Liceul Tehnologic Vitomiresti

Judetul Olt

Lucrare pentru atestarea profesionala in

meseria de technician in prelucrarea lemnului

Tema : Principalele defecte ale lemnului

Profesor coordonator : Enache Gabriela

2015

Elev:

1
 Principalele defecte ale lemnului

Introducere
Am ales sa prezint acest referat, deoarece vad necesara cunoaterea temei
bazate pe defectele lemnului. Timpurile noi au adus odata cu tehnologizarea acestei
industrii, dezvoltarea productiei, dar si slabirea calitatii rezultatelor finale. Produsele finite
nu mai prezinta aceeasi durabilitate ca piesele create anterior. Astefel cererea de
probuse bazate pe lem este mult mai mare decat poate natura sa ofere astazi. Procesele
de tehnologizare a acestei industrii acopera partea pe care natura propriu-zisa nu o poate
oferii. Este necesar sa se cunoasca defectele lemnului pentru a putea pe viitor sa
producem stocuri de materiale lemnoase bine definite. Astfel, in proiect, voi incerca sa
parcurg , cu multa atentie si pricepere, nevoile cunoasterii defectului lemnului , dar si
nevoile noastre fata de produsele pe baza lemnoasa de foarte buna calitate.
Calitatea lemnului influienteaza calitatea produselor finite pe baza de lemn.
Aceasta se face diferit, la arbore pe picior sau doborat.
Anomaliile lemnului reprezintă neregularități ale structurii sau compoziției
chimice normale. Ele contribuiela scăderea valorii lemnului dar unele, prin aspectul lor, pot
ridica valoarea lui. Pot apărea datorită acțiunii unor factori exteriori, în timpul manipulării sau
prelucrării acestuia. Celedatorate condițiilor în care se dezvoltă, naturii speciilor, a solului,
tratamentelor aplicate etc. pot apărea lalemnul rotund de la stadiul de puiet până la
maturizarea arborelui.
Factorii principali care influienteaza calitatea lemnului sunt: specia, insusirile
genetice ale indivizilordin cadrul speciilor, dimensiunile sortimentelor de lemn, proprietatile
fizico-mecanice ale lemnului, proprietatile chimice ale lemnului, prezenta defectelor.
Calitatea lemnului este foarte puternic influientata de masurile silviculturale
(modul de alegere a speciilor, de aplicare a lucrarilor de ingrijire, a elagajului si tratamentelor
silviculturale, stabilirea varstei de taiere)
Este de mare importanta depistarea defectelor, lucru care se poate face pe cale
vizuala (prin observare) iar in cazul defectelor ascunse, prin doborare, prin sondaje, pe cale
auditiva.

Frecventa defectelor
La molid- defectul cu cea mai mare frecventa este putregaiul de radacina produs
de ciuperca Fomes annosus. Destul de frecvent este putregaiul de ranaprodus in urma
rupturilor de vant, in urma lucr de expluatare etc
La fag- putregaiul situat la baza, dar si cel de trunchi. Nodurile sunt defecte ce mai
apar la lemnul de fag.
Foarte frecvent la fag este intalnita gelivura sub forma unei crapaturi.
La stejar- sunt putregaiul de trunchi si gaurile facute de insecte, iar la exempl prov
din lastari , nodurile si curburile.

Clasificarea arborilor si arboretelor dupa calitatea lemnului

Clasificarea silviculturala care ia drept criteriu de clasificare frecventa si
amploarea defectelor:
- clasa I arbori cu fusul perfect sanatos
- clasa a II a arbori cu fusul sanatos, se admit noduri sanatoase izolate,
curburi usoare
- clasa a III a arbori cu fusu sanatos, dar rau conformat, cu defecte mai
importante
- clasa a IV a arbori bolnavi, cu putregai, uscati
2
 Clasificarea IUFRO

- clasa I arbori cu lemn de valoare cel putin 50% volumul fusului

- clasa aII a arbori cu lemn normal cel putin 50% volumul fusului
- clasa a III a arbori cu lemn de lucru sub 50% din volumul fusului

Clasificarea dendrometrica(romaneasca)
Aceasta ia in considerare aprecierea calitatii in functie de proportia lemnului de
lucru rotund din fus la rasinoase si din arborele intreg la foioase.
Proportia se apreciaza vizual dupa lungimea segmentului din fus apt ca lemn de
lucru.
Au fost stabilite 4 clase de calitate la arbori, diferentiat pe grupe de specii.
In aprecierea clasei de calitate se urmareste prima jumatate jumatate a fusului la
foioase si primii 60% la rasinoase ( deoarece in aceasta zona este concentrata peste 80%din
vol arb si 90% din val sa comerciala).

Defectele lemnului

Materialul lemnos prezintă o serie întreagă de defecte, unele fiind defecte normale
de creştere, altele fiind provocate de diverşi agenţi fizici din mediul înconjurător, iar altele
fiind urmarea diferitelor boli provocate de microorganisme. În sfârşit lemnul fiind format din
substanţe organice şui conţinând în ţesuturile de parenchim rezerve de substanţe hrănitoare,
creează în anumite condiţii un mediu bun pentru dezvoltarea diverselor ciuperci, mucegaiuri,
larve şi insecte, care-I distrug treptat ţesuturile. Alte vieţuitoare mai mari, aşa cum sunt
ciocănitoarele, caută insectele şi larvele în masa materialului lemnos şi prin găurile pe care le
fac cu ciocul, contribuie şi ele la degradarea lui. În apa mării, lemnul neprotejat poate fi
distrus de diverse moluşte în mai puţin de un an.
Din cele arătate mai înainte reiese că lemnul poate avea defecte numeroase şi
variate, care pot fi grupate astfel:
- defecte în forma cilindrului lemnos
- defecte de structură
- noduri
- defecte datorate crăpăturilor
- defecte de culoare
- defecte provocate de distrugerea ţesuturilor lemnoase de către diverse
vieţuitoare.

1. Defecte in forma cilindrului lemnos

Un prim defect ar fi că după tăiere, doborâre și înlăturarea crăcilor, trunchiul nu
are formă cilindrică ci conică = descreșterea treptată a trunchiului, de la bază către vârf. Dacă
este foarte pronunțată, duce lamicșorarea randamentului în sortimentele debitate.
Prin cilindru lemnos se înţelege partea din trunchiul arborelui care se foloseşte ca
material de construcţie. Trunchiul formează partea principală a arborelui şi volumul său ocupă
un procent cu atât mai mare din volumul total al unui arbore, cu cât acesta este mai bătrân. La
arborii bătrâni, buni pentru exploatare, volumul trunchiului variază între 60 şi 85% din
volumul total al arborilor, la limita inferioară fiind folosite foioasele, iar la limita superioară
răşinoasele.
Trunchiul unui arbore se compune din următoarele zone (fig.): zona de bază a,
cilindrul lemnos b, zona de reducere c, şi zona conică d. Dintre acestea nu se foloseşte decât
cilindrul lemnos, care trebuie să fie cât mai drept şi cu o conicitate cât mai redusă. Cilindrul
3
lemnos poate prezenta următoarele defecte: conicitatea, curbura, lăbărţarea,canelura şi
concreşterea.

Defectul Definiţie
Defecte de formă
Curbură într-un singur O singură deviere curbă a axei longitudinale a lemnului
plan, simplă rotund (fig. 6.4 a)
Însăbirea Curbură într-un singur plan, simplă, localizată la capătul
gros al lemnului rotund, provenit de la cioată (fig. 6.4 b)
Curbură într-un singur Devierea curbă multiplă a axei longitudinale a lemnului într-
plan, multiplă un singur plan (fig. 6.4 c)
Curbură în planuri Devierea curbă a axei longitudinale a lemnului în planuri
diferite diferite (fig. 6.4 d)
Conicitatea Descreşterea semnificativă a diametrului trunchiului de la
bază spre vârf. Se manifestă mai frecvent la foioase (fig. 64
e)
Ovalitatea Variaţia diametrului trunchiului în secţiune transversală (fig.
6.4 f)
Canelura Valuri existente pe circumferinţa trunchiului care dau un
contur sinuos secţiunii transversale (fig. 6.4 g)
Înfurcirea Despărţirea trunchiului în două ramificaţii principale care
pornesc din acelaşi loc
Scobitura Adâncitură longitudinală care apare de obicei sub locul de
pătrundere în trunchi a unei ramuri mari.

4
.

.
 a. Conicitatea. Conicitatea unui cilindru lemnos se apreciază
după descreşterea
diametrului cilindrului pe metru de cilindru şi se exprimă în
centimetri. Conicitatea influenţează în primul rând rezistenţa la
compresiune paralel cu fibrele a pieselor debitate dintr-un astfel de
cilindru lemnos, deoarece o conicitate pronunţată dă piese de cherestea şi
stâlpi cu fibra înclinată faţă de direcţia de acţiune a forţei.
Un alt neajuns este cantitatea mare de deşeuri ce se produce la
debitarea şi derularea cilindrilor lemnoşi cu conicitate mare. La debitare şi
derulare , pentru obţinerea materialului de calitate nu se foloseşte decât
partea perfect cilindrică a trunchiului şi cu diametrul cel mai mic
(diametrul de la capătul subţire). Tot ce depăşeşte acest diametru cade ca
deşeuri.
b. Curbura. Curbura sau
creşterea încovoiată a trunchiului arborelui
depinde de specie, de starea de desime a
masivului păduros şi de diverse acţiuni
fizice exercitate timp îndelungat sau
permanent din aceeaşi direcţie asupra
arborelui.
Agenţii fizici care provoacă
curburi sunt vânturile şi împingerea
zăpezii. În unele regiuni muntoase, aşa cum
sunt trecătorile şi defileurile, vânturile bat
permanent cam din aceeaşi direcţie. Sub
acţiunea permanentă a vânturilor, ramurile
se deplasează în direcţia opusă, iar trunchiul se curbează şi ia forma unei săbii (fig. a).
Acţiunea de împingere a zăpezii se manifestă la arborii aşezaţi pe pante ; prin
tendinţa zăpezii de a aluneca spre vale, ea presează partea inferioară a trunchiului care se
curbează (fig. b). Curbarea cilindrului lemnos mai produce şi defectul de
ovalizare a secţiunii cilindrului, fiindcă inelele anuale se dezvoltă mai puţin în partea unde
acţionează vânturile reci şi zăpada, şi mai mult în partea opusă, unde se primeşte mai multă
căldură. Curbura unui cilindru lemnos se apreciază după săgeata la mijlocul arcului.
Cilindrele lemnoase cu curburi mari se pot folosi ca material de construcţie, ci se clasează ca
lemne de foc sau formează materia primă pentru prelucrarea chimică a lemnului.
c. Lăbărţarea. La unii arbori, zona de bază a trunchiului (fig.) nu se continuă
imediat cu cilindrul lemnos, ci cu o zonă intermediară b (fig.) cu o
conicitate foarte pronunţată.
Acest defect de la partea inferioară a cilindrului lemnos se
numeşte lăbărţare şi prezintă toate neajunsurile unei conicităţi mari.
Lăbărţarea poate fi însă folosită când se urmăreşte obţinerea unui placaj
decorativ, cu desenul inelelor anuale variat (fig.).
d. Canelura. La partea inferioară a cilindrului lemnos, mai
ales acolo unde se manifestă şi o anumită lăbărţare,
încep să se deseneze şi rădăcinile principale a (fig.), care se continuă şi
în înălţime. O secţiune transversală în această zonă se prezintă ca în
figura alăturată.
Canelura este un defect pentru că dă deşeuri multe la
debitarea trunchiului sub formă de cherestea, dar este căutată, când se
5
urmăreşte obţinerea furnirelor decorative.
e. Înfurcirea. Înfurcirea este defectul care se observă la unii arbori, aşa cum este
salcâmul, la care trunchiul se desparte în două părţi ce cresc paralel. Sub acţiunea vântului se
poate produce o mică despicare a lemnului între cele două trunchiuri şi pe acolo pătrunde
umezeala şi spori de microorganisme, care provoacă putrezirea. Partea cu înfurcitură se
clasează ca lemn de foc.
f. Concreşterea. Concreşterea este un defect datorit creşterii prea apropiate a doi
arbori , din cauza netăierii la timp a puieţilor plantaţi sau a unei nesupravegheri a arborelui
tânăr. La un moment dat, două trunchiuri
alăturate (fig. a) se ating, prind între ele din
scoarţă iar inelele anuale îmbrăţişează mai târziu
ambele trunchiuri (fig. b).În felul acesta apar în
lemn simultan două defecte: coaja înfundată sau
concrescută şi măduvă sau inimă dublă. Un astfel
de material se clasează ca lemn de foc.

2. Defecte de structură

Defectul Definiţie
Defecte de structură
Excentricitatea Deplasarea laterală a măduvei faţă de centrul secţiunii
transversale a trunchiului ca urmare a expunerii inegale la
soare (fig. 6.5 a)
Fibră înclinată Devierea într-un singur plan a fibrelor lemnului în raport cu
axa longitudinală a trunchiului (fig. 6.5 b)
Fibră încâlcită Deviere neregulată a fibrelor lemnului
(fig. 6.5 c)
Fibră ondulată Devierea relativ regulată a fibrelor lemnului după linii
ondulate. În cazul în care devierea fibrelor lemnului este
accentuată, fibra ondulată este denumită fibră creaţă (fig.
6.5 d)
Fibră răsucită Deviere elicoidală a fibrelor în jurul axei lemnului rotund,
fibrele menţinându-şi distanţa dintre ele. Devierea poate fi
de la dreapta spre stânga sau de la stânga spre dreapta şi
apare pe piesele debitate ca fibră înclinată. (fig. 6.5 e)
Excrescenţă Umflături de diverse forme ale lemnului rotund. Se
caracterizează printr-o structură neregulată, care uneori
cuprinde în interior sau la suprafaţă noduri mici izolate sau
în cuiburi provenind de la muguri dorminzi. (fig. 6.5 f)
Buclă Devierea fibrelor şi inelelor anuale în jurul nodurilor sau a
rănilor cicatrizate
Lunură Inelele anuale în cuprinsul duramenului având culoarea şi
proprietăţile alburnului (fig. 6.5 g)
Inimi concrescute Provin din creşterea împreună a două sau mai multe tulpini
(fig. 6.5 h)
Neregularitatea inelelor Constă în lăţimea diferită a unui inel anual, a uneia sau mai
anuale multor grupe de inele anuale, comparate cu lăţimea medie a
inelelor de pe secţiunea transversală a unei piese. (fig. 6.5 i)
Coajă înfundată Fragmente din coaja arborelui înglobate total sau parţial în
masa lemnului

6
 .

În această grupă sunt cuprinse următoarele defecte: excentricitatea, fibra

răsucită, inelele anuale neuniforme, fibra creaţă, părţile moi, pungile de răşină, rănile şi
excrescenţele.
a. Excentricitatea. Excentricitatea se produce la
trunchiurile curbate, dar poate fi provocată şi de poziţia arborelui
faţă de soare. Dacă arborele este aşezat pe o pantă îndreptată spre
sud, din această direcţie primeşte mai multă lumină şi căldură,
iar inelele anuale se vor dezvolta mai mult în această direcţie, aşa
încât canalul medular rămâne excentric faţă de axa cilindrului
lemnos. În cazul trunchiurilor curbate, excentricitatea se
accentuează de sus în jos,. fiind însoţită şi de ovalizarea secţiunii,
.
aşa cum se arată în fig. Prin apariţia excentricităţii, cilindrul
lemnos devine şi mai omogen decât în cazul unei structuri
centrice. La lemnul de răşinoase, inelele mai groase fiind mai
bogate în lemn timpuriu moale, la o comprimare axială (cazul stâlpilor de susţinere)
încărcarea nu poate fi luată uniform pe întreaga secţiune şi stâlpul flambează, cedând în zona
cu inelele groase. De asemenea, cilindrul lemnos ovalizat dă mai multe deşeuri la derulare şi
debitare. .
b. Fibra răsucită. Fibra răsucită se produce la mulţi arbori,
pe a căror scoarţă se observă dungi desfăşurate după o elice (fig.), ceea ce
denotă o creştere răsucită a întregului trunchi. Nu se cunosc cu precizie
cauzele acestei creşteri defectuoase. Neajunsurile fibrei răsucite se văd la
cheresteaua debitată din asemenea cilindre lemnoase: piesele de
cherestea au fibră înclinată. Se ştie că rezistenţa la compresiune este cu
atât mai mică, cu cât unghiul pe care-l face direcţia forţei cu direcţia
fibrelor este mai mare. Dacă un lemn de foioase are rezistenţa la
compresiune paralel cu fibrele de 500kg/cm²; perpendicular pe fibre
60kgf/cm², rezistenţa la compresiune variază între aceste două extreme
astfel:

Unghiul forţă - fibră 0° 22,5° 45° 90°

Rezistenţa lacompresiune kgf/cm2 500 270 100 60

7
 Clina fibrelor se măsoară pe o lungime de 100 cm a piesei de cherestea urmărind
cu câţi centimetri una din fibre variază faţă de o dreaptă paralelă cu muchiile piesei de
cherestea (fig.). Afară de reducerea rezistenţelor , fibra înclinată provoacă şi multe deşeuri la
prelucrarea lemnului prin despicare.
c. Inelele anuale neuniforme. Inelele
anuale neuniforme se observă în secţiunea cilindrului
lemnos, aşa cum este arătat schematic în fig. a şi b.
Cauzele acestei neuniformităţi în
grosimea inelelor anuale sunt variaţiile de desiş în
masivul păduros sau alternarea perioadelor de ani
călduroşi cu perioadele de ani reci. Dacă plantaţia a
fost la început rară, arborii primesc mai mult soare şi
inelele anuale se îngustează. Dacă o plantaţie deasă la început se răreşte, atunci grosimea
inelelor anuale variază invers decât în cazul precedent.
În sfârşit, într-o perioadă de ani călduroşi inelele anuale se dezvoltă mai bine şi
sunt mai groase decât într-o perioadă de ani răcoroşi. Neuniformitatea grosimii inelelor
anuale măreşte lipsa de omogenitate a materialului lemnos, iar la variaţii mari de
temperatură sau de umiditate se produc dilatări sau contrageri neuniforme atât de mari, încât
coeziunea materialului este depăşită şi el crapă. Formarea acestor crăpături scade valoarea
industrială a cilindrului lemnos, pentru că la debitare el va da multe deşeuri sau piese de
cherestea de calitate inferioară.
d. Fibra creaţă. Fibra creaţă se produce mai des la anumite specii de arbori, aşa
cum sunt nucul, frasinul şi pinul, spre zona inferioară a cilindrului lemnos. Fibrele, în loc să
urmeze linia verticală a trunchiului, prezintă devieri sau ondulaţii, uneori regulate , alteori
încâlcite. Din această cauză, rezistenţa la încovoiere scade, iar rezistenţa la compresiune
perpendicular pe fibre şi duritatea cresc. Cilindrele lemnoase cu fibră creaţă sunt căutate
pentru furnirul decorativ folosit la fabricarea mobilelor.
e. Părţile moi. Părţile moi există în mod normal într-un cilindru lemnos, aşa
cum sunt cambiul, măduva sau inima şi canalul medular. Deoarece ele sunt inevitabile,
pentru ele se acordă o scădere de 10-15% la debitarea buştenilor sub formă de cherestea.
Părţile moi mai prezintă şi neajunsul că sunt foarte sensibile la acţiunea microorganismelor,
ele fiind primele care putrezesc.
f. Pungile de răşină. Un defect al
lemnului de răşinoase îl formează pungile de răşină.
El se poate produce în urma rănirii trunchiului. În
locul rănit se produce o secreţie de răşină care se
întâlneşte la aer, iar în anii următori , inelele anuale
acoperă această parte care rămâne prinsă în masa lemnului. Alteori , pungile de răşină se
formează la o lovire puternică a trunchiului , fără a-l răni superficial. În locul lovit se
formează o pungă de răşină. Pungile de răşină apar în secţiunea radială ca în fig. a, iar în
secţiune transversală ca în fig. b. Prezenţa pungilor de răşină provoacă o reducere a
rezistenţelor mecanice prin faptul că deviază fibrele şi micşorează secţiunea utilă a
materialului lemnos. De asemenea, dacă sunt mai numeroase, ele îngreunează debitarea
buştenilor sub formă de cherestea pentru că îmbâcsesc pânzele de
gatere şi necesită curăţirea lor frecventă.
g. Excrescenţele. Excrescenţele sau gâlmele se prezintă
sub formă de umflături pe suprafaţa cilindrului lemnos şi se observă
mai des la arborii izolaţi. Nu se cunoaşte precis cauza formării lor.
Uneori s-a constatat că se produc în urma unei înţepături de insecte
sau prin acţiunea unor microorganisme, care produc o înmulţire
8
exagerată a celulelor, ca un fel de cancer. Excrescenţele se pot prezenta cu structură regulată
(fig.) sau cu fibrele foarte încreţite. Ele sunt un neajuns atunci când se urmăreşte obţinerea
de lemne rotunde sau de cherestea, dar sunt căutate pentru fabricarea furnirului decorativ,
fiindcă dau foi de lemn cu desene variate.
h. Rănile. Rănile sunt provocate de loviturilor puternice. La răşinoase, aceste
lovituri formează pungile de răşină, pe când la foioase, în locul lovit creşterea încetează şi în
anii următori, inelele anuale acoperă treptat rana, reprezentând un defect de structură(fig).
Dacă rana a fost prea mare sau prea adâncă, ea se acoperă mai greu şi se prezintă o cale
deschisă pentru sporii de microorganisme, care produc putrezirea.

3. Nodurile

Defectul Definiţie
Ondularea normală a Apare ca ondulaţii echidistante ale contururilor inelelor
contururilor inelelor anuale, ce nu afectează în general rezistenţa mecanică a
anuale lemnului.
Pungă de răşină Cavitate între inelele anuale umplută cu răşină
Nod Parte din ramură, înglobată în masa lemnului
Nod concrescut Nod ale cărui inele anuale aderă la lemnul înconjurător pe
cel puţin 3/4 din perimetrul său (fig. 6.6 a)
Nod parţial concrescut Nod ale cărui inele anuale aderă la lemnul înconjurător pe o
lungime cuprinsă între 1/4 şi ¾ din perimetrul său (fig. 6.6
b)
Nod căzător Nod ale cărui inele anuale nu aderă la lemnul înconjurător
decât pe cel mult 1/4 din perimetrul său (fig. 6.6 c)
Nod sănătos Nod care nu prezintă semne de alterare sau putrezire
Nod normal colorat Nod sănătos având culoarea apropiată de cea a lemnului
înconjurător (fig. 6.6 d)
Nod de culoare închisă Nod sănătos, de culoare mai închisă decât lemnul
înconjurător (fig. 6.6 e)
Nod vicios Nod putrezit pe cel mult 1/3 din suprafaţa secţiunii (fig. 6.6
f)
Nod putred Nod putrezit pe mai mult de 1/3 din suprafaţa secţiunii (fig.
6.6 g)
Crăpături Discontinuităţi în masa lemnului rezultate prin separarea
elementelor anatomice ale lemnului
Crăpături de inimă Crăpătură radială a duramenului pornind din inimă, având o
întindere mare (fig. 6.7 a)
Crăpătură de ger Crăpătură datorită gerului având direcţia radială şi în lungul
(gelivură) trunchiului. Poate fi deschisă sau închisă şi prezintă în
general pe marginile exterioare umflături de forma unei
creste, precum şi ovalizarea zonală a secţiunii trunchiului
datorită inelelor anuale de acoperire a crăpăturii (fig. 6.7 b)

9
 b. c.

Nodurile
Nodurile - cele mai des intalnite defecte de structura, apar in locurile in care
ramurile copacului se leaga de cilindrul lemnos.

Dupa natura lor nodurile sunt:

· sanatoase si concrescute (sunt tari si bine intepenite in masa lemnoasa);
· sanatoase si cazatoare (provin din ramurile care s-au rupt);
· putrede si sfaramicioase (atacate de microorganisme).

Dupa marimea nodurilor distingem urmatoarele tipuri:

· ochiuri, cu dimensiunile intre (320) mm;
· noduri mijlocii, cu dimensiunile intre (2040)mm;
· noduri mari, cu dimensiunile peste 40mm.

Nodurile se formează în locul, în care ramurile copacului se leagă de cilindrul

lemnos. În dreptul fiecărei ramuri, din canalul medular se desprinde o ramificaţie care
urmează axa ramurii, iar inelele anuale se dezvoltă în jurul ramificaţiei, însă mult mai
înguste decât în cilindrul lemnos de origine (vezi fig. a); din această cauză, ramura apare cu
o altă structură şi intrând ca un cep în cilindrul lemnos (fig. b), care produce şi o deviere a
direcţiei fibrelor lemnoase. Dacă ramura se rupe sau se usucă, inelele anuale ale cilindrului
lemnos o acoperă treptat împreună cu scoarţa de pe ea, aşa că pe lângă defectele arătate, mai
apare în masa lemnului şi defectul numit scoarţă înfundată.
Nodurile sunt foarte variate ca formă, mărime şi grupare şi în materialul debitat
se pot clasifica din mai multe puncte de vedere. Dacă se clasifică după gradul de legătură cu
restul masei lemnoase, nodurile se pot grupa astfel:
a. noduri sănătoase şi concrescute, care sunt tari şi bine
înţepenite în cilindrul lemnos; ele provin de la o ramură care a
convieţuit timp îndelungat în cilindrul lemnos. Aceste noduri au
simbolul A;
b. noduri sănătoase şi căzătoare; acestea provin de la o
ramură care s-a rupt şi din cauza uscării nodul s-a contractat şi s-a
desprins din masa lemnoasă înconjurătoare. Aceste noduri au simbolul
B;

10
 c. noduri putrede şi sfărâmicioase, care provin tot de la ramurile rupte, însă din
cauza unui anotimp umed, ele au putrezit. Aceste noduri au
simbolul C.
Mărimea unui nod se ia după dimensiunea cea mai
mare a secţiunii sale. Din acest punct de vedere, nodurile se
clasifică astfel: puncte, mai mici decât 3 mm; ochiuri, între 3 şi 5
mm; noduri mici, între 5 şi 20 mm; noduri mijlocii între 20 şi 40
mm; noduri mari, peste 40 mm. Nu se admite prezenţa grupelor
de noduri la îmbinarea pieselor de lemn, ci numai a nodurilor izolate. La piesele de lemn
supuse la încovoiere nu este raţional ca grinzile să se aşeze cu nodurile aflate aproape de feţe
în zona întinsă a grinzii (a), ci în zona comprimată (b), fiindcă s-a arătat că influenţa cea mai
vătămătoare a nodului se exercită asupra rezistenţei la întindere.

4. Crapaturi

Defect Definiţie
Crăpătură inelară Crăpătură orientată după inelul anual (fig. 6.7c)
(rulură)
. .

Defecte datorite crăpăturilor

În materialul lemnos se pot produce diferite feluri de crăpături datorite agenţilor

fizici. Unele se produc chiar în trunchiul arborilor, înainte de doborâre, iar altele se produc în
buşteni şi în materialul lemnos debitat. Aceste crăpături sunt gelivurile, crăpăturile de
contragere, inima stelată, cadranura, rulura, crăpăturile provocate de trăsnet şi crăpăturile
provocate de lovituri primite în timpul exploatării.
a. Gelivurile. Gelivurile sunt crăpături provocate de un ger timpuriu, înainte de
intrarea copacului în repausul vegetativ, când ţesuturile lemnoase sunt încă bogate în
umiditate. În aceste condiţii, asupra materialului lemnos acţionează următoarele trei solicitări:
1). Presiunea exercitată de gheaţa care se formează în cilindrul lemnos şi spre care migrează
umiditatea din material, în conformitate cu principiul peretelui rece; din această cauză, stratul
iniţial subţire de gheaţă se îngroaşă şi depăşeşte prin presiunea sa coeziunea materialului
lemnos; 2). Contragerea datorită deshidratării materialului lemnos; 3). contracţia termică
datorită scăderii temperaturii. Din cauza acestor trei solicitări, cilindrul lemnos crapă (fig. a).
Primăvara, la reluarea activităţii vegetative, se produce o auto-vindecare a crăpăturii, care este
umplută cu ţesuturi de parenchim (fig. b), ce depăşeşte marginea exterioară a crăpăturii.
Inelele anuale care se dezvoltă ulterior acoperă crăpătura vindecată, dar prezintă o deformaţie
spre exterior, sub care rămâne gelivura umplută cu ţesuturi de parenchim (fig. c). În felul
acesta au fost vătămate atât structura interioară a cilindrului lemnos cât şi forma sa exterioară.
b. Crăpăturile de contragere. Crăpăturile de contragere se produc foarte rar la
arbori şi numai în timpul unei secete mari, dar foarte des la buşteni şi la materialul debitat. Ele
se datorează în special contragerii tangenţiale mari şi la buşteni au un aspect asemănător cu
prima fază a gelivurii (fig).Crăpăturile de contragere sunt periculoase pentru durabilitatea
pieselor de lemn, fiindcă prin ele pot pătrunde în masa lemnoasă sporii microorganismelor
11
care produc putrezirea. În piesele de lemn debitate, prezenţa crăpăturilor provoacă micşorarea
rezistenţelor mecanice din cauza reducerii secţiunii utile a lemnului, iar la debitarea buştenilor
cu crăpături se măreşte procentul de deşeuri.
c. Inima stelată. Inima stelată este formată din
crăpături, care, spre deosebire de contragere, sunt mai
groase în centrul cilindrului lemnos şi se îngustează spre
periferie. Inima stelată poate fi simplă fig. Sau în cruce
(vezi fig.), şi se observă la trunchiurile doborâte. Se crede
că sunt provocate de izbirea trunchiului de pământ, atunci
când este doborât. Prezenţa inimii stelate prezintă aceleaşi neajunsuri ca şi crăpăturile de
contragere.
d. Cadranura. Cadranura este o crăpătură în interiorul cilindrului lemnos, de
forma arătată în figură. Este provocată de putrezirea măduvei cilindrului şi este colorată
înbrun roşcat, din cauza secretării de substanţe colorate de către microorganismele care au
provocat putrezirea. Lemnul cu cadranură nu poate fi întrebuinţat ca material de construcţie,
ci se clasează ca lemn de foc.
e. Rulura. Rulura este o crăpătură care desparte
inelele anuale unul de altul. Formarea rulurii se datorează
acţiunii vânturilor puternice, care îndoaie atât de mult
trunchiul arborilor, încât inelele anuale alunecă unul pe
suprafaţa altuia. Această alunecare este favorizată de
discontinuităţi accentuate în structura cilindrului lemnos, aşa
cum sunt de exemplu inelele anuale neuniforme. Rulura poate fi parţială (a) sau totală (b). În
acest din urmă caz numindu-se rulură inelară. Prezenţa rulurii este dezavantajoasă fiindcă
măreşte procentul de deşeuri la debitarea buşteanului sub formă de cherestea.
f. Loviturile de trăsnet. Aceste lovituri produc de asemenea crăpături în lungul
trunchiului arborelui , care pot fi atât de adânci, încât lemnul nu mai poate fi folosit ca
material de construcţie.
g. Loviturile din timpul
exploatării. Sunt provocate fie de uneltele
muncitorilor, fie de izbiturile suferite de
buşteni la alunecarea lor pe jilipuri
(jgheaburi) construite defectuos. Aceste
lovituri produc crăpături de diferite mărimi în
lungul cilindrului lemnos şi prezintă aceleaşi
neajunsuri ca şi crăpăturile de contragere.

5. Defecte de culoare

Coloraţii anormale şi alteraţii provocate de ciuperci

Duramen fals
Inima roşie a fagului
Inima roşiatică a
Coloraţii anormale ale zonei centrale a trunchiului,
deosebite de culoarea normală a lemnului, ce apare la
speciile care în mod normal nu formează duramen. Nu
modifică în mod sensibil rezistenţa lemnului.
Coloraţie de la roşu deschis la roşu-brun, uneori cu nuanţe
violacee sau cenuşie-negricioasă, cu contur neregulat, fără a
urmări inelul anual. Zona colorată este formată din porţiuni
uniform sau neuniform colorate, variate, ca nuanţă,
delimitate prin linii colorate mai închis.
Coloraţie roşiatică-brună a duramenului. Lemnul îşi
12
 stejarului păstrează consistenţa sa dură, prezentând uneori un anumit
stadiu de alterare.
Oxidarea foioaselor Coloraţie roşiatică-fumurie fără a diminua rezistenţa
lemnului şi fără putrezirea lui.
Roşeaţa răşinoaselor Coloraţie în diverse nuanţe de roz, roz-gălbui, roşiatic, roşu
până la roşu-brun, care apare sub formă de pete sau fâşii,
fără a diminua rezistenţa lemnului şi fără putrezirea lui.
Albăstreală Coloraţie albăstruie cu nuanţe cenuşii sau verzui. Este
frecventă la răşinoase şi mai rar la foioase.
Mucegai Miceliu şi spori de ciuperci pe suprafaţa cherestelei, de
diferite culori, după specia lemnului şi a sporilor de ciuperci
Putregai Schimbare profundă a culorii, structurii, consistenţei şi
proprietăţilor fizice şi mecanice ale lemnului, provocată de
atacul ciupercilor xilofage.
În stadiul avansat al putregaiului, lemnul devine sfărâmicios

Aceste defecte se pot prezenta sub formă de pete colorate, răspândite neuniform în
masa materialului lemnos, sau sub formă de zone colorate diferit de restul materialului.
Culoarea diferită poate fi provocată de agenţi fizici, dar mai ales de microorganisme, care se
dezvoltă fie în sevă sau pe rezervele de hrană ale copacului, fie direct pe ţesuturile lemnoase
care le servesc drept hrană. Ca urmare a activităţii vitale a microorganismelor, se produc
substanţe organice colorate, care difuzează în ţesuturile lemnoase şi le colorează. În general,
microorganismele care se dezvoltă pe sevă sau pe hrana de rezervă nu vatămă proprietăţile
mecanice ale lemnului, ci numai îi reduc valoarea comercială; microorganismele care se
dezvoltă pe sevă sau pe hrana de rezervă nu vatămă proprietăţile mecanice ales lemnului, ci
numai îi reduc valoarea comercială; microorganismele care se dezvoltă pe ţesuturi provoacă
reducerea caracteristicilor mecanice ale lemnului, pentru că distrug ţesuturile cel puţin parţial.
Cele mai importante defecte de culoare sunt lunura, inima roşie, inima vânătă şi încinderea
sau răscoacerea.
a. Lunura. Lunura se observă la secţionarea buştenilor, fie în partea centrală a
cilindrului, care are o culoare aproape albă (figura a),
fie sub forma unei coloane de culoare deschisă, care
cuprinde câteva inele anuale (figura b). Lemnul
degerat nu se mai lignifică, adică nu se mai
transformă în duramen, ci rămâne ca alburn moale.
Prin această schimbare se vatămă caracteristicile
mecanice ale lemnului, iar pe de altă parte zonele
moi putrezesc mai uşor. Lunura se întâlneşte mai ales
la stejar.
b. Inima roşie. Inima roşie se observă atât la fag cât şi la stejar. La fag, inima
roşie este provocată de o ciupercă microscopică dezvoltată pe hrana de rezervă şi pe sevă,
care transformă amidonul acumulat în substanţe gumoase de culoare roşie. Zona roşie formată
în inima cilindrului lemnos este înconjurată de un inel de culoare mai închisă, format din
celule pline de tile, produse de arbore ca mijloc de autoapărare, spre a izola partea atacată de
ciuperci cu un ţesut mai dens. La fag, inima roşie nu-I vatămă rezistenţele mecanice, însă îi
reduce flexibilitatea, aşa încât un astfel de lemn nu poate fi întrebuinţat la fabricarea pieselor
de lemn curbat. La stejar, inima roşie este însoţită de formarea cadranurii, aşa încât lemnul nu
poate fi folosit ca material de construcţie.

13
 c. Inima vânătă. Inima vânătă se întâlneşte la lemnul de fag şi este provocată de
o ciupercă microscopică dezvoltată pe ţesuturi, aşa încât fagul cu inimă vânătă se clasează ca
lemn de foc.
d. Încinderea sau răscoacerea. Se produce la buştenii de curând doborâţi, care
rămân mai mult timp pe teren, sub acţiunea umezelii şi a căldurii de primăvară. În aceste
condiţii se dezvoltă pe ţesuturi ciuperci microscopice, care pe lângă alterarea ţesuturilor,
produc şi colorarea lemnului. De aceea, acest defect se mai numeşte şi putrezire colorată şi
este premergător putrezirii albe. Un lemn răscopt nu poate fi întrebuinţat în construcţii
definitive, fiindcă are o durabilitate foarte redusă. La buştenii de răşinoase pot apare după
doborâre pete negre, albastre sau roşii, care sunt provocate de microorganisme ce nu atacă
ţesuturile, dar reduc unele caracteristici ale materialului lemnos, aşa cum sunt aptitudinea de a
fi impregnat sau încleiat.

6. Defecte cauzate de insecte

Defecte cauzate de insecte

Găuri şi galerii Excavaţii în lemn datorate acţiunii diverselor insecte şi a
altor vătămători animali. Din punct de vedere al diametrului
pe care îl prezintă, găurile şi galeriile se împart în:
- mici, cu diametrul până la 1 mm (fig. 6.8 a)
- mijlocii, cu diametrul de 1-3 mm
- mari, cu diametrul de peste 3 mm (fig. 6.8 b)

a. b.

Defectele provocate de microorganisme apar sub formă de putregaiuri si

mucegaiuri. La arborii nedoborâţi, microorganismele atacă lemnul prin părţile rănite
(cioplituri, ramuri rupte), iar la lemnul doborât sau fasonat, atacul începe asupra părţilor moi
(alburn, inimă) şi apoi se întinde asupra întregului material lemnos. Microorganismele care
produc putrezirea şi mucegăirea au nevoie de anumite condiţii de temperatură şui umiditate
pentru ca să se poată dezvolta. Cele mai bune condiţii sunt temperatura între 20 şi 25° C şi o
umiditate relativă a lemnului între 20 şi 30%. Lemnul saturat cu apă şi lemnul uscat rezistă la
acţiunea microorganismelor. Această situaţie se poate urmări foarte bine la piloţii de lemn ai
podurilor: putrezirea se produce numai la o anumită înălţime deasupra nivelului apei, adică în
zona în care umiditatea lemnului a scăzut până la procentul favorabil producerii putrezirii.
Atât sub apă, cât şi mult deasupra apei, piloţii rămân sănătoşi, (la Turnul Severin, s-au scos
din Dunăre grinzi de lemn din podul lui Traian, care au stat sub apă aproape 2000 de ani fără a
putrezi).
Distrugerea materialului lemnos prin putrezire şi mucegăire se datorează unor
substanţe secretate de microorganisme, care hidrolizează celuloza din ţesuturile lemnoase şi o
transformă în hidraţii de carbon solubili şi asimilabili. În urma acestei acţiuni, lemnul pierde
chiar elementele sale de rezistenţă şi devine sfărâmicios.
În afară de microorganisme, lemnul poate fi atacat de o serie întreagă de insecte,
numite insecte xilofage, precum şi de larvele unor fluturi şi viespi. Toate aceste vietăţi
folosesc substanţele lemnoase drept hrană şi atacă lemnul prin galerii, dintre care unele se
14
întind imediat sub scoarţă, iar altele pătrund în profunzimea cilindrului lemnos. În urma
acestor perforări, rezistenţele mecanice ale lemnului scad din cauza reducerii secţiunii sale
utile, iar pe de altă parte, galeriile în profunzime deschid calea pentru microorganismele care
produc putrezirea. În sfârşit, pot provoca defecte în lemn şi ciocănitorile, care găuresc scoarţa
şi cilindrul lemnos, în căutarea de larve şi insecte.Pentru înlăturarea defectelor produse de
microorganisme, manipularea şi tratarea buştenilor după doborâre are o deosebită importanţă.
Materialele celoligninice cu un conţinut sub 18 - 20 % în lignină sunt degradate în
proporţie crescândă cu descreşterea conţinutului în lignină, de către celulaze si
hemicelulaze,respectiv de bacteriile si fungii care secretă aceste enzime (fig.13). Astfelfungi
din majoritatea claselor, ca si bacterii aerobe sau anaerobe,pot degrada parţial si metaboliza
substraturile menţionate.
După ce polizaharidele accesibile sunt îndepărtate, miezul rezidual îmbogăţit în
lignină devine progresiv rezistent la degradarea ulterioara, deşi există microorganisme care
degradează si lignină.
In ţesuturile "puternic lignificate" (conţinut în lignină > 20 %) agenţii de
degradare majori sunt fungii filamentosi în primul rând Basidiomycete, care produc putregaiul
alb al lemnului,pot metaboliza lignină si sunt răspândiţi în peste 2.000 de specii, reflectând
importanta ecologica a grupului.

Datorita naturii eterogene a materialelor celulozice, bariera structurala a native în

catene polizaharidice mai scurte si alta "Cx" responsabilă pentru scindarea acestora in
molecule mici solubile, capabile de difuzie in celulă. Această ipoteză a fost modificată ulterior
prin adăugarea altei enzime clasificată ca celobiază, care hidrolizează produsul final de
degradare a celulozei, celobioza, în glucoza.
Cercetările efectuate asupra acţiunii enzimelor fata de substraturile iniţiale si
intermediare si cele referitoare la reactivitatea componenţilor celulazici individuali au condus
la concluzia că, complexul enzimatic este alcătuit din patru componente: 1) endo- β-1,4 -
glucanaza; 2)exo- β− 1,4 - glucanaza; 3) β− 1,4 - glucancelobiozilhidrolaza si 4)/ β−
glucozidaza.
Endo- β− 1,4 - qlucanaza
In această grupă se includ enzimele "Cx" cu activitate fată de
carboximetilceluloză.
Rolul enzimei este de a scinda statistic catenele de celuloză si se presupune că ea
acţionează în principal asupra regiunilor amorfe din fibra de celuloză. Enzima realizează o
scădere rapidă a gradului de polimerizare când este inhibată cu celuloza modificată chimic.
Exo - β− 1,4 – qlucanaza
Această categorie de enzime separă o singura unitate de glucoza de le capătul
nereducator al catenei de celuloză. Enzimele produc o creştere rapidă a cantităţii de zaharuri
reducătoare si o scădere lentă a gradului de polimerizare atunci când sunt incubate pe celuloză
modificată chimic.
β−1,4 - Glucancelobiozil hidrolaza
Enzimele de acest tip separa o unitate de celobioză de la capătul nere- ducător al
catenei de celuloza. Deoarece ele acţionează asupra regiunilor cristaline din fibra de celuloză
(si nu asupra derivaţi lor solubili ai celulozei cum ar fi carboximetilceluloza) pot fi
considerate de tip " C1 ".
β− Glucozidaza
Unele enzime din această clasă sunt capabile de a hidroliza aril- β−glucozide fără
a manifestă activitate fată de celuloză. β−D-glucozidazele precum si celobiazele sunt enzime
de bază care catalizează hidroliza celulozei la produsul final glucoza, in biodegradarea
materialelor celulozice. Ele acţionează de asemenea asupra catenelor scurte de

15
celooligozaharide pentru a elibera glucoza. Viteza de hidroliza scade apreciabil cu creşterea în
lungime a catenei polizaharidice.

Chimia si biochimia degradării lemnului

In fig. sunt ilustrate schimbările în compoziţia

chimică a lemnului, ca urmare a degradării de către fungii
putregaiului alb, brun si moale. Celulozele şi
hemicelulozelesunt metabolizate de către toate cele trei
grupe de fungi. Lignina este degradată doar parţial de către
fungii putregaiului brun si mai rapid si aprofundat de
fungii putregaiului alb decât de fungii putregaiului moale.

Incheiere

In urma celor spuse, consider ca am acoperit toate temele bazate pe acest subiect,
intr-o masura obiectiva. Cu aceasta ocazie am adus la cunostinta aspectele care trebuiesc
urmarite atunca cand evaluam calitatea produselor din lemn. De asemenea, am trecut in
vedere si anumite defecte care fac o bucata de lemn sa fie inutilizabila industrial, inca de la
bun inceput. Cunoasterea acestor defecte scuteste atat cheltuielile prelucrarii unui lemn de
slaba calitate, cat si neplacerile viitorilor clienti. Pentru a ridica industria lemnului la un nivel
modern, trebuie respectate reguli stricte menite sa detalieze procedeul prin care lemnul brut
devine o piesa finita. Epuizand aceasta tema, am pus un deosebit accent pe importanta
studierii lemnului inca din stadiul incipient, atunci cand greselile pot fi evitate. In acest fel,
munca devine eficienta si cu rezultate optime.

16
 Cuprins

Introducere ………………………………………………………………………2

Defectele lemnului………………………………………………………………..3

Defecte in forma cilindrului lemnos……………………………………………...3

Defecte de structură………………………………………………………………6

Nodurile…………………………………………………………………………. 9

Crapaturile ……………………………………………………………………….11

Defecte de culoare ……………………………………………………………….12

Defecte cauzate de insecte…………………………………………………….....14

Chimia si biochimia degradării lemnului ……………………………………….16

Incheiere ………………………………………………………………………...16

17