Prof.

Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

COLEGIUL NAȚIONAL „ZINCA GOLESCU”, PITEȘTI

CATEDRA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

- clasa a X-a -

ÎNDRUMĂTOR METODICO-ȘTIINȚIFIC
PENTRU ELEVII DE LICEU

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE – BASMUL CULT

Umanizarea fantasticului în „Povestea lui Harap-Alb”
de Ion Creangă

Prof. dr. HIU ION-VALERIU

- PITEȘTI –
2019
1
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

„De învățat înveți multe și de la toți.

Dar profesor nu e decât cel care te învață să înveți.”
(Constantin Noica, Carte de înțelepciune)

ION CREANGĂ - 1837? (1839) - 1889

„Iubite cetitoriu, multe prostii ăi fi cetit de când eşti. Ceteşte, rogu-te, şi ceteşte şi, unde-i vede că
nu-ţi vin la socoteală, ie pana în mână şi dă şi tu altceva mai bun la iveală, căci eu atâta m-am piceput şi
atâta am făcut”.
(Ion Creangă, „Prefaţă la Poveştile mele”)

2
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

CUPRINS
Programa unității de învățare – basmul cult „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă (competențe generale,
valori și atitudini, obiective, competențe specifice, recomandări și bibliografie)__________________________p.6

Planificarea conținuturilor de învățare__________________________________________________________p.10

INTRO: Basmul cult, fantastic – „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă (date despre autor și operă)___p.13
a). Ion Creangă - scriitor cult cu un tonus vital propriu ce gândește mitic și epic – o conștiință artistică rațională și
spontană____________________________________________________________________________________________p.13
b). Basmul „Povestea lui Harap-Alb” - operă rapsodică „ca sens al vieții și al valorilor artistice durabile” (viziunea
realistă asupra existenței umane)_________________________________________________________________________p.13
1. Încadrarea basmului în contextul literaturii române (într-o anumită perioadă istorico-literară, într-un
anumit gen și specie literară, într-un curent literar/cultural și într-o orientare tematică)_____________________p.13
a). „Povestea lui Harap-Alb” - basm cult din categoria fabulosului și fantasticului epic tipic național___________p.13
b). „Povestea lui Harap-Alb” – basm fantastic (umanizarea fantasticului prin evocarea permanentă a lumii țărănești
autentice și prelungirea acestuia în sistemul de referință al realismului – elementele realiste, umaniste și clasice și caracterul de
bildungsroman al basmului)_____________________________________________________________________________p.13
c). „Povestea lui Harap-Alb” – basm cult (reflectarea viziunii despre lume a povestitorului prin individualizarea și
caracterizarea prin limbaj a personajelor, prin omniprezența jovialității și erudiția paremiologică, prin originalitatea stilului și
prin universul tematic – istoria unei probe de curaj ce dezvăluie idealul de dreptate și adevăr)_________________________p.14
2. Elementele discursului narativ (semnificative pentru ilustrarea temei și viziunii despre lume)_________p.14
a). Structura narativă clasică de factură clasicist-folclorică a basmului după schema unui roman cavaleresc
medieval (tipul de narațiune, naratorul, perspectiva și viziunea narativă, tipul de focalizare, procedeul triplicării și supralicitării
triplicării, planul narativ și linearitatea cronologică și armonisoasă a acțiunii)______________________________________p.14
b). Titlul, tema și motivele basmului (caracterul de bildungsroman al basmului: parcurgerea unei aventuri eroice
imaginare pentru dobândirea unor valori morale și etice)______________________________________________________p.15
c). Relația de simetrie dintre incipit-final (stereotipia, opoziția simetrică și parcursul ciclic, spiralat-ascendent, simbolic
de la echilibrul unei lumi la echilibrul unei alte lumi, aflată într-o continuă sărbătoare mitică – rolul formulelor tipice ale
basmului)___________________________________________________________________________________________p.16
d). Valențele simbolice ale coordonatelor spațio-temporale: timpul fabulos, nedeterminat, mitic, ancestral (micșorarea
distanței dintre timpul narațiunii și timpul evenimentelor ieșite temporar din sfera miticului) și spațiul vag conturat, imaginar,
nesfârșit, nedeterminat, sociologic (acțiunea se desfășoară în trei împărății ce mărginesc pământul) ca spațiu convențional al
probelor, un spațiu al devenirii spirituale în care domnește haosul, un spațiu al innacesibilității și singurătății cu o dimensiune
cosmică de vocație mitică_______________________________________________________________________________p.16
3. Tema și viziunea despre lume (particularități textuale – basmul dezvoltă o temă inițiatică și o
problematică morală)_________________________________________________________________________p.17
a). Umanizarea lumii fantastice din perspectiva temei basmului: basmul propune o lume umanizată, primitivă, căzută
în haos și regenerată virtual, în care voința omului nu cunoaște limite și în care nu există contrarii care să nu poată fi rezolvate
(elementelele miraculoase și fabuloase și semnificația motivelor și simbolurilor literare)_____________________________p.17
b). Lumea basmului din perspectiva particularizării, tipizării și prezentării valorilor simbolice și etice ale
personajelor (semnificația numelor ca înfățișări ale binelui și răului, tehnicile narative de ironizare, caricaturizare și
zoomorfizare, rolurile și funcțiile narative ale personajelor)____________________________________________________p.18
c). Lumea basmului și traseul devenirii spirituale (împărătești) a eroului (eroul ca „întruchipare a omului de soi”
care învață din greșeli și progresează și traseul devenirii împărătești (cele trei etape ale inițierii ca lecții fundamentale de „viață
rurală autentică”)_____________________________________________________________________________________p.19
- prima etapă (preinițiatică) – o adevărată lecție de autocunoaștere despre valorile autentic-umaniste ale
vredniciei, bunătății, milosteniei, cinstei, iubirii, curajului, nobleței sufletești, atenței, răbdării, demnității, responsabilității,
libertății, bunei-cuviințe și cunoașterii de oameni, dar și despre câmpul non-valoric al infatuării, superficialității,
autosuficienței, naivității, îndoielilor, concentrării asupra sinelui, iresponsabilității și a situării eronate sub semnul norocului
(eroul se află în ipostaza de neinițiat) și presupune o stare de echilibru, o primă lipsă de ordin familial și social,
introducerea unui criteriu valoric eliminatoriu (vrednicia), trecerea unei probe (proba curajului) și rostirea interdicției (de
a se feri „de omul roș și de omul spân, că sunt foarte șugubeți”)________________________________________________p.19

3
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
- a doua etapă (inițiatică) – o adevărată lecție de cunoaștere, de experiență de viață pentru o devenire
împărătească ce presupune cunoașterea răului sub forma celor trei ipostaze ale sale (falsa umilință, lauda și lingușirea),
încălcarea interdicției tatălui, iscodirea, divulgarea și sancționarea naivității, retrasarea proiectului existențial prin parcurgerea
unui traseu al umilinței și slăbiciunii firii umane ce evidențiază faptul că binele și răul sunt date pentru desăvârșirea sinelui
(eroul se află în ipostaza de novice, primește un nume – Harap-Alb și este supus unei inițieri ireversibile prin labirintul
cunoașterii alchimiei răului ce presupune parcurgerea unui traseu cu denivelări tensionate - perspicacitate, destoinicie și credință
cavalerească - prin trecerea a trei probe: aducerea salăților din Grădina Ursului - reușita nu este dată celor slabi; tăierea
capului cerbului – lecția despre suferință și aducerea fetei împăratului Roș – casa de aramă încinsă, ospățul pantagruelic,
alegerea semințelor de mac din nisip, fuga nocturnă și găsirea fetei de împărat metamorfozată în pasăre, identificarea fetei
împăratului Roș, care avea o sosie, întrecerea calului lui Harap-Alb cu turturica fetei de împărat, care aduce „trei smicele de
măr dulce, apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete” - ce pune în evidență puterea prieteniei și a respectării
jurământului până la moarte)___________________________________________________________________________p.21
- a treia etapă (a confirmării, a maturizării spirituale și a devenirii împărătești) – este realizată prin
lichidarea lipsei, prin acţiunea reparatorie împortiva înşelătoriei spânului, a victoriei adevărului asupra imposturii, a
spiritului și inteligenței asupra instinctualității și voinței oarbe de a trăi, a demascării și pedepsirii răufăcătorului, a morții și
învierii eroului, a nunții și schimbării statutului social ce confirmă maturizarea: acum încep să cadă măştile şi se instaurează
ordinea şi sensul lumii prin încercarea de a cuceri eternitatea (eroul se află în ipostază împărătească - „cel mai iubit, slăvit și
puternic împărat de pe fața pământului”)__________________________________________________________________p.24
d). Lumea basmului din perspectiva înțelepciunii populare și a umorului: descrierea pitorescului, sensibilității,
omeniei și înțelepciunii lumii tradiționale prin mărcile oralității și mijloacele lingvistice și gramaticale de realizare a umorului
(creația lui Ion Creangă a fost concepută pentru a produce veselie prin sarcasm și ironie, bună-dispoziție prin plăcerea zicerii și
pentru a exprima vitalitatea umană prin complexitatea caracterizării pitorești și prin scene comice, porecle și expresii populare,
fapt ce relevă viziunea carnavalescă a lumii ce descrie înțelepciunea populară ca o „jovialitate dezlănțuită” și ca un
„spectacol al cuvintelor bine alese”)______________________________________________________________________p.25
4. Particularitățile de construcție ale unui personaj (caracterizarea protagonistului)_______________p.27
a). Încadrarea personajului în contextul operei (într-o anumită tipologie), explicarea antroponimului și precizarea
construcției personajului după schema realistă a inițierii basmului nuvelistic (flăcăul supus inițierii ce parcurge un drum al
maturizării spirituale și se înscrie în codul civilizației țărănești)_________________________________________________p.27
b). Prezentarea statului social, psihologic și moral al personajului în situația inițială (în etapa preinițiatică – lecția de
autocunoaștere) prin raportare la valorile umane însăcute și dobândite și prin raportare la trasarea proiectului existențial al
devenirii împărătești (bătrâna gârbovă ca mentor) și la configurarea viitorului conflict al basmului (interdicția tatălui, aflat în
ipostaza de mentor – lecția de autocunoaștere)______________________________________________________________p.28
c). Prezentarea particularităților de construcție a personajului pe tot parcursul acțiunii basmului (în etapa inițiatică
– perioada de noviciat), utilizând cel puțin două modalități de caracterizare, prin referire la semnificațiile celor trei probe
(adevărate lecții de viață) la care este supus protagonistul (relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două
episoade/sevențe narative/situații semnificative/citate comentate: secvența întâlnirii spânului, secvența coborârii în fântână,
trecerea celor trei probe etc.)____________________________________________________________________________p.28
d). Prezentarea modificării statutului social, moral și psihologic al personajului din situația finală (etapa
confirmării, a maturizării spirituale și a glorificării eroului), prin evidențierea principalelor lui trăsături dobândite după
încheierea traseului inițiatic_____________________________________________________________________________p.30
5. Relația dintre două personaje (dintre protagonist și antagonist)________________________________p.30
a). Încadrarea celor două personaje în contextul operei (într-o anumită tipologie), explicarea antroponimelor și
precizarea construcției lor după schema narativă a inițierii: fundamentarea paradigmei mentor-învăţăcel pe întreaga
istorie a devenirii (nevoia unui parcurs spiritual, în urma căruia cel iniţiat capătă acces la cunoaşterea lumii şi la descoperirea
sinelui) și evidențierea raportului dintre bine și rău (dintre lumină și întuneric, adevăr și minciună) în relația dintre inițiator și
neinițiat_____________________________________________________________________________________________p.30
b). Prezentarea relației dintre protagonist și antagonist în situația inițială prin menționarea statutului social, moral
și psihologic în care se încadrează cele două personaje (secvența întâlnirii cu omul spân), prin raportare la sistemul autentic de
valori umane, așa cum reiese din înțelepciunea populară (întâlnirea dintre naivitate și viclenia cea peste măsură: lecția despre
lingușire, umilință, falsa hărnicie și prefăcuta modestie)______________________________________________________p.31
c). Prezentarea relației dintre protagonist și antagonist prin raportare la evoluția conflictului basmului și la
evidențierea particularităților de construcție ale personajelor prin raportare la retrasarea proiectului existențial al devenirii
împărătești al mezinului craiului (relația dintre personaje, prin raportare la două secvențe narative diferite – secvența supunerii
prin vicleșug de la fântână – lecția despre sinceritate și prefăcătorie, secvența sosirii la curtea împăratului Verde și secvența
ospățului împărătesc – „bunătatea nu are de-a face cu răutatea”, probele inițiatice și traseul umilinței ca lecții fundamentale de
viață rurală autentică), utilizând cel puțin două modalități de caracterizare, în urma căruia trebuie subliniată opoziția dintre

4
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
bine și rău, naivitate-viclenie, om de onoare-om ticălos, om de origine nobilă-om comun, cinste-rușine (caracterul spânului
și caracterul lui Harap-Alb)_____________________________________________________________________________p.31
d). Prezentarea relației dintre protagonist și antagonist în situația finală prin raportarea la modificarea statutului
social, moral și psihologic a personajelor (raportul dintre bine și rău se schimbă și intră în firescul vieții, prin demascarea și
uciderea răufăcătorului și dezlegarea de sub jurământ prin moartea și învierea inițiatică a eroului) și prin reliefarea sensului
didactic al basmului___________________________________________________________________________________p.33

6. Exprimarea concluzivă a unui punct de vedere despre lumea (personajele) basmului____________p.34

- viziunea artistică a autorului asupra înțelepciunii lumii țărănești (perspectiva reală și fantastică, formele de
observație ale ironiei și umorului)________________________________________________________________________p.34
- caracterul didactico-moralizator al basmului (mesajul operei – cunoașterea oamenilor simpli pentru o devenire
împărătească prin cultul muncii și prin valorificarea experienței generației vârstnice și a permanentelor legături de prietenie cu
semenii)_____________________________________________________________________________________________p.34
- Harap-Alb văzut ca un cod moral caracteristic poporului român în lupta pentru dreptate și adevăr („omul de
soi se vădește sub orice strai și la orice vârstă” – G. Călinescu)________________________________________________p.34
- paradigma mentor-invățăcel se întemeiază pe întreaga istorie a devenirii umane (tema inițierii în tainele lumii și
propriului sine)_______________________________________________________________________________________p.34
- basmul „Povestea lui Harap-Alb” ca pecete a autenticității sufletului românesc (învăluirea propriei experiențe de
viață în mit)__________________________________________________________________________________________p.34
7. Noțiuni de teorie. Text și interpretare – sugestii analitice____________________________________p.35
A. Noțiuni de teorie literară______________________________________________________________p.35
a). Definirea basmului_____________________________________________________________________________p.35
b). Geneza basmului_______________________________________________________________________________p.35
c). Trăsăturile basmului____________________________________________________________________________p.36
d). Clasificarea basmelor___________________________________________________________________________p.43
e). Funcțiile basmului______________________________________________________________________________p.44
f). Basmul popular și basmul cult____________________________________________________________________p.44

B. Text și interpretare – sugestii analitice___________________________________________________p.35

a). Încadrarea operei în contextul literaturii române______________________________________________________p.35

b). Elementele discursului narativ____________________________________________________________________p.37
c). Tema și viziunea despre lume_____________________________________________________________________p.40
d). Particularitățile de construcție a unui personaj________________________________________________________p.41
e). Relația dintre două personaje_____________________________________________________________________p.43
f). Elemente de stilistică____________________________________________________________________________p.44
g). Dimensiunea didactic-moralizatoare a basmului______________________________________________________p.46
h). Muncă suplimentară____________________________________________________________________________p.46
8. Scheme recapitulative_________________________________________________________________p.47
a). Încadrarea operei în contextul literaturii române______________________________________________________p.47
b). Elementele discursului narativ____________________________________________________________________p.48
c). Tema și viziunea despre lume_____________________________________________________________________p.52
d). Particularitățile de construcție a unui personaj________________________________________________________p.58
e). Relația dintre două personaje_____________________________________________________________________p.59
f). Exprimarea concluzivă a unui punct de vedere argumentat despre tema și viziunea despre lume_________________p.60
9. Evaluarea sumativă (teste și bareme)_____________________________________________________p.61
a). Varianta 1 (Tema și viziunea despre lume)__________________________________________________________p.61
b). Varianta 2 (Particularitățile de construcție ale unui personaj)____________________________________________p.65
c). Varianta 3 (Relația dintre două personaje)___________________________________________________________p.69
În loc de epilog... __________________________________________________________________________________p.73

5
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

Programa unității de învățare:

BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ
(competențe generale, valori și atitudini, obiective, competențe specifice, recomandări și bibliografie)

Avându-se în vedere dimensiunea didactico-moralizatoare a literaturii, basmul cult „Povestea lui Harap-
Alb”, de Ion Creangă, analizat ca unitate de învățare de sine stătătoare, se dorește a avea un rol deosebit de important în
formarea personalităţii elevilor, prin faptul că sunt recunoscute valorile inedite de specific național prin care această
operă se înscrie în universalitate. Deprinderile și abilitățile ce se doresc a fi dobândite de-alungul studierii acestei unități
de învățare vizează omogenitatea stilistică a scrisului, distingerea și comentarea varietății stilistice a elementelor
narative și tehnicilor compoziționale prin care se realizează oralitatea stilului lui Ion Creangă, observarea elementelor
realismului fantastic (umanizarea fantasticului), asimilarea universului principiilor etice pentru care militează întreg
mesajul textului, cât și vibrarea în fața pitorescului, sensibilității, înțelepciunii și omeniei mediului zugrăvit
preponderent în opera scriitorului. Prin aceasta, elevii își formează în primul rând competenţele de comunicare,
indispensabile în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar şi coerent în
limba maternă, să asculte, să înţeleagă şi să producă mesaje orale şi scrise, în diverse situaţii de comunicare. Studiul
acestei unități de învățare are, de asemenea, o contribuţie esenţială la formarea unei personalităţi autonome a elevilor,
capabile de discernământ şi de spirit critic, apte să-şi argumenteze propriile opţiuni, dotate cu sensibilitate estetică,
având conştiinţa propriei identităţi culturale şi manifestând interes pentru varietatea formelor de expresie artistică.
Finalităţile acestei unități de învățare se reflectă nemijlocit în competenţele generale şi în setul de valori şi atitudini
enunţate în programa școlară a clasei a X-a, din care derivă întreaga structură curriculară (competenţe specifice,
conţinuturi ale învăţării). Aceste finalități își găsesc corespondent în domeniile „A învăța să înveți”, „Competențe
sociale și civice” și „Conștiință și exprimare culturală” și presupun studiul integrat al limbii române, al comunicării și al
textului literar, având la bază următoarele principii:
adoptarea unui model didactic coerent, în cadrul căruia să apară evidentă deplasarea accentului de pe simpla
achiziţionare de cunoştinţe pe formarea de competenţe şi atitudini, cu valenţe ulterioare de actualizare şi de
extindere;
diversificarea strategiilor, a ofertelor şi a situaţiilor de învăţare şi adaptarea acestora la grupul-ţintă;
asigurarea caracterului flexibil şi actual al studierii limbii române, prin conectarea sa la realităţile vieţii
cotidiene;
echilibrarea ponderii acordate în studiu variantei scrise şi celei orale;
îmbinarea echilibrată a proceselor de receptare şi a proceselor de producere a mesajului;
adoptarea unei perspective consecvent comunicative, în cadrul căreia accentul să fie plasat pe aspectele
concrete ale utilizării limbii.
Astfel că, prin studierea acestei unități de învățare se urmărește consolidarea aceloraşi competenţe generale,
valori şi atitudini menţionate în programa pentru clasa a X-a, dar dezvoltă, în plus, competenţe specifice noi. Ca atare,
planificarea acesteia este structurată pe aceleaşi domenii de conţinut. În domeniul limbă şi comunicare, vor fi
consolidate şi extinse cunoştinţele şi deprinderile de exprimare orală şi scrisă şi de receptare a mesajelor orale şi scrise,
iar domeniul literaturii cuprinde receptarea textului literar în raport cu studiul interdisciplinar (psihologie,
psihopedagogie, religie, arte, filosofie). Potrivit planificării, acestei unități de învățare îi sunt alocate 12 ore la toate
filierele, profilurile şi specializările.
COMPETENȚE GENERALE
1. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și producerea mesajelor, în diferite situații de
comunicare;
2. Folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea diferitelor texte literare;
3. Argumentarea scrisă și orală a unor opinii în diverse situații de comunicare.
VALORI ȘI ATITUDINI
1.Cultivarea interesului pentru lectură, a plăcerii de a citi şi a gustului estetic în domeniul literaturii;
2. Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje receptate;
3. Formarea unor reprezentări culturale privind evoluţia şi valorile literaturii române;
4. Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare şi a încrederii în propriile abilităţi de comunicare;
6
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
5. Abordarea flexibilă şi tolerantă a opiniilor şi a argumentelor celorlalţi;
6. Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de limba română şi recunoaşterea rolului acesteia în dezvoltarea
personală şi pentru îmbogăţirea orizontului cultural;
7. Dezvoltarea interesului pentru comunicarea interculturală.
OBIECTIVE (competențele specifice)
1. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și producerea mesajelor în diferite
situații de comunicare:
Identificarea particularităţilor şi a funcţiilor stilistice ale limbii în receptarea diferitelor tipuri de texte:
 limbajul literar, limbaj popular, limbaj regional, limbaj arhaic;
 valorile stilistice ale unor categorii morfosintactice;
Receptarea adecvată a sensului / sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de texte scrise:
 sens denotativ şi sensuri conotative;
 cunoaşterea sensului corect al cuvintelor (în special al regionalismelor și arhaismelor);
 citirea graficelor, a schemelor sau a tabelelor sinoptice, a altor documente specifice domeniilor de
cunoaștere;
Folosirea adecvată a strategiilor şi a regulilor de exprimare orală în monolog şi în dialog:
 diverse tipuri de monolog şi dialog pe teme de interes curent sau pornind de la textele literare
studiate ;
 elemente verbale, nonverbale şi paraverbale ;
Redactarea unor compoziţii despre textele studiate şi alcătuirea unor texte funcţionale sau a unor proiecte :
 analiză, comentariu, eseu structurat şi eseu liber ;
 proiecte (planificarea activităţii, munca în echipă şi atribuţii asumate, prezentarea proiectului,
finalităţi, modalităţi de evaluare a proiectului) – documente specifice domeniului de specializare (de
exemplu, referate ştiinţifice, sinteză, paralelă etc.).
Utilizarea, în exprimarea proprie, a normelor ortografice, ortoepice, de punctuaţie, morfosintactice şi folosirea
adecvată a unităţilor lexico-semantice, compatibile cu situaţia de comunicare :
 folosirea adecvată a cuvintelor în context ;
 folosirea corectă a formelor flexionare;
 utilizarea corectă a elementelor de relaţie;
 utilizarea variantelor lexicale literare;
 utilizarea corectă a unităţilor frazeologice;
 etimologia populară, hipercorectitudinea;
 pronunţare corectă (pronunţii hipercorecte).
2. Folosirea instrumentelor de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea diferitelor texte
literare:
Analiza principalelor componente de structură, de compoziţie şi de limbaj specifice textului narativ :
 particularităţi ale construcţiei subiectului în textele narative studiate;
 particularităţi ale compoziţiei în textele narative studiate (incipit, final, episoade / secvenţe narative,
tehnici narrative etc.);
 construcţia personajelor;
 modalităţi de caracterizare a personajului; tipuri de personaje;
 instanţele comunicării în textul narativ;
 tipuri de perspectivă narativă;
 specii epice: basm cult;
 registre stilistice, limbajul personajelor, limbajul naratorului;
 stilul direct, stilul indirect, stilul indirect liber;
 momente ale evoluţiei prozei în literatura română.

7
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
3. Argumentarea în scris sau oral a unor opinii în diverse situații de comunicare:
Identificarea structurilor argumentative în vederea sesizării logicii şi a coerenţei mesajului:
 structuri şi tehnici argumentative în texte literare scrise sau orale (consolidare);
 logica şi coerenţa textului.
Compararea unor argumente diferite pentru formularea judecăţilor proprii;
 interpretări şi judecăţi de valoare exprimate în critica şi în istoria literară, în cronici de spectacol.
 momente ale evoluţiei criticii literare în cultura română;
 dosarul critic.
Elaborarea unei argumentări orale sau scrise pe baza textelor studiate:
 tehnici de argumentare;
 verbe evaluative, adverbe de mod / predicative ca mărci ale subiectivităţii evaluative; cuvinte cu rol
argumentativ; structuri sintactice în argumentare;
 tipuri de texte: eseu, comentariu, analiză;
 argumentări orale şi scrise uzuale în domeniul de specializare.
RECOMANDĂRI PRIVIND CONŢINUTURILE ÎNVĂŢĂRII
Conţinuturile învăţării sunt grupate în trei domenii: I. Literatură, II. Teorie literară și III. Elemente
de stilistică și interpretare textuală. Pentru domeniul Literatură, programa unității de învățare urmăreşte
aprofundarea studiului privind noţiunile şi tehnicile de analiză şi de interpretare menite să înlesnească
receptarea textelor epice și repere de ordin istoric, care să ajute la formarea unei viziuni de ansamblu asupra
valorilor şi evoluţiei literaturii române. În alegerea textului, s-a ținut cont de următoarele criterii generale:
accesibilitate în raport cu nivelul dezvoltării intelectuale şi de cultură generală a elevilor; atractivitate; valoare
etc. De asemenea, elevii vor redacta următoarele tipuri de texte: - rezumat, caracterizare de personaj, eseu
structurat şi eseu liber (actualizare), comentariu, analiză, **sinteză, **paralelă etc. La nivelul de constituire a
mesajului în comunicarea orală şi scrisă se vor avea în vedere pronunţarea corectă (pronunţarea şi scrierea
corectă a numelor proprii, evitarea pronunţiilor hipercorecte); pronunţarea nuanţată (ton, pauză, intonaţie);
normele ortografice şi de punctuaţie; folosirea corectă a formelor flexionare (forme flexionare ale verbului,
adjective fără grade de comparaţie, numerale etc.); utilizarea corectă a elementelor de relaţie (prepoziţii,
conjuncţii, pronume relative etc.); utilizarea corectă şi adecvată a sensurilor pe care le au cuvintele în context
(mai ales neologismele); utilizarea variantelor lexicale literare; utilizarea corectă a unităţilor frazeologice;
sensurile denotative și conotative; limbajul literar, colocvial, popular, regional și arhaic; calităţile generale şi
particulare ale stilului: claritate, proprietate, precizie, puritate, corectitudine, variaţie stilistică, simetrie,
naturaleţe, cursivitate, eufonie etc. În receptarea diverselor tipuri de mesaje se vor urmări dificultăţile de
înţelegere a mesajului cauzate de forme incorecte de pronunţare; valorile stilistice ale unor categorii
morfosintactice; înţelegerea sensului cuvintelor în context; câmpurile semantice şi rolul acestora în
interpretarea mesajelor scrise şi orale; rolul figurilor de stil şi al procedeelor artistice; rolul elementelor
arhaice şi regionale în receptarea mesajelor; receptarea în funcţie de tipurile de texte (ficţionale şi
nonficţionale); receptarea în raport cu genurile şi speciile literare în care se încadrează textele respective;
interpretarea semnificaţiilor textelor studiate etc.
SUGESTII METODOLOGICE
Orientarea studiului către elev.
Profesorii vor lua ca reper nevoile reale ale elevilor, adaptându-şi demersurile didactice în funcţie
de acestea. Finalităţile disciplinei se realizează eficient prin centrarea pe procesul învăţării, pe activitatea
elevului. De aici, necesitatea de a pune accent pe activităţile didactice de tip formativ şi performativ, care
presupun implicare şi interacţiune în rezolvarea unor sarcini de învăţare concrete. În studierea acestei unități
de învățare, se va respecta programa şcolară şi se vor folosi și manualele ca instrumente de lucru flexibile şi
adaptabile nevoilor concrete ale grupului de elevi cu care lucrează.

8
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

Caracterul funcţional, practic, aplicativ al predării-învăţării.

Având în vedere că programa are la bază competenţele generale şi cele specifice, conţinuturile
acestei unități de învățare sunt mijloace de realizare a finalităţilor disciplinei. În ceea ce priveşte producerea
de mesaje scrise şi orale se vizează competenţe procedurale care să poată fi transferate în contexte variate
(rezumare, analiză, comparare, argumentare, descriere etc.). Textul ficţional ales va fi folosit ca mijloc pentru
formarea deprinderilor de receptare, care să fie aplicate adecvat şi la lectura altor texte de acelaşi tip. Pentru
sugestii şi exemple de activităţi de învăţare, se va consulta volumul Ghid metodologic. Aria curriculară Limbă
şi comunicare, liceu, Bucureşti, Editura Aramis, 2002, elaborat de Consiliul Naţional pentru Curriculum.
Diversificarea metodelor şi instrumentelor de evaluare.
O eficienţă sporită a învăţării poate fi asigurată şi prin diversificarea tipurilor de evaluare aplicate în
procesul didactic. Este recomandabil ca profesorii să folosească în mod adecvat scopurilor educaţionale toate
tipurile de evaluare: evaluare continuă şi evaluare sumativă; evaluare de proces, de produs şi de progres. De
asemenea, pentru a-i motiva pe elevi, se vor folosi metode şi instrumente complementare de evaluare:
observarea sistematică a comportamentului elevilor, investigaţia, referatul, proiectul, portofoliul,
autoevaluarea. Pentru exemple şi sugestii, se va consulta volumul Ghid de evaluare. Limba şi literatura
română, Bucureşti, Editura Aramis, 2001, elaborat de Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare.
BIBLIOGRAFIE
 *** Dicţionar de termeni literari, Editura Academiei, Bucureşti, 1976.
 Apostolescu, M., Ion Creangă între marii povestitori ai lumii”, Editura Minerva, București, 1978.
 Badea, Mariana, Limba și literatura română, Editura Regis, București, 2000.
 Bărboi, prof. Dr. Constanţa, ş.a., Limba şi literatura română în liceu. Texte literare, teme şi exerciţii, Revista Ramuri, Craiova,
1988.
 Caillois, Roger, În inima fantasticului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971.
 Călinescu, George, Estetica basmului, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965.
 Călinescu, George, Ion Creangă (Viaţa şi opera), Editura Eminescu, Bucureşti, 1973.
 Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1982.
 Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicţionar de simboluri, vol. I-III, Editura Artemis, 1995 / 2001.
 Ciopraga, Constantin, Ion Creangă, Antologie, prefață... Ed. Eminescu, București, 1977.
 Columban, Monica, Paicu, Liliana, Pop, Iulia, Radu, Catalina, Limba și literatura română. Bacalaureat 2009, Editura Art,
București, 2009.
 Costache, Adrian, Ioniță, Florin și Săvoiu, Adrian, Limba și literatura română, manual pentru clasa a X-a, Ed. Art, București,
2005.
 Dinu, Gabriela, Dobrescu, Caius și Oprea, Nicolae, Istoria literaturii române din perspectivă didactică. Proza, Clasa a X-a,
Colecția Compact, Editura Paralela 45, Pitești, 2002.
 Dumitrescu-Bușulenga, Zoe, Ion Creangă, E.P.L., București, 1963.
 Iancu Marian, Bălu, Ion, Lăzărescu, Rodica, Limba și literatura română, Ed. Corint, București, 2008.
 Iordan, Iorgu, Introducere la Ion Creangă, Opere, vol. I, Ed. Minerva, București, 1970.
 Munteanu, George, Introducere în opera lui Ion Creangă, Ed. Minerva, București, 1976.
 Nicolescu, Aurel, Analize gramaticale și stilistice, Colecția Lyceum, Editura Albatros, București, 1981.
 Paler, Ioan, Proza românească. Antologie de aprecieri critice, Editura Paralela 45, Pitești, 2001.
 Pavel Dan, Sergiu, Proza fantastică românească, Editura Minerva, Bucureşti, 1975.
 Propp, V. I. Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, Editura Univers, Bucureşti, 1983.
 Streinu, Vladimir, Clasicii noştri, Bucureşti, 1943.
 Streinu, Vladimir, Ion Creangă, Editura Albatros, București, 1971.
 Săineanu, Lazăr, Basmele române, Editura Minerva, Bucureşti, 1978.
 Soare, Hadrian, Soare Gheorghe, Limba şi literatura română. Clasa a IX-a, Editura Carminis Educaţional, Piteşti, 2005.
 Soare, Hadrian, Soare Gheorghe, Limba şi literatura română. Clasa a X-a, Editura Carminis Educaţional, Piteşti, 2006.
 Șindrilaru, Florin, Dicționar de personaje literare, Editura Paralela 45, Pitești, 1998.
 Tohăneanu, G.I., Stilul artistic al lui Creangă, București, Ed. Științifică, 1969.
 Todorov, Tzvetan, Introducere în literatura fantastică, Editura Univers, București, 1973.
 Vâlceanu, Mona, Studii de literatură română, Ed. Tipnaste / Zodia fecioarei, Pitești, 1996.
9
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

PLANIFICAREA CONȚINUTURILOR DE ÎNVĂȚARE

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE BASMUL CULT
„POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ

Conţinuturile Competenţe specifice Strategia didactica

Nr. învăţării valori Predarea / Învatarea Nr.
şi Ore
crt. (textele studiate) gene - speci-
tipuri de mijloace metode Evaluarea
rale fice atitu-
dini invatare didactice didactice
Basmul – noţiuni de teorie literară: - evaluarea
orală continuă
- definirea basmului; ce se va face pe
- originea basmelor (deosebirea dintre basm şi - manualele baza a unor
mit; poligeneza basmelor; asemănări şi deosebiri școlare; întrebări şi
între basm, legendă, povestire, snoavă şi anecdotă); răspunsuri;
- observarea
- trăsăturile basmului (lumea idealizată, - prezentul ghid sistematică a
1; 1; Activitate - expunerea;
tematică generală, structura narativă, perspectiva frontală metodico-științific comportamentul
-explicaţia;
1. spațio-temporală, particularizarea personajelor, 2; 2; 1-7 și bibliografia
- conversaţia ui elevilor;
modelul de comportament eroic, lumea basmului Activitate aferentă lui; catehetică şi - investigaţia, 2
din perspectiva înțelepciunii populare); 3; 3; individuală euristică; - autoevaluarea
- clasificarea basmelor (fantastice, nuvelistice și - fișele de lucru - problematizarea; - realizarea unui
din prezentul dosar critic cu
animaliere); ghid metodico- privire la
- funcțiile basmului (estetică, fatică, științific; noţiunile
psihologică); teoretice despre
- basmul popular și basmul cult (trăsături și basmul popular
reprezentanţi); / basmul cult;
1. Încadrarea basmului cult „Povestea lui
Harap-Alb”, de Ion Creangă în contextul
literaturii române: - evaluarea
- manualele
- basm cult din categoria fabulosului și școlare; orală continuă
fantasticului epic tipic național (epoca marilor ce se va face pe
1; 1; - expunerea; baza a unor
clasici - amestecul de realism și de fabulos ca Activitate -explicaţia;
întrebări şi
2. 1-7
specific ancestral ce predomină mai mult decât 2; 2; frontală - prezentul ghid - conversaţia răspunsuri;
metodico-științific catehetică şi 1
miraculosul și irealitatea); - observarea
3; 3; Activitate și bibliografia euristică.
- basm fantastic (împletirea supranaturalului aferentă lui;
sistematică a
individuală - problematizarea;
popular cu evocarea realistă a satului moldovenesc; comportamentul
umanizarea fantasticului (evocarea permanentă a - fișele de lucru
ui elevilor;
lumii țărănești autentice); prelungirea umanizării - investigaţia,
din prezentul
- autoevaluarea
fantasticului în sistemul de referință aș realismului ghid metodico-
(cultivarea detaliului semnificativ și științific;
individualizarea personajelor ce dobândesc o
componentă didactico-moralizatoare);

2. Elementele discursului narativ:

- Structura narativă a basmului - structura
clasică după schema unui roman cavaleresc
medieval (trăsăturile, tipul și rolul narațiunii, a
tipului și rolului naratorului, a mărcilor perspectivei
narative, a viziunii narative și a tipului de
focalizare, linearitatea cronologică a acțiunii din - evaluarea
prisma planului narativ (acțiuni, funcții și episoade orală continuă
tipice basmului), schema compozițională și - manualele
ce se va face pe
școlare;
supralicitarea procedeului triplicării); baza a unor
- explicarea titlului și prezentarea argumentată a - expunerea; întrebări şi
1; 1; -explicaţia; răspunsuri;
temei și mesajului sugerat al basmului (motivele și - prezentul ghid - conversaţia
Activitate - observarea
simbolurile literare, caracterul de bildungsroman și 2; 2; frontală
metodico-științific catehetică şi 2
și bibliografia sistematică a
linearitatea planului fantastic); 1-7 euristică; comportamentul
3. - Prezentarea argumentată și exemplificată a 3; 3; aferentă lui; - problematizarea;
Activitate ui elevilor;
simetriei basmului (precizarea relației de simetrie individuală - investigaţia,
- fișele de lucru
incipit-final - precizarea argumentată și din prezentul
- autoevaluarea
exemplificată a relațiilor de simetrie dintre situația ghid metodico-
inițială și cea finală - și prezentarea rolului științific;
intervențiilor auctoriale și identificarea și
precizarea rolului formulelor tipice basmului
(formulei inițiale, formulelor mediane și formulei
finale) prin care se realizează fuziunea dintre lumea
miraculoasă și atemporală și realitatea cotidiană a
„povestitorului”);
- Prezentarea argumentată și exemplificată a
valorilor simbolice ale coordonatelor spațio-
temporale;

10
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

3. Argumentarea temei și viziunii despre lume a

autorului:
- prezentarea argumentată și exemplificată a
viziunii autorului despre umanizarea lumii
fantastice din perspectiva temei basmului,
elementelor miraculoase și fabuloase,
semnificațiilor motivelor și simbolurilor
basmului și din prisma simbolisticii culorilor;
- prezentarea argumentată și exemplificată a - manualele - evaluarea
viziunii autorului despre lumea basmului din școlare; orală continuă
- expunerea;
perspectiva particularizării, tipizării și valorilor ce se va face pe
-explicaţia;
baza a unor
simbolice și etice ale personajelor, prin referire la 1; 1; - conversaţia întrebări şi
la tehnicile narative de ironizare, caricaturizare - prezentul ghid catehetică şi
Activitate răspunsuri;
metodico-științific euristică; 3
și zoomofizare a personajelor, evidențiind și 2; 2; frontală
și bibliografia - observarea
1-7 - problematizarea;
funcțiile narative ale acestora; aferentă lui; sistematică a
4. 3; 3; Activitate
- prezentarea argumentată și exemplificată a comportamentul
individuală ui elevilor;
viziunii autorului despre lumea basmului din - fișele de lucru
perspectiva evidențierii conflictului etapelor din prezentul - investigaţia,
- autoevaluarea
traseului devenirii împărătești (spirituale) a ghid metodico-
eroului; științific;
- prezentarea argumentată și exemplificată a
viziunii autorului despre lumea basmului din
perspectiva înțelepciunii populare (mijloacele
lingvistice de realizare), a umorului și din prisma
procedeelor gramaticale care ajută la descrierea
pitorescului, sensibilității, omeniei și
înțelepciunii lumii tradiționale, specifice
basmului cult studiat.

4. Argumentarea particularităților de
construcție a unui personaj din basmul cult
studiat:
- prezentarea pe scurt a personajelor prin
raportare la conflictul basmului cult studiat și
încadrarea personajului în contextul operei (într-o
anumită tipologie), explicarea antroponimului și
precizarea construcției personajului după
schema narativă a inițierii (precizarea celor trei
etape ale inițierii); - evaluarea
- prezentarea argumentată și exemplificată a - manualele orală continuă
școlare; ce se va face pe
statutului social, moral și psihologic al
baza a unor
personajului în situația inițială (în etapa - expunerea; întrebări şi
preinițiatică – lecția de autocunoaștere), prin 1; 1; Activitate - prezentul ghid -explicaţia; răspunsuri;
raportare la valorile umane înăscute și dobândite frontală metodico-științific - conversaţia - observarea
catehetică şi 1
în această etapă, prin raportare la trasarea 2; 2; și bibliografia sistematică a
proiectului existențial al devenirii împărătești
1-7 Activitate aferentă lui; euristică; comportamentul
3; 3; individuală - problematizarea;
(bătrâna gârbovă ca mentor) și la configurarea ui elevilor;
- fișele de lucru - investigaţia,
viitorului conflict al basmului (interdicția tatălui, din prezentul - autoevaluarea
aflat în ipostaza de mentor); ghid metodico-
5.
- prezentarea argumentată și exemplificată a științific;
particularităților de construcție a personajului pe
tot parcursul acțiunii basmului (în etapa inițiatică
– perioada de noviciat), utilizând cel puțin două
modalități de caracterizare, prin referire la
semnificațiile celor trei probe;
- prezentarea argumentată și exemplificată a
modificării statutului social, moral și psihologic
al personajului din situația finală (etapa
confirmării, a maturizării spirituale și a glorificării
eroului), prin evidențierea principalelor lui
trăsături dobândite după încheierea traseului
inițiatic.

5. Argumentarea relației dintre două personaje

Manualele
apoarținând basmului cult studiat: Activitate
școlare; - evaluarea
frontală - expunerea;
1; 1; orală continuă
- prezentarea pe scurt a personajelor prin -explicaţia; 1
6. raportare la conflictul basmului cult studiat și ce se va face pe
2; 2; 1-7 Activitate
Prezentul ghid baza a unor
încadrarea celor două personaje în contextul individuală
metodico-științific întrebări şi
operei (într-o anumită tipologie) și precizarea 3; 3; și bibliografia răspunsuri;
construcției lor după schema narativă a inițierii aferentă lui;
(fundamentarea paradigmei mentor-învăţăcel pe
11
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
întreaga istorie a devenirii);
- prezentarea argumentată și exemplificată a
relației dintre protagonist și antagonist în
situația inițială prin prezentarea statutului social,
moral și psihologic (secvența întâlnirii cu omul
spân) și prin raportarea la sistemul autentic de
valori umane, așa cum reiese din înțelepciunea
populară, în urma căruia vor fi evidențiate
similitudinile evidente și contrastele flagrante,
opoziția dintre bine și rău, naivitate-viclenie, om de
onoare-om ticălos, om de origine nobilă-om
comun, cinste-rușine etc. Activitate
- manualele
- prezentarea argumentată și exemplificată a relației frontală - conversaţia
școlare; - observarea
dintre protagonist și antagonist prin raportare la 1; 1; catehetică şi sistematică a
particularităților de construcție ale personajelor
Activitate euristică; comportamentul
2; 2; individuală - problematizarea;
pe tot parcursul acțiunii basmului (utilizând cel 1-7 - prezentul ghid ui elevilor;
puțin două modalități de caracterizare) și la metodico-științific - investigaţia,
3; 3; și bibliografia - autoevaluarea
evoluția conflictului (prin raportare la aferentă lui;
semnificațiile a cel puțin două secvențe narative
semnificative); - fișele de lucru
- prezentarea argumentată și exemplificată a din prezentul
relației dintre protagonist și antagonist în ghid metodico-
situația finală prin prezentarea statutului social, științific;
psihologic și moral (etapa confirmării, a
maturizării spirituale și a glorificării eroului), prin
evidențierea principalelor lui trăsături dobândite
după încheierea traseului inițiatic și a încheierii
rolului de pedagog-rău al spânului.
Manualele
6. Exprimarea concluzivă a unui punct de vedere 1; 1; Activitate școlare; - evaluarea
despre modul în care se reflectă o idee sau tema frontală - conversaţia orală ce se va
catehetică şi 1
basmului cult studiat în viziunea despre lume a 2; 2; Prezentul ghid face pe baza a
7. 1-7 Activitate euristică. unor întrebări şi
autorului, în caracterizarea unui personaj și în metodico-științific
3; 3; individuală și bibliografia - problematizarea; răspunsuri;
relația dintre două personaje.
aferentă lui;

1; 1; MODELELE DE - evaluarea
TESTE DE LA TESTUL DE sumativă
8. EVALUARE SUMATIVĂ 2; 2; 1-7 Activitate SFÂRȘITUL EVALUARE (eseu
individuală ACESTEI SUMATIVĂ structurat de 1
3; 3; UNITĂȚI DE tip
ÎNVĂȚARE
argumentativ)

TOTAL: 12 ore

12
 Prof. Hiu Ion-Valeriu
Date despre autor
și operă
Ion Creangă
(1837-1889)
a). Scriitor cult cu un
tonus vital propriu ce
gândește mitic și epic – o
conștiință artistică
rațională și spontană;
b). Opera rapsodică „ca
sens al vieții și al valorilor
artistice durabile”
(viziunea realistă asupra
existenței umane);
1). Încadrarea în
contextul literaturii
române
a). Basm cult din
categoria fabulosului și
fantasticului epic tipic
național:
- epoca marilor clasici
(„Convorbiri literare” –
1 august 1877);
- amestecul de realism și
de fabulos ca specific
ancestral ce predomină
mai mult decât
miraculosul și irealitatea;
b). Basm fantastic:
- împletirea
supranaturalului popular
cu evocarea realistă a
satului moldovenesc
(fabulosul preia elemente
din realitate și realitatea
ficțională din fabulos);
- umanizarea fantasticului
(evocarea permanentă a
lumii țărănești autentice);
- prelungirea umanizării
fantasticului în sistemul de
referință aș realismului
(cultivarea detaliului
semnificativ și
individualizarea
personajelor ce dobândesc
o componentă didactico-
moralizatoare);
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
BASMUL CULT, FANTASTIC:
„POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ
Scriitor cult cu un tonus vital propriu care gândește mitic și epic, Ion Creangă
(1837-1889) este un autor clasic, înțelept, cărturăresc și moralist, comparat cu François
Rabelais, Laurence Sterne, Charles Perrault și Anatole France prin „tehnica cărturărească a
ironiei disimulate, dar nu satirice, prin rafinamentul artei spunerii, prin jovialitatea
cuceritoare și atotcuprinzătoare și prin tehnica fanteziei verbale și a umorului spumos.”
(Nicolae Manolescu). Prin opera sa rapsodică „ca sens al vieții și al valorilor artistice
românești durabile” (George Călinescu), Ion Creangă devine o conștiință artistică
rațională și spontană, un adevărat „dramaturg deghizat în prozator” și „ frate genial al
povestitorilor populari.” (George Călinescu). Prin aceasta, autorul își va exprima viziunea
realistă asupra existenței umane, asupra spiritualității și credinței strămoșești, asupra
datinilor, obiceiurilor, limbii, moralei și filosofiei de viață a poporului român, ce au
evidențiat prin substanța sufletului național simbioza organică a umanismului și optimismului
strucural al culturii noastre: „Opera sa reprezintă expresia unui suflet elementar şi un
spectacol natural, dar mereu surprinzător al unei lumi arhetipale ce trăieşte mai ales prin
limbaj, prin plăcerea spunerii.” (Vladimir Streinu).
1. Încadrarea basmului în contextul literaturii române (într-o anumită perioadă
istorico-literară, într-un anumit gen și specie literară, într-un curent literar/cultural și într-o
orientare tematică)
a). Reprezentând apogeul creaţiei artistice a lui Ion Creangă, „sub aureola de basm
cult din categoria fabulosului şi fantasticului epic tipic naţional”, cu elemente de umanism
popular „ca urme ale mentalităţii satului arhaic românesc”, basmul „Povestea lui Harap-
Alb”, publicat în revista „Covorbiri literare” la 1 august 1877, este „o adevărată epopee a
poporului român” (G. Ibrăileanu), „fără îndoială cel mai frumos basm al lui Creangă și din
întreaga noastră literatură” (Ovidiu Bârlea) și un „veritabil bildungsroman fantastic al
epicii noastre.” (George Munteanu). Ori, sub raportul viziunii epice atât de originale, al
bogăţiei imagistice, al universului tematic şi al diversităţii stilistice, basmul „Povestea lui
Harap-Alb” a fost inclus de Lazăr Șăineanu (1895) în ciclul „isprăvilor eroice” de tipul „apă
vie și apă moartă”, ce face trimitere clară asupra „amestecului de realism și de fabulos” (ca
specific ancestral) care predomină în text mai mult decât „miraculosul și irealitatea.” (G.
Călinescu).
b). Reprezentarea fabuloasă a operei are elemente de inspirație din realitate. Epicul
este întreținut de evenimentele care se succed într-o ordine cronologică, în timp ce
fantasticul este realizat prin „împletirea supranaturalului popular cu evocarea realistă a
satului moldovenesc” (fabulosul preia elemente din realitate și realitatea ficțională din
fabulos). Nimic nu este omis, totul este așezat la locul său: împăratul bătrân care are trei
fete, fratele său cu trei feciori, încercarea virtuților acestora, travestitul, bătrâna miluită,
calul care mănâncă jăratec, vorbește și zboară, impostorul, încercările grele, tovarășii
năzdrăvani, apa vie și apa moartă, pedepsirea răufăcătorului, căsătoria, finalul fericit.
Numai că fantasticul este umanizat, autorul evocând permanent o lume ţărănească
autentică, căreia îi dă o tentă picturală de fabulos popular, stilizând-o cu mijloacele proprii
basmului cult: împărăția se mută în lumea satului, acolo unde rânduiala și principiile morale
sunt mai presus de lege; personajele sunt exponenții unor trăsături umane; eroul este omul
aflat în devenire, înzestrat cu însușiri sufletești și trupești peste măsura omenească ce capătă
valențe gnostice, ajungând să-și înțeleagă poziția sa în lume; spânul, personajul antagonic,
reprezintă mediocritatea umană, îmbinând o pleiadă de defecte: invidie, viclenie, căutarea
unor modalități de parvenire etc.; împăratul nu are nicio etichetă – el se află doar în
ipostaza de mentor; feciorul cel mare primește să meargă în țara îndepărtată „întocmai ca un
țăran de pe Bistrița, care s-ar duce la tăiat de lemne în pădure și cere bani de cheltuială și
13
Prof. Hiu Ion-Valeriu
1). Încadrarea în
contextul literaturii
române
- elementele umaniste și
clasice (refacerea armoniei
originare și modelarea unor
caractere umane în efortul
de a ajunge la adevărurile
ancestrale);
- preocuparea continuă a
autorului pentru libertatea,
demnitatea și
perfectibilitatea ființei
umane (caracterul de
bildungsroman);
c). Basm cult:
- reflectarea viziunii despre
lume a povestitorului
(umanizarea fantasticului);
- individualizarea și
caracterizarea prin limbaj a
personajelor (pune în gura
eroilor vocabulare
autentice, țărănești);
- omniprezența jovialității și
erudiția paremiologică
(dezvoltarea unor situații
comice);
- originalitatea stilului
(mărcile oralității stilului,
arta narațiunii, abundența și
strălucirea dialogului,
preponderența descrierilor
și crearea de atmosferă);
- universul tematic (istoria
unei probe de curaj ce
dezvăluie idealul de
dreptate și de adevăr);
2). Elementele
discursului narativ
a). Structura narativă:
- structura clasică după
schema unui roman
cavaleresc medieval (o
impresionantă construcție
arhitecturală de factură
clasicist-folclorică);
- narațiune obiectivă,
dominant epică și ciclică
(accentul cade pe
întâmplările eroului);
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
straie de primeneală” (George Călinescu), iar vestiții Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă,
Păsări-Lăți-Lungilă sunt asemenea flăcăilor șugubeți din „Amintiri din copilărie”.
Această umanizare a fantasticului se prelungește în sistemul de referință al realismului prin
cultivarea detaliului semnificativ și individualizarea personajelor prin limbaj și umor care
dobândesc o componentă didactico-moralizatoare. Ca desfăşurare a evenimentelor,
„Povestea lui Harap-Alb” reprezintă în proporţii de epopee istoria unei probe de curaj pe
care trebuie să o treacă un tânăr pentru a izbândi în viaţă. De altfel, basmul are și
numeroase elemente umaniste și clasice care se evidențiază prin viziunea tradițională
despre lume şi om, prin preocuparea continuă a autorului pentru libertatea, demnitatea și
perfectibilitatea ființei umane, capabilă de a învăța din greșeli și de a progresa, prin
refacerea armoniei originare și modelarea unor caractere umane în efortul de a ajunge la
adevăruri ancestrale şi prin evidenţierea masivă a individualităţii artistice exemplare,
morale și raționale, ceea ce-i conferă acestuia un pronunțat caracter de bildungsroman:
„Umorul, jovialitatea limbută a lui Creangă provin din această zonă de clasicism
structural și nu sunt deloc optimism superficial, ci mai degrabă nostalgie disimulată.”
(George Călinescu).
c). Și, cu toate că respectă schema tipică a basmului popular (personajele
fabuloase, ajutoarele venite din partea binelui, formulele tipice, funcțiile și motivele
specifice precum călătoria, probele, încercarea puterii, pețitul), „Povestea lui Harap-Alb”
este un basm cult prin reflectarea viziunii despre lume a povestitorului, prin umanizarea
fantasticului, prin individualizarea și caracterizarea prin limbaj a personajelor (pune în
gura eroilor vocabulare autentice, țărănești), prin supralicitarea procedeului triplicării,
precum și prin dezvoltarea unor situații comice și prin omniprezența jovialității și erudiției
paremiologice sprecifice limbajului popular și graiului moldovenesc, stilului și talentul
prozatorului, ilustrat și în „Amintiri din copilărie”. Autorul face apel, în dese rânduri la
timpul primordial, la extracția din mit a unor funcții sau acțiuni constante, a unor motive
și personaje, pe care le pune în coerență, într-o operă literară cu tentă puternică de
originalitate, redată din mărcile oralității stilului, din arta narațiunii, din abundența și
strălucirea dialogului și din crearea de atmosferă. Însă, asemenea basmului popular,
„Povestea lui Harap-Alb” pune în evidenţă prin tematică „idealul de dreptate şi de
adevăr”, lupta dintre bine și rău (principiul dualității), în care binele învinge întotdeauna și
în care „viața se oglindește în moduri fabuloase.” (George Călinescu). Creația sa nu
operează numai cu magma primordială a narațiunii, cu miticul pur, ci presupune elaborare,
precizie a expresiei, o perfectă funcționalitate a ei în ansamblul textului. Diferența față de
creațiile populare este datorată de disponibilitățile creatoare, de preponderența
descrierilor, comparabile cu marile viziuni ale poeziei. De altfel, nu trebuie analizat cât este
prelucrare folclorică și cât măiestrie artistică, pentru că întotdeauna basmul popular a fost
un pretext pentru scrierile literaturii culte.
2. Elementele discursului narativ (semnificative pentru ilustrarea temei și viziunii
despre lume)
a). Construit după structura clasică a unui roman cavaleresc medieval, în care
se vădeșete o erudiție lexicală rafinată de cunoaștere a tezaurului înțelepciunii, cu o
expresie de factură populară cu valoare supraevaluativă, basmul „Povestea lui Harap Alb”
este „o impresionantă construcție arhitecturală de factură clasicist-folclorică” (Tudor
Vianu) și se înfăţişează ca o naraţiune heterodiegetică, obiectivă, dominant epică,
ciclică, în care accentul cade pe întâmplările eroului, pus în fața a nenumărate primejdii pe
care le depășește, de regulă, cu sprijinul „ajutoarelor”, dobândite ca o răsplată a bunătății și
omeniei sale. Conform acestei structuri ciclice, motivele din basm se grupează în perechi
opoziţionale: lipsa / lichidarea lipsei, interdicţie / încălcarea interdicţiei, încercări /
lichidarea încercărilor. Naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator
heterodiegetic (omniscient și omniprezent), dar nu şi în totalitate obiectiv (pentru că
povestitorul intervine adesea prin comentarii sau reflecţii (formulele mediane), unele dintre
14
Prof. Hiu Ion-Valeriu
2). Elementele discursului
narativ
- narator heterodiegetic
(omniprezent și omniscient),
dar nu în totalitate obiectiv și
nici creditabil (nararea
acțiunii la persoana a III-a,
perspectivă obiectivă,
viziunea „dindărăt”,
focalizarea „zero”);
- supralicitarea procedeului
triplicării (două încercări
ratate, una – ultima-
izbutită”);
- acțiuni, funcții și episoade
tipice basmului (lipsa,
necesitatea plecării eroului de
acasă, alegerea eroului,
înzestrarea cu unelte magice,
formularea interdicției,
încălcarea interdicției,
deplasarea spațială,
vicleșugul etc.)
- schemă compozițională
simplă, clară, firească - un
singur fir narativ (linearitatea
cronologică și armonioasă a
acțiunii);
- structurarea basmului în
două planuri narative (al
realului și al fabulosului);
b). Titlul și tema basmului:
- titlul este analitic (Harap-
Alb – indefinitul, sclavul-alb
de origine nobilă, care crește
dintre negru spre alb, dinspre
aparență spre esență, dinspre
întuneric spre lumină, ca
simbol al simplității și
curăției);
- tema: lupta dintre forțele
binelui împotriva forțelor
răului, încheiată cu triumful
binelui (istoria uei probe de
curaj ce dezvăluie idealul de
dreptate și de adevăr)
- caracterul de
bildungsroman al temei
(parcurgerea unei aventuri
eroice imaginare pentru
dobândirea unor valori
morale și etice);
- motivele narative
(împăratul fără urmași,
superioritatea mezinului,
călătoria, supunerea prin
vicleșug, probele depășite și
dorințele împlinite etc.);
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
ele adresate interlocutorilor ipotetici - cititori sau ascultători) şi nici creditabil (după
formula iniţială: „amu cică era o dată...”). Și chiar dacă perspectiva narativă este
obiectivă, viziunea „dindărăt” nu devine o tehnică, ci o „filozofie de viață, fiindcă
autorul este un povestitor-actor care-și joacă majestral personajele”. Acesta „se amuză
cu candoare de toate personajele (...) fără să aibă repulsie față de vreunul. (...)
Obiectivitatea lui nu înseamnă amoralitate, însă poveștile ilustrează categorii morale fără
a satiriza.” (Nicolae Manolescu). Schema narativă urmăreşte nivelul cititorului, cu
focalizare zero, dar care nu anticipează evenimentele fabuloase din acţiunea personajului
Harap-Alb, generând spontaneitate în desfășurarea cronotopică. Elementele de
atenționare date de personajele ajutătoare supranaturale precum Sfânta Duminică („numai
milostenia şi sufletul tău cel bun te vor ajuta, Harap Alb”) sunt oscilaţii ale firului
narativ, transferând starea şi problematica eroului în cea a cititorului prin oglindire. Ion
Creangă utilizează și procedeul triplicării (triplarea sistematică a situaţiilor ce compun
schema logică a naraţiunii, după formula „două încercări ratate, una (ultima) izbutită”).
De exemplu, primii doi frați porniți spre împărăția unchiului, se întorc rușinați din drum,
al treilea merge mai departe; fiul cel mic al craiului refuză de două ori să o miluiască pe
bătrână, a treia oară o face; calul care mănâncă jăratec este alungat de două ori, a treia
oară este acceptat. Astfel că, în structura basmului identificăm acele acțiuni, funcții sau
episoade tipice pentru toate basmele, așa cum le identifica V.I. Propp în „Morfologia
basmului”: lipsa, necesitatea plecării eroului de acasă, alegerea eroului, înzestrarea cu
unelte magice, formularea interdicției, încălcarea interdicției, deplasarea spațială,
vicleșugul, sosirea incognito, pretențiile neîntemeiate ale falsului erou, încercările grele,
recunoașterea eroului și demascarea falsului erou, pedeapsa răufăcătorului și căsătoria.
Înlănţuirea acestor secvențe epice este lineară, cronologică şi armonioasă și se face
prin descriere, narațiune și dialog într-un tot unitar cu o schemă compoziţională
simplă, clară şi firească a unui singur fir narativ. Iar dacă este să analizăm raportul
dintre realitate și ficțiune, atunci basmul este structurat în două planuri narative: unul al
realului (relevat mai ales în limbajul naratorial) și altul al fabulosului (personaje cu puteri
miraculoase, calul năzdrăvan, Sfânta Duminică, cei cinci tovarăși năzdrăvani, Crăiasa
albinelor, Crăiasa furnicilor, turturica).
b). Titlul este analitic și ne introduce în lumea basmului prin intermediul
personajului principal: Harap-Alb. Numele său are seminificaţii de sorginte oriental-
populară (harap înseamnă sclav cu pielea și cu părul de culoare neagră) și denumește
indefinitul prin oximoronul „negru-alb”, sclavul-alb de origine nobilă, care crește dinspre
negru spre alb, dinspre aparență spre esență, dinspre întuneric spre lumină ca simbol al
simplității și curăției. Prin această semnificație se exprimă condiţia lui de învăţăcel,
faptul de a fi supus iniţierii, transformării sociale, psihologice și morale. Astfel, se deduce
valența gnostică nu numai a operei, dar și a personajului, fiind accentuat caracterul
individual al basmului. Totodată, titlul reprezintă și lupta permanentă a omului între cele
două ipostaze ale binelui și ale răului sub forma unui labirint al cunoașterii prin universul
„povestirii”. De altfel, numele eroului este legat și de realitatea socială a eliberării
țiganilor din robie din vremea când trăia scriitorul (Constantin Boroianu). În sprijinul
acestei interpretări vin și următoarele fapte: eroul nu se numește de la început Harap-Alb;
numele este dat de spân numai în momentul când îl înrobește pe tânăr prin vicleșug;
întreaga comportare a spânului este aceea a unui stăpân față de robul său. Tema basmului
este „lupta dintre forțele binelui împotriva forțelor răului, încheiată cu triumful binelui,
prin care eroul parcurge o aventură eroică imaginară, un drum al maturizării pentru
dobândirea unor valori morale şi etice.”. Aceasta este susținută de caracterul de
bildungsroman, evidențiat la nivelul motivelor narative, de o extremă arhaicitate:
împăratul fără urmaș la tron, superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin
vicleşug, probele depășite și dorințele împlinite, demascarea și pedepsirea răufăcătorului
(Spânul) și căsătoria fiului de împărat. De altfel, prin lineariatea acțiunii planului
fantastic, se urmărește evoluția fiului craiului de la adolescentul naiv, cu încredere
excesivă în propriile calități, la tânărul chibzuit și destoinic, maturizat, prin depășirea
15
Prof. Hiu Ion-Valeriu
2). Elementele discursului
narativ
c). Relația de simetrie dintre
incipit-final (stereotipia,
opoziția simetrică și parcursul
ciclic, spiralat-ascendent de la
echilibrul unei lumi la
echilibrul unei alte lumi):
- formulele tipice ale basmului
(intrările și ieșirile din lumea
reală și fantastică);
- formula inițială (atipică
basmului fantastic) are roul de
a-l scoate pe cititor din realitatea
cotidiană și de a-l introduce în
lumea miraculoasă a basmului și
plasaează acțiunea într-o
atemporalitate și aspațialitate
convențională;
- formulele mediane sunt
adevărate intervenții auctoriale,
(au rolul de a face legătura mai
firească între episoade, de a
solicita atenția cititorului, de a
schimba toposul acțiunii și de a
dilata sau comprima timpul
narațiunii);
- formula finală închide în sine
spațiul fabulos și are rolul de a-l
readuce pe cititor din lumea
fabulosului în realitatea
cotidiană și de a-l face apt să
recepteze mesajele acestei
realități (reflecție asupra
realității sociale)
- simetrie și ciclicitate
compozițională (deschiderea
simbolică către o lume aflată
într-o continuă sărbătoare
mitică);
d). Coordonatele spațio-
temporale:
- timpul fabulos, nedeterminat,
mitic, ancestral (micșorarea
distanței dintre timpul narațiunii
și timpul evenimentelor);
- întâmplările par a fi petrecute
de curând, într-o lume
cunoscută și accesibilă
ascultătorilor, ieșită temporar
din sfera miticului);
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
probelor proiectului existențial. Peripeţiile acestuia, drumurile lui sunt lecţii
fundamentale de viaţă, în urma cărora iese edificat, proiectat calitativ pe o orbită
superioară a devenirii: „Întâmplările lui Harap-Alb sunt tot atâtea explorări în lumea
misterului existenţial, pe care eroul şi-1 însuşeşte treptat, o dată cu depăşirea fiecărui
stadiu cucerit.” (Marin Mincu).
c). Parcursul ciclic, spiralat-ascendent de la echilibrul unei lumi la echilibrul
unei alte lumi este marcat şi formal prin opoziția simetrică dintre incipit – final, dată
de formulele tipice ale basmului (de clișeele compoziționale), de acele convenţii care
marchează simetric intrarea şi ieşirea din fabulos, ce formează „un sistem simetric de
negare a adevărului naraţiunii pe care o încadrează, izolând-o, totodată, de [...]
realitatea practică.” (Silviu Angelescu). Formula inițială „Amu cică era odată într-o
ţară un craiu, care avea trei feciori...” este extrem de simplă, „ex abrupto”, redusă la
esență, și aproape atipică basmului fantastic, în care „cică” marchează incertitudinea, iar
„era odată” (timpul fabulos al întâmplărilor) plasează acțiunea într-o atemporalitate și
aspațialitate convențională, într-un timp și spațiu fabulos, îndepărtat de momentul
vorbirii („amu” - prezentul narativ). Aceasta are rolul de a marca începutul povestirii și
de a scoate cititorul din lumea reală și de a-l introduce convențional în lumea fantastică
a basmului cu funcție ludică, de a-l apropia și mai mult de timpul mitic. Formulele
mediane – adevărate intervenții auctoriale, sunt expresive și au rolul de a face
legătura cea mai firească între episoade („Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste,
înainte mult mai este”), de a solicita atenția cititorului („Eu sunt dator să spun povestea
şi vă rog să ascultaţi.”), de a schimba toposul acțiunii, care este uneori și începutul unui
nou episod („până ce de la o vreme le intră calea în codru”) și de a dilata sau
comprima timpul narațiunii care, deși măsurat cu exactitate, dă senzația indefinitului
(„Și merg ei o zi, și merg două, și merg patruzezi și nouă”), punând accent pe acțiunea
focusată pe erou, care arată schimbarea sa, ca om perfectibil. Formula finală, pe lângă
simetria estetică și analitică cu cea inițială, închide în sine spațiul fabulos și are rolul de
a-l readuce pe cititor din lumea fabulosului („Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai
ține încă; cine se duce acolo bea și mănâncă;”) în lumea realului („Iar pe la noi, cine
are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă.”). Aceasta include în sine o
reflecţie asupra realităţii sociale, alta decât în lumea basmului, o comparaţie de un
umor amar între cele două lumi - a fabulosului şi a realului. Naratorul își diminuează în
chip ironic rolul de creator al lumii fictive, numindu-se el însuși „un păcat de
povestariu, fără bani în buzunariu”, detașându-se de eclatanta lume a basmului. Astfel
că, incipitul şi finalul nu sunt numai simetrice, ci şi identice în plan simbolic: ambele
marchează, în mod egal şi simultan, câte o intrare şi câte o ieşire între cele două lumi:
realul şi fabulosul. Și, totuși, finalul poate fi interepretat și ca o deschidere în plan
simbolic, întrucât basmul se încheie cu imaginea unei lumi în sărbătoare, fiind
prelungită la nesfârșit, ca un stop-cadru al fericirii mitice, raportat, în registru ironic, la
condiția umană.
d). Timpul este fabulos, nedeterminat, echivalat în general cu timpul mitic,
numit de Mircea Eliade – illo tempore („în acel timp”, „în vremea aceea”). Și, fiind un
basm cult, „Povestea lui Harap-Alb” micșorează distanța dintre timpul narațiunii
(timpul discursului, prin care se pătrunde în spațiul narativ, reluat de multe ori pe
parcursul textului, pentru menținerea atenției naratarului) și timpul evenimentelor
(timpul fabulei, care își diminuează rolul de proiecție a acțiunii în sfera mitică, a actelor
originare), întâmplările părând a fi petrecute de curând, într-o lume cunoscută și
accesibilă ascultătorilor, ieșită temporar din sfera miticului. Însă, este de remarcat
faptul că, pe măsură ce se înaintează în timpul arhaic, călătoriile se fac mai ușor,
aventurile sunt mai firesc realizabile. Și în timp ce primii doi feciori ai craiului rămân
într-un timp comun, comod, aparent protejat al existenței, pentru mezin acesta devine o
coborâre în timpul prozaic. Spațiul este vag conturat, imaginar, nesfârșit,
nedeterminat sociologic, în corespondență cu timpul nedeterminat, acțiunea
16
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
2). Elementele discursului
narativ
- spațiul vag conturat, imaginar,
nesfârșit, nedeterminat,
sociologic (acțiunea se desfășoară
în trei împărății: o „țară” inițială a
craiului care avea trei fii, o altă
„țară mai îndepărtată” a
Împăratului Verde și „împărăția”
lui Roș Împărat);
- între împărățiile ce mărginesc
pământul este un spațiu
convențional al probelor, un
spațiu al devenirii spirituale în
care domnește haosul (spațiu al
innacesibilității și singurătății cu
o dimensiune cosmică de vocație
mitică);
3). Tema și viziunea despre
lume
Basmul dezvoltă o temă
inițiatică
și o problematică morală
a). Lumea basmului:
- basmul propune o lume
umanizată, primitivă, căzută în
haos și regenerată virtual, în care
voința omului nu cunoaște limite
și în care nu există contrarii care
să nu poată fi rezolvate;
- lumea basmului se desprinde de
realitate și trece în suprareal, în
care fantasticul se opune
cotidianului nu prin personaje și
întâmplări, ci prin atmosfera
interioară a acțiunii (prezența
miraculosului și fabulosului
popular);
- lumea basmului este văzută ca o
a doua lume, parodie a celei reale
(„oglindirea vieții în moduri
fabuloase prin tendința
hiperbolizantă și imaginea
carnavelescă a lumii”);
- miraculosul și fabulosul faptelor
prezentate propun o lume care-și
află explicațiile în ea însăși (o
lume pe dos, unde toate merg cu
capu-n jos și unde puțini suie,
dar mulți coboară și numai unul
macină la moară)
- tratarea fabulosului se va face în
mod realist prin cultivarea
detaliului și individualizarea
personajelor prin limbaj și umor
cu caracter didactic;
desfășurându-se în trei împărății: o „țară” inițială a craiului care avea trei fii, o altă
„țară mai îndepărtată” a Împăratului Verde și „împărăția” lui Roș Împărat. Reperele
spaţiale sugerează atât o stare de echilibru inițială, cât și dificultatea aventurii
eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la celălalt al lumii (în plan simbolic: de la
imaturitate la maturitate): „ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o
margine a pământului, şi crăiia istuilalt, la altă margine”. Între cele două împărăţii
care mărginesc pământul este un spațiu convențional al probelor și prinsorilor, un
spațiu al devenirii spirituale în care domneşte haosul. Este un spațiu al
inaccesibilității și singurătății, un loc necunoscut, plin de primejdii ce constituie un
bun prilej de iniţiere al tinerilor în societățile arhaice: „nu se putea călători aşa de
uşor şi fără primejdii ca în ziua de azi”. Drumul călătoriei primește o dimensiune
cosmică de vocație mitică ce simbolizează „epopeea cunoașterii și existenței umane”,
proiectate, când și când, nu întotdeauna, în fabulos: „mergea tot înainte prin locuri
pustii și cu greu de străbătut”. Și în timp ce pentru primii fii spațiul se închide, pentru
mezin se deschide ca în „Odiseea” lui Homer. Astfel acțiunea continuă să oscileze
între real și mitic, se proiectează permanenta ambiguitate real-fantastic, personajele
umane păstrând toate caracteristicile unor ființe obișnuite: timpul lor trece repede, la
cârma înpărăției trebuie să vină descendenți destoinici.
3. Tema și viziunea despre lume (sublinierea relațiilor dintre personajele
reprezentative)
Acţiunea se dezvoltă pe structura narativă a basmului popular, caracterizată
prin proiecția întâmplărilor într-o lume fabuloasă, prin opoziția dintre bine și rău,
dintre adevăr și minciună, în care se inserează o temă inițiatică și o problematică
morală.
a). Basmul propune o lume care-și află explicațiile în ea însăși, este o lume
umanizată, „o lume primitivă” (Vasile Lovinescu), o lume căzută în haos și regenerată
virtual, în care „voinţa omului nu cunoaşte limite” și în care „nu există contrarii care
să nu poată fi rezolvate.” (Mihai Pop și Pavel Ruxăndoiu). Lumea basmului porneşte
de la realitate, dar se desprinde de ea și trece în suprareal, într-o lume cu totul
aparte, în care fantasticul se opune cotidianului nu prin personaje şi întâmplări (care
pot fi verosimile), ci prin atmosfera interioară a acțiunii, ce ilustrează condiţia de
inițiere a eroului. Convenţia artistică este acceptarea de către cititori (şi personaje) a
altor legi ale naturii decât cele ale lumii reale, obiective. Și, în timp ce prezenţa
miraculosului şi a fabulosului în evocarea lumii ţărăneşti autentice oferă o tentă
picturală de fabulos popular, propriu stilului povestitorului, traseul iniţiatic al
eroului devine exepresia „oglindirii vieţii în moduri fabuloase prin tendinţa
hiperbolizantă şi imaginea carnavalescă a lumii.” (George Călinescu). Această
imagine se dezvoltă sub efectul unei culturi populare a râsului și conduce la
edificarea unei lumi pe dos, „o adevărată a doua lume, parodie a celei reale.” (Zoe
Dumitrescu Bușulenga). Această viziune este exprimată în monologul lui Ochilă,
gigantul tovarăş al eroului: „...deasupra capului meu văd o mulţime nenumărată de
văzute şi nevăzute; văd iarba cum creşte din pământ; ...copacii cu vârful în jos, vitele
cu picioarele în sus şi oamenii umblând cu capul între umere...”. Această lume pe dos,
unde toate merg cu capu-n jos și unde puțini suie, dar mulți coboară și unde
numai unul macină la moară este reiterată mitologic și condusă de rânduiala și
principiile unor legi naturale, altele decât cele reale, obiective: „miraculosul şi
fabulosul faptelor prezentate propun o lume care-şi află explicaţiile în ea însăşi.”
(Tudor Vianu). Tratarea fabulosului se va face însă în mod realist prin cultivarea
detaliului, individualizarea pesonajelor prin limbaj şi prin umor cu caracter didactic,
și de aceea, fantasticul este umanizat și oferă contur realist subiectului. Acţiunile şi
personajele dobândesc individualitate, prin abundenţa detaliilor, prin notarea
mişcărilor, a gesturilor. Această lume fantastică este susținută de simbolurile și
17
 Prof. Hiu Ion-Valeriu
3). Tema și viziunea despre
lume
- lumea basmului este
susținută de simbolurile și
motivele specifice:
 castelul împărătesc (funcția
ocrotitoare în fața primejdiilor);
 podul (nu oferă cheia devenirii,
ci doar șansa transformării);
 pădurea (labirint al cunoașterii
alchimiei răului);
 spânul (călăuză, sfătuitor
spiritual, opozant și ipostor);
 fântâna (locul misterios al
metamorfozei eroului);
 Grădina Ursului și Pădurea
Cerbului (locuri cu bunătăți și
bogății miraculoase);
 ursul (simbol al luptătorului);
 cerbul (ființă solară);
- simbolistica culorilor
(negrul diamantului – lumea
inerţiei, a mineralului mort;
verdele salăţilor – a lumii
speranţei și roşul fetei
împăratului Roş – culoarea
afecţiunii, patimii);
b). Particularizarea
personajelor:
- categoria personajelor:
 personaje realiste („din tărâmul
de aici” – împăratul Verde și fiii
acestuia);
 personaje fantastice („din
tărâmul de dincolo” - calul,
crăiasa albinelor, crăiasa
furnicilor, cei cinci tovarăși
năzdrăvani);
 personaje aflate la granița
dintre real și fantastic
(„inspirate din realitate, dar cu
trăsături supraumane” - Sfânta
Duminică şi fata împăratului Roş);
- valorile simbolice și etice
ale personajelor:
 împăratul Verde (arborele
veșnic verde al lumii);
 calul năzdrăvan (model al
devotamentului);
 crăiasa albinelor și crăiasa
furnicilor (modele ale muncii,
corectitudinii și recunoștinței);
 cei cinci tovarăși năzdrăvani
(întruchipări ale unor tipologii
umane ridicularizate: frigurosul,
gurmandul, bețivul, hoțul și
indiscretul);
 spânul și împăratul Roș
(răutatea și viclenia);
 Sfânta Duminică (modelul
înțelepciunii);
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
motivele specifice basmului: castelul împărătesc își păstrează funcția ocrotitoare în fața
primejdiilor și semnifică ordinea omenească, un simbol al protecției, adăpostul unei
puteri misterioase şi imperceptibile; simbolul podului marcheză atât o limită, o treaptă a
devenirii, cât și o etapă (aceea a separării de grup, trecerea dintr-o lume într-alta, de pe
un tărâm pe altul) și exprimă „caracterul adeseori primejdios al trecerii, specific oricărei
călătorii inițiatice”, fiindcă „nu oferă cheia devenirii, ci doar șansa transformării”;
pădurea este un codru des, întunecos, misterios, caracterizat prin absența umanului, un
loc straniu cu o conotație negativă, un tărâm locuit de forțele răului ce sporește senzația
de spaimă și care ia aspectul unui „labirint al cunoașterii alchimiei răului”, o adevărată
încrucișare de drumuri, din care unele sunt fără ieșire, un spaţiu simbolic al rătăcirii în
care „există un drum spre centrul spiritual al credinței, dar ascuns cu fineţe” (Mircea
Eliade) și un „drum spre ieșire ca simbol al unei învieri spirituale” (Ivan Evseev); spânul
- călăuză, sfătuitor spiritual, opozant şi ipostor; fântâna - cu aspect de grotă sau de
peșteră, se află în interiorul labirintului și simbolizează locul misterios al metamorfozei
personajului, care coboară în adâncurile vieții și morții și iese cu o identitate socială
schimbată (de la condiția de om liber la aceea de rob al spânului), purtând un alt nume
(Harap-Alb); Grădina Ursului și Pădurea Cerbului sunt locuri cu bunătăți și bogății
miraculoase, stăpânite de animale emblematice, totemice, simboluri ale forțelor telurice
și cosmice (diamantul este piatra cea mai preţioasă, chintesenţă a lumii minerale, axis
mundi – centru al lumii minerale; salăţile simbolizează iarba vieţii luptătorului celui mai
războinic – centru al lumii vegetale); ursul - animal htonian, păzitor al roadelor
pământului, intermediar între cer și pământ, între vii și morți, între lună și mare, între
iarnă și primăvară – simbolul luptătorului (adormirea și deșteptarea ursului pot fi puse în
relație cu hibernarea și revenirea animalului la viață primăvara); cerbul este stăpânul
lumii minerale – un animal fabulos, solomonit, cu blana țesută cu nestemate și cu puteri
magice care-l fac invulnerabil și nociv pentru alții - ființa solară, care poate lumina. Pe
de altă parte, sesizabilă este şi simbolistica culorilor (din mitologia indiană): negrul
diamantului – lumea inerţiei, a mineralului mort; verdele salăţilor – a lumii speranţei și
roşul fetei împăratului Roş – culoarea afecţiunii, patimii.
b). Lumea basmului particularizează categoria personajelor realiste (din
tărâmul de aici – împăratul Verde și fiii acestuia), fantastice (din tărâmul de dincolo -
fiinţe himerice sau animale cu însuşiri supranaturale – calul, crăiasa albinelor, crăiasa
furnicilor, cei cinci tovarăși năzdrăvani) și a celor aflate la graniţa dintre real şi
fantastic (inspirate din realitate, dar cu trăsături supraumane - Sfânta Duminică şi fata
împăratului Roş). Și în timp ce personajele realiste sunt prezentate în complexitatea lor
umană, cu defectele și calitățile lor morale (împăraţii se poartă simplu, la vorbă şi la port,
vorbesc în dodii, au umor, dar sunt opaci, vădind o anumită mecanică sufletească,
populară), personajele fantastice rămân „ființe neomenești” cu o psihologie misterioasă
(ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni, au calităţi antropomorfe şi avimorfe și
cumulează funcţiile de iniţiatori şi de adjuvanţi). Acestea sunt purtătoare ale unor valori
simbolice și etice ale luptei dintre bine și rău în diversele lor ipostaze, păstrând în
structura lor elemente realiste și elemente fabuloase. De exemplu, împăratul Verde prin
funcția lui cosmică se identifică cu arborele veșnic verde al lumii, calul năzdrăvan, deși
își păstrează trăsăturile inițiale, el zboară, vorbește și devine un model al devotamentului
(zborul lui unește cerul cu pământul), crăisa albinelor şi crăiasa furnicilor sunt
umanizate, înzestrate cu inteligenţă, perspicacitate şi omenie și devin modele ale
corectitudinii și recunoștinței, cei cinci tovarăși năzdrăvani care se hârjonesc și se
ceartă cu aprig gust de vorbă și de sfadă (Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă şi
Ochilă) nu sunt decât întruchipări ale unor tipologii umane ridiculizate, fără a avea o
psihologie misterioasă (frigurosul, gurmandul, beţivul, hoţul, indiscretul), dar care sub
masca grotescului ascund bunătate și prietenie, spânul și împăratul Roş sunt răi şi
vicleni din fire, iar Sfânta Duminică este modelul înţelepciunii. Astfel că, în timp ce
personajele pozitive sunt înzestrate cu însuşiri care să le atribuie calitatea de modele
umane (frumuseţe, bunătate, dreptate, înțelepciune, curaj, cinste, vitejie etc.),
18
Prof. Hiu Ion-Valeriu
3). Tema și viziunea despre
lume
- personaje pozitive (frumuseţe,
bunătate, dreptate, înțelepciune,
curaj, cinste, vitejie etc.) și
personaje negative (urâţenie,
făţărnicie, răutate, laşitate,
egoism etc.);
- ironia, caricaturizarea și
zoomorfizarea ca procedee sau
modalități de caracterizare;
- rolurile / funcțiile narative ale
personajelor;
c). Lumea basmului și traseul
devenirii împărătești
(spirituale) al eroului:
- eroul ca „întruchipare a omului
de soi” care învață din greșeli și
progresează;
- umanizarea fantasticului prin
caracterizarea personajului;
- traseul devenirii împărătești
(cele trei etape ale inițierii ca
lecții fundamentale de „viață
rurală autentică”);
1. Prima etapă – preinițiatică
(o adevărată lecție de
autocunoaștere despre valorile
autentic-umaniste ale vredniciei,
bunătății, milosteniei, cinstei,
iubirii, curajului și nobleței
sufletești - eroul se află în
ipostaza de neinițiat):
- presupune o stare de
echilibru, o primă lipsă de
ordin familial și social și
introducerea unui criteriu
valoric eliminatoriu: vrednicia
(a fi vrednic înseamnă a avea
potențialul completitudinii);
- proba vredniciei presupune
existența unui mentor (craiul),
discipolii (fiii) și o situație de
învățare prin descoperire (o
adevărată lecție despre atenție,
răbdare, demnitate, destoinicie,
responsabilitate, libertate, bună
chibzuință și cunoașterea de
oameni);
- situarea primilor doi fii în
câmpul non-valoric al
infatuării, superficialității,
autosuficienței și
iresponsabilității prin
neraportarea la criteriul valoric
al vredniciei;
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
personajele negative cumulează însuşiri care să le facă respingătoare (urâţenie,
făţărnicie, răutate, laşitate, egoism etc.). Iar dacă pentru personajele negative se
reflectă credinţa populară în răutatea omului însemnat („să te ferești de omul roş, iară
mai ales de cel spân..., că sunt foarte şugubeţi”, pentru cei cinci prieteni defectul
devine însuşirea supranaturală pusă în slujba binelui. În consecință, autorul utilizează
ironia (a se vedea caracterizarea lui Păsări-Lăţi-Lungilă), caricaturizarea (a se vedea
dimensiunea caricaturală a portretului lui Gerilă) și zoomorfizarea (viețuitoarele sunt
umanizate: calul năzdrăvan zboară și vorbește, crăisa albinelor şi a crăiasa furnicilor
sunt înzestrate cu inteligenţă, perspicacitate şi omenie) ca procedee sau modalități de
caracterizare. Acestea îndeplinesc, prin raportare la erou, mai multe roluri sau
funcții narative: antagonistul, ajutoarele, donatorii, personajul căutat – fata de
împărat.
c). În schimb, protagonistul (Harap-Alb) este „o întruchipare a omului de soi”
(G. Călinescu) care traversează o serie de probe, învaţă din greşeli şi progresează, se
maturizează pentru a merita să devină împărat. Acesta se confruntă cu mai multe tipuri
de rău: cu viclenia lumii, reprezentată de omul spân și de omul roș; lupta cu forțele
naturii, cu ursul, cu cerbul, chiar și cu lupta cu demonia împăratului Roș, care-l supune
pe erou la nenumărate încercări. Iar dacă este considerat un erou solar, Harap-Alb se
va simți neputincios în a săvârși fapte eroice, neputincios în a stăpâni timpul și spațiul,
fiind nevoit să apeleze la Sfânta Duminică, la calul năzdrăvan, la furnică, la albină și la
tovarășii miraculoși. Prin aceasta, eroul basmului contrazice într-o oarecare măsură
aşteptările cititorului de basme, întrucât nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri
excepţionale (vitejie, dârzenie, isteţime), asemenea lui Făt-Frumos din basmele
populare. El are calităţi şi defecte, sugerate şi de oximoronul din numele său (negru-
alb). Traseul devenirii lui sipirituale corespunde celor trei etape ale drumului
inițiatic: etapa preinițiatică, parcurgerea drumului după schema narativă a inițierii și
etapa confirmării, maturizării spirituale și a glorificării eroului.
Prima etapă este cea de pregătire a mezinului pentru drum, este o etapă
preinițiatică ce devine o adevărată lecție de autocunoaștere despre valorile autentic-
umaniste ale vredniciei, bunătății, milosteniei, cinstei, iubirii, curajului și nobleței
sufletești. Este etapa în care eroul se află în ipostaza de neinițiat, situându-se eronat
sub norocul existențial. Aceasta presupune o stare de echilibru („un craiu avea trei
feciori”), o primă lipsă de ordin familial (absența intercunoașterii dintre membrii
familiei) și social (motivul împăratului fără urmaș) și introducerea unui criteriu
valoric eliminatoriu pentru devenirea împărătească: vrednicia. Ori, nu orice nepot
poate să fie împărat, fiindcă o asemenea chemare presupune demnitate,
responsabilitate și, mai ales, destoinicie, termeni ce reunesc o paletă largă de valori
umane. A fi vrednic înseamnă a fi complet, sau mai bine spus, a avea potenţialul
completitudinii. Și cum poate fi probată vrednicia decât prin apelul la atenție,
răbdare și, mai ales, la cunoașterea de oameni. Aceasta presupune existența unui
mentor, a unui ochi deja format cu deprinderi de pedagog ce nu crează sentimentul de
părtinire (craiul), discipolii (fiii) și o situație de învăţare prin descoperire (o
adevărată lecţie despre destoinicie, responsabilitate, bună chibzuință, libertate și, mai
ales, despre adevărata autocunoaştere: „care dintre voi se simte destoinic a împăraţi
peste o ţară aşa de mare şi bogată are voie din partea mea să se ducă.”). Iar dacă
primii doi fii ai craiului se limitează din infatuare, superficialitate și
iresponsabilitate, fie la dreptul de întâiul născut („mie mi se cuvine această cinste,
pentru că sunt cel mai mare dintre fraţi”), fie la valorile vitalului („slavă Domnului,
am ce mânca la casa dumitale!”) și se situează într-un câmp non-valoric, fără a-și dori
să facă o încercare pentru a vedea dacă sunt vrednici de o asemenea demnitate
împărătească, mezinul este conștient că pentru a-i cârmui pe alții, trebuie mai întâi să
te poți cârmui pe tine: nu este suficient doar să-ți dorești, ci și să-ți descoperi propriile
limite, să te cunoști pe tine. El nu se grăbește să-și revendice dreptul ca urmaș la tron,
își ia timp de gândire și acționează doar atunci când este sigur pe reușită. Și cum cei
19
Prof. Hiu Ion-Valeriu
3). Tema și viziunea despre
lume
- persuadarea mezinului –
rolul rușinii ca factor
motivațional și căutarea
răspunsului în sine (ceea ce
este un câștig nu suplinește o
mare lipsă);
- bătrâna ca mentor (procesul
de erodare a frumuseții este
general în desacralizarea
mitului);
- alungarea îndoielilor și a
mâhnirii din suflet (a
concentrării asupra sinelui),
îndemnul de a trece dincolo
de prejudecăți și precizarea
valorilor umane ale bunătății
și milosteniei;
- dovada bunătății este imediat
răsplătită (descoperirea și
trasarea proiectului
existențial ce va sta sub
semnul excelenței: cinste,
iubire, noblețe);
- naivitatea este trăsătura
definitorie a tânărului
neexperimentat și se înscrie în
codul ritual al inițierii (pentru o
devenire împărătească mezinul
craiului trebuia să cunoască
mai întâi umilința, ura și
slăbiciunile firii umane);
- identitatea paralelă a două
destine (tatăl și fiul) pe
drumul devenirii împărătești
– motivul oglinzilor paralele și
situarea eronată a norocului în
proiectul existențial al
mezinului ;
- încrederea tatălui în proiectul
existențial al fiului (mezinul
alege să ia „armele colbăite”,
„veşmintele sfarogite” şi, mai
ales, „calul din tinereţea tatălui
său”);
- proba preinițiatică a alegerii
calului (inocența, lipsa de
experiență a mezinului);
- calul – personaj fantastic,
animal fabulos, mijloc ideal de
deplasare în basm, confident și
sfătuitor de mare preț cu rol
justițiar (are calități
antropomorfe și avimorfe -
vorbeşte, zboară, deţine
cunoştinţe inaccesibile eroului)
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
doi fii mai mari nu reușesc din autosuficiență (trăsătură nedemnă statutului de
conducător) să treacă peste proba vredniciei, întorcându-se „rușinați” la casa tatălui
(semn că mai au multe de învățat), mezinul „începe a plânge în inima sa” și să caute
răspuns la „apăsătoarele cuvinte” ale tatălui său: „...dar ia spuneți-mi, rușinea unde o
puneți? Din trei feciori câți are tata, niciunul să nu fie bun de nimica?! Apoi, drept să vă
spun, că atunci degeaba mai stricați mâncarea, dragii mei... Să umblați numai așa,
frunza frăsinelului toată viața voastră și să vă lăudați că sunteți feciori de craiu, asta nu
miroase a nas de om. [...] Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe-o ureche din partea
voastră; la sfântul aşteaptă s-a împlini dorinţa lui. Halal nepoţi ce are!”. Și iată cum,
eșecul fraților și replicile mustrătoare ale tatălui generează un proces de conștiință, de
autocunoaștere, nu numai pentru ei (fiindcă aduce un plus de onestitate și
responsabilitate), ci și pentru mezinul familiei, ce devine conștient de faptul că „ceea ce
este un câştig nu suplineşte o mare lipsă”. Ruşinea devine factorul motivaţional ce-l va
raporta la sarcină și va demonstra că tehnica pedagogică a persuadării și-a atins
scopul. Este momentul în care intră în scenă cel de-al doilea mentor – Sfânta
Duminică – sub chipul unei „bătrâne gârbove, stremțuroase și neputincioase” (procesul
de erodare a frumuseții este general în desacralizarea mitului). Ea este un personaj „cu
har” din mitologia românească, aflat la granița dintre real și fantastic și care va contribui
decisiv la descoperirea, trasarea și împlinirea unor acte obligatorii în devenirea lui
morală și socială. Aceasta îi cere să o miluiască și îi sugerează să alunge îndoilelile și
mâhnirea din suflet, fiindcă „norocul îi râde din toate părţile”. Și, deși, inițial, prin
comportamentul său, fiul nu vede încă dincolo de aparențe („tocmai de la una ca
dumneata ţi-ai găsit să aştept eu ajutor?”) și demonstrează egoism, o prea mare
concentrare asupra sinelui („acum am altele pe capul meu”), pripeală și mânie („nu te
iuţi aşa de tare”) – trăsături necaracteristice unui conducător, la insistențele bătrânei,
acesta, a treia oară, se va lăsa „fărmecat de magia înțelepciunii cuvintelor ei”, va trece
dincolo de prejudecăți, dovedind că milostenia va sta la baza dobândirii tuturor
celorlalte însușiri umane: „Ţine mătuşă, de la mine puţin şi de la Dumnezeu mult”.
Dovada bunătăţii este imediat răsplătită și, astfel, drumul iniţierii poate să înceapă
deîndată. Este un drum ce trece prin el însuşi, o călătorie a descoperirii sinelui, pusă sub
semnul excelenţei: „ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe faţa pământului, aşa
de iubit, de slăvit şi de puternic.”. Ori pentru o devenire împărătească (de a conduce
sub semnul iubirii, gloriei şi cinstirii), mezinul craiului trebuia mai întâi să cunoască
umilința, ura și slăbiciunile firii umane pentru a putea fi puternic prin milostenie. Iar,
dacă naivitatea se înscrie în codul ritual al iniţierii prin care trece fiul craiului,
bunătatea este calitatea înnăscută care „provoacă” transformarea personajului: „Fii
încredinţat că nu eu, ci puterea milosteniei şi inima ta cea bună te ajută, Harap-Alb,
zice Sfânta Duminică.”. Ori, ceea ce trebuia să facă fiul de crai nu era altceva decât să
refacă traseul devenirii tatălui său: trebuia să caute „armele colbăite”, „veşmintele
sfarogite” şi, mai ales, „calul din tinereţea tatălui său”, să obțină învoială și să
pornească la drum. Situarea lui sub semnul norocului, sub „privilegiul de o clipă”, fără
a fi meritat încă ceva, demonstrează încă o dată faptul că el se află la începutul inițierii.
Inocenţa, lipsa de experienţă în a vedea dincolo de aparenţe se manifestă şi în alegerea
calului – personaj fantastic, care la început este „răpciugos, grebănos și dupuros” „o
ghijoagă urâcioasă” (un cal alb și bătrân, cel mai urât, jigărit şi răpciugos), ca mai apoi,
după ce mănâncă jăratec, să se transforme într-un cal arătos („tretin” – un cal tânăr, de
vreo trei ani) cu puteri supranaturale (vorbeşte, zboară, deţine cunoştinţe inaccesibile
eroului). Calul este un animal fabulos, mijloc ideal al deplasării în basm, confident și
sfătuitor de mare preț în același timp. Pe parcursul călătoriei feciorului, calul va avea
rolul confidentului demn, moralizator, şi nu va interveni decât în momente decisive: el
are iniţiativa la trecerea podului păzit de urs, îl conduce pe Harap-Alb la sfânta
Duminică, iar, la sfârşit, are rol justiţiar când îl ucide pe spân. În descoperirea acestuia
se poate vedea o probă pregătitoare, căci mezinul îl tratează iniţial cu dispreţ şi cu
violenţă, în timp ce răsplata lui ia forma unei lecţii de viaţă: după ce se transformă într-
20
 Prof. Hiu Ion-Valeriu
3). Tema și viziunea despre
lume
- prima lecție de viață: nimic
nu rămâne nerăsplătit (viteza
de deplasare a calului este un
alt mijloc de acces în lumea
mitică);
- calul își dovedește fidelitatea
față de noul stăpân și
cumulează funcțiile de inițiator
și adjuvant (dialogul dintre ei
este „o vorbire în dodii”, „un
joc de-a v-ați ascunselea al
inteligenței” ce denotă o
disimulare perfectă a
gândurilor);
- proba curajului și trecerea
pragului dintre cele două
lumi (spațiul cunoscut,
securizant al împărăţiei craiului
şi spaţiul necunoscut, cel în
care se vor desfăşura probele);
- rostirea interdicției de a se
feri „de omul roș și de omul
spân, că sunt foarte șugubeți”;
2. Etapa a doua – de inițiere
(eroul se află în ipostaza de
novice, primește un nume –
Harap-Alb și este supus unei
inițieri ireversibile prin
labirintul cunoașterii
alchimiei răului – găsirea
drumului corect indică victoria
spiritului, a inteligenței asupra
instinctului, a violenței oarbe):
- traversarea pădurii-
labirint – probă prin care eroul
și-ar putea dovedi maturitatea
(eroul rătăcește prin pădure și,
orbit de aparențe, încalcă
interdicția tatălui și-l va tocmi
pe spîn drept slugă);
- spânul – pedagogul rău
(„inițiatorul pretențios,
prefăcut și miorlăitor”) ce
personifică răul în cele trei
ipostaze ale sale: falsa
umilință, lauda și lingușirea;
- secvența coborârii în
fântână – iscodirea,
divulgarea și sancționarea
naivității, lipsei capacității de a
vedea dincolo de aparență a
eroului (furtul identității prin
vicleșug și transformarea
mezinului în slugă);
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
un cal mândru, acesta îl ia pe fiul de crai şi zboară cu el „ca vântul și ca gândul” de trei
ori, până la nori, până la lună şi până la soare, încât îl trec pe fecior „toate grozile
morţii”. E o lecţie pe care i-o dă calul, anume că nimic în viaţă nu rămâne nerăsplătit,
binele cu bine şi răul cu rău: „-Cu asta am vrut să-mi răstorc cele trei lovituri. Vorba
ceea: una pentru alta”. Este momentul în care personajul năzdrăvan își dezvăluie
calitățile deosebite – zboară, vorbește – și-și declară fidelitatea față de noul stăpân,
cumulând funcțiile de inițiator și de adjuvant. Viteza de deplasare a calului este un alt
mijloc de acces în lumea mitică, ca în epopeile „Mahabharata” și „Ramayana”.
Nemurirea de care se bucură demonstrează că provine dintr-un loc situat dincolo de timp
(stăpânește dimensiunile cosmice ale spațiului). La rândul său, feciorul craiului își
schimbă atitudinea față de cal, adresându-i-se ca unui prieten. Dialogul dintre ei este de
fapt „o vorbire în dodii”, „un joc de-a v-ați ascunselea al inteligenței” ce denotă o
disimulare perfectă a gândurilor. Trecând şi de momentul alegerii calului, etapă care este
ea însăşi o probă a preiniţierii, fiului craiului îi mai rămâne un singur prag de trecut:
podul dintre cele două lumi (spațiul cunoscut, securizant al împărăţiei craiului şi spaţiul
necunoscut, cel în care se vor desfăşura probele). A trece podul este un act de curaj, de
vrednicie, care presupune să ai cutezanța de a te cufunda în necunoscut. Trebuie însă
remarcat şi rolul determinant al calului, motor al curajului eroului, ce a „dat năvală
asupra ursului”, generând astfel reacţia de curaj a feciorului, care avea să plece la drum
cu blana de urs (ca simbol al moștenirii spirituale) și cu „plosca plină de apă”.
Despărţirea de tatăl său este legată, conform tipicului basmului, de formularea unor
sfaturi care să-l călăuzească pe fiu şi de rostirea interdicţiei de a se feri „de omul roș,
iară mai ales de cel spân, [...] căci sunt foarte șugubeți” (primejdioși, înșelători,
amăgitori, răi la inimă, invidioși, șireți, perfizi, lingușitori, vicleni, buclucași, aspri,
răuvoitori, neprietenoși, lași și trădători, în stare de a deochea).
În cea de a doua etapă, eroul se află în ipostaza de novice, primește un nume
– Harap-Alb și este supus unei inițieri ireversibile prin labirintul cunoașterii alchimiei
răului (al traseului umilinței). Labirintul este o încrucișare de drumuri, cele mai multe -
fundături, care-l obligă pe călător să fie capabil să aleagă în mod rațional soluția cea
bună. Ca probă inițiatică, găsirea drumului corect indică victoria spiritului, a
inteligenței asupra instinctului, a violenței oarbe. De aceea, traversarea pădurii-
labirint este o probă prin care eroul și-ar putea dovedi maturitatea. Numai că, mezinul se
rătăcește, demonstrând că mai are mult de învățat: „Și mergând el înainte prin codrii
întunecoși, de la un loc i se închide calea și încep a i se încurca cărările, încât nu mai
pricepe fiul de crai acum încotro să apuce și unde să se ducă”. Este momentul în care
intră în scenă pedagogul rău – spânul, „inițiatorul pretențios, prefăcut și miorlăitor”
(G. Călinescu) ce personifică răul în cele trei ipostaze ale sale: falsa umilință, lauda și
lingușirea. Mezinul, orbit de aparențe și aflându-se într-un moment de cumpănă -
crezând că se află în „țara spânilor”, va încălca interdicția tatălui și-l va tocmi pe
acesta slugă. De acum rolul lui este de a tulbura liniștea crăișorului, de a aduce cu sine
nenorocirile și de a aduce o pagubă (V. I. Propp). Este momentul prielnic în care
naivitatea, lipsa de maturitate a mezinului este mai întâi iscodită (răufăcătorul încearcă
să iscodească cum stau lucrurile), apoi divulgată (răufăcătorul obține informații asupra
victimei sale), ca mai apoi să fie sancţionată (răufăcătorul pune mâna pe însemnele
originii împărătești şi a dreptului de a deveni împărat). De altfel, popasul de la fântână
reprezintă o secvenţă narativă importantă în iconomia acţiunii, întrucât se înscrie în
codul ritual al iniţierii și provoacă evoluţia ulterioară a conflictului. Spânul, asemenea
lui Euristeu din mitologia greacă, îi fură identitatea prin vicleșug și-l transformă pe
crăișor în rob, dându-i numele de Harap-Alb, îi ia cartea prin care ar putea deschide
multe uși, îi ia armele, care i-ar oferi multe avantaje perisabile în timp, dar nu va putea
să-i ia experiența de viață. Este tocmai ceea ce-i lipsește acestuia: cunoaşterea de
oameni, capacitatea de a vedea dincolo de aparenţa acestora, puterea de a cântări cu
drept echilibru ceea ce e sinceritate şi ceea ce e prefăcătorie în faptele, în înfăţişarea,
21
Prof. Hiu Ion-Valeriu
3). Tema și viziunea despre
lume
- retrasarea proiectului
existențial al devenirii
împărătești („atâta vreme ai a
mă sluji, până îi muri şi iar îi
învia”) evidențiază faptul că
binele și răul sunt date
pentru desăvârșirea sinelui
(perioada marilor acumulări, a
stăpânirii de sine, a respectării
jurământului până la moarte
prin care dobândește
cumpătare, răbdare,
îndemânare, colaborare și
descoperă puterea prieteniei
prin așa numita lecție despre
suferință);
- secvența sosirii spânului și a
lui Harap-Alb la curtea
împăratului Verde
(„bunătatea nu are de-a face cu
răutatea”);
- parcurgerea unui traseu
cu denivelări tensionate
(încercările echivalează cu
diversele probe ale ascultării,
curajului, bărbăției, ale
abilității în mânuirea sabiei,
proba colaborării, prieteniei şi
cumsecădeniei și proba
stăpânirii de sine şi
respectarea jurământului);
- mijloacele prin care eroul
trece probele ţin de miraculos,
iar ajutoarele au puteri
supranaturale (primele două
probe le trece cu ajutorul
Sfintei Duminici, care-l
sfătuieşte cum să procedeze şi-i
dă obiecte magice: pentru urs -
o licoare cu somnoroasă, cu
efect sedativ, iar pentru cerb -
o licoare, obrăzarul - mască a
luptătorilor folosită în Evul
Mediu şi sabia lui Statu-
Palmă-Barbă-Cot);
- secvența aducerii salăților
din Grădina Ursului – reușita
nu este dată celor slabi („a nu
dormi nu înseamnă numai a
birui oboseala fizică, ci mai
ales a da dovadă de forță
spirituală.”);
- secvența tăierii capului
cerbului – lecția despre
suferință („şi binele şi răul sunt
date pentru desăvârşirea
sinelui.”);
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
în vorbele celorlalţi. De altfel, și retrasarea proiectului existențial al devenirii
împărătești („atâta vreme ai a mă sluji, până îi muri şi iar îi învia”) evidențiază faptul
că binele și răul sunt date pentru desăvârșirea sinelui. De acum începe un traseu al
umilinței, o perioadă a marilor acumulări, a stăpânirii de sine, a respectării jurământului
până la moarte prin care dobândește cumpătare, răbdare, îndemânare, colaborare și
descoperă puterea prieteniei prin așa numita lecție despre suferință. De reținut din nou,
calitatea „de om” a fiului de crai (cuvântul respectat indică omul de calitate) și rolul
pasiv al calului care, după dobândirea lui de către erou, a ieșit practic din scenă. Iar, prin
reluarea formulei mediane („După aceasta, încălecă fiecare pe calul său, și pornesc,
spânul înainte, ca stăpân, Harap-Alb în urmă, ca slugă, mergând spre împărăție,
Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este!”), schimbarea
roulurilor este marcată mai apăsat aici, întărind opoziția „spân / slugă”. Ajunse la curtea
împăratului Verde, cele două personaje interpretează unul rolul celuilalt, spânul fiind
nepotul rău şi lăudăros, iar Harap-Alb o slugă supusă, ascultătoare şi cuviincioasă.
Fetele împăratului observă diferenţa dintre ei, pentru că „bunătatea nu are de-a face cu
răutatea”: „spânul de fel nu seamănă în partea lor, nici la chip, nici la bunătate; şi
Harap-Alb, sluga lui, are o înfăţişare mult mai plăcută şi seamănă a fi mult mai
omenos.”. Chiar și împăratul observă răutatea fățișă a spânului și intuiește intenția
acestuia de a-l supune pe Harap-Alb la „încercări grele”, care devin adevărate lecţii
fundamentale de viaţă „rurală autentică”, ce au valențe de motive literare și devin
semne de carte în desfășurarea acțiunii, iar îndeplinirea lor conduce la apropierea treptată
de obiectivul final al eroului: devenirea împărătească. Aceasta nu se dobândeşte pe căi
netede, ci mai degrabă prin parcurgea unui traseu cu denivelări tensionate.
Încercările echivalează cu diversele probe ale ascultării, curajului, ale abilității în
mânuirea sabiei, bărbăției, proba colaborării, prieteniei şi cumsecădeniei și proba
stăpânirii de sine şi respectarea jurământului. Harap-Alb va trebui să aducă salăţi din
Grădina Ursului, pielea cu pietrele preţioase din Pădurea Cerbului şi fata împăratului
Roş pentru căsătoria spânului. Și chiar dacă Harap-Alb se întristează, este descurajat,
inivocă ideea morții și se autocompătimește, acesta va trece peste aceste probe cu
ajutorul calului năzdrăvan, ce revine în prim-planul acțiunii un adevărat îndrumător în
împlinirea proiectului său existențial („Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă.”),
atrăgându-i atenția că reușita în viață nu este dată celor slabi: „Fii odată bărbat şi nu-
ţi mai face voie rea.”. Mijloacele prin care eroul trece probele ţin de miraculos, iar
ajutoarele au puteri supranaturale. Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei
Duminici, care-l sfătuieşte cum să procedeze şi-i dă obiecte magice: pentru urs - o li-
coare cu somnoroasă (cu efect sedativ), iar pentru cerb - o licoare, obrăzarul (mască a
luptătorilor folosită în Evul Mediu) şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot („un personaj
caricatural și diabolic ce locuiește în copaci, e tipul sadicului care savurează durerea
provocată victimelor sale”). Prin aceasta se arată că „izbânda repetată asupra somnului
și veghea prelungită constituie o probă de inițiere destul de frecventă”, căci „a nu dormi
nu înseamnă numai a birui oboseala fizică, ci mai ales a da dovadă de forță spirituală.”.
Accentul cade aici pe funcția educativă a povestirii, din încercările grele rezultând o
experiență de viață. Este momentul când acceptă că „şi binele şi răul sunt date pentru
desăvârşirea sinelui.”. Ori, un conducător nu poate fi slăvit şi iubit fără a fi înţeles ce
e suferinţa celor supuşi lui, iar puterea ce îi este dată nu poate fi folosită cu
înţelepciune, decât dacă a fost el însuşi supus capriciilor puterii altora: „Când vei ajunge
și tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede celor
asupriți și necăjiți, pentru că știi cum e necazul.”. Este momentul când începe să învețe
că aparențele înșală. Ultima probă (aducerea fetei împăratului Roș) pune în evidență
puterea prieteniei și presupune alte serii de sarcini. Fata împăratului este o
„farmazoană” ce apelează la puteri magice la început și devine simbolul feminităţii şi
farmecului adolescentin, dornică să se împlinească prin dragoste şi adevăr, după ce
ţinuse să-l supună pe cel drag la probe de perspicacitate, destoinicie şi credinţă
cavalerească. Aceasta se dobândește, ca în majoritatea basmelor, prin numeroase
22
Prof. Hiu Ion-Valeriu
3). Tema și viziunea despre
lume
- secvența aducerii fetei
împăratului Roș (simbolul
feminităţii şi farmecului
adolescentin, dornică să se
împlinească prin dragoste şi
adevăr) pune în evidență
puterea prieteniei și a
respectării jurământului până
la moarte.
- supunerea eroului la probe de
perspicacitate, destoinicie şi
credinţă cavalerească:
 unele prin care împăratul Roş
tinde să îndepărteze ceata
de peţitori (casa de aramă
încinsă, răcită prin puteri
miraculoase de Gerilă;
ospățul pantagruelic, în care
se întrec Flămânzilă și Setilă;
alegerea semințelor de mac
din nisip, în care se angajează
Crăiasa furnicilor);
 altele care o vizează direct
pe fată (fuga nocturnă și
găsirea fetei de împărat
metamorfozată în pasăre,
ispravă a lui Ochilă și Păsări-
Lăți-Lungilă; identificarea
fetei împăratului Roș, care
avea o sosie, un dublu, în
care se implică Crăiasa
albinelor; întrecerea calului
lui Harap-Alb cu turturica
fetei de împărat, care aduce
„trei smicele de măr dulce,
apă vie și apă moartă de
unde se bat munții în capete”,
folosite la învierea eroului
din final basmului);
- trecerea acestor probe ce țin
de ritualurile țărănești ale
pețitului se produce în urma
ascultării de personajul
iniţiator (Sfânta Duminică) şi
în urma ajutorului primit de la
personajele donatoare
(crăiasa furnicilor și crăiasa
albinelor) și a celor cinci
„tovarăși năzdrăvani” - ființele
himerice cu comportament
omenesc și trăsături fabuloase,
hiperbolizate și caricaturizate
(grotescul jovial ce stârnește un
râs irespirabil);
- aceștia reprezintă simboluri
ale unor stihii (gerul), ale
stărilor fiziologice sau ale
stăpânirii spațiului și
timpului;
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
probe, șase în total, pe care le trec personajele adjuvante și donatoare: unele prin care
împăratul Roş tinde să îndepărteze ceata de peţitori (casa de aramă încinsă cu un foc
unde s-au ars 24 de stânjeni de lemne, răcită prin puteri miraculoase Gerilă; ospățul
pantagruelic, în care se întrec Flămânzilă și Setilă; alegerea semințelor de mac din nisip,
în care se angajează Crăiasa furnicilor), iar altele care o vizează direct pe fată (fuga
nocturnă și găsirea fetei de împărat metamorfozată în pasăre, ispravă a lui Ochilă și
Păsări-Lăți-Lungilă; identificarea fetei împăratului Roș, care avea o sosie, un dublu, în
care se implică Crăiasa albinelor; întrecerea calului lui Harap-Alb cu turturica fetei de
împărat, care aduce „trei smicele de măr dulce, apă vie și apă moartă de unde se bat
munții în capete”, folosite la învierea din final a eroului. Trecerea acestor probe ce țin
de ritualurile țărănești ale pețitului se produce în urma ascultării de personajul
iniţiator (Sfânta Duminică) şi în urma ajutorului primit de la personajele donatoare
(crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor) și a celor cinci „tovarăși năzdrăvani” - ființele
himerice cu comportament omenesc și trăsături fabuloase, hiperbolizate și
caricaturizate în aceeași manieră stilistică a paradoxului și a elementului grotesc a
„lumii pe dos” din „Gargantua și Pantagruel”, de François Rabelais: Gerilă („o dihanie
de om” cu o înfățișare „de spăriet”, având „niște urechi clăpăuge” și „buzoaie groase și
dăbălăzate”, care, când sufla promoroacă printre ele, se răsfrângeau „în sus peste
scăfârlia capului” și „în jos, de-i acopereau pântecele”), Flămânzilă („o namilă de om”,
o ființă stihială, însăși „foamea, sac fără fund”, fiind una dintre relele cele mai de temut
ale omenirii), Setilă – fiul secetei și „prăpădenia apelor” („o arătare de om” cu „grozav
burduhăn și nesățios gâtlej”, care seacă tot ce înseamnă element acvatic pe fața
pământului, iar când vorbește, începe „a-i țâșni apa pe nări și pe urechi, ca niște
lăptoace de mori”), Ochilă - frate cu Orbilă, văr primar cu Chiorilă, nepot de soră lui
Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă („o schimonositură de om” cu un
singur ochi „mare cât o sită” care-i dă marea putere de a vedea „și în măruntaiele
pământului”- caracterizat cu fraze rimate şi ritmate prin calambur și diminutiv cu sens
ironic) și Păsări-Lăţi-Lungilă („o pocitanie de om - fiul săgetătorului și nepotul
arcașului, brâul pământului și scara ceriului” ce stăpânește văzduhurile, „ciuma
zburătoarelor și spaima oamenilor”). Însă ce îl individualizează pe Creangă de autorul
francez este grotescul jovial, care provoacă un râs senin, reconfortant. Deplasarea
acestui convoi insolit pronit pe drumurile lumii îndepărtate este devastatoare, dar, prin
modul în care povestește Creangă, stârnește un râs irespirabil, fiecare dintre tovarășii
năzdrăvani manifestându-se în modul cel mai natural cu putință: Gerilă „potopea
pădurile prin ardere”, Flămânzilă „mânca lut și pământ amestecat cu humă, și tot striga
că moare de foame”, Setilă „sorbea apa de prin bălți și iazuri”, Ochilă vedea „câte-n
lună și în stele, de-ți venea să fugi de ele”, Păsări-Lăți-Lungilă „asemenea zburătoarele
– și jumulite-nejumulite, ți le păpa pe rudă, pe sămânță”. Pe lângă aspectul grotesc,
monstruos, aceștia reprezintă simboluri ale unor stihii (gerul), ale stărilor fiziologice
care au înspăimântat omul în istoria sa (foamea și setea) sau ale stăpânirii spațiului și
timpului. Ele nu sunt individualizate, nu au dimensiune psihologică, sunt simple scheme
de personificare a caracteristicilor pe care le întrupează: foamea, setea, frigul, agerimea.
Acestea sunt prezentate cu datelele unor oameni, ale unor ţărani care se sfădesc, sunt
permanent veseli, drepţi, cinstiţi, loiali în prietenie, totdeauna gata să înfrunte răul, ca un
reflex al dragostei de viaţă, al bucuriei de a trăi, de a se manifesta ca fiinţe gânditoare, ca
simbol al optimismului robust, popular, al dorinţei şi disponibilităţii nesfârşite de a trăi
mereu activi. În relație cu acestea, eroul își cunoaște limitele, calitățile și defectele:
milostenia, munca, îndatorirea ca virtuţi consacrate în sistemul etic popular. Prezenţa
lor febrilă și imprevizibilă la curtea lui Roş Împărat aminteşte de ritualul peţitului
strămoşesc, popular-etnografic prin vorbe de duh, prin proba perspicacităţii, a intuiţiei
prin dragoste şi prin delimitarea clară dintre cele două tabere: a peţitorilor şi a fetei de
peţit. În acest moment diferențierea personajelor este minimă, ilustrată numai prin
aspectul bizar al chipurilor și îmbrăcămintei, asemenea lui „papuc Hogea Hogegarul”,
alt personaj caraghios imaginar. La curtea împăratului Roș, eroul rămâne în postura de
23
Prof. Hiu Ion-Valeriu
3). Tema și viziunea despre
lume
- eroul ajunge la o adevărată
„caritate cosmică”, la un înalt
grad al maturizării spirituale
ce presupune „milă,
generozitate, compasiune
nemărginită nu numai faţă de
oameni, ci şi de toată făptura.”
(Vasile Lovinescu).
- aducerea fetei împăratului
Roș la Spân este cea mai
dificilă încercare, pentru că pe
drum se îndrăgosteşte de ea
(„lui Harap-Alb i se tulburau
mințile”), dar fiind onest, îşi
respectă jurământul făcut şi
nu-i mărturiseşte adevărata sa
identitate.
3. Etapa a treia – a
confirmării, a maturizării
spirituale și a glorificării
(eroul se află în ipostază
împărătească - „cel mai iubit,
slăvit și puternic împărat de pe
fața pământului”):
- este etapa maturizării,
confirmării și glorificării
eroului, realizată prin
lichidarea lipsei, prin acţiunea
reparatorie împortiva
înşelătoriei spânului, a
victoriei adevărului asupra
imposturii (acum încep să cadă
măştile şi se instaurează
ordinea şi sensul lumii);
- scena demascării
răufăcătorului (de către fata
împăratului Roș), a morții şi a
învierii eroului de către fata
împăratului, cu ajutorul
obiectelor magice aduse de cal
(decapitarea eroului de către
spân este ultima treaptă şi
finalul iniţierii - „răutatea”
spânului îl dezleagă pe erou de
jurământul supunerii: „atâta
vreme să ai a mă sluji, până
când îi muri și iar îi învie”);
- rolul pedagogului rău ia
sfârșit (calul este acela care
distruge întruchiparea răului,
aruncându-l din înaltul cerului);
- nunta și schimbarea
statutului social confirmă
maturizarea eroului și
refacerea echilibrului inițial
(încercarea de a cuceri
eternitatea și revenirea în lumea
reală);
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
martor, de cele mai multe ori de moderator al impulsurilor însoțitorilor săi, pe când
„monștrii simpatici” dețin rolul principal al acțiunii. Cantitatea de alimente,
dimensionată după „calitățile” eroilor, are proporții hiperbolice, generate nu atât de
număr, cât de recipiente (haraba = căruță mare folosită pentru transportul grânelor; bute
– butoi mare) și de materiale (ialoviță = vacă mare și grasă). Se afirmă, pe bună
dreptate, că „încercarea eroului în baia încinsă este adeseori legată de încercarea prin
mâncare”, dar semnificația acestei probe nu este întrutotul clară: „oricum ar sta însă
lucrurile, este limpede că avem în față răsfrângerile unor forme diferite de masă rituală
legată de căsătorie și de șederea în lumea de dincolo”. Elogiul, rabelaisian, adus vinului
este scos în evidență prin efectele lui devastatoare asupra băutorilor. Scena are o
grandoare epopeică, trimițând cu necesitate către ospețele pantagruelice descrise de
scriitorul francez. În ceea ce privește sorgintea motivului, se presupune că „încercarea
prin mâncare și băutură multă ar fi apărut în basm printr-o deformare, mai precis,
printr-o inversare de sens a ritualului inițial”. Mâncarea și băutura abundentă luând
locul abstinenței, postului impus de anumite practici. Cert este că la Creangă motivul are
o valoare pur literară. Cele șapte personaje aflate în scenă își spun apoi replicile în
tonalități foarte diferite: Harap-Alb - ceremonios; împăratul – „cam acru oarecum”;
tovarășii năzdrăvani – batjocoritori, fals îndatoritori față de intențiile aparent pozitive
ale gazdei lor. Prin urmare, analizând comportamentul eroului, se poate afirma că acesta
a ajuns la o adevărată „caritate cosmică”, la un înalt grad al maturizării spirituale
ce presupune „milă, generozitate, compasiune nemărginită nu numai faţă de oameni, ci
şi de toată făptura.” (Vasile Lovinescu). Însă, pentru erou, aducerea fetei împăratului
Roș la Spân este cea mai dificilă încercare, pentru că pe drum se îndrăgosteşte de ea
(„lui Harap-Alb i se tulburau mințile”), dar fiind onest, îşi respectă jurământul făcut şi
nu-i mărturiseşte adevărata sa identitate.
În cea de a treia etapă, eroul se află în ipostaza de inițiat și pregătit pentru a
trece prin moartea simbolică și de a deveni „cel mai iubit, slăvit și puternic împărat” de
pe fața pământului (confirmarea realizării destinului de excepție). Este etapa
maturizării, confirmării și glorificării eroului, realizată prin lichidarea lipsei, prin
acţiunea reparatorie împortiva înşelătoriei spânului, a victoriei adevărului asupra
imposturii. Acum încep să cadă măştile şi se instaurează ordinea şi sensul lumii.
Aceasta corespunde punctului culminant și debutează la sfârşitul ultimei probe, atunci
când Harap-Alb se întoarce la curtea lui Verde-împărat cu fata împăratului Roş, care-i
dezvăluie adevărata lui identitate și-l demască pe răufăcător. Episodul cuprinde
scena tăierii capului personajului principal şi a reînvierii lui de către fata împăratului,
cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal („trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă
moartă de unde se bat munţii în capete”). Și iată cum fata împăratului Roș are rolul de
taumaturg, de vindecător, înviindu-l pe Harap-Alb, după ce, prin moarte, acesta se
eliberează de jurământul față de Spân: „atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri
și iar îi învie”. În același timp, ea devine împărăteasă, înscriindu-se în scenariul general
al basmului. Decapitarea eroului de către spân este ultima treaptă şi finalul iniţierii,
având semnificaţia coborârii în Infern / a morţii iniţiatice, a trecerii în tărâmul de
dincolo, care este punctul culminant al drumului și, implicit, al inițierii: „A coborî în
Infern înseamnă a cunoaşte o moarte iniţiatică, o experienţă susceptibilă de a întemeia
un nou mod de existenţă.”. (Mircea Eliade). De fapt, „răutatea” spânului îl dezleagă pe
erou de jurământul supunerii, semn că iniţierea este încheiată, iar rolul „pedagogului
rău” ia sfârşit. Calul este acela care distruge întruchiparea răului, aruncându-l din
înaltul cerului. Prin aceasta, eroul a înțeles ce înseamnă mila, și-a probat spiritul de
prevedere, inteligența, onoarea și va cunoaște iubirea. Iar după ce va reintra în posesia
paloşului, Harap-Alb va primi recompensa: fata împăratului Roş şi împărăţia. Cel ce se
naşte acum este noul crai, vrednic să fie împărat slăvit, puternic şi iubit. Nunta şi
schimbarea statutului social (devine împărat) confirmă maturizarea eroului și reface
echilibrul inițial și, astfel conflictul - lupta dintre bine şi rău - se încheie prin victoria
forţelor binelui. Această ultimă probă inițiatică devine chiar o încercare de a cuceri
24
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
3). Tema și viziunea despre
lume
d). Lumea basmului din
perspectiva înțelepciunii
populare (oralitatea stilului):
- mijloacele lingvistice de
realizare a umorului (creația lui
Ion Creangă a fost concepută
pentru a produce veselie prin
sarcasm și ironie, bună-
dispoziție prin plăcerea zicerii și
pentru a exprima vitalitatea
umană prin complexitatea
caracterizării pitorești și prin
scene comice, porecle și expresii
populare):
 exprimarea poznașă, mucalită
într-o șiretenie a frazei;
 combinațiile neașteptate de
cuvinte;
 caracterizările pitorești cu
ajutorul cuvintelor familiale;
 vorbele de duh și zicerile tipice
ale poporului;
 autopersiflarea și
supraaprecierea;
 poreclele și cuvintele cu
valoare augmentativă);
- viziunea carnavalescă a lumii
descrie înțelepciunea populară
a lumii ca o „jovialitate
dezlănțuită” și ca un „spectacol
al cuvintelor bine alese”:
 termeni și expresii populare,
regionalisme fonetice și
lexicale;
 expresii idiomatice;
 abundența notării
onomatopeice și folosirea
exclamațiilor și interjecțiilor,
spre a întări impresia de
spontaneitate și de a potența
fabulosul;
 procedeul repetiției, care
capătă transfigurații repetate;
 frecvența deosebită a
comparației și metaforei;
 folosirea predilectă a zicalelor
și proverbelor populare;
 citarea unor fragmente de
cântec popular sau ritmarea
unor propoziții și fraze;
 augmentarea diminutivelor în
scopuri ironice;
 compunerea, conversiunea și
derivarea cu prefixe și sufixe;
 utilizarea unor terminologii
populare pentru a exprima
momentul sau durata acțiunii;
eternitatea, prin relativizarea timpului, fapt sugerat de somnul nedefinit care-l
cuprinseră pe erou în clipa morții, dar și de finalul basmului, prin ideea că „veselia a
ținut ani întregi, și acum mai ține încă”, ce surpinde două lumi paralele: una de
basm, în care „a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă” și una reală de „la
noi”, în care „cine are bani vea și mănâncă, iară cine nu, se iută și rabdă.”.
d). Nu în ultimul rând, creaţia lui Ion Creangă a fost concepută pentru a
produce veselie prin sarcasm şi ironie, bună dispoziţie prin plăcerea zicerii și pentru
a exprima vitalitatea umană prin complexitatea caracterizării pitoreşti și prin scene
comice, porecle şi expresii populare ca mijloacele lingvistice de realizare a
umorului: exprimarea poznașă, mucalită, într-o șiretenie a frazei, la care este
imposibil să nu te amuzi („Și să nu credeți că nu mi-am ținut cuvântul de joi până mai
apoi”; „Să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”), prin combinații neașteptate de
cuvinte („Tare mi-ești drag. Te-aș vârî în sân, dar nu încapi de urechi”), prin
caracterizări pitorești cu ajutorul cuvintelor familiale (fata împăratului Roș este „o
zgâtie de fată”, „un drac, bucățică ruptă din tată-său în picioare, ba încă și mai și”),
prin vorbe de duh și zicerile tipice ale poporului („Dă-i cu cinstea, să peară rușinea”),
prin autopersiflare și supraapreciere („Știa, vezi bine, soarele cu cine are de-a face”),
prin ironie („Doar unu-i împăratul Roș, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea
lui cea nepomenită și milostivirea lui cea neauzită”), prin caracterele personajelor
(Harap-Alb, împreună cu prietenii săi fabuloși erau „care mai de care mai chipoși și
mai îmbrăcați, de se târâiau ațele și curgeau oghelele după dânșii, parcă era oastea lui
Papuc Hogea Hogegarul”), prin poreclele date personajelor („Buzilă”), prin situațiile
și întâmplările în care sunt puse personajele și prin cuvinte cu valoare augmentativă
(„băuturică”, „buzișoare” etc). De altfel, așa cum afirma și Nicolae Manolescu, „Ion
Creangă este jovial, are umor, adeseori mușcător, malițios, dar fără răutate,
înțelegând slăbiciunile oamenilor”.
Această viziune carnavalescă a lumii basmului descrie înţelepciunea
populară a lumii (erudiția paremiologică) ca o „jovialitate dezlănţuită”, „un
spectacol al cuvintelor” bine alese: prin termeni și expresii populare, regionalisme
fonetice sau lexicale („a stinchi” = a termina, a isprăvi; „brașoave” = minciuni, vorbe
goale; „a face capul călindar” = a năuci, a înnebuni pe cineva prin vorbe; „prujitură” =
rostire hazlie, anecdotă, glumă; „mangosit” = netrebnic, ticălos; „farfasit” = nenorocit,
păcătos, prăpădit; „mofturos”, „moftangiu”), prin expresiile idiomatice (Flămânzilă este
„ca un sac fără fund”; Împăratul Roș „își pune boii în cârd cu dracul” și vorbește
alaiului oaspeților „cam cu jumătate de gură” etc.), prin abundenţa notării
onomatopeice, prin folosirea exclamaţiei şi a interjecţiilor spre a întări impresia de
spontaneitate şi de a potenţa fabulosul (miraculosul existenţial), prin întărirea
expresivităţii comunicării, prin procedeul repetiţiei care capătă transfigurări rafinate
(„De-i izbuti, bine de bine”, „Vai de mine şi de mine”; „Râzi, tu, râzi, Harap-Alb”,
„merg ei cît mai merg”), prin frecvenţa deosebită a comparaţiei („roșu cum îi gotca”;
„boboc în felul său”; „rece ca gheața” „verde ca buratecul” etc.), prin folosirea
metaforei în caracterizarea personajelor („Acesta-i vestitul Păsări-Lăți-Lung ilă, fiul
săgetătorului și nepotul arcașului, brâul pământului și scara cerului, ciuma
zburătoarelor și spaima oamenilor”), prin inserarea predilectă a zicalelor şi
proverbelor populare („Vorba ceea: fală goală, traistă ușoară”; „Omul sfințește
locul”; „Arde focu-n paie ude” etc.), create de autor prin citarea unor fragmente de
cântec popular sau ritmarea unor propoziţii şi fraze, prin citarea unor fragmente de
cântec popular sau ritmarea unor propoziţii şi fraze („Stăpâne, ține-te bine pe mine, c-
am să zbor lin ca vântul, să cutreierăm pământul, pe de-asupra norilor, peste vârful
munților, peste apa mărilor”), prin augmentarea diminutivelor în scopuri ironice
(„Atunci Gerilă suflă de trei ori cu buzişoarele sale iscusite”), prin compunere,
conversiune și derivate cu prefixe și sufixe („de-i izbuti, bine-bine”; „altă minunăție și
mai minunată”; „cu spânul am dus-o cum am dus-o, câne-cânește”), și prin utilizarea
unor terminologii populare pentru a exprima momentul acţiunii („Se culcă odată cu
25
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
3). Tema și viziunea despre
lume
 Diversificarea sinonimică;
- procedeele gramaticale:
 repetarea subiectului;
 folosirea formei neaccentuate a
pronumelui personal de
persoana I şi a II-a (a dativului
etic) spre a da impresia de
participare la acţiune;
 frecvenţa superlativului;
 deplasarea numelui predicativ
înaintea verbului copulativ;
 predilecţia pentru prezentul
dramatic şi prezentul istoric al
acţiunii;
 sporirea dinamicii şi tensiunii
prin acumulare de verbe ce
sugerează viteza de acţiune ca
şi cea a agerimii personajelor
prin adverbe ca „răpede”,
„iute”, „îndată”, „pe dată”, „pe
loc”, „de grabă”, „într-o clipă”;
 redarea stilistică a
superlativului absolut prin
lungirea sunetelor;
 adjective cu sau fără grade de
comparație
 schimbări de topică;
 utilizarea predominantă a
coordonării în raport cu
subordonarea prin „și”, „iară”,
„dar”;
 variaţia relativ redusă a
modalităţilor de introducere a
subordonării, ea făcându-se cu
deosebire prin propoziţiile
relative, circumstanţiale de loc,
de timp, de mod şi de scop şi
prin propoziţiile completive
legate de regentă mai ales prin
„să”, „că”, „pentru că”,
„căci”, „fiindcă”;
 prin raporturile gramaticale de
subordonare consecutivă;
 prin raporturile gramaticale de
subordonare atributivă cu
nuanţă consecutivă sau
predicativă suplimentară;
 marcarea relaţiei temporale
prin introducerea elementelor
copulative în structura
regentei;
 sporirea reliefului şi ritmului
mişcării prin subordonate
juxtapuse-condiţionale ori
completive directe, concesive;
găinile”; „Se sculă cu noaptea-n cap”) sau durata acţiunii („cât ai bate din palme”;
„merge el cât merge”; „se duce și se tot duce”; „cum scapă cum se duc”). Ori, prin
inserarea în text a acestor cimilituri „vorbește înțelepciunea poporului și se zugrăvește
natura rustică și jovială a acestuia” (Iorgu Iordan). De altfel, Ion Creangă oferă
personajelor fantastice o identitate comună, în pofida atâtor elemente de diversificare
sinonimică. De exemplu Gerilă este „o dihanie de om”, Flămânzilă „o namilă de om”,
Setilă „o arătare de om”, Ochilă „o schimonositură de om”, iar Păsărilă „o pocitanie de
om” — pe toţi caracterizându-i, de fapt aceeaşi diformitate şi enormitate fizică.
Apariţiile lor stârnesc reacţii exprimate tot prin sinonimie („drăcărie”,
„minunăţie”, „bâzdâganie”), iar caracteristicile vieţuitoarelor sunt marcate de acelaşi
procedeu (calul care se îndreaptă spre tava cu jăratec este o „răpciugă”, „ghijoacă”,
„slăbătură”, „gloabă”, „smârţog”, „dârloagă”, „grebănos”, „dupuros”, „de-i numeri
coastele” etc. Cuvintele sunt însoţite de gesturi, mişcări şi detalii sugestive, ce
dezvăluie stările emoţionale şi fixează trăsăturile morale.
De asemenea, sunt evidențiate și procedeele gramaticale frecvent folosite
prin repetarea subiectului („vede el bine Harap-Alb”; „vă vor ieși ele toate acestea pe
nas”; „suspină ea, Moartea”), prin folosirea formei neaccentuate a pronumelui
personal de persoana I şi a II-a (a dativului etic) spre a da impresia de participare la
acţiune („nu te-am știut că-mi ești de-aceștia”; „mi ți-o vede și dă de știre lui
Păsărilă”; „pui de viperă ce mi-ai fost”; „cât mi ți-l gliganul”; „mi ți-l înșfăcă cu dinții
de cap”), prin frecvenţa superlativului („un ger de crăpa pietrele”; „foc de ger”); prin
deplasarea numelui predicativ înaintea verbului copulativ („Și cine apuca a se duce pe
atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămâne, pân la moarte”), prin predilecţia
pentru prezentul dramatic şi prezentul istoric al acţiunii („şi merg ei şi merg, cale
lungă să le-ajungă şi într-o târzie vreme ajung la împărăţie”), prin sporirea dinamicii
şi tensiunii prin acumulare de verbe ce sugerează viteza de acţiune ca şi cea a agerimii
personajelor prin adverbe ca „răpede”, „iute”, „îndată”, „pe dată”, „pe loc”, „de
grabă”, „într-o clipă” („se duce răpede”; „iute se-ntoarnă-napoi”; „ş-odată chemă
Spânul pe Harap-Alb”, „deodată se aud glasuri” etc.), prin redarea stilistică a
superlativului absolut prin lungirea sunetelor („Voi să vă lăfăiţi şi să huzuriţi de
căldură, iar eu să crap de frig. Buuuună treabă!”), prin adjective cu sau fără grade de
comparație („bunătatea cea nemaipomenită”; „milostivirea cea neauzită”), prin
schimbări de topică („Fătul meu, bun tovarăș ți-ai ales... bun cal ai avut”; „aist cal ți-
ai ales”), prin utilizarea predominantă a coordonării în raport cu subordonarea prin
„și”, „iară”, „dar” („Și din două vorbe, fiul craiului îl tocmește și după acee a pornesc
să iasă la drum, pe unde arăta Spânul”; „Și mergând ei o bucată de drum, Spânul se
preface că-i e sete și cere plosca cu apă”; „Și merg ei și merg cale lungă...”), prin
variaţia relativ redusă a modalităţilor de introducere a subordonării, ea făcându-se cu
deosebire prin propoziţiile relative, circumstanţiale de loc, de timp, de mod şi de scop
şi prin propoziţiile completive legate de regentă mai ales prin „să”, „că”, „pentru că”,
„căci”, „fiindcă” („Îți place așa să mai trăiești bine-de-bine”; „să trec peste dânsa am
să o omor o mulțime”; „să dau prin apă, mă tem că m-o îneca”); prin raporturile
gramaticale de subordonare consecutivă („cică are una-n frunte, de strălucește ca un
soare”; „lumina mai tare, de li fura vederile”; „spânului îi mergea gura ca pupăza, de-
a amețit pe împăratul, încât a uitat și de Harap-Alb și de tot” etc.), de subordonare
atributivă cu nuanţă consecutivă („...ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe
fața pământului așa de iubit, de slăvit și de puternic”) sau predicativă suplimentară
(„Uitându-se la fată și văzând-o cât era de tânără, de frumoasă și plină de vină-
ncoace”), prin marcarea relaţiei temporale prin introducerea elementelor copulative în
structura regentei („Ei, cum au dat de căldurică, pe loc li s-au înmuiat ciolanele și au
început a se întinde”; „vin de la cel hrănit, de care, când bei câte o leacă, pe loc ți se
taie picioarele”; „și cum ajung, o dată intră buluc în ogradă”), prin sporirea reliefului
şi ritmului mişcării prin subordonate juxtapuse-condiţionale ori completive directe,
concesive („ia vezi, gata-i de drum?; „nu m-oi întoarce, de-o știi c-oi muri”), prin
26
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
3). Tema și viziunea despre
lume
- descrierea pitorescului,
sensibilităţii, înţelepciunii şi a
omeniei mediului rural sunt
zugrăvite preponderent prin:
 recunoaşterea valorilor inedite
şi de specific românesc;
 asimilarea universului
principiilor etice pentru care
militează întreaga operă a
scriitorului;
 conturarea unor caractere
individuale inedite, printr-un
limbaj colorat, un bogat substrat
de idei şi de imagini;
 sporirea la maxim a jovialităţii
personajelor şi a freneziei
trăririlor lor;
 alimentarea continuă a filonului
emotiv, prin vitalizarea
începuturilor explozive şi a
finalurilor abrupte;
 susţinerea impresiilor ironice
continue şi prin regenerarea
continuă a comicului;
- modalități de desacralizare a
mitului prin satiră, ironie și umor;
4). Particularitățile de
construcție a unui personaj
a). Încadrarea personajului în
contextul operei
- Harap-Alb – personaj
principal, eponim, rotund,
tridimensional, pozitiv din
categoria eroilor activi, un erou
atipic basmului fantastic (este
complet lipsit de însușiri
supranaturale), o ființă complexă
care învață din greșeli și
progresează (însumează un cod
moral caracteristic poporului
român în lupta pentru adevăr și
dreptate: răbdător, generos,
curajos și înzestrat cu arta de a-și
face prieteni);
- explicarea antroponimului
(Harap-Alb – indefinitul, sclavul-
alb de origine nobilă, care crește
dintre negru spre alb, dinspre
aparență spre esență, dinspre
întuneric spre lumină, ca simbol
al simplității și curăției);
- construirea eroului după
schema realistă a inițierii
basmului nuvelistic (flăcăul
supus inițierii);
folosirea anacoluturilor, a acelor construcţii neconforme cu normele sintaxei literare
(„D-apoi calul meu de pe atunci, cine mai știe unde i-or fi putrezit ciolanele”; „Că
doar nu era să trăiască un veac de om. Cine ți-a vârât în cap și una ca aceasta, acela-
i încă unul... or vorba ceea: Pe semne umbli după cai morți să le iei potcoavele”). De
altfel, oralitatea denotă și relieful plastic, spontaneitatea, dinamismul şi cadenţa
ritmică – caracteristică a artei narative a scriitorului. În același timp, descrierea
pitorescului, sensibilităţii, înţelepciunii şi a omeniei mediului rural sunt zugrăvite
preponderent prin recunoaşterea valorilor inedite şi de specific românesc, prin
asimilarea universului principiilor etice pentru care militează întreaga operă a
scriitorului, prin conturarea unor caractere individuale inedite, printr-un limbaj
colorat, un bogat substrat de idei şi de imagini, prin sporirea la maxim a jovialităţii
personajelor şi a freneziei trăririlor lor, prin alimentarea continuă a filonului emotiv,
prin vitalizarea începuturilor explozive şi a finalurilor abrupte, prin susţinerea
impresiilor ironice continue şi prin regenerarea continuă a comicului (Gh. I.
Tohăneanu). Satira, ironia, umorul sunt modalități de desacralizare a mitului, însă în
creația lui Creangă este o accedere la starea mitică a personajelor și a
întâmplărilor. Râsul său este, de altfel, hohot al personajelor mitologice, un râs
homeric. Pe de altă parte, „imaginile, metaforele, comparațiile lui Creangă sunt
proverbe sau ziceri tipice ale poporului, expresii scoase din marele rezervor al
limbii.” (Tudor Vianu). Arta narațiunii se conturează prin ritmul rapid al povestirii,
fără digresiuni suplimentare, prin dialogul dramatizat, prin umorul debordant realizat
cu jovialitate, prin stilul încărcat cu expresiile înţelepciunii populare, dată mai ales de
erudiția sa paremiologică: „Explicația interioară a comicului stă în conștiința ascunsă
sau declarată a unui ideal contrariat, a unei valori înalte sau minimalizate.” (Adrian
Marino).
4. Particularităților de construcție a unui personaj (caracterizarea protagonistului)
a). Harap-Alb este personajul principal, eponim, rotund, tridimensional,
pozitiv, din categoria eroilor activi (întruchipare a binelui), un erou atipic al
basmului, ce iese din stereotipia superiorității mezinului, deoarece este complet lipsit
de însuşiri supranaturale şi este construit realist, ca o fiinţă complexă care învaţă din
greşeli şi progresează. Harap-Alb însumează un cod moral caracteristic poporului
român în lupta pentru dreptate şi adevăr. El este un tânăr obişnuit, dar harnic şi
omenos ce se maturizează prin probele la care este supus pas cu pas. Harap-Alb este
văzut ca un Făt-Frumos din basmele populare: el este răbdător, generos, curajos,
angajat cu toată convingerea în lupta împotriva răului și mai ales este înzestrat cu
arta de a-și face prieteni. El este mereu condus, sfătuit și ajutat de o multitudine de
simboluri ale binelui, numai astfel reușind să treacă aceste probe, altele fiind depășite
de bunii săi prieteni, personaje fabuloase de basm. Eroismul său nu rezultă din
bravada faptelor cu caracter fantastic, ci din înţelepciunea şi cutezanţa cu care
înfruntă impasurile dificile prin căutarea punctelor vulnerabile ale forţelor ce
depăşesc în mod considerabil propriile-i puteri. Numele lui are seminificaţii de
sorginte oriental-populară (harap înseamnă sclav cu pielea și cu părul de culoare
neagră) și denumește prin oximoronul „negru-alb” - indefinitul, sclavul-alb de
origine nobilă, care crește dinspre negru spre alb, , dinspre aparență spre esență,
dinspre întuneric spre lumină, ca simbol al simplității și curăției. Prin această
semnificație se exprimă condiţia lui de învăţăcel, faptul de a fi supus iniţierii,
transformării sociale, psihologice și morale. Anterior acestui statut a fost fecior de
crai (mezinul), iar după dezlegarea de jurământ devine împărat. Este construit după
schema narativă a iniţierii basmului nuvelistic, părând în multe situații un om
obișnuit, neajutorat, faptele eroice aparținând de cele mai multe ori personajelor
adjuvante. Harap-Alb este flăcăul supus inițierii în experiența vieții către maturizare,
supus încercărilor din care tânărul trebuie să devină apt pentru a păstra un jurământ
27
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
4). Particularitățile de
construcție a unui personaj
- eroul este sprijinit de ajutoare
și donatorii: ființe cu însușiri
supranaturale (Sfânta Duminică),
animale fabuloase (calul
năzdrăvan, crăiasa furnicilor şi a
albinelor), făpturi himerice (cei
cinci tovarăşi) și obiecte
miraculoase (aripile crăieselor,
smicelele de măr, apa vie, apa
moartă);
- eroul parcurge un drum al
iniţierii și se înscrie în codul
civilizației țărănești,
demonstrând generozitate,
bunătate, inteligență, tact,
discreție, capacitatea de a
întreține o familie etc.
b). Precizarea statului social,
psihologic și moral (în situația
inițială) prin raportare la
conflictul basmului:
- statutul inițial al personajului
este de neinițiat (caracterizat prin
inocență, egoism și concentrare
asupra sinelui, de opacitate, de
lipsa de cunoaștere umană și
pripeală în gândire);
- el apare în scenă, după ce frații
săi eșuează în încercarea lor de a-
și asuma un destin de excepție
(devenirea împărătească);
- prima lecție de autocunoaștere
și de pregătire pentru drumul
devenirii împărătești (despre
vrednicie, bunătate, milostenie,
cinste, iubire și noblețe):
 bătrâna gârbovă ca simbol al
propriei cunoaștei, ce oferă și
cere milostenie (nu în înfățișare
stau cunoașterea și
înțelepciunea, ci în purtare și-n
faptă);
 proba milosteniei (răsplătirea
bunătății);
 trasarea proiectului devenirii
împărătești (armele, hainele și
calul din tinerețea tatălui);
 dobândirea chibzuinței prin
proba vredniciei (ființă limitată
în care omenescul își are
slăbiciunile lui);
c). Particularitățile de
construcție ale personajului
(relevarea principalei trăsături a
personajului ales, ilustrată prin
două episoade/sevențe
narative/situații
semnificative/citate comentate):
(de a-și ține cuvântul dat), pentru a-și întemeia o familie și pentru a avea capacitatea
de a conduce, adică de a se putea integra în viața colectivității. Eroul are un cal
năzdrăvan, cu anumite calităţi antropomorfe şi avimorfe, este sprijinit de personaje
iniţiatoare şi adjuvante, unele fabuloase, altele groteşti. Destoinicia, eroismul şi
bravura nu reies din înfruntarea cu zmeii, cu Muma Pădurii sau cu alte elemente
fantastice pustiitoare, ci cu vieţuitoare cu puteri neobişnuite, dar nicidecum magice:
ursul, cerbul, turturica etc., aceste confruntări sugerând defapt vechile îndeletniciri
ale omului: vânatul, albinăritul, cultura livezilor şi grădinilor, creşterea animalelor.
Hărnicia eroului, perseverenţa şi iscusinţa în toate prin cultul muncii, eroismul sunt
calități evidente, nu prin bravada faptelor cu caracter fantastic, ci mai ales prin
înţelepciunea şi cutezanţa „cu care înfruntă impasurile prin căutarea punctelor
vulnerabile ale forţelor ce depăşesc în mod considerabil propriile-i puteri.”. Eroul
este sprijinit de ajutoare şi donatori: fiinţe cu însuşiri supranaturale (Sfânta
Duminica), animale fabuloase (calul năzdrăvan, crăiasa furnicilor şi a albinelor),
făpturi himerice (cei cinci tovarăşi) și obiecte miraculoase (aripile crăieselor,
smicelele de măr, apa vie, apa moartă). Acesta parcurge un drum al iniţierii și se
înscrie în codul civilizației țărănești, demonstrând generozitate, bunătate,
inteligență, tact, discreție, capacitatea de a întreține o familie, valorificând tradițiile
moștenite de la străbuni.
b). Statutul social, psihologic și moral al personajului de la începutul
basmului este cel de neiniţiat. El trăieşte într-un orizont al inocenţei, este lipsit de
experienţa vieţii, de capacitatea de a vedea dincolo de aparenţă esența lucrurilor,
este lipsit de puterea de a cântări cu drept echilibru ceea ce e sinceritate şi ceea ce e
prefăcătorie în faptele, în înfăţişarea și-n vorbele celorlalţi - este lipsit de cunoașterea
de oameni. Însă, această inocență, această credulitate nu este un defect, ci doar o
trăsătură a tânărului neexperimentat. El apare în scenă după ce fraţii săi mai mari
eşuează în încercarea lor de a-şi asuma un destin de excepţie (devenirea
împărătească). Secvenţa conţine o caracterizare directă, realizată de către narator:
„începe a plânge în inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte
ale părintelui său [...] sta el pe gânduri și nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa de
ruşine.”. Mai apoi, prin caracterizare indirectă se realizează portretul spiritual al
fiului, încă neiniţiat: acesta nu se grăbeşte să-şi revendice drepturile, ci caută în sine
răspunsul la problema „destoiniciei proprii”. Este momentul în care „ajutorul
năzdrăvan” apare sub forma unei „bătrâne gârbove” ca simbol al propriei
conștiințe, ce oferă și cere milostenie. Și chiar dacă, inițial tânărul demonstrează
egoism şi concentrare asupra sinelui („acum am altele pe capul meu”), opacitate,
lipsă de cunoaştere umană și pripeală, nereușind să vadă dincolo de aparenţe
(„tocmai de la una ca dumneata ţi-ai găsit să aştept eu ajutor?”), ușor-ușor își va da
seama că nu în înfăţişare stau cunoaşterea şi înţelepciunea, ci în purtare și-n faptă.
Trecând de proba milosteniei, bunătatea-i va fi răsplătită, iar bătrâna cerșetoare îl va
învaţa cum să-şi înduplece tatăl ca să-1 lase să plece la drum pentru a deveni
succesorul la tron al unchiului său, Verde-împărat. Luând armele şi hainele tatălui de
când a fost mire și calul din mijlocul hergheliei, ales în chip miraculos, mezinul va
avea capacitatea de a repune valorile în ceea ce sunt ele cu adevărat. Din vorbele sale,
mijloc de caracterizare directă, rezultă acum chibzuinţă, fiul înţelegând ca e o fiinţă
limitată în care omenescul cu slăbiciunile lui poate căpăta măreție prin proba
vredniciei, prin acea capacitate de a trece dincolo de granița protecției parentale și de
a vedea dincolo de aparență esența devenirii lui spirituale. Această lecție de
autocunoaștere despre valori precum vrednicia, bunătatea, milostenia, cinstea,
iubirea, noblețea este defapt lecția de pregătire pentru drumul devenirii împărătești.
c). Schema iniţierii fiului, aflat în ipostaza de novice, este o călătorie înspre
sine şi se realizează prin actualizarea unor trăsături umane şi supraumane în
confruntarea cu un factor perturbator. Drumul este presărat cu încercări dificile, cu
probe ale calităților morale și presupune un lanț de acțiuni convenționale. În acest
28
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
4). Particularitățile de
construcție a unui personaj
- schema inițierii fiului – o
călătorie spre sine (actualizarea
unor trăsături umane și
supraumane – drumul este
presărat cu încercări dificile ce
presupune un lanț de acțiuni
convenționale);
- naivitatea ca trăsătură
definitorie a mezinului
(„pedagogii” drumului inițierii:
pedagogul bun – Sfânta
Duminică, pedagogul rău –
Spânul, pedagogul rezervat –
calul);
- interdicția și încălcarea
interdicției (lipsa de maturitate
și cunoașterea alchimiei răului –
adormirea conștiinței și
supunerea prin vicleșug);
- secvența coborârii în fântână
(lipsa de experiență a tânărului),
schimbul de identitate (mezinul
devine robul spânului și primește
numele de Harap-Alb) și
retrasarea proiectului devenirii
spirituale (ascultarea până la
moarte față de spân);
– trecerea celor trei probe și și
dobândirea unor valori morale:
 aducerea sălăților din Grădina
Ursului (ascultarea, stăpânirea
de sine, curajul și destoinicia);
 aducerea pielii Cerbului (binele
și răul sunt date pentru
desăvârșirea sinelui - curajul);
 aducerea fetei împăratului Roș
(generozitatea și îndemânarea,
bunătatea și curajul,
colaborarea și prietenia –
spiritul de tovărășie,
respectarea jurământului până
la moarte);
- ultima probă (aducerea fetei
împăratului Roș) presupune alte
serii de probe:
 îndepărtarea ceatei de
peţitori (casa înroşită, ospăţul,
alegerea macului de nisip);
 probele o vizează direct pe
fată (fuga nocturnă a fetei
transformată în pasăre, ghicitul
/ motivul dublului și proba
impusă de fată: aducerea a trei
smicele de măr şi apă vie şi apă
moartă de unde se bat munţii în
capete);
scenariu iniţiatic, eroul naiv are de învăţat de la mai mulţi „pedagogi”, pe care-i
întâlneşte de-alungul drumului său: pedagogul bun - Sfânta Duminică, pedagogul rău
- Spânul, pedagogul rezervat – calul, care va deveni camaradul său de nădejde.
Apariţia acestor iniţiatori pune în lumină, pe lângă naivitatea personajului, alte
trăsături morale latente ale acestuia: bunătatea, onestitatea şi prietenia. Ori, după ce
se desparte de tatăl său, care, după ce-i va da „pielea de urs”, îl va sfătui „să se
ferească de omul roş și mai ales de cel spân, că sunt foarte şugubeţi” (interdicţia),
crăişorul, în primul său moment de libertate, în care „învață să pună zăbala
calului”, „să-l stăpânească”, „să se înalțe în nori” și „să urce ca fulgerul”, se
rătăceşte în pădurea-labirint, dovedind că mai are multe de învăţat. Este momentul
când mezinul va cunoaște alchimia răului, iar lipsa de maturitate îi va fi iscodită,
divulgată și sancționată prin încălcarea interdicției tatălui de a-ş lua drept călăuză
un spân. Neştiutor, îi mărturiseşte străinului sfatul tatălui (adormirea conștiinței),
încât Spânul îi va replica, în scena supunerii prin vicleşug de la fântână: „fecior de
om viclean ce te găseşti; tocmai de ceea ce te-ai păzit n-ai scăpat.”.
Caracterizarea directă, realizată de către narator în episodul coborârii în
fântână surprinde lipsa de experienţă a tânărului, printr-o expresie a vorbirii orale:
„Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte spânului şi se bagă în
fântână.”. Antagonistul (răufăcătorul) îl închide pe tânăr într-o fântână şi îi cere,
pentru a-1 lăsa în viaţă, să facă schimb de identitate, să devină robul lui şi să jure pe
ascuţişul paloşului (sugestie a unei conduitei cavalereşti), să-i dea ascultare întru toate,
„până când va muri şi iar va învia”, condiţionare paradoxală, dar care arată şi calea de
eliberare. De remarcat faptul că până în acest moment nu se precizează numele
mezinului, pentru că el nu are o identitate proprie, ci se afirmă doar ca fiu al cuiva.
Prin urmare, încă de la situaţia iniţială protagonistul şi antagonistul sunt construiţi pe
baza unei serii de opoziţii, care individualizează binomul bine – rău, specific
basmului: naiv-viclean, om de onoare - ticălos, om de origine nobilă - om comun,
cinstit - necinstit, relaţia dintre neiniţiat şi iniţiator. Spânul, aparent condus, nu de
inteligență, ci de viclenie și ură, în loc să-l răpună pe crai, îl fortifică, îl pregătește cu
adevărat pentru a fi împărat, retrasându-i drumul inițierii și supunându-l la trei
încercări de moarte: aducerea salăților din Grădina Ursului, aducerea pielii cu
pietrele preţioase ale Cerbului şi aducerea fetei împăratului Roş. În trecerea primelor
două probe, Harap-Alb îşi demonstrează stăpânirea de sine, curajul şi destoinicia,
cât şi ascultarea faţă de Sfânta Duminică, pentru că ea îi dă obiectele magice necesare
şi-l sfătuieşte cum să procedeze. Ori, lecția despre suferință și umilință la care este
supus Harap-Alb este aceea în care conștinetizează faptul că binele și răul sunt date
pentru desăvârșirea sinelui. Aducerea fetei împăratului Roş presupune trecerea altor
probe, unde este sprijinit de adjuvanţi şi donatori. Ca şi în cazul milosteniei faţă de
bătrâna cerşetoare, aceste personaje îl ajută în trecerea probelor de la curtea
împăratului Roş pentru că mai întâi el şi-a dovedit generozitatea şi îndemânarea
(întâlnirea cu roiul de albine), bunătatea şi curajul (întâlnirea cu nunta de furnici),
colaborarea, prietenia / spiritul de tovărăşie (faţă de Gerilă, Flămânzilă, Setilă,
Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă). Ultima probă presupune alte serii de probe
(supralicitarea triplicării), prin care împăratul Roş tinde să îndepărteze ceata de
peţitori (casa înroşită, ospăţul, alegerea macului de nisip), ca şi acelea care o vizează
direct pe fată (fuga nocturnă a fetei transformată în pasăre, ghicitul / motivul
dublului și proba impusă de fată: aducerea a trei smicele de măr şi apă vie şi apă
moartă de unde se bat munţii în capete). Pentru erou, aducerea fetei împăratului Roş la
Spân este cea mai dificilă încercare, pentru că pe drum se îndrăgosteşte de ea; dar fiind
onest, îşi respectă jurământul făcut şi nu-i mărturiseşte adevărata sa identitate. Însă,
fata, „o farmazoană” (are puteri supranaturale), cunoaşte însă adevărul şi-l demască
pe spân, care-l acuză pe Harap-Alb că ar fi divulgat secretul şi îi taie capul. În felul
acesta îl dezleagă de jurământ, semn că iniţierea este încheiată, iar rolul Spânului ia
sfârşit. Calul este acela care distruge întruchiparea răului. Ori, trecerea
29
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
4). Particularitățile de
construcție a unui personaj
d). Precizarea statului social,
psihologic și moral (în situația
finală):
- modificarea statutului social,
psihologic și moral – ipostaza de
inițiat și împărat;
- încheierea etapei de maturizare
spirituală a eroului (confirmarea
și glorificarea eroului – nunta cu
fata împăratului Roș);
- conducerea sub semnul iubirii,
gloriei și al cinstirii (petrecerea
de nuntă durează o veșnicie, în
care lumea nu moare și nu
îmbătrânește niciodată);
5). Relația dintre două
personaje
a). Încadrarea personajelor în
contextul operei:
- fundamentarea paradigmei
mentor-învăţăcel pe întreaga
istorie a devenirii (nevoia unui
parcurs spiritual, în urma căruia
cel iniţiat capătă acces la
cunoaşterea lumii şi la
descoperirea sinelui);
- evidențierea raportului dintre
bine și rău (dintre lumină și
întuneric, adevăr și minciună) în
relația dintre inițiator și neinițiat
(relația dintre personajele
antagonice: spânul – Harap-Alb);
 Harap-Alb – personaj
principal, eponim, rotund,
tridimensional, pozitiv din
categoria eroilor activi, un erou
atipic basmului fantastic (este
complet lipsit de însușiri
supranaturale), o ființă
complexă care învață din
greșeli și progresează
(însumează un cod moral
caracteristic poporului român în
lupta pentru adevăr și dreptate);
 Spânul - antagonistul, personaj
plat, negativ, non-evolutiv,
simbol al deghizării răutății
umane sub masca bunăvoinței
șirete (ființă primară înzestrată
cu puterile diabolice ale
răutății, ipocriziei, minciunii,
trădării și nedreptății, a lipsei
de loialitate și cu tendința de
parvenire atroce etc.);
protagonistului prin toate aceste încercări dificile, ca şi experienţa condiţiei
umilitoare de rob la dispoziţia unui stăpân nedrept, conturează sensul didactic al
basmului, care este exprimat încă de la bun început de Sfânta Duminică: „Când vei
ajunge şi tu odată mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede
celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii acum ce e necazul.”.
d). Traseul devenirii coincide cu modificarea statutului social, psihologic și
moral al eroului, care se va afla la final în iostaza de inițiat. Trecut prin moartea
inițiatică și înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal, eroul reintră în
posesia paloşului şi primeşte recompensa: pe fata împăratului Roş şi împărăţia.
Nunta şi schimbarea statutului social (devine împărat) confirmă maturizarea
spirituală a eroului, etapa confirmării și glorificării acestuia. Este limita proiectului
existențial propus încă de la început de Sfânta Duminică și pus sub semnul excelenței:
„Ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe faţa pământului, aşa de iubit, de
slăvit şi de puternic.”. Ori, pentru a conduce sub semnul iubirii, gloriei și cinstirii,
eroul trebuia mai întâi să cunoască umilința, ura și viclenia lumii perfide. Este
momentul în care puterea milosteniei atrage privirea, făcând uz de valorile umanului
ce deschide porțile devenirii spirituale („ca să vezi cât poate să-ţi ajute milostenia.”).
Petrecerea de nuntă durează o veșnicie, amintind parcă de paradisurile celtice, în care
lumea nu moare și nu îmbătrânește niciodată.
5. Relația dintre cele două personaje (relația dintre protagonist și antagonist)
a). Paradigma mentor-învăţăcel se fundamentează pe întreaga istorie a
devenirii umane şi este reprezentată simbolic sub semnul unei comunicări şi
conlucrări interpersonale în care iniţierea este generată de nevoia unui parcurs
spiritual, în urma căruia cel iniţiat capătă acces la cunoaşterea lumii şi la
descoperirea sinelui. Ochiul minţii trebuie să fie veşnic treaz pentru a putea vedea şi
reversul aparenţelor. Prin urmare, raportul dintre bine şi rău, dintre lumină și
întuneric, adevăr și minciună este evidențiat de relaţia de opoziţie dintre iniţiator şi
neiniţiat, de relația eroului cu personajele donatoare, inițiatoare și adjuvante cu
atribute de fabulos popular și, mai ales, de relația dintre protagonist (Harap-Alb) și
personajele antagonice (Spânul și împăratul Roș). Harap-Alb este personajul
principal, eponim, rotund, tridimensional, pozitiv, din categoria eroilor activi
(întruchipare a binelui), un erou atipic al basmului, ce iese din stereotipia
superiorității mezinului, deoarece este complet lipsit de însuşiri supranaturale şi este
construit realist, ca o fiinţă complexă care învaţă din greşeli şi progresează. Asemenea
unui Făt-Frumos din basmele populare, Harap-Alb este tânărul destoinic și curajos,
dar care rămâne în sfera umanului pentru că este prietenos, cuminte, harnic,
răbdător, omenos și ascultător ca un flăcău din Humulești ce se maturizează prin
probele la care este supus pas cu pas. El devine un erou exemplar nu prin însușiri
miraculoase, ca în basmele populare, ci prin autenticitatea lui umană, fiind adesea
cuprins de frică și nesiguranță, de neputință și disperare. Și cu toate că el este angajat
cu toată convingerea în lupta împotriva răului, reușita îi este dată numai prin inițierea
la care este supus pe rând, de tatăl său, de „bătrâna gârbovă” - Sfânta Duminică, de
calul ce deține calități avimorfe și antropomorfe (ca simboluri ale binelui), de cele
cinci personaje himerice ca întruchipări ale unor tipologii umane ridiculizate, fără a
avea o psihologie misterioasă (frigurosul, gurmandul, beţivul, hoţul, indiscretul), dar
și de spân și de împăratul Roș (ca înfățișări ale maleficului). Spânul este un
personaj plat, non-evolutiv și negativ, o ființă primară, imperfectă, înzestrată cu
puterile diabolice ale răutăţii, ale lipsei de loialitate şi cu tendinţa de parvenire
atroce. El este simbolul deghizării răutăţii umane sub masca bunăvoinţei şirete,
este omul însemnat, rău, lipsit de atributele bărbăţiei, care nutrește ambiții de
mărire prin șantaj. Este un personaj malefic cu o înfățișare ce se traduce prin urâțenie
fizică și morală. El este mesagerul forțelor răului („vița de boz tot răgoz”), este
30
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
5). Relația dintre două
personaje
b). Prezentarea relației dintre
protagonist și antagonist în
situația inițială (statutul social,
psihologic și moral):
- relația dintre protagonist și
antagonist este realizată prin
similitudini evidente și contraste
flagrante (ambii sunt umanizați și
devin arhetipuri pentru bunătate
și răutate cu numeroasele lor
manifestări: milostenie,
generozitate și ajutorarea
celorlalți vs viclenia, dorința de
răzbunare și asumarea falsei
identități);
- trăsăturile lor morale se
disting indirect din faptele,
atitudinea și comportamentul
acestora (loialitate / perfidie;
credință / supunere prin vicleșug;
bunătate / răutate etc.)
- întâlnirea dintre naivitate și
viclenia cea peste măsură
(secvența încălcării interdicției
mezinului de a-l lua drept călăuză
pe spân: lecția despre lingușire,
umilință, falsa hărnicie și
prefăcuta modestie);
- tehnica antitezei
caracteriologice prin
evidențierea unor serii de
opoziții (om de origine nobilă -
om comun, naiv-viclean, om de
onoare – om ticălos, cinstit –
necinstit);
- construirea personajelor după
schema inițierii (traseului
devenirii spirituale) ce
actualizează numeroase trăsături
umane și supraumane;
c). Prezentarea relației dintre
protagonist și antagonist prin
raportare la evoluția conflictului
basmului cult studiat (relația
dintre personaje, prin raportare la
două secvențe nartive diferite):
- secvența supunerii prin
vicleșug de la fântână – lecția
despre sinceritate și prefăcătorie
(„Harap-Alb” devine robul
Spânului și jură pe ascuțișul
paloșului să-i dea ascultare întru
toate „până când va muri și iar va
învia”);
individul fără scrupule, simbolul degradării umane prin ipocrizie, pizmă, viclenie,
răutate și trădare. El este antieroul care întruchipează nedreptatea, răutatea,
minciuna – trăsături condamnate în orice basm popular sau cult. În plus, Spânul este
un personaj-instrument, un mistagog ce are rolul determinant în scenariul iniţierii
lui Harap-Alb, întrucât „răutatea” lui îl va pune pe mezin în situaţia de a-şi dovedi
calităţile. El nu este condus de inteligență, ci de viclenie și ură și în loc să-l răpună pe
crai, acesta-l fortifică, îl pregătește cu adevărat pentru a fi împărat.
b). Relația dintre protagonist și antagonist este realizată prin similitudini
evidente și contraste flagrante, ceea ce constituie încă o particularitate notabilă a
acestui basm cult. Ambele personaje sunt umanizate și devin arhetipuri pentru
bunătate (cu manifestările ei: milostenia, generozitatea, ajutorarea celorlalţi) și răutate
(viclenia, dorinţa de răzbunare, asumarea falsei identităţi). Trăsăturile lor morale se
disting încă de la prima întâlnire a fiul de crai cu Spânul în labirintul cunoașterii
alchimiei răului. La început Spânul este lingușitor și umil („Să nu-ți fie cu supărare,
drumețule [...] nu ai cumva trebuință de slugă, voincule?”), pretențios, prefăcut („Știu
una și bună: să-mi slujesc stăpânul cu dreptate”) și miorlăitor („Omul bun n-are
noroc”), predispus la sfaturi bune și la ajutorarea fiului de crai, pe care-l avertizează
că străbate pustietăți nepătrunse, pe care nu le poate răzbi singur („Prin locurile iestea
e cam greu de călătorit singur; nu cumva să-ți iasă vreo dihanie ceva înainte și să-ți
scurteze cărările. Eu cunosc bine pe-aici, și poate mai încolo să ai nevoie de unul ca
mine.”), lăundându-se cu hărnicia sa („muncesc, muncesc și nu s-alege nimica de
mine, pentru că tot de stăpâni calici mi-am avut parte”), ca mai apoi să se
autocompătimească, plângându-se de ghinionul care se ține scai de el și să-și exprime
cu prefăcută modestie filosofia sa de viață: „...la calic slujești, calic rămâi. Când aș
da odată peste un stăpân cum gândesc eu, n-aș ști ce să-i fac să nu-l smintesc.”. Ori,
prin cele trei apariții ale sale, Spânul personifică răul în cele trei ipostaze: falsa
umilință, lauda și lingușirea. În același timp, mezinul craiului se dovedește la început
a fi precaut și se va lăsa în voia întâmplării, va da dovadă de curaj și bună chibzuință
(„m-oi mai sluji și eu singur, cum oi putea”), ca mai apoi, orbit fiind de aparențe
(„Rău-i cu rău, dar e mai rău făr’de rău”), și aflându-se într-un moment de cumpănă
(crezând că se află în „țara spânilor”), va încălca interdicția tatălui („În călătoria ta
ai să ai trebuință și de răi, și de buni, dar să te ferești de omul roș, iară mai ales de
cel spân, cât îi putea; să n-ai de-a face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți”) și-l va
tocmi pe Spân drept slugă („Mort-copt, trebuie să te iau cu mine”). Ori, din acest
moment, rolul Spânului va fi acela de a tulbura liniștea crăișorului, de a aduce cu
sine nenorocirile și de a aduce o pagubă. (V. I. Propp). Prin urmare, încă din situaţia
iniţială, protagonistul şi antagonistul sunt construiţi în baza unor serii de opoziţii care
individualizează binomul bine – rău, specific basmului: om de origine nobilă - om
comun, naiv-viclean, om de onoare – om ticălos, om cinstit – om necinstit.
c). Și cum schema iniţierii presupune un traseu al devenirii de sine şi se
realizează prin actualizarea unor trăsături umane şi supraumane în confruntarea cu
un factor perturbator, mezinul craiului, după secvența întocmirii Spânului ca slugă,
este supus unei adevărate lecții despre sinceritate și prefăcătorie. Este momentul
prielnic în care naivitatea, lipsa de maturitate a mezinului este mai întâi iscodită
(„Acum să-mi spui tu cine ești, de unde vii și încotro te duci?”), apoi divulgată („Bine,
atâta am vrut să aflu din gura ta, pui de viperă ce mi-ai fost.”), ca mai apoi să fie
sancţionată („Dacă vrei să mai vezi soarele cu ochii și să mai calci pe iarbă verde,
atunci jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere întru
toate, chiar și-n foc de ți-aș zice să te arunci.”). Prin urmare, Spânul, asemenea lui
Euristeu din mitologia greacă, nu ezită să păcălească un „boboc în felul său la trebi de
aieste”, cum era mezinul craiului, și-l atrage în capcana din fântână prin minciuni și
tentații ce dovedesc o bună cunoaștere de oameni, o pricepere uimitoare de a sesiza și
de a profita de slăbiciunile celorlalți, ca mai apoi să pună mâna pe însemnele originii
împărătești şi a dreptului de a deveni împărat, să-i fure identitatea prin vicleșug
31
Prof. Hiu Ion-Valeriu
5). Relația dintre două
personaje
 explicarea antroponimului
(Harap-Alb – indefinitul,
sclavul-alb de origine nobilă,
care crește dintre negru spre
alb, dinspre aparență spre
esență, dinspre întuneric spre
lumină, ca simbol al
simplității și curăției);
 retrasarea proiectului
existențial al devenirii
împărătești și lecția despre
suferință („binele și răul
sunt date pentru desăvârșirea
sinelui”);
- secvența sosirii Spânului și
a lui Harap-Alb la curtea
împăratului Verde –
„bunătatea nu are de-a face
cu răutatea” (Spânul – nepotul
rău și lăudăros vs Harap-Alb –
sluga supusă, ascultătoare și
cuviincioasă);
- secvența ospățului
împărătesc:
 Spânul se arată batjocoritor,
arogant, dictatorial și lipsit de
cuviință, un nepot obraznic și
lăudăros, un stăpân
necuviincios și rău: „Să te
ferească Dumnezeu când
devine sluga fecior de
împărat”);
 Harap-Alb – sluga supusă,
umilă ce stârnește admirația
și prețuirea lui Verde-împărat
(„Ia, să am eu o slugă aşa
vrednică şi credincioasă ca
Harap-Alb, aş pune-o la
masă cu mine, că mult
preţuieşte omul acesta” -
parcurgerea unui traseu cu
denivelări tensionate
(încercările echivalează cu
diversele probe ale
ascultării, curajului,
bărbăției, ale abilității în
mânuirea sabiei, proba
colaborării, prieteniei şi
cumsecădeniei și proba
stăpânirii de sine şi
respectarea jurământului);
- Trecerea probelor și lecția
cunoașterii alchimiei răului
(traseul umilinței) – trecerea
celor trei probe: aducerea
sălăților din Grădina
Ursului, aducea pielii
Cerbului și aducerea fetei
împăratului Roș);
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
(„fecior de om viclean ce te găseşti; tocmai de ceea ce te-ai păzit n-ai scăpat.”), să-l
transforme pe acesta în rob („Și, de azi înainte, eu o să fiu în locul tău nepotul
împăratului, despre care mi-ai vorbit, iară tu — sluga mea.”) și să-i dea numele de
Harap-Alb - simbol al simplității și curăției, ce denumește prin oximoronul „negru-
alb” - indefinitul, sclavul-alb de origine nobilă, care crește dinspre negru spre alb și
exprimă condiţia lui de învăţăcel, faptul de a fi supus iniţierii, transformării sociale,
psihologice și morale. Jurământul pe ascuţişul paloşului din finalul secvenței supunerii
prin vicleșug de la fântână este o sugestie a unui cod al conduitei cavalereşti, o
condiţionare paradoxală, care arată şi calea de eliberare: „Atâta vreme ai a mă sluji,
până îi muri şi iar îi învia”. De altfel, prin retrasarea proiectului existențial al devenirii
împărătești se evidențiază faptul că binele și răul sunt date pentru desăvârșirea sinelui.
De acum pentru Harap-Alb va începe un traseu al umilinței, o perioadă a marilor
acumulări, a stăpânirii de sine, a respectării jurământului până la moarte prin care
dobândește cumpătare, răbdare, îndemânare, colaborare și descoperă puterea
prieteniei. Lecția despre suferință pune în evidență calitatea „de om” a fiului de crai și
rolul pasiv al calului care, după dobândirea lui de către erou, a ieșit practic din scenă.
Iar, prin reluarea formulei mediane este marcată și mai apăsat opoziția „spân / slugă”:
„După aceasta, încălecă fiecare pe calul său, și pornesc, spânul înainte, ca stăpân,
Harap-Alb în urmă, ca slugă, mergând spre împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul
din poveste, înainte mult mai este!”.
Ajunse la curtea împăratului Verde, cele două personaje interpretează unul
rolul celuilalt, spânul fiind nepotul rău şi lăudăros, iar Harap-Alb o slugă supusă,
ascultătoare şi cuviincioasă. Iar când Spânul vede că „i s-au prins minciunile de bune”
și că este primit cu toate onorurile de către împăratul Verde („îl primesc cu toată cinstea
cuvenită unui fiu de crai și moștenitor al împăratului”), devine injurios, impulsiv și
violent, arogant, lăudăros și disprețuitor cu sluga sa, ca un stăpân autoritar: „Tu să șezi
la grajd nedezlipit și să îngrijești de calul meu ca de ochii din cap, că de-oi veni pe-
acolo și n-oi găsi trebile făcute după plac, vai de pielea ta are să fie.”. :Și, având o fire
degradantă, Spânul este stăpânit de invidie, perfidie și disimulare diabolică. Vorbele lui
au devenit aspre, neiertătoare, agresive, poruncitoare și violente. Principiul după care
se conduce este acela al stăpânului tiran, avid de putere („sluga-i slugă și stăpânu-i
stăpân”), considerând că slugile seamnă cu animalele: „că și între oameni, cea mai mare
parte sunt dobitoace care trebuiesc ținuți în frâu, dăcă ți-i voia să faci treabă cu
dânșii.”. În schimb, Harap-Alb, respectându-și loial jurământul, este umil și supus,
neieșind din spusele acestuia: „Da, stăpâne, zise Harap-Alb, lăsând ochii în jos.”.
Fetele împăratului, fiind de față, observă diferenţa dintre ei („spânul de fel nu seamănă
în partea lor, nici la chip, nici la bunătate; şi Harap-Alb, sluga lui, are o înfăţişare mult
mai plăcută şi seamănă a fi mult mai omenos.”) și afirmă că „bunătatea nu are de-a face
cu răutatea”. Chiar și împăratul observă lipsa de bună-cuviință, răutatea fățișă și
viclenia spânului, care nu este condus de inteligență, iar la ospățul împărătesc intuiește
dorința acestuia de a-l supune pe Harap-Alb la „încercări grele”, care devin adevărate
lecţii fundamentale de viaţă „rurală autentică”, de devenire împărătească. Aceasta nu
se dobândeşte pe căi netede, ci mai degrabă prin parcurgea unui traseu cu denivelări
tensionate. Întâmplările lui sunt tot atâtea „explorări în lumea misterului existenţial,
pe care eroul şi-1 însuşeşte treptat, o dată cu depăşirea fiecărui stadiu cucerit”. (Marin
Mincu). Acest traseu al devenirii sipirituale corespunde celor trei probe: aducerea
sălăților din Grădina Ursului, aducerea pielii Cerbului și aducerea fetei împăratului
Roș. Este etapa devenirii lui spirituale prin labirintul cunoașterii alchimiei răului (al
traseului umilinței). Ori, prin trecerea acestui nou proiect existențial al devenirii
împărătești se evidențiază, rând pe rând, în urma depășirii probelor, stăpânirea de sine,
ascultarea până la moarte (respectarea jurământului față de spân), colaborarea, curajul
și destoinicia (în trecerea primelor două probe) generozitatea și îndemânarea (întâlnirea
cu roiul de albine), bunătatea și curajul (întâlnirea cu nunta de furnici) și descoperirea
puterii prieteniei, a spiritului de tovărășie (împreună cu Gerilă, Flămânzilă, Setilă,
32
Prof. Hiu Ion-Valeriu
5). Relația dintre două
personaje
- probele inițiatice ca lecții
fundamentale despre viață
„rurală autentică” („eroul
trebuie să ajungă împărat, pe
treapta plenitudinii sale umane,
nu înainte de a dovedi că a
acumulat destulă experienţă de
viaţă);
- caracterul Spânului pune în
evidență răutatea, viclenia,
lingușirea, neîndurarea față de
supuși, aroganța lumii comune
(„fetele împăratului însă priveau
la verișor... cum privește cânele
pe mâță, și li era drag, ca sarea-
n ochi: pentru că le spunea inima
ce om fărădelege era spânul”);
- caracterul lui Harap-Alb
(loialitate, credință, respectarea
cuvântului dat, distincție și
noblețe sufltească) stârnește
admirația și prețuirea lui Verde-
împărat („Ia, să am eu o slugă
aşa vrednică şi credincioasă ca
Harap-Alb, aş pune-o la masă cu
mine, că mult preţuieşte omul
acesta.”) și atestă originea
crăiască și educația aleasă
primite în casa părintească;
d). Prezentarea relației dintre
protagonist și antagonist din
prisma situației finale:
- raportul dintre bine și rău se
schimbă și intră în firescul
vieții (onestitatea și loialitatea lui
Harap-Alb, care-și respectă
jurământul făcut până la moarte);
 demascarea răufăcătorului,
(„Lipsește dinaintea mea,
Spânule! Doar n-am venit
pentru tine, ș-am venit pentru
Harap-Alb, căci el este
adevăratul nepot al
împăratului Verde”);
 acuzarea lui Harap-Alb de
divulgare a secretului și
tăierea capuluiacestuia („Iar
Spânul, văzând că i s-a dat
vicleșugul pe față, se repede și-
zboară capul dintr-o lovitură
de paloș”);
 dezlegarea de sub jurământ
prin moartea inițiatică a
eroului;
 uciderea Spânului (calul este
acela care distruge
întruchiparea răului în numele
dreptății);
[BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă) prin așa numita lecție despre suferință (binele și răul
sunt date pentru desăvârșirea sinelui). Probele inițiatice pot fi privite ca lecţii
fundamentale de viaţă „rurală autentică”, ce au valențe de motive literare și devin
semne de carte în desfășurarea acțiunii, iar îndeplinirea lor conduce la apropierea
treptată de obiectivul final al eroului: devenirea împărătească („eroul trebuie să ajungă
împărat, pe treapta plenitudinii sale umane, nu înainte de a dovedi că a acumulat
destulă experienţă de viaţă). Este momentul când perfidia spânului întrece orice limită,
în timp ce caracterizarea atribuită eroului denotă faptul că nu rămâne impasibil, fiindcă
„nu era din butuci”, adică nu era prost. Replicile spânului, din finalul fiecărei încercări,
îl înfățișează în adevărata sa lumină: rău, viclean, neîndurător cu supușii, dornic să
ajungă cât mai repede pe tronul împărăției. Și, pentru prima dată, asistăm la o
intervenței directă a autorului asupra acțiunilor spânului: „fetele împăratului însă
priveau la verișor... cum privește cânele pe mâță, și li era drag, ca sarea-n ochi: pentru
că le spunea inima ce om fărădelege era spânul”. Caracterul spânului reiese și din
reacția acestuia la vederea zborului calului năzdrăvan care este notată cu multă forță
realistă, printr-un monolog interior, procedeu mai puțin uzitat de proza folclorică: „Hei,
hei! zise spânul în sine, tremurând de ciudă; nu te-am știut eu că-mi ești de aceștia, că
de mult îți făceam felul!... Dar trăind și nemurind, te-oiu sulji eu, măi badeo!... Paloșul
ista are să-ți știe de știre... Ei, vedeți, moșule și cinstiți meseni, cum hrănești pe dracul,
fără să știi cu cine ai de-a face? Dacă nu-s și eu un puișor de om în felul meu, dar tot
m-a tras Harap-Alb pe șfară! Bine-o zis cine-a zis: Că unde-i cetatea mai tare, acolo
bate dracul războiu mai puternic”. Astfel că, spânul, prin comportamentul său,
ilustrează proverbul „Să te ferească Dumnezeu când devine fecior de împărat”, pentru
că devine arogant, dicatatorial: „Când vezi că mâța face mazaruri, s-o strângi de
coadă până mănâncă mere pădurețe.”. Și în vreme ce izbânzile lui Harap-Alb stârnesc
admiraţia şi preţuirea lui Verde-împărat („Ia, să am eu o slugă aşa vrednică şi
credincioasă ca Harap-Alb, aş pune-o la masă cu mine, că mult preţuieşte omul
acesta.”), Spânul se arată un nepot obraznic și lăudăros și un stăpân necuviincios, rău,
care-şi trimite sluga la moarte sigură cu fiecare nouă poruncă: „Spânului îi mergea gura
ca pupăza, de-a ameţit pe împăratul [...] Alt stăpân în locul meu nu mai face brânză cu
Harap-Alb cât îi lumea şi pământul”. Monologul Spânului este construit după toate
regulile oratoriei, folosind diferite moduri de a convinge: umilința, lauda, lingușirea,
amenințarea etc. („Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam-a dracului e Harap-Alb aista!
Până l-am dat la brazdă, mi-am stupit sufletul cu dânsul. Numai eu îi vin de hac. [...]
Alt stăpân în locul meu nu mai face brânză cu Harap-Alb, cât îi lumea și pământul.”).
Pe de altă parte, protagonistul dovedește loialitate și credință față de stăpânul său, își
respectă cuvântul dat, manifestă distincție și noblețe sufletească față de ceilalți,
atestând prin aceasta originea crăiască și educația aleasă primite în casa părintească.
d). În situația finală, raportul dintre bine și rău se schimbă și intră în firescul
vieții. Pentru erou, aducerea fetei împăratului Roş la Spân este cea mai dificilă
încercare, pentru că pe drum se îndrăgosteşte de ea („lui Harap-Alb i se tulburau
mințile”), dar fiind onest, îşi respectă jurământul făcut şi nu-i mărturiseşte adevărata
sa identitate. Fata, „o farmazoană” (are puteri supranaturale), cunoaşte însă adevărul şi-
l demască pe spân („Lipsește dinaintea mea, Spânule! Doar n-am venit pentru tine, ș-
am venit pentru Harap-Alb, căci el este adevăratul nepot al împăratului Verde”).
Acesta, turbat de furie, îl acuză pe Harap-Alb că ar fi divulgat secretul şi îi taie
capul: „Iar Spânul, văzând că i s-a dat vicleșugul pe față, se repede ca un câine turbat
la Harap-Alb și-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloș.”. În felul acesta îl
dezleagă de jurământ, semn că iniţierea este încheiată, iar rolul Spânului ia sfârşit.
Acesta este „demascat și pedepsit în numele dreptății” de cal, însemnând faptul că
adevărul triumfă și răufăcătorii sunt osândiți: „Și odată mi ți-l înșfacă cu dinții de
cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului, și apoi, dându-i drumul de-acolo, se face
Spânul până jos praf și pulbere”. Înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice aduse de
cal („Iară fata împăratului Roș, în vălmășagul acesta, repede pune capul lui Harap-Alb
33
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
5). Relația dintre două
personaje
 învierea eroului cu ajutorul
obiectelor magice aduse de cal
(reintrarea în posesia paloșului);
 primirea recompensei: fata
împăratului Roș și împărăția;
 nunta și schimbarea statutului
social (confirmarea maturizării
spirituale a eroului);
- asumarea unui destin de
excepție – devenirea
împărătească (eroul
demonstrează generozitate,
bunătate, inteligență, tact,
discreție, capacitatea de a
întreține o familie și de a conduce
cu demnitate o împărăție);
- sensul didactic al basmului:
„Când vei ajunge şi tu odată mare
şi tare, îi căuta să judeci lucrurile
de-a fir-a-păr şi vei crede celor
asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii
acum ce e necazul”.
6). Exprimarea concluzivă a
unui punct de vedere
argumentat despre lumea
basmului
- viziunea artistică a autorului
asupra înțelepciunii lumii țărănești
(perspectiva reală și fantastică,
formele de observație ale ironiei și
umorului);
- caracterul didactico-moralizator
al basmului (mesajul operei –
cunoașterea oamenilor simpli
pentru o devenire împărătească prin
cultul muncii și prin valorificarea
experienței generației vârstnice și a
permanentelor legături de prietenie
cu semenii);
- Harap-Alb văzut ca un cod
moral caracteristic poporului
român în lupta pentru dreptate și
adevăr („omul de soi se vădește sub
orice strai și la orice vârstă” – G.
Călinescu);
- paradigma mentor-invățăcel – se
întemeiază pe întreaga istorie a
devenirii umane (tema inițierii în
tainele lumii și propriului sine);
- basmul „Povestea lui Harap-Alb”
ca pecete a autenticității sufletului
românesc (învăluirea propriei
experiențe de viață în mit);
la loc, îl înconjură de trei ori cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apă moartă,
să stea sângele și să se prindă pielea, apoi îl stropește cu apă vie, și atunci Harap-
Alb îndată învie”), eroul reintră în posesia paloşului şi primeşte recompensa: pe fata
împăratului Roş şi împărăţia („Și apoi, îngenunchind amândoi dinaintea împăratului
Verde, își jură credință unul altuia, primind binecuvântare de la dânsul și împărăția
totodată.”). Și, astfel, eroul devine „cel mai iubit, slăvit și puternic împărat de pe
fața pământului.”. Nunta şi schimbarea statutului social (devine împărat)
confirmă maturizarea spirituală a eroului. Petrecerea de nuntă durează o veșnicie,
amintind parcă de paradisurile celtice, în care lumea nu moare și nu îmbătrânește
niciodată. Inocența sa s-a dovedit a nu fi deloc un defect, ci o experiență de viață,
din care a învățat și a progresat, înscriindu-se la final în codul civilizației țărănești,
demonstrând generozitate, bunătate, inteligență, tact, discreție și capacitatea de a
conduce cu demnitate o împărăție. Astfel că, trecerea protagonistului prin încercări
dificile, ca şi experienţa condiţiei umilitoare de rob la dispoziţia unui stăpân nedrept,
conturează sensul didactic al basmului, care este exprimat de Sfânta Duminică:
„Când vei ajunge şi tu odată mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr
şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii acum ce e necazul”.
6. Exprimarea concluzivă unui punct de vedere argumentat despre
lumea basmului
În concluzie, basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” valorifică tiparul
narativ al basmului popular, dar eleme ntele stereotipe se reorganizează conform
viziunii artistice a autorului, cu elementele specifice artei sale narative. Din opera
lui se desprinde o înţelepciune ţărănească asupra lumii, convins fiind de unele
inconveniente ale perfecţiunii omeneşti, pe care însă le priveşte din două perspective
(real şi fantastic) şi prin două forme de observaţie (umorul şi ironia). Mesajul operei
este cunoaşterea universului vieţii oamenilor simpli pentru o devenire împărătească
prin cultul muncii, prin valorificarea experienței generației vârstnice și prin
permanentele legături de prietenie cu semenii. Harap-Alb însumează un cod moral
caracteristic poporului român în lupta pentru dreptate şi adevăr, el reprezintă
viziunea despre lume a scriitorului cu privire la faptul că „omul de soi bun se vădeşte
sub orice strai şi la orice vârstă.” (G. Călinescu). Paradigma mentor-învăţăcel
redă ideea că „bunătatea nu are de-a face cu răutatea” și se fundamentează pe
întreaga istorie a devenirii umane, prin tema iniţierii generată de nevoia unui parcurs
spiritual în cunoaşterea lumii şi descoperirii sinelui. Este o iniţiere într-o lume în
care lucrurile pot fi şi altfel decât aşa cum par la prima vedere, în care primejdiile
apar de unde nu te aştepţi şi eşti prins în capcane. În spatele ţărăniei personajelor se
află o mare ironie disimulată, de cele mai multe ori guralivă şi coţcară, dar
întotdeauna pline de înţelepciune. Scriitorul pune peste toate acestea pecetea
autenticităţii româneşti prin caracterul de oralitate, prin graiul specific, prin
aforistica tradiţională şi prin elementele de culoare, mit şi detaliu etnografic de
expresie populară şi cultă nebănuită. De asemenea, lumea se înscrie într-un dat
existențial – „Așa e lumea asta și, de ai face ce ai face, rămâne cum este ea; nu poți
să o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului” (Sfânta Duminică). De
aceea, se poate afirma că Ion Creangă a ilustrat, în opera sa, propria experiență de
viață, pe care a povestit-o „sub forma unui memorial învățuit în mit și sugrumat
într-o experiență fantastică” (Pompiliu Constantinescu). Acesta „a luptat cu spânii,
cu primejdiile și nevoile și s-a făcut frate cu dracul, ca să treacă punțile vieții, iar
nemurirea și-a dobândit-o din apa vie și apa moartă a creației lui artistice.”
(Pompiliu Constantinescu). De aceea, „Ion Creangă este un reprezentant perfect „al
sufletului românesc între popoare, al sufletului moldovenesc între români, al
sufletului țărănesc între moldoveni, al sufletului omului de munte între țăranii
moldoveni.” (Garabet Ibrăileanu).
34
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
a). Definirea basmului
Basmul este specia genului epic popular sau cult în
proză care dezvoltă categoria estetică a fabulosului, a
miraculosului, ce are un singur plan narativ, cu o acțiune
convențională, în care se narează întâmplări fantastice ale
unor personaje imaginare cu puteri supranaturale, purtătoare
ale unor valori morale, aflate în conflict cu forțele nefaste ale
naturii sau ale societății, pe care le biruiesc în cele din urmă.
b). Geneza basmului
Basmul ca „oglindire alegorică a realității, ca operă de
pură fantezie, ce adoptă o ramă adecvată” (Gh. Vrabie) își are
originea în cultura primitivă a mitului și a ritului, în „resortul
psiho-analitic actualizat prin vis” (B.P. Hasdeu). Și în timp ce
mitul („istoria sacră, înscrisă în timpul circular, reversibil și
recuperabil”) vorbește despre zei, despre ființe fantastice, cu
abilități pentru călătorii cosmice și terestre, basmul induce ideea
de lume repetabilă, existentă în tipare arhaice, atemporale, încă
de la începutul începuturilor.
Relaţia dintre basm şi mit a fost stabilită de fraţii
Grimm, de Wesselski şi de Propp: basmul are ca sursă certă de
inspiraţie mitul, iar cele două specii au existat de la început la
popoarele arhaice, uneori confundându-se. Cu timpul însă, mitul
a pierdut importanţa pe care o avea, prin degradarea sacrului şi
transformarea lui în profan, zeii şi eroii mitici fiind înlocuiţi cu
personaje umane, cu puteri încă supranaturale (în basmul
fantastic) sau cu personaje comune (în basmul nuvelistic). De
exemplu, pe această pantă a desacralizării, zeitatea supremă a
pădurii devine Strâmbă-Lemne, adică un personaj cu puteri
specifice mediului în care trăieşte, sau un zeu ca Thor din
mitologia scandinavă, foarte băutor, devine Setilă, în timp ce
zeul ubicuu, uriaşul care păşeşte de pe un munte pe altul, devine
Munte Vânăt, având capacitatea de a fi peste tot, de a sta cu
picioarele pe lună şi cu capul sub un ștejar, calităţi pe care le
întâlnim şi la Păsări-Lăţi-Lungilă.
Teoriile moderne vorbesc de poligeneza basmelor, de
originea lor multiplă, de influenţele reciproce, ca şi de
structurarea unei tipologii coerente a acestei specii literare.
Astfel că, se impune aici analiza relației dintre legendă, mit și
basm. Funcțional, legenda descrie, mitul explică, iar basmul
creează o lume nouă, proprie, reorganizând tematic și stilistic
elementele de legendă și mit. Astfel că, basmul își are punctul de
plecare în realitate, dar se desprinde de ea și o transformă în
suprareal, într-o lume suficientă sieși, în care voința omului se
manifestă fără limite și în care se se armonizează contrariile.
Ruptura se exprimă nu prin personaje și întâmplări (ce pot fi
verosimile), ci prin atmosfera interioară. Alegoria, fabulosul,
feericul, miraculosul devin niște procedee de încifrare, de
poetizare a realității de dincolo de real: „Lumea feericului,
fabulosului și miraculosului pare o lume constituită, o lume
care, subiectiv vorbind, nu mai participăm demiurgic, ci o
acceptăm ca o lume dată. Aparent, e o lume de dincolo de logica
și de datele experienței, cu toate că prin semnificațiile ei, o
resimțim ca o lume a noastră.” (v. Filimon).
Astfel, se poate afirma că basmul, ca „oglindire artistică
ce implică din plin intervenția fanteziei creatoare” (Ov. Bârlea),
s-a constituit prin divulgarea elementelor de rit şi mit căzute în
folclor, utilizate spiritual în epica folclorică și conţine
aspiraţiile, idealurile oamenilor simpli. Elementele spirituale,
culturale ale celor iniţiaţi duc la dezvoltarea acţiunii basmului,
realizând un univers spiritual concentrat prin motive,
simbolistică şi chiar paradigme religioase.
7. Text și interpretare – sugestii analitice
a). Încadrarea operei în contextul literaturii române:
1. Pornind de la citatul „Nu există niciun basm în care
elementele pur fantastice să apară izolat. În mod aproape
constant, acțiunea basmelor se declanșează într-un cadru
real și reclamă împrejurări verosimile” (Constantin Noica),
realizați un text argumentativ, de minimum 300 de cuvinte,
în care să demonstrați nuanțat și exemplificat faptul că
„Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă, este un basm
cult, din categoria fabulosului și fantasticului epic tipic
național. În realizarea textului veți ține cont de următoarele
cerințe:
- încadrarea operei în contextul istoric al literaturii
române și într-o orientare tematică (valorificare textuală);
- precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a
trăsăturilor basmului cult (valorificare textuală);
- precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a
trăsăturilor basmului fantastic cu elemente clasice, de realism și
umanism popular (valorificare textuală).
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite
cerinței, claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă
adecvată), la logica înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și
argumentare (la relaţia adecvată între idei, între idei şi argumente,
formulare de judecăţi de valoare relevante), la greșelile de ortografie și de
punctuație și la așezarea în pagină și lizibilitate!
2. Se dă textul:
„A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti;
de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se
băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se
sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu
nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne
aducea povești;
De când se scria musca pe părete,
Mai mincinos cine nu crede.
A fost odată un împărat mare și o împărăteasă, amândoi
tineri și frumoși, și, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot
ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci și filosofi, ca
să caute la stele și să le ghicească daca or să facă copii; dar în
zadar. În sfârșit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un
unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimișilor că:
cine are trebuință, să vie la dânsul. S-au sculat deci împăratul și
împărăteasa și, luând cu dânșii vro câțiva boieri mari, ostași și
slujitori, s-au dus la unchiaș acasă. Unchiașul, cum i-a văzut de
departe, a ieșit să-i întâmpine și totodată le-a zis:
– Bine ați venit sănătoși; dar ce îmbli, împărate, să afli?
Dorința ce ai o să-ți aducă întristare.
– Eu nu am venit să te întreb asta, zise împăratul, ci, daca ai
ceva leacuri care să ne facă să avem copii, să-mi dai.
– Am, răspunse unchiașul; dar numai un copil o să faceți. El
o să fie Făt-Frumos și drăgăstos, și parte n-o să aveți de el. Luând
împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat și
peste câteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. Toată
împărăția și toată curtea și toți slujitorii s-au veselit de această
întâmplare.
Mai-nainte de a veni ceasul nașterii, copilul se puse pe un
plâns, de n-a putut nici un vraci să-l împace. Atunci împăratul a
35
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
c). Trăsăturile basmului
a). Basmul propune o lume idealizată, o lume cu
totul aparte, creată pe coordontale fantasticului, dar care
păstrează perspectiva realului, o lume în care se consumă
aventura eroică a protagonistului care luptă pentru
apărarea, recuperarea și impunerea unor valori morale,
precum: binele, adevărul, dreptatea, frumosul, curajul
etc.:
lumea basmului porneşte de la realitate, dar se
desprinde de ea și trece în suprareal, într-o lume cu totul
aparte (într-o lume a crailor, împăraților și împărăteselor,
feți-frumoșilor și fiicelor de crai, Mumei-pădurii, zmeilor
sau balaurilor înfricoșători) în care fantasticul se opune
cotidianului nu prin personaje şi întâmplări (care pot fi
verosimile), ci prin atmosfera interioară a acțiunii, ce
ilustrează condiţia de inițiere a eroului:
 împletirea elementelor reale cu cele fabuloase creează
fantasticul – ca specific ancestral al basmelor (oscilarea
între real și fantastic determină, în structura narațiunii, o
cauzalitate specifică);
 elementul pur fantastic nu apare niciodată izolat, ci se
manifestă prin eroi, iar eroii provin din lumea real-posibilă
(convenţia artistică este acceptarea de către cititori şi
personaje a altor legi ale naturii decât cele ale lumii reale,
obiective);
 aproape constant, acțiunea basmelor începe într-un cadru
real și presupune situații verosimile (povestitorii își
imaginează acest cadru în funcție de caracteristicile
mediului social și natural în care trăiesc);
 transferul în fabulos se produce pe parcursul dezvoltării
narațiunii o dată cu declanșarea conflictului (fabulosul
preia elemente din realitate și realitatea ficțională din
fabulos);
 proiecția în fabulos cunoaște variații în intensitate,
decurgând din logica narativă, și acompaniază aventura
eroică ce duce la rezolvarea conflictului.
basmul propune o lume care-și află explicațiile
în ea însăși, este „o lume primitivă” (Vasile Lovinescu), o
lume căzută în haos și regenerată virtual, în care „voinţa
omului nu cunoaşte limite” și în care „nu există contrarii
care să nu poată fi rezolvate.” (Mihai Pop și Pavel
Ruxăndoiu);
lumea basmului devine expresia „oglindirii
vieţii în moduri fabuloase prin tendinţa hiperbolizantă şi
imaginea carnavalescă a lumii.” (George Călinescu), o
lume pe dos, „o adevărată a doua lume, parodie a celei
reale” (Zoe Dumitrescu Bușulenga), unde toate merg cu
capu-n jos și unde puțini suie, dar mulți coboară și unde
numai unul macină la moară;
lumea basmului este reiterată mitologic și
condusă după rânduiala și principiile unor legi naturale,
altele decât cele reale, obiective: „miraculosul și fabulosul
faptelor prezentate propun o lume care-și are explicațiile
în ea însăși” (Tudor Vianu);
lumea fantastică este susținută de numeroase
motive și simboluri literare, precum: castelul, podul,
pdurea, fântâna etc.
basmul cultivă înalte principii morale ca:
adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea,
curajul, vitejia prin personajele pozitive și condamnă
nedreptatea, răutatea, minciuna, lăcomia întruchipate de
răufăcători (zmei, balauri, Muma-Pădurilor, spâni etc.);
început să-i făgăduiască toate bunurile din lume, dar nici așa n-a fost
cu putință să-l facă să tacă.
– Taci, dragul tatei, zice împăratul, că ți-oi da împărăția cutare
sau cutare; taci, fiule, că ți-oi da soție pe cutare sau cutare fată de
împărat, și alte multe d-alde astea; în sfârșit, dacă văzu și văzu că nu
tace, îi mai zise: taci , fătul meu, că ți-oi da Tinerețe fără bătrânețe și
viață fără de moarte.
Atunci, copilul tăcu și se născu; iar slujitorii deteră în timpine
și în surle și în toată împărăția se ținu veselie mare o săptămână
întreagă.
De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț și mai
îndrăzneț. Îl deteră pe la școli și filosofi, și toate învățăturile pe care
alți copii le învăța într-un an, el le învăța într-o lună, astfel încât
împăratul murea și învia de bucurie. Toată împărăția se fălea că o să
aibă un împărat înțelept și procopsit ca Solomon împărat. De la o
vreme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe
gânduri. Iar când fuse într-o zi, tocmai când copilul împlinea
cincisprezece ani și împăratul se afla la masă cu toți boierii și
slujbașii împărăției și se chefuiau, se sculă Făt-Frumos și zise:
– Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit la
naștere.
Auzind aceasta, împăratul s-a întristat foarte și i-a zis:
– Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ți dau un astfel de lucru
nemaiauzit? Și dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac.
– Daca tu, tată, nu poți să-mi dai, apoi sunt nevoit să cutreier
toată lumea până ce voi găsi făgăduința pentru care m-am născut.
Atunci toți boierii și împăratul deteră în genuchi, cu rugăciune
să nu părăsească împărăția; fiindcă, ziceau boierii:
– Tatăl tău de aci înainte e bătrân, și o să te ridicăm pe tine în
scaun, și avem să-ți aducem cea mai frumoasă împărăteasă de sub
soare de soție.
Dar n-a fost putință să-l întoarcă din hotărârea sa, rămânând
statornic ca o piatră în vorbele lui; iar tată-său, dacă văzu și văzu, îi
dete voie și puse la cale să-i gătească de drum merinde și tot ce-i
trebuia. Apoi, Făt-Frumos se duse în grajdurile împărătești unde erau
cei mai frumoși armăsari din toată împărăția, ca să-și aleagă unul;
dar, cum punea mâna și apuca pe câte unul de coadă, îl trântea, și
astfel toți caii căzură. În sfârșit, tocmai când era să iasă, își mai
aruncă ochii o dată prin grajd și, zărind într-un colț un cal răpciugos
și bubos și slab, se duse și la dânsul; iar când puse mâna pe coada lui,
el își întoarse capul și zise:
– Ce poruncești, stăpâne? Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a
ajutat să ajung ca să mai puie mâna pe mine un voinic.
Și înțepenindu-și picioarele, rămase drept ca lumânarea.
Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă și calul îi zise:
– Ca să ajungi la dorința ta, trebuie să ceri de la tată-tău
paloșul, sulița, arcul, tolba cu săgețile și hainele ce le purta el când
era flăcău; iar pe mine să mă îngrijești cu însuți mâna ta șase
săptămâni și orzul să mi-l dai fiert în lapte. […].
Când auzi calul de la Făt-Frumos că hainele și armele sunt
bine curățate și pregătite, odată se scutură și el, și toate bubele și
răpciuga căzură de pe dânsul și rămase întocmai cum îl fătase mă-sa,
un cal gras, trupeș și cu patru aripi; văzându-l Făt-Frumos astfel, îi
zise:
– De azi în trei zile plecăm.
– Să trăiești, stăpâne; sunt gata chiar azi, de poruncești, îi
răspunse calul.”.
(„Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”)
36
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
c). Trăsăturile basmului
b). Tema generală a basmului este lupta dintre
forțele binelui împotriva forțelor răului, dintre adevăr
și minciună, dintre onestitate și necinste, încheiată cu
triumful binelui (istoria unei probe de curaj ce dezvăluie
idealul de dreptate și de adevăr):
tema dezvoltă frecvent motivul călătoriei
inițiatice, marcat de cele trei probe, pe care se
structurează schema epică (eroul parcurge o aventură
eroică imaginară, un drum al maturizării pentru
dobândirea unor valori morale şi etice);
tema este susținută de caracterul de
bildungsroman, evidențiat la nivelul motivelor narative,
de o extremă arhaicitate: împăratul fără urmaș la tron,
superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin
vicleşug, probele depășite și dorințele împlinite,
demascarea și pedepsirea răufăcătorului și căsătoria
fiului de împărat (drumurile eroului sunt lecții
fundamentale de viață);
c). Structura narativă a basmului este puternic
formalizată, marcată de numeroase trăsături, precum:
basmul se înfățișează ca o narațiune
heterodiegetică, obiectivă, dominant epică, cicliclă și
ulterioară (perspectiva narativă obiectivă), în care
accentul cade pe întâmplările eroului (acestea se grupează
în perechi opoziționale: lipsa / lichidarea lipsei,
interdicția / încălcarea interdicției, încercările / trecerea
încercărilor etc.);
naraţiunea la persoana a III-a este realizată
de un narator heterodiegetic (omniscient și
omniprezent), dar nu şi în totalitate obiectiv (pentru că
povestitorul intervine adesea prin comentarii sau reflecţii
gnoseologice) şi nici creditabil (după formula iniţială);
schema narativă urmăreşte nivelul cititorului,
cu focalizare zero, dar care nu anticipează evenimentele
fabuloase din acţiunea personajului, generând
spontaneitate în desfășurarea cronotopică;
utilizarea procedeului triplicării (triplarea
sistematică a situaţiilor ce compun schema logică a
naraţiunii, după formula „două încercări ratate, una –
ultima - izbutită”);
structura funcțională a basmului ca act de
comunicare este marcată prin formulele tipice, care
marchează simetric intrarea și ieșirea din fabulos și
formează un adevărat sistem simetric de negare a
adevărului narațiunii; acestea sunt clișee convenționale și
necorelate semantic cu particularitatea conținutului
narațiunii și privesc ceremonialul epic (raportul dintre
povestitor și ascultători, atitudinea acestora față de
calitatea mesajului):
 formula inițială marchează începutul povestirii, scoate cititorul
din lumea reală și-l introduce convențional în lumea fantastică
a basmului, căreia îi asigură o pseudomotivație temporală: „A
fost odată ca niciodată...” (plasarea acțiunii într-o
atemporalitate și aspațialitate convențională – într-un timp
mitic);
 formulele mediane (adevărate intervenții auctoriale) solicită
atenția cititorului, schimbă toposul acțiunii, dialată și
comprimă axa temporală și menține continuitatea comunicării
prin solicitarea sau verificarea atenției ascultătorilor;
 formula finală restabilește legătura cu realitatea și readuce
ascultătorul la codul mesajelor cotidiene, incluzând uneori
reflecții asupra realității sociale (finalul poate fi interepretat și
ca o deschidere în plan simbolic);
Comentați în minimum 300 de cuvinte textul de mai sus,
evidențiind trăsăturile basmului popular, din categoria
fabulosului și fantasticului. În realizarea comentariul veți avea în
vedere următoarele cerințe:
- încadrarea textului în contextul operei (tipul de discurs, tipul de
narator) și într-o orientare tematică (valorificare textuală);
- comentarea clară, precisă, adecvată, nuanțată și exemplificată a
textului prin evidențierea argumentată a trăsăturilor basmului popular
(valorificare textuală);
- comentarea clară, precisă, adecvată, nuanțată și exemplificată a
textului prin evidențierea argumentată a trăsăturilor basmului fantastic
cu elemente clasice, de realism și umanism popular (valorificare
textuală).
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
b). Elementele discursului narativ:
1. „Povestea lui Harap-Alb” ni se înfățișează ca o
narațiune obiectivă, dominant epică, în care accentul cade pe
întâmplările eroului. Prezentați argumentat și exemplificat, în
minimum 150 de cuvinte, elementele ce definesc structura de
basm a „Poveștii lui Harap-Alb” ce aparține genului epic în proză.
În realizarea comentariului veți avea în vedere următoarele cerințe:
- definirea și identificarea contextualizată a tipului de narațiune,
a tipului de narator, a perspectivei narative, a viziunii narative și a tipului
de focalizare;
- prezentarea nuanțată și exemplificată a trăsăturilor tipului și
rolului narațiunii, a rolului naratorului, a mărcilor perspectivei narative,
a viziunii narative și a tipului de focalizare;
- prezentarea nuanțată și exemplificată a linearității cronologice
a acțiunii din prisma planului narativ (acțiuni, funcții și episoade tipice
basmului), schemei compoziționale și supralicitării procedeului triplicării
ca tehnică narativă specifică basmului.
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
2. Se dă textul:
„În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât
în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale
sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un
împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă
tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei.
Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui.
Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de
sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu
îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese
niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la
surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și
glumețe ale ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea
murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul
37
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
c). Trăsăturile basmului
În structura basmului se identifică acțiuni,
funcții și episoade tipice, organizate simplu, linear
pe motivul ordonator al călătoriei inițiatice ce
presupune o serie de situații-tip, cu grad mare de
stabilitate, devenite și funcții ale basmului:
 Pătrunderea în fantastic („A fost odată...”)
 Situația inițială de echilibru (absența eroului);
 Situația perturbatoare (lipsa, prejudiciul, actul
nelegiuit, dorința neîmplinită etc.);
 Necesitatea plecării eroului de acasă (alegerea
eroului, înzestrarea cu unelte magice, formularea interdicției
etc.);
 Acțiunea de remediere a lipsei (deplasarea
spațială între două împărății sau tărâmuri, călăuzirea
eroului, apariția eroului negativ și încălcarea interdicției,
iscodirea întâmplărilor pentru desfășurarea acțiunii ce
denotă slăbiciunea victimei, vicleșugul sau înșelăciunea –
mascarea adevărului prin disimulare, divulgarea secretului,
complicitatea, prejudicierea – rărufăcătorul produce o lipsă,
comunicarea lipsei sau privațiunea, sosirea incognito,
pretențiile neîntemeiate ale falsului erou, supunerea eroului
la încercări grele, apariția donatorului – unealta
năzdrăvană, complicarea epică a acțiunii, lupta etc.);
 Restabilirea echilibrului inițial sau instituirea
unui nou echilibru și recompensarea eroului (remedierea
lipsei, întoarcerea triumfătoare a eroului, urmărirea și goana
răufăcătorului, salvarea de urmăritor, sosirea incognito,
recunoașterea eroului și demascarea falsului erou, victoria și
pedepsirea răufăcătorului, soluționarea și promovarea
eroului în adevăratul său statut, transfigurarea eroului,
restabilirea echilibrului, nunta împărătească etc);
(A se vedea Vladimir I. Propp, „Morfologia basmului”)
Înlănţuirea acestor secvențe epice este lineară,
cronologică şi armonioasă și se face prin descriere,
narațiune și dialog într-un tot unitar cu o schemă
compoziţională simplă, clară şi firească a unui
singur fir narativ al planului fantastic.
Specifică basmului este și simetria
funcțiilor prin reiterare (cele trei probe generează
simetrie narativă) sau prin ordonare în perechi
(simetrie inversă: interdicție/încălcarea interdicției,
furtul / recuperarea obiectului magic furat, dorința
imposibilă / împlinirea dorinței, lupta / victoria etc.);
caracterul tradițional al basmului este
probat și prin dezvoltarea unor motive literare tipice:
 cifra trei (trei fii, trei zmei, trei zâne, trei probe
etc.) este un simbol cu ăncărcătură magică și cu forță pentru
depășirea probelor și învingerea obstacolelor la care este
supus personajul principal din basm;
 motivul împăratului fără urmaș la tron;
 superioritatea mezinului / mezinei;
 interdicția încălcată;
 dorința imposibilă / dorința împlinită;
 obiectele fermecate (mărul de aur, peria, oglinda
etc.);
 ajutoarele eroului (calul năzdrăvan, pasărea
măiastră, împăratul peștilor, crăiasa furnicilor, Sfânta
Duminică, zâna bună etc.);
 nunta împărătească etc.
Datorită influenţelor şi interferenţelor multiple,
precum şi datorită unei patine îndelungate a timpului,
basmul a devenit o noţiune puternic schematizată, însă
verosimilă, în care personajul principal se angajează în
lupta dintre bine şi rău, trece o serie de obstacole şi în
cele din urmă iese învingător.
împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și
nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și
împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie
singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe
sânii ei albi și rotunzi, — și din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie
de mărgăritare apoase pe o față mai albă ca argintul crinului. Lungi
cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, și vine albastre se trăgeau
pe fața ei albă ca o marmură vie.
Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte
în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana
îmbrăcată în argint a Maicii durerilor. Înduplecată de rugăciunile
împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră și o
lacrimă curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Împărăteasa
se ridică în toată măreața ei statură, atinse cu buza ei seacă lacrima cea
rece și o supse în adâncul sufletului său. Din momentul acela ea purcese
îngreunată.
Trecu o lună, trecură două, trecură nouă, și împărăteasa făcu un
fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunii.
Împăratul surâse, soarele surâse și el în înfocata lui împărăție,
chiar stătu pe loc, încât trei zile n-a fost noapte, ci numai senin și veselie,
— vinul curgea din butii sparte și chiotele despicau bolta cerului.
Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă. Și crescu și se
făcu mare ca brazii codrilor. Creștea într-o lună cât alții într-un an.”.
(„Făt-Frumos din lacrimă”, de Mihai Eminescu)
Prezentați argumentat și exemplificat, în minimum 300 de
cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai sus. În
realizarea comentariului veți avea în vedere următoarele cerințe:
- definirea și identificarea contextualizată a tipului de narațiune,
a tipului de narator, a perspectivei narative, a viziunii narative și a tipului
de focalizare;
- prezentarea nuanțată și exemplificată a trăsăturilor tipului și
rolului narațiunii, a rolului naratorului, a mărcilor perspectivei narative,
a viziunii narative și a tipului de focalizare;
- prezentarea nuanțată și exemplificată a linearității cronologice a
acțiunii din prisma planului narativ (acțiuni, funcții și episoade tipice
basmului) și a schemei compoziționale specifică basmului.
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
3. Explicați, în minimum 150 de cuvinte, titlul basmului
fantastic „Povestea lui Harap-Alb” având în vedere structura
nominală, sensurile și semnificațiile acestuia.
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
4. Prezentați argumentat, în minimum 150 de cuvinte,
tema și mesajul sugerat al basmului fantastic „Povestea lui
Harap-Alb” de Ion Creangă, făcând referire la două secvențe
narative diferite. În realizarea comentariului veți avea în vedere:
38
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
c). Trăsăturile basmului
d). Perspectiva spațio-temporală este
fabuloasă, indeterminată, manifestându-se timpul
mitic, un timp al credințelor populare și spațiul
nemărginit, imaginat peste mări și țări, la capătul lumii
sau pe tărâmul celălalt (acestea sunt modelate de
matricea fabulosului, exprimând nostalgia omului de a
suprima limitele ce-l condiționează ontologic):
Spațiul este vag conturat, imaginar,
nesfârșit, nedeterminat sociologic și se configurează
frecvent pe trei niveluri: o lume ce dă iluzia realului
(„palatul de aramă”), dar în care distanțele pot fi
comprimate (eroul trece peste nouă mări și nouă țări),
tărâmul celălalt („palatul de argint”), aflat în
stăpânirea unor forțe infernale și înaltul cerului
(„palatul de aur”), tărâmul magic al zânelor, ori al
forțelor divinității:
 reperele spaţiale sugerează atât o stare de
echilibru inițială, cât și dificultatea aventurii
eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la
celălalt al lumii (în plan simbolic: de la imaturitate
la maturitate);
 între cele două păți ale lumii care mărginesc
pământul este un spațiu convențional al probelor și
prinsorilor, un spațiu al devenirii spirituale în care
domneşte haosul (este un spațiu al
inaccesibilității și singurătății, un loc necunoscut,
plin de primejdii ce constituie un bun prilej de
iniţiere al tinerilor în societățile arhaice);
 drumul călătoriei primește o dimensiune cosmică
de vocație mitică ce simbolizează „epopeea
cunoașterii și existenței umane”, proiectate, când
și când, nu întotdeauna, în fabulos;
 spațiul se închide sau se poate deschide astfel
încât acțiunea continuă să oscileze între real și
mitic (se proiectează permanenta ambiguitate real-
fantastic, personajele umane păstrând toate
caracteristicile unor ființe obișnuite: timpul lor
trece repede, la cârma înpărăției trebuie să vină
descendenți destoinici);
timpul este fabulos, nedeterminat,
echivalat în general cu timpul mitic („illo tempore”)
și ignoră modelul lumii fizice: se contrage sau se
dilată, este suspendat sau accelerat și chiar
antropomorfizat prin personaje precum Sfânta
Miercuri, Sfânta Vineri ori Sfânta Duminică:
 lumea basmului micșorează distanța dintre timpul
narațiunii (timpul discursului, prin care se
pătrunde în spațiul narativ, reluat de multe ori pe
parcursul textului, pentru menținerea atenției
naratarului) și timpul evenimentelor (timpul
fabulei, care își diminuează rolul de proiecție a
acțiunii în sfera mitică, a actelor originare),
întâmplările părând a fi petrecute de curând, într-
o lume cunoscută și accesibilă ascultătorilor,
ieșită temporar din sfera miticului;
 este de remarcat faptul că, pe măsură ce se
înaintează în timpul arhaic, călătoriile se fac mai
ușor, aventurile sunt mai firesc realizabile (antiteza
dintre timpul comun și coborârea în timpul
prozaic);
- prezentarea argumentată și contextualizată a temei, care este
susținută de numeroase motive și simboluri literare (precizarea
semnificației și rolului acestora în schema narativă a inițierii
protagonistului);
- precizarea caracterului de bildungsroman al basmului
susținut de linearitatea acțiunii planului fantastic;
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
5. Stereotipia basmului (popular sau cult) constă și în
existența unor formule inițiale, mediane și finale. Formula
inițială are roul de a-l scoate pe cititor din realitatea cotidiană și de
a-l introduce în lumea miraculoasă a basmului. Formula mediană
este o modalitate de „control” al relației dintre narator și public.
Formula finală are rolul de a-l readuce pe cititor în realitatea
cotidiană și de a-l face apt să recepteze mesajele acestei realități.
Prezentați argumentat și exemplificat, în minimum 150 de cuvinte,
simetria basmului „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă,
având în vedere următoarele repere:
- precizarea construcției bipolare incipit-final (precizarea
argumentată și exemplificată a relațiilor de simetrie dintre situația inițială
și cea finală);
- identificarea și precizarea rolului formulelor tipice
basmului (formulei inițiale, formulelor mediane și formulei finale) prin
care se realizeazp fuziunea dintre lumea miraculoasă și atemporală și
realitatea cotidiană a „povestitorului”;
- prezentarea rolului intervențiilor auctoriale.
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
6. Menționați și argumentați, cu exemple din text, , în
minimum 150 de cuvinte, valorile simbolice ale coordonatelor
spațio-temporale, a naturii reale sau fantastice a spațiului în care
se desfășoară acțiunea basmului fantastic „Povestea lui Harap-
Alb”, de Ion Creangă.
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
7.Realizați un eseu structurat în care să argumentați relația
dintre incipit și final în „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă.
În elaborarea eseului, veți avea în vedere și următoarele repere:
- ilustrarea trăsăturilor incipitului prin referire la textul
narativ ales;
- comentarea particularităților construcției finalului în
textul narativ ales;
- exprimarea unei opinii argumentate despre semnificația /
semnificațiile relației dintre incipitul și finalul basmului cult ales.
39
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
c). Trăsăturile basmului
e). Lumea basmului particularizează categoria
personajelor realiste (din tărâmul de aici), fantastice
(din tărâmul de dincolo - fiinţe himerice sau animale
cu însuşiri supranaturale) și a celor aflate la graniţa
dintre real şi fantastic (inspirate din realitate, dar cu
trăsături supraumane):
 personajele realiste sunt prezentate în
complexitatea lor umană, cu defectele și calitățile lor
morale (împăraţii se poartă simplu, la vorbă şi la
port, vorbesc în dodii, au umor, dar sunt opaci,
vădind o anumită mecanică sufletească, populară);
 personajele fantastice rămân „ființe neomenești” cu
o psihologie misterioasă, „ele comunică cu omul,
dar nu sunt oameni, au calităţi antropomorfe şi
avimorfe și cumulează funcţiile de iniţiatori şi de
adjuvanţi” (G. Călinescu) și sunt înzestrate cu puteri
supranaturale (miraculoase), putându-se
metamorfoza în animale, plante, insecte sau obiecte
ori pot reînvia prin leacuri miraculoase dacă sunt
omorâți;
 personajele aflate la granița dintre real și
fantastic sunt, adeseori, purtătoare ale unor valori
simbolice și etice ale luptei dintre bine și rău în
diversele lor ipostaze, păstrând în structura lor
elemente realiste și elemente fabuloase (personajele
pozitive sunt înzestrate cu însuşiri care să le atribuie
calitatea de modele umane - frumuseţe, bunătate,
dreptate, înțelepciune, curaj, cinste, vitejie etc.;
personajele negative cumulează însuşiri care să le
facă respingătoare - urâţenie, făţărnicie, răutate,
laşitate, egoism etc.);
Personajele basmice, îndeplinesc, prin
raportare la erou (protagonist), mai multe roluri sau
funcții narative și devin arhetipuri: falsul erou
(frații necredincioși), antagonistul (țiganul, spânul,
vizitiul), răufăcătorul (zmeul, balaurul), personajale
donatoare (bătrâna, Sfânta Duminică), ajutorul (calul
năzdrăvan înzestrat cu însușiri supranaturale,
animalele ajutătoare, tovarășii năzdrăvani), personajul
căutat (fata de împărat) și tatăl ei, trimițătorul (cel
care trimite pe erou în căutare etc.): „Personajele
dobândesc şi ele particularităţi comune universului
operei: Făt-Frumos din lacrimă este un personaj
romantic tentat de atracţia absolutului şi de aventură,
în timp ce Harap-Alb este un Nică a lui Ştefan a Petrei
ghinionist, uşor de păcălit, însă mai norocos decât
acesta, pentru că, urmând linia narativă a basmului,
iese în cele din urmă din încurcătură. Personajele din
basmele lui Caragiale au ceva din „Cănuţă, om sucit”,
păstrând comicul situaţiilor în care se află acesta. Mai
pregnant conturate, personajele oferă şi prilejul
observaţiei psihologice, fiind mai reflexive decât
personajul basmului popular, uneori dilematice,
înclinate către conflicte lăuntrice, motivându-şi
acţiunile prin sentimente puternice, mai puţin
convenţionale. Basmul cult estompează de cele mai
multe ori miraculosul şi fantasticul, dându-le o mai
mare verosimilitate, şi în acelaşi timp reduce
caracterul convenţional al unor secvenţe narative,
adăugându-le semnificaţii şi efecte specifice literaturii
culte.” (Gheorghe Soare).
c). Tema și viziunea despre lume:
1. Relatați subiectul basmului „Povestea lui Harap-Alb” de
Ion Creangă, răspunzând la următoarele cerințe:
- identificați motivul eșecurilor fraților celor mari făcând referire la
explicațiile celor doi;
- descrieți reacția tatălui față de comportamentul fiilor celor mari;
- precizați întâmplarea care reprezintă intriga basmului și evidențiați natura
socială și morală a conflictului principal, dar și a conflictelor secundare;
- prezentați acțiunea pe secvențe (episoade) narative distincte;
- comentați semnificația simbolică a probelor la care este supus eroul;
- identificați episodul demascării falsului erou prin indicarea elementelor
care participă la restabilirea echilibrului inițial.
- comentarea semnificația deznodământului în contextul narațiunii;
- precizați și comentați atitudinea naratorului față de evenimente.
2. „Povestea lui Harap-Alb” evocă o lume autentic rurală,
căreia autorul îi oferă o tentă picturală de factură populară. Selectați
din textul basmului elementele ce crează lumea autentic
țărănească, aspecte în măsură să completeze imaginea universului
rural din „Amintiri din copilărie”.
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
3. Basmul „Povestea lui Harap-Alb” cuprinde o bogată
simbolistică și „o suită de motive care îi asigură amplitudinea”.
Identificați și selectați din structura basmului „Povestea lui Harap-
Alb” episoade care să precizeze elementele prin care se conturează
o altfel de lume decât cea reală, obișnuită, făcând referire la
semnificațiile motivelor și simbolurilor literare.
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
4. Pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmație
critică: „Ceea ce caracterizează basmul, ca operă de artă, este o lume cu
totul aparte, concepută în coordonatele unui univers fantastic, opusă deci
cotidianului, o lume în care voința omului nu cunoaște limite, în care nu
există contrarii care să nu poată fi rezolvate. Basmul pornește de la
realitate, dar se desprinde de ea, trecând în suprareal. (...) Este o lume
opusă realității cotidiene nu prin persoonaje și întâmplări (care pot fi
verosimile), ci prin atmosfera ei interioară, prin esența ei.” (Mihai Pop,
Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc), prezentați argumentat
și exemplificat, în minimum 600 de cuvinte, tema și viziunea
despre lume în basmul „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă.
În realizarea argumentării veți ține cont de următoarele repere:
- prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre
umanizarea lumii fantastice a basmului, opusă realității cotidiene, din
perspectiva temei basmului, elementelor miraculoase și fabuloase,
semnificațiilor motivelor și simbolurilor basmului (castelul împărătesc, hainele,
armele și calul din tinerețe al tatălui său, podul, pădurea, Spânul, fântâna, Grădina
Ursului, Pădurea Cerbului, omul roș etc.) și din prisma simbolisticii culorilor;
- prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre
lumea basmului din perspectiva particularizării, tipizării și valorilor simbolice
40
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
c). Trăsăturile
Basmul basmului
f). Basmul propune un model de comportament
eroic (un fiu de împărat oropsit sau o soție norocoasă
mânați de un destin propriu), înfățișând încercările grele la
care este supus, răsplătirea binelui și pedepsirea răului,
depășirea condiției de inferioritate (sărăcie, lipsuri,
ignorare) și accederea la o condiție superioară și împlinirea
prin căsătorie (istețimea rămâne una dintre trăsăturile
esențiale ale eroului de basm, la care se adaugă bunătatea,
simțul dreptății și, desigur, vitejia fără de seamăn):
protagonistul (personajul principal) este
mesagerul forțelor binelui, aflat în conflict cu
antagonistul (personajul malefic / răufăcătorul / antieroul),
lupta purtându-se în numele valorilor morale și spirituale
ancestrale ale poporului (personajul principal trebuie să
depășească probele și să învingă obstacolele puse în cale
cu scopul de a demonstra virtuți etice excepționale și a
dovedit apt pentru a-și întemeia și conduce propria
gospodărie);
protagonistul este „o întruchipare a omului de
soi” (G. Călinescu) care traversează o serie de probe,
învaţă din greşeli şi progresează (uneori, realul se
împletește cu fabulosul și în construcția protagonistului);
protagonistul însumează un cod moral
caracteristic unei culturi în lupta pentru adevăr și dreptate:
răbdător, generos, curajos și înzestrat cu arta de a-și face
prieteni (de cele mai multe ori își asumă un destin de
excepție);
protagonistul este sprijinit de ajutoare și
donatorii: ființe cu însușiri supranaturale (Sfânta
Duminică), animale fabuloase (calul năzdrăvan, crăiasa
furnicilor şi a albinelor), făpturi himerice (cei cinci
tovarăşi) și obiecte miraculoase (aripile crăieselor,
smicelele de măr, apa vie, apa moartă);
relația protagonistului cu forțele binelui
reflectă sprijinul acordat pentru învingerea răufăcătorilor
și se numesc donatorii (eroi supranaturali care-i oferă un
obiect miraculos pentru a-l ajuta la nevoie) sau ajutoare /
mistagogi (personaje năzdrăvane care-l sprijină
necondiționat); din acest punct de vedere, personajele
basmelor se aseamănă cu eroii scrierilor antice sau clasice
în care se înfruntă principiul binelui cu principiul răului;
relația protagonistului cu forțele răului
presupune supradimensionarea fizică și înzestrarea
adversarilor eroului cu instrumente magice, în așa fel încât
victoria celui dintâi, obligatorie în logica basmului, să
capete ea însăși dimensiuni uriașe, spre satisfacția
cititorilor (drumul parcurs este presărat cu încercări dificile
ce presupune un lanț de acțiuni convenționale);
relația protagonistului cu antagonistul este
fundamentată, de cele mai multe ori, pe paradigma
mentor-învăţăcel, pe raportul dintre bine și rău (dintre
lumină și întuneric, adevăr și minciună), pe întreaga
istorie a devenirii (nevoia unui parcurs spiritual, în urma
căruia cel iniţiat capătă acces la cunoaşterea lumii şi la
descoperirea sinelui) prin numeroase similitudini evidente
și contraste flagrante, prin tehnica antitezei
caracteriologice, prin evidențierea unor serii de opoziții
și stări conflictuale (om de origine nobilă - om comun,
naiv-viclean, om de onoare – om ticălos, cinstit –
necinstit);
și etice ale personajelor (înfățișări ale binelui și ale răului), prin referire la
semnificația numelor și la tehnicile de ironizare, caricaturizare și
zoomofizare a acestora;
- prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre
lumea basmului din perspectiva evidențierii etapelor traseului devenirii
împărătești (spirituale) al eroului (precizarea semnificațiilor celor trei etape ale
dumului inițiatic și ale celor trei probe prin care trece protagonistul);
- prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre
lumea basmului din perspectiva înțelepciunii populare (mijloacele lingvistice
de realizare a umorului), a umorului (viziunea carnavalescă a lumii descrie
înțelepciunea populară a lumii ca o „jovialitate dezlănțuită” și ca un „spectacol al
cuvintelor bine alese) și din prisma procedeelor gramaticale care ajută la
descrierea pitorescului, sensibilității, omeniei și înțelepciunii lumii
tradiționale, specifice basmului cult studiat.
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
5. Basmul lui Ion Creangă aparține ciclului omului
viteaz, în care eroul este supus, în procesul său de formare, unor
serii nesfârșite de aventuri și probe. Realizați un eseu structurat,
de minimum 600 de cuvinte, în care să argumentați caracterul de
bildungsroman al basmului, făcând referire la scenariul inițierii
eroului în scopul purificării morale, spre înțelegerea marilor
sensuri ale existenței. Numiți și alte basme în care feciorul de
împărat este nevoit să pornească la drum, fiind supus unei serii
întregi de încrecări.
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
d). Particularitățile de construcție a unui personaj:
1. Răspundeți punctual la următoarele cerințe:
a). Identificați în basm personajele care reprezintă forțele
binelui și forțele răului. Grupați-le pe serii (principale, secundare și
episodice) și evidențiați-le succint valorile morale pe care acestea
le reprezintă.
b). Identificați în basm ființele cu însușiri supranaturale
și personajele adjuvante și donatoare care-l ajută pe erou, și le
precizați principalele trăsături în măsură să definească structura de
basm a operei „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă.
c). Dincolo de trăsăturile fizice hiperbolizate și îngroșate,
uneori caricatural, basmul lui Ion Creangă ilustrează natura
umană a personajelor: Gerilă este: „o dihanie de om”;
Flămânzilă: „o namilă de om”; Setilă: „o arătare de om”; Păsări-
Lăți-Lungilă: „o pocitanie de om”. Realizați o succintă
caracterizare a celor cinci „monștri simpatici” (George
Călinescu), identificând figurile de stil folosite pentru a construi
portretele acestor personaje, folosind cel puin una din modalitățile
următoare de caracterizare: descriere directă, acțiune, opinia altor
personaje, dialog, ironizare sau caricaturizare.
41
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
c). Trăsăturile basmului
g). Lumea basmului din perspectiva înțelepciunii
populare (oralitatea stilului):
mijloacele lingvistice de realizare a umorului
(basmul a fost conceput pentru a produce veselie prin
sarcasm și ironie, bună-dispoziție prin plăcerea zicerii și
pentru a exprima vitalitatea umană prin complexitatea
caracterizării pitorești și prin scene comice, porecle și
expresii populare):
 exprimarea poznașă, mucalită într-o șiretenie a frazei;
 combinațiile neașteptate de cuvinte;
 caracterizările pitorești cu ajutorul cuvintelor familiale;
 vorbele de duh și zicerile tipice ale poporului;
 autopersiflarea și supraaprecierea;
 poreclele și cuvintele cu valoare augmentativă;
viziunea carnavalescă a lumii descrie
înțelepciunea populară a lumii ca o „jovialitate
dezlănțuită” și ca un „spectacol al cuvintelor bine alese”:
 termeni și expresii populare, regionalisme fonetice și
lexicale;
 expresii idiomatice;
 abundența notării onomatopeice și folosirea exclamațiilor și
interjecțiilor, spre a întări impresia de spontaneitate și de a
potența fabulosul;
 procedeul repetiției, care capătă transfigurații repetate;
 frecvența deosebită a comparației și metaforei;
 folosirea predilectă a zicalelor și proverbelor populare;
 citarea unor fragmente de cântec popular sau ritmarea unor
propoziții și fraze;
 augmentarea diminutivelor în scopuri ironice;
 compunerea, conversiunea și derivarea cu prefixe și sufixe;
 utilizarea unor terminologii populare pentru a exprima
momentul sau durata acțiunii;
 diversificarea sinonimică;
procedeele gramaticale:
 repetarea subiectului;
 folosirea formei neaccentuate a pronumelui personal de
persoana I şi a II-a (a dativului etic) spre a da impresia de
participare la acţiune;
 frecvenţa superlativului;
 deplasarea numelui predicativ înaintea verbului copulativ;
 predilecţia pentru prezentul dramatic şi prezentul istoric al
acţiunii;
 sporirea dinamicii şi tensiunii prin acumulare de verbe ce
sugerează viteza de acţiune ca şi cea a agerimii personajelor
prin adverbe ca „răpede”, „iute”, „îndată”, „pe dată”, „pe
loc”, „de grabă”, „într-o clipă”;
 redarea stilistică a superlativului absolut prin lungirea
sunetelor;
 adjective cu sau fără grade de comparație
 schimbări de topică;
 utilizarea predominantă a coordonării în raport cu
subordonarea prin „și”, „iară”, „dar”;
 variaţia relativ redusă a modalităţilor de introducere a
subordonării, ea făcându-se cu deosebire prin propoziţiile
relative, circumstanţiale de loc, de timp, de mod şi de scop
şi prin propoziţiile completive legate de regentă mai ales
prin „să”, „că”, „pentru că”, „căci”, „fiindcă”;
 prin raporturile gramaticale de subordonare consecutivă;
 prin raporturile gramaticale de subordonare atributivă cu
nuanţă consecutivă sau predicativă suplimentară;
 marcarea relaţiei temporale prin introducerea elementelor
copulative în structura regentei;
 sporirea reliefului şi ritmului mişcării prin subordonate
juxtapuse-condiţionale ori completive directe, concesive;
d). Protagonistul basmului „Povestea lui Harap-Alb” este
prezent în structura întregii narațiuni ca erou exemplar. Aduceți
cel puțin două argumente cu ajutorul cărora să ilustrați această
idee.
e). Portretul complex al protagonistului este structurat în
mod gradat în sfere simbolice reprezentative, având calități și
defecte. Precizați trăsăturile dominante (fizice și morale) ale lui
Harap-Alb.
f). Naiv și fără experiență, eroul basmului se supune
îndemnului dat de spân și intră în fântână, de unde va ieși cu o altă
identitate, fiind numit Harap-Alb. Explicați sensul simbolic al
acestui nou nume al fiului de împărat.
g). Citiți încă o dată replicile celor cinci personaje himerice
de la Curtea împăratului Roș. Ce vă frapează la aceste replici?
Corelați-le cu personajele din „Gargantua și Pantagruel” de
François Rabelais. Observați natura rabelaisiană a eroilor din
basm, cât și elementele ce le deosebesc.
2. Folosindu-vă de cele discutate anterior, completaţi
individual tabelul următor:
Trăsături Calităţi Calităţi Calităţi Trăsături
ale eroului dobândite dobândite în dobândite în ale eroului
până la în cursul cursul celei de cursul celei în finalul
întâlnirea primei a doua probe de a treia basmului
cu Spânul probe probe
3. Lumea basmului particularizează categoria
personajelor realiste (din tărâmul de aici – împăratul Verde și fiii
acestuia), fantastice (din tărâmul de dincolo - fiinţe himerice sau
animale cu însuşiri supranaturale – calul, crăiasa albinelor,
crăiasa furnicilor, cei cinci tovarăși năzdrăvani) și a celor aflate la
graniţa dintre real şi fantastic (inspirate din realitate, dar cu
trăsături supraumane - Sfânta Duminică şi fata împăratului Roş).
Prezentați argumentat și exemplificat, în minimum 600 de cuvinte,
particularitățile de construcție a unui personaj din basmul
„Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă. În realizarea
argumentării veți ține cont de următoarele repere:
- încadrarea personajului în contextul operei (într-o anumită
tipologie), explicarea antroponimului și precizarea construcției personajului
după schema narativă a inițierii (precizarea celor trei etape ale inițierii);
- prezentarea argumentată și exemplificată a statutului social, moral
și psihologic al personajului în situația inițială (în etapa preinițiatică – lecția de
autocunoaștere), prin raportare la valorile umane înăscute și dobândite în
această etapă, prin raportare la trasarea proiectului existențial al devenirii
împărătești (bătrâna gârbovă ca mentor) și la configurarea viitorului conflict al
basmului (interdicția tatălui, aflat în ipostaza de mentor);
- prezentarea argumentată și exemplificată a particularităților de
construcție a personajului pe tot parcursul acțiunii basmului (în etapa inițiatică
– perioada de noviciat), utilizând cel puțin două modalități de caracterizare,
prin referire la semnificațiile celor trei probe (adevărate lecții de viață) la care
este supus protagonistul;
- prezentarea argumentată și exemplificată a modificării statutului
social, moral și psihologic al personajului din situația finală (etapa confirmării,
42
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
c). Trăsăturile basmului
descrierea pitorescului, sensibilităţii,
înţelepciunii şi a omeniei mediului rural sunt zugrăvite
preponderent prin:
 recunoaşterea valorilor inedite şi de specific românesc;
 asimilarea universului principiilor etice pentru care militează
întreaga operă a scriitorului;
 conturarea unor caractere individuale inedite, printr-un
limbaj colorat, un bogat substrat de idei şi de imagini;
 sporirea la maxim a jovialităţii personajelor şi a freneziei
trăririlor lor;
 alimentarea continuă a filonului emotiv, prin vitalizarea
începuturilor explozive şi a finalurilor abrupte;
 susţinerea impresiilor ironice continue şi prin regenerarea
continuă a comicului;
 modalități de desacralizare a mitului prin satiră, ironie și
umor;
d). Clasificarea basmelor
După caracteristicile personajelor, specificul și
tematica acțiunii, predominanța elementelor
miraculoase sau a aspectelor concrete de viață (a
universului ficţional al naraţiunii) basmele se clasifică
în:
 Basme fantastice – propriu-zise (desprinse
de regulă din mit și cu elemente dominate supranaturale:
zmei, zâne, feţi-frumoşi):
 este caracterizat de relaţia dintre episoade şi
succesiunea lor, de natura fabuloasă a personajelor
(ideale), de tipizarea acţiunii, a structurii şi a personajelor
și de cadrul şi timpul fantastic (real – fantastic - real).
 Basme nuvelistice – povestea (având ca
punct de plecare snoava, în narațiune semnalându-se o
puternică inserție a aspectelor reale, concrete de viață:
eroi; universul real – sacru):
 este caracterizat de universul real (univers
cunoscut oamenilor: „era odată un sărac”) – real / fantastic
– ideal / real al povestirii (ideal cuprins în realitate:
disimularea fantasticului) și de un erou care aspiră spre
ideal ;
 este o naraţiune cu caracter general, în care
evoluţia eroului este urmărită din copilărie până la o vârstă
a împlinirii în viaţă (are un caracter de bildungsroman) -
din om simplu, el ajunge împărat sau dobândeşte alte
măriri; eroul combină, în acest tip de basm, inteligenţa cu
viclenia, reuşind, în cele din urmă, să depăşească orice
întâmplare potrivnică;
 este o narațiune ce marchează și o anume
demitizare a personajului, care este ales din lumea comună
(în literatura română, basme nuvelistice populare sunt cele
cu Păcală, Băiet Sărac, iar, de exemplu, basm cult este
„Dănilă Prepeleac”, de Ion Creangă) ;
 Basme animaliere - zoobasmul (provenite
din dezvoltarea naratică a legendelor totemice despre
animale, chiar despre plante sau unele obiecte simbolice
şi prezintă un caracter alegoric: capra, vulpea, lupul
ariciul) :
 este caracterizat de modele noneroice
(pseudoeroice), de discrepanţa dintre aparenţă şi esenţă,
de existenţa unui caracter moralistic (şiretenia, lăcomia) și
de un spaţiu real (tărâmul pe care trăieşte – frica) ;
 provine din dezvoltarea narativă a legendelor
totemice despre animale, chiar despre plante sau unele
obiecte simbolice, contaminate cu alegoriile.
a maturizării spirituale și a glorificării eroului), prin evidențierea principalelor lui
trăsături dobândite după încheierea traseului inițiatic.
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
e). Relația dintre două personaje:
1. Răspundeți punctual la următoarele cerințe:
a). Pe lângă bani, arme, „carte” și un cal ce mănâncă
jăratic, el mai primește de la tatăl său o blană de urs și un sfat, al
cărui înțeles îi rămâne multă vreme ascuns: „...în călătoria ta ai să
ai trebuință și de răi și de buni, dar să te ferești de omul roș, iar
mai ales de cel spân, cât îi putea; să n-ai de-a face cu dânșii că
sunt foarte șugubeți”. Evidențiați trăsăturile esențiale ale
„omului roș” și ale „omului spân” așa cum sunt ele sugerate, atât
prin sfatul părintesc, cât și din evoluția ulterioară a acțiunii
basmului. Dați și alte exemple de personaje, din literatura română
și universală, care să ilustreze, printr-o serie de trăsături, tipul de
impostor.
b). Stabiliți două personaje antagonice din basmul
„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, insistând asupra
modului în care acestea dezvoltă universul tematic al basmului.
c). O dată cu schimbarea rolurilor (Harap-Alb devenit
slugă, iar spânul spânul ajuns stăpân), spânul îl supune pe Harap-
Alb la o serie de încercări. Faceți observații asupra însușirilor
care-l ajută pe erou să înfrunte cele mai dificile probe.
2. Pronind de la ideile exprimate în următoarea afirmație
critică: „Basmul e un gen vast (...). Caracteristica lui e că eroii nu
sunt numai oameni, ci și anume ființe himerice, animale... Ființele
neomenești din basm au psihologia lor misterioasă. Ele comunică
cu omul, dar nu sunt oameni. Când dintr-o narațiune lipsesc eroi
himerici, n-avem de-a face cu basmul” (George Călinescu,
Estetica basmului), prezentați argumentat și exemplificat, în
minimum 600 de cuvinte, relația dintre două personaje din
basmul „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă. În realizarea
argumentării veți ține cont de următoarele repere:
- încadrarea celor două personaje în contextul operei (într-o anumită
tipologie) și precizarea construcției lor după schema narativă a inițierii
(fundamentarea paradigmei mentor-învăţăcel pe întreaga istorie a devenirii);
- prezentarea argumentată și exemplificată a relației dintre
protagonist și antagonist în situația inițială prin prezentarea statutului social,
moral și psihologic al acestora (secvența întâlnirii cu omul spân) și prin
raportarea la sistemul autentic de valori umane, așa cum reiese din
înțelepciunea populară, în urma căruia vor fi evidențiate similitudinile evidente
și contrastele flagrante, opoziția dintre bine și rău, naivitate-viclenie, om de
onoare-om ticălos, om de origine nobilă-om comun, cinste-rușine etc.
- prezentarea argumentată și exemplificată a relației dintre protagonist și
antagonist prin raportare la particularităților de construcție ale personajelor pe
tot parcursul acțiunii basmului (utilizând cel puțin două modalități de
caracterizare) și la evoluția conflictului (prin raportare la semnificațiile a cel
puțin două secvențe narative diferite);
- prezentarea argumentată și exemplificată a relației dintre protagonist
și antagonist în situația finală prin prezentarea statutului social, psihologic și
43
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
e). Funcțiile basmului
Dincolo de influența ideilor religioase, la care
se adaugă preferința etnică pentru anumite teme,
subiecte ori motive, „specificul național al basmelor
reiese din felul ăn care acestea oglindesc locurile în
care se realizează, modul de trai al oamenilor care le
povestesc, stările sociale în care trăiesc acești oameni,
felul lor de a gândi, concepțiile lor despre lume și
viață, năzuințele lor, orizontul lor cultural, artistic.
Aceste elemente nu operează uniform asupra
întregului repertoriu de basme al unui popor sau al
unei regiuni, ci capătă pondere diferită, în raport cu
caracterele proprii ale diferitelor zone folclorice, cu
individualitatea creatoare a povestitorilor, cu
colectivitățile de ascultători, cu mediile sociale cărora
le aparțin atât unii, cât și ceilalți, cu profesiile pe care
le practică. Aceste diferențieri regionale, locale sau
chiar individuale se înscriu însă în coordonate mai
generale, care definesc modalitatea și sistemul de
valori culturale ale întregului popor sau grup etnic.”
(Mihai Pop și Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar
românesc). Acest specific al basmelor atrage după sine
și funcțiile specifice ale acestora:
a. Funcţia estetică vizează nevoia sufletească
de a transcende, de a contempla frumosul spiritual,
emoţia impersonală care este transpusă în opera
literară, eliberarea din citadin, credinţa că în timpul
cititului nu se apropie maleficul (aşezări, adunări şi
reuniuni de petreceri spirituale), elementele stilistice
(intervenţia subiectivă a autorului, antrenând
ascultătorii) cu numeroase propoziţii incidentale și
procedee lingvistice precum prezența în text a
dativului etic.
b. Funcţia fatică exprimă intrarea în mod
direct prin comunicarea cu ascultătorii.
c. Funcţia psihologică (psihoanalitică)
nuanţează, particularizează basmul, ilustrând modelul
ideal) și eliberând cititorul de tensiunile psihice.
f). Basmul popular și basmul cult
A. BASMUL POPULAR
Circulând pe cale orală, basmul popular este
valorificat sistematic, conform unui program estetic, în
perioada romantică (secolul al XIX-lea), atunci când
văd lumina tiparului colecțiile de povești ale fraților
Grimm (1812), ale lui Hans Christian Anderson
(1835-1872) și ale altor cugetători și are următoarele
trăsături:
 Basmul popular este o creație literară ce se
comunică prin viu grai, deci e marcată de oralitate și
are un caracter colectiv, anonim și tradițional
(realitatea este transfigurată în fabulos) și are un
tipar consacrat, concretizat într-o serie de situații-
tip, cu grad mare de stabilitate, devenite funcții:
succesiunea lor este canonică, ceea ce denotă o
simetrie prin reiterare ;
 Prezența naratorului omniscient este
textualizată numai prin pronumele în dativul etic și
prin indici ai persoanei I în formule stereotipe (cea
finală): predomină funcția narativă, dublată de
funcția de regie.
moral al acestora (etapa confirmării, a maturizării spirituale și a glorificării
eroului), prin evidențierea principalelor lui trăsături dobândite după încheierea
traseului inițiatic și a încheierii rolului de pedagog-rău al spânului.
Atenție la utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite cerinței,
claritate și precizie a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată), la logica
înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățile de analiză și argumentare (la relaţia
adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare
relevante), la greșelile de ortografie și de punctuație și la așezarea în pagină și
lizibilitate!
f). Elemente de stilistică:
1. Se dă textul:
„- Ce să mai zic, nepoate?! răspunse împăratul uimit. Ia, să am
eu o slugă așa de vrednică și de credinciosă ca Harap-Alb, aș pune-o la
masă cu mine, cu mult prețuiește omul acesta!
- Ba să-și puie pofta-n cui! răspunse Spânu cu glas răutăcios.
Asta n-aș face-o eu de-ar mai fi el pe cât este; doar nu-i frate cu mama
să-l pun în capul cinstei! Eu știu, moșule, că sluga-i slugă și stăpânu-i
stăpân; s-a mântuit vorba. Na, na, na, d-apoi pentru vrednicia lui mi l-a
dat tata, căci altfel de ce l-aș fi luat cu mine. Hei, hei! Nu știți
dumneavoastră ce poama dracului e Harap-Alb aista. (...) Numai eu îi
vin de hac. Vorba ceea: „Frica păzește bostănăria.” Alt stăpân în locul
meu nu mai face brânză cu Harap-Alb, cât îi lumea și pământul. Ce te
potrivești, moșule?”.
Răspundeți punctual la următoarele cerințe:
a). Observați, în textul dat, utilizarea exclamației și a
interjecției spre a întări impresia de spontaneitate. Transcrieți câte
două interjecți, exclamații, vocative și interogații, evidențiind
rolul acestora în exprimarea unor gânduri și a unor stări sufletești.
b). Argumentați rolul dialogului în caracterizarea și
individualizarea celor două personaje.
c). Desprindeți elementele menite să-l caracterizeze pe
vorbitor și să ilustreze oralitatea, și, în general, expresivitatea
comunicării.
d). Demonstrați caracterul de operă monologică al
basmului „Povestea lui Harap-Alb”, având în vedere textul de mai
sus.
2. Răspundeți punctual la următoarele cerințe:
a). Identificați în basm, câte două exemple de repetiții,
construcții eliptice, comparații și expresii populare.
b). Identificați figura de stil folosită pentru a construi
portretul personajului Gerilă.
c). Comentați secvența referitoare la veverițe, din
descrierea lui Gerilă, insistând asupra figurii de stil obținute prin
alăturarea a doi termeni opuși: „Mă rog, foc de ger era...”.
d). S-a constatat prezența în basm a unui mare număr de
zicale și proverbe populare sau create în spiritul acestora.
Selectați și prezentați semnificația a cel puțin cinci proverbe și
zicători.
e). Citiți scena petrecută în căsuța de aramă. Faceți
observații asupra caracteristicilor pe care le prezintă limbajul
personajelor.
f). Analizați două secvențe narative la alegere din punct de
vedere fonetic și lexical, deosebind termenii populari de la cei
regionali.
44
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
f). Basmul popular și basmul cult
 Personajele nu sunt individualizate,
definindu-se ca funcții, ca arhetipuri ce reprezintă
modele morale opuse: eroii pozitivi (întruchipând
binele, adevărul, dreptatea, vitejiam altruismul,
hărnicia etc.) și personajele negative (egoismul,
răutatea, viclenia, nedreptatea, lașitatea, lăcomia,
lenea, urâtul). Acestea sunt personaje statice în timp ce
categoria etică și cea estetică se suprapun.
 Registrul stilistic este unic: limbaj popular,
marcat de oralitate.
În literatura română, prima culegere de basme
populare a fost publicată în anul 1860, la Timișoara:
„Povești culese și corese”, de E.B. Stănescu-Arădanul.
Îi urmează antologia lui Petre Ispirescu – „Legendele și
basmele românilor” (1872), a lui Ion Pop-Reteganul –
„Povești ardelenești” (1888), Al. Vasiliu, „Povești și
legende” (1928), Ov. Bârlea – „Antologie de proză
populară epică” (1966). În unele antologii (de exemplu
cea a lui Petre Ispirescu), autorul optează pentru
prelucrarea basmului consemnat în scris; în altele, se
mizeazp pe autenticitatea faptului folcloric. Acestea din
urmă prezintă un strict interes folcloristic (v. antologia
alcătuită de Ov. Bârlea).
B. BASMUL CULT
Basmul cult apare paralel cu efortul de fixare în
scris a basmului popular și se defineşte prin prelucrarea
motivelor, structurilor și tehnicilor narative ale acestuia în
cadrul unor opere originale, în care elementele folclorice
caracteristice speciei sunt reinterpretate potrivit viziunii,
concepției artistice și manierei stilistice a fiecărui scriitor:
 Basmul cult imită relația de comunicare de tip
oral din basmul popular, dar poartă mărcile originalității
scriitorului care preia tiparul narativ consacrat prin
eposul popular și funcțiile specifice basmului, dar
reorganizează structurile stereotipe conform principiilor
estetice și viziunii sale artistice (Eminescu - romantic,
Creangă - realist) și este fixat într-o formă definitivă,
scrisă: fabulosul este tratat în mod realist sau romantic
(de exemplu, povestirile lui Ion Creangă sunt
caracterizate prin „originala alăturare a miraculosului cu
cea mai specifică realitate.” - George Călinescu);
 Naratorul omniscient alternează cu ipostaza
uniscientă: se proiectează frecvent în text ca narator
auctorial, ca observator (secvențe descriptive: tablou,
portret; secvențe de observare morală / psihologică a
eroilor), ca reflector (inserții de tip reflexiv / funcția de
interpretare);
 Basmul cult amplifică psihologicul prin
individualizarea personajelor în spiritul şi cu
mijloacele proprii literaturii culte prin comportament,
atitudine, limbaj, psihologie, gestică, mimică etc., și, deși
rămân personaje arhetipale, construite pe o dominantă
etică, ele au o complexitate caracteriologică, ilustrând
adeseori categorii psihice (Făt-Frumos din lacrimă,
Miron: visătorul îndrăgostit de o himeră); uneori,
personajele basmului cult sunt personaje dinamice,
pacurgând aventura inițierii (de exemplu, Harap-Alb),
alteori sunt eroi în construcția cărora eticul nu se mai
suprapune esteticului (de exemplu cei cinci uriași
fabuloși din „Povestea lui Harap-Alb”, care sunt
pocitanii, dihănii, namile de om);
g). Căutați în cuprinsul întregii povestiri sinonimia
folosită în caracterizarea lui Harap-Alb și a tovarășilor săi, ca și în
alte situații ale acestei narațiuni.
h). Recitiți secvența sosirii Spânului și a lui Harap-Alb la
curtea lui Verde-Împărat și remarcați debitul monologului pe care
Spânul îl debitează în fața împăratului. Desprindeți elementele
menite să-l caracterizeze pe vorbitor și să-i sublinieze
concepțiile și intențiile. Urmăriți raporturile sintactice din
alcătuirea frazelor.
i). Citeşte cu voce tare, încercând să găseşti intonaţia
potrivită: „Voi să vă lăfăiţi şi să huzuriţi de căldură, iară eu să
crăp de frig. Bu...nă treabă!”. Motivează rostul punctelor de
suspensie existente în structura „Bu...nă treabă!”. Cum altfel ar
putea fi scris cuvântul „bu...nă”, pentru a se conserva intonaţia?
Identifică, în textul basmului şi alte semne grafice care au rolul
de a marca variaţii ale tonului în rostirea personajelor,
discontinuitatea (pauza) în vorbire sau de a sublinia anumite stări
emoţionale. Explică separat rostul fiecărui semn în cadrul
exemplului selectat.
j). Oralitatea este, probabil, cea mai importantă trăsătură a
operei lui Ion Creangă. Acesta nu povesteşte doar, ci dialoghează
cu cititorul, comentează acţiunile şi vorbele personajelor şi chiar
pe ale sale, se mustră sau se îndeamnă la povestire: „Dar ia să nu
ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii. Ce-mi
pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog s-o ascultaţi”.
Comentariile autorului sunt întărite de proverbe, zicători, adesea
introduse prin formula stereotipă vorba ceea, care creează
impresia de adresare directă, familiară: „Vorba ceea: Părinţii
mănâncă aguridă şi fiilor li se strepezesc dinţii. Şi vorba ceea: La
calic slujeşti, calic rămâi”. Identifică și explică cel puțin cinci
formule ale adresării directe în Povestea lui Harap-Alb.
k). Scriitorul nu alunecă niciodată în abstract, arta sa este
una a concretului. Cu ajutorul cuvintelor el „pipăie” lumea
asemeni lui Ochilă. Cuvintele devin astfel aproape materiale,
fiecare având densitate, formă sau culoare. Superlativul absolut,
preferat tocmai pentru valoarea sa expresivă, apare în formele cele
mai neobişnuite: mezinul împăratului „se făcu roşu cum îi gotca”,
în casa de aramă era „foc de ger”. Verbe precum „a zghihui”, „a
horăi”, „a năboi”, „a boncălui”, „a horpăi”, „a bojbăi”, multe din
ele provenite din interjecţii, sunt alese mai cu seamă pentru
sugestiile lor de natură sonoră. Ursul „cum ajunge la fântână,
începe a bea lacom la apă şi a-şi linge buzele de bunătatea şi
dulceaţa ei. Şi mai stă din băut şi iar începe a mormăi; şi iar mai
bea câte un răstimp şi iar mormăieşte...”. Cerbul şi el „odată şi
începe a bea hălpav la apă rece; apoi mai boncăluieşte şi iar mai
bea până nu mai poate”. Cel mai adesea scriitorul alege totuşi
interjecţia, pentru că ea comunică mai direct senzaţiile,
conferind totodată povestirii o notă de familiaritate. Sonoritatea
devine astfel mai „plină”: „Talpa iadului face ţuşti înăuntru şi
dracii, tranc, închid poarta”, copilul „face ţuşti în baltă”, cei
şapte tovarăşi „pornesc ei teleap, teleap, teleap”. Înlocuieşte fie-
care interjecţie cu echivalentul verbal potrivit; vei constata că
substituirile produc efecte în planul expresivităţii textului. Încearcă
45
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
f). Basmul popular și basmul cult
 La nivelul acţiunii, basmul cult poate dezvolta
conflicte interioare puternice (drama exprimării
adevărului şi a sacrificiului de sine);
 La nivelul naraţiunii, elementul evocator preia
funcţiile din literatura cultă (de exemplu, inserţia liricului
sau a psihologicului reliefează acţiunea propriu-zisă sau o
motivează: sugestia relaţiei eroului cu fata împăratului
Roş din „Povestea lui Harap-Alb”; evocarea calităţilor
morale ale tânărului prin dialogul cu şahul din „Abu-
Hassan”, de I. L. Caragiale);
 Din punct de vedere compoziţional, basmul cult
respectă formal clişeele dezvoltate în basmul popular la
toate nivelurile naraţiunii, depăşindu-le printr-o serie de
elemente specifice: temele şi motivele populare
dobândesc semnificaţii proprii operei culte şi sunt
abordate din perspectiva viziunii autorului;
 Discursul este elaborat, cu mărci stilistice
particulare, diferite (discursul naratorului este diferit de
vorbirea personajelor) și, uneori, chiar discursul
naratorului este marcat de variație stilistică, de la o
secvență la alta;
Astfel că, basmul cult are unicitatea proprie
literaturii scrise și exprimă viziunea autorului, care
interpretează creator reperele basmului. În plus, în
basmul cult se pune mai mult accent pe atmosferă sau
pe dimensiunea interioară a personajelor. În acelaşi
timp, se pot identifica particularităţi ale stilului,
modalităţi portretistice şi motive proprii în scenariul
basmului, care îi conferă originalitate şi atractivitate. În
literatura română, atipicitatea basmelor culte în raport cu
prototipul este ilustrată fie prin dezvoltarea alegoric-
simbolică a narațiunii, pe nucleul unei parabole (B. Șt.
Delavrancea), fie prin liricizare (M. Eminescu) și
integrarea dimensiunii livrești (Al. Odobescu) ori prin
structura realistă a fantasticului (I. Creangă) și inserția
epică a mesajului etic (I. Slavici). Astfel că, scriitorii
devin ei înşişi autori de basme, cunoscuţi și Nicolae
Filimon, I. L. Caragiale sau Mihail Sadoveanu. Chiar
culegătorii de folclor devin povestitori, ca în cazul lui
Petre Ispirescu, care actualizează şi recreează basmul,
păstrând funcţiile principale, formulele fixe, oralitatea,
anumite expresii, dar adăugând o tentă uşor
moralizatoare sau aluzii mitologice de sorginte livrescă.
Basmul cult, împlinit printr-o inserţie expresivă specifică
stilului marilor scriitori îşi armonizează structurile
narative, dobândind unitate şi fluenţă discursivă,
preluând viziunea scriitorului şi integrând teme şi motive
caracteristice ale operei acestuia. Scriitorul respectă de
regulă structura şi tipologia basmului popular, dar poate
aduce modificări ale viziunii naratorului, alternând
persoana a treia cu persoanele întâi şi a doua, creând o
comunicare mai directă cu cititorul şi dând uneori o
nuanţă subiectivă expunerii faptelor. Mihai Eminescu
face, de pildă, în „Făt-Frumos din lacrimă”, numeroase
popasuri descriptive, în care se recunoaşte natura
eminesciană din poezie, iar Ion Creangă excelează prin
arta dialogului şi prin oralitatea specifică întregii sale
opere, dată de o continuă schimbare a planurilor narative
între narator şi cititor şi prin selecţia expresiilor populare
strict adecvate respectivei secvenţe narative.
să motivezi aceste schimbări. Extrage din opera lui Ion Creangă și
alte verbe provenite din interjecții.
l). Selectează din „Povestea lui Harap-Alb” o secvenţă
care conţine o discuţie de tip argumentativ. Evidenţiază cele
trei etape (afirmaţia, motivaţia şi concluzia) din care se
compune acest tip de comunicare.
m). Evidențiați prin ce elemente lexicale, morfologice,
sintactice este sugerată comunicarea povestitor-cititor în
enunțurile următoare:
- „Dar, ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul
poveștii”.
- „Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să vă spun povestea și vă rog
s-o ascultați!”.
- „Dar iar mă întorc și zic: mai știi cum vine vremea?”.
n). Precizați figura de stil dominantă în prezentarea:
- crăiesei furnicilor, crăiesei albinelor și a calului năzdrăvan;
- a uriașilor: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă;
- a bătrânei cerșetoare (Sfintei Duminici).
o). Reluați ideea citatului de mai jos într-un comentariu
asupra stilului lui Ion Creangă: „Limba lui Ion Creangă este o
limbă populară. Numai că povestitorul din Humulești supune
această limbă populară, cu ale cărei seve întremătoare el își
hrănește substanța expresiei linvistice, unui lung proces de
filtrare. Creangă nu este deci un simplu narator popular, ci un
artist desăvârșit, care stăpânește subțirimile artei celei mai
pretențioase cu siguranță și cu o dezvinvoltură pentru care niciun
epitet nu este superlativ” (Gh. Tohăneanu, Stilul artistic al lui Ion
Creangă).
g). Dimensiunea didactic-moralizatoare a basmului:
1. Descifrați dimensiunea didatic-moralizatoare a
basmului „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, făcând
referire la ideile subliniate de împărat în dialogul cu fiii săi, ca și
modul în care este înveșmântată stilistic ironia sfătosului crai.
2. Enumerați câteva principii ale eticii populare prezente
în poveștile lui Creangă. Subliniați cum sunt ilustrate ele prin
intermediul zicalelor și proverbelor din text.
3. Descoperiți în basmul „Povestea lui Harap-Alb”,
fragmente de text din care să rezulte că, în viziunea populară, omul
dobândește, în confruntarea cu încercările vieții, o scară a
valorilor umane.
h). Muncă suplimentară:
Scrie un eseu în care să realizezi o paralelă între „Povestea
lui Harap-Alb” şi un basm popular citit de tine. În elaborarea
eseului, vei avea în vedere:
- identificarea trăsăturilor comune şi / sau a diferenţelor între
cele două texte, în ceea ce priveşte structura: situaţia iniţială, partea
pregătitoare, intriga, acţiunea propriu-zisă şi deznodământul;
- compararea trăsăturilor celor doi eroi, prin raportare la
secvenţe narative sau prin citate comentate, pentru a stabili asemănările şi
deosebirile dintre ei;
- exprimarea unui punct de vedere despre originalitatea viziunii
lui Creangă asupra protagonistului, în raport cu aceea a textului popular;
- modul specific în care Ion Creangă prelucrează un material în
mare măsură utilizat şi de povestitorii populari.
46
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

8. SCHEME RECAPITULATIVE
a). ÎNCADRAREA ÎN CONTEXTUL LITERATURII ROMÂNE
A BASMULUI „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ
(într-o anumită perioadă istorico-literară, într-un anumit gen și specie literară, într-un curent literar/cultural și într-o
orientare tematică)

- scriitor cult cu un tonus vital propriu ce gândește mitic și epic – o conștiință artistică rațională și
spontană, un adevărat „dramaturg deghizat în prozator” și „ frate genial al povestitorilor populari.”
(George Călinescu)
Ion Creangă
- „tehnica cărturărească a ironiei disimulate, dar nu satirice”;
(1837-1889)
- perioada
marilor clasici - un autor clasic, înțelept, - „rafinamentul artei spunerii”;
cărturăresc și moralist, comparat cu
François Rabelais, Laurence Sterne, - „jovialitatea cuceritoare și atotcuprinzătoare”;
Charles Perrault și Anatole France prin:
- „tehnica fanteziei verbale și a umorului spumos.”.

- operă rapsodică, văzută ca „sens al vieții și al valorilor artistice durabile” (George Călinescu), prin care autorul își
va exprima viziunea realistă asupra existenței umane, asupra spiritualității și credinței strămoșești, asupra datinilor,
obiceiurilor, limbii, moralei și filosofiei de viață a poporului român, ce au evidențiat prin substanța sufletului național
simbioza organică a umanismului și optimismului strucural al culturii noastre;

- împletirea supranaturalului popular cu evocarea realistă a satului moldovenesc

(fabulosul preia elemente din realitate și realitatea ficțională din fabulos);

a). Basm fantastic - umanizarea fantasticului prin evocarea permanentă a lumii țărănești autentice și prin
prelungirea acesteia în sistemul de referință al realismului prin cultivarea detaliului
(umanizarea
semnificativ și individualizarea personajelor ce dobândesc o componentă didactico-
fantasticului) moralizatoare (personaje complexe);

- nedeterminarea spațiului și timpului desfășurării acțiunii (au valori simbolice) etc.;

Basm cult din categoria fabulosului și fantasticului epic tipic național:

„Povestea lui Harap-Alb”
(„Convorbiri literare”
1 august 1877)
- amestecul de realism și de fabulos ca specific ancestral ce predomină mai mult decât miraculosul
și irealitatea;
- elementele umaniste și clasice (refacerea armoniei originare și modelarea unor caractere umane în
efortul de a ajunge la adevărurile ancestrale și preocuparea continuă a autorului pentru libertatea,
demnitatea și perfectibilitatea ființei umane;

- reflectarea viziunii despre lume a povestitorului („oglindirea vieții în moduri fabuloase”

(George Călinescu) și umanizarea fantasticului);

- universul tematic transmis pe cale scrisă (istoria unei probe de curaj ce dezvăluie idealul
de dreptate și de adevăr) și nu mai are un caracter oral;
b). Basm cult
(ca mitologie, etică, - tiparul narativ respectă schema basmelor popuplare, dar ritmul alert al desfășurării
știință și observație acțiunii este întrerupt prin pasaje descriptive, ilustrative pentru arta narativă a naratorului;
morală):
- fragmentele dialogate cu rol în individualizarea și caracterizarea prin limbaj a
personajelor (pune în gura eroilor vocabulare autentice, țărănești);

- omniprezența jovialității și erudiția paremiologică (dezvoltarea unor situații comice și

evidențierea psihologiei personajelor, care sunt purtătoare ale unor valori simbolice);

- originalitatea stilului (mărcile oralității stilului, arta narațiunii, abundența și strălucirea

dialogului, preponderența descrierilor și crearea de atmosferă);

47
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
b). ELEMENTELE DISCURSULUI NARATIV
(Structura narativă)
- structura clasică
(după schema unui roman
cavaleresc medieval)
- narațiune devine o tehnică, ci o „filozofie de viață, fiindcă autorul este un povestitor-actor
heterodiegetică,
obiectivă, dominant
epică și ciclică
(accentul cade pe
întâmplările eroului);
- supralicitarea
a). Structura procedeului
narativă triplicării (două
încercări ratate, una –
ultima – izbutită”);
- schemă
compozițională
simplă, clară, firească
(linearitatea cronologică
și armonioasă a acțiunii);
- basmul „Povestea lui Harap-Alb” are o impresionantă construcție
arhitecturală de factură clasicist-folclorică;
- în această structură clasică se vădeșete o erudiție lexicală rafinată de
cunoaștere a tezaurului înțelepciunii, cu o expresie de factură populară cu
valoare supraevaluativă;
- naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator heterodiegetic
(omniscient și omniprezent), dar nu şi în totalitate obiectiv (pentru că
povestitorul intervine adesea prin comentarii sau reflecţii (formulele mediane,
unele dintre ele adresate interlocutorilor ipotetici - cititori sau ascultători) şi
nici creditabil (după formula iniţială: „amu cică era o dată...”).
- și chiar dacă perspectiva narativă este obiectivă, viziunea „dindărăt” nu
care-și joacă majestral personajele”. (Nicolae Manolescu).
- schema narativă urmăreşte nivelul cititorului, cu focalizare zero, dar care
nu anticipează evenimentele fabuloase din acţiunea personajului Harap-Alb,
generând spontaneitate în desfășurarea cronotopică.
- conform structurii ciclice, motivele din basm se grupează în perechi
opoziţionale: lipsa / lichidarea lipsei, interdicţie / încălcarea interdicţiei,
încercări / lichidarea încercărilor.
- utilizarea procedeului triplicării - triplarea sistematică a situaţiilor ce
compun schema logică a naraţiunii, după formula „două încercări ratate, una
(ultima) izbutită” (de exemplu, primii doi frați porniți spre împărăția unchiului,
se întorc rușinați din drum, al treilea merge mai departe; fiul cel mic al craiului
refuză de două ori să o miluiască pe bătrână, a treia oară o face; calul care
mănâncă jăratec este alungat de două ori, a treia oară este acceptat etc.
- dacă este să analizăm raportul dintre realitate și ficțiune, atunci basmul este
structurat în două planuri narative: unul al realului (relevat mai ales în
limbajul naratorial) și altul al fabulosului (personaje cu puteri miraculoase,
calul năzdrăvan, Sfânta Duminică, cei cinci tovarăși năzdrăvani, Crăiasa
albinelor, Crăiasa furnicilor, turturica).
- în structura basmului identificăm acțiuni, funcții și episoade tipice
basmului (lipsa, necesitatea plecării eroului de acasă, alegerea eroului,
înzestrarea cu unelte magice, formularea interdicției, încălcarea interdicției,
deplasarea spațială, vicleșugul, sosirea incognito, pretențiile neîntemeiate ale
falsului erou, încercările grele, recunoașterea eroului și demascarea falsului
erou, pedeapsa răufăcătorului și căsătoria eroului etc.)
- înlănţuirea acestor secvențe epice este lineară, cronologică şi armonioasă
și se face prin descriere, narațiune și dialog într-un tot unitar cu o schemă
compoziţională simplă, clară şi firească a unui singur fir narativ.
- elementele de atenționare date de personajele ajutătoare supranaturale,
precum Sfânta Duminică („numai milostenia şi sufletul tău cel bun te vor
ajuta, Harap Alb”), sunt oscilaţii ale firului narativ, transferând starea şi
problematica eroului în cea a cititorului prin oglindire.
48
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

b). ELEMENTELE DISCURSULUI NARATIV

(Explicarea titlului și precizarea argumentată a temei)

- titlul este analitic și ne introduce în lumea basmului prin intermediul

personajului principal: Harap-Alb (indefinitul, sclavul-alb de origine nobilă, care
crește dintre negru spre alb, dinspre aparență spre esență, dinspre întuneric spre
lumină, ca simbol al simplității și curăției);

- prin această semnificație se exprimă condiţia lui de învăţăcel, faptul de a fi

supus iniţierii, transformării sociale, psihologice și morale (prin aceasta se
deduce valența gnostică nu numai a operei, dar și a personajului, fiind accentuat
caracterul individual al basmului);
Explicarea
titlului - titlul reprezintă și lupta permanentă a omului între cele două ipostaze ale
binelui și ale răului sub forma unui labirint al cunoașterii prin universul
„povestirii”.

- numele eroului (harap înseamnă sclav cu pielea și cu părul de culoare neagră)

este legat și de realitatea socială a eliberării țiganilor din robie din vremea
când trăia scriitorul (în sprijinul acestei interpretări vin și următoarele fapte: eroul
nu se numește de la început Harap-Alb; numele este dat de spân numai în
momentul când îl înrobește pe tânăr prin vicleșug; întreaga comportare a spânului
este aceea a unui stăpân față de robul său.

b). Explicarea
titlului și precizarea
argumentată a
temei
- tema basmului este „lupta dintre forțele binelui împotriva forțelor răului,
încheiată cu triumful binelui, prin care eroul parcurge o aventură eroică
imaginară, un drum al maturizării pentru dobândirea unor valori morale şi
etice.”.

- aceasta este susținută de caracterul de bildungsroman, evidențiat la

nivelul motivelor narative, de o extremă arhaicitate: împăratul fără urmaș
la tron, superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, probele
depășite și dorințele împlinite, demascarea și pedepsirea răufăcătorului
(Spânul) și căsătoria fiului de împărat.

Precizarea - prin lineariatea acțiunii planului fantastic, se urmărește evoluția fiului

argumentată craiului de la adolescentul naiv, cu încredere excesivă în propriile calități, la
a temei tânărul chibzuit și destoinic, maturizat, prin depășirea probelor proiectului
existențial.

- peripeţiile acestuia, drumurile lui sunt lecţii fundamentale de viaţă, în urma

cărora iese edificat, proiectat calitativ pe o orbită superioară a devenirii:
„Întâmplările lui Harap-Alb sunt tot atâtea explorări în lumea misterului
existenţial, pe care eroul şi-1 însuşeşte treptat, o dată cu depăşirea fiecărui
stadiu cucerit.” (Marin Mincu).

49
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

b). ELEMENTELE DISCURSULUI NARATIV

(Relația de simetrie dintre incipit-final)
Parcursul ciclic, spiralat-ascendent de la echilibrul unei lumi la echilibrul unei alte lumi este marcat formal prin
opoziția simetrică incipit – final, dată de formulele tipice ale basmului (de clișeele compoziționale), de acele
convenţii care marchează simetric intrarea şi ieşirea din fabulos, ce formează „un sistem simetric de negare a
adevărului naraţiunii pe care o încadrează, izolând-o, totodată, de [...] realitatea practică.” (Silviu Angelescu).

- formula inițială „Amu cică era odată într-o ţară un craiu, care avea trei
feciori...” este extrem de simplă, „ex abrupto”, redusă la esență, și aproape
atipică basmului fantastic, în care „cică” marchează incertitudinea, iar „era
odată” (timpul fabulos al întâmplărilor) plasează acțiunea într-o
atemporalitate și aspațialitate convențională, într-un timp și spațiu
Formula fabulos, îndepărtat de momentul vorbirii („amu” - prezentul narativ).
inițială
Aceasta are rolul de a marca începutul povestirii și de a scoate cititorul
din lumea reală și de a-l introduce convențional în lumea fantastică a
basmului cu funcție ludică, de a-l apropia și mai mult de timpul mitic.

- formulele mediane au rolul de a face legătura cea mai firească

între episoade („Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste,
înainte mult mai este”);

- formulele mediane au rolul de a solicita atenția cititorului („Eu

c). Relația de simetrie
dintre incipit și final
(stereotipia, opoziția
simetrică și parcursul
ciclic, spiralat-ascendent de
la echilibrul unei lumi la
echilibrul unei alte lumi)
sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi.”);
Formulele
mediane - formulele mediane au rolul de a schimba toposul acțiunii, care
(adevărate este uneori și începutul unui nou episod („până ce de la o vreme
intervenții le intră calea în codru”);
auctoriale)
- formulele mediane au rolul de a dilata sau comprima timpul
narațiunii care, deși măsurat cu exactitate, dă senzația
indefinitului („Și merg ei o zi, și merg două, și merg patruzezi și
nouă”), punând accent pe acțiunea focusată pe erou, care arată
schimbarea sa, ca om perfectibil.

- formula finală, pe lângă simetria estetică și analitică cu cea inițială,

închide în sine spațiul fabulos și are rolul de a-l readuce pe cititor din
lumea fabulosului („Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă;
cine se duce acolo bea și mănâncă;”) în lumea realului („Iar pe la noi,
cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă.”).
Formula
finală - aceasta include în sine o reflecţie asupra realităţii sociale, alta decât
în lumea basmului, o comparaţie de un umor amar între cele două lumi
- a fabulosului şi a realului. Naratorul își diminuează în chip ironic rolul
de creator al lumii fictive, numindu-se el însuși „un păcat de povestariu,
fără bani în buzunariu”, detașându-se de eclatanta lume a basmului.

Incipitul şi finalul nu sunt numai simetrice, ci şi identice în plan simbolic: ambele marchează, în mod egal şi
simultan, câte o intrare şi câte o ieşire între cele două lumi: realul şi fabulosul. Și, totuși, finalul poate fi
interepretat și ca o deschidere în plan simbolic, întrucât basmul se încheie cu imaginea unei lumi în sărbătoare,
fiind prelungită la nesfârșit, ca un stop-cadru al fericirii mitice, raportat, în registru ironic, la condiția umană.
50
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

b). ELEMENTELE DISCURSULUI NARATIV

(Valorile simbolice ale coordonatelor spațio-temporale)

- timpul este fabulos, nedeterminat, echivalat în general cu timpul mitic,

numit de Mircea Eliade – illo tempore („în acel timp”, „în vremea aceea”).

- fiind un basm cult, „Povestea lui Harap-Alb” micșorează distanța dintre

timpul narațiunii (timpul discursului, prin care se pătrunde în spațiul
narativ, reluat de multe ori pe parcursul textului, pentru menținerea atenției
Valorile naratarului) și timpul evenimentelor (timpul fabulei, care își diminuează
simbolice rolul de proiecție a acțiunii în sfera mitică, a actelor originare),
ale întâmplările părând a fi petrecute de curând, într-o lume cunoscută și
timpului accesibilă ascultătorilor, ieșită temporar din sfera miticului.

- de remarcat este faptul că, pe măsură ce se înaintează în timpul arhaic,

călătoriile se fac mai ușor, aventurile sunt mai firesc realizabile.

- și în timp ce primii doi feciori ai craiului rămân într-un timp comun,

comod, aparent protejat al existenței, pentru mezin acesta devine o
coborâre în timpul prozaic.

- spațiul este vag conturat, imaginar, nesfârșit, nedeterminat

d). Valorile sociologic, acțiunea desfășurându-se în trei împărății: o „țară” inițială a
simbolice ale craiului care avea trei fii, o altă „țară mai îndepărtată” a Împăratului
coordonatelor Verde și „împărăția” lui Roș Împărat.
spațio-temporale
- reperele spaţiale sugerează atât o stare de echilibru inițială, cât și
dificultatea aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la
celălalt al lumii (în plan simbolic - de la imaturitate la maturitate): „ţara în
care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a
pământului, şi crăiia istuilalt, la altă margine”.

- între cele două împărăţii care mărginesc pământul este un spațiu

convențional al probelor și prinsorilor, un spațiu al devenirii spirituale în
care domneşte haosul (este un spațiu al inaccesibilității și singurătății, un
loc necunoscut, plin de primejdii ce constituie un bun prilej de iniţiere al
Valorile tinerilor în societățile arhaice: „nu se putea călători aşa de uşor şi fără
simbolice ale primejdii ca în ziua de azi”.
spațiului
- drumul călătoriei primește o dimensiune cosmică de vocație mitică ce
simbolizează „epopeea cunoașterii și existenței umane”, proiectate, când
și când, nu întotdeauna, în fabulos: „mergea tot înainte prin locuri pustii și
cu greu de străbătut”.

- și în timp ce pentru primii fii spațiul se închide, pentru mezin se

deschide ca în „Odiseea” lui Homer (astfel acțiunea continuă să oscileze
între real și mitic, se proiectează permanenta ambiguitate real-fantastic,
personajele umane păstrând toate caracteristicile unor ființe obișnuite:
timpul lor trece repede, la cârma împărăției trebuie să vină descendenți
destoinici).

51
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

c). TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME

(umanizarea lumii fantastice din perspectiva temei basmului, elementelor miraculoase și fabuloase,
semnificațiilor motivelor și simbolurilor basmului)
Acţiunea se dezvoltă pe structura narativă a basmului popular, caracterizată prin proiecția întâmplărilor într-o lume
fabuloasă, prin opoziția dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună, în care se inserează o temă inițiatică și o
problematică morală.
a). Umanizarea lumii fantastice

- basmul propune o lume care-și află explicațiile în ea însăși, este o lume umanizată, „o lume primitivă” (Vasile
Lovinescu), o lume căzută în haos și regenerată virtual, în care „voinţa omului nu cunoaşte limite” și în care „nu există
contrarii care să nu poată fi rezolvate.” (Mihai Pop și Pavel Ruxăndoiu).

- lumea basmului porneşte de la realitate, dar se desprinde de ea și trece în suprareal, într-o lume cu totul aparte,
în care fantasticul se opune cotidianului nu prin personaje şi întâmplări (care pot fi verosimile), ci prin atmosfera
interioară a acțiunii, ce ilustrează condiţia de inițiere a eroului (prezența miraculosului și fabulosului popular);

- lumea basmului este văzută ca o „oglindire a vieții în moduri fabuloase prin tendința hiperbolizantă și imaginea
carnavelescă a lumii” (G. Călinescu), în care prezenţa miraculosului şi a fabulosului în evocarea lumii ţărăneşti
autentice oferă o tentă picturală de fabulos popular;

- lumea basmului se dezvoltă sub efectul unei culturi populare a râsului și conduce la edificarea unei lumi pe dos,
„o adevărată a doua lume, parodie a celei reale” (Zoe Dumitrescu Bușulenga), o lume pe dos, unde toate merg cu
capu-n jos și unde puțini suie, dar mulți coboară și numai unul macină la moară;

- lumea basmului este reiterată mitologic și condusă de rânduiala și principiile unor legi naturale, altele decât cele
reale, obiective: „miraculosul şi fabulosul faptelor prezentate propun o lume care-şi află explicaţiile în ea însăşi.”
(Tudor Vianu);

- lumea basmului propune tratarea fabulosului în mod realist prin cultivarea detaliului și individualizarea
personajelor prin limbaj și umor cu caracter didactic (fantasticul este umanizat și oferă contur realist subiectului;
acţiunile şi personajele dobândesc individualitate, prin abundenţa detaliilor, prin notarea mişcărilor, a gesturilor);

- lumea basmului este susținută de simbolurile și motivele specifice:

 castelul  pădurea  Grădina  ursul

 podul  fântâna
împărătesc marcheză atât o
este un loc straniu cu o Ursului și simbol al
cu aspect de grotă sau luptătorului;
conotație negativă, un tărâm Pădurea
își păstrează limită, o treaptă de peșteră, se află în
funcția a devenirii, cât
locuit de forțele răului ce
interiorul labirintului și Cerbului  cerbul
sporește senzația de spaimă ființă solară;
ocrotitoare în și o etapă (a simbolizează locul sunt locuri cu
și care ia aspectul unui  spânul
fața primejdiilor separării de
„labirint al cunoașterii
misterios al bunătăți și
și semnifică grup) și exprimă metamorfozei bogății opozant și
alchimiei răului”, un spaţiu ipostor;
ordinea „caracterul personajului, care miraculoase,
simbolic al rătăcirii în care  salăţile
omenească, un adeseori coboară în adâncurile stăpânite de
„există un drum spre simbolizează
simbol al primejdios al vieții și morții și iese animale
centrul spiritual al iarba vieţii
protecției, trecerii”, fiindcă cu o identitate socială emblematice,
credinței, dar ascuns cu luptătorului;
adăpostul unei „nu oferă cheia schimbată (de la totemice,
fineţe” (Mircea Eliade) și un
puteri devenirii, ci condiția de om liber la simboluri ale  diamantul
„drum spre ieșire ca simbol
misterioase şi doar șansa aceea de rob al forțelor telurice lumea inerției, a
al unei învieri spirituale”
imperceptibile; transformării”; spânului); și cosmice; mineralului
(Ivan Evseev);
mort;
52
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

c). TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME

(lumea basmului din perspectiva particularizării, tipizării și valorilor simbolice și etice ale personajelor)
- categoria personajelor realiste (din tărâmul de aici – împăratul Verde și fiii
acestuia) sunt prezentate în complexitatea lor umană, cu defectele și calitățile lor
morale (împăraţii se poartă simplu, la vorbă şi la port, vorbesc în dodii, au umor,
dar sunt opaci, vădind o anumită mecanică sufletească, populară);

a). Particularizarea - categoria personajelor fantastice (din tărâmul de dincolo - fiinţe himerice sau
personajelor animale cu însuşiri supranaturale – calul, crăiasa albinelor, crăiasa furnicilor, cei
cinci tovarăși năzdrăvani) rămân „ființe neomenești” cu o psihologie misterioasă
(ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni, au calităţi antropomorfe şi avimorfe și
cumulează funcţiile de iniţiatori şi de adjuvanţi);

- categoria personajelor aflate la graniţa dintre real şi fantastic (inspirate din

realitate, dar cu trăsături supraumane - Sfânta Duminică şi fata împăratului Roş);

Personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice și etice ale luptei dintre bine și rău
în diversele lor ipostaze, păstrând în structura lor elemente realiste și elemente fabuloase.
Astfel că, în timp ce personajele pozitive sunt înzestrate cu însuşiri care să le atribuie
calitatea de modele umane (frumuseţe, bunătate, dreptate, înțelepciune, curaj, cinste,
vitejie etc.), personajele negative cumulează însuşiri care să le facă respingătoare
(urâţenie, făţărnicie, răutate, laşitate, egoism etc.). Iar dacă pentru personajele negative se
LUMEA reflectă credinţa populară în răutatea omului însemnat („să te ferești de omul roş, iară mai
ales de cel spân..., că sunt foarte şugubeţi”), pentru cei cinci prieteni, defectul devine
BASMULUI
însuşirea supranaturală pusă în slujba binelui. În consecință, autorul utilizează ironia (a se
vedea caracterizarea lui Păsări-Lăţi-Lungilă), caricaturizarea (a se vedea dimensiunea
caricaturală a portretului lui Gerilă) și zoomorfizarea (viețuitoarele sunt umanizate: calul
năzdrăvan zboară și vorbește, crăisa albinelor şi a crăiasa furnicilor sunt înzestrate cu
inteligenţă, perspicacitate şi omenie) ca procedee sau modalități de caracterizare.
Acestea îndeplinesc, prin raportare la erou, mai multe roluri sau funcții narative: anta-
gonistul, ajutoarele, donatorii, personajul căutat – fata de împărat.

- împăratul Verde, prin funcția lui cosmică, se identifică cu arborele veșnic

verde al lumii;

- calul năzdrăvan, deși își păstrează trăsăturile inițiale, el zboară, vorbește și

devine un model al devotamentului (zborul lui unește cerul cu pământul);

- crăisa albinelor şi crăiasa furnicilor sunt umanizate, înzestrate cu inteligenţă,

b). Valorile simbolice și perspicacitate şi omenie și devin modele ale corectitudinii și recunoștinței;
etice ale personajelor
- cei cinci tovarăși năzdrăvani care se hârjonesc și se ceartă cu aprig gust de
vorbă și de sfadă (Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă şi Ochilă) nu
sunt decât întruchipări ale unor tipologii umane ridiculizate, fără a avea o
psihologie misterioasă (frigurosul, gurmandul, beţivul, hoţul, indiscretul), dar
care sub masca grotescului ascund bunătate și prietenie;

- spânul și împăratul Roş sunt răi şi vicleni din fire;

- Sfânta Duminică este modelul înţelepciunii;

53
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

c). TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME

(lumea basmului și traseul devenirii împărătești / spirituale a eroului)

- proba vredniciei presupune existența unui mentor (craiul), discipolii (fiii) și o situație de învățare prin descoperire (o adevărată
lecție despre atenție, răbdare, demnitate, destoinicie, responsabilitate, libertate, bună chibzuință și cunoașterea de oameni);

a). Etapa presupune o stare de b). Situarea primilor doi fii

h). Primirea blănii de urs
(simbol al moștenirii spirituale)
și rostirea interdicției de a se
feri „de omul roș și de omul
spân că sunt foarte șugubeți”
(primejdioși, înșelători,
amăgitori, răi la inimă,
invidioși, șireți, perfizi,
lingușitori, vicleni etc.);
echilibru, o primă lipsă de ordin
familial și social și introducerea
unui criteriu valoric eliminatoriu:
vrednicia (a fi vrednic înseamnă a
avea potențialul completitudinii);
în câmpul non-valoric al
infatuării, superficialității și
autosuficienței prin
neraportarea la criteriul valoric
al vredniciei (lipsa de
demnitate, responsabilitate și
destoinicie, de atenție, răbdare
și cunoaștere de oameni –
trăsături nedemne statutului
de conducător);

g). proba curajului și A. ETAPA PREINIȚIATICĂ

trecerea pragului (eroul se află în ipostaza de
c). Tehnica pedagogică a
(podului) dintre cele două neinițiat - o adevărată lecție de persuadării mezinului –
lumi (spațiul cunoscut, autocunoaștere despre valorile rolul rușinii ca factor
securizant al împărăţiei autentic-umaniste ale vredniciei, motivațional și căutarea
craiului şi spaţiul bunătății, milosteniei, cinstei, răspunsului în sine (ceea
necunoscut, cel în care se
iubirii, curajului și nobleței ce este un câștig nu
vor desfăşura probele);
sufletești) suplinește o mare lipsă);

f). Proba preinițiatică a alegerii

calului – personaj fantastic,
animal fabulos, mijloc ideal de
deplasare în basm, confident și
sfătuitor de mare preț cu rol
justițiar (are calități antropomorfe
și avimorfe - deţine cunoştinţe
inaccesibile eroului);
- calul își dovedește fidelitatea față
de noul stăpân și cumulează
funcțiile de inițiator și adjuvant
(dialogul dintre ei este „o vorbire în
dodii”, „un joc de-a v-ați ascunselea
al inteligenței” ce denotă o
disimulare perfectă a gândurilor);
paralele și situarea eronată a norocului
- prima lecție de viață: nimic nu
rămâne nerăsplătit (viteza de
deplasare a calului este un alt
mijloc de acces în lumea mitică);
e). Încrederea tatălui în proiectul
existențial al fiului (mezinul alege
să ia „armele colbăite”, „veşmintele
sfarogite” şi, mai ales, „calul din
tinereţea tatălui său”);
- identitatea paralelă a două destine
(tatăl și fiul) pe drumul devenirii
împărătești – motivul oglinzilor
în proiectul existențial al mezinului ;
d). Bătrâna ca mentor -
descoperirea, trasarea și împlinirea
unor acte obligatorii în devenirea
lui morală și socială (pentru a-i
cârmui pe alții, trebuie mai întâi să
te poți cârmui pe tine –
cunoașterea de sine);
- alungarea îndoielilor și a
mâhnirii din suflet (a concentrării
asupra sinelui, a pripelii și a mâniei),
îndemnul de a trece dincolo de
prejudecăți și precizarea valorilor
umane ale bunătății și milosteniei;
- dovada bunătății este imediat
răsplătită (descoperirea și trasarea
proiectului existențial ce va sta sub
semnul excelenței: cinste, iubire,
noblețe);

- naivitatea este trăsătura definitorie a tânărului neexperimentat și se înscrie în codul ritual al inițierii (pentru o
devenire împărătească mezinul craiului trebuia să cunoască mai întâi umilința, ura și slăbiciunile firii umane);

54
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

- protagonistul (Harap-Alb) este „o întruchipare a omului de soi” (G. Călinescu) ce nu are însușiri supranaturale și care
traversează o serie de probe, învaţă din greşeli şi progresează, se maturizează pentru a merita să devină împărat (se confruntă cu
mai multe tipuri de rău: viclenia lumii – prin spân, lupta cu forțele naturii – cu ursul și cu cerbul și cu demonia împăratului Roș);

a). Traversarea pădurii-labirint – probă b). Secvența coborârii mezinului

f). Eroul ajunge la o
adevărată „caritate
cosmică”, la un înalt
grad al maturizării
spirituale ce
presupune onestitate,
respectarea
jurământului dat până
la moarte intuiție în
dragoste, perspicacitate
muncă, îndatorire,
stăpânire de sine,
cumpătare, „milă,
generozitate,
compasiune
nemărginită nu numai
faţă de oameni, ci şi de
toată făptura.” (Vasile
Lovinescu).
prin care eroul și-ar putea dovedi maturitatea
(eroul rătăcește prin pădure și, orbit de
aparențe, încalcă interdicția tatălui și-l va
tocmi pe spân drept slugă - pedagogul rău ce
personifică maleficul în cele trei ipostaze ale
sale: falsa umilință, lauda și lingușirea);
B. ETAPA INIȚIATICĂ
(eroul se află în ipostaza de novice,
primește un nume – Harap-Alb și
este supus unei inițieri ireversibile
prin labirintul cunoașterii
alchimiei răului - traseul umilinței
– găsirea drumului corect indică
victoria spiritului, a inteligenței
asupra instinctualității)
în fântână – iscodirea, divulgarea
și sancționarea naivității: lipsa
puterii de a cântări cu drept
echilibru ceea ce e sinceritate şi
ceea ce e prefăcătorie în faptele, în
înfăţişarea, în vorbele celorlalţi
(furtul identității prin vicleșug și
transformarea mezinului în slugă);
c). Retrasarea proiectului
existențial al devenirii
împărătești („atâta vreme ai a
mă sluji, până îi muri şi iar îi
învia”) - binele și răul sunt
date pentru desăvârșirea
sinelui: cuvântul respectat
indică omul de calitate);

d). Secvența sosirii spânului și a lui

Harap-Alb la curtea împăratului
Verde: spânul este nepotul rău şi
e). Parcurgerea unui traseu cu denivelări tensionate (încercările echivalează cu lăudăros, iar Harap-Alb sluga
diversele probe ale ascultării, curajului, ale abilității în mânuirea sabiei, proba supusă, ascultătoare şi cuviincioasă
prieteniei şi cumsecădeniei, proba stăpânirii de sine şi respectarea jurământului); („bunătatea nu are de-a face cu
răutatea”);

3. Secvența aducerii fetei împăratului Roș (simbolul feminităţii şi farmecului

1. Secvența adolescentin, dornică să se împlinească prin dragoste şi adevăr) pune în evidență
aducerii salăților 2. Secvența puterea prieteniei și a respectării jurământului până la moarte (supunerea eroului
din Grădina tăierii capului la probe de perspicacitate, destoinicie şi credinţă cavalerească):
Ursului – reușita cerbului –
în viață nu este lecția despre
dată celor slabi suferință („şi - unele prin care împăratul Roş - altele care o vizează direct pe fată: fuga nocturnă și
tinde să îndepărteze ceata de găsirea fetei de împărat metamorfozată în pasăre,
(„a nu dormi nu binele şi răul peţitori:casa de aramă încinsă, (ispravă a lui Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă);
înseamnă numai a sunt date răcită prin puteri miraculoase de identificarea fetei împăratului Roș, care avea o sosie,
birui oboseala pentru Gerilă; ospățul pantagruelic, în un dublu, în care se implică Crăiasa albinelor;
fizică, ci mai ales desăvârşirea care se întrec Flămânzilă și întrecerea calului lui Harap-Alb cu turturica fetei de
a da dovadă de sinelui.”); Setilă; alegerea semințelor de împărat, care aduce „trei smicele de măr dulce, apă
forță spirituală.”); mac din nisip, în care se vie și apă moartă de unde se bat munții în capete”,
angajează Crăiasa furnicilor); folosite la învierea eroului din finalul basmului);

- trecerea acestor probe sunt lecții fundamentale de viață rurală autentică ce țin de ritualurile țărănești ale inițierii și ale
pețitului, ce se produc în urma ascultării de personajul iniţiator (Sfânta Duminică) şi în urma ajutorului primit de la
personajele donatoare (crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor) și a celor cinci „tovarăși năzdrăvani” ce au un comportament
omenesc și trăsături fabuloase, hiperbolizate și caricaturizate (grotescul jovial ce stârnește un râs irespirabil) ce reprezintă
simboluri ale unor stihii (gerul), ale stărilor fiziologice (foamea și setea) sau ale stăpânirii spațiului și timpului (agerimea);
- mijloacele prin care eroul trece probele ţin de miraculos, iar ajutoarele au puteri supranaturale (primele două probe le trece cu
ajutorul Sfintei Duminici, care-l sfătuieşte cum să procedeze şi-i dă obiecte magice: pentru urs - o licoare cu somnoroasă, cu
efect sedativ, iar pentru cerb - o licoare, obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot);

55
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

- este etapa confirmării realizării destinului de excepție a eroului (a victoriei adevărului asupra imposturii),
realizată prin lichidarea lipsei, prin acţiunea reparatorie împortiva înşelătoriei spânului (acum încep să cadă
măştile şi se instaurează ordinea şi sensul lumii).

a). Sosirea lui Harap-Alb cu fata împăratului Roș la

curtea împăratului Verde (dezvăluirea adevăratei
identități și demascarea răufăcătorului).

b). Moartea şi învierea eroului (decapitarea eroului de

către spân este ultima treaptă şi finalul iniţierii -
„răutatea” spânului îl dezleagă pe erou de jurământul
supunerii: „atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi
muri și iar îi învie”)
* rolul de taumaturg al fetei împăratului Roș;

C. ETAPA CONFIRMĂRII,
MATURIZĂRII c). Moartea spânului - rolul pedagogului rău ia sfârșit
SPIRITUALE ȘI A * calul distruge întruchiparea răului, aruncându-l din
GLORIFICĂRII EROULUI înaltul cerului;
(eroul se află în ipostază * conflictul - lupta dintre bine şi rău - se încheie prin
împărătească - „cel mai iubit, victoria forţelor binelui.
slăvit și puternic împărat de pe fața
pământului”)

d). Nunta și schimbarea statutului social (devine

împărat) confirmă maturizarea eroului și refacerea
echilibrului inițial (încercarea de a cuceri eternitatea
prin relativizarea timpului și revenirea în lumea reală):
* eroul a înțeles ce înseamnă mila, și-a probat spiritul de
prevedere, inteligența, onoarea și va cunoaște iubirea;
* eroul intră în posesia paloșului și va primi recompensa:
fata împăratului Roș și împărăția;
* cel ce se naşte acum este noul crai, vrednic să fie
împărat slăvit, puternic şi iubit;

- încercarea de a cuceri eternitatea, prin relativizarea timpului este sugerată nu numai de somnul nedefinit care-l
cuprinseră pe erou în clipa morții, ci și de finalul basmului, prin ideea că „veselia a ținut ani întregi, și acum mai
ține încă”, ce surpinde două lumi paralele: una de basm, în care „a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă”
și una reală de „la noi”, în care „cine are bani vea și mănâncă, iară cine nu, se iută și rabdă.”.

56
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

c). TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME

(lumea basmului din perspectiva înțelepciunii populare – oralitatea stilului)

- exprimarea poznașă, mucalită într-o șiretenie a frazei;
- combinațiile neașteptate de cuvinte;
- caracterizările pitorești cu ajutorul cuvintelor familiale;
- vorbele de duh și zicerile tipice ale poporului;
- autopersiflarea și supraaprecierea;
- poreclele și cuvintele cu valoare augmentativă;
- expresii idiomatice;
- termeni și expresii populare, regionalisme fonetice și lexicale;
- folosirea predilectă a zicalelor și proverbelor populare;
- abundența notării onomatopeice și folosirea exclamațiilor și interjecțiilor
spre a întări impresia de spontaneitate și de a potența fabulosul;
- procedeul repetiției, care capătă transfigurații repetate;
- frecvența deosebită a comparației și metaforei;
- citarea unor fragmente de cântec popular sau ritmarea unor propoziții și
fraze;
- augmentarea diminutivelor în scopuri ironice;
- compunerea, conversiunea și derivarea cu prefixe și sufixe;
- diversificarea sinonimică;
- utilizarea unor terminologii populare pentru a exprima momentul sau
durata acțiunii;

a). Mijloacele lexico-semantice și stilistice de realizare a umorului

- creația lui Ion Creangă a fost concepută pentru a produce veselie prin sarcasm și ironie, bună-dispoziție prin
plăcerea zicerii și pentru a exprima vitalitatea umană prin complexitatea caracterizării pitorești și prin scene comice;

- creația lui Ion Creangă descriere pitorescul, sensibilitatea, înţelepciunea şi omenia mediului rural;

- creația lui Ion Creangă pune accent pe recunoaşterea valorilor inedite şi de specific românesc;

LUMEA - asimilarea universului principiilor etice pentru care militează întreaga operă a scriitorului;
BASMULUI - conturarea unor caractere individuale inedite, printr-un limbaj colorat, un bogat substrat de idei şi de imagini;

- sporirea la maxim a jovialităţii personajelor şi a freneziei trăririlor lor;

- alimentarea continuă a filonului emotiv, prin vitalizarea începuturilor explozive şi a finalurilor abrupte;

- susţinerea impresiilor ironice continue şi prin regenerarea continuă a comicului;

- modalități de desacralizare a mitului prin satiră, ironie și umor;

b). Procedeele gramaticale de realizare a oralității stilului

- repetarea subiectului (schimbări de topică);
- folosirea formei neaccentuate a pronumelui personal de persoana I
şi a II-a (a dativului etic) spre a da impresia de participare la acţiune;
- frecvența superlativului și redarea stilistică a acestuia prin lungirea
sunetelor;
- deplasarea numelui predicativ înaintea verbului copulativ;
- predilecţia pentru prezentul dramatic şi prezentul istoric al acţiunii;
- utilizarea predominantă a coordonării în raport cu subordonarea prin
„și”, „iară”, „dar”;
- variaţia relativ redusă a modalităţilor de introducere a subordonării,
ea făcându-se cu deosebire prin propoziţiile relative, circumstanţiale
de loc, de timp, de mod şi de scop şi prin propoziţiile completive
legate de regentă mai ales prin „să”, „că”, „căci”, „fiindcă”;
- prin raporturile gramaticale de subordonare atributivă cu nuanţă
consecutivă sau predicativă suplimentară;

- acumularea de verbe ce sugerează viteza de acţiune ca şi cea a
agerimii personajelor prin adverbe ca „răpede”, „iute”, „îndată”, „pe
dată”, „de grabă”, „într-o clipă”;
- adjective cu sau fără grade de comparație;
- marcarea relaţiei temporale prin introducerea elementelor copulative
în structura regentei;
- sporirea reliefului şi ritmului mişcării prin subordonate juxtapuse-
condiţionale ori completive directe, concesive;

57
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

d). PARTICULARITĂȚILE DE CONSTRUCȚIE A UNUI PERSONAJ

(HARAP-ALB – protagonistul basmului)

- Harap-Alb – personaj principal,
eponim, rotund, tridimensional,
pozitiv din categoria eroilor activi,
un erou atipic basmului fantastic
(este complet lipsit de însușiri
supranaturale), construit după
schema realistă a inițierii (flăcăul
supus inițierii), o ființă complexă
care învață din greșeli și
progresează (însumează un cod moral
caracteristic poporului român în lupta
pentru adevăr și dreptate: răbdător,
generos, curajos și înzestrat cu arta de
a-și face prieteni);
- schema inițierii fiului – o călătorie spre sine (actualizarea unor trăsături umane și
supraumane – drumul este presărat cu încercări dificile ce presupune un lanț de acțiuni
convenționale);
- naivitatea ca trăsătură definitorie a mezinului („pedagogii” drumului inițierii: pedagogul
bun – Sfânta Duminică, pedagogul rău – Spânul, pedagogul rezervat – calul);
- interdicția și încălcarea interdicției (lipsa de maturitate și cunoașterea alchimiei răului –
adormirea conștiinței și supunerea prin vicleșug);
- secvența coborârii în fântână (lipsa de experiență a tânărului), schimbul de identitate
(mezinul devine robul spânului și primește numele de Harap-Alb) și retrasarea proiectului
devenirii spirituale (ascultarea până la moarte față de spân);

- explicarea antroponimului (Harap- - trecerea celor trei probe și dobândirea unor valori morale (bunătatea, cinstea și prietenia):
Alb – indefinitul, sclavul-alb de origine
nobilă, care crește dintre negru spre alb,
dinspre aparență spre esență, dinspre  aducerea  aducerea fetei
întuneric spre lumină, ca simbol al sălăților din
 aducerea împăratului Roș
 îndepărtarea ceatei de peţitori
pielii (casa înroşită, ospăţul, alegerea
simplității și curăției); Grădina (generozitatea și
Cerbului macului de nisip);
Ursului îndemânarea,
- eroul parcurge un drum al iniţierii și se (binele și
(ascultarea, bunătatea și
înscrie în codul civilizației țărănești, răul sunt  probele ce o vizează direct pe fată
stăpânirea de curajul,
demonstrând generozitate, bunătate, date pentru (fuga nocturnă a fetei transformată
sine, curajul colaborarea și
inteligență, tact, discreție, capacitatea desăvârșire în pasăre, ghicitul / motivul dublului
și spiritul de
de a întreține o familie etc. a sinelui) și proba impusă de fată);
destoinicia); tovărășie etc.);

a). Încadrarea personajului în c). Particularitățile de

contextul operei construcție ale personajului
(modalități de caracterizare)
PERSONAJUL
b). Precizarea statului social, (HARAP-ALB) d). Precizarea statului social,
psihologic și moral (în situația psihologic și moral (în situația
inițială) prin raportare la finală) prin raportare la
conflictul basmului conflictul basmului

- statutul inițial al personajului este de neinițiat (caracterizat prin inocență, egoism și concentrare - modificarea statutului social,
asupra sinelui, de opacitate, de lipsa de cunoaștere umană și pripeală în gândire); psihologic și moral – ipostaza
de inițiat și împărat;

- el apare în scenă, după ce frații săi eșuează în încercarea lor de a-și asuma un destin de excepție - încheierea etapei de maturizare
(devenirea împărătească); spirituală a eroului
(confirmarea și glorificarea
eroului – nunta cu fata
- prima lecție de autocunoaștere și de pregătire pentru drumul devenirii împărătești (despre împăratului Roș);
vrednicie, bunătate, milostenie, cinste, iubire și noblețe):
 bătrâna gârbovă ca simbol al propriei cunoașteri, ce oferă și cere milostenie (nu în înfățișare stau - conducerea sub semnul
cunoașterea și înțelepciunea, ci în purtare și-n faptă); iubirii, gloriei și al cinstirii
 proba milosteniei (răsplătirea bunătății); (petrecerea de nuntă durează o
 trasarea proiectului devenirii împărătești (armele, hainele și calul din tinerețea tatălui); veșnicie, în care lumea nu moare
 dobândirea chibzuinței prin proba vredniciei (ființă limitată în care omenescul își are slăbiciunile lui); și nu îmbătrânește niciodată);

58
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

e). RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

(protagonist - antagonist)
Paradigma mentor-învăţăcel se fundamentează pe întreaga istorie a devenirii umane şi este reprezentată
simbolic sub semnul unei comunicări şi conlucrări interpersonale în care iniţierea este generată de nevoia unui parcurs
spiritual, în urma căruia cel iniţiat capătă acces la cunoaşterea lumii şi la descoperirea sinelui. Prin urmare, raportul
dintre bine şi rău, dintre lumină și întuneric, adevăr și minciună este evidențiat de relaţia de opoziţie dintre iniţiator şi
neiniţiat și, mai ales, de relația dintre protagonist (Harap-Alb) și personajele antagonice (Spânul și împăratul Roș).

Harap-Alb – personaj explicarea antroponimului (Harap-Alb – indefinitul,

principal, eponim, rotund,
tridimensional, pozitiv din
categoria eroilor activi, un erou
atipic basmului fantastic (este
complet lipsit de însușiri
supranaturale), o ființă
complexă care învață din
greșeli și progresează
(însumează un cod moral
caracteristic poporului român în
lupta pentru adevăr și dreptate);
Spânul - antagonistul, personaj
plat, negativ, non-evolutiv,
simbol al deghizării răutății
umane sub masca bunăvoinței
șirete (ființă primară înzestrată
cu puterile diabolice ale
răutății, ipocriziei, minciunii,
trădării și nedreptății, a lipsei
de loialitate și cu tendința de
parvenire atroce etc.);
- secvența supunerii prin vicleșug
de la fântână – lecția despre
sinceritate și prefăcătorie („Harap-
Alb” devine robul Spânului și jură
să-i dea ascultare întru toate „până
când va muri și iar va învia”);
- secvența sosirii Spânului și a lui
Harap-Alb la curtea împăratului
Verde –„bunătatea nu are de-a
face cu răutatea” (Spânul –
nepotul rău și lăudăros vs Harap-
Alb – sluga supusă, ascultătoare și
cuviincioasă);
- trecerea probelor și lecția
cunoașterii alchimiei răului
(traseul umilinței) – trecerea celor
trei probe: aducerea sălăților din
Grădina Ursului, aducea pielii
Cerbului și aducerea fetei
împăratului Roș);
sclavul-alb de origine nobilă, care crește dintre negru spre
alb, dinspre aparență spre esență, dinspre întuneric spre
lumină, ca simbol al simplității și curăției);
retrasarea proiectului existențial al devenirii împărătești
și lecția despre suferință („binele și răul sunt date pentru
desăvârșirea sinelui”);
Spânul se arată batjocoritor, dictatorial și lipsit de cuviință,
un nepot obraznic și lăudăros, un stăpân necuviincios ce
pune în evidență răutatea, viclenia, lingușirea, neîndurarea
față de supuși, aroganța lumii comune);
Harap-Alb – sluga supusă, umilă ce stârnește admirația și
prețuirea lui Verde-împărat ce atestă originea crăiască și
educația aleasă primite în casa părintească („loialitate,
credință, respectarea cuvântului dat, distincție și noblețe
sufltească) - parcurgerea unui traseu cu denivelări
tensionate (încercările echivalează cu diversele probe ale
ascultării, curajului, bărbăției, ale abilității în mânuirea
sabiei, proba colaborării, prieteniei şi cumsecădeniei și
proba stăpânirii de sine şi respectarea jurământului);

a). Încadrarea personajelor în c). Prezentarea relației dintre

contextul operei protagonist și antagonist prin
RELAȚIA DINTRE raportare la evoluția conflictului
DOUĂ
b). Prezentarea relației dintre ()
PERSONAJE
protagonist și antagonist în situația d). Prezentarea relației dintre
inițială (statutul social, psihologic și (HARAP-ALB / SPÂN) protagonist și antagonist din prisma
moral) situației finale

- relația dintre protagonist și antagonist este realizată prin similitudini evidente și - raportul dintre bine și rău se schimbă și
contraste flagrante (ambii sunt umanizați și devin arhetipuri pentru bunătate și răutate intră în firescul vieții (onestitatea și loialitatea
cu numeroasele lor manifestări: milostenie, generozitate și ajutorarea celorlalți vs lui Harap-Alb care-și respectă jurământul făcut
viclenia, dorința de răzbunare și asumarea falsei identități); până la moarte):

- trăsăturile lor morale se disting indirect din faptele, atitudinea și comportamentul  demascarea răufăcătorului;
acestora (loialitate / perfidie; credință / supunere prin vicleșug; bunătate / răutate etc.);
 acuzarea lui Harap-Alb de divulgare a
secretului și tăierea capului acestuia;
- întâlnirea dintre naivitate și viclenia cea peste măsură (secvența încălcării
 dezlegarea de sub jurământ prin moartea
interdicției mezinului de a-l lua drept călăuză pe spân: lecția despre lingușire, umilință,
inițiatică a eroului;
falsa hărnicie și prefăcuta modestie);
 uciderea Spânului (de către cal);
 învierea eroului cu ajutorul obiectelor magice
- tehnica antitezei caracteriologice prin evidențierea unor serii de opoziții (om de aduse de cal (reintrarea în posesia paloșului);
origine nobilă - om comun, naiv-viclean, om de onoare – om ticălos, cinstit – necinstit);  primirea recompensei: fata împăratului Roș și
împărăția (asumarea unui destin de excepție);
- construirea personajelor după schema inițierii (traseului devenirii spirituale) ce  nunta și schimbarea statutului social
actualizează numeroase trăsături umane și supraumane; (confirmarea maturizării spirituale a eroului);

59
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

f). EXPRIMAREA CONCLUZIVĂ A UNUI PUNCT DE VEDERE ARGUMENTAT DESPRE TEMA

ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME A BASMULUI
(dimensiunea didactico-moralizatoare a basmului)

Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb”

valorifică tiparul narativ al basmului popular,
dar elementele stereotipe se reorganizează
Harap-Alb însumează un cod moral
conform viziunii artistice a autorului, cu
caracteristic poporului român în lupta pentru
elementele specifice artei sale narative: din
dreptate și adevăr, el reprezintă viziunea
opera lui se desprinde o înţelepciune ţărănească
despre lume a scriitorului cu privire la faptul
asupra lumii, convins fiind de unele
că „omul de soi bun se vădeşte sub orice
inconveniente ale perfecţiunii omeneşti, pe care
însă le priveşte din două perspective (real şi strai şi la orice vârstă.” (G. Călinescu).
fantastic) şi prin două forme de observaţie
(umorul şi ironia).

VIZIUNEA ARTISTICĂ PERSONAJUL

BASMUL CULT-
FANTASTIC
„POVESTEA LUI
CARACTERUL DIDACTICO- PARADIGMA MENTOR-
MORALIZATOR HARAP-ALB”
ÎNVĂȚĂCEL

Paradigma mentor-învăţăcel redă ideea că

Mesajul operei este cunoaşterea
universului vieţii oamenilor simpli pentru
o devenire împărătească prin cultul
muncii, prin valorificarea experienței
generației vârstnice și prin permanentele
legături de prietenie cu semenii.
„bunătatea nu are de-a face cu răutatea” și
se fundamentează pe întreaga istorie a
devenirii umane, prin tema iniţierii generată
de nevoia unui parcurs spiritual în
cunoaşterea lumii şi descoperirii sinelui. În
spatele ţărăniei personajelor se află o mare
ironie disimulată, de cele mai multe ori
guralivă şi coţcară, dar întotdeauna pline de
înţelepciune.

Scriitorul pune peste toate acestea pecetea autenticităţii româneşti prin caracterul de oralitate, prin graiul
specific, prin aforistica tradiţională şi prin elementele de culoare, mit şi detaliu etnografic de expresie populară şi
cultă nebănuită. De asemenea, lumea se înscrie într-un dat existențial – „Așa e lumea asta și, de ai face ce ai face,
rămâne cum este ea; nu poți să o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului” (Sfânta Duminică). De aceea,
se poate afirma că Ion Creangă a ilustrat, în opera sa, propria experiență de viață, pe care a povestit-o „sub forma
unui memorial învățuit în mit și sugrumat într-o experiență fantastică” (Pompiliu Constantinescu). Acesta „a luptat
cu spânii, cu primejdiile și nevoile și s-a făcut frate cu dracul, ca să treacă punțile vieții, iar nemurirea și-a
dobândit-o din apa vie și apa moartă a creației lui artistice.” (Pompiliu Constantinescu). De aceea, „Ion Creangă
este un reprezentant perfect „al sufletului românesc între popoare, al sufletului moldovenesc între români, al
sufletului țărănesc între moldoveni, al sufletului omului de munte între țăranii moldoveni.” (Garabet Ibrăileanu).
60
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
COLEGIUL NAȚIONAL „ZINCA GOLESCU” – PITEȘTI
Catedra de limba și literatura română
Prof. dr. Hiu Ion-Valeriu
Clasa a X-a
Varianta 1

TEST DE EVALUARE SUMATIVĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

- unitatea de învățare: basmul cult-
Toate subiectele sunt obligatorii.
Timp de lucru : 2 ore.
Se acordă 10 puncte din oficiu.

SUBIECT UNIC ______________________________________________________________90 PUNCTE

Realizați un eseu structurat de minimum 4-5 pagini (600-900 de cuvinte) în care să argumentați tema
și viziunea despre lume a autorului reflectate într-un basm cult studiat. În elaborarea eseului veți ține cont
de următoarele repere:
1. ÎNCADRAREA OPEREI ÎN CONTEXTUL LITERATURII ROMÂNE___________________________20 PUNCTE
(în trei paragrafe - 1 pagină și jumătate)
 încadrarea operei în contextul istoric al literaturii române și într-o orientare tematică (4 puncte);
 precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului cult (8 puncte);
 precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului fantastic cu precizarea
elementelor clasice, de realism și umanism popular (8 puncte).
2. PREZENTAREA, PRIN REFERIRE LA BASMUL CULT STUDIAT, A PATRU ELEMENTE ALE DISCURSULUI
NARATIV, SEMNIFICATIVE PENTRU ILUSTRAREA TEMEI ȘI VIZIUNII DESPRE LUME__________20 PUNCTE
 Prezentarea argumentată și exemplificată a structurii narative a basmului:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 identificarea și prezentarea nuanțată și exemplificată a trăsăturilor, tipului și rolului narațiunii, a tipului și rolului
naratorului, a mărcilor perspectivei narative, a viziunii narative și a tipului de focalizare (2,5 puncte)
 prezentarea nuanțată și exemplificată a linearității cronologice a acțiunii din prisma planului narativ (acțiuni, funcții
și episoade tipice basmului), schemei compoziționale și supralicitării procedeului triplicării ca tehnică narativă
specifică basmului (2,5 puncte)
(5 puncte)
 Explicarea titlului și prezentarea argumentată a temei și mesajului sugerat al basmului:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 explicarea titlului: structura nominală, sensurile și semnificațiile acestuia (2,5 puncte);
 prezentarea argumentată și contextualizată a temei, care este susținută de numeroase motive și simboluri literare
(precizarea semnificației și rolului acestora în schema narativă a inițierii protagonistului), ce evidențiază caracterul de
bildungsroman al basmului, susținut de linearitatea acțiunii planului fantastic (2,5 puncte);
(5 puncte)
 Prezentarea argumentată și exemplificată a simetriei basmului:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 precizarea relației de simetrie dintre incipit-final (precizarea argumentată și exemplificată a relațiilor de simetrie
dintre situația inițială și cea finală) și prezentarea rolului intervențiilor auctoriale (2 puncte);
 identificarea și precizarea rolului formulelor tipice basmului (formulei inițiale, formulelor mediane și formulei finale)
prin care se realizează fuziunea dintre lumea miraculoasă și atemporală și realitatea cotidiană a „povestitorului” (3
puncte);
(5 puncte)
 Prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale coordonatelor spațio-temporale:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale timpului (2,5 puncte);
 prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale spațiului (2,5 puncte);
(5 puncte)
61
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

3. ARGUMENTAREA TEMEI ȘI VIZIUNII DESPRE LUME A AUTORULUI ÎNTR-UN BASM CULT

STUDIAT______________________________________________________________________________20 PUNCTE
- prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre umanizarea lumii fantastice din perspectiva temei
basmului, elementelor miraculoase și fabuloase, semnificațiilor motivelor și simbolurilor basmului (castelul împărătesc,
hainele, armele și calul din tinerețe al tatălui său, podul, pădurea, Spânul, fântâna, Grădina Ursului, Pădurea Cerbului, omul roș etc.)
și din prisma simbolisticii culorilor;
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
- prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre lumea basmului din perspectiva particularizării,
tipizării și valorilor simbolice și etice ale personajelor (semnificația numelor ca înfățișări ale binelui și ale răului), prin referire la
la tehnicile narative de ironizare, caricaturizare și zoomofizare a personajelor, evidențiind și funcțiile narative ale acestora;
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
- prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre lumea basmului din perspectiva evidențierii
conflictului etapelor traseului devenirii împărătești (spirituale) a eroului: precizarea semnificațiilor celor trei etape ale dumului
inițiatic și ale celor trei probe prin care trece protagonistul, văzute ca adevărate lecții de viață rurală autentică (prezentarea
detaliată a două secvențe narative relevante pentru tema basmului);
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
- prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre lumea basmului din perspectiva înțelepciunii
populare (mijloacele lingvistice de realizare), a umorului (viziunea carnavalescă a lumii descrie înțelepciunea populară a lumii ca
o „jovialitate dezlănțuită” și ca un „spectacol al cuvintelor bine alese) și din prisma procedeelor gramaticale care ajută la
descrierea pitorescului, sensibilității, omeniei și înțelepciunii lumii tradiționale, specifice basmului cult studiat.
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
4. EXPRIMAREA CONCLUZIVĂ A UNUI PUNCT DE VEDERE DESPRE MODUL ÎN CARE SE REFLECTĂ TEMA
ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME ÎN BASMUL CULT STUDIAT____________________________________10 PUNCTE
- precizarea caracterului rapsodic și monologic al basmului „ca sens al vieții și al valorilor artistice durabile” (George
Călinescu), prin a face referire la încadrarea basmului într-o anumită orientare tematică și problematică morală (viziunea
artistică a autorului asupra înțelepciunii lumii țărănești);
- precizarea codului moral după care se ghidează eroul și precizarea paradigmei mentor-învățăcel pe care se întemeiază
întreaga istorie a devenirii umane ca pecete a autenticității sufletului românesc;
- precizarea dimenisunii didactic-moralizatoare a basmului, prin a face referire la mesajul textului și la criteriile etice ce
derivă din acesta (prezentarea dimensiunii morale a personajului din prisma unor virtuți specifice basmului).
(într-un paragraf de 1/2 pagină introdus de un conector concluziv)

În vederea acordării punctajului final al redactării eseului structurat de tip argumentativ, subiectul trebuie să
fie tratat în cel puțin patru pagini (600 de cuvinte). Pentru redactarea eseului veți primi 20 puncte:
Pentru redactare: 20 puncte

 existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct;

 organizarea ideilor în scris 2 puncte;
 abilități de analiză și argumentare 5 puncte;
 utilizarea limbii literare 5 puncte;
 ortografia 3 puncte;
 punctuația 3 puncte;
 așezarea în pagină și lizibilitatea 1 punct.

NOTĂ: În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte şi să
dezvolte subiectul propus.

62
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
COLEGIUL NAȚIONAL „ZINCA GOLESCU” – PITEȘTI
Catedra de limba și literatura română
Prof. dr. Hiu Ion-Valeriu
Clasa a X-a
Varianta 1

BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

- unitatea de învățare: basmul cult-
Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.
Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la zece a punctajului total obţinut pentru
lucrare.
Pentru conţinut – 70 puncte
1. Pentru evidențierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea operei într-o perioadă istorico-literară, într-un curent
cultural/literar, într-o anumită tipologie și într-o orientare tematică se acordă 20 de puncte din care:
- pentru încadrarea operei în contextul istoric al literaturii române (2 puncte) și într-o orientare tematică (2
puncte);
- pentru precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului cult prin
valorificarea textului (2 x 4 puncte = 8 puncte); pentru precizarea și evidențierea argumentată a celor două trăsături, fără
raportarea la textul dat (2 x 3 puncte = 6 puncte); pentru simpla precizare a celor două trăsături (2 x 2 puncte = 4 puncte); pentru
lipsa acestora 0 puncte.
- pentru precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului fantastic prin
valorificarea textului (2 x 4 puncte = 8 puncte); pentru precizarea și evidențierea argumentată a celor două trăsături, fără
raportarea la textul dat (2 x 3 puncte = 6 puncte); pentru simpla precizare a celor două trăsături (2 x 2 puncte = 4 puncte); pentru
lipsa acestora 0 puncte.
2. Pentru prezentarea, prin referire la basmul cult studiat, a patru elemente ale discursului narativ, semnificative pentru
ilustrarea temei și viziunii despre lume se acordă 20 de puncte din care:
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a structurii narative a basmului: 5 puncte
 pentru identificarea și prezentarea nuanțată și exemplificată a trăsăturilor tipului și rolului narațiunii, a
tipului și rolului naratorului (2 x 0.5 puncte = 1 punct), a mărcilor perspectivei narative, a viziunii narative și a tipului de
focalizare (3 x 0,5 puncte = 1,5 puncte);
 pentru prezentarea nuanțată și exemplificată a linearității cronologice a acțiunii din prisma planului narativ
(acțiuni, funcții și episoade tipice basmului), schemei compoziționale și supralicitării procedeului triplicării ca tehnică narativă
specifică basmului (2,5 puncte);
 pentru explicarea titlului și prezentarea argumentată a temei și mesajului sugerat al basmului: 5 puncte
 pentru explicarea titlului: structura nominală, sensurile și semnificațiile acestuia (2,5 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și contextualizată a temei, care este susținută de numeroase motive și
simboluri literare (precizarea semnificației și rolului acestora în schema narativă a inițierii protagonistului), ce evidențiază
caracterul de bildungsroman al basmului, susținut de linearitatea acțiunii planului fantastic (2,5 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a simetriei basmului: 5 puncte
 pentru precizarea relației de simetrie dintre incipit-final (precizarea argumentată și exemplificată a relațiilor
de simetrie dintre situația inițială și cea finală) și prezentarea rolului intervențiilor auctoriale (2x1punct = 2 puncte);
 pentru identificarea și precizarea rolului formulelor tipice basmului (formulei inițiale, formulelor mediane și
formulei finale) prin care se realizează fuziunea dintre lumea miraculoasă și atemporală și realitatea cotidiană a „povestitorului”
(3x1 punct = 3 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a coordonatelor spațio-temporale: 5 puncte
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale timpului (2,5 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale spațiului (2,5 puncte);
Notă: pentru analiza fiecărui element al discursului narativ, fără justificarea relevanței în structura
textului se scade câte 1 punct, iar pentru abordarea schematică a acestora se scad 2 puncte.
3. Pentru argumentarea temei și viziunii despre lume a autorului prin raportarea la basmul cult studiat se acordă 20 puncte:
- pentru prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre umanizarea lumii fantastice din
perspectiva temei basmului, elementelor miraculoase și fabuloase, semnificațiilor motivelor și simbolurilor basmului (castelul
63
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
împărătesc, hainele, armele și calul din tinerețe al tatălui său, podul, pădurea, Spânul, fântâna, Grădina Ursului, Pădurea Cerbului,
omul roș etc.) se acordă 5 puncte;
- pentru prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre lumea basmului din perspectiva
particularizării, tipizării și valorilor simbolice și etice ale personajelor (semnificația numelor ca înfățișări ale binelui și ale
răului), prin referire la la tehnicile narative de ironizare, caricaturizare și zoomofizare a personajelor, evidențiind și funcțiile
narative ale acestora se acordă 5 puncte;
- pentru prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre lumea basmului din perspectiva evidențierii
etapelor traseului devenirii împărătești (spirituale) al eroului: precizarea semnificațiilor celor trei etape ale dumului inițiatic și
ale celor trei probe prin care trece protagonistul, văzute ca adevărate lecții de viață rurală autentică (prezentarea detaliată a
două secvențe narative relevante pentru tema basmului) se acordă 5 puncte;
- pentru prezentarea argumentată și exemplificată a viziunii autorului despre lumea basmului din perspectiva
înțelepciunii populare (mijloacele lingvistice de realizare a umorului), a umorului (viziunea carnavalescă a lumii descrie
înțelepciunea populară a lumii ca o „jovialitate dezlănțuită” și ca un „spectacol al cuvintelor bine alese) și din prisma procedeelor
gramaticale care ajută la descrierea pitorescului, sensibilității, omeniei și înțelepciunii lumii tradiționale, specifice basmului
cult studiat se acordă 5 puncte.
Notă: pentru prezentarea temei și viziunii despre lume, fără justificarea relevanței în structura textului
se scad 3 puncte, iar pentru tendința de rezumare a acestora se scad 5 puncte.
4. Pentru exprimarea concluzivă a unui punct de vedere despre modul în care se reflectă tema și viziunea despre lume în
basmul cult studiat se acordă 10 puncte:
- pentru precizarea caracterului rapsodic și monologic al basmului „ca sens al vieții și al valorilor artistice durabile”
(George Călinescu), prin a face referire la încadrarea basmului într-o anumită orientare tematică și problematică morală
(viziunea artistică a autorului asupra înțelepciunii lumii țărănești) se acordă 2 puncte;
- pentru precizarea codului moral după care se ghidează eroul și precizarea paradigmei mentor-învățăcel pe care se
întemeiază întreaga istorie a devenirii umane ca pecete a autenticității sufletului românesc se acordă 4 puncte;
- pentru precizarea dimenisunii didactic-moralizatoare a basmului, prin a face referire la mesajul textului și la criteriile
etice ce derivă din acesta (prezentarea dimensiunii morale a personajului din prisma unor virtuți specifice basmului) se acordă 4
puncte.

Pentru redactare: 20 puncte

 existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct;

 organizarea ideilor în scris 2 puncte
 organizarea logică a înlănțuirii ideilor după structura eseului dat – 2 puncte;
 organizarea parțială a înlănțuirii ideilor după structura eseului dat – 1 punct;
 abilități de analiză și argumentare 5 puncte:
 relaţie adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare relevante – 5 puncte
 relaţie parţial adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi parţial relevante – 3 puncte
 schematism – 1 punct
 utilizarea limbii literare 5 puncte:
 stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sitaxa adecvată - 5 puncte;
 vocabular restrâns, monoton - 2 puncte;
 ortografia 3 puncte:
 0-1 erori – 3 puncte;
 2 erori – 1 punct;
 3 sau mai multe erori – 0 puncte;
 punctuația 3 puncte:
 0-1 erori – 3 puncte;
 2 erori – 1 punct;
 3 sau mai multe erori – 0 puncte;
 așezarea în pagină și lizibilitatea 1 punct.

NOTĂ: În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte şi să
dezvolte subiectul propus.

64
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
COLEGIUL NAȚIONAL „ZINCA GOLESCU” – PITEȘTI
Catedra de limba și literatura română
Prof. dr. Hiu Ion-Valeriu
Clasa a X-a
Varianta 2

TEST DE EVALUARE SUMATIVĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

- unitatea de învățare: basmul cult-
Toate subiectele sunt obligatorii.
Timp de lucru : 2 ore.
Se acordă 10 puncte din oficiu.

SUBIECT UNIC ______________________________________________________________90 PUNCTE

Realizați un eseu structurat de minimum 4-5 pagini (600-900 de cuvinte) în care să argumentați
particularitățile de construcție ale unui personaj dintr-un basm cult studiat. În elaborarea eseului veți ține
cont de următoarele repere:
1. ÎNCADRAREA OPEREI ÎN CONTEXTUL LITERATURII ROMÂNE___________________________20 PUNCTE
(în trei paragrafe - 1 pagină și jumătate)
 încadrarea operei în contextul istoric al literaturii române și într-o orientare tematică (4 puncte);
 precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului cult (8 puncte);
 precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului fantastic cu precizarea
elementelor clasice, de realism și umanism popular (8 puncte).
2. PREZENTAREA, PRIN REFERIRE LA BASMUL CULT STUDIAT, A PATRU ELEMENTE ALE DISCURSULUI
NARATIV, SEMNIFICATIVE PENTRU ILUSTRAREA TEMEI ȘI VIZIUNII DESPRE LUME__________20 PUNCTE
 Prezentarea argumentată și exemplificată a structurii narative a basmului:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 identificarea și prezentarea nuanțată și exemplificată a trăsăturilor, tipului și rolului narațiunii, a tipului și rolului
naratorului, a mărcilor perspectivei narative, a viziunii narative și a tipului de focalizare (2,5 puncte)
 prezentarea nuanțată și exemplificată a linearității cronologice a acțiunii din prisma planului narativ (acțiuni, funcții
și episoade tipice basmului), schemei compoziționale și supralicitării procedeului triplicării ca tehnică narativă
specifică basmului (2,5 puncte)
(5 puncte)
 Explicarea titlului și prezentarea argumentată a temei și mesajului sugerat al basmului:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 explicarea titlului: structura nominală, sensurile și semnificațiile acestuia (2,5 puncte);
 prezentarea argumentată și contextualizată a temei, care este susținută de numeroase motive și simboluri literare
(precizarea semnificației și rolului acestora în schema narativă a inițierii protagonistului), ce evidențiază caracterul de
bildungsroman al basmului, susținut de linearitatea acțiunii planului fantastic (2,5 puncte);
(5 puncte)
 Prezentarea argumentată și exemplificată a simetriei basmului:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 precizarea relației de simetrie dintre incipit-final (precizarea argumentată și exemplificată a relațiilor de simetrie
dintre situația inițială și cea finală) și prezentarea rolului intervențiilor auctoriale (2 puncte);
 identificarea și precizarea rolului formulelor tipice basmului (formulei inițiale, formulelor mediane și formulei finale)
prin care se realizează fuziunea dintre lumea miraculoasă și atemporală și realitatea cotidiană a „povestitorului” (3
puncte);
(5 puncte)
 Prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale coordonatelor spațio-temporale:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale timpului (2,5 puncte);
 prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale spațiului (2,5 puncte);
(5 puncte)
65
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

3. ARGUMENTAREA PARTICULARITĂȚILOR DE CONSTRUCȚIE A UNUI PERSONAJ DINTR-UN BASM

CULT STUDIAT________________________________________________________________________20 PUNCTE
- prezentarea pe scurt a personajelor prin raportare la conflictul basmului cult studiat și încadrarea personajului în
contextul operei (într-o anumită tipologie), explicarea antroponimului și precizarea construcției personajului după schema
narativă a inițierii (precizarea celor trei etape ale inițierii);
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
- prezentarea argumentată și exemplificată a statutului social, moral și psihologic al personajului în situația inițială (în
etapa preinițiatică – lecția de autocunoaștere), prin raportare la valorile umane înăscute și dobândite în această etapă, prin
raportare la trasarea proiectului existențial al devenirii împărătești (bătrâna gârbovă ca mentor) și la configurarea viitorului
conflict al basmului (interdicția tatălui, aflat în ipostaza de mentor);
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
- prezentarea argumentată și exemplificată a particularităților de construcție a personajului pe tot parcursul acțiunii
basmului (în etapa inițiatică – perioada de noviciat), utilizând cel puțin două modalități de caracterizare, prin referire la
semnificațiile celor trei probe (adevărate lecții de viață) la care este supus protagonistul (prin raportare la semnificațiile a cel puțin
două secvențe narative diferite);
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
- prezentarea argumentată și exemplificată a modificării statutului social, moral și psihologic al personajului din
situația finală (etapa confirmării, a maturizării spirituale și a glorificării eroului), prin evidențierea principalelor lui trăsături
dobândite după încheierea traseului inițiatic.
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
4. EXPRIMAREA CONCLUZIVĂ A UNUI PUNCT DE VEDERE DESPRE MODUL ÎN CARE SE REFLECTĂ O
IDEE SAU TEMA BASMULUI CULT STUDIAT ÎN CONSTRUCȚIA PERSONAJULUI PENTRU CARE AI
OPTAT________________________________________________ ____________________________________10 PUNCTE
- precizarea caracterului rapsodic și monologic al basmului „ca sens al vieții și al valorilor artistice durabile” (George
Călinescu), prin a face referire la încadrarea basmului într-o anumită orientare tematică și problematică morală (viziunea
artistică a autorului asupra înțelepciunii lumii țărănești);
- precizarea codului moral după care se ghidează eroul și precizarea paradigmei mentor-învățăcel pe care se întemeiază
întreaga istorie a devenirii umane ca pecete a autenticității sufletului românesc;
- precizarea dimenisunii didactic-moralizatoare a basmului, prin a face referire la mesajul textului și la criteriile etice ce
derivă din acesta (prezentarea dimensiunii morale a personajului din prisma unor virtuți specifice basmului).
(într-un paragraf de 1/2 pagină introdus de un conector concluziv)

În vederea acordării punctajului final al redactării eseului structurat de tip argumentativ, subiectul trebuie să
fie tratat în cel puțin patru pagini (600 de cuvinte). Pentru redactarea eseului veți primi 20 puncte:
Pentru redactare: 20 puncte

 existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct;

 organizarea ideilor în scris 2 puncte;
 abilități de analiză și argumentare 5 puncte;
 utilizarea limbii literare 5 puncte;
 ortografia 3 puncte;
 punctuația 3 puncte;
 așezarea în pagină și lizibilitatea 1 punct.

NOTĂ: În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte şi să
dezvolte subiectul propus.

66
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
COLEGIUL NAȚIONAL „ZINCA GOLESCU” – PITEȘTI
Catedra de limba și literatura română
Prof. dr. Hiu Ion-Valeriu
Clasa a X-a
Varianta 2
BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE
- unitatea de învățare: basmul cult-
Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.
Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la zece a punctajului total obţinut pentru
lucrare.
Pentru conţinut – 70 puncte
1. Pentru evidențierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea operei într-o perioadă istorico-literară, într-un curent
cultural/literar, într-o anumită tipologie și într-o orientare tematică se acordă 20 de puncte din care:
- pentru încadrarea operei în contextul istoric al literaturii române (2 puncte) și într-o orientare tematică (2
puncte);
- pentru precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului cult prin
valorificarea textului (2 x 4 puncte = 8 puncte); pentru precizarea și evidențierea argumentată a celor două trăsături, fără
raportarea la textul dat (2 x 3 puncte = 6 puncte); pentru simpla precizare a celor două trăsături (2 x 2 puncte = 4 puncte); pentru
lipsa acestora 0 puncte.
- pentru precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului fantastic prin
valorificarea textului (2 x 4 puncte = 8 puncte); pentru precizarea și evidențierea argumentată a celor două trăsături, fără
raportarea la textul dat (2 x 3 puncte = 6 puncte); pentru simpla precizare a celor două trăsături (2 x 2 puncte = 4 puncte); pentru
lipsa acestora 0 puncte.
2. Pentru prezentarea, prin referire la basmul cult studiat, a patru elemente ale discursului narativ, semnificative pentru
ilustrarea temei și viziunii despre lume se acordă 20 de puncte din care:
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a structurii narative a basmului: 5 puncte
 pentru identificarea și prezentarea nuanțată și exemplificată a trăsăturilor tipului și rolului narațiunii, a
tipului și rolului naratorului (2 x 0.5 puncte = 1 punct), a mărcilor perspectivei narative, a viziunii narative și a tipului de
focalizare (3 x 0,5 puncte = 1,5 puncte);
 pentru prezentarea nuanțată și exemplificată a linearității cronologice a acțiunii din prisma planului narativ
(acțiuni, funcții și episoade tipice basmului), schemei compoziționale și supralicitării procedeului triplicării ca tehnică narativă
specifică basmului (2,5 puncte);
 pentru explicarea titlului și prezentarea argumentată a temei și mesajului sugerat al basmului: 5 puncte
 pentru explicarea titlului: structura nominală, sensurile și semnificațiile acestuia (2,5 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și contextualizată a temei, care este susținută de numeroase motive și
simboluri literare (precizarea semnificației și rolului acestora în schema narativă a inițierii protagonistului), ce evidențiază
caracterul de bildungsroman al basmului, susținut de linearitatea acțiunii planului fantastic (2,5 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a simetriei basmului: 5 puncte
 pentru precizarea relației de simetrie dintre incipit-final (precizarea argumentată și exemplificată a relațiilor
de simetrie dintre situația inițială și cea finală) și prezentarea rolului intervențiilor auctoriale (2x1punct = 2 puncte);
 pentru identificarea și precizarea rolului formulelor tipice basmului (formulei inițiale, formulelor mediane și
formulei finale) prin care se realizează fuziunea dintre lumea miraculoasă și atemporală și realitatea cotidiană a „povestitorului”
(3x1 punct = 3 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a coordonatelor spațio-temporale: 5 puncte
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale timpului (2,5 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale spațiului (2,5 puncte);
Notă: pentru analiza fiecărui element al discursului narativ, fără justificarea relevanței în structura
textului se scade câte 1 punct, iar pentru abordarea schematică a acestora se scad 2 puncte.
3. Pentru argumentarea particularităților de construcție a unui personaj dintr-un basm cult studiat se acordă 20 puncte:
- pentru prezentarea pe scurt a personajelor prin raportare la conflictul basmului cult studiat și încadrarea
personajului în contextul operei (într-o anumită tipologie), explicarea antroponimului și precizarea construcției personajului
după schema narativă a inițierii (precizarea celor trei etape ale inițierii) se acordă 5 puncte;
67
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
- pentru prezentarea argumentată și exemplificată a statutului social, moral și psihologic al personajului în situația
inițială (în etapa preinițiatică – lecția de autocunoaștere), prin raportare la valorile umane înăscute și dobândite în această etapă,
prin raportare la trasarea proiectului existențial al devenirii împărătești (bătrâna gârbovă ca mentor) și la configurarea viitorului
conflict al basmului (interdicția tatălui, aflat în ipostaza de mentor) se acordă 5 puncte;
- pentru prezentarea argumentată și exemplificată a particularităților de construcție a personajului pe tot parcursul
acțiunii basmului (în etapa inițiatică – perioada de noviciat), utilizând cel puțin două modalități de caracterizare, prin referire la
semnificațiile celor trei probe (adevărate lecții de viață) la care este supus protagonistul (prin raportare la semnificațiile a cel puțin
două secvențe narative diferite) se acordă 5 puncte;
- pentru prezentarea argumentată și exemplificată a modificării statutului social, moral și psihologic al personajului
din situația finală (etapa confirmării, a maturizării spirituale și a glorificării eroului), prin evidențierea principalelor lui trăsături
dobândite după încheierea traseului inițiatic se acordă 5 puncte.
Notă: pentru prezentarea temei și viziunii despre lume, fără justificarea relevanței în structura textului
se scad 3 puncte, iar pentru tendința de rezumare a acestora se scad 5 puncte.
4. Pentru exprimarea concluzivă a unui punct de vedere despre modul în care se reflectă particularitățile de construcție a unui
personaj în basmul cult studiat se acordă 10 puncte:
- pentru precizarea caracterului rapsodic și monologic al basmului „ca sens al vieții și al valorilor artistice durabile”
(George Călinescu), prin a face referire la încadrarea basmului într-o anumită orientare tematică și problematică morală
(viziunea artistică a autorului asupra înțelepciunii lumii țărănești) se acordă 2 puncte;
- pentru precizarea codului moral după care se ghidează eroul și precizarea paradigmei mentor-învățăcel pe care se
întemeiază întreaga istorie a devenirii umane ca pecete a autenticității sufletului românesc se acordă 4 puncte;
- pentru precizarea dimenisunii didactic-moralizatoare a basmului, prin a face referire la mesajul textului și la criteriile
etice ce derivă din acesta (prezentarea dimensiunii morale a personajului din prisma unor virtuți specifice basmului) se acordă 4
puncte.

Pentru redactare: 20 puncte

 existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct;

 organizarea ideilor în scris 2 puncte
 organizarea logică a înlănțuirii ideilor după structura eseului dat – 2 puncte;
 organizarea parțială a înlănțuirii ideilor după structura eseului dat – 1 punct;
 abilități de analiză și argumentare 5 puncte:
 relaţie adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare relevante – 5 puncte
 relaţie parţial adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi parţial relevante – 3 puncte
 schematism – 1 punct
 utilizarea limbii literare 5 puncte:
 stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sitaxa adecvată - 5 puncte;
 vocabular restrâns, monoton - 2 puncte;
 ortografia 3 puncte:
 0-1 erori – 3 puncte;
 2 erori – 1 punct;
 3 sau mai multe erori – 0 puncte;
 punctuația 3 puncte:
 0-1 erori – 3 puncte;
 2 erori – 1 punct;
 3 sau mai multe erori – 0 puncte;
 așezarea în pagină și lizibilitatea 1 punct.

NOTĂ: În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte şi să
dezvolte subiectul propus.

68
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
COLEGIUL NAȚIONAL „ZINCA GOLESCU” – PITEȘTI
Catedra de limba și literatura română
Prof. dr. Hiu Ion-Valeriu
Clasa a X-a
Varianta 3

TEST DE EVALUARE SUMATIVĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

- unitatea de învățare: basmul cult-
Toate subiectele sunt obligatorii.
Timp de lucru : 2 ore.
Se acordă 10 puncte din oficiu.

SUBIECT UNIC ______________________________________________________________90 PUNCTE

Realizați un eseu structurat de minim 4-5 pagini (900 de cuvinte) în care să argumentați relația dintre două
personaje dintr-un basm cult studiat. În elaborarea eseului veți ține cont de următoarele repere:
1. ÎNCADRAREA OPEREI ÎN CONTEXTUL LITERATURII ROMÂNE___________________________20 PUNCTE
(în trei paragrafe - 1 pagină și jumătate)
 încadrarea operei în contextul istoric al literaturii române și într-o orientare tematică (4 puncte);
 precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului cult (8 puncte);
 precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului fantastic cu precizarea
elementelor clasice, de realism și umanism popular (8 puncte).
2. PREZENTAREA, PRIN REFERIRE LA BASMUL CULT STUDIAT, A PATRU ELEMENTE ALE DISCURSULUI
NARATIV, SEMNIFICATIVE PENTRU ILUSTRAREA TEMEI ȘI VIZIUNII DESPRE LUME__________20 PUNCTE
 Prezentarea argumentată și exemplificată a structurii narative a basmului:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 identificarea și prezentarea nuanțată și exemplificată a trăsăturilor, tipului și rolului narațiunii, a tipului și rolului
naratorului, a mărcilor perspectivei narative, a viziunii narative și a tipului de focalizare (2,5 puncte)
 prezentarea nuanțată și exemplificată a linearității cronologice a acțiunii din prisma planului narativ (acțiuni, funcții
și episoade tipice basmului), schemei compoziționale și supralicitării procedeului triplicării ca tehnică narativă
specifică basmului (2,5 puncte)
(5 puncte)
 Explicarea titlului și prezentarea argumentată a temei și mesajului sugerat al basmului:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 explicarea titlului: structura nominală, sensurile și semnificațiile acestuia (2,5 puncte);
 prezentarea argumentată și contextualizată a temei, care este susținută de numeroase motive și simboluri literare
(precizarea semnificației și rolului acestora în schema narativă a inițierii protagonistului), ce evidențiază caracterul de
bildungsroman al basmului, susținut de linearitatea acțiunii planului fantastic (2,5 puncte);
(5 puncte)
 Prezentarea argumentată și exemplificată a simetriei basmului:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 precizarea relației de simetrie dintre incipit-final (precizarea argumentată și exemplificată a relațiilor de simetrie
dintre situația inițială și cea finală) și prezentarea rolului intervențiilor auctoriale (2 puncte);
 identificarea și precizarea rolului formulelor tipice basmului (formulei inițiale, formulelor mediane și formulei finale)
prin care se realizează fuziunea dintre lumea miraculoasă și atemporală și realitatea cotidiană a „povestitorului” (3
puncte);
(5 puncte)
 Prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale coordonatelor spațio-temporale:
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
 prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale timpului (2,5 puncte);
 prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale spațiului (2,5 puncte);
(5 puncte)
69
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

ARGUMENTAREA RELAȚIEI DINTRE DOUĂ PERSONAJE DINTR-UN BASM CULT

3.
STUDIAT______________________________________________________________________________20 PUNCTE
- prezentarea pe scurt a personajelor prin raportare la conflictul basmului cult studiat și încadrarea celor două personaje
în contextul operei (într-o anumită tipologie) și precizarea construcției lor după schema narativă a inițierii (fundamentarea
paradigmei mentor-învăţăcel pe întreaga istorie a devenirii);
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
- prezentarea argumentată și exemplificată a relației dintre protagonist și antagonist în situația inițială prin prezentarea
statutului social, moral și psihologic (secvența întâlnirii cu omul spân) și prin raportarea la sistemul autentic de valori umane,
așa cum reiese din înțelepciunea populară, în urma căruia vor fi evidențiate similitudinile evidente și contrastele flagrante,
opoziția dintre bine și rău, naivitate-viclenie, om de onoare-om ticălos, om de origine nobilă-om comun, cinste-rușine etc.
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
- prezentarea argumentată și exemplificată a relației dintre protagonist și antagonist prin raportare la particularităților de
construcție ale personajelor pe tot parcursul acțiunii basmului (utilizând cel puțin două modalități de caracterizare) și la
evoluția conflictului (prin raportare la semnificațiile a cel puțin două secvențe narative semnificative);
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
- prezentarea argumentată și exemplificată a relației dintre protagonist și antagonist în situația finală prin prezentarea
statutului social, psihologic și moral (etapa confirmării, a maturizării spirituale și a glorificării eroului), prin evidențierea
principalelor lui trăsături dobândite după încheierea traseului inițiatic și a încheierii rolului de pedagog-rău al spânului.
(într-un paragraf de 1/2 pagină)
(5 puncte)
4. EXPRIMAREA CONCLUZIVĂ A UNUI PUNCT DE VEDERE DESPRE MODUL ÎN CARE SE
REFLECTĂ O IDEE SAU TEMA BASMULUI CULT STUDIAT ÎN RELAȚIA DINTRE CELE DOUĂ
PERSONAJE___________________________________________ ____________________________________10 PUNCTE
- precizarea caracterului rapsodic și monologic al basmului „ca sens al vieții și al valorilor artistice durabile” (George
Călinescu), prin a face referire la încadrarea basmului într-o anumită orientare tematică și problematică morală (viziunea
artistică a autorului asupra înțelepciunii lumii țărănești);
- precizarea codului moral după care se ghidează eroul și precizarea paradigmei mentor-învățăcel pe care se întemeiază
întreaga istorie a devenirii umane ca pecete a autenticității sufletului românesc;
- precizarea dimenisunii didactic-moralizatoare a basmului, prin a face referire la mesajul textului și la criteriile etice ce
derivă din acesta (prezentarea dimensiunii morale a personajului din prisma unor virtuți specifice basmului).
(într-un paragraf de 1/2 pagină introdus de un conector concluziv)

În vederea acordării punctajului final al redactării eseului structurat de tip argumentativ, subiectul trebuie să
fie tratat în cel puțin patru pagini (600 de cuvinte). Pentru redactarea eseului veți primi 20 puncte:
Pentru redactare: 20 puncte

 existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct;

 organizarea ideilor în scris 2 puncte;
 abilități de analiză și argumentare 5 puncte;
 utilizarea limbii literare 5 puncte;
 ortografia 3 puncte;
 punctuația 3 puncte;
 așezarea în pagină și lizibilitatea 1 punct.

NOTĂ: În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte şi să
dezvolte subiectul propus.

70
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
COLEGIUL NAȚIONAL „ZINCA GOLESCU” – PITEȘTI
Catedra de limba și literatura română
Prof. dr. Hiu Ion-Valeriu
Clasa a X-a
Varianta 3
BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE
- unitatea de învățare: basmul cult-
Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.
Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la zece a punctajului total obţinut pentru
lucrare.
Pentru conţinut – 70 puncte
1. Pentru evidențierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea operei într-o perioadă istorico-literară, într-un curent
cultural/literar, într-o anumită tipologie și într-o orientare tematică se acordă 20 de puncte din care:
- pentru încadrarea operei în contextul istoric al literaturii române (2 puncte) și într-o orientare tematică (2
puncte);
- pentru precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului cult prin
valorificarea textului (2 x 4 puncte = 8 puncte); pentru precizarea și evidențierea argumentată a celor două trăsături, fără
raportarea la textul dat (2 x 3 puncte = 6 puncte); pentru simpla precizare a celor două trăsături (2 x 2 puncte = 4 puncte); pentru
lipsa acestora 0 puncte.
- pentru precizarea și evidențierea argumentată și exemplificată a minimum două trăsături a basmului fantastic prin
valorificarea textului (2 x 4 puncte = 8 puncte); pentru precizarea și evidențierea argumentată a celor două trăsături, fără
raportarea la textul dat (2 x 3 puncte = 6 puncte); pentru simpla precizare a celor două trăsături (2 x 2 puncte = 4 puncte); pentru
lipsa acestora 0 puncte.
2. Pentru prezentarea, prin referire la basmul cult studiat, a patru elemente ale discursului narativ, semnificative pentru
ilustrarea temei și viziunii despre lume se acordă 20 de puncte din care:
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a structurii narative a basmului: 5 puncte
 pentru identificarea și prezentarea nuanțată și exemplificată a trăsăturilor tipului și rolului narațiunii, a
tipului și rolului naratorului (2 x 0.5 puncte = 1 punct), a mărcilor perspectivei narative, a viziunii narative și a tipului de
focalizare (3 x 0,5 puncte = 1,5 puncte);
 pentru prezentarea nuanțată și exemplificată a linearității cronologice a acțiunii din prisma planului narativ
(acțiuni, funcții și episoade tipice basmului), schemei compoziționale și supralicitării procedeului triplicării ca tehnică narativă
specifică basmului (2,5 puncte);
 pentru explicarea titlului și prezentarea argumentată a temei și mesajului sugerat al basmului: 5 puncte
 pentru explicarea titlului: structura nominală, sensurile și semnificațiile acestuia (2,5 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și contextualizată a temei, care este susținută de numeroase motive și
simboluri literare (precizarea semnificației și rolului acestora în schema narativă a inițierii protagonistului), ce evidențiază
caracterul de bildungsroman al basmului, susținut de linearitatea acțiunii planului fantastic (2,5 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a simetriei basmului: 5 puncte
 pentru precizarea relației de simetrie dintre incipit-final (precizarea argumentată și exemplificată a relațiilor
de simetrie dintre situația inițială și cea finală) și prezentarea rolului intervențiilor auctoriale (2x1punct = 2 puncte);
 pentru identificarea și precizarea rolului formulelor tipice basmului (formulei inițiale, formulelor mediane și
formulei finale) prin care se realizează fuziunea dintre lumea miraculoasă și atemporală și realitatea cotidiană a „povestitorului”
(3x1 punct = 3 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a coordonatelor spațio-temporale: 5 puncte
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale timpului (2,5 puncte);
 pentru prezentarea argumentată și exemplificată a valorilor simbolice ale spațiului (2,5 puncte);
Notă: pentru analiza fiecărui element al discursului narativ, fără justificarea relevanței în structura
textului se scade câte 1 punct, iar pentru abordarea schematică a acestora se scad 2 puncte.
3. Pentru argumentarea relației dintre două personaje dintr-un basm cult studiat se acordă 20 puncte:
- pentru prezentarea pe scurt a personajelor prin raportare la conflictul basmului cult studiat și încadrarea celor două
personaje în contextul operei (într-o anumită tipologie) și precizarea construcției lor după schema narativă a inițierii
(fundamentarea paradigmei mentor-învăţăcel pe întreaga istorie a devenirii) se acordă 5 puncte;
71
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]
- pentru prezentarea argumentată și exemplificată a relației dintre protagonist și antagonist în situația inițială prin
prezentarea statutului social, moral și psihologic (secvența întâlnirii cu omul spân) și prin raportarea la sistemul autentic de
valori umane, așa cum reiese din înțelepciunea populară, în urma căruia vor fi evidențiate similitudinile evidente și contrastele
flagrante, opoziția dintre bine și rău, naivitate-viclenie, om de onoare-om ticălos, om de origine nobilă-om comun, cinste-rușine etc.
se acordă 5 puncte;
- pentru prezentarea argumentată și exemplificată a relației dintre protagonist și antagonist prin raportare la
particularităților de construcție ale personajelor pe tot parcursul acțiunii basmului (utilizând cel puțin două modalități de
caracterizare) și la evoluția conflictului (prin raportare la semnificațiile a cel puțin două secvențe narative semnificative) se
acordă 5 puncte;
- pentru prezentarea argumentată și exemplificată a relației dintre protagonist și antagonist în situația finală prin
prezentarea statutului social, psihologic și moral (etapa confirmării, a maturizării spirituale și a glorificării eroului), prin
evidențierea principalelor lui trăsături dobândite după încheierea traseului inițiatic și a încheierii rolului de pedagog-rău al
spânului se acordă 5 puncte.
Notă: pentru prezentarea temei și viziunii despre lume, fără justificarea relevanței în structura textului
se scad 3 puncte, iar pentru tendința de rezumare a acestora se scad 5 puncte.
4. Pentru exprimarea concluzivă a unui punct de vedere despre modul în care se reflectă relația dintre două personaje în
basmul cult studiat se acordă 10 puncte:
- pentru precizarea caracterului rapsodic și monologic al basmului „ca sens al vieții și al valorilor artistice durabile”
(George Călinescu), prin a face referire la încadrarea basmului într-o anumită orientare tematică și problematică morală
(viziunea artistică a autorului asupra înțelepciunii lumii țărănești) se acordă 2 puncte;
- pentru precizarea codului moral după care se ghidează eroul și precizarea paradigmei mentor-învățăcel pe care se
întemeiază întreaga istorie a devenirii umane ca pecete a autenticității sufletului românesc se acordă 4 puncte;
- pentru precizarea dimenisunii didactic-moralizatoare a basmului, prin a face referire la mesajul textului și la criteriile
etice ce derivă din acesta (prezentarea dimensiunii morale a personajului din prisma unor virtuți specifice basmului) se acordă 4
puncte.

Pentru redactare: 20 puncte

 existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct;

 organizarea ideilor în scris 2 puncte
 organizarea logică a înlănțuirii ideilor după structura eseului dat – 2 puncte;
 organizarea parțială a înlănțuirii ideilor după structura eseului dat – 1 punct;
 abilități de analiză și argumentare 5 puncte:
 relaţie adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare relevante – 5 puncte
 relaţie parţial adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi parţial relevante – 3 puncte
 schematism – 1 punct
 utilizarea limbii literare 5 puncte:
 stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sitaxa adecvată - 5 puncte;
 vocabular restrâns, monoton - 2 puncte;
 ortografia 3 puncte:
 0-1 erori – 3 puncte;
 2 erori – 1 punct;
 3 sau mai multe erori – 0 puncte;
 punctuația 3 puncte:
 0-1 erori – 3 puncte;
 2 erori – 1 punct;
 3 sau mai multe erori – 0 puncte;
 așezarea în pagină și lizibilitatea 1 punct.

NOTĂ: În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte şi să
dezvolte subiectul propus.

72
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

ÎN LOC DE EPILOG...

„Cine nu se lasă înșelat de deosebirea de medii nu poate să nu observe înrudirea artei lui Creangă cu aceea
a lui Caragiale. Amândoi caracterizează dialogic și pun în gura eroilor vocabulare autentice, unul țărănesc, altul
urban semidoct. Amândoi alternează dialogul cu false comunicări, ce trebuie reprezentate scenic, fiind partea
monologistului sau un fel de cor antic, care urmărește gesturile eroilor, jucându-le. Cea mai originală manieră de a
trata fabulosul se dezvăluie în Povestea lui Stan Pățitul, unde fantasticul e tratat realist (așa face și Caragiale în Kir
Ianulea), cu multă culoare locală țărănească. În Povestea porcului împărăția se mută la sate. Nu mai există decât o
singură clasă socială, aceea țărănească, și lumea toată e doar o sporire a dimensiunilor rânduielilor rurale. În Moș
Nichifor Coțcariul, poporal e numai mediul. Încolo așa-zisa povestire glumeață este întâia mare nuvelă românească
cu erou stereotip. Împăratul din Povestea lui Harap-Alb, nu are nicio etichetă, el spune pe șleau copiilor: Iaca ce-mi
scrie frate-meu. Feciorul cel mare primește să meargă în țară îndepărtată și, întocmai ca un țăran de pe Bistrița, care
s-ar duce la tăiat de lemne în pădure, cere bani de cheltuială, straie de primeneală”.
(George Călinescu)

„Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru. În Creangă trăiesc
credințele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filozofia poporului, cum s-au format în mii de ani de
adaptare la împrejurările pământului dacic, dedesubtul fluctuaților de la suprafața vieții naționale. Creangă este un
reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare, al sufletului moldovenesc între români, al sufletului
țărănesc între moldoveni, al sufletului omului de munte între țăranii moldoveni. Creangă explică ceea ce zugrăvește
prin proverbe. De aici frecvența proverbelor în scrierile sale”.
(Garabet Ibrăileanu)

„Deși restrânsă, opera lui formează un adevărat ciclu rapsodic țărănesc. În versiune nouă, pentru adulți, el
a știut să fixeze climatul de poveste populară, al cărei lexic l-a rafinat, păstrându-l aspru în sunet; a ajuns să-i
rotunjească arta compunerii, menținând-o totuși naivă; a dat fabulei străvechi valoare literară cultă, fără să-i usuce
frăgezimile; cu virtute proprie, a sporit linia unor neînsemnate fapte școlărești până la dimensiunea uriașă, a
superstiției și a miturilor, a făcut, în sfârșit, operă de Homer al țărănimii românești”.
(Vladimir Streinu)

„Prezentând oglinda antropologică a sufletului moldovenesc din perspectiva paradigmei imaginarului

fantastic, a imaginii ca semn și simbol, ca topos de inspirație și resort cheie a legăturii dintre conștiința artistică și
conștiința morală și legătura dintre realitate și imaginar (imaginea ca timp, toposul catalizator al veșniciei, inițierea
ca valență arhetipală a eroului), în opera lui Ion Creangă se evidențiază ipostazele imaginarului artsitic din
perspectiva izomorfismului simbolurilor spectaculare, cât și a categoriilor metaestetice ale fabulosului și fantasticului
în imaginarul narativ. Sofianicul – ca principiu al luminii artistice, imaginea zborului fantastic ca manifestare
indirectă a descoperirii și inițierii sinelui, cât mai ales funcția psihanalitică a textului, motivul timpului și a oglindirii
în moduri fabuloase a lumii, aduc în prim plan dimensiunea moralizatoare în antroplogicul textului lui Ion Creangă.”.

(Ion Valeriu HIU)

73
Prof. Hiu Ion-Valeriu [BASMUL CULT „POVESTEA LUI HARAP-ALB”, DE ION CREANGĂ]

A se viziona filmul: „Un bulgăre de humă” (1989), o producție a casei de filme PATRU – scenariul:
Mircea Radu Iacoban în colaborare cu Nicolae Mărgineanu

74