PARADOXUL IDENTITĂŢII

In memoriam Simona-Elena Bernat

Dorina Kudor
Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” Cluj-Napoca

Abstract
Key-words: identity, philosophical paradox, Theseus`s ship, ikigai,
consciousness, authority.
What can have in common the Greek legend about Theseus, Plutarch`
philosophical paradox about the ship of Theseus , and Japanese ikigai? The
answer is identity, a concept investigated throughout the history of
mankind. The persistence of identity is a subject discussed in philosophy,
religion, psychology, arts and politics, neuroscience, spiritual schools etc. An
investigation through deep ocean of identity leads inevitably to some
essential questions, such as Who am I?, Which is the meaning of life? A
possible answer can indicate a way towards consciousness, ikigai, and the
authenticity of authority. The authority of an identity can be the difference
that can make the difference only when it is unified in the field of a personal
consciousness that can educate primarily itself and only then the others.
Rezumat
Cuvinte- cheie: identitate, paradox filosofic, corabia lui Tezeu, ikigai,
conştiinţă, autoritate.
Ce pot avea în comun legenda grecească despre Tezeu, paradoxul filosofic al
lui Plutarh despre corabia lui Tezeu şi conceptul japonez ikigai? Răspunsul
este identitatea, un concept investigat de-a lungul istoriei umanităţii.
Continuitatea identităţii este un subiect abordat în filosofie, în religie, în
psihologie, în neuroştiinţe, în artă şi politică, în diferite orientări spirituale
etc. O investigaţie în apele adânci ale identităţii duce, în mod inevitabil, la
câteva întrebări esenţiale, precum Cine sunt eu?, Care este sensul vieţii? Un
posibil răspuns poate indica o cale către conştiinţă, ikigai şi autenticitatea
autorităţii. Autoritatea unei identităţi poate fi diferenţa care face diferenţa
numai dacă identitatea este unificată în câmpul u nei conştiinţe individuale
care se poate educa pe sine însăşi, în primul rând, şi, abia apoi, să îi educe
pe alţii.
Pag. 1 din 7
Legenda lui Tezeu
Legenda spune că Tezeu era fiul lui Egeu, regele Atenei, şi al Etrei, fiica lui
Piteu, regele Trezenei. Tezeu este cunoscut în
mitologia greacă ca eroul care l-a ucis pe Minotaur.
Conform legendei, ani la rândul, atenienii trimiteau
sacrificii Minotaurului, o creatură jumătate om şi
jumătate taur, care locuia în labirintul din Knossos.
Într-un an, când Tezeu însuşi era sortit să fie
sacrificat, a reuşit să îl ucidă pe Minotaur şi să iasă din labirint, ajutat fiind
de sabia şi de ghemul dăruite de Ariadna, fiica lui Minos din Creta. Tezeu a
străbătut drumul din Creta la Atena cu o corabie. La plecarea în expediţia
cretană, Egeu îi dăduse însă şi o pânză albă, care trebuia arborată la
întoarcere dacă acţiunea va fi fost încununată de succes Când a ajuns
aproape de coasta Aticii, Tezeu a uitat sfatul părintelui său. Egeu a văzut
pânzele negre şi, crezând că expediţia eşuase şi fiul lui era mort, s-a sinucis,
aruncându-se în marea care de atunci îi poartă numele. După această
tragică întâmplare, Tezeu i-a luat locul tatălui său pe tronul Atenei. Corabia
lui Tezeu a fost păstrată şi conservată mult timp. Când era nevoie să fie
reparată, scândurile au fost înlocuite una câte una.
Paradoxul corăbiei lui Tezeu
Chestiunea corăbiei lui Tezeu, ilustrată de un text vechi al lui Plutarh, apare
în legătură cu identitatea obiectelor artificiale, fabricate
(artefacte); este cazul acelei corăbii construite din
scânduri de lemn, cu care Tezeu naviga între Pireu şi
Delos: ,,Corabia pe care Tezeu se îmbarcase cu
oameni tineri şi care l‐a transportat cu bine avea
treizeci de vâsle: atenienii au conservat‐o timp de o mie de ani. Aceştia
schimbau scândurile care erau prea vechi şi le înlocuiau cu altele, mai solide,
pe care le integrau ansamblului. Astfel, atunci când filosofii pun în discuţie
noțiunea de creştere, exemplul acestei corăbii li se pare controversat: unii
susțin că aceasta rămâne aceeaşi, alții afirmă că nu mai este aceeaşi.”
Dacă presupunem că nava construită cu vechile scânduri mai poate
încă naviga, avem de‐a face cu două corăbii în loc de una singură, care ar fi

Pag. 2 din 7
aparținut personajului Tezeu. Eroul însuşi ar fi avut dificultăți în identificarea
acestora cu originalul.
În sensul obişnuit al cuvântului, un paradox este o afirmaţie care pare să se
contrazică singură sau să contravină bunului-simţ, dar care este probabil
adevărată. Într-un sens mai larg, putem considera că orice concluzie mai
mult sau mai puţin surprinzătoare sau care ne contrazice intuiţia este o
formă de paradox. Filozoful britanic R.M. Sainsbury afirmă că un paradox
este o concluzie aparent inacceptabilă, derivată, printr-un raţionament
acceptabil, din premise aparent acceptabile.
Paradoxul identităţii
De-a lungul istoriei umanităţii, tema identităţii i-a dus pe căutători – artişti,
filosofi, fizicieni, psihologi, biologi etc. - în zonele adânci ale gândirii şi
imaginaţiei, aşa că povestea despre corabia lui Teseu este, probabil,
potrivită pentru a demostra complexitatea unor întrebări precum Cine sunt
eu? Ce mă face pe mine să fiu eu? Care este perenitatea identităţii mele?
Asemena corăbiei lui Tezeu care avea scândurile
mereu schimbate, aşa şi fiinţa umană este în continuă
schimbare încât e dificil să spunem ce îi conferă
identitatea: Un corp mereu schimbător? O minte
mereu curgătoare? Emoţii mereu trecătoare? Roluri şi
acţiuni temporare? O memorie capricioasă mereu?
Aşadar, oamenii au simţit nevoia să ducă cercetarea
în zone mai adânci, căutând elementul care asigură unitate şi consistenţă
fiinţei noastre. Până şi armătura solidă a scheletului adult este reînnoită
complet într-un răstimp de câţiva ani, aşa încât se pare că materialul fiinţei
omeneşti este înlocuit de mai multe ori pe parcursul vieţii, ceea ce ne
situează în situaţia desemnată în filosofie prin „paradoxul lui Tezeu”. Plutarh
povesteşte că atenienii au păstrat câteva secole corabia cu care s-a întors
Tezeu, ancorată în portul Atenei, răstimp în care scândurile ei de origine,
putrezind treptat, au fost înlocuite toate, ceea ce face firească întrebarea
dacă a mai rămas aceeaşi corabie1.

1
Doru Mărgineanu, Suntem cine ne spune memoria că suntem, Revista Cultura, nr. 499 din
15.01. 2015.

Pag. 3 din 7
Raportat la identitatea umană, evident, nu punem în discuţie elementele
exterioare de identificare: nume, vârstă, sex, funcţii etc. deoarece ele sunt
doar semne de recunoaştere exterioară. Ne punem întrebarea cine suntem
deoarece cele mai intime componente ale fiinţei noastre sunt în continuă
schimbare şi curgere. Dimensiunea heraclitiană2 şi cea eleată3 a fiinţei incită
la reflecţie profundă asupra sensului vieţii şi al identităţii fiinţei între
continua curgere şi transformare şi stabilitatea care conferă unicitate,
unitate şi conştiinţa de sine.
În sens psihologic, identitatea este dependentă de imaginea de sine, de
stima de sine și de individualitate. O parte importantă a identității în sens
psihologic este identitatea de gen, deoarece aceasta determină în mod
semnificativ felul în care o persoană se vede pe sine însăși atât ca individ,
cât și ca ființă socială. În psihologia cognitivă, termenul identitate se referă
la capacitatea de introspecție a individului și la conștiința de sine. Psihologii
folosesc cel mai adesea termenul ,,identitate" pentru a desemna unicitatea
unui individ în funcție de idiosincrasiile sale (ansamblu de particularităţi şi
trăsături de caracter proprii fiecărui individ).
Este ore Sinele identic cu Conştiinţa? Sinele este nucleul conştiinţei şi
continuă să existe în somn şi în vise, pe când conştiinţa există doar în starea
de veghe. Sinele dă continuitate şi stabilitate identităţii.
Aşadar identitatea este o corabie a lui Tezeu care are toate scândurile
schimbate, dar care are un Sine invizibil prin care este conştientă de sine şi
de schimbarea sa. Este identitatea conştiinţa, cea care ştie cine sunt eu cel
care mă schimb mereu?
În călătoria sa, individul îşi regăseşte identitatea în sinele său, dincolo de
formele efemere de recunoaştere, iar dezvoltarea personală este o călătorie
conştientă continuă a sinelui ca esenţă fundamentală a fiinţei.

2
Heraclit (n. cca. 535 î.Hr. - d. 475 î.Hr.), filosof grec presocratic care a avut convingerea
că schimbarea este un lucru real și că stabilitatea este iluzorie. Pentru Heraclit, totul este
,,într-un flux", după cum spune aforismul ,,Panta rei", ce-i este atribuit: ,,Totul curge, nimic
nu rămâne neschimbat”. De asemenea a devenit cunoscut pentru că a afirmat: ,,Nici un om
nu poate să intre în apa aceluiași râu de două ori, deoarece nici râul și nici omul nu mai sunt
la fel".
3
Școala eleată sau Școala din Eleea a fost o școală filosofică presocratică din secolul V î.Hr.
Cele mai multe surse îl citează ca întemeiator al școlii pe Parmenide. Pentru eleați nu există
nimic altceva decât Existența (to einai) unică, indivizibilă, nenăscută și nepieritoare,
omogenă, nemișcată și neexpusă dezvoltării și transformării.

Pag. 4 din 7
Identitate şi autoritate
Înainte de a exercita autoritatea asupra altora, e necesară o educare a
propriei identităţi, în aşa fel încât atunci când suntem în ipostaza de a educa
pe alţii, din exterior - copii, elevi, angajaţi etc. – să acţionăm cu
autenticitate. Autenticitatea înseamnă a acţiona cu integritate şi, mai ales, a
fi congruent în ceea ce se gândeşte, se spune, se simte, se face.

Congruenţa este competenţa de a trăi cu integritate în viaţa personală,

profesională şi socială, prin concordanţa între experienţă şi conştientizarea
corectă şi deplină a modului de a fi în relaţie cu sine şi cu ceilalţi. O persoană
are într-adevăr autoritate numai atunci când propria identitate este un tot
unificat, armonios şi congruent, adică este o persoană cu integritate.
Dacă există dizarmonie între ceea este o persoană – identitatea sa profundă
– şi ceea ce spune şi face, autoritatea este resimţită de către ceilalţi ca o
impunere, nu este acceptată şi creează o supunere temporară, fără a-şi
îndeplini misiunea de avea autoritate cu adevărat şi de a contribui la
îndrumarea şi educarea celorlalţi.
Identitate şi scopul vieţii
Ikigai este un concept japonez şi înseamnă scopul pentru care trăieşti [„a
reason for being"]. Fiecare persoană are un scop personal, adică ikigai-ul
lui. Un ikigai este compus din: misiunea personală, vocaţia, profesie,
pasiune.
Prin reprezentarea celor patru componente ale
unui ikigai, se configurează, în mod vizibil, un
model ontologic, referindu-se la dimensiunea
mentală şi spirituală a vieţii.
În acest model ontologic, misunea, vocaţia,
profesia şi pasiunea se întrepătrund într-un
parcurs al vieţii conştient şi congruent.
Iubirea conferă valoare şi sens prin pasiunea cu care îţi îndeplineşti misiunea
personală. Vocaţia este modul în care misunea personală contribuie la
împlinirea nevoii de evoluţie în lume. Atunci când vocaţia şi profesia sunt
aliniate şi armonizate, poţi să faci o muncă pentru care să poţi fi plătit,
recompensat. Profesia făcută cu pasiune dă măsura a cât eşti de bun în ceea

Pag. 5 din 7
ce faci. Ikigai-ul este un model de revelare a potenţialului şi posibilităţilor
individuale.
O persoană poate simţi cu adevărat ikigai-ul său când este anternat în
procesul de autorealizare, plasat de Abraham Maslow în piramida nevoilor
umane pe nivelurile de dezvoltare personală şi desăvârşire/ împlinire,
precum şi sprijinul acordat celorlaţi să se dezvolte.
Bazat pe maturitate personală, ikigai-ul îmseamnă a trăi viaţa cu satisfacţie,
în iubire şi fericire, împreună cu alţii, cu un sentiment al valorii vieţii. Pentru
a găsi ikigai-ul personal, se pot pune următoarele întrebări:
1. Ce îţi place să faci?
2. Este ceea ce faci un lucru folositor celorlalţi? Are lumea nevoie de ceea ce
faci tu?
3. Este ceea ce faci lucrul la care te pricepi cel mai bine?
4. Este ceea ce faci lucrul pentru care eşti plătit?
Răspunsul la cele patru întrebări dă un profund sentiment al sensului şi al
scopului în viaţă, sau, altfel spus, afli cine eşti. Ikigai-ul personal înseamnă
mai mult decât dorinţe şi obiective, ci presupune antrenarea conştientă în
călătoria vieţii, o viziune amplă asupra integrării drumului personal în
peisajul mai amplu al lumii, o viaţă trăită cu sens. Comportamentele care ne
fac să ne simţim ikigai sunt acţiunile naturale şi spontane, şi nu acele
acţiuni care suntem forţaţi sau obligaţi să le facem.
Chiar dacă o persoană traversează perioade mai întunecate, totuşi se poate
simţi ikigai, deoarece are un scop în minte, care-i orientează şi-i dă sens
prezentului. Altfel spus, cunoaşterea şi trăirea ikigai-ului personal dă
răspunsul la întrebarea De ce mă dau jos dimineaţa din pat? Ikigai este o
filosofie de viaţă, este un sentiment al identităţii, este o viaţă trăită cu
iubire, pasiune, pentru a avea performanţe, care contribuie la bunăstarea,
evoluţia şi binele personal şi comun.
Concluzii

Fiecare dintre domeniile cunoaşterii au creat şi continuă să creeze teorii

complexe despre identitate, dar, reflectând la efemeritatea sa, fiinţa umană
mai are încă de căutat răspunsuri. Căutarea identităţii este o călătorie şi o
investigaţie de a găsi esenţa a cine suntem ...

Pag. 6 din 7
Referinţe

1. Adkins, Amy, 2015, Who am I? A philosophical inquiry,

http://ed.ted.com/lessons/who-am-i-a-philosophical-inquiry-amy-
adkins - accesat la data de 14.03.2016.
2. Buettner, Dan, 2010, How to live to be 100+, https://youtu.be/I-
jk9ni4XWk - accesat la data de 14.03.2016.
3. Ferrari, Anna, 2003, Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Ed.
Polirom, Iaşi.
4. Ikigai, https://en.wikipedia.org/wiki/Ikigai - accesat la data de
14.03.2016.
5. Kudor, Dorina, 2016, Do You Know the Reason for Being?,
http://learni.st/users/1233641/boards/133844-do-you-know-the-
reason-for-being- - accesat la data de 14.03.2016.
6. Kudor, Dorina, 2016, 2016, Cine sunt eu? O investigaţie filosofică,
http://ed.ted.com/on/REHFuSOP - accesat la data de 14.03.2016.
7. Mărgineanu, Doru, 2015, Suntem cine ne spune memoria că suntem,
Revista Cultura, nr. 499 din 15.01. 2015.
http://revistacultura.ro/nou/2015/01/suntem-cine-ne-spune-memoria-
ca-suntem/ - accesat la data de 14.03.2016.
8. Oprea, Horia Dumitru, Cine a fost Tezeu, 2013,
https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/06/28/cine-a-fost-tezeu/ -
accesat la data de 14.03.2016.
9. Vezeanu, Ion, 2008, Identitatea, existenţa şi cunoaşterea obiectelor
vagi, Revista de Filosofie Analitică, Volumul II, 1o , Ianuarie-Iunie
2008, pp. 21-37. http://www.srfa.ro/rrfa/pdf/rfa-vol-II-nr-1-ion-
vezeanu.pdf - accesat la data de 14.03.2016.

Pag. 7 din 7