Rinichiul primeşte 25% din DC de repaus - 1,25l sg/min

 Distribuţia sangelui în rinichieste neuniformă :

o 90% corticală,
o 10% medulară
 9% medulara ext.
 1% medulara internă)
!!!Rol: fluxul mic al medularei int. nu ,,spală”activitatea osmotică de la acest nivel.
 Măsurarea debitului renal sanguin s-a făcut cu:
o metode directe - debitmetre aplicate pe vasele renale
o indirecte care se bazează pe :
 PRINCIPIUL FICK:
 debitul renal se calculează stabilind - cantitatea de subst. trasoare
preluată de rinichi în unitatea de timpşi împărţind valoarea la
diferenţa arterio-venoasă.
 Permite aprecierea volumului mediu de sg ce traverseaza un organ,
in care substanta transportata este captata.
 Debitul sg va fi egal cu debitul captarii de subst : Qs ml/min
raportat la dif A-V
DS ml/min = Qs ml/min / dif A-V (ml/100ml sg )
 Determinarea clearance renal :
o se face pt. a cuantifica eficacit cu care rinichii excretă
diferite substante
o evaluează functia renală:
 filtrarea glomerulara
 reabsorbtia
 secreţia
o Clearance (indice de epurare) = volumul virtual de plasmă,
exprimat în ml, din care rinichiul elimină complet o anumită
subs. în unit. de timp.
o Dacă o subst este complet epurată din plasmă, valoarea
clearance-ului substantei respective este egala cu
valoarea fluxului plasmatic renal (FPR). Fluxul plasmatic
renal, măsurat după acest raţionament reprezintă
clearance-ul renal după formula :
Cl = UV/P unde:
U - concentraţia urinară a subst. în mg/ml (Us)
V - volumul de urină eliminat într-un minut ml/min
P - concentraţia plasmatică a subst. mg/ml (Ps)
Cant de subst transportata de circulaţia sanguina la nivel
renal (FPR x Ps) este egală cu cant excretată în urină (Us
xV) → FPR = UsxV/Ps
o Substanţa utilizată :
 acid paraaminohipuric (PAH)
 diodrast (iodopiracet)
o se dozeaza concentratia lor plasmatica şi urinară
o Substanţele sunt filtrate prin glomerulii renali şi
secretate de către celulele tubulare, coeficientul lor de
extracţie fiind f. mare la concentraţii sanguine reduse:
  0,90 pt. PAH,
 0,85 pt. diodrast.

Coeficientul de extractie a unei subst rezulta din

raportul :

Conc arteriala - conc venoasa/ conc arteriala

o Tehnica de lucru, principii :

Conc (C1) si volumul (V1) a subst administrate sunt
cunoscute.
Produsul celor doua → cantitatea injectata = Q
Aceasta cant se raspandeste in V2 necunoscut al
compartimentului de determinat intr-o C2 ce se
masoara: C1xV1 = C2xV2 → V2 = C1xV1/C2
o PAH → testul se face perfuzand PAH in ritm continuu in
asa fel incat conc plasmatica a subst sa fie mica dar
constanta in timpul recoltarilor de sg. Se cateterizeaza si
vezica urinara. Atat recoltarea sg cat si a urinii se face la
perioade stabilite.
Ex. : conc. PAH în urină este de 14 mg/ml, volumul urinii
de 0,9 ml/min, conc.PAH în plasmă de 0,02 mg/ml
Debit plasmatic renal = 14x0,9/0,02 = 630ml/min
Flux plasmatic real = 630/0,9 = 700 ml/min
0,9 este coeficientul mediu de extracţie a PAH
Flux sanguin renal se calculează după formula :
FPRr.x100/100-Ht 700x100/(100-45) = 1273ml/min

Utilizarea gazelor radioactive (Kripton, Xenon) a permis calculul fluxului sanguin în :

 corticală - 5ml/g de ţesut/min,

 medulara ext.- 2ml/g de ţesut/min,
 medulara internă sub 0,2ml/g de ţesut/min.

Timp de trecere eritrocit

 2,5s corticală,
 27,7s medulară

AUTOREGLAREA CIRCULAŢIEI RENALE

Rein în 1931, la câine a surprins constanţa debitului renal la variaţii ale presiuni de perfuzie între 80-
200mmHg.

Teorii acceptate :

 miogenă
 macula densa

Autoreglarea debitului sanguin renal garantează o filtrare glomerulară constantă. Fenomenul de

autoreglare s-a observat în corticală, pe când irigaţia medularei variază o dată cu variaţia PA.

Procesul de autoreglare poate fi perturbat în anumite condiţii :

  efortul fizic prin noradrenalină crescută produce vasoconstrictie pe AA, reducând debitul
sanguin
 substanţele piretogene îl măresc ( influienţe nervoase şi umorale) - ↑ pragul termostatului
hipotalamic
o IL1 - subst endogena
o proteinele degradate,
o toxinele lipopolizaharidice din membranele bacteriene

CONSUMUL DE OXIGEN ÎN RINICHI

 Sg. venos renal conţine cant mai mari de O2 decât sg venos provenit din alte ţesuturi.
 Diferenţa arterio-venoasă este de 1,4-1,7ml/% ( N = 4,5ml%) şi rămâne constanta în
conditiile unor largi variaţii ale fluxului sanguin
 Consumul mediu de O2 în rinichi este de 400micromol/ min/100g şi reprezintă 4-8% din
consumul total de O2 al organismului
 La un debit sg renal de 6-7ml/min/100g, consumul zilnic a celor 2 rinichi este de 18-
21ml/O2/min (consumul de oxigen al intregului org este de 250ml/min)
 La nivelul corticalei,consumul este mai mare ca la nivelul medularei datorită transportului
activ de Na
 Consumul rinichiului de O2 este necesar nevoilor metabolice de baza pt mentinerea
viabilitatii celulare.
o Cand fluxul sg si RFG↓ si reabsorbtia de Na este scazuta si se consuma mai putin
oxigen.
o In conditii bazale consumul de oxigen→↓ la ¼ din cantitatea de O consumata

FUNCŢIILE NEFRONULUI

1. Segmentul de ultrafiltrare - glomerulul

2. Segmentul de contracţie volumică izoosmotică : TCP şi prima parte a AH

3. Segmentul de recirculare - AH,

4. Segmentul de diluţie:part groasă AH si prima ½ TCD

5. Segmentul de finalizare a urinii → concentraţie / diluţie : a doua jumătate a TCD şi TC.

Formarea urinii respectă cele 3 etape :

 ultrafiltrarea,
 reabsorbţia
 secreţia