuzie, adică se toarnă apă fiartă medicinală, legumicolă, exclusiv de
peste ea şi nu decoct, nu se fierbe. Prin cultură; se mai numeşte; Bulg: Kopăr;
fierbere, principiile active de degradează. Engl: Common fennel; Franc: Fenouil;
Pentru un efect excelent, se poate folosi Germ: Gemeiner Fenchel; Magh: Édes
sucul din plantă diluat. Planta se pisează kömény, Anis, Kerti kömény; Rus:
şi peste ea se toarnă apă rece. Se lasă 2–3 Fenheli obâknovennâi; Ucr: Vlosshii
ore şi apoi extracţia apoasă se bea. Se Krop. Răspândită în Europa, Asia Mică,
foloseşte în boli renale (nefrite, America.
pielonefrite), boli ale căilor urinare, ISTORIC. Cultivat, din Antichitate,
litiază renală, litiază vezicală, cistite de către popoarele care au locuit în
cronice, albuminurie, prostatite, curăţirea regiunile din jurul Mării Mediterane.
sângelui de toxine. Dacii îl numeau bardon, baden (I. Pachia
MEDICINĂ UMANĂ. Tatomirescu, 1998). Astăzi, se cultivă
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru pentru fructe care conţin ulei volatil. În
tratarea de boli renale (nefrite, Europa, ţările cultivatoare sunt: Austria,
pielonefrite), boli ale căilor urinare, Bulgaria, Germania, Grecia, Italia,
litiază renală, litiază vezicală, cistite Iugoslavia, Olanda, Spania, Ungaria. În
cronice, albuminurie, prostatite, curăţirea România, feniculul se cultivă în zonele
sângelui de toxine şi stimularea sudice şi sud-vestice ale ţării, ocupând
metabolismului: a) extracţie apoasă, din anual suprafeţe cuprinse între 600 şi 800
10 g plantă proaspătă pisată peste care se hectare. Pe alte continente se cultivă: în
toarnă o cană (250 ml) cu apă rece. Se Asia (Afganistan, China, Japonia, India,
lasă acoperită 1–2 ore. Se strecoară. Se Iran), în Africa de Nord (Algeria) şi
bea câte o jumătate de cană, dimineaţa, America de Sud (Argentina).
prânz, seara; b) infuzie, din 2 linguriţe DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
plantă uscată şi mărunţită peste care se pivotantă, cărnoasă, lungă până la 30 cm,
toarnă o cană (200 ml) cu apă dată în cu puţine ramificaţii laterale. Tulpină
clocot (lăsată 5 minute să se mai erectă, cilindrică, fin-striată, fistuloasă,
răcească). Se lasă acoperită 15–20 glabră, înaltă până la 200 cm, ramificată
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a în partea superioară. Frunze
3–4 căni pe zi. Uz extern. 1. Empiric, alungit-triunghiulare, de 3–4 ori
pentru tratarea de pojar (rujeolă): infuzie, penat-sectate, cu segmente filiforme sau
din 10 g plantă proaspătă pisată, peste liniar-subulate, cele bazale lung-peţiolate,
care se toarnă apă caldă. Se lasă 15–20 iar superior sesile, toate cu vagină
minute. Se strecoară. Se spală cu un dezvoltată. Flori galbene-aurii, cu caliciu
tampon de vată părţile afectate şi apoi, cu redus, dispus în umbele mari, lipsite de
61
involucru. Radiile inflorescenţei sunt apiol, şi -pinen, camfen, mircen, şi
inegale şi fiecare poartă 15–20 flori. -felandren, limone, terpinolen, terpinen
Înflorire, VII–IX. Fructe, diachene etc; acizii cinamic, cafeic, ferulic,
ovoide, cu 5 coaste foarte proeminente. benzoic, anisic, vanilic, gentisic,
protocatechic, sinapic, siringic, fumaric,
mafic, citric, tartric etc, cumarine
(umbeliferonă, bergapten). Tulpina,
frunzele şi florile conţin ulei eteric
(0,25%) cu aceeaşi compoziţie ca cel din
fructe , acizi organici identici cu cei din
rădăcină, elemente chimice.
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Fructele au
importanţă terapeutică în medicina
umană şi veterinară. Principiile active pe
RECOLTARE. Fructele (Foeniculi care le conţin au acţiune
fructus) se recoltează când ajung la farmacodinamică antispastică,
maturitatea fiziologică. În cantitate mare, carminativă, galactogogă, sedativă,
se treieră la combină. După treierat, diuretică, expectorantă, vermifugă.
fructele se vântură. Se depozitează în Diminuează sau înlătură spasmele
încăperi aerisite, în straturi subţiri, generate de contracţiile muşchilor aflaţi
lopătându-se 4–6 zile până se usucă. în structura organelor interne;
Uscare artificială la 35–40 oC. Condiţiile favorizează eliminarea gazelor
tehnice de recepţie a fructelor sunt: intestinale; stimulează secreţia glandelor
maximum 1% resturi de codiţe şi alte mamare; determină o liniştire a
părţi din plantă; maximum 0,5% fructe sistemului nervos; acţionează asupra
zdrobite, înnegrite, seci; maximum 1,5% epiteliului renal mărind cantitatea de
corpuri străine organice; maximum 0,5% urină eliminată în timp; favorizează
corpuri minerale; minimum 3% expectoraţia; provoacă eliminarea
conţinutul în ulei volatil (Leon S. viermilor intestinali. Sunt folosite pentru
Muntean, 1990). Producţie, în primul an tratarea balonărilor abdominale (cu
de cultură 5–8 q/ha; începând cu al doilea expulzarea gazelor din intestin), tusei
an şi până în al cincilea an, 10–18 q/ha convulsive, astmului bronşic, bronşitelor,
fructe anual. Producţia de ulei din helmintozei, afecţiunilor renale, pentru
distilarea întregii mase vegetale tocate stimularea secreţiei de lapte la femei în
este de 30–50 l(ha (E. Păun, 1986). perioada de alăptare. În medicina
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele veterinară, fructele servesc la tratarea
conţin ulei eteric (4,30–5,41%), lipide indigestiilor, afecţiunilor digestive,
(9–19,7%), celuloză brută (13–15%), bronşitelor şi colicilor abdominale. Face
glucide simple (4–5%), pentozani (5– parte din compoziţia pulberii de frangula
6%), pectine (1,3–3%), proteine (14– compusă sau de licviriţie compusă. Intră
22%), acid cafeic, acid clorogenic, o în compoziţia siropului de cinci rădăcini.
glicozidă triterpenică, elemente chimice Sub formă de Aqua. Foeniculi se
(Zn, Ni, Co, Cr, Fe, Ca, Mg, Cu, K, Na, foloseşte în tratamentul unor stări
V, Ce, Mo, Ti). Uleiul eteric este compus inflamatorii oculare în conjunctivite,
din trans-anetol (50–75%), cis-anetol pleoape umflate şi chiar blefarite.
(o,2–0,5%), estragol (2,6–6%), derivaţi Atenţie! În doze mari, poate produce
fenilpropionici, terpenici etc. Rădăcina fenomene toxice, provocând la om crize
conţine ulei eteric (0,50–0,7%) compus epileptiforme cu halucinaţii şi
din dilapiol (90%), anetol, miristicină, somnolenţă. De asemenea, sunt
62
contraindicate în ulcerul gastric şi 50 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
duodenal, enterocolite cronice şi acute. porcine), 2–5–10 g; animale mici (pisici,
MEDICINĂ UMANĂ. câini, păsări), 0,3–0,5–1 g sau 3–5
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru picături ulei de fenicul. Uz extern. Pentru
stimularea poftei de mâncare, tratarea combaterea paraziţilor: infuzie, din 2 g
infecţiilor faringo-amigdaliene: infuzie, fructe la 500 ml apă. Se lasă acoperită 60
din ½ linguriţă fructe la o cană (200 ml) minute. Se strecoară. Se unge corpul
apă în clocot. Se lasă acoperită 15 animalului.
minute. Se strecoară. Se bea călduţă
înainte de masă, pentru stimularea poftei
de mâncare, şi după mesele principale, în FERIGĂ (Dryopteris
amigdalită. 2. Pentru combaterea filix-mas (L) Schott), fam.
balonărilor: infuzie, din ½ linguriţă fructe Polypodiaceae. Plantă erbacee, perenă,
la o cană (200 ml) apă în clocot. Se lasă hemicriptofită, cosmopolită, indicatoare
acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea de soluri cu regim de umiditate reavăn,
în cursul unei zile. 3. Pentru tratarea până la jilav-umede, comună în pădurile
durerilor abdominale (colici) la adulţi, montane şi subalpine, adeseori şi în
stimularea diurezei şi secreţiei de lapte: pădurile dealurilor mici, mai ales în
infuzie, din ½ linguriţă fructe la o cană păduri de foioase, tufărişuri, locuri
(200 ml) apă în clocot. Se lasă acoperită umbrite, buruienişuri de depresiune,
15–20 minute. Se strecoară. Se bea sporadică în molidişuri; se mai numeşte
conţinutul a 2–3 căni pe zi. 4. Pentru barba-ursului, făliuţă, feligă, feregă,
tratarea bronşitei, astmului bronşic, tusei ferice, firică, iarba-şarpelui,
convulsive şi spastice: infuzie, din 5–6 limba-cerbului, limba-şarpelui,
fructe zdrobite la o cană (200 ml) cu apă năvalnic, spasul-dracului,
în clocot (pentru sugari), 10–15 fructe spata-dracului; Germ:
zdrobite (pentru copii mai mari) şi ½ Echter-Wurmfarn; Magh: Erdei
linguriţă fructe zdrobite (pentru adulţi) la pajzsika; Rus: Citovnic mujscoi; Ucr:
o cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă Paparona. Răspândită în Europa, Asia,
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea Madagascar, America.
în trei reprize, după mesele principale. ISTORIC. Plantă cunoscută din
Uz extern. Pentru tratarea laringitei, Antichitate. Dacii o numeau filiax (I.
faringitei, amigdalitei, traheitei: infuzie, Pachia Tatomirescu, 1997). Dryopteris
din 1 linguriţă fructe zdrobite la o cană este la Dioscorides nume de ferigă din
(200 ml) cu apă în clocot. Se lasă păduri de stejar, de la drys = stejar şi
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se ptéris = ferigă. La noi, a fost folosită din
fac 2–3 gargare călduţe pe zi, din care vechime în scopuri medicinale. Rizomul,
una seara, înainte de culcare. cules toamna şi păstrat în loc uscat, era
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz folosit contra teniei. El era pisat mărunt
intern. Pentru tratarea indigestiilor, şi apoi amestecat cu miere, din care se
afecţiunilor digestive, bronşitelor, lua dimineaţa pe nemâncate. O altă
colicilor abdominale la animalele mici şi metodă consta în fierberea rizomului în
la tineret: a) pulbere plante, se apă. Decoctul obţinut se lua dimineaţa pe
administrează prin breuvaj bucal (se nemâncate pentru eliminarea viermilor
toarnă pe gât); b) infuzie, din 2 g fructe intestinali, sau în cursul zilei pentru
peste care se toarnă 100 ml apă în clocot. tratarea de astm. Rizomul pisat pulbere se
Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară. bea cu vin pentru dureri de inimă, sau se
Se lasă la răcit şi se administrează prin lua în lapte cald pentru dureri de piept şi
breuvaj bucal. Dozele de tratament: tuse. Cu rizomul fiert de ferigă se făceau
animale mari (cabaline, taurine), 10–25– scăldători copiilor cuprinşi de ceas rău
63
(epilepsie şi tahicardie). Frunzele de Uscarea artificială la temperaturi sub
ferigă, adunate în iunie şi iulie, se uscau 40oC. Nu se admite rizomi de la alte
şi umpleau cu ele perne şi saltele pe care specii. Rizomii pot ajunge la 10–15 cm
dormeau copiii rahitici, cu boli osoase, cu lungime, chiar peste, şi o grosime de cca
deformaţii. Frunzele de ferigă au mai fost 5–7 cm, luând în consideraţie şi resturile
folosite în scăldarea copiilor care nu ce îi acoperă. Rizomul propriu-zis nu
mergeau în picioare, precum şi a celor depăşeşte 2 cm diametru.
scrofuloşi (V. Bianu, 1910). Feriga a mai COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rizomul
fost folosită în practici magice şi i s-au conţine zahăr (cca 5%), ulei gras (8%), o
dat diferite credinţe. saponină, amidon, glicirizină, polipodină
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini şi o răşină.
adventive subţiri, negricioase. Rizom PROPRIETĂŢI
gros, lung până la 30 cm, FARMACODINAMICE. Rizomul plantei
oblic-ascendent, acoperit imbricat cu este folosit de medicina umană şi
resturi de peţioluri din anii precedenţi. veterinară, împotriva viermilor
Frunze tinere răsucite în formă de cârjă intestinali. Este una din cele mai bune
(circinate, scorpioide), dispuse în buchet. specii tenifuge indigene. Substanţele
Frunze mature mari, până la 140 cm active din rizomi paralizează musculatura
lungime, cu un peţiol de 30 cm acoperit netedă a celor mai multe specii de tenie,
cu palee membranoase, brun-roşcate şi cu dar şi a altor specii de viermi ce
lamina dublu-penat-sectată. Segmentele parazitează intestinul (Botriocephalus
primare, 15–30 de fiecare parte. Pinule distomum, Ankylostoma, Ascaris). Când
(segmente secundare) oblong-ovate, endoparazitul ia contact cu substanţa,
dinţate pe margini, cu vârful rotunjit. Pe suferă o scurtă perioadă de excitaţie, după
dosul pinulelor se găsesc sorii, acoperiţi care se instalează o paralizie ireversibilă.
cu o induzie reniformă, de forma unor Efectul cu deznodământ letal se
puncte brune. Maturitatea sporilor, VII– desfăşoară pe parcursul a cel mult 4 ore.
IX. Gustul preparatului este greţos. Pentru
înlăturarea lui, imediat după
administrare, se pot consuma 2–3
bomboane mentolate sau o cafea foarte
dulce.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
eliminarea teniei şi a altor viermi
intestinali: pulbere rizom, 1 linguriţă se
amestecă bine cu miere de albine şi se
include apoi în 16 capsule. La copii se
administrează jumătate din cantitate. Cu
o zi înainte de începerea tratamentului nu
RECOLTARE. Rizomul (Filicis se mănâncă lapte. A doua zi, se iau toate
maris rhizoma) se recoltează toamna, din capsulele, la interval de 3 minute una
septembrie până în noiembrie, la nevoie, după alta. Apoi se ia un purgativ. Se
din luna martie până în luna mai. Nu se controlează în fecale eliminarea
spală. Se curăţă, folosind cuţitul, de scolexului. Dacă nu a fost eliminat, după
frunze şi de peţiolurile vechi, până se o săptămână, tratamentul se repetă. 2.
ajunge la ţesuturile de culoare verde. Se Pentru eliminarea teniei şi a altor viermi
poate prelucra în stare proaspătă în intestinali se aplică următoarea metode
industria farmaceutică. Frecvent se usucă de tratare: cu 24–36 de ore înainte de
la umbră într-un singur strat sau tratament, se urmează o dietă cu supă,
suspendaţi pe şipci, agăţaţi pe pereţi.
64
lapte, ceai, ouă. Seara se administrează g. Dozele de tratament cu extract
un purgativ salin. Dimineaţa se ia un mic (Extractum filicis): animale mari
dejun format din lapte sau lapte cu cafea. (cabaline, taurine), 5–10–20 g; animale
După o oră, se începe tratamentul. Cu 15 mijlocii (ovine, caprine, porcine), 2–5 g;
minute înainte de începerea animale mici (pisici, câini), 0,2–0,5–1 g,
tratamentului, bolnavul bea 1 linguriţă de păsări, 0,2–0,5 g. Atenţie! Rizomii de
bicarbonat de sodiu dizolvat într-o cană ferigă sunt toxici în perioada de încolţire.
(200 ml) cu apă. Bicarbonatul micşorează Conservarea îndelungată a drogului şi
aciditatea gastrică şi măreşte activitatea administrarea cu un purgativ uleios îi
floroglucidelor din preparatul ce se măreşte toxicitatea. Administrarea în
foloseşte. Se administrează o capsulă de tratament a rizomului sau a preparatelor
2–2,5 g extract eteric. La fiecare jumătate lui, fără a ţine cont de dozele stabilite,
de oră se ia o altă capsulă până la doza de provoacă intoxicaţii. Toate speciile de
6 g/24 ore la bărbaţi şi 5 g/24 ore la animale sunt sensibile, dar mai ales
femei. La 1–2 ore după administrarea porcinele. Simptoame: enterite, enterite
ultimei capsule, se ia un purgativ (ulei de hemoragice, colici, icter, midriază, până
ricin). Acelaşi tratament se poate face la amauroză, aritmie cardiacă, dispnee,
dimineaţa, pe nemâncate, iar la 2 ore stări convulsive, paralizii. Se intervine cu
după administrarea capsulelor cu extract cărbune, mucilagii, tonice cardiace,
eteric se ia 2 linguri de ulei de ricin (Em. alcool, cafeină, tratament simptomatic.
Grigorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu, Nu se administrează lapte, pentru că
1986). Uz extern. 1. Pentru tratarea măreşte acţiunea toxică a plantei. El
reumatismului şi gutei: rizomul se fierbe favorizează absorbţia acidului filicinic la
20 minute în 1 litru de apă, după care se nivelul tubului digestiv, crescând
trece prin sită. Se adaugă în baie sau se toxicitatea. Tratamentul se aplică sub
frecţionează cu el articulaţiile dureroase. supraveghere medicală. Pot apărea
2. Pentru tratarea plăgilor: decoct, din 10 intoxicaţii, care se manifestă prin greaţă,
g rizom, fiert 10 minute într-un litru de vomă, colici abdominale, diaree. În
apă. Se fac spălături locale. 3. Pentru cazuri acute apar dureri de cap, ameţeală,
tratarea picioarelor obosite şi inflamate: halucinaţii, orbire, afecţiuni cardiace şi
comprese reci, cu preparatul obţinut din renale. Se intervine cu spălături
fierberea unui rizom proaspăt într-un stomacale, magnezia usta, cărbune activ,
litru de oţet. După fierbere, acesta se sulfat de magneziu (purgativ), vitamina
trece prin sită. Preparatul obţinut se B1.
foloseşte la tratamentul menţionat.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
intern. Pentru tratarea cestozelor
(gălbează), stările icterice, afecţiunile FERIGUŢĂ-DE-STÂN
pulmonare: a) pulbere rizom de culoare CĂ (Cystopteris fragilis (L) Bernh), fam.
verzuie (cea galbenă sau brună este Polypodiaceae. Plantă erbacee, perenă,
ineficace) în boluri, capsule, pilule; b) spontană, hemicriptofită, cosmopolită,
extract cloroformat cu 18–25% filicină în întâlnită în păduri şi văi umbroase
capsule, boluri sau pilule. Se umede, în crăpături de stâncă cu iarbă şi
administrează prin breuvaj bucal (se muşchi, sub stânci din regiunea
toarnă pe gât) după o dietă de 12–18 ore. subalpină; se mai numeşte feregă,
Dozele de tratament cu pulbere rizomi: ferigă-de-stâncă, fereguţă
animale mari (cabaline, taurine), 50– mică-de-stâncă; Germ: Gemeiner
100–250 g; animale mijlocii (ovine, Blasenfarn; Magh: Törékeny
caprine, porcine), 20–50–65 g; animale hólyagharaszt; Rus: Puzârnik lomkii.
mici (pisici, câini), 2–5–10 g, păsări, 1–2 Răspândită în Europa, Asia, Africa,
65
America de Nord, Tasmania, Noua
Zeelandă.
ISTORIC. Plantă cunoscută din FERIGUŢĂ DULCE
vechime. În unele zone (la Boiţa din (Polypodium vulgare L), fam.
sudul Transilvaniei), frunzele se puneau Polypodiaceae. Plantă erbacee, perenă,
în băile contra răcelii (V. Butură, 1935, spontană, geofită, circumpolar-boreală,
1979). Numele dat genului Cystopteris întâlnită pe stânci umbroase, acoperite de
provine de la două cuvinte greceşti: cystis muşchi, în păduri, pe râpe argiloase, din
= băşică şi ptéris = ferigă, după forma regiunea montană şi submontană; se mai
boltită a induziului. numeşte buruiană dulce, ferecei, fereci,
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini ferecuţă, feregă, feregă dulce, feregea,
adventive. Rizom scurt. Frunze înalte de fereguţă, fereguţă dulce, fereşea,
10–40 cm, îngrămădite la capul fericuţă, ferigă, feriguţă, feristei,
rizomului. Limb alungit-ovat sau ferecuţe, iarbă dulce, iarbă dulce de
lanceolat, dublu sau triplu-penat-sectat, munte, iarbă dulce de pădure, iarba
cu segmente primare peţiolate şi şarpelui, lemn dulce, năvalnic, rădăcină
segmente secundare ovale, subţiri, dulce, rădăcină dulce de munte, spasul
subtriunghiulare, eliptice sau dracului; Franc: Fougerolle; Germ:
sublanceolate. Lobişorii segmentelor Engelsüß, Engelsüßwurzel, Gemeiner
secundare sunt crenelaţi sau incişi. Pe Tüpfelfarn; Magh: Angyal-édesgyökér,
faţa inferioară, se află sorii confluenţi, ce Édesgyökerü páfrány, Köméz,
conţin sporii mai mult sau mai puţin Ördög-oldalborda; Rus: Mongonojka
verucoşi. Maturizare, VI–IX. obâcnovennaia; Ucr: Paporatnic.
Răspândită în zona temperată nordică,
Mexic, Africa de Sud, Insulele Hawaii.
ISTORIC. Planta a fost folosită în
medicina populară din vechime, probabil
încă de pe timpul dacilor. Rizomul se
fierbea şi decoctul se bea contra
afecţiunilor pulmonare (M. Băcescu,
1931). Pentru dureri de rinichi, suspin
(astm) şi tuse. Mai târziu, după
descoperirea distilării băuturilor
alcoolice, rizomul se pisa, se plămădea în
RECOLTARE. Frunzele rachiu şi se bea pentru arsuri de inimă
(Cystopterisae folium) se recoltează la (stomac) şi umflătură la capul pieptului
nevoie şi sunt folosite proaspete. (N. Leon, 1903). Decoctul plantei s-a dat
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. şi animalelor bolnave pentru întărire.
Necunoscută. Astăzi este folosită sporadic pentru
PROPRIETĂŢI tratarea icterului cataral, dischinezii
FARMACODINAMICE. Medicina biliare însoţite de constipaţie, bolilor de
populară îi atribuie proprietăţi sudorifice, rinichi şi vezică urinară, tratarea de
de înlăturare a răcelii şi a guturaiului. gastrită etc. Are utilizări şi în medicina
MEDICINĂ UMANĂ.
veterinară.
FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
tratarea de răceală, guturai: decoct, din adventive, negricioase, subţiri. Rizom
cca 500 g frunze proaspete la 10 litrii de orizontal, puţin cărnos acoperit de
apă. Acestea se fierb 20–25 minute. Se scvame brunii şi de firişoare negricioase.
strecoară şi se adaugă apei de baie. Baia Frunze glabre, distihe, lungi de 10–30
durează 15–20 minute, având grijă să fie cm. Limb oblong-lanceolat, profund
spălate toate părţile corpului.
66
penati-partit, cu 10–25 perechi segmente eliminarea bilei prin stimularea
lanceolate, întregi sau puţin dinţate, contracţiei vezicii biliare.
alterne, confluente la bază. Peţiolul lung, MEDICINĂ UMANĂ.
nud. Pe dosul segmentelor se află sori FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
mari (diametrul 2 mm), aşezaţi pe două tratarea dischineziei biliare, combaterea
rânduri paralele, de o parte şi de alta a viermilor intestinali, bolilor vezicii
nervurii mediane. Maturarea sporilor, urinare, rinichilor, în cazuri de tuse
III–IX. veche: decoct, din 1 lingură (10 g)
pulbere rizom sau rizom uscat şi bine
mărunţit la 500 ml apă. Se fierbe 5
minute. Se lasă acoperit 15–20 minute.
Se strecoară. Se bea conţinutul a 3 ceşti
pe zi (dimineaţa, prânz, seara). 2. Pentru
tratarea constipaţiilor cronice şi
insuficienţei hepatice: ceai, din 2 linguri
(20 g) rizomi fereguţă dulce, 10 g
rădăcină lemn dulce şi 5 g rădăcină
uscată de angelică, la o cană de apă. Se
fierbe 15 minute fereguţa, apoi se adaugă
RECOLTARE. Rizomul (Polypodii lemnul dulce şi angelica. Se mai dă puţin
rhizoma) se recoltează primăvara, vara şi în clocot. Se lasă la macerat 12 ore. Se
toamna. Recoltarea se face după ora 11. îndulceşte cu o lingură de miere. Se bea
Se scoate din pământ cu o sapă sau dimineaţa pe stomacul gol. 3. Pentru
cazma, se scutură de pământ şi, dacă este tratarea gastritei: tinctură, din 5 g
necesar, se spală repede la un curent de pulbere rizom (o linguriţă) sau rizom
apă, după care se lasă la zvântat. Se uscat, mărunţit bine, la 100 ml ţuică tare.
usucă la umbră, într-un loc bine aerat, Se lasă 7–10 zile. Zilnic sticla se agită
eventual în podul casei acoperite cu tablă. pentru uniformizarea concentraţiei. Se
Produsul uscat s-a dovedit a fi mai activ strecoară. Se bea câte o lingură înainte de
decât cel proaspăt. a mânca.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rizomul MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
conţine zahăr (cca 5%), ulei gras (8%), intern. Pentru tratarea indigestiilor,
amidon, glicirizină, saponozide, afecţiunilor digestive, bronşitelor,
polipodină, mucilagii, derivaţi colicilor abdominale la animalele mici şi
floroglucinolici şi o răşină. Proprietăţile de tineret: a) pulbere plantă, se
vermifuge se datoresc prezenţei administrează prin breuvaj bucal (se
compuşilor floroglucinolici. toarnă pe gât); b) infuzie, din 2 g frunze
PROPRIETĂŢI peste care se toarnă 100 ml apă în clocot.
FARMACODINAMICE. Principiile active Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară.
din rizomi au acţiune diuretică, Se lasă la răcit şi se administrează prin
antiinflamatoare, cicatrizantă, antitusivă, breuvaj bucal. Dozele de tratament:
abortivă, vermifugă şi colagogă. animale mari (cabaline, taurine), 10–25–
Acţionează asupra epiteliului renal 50 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
mărind cantitatea de urină eliminată în porcine), 2–5–10 g; animale mici (pisici,
timp; diminuează sau înlătură în timp câini, păsări), 0,3–0,5–1 g sau 3–5
inflamaţiile; grăbeşte vindecarea rănilor picături ulei de fereguţă dulce. Uz extern.
prin epitelizarea locului afectat; Pentru tratarea de paraziţi: infuzie, din 2
diminuează sau înlătură accesele de tuse; linguri fructe la 500 ml apă, se lasă
provoacă avort; provoacă eliminarea acoperită 60 minute. Se strecoară. Se
viermilor intestinali; favorizează unge corpul animalelor.
67
RECOLTARE. Planta se recoltează
în întregime (Gentianae radix cum
FIEREA-PĂMÂNTUL herba) în timpul înfloririi sau după
UI (Gentiana utriculosa L), fam. înflorire. Se foloseşte în stare proaspătă.
Gentianaceae. Plantă erbacee, anuală, Pentru iarnă, se usucă la umbră, de
terofită, întâlnită sporadic în etajul preferat în podul casei acoperit cu tablă şi
molidului şi până în etajul pajiştilor să aibă o bună aerisire.
alpine, prin pajişti, fâneţe, pe soluri COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
calcaroase în regiunile muntoase; se mai conţine genţiogenol, genţiopicrozidă
numeşte ghinţura pământului, ochincele; care, prin degradare, dă genţiamarina sau
Rus: Jiolci zemli. Răspândită în Europa genţiamarozida, amarogentina care este
Centrală şi de Sud. un principiu amar, genţianina cu acţiune
ISTORIC. Plantă cunoscută din asupra sistemului nervos central, tanin
Antichitate. Ea a fost folosită de moşii şi etc.
strămoşii noştri contra bolilor interne la PROPRIETĂŢI
animale iar la om pentru bolile aparatului FARMACODINAMICE. Medicina
digestiv (enterită, colecistopatii), şi populară consideră că principiile active
tratarea rănilor. din plantă acţionează ca aperitiv amar,
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină colecistokinetic, antifebril (probabil),
erectă, muchiată, de obicei ramificată, antihelmintic, cicatrizant (extern) şi
uni- sau multifloră, înaltă de 10–20 (31) provoacă leucocitoză pasageră. Planta a
cm. Frunze bazale rozulare, obovate, fost folosită în trecut pentru stimularea
obtuze, lungi de 6–10 mm, veştejite de poftei de mâncare, dispepsii, anemie,
timpuriu; frunze tulpinale mai mici, ovat stimularea drenării vezicii biliare,
alungite sau lanceolate, obtuze sau acute, împotriva paludismului, combaterea
cu 3–5 nervuri. Flori viermilor intestinali, tratarea rănilor
întunecat-albastră-azurie, rar albă, pentru a grăbi vindecarea lor. Intervine
scurt-pedicelate, aşezate terminal sau benefic în tulburările digestive
axilar; caliciu umflat, ovoidal, cu muchi funcţionale.
aripate, lung de 10–20 mm; corolă MEDICINĂ UMANĂ.
hipocrateriformă, cu 5 lacinii alungit FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
eliptice, acute, lungi de 5–8 mm, cu tubul tratarea de anemie, paludism, stimularea
puţin mai lung decât caliciul; androceu poftei de mâncare, combaterea viermilor
cu stamine ce au filamentele subţiri; intestinali, afecţiuni ale colecistului: a)
gineceu cu stil prelungit, cu stigmat infuzie, din 1 linguriţă plantă bine
orbicular. Înflorire, V–VIII. Fruct, mărunţită, peste care se toarnă o cană
capsulă lanceolat-ascuţită, sesilă, lungă (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
de 2–2,5 cm. seminţe negricioase, acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se
verucoase, lungi de 1–1,5 mm. bea conţinutul a 2–3 căni pe zi, înainte cu
30 minute de a mânca; b) decoct, din 1
linguriţă plantă bine mărunţită la o cană
(250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute la foc
domol. Se lasă acoperit 10 minute. Se
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe
zi, cu 30 minute înainte de a mânca. Uz
extern. Pentru tratarea rănilor: decoct,
din o lingură plantă mărunţită la o cană
(250 ml) apă. Se fierbe 5 minute la foc
domol. Se lasă acoperit 20–25 minute. Se
strecoară. Se spală rana cu un pansament
68
steril, apoi se pune un pansament steril presarea plantei pe hârtie care lasă pete
îmbibat cu decoct pe rană şi se plumburii.
bandajează. DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz erectă, înaltă până la 100 cm, ramificată.
intern. Pentru tratarea anorexiei; Frunze lat-eliptice, lanceolate sau
tulburărilor digestive cronice, tulburărilor îngust-lanceolate, amplexicaule, sesile,
de metabolism, atoniei prestomacelor, cele inferioare prelungite în peţiol, cele
cistitei hemoragice; a) infuzie, din 2 superioare trec pe nesimţite în bracteei,
linguriţe de plantă uscată şi mărunţită verzui-albăstrui. Flori roz-violacee,
peste care se toarnă 1 litru apă în clocot. grupate în inflorescenţe spiciforme;
Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară. caliciul cu 5 dinţi triunghiulari; corolă
Se lasă la răcit. Se administrează prin gamopetală cu tubul de două ori mai lung
breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b) decât caliciul şi prevăzut cu 5 lobi rotaţi.
decoct, din 2 linguriţe pulbere plantă la 1 Înflorire, VII–VIII. Fruct ovat-alungit.
litru de apă. Se fierbe 10 minute. Se
strecoară. Se răceşte. Se administrează
prin breuvaj bucal; c) pulbere plantă
administrată prin breuvaj bucal; d)
extract, din plantă; e) tinctură, din
plantă. Dozele de tratament: animale
mari (cabaline, taurine), 10–25–50 g
drog sau 5–15–25 g extract sau 1–3–8 g
tinctură; animale mijlocii (ovine, caprine,
porcine), 2–5–10 g drog sau 1–3–5 g
extract sau 0,2–0,5–2 g tinctură; animale
mici (pisici, câini), 0,2–1–2 g drog sau
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
0,1–0,5–1 g extract sau 0,05–0,2–0,5 g
plantei (Plumbagi herba) se recoltează în
tinctură. Atenţie! Supradozarea duce la
intoxicaţii. Se intervine cu tratament timpul înfloritului. Se usucă la umbră, în
strat subţire, de preferinţă în podurile
simptomatic.
caselor acoperite cu tablă.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile
aeriene ale plantei conţin tanoizi şi
FLOAREA-AMORUL substanţe antibiotice (plumbagina). După
UI (Plumbago europaea L), fam. cercetări recente, s-a dovedit că
Plumbaginaceae. Plantă erbacee, perenă, substanţele pe care le conţine au
hemicriptofită, medicinală, întâlnită prin proprietatea de a inhiba dezvoltarea
locuri pietroase numai la Mangalia şi germenilor Gram-pozitivi, în diluţie de
Hagieni, din judeţul Constanţa; se mai 1:50.000. Rădăcina conţine substanţe
numeşte amor, amur. Răspândită în toxice.
regiunea mediteraneană a Europei, Asia PROPRIETĂŢI
Mică, Armenia, Iran. FARMACODINAMICE. Medicina
ISTORIC. Planta este cunoscută din populară îi atribuie plantei proprietăţi
timpuri străvechi în sărăturile litorale din antiinflamatorii, dezinfectante,
Mangalia şi Hagieni. Ea a fost folosită în cicatrizante, anticanceroase. Diminuează
trecut pentru tratarea inflamaţiilor şi apoi înlătură definitiv inflamaţiile,
hemoroidale, ca cicatrizant al plăgilor şi distruge bacteriile, înlesneşte vindecarea
în tratamentul cancerului. Această rănilor, previne cancerul şi chiar îl
practică s-a aplicat din Evul Mediu. vindecă pe cel apărut.
Numele Plumbago vine de la cuvântul MEDICINĂ UMANĂ.
latin plumbum = plumb, cu referire la
69
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, uterine, cât şi pentru tratarea de cataruri
pentru tratarea de cancer şi hemoroizi: bronşice. Extern, a fost folosită pentru
infuzie, din 1 linguriţă plantă uscată şi vindecarea rănilor.
mărunţită peste care se toarnă o cană DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
(200 ml) cu apă în clocot. Se lasă înaltă până la 90 cm, adesea roşiatică, în
acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea partea superioară cu axe florifere
conţinutul a 2 căni pe zi. Conţinutul unei unghiulare, dispers-păroase. Frunze
căni se bea la interval de 2 ore (jumătate opuse, cele inferioare alungit-spatule,
din infuzie la ora 8 şi restul la ora 10). cele superioare linear-lanceolate, mai
Uz extern. 1. Pentru tratarea durerilor de mult sau mai puţin aspre. Flori roz, rar
dinţi, a inflamaţiilor tegumentare şi a aproape albe, dispuse în dicaziu lax;
rănilor: decoct, din 2 linguriţe plantă caliciu gamosepal, tubulos-campanulat,
uscată şi mărunţită la o cană cu apă (250 glabru; corolă cu petale filiform-laciniate,
ml). Se fierbe 5 minute. Se lasă la răcit cu coronulă evidentă, adânc-bidentată;
circa 15 minute. Se strecoară. Pentru androceu din 10 stamine; gineceu cu ovar
durerile de dinţi, decoctul se ţine în gură, unilocular, pedicelat, continuat cu 5 stile.
după care se aruncă; pentru inflamaţiile Înflorire, V–VIII. Fruct capsular. Seminţe
tegumentare şi răni, se fac spălături brune, numeroase.
locale, folosindu-se un pansament steril.
2. Pentru tratarea de râie şi rapăn:
decoct, din 2 linguri rădăcină uscată şi
mărunţită la 600 ml apă. Se fierbe 10
minute la foc domol. Se lasă să se
răcească până la călduţ. Se strecoară. Se
spală locurile afectate folosindu-se un
tampon cu vată. Atenţie! Rădăcina
conţine substanţe toxice.
FLOAREA-CUCULUI
(Lychnis flos-cuculi L), fam.
Cariophiyllaceae. Plantă erbacee, perenă, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
hemicriptofită, întâlnită frecvent prin plantei (Lychni flos-cuculiae herba) se
locuri înierbate, umede, la marginea recoltează la înflorire pe timp frumos,
bălţilor, în fâneţe umede, apătoase, de la după ce s-a ridicat roua. Se usucă la
câmpie, până în regiunea montană; se umbră, în strat subţire.
mai numeşte cocoşei, cuculeasă, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine
schinţeuţa-lupului; Engl: Ragged robin; saponine (lichinidin 1%), glicozizi,
Germ: Kuckuckslichtnelke, Feuerblume, alcaloizi, vitamina C, săruri minerale.
Fleischblume, Gurrenblume, PROPRIETĂŢI
Nägelblume, Steingekräutig, Wiederstoß; FARMACODINAMICE. Medicina
Magh: Kakuk szúnyogvirág, Kakuk populară îi atribuie plantei proprietăţi
szecfü; Rus: Goriţvet kukuşkin ţvet. emoliente, expectorante, antiseptice,
Răspândită în Europa şi Asia, adventivă calmante, cicatrizante. Principiile active
în America. pe care le conţine relaxează ţesuturile şi
ISTORIC. Plantă cunoscută din diminuează starea inflamatorie;
Antichitate. Lychis este nume de plantă la favorizează expectoraţia; distrug
Theophrastos (327–287 îHr), de la lychos microorganismele de pe tegumente şi
= lampă. Folosită în trecut, în perioada mucoase; calmează excitabilitatea
postnatală, pentru revenirea musculaturii nervoasă şi înlătură spasmele
70
musculaturii determinând relaxarea ei; însorite din Dobrogea, sudul Munteniei şi
favorizează procesul de vindecare a Olteniei, sudul Moldovei, Câmpia de
rănilor. În Rusia, extractul alcoolic din Vest; se mai numeşte coroana mirese,
partea aeriană a plantei se gipsăriţă, ipcărige, iperige, scuturice,
comercializează sub numele de Floskulen strălucită; Germ: Rispiges Gypskraut;
şi este utilizat în perioada postnatală, Magh: Buglyós dercefü, Fátyolvirág;
pentru relaxarea şi revenirea musculaturii Rus: Kacim metelciatâi; Ucr: Leşeţ.
uterine. Mai este folosită pentru tratarea ISTORIC. Numele Gypsophila vine
de cataruri bronşice şi a rănilor. de la cuvântul grecesc gypsos = gips şi
MEDICINĂ UMANĂ. philos = iubitor, cu referire la creşterea
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. În plantei cu predilecţie pe sol gipsos sau
perioada postnatală, pentru relaxarea şi calcaros. Cunoscută din timpuri
revenirea musculaturii uterine: extract îndepărtate. Dacii scoteau rizomul şi
alcoolic, din 500 g plantă uscată şi rădăcinile plantei, le curăţeau de coajă
mărunţită la 5 litrii votcă sau rachiu. (scoarţă), le tăiau în bucăţele şi le uscau
Planta se introduce într-o damigeană de la soare. Cu ele spălau rufele, înlocuind
10 litrii şi peste ea se toarnă alcool. Se săpunul. Planta mai era folosită sub
astupă cu dop şi se lasă 14 zile. Zilnic, formă de decoct pentru tratarea anemiei,
damigeana se agită pentru uniformizarea astmului, reumatismului, bolilor de ficat
concentraţiei. După 14 zile, se strecoară şi de stomac. Pentru a o avea la
şi se păstrează în sticle de 1 litru sau de îndemână, o cultivau pe lângă case.
500 ml, închise la culoare. Se foloseşte la Răspândită în Europa, Asia.
nevoie. Se bea câte un păhărel de 3 ori pe DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
zi, înainte de a servi masa. 2. Pentru gros, din care pornesc rădăcini
tratarea catarelor bronşice: infuzie, din 1– brun-gălbui, lungi până la 2 m. Tulpini
1½ linguriţă plantă uscată şi mărunţită aeriene numeroase, ramificate de la bază,
peste care se toarnă o cană (250 ml) cu glabre, numai în partea inferioară
apă în clocot. Se lasă acoperită 5–10 fin-păroase, înalte de 60–90 (100) cm.
minute. Se strecoară. Se bea călduţ, Frunze lanceolate, acute, cu trei nervuri.
eventual îndulcit cu miere. Uz extern. Flori albe, mici, cu caliciul tubulos,
Pentru grăbirea vindecării rănilor: a) corolă cu 5 petale de 2 ori mai lungi
decoct, din 1 lingură plantă uscată decât caliciul, 10 stamine şi ovare cu 2
mărunţită sau plantă verde, tăiată stile; grupate în inflorescenţe tip dicaziu,
mărunt, la o cană (250 ml) cu apă. Se foarte laxe. Înflorire, VI–IX. Fruct,
fierbe 5 minute la foc moale. Se capsulă cu seminţe brun-negricioase,
strecoară, se fac spălături locale; b) turtite.
infuzie, din 1 linguriţă plantă uscată
mărunţită peste care se toarnă o cană
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
acoperită 10–15 minute. Se strecoară, se
fac spălături locale, folosindu-se un
tampon cu vată sterilă.
FLOAREA-MIRESEI
(Gypsophila paniculata L), fam.
Caryophyllaceae. Plantă erbacee, perenă,
geofit-camefită, spontană şi cultivată, RECOLTARE. În scopuri
medicinală, ornamentală, întâlnită pe medicinale, se recoltează rizomul şi
locuri nisipoase, uşoare, bine aerisite, rădăcinile (Gypsophilae rhizoma et
71
radix). Acestea se scot din pământ, provoacă sudoraţia, provoacă eliminarea
începând cu luna august şi până în oxiurilor, înlesneşte vindecarea rănilor.
noiembrie, înainte de primul îngheţ. MEDICINĂ UMANĂ.
Pentru scoatere, se folosesc plugurile de FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
desfundat cărora li se detaşează cormana tratarea de dischinezie biliară şi pentru
sau dislocatoarele pentru sfeclă. acţiunea sa depurativă: a) decoct, din 1
Rădăcinile dislocate se adună manual, se linguriţă amestec părţi egale pulbere
scutură de pământ, se aşează în grămezi rădăcină de floarea-miresii şi săpunăriţă
şi se fasonează, îndepărtând zona la o cană de 250 ml cu apă. Se fierbe 10–
coletului cu tulpinile uscate. Rădăcinile şi 15 minute. Se strecoară. Se iau 2–3
rizomii, după ce s-au scos, se spală linguri pe zi pentru tratarea dischineziei
într-un curent de apă, se taie în bucăţi de şi 3–5 linguri pe zi pentru creşterea
10–20 cm şi se despică. Se usucă la soare, diurezei şi sudoraţie; b) extract, din 1
în strat subţire. Uscarea artificială la 40– lingură amestec părţi egale pulbere
50oC. După uscare, rădăcinile şi rizomii rădăcină de floarea miresei şi săpunăriţă,
se ambalează în saci, bale de pânză. Se la o cană (250 ml) cu apă rece. Se lasă la
păstrează în locuri curate, aerisite, lipsite macerat 9 ore. Se strecoară. Se bea în
de umezeală. Din 3,5–4,5 kg rădăcini cursul unei zile. 2. Pentru tratarea
proaspete, se obţine 1 kg rădăcini şi bronşitei: a) decoct, din 1 linguriţă
rizomi uscaţi. Producţie 6,5–12 t/ha amestec părţi egale pulbere rădăcină de
(rizomi şi rădăcini proaspete), din care se floarea miresei şi săpunăriţă la o cană
obţin 1,5–3 t în stare uscată. Condiţiile (250 ml) cu apă. Se fierbe 10–15 minute.
tehnice de recepţie sunt de maximum 3% Se strecoară. Se iau 3–5 linguri pe zi; b)
impurităţi, din care rădăcini brunificate extract, din 1 lingură amestec părţi egale
la interior maximum 2%; corpuri străine pulbere rădăcină de floarea miresei şi
şi organice, maximum 1%; corpuri săpunăriţă, la o cană (250 ml) cu apă
minerale, maximum 1%; umiditatea, rece. Se lasă la macerat 2–3 ore. Se
maximum 13%. strecoară. Se bea în cursul unei zile. 3.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rizomii Pentru acţiune diuretică, sudorifică, în
şi rădăcinile conţin saponozide (6–20%), afecţiuni cronice ale aparatului urinar:
zaharuri, substanţe grase, cantităţi mici extract, din 1 linguriţă amestec părţi
de ulei volatil, săruri minerale. egale pulbere rădăcină de floarea miresei
PROPRIETĂŢI şi săpunăriţă, la o cană (250 ml) cu apă
FARMACODINAMICE. Rizomul şi rece. Se lasă la macerat 8 ore. Se
rădăcinile au utilizare terapeutică în strecoară. Se bea în cursul unei zile. Uz
medicina umană şi veterinară. extern. 1. Pentru combaterea viermilor
Principiilor active pe care le conţin li se intestinali (oxiuri): decoct, din 20–40 g
atribuie proprietăţi expectorante, amestec pulbere rădăcină de
fluidifiante, depurative, diuretice, floarea-miresei şi săpunăriţă, la 1 litru de
calogoge şi coleretice, sudorifice, apă. Se fierbe 20–25 minute. Se
antioxiurice, cicatrizante. Favorizează strecoară. Se fac băi locale (anale) şi,
expectoraţia prin fluidifierea secreţiilor dacă se poate, intrarectale, folosindu-se o
traheo-bronsice, provoacă creşterea pară de cauciuc. 2. Pentru tratarea
secreţiei şi excreţiei de urină, contribuie eczemelor, furunculozei şi ca cicatrizant
la mărirea secreţiei biliare şi provoacă pentru răni: decoct, din 2 linguriţe
contracţia veziculei biliare provocând amestec părţi egale pulbere rădăcină
evacuarea bilei în intestin, contribuie la floarea-miresei şi săpunăriţă, la o cană
expulzarea din organism a toxinelor şi a (250 ml cu apă). Se fierbe 15–20 minute.
produşilor rezultaţi din dezasimilaţie, Se strecoară. Se fac spălături locale,
folosindu-se un tampon cu vată.
72
Tratamentul intern şi extern se poate face Pfingstblume, Windröschen; Magh:
şi prin folosirea de pulbere pură de rizom Berki szellörozsa, Fejér berekvirág,
şi rădăcină de floarea-miresei. Kakukvirág; Pol: Jahlycka, Niestreţek;
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz Rus: Vetreniţa belaia, Vetreniţa
intern. Pentru tratarea afecţiunilor dubravnaia. Răspândită în Europa.
pulmonare, nefrite (adjuvant): a) infuzie, ISTORIC. Plantă cunoscută din
din 2–5 g rădăcină uscată şi mărunţită, vechime pentru frumuseţea ei. Numele
peste care se toarnă 100 ml apă în clocot. Anemone a fost folosit în Antichitate de
Se lasă acoperită 15–20 minute. Se Theophrastos (373–287 îHr). Numele
strecoară. Se lasă la răcit. Se derivă de la cuvântul grecesc anemos =
administrează prin breuvaj bucal (se vânt. Planta a fost folosită în trecut
toarnă pe gât); b) decoct, din 2–5 g pentru tratarea de jupuială sau pârleală
rădăcină uscată şi mărunţită, la 100 ml (pelagră), contra paraliziei şi frigurilor.
de apă. Se fierbe 10 minute la foc domol. Pentru tratarea de pelagră, se lua floarea
Se strecoară. Se răceşte. Se administrează Paştelui, o punea în apă curată cu coada
prin breuvaj bucal; c) macerat, din 1 cocoşului (Polygonatum odoratum),
linguriţă pulbere rădăcină, la 200 ml apă sovârf (Origanum vulgare), sulfină albă
rece. Se lasă acoperită 8 ore. Se strecoară. (Melilotus albus), coajă de măceş (Rosa
Se administrează prin breuvaj bucal. canina), lemn de anin negru (Alnus
Dozele de tratament: animale mari glutinosa) le fierbeau pe toate la foc mic
(cabaline, taurine), 10–30–50 g; animale şi, cu zeama obţinută, se spăla pe locul
mijlocii (ovine, caprine, porcine), 2–5 g; afectat.
animale mici (pisici, câini, păsări), 0,5–1 DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
g. Rol expectorant, depurativ, fluidifiant, orizontal, tulpină erectă, de 6–30 cm
diuretic. Uz extern. Pentru tratarea înălţime, glabră sau glabrescentă, cu 3
plăgilor, eczemelor: infuzie sau decoct, frunze mari bracteriforme, peţiolate,
pregătite ca mai sus. Se spală locul sau se terminată cu o floare cu perigon alb,
aplică cataplasme cu un pansament steril uşor-roz la exterior. Înflorire, III–V.
îmbibat cu soluţia rezultată din infuzie Fructe nucule multe, ovate, pubescente cu
sau decoct. Rol cicatrizant. rostru alungit, puţin curbat.
FLOAREA-PAŞTELUI
(Anemone nemorosa L), fam.
Ranunculaceae. Plantă erbacee, perenă,
geofită, spontană, comună în toată ţara,
întâlnită primăvara de timpuriu prin
păduri şi tufărişuri, livezi, din regiunea
de câmpie, până în cea montană; se mai
numeşte breabăn alb, breben alb,
clopoţei, dedeţei albi, dediţei sălbatici,
floare de Paşti, floarea păsărilor, floarea
Paştilor, floarea Paştilor albă, floarea RECOLTARE. Părţile aeriene
vântului, floarea Vinerei Sfinte, găinuşe, formate din frunze şi floare (Anemoneae
muscarici albi, muscerici, mustenici alb, folium et flos) se recoltează în luna
pataci, păştiţă, pâinea Paştelui, puichiţă, aprilie începutul lunii mai. Se usucă la
pupegioi, rotiliţă, turculeţ, zlac; Franc: umbră.
Sylvie, Paquette, Fleur du COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine
Vendredi-saint; Germ: Erdbeerblume, o substanţă activă ranunculină. Aceasta
Kuckuck, Meienblume, Osterblume, este un glicozid lactonic cu acţiune
73
vezicantă (E. G. Clarke, M. I. Clarke, folosită mult timp în tratarea bolilor
1967). Biochimistul român C. Bodea femeieşti. În acest scop, părţile aeriene
(1965) menţionează că, la zdrobirea înflorite ale plantei uscate se fierbeau, iar
ţesutului, se formează, sub acţiunea decoctul obţinut se îndulcea cu zahăr şi se
enzimelor, protoanemonina bea. Florile pulverizate se foloseau ca
(2-metil-5-ceto-3,4-dihidrofuran), insecticid.
substanţă cu acţiune vezicantă. DESCRIEREA SPECIEI. Rizom gros
PROPRIETĂŢI de cca 1 cm, brun, scurt, lemnos, din care
FARMACODINAMICE. Medicina pornesc rădăcini adventive subţiri şi
populară îi atribuie plantei proprietăţi lungi de 20–30 cm, precum şi mai multe
antireumatismale şi antigutoase. tulpini aeriene. Tulpina are înălţimea de
MEDICINĂ UMANĂ. 10–70 cm, este cilindrică, striată,
FITOTERAPIE. Pe alocuri, planta păroasă, argintiu-verzuie, simplă sau
încă se mai foloseşte ca remediu ramificată, terminată cu inflorescenţe.
antireumatismal şi antigutos. Frunzele sunt dispuse altern, cele bazale
au lungimea de 8–10 cm şi lăţimea de
1,5–2 cm; cele superioare sunt mai
înguste şi scurt-peţiolate, sunt de 2–3 ori
FLOAREA-RAIULUI penat-sectate, cu lacinii îngust-lanceolate,
(Tanacetum cinerariifolium (Trev) glabre pe partea superioară şi pubescente
Schultz Bip), fam. pe faţa inferioară. Florile sunt grupate în
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee, calatidiu (capitul) cu diametrul de 3–6
perenă, hemicriptofită, cultivată în cm; cele marginale sunt reprezentate de
Dobrogea, Câmpia Bărăganului şi 18–20 de flori femele, ligulate, albe; cele
Câmpia Burnazului; se mai numeşte bâz, centrale sunt numeroase, hermafrodite,
boglar, bumbişori, căncei, căsuţi, tubuloase, galbene. Înflorire, VI–VII.
cântăcei, măturiţa Maicii Preacurate, Fructe, achene mici, galbene-brune,
mătura raiului, muşăţel, piretru, plituţe, 5-muchiate, lungi de cca 4 mm, în vârf
romaşcă, romaniţă, rută, tătăiaş, cu caliciul persistent. Greutatea a 1 000
tămâioară, virnaţ; Engl: Pellitory de seminţe este 0,5–1,2 g.
flower; Franc: Pyrethre de Dalmatie;
Germ: Dalmatiner Wucherblume,
Dalmatinische Isektenpulverpflanze;
Magh: Dalmát virág; Rus: Dalmarskaia
romaşka, Piretrum ţinerariaelistnâi,
Romaşka pepelnoliasitnaia. Răspândită
în Peninsula Balcanică.
ISTORIC. Planta este originară din
Iugoslavia, Coasta Dalmaţiei,
Herţegovina şi Muntenegru, unde creşte
în stare spontană pe coaste pietroase. A
fost introdusă în România în anul 1940 şi
cultivată ca plantă ornamentală. În RECOLTARE. Recoltarea
regiunile sudice al Balcanilor ,vegetează inflorescenţelor începe din anul al doilea
la altitudinile cuprinse între 500 şi 2.000 de cultură. Cele mai ridicate producţii se
de metri. S-a răspândit în multe ţări: obţine din anul al treilea, până în anul al
Bulgaria, Rusia, Ungaria, Franţa, Marea cincilea de cultură. Inflorescenţele se
Britanie, Italia, Spania, Japonia, China, recoltează când aproximativ jumătate din
India, Pakistan, Iran, Kenya, Tanzania, florile ligulate s-au deschis şi încă nu au
Uganda etc. În România, planta a fost luat o poziţie orizontală. Recoltarea mai
74
devreme scade producţia. Recoltate mai strecoară. Se bea conţinutul a 1-2 căni pe
târziu, scade conţinutul în piretrină. zi, cu înghiţituri rare. Uz extern. Pentru
Recoltarea se face în prima jumătate a tratarea bolilor femeieşti: decoct, din 1
zilei, când plantele conţin cea mai mare lingură plantă mărunţită la o cană (250
cantitate de substanţe active. Recoltarea ml). Se fierbe 5 minute. Se lasă să se
inflorescenţelor se face cu mâna sau prin răcească până la călduţ. Se strecoară. Se
folosirea unui pieptene special. Produsul fac 2 spălături vaginale pe zi (dimineaţa
se usucă în condiţii naturale la umbră sau şi seara). Atenţie! Reţeta e culeasă din
la soare. Noaptea şi în caz de ploaie, se mediul sătesc şi nu este verificată
adăposteşte sub acoperiş. Temperatura de ştiinţific.
uscare nu trebuie să depăşească 30oC,
deoarece se inactivează piretrinele.
Randamentul de uscare este de 3,5–4,5:1. FLOAREA-SOARELU
Condiţiile de recepţie admit ca impurităţi I (Helianthus annuus L), fam.
maximum 2,5% flori brunificate; Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
maximum 1,5% frunze, tulpini, anuală, alogamă, cultivată, originară din
fructificaţii; maximum 5% pedunculi mai nordul Mexicului şi SUA; se mai
lungi de 2 cm. Nu se admit corpuri numeşte erboaie, ochiul-soarelui,
străine organice şi minerale; umiditatea patoneea, răsărită, rujă, ruja-soarelui,
maximă să nu depăşească 12%. Producţia rujă de câmp, rujă de soare, ruji,
de inflorescenţe proaspete este în medie rujoancă, rumăniţă mare,
de 17–32 q/ha, uneori se pot obţine 45– soarea-soarelui, sora-soarelui, soreancă,
60 q/ha. Producţia de flori uscate este de sorină, ţâde de bâlic; Engl: Sunflower;
5–8 q/ha, uneori obţinându-se 15–18 q/ha Franc: Soleil, Grand soliel; Germ:
(Leon S. Muntean, 1990). După uscare, Sonnenblume, Sonnenwiede,
plantele se ambalează în saltele de pânză Sonnenwirbel; Magh: Napraforgó,
rară sau în baloturi. Acestea se păstrează Napvirág, Tanyér virág; Rus:
în încăperi curate, bine aerisite şi uscate. Podsolnecinik; Ucr: Solnesnek.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Florile Răspândită în Mexic, Europa.
conţin esteri piretrolonici şi cinerolonici ISTORIC. Specia de origină este
ai acizilor crizantemocarbonici (piretrina Helianthus lenticulares, întâlnită în flora
I şi II, cinerina I şi II), ulei volatil, spontană din care, în urma unui proces
crizantemina (colină + strachidină), îndelungat de ameliorare, a rezultat
oleorezină, etilenă, alcooli etc. specia cultivată astăzi (P. M. Jukovski,
PROPRIETĂŢI 1950). Din vremurile îndepărtate,
FARMACODINAMICE. În mediul sătesc populaţiile băştinaşe din sud-estul
i se atribuie însuşiri antibiotice, Americii de Nord şi din partea sudică a
antiseptice şi cicatrizante. Conform Canadei au folosit seminţele în hrana lor
acestor consideraţii principiile active din sau pentru extragerea uleiurilor. Indienii
plantă au proprietăţi bactericide (distrug o considerau plantă sacră. Adusă în
microorganismele) şi de grăbire a Europa în 1510, a fost folosită ca plantă
vindecării rănilor. decorativă în grădinile şi parcurile din
MEDICINĂ UMANĂ. Spania, Portugalia, Franţa, Belgia,
FITOTERAPIE. Utilizată empiric, Germania etc. Mai târziu, în secolele
pentru combaterea viermilor intestinali şi XVII–XVIII, a fost luată în cultură ca
a bolilor femeieşti (trichomanus, producătoare de seminţe pentru ulei
blenoragie, candida: infuzie, din 1 (Anglia în 1716, Germania în 1725,
linguriţă plantă uscată şi mărunţită peste Franţa în 1787, Rusia în 1820).
care se toarnă o cană (250 ml) cu apă în Inventarea presei pentru extragerea
clocot. Se lasă acoperită 20 minute. Se uleiurilor din seminţe (1835 de către un
75
ţăran rus de lângă Voronej), face ca Este un lichid limpede, galben deschis,
planta să capete importanţă economică şi gust dulceag, miros slab caracteristic.
industrială mare. Spre sfârşitul secolului Uleiul neutralizat este lipsit de miros. Nu
al XIX-lea, este introdusă în cultură trebuie să aibă indicele de aciditate mai
pentru ulei în România, Bulgaria, mare de 1, iar indicele de iod să fie
Ungaria şi în spaţiul fostei Iugoslavii. Pe cuprins între 119 şi 136. Este semisicativ.
teritoriul României, a fost cultivată în În scop industrial, recoltarea se face
Moldova şi, la scurt interval, în celelalte manual sau mecanizat. Recoltarea
zone. Prima uleiniţă din ţară a fost manuală începe la o umiditate a
construită aproape de Vaslui (N. seminţelor de 15–16%. Inflorescenţele se
Zamfirescu, V. Velican, N. Săulescu, I. taie şi se depozitează într-un loc
Safta, F. Canţăr, 1965). corespunzător. Treieratul se face când
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină conţinutul de apă în seminţe a scăzut la
pivotantă, puternică, adâncă până la 2,5 10–11%. Recoltarea mecanizată se face
m, cu rădăcini secundare răspândite pe o cu combina când cca 80–85% din
rază de 70–125 cm. Tulpină erectă, capitule au culoarea brună sau
cilindrică, groasă, aspru-păroasă, cu sau brun-gălbui, ceea ce corespunde unei
fără ramificaţii, plină cu măduvă umidităţi de 13–14% şi trebuie să se
buretoasă, înaltă de 1–5 m. Frunze termine până la conţinutul de 10–11%,
alterne, mari, ovat-cordate, acute, cu altfel se produc pierderi mari prin
marginea serată, scurt-aspru-păroase, scuturare. Recoltatul trebuie terminat
peţiolate. Creşterea lor încetează la până la 10 septembrie, în sudul ţării, şi
înflorire. Flori grupate în calatidii; cele până la 20 septembrie, în celelalte zone.
marginale ligulate, sterile, galbene-aurii; Depozitarea. Seminţele obţinute se
cele din interior tubuloase, fertile, în depozitează în spaţii special amenajate.
număr de 1.200–2.000. Înfloresc succesiv Înainte de depozitare, seminţele de
în 6–8 zone concentrice, a câte 2–3 floarea-soarelui se curăţă de impurităţi cu
rânduri, pe o durată de 2–3 săptămâni, în ajutorul unui curent de aer sau prin
VII–IX. Polenizare entomofilă. Fructe, cernere pe site. Depozitarea seminţelor se
achene comprimate, fin-catifelat-păroase, face diferit în funcţie de umiditate.
brune sau brune-negricioase. Sămânţa cu umiditate mai mare de 8% va
fi depozitată în spaţii prevăzute cu
instalaţii de aerare forţată. Sămânţa cu
umiditate până la 8% se poate depozita în
silozuri sau magazii. Durata păstrării
seminţelor depinde de umiditate şi
temperatură Transportul seminţelor de la
bazele de recepţie către fabricile de ulei
se face cu mijloace curăţate şi
dezinfectate. Loturile de seminţe vor fi
însoţite de un buletin de analiză, unde
sunt menţionate indicii de calitate, dacă
uscarea a fost făcută artificial sau pe cale
RECOLTARE. În scopuri
naturală.
medicinale, florile (Helianthi flos) se
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Florile
recoltează de pe marginea calatidiului pe
ligulate de la marginea inflorescenţei
timp frumos, după orele 10. Se usucă la
(calatidiului) conţin quercetrină,
umbră, în strat foarte subţire, de preferat
antocianină, colină, betaină, xantofilă,
în poduri acoperite cu tablă. Uleiul
acizi solanici. Seminţele conţin ulei
(Oleum Helianthi) se obţine prin presarea
semisicativ (50,8%) în care se află peste
la rece a seminţelor de floarea-soarelui.
76
90% acizi graşi nesaturaţi şi 7–9% acizi intestinului gros (dizenterie, febră
graşi saturaţi, proteine formate din toţi tifoidă), iar extern în vindecarea rănilor
aminoacizii esenţiali (16,2%), substanţe ce supurează. Uz intern. 1. Pentru
extractive neazotate (cca 14,5%), tratarea hipercolesterolemiei şi
celuloză (cca 28,1%), săruri minerale aterosclerozei: ulei, 2 linguri dimineaţa şi
(cca 3,4%), substanţe aromate, vitaminele înainte de masa de seară. Poate fi folosit
A, D, E, K. Turtele rămase după eficient în preparatele culinare obişnuite,
extragere uleiului conţin apă (4–10%), mai ales în salate de crudităţi, cu efect
substanţe proteice (23–35%), substanţe terapeutic benefic. 2. Pentru tratarea
extractive neazotate (19–26%), grăsimi afecţiunilor pulmonare: tinctură , din 10
(6–8%), celuloză (14–16%), substanţe g flori ligulate uscate şi mărunţite la 500
minerale (4–5%). Calatidiile rămase ml alcool de 50-60°. Se lasă la macerat
după treierat conţin substanţe proteice 10 zile. Zilnic sticla se agită pentru
(7%), substanţe extractive neazotate uniformizarea concentraţiei. Se strecoară.
(57%). Tulpinile uscate conţin celuloză Se păstrează într-o sticlă închisă la
(40–48%), săruri minerale mai ales cu culoare. Se iau 50 picături, de 3 ori pe zi,
potasiu (cenuşa rezultată din arderea în puţină apă, cu 15 minute înainte de
tulpinilor conţine 33–36% K). Frunzele masă.
proaspete conţin substanţe proteice (14– Fitohomeopatie . Uz intern. 1. Pentru
16%), caroten (22–23%), săruri minerale. tratarea acceselor febrile intermitente
PROPRIETĂŢI (inclusiv paludism) însoţite de astenie,
FARMACODINAMICE. Florile şi uleiul hepatomegalie: tinctura-mamă, în
extras din seminţe au utilizare terapeutică diluţiile centezimale de la a 3-a la a 5-a.
în medicina umană şi veterinară. Florile 2. Pentru tratarea splenomegaliei, în
sunt folosite pentru tratarea unor urticaria foarte caldă: tinctura-mamă, în
afecţiuni ale gâtului şi cataruri diluţia a 4-a centezimală. Uz extern.
pulmonare, ca febrifug sau în Pentru tratarea urticariei: tinctura-mamă,
fitohomeopatie. Uleiul este folosit în 1/20, se unge local.
medicina umană în cazurile de MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
hipercolesterolemie şi ateroscleroză. În intern. Pentru tratarea indigestiilor şi
medicina populară umană, serveşte la constipaţiilor: ulei comestibil administrat
macerarea (plămădirea) unor plante cu ca atare prin breuvaj bucal (se toarnă pe
acţiune vulnerară, în răni, arsuri. gât) sau în amestec cu alte substanţe.
Medicina veterinară foloseşte uleiul ca Sterilizat 60 minute la temperatura de
laxativ, emolient şi protector. În 180oC şi neutralizat se foloseşte la
farmacologie uleiul de floarea-soarelui prepararea soluţiilor injectabile. Dozele
rafinat este utilizat la prepararea uleiului de tratament ca laxativ: animale mari
de măselariţă (Oleum Hyosyami) şi a (cabaline, taurine), 150–500 ml; animale
linimentului volatil (Linimentum mijlocii (ovine, caprine, porcine), 50–150
Ammoniatum). ml; animale mici (pisici, câini, păsări),
MEDICINĂ UMANĂ. 2–20–50 ml. Uz extern. Ungerea
FITOTERAPIE. Uleiul serveşte tegumentului cu ulei. Acţiune emolientă
pentru macerarea unor plante cu acţiune şi protectoare.
vulnerară în arsuri, răni. Florile sunt
utilizate pentru extractul alcoolic
recomandat în malarie, iar tinctura în FLOAREA-VĂDUVEL
afecţiuni pulmonare. Ele intră şi în OR (Succisa pratensis Moench), fam.
compoziţia ceaiului pectoral (PLAFAR). Dipsacaceae. Plantă erbacee, perenă,
Din achene se fac preparate folosite hemicriptofită, spontană, întâlnită prin
intern în profilaxia bolilor infecţioase ale fâneţe şi tufărişuri mai mult sau mai
77
puţin umede, în regiunea montană; se
mai numeşte călugărişoară, muşcatul
dracului, ochiul şarpelui, ruen, ruen alb,
ruin, şopârlaiţă; Franc: Mors du diable;
Germ: Teufelsbiß; Magh: Ordög harapta
fü, Sikkantyú; Rus: Siveţ lugovoi.
Răspândită în Europa şi Asia.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Numele Succisa, provine de
la cuvântul latin succidere = a tăia,
deoarece rizomul scurt, în partea de jos, RECOLTARE. Părţile aeriene
se distruge repede, după care poate fi înflorite (Succisae herba) se recoltează pe
tăiat sau ros. Decoctul rizomului şi timp frumos, după ora 11. Se usucă la
rădăcinilor se folosea la tratarea rănilor, umbră, în camere aerisite sau în podul
tăieturilor, pecinginei (impetigo, caselor acoperite cu tablă. Stratul de
tricofiţie) şi alte boli de piele. Decoctul uscare să fie subţire. Se păstrează în
tulpinilor florifere se lua în răceală şi în săculeţ de pânză sau saci de pânză în
boli de stomac. Tulpinile fierte cu busuioc locuri uscate, aerisite. Rădăcinile
de câmp se foloseau contra buboaielor şi (Succisae radix) se recoltează în luna
antraxului. Florile plantei se puneau în septembrie, începutul lui octombrie. Se
băile pentru dureri de picioare, dureri de scot din pământ cu cazmaua sau cu sapa.
mijloc etc. Tratamentele practicate din Se scutură de pământ, dacă este necesar
cele mai îndepărtate timpuri se păstrează se spală repede într-un curent de apă şi se
şi azi. usucă la umbră.
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
vertical, gros, scurt, trunchiat, negru, cu Nestudiată.
mai multe rădăcini laterale. Tulpină PROPRIETĂŢI
erectă, sau ascendentă, simplă sau FARMACODINAMICE. Medicina
ramificată, înaltă de 30–100 cm, cu 2–3 populară îi atribuie multe proprietăţi
perechi de frunze depărtate, acoperită cu terapeutice: antiiflogistice
peri rigizi. Frunze mai mult sau mai (antiinflamatoare), antifungice,
puţin pieloase, lucioase, eliptice până la antiseptice, antispastic, bacteriostatice şi
alungit lanceolate, cele inferioare şi bactericide, behice, carminative,
mijlocii alungit obovate, oblanceolate sau cicatrizante, colecinetice, colagoge,
lanceolate, acute, atenuate în peţiol, unite sedative şi antidepresive, diaforetice,
la bază, cu margini întregi, fin serate sau antidiareeice, depurative, emoliente,
fidate. Flori liliachii, roşietice sau albe, expectorante, eupeptice, febrifuge.
dispuse în capitule solitare la vârful Diminuează şi în cele din urmă înlătură
ramurii, la început semiglobuloase, apoi inflamaţia; combate ciupercile şi levurile
globuloase; caliciu extern prismatic, parazite ale omului şi animalelor;
scabru, 4-fidat, cu lacinii spinos ascuţite; distruge bacteriile din organism şi
caliciu intern cu 5 sete scurte. Înflorire, împiedică dezvoltarea lor; diminuează
VII–IX. Fruct uscat, monosperm, sau suprimă durerea; calmează tusea;
indehiscent (nuculă). Sămânţă cu linişteşte durerile abdominale şi
albumen. expulzează gazele din intestine;
înlesneşte vindecarea rănilor favorizând
epitelizarea; provoacă golirea vezicii
biliare; calmează durerile şi în general
organismul întărindu-l moral, intelectual
şi fizic; provoacă o uşoară transpiraţie în
78
caz de răceală; combate diareea; completa şi cu tratamentul intern
contribuie la expulzarea din organism a folosindu-se concentraţiile prevăzute la
toxinelor şi a produşilor rezultaţi din uzul intern. 3. Pentru tratarea
dezasimilaţie; diminuează stările de inflamaţiilor oculare: infuzie, din 5 g
inflamaţie ale mucoaselor şi provoacă plantă uscată şi mărunţită peste care se
fluidificarea şi eliminarea secreţiilor toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
traheo-bronşice; ajută la stabilirea unei Se lasă acoperită 20–25 minute. Se
digestii normale; diminuează şi în cele strecoară. Se fac băi terapeutice de 3 ori
din urmă înlătură febra. pe zi, spălând ochiul cu ajutorul unui
MEDICINĂ UMANĂ. tampon de vată sterilă.
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
tratarea afecţiunilor hepatice (hepatite,
litiază, dischinezie biliară), afecţiuni FLOARE-DE-FRIGUR
pectorale, afecţiuni nervoase, tratarea de I (Hypericum elegans Stoph), fam.
diaree, leucoree, pojar, tuse, astm: a) Hypericaceae. Plantă erbacee, perenă,
infuzie, din 5 g plantă uscată şi mărunţită hemicriptofită, întâlnită sporadic prin
peste care se toarnă o cană (200 ml) cu pajişti aflate pe locuri uscate şi însorite de
apă în clocot. Se lasă acoperită 20 la câmpie până la munte, mai frecventă
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a din zona de stepă, până în etajul
3 căni pe zi (dimineaţa, prânz, sera); b) gorunului; se mai numeşte floare de
decoct, din 5 g rădăcină uscată şi friguri multe.
măcinată sau pisată la o cană (250 ml) cu ISTORIC. Cunoscută din
apă. Se fierbe 5 minute la foc moale. Se Antichitate. Hypericum era nume de
lasă acoperit să se răcească până la plantă la Plinius cel Bătrân şi
călduţ. Se strecoară. Se bea conţinutul a 3 Hippocrates. Moşii şi strămoşii noştri au
căni pe zi (dimineaţa, prânz, sera); c) folosit planta contra frigurilor. În sudul
tinctură, din 250 g rădăcină uscată şi Transilvaniei şi astăzi planta este folosită
mărunţită la un litru de alcool 70 o. Uz de medicina populară în aceleaşi scopuri,
extern. 1. Pentru tratarea de laringite, prin friguri înţelegând şi temperatura
stomatite, gingivite: infuzie sau decoct mare în caz de răceală.
pregătite ca mai sus. În laringite se face DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
gargară de 3–4 ori pe zi. În stomatite şi oblic, simplu până la ramificat, lemnos,
gingivite se ţine infuzia sau decoctul în cu rădăcini abundente. Tulpini puţine sau
gură cât se poate, apoi se aruncă; se mai multe, cele subţiri sterile, cele mai
clăteşte gura din nou şi apoi iar se groase florifere, erecte sau ascendente, în
aruncă. Operaţiunea se realizează de mai partea superioară bimucheate, ramificate.
multe ori pe zi şi de fiecare dată după Frunze sesile, semiamplexicaule, cele
servirea mesei. 2. Pentru tratarea de inferioare ovat-lanceolate, cele superioare
leucoree: a) infuzie, din 20 g plantă alungit-lanceolate, cu puncte negre şi
uscată şi mărunţită peste care se toarnă transparente, la bază puţin cordate. Flori
un litru de apă în clocot. Se lasă acoperită galbene, cu puncte negre, grupate în
20–30 minute. Se strecoară. Se fac dichazii şi monochazii reduse constituind
spălături vaginale, de 3 ori pe zi o paniculă mai mult sau mai puţin
(dimineaţa, prânz, seara); b) decoct, din dezvoltată; caliciu din sepale
50 g rădăcină uscată şi mărunţită la 1 ovat-lanceolate, ascuţite, pe margini
litru de apă. Se fierbe 10 minute. Se lasă fimbrii, glandulifere; corolă din petale
să se răcească până la călduţ. Se ovat lanceolate, lungi de 10–12 mm.
strecoară. Se fac spălături vaginale Înflorire VI–VII. Fruct capsulă, cu glande
(dimineaţa, prânz, seara). Tratamentul veziculoase, lungă de 7 mm.
făcut prin spălături vaginale trebuie
79
ISTORIC. Planta este cunoscută din
vechime. Ea a fost folosită de medicina
populară umană contra gălbinării (icter).
Medicina populară veterinară punea
întreaga plantă în lăturile porcilor, când
apăreau epidemii pentru a preveni
îmbolnăvirea lor. Inula este nume latin
corespunzător cuvântului grecesc
helenion, dat plantei Inula helenium şi
provenit din helene = coş mic, cu referire
la forma calatidiilor cu flori ligulate,
galbene.
RECOLTARE. Părţile aeriene
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
înflorite ale plantei (Hyericii eligansae
lemnos, orizontal. Tulpină erectă, înaltă
herba) se recoltează pe timp frumos,
de 25–85 cm, muchiată, glabră, în partea
după ora 11. Se usucă la umbră, de
inferioară mai mult sau mai puţin
preferat în podurile caselor acoperite cu
păroasă, la vârf unicapitulată sau
tablă. Se păstrează în săculeţ de pânză.
corimbiform ramificată, des foliată;
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Medicina frunzele inferioare şi bazale lipsesc la
populară îi atribuie plantei proprietăţi înflorire. Frunze alungit eliptice, alungit
febrifuge. Substanţele pe care le conţine lanceolate sau îngust lanceolate, late de
au însuşirea de a diminua sau chiar 10–46 mm, lucioase, pe margine şi mai
înlătura febra dată de malarie. rar pe faţa inferioară, în lungul nervurilor
MEDICINĂ UMANĂ. slab şi scurt păroase. Calatidii solitare
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru sau puţine, aşezate în corimb simplu.
tratarea de malarie: decoct, din 1–2 Involucru semiglobulos, cu foliole regulat
linguriţe plantă uscată şi mărunţită la o imbricate, coriacee, foarte fin scurt
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 3–4 ciliate. Flori galbene, cele radiare
minute. Se lasă acoperită 15–20 minute. înguste. Înflorire, VI–IX. Fructe, achene
Se strecoară. Se bea conţinutul a 3 căni lungi de 1,5 mm, glabre.
pe zi, câte o jumătate de cană la 2 ore. Uz
extern. Cu decoctul plantei pregătit ca
mai sus, se pun comprese pe frunte şi
piept.
FLOARE DE
GĂLBINARE (Inula salicina L. ssp.
salicina), fam. Asteraceae/Compositae.
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită,
întâlnită prin păşuni şi fâneţe însorite, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
uscate, pe coaste cu tufărişuri, marginea plantei (Inulae saricinae herba), frunzele
pădurilor şi a viilor, prin tăieturi de (Inulae saricinae folium), florile (Inulae
pădure, din regiunea de câmpie, până în saricinae flos) şi rădăcinile (Inulae
cea montană, zona stepei – etajul fagului; saricinae radix) se recoltează când se află
se mai numeşte avrămească, cioroi, ociul în floare, pe timp însorit, după ora 10.
boului; Germ: Rindauge; Rus: Deviasil Uscarea se face la umbră, în strat subţire.
şerohovatâi, Deveasil bolosi. Răspândită COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
în Europa şi Asia. Rădăcinile conţin inulină, ulei eteric,
80
helanină (un compus sesquiterpenic fierbe 5 minute. Se strecoară. Se bea
înrudit cu santonina), helenienă (care conţinutul a 1–2 căni pe zi, cu înghiţituri
măreşte adaptabilitatea ochiului la rare; b) infuzie, din 1 linguriţă rădăcină
întuneric), azulenă, antibiotice. Frunzele uscată şi foarte bine sfărâmată
conţin alantopicrimă (substanţă amară) şi (măcinată), peste care se toarnă o cană
vitamina C. Florile conţin helenină. (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
PROPRIETĂŢI acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se
FARMACODINAMICE. Medicina bea conţinutul a 1–2 căni pe zi, cu
populară îi atribuie principiilor active din înghiţituri rare.
rădăcină proprietăţi antihelmintice, MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru
expectorante, spasmolitice, bronşice, prevenirea bolilor: decoct, din planta
antimicrobiene, antivirale, colagoge, întreagă (flori, frunze, rădăcină) la 1–2
diuretice şi de mărire a adaptabilităţii litri de apă. Decoctul se adaugă la hrana
ochiului la întuneric. Provoacă porcilor pentru a prevenii îmbolnăvirea
eliminarea viermilor intestinali, fluidifică lor.
secreţiile bronşice şi diminuează sau
înlătură spasmele bronşice, distruge
microbii şi virusurile, stimulează secreţia FLOARE DE LEAC
glandelor mamare, acţionează asupra (Ranunculus repens L), fam.
epiteliului renal mărind cantitatea de Ranunculaceae. Plantă erbacee, perenă,
urină eliminată în timp şi stimulează hemicriptofită, comună în toată ţara, prin
vederea. Principiile active din frunze au locuri umede, întâlnită în păduri, fâneţe,
proprietăţi coleretice şi colagoge, şanţuri, marginea apelor, locuri
stimulează secreţiile celulei hepatice mlăştinoase, pe terenuri agricole, de la
mărind volumul de bilă secretată şi câmpie până în etajul montan; se mai
favorizează eliminarea bilei prin numeşte boglari, bujorel, de călcătură,
stimularea contracţiilor vezicii biliare, floare broştească, floricică de pe lac,
vitamina C revitalizează organismul. gălbenele, gălbinele, iarba
Principiile active din floare măresc picioru-găinii, jdebghe, ochiul broaştei,
adaptabilitatea ochiului la întuneric. piciorul cocoşului, rănunchi, rinic,
MEDICINĂ UMANĂ. salatele broaştei, ţelină de izvor; Germ:
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Kriechender Hahnenfuss; Magh: Kuszó
Empiric, pentru tratarea de icter boglárka; Rus: Liutik polzucii; Ucr:
(gălbinare), colecistită: a) infuzie, din 1 Jabnek. Răspândită în Europa şi Asia.
linguriţă plantă uscată şi mărunţită peste ISTORIC. Planta este cunoscută din
care se toarnă o cană (200 ml) cu apă în Antichitate. Încă de la daci ni s-au
clocot. Se lasă acoperită 20 minute. Se transmis modalităţi de utilizare a plantei
strecoară, se bea conţinutul unei căni în scopuri fitoterapeutice. Florile se
dimineaţa şi alta seara, fără a fi îndulcite; puneau în legături la mână, contra
b) infuzie, din 1 linguriţă frunze uscate şi frigurilor (malarie) sau părţile aeriene ale
mărunţite peste care se toarnă o cană plantei se fierbeau şi decoctul se lua
(200 ml) cu apă în clocot. Se lasă neîndulcit, câte 3–4 ulcele pe zi, până la
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se vindecare. Se mai folosea în afecţiunile
bea conţinutul unei căni dimineaţa şi una mamelelor la femei şi la vaci, atribuite
seara, cu 30 minute înainte de a mânca. deochiului. Planta se fierbea şi decoctul
2. Pentru tratarea de tuse, bronşite, boli obţinut îl folosea la spălat şi cu plantele
renale, eliminarea bilei din vezica biliară se legau mamelele (C. Bârcă, 1972).
şi eliminarea viermilor intestinali: a) Numele Ranunculus derivă de la cuvântul
decoct, din 1 linguriţă rădăcină uscată şi latin rana = broască, cu referire la
mărunţită la o cană (250 ml) cu apă. Se
81
creşterea plantei pe locuri apătoase, unde populară îi atribuie proprietăţi
trăiesc şi broaştele antimicrobiene şi cicatrizante. Principiile
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom active omoară microbii şi grăbeşte
vertical cu rădăcini fibroase, groase şi procesul de epitelizare a rănilor.
foarte numeroase. Tulpină erectă sau MEDICINĂ UMANĂ.
ascendentă, înaltă de 20–40 (50) cm, FITOTERAPIE. Uz intern. În trecut,
ramificată de la bază, glabră sau păroasă, empiric, contra frigurilor provocate de
cu stoloni radicanţi foarte lungi, malarie: decoct, din 1 linguriţă plantă
puternici. Frunze bazale lung-peţiolate, uscată mărunţită la o cană (250 ml) cu
3-sectate, cu segmente peţiolate şi din apă. Se fierbe 5 minute. Se strecoară. Se
nou trifidate; segmentele secundare sunt bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. Uz
lat ovate, din nou adânc sectate sau extern. Pentru tratarea de mamită:
fidate. Frunzele tulpinale sunt decoct, din plantă proaspătă. Cu decoctul
asemănătoare cu cele bazale, se spală mamela bolnavă, iar cu plantele
descrescente, cele superioare trifidate sau rămase de la decoct se leagă locul bolnav.
întregi. Flori galbene-aurii, lucioase, cu MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
diametrul de 20–30 mm; caliciu din extern. Pentru tratarea de mamită:
sepale ovate, mai scurte decât petalele, decoct, din planta verde. Cu aceasta se
închizând complet floarea pe marginile spală mamela vacilor bolnave.
lor. Înflorire, V–VIII. Fructe multiple,
monosperme.
FLOARE-DE-PERINĂ
(Anthemis tinctoria L), fam.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită, comună, întâlnită
pe coaste înierbate şi stâncoase, stâncării
şi grohotişuri, prin tufărişuri, tăieturi de
pădure, vii, coaste însorite, pe lângă
drumuri, din regiunea de câmpie până în
cea subalpină; se mai numeşte bubă de
cap, bumbişor, floare de gălbinare,
gălbenele, gălbinele, iarbă de perină,
joldeală, margarete galbene, mărgărit
RECOLTARE. Părţile aeriene
galben, romaniţă, romaniţă galbenă,
înflorite ale plantei (Ranunculusae
romăniţă mare galbenă, romoniţă
herba) se recoltează şi se folosesc
galbenă, sânziene, şoldea, şordeală,
proaspete, sau se usucă la umbră în strat
şudeală; Bulg: Zeltilo, Zăltilo; Franc:
foarte subţire, de preferat în podurile
Cota des teinturiers, Camomille des
caselor acoperite cu tablă.
teinturiers; Germ: Färber-Kamille;
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine
Magh: Festö pipitér; Pol: Babky, Hejnik;
protoanemonină, exprimată în procente
Rus: Pupavka krasilnaia; Ucr: Jovmelo.
din substanţa uscată, variază între 0,27%
ISTORIC. Planta este cunoscută din
înainte de înflorire şi 1,19% în perioada a
Antichitate pentru proprietăţile sale
IV-a de înflorire.
tinctoriale, în vremea aceea fiind
TOXICOLOGIE. Procentul foarte
considerată şi plantă medicinală. Moşii şi
mare de principii toxice, exclude
strămoşii noştri au folosit-o pentru
toxicitatea ei. Manifestă o toxicitate
vopsitul în galben. Ceaiul din flori
redusă numai în stare verde (V. Zanoschi,
îndulcit cu miere se folosea contra tusei
E. Turenschi, M. Toma, 1981).
PROPRIETĂŢI măgăreşti. Decoctul din vârfurile florifere
FARMACODINAMICE. Medicina se folosea contra febrei tifoide (tifos).
82
Părţile înflorite ale plantei se puneau substanţele activă în plantă intervin activ
printre haine contra moliilor. Despre în combaterea inflamaţiilor şi sunt
utilizarea din vechime a acestei plante în capabile să distrugă bacteriile.
medicina populară şi în vopsitorie au MEDICINĂ UMANĂ.
scris Marian, S. Fl. Botanica poporală FITOTERAPIE. Uz intern. Pe alocuri,
română, în: Albina Carpaţilor, an III, empiric, pentru combaterea tusei: infuzie,
nr. 14, Sibiu, 1879, p. 218–219; Butură, din 1 linguriţă plantă uscată şi mărunţită
V, Plante cunoscute şi întrebuinţate de peste care se toarnă o cană (200 ml) cu
românii din Ardeal, în: Bul. Grăd. Bot. apă în clocot. Se lasă acoperită 15
Cluj, vol. XVI, nr. 1–4, 1936, p. 70–77; minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
Butură, V, Enciclopedie de etnobotanică 1–2 căni pe zi.
românească, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 99.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină FLOARE-DE-UNGHIE
fusiformă, abundent ramificată. Tulpină (Paronychia cephalotes (Bieb) Bess),
erectă, înaltă de 20–85 cm, puţin curbată fam. Caryophyllaceae. Plantă erbacee,
la bază, simplă sau erect ramificată, perenă, camefită, întâlnită pe stânci,
terminată cu un singur calatidiu. Frunze coaste pietroase şi însorite din regiunea
alterne, lat-ovate, penat-sectate, cu rahis de dealuri şi montană; se mai numeşte
aripat, dinţat; laciniile accentuat pectinat floarea unghiei, unghioară, unghioară
dinţate, uneori chiar fidate. Flori grupate mică. Răspândită în regiunea
în calatidiu lung pedunculat; cele centrale mediteraneană ca element
tubuloase, galbene, cele marginale Pontic-Panonic-Balcanic.
galbene, lungi de 6–10 mm şi late de 2–3 ISTORIC. Planta este cunoscută din
mm. Înflorire, VIII–IX. Fructe, achene Antichitate. Paronychia = ulcer dureros
glabre, cu 4 muchii, la vârf cu o coronulă al unghiei; împotriva acestei boli, grecii
abia vizibilă. întrebuinţau planta din acest gen. În
unele sate din judeţele Cluj, Braşov,
Galaţi, Olt etc. planta a fost folosită la
tratarea infecţiilor de la unghii.
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
lignificate, indesuit cespitoase. Frunze
oblong sau îngust-lanceolate, lungi de 2–
5 mm, pe margini scurt ciliate. Florile
sunt grupate în capitule, înconjurate de
bracteei albe, membranoase, acuminate şi
uşor despicate la vârf; caliciu prezent;
corolă lipsă. Înflorire, V–VII. Fruct
RECOLTARE. Părţile aeriene nucuşoară cu înveliş membranos.
înflorite ale plantei (Anthemisae herba)
se recoltează pe timp frumos, însorit,
după ora 12. Se usucă la umbră, în strat
subţire, de preferat în podurile caselor
acoperite cu tablă. Se păstrează în saci
textili.
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. În trecut,
medicina populară îi atribuia plantei
proprietăţi antiinflamatoare, antiseptice şi
bactericide. Conform acestor consideraţii,
83
în cea montană; se mai numeşte
albumeală, caractei, cenuşie, fericică,
floarea pratului, iarbă mucedă, lânariţă,
mucezea, mucezeală, mucezătoare,
mucezică, muşeţel de pierit, parpian,
semenic, siminoc, simioc, talpa-mâţei;
Germ: Ackerfaden, Schimmelkraut;
Magh: Gyapjas penészvirág; Rus:
Jabnic paşennâi, Jabnic polevoi.
Răspândită în Europa Centrală şi de Sud,
Asia de Vest.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
vechime. Ea era fiartă în apă şi decoctul
RECOLTARE. Se recoltează partea se ţinea în gură contra durerilor de dinţi
înflorită (Paronychiae herba) şi se sau se făceau spălaturi şi abureli în gură,
foloseşte proaspătă. Prin fierbere, contra mucedei de dinţi (parodontoză),
principiile active sunt în mare parte oblojeli contra durerilor în gât şi spălături
distruse. de cel perit (sifilis). Ceaiul din tulpinile
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. florifere se lua contra durerilor de piept.
Necunoscută. Despre utilizarea acestei plante de către
PROPRIETĂŢI medicina populară aminteşte mai mulţi
FARMACODINAMICE. Medicina autori români în lucrările lor (L.
populară atribuie plantei proprietăţi Lupaşcu, Medicina babelor, Bucureşti,
antiflogistice, antiseptice, cicatrizante. 1890; T. Gh. Kirilieanu, Leacuri şi
Diminuează inflamaţiile, înlătură descântece adăugate pe un calendar
posibilitatea de înmulţire a microbilor şi vechiu, în: Şezătoarea, an X, Fălticeni,
favorizează procesul de vindecare prin 1908 etc.).
accelerarea procesului de epitelizare. DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
MEDICINĂ UMANĂ. pivotantă, foarte ramificată. Tulpină
FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru erectă sau la bază puţin arcuită, simplă
tratarea inflamaţiilor la unghii: a) suc, sau de la mijloc racemiform sau
obţinut prin pisarea părţilor înflorite, care paniculat-ramificată, rar tufos ramificată
se aşează pe locul afectat şi se de la bază, des-frunzoasă, împreună cu
bandajează; b) infuzie, din o linguriţă frunzele suriu sau alb-tomentoasă, înaltă
plantă proaspătă înflorită peste care se de 10–40 (50) cm. Frunze lanceolate sau
toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă îngust-lanceolate, sesile, la vârf acute, pe
acoperită 20 minute. Se strecoară. Cu o ramuri linear-lanceolate. Flori grupate în
parte din infuzie se spală locul afectat calatidii lungi de 4–5 mm, la rândul lor
folosindu-se un tampon cu vată, după aşezate câte 3–7 în glomerule dese,
care planta umectată se aşează pe locul alb-lanuginoase, sesile, dispuse racemos
afectat şi se bandajează. în subţioara bracteelor. Foliolele
involucrale imbricate, lanceolate. Florile
marginale din antodii sunt femele,
FLOCOŞELE (Filago protejate de foliole involucrale interne.
arvensis L), fam. Înflorire, VII–VIII. Fruct, achenă lungă
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee, de 0,6 mm cu papus uşor căzător.
anuală, terofită, comună, întâlnită pe
câmpuri, păşuni neproductive, coaste
pietroase şi stâncoase, ruine, în tăieturi
de pădure, din regiunea de câmpie până
84
FRAGI-DE-CÂMP
(Fragaria viridis Duch), fam. Rosaceae.
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită,
întâlnită pe coline însorite, pante
stâncoase, pietrişuri, fâneţe uscate,
margini de păduri şi tufărişuri; se mai
numeşte caprină, caproană, căpşună
mare, căpşune, căpşuni de câmp, căpşuni
de deal, căpşuni de pădure, fragă de
pădure, fragi, frăguţe, pomiţele; Germ:
Kneckelbeere, Wiesenerdbeere; Magh:
RECOLTARE. Părţile aeriene Csattogó szamóca, Kapsa, Szimolca;
înflorite (Filagi aversisae herba) se culeg Rus: Zemlianika zelionaia, Zemlianika
pe timp însorit, după ora 11. Se usucă în zelenaia; Ucr: Klubneka, Iahoda.
poduri acoperite cu tablă. Se păstrează în Răspândită în Europa (continental).
saci sau săculeţ de pânză. ISTORIC. Acelaşi ca la fragii de
PROPRIETĂŢI pădure (Fragaria vesca).
FARMACODINAMICE. Medicina DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
populară îi atribuie proprietăţi oblic-cilindric, des acoperit de resturi
antiseptice, antiflogistice, pectorale, uscate ale stipelelor şi peţiolurilor, cu
vulnerare. Substanţele pe care le conţine numeroase rădăcini adventive, firoase.
au proprietatea de a distruge Stolonii supratereştrii sunt filamentoşi,
microorganismele, diminuează monopodial ramificaţi, foarte scurţi,
inflamaţiile sau le înlătură definitiv, uneori lipsesc. Tulpini erecte, înalte de 5–
fluidifică secreţiile bronşice şi 20 cm, paten-viros-păroase, în partea
favorizează expectoraţia, grăbeşte superioară adeseori alipit-păroase. Frunze
vindecarea rănilor. bazale bogat-păroase, pe faţa superioară
MEDICINĂ UMANĂ. verzi, pe cea inferioară mai deschise.
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru Partea superioară a frunzelor este
tratarea afecţiunilor pectorale: infuzie, alipit-păroase iar cea inferioară
din 1–2 linguriţe plantă uscată şi dens-alipit-seriaceu-păroase. Foliola
mărunţită, peste care se toarnă o cană terminală scurt peţiolată, ovată, rombică
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă sau obovată. Flori albe, grupate într-o
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se inflorescenţă cimoasă, paucifloră, laxă,
bea conţinutul a 2–3 căni pe zi cu cu bracteei simple, întregi sau la vârf
înghiţituri rare. Uz extern. Pentru tridentate; caliciu cu sepale interne
tratarea de parodontoză, dureri în gât şi triunghiulare, lanceolate, la exterior
dureri de dinţi: infuzie, din o lingură alipit-păroase care, după înflorire, sunt
plantă uscată şi mărunţită, peste care se strâns alipite de fruct, sepalele externe
toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot. linear-lanceolate, dens-alipit-păroase,
Se lasă acoperită 20–25 minute. Se mai mult sau mai puţin depărtate de
strecoară. Se ţine în gură pentru fruct; corola din petale rotund-obovate,
parodontoză şi dureri de dinţi după care lungi de 5–10 mm, foarte scurt
se clăteşte gura cu infuzie, de mai multe unguiculate; androceu din stamine fertile
ori pe zi; pentru dureri în gât se fac 3–4 de lungimea carpelelor, iar cele ale
gargare pe zi şi se pun comprese calde în florilor sterile de două ori mai lungi decât
jurul gâtului, mai ales în zona anterioară. acestea. Înflorire, (IV) V–VI. Fruct cu
receptacol păros, globulos, obovat, până
la 1 cm lungime, gust aromat.
85
antidiareeice, antidiabetice, diuretice,
dezinfectante (bactericid). Au acţiune
hemostatică locală, prin fenomenul de
precipitare a proteinelor, intervenind
favorabil în combaterea diareei. Sprijină
activitatea pancreasului în secreţia de
insulină cu efect antidiabetic, acţionează
asupra epiteliului renal, mărind cantitatea
de urină eliminată în timp, acţionează
negativ asupra vieţii bacteriilor
împiedicând înmulţirea şi distrugerea lor.
Fructele au principalele acţiuni: diuretic,
antigutos, hipotensiv, depurativ, laxativ,
reglator hepatic, al sistemului nervos şi al
glandelor endocrine, bacteriostatic şi
RECOLTARE. Frunzele (Fragariae bactericid, iar extern astringent şi
folium) se recoltează din iunie, până la revitalizant. Acţionează asupra epiteliului
sfârşitul lui septembrie. Uscarea se face la renal mărind excreţia şi secreţia de urină
umbră, în strat subţire. Uscarea eliminată în timp; previne şi combate
artificială, la 40–50oC. Se păstrează în guta; diminuează tensiunea arterială;
saci de pânză. Fructele (Fragariae activează procesele de eliminare a
fructus) sunt folosite intern cu scop toxinelor din corp pe cale
nutritiv, tonic remineralizant, răcoritor, gastro-intestinală, renală sau prin
diuretic, antigutos, hipotensor, depurativ, glandele sudoripare; la nivelul tranzitului
înlesneşte acţiunea sistemului imunitar, intestinal au acţiune uşor purgativă;
laxativ, reglator hepatic, al sistemului reglează activitatea ficatului, al
nervos şi al glandelor endocrine, sistemului nervos şi al glandelor
bactericid, iar extern ca astringent şi endocrine; împiedică înmulţirea
revitalizant. Contraindicate în dermatoze, bacteriilor, precum şi distrugerea lor. Are
pot provoca urticarie. rolul de strângere a ţesuturilor şi de
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fraga blocare a pierderilor de sânge prin
conţine apă (89%), proteine (0,8%), hemoragii uşoare; revitalizează
hidraţi de carbon (7%), săruri de potasiu organismul.
(140 mg%), fosfor (30 mg%), sodiu (2 MEDICINĂ UMANĂ.
mg%), calciu (25 mg%), fier (0,9 mg%), FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
substanţe uleioase (0,150 g%), acid tratarea diareelor, enteritelor, cistitelor,
salicilic (0,01 g/kg), sulf, siliciu, iod, gutei, diabetului zaharat, erupţiilor
brom, vitaminele A, B1, B1 (0,03–0,05 mg tegumentare: infuzie, din 2 linguriţe
%), C (60–80 mg%). Între zaharuri, frunze mărunţite la o cană (200 ml) cu
predomină levuloza (cca 5%). Indicate apă în clocot. Se lasă acoperită 15
pentru diabetici (M. Alexan, O. Bojor, minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
1983). Frunzele conţin tanin elagic (12– 2 ceaiuri pe zi, neîndulcite. 2. Pentru
15%), fragarol, cvercitină, cvercitrină, stimularea diurezei cu eliminarea de acid
citrol, săruri minerale, zaharuri, urme de uric şi a toxinelor, tratarea aterosclerozei,
ulei volatil, vitamina C. afecţiunilor renale, artritismului,
PROPRIETĂŢI reumatismului, gutei, afecţiunilor
FARMACODINAMICE. Frunzele au hepatice, eliminarea excesului de
utilizare terapeutică în medicina umană colesterol: se consumă 300–500 g până la
şi veterinară. Principiile active pe care le 1,5 kg fragi pe zi; o cantitate mai mare se
conţin manifestă proprietăţi astringente, consumă dimineaţa, timp de 7–14 zile. 3.
86
Pentru combaterea oxiurilor: fructe de
fragi, se consumă 500 g dimineaţa pe FRAGI-DE-PĂDURE
stomacul gol, fără a mai consuma ceva (Fragaria vesca L), fam. Rosaceae.
până la ora 12. 4. Pentru stimularea Plantă perenă, hemicriptofită, alimentară,
vindecării tuberculozei şi în hrana medicinală, comună, întâlnită în toată
caşecticilor: cură de fragi, se consumă ţara în pajişti, fâneţe, păduri, rarişti şi
zilnic după prescripţia medicului. 5 tăieturi de pădure, tufărişuri, pe aluviuni,
Pentru tratarea diabetului zaharat, pe locuri pietroase, din etajul inferior,
aterosclerozei: cură de primăvară, până în cel subalpin; se mai numeşte
consumând până la 300 g fragi zilnic. 6. afrange, buruiană d fragi, căpşuni, frag,
Pentru tratarea constipaţiei cronice, fragi de câmp, fragă, fragele, fragi
asteniei, artritismului, gutei, nefritelor, iepureşti, frăguţă sălbatică, frunză,
reumatismului articular, litiazei urinare şi pomiţă, pomniţă, vărguţe; Engl: Wood
hepatice: cură de fragi, timp de 7–14 strawbery; Germ: Wald-Erdbeere,
zile, câte 1–1,5 kg pe zi. 7. Pentru Buscherdbeere; Magh: Erdei szamóca;
tratarea de diabet: infuzie, din 2 linguriţe Rus: Zemlianika lesnaia; Ucr: Sunuţa.
frunze uscate şi mărunţite peste care se Răspândită în Europa şi Asia.
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. ISTORIC. Planta este cunoscută
Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară. încă din Antichitate. Apreciată de către
Se bea conţinutul a 3 căni pe zi, cu 20 romani şi daci. Studiată de marii medici
minute înainte de masă. naturalişti ai secolelor XVII–XVIII care
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz i-au atribuit proprietăţi diuretice şi
intern. Pentru tratarea afecţiunilor litotropice. K. Linné s-a vindecat de o
renale, cistitelor, diareei: a) infuzie, din 5 gută rebelă consumând fragi. Fragum,
g frunze uscate şi mărunţite peste care se este numele plantei la Virgilius, Plinius
toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă cel Bătrân şi alţii. Probabil numele
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se Fragaria derivă din fragare = a mirosi
lasă la răcit. Se administrează prin plăcut, cu referire la fructul plăcut
breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b) mirositor. Fructele au servit la consum,
decoct, din 5 g frunze uscate şi mărunţite iar frunzele au fost utilizate de medicina
la 100 ml de apă. Se fierbe 15 minute la populară din cele mai vechi timpuri
foc domol. Se lasă la răcit. Se strecoară. pentru tratarea diferitelor boli, bube sau
Se administrează prin breuvaj bucal. răni. Ceaiul din tulpini şi rădăcini se lua
Dozele de tratament: animale mari în boli de rinichi. Decoctul din părţile
(cabaline, taurine), 30–50–100 g; aeriene ale plantei se lua în boli femeieşti
animale mijlocii (ovine, caprine, şi se spălau bubele dulci (eczemă
porcine), 15–25 g; animale mici (pisici, infecţioasă la copii). Mai era folosit când
câini, păsări), 2–3–5 g. Uz extern. 1. se oprea udul şi contra digestiei
Pentru tratarea stomatitelor şi a plăgilor: anevoioase. Din frunze uscate, se făceau
infuzie sau decoct, din 10 g frunze uscate ţigări şi se fumau pentru năduşală
şi mărunţite la 250 ml apă. Se spală gura (răceală). Frunzele pisate şi amestecate
animalului sau se spală rănile. 2. Pentru cu sare se puneau pe măsele contra
tratarea febrei aftoase: decoct, din 20 g durerilor. Decoctul din rădăcini se lua
rădăcini şi frunze uscate şi mărunţite la contra tusei. Pentru tratarea de friguri
500 ml apă. Se fierbe 15–20 minute. Se (malarie), se căuta vara câte un fir de
lasă la răcit până la călduţ. Se strecoară. fragă singur, şi, după ce se adunau 9
Se spală animalul în gură şi pe picioare, astfel de fire, cu rădăcină cu tot, se
insistându-se asupra zonelor afectate. fierbeau în 3 litri de vin roşu, până
Efect cicatrizant şi antiinflamator scădea la jumătate; se strecura şi i se
dădea bolnavului se bea. Despre leacurile
87
acestei plante şi a altora înrudite, au scris
diferiţi autori de-a lungul timpului (S.
Liuba, A. Iana, Medicina populară.
Credinţe, datini, doctorii şi descântece
populare, în: Familia, an XXVIII,
Oradea, 1891–1892; N. Leon, Istoria
naturală medicală a poporului român,
Bucureşti, 1903; Gr. Grigoriu-Rigo,
Medicina poporului român I, Boalele
oamenilor, Bucureşti, 1907 etc).
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
cilindric, orizontal sau oblic, spre vârf
ascendent, des acoperit cu resturi de
frunze uscate. Lăstari supratereştri cu
peri unicelulari, simpli, lungi până la 2 RECOLTARE. Frunzele (Fragariae
mm şi cu peri glanduloşi. Tulpini erecte, folium) se recoltează din iunie, până la
rar ascendente, înalte de 5–20 (30) cm, sfârşitul lui septembrie. Uscarea se face la
de obicei mai lungi decât frunzele bazale; umbră, în strat subţire. Uscarea
în partea inferioară patent-viloase, în cea artificială, la 40–50oC. Se păstrează în
superioară alipit-păroase. Stoloni saci de pânză. Fructele (Fragariae
supratereştri, radicanţi. Frunze ternate, fructus) sunt folosite intern cu scop
cu foliola terminală ovate sau nutritiv, tonic remineralizant, răcoritor,
romboidală, scurt-pedicelată, cele laterale diuretic, antigutos, hipotensor, depurativ,
ovate sau obovate, sesile sau înlesneşte acţiunea sistemului imunitar,
scurt-peţiolate. Pe faţa superioară laxativ, reglator hepatic, al sistemului
diseminat alipit-păroase şi verzui. Pe faţa nervos şi al glandelor endocrine,
inferioară cu 6–9 perechi de nervuri puţin bactericid, iar extern, ca astringent şi
evidente, alipit-seriaceu-păroase, pe revitalizant. Contraindicate în dermatoze
margine dinţi cu mucroni. Peţiolii foarte (pot provoca urticarie).
lungi, patent-păroşi. Stipele lanceolate, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fraga
lung-acuminate, cu margini întregi, pe conţine apă (89%), proteine (0,8%),
faţă brun-roşcate. Flori albe, hidraţi de carbon (7%), săruri de potasiu
hermafrodite, dispuse în cime pauciflore, (140 mg%), fosfor (30 mg%), sodiu (2
cu pediceli lungi, alipit-păroşi; caliciu cu mg%), calciu (25 mg%), fier (0,9 mg%),
sepale interne triunghiulare, acute, substanţe uleioase (0,150 g%), acid
alipit-păroase, iar sepalele externe salicilic (0,01 g/kg), sulf, siliciu, iod,
linear-lanceolate, alipit-păroase; corolă brom, vitaminele A, B1, B1 (0,03–0,05 mg
din petale rotunde sau ovate, unguiculate; %), C (60–80 mg%). Între zaharuri,
androceu din 20 stamine, de lungimea predomină levuloza (cca 5%). Indicate
stigmatului sau adesea mai lungi; gineceu pentru diabetici (M. Alexan, O. Bojor,
din carpele numeroase. Înflorire, V–VI 1983). Frunzele conţin tanin elagic (12–
(uneori înfloreşte din nou toamna). 15%), fragarol, cvercitină, cvercitrină,
Fructe cu receptacol cărnos, zemos, citrol, săruri minerale, zaharuri, urme de
zaharos, ovat sau conic, carmin-roşii, ulei volatil, vitamina C.
uşor caduce. PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Frunzele au
utilizare terapeutică în medicina umană
şi veterinară. Principiile active pe care le
conţin manifestă proprietăţi astringente,
antidiareeice, antidiabetice, diuretice,
88
dezinfectante (bactericid). Au acţiune stomacul gol, fără a mai consuma ceva
hemostatică locală prin fenomenul de până la ora 12. 4. Pentru stimularea
precipitare a proteinelor, intervenind vindecării tuberculozei şi în hrana
favorabil în combaterea diareei. Sprijină caşecticilor: cură de fragi, se consumă
activitatea pancreasului în secreţia de zilnic după prescripţia medicului. 5
insulină cu efect antidiabetic, acţionează Pentru tratarea diabetului zaharat,
asupra epiteliului renal mărind cantitatea aterosclerozei: cură de primăvară,
de urină eliminată în timp, acţionează consumând până la 300 g fragi zilnic. 6.
negativ asupra vieţii bacteriilor, Pentru tratarea constipaţiei cronice,
împiedicând înmulţirea şi distrugerea lor. asteniei, artritismului, gutei, nefritelor,
Fructele au principalele acţiuni: diuretic, reumatismului articular, litiazei urinare şi
antigutos, hipotensiv, depurativ, laxativ, hepatice: cură de fragi, timp de 7–14
reglator hepatic, al sistemului nervos şi al zile, câte 1–1,5 kg pe zi. 7.Pentru tratarea
glandelor endocrine, bacteriostatic şi de diabet: infuzie, din 2 linguriţe frunze
bactericid, iar extern, astringent şi uscate şi mărunţite peste care se toarnă o
revitalizant. Acţionează asupra epiteliului cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
renal, mărind excreţia şi secreţia de urină acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea
eliminată în timp; previne şi combate conţinutul a 3 căni pe zi, cu 20 minute
guta; diminuează tensiunea arterială; înainte de masă.
activează procesele de eliminare a MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
toxinelor din corp pe cale intern. Pentru tratarea afecţiunilor
gastro-intestinală, renală sau prin renale, cistitelor, diareei: a) infuzie, din 5
glandele sudoripare; la nivelul tranzitului g frunze uscate şi mărunţite, peste care se
intestinal, au acţiune uşor purgativă; toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă
reglează activitatea ficatului, a sistemului acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se
nervos şi a glandelor endocrine; lasă la răcit. Se administrează prin
împiedică înmulţirea bacteriilor, precum breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b)
şi distrugerea lor. Are rol de strângere a decoct, din 5 g frunze uscate şi mărunţite
ţesuturilor şi de blocare a pierderilor de la 100 ml de apă. Se fierbe 15 minute la
sânge prin hemoragii uşoare; foc domol. Se lasă la răcit. Se strecoară.
revitalizează organismul. Se administrează prin breuvaj bucal.
MEDICINĂ UMANĂ. Dozele de tratament: animale mari
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru (cabaline, taurine), 30–50–100 g;
tratarea diareelor, enteritelor, cistitelor, animale mijlocii (ovine, caprine,
gutei, diabetului zaharat, erupţiilor porcine), 15–25 g; animale mici (pisici,
tegumentare: infuzie, din 2 linguriţe câini, păsări), 2–3–5 g. Uz extern. 1.
frunze mărunţite, la o cană (200 ml) cu Pentru tratarea stomatitelor şi a plăgilor:
apă în clocot. Se lasă acoperită 15 infuzie sau decoct, din 10 g frunze uscate
minute. Se strecoară. Se beau 2 ceaiuri pe şi mărunţite la 250 ml apă. Se spală gura
zi, neîndulcite. 2. Pentru stimularea animalului sau se spală rănile. 2. Pentru
diurezei cu eliminarea de acid uric şi a tratarea febrei aftoase: decoct, din 20 g
toxinelor, tratarea aterosclerozei, rădăcini şi frunze uscate şi mărunţite la
afecţiunilor renale, artritismului, 500 ml apă. Se fierbe 15–20 minute. Se
reumatismului, gutei, afecţiunilor lasă la răcit până la călduţ. Se strecoară.
hepatice, eliminarea excesului de Se spală animalul în gură şi pe picioare,
colesterol: se consumă 300–500 g până la insistându-se asupra zonelor afectate.
1,5 kg fragi pe zi; o cantitate mai mare se Efect cicatrizant şi antiinflamator.
consumă dimineaţa, timp de 7–14 zile. 3.
Pentru combaterea oxiurilor: fructe de
fragi, se consumă 500 g dimineaţa pe
89
FRASIN (Fraxinus Cercetări literare, an II, Bucureşti,
excelsior L), fam. Oleaceae. Arbust foios, 1936, p. 55–78 etc).
indigen, megafanerofit, întâlnit în pâlcuri DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
prin păduri, lunci, zăvoaie de câmpie, în pivotant-trasantă, puternic dezvoltată
regiunea dealurilor, până în regiunile lateral. Tulpină dreaptă, cilindrică, înaltă
montane de altitudine mijlocie (cca 1.400 până la 40 m, bine legată în masiv;
m); se mai numeşte fracşân, frapsin, scoarţa netedă cenuşie-verzuie, sau
frapţin, frapţân, frasen, frasân, frăpţinel, uşor-roşiatică în tinereţe, mai târziu cu
iesic, iasig; Engl: Ash; Franc: Frêne; ritidom crăpat, cenuşiu-deschis, până la
Germ: Buchesche, Esche; Magh: negricios; lemn cu duramen
Körisfa, Köris; Rus: Iasnen. Răspândit în brun-deschis, alburn gălbui sau roşiatic,
Europa. raze medulare vizibile în secţiune
ISTORIC. Arbore cunoscut din radiară, inele anuale distincte, aspect
Antichitate. Romanii îi spuneau fraxinus, mătăsos, greu, foarte elastic. Coroană
nume care se păstrează şi astăzi şi, este ovoidală, rară, luminoasă. Lujerii
atribuit genului. Atât dacii cât şi romanii viguroşi, turtiţi în dreptul mugurilor,
i-au atribuit frasinului o importanţă cenuşii sau verzi. Mugurii opuşi sau
deosebită. Lemnul era folosit la imperfect opuşi, negricioşi. Frunze
instrumente gospodăreşti: rotărie, imparipenat-compuse, mari (40 cm), cu
căruţărie, construcţii, tâmplărie, 7–11 (15) foliole lungi (4–14 cm), sesile,
instrumente muzicale etc. Scoarţa de ovat-lanceolate, acuminate la vârf,
frasin se întrebuinţa pentru vopsitul în uşor-cuneate la bază, margini
brun, albastru şi negru. Părţi componente mărunt-serate, pe faţă glabre, pe dos
din arbore au fost folosite de medicina slab-pubescente în lungul nervurii
populară în vindecarea de boli, răni, mediane. Flori poligame, nude, mici,
bube. Decoctul din frunze se lua în boli violacee, dispuse în panicule. Înflorire,
de rinichi, icter, reumatism şi gută. IV–V, înaintea înfrunzirii. Fructe, samare
Scoarţa de frasin tânăr, fiartă înăbuşită în cenuşiu-gălbui, cu achena turtită şi aripa
vin alb, când da luna îndărăt, se lua, la vârf trunchiată, maturaţia are loc
miercurea pe nemâncate, pentru venin toamna, iar diseminarea în primăvară.
(afecţiune digestivă cu recurgitaţii amare) Seminţele germinează anevoie.
şi splină. Cu zeama de la frunzele fierte
se făceau băi contra reumatismului.
Cenuşa de frasin se punea fierbinte pe
răni rele. Seva se recolta primăvara, prin
incizarea tulpinilor şi se folosea la
tratarea bubelor. Scoarţa (coaja) arborelui
se punea preventiv în troaca de unde
vitele beau apa pentru a le feri de boli.
Tot astfel se proceda şi pentru cai bolnavi
de ciumă şi bovinele bolnave. Despre RECOLTARE. Florile (Fraxini flos)
importanţa medicală a plantei, cu se recoltează în aprilie – mai, când se
utilizări din trecut, fac referire mai mulţi formează. Se usucă la umbră, în strat
scriitori români (N. Leon, Istoria subţire. Frunzele (Fraxini folium) se
medicală a poporului român, Bucureşti, recoltează în mai–iulie, prin strujirea
1903, p. 39; M. Lupescu, Botanica foliolelor de pe peţiolul principal. Se
populară, în revista: Ion Creangă, usucă la umbră: în poduri, şoproane bine
numerele 1908–1921, p. 34; I. Cazan, aerate. Uscarea artificială, la 40–50 oC. Se
Texte de folklor medical, în revista: păstrează în saci textili sau de hârtie.
90
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele infuzie, din 2 linguriţe frunze sau flori la
conţin manitol, inozitol, cvercitrină, acid 300 ml apă în clocot. Se bea fracţionat, în
malic, acid ursolic, tanin, gume, ulei timpul unei zile, după mesele principale.
volatil (bogat în terpene, acid alfa- 5. Pentru tratarea reumatismului,
aminoadipic, acid ursalic şi ochinină), poliartritei: a) infuzie, din 2 linguriţe
vitamina K2, săruri minerale. Scoarţa flori sau frunze peste care se toarnă o
conţine derivaţi oxicumarinici (fraxină, cană (500 ml) cu apă în clocot. Se lasă
fraxinol, fraxitină, izofraxina, 15–20 minute. Se strecoară. Se bea după
calicantogenal), tanini, monitol, masă, în trei reprize; produce transpiraţie
substanţe amare, malat de calciu, oxid de şi diureză; b) infuzie, din o mână de
calciu, oxid de potasiu (în cenuşă). fructe măcinate la o cană (200 ml) cu apă
PROPRIETĂŢI în clocot. Se lasă 30–40 minute, apoi se
FARMACODINAMICE. Foliolele strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe
frunzelor şi florile au utilizare terapeutică zi. 6. Pentru combaterea febrei: decoct,
în medicina umană şi veterinară. din 1 linguriţă scoarţă uscată şi măcinată
Principiile active au acţiune diuretică, la o cană cu apă. Se fierbe 5 minute. Se
diaforetică, laxativă şi antireumatismală. strecoară. Se bea cu linguriţa de mai
Intră în compoziţia a numeroase formule multe ori pe zi. 7. Pentru tratarea
de ceaiuri. Potenţează acţiunea altor anchilozei, durerilor reumatice şi
produse antireumatice. Frunzele stimularea circulaţiei sângelui: infuzie,
constituie un bun remediu antiartritic şi din 1 linguriţă amestec în părţi egale de
antalgic. Mugurii conţin principii active frunze frasin, frunze mesteacăn, frunze
cu rol diuretic, uricolitic, anti-gutos, urzică, fructe ienupăr, peste care se
decongestionant hepatic, anti-reumatic, toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
anti-artritic, diaforetic, febrifug, Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
sudorific, anti-hidropic. Scoarţa conţine strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe
substanţe cu rol astringent, febrifug şi zi. 8. Pentru tratarea reumatismului:
tonic general. Seva de primăvară, infuzie, din 1 lingură frunze uscate
frunzele şi scoarţa sunt folosite mult în mărunţite peste care se toarnă 1 litru de
medicina populară. apă în clocot. După răcire se strecoară. Se
MEDICINĂ UMANĂ. bea conţinutul a 2–3 ceşti pe zi. 9. Pentru
FITOTERAPIE. Uz intern 1. Pentru tratarea bolilor aparatului digestiv: suc,
tratarea constipaţiei, bolilor cronice ale scurs prin tăierea ramurilor, diluat cu
aparatului urinar, gutei: infuzie, din 1–2 apă. Se bea conţinutul a 2–3 ceşti pe zi.
linguri frunze mărunţite la o cană cu apă Bun purgativ. Uz extern. 1. Pentru
în clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se tratarea leucoreei, hemoroizilor,
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe eczemelor, acneei, plăgilor greu
zi. 2. Pentru combaterea constipaţiei: vindecabile: infuzie, din 100 g flori sau
infuzie, din 1 lingură frunze uscate frunze peste care se toarnă 1 litru apă în
mărunţite la o cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se
clocot. Se lasă 15 minute, apoi se strecoară. Se fac spălături vaginale în
strecoară. Se bea călduţă înainte de leucoree şi spălături locale în hemoroizi,
culcare. 3. Pentru tratarea gripei, arsuri, eczeme, acnee, plăgi. 2. Pentru
guturaiului: infuzie, din 1–2 linguriţe tratarea bolilor genitale la femei: infuzie,
frunze mărunţite la o cană (200 ml) cu din 2 linguri flori sau frunze uscate şi
apă în clocot. Se bea conţinutul a 2–3 mărunţite peste care se toarnă o cană cu
căni pe zi. 4. Pentru tratarea apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
colecistitelor, angiocolitelor, ulcerului minute. Se strecoară, se diluează cu
gastric şi duodenal, dismenoreei, puţină apă fierbinte, adusă la temperatura
metroragiilor, enterocolitelor, acneei:
91
de călduţ şi se fac spălături vaginale cu glicero-hidro-alcoolic 1 DH obţinut din
irigatorul. muguri proaspeţi de jugastru (Acer
Fitohomeopatie . Pentru tratarea campestre). Se iau 50 picături, de 1-2 ori
congestiilor uterine cronice, prolaps, pe zi, în puţină apă, înainte de a mânca.
fibrom uterin, subinvoluţia uterului: 5. Pentru tratarea artrozei cu
tinctura-mamă, se administrează diluţiile hiperuricemie: macerat glicero-hidro-
centezimale de la 1-a la a 4-a. Persoana alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de
suferindă manifestă depresie psihică, frasin (Fraxinus excelsior), în asociere
anxietate, agitaţie, senzaţie de abdomen cu sevă de mesteacăn (Betula pendula) şi
dureros (mai ales în regiunea inghinală maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH,
stângă), arsură la vertex, bufeuri de obţinute din muguri proaspeţi de viţă de
căldură cu frisoane la suprafaţa pielii, vie (Vitis vinifera), muguri proaspeţi de
crampe la picioare după miezul nopţii coacăz negru (Ribes nigrum) şi din
(M. Neagu Basarab, 1985). muguri proaspeţi de jneapăn (Pinus
Gemoterapie . 1. Pentru tratarea mugo). Se iau 50-70 picături, de 1-2 ori
gutei acute şi cronice, pe zi, în puţină apă, înainte de a mânca
hipercolesterolemiei, congestiei hepatice cu 15 minute. 6. Pentru tratarea
şi biliare, artritei gutoase, obezităţii cu nevrozelor anxioase: macerat glicero-
retenţie hidrică, prolapsului uterin şi hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
anal: macerat glicero-hidro-alcoolic 1 proaspeţi de frasin (Fraxinus excelsior)
DH, din muguri proaspeţi de frasin în asociere cu maceratul glicero-hidro-
(Fraxinus excelsior). Se iau 50 picături, alcoolic 1 DH obţinut din mugurii
de 1-2 ori pe zi, în puţină apă, înainte de proaspeţi de tei argintiu (Tilia
mesele principale. Tratamentul durează tomentosa). Se iau 30-50 picături, de 2-3
40 sau 60 zile, cu controlul periodic al ori pe zi, sau 50 picături de 1-2 ori pe zi,
uremiei şi colesterolului. 2. Pentru în puţină apă, înainte de mese cu 15
tratarea insuficienţei renale cu oligurie: minute. 7. Pentru tratarea fibromatozei
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din uterine: macerat glicero-hidro-alcoolic 1
muguri proaspeţi de frasin (Fraxinus DH, din muguri proaspeţi de frasin
excelsior), în asociere cu maceratele (Fraxinus excelsior), în asociere cu
glicero-hidro-alcoolice 1 DH obţinute din maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH
mlădiţe proaspete de ienupăr (Juniperus obţinut din mlădiţele proaspete de arbore
communis) şi din scoarţa internă a mamut (Sequoia gigantea). Se iau 50
rădăcinilor de mesteacăn pufos (Betula picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină apă,
pubescens). Se iau 50 picături, de 1-2 ori cu 15 minute înainte de mese. 8. Pentru
pe zi, în puţină apă, înainte de mese. 3. tratarea retinitei şi retinitei pigmentare:
Pentru tratarea litiazei biliare şi renale: macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de frasin (Fraxinus
muguri proaspeţi de frasin (Fraxinus excelsior), în asociere cu maceratele
excelsior), în asociere cu maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH obţinute din
glicero-hidro-alcoolice 1 DH din muguri muguri proaspeţi de coacăz negru (Ribes
proaspeţi de jugastru (Acer campestre) şi nigrum) şi mlădiţe proaspete de afin
mlădiţe proaspete de rozmarin (Vaccinium myrtillus). Se iau 50 picături,
(Rosmarinus afficinalis). Se iau câte 50 de 1-2 ori pe zi, în puţină apă, cu 15
picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină apă, minute înainte de masă. Pentru
înainte de mese. 4. Pentru tratarea retinopatia albă se administrează numai
dischineziei biliare şi colecistitei: maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din obţinut din muguri proaspeţi de frasin. 9.
muguri proaspeţi de frasin (Fraxinus Pentru tratarea uveitei: macerat glicero-
excelsior), în asociere cu maceratul hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
92
proaspeţi de frasin (Fraxinus excelsior) (Fraxinus excelsior), în asociere cu
în asociere cu sevă de salcie albă (Salix maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH
alba) şi cu maceratul glicero-hidro- obţinute din amenţi de mesteacăn pufos
alcoolic 1 DH obţinut din mugurii (Betula pubescens), muguri de coacăz
proaspeţi de coacăz negru (Ribes negru (Ribes nigrum) şi mlădiţele
nigrum). Se iau 50 picături de 1-2 ori pe proaspete de arbore mamut (Sequoia
zi, în puţină apă, înainte de mese. 10. gigantea). Se iau 50-70 picături de 1-2
Pentru prevenirea bătrâneţii: macerat ori pe zi, în puţină apă (F. Piterà, 2000).
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
proaspeţi de frasin (Fraxinus excelsior), intern. Pentru tratarea afecţiunilor
în asociere cu maceratele glicero-hidro- renale, cistitelor, stări a frigore şi ca
alcoolice 1 DH obţinute din mugurii purgativ: a) infuzie, din 3–5 g frunze
proaspeţi de stejar (Quercus robur) şi din uscate şi mărunţite peste care se toarnă
mlădiţele proaspete de arbore mamut 100 ml apă în clocot. Se lasă acoperită
(Sequoia gigantea). Se iau 50 picături de 15–20 minute. Se strecoară. Se lasă la
1-2 ori pe zi, în puţină apă, cu 15 minute răcit şi se administrează prin breuvaj
înainte de a mânca. Are acţiune tonică, bucal (se toarnă pe gât); b) decoct, din 3–
revitalizantă. 12. Pentru tratarea 5 g frunze uscate şi mărunţite la 100 ml
tulburărilor de libido masculin, apă. Se fierbe 10 minute la foc domol. Se
anafrodisie şi astenie sexuală, strecoară. Se răceşte. Se administrează
azoospermie şi astenospermie, prin breuvaj bucal; c) suc, extras prin
hipogonadism masculin, senescenţă incizii făcute în scoarţă; d) pulbere
sexuală masculină: macerat glicero- frunze. Dozele de tratament: animale
hidro-alcoolic 1 DH, din seminţe de mari (cabaline, taurine), 15–30 g;
frasin (Fraxinus excelsior). Se iau 50 animale mijlocii (ovine, caprine,
picături, de 2 ori pe zi, în puţină apă, porcine), 3–10 g; animale mici (pisici,
înainte de a mânca cu 15 minute. câini, păsări), 0,5–1–2 g. Uz extern.
Tratamentul durează 30-40 de zile. 13. Pentru tratarea plăgilor anfractuoase:
Pentru tratarea impotenţei: macerat spălături, cu soluţiile obţinute prin
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din seminţe procedeele de mai sus. Rol cicatrizant.
de frasin (Fraxinus excelsior), în Atenţie! Supradozarea determină
asociere cu maceratele glicero-hidro- toxicitate. Responsabili de acest efect
alcoolice 1 DH obţinute din mugurii sunt luminalul şi derivaţii cumarinici.
proaspeţi de mesteacăn pufos (Betula Simptoame: constipaţie, urmată de
pubescens), amenţi proaspeţi de stejar diaree, diaree hemoragică, nefrite, nefrite
(Quercus robur), muguri proaspeţi de cu hematurie sau oligurie. Se intervine cu
ginkgo (Ginkgo biloba) şi mlădiţe spălături gastrice, rehidratare, ser
proaspete de arbore mamut (Sequoia glucozat, vitamina K, tratament
gogantea). Se iau 50 picături, de 1-2 ori simptomatic.
pe zi, în puţină apă, înainte de masă cu
15 minute. 14. Pentru tratarea
insuficienţei testiculare: macerat glicero-
hidro-alcoolic 1 DH, din seminţe de FRĂGUŢĂ (Adoxa
frasin (Fraxinus excelsior) în asociere cu moschatellina L), fam. Adoxaceae.
maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH, Plantă erbacee, perenă, geofită,
se iau câte 50-70 picături, de 1-2 ori pe circumpolar-boreală, întâlnită în păduri,
zi, în puţină apă, înainte de masă cu 15 tufărişuri, locuri umede şi umbroase, de
minute. 15. Pentru tratarea sterilităţii la câmpie, până în regiunea subalpină; se
masculine: macerat glicero-hidro- mai numeşte moscuşor, moscuţă,
alcoolic 1 DH, din seminţe de frasin muşcuşor; Engl: Moschatel, Toronhall
93
clock; Franc: Herbe musquée; Germ: antispasmodice şi uşor analgetice.
Moschuskraut, Bisamkraut; Magh: Diminuează sau înlătură contracturile
Pézsmaszagú kockagyöngy, Pézsmafü muşchilor netezi din organele interne,
kokzkagyöngy; Pol: Pizmaczek; Rus: diminuând senzaţia de durere.
Adocsa miscisnaia; Sârbo-Cr: MEDICINĂ UMANĂ.
Moskovica. Răspândit în Europa, Asia, FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
America de Nord. pentru înlăturarea spasmelor gastro-
ISTORIC. Planta este cunoscută din intestinale: infuzie, din 1–2 linguriţe
vechime. Moşii şi strămoşii noştri o plantă uscată şi mărunţită, peste care se
considerau, în cadrul medicini populare, toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
ca antispasmodic. Numele ei derivă de la Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară.
cuvântul grecesc adoxa = nearipat, cu Se bea conţinutul a 2 căni pe zi
referire la talia mică pe care o are, (dimineaţa şi seara).
neaparentă, ascunsă între alte plante.
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom alb,
cărnos, noduros, repent, cu scvame
dentiforme. Tulpini simple, erecte, înalte FRĂSINEL (Dictamnus
până la 12 cm, glabre. Frunze biternate, albus), fam. Rutaceae. Plantă erbacee,
glabre cu foliole 2–3-fidate, cele bazale perenă, hemicriptofită, întâlnită prin
lung-peţiolate, cele tulpinale câte 3 în tufărişuri, mărăcinişuri, marginea
verticil, scurt-peţiolate, ternate, cu foliole pădurilor, poieni, pajişti stepice, coaste
2–3-fidate, pe dos lucioase. Flori înierbate, la câmpie şi în regiunea
galbene-verzui, dispuse într-un calatidiu deluroasă; se mai numeşte fraţinel,
globulos, terminal, lung pedunculat; franţinel, frănţinel, iarba o mie bună,
androceu din 4–5 stamine, bifidate. floarea-focului, floarea-luminii, frăţiori;
Florile laterale 5-mere, cea superioară Germ: Diptam, Gurrenblume,
4-meră. În timpul fructificaţiei, calatidiul Gurnblaum, Liebstückel, Meister
este îndoit în jos. Înflorire, III–VIII. Fruct Diptam, Neistaechelcher, Weißer Diptam,
drupă. Seminţe cu embrion închis în Spechtwurz; Magh: Ezerjó, Ezerjó fü,
endosperm. Körislevelü ezerjó fü, Körisfa levelü,
Szarvasgyökér; Rus: Iaseneţ kavkazskii,
Iaseneţ belâi; Ucr: Iaseneţ. Răspândit în
Europa, Asia.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
vremuri vechi, probabil încă din
Antichitate de către locuitorii
pământurilor din graniţele României de
azi şi din împrejurimi. Rizomul şi
rădăcinile au fost folosite ca diuretice în
tratarea bolilor renale şi ca vermifuge
pentru eliminarea viermilor intestinali.
RECOLTARE. Părţile aeriene Scoarţa tulpinii a fost folosită ca tonică şi
înflorite ale plantei (Adoxae herba) se stimulentă. Dictamus vine de la cuvântul
recoltează pe timp frumos, însorit, după grecesc dictamus, nume dat unei plante
ora 11. Se usucă la umbră în strat subţire. aromatice de pe muntele Dictos din
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Creta.
Necunoscută. DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
PROPRIETĂŢI cenuşiu-negricios, din care pornesc
FARMACODINAMICE. Medicina rădăcini. Tulpină erectă, rigidă, simplă,
populară atribuie plantei proprietăţi păroasă, înaltă până la 120 cm. Frunze
94
imparipenat-compuse, pieloase, infuzie, din 1 g pulbere rizom şi rădăcină
glandulos-punctate, alterne, cu foliole la 100 ml apă fierbinte. Se lasă acoperită
ovat-lanceolate sau eliptice, pe nervuri 15–20 minute. Se strecoară. Se bea
dispers- şi scurt-păroase. Flori mari (tipul călduţă. 2. Pentru tratarea litiazei biliare
5), roz, roz-liliachii, rar albe, cu nervuri şi renale, colicilor biliari şi renali, febrei:
purpurii, grupate într-o inflorescenţă decoct, din 1 g pulbere rizom şi rădăcină
racemoasă, care are numeroase glande la 100 ml apă. Se fierbe 10–15 minute.
negre şi bracteei păroase, Se strecoară. Se bea de 3 ori pe zi, câte o
linear-lanceolate. Înflorire, V–VII. Fruct, ceşcuţă.
capsulă, cu 2–3 seminţe în fiecare lojă.
FRIGĂRI (Geranium
palustre L), fam. Geraniaceae. Plantă
erbacee, perenă, hemicriptofită, întâlnită
prin fâneţe, păduri, tufişuri umede, în
jurul izvoarelor, în lungul pâraielor, din
regiunea de câmpie, până în cea
subalpină; se mai numeşte frigări de
umezeală. Răspândită în Europa şi Asia
(continental).
ISTORIC. Planta este cunoscută din
RECOLTARE. Rizomul şi rădăcinile
vechime. Moşii şi strămoşii noştri,
(Dictamni albi rhizoma, et radix) se daco-geţii şi romanii, au folosit-o în
recoltează toamna cu cazmaua. Se spală scopuri medicinale. Decoctul ei se ţinea
într-un curent de apă. Se usucă la soare în gură contra durerilor de dinţi. Se mai
sau la umbră, în poduri acoperite cu folosea la spălături şi oblojeli contra
tablă. Manipularea plantei vii se face cu junghiurilor.
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
atenţie. În contact cu pielea şi mucoasele,
produce iritaţii puternice, chiar vezicaţii. oblic, gros, la partea superioară acoperit
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rizomii
cu resturi de stipele. Tulpini puţine, înalte
şi rădăcinile conţin ulei volatil, alcaloidul de 25–60 cm, drepte până la suberecte, cu
dictamnina, dictamolactonă, colină, noduri proeminente şi internodii lungi,
trigonelină, rezine, zaharuri, substanţe prevăzute cu peri lungi, setiformi,
amare, săruri minerale. Uleiul volatil are patenţi, fără peri glanduloşi. Frunze
un miros puternic aromat. În zilele calde, bazale numeroase, în rozete cu lamină
se volatilizează din plantă şi se angulat-reniform-orbiculară, 7-palmat
autoaprinde. Ea pare înconjurată de un partită cu lobii cuneat obovaţi, adânci
nimb de flăcări, de unde şi numele de până la 3/4–5/6 a laminei, dinţaţi; toate
floarea-focului. frunzele sunt alburiu-dispers şi
PROPRIETĂŢI lung-patent-păroase, pe faţa inferioară cu
FARMACODINAMICE. Rizomul şi peri mai mult sau mai puţin alipiţi. Flori
rădăcinile plantei au utilizare terapeutică violet-purpurii, rar albe; caliciu din
în medicina tradiţională, ca diuretic, sepale ovate, lungi de 5–7 mm şi late de
vermifug, antiepileptic, antiisteric şi 3,5 mm; corolă din petale invers-ovate,
antifebros, iar medicina cultă îl foloseşte lungi de cca 1,5 cm, îngustate într-o
în insuficienţa circulatorie şi coronariană. unguiculă scurtă, în partea superioară
MEDICINĂ UMANĂ. lung-ciliată; androceu din stamine mai
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru mult sau mai puţin de lungimea
mărirea diurezei, tratarea epilepsiei, sepalelor, cu filamente roze. Înflorire,
isteriei, viermilor intestinali, febrei: VI–IX. Fruct, sincarp lung de cca 2,5 cm
95
cu rostru spre vârf aproape glabru. rinichi şi căi urinare, stimularea digestiei,
Seminţe netede. reglarea ritmicităţii inimii, tratarea de
hipertrofie ganglionară: infuzie, din 1–2
linguriţe plantă uscată şi mărunţită, peste
care se toarnă o cană (250 ml) cu apă în
clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se
strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe
zi (reţetă obţinută din comuna Bisoca,
judeţul Buzău). Uz extern. Pentru
tratarea durerilor de dinţi şi de
reumatism: decoct, din plantă uscată şi
mărunţită. Se fierbe 10–15 minute. Se
lasă să se răcească, până la călduţ. Pentru
RECOLTARE. Părţile aeriene durerea de dinţi, decoctul se ţine în gură.
înflorite ale plantei (Gerani palustrae Pentru combaterea reumatismului, se
herba) se recoltează pe timp frumos, spală locurile dureroase şi se pun
după ora 11. Se usucă într-un singur comprese.
strat, în podurile caselor acoperite cu
tablă sau în camere cu o bună ventilaţie.
PROPRIETĂŢI FUMĂRIŢĂ1 (Fumaria
FARMACODINAMICE. Medicina officinalis L), fam. Papaveraceae. Plantă
populară o consideră cu proprietăţi erbacee, anuală, medicinală, întâlnită la
astringente, diuretice, hipotensive, marginea drumurilor, pe şanţuri,
febrifuge, antireumatice, analgetice. Pe buruiană în porumbişti, mirişti, în zona
alocuri, se apreciază că substanţele de câmpie şi de dealuri, mai puţin în
active, pe care planta le conţine, nordul Transilvaniei şi Moldovei, unde
determină o strângere a ţesuturilor, a este rară; se mai numeşte corcodan,
capilarelor şi a orificiilor; acţionează curcudană, fierea-pământului, fumărică,
asupra epiteliului renal mărind cantitatea fumul-pământului, guşa porumbelului,
de urină eliminată în timp; determină iarbă de curcă, iarba fumului, sactere,
scăderea tensiunii arteriale; suprimă saftâră, safterea, săftărea, săftină,
durerea; înlătură starea de febră. Pe lângă săftire, sefterea; Germ: Alprauch,
acestea, este remediu cu gust amar care Erdrauch; Magh: Epefü, Földfüsftü,
mai determină creşterea secreţiei de Orvosi füstike. Közönséges füstike; Rus:
salivă şi a sucurilor gastrointestinale, Dâmeanka. Răspândită în Europa, Asia,
favorizând digestia; provoacă eliminarea Africa de Nord. Introdusă ca buruiană şi
toxinelor din organism şi a produşilor pe alte continente.
rezultaţi din dezasimilaţie; determină ISTORIC. Planta este cunoscută
creşterea secreţiei şi excreţiei din urină; încă din Antichitate. Daco-romanii o
produce transpiraţie; provoacă eliminarea foloseau în bolile de piele, de stomac şi
conţinutului intestinal; diminuează de splină. În bolile de piele, planta era
inflamaţia sau o înlătură definitiv; folosită pentru tratarea de bube dulci
reglează ritmicitatea inimii; înlătură (eczemă infecţioasă la copii) şi de
limfatismul, hipertrofia ganglionară, pecingine (impetigo, tricofiţie). Decoctul
predispoziţia la tuberculoză la copii şi obţinut din plantă era folosit în tratarea
tineri. de studeniţă (gingivită) prin ţinerea lui în
MEDICINĂ UMANĂ. gură şi clătirea ei de mai multe ori pe zi,
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, precum şi pentru curăţirea sângelui.
pentru tratarea de hipertensiune, Despre aceste tratamente, venite dinspre
diminuarea febrei, tratarea bolilor de medicina zalmoxiană, amintesc şi I.
96
Voiculescu, în lucrarea Toate leacurile la spasmolitice de tip papaverină, care se
îndemână, Bucureşti, 1938; V. Bianu în manifestă la nivelul căilor biliare.
lucrarea Doctorul de casă sau Cercetările au demonstrat că infuzia
dicţionarul sănătăţii, Buzău, 1910; M. administrată intravenos produce o
Băcescu, Nume de Plante, II, în: Revista creşterea a colerezei, dacă aceasta este
critică, an VIII, Iaşi, 1934, p. 111–151 scăzută, şi o scădere a ei, dacă fusese prea
etc. Aprecierea vechimii acestei plante ridicată. Efectul nu se produce în cazul
aparţine autorului. Numele Fumaria, vine unei bile normale. Deci acţiunea este
de la cuvântul latin fumus = fum. La amficoleretică, efect de regularizare a
oamenii de ştiinţă ai Antichităţii, colerezei. Clinic, este un bun hepatobiliar
Dioscorides şi Plinius cel Bătrân, atât în crizele acute, cât şi în
fumăriţa era o plantă a cărei sevă cauza dischineziile biliare cronice.
lăcrimarea ochilor, ca şi fumul. MEDICINĂ UMANĂ.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
pivotantă. Tulpină erectă, ramificată, eliminarea toxinelor din organism
glaucă, slab-brăzdată, înaltă de 10–30 (depurativ), mărirea diurezei, scăderea
(50) cm. Frunze peţiolate, bipenate, cu tensiunii arteriale, în dischinezie biliară
segmente liniare, înguste de 2–3 mm. şi ca tonifiant: infuzie, din 1 linguriţă
Flori roz, cu vârful purpuriu, pintenate, pulbere plantă sau plantă uscată
grupate în raceme terminale. Înflorire, mărunţită la o cană (200 ml) cu apă în
V–IX. Fruct globulos, slab-zbârcit. clocot. Se lasă acoperită 10–15 minute.
Se strecoară. Se bea fracţionat, în timpul
unei zile. Tratamentul durează cel mult
10 zile. 2. Pentru tratarea dischineziei
biliare acute, dischineziei biliare cronice,
efect şi pentru bolile menţionate la
punctul 1: a) infuzie, din 5 g plantă
uscată şi mărunţită peste care se toarnă
100 ml apă în clocot. Se lasă acoperită
10–15 minute. Se strecoară. Se bea cu
înghiţituri rare; b) suc din planta
RECOLTARE. Părţile aeriene ale proaspătă, 100 g pe zi; c) extract fluid,
plantei (Fumariae herba) se recoltează în câte 40–50 picături, înainte de masă,
lunile mai – septembrie. Se usucă la timp de 15 zile. 3. Pentru stimularea
umbră, în strat subţire. Uscare artificială, digestiei, îndepărtarea coşurilor de pe
la 45–50oC. faţă şi corp: infuzie, din 1 lingură plantă
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta uscată, mărunţită, la o cană (250 ml) cu
conţine acid fumaric, alcaloizi apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
(protopină, criptopină, coridalină), minute. Se strecoară. Se bea în cursul
derivaţi fenantrenici (bulbocapnină, unei zile, cu înghiţituri rare. Uz extern.
dicentrină), tanin, rezine, mucilagii, Pentru tratarea gingivitelor, pulpitelor,
substanţe amare, săruri minerale. bolilor de piele: decoct, din 1 lingură
PROPRIETĂŢI plantă uscată mărunţită la o cană (250
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene ml) cu apă. Se fierbe 5 minute. Se lasă
ale plantei au utilizare terapeutică în acoperită 15 minute pentru răcire. Se
medicina umană tradiţională strecoară. Se fac 2–3 gargare pe zi, din
(etnoiatrică), ca tonic, depurativ, diuretic, care una înainte de culcare; în bolile de
diaforetic, purgativ, antiscrofulos, piele se fac 2–3 badijonări pe zi.
antiinflamator, antiaritmic. Alcaloizii îi
conferă plantei şi calităţi hepatobiliare,
97
este însorit. Se usucă la umbră, în strat
FUMĂRIŢĂ2 (Fumaria subţire. Uscarea artificială, la 45–50 oC.
schleicheri Soyer-Willem), fam. COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Papaveraceae. Plantă erbacee, anuală, Nestudiată. Probabil conţine aproximativ
terofită, întâlnită prin locuri cultivate, aceleaşi substanţe ca fumăriţă1 (Fumaria
însorite, pe lângă drumuri, mirişti, vii, în officinalis).
zona de stepă, până la munte, etajul PROPRIETĂŢI
fagului; se mai numeşte cel perit, FARMACODINAMICE. Medicina
studeniţă; Germ: Schleicher’s Erdrauch; populară îi acordă însuşiri antibacteriene
Magh: Schleicher füstike; Rus: şi antiflogistice. Se apreciază că
Dâmeanka . Răspândită în Europa şi Asia substanţele pe care le conţine au rolul de
(mediteranean). combatere a bacteriilor, producând
ISTORIC. Plantă cunoscută din distrugerea lor, previne sau înlătură
Antichitate. Ea a fost folosită de infecţia instalată şi combate inflamaţiile.
medicina populară pentru tratarea de cel MEDICINĂ UMANĂ.
perit (sifilis) şi studeniţă (stomatită, FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
gingivită). Pentru combaterea sifilisului a tratarea de sifilis: a) decoct, din o
fost folosită inter şi extern sub formă de linguriţă plantă uscată şi mărunţită la o
decoct. Pentru tratarea de stomatită şi cană de apă (250 ml). Se fierbe 5 minute
gingivită, decoctul era ţinut în gură, după la foc domol. Se lasă acoperită 15–20
care tot cu decoct se clătea gura de mai minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
multe ori. 2–3 căni pe zi; b) infuzie, din 1½–2
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină linguriţe plantă uscată şi mărunţită peste
înaltă de 10–30 (50) cm, ramificată de la care se toarnă o cană (200 ml) cu apă în
bază, slab glauscentă. Frunze peţiolate, clocot. Se lasă acoperită 20 minute. Se
bipenate, cu laciniile scurte, strecoară. Se bea conţinutul a 3 căni pe zi
linear-lanceolate, acute, late de 1–2 mm. (dimineaţa, prânz, seara). Aceste reţete
Flori roşii-roze, rar albe, la vârf au fost folosit în trecut pentru tratarea de
întunecat-roşii cu dungă verde, lungi de sifilis, până să apară medicamentele
5–6 mm, dispuse în raceme destul de antiluetice. Uz extern. Pentru tratarea de
bogate, la început dense. Caliciu din 2 sifilis, stomatită, gingivită: decoct, din 2–
sepale, caduce. Înflorire, V–IX. Fruct 3 linguriţe plantă uscată şi mărunţită la o
nuculă, sferic, la vârf scurt mucronat. cană cu apă (250 ml). Se fierbe 5 minute
la foc domol. Se lasă acoperită 20 minute.
Se spală pustulele sifilitice. Pentru
tratarea de stomatită şi gingivită, se
clăteşte bine gura cu decoctul, se aruncă,
se ia iarăşi în gură decoct şi se ţine cât se
poate, apoi se aruncă şi se clăteşte gura
din nou cu altă cantitate din acelaşi
decoct. În acest fel, se procedează de mai
multe ori pe zi.