Eu cred că gramatica e o cale de acces la frumuseţe.

Când vorbeşti, când citeşti sau

când scrii, simţi dacă ai compus o frază frumoasă sau dacă eşti pe cale să citeşti
una. Eşti capabil să recunoşti o topică frumoasă sau un stil elegant. Dar când faci
gramatică, ai acces la o altă dimensiune a frumuseţii limbii. A face gramatică
înseamnă a decortica limba, a examina cum este ea făcută, a o vedea goală-goluţă,
într-un fel. Şi asta e ce-i minunat, pentru că-ţi zici: „Ce bine-i făcută, ce bine sună!”,
„Cât e de solidă, ingenioasă, bogată, subtilă!”. Pe mine, numai şi faptul de a şti că
există mai multe feluri de cuvinte şi că trebuie să le cunoşti pentru a te pronunţa
asupra întrebuinţărilor lor şi a compatibilităţilor dintre ele mă încântă. Găsesc că nu
e nimic mai frumos, de exemplu, decât ideea de bază a limbii, şi anume că există
substantive şi verbe. Când le ai pe acestea, ai deja miezul oricărui enunţ. E grozav,
nu? Substantive, verbe. (Muriel Barbery, Eleganţa ariciului, Bucureşti, Editura
Nemira, 2016, traducere din limba franceză de Ion Doru Brana, p. 172)