Bazele tiparului modern

CS III dr. Ana Maria Roman-Negoi, Departamentul de Istorie, Arheologie și

Muzeologie
http://diam.uab.ro
Email: romannegoianamaria@yahoo.com

Înainte de apariţia tiparului, cărţile erau realizate manual de către copiști şi erau
considerate adevărate opere de artă. Realizarea unei cărţi presupunea un proces foarte amplu și
implicarea unor meşteri din branşe diverse, de la tăbăcarii care pregăteau pielea de animale la
cei care pregăteau obiectele de ornament cu care erau împodobite cărţile (în unele cazuri,
copertele erau împodobite cu aur, pietre scumpe sau fildeş). Pergamentele pentru pagini erau
făcute din piele uscată şi tăbăcită, erau tăiate la mărimea potrivită şi cusute împreună. Unii
meşteri se ocupau cu pregătirea cernelurilor, în timp ce alţii pregăteau instrumentele de scris.
Scribii se ocupau de copierea manuală a textului, iar diverşi artişti înfrumuseţau cărţile cu
ilustraţii, cu forme geometrice stilizate pe marginile paginilor şi cu alte elemente artistice.
Deşi fusese inventată în China în jurul anului 100 d.Ch., hârtia a început să fie folosită
de europeni abia în jurul secolului al XII-lea. Până la data aceea, pentru cărţi s-au folosit în
special pergamentele.
Până la Gutenberg, se folosea o singură matriţă compactă pentru imprimare, iar
posibilităţile de îndreptare a erorilor, de adaptare şi refolosire a materialelor erau aproape
inexistente. „Europa avea nevoie de o metodă bună de multiplicare a cărţilor şi a altor forme
de comunicare prin scris. Mulţi alţi inventatori au analizat o varietate de idei în acest sens.
Gutenberg a fost primul care a dat dovadă de perseverenţă, determinare, poate chiar obsesie şi
talent pentru a reuşi.” El a fost inspirat să folosească pentru fiecare literă câte un compartiment
mobil propriu. A reuşit să alinieze literele pe rânduri şi să tipărească în aşa fel cuvintele şi
rândurile, încât scrierea să fie lizibilă.
“Revoluţia” produsă de Gutenberg a constat în folosirea literelor mobile. Era o invenţie
care, într-un fel, fusese deja făcută, de către chinezi, în 1041, chinezul Pi Sheng utiliza tipărirea
cu caractere mobile, dar pentru caracterele chinezeşti. Lui Gutenberg i se poate atribui doar
inventarea sistemului modern occidental de litere ale alfabetului mobile. Este greu de crezut că
Gutenberg avea cunoştinţă de caracterele mobile chinezeşti; se pare, mai degrabă, că este genul
de invenţie făcută de două ori. Tehnica literei mobile implica gravarea unor cuburi de lemn cu
litere în relief pe o parte. Cuburile erau apoi aranjate într-un cadru, date cu cerneală, după care
se presa o coală de hârtie pe blocuri. Când hârtia era desprinsă, pe ea rămâneau literele
imprimate. Dacă înainte o carte era scrisă de un scrib într-un an întreg, acum se putea obţine
un exemplar într-o după-amiază. Exista totuşi o problemă cu blocurile de lemn. Date de multe
ori cu cerneală şi utilizate repetat, începeau să se dezintegreze şi trebuia să fie lăcuite. De aceea,
Gutenberg a pus la punct o metodă simplă de turnare a blocurilor în metal-litera metalică în
aliaj de plumb, bismut și antimoniu.
În anul 1445 Gutenberg a tipărit un fragment din Cartea sibilelor, o poezie germană
din secolul al XIV-lea. Forma literelor folosite era rudimentară. A continuat cu noi încercări,
tipărind fragmente din gramatica lui Aelius Donatius, pasaje dintr-o bulă papală împotriva
otomanilor şi formulare-tip pentru indulgenţe. În aceste etape, forma literelor capătă contur, iar
tehnica tipografică se perfecţionează.
Prima ediţie tipărită a Bibliei, lucrarea care inaugurează în spațiul vest European
conceptul de tipar modern îi este atribuită lui Johannes Gutenberg -1455. Cunoscută astăzi ca
Biblia cu 42 de rânduri, ea însumează 2.500.000 de semne tipografice, având un total de 1.282
de pagini, în două volume. Pentru tipărirea ei, au fost necesare 290 de caractere tipografice
diferite, literele fiind reproduse exact după scrisul de mână. S-au folosit 51.000 de coli de hârtie
şi peste 5.000 de piei de viţel. Deşi invenţia lui Gutenberg a dus la prelungirea duratei tipăririi
şi la creşterea costurilor de producţie, lucrarea lui reprezintă un monument de artă tipografică
în care i se poate observa perfecţionismul. Aşezarea în pagină este deosebit de îngrijită, literele
au o estetică elegantă şi corectitudinea tipografică este uşor observabilă în cele 46 de exemplare
care au supravieţuit până astăzi. Biblia este o imitaţie a manuscrisului, respectându-i toate
regulile, cerneala folosită fiind de foarte bună calitate, iar tirajul foarte îngrijit. Biblia cu 42 de
rânduri se păstrează în mai multe exemplare, pe suport de hârtie sau pe pergament, în biblioteci
celebre ale lumii. Spre exemplu, Biblia lui Gutenberg se poate consulta integral la Biblioteca
Bodleian a Universitatii Oxford ca rezultat al unui proiect de digitizare in parteneriat
Bliblioteca Bodleian si Biblioteca Apostolica Vaticana
În anii care au urmat, arta tiparului s-a răspândit în Germania şi în întreaga Europă fiind
un factor essential în promovarea Reformei.Sunt atestate tipografii care au preluat tehnica lui
Gutenberg în Köln (1466), Veneţia (1469), Paris (1470), Milano (1471), Londra (1480) şi în
alte oraşe europene.
Cărţile au fost preţuite şi în Bizanţ. Totuşi apariţia tiparului nu a revoluţionat lumea
orientală la fel de repede cum s-a întâmplat în Occident. Întrucât folosirea tiparului a fost
interzisă de autorităţile otomane, revoluţia cărţii tipărite s-a decalat, în unele zone din Est, cu
aproape un secol. Tipografiile au apărut la început în marile centre ale ortodoxiei, Belgrad
(1548) şi Moscova (1558). Excepţie face tiparul introdus de ieromonahul Macarie, care a
studiat la Veneţia şi care, sprijinit de domnitorul Radu cel Mare, a tipărit la Târgovişte o carte
liturgică ce este cunoscută astăzi ca Liturghierul lui Macarie (1508). Existenţa unei tipografii
în Ţara Românească, la o dată atât de apropiată de inventarea tiparului, dovedeşte că românii
sunt printre pionierii artei tiparului în spaţiul ortodox.
În a doua jumătate a secolului al XV-lea, societatea Europei occidentale a cunoscut
transformări fundamentale. După cucerirea Bizanţului de către turci, în anul 1453, exodul
cărturarilor greci spre Vest a determinat un interes sporit pentru cultura şi civilizaţia clasică.
Renaşterea a determinat dezvoltarea producţiei de carte. Tipărirea Bibliei trebuie înţeleasă în
contextul socio-economic şi cultural al perioadei respective, când Biserica Apuseană se
confrunta cu o criză internă majoră. Deşi existau traduceri ale Bibliei în limbile popoarelor
convertite la creştinism, Biserica Apuseană recunoştea oficial doar traducerea în latină,
Vulgata. Laicii nu erau încurajaţi de clerici să citească Biblia în propria limbă. Preoţii erau cei
care interpretau textul sacru pentru enoriaşii lor. Apariţia tiparului a fost momentul în care
Biblia a ieşit de sub controlul Bisericii, devenind accesibilă individului.

În spațiul românesc tiparul a fost introdus în secolul al XVI-lea, primele texte reproduse
fiind cele religioase, în limba slavonă – limba oficială la acea vreme în Ţara Românească şi
Moldova. Primul nume asociat subiectului este cel al lui Macarie -călugăr care lucrase la prima
tipografie din răsăritul Europei, Cetinje din Muntenegru. Tipografia din Balcani, aflată în
strânsă legătură cu cea venețiană, după cucerirea otomană nu a mai avut aceleași condiții
prielnice culturii. Macarie, după ce își făcuse ucenicia în Italia, confruntându-se cu noii stăpâni
otomani, a căutat să își contiue munca într-o țară ortodoxă relativ independentă de puterea
Semilunii. Cea mai naturală alegere a fost Țara Românească a lui Radu cel Mare. Aici a apărut
la 10 noiembrie 1508, deci după moartea lui Radu din aprilie, mai exact în vremea lui Mihnea
cel Rău, Liturghierul, prima carte tipărită în spațiul românesc, aceasta fiind o formă mai rară
a Liturghierului slav. Opera lui Macarie a continuat cu Octoihul din 1510, pe care tipograful
îl mai scosese la Cetinje în 1494, dar în slavona sârbească, pe câtă vreme cel din 1510 era în
slava medio-bulgară, folosită în genere în spațiul românesc. Ultima realizare a lui Macarie este
Tetraevanghelul din 1512. La ultimele două tipărituri apare și în Epilog o ”Rugăminte către
cititor de a înțelge și a îndrepta greșelile”. Motivul îndreptării greșelilor avea să fie prezent în
mai toate tipăriturile vechi românești.
Cea mai importantă personalitate a culturii scrise românești din veacul al XVI-lea a fost
însă diaconul Coresi, originar din Târgoviște. La 30 ianuarie în anul 1561, apărea la Braşov,
prima carte tipărită în limba română de diaconul Coresi – Tetraevanghelul – care cuprindea
textul integral al celor patru Evanghelii, la traducerea căreia cu contribuit şi preoţii români din
Şcheii Braşovului. Textul este în limba română cu alfabet chirilic. Din Tetraevanghelul tipărit
de Coresi se cunosc nouă exemplare, dintre care patru se află la Biblioteca Academiei Române,
sub cotele CRV II 10 unicat și CRV II D1 – D3, iar celelalte se afla la biblioteci din Cluj-
Napoca, Sibiu, Făgăraș, Deva și la Muzeul Național din Budapesta
Prima carte imprimată în limba română, dar cu alfabet chirilic, a fost Catehismul
lutheran de la Sibiu din anul 1544, care însă s-a pierdut. Prima tipăritură care s-a păstrat este
Evangheliarul slavo-român a lui Filip Moldoveanul, realizată la Sibiu, între 1551 şi 1553.
Prima tipăritură română cu litere latine este culegerea de Cântece religioase calvine din anul
1560 a episcopului Pavel Tordasi.
Activitatea tipografică a luat amploare prin activitatea Diaconului Coresi, editor a peste
30 de titluri – texte religioase, hagiografice – de preamărire a vieţii sfinţilor, ori istorice.
Tipograf şi cărturar de seamă, Coresi a trăit în secolul al XVI-lea şi a învăţat meşteşugul
tiparului în atelierul lui Dimitrie Liubavici, apoi trece munţii şi se stabileşte la Braşov, unde
avea să desfăşoare o rodnică activitate de aproape un sfert de veac. Aşadar la 30 ianuarie 1561,
Coresi tipăreşte Tetraevangheliarul, scris cu 156 de ani înainte, de Nicodim, însă Coresi s-a
bazat pe vechile traduceri româneşti ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoţii de la
biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului (atestată prin mărturii de la 1292), unde
funcţiona şi prima şcoală românească, din anul 1495.
Primele eforturi de a publica Biblia în limba română au început în a doua jumătate a
secolului al XVI-lea, prin tipărirea în 1582 a Paliei de la Orăștie – o traducere a primelor cărți
ale Vechiului Testament (Geneza şi Exodul) – realizată de Diaconul Șerban (fiu al Diaconului
Coresi) și Marien Diacul. Palia a fost tradusă de Episcopul Mihail Tordasi, iar traducerea a fost
verificată pentru corectitudine, folosindu-se traducerile Bibliei existente în limba maghiară.
Totuși, întreaga Biblie a fost publicată în limba română abia la sfârșitul secolului al XVII-lea,
când călugării de la mănăstirea Snagov, de lângă București, au tradus și tipărit o biblie în
română în anul 1688 – Biblia de la București, (Biblia lui Șerban Cantacuzino) ediţie care
are la bază traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Milescu între anii 1661–1668.
Alfabetul utilizat este cel chirilic.

Bibliografie
Biblia lui Gutenberg, Documentar, https://www.youtube.com/watch?v=xG9vcIRGzOs C
consultat 18.10.2018.
Biblia lui Gutengerg, exemplar digitizat integral Biblioteca Bodelian a Universității Oxford
http://bav.bodleian.ox.ac.uk/arch-b-b10
https://digital.bodleian.ox.ac.uk/inquire/Discover/Search/#/?p=c+0,t+,rsrs+0,rsps+10,fa+,so+
ox%3Asort%5Easc,scids+,pid+bea56620-793f-4dee-875d-ff051563292a,vi+92a53fb9-7d7d-
4239-87db-e5d9a9deb6f0 consultat 18.10.2018.
Muzeul din Șcheii Brașovului, Documentar,
https://www.youtube.com/watch?v=OC60aPMvUjM consultat 18.10.2018.
Tetraevangheliar Coresi, http://www.textvechi.ro/coresi-tetraevanghelul-1560-1561-1
consultat 18.10.2018.
Biblia de la București, Documentar, http://www.eualegromania.ro/2018/10/08/biblia-lui-
serban-cantacuzino-cea-mai-buna-traducere-romaneasca-a-bibliei/ consultat 18.10.2018.
Diana Childress, Johannes Gutenberg and the Printing Press (Pivotal Moments in History),
Minneapolis, Twenty-First Century Books, 2008, 159 p.
Mariuca Radu, Angela Repanovici, O istorie a tiparului si a tipariturilor, Brasov, Editura
Universitatii "Transilvania" din Brasov, 2004, 202 p.
Angela Repanovici, Istoria tiparului. Instrumente de diseminare a cunoașterii
http://aspeckt.unitbv.ro/jspui/bitstream/123456789/2163/1/Istoria%20tiparului%20_%20april
ie%202017_CRIFST_AR.pdf consultat 18.10.2018.