(Arnaud Desjardin) „Fiecare acționează doar pentru el însuși, de la cel mai mare egoist până

la Sfânt și la Înțelept. Iată o afirmație neașteptată! Fiecare nu poate acționa decât în propriul
său interes și fiecare nu se iubește decât pe sine, de la ființa cea mai obișnuită până la cea mai
evoluată. Numai acest el însuși se transformă.”
-
„Vă rog să nu mă judecați pripit pentru ceea ce vă voi spune în continuare. Fiți doar mai
atenți!
Nu puteți face nimic pentru altul, niciodată! Nu puteți să faceți decât pentru voi înșivă. Dat
fiind egoismul fundamental al ființei umane, egoism natural și normal, de fiecare dată când
fac pentru altul, și nu acționez pentru mine, deci îmi refuz ceva, acea parte din mine care a
fost frustrată în favoarea altcuiva va interveni și va reacționa astfel încât să mă oprească din
Cale. Toate noțiunile de sacrificiu sunt adevăruri deformate, greșit înțelese, răspândite de
oameni care nu au nici o experiență și se mulțumesc cu cuvinte. Este de asemenea o lege, o
necesitate absolută a egoului: de fiecare dată când fac ceva pentru un altul, considerându-l
drept „un altul”, eu mă frustrez; va avea loc deci o reacție care mă va frâna pe Cale.”
-
„Sacrificiile care constau în renunțarea la un lucru pentru obținerea altuia, considerat mai
important, sunt complet egoiste. Renunțarea este întotdeauna prematură: „Am renunțat la
bogății pentru a-L găsi pe Dumnezeu”. Nu, ați renunțat la ceva care vă interesa mai puțin
pentru a găsi ceva care vă interesa mai mult, cunoașterea mistică. Dar cine aspiră la această
realizare mistică, cine îl vrea pe Dumnezeu în locul bogăției, sau a gloriei sau puterii? Egoul.
Nu se poate altfel, deoarece egoul domină și guvernează...”
-
„Ceea ce se poate schimba este ceea ce numiți „eu”. La început este vorba de doar eu. Dacă
educația este armonioasă, există o lărgire a intereselor „eu-lui” și trecem în mod normal de la
eu la „noi”... așa cum în Tatăl nostru se spune „dă-ne nouă pâinea cea de toate zilele” și nu
„dă-mi pâinea”...”
-
„Dacă egoul se lărgește până în punctul în care îi include nu numai pe cei pe care ne atrag, ci
și pe cei pe care îi consideram respingători la prima vedere, nu numai pe cei simpatici, ci și pe
cei pe care nu-i putem suferi, dacă egoul devine vast astfel încât să includă din ce în ce mai
mult, eu acționez mereu pentru mine, deci nu mă frustrez, iar acest „eu”, devine din ce în ce
mai imens. Ființa noastră s-a dilatat și înglobează în ea restul. La capătul drumului, înțeleptul
care a realizat non-dualitatea spune: „În tot acest univers nu exist decât eu însumi”...
„Înțeleptul are drept corp întregul univers”. Dacă înțeleptul are drept corp întregul univers și
el a înglobat totul în ființa sa, atunci, orice ar face, face pentru el însuși!”
-
„Din punctul de vedere al înțeleptului, nu mai există decât „eu”. În cel mai mare devotament
pentru ceilalți, chiar și înțeleptul acționează pentru el însuși, dar el se recunoaște în toți
ceilalți.”

Citate din Arnaud Desjardin - Calea Inimii, p.87-89

*

Arnaud Desjardins - La voie du coeur

*
„La urma urmei ce vă doriți cu toții? Să vă simțiți iubiți. Acesta este strigătul
inimilor tuturor ființelor umane. „Nimeni nu m-a iubit, nu sunt iubit, am fost
trădat, nu am fost iubit așa cum aș fi dorit, nici măcar de copilul meu căruia m-
am consacrat, soțul meu iubește pe altcineva...” Ce doriți, cu toții: Să vă simțiți
iubiți. Abia apoi ascundeți această dorință în spatele preocupărilor intelectuale,
ezoterice, misterioase, transcendente. Vă mințiți pe voi înșivă.
Când v-ați simțit fericiți? Când ați iubit. Când sunteți nefericiți? Când nu puteți
iubi. Bineînțeles, dacă ați putea, așa cum a cerut Hristos, să vă iubiți dușmanii,
ați trăi în beatitudine. Din nefericire, chiar și un eveniment mărunt poate să ne
apară ca fiind dușman, chiar dacă este un biet furuncul, este imposibil să îl
iubim...
-
Există diferite puncte de vedere, diferite perspective asupra adevărului. Cu
siguranță lumea modernă, care a dat întâietate lui "a avea" în fața lui "a fi" este
patologică, întreaga societate a devenit împărțită, schizofrenică, dar în această
lume trăiți și, atâta timp cât nu ați părăsit-o, o atitudine negativă față de ea nu
ar putea de loc să vă ajute să progresați. Principiul care ar trebui să vă ghideze
mereu este acesta: „Nu ceea ce ar trebui să fie, ci ceea ce este mă poate ajuta,
mă poate elibera.” Și numai ceea ce este, în lumea relativă, vă poate conduce
către ceea ce este în absolut. Nu există altă cale. Cei care se vor mulțumi să
aibă o atitudine critică față de această lume, să o refuze, să suprapună sau să
supraimpună peste condițiile lor reale de viață un vis sau o nostalgie a unui alt
lucru nu vor putea progresa și vor întoarce chiar spatele căii adevărului.
Dintr-un punct de vedere, pentru mulți există o diferență clară între ceea ce
este sacru și ceea ce este profan și aveți dreptul de a vedea limpede, de a
distinge ceea ce, în această lume manifestată, vă ajută să vă găsiți Centrul, să
găsiți Împărăția Cerurilor, și ceea ce, dimpotrivă, vă apare ca fiind mai dificil;
dar este adevărat doar dintr-un punct de vedere. Din punct de vedere ultim,
toate aceste diferențieri, chiar între sacru și profan, se șterg și fiecare moment
al realității este sacru.
-
Amintiți-vă: Calea începe cu inima, continuă cu inima și se încheie cu inima. Și
în „peștera inimii”... veți descoperi Absolutul.”
Măgarul din fântână
*
Nu se știe cum, odată un măgar căzuse într-o fântână care secase. Gospodarul,
alarmat de răgetele animalului, a încercat să-l scoată. Dar nu a reușit. Cum
seara se apropia și măgarul nu contenea cu strigătele de ajutor, gospodarul s-a
gândit că singura soluție ca să poată dormi liniștit la noapte este să astupe cu
pământ fântâna.
Împreună cu un vecin, au început să dea la lopată. Măgarului nu i-a venit să
creadă că iată, gospodarul, stăpânul lui, vrea să-l îngroape de viu. Și a început
să zbiere și mai tare de frică...
Încet,încet însă, hărmălaia s-a potolit. Cumva, măgarul fie se liniștise, fie fusese
deja acoperit de țărână, că nu mai se auzea nimic din fântână.
-
După un ceas-două, gospodarul privind în adânc a avut surpriza să-l vadă pe
măgar în viață, bine-mersi, și foarte aproape de gura fântânii. Măgarul
pricepuse că singura lui scăpare este să se scuture de pământul care cădea de
sus și să-l tropăie sub copite. Gospodarul și-a adus atunci mobilul... a făcut poze
și un filmuleț pe care l-a postat pe Facebook.
"Cum mi-am salvat de la moarte măgarul!!?"
(postare care a primit sute de like-uri!)
Și așa animalul a fost scos întreg din fântână dar și din această poveste.
Și am încălecat, pe un măgar... și atât.
*
Măgarul pricepuse că singurul bine pe care ți-l face altcineva, este pentru
propriul lui interes.
Nimeni nu te ajută decât pentru a-și satisface ego-ul. Te ajut pentru că îmi
satisfac o dorință. Te ajut pentru că vreau ceva la schimb. Te ajut dezinteresat
(sic!) pentru că mă simt mai bun. Te ajut pentru că poate mi se mai iartă din
păcate... ș.a.m.d.
Nimeni nu te iubește mai mult decât poți să te iubești tu. Și nu iubești pe
nimeni mai mult decât te iubești pe tine. Felul cum te iubești este măsura cum
știi să iubești.
Nu dăruiești decât dacă poți primi ceva la schimb. Și, ar fi de preferat, ca mai
întâi să primești decât să oferi. Asta e!
*
Poza de pe Net