Chimia organică este ramura chimiei care se ocupă cu studiul structurii, proprietăților, reacțiilor

de sinteză sau de descompunere a compușilor organici.[1] Printre compușii organici se numără

hidrocarburile (compuși formați doar din carbon și hidrogen), dar și o gamă largă de substanțe
derivate de la hidrocarburi, care pot conține și oxigen, azot, sulf, fosfor, halogeni sau bor, precum
și alte elemente, dar în cantități mult mai mici.[1][2][3].

Abordarea modernă a chimiei organice presupune extinderea cunoștințelor legate de elementele

care pot forma compuși organici. Astfel, a apărut chimia organometalică, ca o știință de trecere
între chimia anorganică și organică. De asemenea, se mai studiază și metaloizii ca elemente din
constituția compușilor organici.

Studiul chimiei organice este necesar într-o gamă largă de domenii, întrucât ajută la fabricarea
multor produse comerciale (precum cele farmaceutice, petrochimice și derivați ai lor, plastice și
explozivi). De asemenea, chimia organică este o știință de legătură, fiind punctul de plecare
pentru alte științe: chimia organometalică, biochimia, farmacologia, chimia polimerilor, știința
materialelor, etc.[1]