Sunteți pe pagina 1din 2

CONVORBIREA

Convorbirea este o activitate prin care copiii preşcolari ajung în situaţia de a se exprima în
mod independent, folosind cuvinte din vocabularul lor activ, în urma unor activităţi de
observare, povestire, jocuri didactice, lectură pe bază de imagini sau în contactul lor direct
cu obiectele şi fenomenele înconjurătoare.
Copilul preşcolar dobândeşte în grădiniţă multiple cunoştinţe, pe care şi le însuşeşte cu prioritate prin
legătură directă cu realitatea.
Odată cu acumularea acestui bagaj de cunoştinţe, reprezentările copilului ating un grad înalt de
generalizare. În acelaşi timp vorbirea devine mai bogată, mai clară, mai corectă, asigurând dezvoltarea
intensă a gândirii.
Una din activităţile obligatorii care contribuie intens la dezvoltarea vorbirii, limbajului şi implicit
a gândirii copiilor este convorbirea. În grădiniţă , convorbirea se desfăşoară ca activitate obligatorie
independentă, dar în acelaşi timp se pot organiza convorbiri libere cu număr restrâns de copii în
diferite momente ale zilei, în afara activităţilor obligatorii. Astfel, educatoarea poate organiza scurte
convorbiri libere dimineaţa la sosirea copiilor, în timpul jocului, în cadrul muncii individuale de
corectare, sau perfecţionare a vorbirii, precum şi pentru a se informa în legătură cu impresiile copilului
sau cu nivelul lui de dezvoltare.
Aceste convorbiri contribuie la rezolvarea în mod operativ a unor aspecte ale muncii educative,
cum ar fi soluţionarea unor conflicte ivite între copii, respectarea de către aceştia a cerinţelor de
comportare civilizată. Ele pot avea şi scopuri instructive, mai cu seamă atunci când sunt folosite în
munca individuală cu copii. Complexitatea convorbirii ca activitate obligatorie decurge din faptul că se
desfăşoară în exclusivitate pe plan verbal urmărindu-se consolidarea, aprofundarea şi sistematizarea
cunoştinţelor dobândite de copii în cadrul celorlalte activităţi obligatorii, sau acelor alese, precum şi în
alte momente ale zilei.
Sarcina de bază a convorbirilor este ,însă, de a realiza o sistematizare a cunoştinţelor dobândite
prin repetarea lor, într-o structură nouă. În convorbiri ,prin intermediul întrebărilor, se formează
capacitatea copiilor de a-şi verifica şi ordona reprezentările şi cunoştinţele despre lumea reală după
criterii noi date de educatoare. În acelaşi timp convorbirea contribuie în mod direct la creşterea
calitativă a posibilităţii de exprimare corectă a copiilor. Întrebările educatoarei, puse cu pricepere, sunt
un exemplu de vorbire clară, corectă şi precisă. Aceste întrebări orientează în folosirea corectă a
numărului şi cazurilor la substantive, în flexionarea verbelor după persoană, număr şi timp, în folosirea
3
corespunzătoare a celorlalte forme gramaticale. Copiii ajung să construiască corect diferite propoziţii
simple şi dezvoltate.
Convorbirile rezolvă trei probleme de bază ale procesului instructiv-educativ: dezvoltarea vorbirii
şi comunicării orale, cunoştinţe despre natură şi om şi educaţia moral-politică şi patriotică. În acelaşi
timp convorbirea este un valoros exerciţiu de exprimare liberă a năzuinţelor şi dorinţelor, ceea ce se
traduce pe plan verbal prin folosirea condiţionalului şi construirea unor fraze mai bogate determinate de
necesitatea motivării opţiunii făcute.
Astfel, unele convorbiri urmăresc formarea unor reprezentări sau noţiuni noi, clarificarea unor
noţiuni mai complexe cum sunt: „Despre hărnicie”, „Despre armată”. În alte convorbiri accentul cade
pe interpretarea materialului cognitiv ca de exemplu în convorbirile: „Iubiţi animalele!”, „De ce ne
place primăvara”, „Ce mi-a plăcut mai mult la grădiniţă”.
Existenţa unor obiective, a unei teme şi conţinut bine determinate este punctul de plecare în
elaborarea structurii activităţii de convorbire. Rezultate deosebite în ceea ce priveşte antrenarea copiilor
în discuţie şi înţelegerea semnificaţiei unor noţiuni sau reguli de comportare se obţin în convorbirile
construite pe baza unor materiale literare, adecvate.
O altă cale care antrenează copiii la discuţie este aceea a utilizării unor elemente de joc în diferite
momente ale discuţiei cu scopul de a reactualiza unele trăiri, impresii puternice, de a stimula vorbirea
copiilor, dorinţa lor de comunicare, schimbul reciproc de idei. Jocul îndeplineşte numeroase funcţii
într-o convorbire şi introducerea lui bine gândită contribuie la crearea unei atmosfere de destindere,
datorită caracterului său spontan şi atractiv.
Convorbirea învaţă pe copii să opereze pe plan mental, de aceea este considerată ,din punct de
vedere al structurii, cea mai grea formă de activitate din grădiniţă, cea mai apropiată de lecţia de tip
şcolar. Desfăşurând cu multă pricepere activităţile de convorbire se contribuie la dezvoltarea vorbirii
copiilor, la pregătirea lor pentru şcoală.

S-ar putea să vă placă și