Sunteți pe pagina 1din 22

Legislaţia pentru turism

9. LEGISLAŢIA PENTRU TURISM

Dezvoltarea fără precedent a fenomenului turistic cu întreaga sa cazuistică


motivaţională, cu marea complexitate pe care o oferă patrimoniul turistic natural şi
antropic, apariţia unor forme noi de turism (agroturism, safari) au condus la adoptarea
unei veritabile ofensive, în plan juridic, pentru protecţia mediului înconjurător şi, pe
această bază, pentru inserţia activităţii turistice în medii locale, fără a produce daune
ecologice.
Un turism modern, practicat în oricare loc de pe Terra, trebuie să angajeze buna
credinţă şi responsabilitatea fiecărui individ în raport cu elementele naturale şi
creaţiile geniului uman. A fost necesară, din acest punct de vedere, elaborarea unor
acte normative (convenţii, tratate, acorduri etc.) cu vocaţie internaţională sau locală
prin care comorile cu care natura a hărăzit atât de zbuciumata noastră planetă să fie
protejate, respectate şi valorificate în interesul generaţiilor actuale şi viitoare.

LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU TURISM


Pe plan internaţional se impune activitatea organismelor abilitate, care de
fiecare dată când raporturile dintre om şi mediu, generate de turism, au atins cote
alarmante au intervenit prin forţa de coerciţie a unor acte normative şi organisme
internaţionale şi prin sancţiuni pe măsură.
Se impune, cu deosebire, activitatea legislativă în domeniul ocrotirii,
promovată de UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru învăţământ Ştiinţă şi
Cultură) care, prin adoptarea Convenţiei de la Paris privind patrimoniul mondial
cultural şi natural (1972 - semnată şi ratificată şi de România) şi a Codului de bună
conduită, a creat premisele unor reglementări juridice, aplicabile pe întreaga planetă,
evident, adaptându-le la condiţiile naturale şi sociale economice din fiecare ţară, în
favoarea promovării unui turism durabil, a unui nou „ecosistem" legat direct de
natură.
Fiecare stat participant la Convenţie este obligat să identifice şi să delimiteze
diferitele bunuri situate pe teritoriul său - culturale şi naturale - la care se referă
Convenţia şi să asigure ocrotirea, conservarea, valorificarea şi transmiterea lor
generaţiilor viitoare.
Respectând suveranitatea statului pe teritoriul căruia se află patrimoniul
cultural şi natural, precum şi drepturile reale prevăzute în legislaţia naţională, statele
părţi la Convenţie recunosc că el constituie un patrimoniu universal pentru a cărui
ocrotire trebuie să coopereze întreaga comunitate internaţională.
Ocrotirea mediului înconjurător a devenit, în prezent, o problemă recunoscută
de majoritatea statelor lumii. Au luat fiinţă diferite organizaţii internaţionale: Uniynea
Internaţională pentru Conservarea Naturii (1948), Fondul Mondial pentru Natura
Sălbatică (1961), Programul „Omul şi biosfera" (lansat de UNESCO în 1970) şi
altele.
Aspecte variate ale poluării mediului înconjurător au fost examinate în cadrul
mai multor sesiuni ale Organizaţiilor Naţiunilor Unite, începând cu anul 1968.
Problemele mediului înconjurător constituie astăzi obiectul major al
preocupărilor unor organizaţii specializate ONU.
România, în calitate de membră a Consiliului de Administraţie a Programului
Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător, a Uniunii Internaţionale pentru
Conservarea Naturii, a Comitetului Internaţional pentru Ocrotirea Păsărilor şi având
un reprezentant permanent în Comisia Internaţională a Parcurilor Naţionale, participă
activ la realizarea obligaţiilor ce decurg din programele acestora.
Un rol important în consolidarea preocupărilor privind protecţia mediului l-au
avut cele două conferinţe mondiale de la Stockholm (1972) şi Rio de Janeiro, ultima
desfăşurată sub emblematicul generic „Mediul înconjurător şi dezvoltarea durabilă" şi
care consfinţeşte în articolul 1 al documentului final (Declaraţia de la Rio) că:
„Aşezările umane se află în centrul preocupărilor pentru dezvoltare susţinută. Acestea
sunt îndreptăţite să aibă o viaţă productivă în armonie cu natura".
Pe baza acestor documente, statele (sau grupuri de state) ale lumii şi-au
elaborat o legislaţie proprie privind mediul înconjurător, pornind, desigur, de la
standardele reale ale dezvoltării social-economice.
Unele state „proverbiale" prin rolul şi locul în turismul mondial şi-au elaborat o
legislaţie naţională şi regională pe măsură.
Între documentele juridice cu caracter de recomandare în domeniul turismului,
se cuvine menţionată Carta Organizaţiei Mondiale a Turismului, remarcabilă prin
generozitatea cu care stimulează dezvoltarea acestei activităţi în ţări de pe toate
continentele, indiferent de mărime şi nivelul dezvoltării lor social-economice.
În domeniul competenţelor şi contribuţiilor în legislaţia internaţională pentru
turism sau a unor prevederi referitoare la turism, trebuie menţionate organizaţiile cu
vocaţie pentru turism din sistemul ONU, adică cele comple-mentafe activităţii OMT,
precum:

Legislaţia pentru turism


• Organizaţia Internaţională a Muncii, direct angrenată în formarea
profesională şi angajarea în domeniul turistic;
• Organizaţia Mondială a Sănătăţii, turismul contribuind la menţinerea şi
creşterea stării de sănătate, la care se adaugă răspunderea faţă de riscurile privind
sănătatea şi care decurg din actul călătoriei;
• Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, finanţator important
al investiţiilor turistice în ţările în curs de dezvoltare;
• Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale, în virtutea relaţiei strânse dintre
transportul aerian şi turismul internaţional;
• UNESCO, prin prisma competenţelor în formarea resurselor umane şi a
relaţiilor directe dintre turism şi cultură.
în paralel, Organizaţiile regionale exercită diferite competenţe în domeniul
turismului. Dintre acestea amintim:
• Organizaţia Cooperării şi Dezvoltării Economice (OECD), care grupează de
fapt principalele ţări emiţătoare-receptoare de turism din lume, interesată în
cercetarea problemelor generate de dezvoltarea turismului în ţările cu economie de
piaţă;
• Uniunea Europeană, Organizaţia Statelor Americane, Comunităţile Africane,
Asociaţia Statelor din Sud-Estul Asiatic, Organizaţia pentru Dezvoltarea Turismului
African, Alianţa Turistică a Oceanului Indian ş.a. (Cosmescu, 1998), la care se
adaugă Băncile regionale.
Un loc important revine şi organizaţiilor internaţionale neguvernamentale, care
grupează organismele profesionale, sociale şi ştiinţifice existente în diferite ţări ale
globului şi care favorizează schimburile profesionale şi ştiinţifice, organizarea unor
reuniuni la nivel de experţi sau reprezintă unele categorii socio-profesionale în cadrul
organismelor guvernamentale internaţionale. Intre acestea menţionăm:
• Alianţa Internaţională a Turismului;
• Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor din Turism (FIJET);
• Asociaţia Internaţională a Experţilor Ştiinţifici din Turism (AIEST);
• Asociaţia Internaţională de Hotelărie;
• Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA): •Asociaţia Transportului
Aerian Internaţional;
• Uniunea Internaţională a Organizaţiilor Naţionale a Hotelierilor,
Restaurantelor şi Cofetarilor
• Grupul Uniunilor Naţionale a Agenţiilor de Voiaj din Uniunea
• Asociaţia Internaţională a Circuitelor Turistice (ISTA);
• Federaţia Universală a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj (FUAAV)
• Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Voiaj (WATA);
Această legislaţie multă vreme inexistentă sau foarte elastică a fost bine
consolidată în cursul ultimelor decenii în scopul de a proteja, cu deosebire, zonele
litorale (Legea Litoralului - 1986, Franţa; Legea Coastelor - 1988, Spania) sau de a
dezvolta şi diversifica turismul montan (Legea Muntelui -1985, Franţa) ori stopa
proliferarea imobiliară (patru legi consecutive în Insulele Baleare; Decizia din 1991
asupra munţilor Franţei ş.a.).
Alte izvoare de drept în materie privesc diferite aspecte ale protecţiei mediului
pe arii geografice extinse (Convenţia privind protecţia naturii şi prezervarea vieţii
sălbatice în emisfera vestică - Washington, 1940; Acordul internaţional asupra
pădurilor tropicale - Geneva, 1983) sau mai restrânse, la nivelul unor continente
(Convenţia africană asupra conservării naturii şi resurselor naturale - Alger, 1968), a
altor zone geografice (Convenţia asupra protecţiei naturii în Pacificul de Sud - Apia,
1976) sau grupuri de ţări (Convenţia Benellux în domeniul conservării naturii şi al
protejării peisajelor - Bruxelles, 1982).

LEGISLAŢIA INTERNĂ PENTRU TURISM


În dreptul intern, se pot deosebi două categorii de izvoare care reglementează,
în principal, cele două aspecte de bază ale fenomenului turistic: patrimoniul şi
activitatea procedurală şi organizatorică din turism.
Din prima categorie se disting izvoarele prin care se asigură protecţia juridică a
patrimoniului natural şi antropic al României. Prin lege, statul român recunoaşte
tuturor cetăţenilor săi dreptul la un mediu sănătos, obligaţia „gospodăririi" acestuia
(protecţie, conservare, creare, reconstrucţie) revenind Ministerului Apelor şi
Protecţiei Mediului şi reprezentanţilor săi locali (inspectoratelor judeţene şi al
Municipiului Bucureşti), precum şi tuturor persoanelor fizice şi juridice.
Protejarea patrimoniului turistic, dincolo de aspectele juridice, implică
angajarea actului educaţional ecologic, a conştiinţei fiecărui individ privind respectul
pentru natură şi creaţiile geniului uman.
Procesul educaţional are un rol important nu numai pentru protejarea naturii, ci
şi pentru propria lor siguranţă, deoarece derularea actului turistic în oricare regiune
geografică implică măsuri de siguranţă pentru sine şi, care, eludate, pot avea
consecinţe grave.
Iniţiativele statului român nu lipsesc, Legea 137/1995, a protecţiei mediului
(publicată în „Monitorul Oficial al României", nr. 34, din 30 decembrie 1995),
aducând clarificările necesare şi definind cadrul general al conservării naturii pe baza
principiilor şi elementelor strategice în scopul protejării naturii pe baze durabile.
Aceste principii sunt incluse în art. 3, după cum urmează:
• principiul precauţiei în luarea deciziei;
• principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;
• principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului
natural;
• principiul „poluatorul plăteşte";
• înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav
sănătatea oamenilor;
• crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului;
• utilizarea durabilă;
• menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate;
• crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a
populaţiei la elaborarea şi aplicarea deciziilor;
• dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.

Înainte de apariţia legii, în ţara noastră au existat, încă de timpuriu, preocupări


legislative pentru protecţia naturii şi a elementelor sale valoroase. În anul 1935 a fost
înfiinţat Parcul Naţional Retezat, urmat de înfiinţarea celorlalte: Slătioara, Letea,
Giumalău ş.a.
Şi în ţara noastră există preocupări de declarare a unor zone protejate, încă de
la începutul acestui secol, în prezent, există 586 obiective şi arii protejate (4,8% din
teritoriul ţării), foarte multe situate în zona montană. Dintre acestea, un interes aparte
al deţin parcurile naţionale, care sunt situate, în majoritatea cazurilor, în zona
montană. Lor li se adaugă alte două „foste" parcuri naţionale, declarate în prezent
rezervaţii ale biosferei (Retezat şi Rodna).

Denumirea Judeţul Suprafaţa


(ha)
Retezat Hunedoara 54400
Rodna Maramureş 56700
Domogled-Valea Cernei Caraş-Severin, Mehedinţi, 60 100
Gorj
Cheile Nerei Caraş-Severin 45561
Apuseni Bihor, Alba, Cluj 37900
Bucegi Prahova, Dâmboviţa, 35700
Braşov, Argeş
Semenic - Cheie Caraş-Severin 30400
Carasului
Ceahlău Neamţ 17200
Cozia Vâlcea 17 100
Călimani Suceava 15300
Piatra Craiului Braşov, Argeş 14800
Cheile Bicazului- Harghita, Neamţ 11 600
Hăşmaş
Grădişea de Munte- Hunedoara 1 000
Cioclovina
Porţile de Fier Mehedinţi 423

Rezervaţii ale biosferei şi parcuri naţionale în România


Sursa: Anuarul statistic al României, 2001

Deşi au fost declarate ca atare, aceste zone protejate nu funcţionează în prezent


şi ca rezervaţii ale biosferei sau parcuri naţionale, respectiv activitatea turistică nu se
desfăşoară în interiorul lor după nişte principii ecologice foarte bine precizate.
Doar Rezervaţia Biosferei Retezat a beneficiat de o atenţie deosebită în acest
sens, din partea autorităţilor. De aceea, considerăm că este necesară o abordare a
activităţii de turism în aceste zone din perspectiva dezvoltării durabile, care să aibă în
vedere nu numai fixarea unor principii în acest sens, ci şi organizarea şi derularea
efectivă a turismului în strânsă concordanţă cu protejarea şi dezvoltarea mediului
natural şi socio-uman.
Un al doilea aspect privind legislaţia pentru turism include problemele
procedurale şi ale organizării activităţii de turism în România (clasificarea unităţilor
de turism, acordarea licenţelor şi brevetelor, calificarea personalului, avizarea
investiţiilor, evidenţa şi asigurarea turiştilor în structurile de primire, utilizarea
plajelor, clasificarea mijloacelor de transport, tarife şi preţuri practicate, marketingul
şi dezvoltarea produselor turistice, organizarea agroturismului, privatizarea
activităţilor de turism ş.a.). Nu ne propunem să abordăm în prezenta lucrare
problemele de fond din acest domeniu, multe dintre prevederile legislative având un
caracter tehnic şi, în consecinţă, vom limita prezentarea în anexele finale (1-3) ale
unor acte normative fundamentale şi, respectiv, a unui mic inventar legislativ privind
turismul în România.
În domeniul legislaţiei interne se cuvine menţionată aplicarea riguroasă, cu
deosebire în turismul montan, a cutumei judiciare sau a ceea ce s-a conturat a fi
„legea nescrisă a muntelui şi codrului", după care:
- nici o persoană (turist) rănită nu trebuie abandonată;
- toate elementele naturale de valoare (ştiinţifică, estetică, peisagistică) trebuie
protejate;
- „cine are pădure, acela are în viitor bogăţie";
- „vai de cel care taie un copac din codru şi nu samănă alţii doi în locul lor" ş.a.
Sunt acestea numai câteva dintre zicalele româneşti, rod al înţelepciunii omului
din popor, de a păstra nealterată integritatea mediului înconjurător şi de a proteja pe
cei dornici de a o cunoaşte.

ANEXAI
ORDONANŢA GUVERNULUI ROMÂNIEI Nr.58 din 21 august 1998
Privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism din România
Publicată în„ Monitorul Oficial al României" nr. 309 din 26 august 1998

În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi al art. 1
pct. 14 lit. b) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite
ordonanţe, Guvernul României emite următoarea ordonanţă:
CAPITOLUL I.
Dispoziţii generale
Art. 1
(1) Turismul reprezintă un domeniu prioritar al economiei naţionale.
(2) Organizarea, coordonarea şi dezvoltarea turismului se realizează în
conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe.
Art. 2
În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după
cum urmează:
a) turismul - ramură a economiei naţionale, cu funcţii complexe, ce reuneşte un
ansamblu de bunuri şi servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în
afara mediului lor obişnuit pe o perioadă mai mică de un an şi al căror motiv
principal este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate în interiorul locului
vizitat;
b) resurse turistice - componente ale mediului natural şi antropic, care, prin
calităţile şi specificul lor, sunt recunoscute, înscrise şi valorificate prin turism, în
măsura în care nu sunt supuse unui regim de protecţie integrală;
Resursele turistice pot fi:
- naturale: elemente geomorfologice, de climă, de floră şi de faună, peisaje,
zăcăminte de substanţe minerale şi alţi factori;
- antropice: monumente arheologice, situri arheologice, monumente,
ansambluri şi rezervaţii de arhitectură, monumente şi ansambluri memoriale,
monumente tehnice şi de artă, muzee; elemente de folclor şi artă populară etc.;
c) patrimoniu turistic - resursele turistice şi structurile realizate în scopul
valorificării lor prin activităţi de turism;
d) structură de primire turistică - orice construcţie şi amenajare destinată, prin
proiectare şi execuţie, cazării turiştilor, servirii mesei pentru turişti, agrementului,
transportului special destinat turiştilor, tratamentul balnear pentru turişti, împreună cu
serviciile aferente.
Structurile de primire turistică includ:
- structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică: hoteluri,
hoteluri-apartament, moteluri, vile turistice, cabane, bungalouri, sate de vacanţă,
campinguri, camere de închiriat în locuinţe familiale, nave fluviale şi maritime,
pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice şi alte unităţi cu funcţiuni de cazare
turistică;
- structuri de primire turistică cu funcţiuni de alimentaţie publică: unităţi de
alimentaţie din incinta structurilor de primire cu funcţiuni de cazare, unităţi de
alimentaţie publică situate în staţiuni turistice, precum şi cele administrate de
societăţi comerciale de turism, indiferent de amplasament (restaurante, baruri, unităţi
de tip fast-food, cofetării, patiserii etc.);
- structuri de primire turistică cu funcţiuni de agrement: cluburi, cazinouri, săli
polivalente, instalaţii şi dotări specifice agrementului turistic;
- structuri de primire turistică cu funcţiuni de transport:
1. transport rutier: autocare etc.;
2. transport feroviar: trenuleţe, trenuri cu cremalieră etc.;
3. transport fluvial şi maritim: vapoare etc.;
4. transport pe cablu: telecabine, teleschi etc.;
- structuri de primire turistică cu funcţiuni de tratament balnear: unităţi de
prestări de servicii pentru tratament balnear, componente integrate sau arondate
complexurilor de turism balnear.
Complexuri de turism balnear: clădiri care includ în acelaşi edificiu sau în
edificii legate fizic sau funcţional structurii turistice de primire turistică (de cazare, de
alimentaţie şi de transport balnear, eventual de agrement);
e) zonă turistică - teritoriu caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice,
care poate fi delimitat distinct ca ofertă, organizare şi protecţie turistică;
f) zonă de recreare periurbană - areal situat în teritoriul preorăşenesc, care
beneficiază de un cadru atractiv şi dispune de dotări corespunzătoare pentru
petrecerea timpului liber (în special la sfârşit de săptămână),
g) obiectiv turistic - element al resursei turistice, individualizat şi introdus în
circuitul turistic;
h) punct turistic - obiectiv turistic şi amenajările aferente necesare activităţii de
primire turistică;
i) localitate turistică - aşezare urbană sau rurală cu funcţii turistice dezvoltate
pe baza resurselor specifice de care dispune;
j) staţiune turistică - localitate sau parte a unei localităţi cu funcţii turistice
specifice, în care activităţile economice susţin exclusiv realizarea produsului turistic;
k) funcţia turistică - expresia calitativă şi cantitativă a resurselor turistice şi este
determinată de structura, volumul şi calităţile resurselor;
1) oferta turistică - totalitatea serviciilor prin care este pus în valoare
patrimoniul turistic, prin utilizarea de personal specializat;
m) produs turistic - complex de bunuri materiale şi de servicii, concentrate într-
o activitate specifică şi oferite pachet consumului turistic;
n) pachet de servicii - combinaţie prestabilită a cel puţin două din elementele
următoare: cazare, alimentaţie, transport, tratament balnear, agrement, alte servicii
reprezentând o parte semnificativă din pachet, atunci când sunt vândute sau oferite
spre vânzare la un preţ global şi atunci când aceste prestaţii depăşesc 24 de ore.
CAPITOLUL 2
Patrimoniul turistic
Art. 3
Patrimoniul turistic este constituit din bunuri proprietate publică şi bunuri
proprietate privată şi este valorificat şi protejat în condiţiile legii.
Art. 4
Atestarea, evidenţierea şi monitorizarea valorificării şi protejării patrimoniului
turistic se realizează de către Ministerul Turismului.
Art. 5
(1) Evidenţierea elementelor de patrimoniu se realizează prin înscrierea în
Registrul general al patrimoniului turistic, care se înfiinţează în cadrul Ministerului
Turismului.
(2) Deţinătorii de patrimoniu turistic au obligaţia de a solicita înscrierea
acestuia, prezentând în acest scop documentele necesare.
Art. 6
Atestarea se realizează prin certificatul de patrimoniu turistic, care dă dreptul
proprietarului sau administratorului legal la organizarea exploatării turistice şi îl
obligă la protejareapatrimoniului înscris.
Art.7
Metodologia de înscriere, atestare şi criteriile de evidenţiere a patrimoniului
turistic se elaborează de către Ministerul turismului.
Art. 8
Patrimoniul turistic se valorifică şi se dezvoltă numai pe baza şi în cadrul
Programului anual de dezvoltare a turismului.
Art.9
În scopul stabilirii calităţii de staţiune turistică, Ministerul Turismului
elaborează norme şi criterii specifice de atestare.
Art. 10
Atestarea staţiunilor turistice se face de către Ministerul Turismului, împreună
cu autorităţile administraţiei publice locale, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 11
În scopul protejării şi valorificării resurselor turistice cuprinse în unele zone şi
staţiuni turistice, acestea vor fi declarate zone protejate, conform legii.
Art. 12
Ministerul Turismului avizează documentaţiile de urbanism privind zonele şi
staţiunile turistice, precum şi documentaţiile tehnice privind construcţiile din
domeniul turismului.
Art. 13
Omologarea pârtiilor de schi şi a traseelor turistice se face de către Ministerul
Turismului împreună cu consiliile judeţene sau, după caz, cu Consiliul General al
Municipiului Bucureşti pe raza cărora acestea se află, conform metodologiei
elaborate de Ministerul Turismului.
Art.14
Utilizarea plajei litoralului Mării Negre în scop turistic se face pe baza
normelor de specialitate, elaborate de către Ministerul Turismului şi aprobate prin
hotărâre a Guvernului.

CAPITOLUL 3
Cadrul instituţional
Art. 15
Coordonarea dezvoltării turismului şi controlul activităţii de turism se
realizează de către Ministerul Turismului, ca organ central de specialitate al
administraţiei publice.
Art.16
Organizarea şi atribuţiile Ministerului Turismului se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului.
Art. 17
În subordonarea Ministerului Turismului funcţionează instituţii publice cu
atribuţii în domeniile: autorizare şi control, promovare, formare şi management,
cercetare pentru turism, organizate prin hotărâri ale Guvernului.
Art. 18
Pe lângă ministrul turismului funcţionează Consiliul Consultativ al Turismului,
organism de consultanţă care corelează la nivel naţional Programul anual de
dezvoltare a turismului cu strategiile ramurilor economice implicate în activitatea
turistică.
Art. 19
Componenţa, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Consiliului Consultativ al
Turismului sunt stabilite prin statut, aprobat de ministrul turismului.
Art. 20
Consiliile judeţene şi, respectiv, Consiliul General al Municipiului Bucureşti au
următoarele atribuţii în domeniul turismului:
- inventarierea principalelor resurse turistice;
- elaborarea de propuneri de dezvoltare a turismului, care stau la baza
Programului anual de dezvoltare a turismului;
- participarea la omologarea traseelor turistice şi a pârtiilor de schi;
- contribuirea la creşterea calităţii produselor turistice;
- urmărirea activităţii turistice, în aşa fel încât agenţii economici cu activitate în
domeniul turismului să aibă acces la resursele turistice, cu respectarea normelor de
punere în valoare şi protecţie a acestora.
Art. 21
Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 20, consiliile judeţene şi,
respectiv, Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot crea servicii de
specialitate, potrivit legii.

CAPITOLUL 4
Organizarea activităţii de turism
Art.22
Ministerul Turismului elaborează Strategia de dezvoltare a turismului pe
termen mediu şi lung, precum şi Programul anual de dezvoltare a turismului, care vor
fi aprobate de guvern.
Art. 23
Acţiunile cu caracter turistic, iniţiate la nivel teritorial de către autorităţile
administraţiei publice locale, trebuie să se înscrie în Strategia de dezvoltare a
turismului pe termen mediu şi lung şi să respecte reglementările specifice pentru toate
formele de turism practicate în România.
Art. 24
Agenţii economici din turism sunt obligaţi să folosească pentru servicii care
presupun răspunderi privind protecţia turistului numai personal specializat, potrivit
normelor elaborate de Ministerul Turismului.
Art. 25
Profesiunile specifice activităţilor de turism sunt cele cuprinse în clasificarea
ocupaţiilor din România şi, respectiv, în nomenclatorul de calificare pentru meseriile
şi funcţiile din activităţile hoteliere şi de turism din România.
Art.26
Pregătirea profesională din domeniul activităţilor de turism va fi făcută de
unităţile de învăţământ private sau de stat, autorizate de Ministerul Educaţiei
Naţionale şi de Ministerul Turismului.
Art.27
(1) Persoana fizică care asigură conducerea operativă a unei agenţii de turism
sau a unei structuri de primire turistică trebuie să deţină brevet de turism, prin care i
se atestă capacitatea profesională.
(2) Capacitatea unei agenţii de turism de a efectua servicii de calitate şi în
condiţii de siguranţă pentru turişti se atestă prin licenţă de turism.
Legislaţia pentru turism
(3) Condiţiile de acordare a licenţei şi brevetului de turism se aprobă prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Turismului.
Art. 28
În scopul protecţiei turiştilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor şi a
pachetelor de servicii turistice, precum şi crearea de produse turistice pe teritoriul
României pot fi realizate numai de către agenţii economici din turism autorizaţi şi de
Ministerul Turismului, posesori de licenţe în turism sau de certificat de clasificare,
după caz.
Art.29
Agenţii economici cu activitate de turism au următoarele drepturi:
a) să presteze şi să comercializeze servicii turistice, în condiţiile legii;
b) să primească asistenţa de specialitate şi informaţii generale privind strategia
şi programele de dezvoltare a turismului din partea Ministerului Turismului şi a
instituţiilor din subordinea sa;
c) să fie incluşi, la cerere, în programele de pregătire profesională iniţiate de
Ministerul Turismului;
d) să participe la acţiunile de promovare, naţionale şi internaţionale, şi să fie
incluşi în cataloage, ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei naţionale de servicii
turistice;
e) să beneficieze de facilităţi acordate de stat şi de alte organisme şi organizaţii,
conform prevederilor legale, în scopul stimulării activităţii de turism;
f) să obţină certificatul de clasificare pentru fiecare unitate proprie în care
prestează servicii turistice, corespunzător criteriilor îndeplinite de unitatea respectivă;
g) să obţină reclasificarea unităţilor proprii, ca urmare a îmbunătăţirilor aduse
nivelului de dotare şi calităţii serviciilor;
Art.30
Agenţii economici din turism au următoarele obligaţii:
a) să realizeze servicii turistice la nivelul şi în limitele prevederilor licenţei de
turism, prin care au fost stabiliţi ca prestatori sau comercializatori de servicii turistice,
şi să constituie integral garanţia financiară prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare;
b) să presteze serviciile turistice la nivelul categoriei unităţii respective,
potrivit certificatului de clasificare,
c) să funcţioneze numai cu structuri de primire turistică clasificate;
d) să funcţioneze cu personal brevetat, în conformitate cu reglementările şi
normele de specialitate ale Ministerului Turismului;
e) să afişeze, într-o formă vizibilă şi clară, lista serviciilor şi tarifelor
practicate;
f) să informeze turiştii corect şi adecvat cu privire la serviciile turistice pe care
le prestează;
g) să asigure protecţia turiştilor care utilizează structurile sale de primire
turistice;
h) să protejeze turistul care beneficiază de servicii tip excursii, pe perioada
programului turistic, conform normelor pentru ghizii de turism;
i) să protejeze bunurile turiştilor împotriva deteriorării, furtului şi să asigure
despăgubirea acestora în cazul apariţiei unor prejudicii, conform legii;
j) să realizeze, potrivit prezentei ordonanţe, exploatarea patrimoniului turistic,
asigurând totodată protecţia şi conservarea acestuia şi a mediului înconjurător;
k) să transmită datele statistice, conform sistemului internaţional pentru turism
şi reglementărilor Comisiei Naţionale pentru Statistică;
1) să realizeze publicitatea proprie cu obiectivitate şi respect faţa de resursele
turistice, în scopul protejării calităţii produsului turistic românesc.
Art. 31
(1) Structurile de primire turistică sunt clasificate pe baza normelor elaborate
de Ministerul Turismului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului;
Geografia generală a turismului
(2) Structurile de primire clasificate pentru activitatea de turism nu pot fi
folosite pentru alte destinaţii. Modificarea destinaţiei, parţial sau integral, se poate
face numai după confirmarea acesteia de către organul care a eliberat certificatul de
clasificare.
Art. 32
În vederea corelării, stocării şi difuzării informaţiilor privind piaţa turistică şi a
evaluării activităţii turistice, va funcţiona la nivel naţional sistemul informaţional
pentru turism, care va cuprinde datele şi indicatorii stabiliţi de Ministerul Turismului
şi Comisia Naţională pentru Statistică.
Art. 33
(1) Asigurarea protecţiei şi salvării turiştilor în zonele şi staţiunile turistice
montane şi de litoral se face de către consiliile locale de care aparţin, prin organizarea
de echipe de salvare;
(2) Organizarea echipelor şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor specifice
sunt prevăzute în regulamentul de. funcţionare a echipelor de salvare, elaborat de
către Ministerul Turismului împreună cu Departamentul pentru Administraţie Publică
Locală şi aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(3) Finanţarea activităţii desfăşurate de echipele de salvare se asigură din
bugetele unităţilor administraţiei locale pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea.
Art.34
În zone, staţiuni şi pe trasee turistice, camparea turiştilor este permisă numai în
structuri de campare, dotate conform normelor aprobate de Ministerul Turismului,
sau, în zona montană, în perimetre amenajate în acest scop.
Art.35
(1) în domeniul turismului pot fi create asociaţii şi organizaţii fără scop lucrativ
sau patrimonial, cu caracter profesional, ştiinţific, cultural, religios sau social, care au
rol activ în activităţile desfăşurate de Ministerul Turismului.
(2) Asociaţiile şi organizaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi autorizate de
Ministerul Turismului să presteze servicii turistice pentru membrii lor, exclusiv prin
mijloace proprii.
(3) Asociaţiile şi organizaţiile prevăzute la alin. (1) dobândesc personalitate
juridică, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Turismului.

CAPITOLUL 5
Mijloace financiare şi sprijinul statului
Art. 36
Statul sprijină activitatea de turism prin politici şi mecanisme economico-
financiare şi acţiuni pentru amenajarea şi protecţia patrimoniului turistic.
Art. 37
În scopul protejării activităţii de turism şi al creării bazei de dezvoltare
turistică, înstrăinarea structurilor de primire din cadrul staţiunilor turistice se poate
face cu obligarea noului proprietar la menţinerea obiectului de activitate şi a
funcţiunii structurii de primire turistică.
Art. 38
Zonele şi staţiunile turistice beneficiază de priorităţi pentru:
- realizarea infrastructurii generale necesare dezvoltării turismului;
- acordarea de asistenţă tehnică de specialitate de către Ministerul Turismului
pentru dezvoltarea forţei turistice şi promovarea produsului turistic propriu;
- ameliorarea şi protecţia mediului înconjurător prin măsuri şi programe
speciale, care vizează asigurarea şi încurajarea dezvoltării funcţiei turistice, elaborate
de Ministerul Turismului în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale şi
cu alte organisme interesate.
Art. 39
Statul sprijină şi încurajează libera iniţiativă în domeniul promovării şi
dezvoltării activităţii de turism şi, îndeosebi, în stimularea şi atragerea turiştilor
străini în România, precum şi dezvoltarea activităţii staţiunilor turistice, prin:
- adoptarea unor reglementări specifice privind aplicarea asigurării sociale de
sănătate în domeniul trimiterilor medicale în staţiunile turistice balneare;
- organizarea de acţiuni de promovare turistică, atât pe plan intern, cât prin
birourile de promovare turistică din străinătate;
- concesionarea pe o perioadă de 49 de ani, în condiţiile legii, a unor terenuri
care fac parte din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-
teritoriale, pentru construirea de structuri de primire turistică în zonele stabilite ca
priorităţi prin Programul anual de dezvoltare a turismului.

CAPITOLUL 6
Răspunderi şi sancţiuni
Art. 41
Constituie contravenţii în activitatea turistică prevăzută de prezenta ordonanţă
şi se sancţionează cu amendă între 10 000 000 lei şi 15 000 000 lei următoarele fapte,
dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie
infracţiuni:
a) oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor şi pachetelor de servicii
turistice, precum şi crearea de produse turistice de către agenţi economici neautorizaţi
de către Ministerul Turismului;
b) desfăşurarea activităţii turistice în structuri de primire neclasificate potrivit
dispoziţiilor legale;
c) înscrierea de informaţii nereale în materialele de promovare, pe firmele
structurilor turistice şi ale agenţiilor de turism;
d) refuzul nejustificat de a acorda despăgubiri turiştilor pentru daune provenind
din neasigurarea integrală sau asigurarea la o calitate inferioară a pachetului de
servicii cumpărat;
e) comercializarea serviciilor turistice de către agenţii economici care nu au
constituit integral garanţia financiară care să asigure repatrierea turiştilor şi/sau
rambursarea sumelor plătite de aceştia în caz de incolvabilitate sau faliment.
Art. 42
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către organele de
control ale Ministerului Turismului, ale instituţiilor subordonate, ale Ministerului
Finanţelor şi de organele de poliţie.

CAPITOLUL 7
Dispoziţii finale
Art.43
(1) Prezenta ordonanţă intră în vigoare după 90 de zile de la publicarea ei în
Monitorul Oficial al României.
(2) în termenul prevăzut la alin. (1) Ministerul Turismului va elabora norme
metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanţe, care se vor publica în Monitorul
Oficial al României şi va intra în vigoare o dată cu ordonanţa.
Art.44
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe orice dispoziţii contrare se
abrogă.
ANEXA 2

HOTĂRÂREA GUVERNULUI ROMÂNIEI Nr. 24 din 4 ianuarie 2001


Privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului
Publicată în „ Monitorul Oficial", nr. 16 din 10 ianuarie 2001

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, Guvernul României


adoptă prezenta hotărâre.
Art.1 - Ministerul Turismului se organizează şi funcţionează ca organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea
Guvernului, cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5.
Art.2 - Ministerul Turismului elaborează şi aplică, în baza Programului
Guvernului, politica de turism, ca domeniu prioritar al economiei naţionale.
Art. 3 - în realizarea obiectivelor sale Ministerul Turismului are, în principal,
următoarele atribuţii:
1. elaborează şi supune spre aprobare Guvernului strategia şi politica naţională
în domeniul turismului;
2. aplică şi promovează strategia şi politica naţională în domeniul turismului şi
urmăreşte realizarea acesteia;
3. iniţiază şi promovează acte normative specifice, avizează reglementările
ministerelor sau ale organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, care
au implicaţii şi asupra domeniului său de activitate;
4. reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în
conformitate cu acordurile şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop, şi dezvoltă
relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state, precum şi cu
organisme internaţionale interesate de activitatea de turism;
5. iniţiază şi negociază din împuternicirea Guvernului acorduri, convenţii şi
alte înţelegeri internaţionale sau propune întocmirea formelor de aderare la cele
existente;
6. urmăreşte aplicarea legilor şi a celorlalte acte normative în domeniul
turismului, precum şi armonizarea acestora cu reglementările existente în Uniunea
Europeană;
7. coordonează aplicarea prevederilor legale, inclusiv a convenţiilor şi
acordurilor internaţionale, în funcţie de specificul activităţii şi întreprinde măsuri
pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror încălcări ale acestora;
8. colaborează cu celelalte organe de specialitate aflate în subordinea
Guvernului, cu ministere, cu autorităţi publice locale, cu asociaţii, cu fundaţii şi cu
alte organizaţii neguvernamentale pentru aplicarea şi armonizarea strategiei naţionale
cu reglementările şi strategiile internaţionale în domeniu;
9. coordonează programele de asistenţă tehnică acordate de Uniunea
Europeană, Organizaţia Mondială a Turismului şi de alte organisme internaţionale,
precum şi programul de integrare europeană în domeniul turismului;
10. organizează şi realizează activitatea de promovare turistică a României atât
pe piaţa internă, cât şi pe pieţele externe, prin activităţi specifice birourilor de
promovare şi de informare turistică din ţară şi din străinătate;
11. organizează congrese, colocvii, simpozioane şi alte acţiuni similare, în ţaţă
şi în străinătate, în domeniul turismului;
12. organizează evidenţa, atestarea şi monitorizarea valorificării şi protejării
patrimoniului turistic, conform legii;
13. stabileşte orientarea programelor de cercetare, dezvoltare şi investiţii
publice în turism;
14. constituie şi gestionează Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea
turismului, format din contribuţia agenţilor economici din turism şi din venituri
obţinute din privatizarea societăţilor comerciale din turism, precum şi alte fonduri şi
venituri constituite conform legii;
15. avizează documentaţiile de urbanism privind zonele şi staţiunile turistice,
precum şi documentaţiile privind construcţiile în domeniul turismului, conform legii;
16. coordonează, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, procesul de
instruire din instituţii de învăţământ din domeniul turismului;
17. coordonează, împreună cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale,
programe naţionale şi judeţene de reconversie profesională în meseriile specifice
activităţii turistice,
18. realizează şi gestionează baza de date şi sistemul informaţional în domeniul
turismului, participând la sistemul informaţional naţional şi internaţional;
19 elaborează strategia de privatizare a societăţilor comerciale din turism, ca
parte componentă a strategiei de dezvoltare a turismului pe termen mediu şi lung, pe
care o supune spre aprobare Guvernului;
20. efectuează procesul de privatizare a societăţilor comerciale cu profil de
turism;
21 iniţiază şi propune Guvernului proiecte de acte normative pentru deblocarea
şi accelerarea procesului de privatizare în turism;
22 autorizează agenţii economici şi personalul de specialitate din turism,
respectiv licenţierea agenţilor de turism, clasificarea structurilor de primire turistice,
brevetarea personalului de specialitate; taxele percepute pentru aceste activităţi se fac
venituri la Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului;
23. efectuează controlul calităţii serviciilor de turism;
24. verifică agenţii economici cu privire la constituirea şi virarea contribuţiei la
Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului, precum şi alte fonduri, în
condiţiile legii;
25. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru
domeniul său de activitate.
Art. 4 - (1) Structura organizatorică a Ministerului Turismului este prevăzută
în anexă, în cadrul acesteia, prin ordin al ministrului turismului pot fi organizate
servicii, birouri şi oficii.
(2) Atribuţiile şi sarcinile compartimentelor din aparatul propriu al Ministerului
Turismului se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin
ordin al ministrului turismului.
(3) Numărul maxim de posturi este de 143, exclusiv demnitarii şi posturile
aferente cabinetelor acestora, din care 20 la birourile de promovare turistică în
străinătate.
(4) încadrarea în numărul de posturi aprobat se face în termen de 45 de zile de
la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(5) în cadrul numărului de posturi aprobat Ministerul Turismului organizează
reprezentanţe teritoriale ale căror atribuţii sunt stabilite prin ordin al ministrului.
(6) Prefecturile, cu sprijinul consiliilor judeţene şi al consiliilor locale, vor
asigura spaţiul şi condiţiile corespunzătoare de desfăşurare a activităţilor
reprezentanţelor teritoriale.
(7) Activitatea reprezentanţelor teritoriale se poate desfăşura, în mod
excepţional, şi în spaţii închiriate în condiţiile legii, cu suportarea cheltuielilor de
către Ministerul Turismului.
Art.5 - (1) Conducerea ministerului turismului este exercitată de ministru,
ajutat de 2 secretari de stat.
(2) Ministrul turismului reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte
autorităţi publice, cu persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în
justiţie.
(3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul turismului emite ordine şi
instrucţiuni, în condiţiile Ijegii.
Art. 6 - (1) Ministrul turismului îndeplineşte următoarele atribuţii generale:
a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor şi a hotărârilor
Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor
de autoritate şi a principiului autonomiei administraţiei publice locale, a instituţiilor
publice şi a agenţilor economici;
b) coordonează iniţierea şi avizarea proiectelor de legi, ordonanţe, hotărâri ale
Guvernului, în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern;
c) acţionează pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului, integrată celei
de dezvoltare economico-socială a Guvernului;
d) coordonează fundamentarea şi elaborarea de propuneri pentru bugetul anual,
pe care le înaintează Guvernului;
e) urmăreşte proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului, în
baza bugetului aprobat;
f) reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în
conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte
înţelegeri stabilite în acest scop, şi dezvoltă relaţii de colaborare c.u organe şi
organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează
domeniul lor de activitate;
g) iniţiază şi negociază, din împuternicirea Preşedintelui României sau a
Guvernului, în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri
internaţionale sau propune întocmirea formelor de aderare la cele existente;
h) urmăreşte şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale
la care România este parte şi ia măsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea
integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale;
i) coordonează şi urmăreşte elaborarea şi implementarea de politici şi strategii
în domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;
j) coordonează avizarea, în condiţiile legii, a înfiinţării organismelor
neguvernamentale şi cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost
create;
k) colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea
pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor;
1) coordonează editarea publicaţiilor de specialitate şi informare.
(2) Ministrul turismului îndeplineşte şi orice alte atribuţii prevăzute de lege sau
încredinţate de primul-ministru.
Art. 7 - (1) Ministrul turismului conduce aparatul propriu al Ministerului
Turismului, numeşte şi eliberează din funcţie personalul acestuia, în condiţiile legii.
(2) Ministrul este ordonator principal de credite bugetare.
Art. 8 - Secretarii de stat exercită atribuţiile stabilite de ministrul turismului.
Art. 9 - în cazul în care ministrul turismului, din diferite motive, nu îşi poate
exercita atribuţiile, secretarul de stat desemnat de acesta exercită respectivele
atribuţii, înştiinţându-1 pe primul-ministru despre aceasta.
Art. 10 - (1) Secretarul general al Ministerului Turismului este funcţionar
public de carieră, numit prin concurs sau examen, pe criterii de profesionalism.
Aceasta asigură stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi
realizarea legăturilor funcţionale dintre structurile ministerului.
(2) Principalele atribuţii şi responsabilităţi ale secretarului general sunt:
a) coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter
funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi
conducătorii tuturor compartimentelor din cadrul ministerului şi al unităţilor
subordonate;
b) conlucrează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului
General al Guvernului, cu secretarii generali din celelalte ministere, precum şi cu
secretarii judeţelor şi cu secretarii generali ai prefecturilor, în probleme de interes
comun;
c) primeşte şi transmite ministerelor spre avizare proiectele de acte normative;
d) transmite Secretariatului General al Guvernului proiecte de acte normative
iniţiate de minister, pentru a fi discutate în şedinţă a Guvernului;
e) urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative aprobate de Guvern, care
au fost iniţiate de minister;
f) monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice, prevăzute de
reglementările legale în vigoare;
g) coordonează întregul personal al ministerului, activitatea de elaborare a
politicilor de personal şi principiile directoare pentru managementul de personal din
cadrul compartimentelor.
(3) Secretarul general al Ministerului Turismului poate îndeplini şi alte
însărcinări prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului ori
încredinţate de ministru.
Art. 11 - (1) Pe lângă ministrul turismului funcţionează, ca organ consultativ,
Colegiul ministerului.
(2) Componenţa şi regulamentul de funcţionare ale Colegiului ministerului se
aprobă prin ordin al ministrului turismului.
(3) Colegiul se întruneşte, la cererea şi sub preşedinţia ministrului turismului,
pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerului.
Art. 12 - (1) în subordinea sau în coordonarea Ministerului Turismului
funcţionează, potrivit anexei, următoarele persoane juridice:
- Centrul Naţional de învăţământ Turistic, denumit în continuare C.N.I.T.
-: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, denumit în continuare
I.N. C.D. T.
(2) C.N.I.T. este instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea
Ministerului Turismului, având sediul în municipiul Bucureşti, Str. Poligrafiei, nr. 3-
5, sectorul l.
(3) I.N.C.D.T. este persoană juridică română, în coordonarea Ministerului
Turismului, cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Poligrafiei, nr. 3-5, sectorul 1.
I.N.C.D.T. are ca obiect principal de activitate efectuarea de cercetări fundamentale şi
aplicative, de interes public şi naţional, care privesc dezvoltarea şi promovarea
turismului românesc.
Art. 13 - Structura organizatorică a instituţiilor publice aflate în subordinea sau
în coordonarea Ministerului Turismului se aprobă prin ordin al ministrului.
Art. 14 - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Autoritatea Naţională
pentru Turism, Oficiul de Autorizare şi Control în Turism, Oficiul de Promovare a
Turismului îşi încetează activitatea
Art. 15 - (1) Activul şi pasivul instituţiilor prevăzute la art. 14 se preiau de
către Ministerul Turismului.
(2) Disponibilităţile băneşti aflate în sold, în contul Oficiului de Autorizare şi
control în Turism şi, respectiv, în contul Oficiului de Promovarea Turismului, care îşi
încetează activitatea, se varsă în bugetul de stat.
Art. 16 - Personalul instituţiilor prevăzute la art. 14 se preia, pe bază de
concurs sau examen, de către Ministerul Turismului.
Art. 17 - Ministerul Turismului are în dotare un număr de autoturisme stabilit
potrivit normelor legale în vigoare.
Art. 18 - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 19 - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea
Guvernului nr. 972/1988 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale
pentru Turism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 31
decembrie 1998, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

Colegiul Ministerului
Oficiciul Juridic
Cabinet Ministru
Ministru
Secretar de Stat pentru Relaţii cu Parlamentul
Cabinet Secretar de Stat
Purtător de Cuvânt şi Relaţii Mass-media
Consilier Diplomatic
Corpul de Control şi Audit al Ministrului
Secretar General
Secretar de Stat cu Integrarea Europeană şi Relaţii Externe
Direcţia Generală Economică, Administrativă şi Resurse Umane
Cabinet Secretar de Stat

ORGANIGRAMA MINISTERULUI TURISMULUI


INSTITUŢIILE PUBLICE care funcţionează în subordinea sau în coordonarea
Ministerului Turismului
Nr. crt. Denumirea instituţiei publice
Sursa de finanţare
1. Centrul Naţional de învăţământ turistic (C.N.I.T)
(cu personalitate juridică care îşi desfăşoară activitatea prin baza de aplicaţie*)
— în subordinea Ministerului Turismului
2. Institutul Naţioanl de Cercetare-Dezvoltare în Turism (I.N.C.D.T)
— în subordinea Ministerului Turismului
* Baza de aplicaţie este formată din Hotel „Parc" şi baza de agrement. Baza de
învăţământ este formată din săli de clasă şi laboratoare de instruire.
- venituri proprii
- venituri proprii

Legislaţia privitoare la activitatea turistică în perioada 1990-2002 (15


august)

1. Ord. MCT nr. 61/1991 - privind normele de clasificare a unităţilor hoteliere


şi de alimentaţie pentru turism
2. Ord. MCT nr. 87/1992 - cu privire la aprobarea normelor privind clasificarea
pe categorii de încadrare a unităţilor de cazare turistică şi alimentaţie publică
3. HG nr. 796/1992 - privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Turismului
4. Ord. MT 185/1993 - Normele privind constituirea şi utilizarea garanţiei
financiare pentru agenţiile de turism
5. HG nr. 634/1994 - privind acordarea licenţelor şi brevetelor de turism
6. Ord. MT nr. 207/1994 - pentru aprobarea normelor metodologice privind
acordarea licenţelor şi brevetelor de turism
7. Ord. MT nr. 20/1995 - pentru aprobarea normelor şi criteriilor minime
privind clasificarea pensiunilor şi fermelor agroturistice
8. Ord.MT nr 56/1995 - privind aprobarea normelor metodologice privind
clasificarea pe stele şi categorii a structurilor de primire turistice
9. Ord. MT nr. 87/1995 - modificarea normelor metodologice privind acordarea
licenţelor şi brevetelor de turism
10. Ord. MT nr. 103/1995 - pentru aprobarea metodologiei privind organizarea
şi desfăşurarea cursurilor de calificare profesională în meseriile de bază din
activitatea hotelieră şi de turism
11. HG nr. 114/1995 - privind clasificarea pe stele şi categorii a structurilor de
primire turistice
12. HG nr. 114/1996 - privind aprobarea metodologiei de avizare a
documentaţiei de urbanism privind zone şi staţiuni turistice şi a documentaţiei tehnice
privind construcţii în domeniul turismului
13. HG nr. 41/1996 - privind aprobarea normelor metodologice cu privire la
accesul, evidenţa şi asigurarea securităţii turiştilor în structurile de primire turistică
14. HG nr. 77/1996 -pentru aprobarea normelor privind atestarea staţiunilor
turistice
15. HG nr. 78/1996 - privind.atestarea şi utilizarea ghizilor de turism
16. HG nr. 107/1996 - pentru aprobarea normelor privind utilizarea plajei
litoralului Mării Negre
17. HG nr.80/1996 - pentru aprobarea normelor privind amenajarea,
omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement
18. HG nr. 1269/1966 - pentru aprobarea normelor privind prevenirea
accidentelor turistice şi organizarea activităţii de salvare în munţi
19. Ord. 254/1985/1996 -pentru aprobarea normelor metodologice privind
clasificarea autocarelor utilizate pentru transporturi turistice în trafic intern şi
internaţional
20. Ord. MT nr. 188/1996 - pentru aprobarea cuantumului garanţiei financiare
aferente anului 1997 pe care agenţii economici trebuie să o constituie în vederea
licenţei şi funcţionării agenţilor de turism
21 HG nr. 58/1997 - privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Turismului
22. HG nr .208/1997 - pentru modificarea HG nr. 52/1997
23. HG nr.60/1997 - privind clasificarea structurilor de primire turistice
24 HG nr. 811/41997 - pentru modificarea şi completarea normelor privind
prevenirea accidentelor turistice şi organizarea activităţilor de salvare în munţi,
aprobate prin HG nr. 1269/1996
25. Ord. MT nr. 16/1997 - pentru aprobarea politicii tarifare în structurile de
primire turistice
26. Ord. nr. 16/1997 - pentru modificarea normelor metodologice privind
clasificarea autocarelor utilizate pentru transporturi turistice în trafic intern şi
internaţional şi pentru transporturi publice de persoane în trafic internaţional
27. OG nr. 63/1997 - privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea
turismului rural
28. OG nr. 8/1998 - privind constituirea fondului special pentru promovarea şi
dezvoltarea turismului
29. Ord. MT nr. 10/1998 - pentru aprobarea normelor metodologice privind
selecţionarea, şcolarizarea, atestarea şi atribuţiile ghizilor de turism
30. HG nr. 513/1988 - privind activitatea de comercializare a serviciilor
turistice şi de acordare a brevetelor şi licenţelor de turism
31. Ord. MT nr. 125/1998 - pentru aprobarea normelor metodologice privind
activitatea de comercializare a serviciilor turistice şi de acordare a brevetelor şi
licenţelor de turism
32. OG nr. 43/1998 - pentru modificarea şi completarea OG nr. 8/1998 privind
constituirea Fondului Special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului
33. OG nr. 58/1998 - privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism
din România
34. HG nr. 511/1998 - pentru aprobarea normelor metodologice privind
constituirea şi utilizarea Fondului Special pentru promovarea şi dezvoltarea
turismului
35. HG nr. 706/1998 - privind aprobarea programului special de promovarea
turistică „Eclipsa totală de soare" 1999
36. HG nr. 972/1998 - privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale
pentru Turism
37. HG nr. 866/1988 - privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare şi
Dezvoltare în Turism, Bucureşti
38. OG nr. 57/1998 - privind aprobarea participării Ministerului Turismului la
Comisia Europeană de Turism şi la Asociaţia de Promovare Turistică Internaţională -
„Die Donau"
39. HG nr. 7121/1999 - pentru modificarea şi completarea normelor
metodologice privind constituirea şi utilizarea Fondului Special pentru promovarea
şi dezvoltarea turismului, aprobate prin HG nr. 511/1998
40. HG nr. 294/1999 - pentru aprobarea Programului de marketing şi
promovare turistică şi a Programului de dezvoltare a produselor turistice pentru anul
1999
41. OG nr. 107/1999 - privind activitatea de comercializare a pachetelor de
servicii turistice
42. Ord. PANT nr. 6/1999 - pentru aprobarea normelor metodologice şi a
criteriilor privind clasificarea structurilor de primire turistice
43. Legea nr. 11/2000 - pentru aprobarea OG nr.5/1998 privind aprobarea
participării MT la Comisia Europeană de Turism şi la Asociaţia de Promovare
Turistică Internaţională „Die Donau"
44. HG nr. 511/2001 - privind unele măsuri de organizare a activităţii de
agrement în staţiunile turistice
45. HG nr. 805/2001 - privind unele măsuri de informare asupra tarifelor
maximale pentru serviciile de cazare în structurile de primire turistice cu funcţiuni de
cazare turistică la turismul neorganizat
46. HG nr. 436/2001 - pentru aprobarea strategiei privind privatizarea
societăţilor comerciale din turism
47. HG nr. 24/2001 - privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Turismului
48. HG nr. 238/2001 - privind condiţiile de acordare a licenţei şi brevetului de
turism
49. HG nr. 237/2001 - pentru aprobarea normelor cu privire la accesul,
evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice
50. HG nr. 305/2001 privind atestarea şi utilizarea ghizilor de turism
51. HG nr. 60/2002 - pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al
Ministerului Turismului privind activitatea de privatizare pe anul 2002
52. Ord MT nr. 202/2002 - privind constituirea Compartimentului pentru relaţii
cu publicul în cadrul Ministerului Turismului
53. Ord. MT nr. 203/2002 - privind preschimbarea certificatelor de clasificare
şi/sau a licenţelor de turism
54. HG nr. 433/2002 - privind stabilirea condiţiilor de punere în funcţiune a
instalaţiilor de transport pe cablu pentru persoane
Cf. Gabriela Stănciulescu, 2002, cu actualizări (B. Negoescu - 2002)