Sunteți pe pagina 1din 10

CAPITOLUL 8.


CĂLĂTORIA ÎN ZONELE RURALE

Obiective

După parcurgerea acestui capitol ve


veţi:

❖ avea răspunsul
spunsul la întrebarea: “de ce turismul în spaspaţiul rural, este tot mai apreciat şi solicitat
de oamenii din marile aglomerări urbane?”;
❖ afla istoria călătoriilor în zonele rurale;
❖ face cunoştinţă cu liderii turismului rural european;
❖ putea compara principalele aspecte ale turismului rural din ţările europene;
❖ constata pentru ce este considerat turismul rural: produc
producător de valori şi activitate
complementară celor tradiţionale
ionale / agricole, instrument de educa
educaţie, civilizaţie şii modelare a
conştiinţelor, manieră de cooperare şi schimbare de mentalitate.

Câteva clarificări
ări conceptuale şi terminologice

Turismul rural s-aa impus încet dar consecvent - în special pe pieţele ele turistice din ţările
dezvoltate economic, ţări puternic industrializate şi cu un grad de urbanizare ridicat – mai cu seamăseam în
a doua jumătate
tate a secolului XX. Turismul în spa spaţiul rural a fost, şi continuă să fie, din ce în ce mai
apreciat, iar mai apoi tot mai mult solicitat de oamenii ce tr trăiesc şi muncesc în condiţiiii din ce în ce
mai stresante în cadrul marilor aglomer
aglomerări urbane,
ane, dar nu numai. Fiind etichetat drept un produs ce
eradichează stresul, turismul rural reprezint
reprezintă totuşii în primul rând o posibilitate de reîntoarcere la
natură,, la tot ceea ce este pur, nealterat şii curat; o reîntoarcere spre origini, oricând plăcută plă şi
reconfortantă.
Practicanţii
ii acestui turism pot fi întâlni
întâlniţii în zonele cele mai diverse ale globului în: aproape
întreaga Europă (Comunitatea EuropeanEuropeană a acordat şi acordă o atenţie deosebită proiectelor şi
programelor pentru turism în spaţiul rural),60 cele două Americi - Latină şi de Nord, Australia, Asia şi
chiar Africa, remarcându-se astfel de fluxuri turistice şi preocupări de practicare a serviciilor turistice
- în egală măsură, în zone rurale dintre cele mai diverse.

8.1. Scurtă incursiune în timp

Putem afirma, fără a greşi, şi, că apariţia călătoriilor turistice s-aa produs în antichitate, iar
activităţi turistice în spaţiul
iul rural au început a fi practicate empiric din aceea
aceeaşi perioadă.
ă. Leagănul
Leag
călătoriilor în regiunile rurale l-a constituit Europa. Este cunoscută astfel participarea în număăr mare a
elenilor la: vizitarea locurilor sfinte - Dadona (Zeus) şi Delfi (Apollo) - frecventarea băilorăilor curative
sau jocurile festive periodic organizate.

60
Grolleau Henri - “ Le tourisme rural dans les 12 eta
etats membres de la C.E.E “, D. G. T. (Tourisme), 1987,
pag.16
În perioada romană majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau militare,
iar traseele lor parcurgeau inevitabil spaţiul rural. În acelaşi timp cu evoluţia societăţii omeneşti se
diversifică şi structura călătorilor, astfel, în Evul Mediu, călătoreau în număr însemnat comercianţii,
dar întâlnim frecvent ambasadori, preoţi şi pelerini, oameni de ştiinţă, artişti, calfe şi studenţi. În mod
normal locuitorii zonelor rurale au asigurat “casă şi masă” celor cei vizitau, astfel s-a format,
perpetuat şi conservat o formă de “tratament” devenită tradiţională şi etichetată mai târziu ca
ospitalitate.
Cu timpul regiunile rurale au fost martorele formării unor rute:
✓ către zonele de tratament (termele romane ori staţiunile balneoclimaterice),
✓ comerciale (vestitele până în zilele noastre drumuri ale sării, vinului, chihlimbarului, mătăsii,
etc.),
✓ spre locurile sfinte (Ierusalim, Santiago de Compostela, Mont Saint Michel, ş.a.).
Unii dintre aceşti călători au decis să transmită experienţele lor. Putem prezenta în sprijin
scrierile călugărului francez Aimeri Picaud, care realizează la 1130 un îndrumar pentru pelerinii
doritori să ajungă la Santiago de Compostella, sau pe poetul japonez Basho care în 1690 a scris un
poem intitulat “Drum îngust spre Nordul îndepărtat”.
Europa este cea care înregistrează primele forme conştientizate de turism rural în secolele
XVI-XVII; în acele vremuri pictorii erau interesaţi să valorifice în operele lor construcţiile şi mediul
spaţiului rural. Viaţa satului, aşa cum era ea şi nu inventată, este imortalizată în operele pictorilor
francezi, italieni sau olandezi. Pe acest fond marele gânditor francez Jean Jacques Rousseau (1712-
1778) povesteşte în lucrarea sa “Confesiuni” despre o călătorie în care a traversat Alpii, ce a sugerat
multor oameni ai timpului planuri de călătorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura. În
secolul următor, al XIX- lea, odată cu afirmarea marilor peisagişti, arhitectura rurală ocupă un loc din
ce în ce mai important în desen şi pictură. Se impun din nou pictorii şi artiştii francezi şi italieni
cărora li se adaugă mai apoi cei din Anglia61.
În România, care - aşa cum afirma Geo Bogza în reportajul “Sate şi oraşe”- la început a fost o
ţară de sate, prin excelenţă agricolă, spaţiul rural s-a aflat la el acasă din totdeauna. Mai mult, “viaţa
la ţară” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui puternic
curent literar; similar, în operele plastice din perioadele de la sfârşitul secolului XIX şi începutul
secolului XX satul fiind cadrul, obiectul, subiectul şi inspiratorul unui număr însemnat de pictori
români. În ceea ce priveşte manifestările care pot fi catalogate drept începuturi ale circulaţiei turistice
rurale din ţara noastră - neluând în seamă faptul că orice orăşean, care se respecta şi îşi putea permite,
avea o casă “la ţară”- amintim:
◆ obiceiurile de Sânziene când, conform tradiţiei maramureşenii porneau spre mănăstirile din
Moldova;
◆ pelerinajele către locaşurile de cult;
◆ vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstire şi mai ales62obiceiul retragerii către
sat în timpul verilor călduroase (“locuinţa mea de vară e la ţară” ), locul ideal de
petrecere a unor clipe de destindere.
Concomitent cu creşterea frecvenţei circulaţiei turistice au evoluat şi echipamentele turistice:
de la cele privind transportul (poştalioanele şi locurile de schimb ale cailor - ”poştele” încă mai revin
şi astăzi în povestirile sătenilor, ca şi denumirile unor localităţi legate de această activitate - exemplu
Poşta Câlnău), la cele care asigurau în norme profesioniste “casă şi masă” (vestitele hanuri existente
în toate cele trei ţări române63) şi mai apoi cele destinate altor nevoi materiale.

Dintre cei ce au apreciat şi preţuit vacanţele în spaţiul rural putem enumera personalităţi
ale culturii româneşti precum: scriitorii: Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Mihai Eminescu,
Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu - Delavrancea, , Calistrat Hogaş, Octavian Goga,
Alexandru Vlahuţă, George Topârceanu, Mihail Sadoveanu; pictorii: Nicolae Grigorescu,

61
Grolleau Henri -”Patrimoine rural & tourisme dans la C.E.E.”, D.G.T., Service du Tourisme, TER, 1988,
pag.22
62
a se revedea Topârceanu George -”Scrieri”, vol. I şi II, Editura Minerva, Bucureşti, 1983
63
a se consulta: Botez C., Pricop A. -”Tradiţii ale ospitalităţii româneşti”, Editura Sport-Turism, Bucureşti,
1989
Ştefan Luchian; istoricii: Nestor Urechia, Nicolae Iorga; compozitorul: Ciprian Porumbescu,
George Enescu; actorii: Ştefan Ciubotăraşu, Ştefan Iordache şi mulţi alţii.

Toţi cei citaţi au fost promotorii unei mode, ai unui mod de viaţă nou ce a contribuit la
realizarea unei mentalităţi care în timp a generat călătoria, circulaţia turistică, mai apoi turismul - în
general şi turismul rural în particular. Cele prezentate ne determină să afirmăm că turismul rural s-a
derulat în ţara noastră până în a doua jumătate a secolului al XX - lea doar în mod empiric şi spontan.
În ceea ce priveşte restul Europei trebuie să remarcăm că dezvoltarea turismului rural se află
în strânsă legătură cu masiva urbanizare produsă înainte, dar mai ales după cel de-al doilea război
mondial. Era perioada în care dezvoltarea industriei, dar şi mecanizarea din agricultură, au determinat
migrarea populaţiei din zonele rurale către centrele urbane aflate într-o dinamică evoluţie. Atunci
când îşi puteau permite “vacanţe” o bună parte a “strămutaţilor” se întorcea “la ţară” pentru a vizita
zonele pe care le părăsiseră. Vizitatorii erau cazaţi - în marea majoritate a cazurilor – de către rude sau
prieteni, iar petrecerea timpului liber se limita la ajutorul în gospodărie ori la “actualizarea
informaţiilor”.

8.2. Turismul rural în a doua parte a secolului XX

După anii ‘60, omenirea a început să fie tot mai preocupată de ţinta (destinaţia) vacanţelor
sale, turismul devenind una din cele mai importante activităţi economice din lume. Simultan cu
manifestarea primelor tendinţe de petrecere - tot mai frecventă - a vacanţelor în mijlocul naturii, din
ce în ce mai mulţi turişti şi-au dorit petrecerea clipelor de relaxare în mediul/spaţiul rural.
Ce-şi propuneau aceşti călători, drumeţi, excursionişti, într-un cuvânt turişti?
Un răspuns sintetic presupune o concentrare a obiectivelor şi următoarea enumerare:
- să-şi satisfacă curiozitatea şi dorinţa petrecerii vacanţelor în cu totul alte condiţii de viaţă şi
civilizaţie decât cele obişnuite;
- să-şi materializeze interesul pentru noi destinaţii;
- să fragmenteze vacanţa în 3-4 minivacanţe (4-5 zile: mare, munte, staţiune localitate balneară,
sat turistic tradiţional);
- sporirea gradului de solicitare pentru spaţii de cazare cu un confort mai redus (deci mai ieftin);
- turism cultural şi de cunoaştere (în special tinerii şi turiştii de vârsta a treia);
- alegerea ca destinaţii de vacanţă a ţărilor învecinate.
În mod firesc s-au conturat următoarele avantaje:
- valorificarea bogatului potenţial rural;
- economisirea de investiţii pentru crearea de capacităţi de cazare, alimentaţie publică şi
agrement;
- reducerea la minim a personalului de servire;
- decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate;
- îmbunătăţirea nivelului de trai în zonele utilizate ca baza materială a turismului;
- stabilizarea populaţiei rurale prin ocuparea în sfera serviciilor turistice;
- surse suplimentare de venituri pentru populaţia rurală;
- înviorarea tradiţiilor populare, dorinţa de perpetuare a unor meşteşuguri tradiţionale64.
Cercetările întreprinse la începutul deceniului opt al secolului nostru au scos în evidenţă că
cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate de formele de agrement şi
animaţie oferite de fiecare zonă în parte, de poziţie şi accesibilitate, cadrul natural precum şi cel socio-
economic, etnografia şi folclorul local65.
Dacă până în anul 1970 turismul rural începuse să fie sinonim cu “turismul ieftin”, apreciat de
către unii drept o alternativă a turismului estival la malul mărilor şi oceanelor, începând cu acest
moment este remarcată o influenţare a activităţii de schimbările produse în atitudinea şi cererile

64
Glăvan, V. şi colaboratorii - în studiul: ”Diversificarea ofertei turistice a României prin introducerea în
circuitele turistice internaţionale a unor sate turistice”, MT-I.C.T., Bucureşti, 1980
65
Glăvan, V., Marchidan, G. - în studiul: ”Experienţa naţională şi internaţională în valorificarea patrimoniului
rural”, MT-I.C.T., Bucureşti, 1993
consumatorilor. Totodată este remarcată o diminuare a “turismului de masă” în concordanţă cu
dezvoltarea celui individual.

8.3. Liderii turismului rural european

Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepţie) existente - camere de


oaspeţi, pensiuni, ferme, hanuri, campinguri, etc. - pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în
proprietatea privată a locuitorilor din spaţiul rural, practicanţi (în calitate de prestatori) ai activităţilor
turistice complementar unor alte activităţi de bază.66
Reţeaua turismului rural contemporan prezintă cea mai bună organizare în cadrul statelor
Comunităţii Europene. Aceasta datorită :
€ condiţiilor de organizare create;
€ a organismelor neguvernamentale naţionale şi internaţionale existente;
€ sprijinului primit din partea statelor (credite pe termen lung, cu dobânda de 3-5% - Franţa,
Germania, Austria - scutire de impozit pe activitatea turistică desfăşurată, sprijin logistic,
formare de cadre şi îndrumare, ş.a.), a C.E.E. prin intermediul programelor PHARE;
€ experienţei câştigate şi dorinţei de perfecţionare manifestate permanent.
Nu în ultimul rând un argument convingător al dinamicităţii activităţilor turistice rurale
europene la constituit dirijarea către “vacanţa la ţară” a peste 25% din populaţia ţărilor europene, în
perioada deceniilor 8 şi 9 a secolului trecut.67

Un rol important în dezvoltarea turismului rural european la jucat înfiinţarea în anul 1990,
20 septembrie, la Tomar (Portugalia) a EUROGÎTES (Federation Europeenne pour l’Accueil
Touristique chez Habitant a la Ferme et au Village), care iniţial a avut 13 membri(organizaţii
naţionale şi regionale din 9 ţări europene), iar în prezent are 22 membri(din 12 ţări europene),
dintre care trei sunt din România.68

Pentru a avea o imagine de ansamblu încercăm o sumară prezentare a principalilor actori din
cadrul acestei pieţe.

8.3.1. Austria

În această ţară turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, contribuind la


dezvoltarea de noi preocupări - devenite în timp profesii - care au condus la creşterea economică a
aşezărilor săteşti. Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea ţărănească (case
ţărăneşti cu camere de închiriat) şi turismul în hanuri. Analizând statistic realizările domeniului se
remarcă poziţia de fanion a regiunii Tirolului. Vechimea acestor preocupări - în 1989 s-au sărbătorit
100 de ani - au condus la realizarea tradiţiei; aproape un sfert dintre fermele austriece primesc oaspeţi
de peste un secol, asigurând prin această activitate un trai îmbelşugat la aproximativ 10% dintre
fermierii austrieci.
Totul a pornit de la poziţia geografică a Tirolului, aflat la intersecţia rutelor nord-sud şi est-
vest, caracterizată printr-un trafic ridicat. Începând cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din umbra
Elveţiei şi devine zona de interes turistic. Deşi trecută prin încercarea celor două războaie mondiale,
zona Tirolului s-a refăcut în viteză de fiecare dată. În anii ‘50 au fost reatinse condiţiile de dinainte de
război, iar dezvoltarea următoare nu a fost numai rapidă, ci şi foarte puternică. Creşterea realizată în
domeniul turismului s-a bazat pe: creşterea economică a întregii regiuni, creşterea populaţiei,
creşterea bugetului de timp liber, dezvoltarea transporturilor şi a infrastructurii necesare acestora,
dezvoltarea noilor sisteme de comunicaţie, a sporturilor de iarnă şi nu în ultimul rând a urbanizării.

66
*** - “Tourisme en espace rural: chiffres, clienteles, activite”, ENITA, Clermont - Ferrand, 1993, pag.18
67
Stoian Maria - în vol.2 din Manual de formare managerială în turism, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001,
pag.361
68
Stoian Maria –op.cit., pag.380-381
Rezultatele obţinute în zona Tirolului sunt o urmare firească a programului iniţiat de
Ministerul Agriculturii şi al Comerţului, sugestiv intitulat “Planul Verde”, prin care s-au
acordat gospodăriilor tiroleze împrumuturi (credite) cu o durată de rambursare mare (15
ani) şi o dobândă scăzută (3-5%).

Toate acestea au condus la omologarea şi funcţionarea a 25 comune turistice, în care o familie


din două primeşte turişti la fermă, în medie existând - la fiecare fermă - 6 paturi. La sfârşitul secolului
XX în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriau spaţii de cazare.69 Astăzi
statisticile primilor ani ai mileniului III, plasează Austria pe locul secund al deţinătorilor de ferme cu
funcţie turistică: 19.000 ferme existente în exploatare70.
Corelarea eforturilor şi necesitatea desfăşurării unei activităţi calitative - în condiţiile creşterii
concurenţei -, au contribuit la înfiinţarea Organizaţiilor Turistice Săteşti (OST), şi a Centrelor de
Administraţie a Organizaţiilor Turistice Săteşti (CAOST) la nivelul judeţelor. În întâmpinarea acestor
iniţiative au venit:
✓ “Sindicatele de iniţiativa sătească”,
✓ “Oficiul de turism al landului”,
✓ “Oficiul pentru promovarea turismului austriac”.
Promovarea activităţilor turistice rurale este realizată prin: Camera de Comerţ Exterior,
instituţiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din ţările emitente de fluxuri turistice,
prin ziare, reviste, emisiuni la radio şi televiziune, afişe în locuri publice, prospecte, pliante, firme,
participarea la târguri şi expoziţii.
Încercând a realiza o fotografie a produsului turistic rural austriac vom constata că el se
caracterizează prin: imensul efort investiţional pentru echipare, preponderenţa unităţilor de mici
dimensiuni şi caracterul familial al acestora; nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere îmbunătăţit
continuu (salon, bar, salon T.V., sală de jocuri, saună, piscină etc.).
Ţinând cont de necesitatea existenţei unor dotări pentru practicarea sportului în orice anotimp,
vacanţele tiroleze sunt de neconceput în momentul de faţă fără: centre de echitaţie, terenuri de tenis,
piscine acoperite, sală de masaj, solarium, bufete, saună, patinoare, pârtii de schi, tunuri de zăpadă
artificială (lacuri colectoare), maşini de bătut zăpada. Iar pentru ca totul să funcţioneze perfect, cu o
precizie maximă, există mici societăţi de exploatare şi întreţinere-reparaţie a dotărilor şi instalaţiilor
existente.

8.3.2. Franţa

Este considerată drept leagăn a turismului în spaţiul rural, datorită vechii tradiţii, cât şi cotelor
maxime de diversificare, organizare şi promovare pe care le realizează. Cea mai mare parte a
echipamentelor franceze pot fi numite case rustice şi sunt controlate, omologate şi rezervate prin
Federaţia Naţională “Gîtes de France”(fondată în 1955, când regrupa 146 gîtes-uri), ce include
peste 38.000 de proprietari, peste 55.000 de echipamente de cazare, 600 de angajaţi, 95 de
departamente regionale. Editează şi difuzează în fiecare an peste 2 milioane de ghiduri (11 ghiduri
naţionale, 95 departamentale, un jurnal al proprietarilor şi un ghid al creatorilor). Peste 30 de milioane
de zile/turist, dintre care 23 % realizate de către clienţi din afara ţării. O capacitate totală de cazare de
peste 330.000 locuri / paturi.71
Funcţie de caracteristicile dotărilor, segmentul de clientelă căruia se adresează sau
preocupării, în spaţiul rural francez vom întâlni asocieri precum:
❖ “Gîtes de France”,
❖ “Logis et Auberges de France”,
❖ “Bienvenu a la ferme”,

69
*** - “Tirol, Hertz der Alpen”, Tirol Werbung, Innsbruck, 1991
70
Foriş Tiberiu şi colab.– idem sursa citată, pag.383
71
*** - 55 000 portes ouvertes sur vos vacances, Gîtes de France, Paris, 1998
❖ “Stations vertes de vacances”,
❖ “Relais et Chateaux”,
❖ “Relais du Silence”,
❖ “Camping et Caravaning” etc.
În 1970, urmare a preocupărilor de a oferi servicii turistice în spaţiul rural, ia naştere
“Tourisme en espace rural” (TER), ce cuprindea 4.000 de sate turistice, 150.000 de paturi, dispersate
în 80 de departamente. Potrivit celor mai recente statistici Franţa deţine prima poziţie ca număr de
echipamente de cazare în mediul rural – 65.303 pensiuni.72
Dintre zonele care situează această activitate pe o poziţie importantă amintim: Haute-Savoie,
Herault, Saone şi Loire, Cotes d’Armor sau Bas-Rhin - pe de o parte - precum şi regiuni
binecunoscute ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace. Turismul rural - am fi putut spune simplu şi fără a
fi comis o greşeală, turismul francez în general, - atrage, pe lângă rezidenţii francezi, mulţi turişti din

¼
afara graniţelor. Dar oare “Ce-i face pe toţi aceşti vizitatori să aleagă ca destinaţie Franţa?”. Poate:
tartinele cu unt muiate în ceaşca de cafea cu lapte de la micul dejun, ineditul preparatelor

¼ cu melci sau al brânzeturilor, într-un cuvânt bucătăria franceză;

¼
vinurile albe, roşii, roze sau negre;

¼ şampania;

¼
french-cancanul;

¼
brânzeturile,
felul lor de a fi: indisciplinaţi, seducători, un pic şovini, dar mai ales gazde atente, gata la
orice pentru a-şi satisface vizitatorii73.
În plus nu trebuie neglijat raportul preţ-calitate care constituie o preocupare majoră pentru
fiecare prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga “un puternic ataşament pentru regiunea
natală şi o oarecare aversiune de a schimba o regiune cu alta”74, precum şi grija autorităţilor de a
sprijini toate aceste întreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor)
pe termen lung (până la 15 ani) şi cu dobândă mică (3-5%)75. Toate acestea şi încă câteva lucruri pe
care nu le poţi descoperi decât la faţa locului au contribuit la noua înfăţişare a turismului francez în
spaţiul rural şi la clasarea sa în topul preferinţelor turiştilor de pretutindeni.

8.3.3. Germania

“Vacanţele la fermele ţărăneşti” au condus, printre altele, la o concluzie - apreciată şi bine


cunoscută - a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): “un oaspete aduce mai mult
profit decât orice altă activitate desfăşurată în cursul unui an întreg”.
Drept urmare, în 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare “de la Marea Nordului până
în Alpi”, ce şi-a propus realizarea a 2.000 de locuinţe de vacanţă cu circa 10.000 de camere (cu unu şi
două paturi). Regiunile cele mai dezvoltate în activitatea de turism rural sunt: Schwartzwald şi
Messen.
Cele de mai sus pot fi conjugate cu legislaţia anti-trust, cu încurajarea permanentă a afacerilor
“mici şi mijlocii” cu capital familial şi nu în ultimul rând cu un foarte vechi concept german76 asupra
vieţii de familie şi în special legat de rolul şi poziţia femeii în societate (“kinder, kuche und kirche”)77
- care au condus la obţinerea unor rezultate deosebite şi o promovare ascendentă a turismului rural.
În momentul de faţă turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spaţiul rural german.
Poziţionând geografic, vom întâlni dotări începând din Rhenania de Nord, Westfalia, continuând apoi
cu: Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg. Sejururile oferite în turismul rural german poartă
parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării şi căldura copilăriei din poveştile fraţilor Grimm.

72
Foriş Tiberiu şi colab.– Manual de formare managerială în turism, vol.2(Stoian Maria), Editura Psihomedia,
Sibiu, 2001, pag.383
73
*** - ”L’Europe a vivre”, EUROGÎTES, Strasbourg, 1994
74
Mole John - “Business Guide Europeen”, MAXIMA, Paris, 1992, pag.79
75
*** - ”Satul turistic în câteva ţări europene”, studiu al MT-I.E.C.I.T., Bucureşti, 1980
76
Male John - ”Business Guide Europeen”, Maxima, Paris, 1992, pag.38
77
copil, bucătărie şi biserică (t.a.)
Chiar dacă aparent precizia, promptitudinea şi stilul german vă fac să credeţi că atmosfera
este mai sobră, veţi afla căldura şi înţelegerea gazdelor germane, mai ales atunci când le veţi aduce la
cunoştinţă că nu îndrăgiţi lichiorul lor de ou crud. Veţi avea surpriza să constataţi că imediat ce le-aţi
spus-o, ei v-au şi înţeles. O altă surpriză plăcută va consta în vorbirea limbilor franceză şi engleză de
către gazdele germane. În rest, modernul încearcă să nu deranjeze nimic din ceea ce presupune
tradiţia. Ambianţa rurală este agrementată cu multe iniţiative de petrecere a clipelor de vacanţă şi
situează la loc de frunte animaţia turistică.
Celor care vor alege una din cele peste 3.000 de oferte ale “Ferien auf dem Lande” (Ghidul
ospitalităţii rurale în Germania - t.a.), le sunt propuse, în afara serviciilor de găzduire - cu mic dejun,
demipensiune sau pensiune completă :
• itinerarii ciclo-turistice, călare, cu căruţa sau caleaşca;
• vizite în ateliere ale artizanilor;
• sejururi pentru naturalişti (vânătoare fotografică);
• peripluri per pedes (plimbări, drumeţii, pelerinaje, peripluri “mergând pe jos”)78.
Statisticile din ultimii ani indică un grad de ocupare: 31 săptămâni/an.

8.4. Aspecte ale turismului rural din celelalte ţări europene

Practicarea turismului rural s-a extins din ce în ce mai mult în a doua jumătate a secolului XX.
În aproape tot continentul european, un week-end sau o vacanţă la ţară au intrat în obişnuinţa
iubitorilor de aer curat, natură, spaţii pure ecologic. Din rândul celorlalte ţări europene practicante ale
turismului rural vă prezentăm în continuare:

a) Belgia - ţara lui Tintin, a berii, a lui “Mauneken Pis” şi a altor câteva binecunoscute repere,
din 1973 - când se constituie prima asociaţie, devine renumită şi în turismul rural. Belgia federală
(compusă din: Vallonia, Flandra şi regiunea Bruxellesului) propune 260 de gituri rurale şi 145 camere
“de oaspeţi” în regiuni bogate în patrimoniu artistic şi tradiţii populare. Echipamentele sunt
omologate, controlate şi rezervate prin “Les Gîtes de Wallonie” fiind situate mai ales în jumătatea de
sud a Belgiei. Wallonia este o zonă a pădurilor, rezervaţiilor naturale, a râurilor, dar - în acelaşi timp a
muzeelor - a construcţiilor vechi bine conservate şi a echipamentelor de vacanţă confortabile.
Acest veritabil mic paradis este locuit de oameni veseli şi mereu gata să facă o serbare,
pragmatici, eficienţi şi deosebit de amabili. Toate cele de mai sus sunt, credem, suficiente pentru a
demonstra şi proba buna lor reputaţie de gazde deosebit de ospitaliere.

b) Danemarca - este locul unde produsul turistic rural poartă un nume atractiv: “vacanţe
active”. Prin intermediul organizaţiei “Landsforeningen for Landboturisme” din Skandenborg sunt
puse la dispoziţia doritorilor 22 de aşezăminte cu circa 3000 de paturi. Serviciile turistice sunt oferite
în demipensiune sau pensiune completă; cazarea este oferită în locuinţe la fermă, apartamente
independente sau campinguri. Sunt acordate reduceri între 40-50% pentru copiii sub 12 ani, iar în
extrasezon se practică preţuri speciale.

c) Finlanda - ţara “făcută” parcă în întregime din apă, aer şi arbori. Cele mai bine de 188.000
de lacuri şi peste 65% suprafeţe acoperite cu păduri realizează aici paradisul amatorilor de natură şi
aer pur, proaspăt dar mai răcoros. Ţară în acelaşi timp a fiordurilor şi a lui Moş Crăciun, Finlanda
posedă un popor calm, modest, pacifist şi foarte disciplinat. La toate cele prezentate până acum
trebuie să mai adăugam lungile nopţi albe din perioada verilor arctice, sauna, barca pentru peşte şi
echipamentul din lemn. Echipamentele turistice par a veni din lumea poveştilor, aceste mici cabane
sau “castele” din lemn se găsesc mai ales în zona lacurilor, a fiordurilor şi în jumătatea sudică a
Finlandei. Sunt omologate peste 5000 de aşezăminte cu un număr de peste 10 000 de paturi79. Turiştii
pot locui singuri în ferme sau gospodării ţărăneşti. De asemenea, în vacanţa lor pot participa la viaţa

78
*** - ”Ospitalita rurale, agriturismo, vacanze verdi; Agriturismo in Europa”, AGRITURIST, Roma, 1995
79
*** - “Finland fact card”, Ajatus Publishing, Helsinki, 1993
aşezărilor rurale, pot munci în cadrul gospodăriilor sau pot practica sportul - cel mai adesea echitaţia
şi schiul. Sunt acordate reduceri de 50 % copiilor între 2 şi 11 ani, ca şi pentru sejururile lungi.

d) Irlanda - are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce oferă în mod tradiţional
formula “bed & breakfast” (cazare şi mic dejun - t.a.), dar la cerere şi demipensiune sau chiar
pensiune completă. Numărul oaspeţilor într-un astfel de aşezământ variază între 6 şi 10 persoane.
Echipamentele posedă în mod frecvent cai (pentru echitaţie), instrumentar pentru practicarea
pescuitului sau terenuri de golf. În zonele montane există posibilităţi pentru drumeţii sau escaladă, iar
în zona litorală sunt numeroase plaje cu nisip şi se poate înota. Multe dintre ferme au amenajate locuri
de joacă pentru copii şi pot asigura la cerere serviciul de “baby sitter”. În general copiilor li se acorda
25% reducere. În numeroase rânduri cazarea este oferită în apartamente independente sau în rezidenţe
rurale rezervate în edificii antice. Zonele renumite în turismul rural irlandez sunt litoralul vestic şi
partea centrală între Galway şi Dublin. Regiunile care se constituie în zone tradiţionale sunt:
Ballyhourra Country (în apropiere de Shannon), Joyce Country, Inishowen, Unabhan şi Carlow
Country.

e) Italia - turismul rural cunoaşte ca formă de manifestare “vacanţele verzi” şi are ca


principală componentă agroturismul. L’Asociazione Nazionale per l’Agriturismo, l’Ambiente e il
Territorio s-a constituit la Roma în 1965. Ghidul ospitalităţii rurale - editat periodic - conţine
informaţii, adrese pentru vacanţe la fermă, descrieri ale echipamentelor, echipamente, produse tipice
etc., despre dotările din 20 de regiuni ale Italiei. În cele peste 500 de pagini ale ghidului editat de
AGRITURIST se regăsesc informaţii diverse despre aproximativ 1500 de echipamente (ferme,
locuinţe antice renovate, pensiuni, case de odihnă, vile moderne, case tradiţionale, castele şi
fortificaţii).
Pe lângă descoperirea diversităţii tradiţiilor culturale şi a peisajelor, turismul rural italian
atrage prin:
• tradiţiile culinare ale bucătăriei italiene;
• renumitele vinuri;
• dansurile şi cântecele folclorului sau muzicii culte;
• arhitectura diverselor monumente istorice;
• poezia şi legenda fiecărei aşezări în parte.
Renumite sunt regiunile Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, Liguria,
Toscana, Lazio, Abruzzo, Umbria, Campania, Puglia, Calabria, Sicilia şi nu în ultimul rând Alto
Adige80. Interesant de remarcat - şi reţinut este faptul că italienii sunt receptori de fluxuri turistice, dar
şi unii dintre cei mai mari emiţători din cadrul mişcării turistice rurale europene.

f) Portugalia - 800 km de coastă ( ţărm - tărâm de vis), 12 insule, o pasiune ancestrală pentru
ocean - căci aici Atlanticul întâlneşte Europa - patrie a unui popor de cuceritori şi descoperitori
(Vasco da Gama şi Magellan au fost portughezi), şi nu în ultimul rând locul unde se “fabrică” vinul
de Porto şi se cântă fado-ul.
Turismul rural este reglementat prin lege din anul 1986. El poate fi practicat de familii de
agricultori sau de rezidenţi din mediul rural posesori ai unor rezidenţe de interes particular,
arhitectonic sau istoric. “Turismo no Espaco Rural” (TER) propune case particulare, care pot fi
frumoase ferme sau conace sau chiar castele din secolul XVIII, case rustice sau ferme în plină
activitate81.
Sectorul turismului rural este coordonat de Ministerul Comerţului şi Turismului, care acordă
şi autorizaţiile pentru exercitarea acestei activităţi. În acelaşi timp se acordă un ajutor material
deosebit celor care doresc să practice turismul rural. Se acordă credite pe perioade lungi şi
nerambursabile în procent variabil, 40-60%, cu condiţia de a desfăşura această activitate timp de

80
*** - ”Guida dell’ Agriturismo”, XVII edizione, Edizioni Sepe, AGRITURIST, Roma, 1995
81
*** - ”Agriturismo in Europa”, AGRITURIST, Roma, 1995
minim 10 ani. Din punct de vedere turistic, Portugalia se împarte în opt zone promoţionale: Costa de
Lisboa, Costa Verde, Costa de Prata, Montanhas, Planicies, Algarve, Azorele şi Madeira82.
Turismul rural reuneşte peste 100 de echipamente cu peste 1500 de paturi, la: ferme (quinta),
conace (casa), castele (castelo), mori (moinho), vile (vila). Există de asemenea numeroase campinguri
în toată ţara, care oferă posibilitatea petrecerii unei vacanţe economice şi în plin contact cu natura.
Pentru tineri se înşiră în lungul ţării un lanţ de 18 hanuri83.
“Vacanţele la ţară” în Portugalia oferă în mod deosebit animaţie, posibilitatea practicării
sportului (înot, tenis, echitaţie, pescuit, vânătoare, golf) sau a participării la viaţa fermei - vacanţe
active. Gazdele vorbesc în marea majoritate a cazurilor 1-2 limbi de circulaţie internaţională
(franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană).
Deviza lor: “Un turist = un prieten. Zâmbeşte!”

g) Alte ţări - în ultimele decenii ale secolului XX, turismul rural s-a impus şi în zone din ce
în ce mai noi. Astfel, el se manifestă viguros în:
• Spania (Granada, Almeria, Malaga, Cadiz, Huelva, Sevilla, Cordoba şi Jaen);
• Elveţia (Leman, Jura, Neuchatel, Berna, Ticino, ş.a.84);
• Luxemburg (Porte des Ardennes, Mullerthal, Moselle, ş.a.);
• Anglia (Kent, Norfolk, Suffolk, Warwickshire, Ţara Galilor).
De asemenea, activităţile de turism rural sunt în plină afirmare în: Grecia, Islanda şi Suedia;
încearcând a se impune şi în ţările Europei Estice din rândul cărora s-au remarcat: Polonia, Ungaria,
Bulgaria, Slovacia85, fosta Iugoslavie şi România.

De reţinut la final

❖ Turismul rural reprezintă în primul rând o posibilitate de reîntoarcere la natură, la tot ceea
ce este pur, nealterat şi curat; o reîntoarcere spre origini, oricând plăcută şi reconfortantă.
❖ Apariţia călătoriilor turistice s-a produs în antichitate, iar activităţi turistice în spaţiul rural
au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă. Leagănul călătoriilor în regiunile
rurale este considerat a fi continentul european.
❖ Cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate de formele de
agrement şi animaţie oferite de fiecare zonă în parte, de poziţie şi accesibilitate, cadrul
natural precum şi cel socio-economic, etnografia şi folclorul local.
❖ Un rol important în dezvoltarea turismului rural european la jucat înfiinţarea în anul 1990,
20 septembrie, la Tomar (Portugalia) a EUROGÎTES - Federation Europeenne pour
l’Accueil Touristique chez Habitant a la Ferme et au Village (iniţial a avut 13 membri, iar în
prezent are 22 membri).
❖ Turismul rural trebuie privit drept producător de valori, activitate complementară celor
tradiţionale şi agricole – mai ales pentru femeile şi tinerii din mediul rural; în acelaşi timp el
este un instrument de educaţie, civilizaţie şi modelare a conştiinţelor, modalitate de uşurare a
cooperării şi realizării de schimburi de experienţă cu activităţi europene asemănătoare.

82
*** - ”Portugal, lorsque l’Atlantique rencontre l’Europe”, I.C.E.P., Direction de l’information touristique,
Lisboa, 1995
83
*** - ”Turismo no espaco rural”, Privetur, Porto, 1995
84
*** - ”Switzerland, Swiss farm holidays”, Reka şi “Ferien auf dem Bauerhof”, Bern, 1995
85
*** - ”Slovakia, katalog zariadeni”, Vidieckeho Turizmu a Agroturizmu ‘95, SZVT a AT, Bratislava, 1995
Întrebări
ri de autoevaluare

1. Cine este EUROGÎTES?


2. Care este rolul EUROGÎTES - ului?
3. Ce înţelegem prin echipamente de primire “tradiţionale”?
4. După ce criterii sunt coniderate “moderne” echipamentele turistice rurale?
5. Care sunt liderii turismului rural european?
6. Ce v-ar determina să alegeţi pentru vacanţa o destinaţie franceză? Dar în cazul uneia austriece?
7. Cum credeţi că a fost impulsionată – în a doua jumătate a secolului XX – mişcarea turistică rurală
din ţările vest europene?
8. Aţi alege o vacanţă în zona rurală italian
italiană? Pentru ce motiv?