Sunteți pe pagina 1din 2

VIAŢA ŞI ÎNVIEREA

Prof. învăţ. Preşc. Marin Florina Mirela


Grădiniţa cu P.P. Poroschia
Comuna Poroschia, Jud. Teleorman

De aproape douăzeci de veacuri, în această vreme a anului, la mijloc de primăvară, creştinii


îşi amintesc unii altora, îşi vestesc în grai de sărbătoare, copleşiţi de bucurie şi entuziasm, că ,,Hristos
a înviat!” Atât de mare a fost evenimentul, atât de neaşteptat, atât de încărcat de noutate, încât a rămas
nou, minunat şi extraordinary pentru toate generaţiile de creştini de mai târziu, tot aşa cum fusese şi
pentru martorii contemporani. Până atunci lumea trăise sub semnul mortiiireversibile, tragice, a morţii
ca plecare fără întoarcere, ca trecere în neant, a morţii ca ieşire din orice relaţie pentru vecii vecilor cu
lumea, cu rudele, cu prietenii şi chiar cu Dumnezeu.
Dincolo de pragul morţii nimeni nu mai vedea nimic. Învierea lui Hristos a adus răspuns la marea
întrebare pe care şi-o puneau atunci, şi şi-o pun şi astăzi toţi oamenii: Ce se întâmplă cu noi după
moarte? Mai este ceva dincolo? Care mai este rostul vieţii, dacă ea se termină prin moarte, ca viaţa
oricărei plante, a copacilor, a lucrurilor care, odată ce putrezesc, nu mai rămâne nimic din ele?
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, prin Învierea Sa din morţi a răspuns la aceste mari
întrebări: Nu se termină totul prin moarte. Trupurile se duc în pământul din care au fost alcătuite, iar
sufletele trăiesc mai departe, pentru că au fost create de Dumnezeu să fie nemuritoare.
Prin Învierea Sa, Mântuitorul a clasificat cu puterea evidenţei câteva adevăruri esenţiale, întâi, cu
privire la El Însuşi, în al doilea rând, cu privire la noi, oamenii şi, în al treilea rând, cu privire la rostul
vieţii pe pământ.
Cunoaştem toţi din cuprinsul Sfintei Evanghelii că mulţi dintre cei care L-au cunoscut pe Iisus L-
au iubit, L-au urmat, L-au ascultat, au învăţat de la El cum şi ce să creadă şi cum să trăiască, în aşa fel
încât să fie plăcuţi lui Dumnezeu.
Şi totuşi, în cele din urmă,L-au ucis! L-au ucis prin acea ucidere barbară, înspăimântătoare, care
era răstignirea pe cruce, în aşteptarea morţii lente, încete, agonizante. L-au ucis pentru că erau siguri
că prin aceasta aveau să termine cu El o dată pentru totdeauna. Ştiau, cum ştia toată lumea pe atunci,
că moartea încheie toate socotelile. Cel mort nu se mai poate apăra şi, mai ales, nu mai acuză. Iisus
nu-i va mai deranja cu învăţătura Lui cea nouă, nu-i va mai mustra pentru viaţa lor fariseică, nu-i va
mai ameninţa cu Împărăţia întunericului, unde este plângere şi scrâşnirea dinţilor.
Aşa gândeau ei, că, răstignindu-L, au terminat cu El. Şi toate aparenţele erau de partea lor. Iisus a
fost răstignit, aşa încât, satisfăcuţi, ucigaşii credeau că pot chiar glumi acum pe seama Lui, bătându-şi
joc de El, după cum ne spun Evangheliştii: Pe alţii a mântuit – ziceau ei - , mântuiască-Se ,şi pe Sine,
de este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu (Luca 23, 35). Iar El, în loc să se elibereze şi să coboare de
pe cruce, în loc să le probeze că are putere şi că este Hristosul – aşa cum îi cereau în batjocoră să le
probeze, fiind siguri că nu va putea face acest lucru -, părea că într-adevăr nu putea face altceva,
decât să se supună morţii, să le confirme îndoielile, să rămână pe cruce ca orice condamnat de
rând,neputincios, învins. Şi a murit. Şi a fost îngropat în văzul tuturor, în văzul mulţimilor, spre
mâhnirea şi disperarea fără margini a ucenicilor şi a tuturor celor care Îl iubiseră.
Căci iată, la capătul Săptămânii Patimilor, s-a produs marea surpriză, neaşteptatul, nebănuitul
eveniment: Hristos a înviat din morţii, cu moartea pre moarte călcând, adică arătând că El e stăpân
peste moarte şi că ea nu a avut putere asupra Lui, aşa cum crezuseră cei care L-au condamnat la
moarte, ca să termine cu El o dată pentru totdeauna.
,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa’’ – aşa
cântăm în căntârile Paştilor şi inimile noastre se simt într-adevăr cuprinse de o sfântă bucurie. Pentru
câ, înviind Hristos, ne dă şi nouă siguranţa înviierii, nouă şi tuturor celor care au trecut de hotarul
acestei vieţi înaintea noastră, celor de un neam cu noi, prietenilor şi tuturor cunoscuţilor şi
necunoscuţilor. De aceea cântăm într-o zi ca aceasta, iară şi iară,ca şi cum e o veste pe care vrem să
ne-o comunicăm cu insistenţă, ca să nu mai rămână loc nici unei îndoieli că: ,,Hristos aînviat din
morţii, cu moartea per moarte călcând, şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le’’. Şi mărturisim în
cântările noastre că ,,acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele dedesubt’’, căci
,,înviind isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit şi nouă viaţă veşnică’’.
Vestindu-vă bucuria Învierii, vreau să vă ştiu pe toţi uniţi în acelaşi cuget şi în aceleaşi simţiri, ca
să aveţi parte toţi, la vremea cuvenită, de răsplata cea bună a învierii în comuniune cu toţi cei
dinaintea noastră, cu neamurile noastre, cu prietenii noştrii, cu toţi înaintaşii noştrii. Credinţa în
înviere să ne unească în tot gândul ,şi în toate aspiraţiile noastre.
În această sfântă şi mare zi a Învierii, Sărbătoare a sărbătorilor şi Praznic al praznicelor, ,,zi
purtătoare de lumină’’, să ne bucurăm şi să ne veselim duhovniceşte. Să ne înnoim sufletele,
curăţându-le în nădejdea învierii. Să ne luminăm viaţa, prin hotărârea de a fi mai buni şi mai drepţi.
Învierea lui Hristos să ne întărească în dreapta credinţă şi în toată făptura cea bună. În dimineaţa
Învierii, în zorii Duminicii, mironosiţele care au aflat cele dintâi de Înviere, plecând de la mormântul
gol, au vestit ucenicilor şi tuturor celor pe care i-au întâlnit, că: ,,Hristos a înviat!’’. De atunci a rămas
salutul acesta între creştini în aceste zile.
BIBLIOGRAFIE:
,,Cuvinte la zile mari’’ – PLĂMĂDEALĂ ANTONIE – MITROPOLIT AL ARDEALULUI
,,Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului” – GALACTION STÂNGĂ- EPISCOP AL
ALEXANDRIEI ŞI TELEORMANULUI