Sunteți pe pagina 1din 6

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE BUSINESS ȘI TURISM

MĂRFURILE DIN STICLĂ

Profesor coordonator: Studenți: Burlacu Cristina

Prof. univ. dr. Pleșea Doru Grupa 332, Seria A

București,
2019
1. GENERALITĂȚI. PRINCIPII DE FABRIACARE

Sticlele sunt materiale rezultate din racirea rapidă a unor topituri vâscoase, având
aceleași elemente de structură ca și cristalele, dar cu așezare în spațiu neordonată, ceea ce le
imprimă anumite proprietăți specifice.

Astfel, starea sticloasă, față de starea cristalină a aceleiași substanțe, se caracterizează


prin densitate mai redusă, conținut mai ridicat de energie internă, nu are punct fix de topire ci
prezintă la încalzire un domeniu de înmuiere, favorizează tehnologii de prelucrare, iar prin
răcirea bruscă a topiturii apar tensiuni interne care determină rezistente scăzute la șoc.

Datorită instabilității energetice, prezintă tendința că, în timp, să treacă în forma


cristalină, proces numit devitrificare, ceea ce poate determina opacizarea sau pulverizarea.

Pentru realizarea de materiale de construcții se utilizează sticla de silicat, care este un


amestec de SiO2(sub 80 %) și silicați complecși de Na, K, Ca, Pb, Ba în funcție de natura sticlei.

Sticla se fabrică din nisip cuarțos curat (mai ales fără oxid de fier care dă sticlei culori
inchise) la care se adaugă fondanți (Na2CO3 sau K2CO3) pentru micșorarea temperaturii de
obținere a topiturii și stabilizanți (CaCO3, Pb3O4) care măresc rezistența la acțiunea apei. Pentru
a imbunătății calitatea sticlei sau procesul tehnologic, se mai adaugă după caz: substanțe
colorante, decolorante, opalizante sau substanțe care reglează vascozitatea topituri.

Sticla obișnuită, din care se fabrică aproape toate materialele de construcție, este
silico-calco-sodică, materiile prime fiind nisipul cuarțos, soda calcinată și calcarul, care,
macinate fin și omogenizate, sunt topite în cuptoare vana.

Topitura omogenizată și afânată se fasonează, după caz, prin tragere, laminare,


suflare, presare etc. Deoarece în timpul fasonării, răcirea topiturii de sticlă se face brusc și
neuniform în secțiunea produselor, apar tensiuni interne care măresc fragilitatea, astfel încât la
zgâriere sau lovire se sparg cu ușurință.

Pentru anularea tensiunilor interne, majoritatea produselor fasonate sunt supuse


recoacerii, prin încălzire la circa 500 – 600° C urmată de răcire lentă.

Procesul tehnologic se incheie prin finisarea și decorarea produselor din


sticlă. Materialele de construcție din sticlă se finisează în general prin șlefuire sau polizare.

2. CARACTERISTICILE TEHNICE ALE STICLEI DE CONSTRUCȚIE

Proprietățile chimice și fizico-mecanice ale sticlei depind de compoziția chimică,


structura, starea de defecte, tensiuni interne etc.

Sticla obișnuită prezintă o transparență ridicată pentru radiații luminoase (60 – 95 % în


funcție de compoziție și calitate) și este puțin permeabilă pentru razele ultraviolete și infraroșii.
Sticla prezintă o remarcabilă stabilitate dimensională (pentru sticla de construcții
coeficientul de dilatare termică liniară este apropiat de al oțelului), nu este higroscopică, nu
este combustibilă și are proprietăți electroizolante.

Sticla rezistă bine la acțiunea agenților atmosferici, la acțiunea acizilor, excepție făcând
soluțiile acidului fluorhidric. Soluțiile bazice, chiar și apa curată, mai ales cea fierbinte,
acționând timp îndelungat asupra sticlei, o distrug la suprafață.

Sticla se caracterizează prin duritate și rezistențe mecanice teoretice


ridicate (determinate de natura legaturilor chimice). Rezistențele mecanice reale sunt mult mai
reduse datorită compoziției chimice variabile, defectelor de structură, defectelor de suprafață,
tensiunilor interne, tratamentelor termice etc. Rezistența la compresiune este importantă (până
la 200 N/mm2), însă rezistența la intindere (pana la 20 N/mm2) este relativ redusă.

Sticla prezintă deformații predominant elastice la solicitări mecanice (modulul de


elasticitate 50.000 – 100.000 N/mm2); este deci casantă și nu rezistă la socuri mecanice. De
aceea, la contactul cu materiale dure, pot apare local forte ce depășesc limita de rupere, apare
fisurarea și apoi spargerea.

Densitatea sticlei, în funcție de compoziție, este cuprinsă în limitele 2200 – 6000/m3,


sticla utilizată în construcții având densitate de 2500 – 2600 kg/m3. Coeficientul de
conductivitate termică, în funcție de compoziția chimică, are valori în limitele 0,33 – 1,34
W/mK.

3. PRINCIPALELE MATERIALE DE CONSTRUCȚIE DIN STICLĂ

3.1. Geamuri

Geamurile sunt materiale de construcții din sticlă de cea mai largă utilizare. Pentru
obținerea lor, topitura de sticlă se prelucrează prin tragere (geamuri trase) sau prin laminare
între valturi (geamuri laminate).

Geamurile trase, plane transparente, de intrebuințare curentă, se folosesc ca elemente


de închidere a tamplariei exterioare și interioare. Sortarea pe calități a geamurilor se face prin
verificarea condițiilor tehnice de calitate referitoare la: culoare, planeitatea și paralelismul
fețelor, stabilitate chimică, mărimea și numărul defectelor sub formă de zgarieturi, incluziuni
de gaze, incluziuni de corpuri straine sau de sticlă cristalizată, prezența stirbiturilor etc.

Geamurile laminate, finisate prin șlefuire și polizare pe ambele fete, sunt geamuri de
calitate superioară, destinate confecționării oglinzilor, vitrinelor, geamurilor securizate.

Geamurile securit se caracterizează prin rezistențe superioare la încovoiere și șoc, iar


prin spargere nu dau bucăți tăioase. Aceste proprietăți se datorează unor tensiuni interne mari,
echilibrate și astfel distribuite încât îmbunătățesc comportarea la solicitări dinamice, măresc
duritatea și elasticitatea sticlei.
Aceste geamuri se obtin prin taierea prealabila la dimensiunile necesare si supunerea
la un tratament termic de calire (incalzire pana la inmuiere si racire brusca cu aer pe ambele
fete). Datorita solidificarii rapide a straturilor exterioare si mai lente a stratului exterior, vor
apare spre exterior eforturi de compresiune si in interior de intindere. Astfel, la solicitarea de
incovoiere vor trebui depasite in primul rand eforturile de compresiune ale straturilor exterioare
si rezistentele de rupere vor fi mult mai mari.

Geamurile de protectie tip securit se folosesc la ferestre, usi, glasvanduri, la cladiri cu


public numeros, care trebuie sa fie protejat in cazul spargerii unor geamuri de dimensiuni mari.

Geamurile emailate securizate sunt geamuri colorate, netransparente, utilizate in


special pentru realizari de fatade sau interioare decorative, la placarea peretilor etc.

Geamurile armate sunt obtinute prin laminare din sticla incolora sau colorata, in care
se introduce in timpul fabricarii o plasa de otel, care in caz de spargere retine cioburile. Se
folosesc la luminatoarele din acoperisurile halelor industriale, la peroane de gari, la parapetele
pentru terase, balcoane, scari etc.

Geamurile ornament se fabrica prin laminare, din sticla incolora, valturile imprimand
un model pe una din fete. Aceste geamuri se folosesc ca element de inchidere in cadrul
tamplariei, in scopuri decorative, pentru locuri unde este necesar geam translucid.

Geamul termoizolant (termopan), este un produs prefabricat, confectionat din doua


sau mai multe foi de geam, cu spatiu de aer uscat intre ele, inchis ermetic, fixate prin
intermediul unui distantier si bine etanseizat pe contur. Se utilizeaza in constructii civile si
industriale unde este indicat ca suprafetele vitrate sa asigure si o buna izolare termica.

Geamul termoabsorbant este un geam tras, colorat in masa, cu o compozitie speciala


(un continut controlat in oxid feros) care absoarbe radiatiile infrarosii si o parte a radiatiilor
luminoase. Se foloseste la constructii civile si industriale unde este necesara o protejare fata de
efectul termic al razelor solare.

Geamul triplex este alcatuit din foi subtiri de geam lipite intre ele cu adezivi
transparenti. Are rezistenta la soc buna si avantajul ca in cazul spargerii cioburile raman lipite.

Geamul profilit (cu profil U) poate fi armat sau nearmat și se caracterizeaza printr-o
mare rigiditate. Se utilizeaza pentru realizarea de pereti translucizi la hale industriale, cladiri.

3.2. Produse din sticla pentru pereți și planșee luminoase

Aceste produse se fabrica prin turnare sau presare si servesc pentru realizarea de pereti
sau plansee care sa imbunatateasca iluminatul natural al constructiilor.

Dale din sticla pentru pereti - au forma patrata cu concavitate pe o fata sau pe ambele
fete pentru reducerea greutatii, iar pe canturi au santuri striate. Executarea peretilor luminosi
se face prin asezarea dalelor pe cant cu resturile orizontale si verticale in prelungire. Rigidizarea
se realizeaza prin introducerea in rosturi a unor bare din otel beton fixate in pasta de ciment.
Pavelele rotalit se utilizeaza pentru executia de plansee luminoase la diferite constructi
subterane. Ele au fata superioara striata pentru a fi antiderapante, partile laterale adancite si
striate pentru a le asigura o buna aderenta cu betonul, iar fata inferioara este scobita pentru
reducerea greutatii. La executarea planseelor luminoase se asaza intai corpurile rotalit pe cofraj,
cu scobitura in jos, iar in spatiul dintre ele se monteaza pe ambele directii bare din otel beton
si apoi se umplu golurile cu un beton plastic confectionat cu un agregat marunt.

3.3. Produse din sticlă pentru placare

Placi de sticla opaxit sunt placi groase de sticla opalizata, albe sau colorate, cu fata
vazuta neteda, iar cea opusa cu striuri paralele pentru a asigura o mai buna aderenta la suport.

Se folosesc pentru placarea peretilor interiori ai incaperilor cu umiditate mare,


inlocuind faianta.

Placile din sticla cristalizata, se obtin printr-o tratare termica speciala a unei sticle de
o compozitie adecvata si se caracterizeaza prin proprietati fizico-mecanice superioare. Placile
din sticla cristalizata pot fi albe sau colorate, mate sau lucioase si se utilizeaza pentru placarea
peretilor sau pentru pardoseli in mediu umed, inlocuind placile de gresie ceramica.

Placutele de sticla-mozaic se obtin din sticla colorata, au suprafete mate sau lucioase,
forma patrata si se caracterizeaza printr-o durabilitate mare si stabilitate a culorii. Se folosesc
pentru finisari decorative prin placarea peretilor exteriori sau interiori.

3.4. Fire și fibre din sticlă

Se fabrică din sticle speciale, a caror compozitie permite tragerea in fire sau fibrilizarea.

Fibrele continui se obtin din baghete, bile sau direct din topitura, prin tragere prin
filiere, urmata de tratamente de antistatare, acoperire etc. si bobinate sub forma de manunchi
rasucit denumit roving.

Ele se pot utiliza ca atare la obtinerea de tesaturi sau pot fi supuse unui proces de tocare
obtinandu-se fibre cu dimensiuni controlate.

Fibrele se pot transforma in impaslituri prin procedee tehnologice speciale sau pot fi
utilizate pentru obtinerea de materiale compozite armate dispers (polimer armati, beton armat
cu fibre de sticla, ipsos armat cu fibre de sticla etc.).

Proprietatile fibrelor de sticla sunt determinate de compozitie si tehnologia de obtinere.

Rezistența la intindere a fibrelor este mult mai mare decat a produselor turnate din
aceeasi sticla. De exemplu, daca pentru fibra Rt = 1900 – 3900 N/mm2, pentru sticla masiva
Rt = 40 – 100 N/mm2. Rezistenta la intindere a fibrelor variaza invers proportional cu
diametrul. Fibrele de sticla isi pastreaza proprietatile intr-un interval limitat de temperatura.

Pentru obtinerea fibrelor de sticla se utilizeaza in principal urmatoarele tipuri de sticle:

Borosilicatica (denumita sticla E) cu urmatoarea compozitie oxidica: SiO2 50 – 56 %;


Al2O3 12 – 16 %; CaO 16 – 25 %; B2O3 8 – 13 %; MgO 0 – 6 %; Na2O +K2O 0 – 3 %; TiO2 0
– 0,4 %.

Fibrele din sticla E au urmatoarele caracteristici:

 Rt = (30 – 40).103 daN/cm2;


 la 760° C isi pierde proprietatile mecanice (incepe inmuierea la 846° C);
 nu rezista la alcalii, drept care se pot utiliza pentru armarea polimerilor (PAS),
ipsosului (IAFS) sau a altor matrici cu pH neutru slab acid.

Sub forma de impaslitura se utilizeaza ca atare sau sub forma asociata (cu bitum s.a.)
pentru fabricarea de materiale electro sau hidroizolatoare. Împasliturile se realizeaza prin
ancolarea fibrelor cu substante polimerice.

Zirconica, rezistenta la alcalii (RA), se produce sub forma de fire, rovinguri si fibre si
are urmatoarea compozitie chimica: SiO2 71 %; ZrO2 16 %; Na2O 11 %; Al2O3 1 %; LiO2 1 %.

Se utilizează pentru armarea dispersa de matrici bazice (din ciment-nisip; ciment-


cenusa de termocentrala), pentru fabricarea betoanelor armate cu fibre de sticla (BAFS).

3.5. Vata de sticlă

Se obține prin fibrilizarea sticlei obisnuite. Este un material usor (densitate in vrac 70
– 100 kg/m3) cu proprietati termoizolatoare.

Vata de sticlă se utilizeaza ca atare sau sub forma de saltele, fasii (cusute pe carton
sau plase din sarma zincata) pentru izolatii la temperaturi intre 0 – 500° C, izolata de umiditate.

3.6. Sticla poroasă

Se obține din deseuri de sticla la care se adauga calcar, sulfat de sodiu cocs, substante
care in timpul incalzirii formeaza gaze care difuzeaza in masa sticlei, conferindu-i la
solidificare o structura poroasa (70 – 90 %) si o densitate aparenta mica (100 – 500 kg/m3).

Este un material termoizolator utilizat sub formă de blocuri, cărămizi, plăci sau ca
material de umplutură.