Sunteți pe pagina 1din 9

Managementul Calității (Managementul Calității în Sănătate) – Costel Gheorghe, M Sc

– Aspecte ale teoriei calității – AMF III


ȘCOALA POSTLICEALĂ FEG CĂLĂRAȘI – TITULAR CURS MANAGEMENT – COSTEL
GHEORGHE – MSC - MEDICINĂ

MANAGEMENTUL
CALITAĂ TȚII
MANAGEMENTUL CALITAĂ TȚII IÎN SAĂ NAĂ TATE
Gheorghe Costel
2019-2020

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.1; ASPECTE ALE TEORIEI CALITĂȚII;


OBIECTIVE; CONCEPTE ȘI CARACTERISTICI; TEST DE AUTOEVALUARE

0
Managementul Calității (Managementul Calității în Sănătate) – Costel Gheorghe, M Sc
– Aspecte ale teoriei calității – AMF III

CUPRINS

MANAGEMENTUL CALITĂȚII....................................................................2
(MANAGEMENTUL CALITĂȚII ÎN SĂNĂTATE)......................................2
I. Introducere......................................................................................................2
Aspecte ale teoriei calității.................................................................................4
Obiective:.............................................................................................................4
Calitatea produselor și serviciilor. Concept. Particularități...........................4
Definirea conceptului de calitate.......................................................................4
Definirea conceptului de calitate a produselor și serviciilor...........................5
Caracteristicile calității......................................................................................5
Orientări în teoria calității.................................................................................6
Rolul și importanța calității în managementul firmei.....................................6
Bibliografie..........................................................................................................8
Test de autoevaluare 1.1. – Scrieți răspunsul în spațiul liber din chenar......8

1
Managementul Calității (Managementul Calității în Sănătate) – Costel Gheorghe, M Sc
– Aspecte ale teoriei calității – AMF III

MANAGEMENTUL CALITĂȚII
(MANAGEMENTUL CALITĂȚII ÎN SĂNĂTATE)

I. Introducere

Cursul de față și cursurile din domeniul calității care vor fi predate la AMF III,
respectă organizarea unui curs de management al calității, este organizat în principal
din 12 unități de învățare, fiecare conține o parte de prezentare teoretică a subiectului
tratat, o parte de teste de autoevaluare și o lucrare de verificare finală. Modelul a fost
testat cu succes de doamna profesor Elena Condrea, fiind predat ani la rând studenților
Facultății de Științe Economice din Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Fiind un curs destinat învățării, deși precizează bibliografia, este o combinație de
texte și module care nu are în mod necesar prezumția de originalitate; în schimb, cu
siguranță este un curs care își va atinge scopul de învățare a conceptului de calitate, în
ipostazele sale diverse.
Cursul se completează cu standardele, referințele și activitățile stabilite de unica
autoritate din România cu rol în acreditarea unităților și serviciilor medicale și
farmaceutice: Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate, instituție
publică aflată în subordinea Guvernului, condusă de un președinte cu rang de secretar
de stat – la acest moment domnul profesor dr.Vasile Cepoi. Având calitatea de membru
al Colegiului Director al Autorității Naționale de Management în Calitate, mă simt
obligat să vă prezint de fiecare dată noțiuni, e drept, restrânse și care pot fi prezentate
public, din activitatea instituției, relativ la calitate (standarde, referințe, activități).
Există o serie de competențe pe care elevii clasei AMF III trebuie să le
dobândească, conform programei analitice; o reformulare a lor mai adecvată situației
de fapt a sistemului (integrând competențele programei în totalitate), sunt:
a) Însușirea noțiunilor de bază utilizate în teoria calității;
b) Sistemul de asigurare a calității;
c) Principiile care stau la baza Sistemului de Management al Calității;
d) Elaborarea și utilizarea documentelor calității, în special a Manualului
Calității;
e) Metodele, tehnicile și instrumentele utilizate în Managementul Calității;

2
Managementul Calității (Managementul Calității în Sănătate) – Costel Gheorghe, M Sc
– Aspecte ale teoriei calității – AMF III
f) Auditul și certificarea calității.
La începutul fiecărei unități de învățare vor fi detaliate obiectivele propuse
pentru această unitate; veți avea pentru fiecare unitate de învățare o bibliografie
minimă și un test sau câteva teste de autoevaluare, care vor fi completate de către elev
(dacă vreți, constituie modalitatea de lecturare și înțelegere a textului).
Lucrarea de autoevaluare reprezintă o evaluare finală la sfârșitul fiecărei etape
de învățare; lucrarea o veți trimite prin e-mail la adresa gheorghe_dsp@yahoo.com și o
veți posta la cerința de pe clasa virtuală („eassyclass”), pentru corectare și eventuale
comentarii.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele informații: numele acestei
discipline (Managementul Calității), numărul lucrării de autoevaluare ( Lucrarea de
autoevaluare nr….), numele și prenumele, clasa și specialitatea (AMF, AMG II SAU
III), adresa Dumneavoastră de mail.
Răspunsurile la întrebări trebuie să fie scrise clar, cu recomandarea folosirii unui
procesor de text (Word din Microsoft Office). Între întrebări lăsați 5 cm pentru
comentariile tutorelui; pentru securitatea lucrării, vă veți insera numele pe fiecare
pagină.

Să aveți un an bun!

Costel Gheorghe
Asistent principal igienă și sănătate publică
Licențiat în Științe Juridice
Master în Medicină
Profesor – Atestat de Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și
Științele Educației.

3
Managementul Calității (Managementul Calității în Sănătate) – Costel Gheorghe, M Sc
– Aspecte ale teoriei calității – AMF III

Managementul Calității
(Managementul Calității în Sănătate)
Curs 1 – Săptămâna 1 ( 1 oră)
Aspecte ale teoriei calității
Titular curs – Costel Gheorghe, M Sc
?
Aspecte ale teoriei calității
Moto: „Calitatea nu e un proces – e o stare de spirit” ( J. M. Juran )

Obiective:

Principalele obiective ale Unității de învățare nr. 1 sunt:


 Înțelegerea noțiunilor de calitate și sistem de management al calității;
 Familiarizarea cu termenii specifici domeniului asigurării calității;
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice pentru fiecare teorie a calității;
 Recunoașterea factorilor calității, a influenței acestora asupra calității.

Calitatea produselor și serviciilor. Concept. Particularități

Definirea conceptului de calitate

Calitatea este definită ca satisfacerea nevoilor clientului, dar tinde tot mai mult
să devină o întâmpinare sau o anticipare a nevoilor acestuia. În condițiile concurenței
acerbe de astăzi, inovația devine crucială în domeniul calității (de exemplu, în domeniul
producției de medicamente generice, există o ofertă destul de mare, astfel că firmele
românești de producție a medicamentelor și-au îmbunătățit calitatea, medicamentele generice
produse în România fiind foarte căutate pe piața externă).
Definițiile calității vizează de obicei două aspecte: unul formal (prin „formal” trebuie
să înțelegem ce este „oficial” și forma îmbrăcată de un act sau fapt juridic) – calitatea este
satisfacerea nevoilor clientului sau utilizatorului (care poate fi pacient) și unul neformal, la
nivel filosofic aproape – calitatea este ceva spre care tindem, spre care ne îndreptăm ca spre

4
Managementul Calității (Managementul Calității în Sănătate) – Costel Gheorghe, M Sc
– Aspecte ale teoriei calității – AMF III
un ideal, dar ca fiecare ideal, nu va atinge niciodată forma completă, adică va fi un ideal care
nu poate fi implementat corect și de fiecare dată complet..

Definirea conceptului de calitate a produselor și serviciilor

În ceea ce privește conceptul de calitate a produselor și serviciilor, în literatura de


specialitate sunt formulate mai multe definiții. Pe de altă parte există o diversitate de sensuri
ale acestui concept.
Astfel, calitatea este definită ca reprezentând „satisfacerea nevoilor sau cerințelor
clientului” (capacitatea unui produs sau serviciu de a satisface toate așteptările și cerințele
consumatorului), „disponibilitatea produsului”, „un demers sistematic către excelență”,
„conformitatea cu specificațiile”, „corespunzător pentru utilizare”, etc.
Definiția dată calității în standardul I.S.O. 8402 este mai cuprinzătoare:
„Totalitatea elementelor și caracteristicilor unui produs/serviciu, care îi conferă
aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite”.
Urmare a definirii și deslușirii acestor sensuri, putem spune că, alături de preț,
calitatea devine unul dintre principalii factori de competitivitate într-o economie de piață.

Caracteristicile calității

Conținutul tehnic, economic și social al conceptului de calitate rezultă din două


caracteristici definitorii pentru calitate:
- Calitatea are caracter complex, deoarece calitatea este o sumă de condiții
tehnico – funcționale, economice, ecologice, psihologice și senzoriale, ergonomice, care
implică diferite caracteristici de naturi diferite;
- Calitatea are caracter dinamic, ce derivă din caracterul dinamic al nevoilor
și utilității. Factorii care determină caracterul dinamic sunt: progresul tehnico-științific;
exigențele crescute ale consumatorilor; competitivitatea tehnică.

Calitatea are și un conținut social datorită implicațiilor unor proprietăți ale


mărfurilor și serviciilor asupra nevoilor, calității vieții oamenilor și mediului înconjurător.
Astfel, se impune relația calitate – nevoi - utilitate. Între „calitate” și „utilitate” este un raport
ca la o parte la întreg, în sensul în care utilitatea este dată tocmai de totalitatea însușirilor,

5
Managementul Calității (Managementul Calității în Sănătate) – Costel Gheorghe, M Sc
– Aspecte ale teoriei calității – AMF III
proprietăților , iar calitatea de principalele proprietăți care permit diferențierea produselor cu
aceeași destinație, dar cu grade diferite de satisfacere a nevoilor.

Orientări în teoria calității:

David A. Garwin, profesor la Harward Bussines School, în lucrarea „Managing


Quality: The strategic and Competitive Edge”, a pus în evidență cinci orientări principale
în definirea calității produselor și anume:
 Transcendentă (absolută și universală);
 Spre produs;
 Spre procesul de producție;
 Spre costuri;
 Spre utilizator.
O altă încercare de abordare a conceptului calității aparține lui Neil Hardie, care în
articolul „The effects of qualty on bussines performance”, din „Quality Journal”,
definește calitatea ca fiind:
 Conformitatea cu cerințele;
 Adecvat scopului sau utilizării;
 Satisfacerea așteptărilor clientului;
 Depășirea așteptărilor clientului;
 Superioritatea față de competitori.
G.F. Smith pune accentul pe componenta relațională a calității: „Calitatea este
mai degrabă expresia relației dintre caracteristicile de calitate ale produsului și criteriul
de evaluare stabilit în raport cu cerințele clienților”.
În practică, companiile trebuie să adopte un mix al acestor abordări

Rolul și importanța calității în managementul firmei

În condițiile economiei de piață, produsele și serviciile realizate și comercializate de


către toți agenții economici trebuie să îndeplinească simultan două condiții de bază: să fie
utile și rentabile.
Frederic Taylor, unul dintre întemeietorii științei moderne a managementului,
exprimă sintetic conținutul acestuia: arta de a ști precis ce trebuie făcut, cât mai ieftin și
cât mai bine”, de unde rezultă locul calității.

6
Managementul Calității (Managementul Calității în Sănătate) – Costel Gheorghe, M Sc
– Aspecte ale teoriei calității – AMF III
Funcțiile calității se realizează prin intermediul unui număr mare de activități
înlănțuite logic pentru atingerea scopului principal. Succesiunea acestor activități este redată
sugestiv în „Spirala Calității”, concepută de profesorul american de origine română J. M.
Juran, personalitate recunoscută pe plan mondial în managementul calității.
Noncalitatea neconstatată la timp și instalată, este mult mai periculoasă și mai
costisitoare față de acțiunile de prevenire sau corecție în timp util. Aceste aspecte sunt foarte
sugestiv redate de conceptul de „icebergul calității”.
Dacă răspunsul adecvat nevoii îl reprezintă calitatea, primul demers al oricărui agent
economic trebuie să fie detectarea și satisfacerea cât mai deplină a acestora. În final, va avea
de măsurat satisfacția rezultată.
Acest ansamblu poartă numele de bucla calității.

Detectarea nevoii Măsurarea satisfacției


Caiet
de sarcini
Concepție Susținerea după vânzare
Preparare

Aprovizionare
Livrare, instalare

Fabricație Vânzare

Fig.1.5. Bucla Calității

Bibliografie

7
Managementul Calității (Managementul Calității în Sănătate) – Costel Gheorghe, M Sc
– Aspecte ale teoriei calității – AMF III
1. Condrea E., Stanciu A. – Managementul Calității, Editura Libertatea
Panciova – Novi Sad, Serbia, 2008;
2. Condrea E. – Note de Curs, Ovidius University Press, Constanța, 2014.

Test de autoevaluare 1.1. – Scrieți răspunsul în spațiul liber din chenar

1. Care din următoarele afirmații despre calitate este cea adevărată:

a) Caracterul dinamic al calității este dat numai de evoluția în timp a


principalelor caracteristici;

b) Caracterul dinamic este dat numai de nivelul proiectat și realizat;

c) Caracterul dinamic este dat nu numai de nivelul proiectat și realizat, ci și


de evoluția în timp a principalelor caracteristici, de constanța lor pe
circuitul tehnic al produselor;

c) De nici una de mai sus.

2. Abordarea transcendentă a calității se referă la:

a) Calitatea se exprimă în funcție de costuri și prețuri, un produs de calitate


este conform specificațiilor pentru un preț accesibil;

b) Calitatea este considerată absolută și universală, fiind simbolul exigenței


și performanței;

c) Calitatea este prezentată în ochii consumatorilor, fiecare dintre aceștia


având dorințe și nevoi diferite;

d) Calitatea este o noțiune precisă și măsurabilă, diferențele calitative


putând fi măsurate prin caracteristici sau elemente constitutive ale
produsului.

S-ar putea să vă placă și