Zonele posterioare (din spate) ale maxilarului superior se afla in vecinatatea sinusurilor maxilare.

Dintii din vecinatatea sinusurilor sunt in mod obisnuit molarii maxilari si cateodata unul sau ambii
premolari. Sinsusrile maxilare sunt cavitati mari si goale (pline cu aer) aflate in grosimea osului
maxilar. Medicul poate localiza aceste formatiuni cu ajutorul radiografiei panoramice (2D) si le
poate inspecta/diagnostica cu ajutorul tomografiei dentare (3D).

Atunci cand intre marginea exterioara a creastei osoase si limita inferioara a sinusului exista
suficient os (minim 10mm inaltime), un implant standard poate fi inserat fara probleme.

Expandarea sinusului dupa extractie

Daca dintii din spatele maxilarului superior au fost extrasi de mult timp si nu au fost inclocuiti cu
implanturi dentare sinusul maxilar va expanda (isi va mari volumul) distrugand (inlocuind) osul
maxilar de sub acesta.

Astfel, osul restant va avea o inaltime din ce in ce mai mica, inserarea implantului dentar
devenind imposibila (implantul ar patrunde in sinus) fara operatii suplimentare – sinus lifting si
augmentare sinuzala. Osul maxilar, in portiunea sa posterioara, prezinta in mod natural o
densitate destul de scazuta (este foarte poros). Odata extras un dinte din aceasta regiune, osul
se va atrofia (resorbi) intr-un ritm mai accelerat decat in alte zone ale gurii.

In concluzie, expandarea sinusului poate fi impiedicata/limitata prin prezenta

radacinilor sub acesta: fie ca sunt naturale (dinti), fie ca sunt artificiale (implanturi).

Daca inlocuim un dinte maxilar (superior) cu o punte dentara, dezavantajele sunt multiple:

 vom sacrifica dinti vecini pentru sustinerea puntii;

 osul de sub corpul de punte (dintele fals din punte) se va resorbi in continuare in lipsa
stimulilor care-i mentin volumul (stimuli produsi de radacina sau implant);

 sinusul va expanda in regiunea dintelui lipsa, distrugand din ce in ce mai mult os.

Daca inlocuim dintele maxilar lipsa cu implant dentar, avantajele sunt multiple:

 nu vom sacrifica dinti vecini;

 osul nu se va resorbi, fiind stimulat de fortele masticatorii prin intermediul implantului;

 sinusul maxilar va ramane pe pozitie (nu va expanda) si nu vor fi necesare operatii

suplimentare cum ar fi sinus liftingul (se reduc apreciabil costurile).

 Procedura de SINUS LIFTING si AUGMENTARE SINUZALA

 Exista mai multe metode de refacere a volumului osos ocupat de sinusul maxilar si
pregatire a locului pentru implantare:
 a. sinsus lifting-ul extern (cu fereastra laterala) – reprezinta tehnica cea mai frecvent
utilizata cand se doreste augmentarea sinuzala in cazul resorbtiilor mari (severe).

Tehnica de sinus lifting cu fereastra laterala implica:

 Incizie in zona laterala a osului si indepartarea gingiei de pe osul care acopera sinusul maxilar;
 Crearea unei ferestre in os pana se ajunge la membrana sinuzala (este o membrana foarte
subtire, care „tapeteaza” sinusul in partea lui interioara, de culoare alba in desen);

 Dezlipirea cu grija a membranei de pe os si ridicarea acesteia (lift-ing) pana la nivelul la care

se va face augmentarea cu os;

 Umplerea spatiului de sub membrana sinuzala ridicata cu material de augmentare (aditie)

osoasa (amestec de diverse materiale de aditie osoasa) pana la nivelul dorit;

 Acoperirea ferestrei osoase prin care s-a facut accesul in sinus cu membrane speciale care au
rol de bariera (impiedica cresterea de gingie in sinus) si care se resorb singure dupa cateva
luni;

 Acoperirea cu gingie si suturarea acesteia;

 Dupa circa 7-9 luni, cand in sinus s-a format osul necesar se poate insera fara probleme
implantul dentar care va sustine lucrarea dentara.

Operatia propriu-zisa repozitioneaza dintii si oasele maxilare intr-o noua pozitie, de

natura sa asigure o infatisare mai placuta, un zambet sanatos si o functionalitate
optima a sistemului dento-facial. Termenul “ortognatic” deriva din limba greaca si
este format din doua cuvinte: “ortho” care inseamna “a indrepta” si “gnathic” care
inseamna “maxilar” (osul maxilei).

DE CE TREBUIE SA CORECTAM O OCLUZIE

DEFECTUOASA?
Malocluziile sau ocluziile defectuoase pot cauza o serie de probleme functionale,
de la incapacitatea de a mesteca bine alimentele, fapt ce poate compromite procesul
de digestie, pana la probleme de vorbire, si alte disfunctionalitati faciale, regasite in
dureri cronice de cap, dureri articulare si traume periodontale. Apneea in somn este
si ea o problema ce poate fi tratata cu ajutorul chirurgiei ortognatice.

Persoanele care pot beneficia de chirurgia ortognatica sunt acelea care sufera de o
ocluzie defectuoasa (malocluzie) sau ale caror oase ale maxilarului sau mandibulei
sunt pozitionate incorect. Cresterea celor doua arcade este un proces gradual, iar
uneori, mandibula poate creste mai repede decat maxilarul. Accidentele sau
defectele de nastere pot si ele afecta alinierea oaselor fetei. Ortodontia poate
corecta malocluziile, doar in cazul in care dintii sunt incorect pozitionati, dar daca
este vorba despre repozitionarea oaselor arcadei, atunci este nevoie de chirurgie
ortognatica.

Inainte ca operatia de chirurgie ortognatica sa aiba loc, pacientul va avea nevoie de

tratament ortodontic sau de aparat dentar. Acest lucru va permite dintilor sa fie
aliniati intr-o pozitie care permite repozitionarii oaselor maxilare sa devina mai
stabile in urma operatiei ortognatice. in mod normal, pacientul are nevoie de un
tratament ortodontic timp de unul sau doi ani pentru a «decompensa» dintii inainte
de operatia de reconstructie ortognatica. Extractiile dentare sunt si ele facute tot
inainte de operatie.

Trei obiective de tratament sunt fundamentale in chirurgia ortognata:

functionalitatea, estetica, si stabilitatea. Aceste trei obiective reprezinta scopurile
principale in tratarea pacientilor cu anomalii dentomaxilare.

Ce presupune tratamentul ortodontic-chirurgical?

Odata ce cresterea este incheiata (dupa 16-18 ani) se realizeaza un plan de tratament combinat,
ortodontic si chirurgical. Pacientul este trimis de medicul curant la ortodont, de unde apoi este
directionat spre un chirurg maxilo-facial. Investigatiile necesare includ radiografii, modele si poze.
Tratamentul presupune 3 stadii:
In unele cazuri, lipsa de dezvoltare transversala a maxilarului impune o etapa preliminara inainte
de aplicarea bracketilor. Este o faza initiala de expansiune chirurgicala a maxilarului - disjunctia
asistata chirurgical - ce creaza spatiu necesar pentru incadrarea dintilor. Se realizeaza inainte de
tratamentul ortodontic propriu-zis si de repozitionarea chirurgicala a maxilarelor. Se realizeaza in
anestezie generala si presupune separarea celor doua jumatati ale maxilarului superior si largirea
acestuia cu ajutorul unui disjunctor. Pacientul ramane in spital 1-2 zile, iar perioada de recuperare
este de cateva zile.

Dupa interventia chirurgicala, pacientul este instruit sa activeze zilnic disjunctorul. Dupa cateva
zile, un spatiu apare intre cei doi incisivi centrali, ceea ce indica realizarea disjunctiei. Spatiul va fi
inchis de catre ortodont cu ajutorul aparatului dentar. Dupa activarea disjunctorului, urmeaza o
perioada de repaus de 3-4 luni, pentru formarea de os nou. Dupa aceasta perioada, disjunctorul
este indepartat si incepe tratamentul propriu-zis cu primul stadiu, cel ortodontic.
Stadiul 1: tratamentul ortodontic prechirurgical
Aparatul ortodontic fix - bracketii- este necesar pentru a indrepta dintii din cele doua arcade
pentru ca cele doua arcade sa se potriveasca dupa ce diferenta dintre cele doua maxilare a fost
redusa chirurgical. Aceasta parte de tratament este realizata de ortodont si dureaza in medie 18
luni, timp in care pacientul este vazut la intervale regulate de timp pentru ajustari.
Stadiul 2: tratamentul chirurgical
Cand ortodontul decide ca alinierea dintilor este satisfacatoare, ortodontul impreuna cu chirurgul
vor stabili un plan ortodontic final. Tehnicianul dentar va simula pe modele miscarea propusa si
va fabrica splinturile de acrilat care vor fi folosite de catre chirurg pentru repozitionarea
maxilarelor in timpul operatiei.

Interventia chirurgicala se va realiza sub anestezie generala si presupune fracturarea dirijata a

unuia sau ambelor maxilare. Inciziile sunt realizate intraoral, evitandu-se astfel cicatricile
extraorale. Cu ajutorul splinturilor de acrilat, maxilarele vor fi fixate in noua pozitie, cu ajutorul
placutelor de osteosinteza.

Interventia chirurgicala dureaza intre 2-5 ore, in functie de complexitatea cazului. Pacientul este
spitalizat pentru 1-3 zile. Perioada de recuperare este de 3-4 saptamani.

Imediat postchirurgical, dintii de sus si de jos sunt uniti intre ei cu ajutorul unor elastice, iar in
unele cazuri, splintul de acrilat ramane intre arcade. Cele doua maxilare raman blocate pentru 2
saptamani. Acest lucru poate induce panica pentru inceput, dar pacientul trebuie sa incerce sa nu
se impotriveasca si sa se acomodeze cu noua situatie.
Simptomatologie
Durerea postchirurgicala este tinuta sub control cu medicatie antiinflamatorie, dar este
surprinzator de redusa in majoritatea cazurilor. De asemenea se administreaza si medicatie
antibiotica intravenos. Edemul postchirurgical este normal. De obicei este maxim la 48-72 ore
postoperator. Cea mai mare parte din edeme dispare la 7-10 zile postchirurgical, insa un usor
edem rezidual poate fi vizibil pana la
cateva luni postchirurgical.
Hematoame, congestia nazala, inflamatia gatului si amorteala buzelor si barbiei pot aparea
postchirurgical si se reduc treptat.
Alimentatia imediat postchirurgical - primele 4 saptamani
Imediat postchirurgical alimentatia este doar lichida si este administrata printr-o seringa. Acasa,
datorita blocajului intermaxilar, edemelor si senzatiei de amorteala, alimentatia poate fi mai dificila
pentru primele 2 saptamani. In aceasta perioada, alimentele trebuie sa fie moi. Recomandam
pacientilor sa fie creativi in privinta dietei si sa treaca alimentele prin blender, transformandu-le in
piureuri. Pentru a asigura o alimentatie corespunzatoare recomandam 5-6 mese pe zi.

Dupa indepartarea blocajului intermaxilar si a splintului, se va indica purtarea in continuare a

elasticelor intermaxilare, acestea putand fi indepartate in timpul meselor. Se recomanda insa,
evitarea alimentelor tari, deschiderea gurii realizandu-se treptat. Se indica de asemenea,
realizarea de mai multe ori pe zi a unor exercitii de deschidere progresiva a gurii. Pacientul
trebuie sa mestece tinand cont ca vindecarea definitiva a oaselor se realizeaza abia dupa 8-12
saptamani.
Dupa saptamana 4
Se trece treptat la o masticatie normala. Initial alimentele sunt moi si treptat se introduc alimente
mai tari. Se recomanda portii initial mai mici. Este nevoie de o perioada de 2-3 luni pana cand
muschii se obisnuiesc cu noua pozitie a maxilarelor. In aceasta perioada se recomanda evitarea
alimentelor care necesita un timp indelungat de masticatie.
Igiena
Ca dupa orice rana postchirurgicala, este extrem de important sa se pastreze curate toate zonele
din interiorul cavitatii orale. Dintii trebuie curatati foarte bine ( se pot folosi chiar periute mici
pentru copii si periute interdentare). Dupa fiecare masa se recomanda clatirea gurii cu multa apa.
Dusul bubal poate fi foarte util in aceasta perioada. Clatirea cu apa de gura este indicata de doua
ori pe zi.
Intoarcerea la munca
Este recomandabil sa va luati 2-3 saptamani libere de la slujba sau scoala. Aceasta perioada
poate fi mai lunga sau mai scurta in functie de fiecare caz in parte. Initial, imediat postchirurgical,
pacientul se poate simti mai obosit ca de obicei, dar cu o nutritie buna nivelul de energie revine la
normal.
Atentie:
 Sunt necesare 6-8 saptamani pentru o vindecare completa a oaselor maxilarului si 3-4 luni
pentru recuperarea completa a organismului!
 Daca in perioada de vindecare maxilarele sunt lovite, se pot deplasa si se poate produce o
asimetrie, asa ca FITI ATENTI!
Exercitii fizice
Trebuie rezumate la exercitii usoare imediat cand pacientul se simte pregatit (alergare, inot, etc.).
Trebuie evitate sporturile de contact si sporturile cu mingea.
Sangerarea
Pentru primele 7-10 zile postchirurgical, poate exista o sangerare usoara care se opreste de
obicei in cateva minute. In prima saptamana postchirurgical, in urma operatiei maxilarului
superior, pot aparea urme de sange vechi la nivelul nasului. Se recomanda sa nu suflati nasul
pentru 3-4 saptamani postchirurgical.
Stadiul 3: tratamentul postchirurgical
Tratamentul postchirurgical dureaza aproximativ 6 luni si are drept scop realizarea relatiilor
corespunzatoare intre dinti. Bracketii sunt indepartati de pe dinti de catre ortodont, urmand
faza de contentie.