48.

Pastoraţia deţinuţilor

§ 1. Pastoraţia deţinuţilor are în vedere asistenţa pastorală şi spirituală pentru

credincioşii catolici care sunt în penitenciare.

§ 2. Pastoraţia deţinuţilor se află în misiunea Oficiului pentru pastoraţia militarilor şi

deţinuţilor, în fruntea căruia se află un capelan, numit de Episcopul diecezan. Capelanul
diecezan coordonează toate problemele referitoare la pastoraţia deţinuţilor, folosindu-se
şi de colaborarea preoţilor din parohiile din zonele unde se află penitenciare.

§ 3. Capelanul diecezan pentru pastoraţia deţinuţilor are misiunea:

a) de a-i vizita periodic pe deţinuţi şi de a le acorda asistenţă spirituală, organizând

cursuri de cateheză, ascultându-le spovezile şi celebrând pentru ei sfânta Liturghie;

b) a-i ajuta pe deţinuţii cu probleme grave de sănătate, în limitele posibile şi admise,

folosindu-se de sprijinul şi colaborarea Centrului Diecezan Caritas;

c) a promova iniţiative de reintegrare a deţinuţilor în comunităţile parohiale, după ieşirea

din penitenciare.

349. Pastoraţia persoanelor dependente

§ 1. Grija pastorală faţă de cei care se află într-o stare de dependenţă faţă de alcool,
droguri, ţigări etc. se bazează pe exemplul lui Cristos, care "străbătea toate cetăţile şi
satele, vindecând orice boală şi orice neputinţă" (Mt 9,35).

§ 2. Pastoraţia persoanelor dependente nu poate să lipsească din pastoraţia parohială.

Faţă de asemenea persoane se impune să avem o atitudine creştină, care să se
manifeste prin curajul de a le sta alături, de a-i aborda şi de a le veni în ajutor.

§ 3. Să se evite atitudinea de indiferenţă şi resemnare în faţa problemelor pe care le

ridică persoanele dependente şi să se caute soluţii pentru prevenirea cauzelor care le
generează prin ajutorul constant acordat persoanei afectate de acest flagel. În această
muncă de la om la om, cel în cauză trebuie acceptat aşa cum este, ascultat şi înţeles.

§ 4. Se impune o temeinică educaţie sanitară şi etică a tuturor credincioşilor, mai ales a

copiilor şi tinerilor, în privinţa drogurilor. Această problematică să se regăsească în
programele şcolare şi, în mod special, să fie tratată la orele de dirigenţie şi religie.

§ 5. În practica pastorală, se recomandă folosirea mijloacelor de autoconstrângere, fiind

îngăduită, după o cercetare prudentă şi amănunţită a cazului, exprimarea obligaţiei şi a
promisiunii sub jurământ din partea persoanelor care vor să scape de un viciu sau altul.

§ 6. În munca de prevenire a contaminării copiilor şi tinerilor cu viciul beţiei sau cu

fumatul, este binevenită recurgerea la măsurile luate în toate localurile de legea civilă
conform căreia nu este îngăduit să se distribuie băuturi alcoolice şi ţigări minorilor.

§ 7. Să se folosească la toate nivelurile mijloace de descurajare a consumului excesiv

de alcool, iar familia să fie sprijinită în lupta contra procurării şi folosirii tuturor
categoriilor de droguri, prin formarea unor centre şi grupuri de voluntari pentru
recuperarea persoanelor afectate, prin organizarea de conferinţe şi celebrări speciale
pe această temă, precum şi prin implicarea lor în diferite activităţi în care să se simtă
utile, respectate şi apreciate.

§ 8. Să se conştientizeze nocivitatea fumatului, atât pentru persoana proprie, cât şi a

celor din jur, iar patronii şi vânzătorii de băuturi sau de alte aşa-numite droguri uşoare
să fie avertizaţi asupra caracterului imoral al afacerii lor, în cazul în care încurajează
sau nu opresc consumul excesiv de alcool.

§ 9. Clericilor le este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice, iar comunitatea

creştină trebuie să fie atentă la pericolul pe care îl exercită prezenţa alcoolicilor în
familie şi în locurile publice.