COLEGIUL NAŢIONAL DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE ,,RAISA PACALO’’

CATEDRA DISCIPLINE PARACLINICE, IGIENICE ŞI EPIDEMIOLOGIE

Conspect științific cu tema:

SISTEMUL IMUN. ANTIGENII. ANTICORPII. RĂSPUNSUL IMUN.

Conținut tematic:
 Noţiune de imunitate. Tipurile de imunitate. Imunitatea ereditară şi dobândită, umorală şi
celulară.
 Factorii nespecifici de rezistența a organismului: de barieră, celulari, umorali. Fagocitoza.
 Antigenele-noțiune, proprietățile, natura. Structura antigenică a celulei bacteriene.
Antigenele protective: izoantigenele, autoantigenele.
 Factorii specifici de protecție a organismului uman. Organele limfoide a sistemului imun.
Anticorpii. Structura și clasificarea imunoglobulinelor.
 Dinamica răspunsului imun. Răspunsul imun primar şi secundar

Surse bibliografice:

l. Cerkes F.C., Bogoiavlenskaia L.B., Belscaia N.A., Microbiologie, Chişinău, Ştiinţa, 1994.
2.Piatchin Ch., Iu. Krivoşein, Microbiologie cu virusologie şi imunologie, Chişinău, editura
Lumina, 1993.
3.Ф.К. Черкес, Л.Б.Богоявленская, Н.А.Бельская, Микробиология, Медицина, Москва,
1986.
4. I.S.Krivoşein, Compendiu pentru lucrări practice la microbiologia medicală, Chişinău,
Lumina, 1990.
5.P.Galeţchii, D.Buiuc, Ghid practic de microbiologie medicală, Î.E.P. Ştiinţa Chişinău
6.Под редакцией Г.М.Шуба, Основы медицинской бактериологии, вирусологии и
имунологии, Москва, Логос, 2001
7. Debeleac Lucia, Popescu – Drânda M.C., Microbiologie, Editura Medicală AMALTEA,
Bucureşti, 2003
 1. Imunitatea. Tipurile de imunitate.
Imunitate (lat. imunittas - eliberarea de ceva, debarasare) se presupune rezistența organismului
față de agenții infecțioși, caracterizați prin heterogenie genetică şi inactivează aceste substanțe
străine organismului. Ştiinţa despre imunitate este denumită imunologie. Tipurile principale
de imunitate sunt prezentate în schema de mai jos:

Există două mecanisme de rezistență: nespecifică și specifică.

2. Rezistența nespecifică (constituțională sau naturală), care consistă din barierele
naturale la infecții. Barierele fizice sunt alcătuite din barierele anatomice, pielea şi mucoasele.
Barierele fizice prezintă prima linie de apărare reprezintă pielea și mucoasele
a) Pielea blochează penetrarea germenilor în organism, flora saprofită inhibă eventualele
microorganisme, pH – ul acid (glandele sudoripare) inhibă microorganismele, descuamarea –
îndepărtează mecanic microorganismele.
b) Mucoasele protejează prin integritatea lor anatomică, pH-ul acid gastric distruge germenii,
lizozimul, substanță antibacteriană cu acțiune specifică la nivelul mureinei, este prezent în
salivă, lacrimi, secreție otică şi nazală, plasmă; flora saprofită constituie un mijloc de apărare
prin antagonism cu specii virulente.
A doua linie de apărare este alcătuită din factori celulari și umorali nespecifici.
Fagocitoza constituie cea mai arhaică formă de protecție și reprezintă un proces de captare și
digestie activă de către celulele organismului a microorganismelor vii sau moarte sau altor
particule eterogene care au nimerit în el. Celulele capabile să realizeze fagocitoza au fost divizate
de I. Mecnicov în macrofagi și microfagi. Factori celulari
sunt reprezentați de către fagocite: microfage (PMN
neutrofile) și macrofage (monocite).
a) Microfagele prin fenomenul de marginație leucocitară
și diapedeză leucocitele ajung în focarul infecțios.
Asupra elementelor corpusculare microfagele emit
pseudopode și înglobează particula străină într-un
fagozom. În interiorul leucocitului fagozomul se unește
cu un lizozom, formând fagolizozom. Modificarea
microorganismelor la această etapă e posibilă în trei variante:
  sunt degerate în totalitate;
 rămân în latență intraleucocitar;
 eliberează anumite substanțe (leucocidine) ce distrug leucocitele.
b) Macrofagele derivă din o celulă stern hematopoetică se numesc monocite, posedă funcția de
ingerare a microorganismelor. Macrofagele transformă antigenele ingerate în fragmente mici
pe care le prezintă limfocitelor, ce stimulează răspunsul imun prin mediatori.
Fagocitoza este un mecanism important de îndepărtare a microorganismelor şi a celulelor lezate
fiind proprietatea unor celule (PMN şi macrofage) de a îngloba şi digera particule străine
organismului.
Factori umorali sunt reprezentate de proteine serice. Se găsesc în sânge, alte umori, aceste
proteine sunt numite:
 Complimentul – cu acțiune litică pe anumite celule, reacții de imunoaderenţă, opsonizare
(denaturarea pereților bacterieni);
 Β –Lizinele – active mai ales pe germenii Gram „+”
 Opsistina - active mai ales pe germenii Gram „-”
 Actenina - active mai ales pe germenii Gram „-”
 Leucitinele - active mai ales pe germenii Gram „+”
 Properdina - componenți ai sângelui, activează complimentul în prezența ionilor de Mg.
 Interferonul – lezează proteina din capsidul virotic.
2. Antigenele
Antigene se numesc substanțe organice care, fiind inoculate în organism, sunt capabile să inducă
reacții imunologice specifice. Funcționalitatea sistemului imun se bazează pe complementaritatea
serică dintre doi parteneri. Primul partener, perceput de sistemul imun ca non-self, se numește
antigen. Sunt substanțe organice care, fiind inoculate în organism sunt capabile să inducă reacții
imunologice specifice cu apariția efectorilor imuni:
 umorali = anticorpii, care provine din partea organismului
 celulari = limfocite sensibilizate, receptor pentru antigen
Substanțele antigenice posedă eterogenitate, specificacitate, structură coloidală, solubilitate în
lichidele organismului.
Specificitatea reprezintă capacitatea de a produce un răspuns imun specific, adică de a induce
sinteza de anticorpi care se combină doar cu antigenele care au indus răspunsul.
Antiteticitatea (sau puterea imunogenă) reprezintă
proprietatea de a produce un răspuns din partea
organismului.
 Microorganismele sunt mozaicuri de antigene.
Acestea sunt:
 corpusculare legate de structura
microorganismului (bacterii, virusuri fungi etc.),
 eliberate în mediu după distrugerea
microorganismului (endotoxinele);
 solubile, secretate de microorganism în mediul
înconjurător (enzime, exotoxine).
Structura antigenică a celulei bacteriene.
Bacteriile constituie un complex de antigene care include compuși macromoleculari de natură
proteică, polizaharide specifice bioactive, etc,.
a) Ag O somatic - care țin de structura ale peretelui bacterian (de ex. Ag M al streptococilor
patogeni, Ag A al stafilococilor patogeni); citoplasmatice (de ex. Ag P al bacteriilor patogene);
flagelar Ag H flagelar; capsulare Ag K, la germenii cu capsulă (de ex. Ag SSS din structura
pneumococilor);
b) difuzibile (solubile): agresine (enzime), toxine.
Antigenele celulei eucariote (protective)
Idioantigene - antigenele specifice unui singur individ. Sunt glicoproteine prezente pe suprafaţa
membranelor tuturor celulelor. Fiecare individ are idioantigene diferite chiar în cadrul aceleiaşi
specii. Sunt răspunzătoare de respingerea grefelor (organul grefat unui individ nu este recunoscut
ca propriu).
Alloantigene - antigene de grup. în cadrul unei specii există antigene ce se găsesc numai la
anumite grupuri de indivizi. De ex. Grupele sangvine fac parte din acesta categorie (sistemul
ABO şi Rh).
Izoantigene - antigene de specie, în cazul oamenilor, aceste antigene sunt comune la absolut toţi
indivizii.
3. Rezistența specifică de protecție a organismului uman.
Menținerea homeostazei organismului, adică a
integrității sale structurale şi funcționale şi, deci,
a individualității sale biologice fată de agresiunea
străină, se realizează prin sistemul imun.
Componentele sistemului limfoid se găsesc
dispersate în tot organismul, ele reprezentând cea
1% din greutatea corporală a organismului (cea
0,7 - l kg greutate proprie) şi sunt alcătuite din
organe primare: măduva osoasă, timus, plăcile
Payer - bursa lui Fabricius (la păsări și organe
secundare: apendice, amigdale, ganglionii
limfatici, splină, formațiile limfoide de la nivelul
pielii si mucoaselor etc. Elementul principal al
sistemului imun al organismului constituie celula
limfoidă indiferentă (stem), care dă naștere la
celulele precursoare ale limfocitelor T (timus
dependente) și limfocitelor B (Bursa dependent).
limfocite T Asemănări limfocite T
 55 – 60%  10 -20%  25 -30%.
 Longevitate – luni, ani  Receptori  Zile, săptămâni
 Se diferențiază în timus specifici  Organele limfoide periferice
 Subpopulații: T helper,  Morfologie  Generează clase de
T supresor, T citotoxice  Celule nule imunoglobuline
L,K,NK
Anticorpii (imunoglobulinele), structura lor. Clasele de imunoglobuline, funcția biologică.
Anticorpii sunt factori umorali de natură proteică, în stare coloidală, elaborați de plasmocite în
urma unui stimul antigenic. Anticorpii sunt proteine serice care se găsesc în fracțiunea
electroforetică gama a globinelor serice. Ac (numiți şi imunoglobuline).
Structura anticorpilor Imunoglobulinele au
cea mai mare masă moleculară dintre
proteinele serice. Molecula anticorpului este
alcătuită din două lanțuri grele identice
(lanţurile H - heavy) şi două lanțuri ușoare
identice (lanțurile L - light) unite între ele
prin legături disulfidice. Cele patru lanțuri pot
fi separate prin reducerea acestor legături.
Regiunile variabile şi constante. Fiecare
dintre lanțuri prezintă o regiune variabilă şi
una constantă. Porțiunile H terminale atât ale
lanțurilor grele cât şi ale lanțurilor ușoare
sunt variabile, în timp ce restul moleculei
reprezintă regiunea constantă. Regiunile
hipervariabile sunt secvențe din cadrul
regiunilor variabile, ce prezintă cea mai
mare diversitate în rândul anticorpilor.
Regiunile hipervariabile au fost localizate ca
fiind trei segmente ale lanțului ușor şi trei segmente ale lanțului greu
Imunoglobulinele se deosebesc după masa moleculară, indicele de sedimentare la ultra
centrifugare etc. Aceste deosebiri stau la baza divizării în 5 clase a imunoglobulinelor IgG, IgM,
IgA, IgE, IgD. Toate clasele de imunoglobuline au un rol deosebit în dezvoltarea imunității
împotriva bolilor infecţioase.
Imunoglobulinele G (IgG) constituie circa 75% din toate imunoglobulinele omului. au structură
de monomeri şi sunt bivalente. Au greutatea moleculară de 150.000 daltoni. In dezvoltarea
imunităţii sunt cele mai active. Sunt unicele , care pătrund prin placentă, asigurând imunitatea
pasivă a fătului.
Imunoglobulinele M (IgM) Au greutatea moleculară de 900.000 daltoni. Reprezintă 3% din
totalul imunoglobulinelor organismului. Se găsesc predominant intravascular (80%). Pot
traversa bariera vasculară alterată, apărând în focare inflamatorii. Nu se transmit
transplacentar, dar apar în concentrații reduse în colostru şi secreții (pot prelua parțial funcția
IgA). Permit punerea diagnosticului bolilor făcute de făt intrauterin, în embriogeneză
acesta poate produce anticorpi. IgM este un pentamer în dinamica răspunsului imun IgM
intervin după IgE, dar înaintea IgG.
Imunoglobulinele A (IgA) Reprezintă 17% din totalul imunoglobulinelor organismului. Se află
în sânge în proporţie de 42% din totalul lor, restul fiind dispersați în secreții şi pe suprafața
mucoaselor (coraslă, salivă, conţinutul bronhiilor ş.a.) unde constituie imunoglobulinele active
majore, forma monomeră şi dimeră. Ele au un rol deosebit în protejarea membranelor
mucozitare ale aparatului digestiv şi căilor respiratoare de microorganisme.
Imunoglobulinele E (IgE) sau reaginele determină reacțiile alergice. Participă la dezvoltarea
imunității locale. Au greutatea moleculară de 190.000 daltoni, forma monomeră.
Imuno globulinele D (IgD). Au fost înregistrate în cantităţi mici în serul sangvin. Funcţia
biologică nu este încă bine precizată; majoritatea IgD se găseşte pe suprafaţa limfocitelor B, în
structura receptorilor, forma monomeră, greutatea moleculară de 180.000 daltoni .
4. Dinamica răspunsului imun
La construirea răspunsului imun al organismului la antigene participă trei tipuri de
celule: limfocite T,B, și macrofagi.
Reacția de răspuns a sistemului de imunitate în formă de producere a anticorpilor
specifici are loc după următoarea schemă: antigenul heterogen, pătrunzând în organism,
mai întâi este fagocitat de macrofagi. Macrofagii, transformând şi concentrând antigenul pe
suprafața lor, transmit informația despre el celulelor T, care încep să se multiplice, se
«maturizează», şi elimină factorul umoral, care include şi producerea de anticorpi de către B-
limfocite. Ultimele, adică B-limfocitele, de asemenea «se maturizează», se dezvoltă în celule
plasmatice, care sintetizează anticorpi specifici IgG, IgM, IgA.
Sistemul de limfocite T determină imunitatea celulară în majoritatea infecțiilor virale, în
tuberculoză, hipersensibilitate de tip tardiv, etc.
Sistemul de limfocite B asigură imunitatea humorală contra majorității infecțiilor bacteriene,
imunitate antitoxică, hipersensibilitate de tip imediat, atopie, stări autoimune.