Sunteți pe pagina 1din 4

Poezi de iarna

Ninge, ninge

Ninge, ninge, ninge-ncetișor


cade, cade câte-un fulgușor.
Hai copii la derdeluș
Hai copii la saniuș.
Ninge, ninge, ninge-ncetișor
Cade, cade-un fulg ușor
Câmpul, pomii-ntregul sat
Haina albă-au îmbrăcat.

Brăduleț, brăduț drăguț

Brăduleț, brăduț drăguț,


Ninge peste tine!
Haide, hai, în casa mea,
Unde-i cald și bine
Pom de Anul Nou te fac,
Cu beteala am să te-mbrac
Și steluțe, o mie!

Gerul

Astă noapte gerul


A bătut la geam.
Cine să-l audă?
Dacă eu dormeam.
A căzut zăpadă
și s-a luminat…
Vai! Ce flori frumoase
Gerul a pictat.

Fulgul de zăpadă
Pe obraz, pe nas, pe umăr,
Tot cad fulgii fără număr
S-a oprit în palma unul,
Iute, iute, închid pumnul
Desfac pumnul,
Unde-i fulgul?
Am în mână-un strop de rouă,
Sau un bob de apă, plouă?
S-a topit în mâna mea

Primii fulgi

Iarna scutură zăpadă


Peste pomi, câmpii și case.
Cad fulgi mari, cât porumbeii
Și fulgi mici, cât ghioceii.

Iarna, de Aurel Mălin

Prin văzduh de catifea,


Stele mici şi fulgi de nea
Cad în leagăne uşoare,
Pun beteală şi culoare,
Prin păduri şi prin câmpii,
Joc de stele argintii.

Iarna, de Virgil Carianopol

Uraaa! Ninge ca-n poveste!


Timpul e de săniuş!
Hai, copii! Ca şi altădată,
S-a făcut alunecuş.

Scoateţi săniile-afară!
Lăsaţi alte jucării!
Dealul vă aşteaptă jocul,
Nu veţi fi mereu copii.

Hai, veniţi cu sănătate!


Maica iarnă, pentru voi,
S-a grăbit să cearnă norii.
Stă numai un pic la noi!

Vine, vine iarăși iarna, de Elena Farago

Vine, vine iarăşi iarna,


Ninge-afară, ninge.
Mulţi copii afară sunt,
Laudă colinde.

Doar bunica stă în casă,


Spune o poveste.
Despre marele Iisus,
Spune o poveste.

Iarna, de Elisaveta Novac

Norii cu căciuli pe frunți


Au adus iarna din munți.
Ea coboară de pe creste,
Frumoasă ca o poveste.

Mai întâi, a pus pe stradă,


Un covor alb, de zăpadă.
Dalbe flori a prins pe ramuri,
A pictat steluţe-n geamuri.
Şi podoabele şi-a-ntins
Peste ţara mea de vis.

Noapte de iarnă, de Otilia Cazimir


Luna plină-a răsărit,
Sus pe deal s-a odihnit,
Şi pe cerul ca oglinda
A pornit-o cu colinda.

Iar în calea ei senină,


Câte-o stea se dă pe gheată
Însemnând o dungă lină
Şi subţire, ca o aţă
De lumină.

Ninse, dealurile dorm.


Doar oraşul, alb sub lună,
Geme, zbârnâie şi sună
Ca un contrabas enorm.