Procedura O.G. nr. 5/2001 privind somatia de plata.

CAPITOLUL I:
NOTIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA INSTITUTIA SOMATIEI DE PLATA
1.1. Notiunea, cadrul legal al reglementarilor în materie si avantajele procedurii
somatiei de plata
…………………………………………………………………………………...3
1.2. Scurte aprecieri privind raportul dintre prevederile Ordonantei nr. 5/2001
privind procedura somatiei de plata si dispozitiile Ordonantei nr. 119/2007……....7
1.3. Domeniul de aplicare ……………………………………………………………..10

CAPITOLUL II:
HOTARÂREA PRONUNTATA ÎN PROCEDURA SOMATIEI DE PLATA
2.1. Solutiile pe care le poate pronunta instanta ……………………………………12
2.2. Executarea hotarârilor pronuntate în procedura somatiei de plata ………….14

CAPITOLUL III:
CAILE DE ATAC
3.1. Actiunea în anulare - cale de atac împotriva ordonantei care contine somatia
de plata ………………………………………………………………………………….16
3.2. Contestatia la executare ………………………………………………………….20

Capitolul I: Notiuni generale cu privire la institutia somatiei de

plata.

1.1. Notiunea, cadrul legal al reglementarilor în materie si avantajele

procedurii somatiei de plata

2
 In Romania, pe o piata de afaceri in care tranzactiile se desfasoara
intr-un ritm alert, in timp ce numarul acestora creste neincetat, recuperarea
eficienta si rapida a creantelor a devenit foarte importanta pentru creditori.
Plata cu intarziere a datoriilor poate afecta serios activitatea investitorilor,
precum si oportunitatile acestora de a se dezvolta in viitor. Intr-o lume a
afacerilor care este in continua miscare, piata romaneasca trebuie sa
indeplineasca toate conditiile necesare pentru a deveni un spatiu atragator
pentru investitorii straini, ceea ce presupune si existenta unei proceduri
eficiente de recuperare a creantelor.

In acest context, Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura

somatiei de plata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 423 din
30.07.2001, a fost prezentata de catre autoritatile romane drept un pas
important in rezolvarea problemelor privitoare la recuperarea creantelor de
catre creditori.

Prin adoptarea O.G. nr. 5/2001, Guvernul Romaniei a indeplinit

obligatiile ce ii revin Romaniei ca stat membru al Uniunii Europene in ceea ce
priveste transpunerea in legislatia nationala a Directivei nr. 2000/35/CE
emisa de Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene.

Transpunerea legislatiei secundare adoptate la nivelui UE in ordinea

juridica nationala romana si indeplinirea obligatiilor asumate de statul roman,
in calitatea sa de stat membru UE, reprezinta fara indoiala aspecte pozitive ce
demonstreaza angajamentul statului roman fata de obiectivele UE. Pe de alta
parte insa, piata de afaceri are nevoie in realitate de un mecanism care sa aiba
capacitatea de a depasi obstacolele practice cu care se confrunta zilnic, printre
acestea numarandu-se si o procedura eficienta de recuperare a creantelor de
catre creditori.

Procedura de baza privind recuperarea creantelor in Romania este

cea prevazuta de Codul de Procedura Civila . Totusi, ca urmare a cresterii
continue a numarului de tranzactii comerciale in Romania, procedura
obisnuita prevazuta de Codul de Procedura Civila devine tot mai greoaie pentru
creditori, intrucat acestia pierd mult timp si bani intr-un proces lung si adesea
neavand finalitatea asteptata.

In conformitate cu procedura de drept comun, creditorii trebuie sa

plateasca o taxa de timbru, aceasta reprezentand un procent fix din
cuantumul creantei pe care o au asupra debitorului. Astfel, cu cat este mai

3
mare cuantumul creantei, cu atat este mai mare si taxa de timbru ce trebuie
achitata in instanta. In plus, durata de desfasurare a unui proces in baza
acestei proceduri este extrem de mare, astfel incat, in final, creditorii trebuie sa
se confrunte de fapt cu multiple pierderi, chiar si in cazul in care au avut
castig de cauza in instanta.

De exemplu, conform art. 720 ind. 1 din Codul de Procedura

Civila, creditorii sunt obligati sa parcurga procedura concilierii prealabile.
Astfel, in cererile care au obiect evaluabil in bani, reclamantul trebuie sa
incerce solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte, inainte
de a introduce cererea de chemare in judecata la instanta competenta. Potrivit
procedurii de conciliere, reclamantul este obligat sa transmita partii adverse o
invitatie la conciliere, comunicandu-i in scris pretentiile sale, precum si
temeiul lor legal si dovezile aduse in sprijinul sustinerilor sale. Data convocarii
pentru conciliere nu poate fi stabilita mai devreme de 15 zile de la data primirii
de catre debitor a invitatiei la conciliere si a documentelor sus-mentionate. In
conditiile in care debitorul nu a fost prezent in ziua stabilita in invitatia la
conciliere, creditorul trebuie sa prezinte in fata instantei de judecata dovada
faptului ca au trecut 30 de zile de la data primirii convocarii la conciliere de
catre debitor.

In asemenea conditii precum cele invocate mai sus, aceasta

procedura a devenit extrem de greoaie atat pentru instante, cat si pentru
creditori. In consecinta, autoritatile romane s-au vazut nevoite sa dezvolte o
procedura mai rapida privind recuperarea creantelor, prin adoptarea
Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata,
aplicabila creantelor certe, lichide si exigibile. De la intrarea in vigoare a
ordonantei sus-mentionate, creditorii au preferat procedura speciala prevazuta
de aceasta celei comune prevazute de Codul de Procedura Civila .

Prin adoptarea O.G. nr. 5/2001, s-a avut în vedere situaţia

economică şi socială existentă în societatea românească, când costurile unui
proces sunt din ce în ce mai greu suportate de justiţiabil, iar proiectul se
înscrie în cadrul măsurilor impuse de dezideratul de a oferi creditorilor o
procedură rapidă şi mai puţin costisitoare pentru obţinerea titlurilor executorii
în vederea realizării creanţelor prin executare silită.

Ordonanţa privind procedura somaţiei de plată reglementează o

modalitate simplă, operativă de obţinere a titlului executoriu după modelul
reglementării din Codul francez, cunoscută sub numele "injocţiunii de plată". O

4
asemenea procedură există şi în Codul german de Procedură Civilă. Astfel,
potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de
platã, s-a introdus în dreptul românesc procedura somaţiei de platã, inspiratã
direct din ceea ce, în dreptul francez, se numeşte „procedure d’injonction de
payer”, iar in dreptul german „Mahnverfahren”. Bineînţeles că la elaborarea
acestei ordonanţe, pe lângă modelul legislativ menţionat, au fost avute în
vedere realităţile autohtone actuale.

Procedura somaţiei de platã este o procedurã specialã, deci

derogatorie de la dreptul comun, de soluţionare a cererilor prin care se solicitã
obligarea debitorului la plata unei sume de bani, în mãsura în care sunt
îndeplinite anumite condiţii şi are ca obiect obţinerea titlului executoriu într-
un cadru procesual caracterizat prin celeritate.

Procedura somaţiei de plată este cea mai simplă şi mai uzuală

procedură care s-a elaborat ca urmare a necesităţii simplificării procedurii de
recuperare a creanţelor de la debitori, legiuitorul dorind să pună la dispoziţia
creditorului o acţiune prin care acesta să-şi poată valorifica dreptul de creanţă
într-un timp scurt şi fără parcurgerea altor etape. Aceastã procedurã, care a
devenit aplicabilã în faţa instanţelor româneşti începând cu data de 15 august
2001, este menitã sã permitã creditorului unei obligaţii care constã în plata
unei sume de bani, sã obţinã rapid un titlu executoriu, fãrã însã ca, astfel, sã
fie nesocotite drepturile debitorului.

Legiferarea acestei noi proceduri speciale, prealabile şi neobligatorii,

reliefeazã interesul legiuitorului pentru întregirea cadrului legislativ cu o
procedurã care sã asigure creditorilor posibilitatea obţinerii titlului executoriu
în condiţii de celeritate şi cu un efort financiar mai redus.

Astfel, prin reglementările aduse de Legea nr. 295/2002 pentru

aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de
plată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a urmărit înlocuirea
procedurii de drept comun privind recuperarea creaţelor certe, lichide si
exigibile, printr-o procedură mult simplificată. Practica a demonstrat că
procedura de judecată prin care creditorii ajung să li se recunoască drepturile
de creanţă şi să poată cere urmărirea şi executarea debitorilor este, de cele mai
multe ori, descurajantă.

Scopul procedurii este enunţat în art. 1 alin. 1 al Ordonanţei

Guvernului nr. 5/2001 care stipuleaza: “ Procedura somatiei de plata se
desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin
executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de
plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris

5
ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de
parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si
obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.” şi
constã în realizarea de bunãvoie ori prin executare silitã a creanţelor certe,
lichide şi exigibile.

Avantajele ordonanţei privind somaţia de plată sunt multiple si

anume: - taxa de timbru aferentă introducerii unei astfel de cereri este una
fixă, de 39 lei, indiferent de cuantumul creanţei, evitandu-se astfel
timbrajul la valoare, întemeiat pe dispoziţiile Legii 146/1997, care
poate ajunge la sume considerabile, în funcţie de valoarea creanţei;
- înlocuirea procedurii de drept comun privind recuperarea creanţelor
certe, lichide si exigibile, printr-o procedură mult simplificată;
- scurtarea timpului de solutionare a cauzelor formulate conform
acestei ordonante;
- stabilirea termenului de plata pentru debitor de maxim 30 de zile;
- posibilitatea creditorului de solutionare a cauzei pe drept comun, in
situatia in care cererea fomulata conform O.G. 5/2001 a fost respinsa;
- creditorul nu mai este obligat să îndeplinească procedura
convocarii la conciliere directă a debitorului în baza art. 720 indice 1
din Codul de Procedura Civila.

1.2. Scurte aprecieri privind raportul dintre prevederile Ordonantei nr. 5/2001
privind procedura somatiei de plata si dispozitiile Ordonantei nr. 119/2007

La data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 119, in octombrie 2007, niciuna

dintre prevederile sale nu a abrogat O.G. nr. 5/2001 si, in consecinta, cele
doua ordonante coexista, oferind doua variante diferite creditorilor pentru
recuperarea creantelor pe care le au asupra debitorilor. Cu toate ca multe
dintre dispozitiile celor doua ordonante sunt similare sau chiar identice, exista
totusi anumite dispozitii ale O.U.G. nr.119/2007 care transforma acest act
normativ intr-unul mai avantajos pentru creditori. Totusi, O.U.G. nr.
119/2007 este aplicabila numai obligatiilor de plata ce decurg din contracte
comerciale, in timp ce O.G. nr. 5/2001 are o sfera mai larga de aplicare,
acoperind mai multe tipuri de creante.

6
 Potrivit dispozitiilor exprese ale O.U.G. nr. 119/2007, obiectul de
aplicare al acestei ordonante este reprezentat de creantele certe, lichide si
exigibile, adica obligatii de plata ce rezulta din contracte comerciale, definite
drept acele contracte incheiate intre comercianti sau intre acestia si o
autoritate contractanta. O.U.G. nr. 119/2007 prevede in mod expres ca nu
este aplicabila creantelor inscrise la masa credala in cadrul unei proceduri de
insolventa, precum si contractelor incheiate intre comercianti si consumatori.
Astfel, exceptand cererile care au ca obiect creantele decurgand din contracte
comerciale, celorlalte creante li se aplica dispozitiile O.G. nr. 5/2001,
conform prevederilor sale specifice.

In timp ce O.G. nr. 5/2001 limiteaza posibilitatile creditorilor de a

demonstra creantele in instanta, intrucat obligatiile de plata trebuie sa fie
asumate prin contracte constatate, prin inscrisuri insusite de parti prin
semnatura sau in alte moduri admise de lege, O.U.G. nr. 119/2007 acorda
posibilitatea de a dovedi in instanta existenta creantei in orice mod legal,
ceea ce reprezinta un mare avantaj pentru creditori.

In practica instatelor judecatoresti, in conformitate cu prevederile O.G.

nr. 5/2001, se accepta in genere ca mijloace de dovada a existentei obligatiei
de plata a creantei numai facturile semnate de catre debitor. Aceasta limiteaza
posibilitatile creditorilor de a dovedi ca au o creanta certa, lichida si exigibila
impotriva debitorului, ceea ce ii determina pe creditori sa considere ca
procedura somatiei de plata este tot mai putin eficienta.

De asemenea, caracterizata fiind drept o procedura speciala, referitoare

la pricini urgente, O.U.G. nr. 119/2007 stabileste termene scurte pentru
realizarea diferitelor acte procedurale, debitorul fiind obligat sa depuna
intampinare pana cel mai tarziu in ziua fixata pentru infatisare, sub
sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca
exceptii, in afara celor de ordine publica. In conformitate cu O.U.G.
nr.119/2007, intreaga procedura nu va depasi maxim 90 de zile, de la data
introducerii cererii creditorului, exceptand perioadele de intarziere ce decurg
din culpa creditorului. Statuarea unui asemenea termen maxim este extrem de
utila pentru creditori, care se pot bucura astfel pe deplin de avantajele oferite
de aceasta procedura urgenta.

In plus, oportunitatea oferita de O.U.G. nr. 119/2007 creditorilor de a

extinde aria mijloacelor de proba ce pot fi invocate in instanta, comparativ cu
procedura stabilita de O.G. nr. 5/2001, precum si posibilitatea instantei de a
verifica contestatia debitorului facuta prin intampinare, in cazul in care
debitorul introdusese o astfel de contestatie, maresc oportunitatile creditorilor

7
de a-si recupera creantele, in conditiile in care acestea sunt certe, lichide si
exigibile.

Daca instanta apreciaza ca doar o parte a creantei este certa, lichida si

exigibila, aceasta poate pronunta o ordonanta de plata partiala, creditorul
avand la dispozitie posibilitatea de a obtine obligarea debitorului la plata
restului datoriei in conformitate cu dreptul comun in materie.

Desi O.U.G. nr. 119/2007 contine in mod evident prevederi mai

avantajoase comparativ atat cu O.G. nr. 5/2001, cat si cu dreptul comun in
materie, dupa cum este mentionat mai sus, totusi intrarea sa in vigoare nu
reprezinta un progres real in ceea ce priveste procedura de recuperare a
creantelor, deoarece contine anumite disfunctii care genereaza probleme
procedurale in practica.

Potrivit prevederilor exprese ale O.U.G. nr. 119/2007, impotriva

ordonantei de plata emisa de instanta competenta debitorul poate formula
cerere in anulare, care va fi solutionata de catre aceeasi instanta care a emis
ordonanta de plata. Cu toate acestea, in OUG nr.119 nu se regaseste nici o
dispozitie care sa prevada un termen in care trebuie introdusa cererea in
anulare, ceea ce atrage dupa sine confuzie si ineficienta. Aceasta cu atat mai
mult cu cat O.U.G. nr. 119/2007 prevede ca ordonanta de plata devine
irevocabila ca urmare a neintroducerii sau a respingerii cererii in anulare.
Faptul ca nu a fost prevazut un termen in care poate fi introdusa cererea in
anulare a generat deja confuzie in instante si cu siguranta va crea obstacole in
implementarea unei proceduri al carei scop a fost de fapt acela de a facilita si
imbunatati procedura deja existenta de recuperare a creantelor.

Se poate conchide ca O.G. nr. 5/2001 privind procedura somatiei de

plata este un instrument valoros si in general eficace in domeniul recuperarii
creantelor civile si comerciale, instrument care in continuare ar putea fi
perfectionat.

1.3. Domeniul de aplicare

Potrivit art. 1 alin 1 din O.G. nr. 5/2001 care prevede: “ Procedura
somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de
bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce
reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract
constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau

8
altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si
care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari
sau orice alte prestatii.” aceasta ordonanta se aplica creantelor certe, lichide si
exigibile reprezentand obligatii de plata a unor sume de bani asumate prin
contract, constatate printr-un inscris insusit de parti prin semnatura ori alt
mod admis de lege.

Asadar o primă condiţie prevăzută de O.G. nr. 5/2001 prevede:

creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă. Creanţa este certă atunci când
existenţa ei este fermă, neechivocă; este lichidă, atunci când are un cuantum
foarte bine determinat şi este exigibilă, atunci când a ajuns la scadenţă.

Creanta sa reprezinte o obligatie de plata a unor sume de bani. In

literatura de specialitate obligatiile care au ca obiect prestatia de a da o suma
de bani se numesc pecuniare, spre deosebire de obligatiile care au ca obiect
alte prestatii decat aceea de a da o suma de bani, numite obligatii de alta
natura.

Obligatiile pecuniare sa rezulte dintr-un inscris. Din formularea textului

se poate observa ca procedura somatiei de plata este o procedura restrictiva
sub aspect probatoriu, care restrange la fel ca si recursul civil sfera probelor
numai la inscrisuri. Explicatiile si lamuririle care sunt solicitate de judecator
conform art. 4 alin. 2 nu constituie in opinia noastra mijloace de proba decat
in conditiile in care au ca suport acte ce pot contribui la solutionarea cererii,
asa cum prevede art. 4 alin. 4.

O altă condiţie este ca această creanţă să fie constatată printr-un

înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris.
Înscrisul trebuie să fie însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod
admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor
servicii, lucrări sau orice alte prestaţii. Aşadar, înscrisul constatator al creanţei
trebuie neapărat să aibă aplicate semnătura şi ştampila debitorului, adica sa
fie acceptat la plata de catre debitor.

9
 De menţionat este faptul, în cazul în care, în contractul încheiat de
părţi, s-au prevăzut expres şi penalităţi, creditorul are dreptul să le solicite,
sens în care, va ataşa la cererea de chemare în judecată şi un calcul al acestor
penalităţi alineatul 2 al art. 1 din O.G. nr. 5/2001 stipuland: ” suma ce
reprezintă obligaţia prevăzută la alin. (1), precum şi dobânzile, majorările sau
penalităţile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflaţiei
aplicabilă la data plăţii efective.”.

Toate aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ, în caz contrar

cererea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată sau inadmisibilă, aşa cum se
întâmplă deseori în practica instanţelor de judecata.

Capitolul II: Hotarârea pronuntata în procedura somatiei de plata

2.1. Solutiile pe care le poate pronunta instanta

Procedura somaţiei de plată este cea mai simplă şi mai uzuală procedură
care s-a elaborat ca urmare a necesităţii simplificării procedurii de recuperare
a creanţelor de la debitori, legiuitorul dorind să pună la dispoziţia creditorului
o acţiune prin care acesta să-şi poată valorifica dreptul de creanţă într-un timp
scurt şi fără parcurgerea altor etape, care sunt necesare pe calea dreptului
comun.

Potrivit art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001 cererea introductivă trebuie sa
cuprindă numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului;
numele şi domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului
persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, numărul
certificatului de înmatriculare în registrul comerţului sau în registrul
persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar; sumele reprezentând
creanţa creditorului, temeiul de fapt şi de drept al obligaţiilor de plată,
perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata şi orice
element necesar pentru determinarea datoriei.

10
 La cererea de chemare în judecată întocmită în modalitatea mai sus
prezentată, se ataşează documentele pe care se întemeiază cererea, respectiv
contractul sau înscrisul în care este prevăzută creanţa, factura sau
documentul acceptat la plată, şi, nu în ultimul rând, taxa de timbru aferentă
cererii de emitere a somaţiei de plată, în cuantum de 39 lei, precum şi orice
alte înscrisuri doveditoare în susţinerea acţiunii de către creditor.

Inscrisurile doveditoare in sustinerea cererii se depun in copii, in atatea

exemplare cate parti sunt plus unul pentru instanta, judecatorul putand
proceda, fara citarea partilor, la examinarea cererii si a inscrisurilor depuse in
sutinerea acesteia.

Cererea urmează procedura obişnuită, cu menţiunea că judecata se va

desfăşura cu citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de Procedură Civilă
privitoare la pricinile urgente, cu menţiunea că cel mai târziu până în ziua
fixată pentru înfăţişare, debitorul poate să depună întâmpinare, precum şi
actele ce pot contribui la soluţionarea cererii.

Judecătorul poate, cand consideră necesar pentru solutionarea

cererii, potrivit dispozitiilor Codului de Procedură Civilă referitoare la pricinile
urgente, să citeze părtile pentru explicatii si lămuriri, precum si pentru a stărui
in efectuarea plătii sumei datorate de debitor ori pentru intelegerea părtilor
asupra modalitătilor de plată.

Instanta de judecată poate dispune următoarele:

a) in situatia in care creditorul primeste de la debitor suma datorată ori
declară că este multumit cu intelegerea asupra plătii, judecătorul va
lua act despre aceasta si va proceda la inchiderea dosarului,
pronuntand o incheiere irevocabila; incheierea privind intelegerea
partilor asupra platii constituie titlu executoriu.
b) in cazul in care se constata faptul că pretentiile creditorului sunt
justificate, judecatorul emite ordonanta care va contine somatia
de plată precum si termenul de plată, ordonanta fiind inmânată
părtii prezente sau comunicată fiecărei părti, de indată, prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
c) daca nu sunt respectate prevederile art. 1 alin. 1 din O.G. nr.
5/2001 judecatorul va respinge cererea creditorului ca
neîntemeiată sau inadmisibilă, ordonanta prin care judecatorul a
respins cererea creditorului fiind irevocabila, creditorul putand
introduce cerere de chemare in judecata potrivit dreptului comun.

11
 Facem precizarea că judecătorul poate admite si in parte cererea
formulată de către creditor, situatie in care, pentru restul creantei ce nu a fost
admisă de instanta de judecată, creditorul poate introduce cerere de chemare
in judecată potrivit dreptului comun.

2.2.Executarea hotarârilor pronuntate în procedura somatiei de plata

Impotriva ordonantei prin care judecătorul a admis cererea formulată de

către creditor, conform O.G. nr. 5/2001, debitorul poate formula actiune in
anulare, in termen de 10 de zile de la data inmânării sau comunicării
ordonantei.

Actiunea in anulare formulată de catre debitor va fi solutionată de

instanta competentă pentru judecarea fondului cauzei in primă instantă iar in
situatia in care actiunea in anulare va fi admisă, judecatorul va anula
ordonanta prin care a fost admisă cererea creditorului, acesta având
posibilitatea introducerii cererii de chemare in judeactă potrivit dreptului
comun.

In cazul in care actiunea in anulare formulata de catre debitor a fost

respinsa prin hotarare ramasa irevocabila, creditorul va solicita instantei de
judecata investirea ordonatei cu formula executorie, potrivit dispozitiilor
Codului de Procedura Civila.Ordonanta investita cu formula executorie
constituie titlu executoriu, titlu ce se elibereaza creditorului.

Daca debitorul nu achita debitul de bunavoie, in termenul prevazut de

instanta de judecata in ordonanta, creditorul poate, pentru stingerea debitului
sa procedeze la actiuni de executare silita, asa cum prevede si art. 1 alin. 1 din
O.G. 5/2001. In cazul in care prin titlul executoriu sunt prevazute, dupa caz,
dobanzi, penalitati de intarziere, sau alte sume, fara sa fi fost stabilit
cuantumul acestora, ele vor fi calculate de catre organul de executare si
consemnate intr-un proces-verbal care constituie titlu executoriu.

Executarea silita incepe prin comunicarea unei somatii in care i se

notifica debitorului ca are obligatia sa efectueze plata sumelor datorate in
termen de 15 zile sau sa faca dovada stingerii obligatiei, in caz contrar
aplicandu-se modalitatile de executare silita .

12
 Somatia este insotita de o copie certificata de pe titlul executoriu si
cuprinde: organul de executare emitent; datele de identificare ale debitorului;
data emiterii; numarul dosarului de executare; suma pentru care se incepe
executarea silita; termenul in care cel somat urmeaza sa plateasca obligatia
prevazuta in titlul executoriu, precum si indicarea consecintelor nerespectarii
acesteia; semnatura si stampila organului de executare.

Somatia este obligatorie si se comunica debitorului dupa cum

urmeaza : a) prin posta, la domiciliul sau la sediul debitorului, dupa caz, cu
scrisoare recomandata cu confirmare de primire;
b) prin agent procedural, potrivit dispozitiilor Codului de Procedura
Civila privind comunicarea citatiilor si a altor acte de procedura, care se aplica
in mod corespunzator;
c) prin prezentarea celui somat si primirea somatiei de catre acesta
sub semnatura, ca urmare a instiintarii prin alte mijloace, cum sunt, telefon,
e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii
acestuia.

In cazul in care debitorul refuza primirea somatiei sau se constata

lipsa oricarei persoane la domiciliul sau la sediul social declarat al acestuia,
comunicarea somatiei se face prin publicarea unui anunt in cotidiene locale ori
centrale sau in Monitorul Oficial al Romaniei. Partea a IV-a, in care se
mentioneaza ca a fost emisa somatia pe numele debitorului si ca acesta este
invitat sa plateasca in termen de 15 zile suma datorata. Dupa publicarea
anuntului toate actele intocmite in cadrul procedurii de executare silita sunt
opozabile.

Executarea silita se poate intinde asupra tuturor veniturilor si

bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea
acestora se efectueaza numai in masura necesara pentru realizare creantelor
si a cheltuielilor de executare. Executarea silita inceteaza daca:
a) s-au stins integral creantele prevazute in titlul executoriu, inclusiv
dobanzile, penalitatile de orice fel, cheltuielile de executare, precum si alte
sume stabilite in sarcina debitorului, potrivit legii;
b) a fost desfiintat titlul executoriu;
c) in alte cazuri prevazute de lege.

Capitolul III: Caile de atac

13
3.1. Actiunea în anulare - cale de atac împotriva ordonantei care contine somatia
de plata.

Procedura somatiei de plata este o procedura speciala , deci

derogatorie de la dreptul comun, de solutionare a cererilor prin care se solicita
obligarea debitorului la plata unei sume de bani în masura în care sunt
îndeplinite anumite conditii. Întrucât prin intermediul acestei proceduri se
poate ajunge la stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana ,
procedura este contencioasa astfel încât pentru aspectele nereglementate de
ordonanta nr. 5/2001 aprobata cu modificari si completari succesive pâna la
Legea 195/2004 se vor aplica în completare dispozitiile de drept comun din
materia procedurii contencioase.

Una din conditiile de admisibilitate obligatorii în cadrul procedurii

somatiei de plata se refera la faptul ca debitul, creanta sa fie certa, lichida si
exigibila. Creanta este certa, atunci când existenta ei rezulta din chiar înscrisul
constatator al creantei ( art. 379 alin 3 Codul de Procedura Civila ) deci când
existenta creantei este neîndoielnica . Creanta este lichida atunci când
cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul ce o constata sau cel putin,
este determinabil prin înscrisul respectiv, ori prin alte înscrisuri ce emana,
sunt recunoscute sau, dupa caz , sunt opozabile debitorului ( art. 379 alin 4
Codul de Procedura Civila ). Creanta este exigibila ( scadenta ) daca termenul
prevazut în favoarea ori si în favoarea debitorului s-a împlinit ori, în conditiile
legii ( art. 263 si art. 382 Codul de Procedura Civila ) debitorul este decazut din
beneficiul termenului.

Împotriva ordonantei care contine somatia de plata debitorul poate

formula actiune în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânarii sau
comunicarii acesteia, cererea urmând sa fie solutionata de catre instanta
competenta pentru judecarea fondului cauzei în prima instanta. Actiunea
initiala prin care creditorul a solicitat emiterea unei ordonante care sa contina
somatia debitorului pentru plata sumei pretinse fiind admisa de catre
judecatorie, este evident ca si cererea în anularea acestei hotarâri judecatoresti
este de competenta de solutionare a aceleiasi instante.

In cele ce urmeaza va prezentam Decizia civila a Curtii de Apel

Timisoara cu privire la instanta competenta a solutiona actiunea in anulare
formulata de debitor.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 33 din 12 august 2009
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata la Judecatoria Lugoj sub

14
dosar nr. 3103/252/2008 creditoarea S.C. X S.R.L. Lugoj a solicitat emiterea
unei ordonante care sa contina somatia debitoarei S.C. Y S.A. Timisoara
pentru plata, în maximum 30 de zile, a sumei de 142.629,47 lei reprezentând
contravaloare marfa, precum si 6.607,57 lei majorari de întârziere, cu cheltuieli
de judecata. Prin ordonanta nr. 19 din 7 ianuarie 2009 instanta a admis în
parte cererea societatii creditoare somând debitoarea ca, în termen de 10 zile
de la data ramânerii irevocabile a hotarârii, sa plateasca reclamantei suma de
142.629,47 lei, respingând restul pretentiilor ca fiind neîntemeiate, obligând
pârâta si la plata a 39,3 lei cheltuieli de judecata. Ulterior, prin cererea
înregistrata pe rolul aceleiasi judecatorii sub dosar nr. 3103.1/252/2008,
debitoarea S.C. Y S.A. Timisoara a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea
S.C. X S.R.L. Lugoj, anularea ordonantei nr. 19 din 7 ianuarie 2009 cu
motivarea ca hotarârea a fost pronuntata cu încalcarea competentei materiale,
valoarea obiectului cererii creditoarei fiind mai mare de 100.000 lei, ceea ce
atragea competenta tribunalului.
Prin sentinta civila nr. 593 din 6 aprilie 2009 Judecatoria Lugoj a declinat
competenta solutionarii cererii în anulare în favoarea Tribunalului Timis,
raportat la dispozitiile art. 8 din O.G. nr. 5/2001, coroborat cu cele ale art. 2
alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de Procedura Civila.
Prin sentinta civila nr. 541/P.I. din 2 iunie 2009 pronuntata în dosarul nr.
3103.1/252/2009 Tribunalul Timis a retinut, la rândul sau, ca este
necompetent sa solutioneze prezenta pricina întrucât art. 8 alin. (2) din O.G.
nr. 5/2001 statueaza ca cererea în anulare se solutioneaza de catre instanta
competenta pentru judecarea fondului cauzei în prima instanta. Potrivit art. 2
din acelasi act normativ, cererile privind somatia de plata se depun la instanta
competenta pentru judecarea fondului cauzei în prima instanta, judecatorul
verificând din oficiu competenta instantei învestite. Împrejurarea ca, în cauza,
debitoarea a sustinut încalcarea normelor de competenta materiala în
judecarea cererii de emitere a ordonantei cuprinzând somatia de plata nu
modifica competenta în solutionarea cererii în anulare. Orice critica vizând
ordonanta atacata, inclusiv aceea ca prima instanta a omis a-si verifica
competenta, este supusa cenzurii aceleiasi instante ce a pronuntat ordonanta
atacata, nicidecum instantei care, în opinia reclamantei debitoare, ar fi fost
competenta în solutionarea în prima instanta a cererii de chemare în judecata.
Nimic nu împiedica instanta învestita cu cererea în anulare sa constate ca
prima instanta a încalcat normele imperative de competenta si, pe cale de
consecinta, sa anuleze ordonanta atacata si sa decline competenta solutionarii
cererii.

O alta interpretare a dispozitiilor art. 8 din O.G. nr. 5/2001, precum cea
adoptata de judecatorie, are drept consecinta privarea partii de un grad de
jurisdictie, sesizarea instantei competente în baza art. 2 din ordonanta, prin
declinarea competentei de solutionare a caii de atac, fiind inadmisibila în

15
raport de principiul legalitatii consacrat de prevederile art. 129 din Constitutia
României.
Ca atare, constatând ivit conflictul negativ de competenta, tribunalul a trimis
dosarul spre solutionare la Curtea de Apel Timisoara în vederea pronuntarii
unui regulator de competenta.
Prin sentinta civila nr. 33 din 12 august 2009 pronuntata în dosarul nr.
3103.1/252/2008 Curtea de Apel Timisoara a stabilit competenta de
solutionare a cererii formulate de reclamanta S.C. Y S.A. Timisoara, în
contradictoriu cu pârâta S.C. X S.R.L. Lugoj, în favoarea Judecatoriei Lugoj,
careia i-a trimis dosarul spre solutionare, având în vedere urmatoarele
considerente:
În mod corect tribunalul a apreciat ca litigiul de fata având ca obiect cerere în
anularea ordonantei care contine somatia debitoarei S.C. Y S.A. Timisoara
pentru plata catre creditoarea S.C. X S.R.L. Lugoj, în termen de 10 de zile de la
data ramânerii irevocabile a hotarârii, a sumei de 142.629,47 lei, la care se
adauga cheltuielile de judecata, este de competenta Judecatoriei Lugoj motivat
de împrejurarea ca, potrivit art. 8 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura
somatiei de plata, cu modificarile ulterioare, împotriva ordonantei prevazute la
art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile
de la data înmânarii sau comunicarii acesteia, cererea urmând sa fie
solutionata de catre instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei în
prima instanta.
Actiunea initiala prin care societatea creditoare a solicitat emiterea unei
ordonante care sa contina somatia debitoarei S.C. Y S.A. Timisoara pentru
plata, în maximum 30 de zile, a sumei de 142.629,47 lei reprezentând
contravaloare marfa, precum si 6.607,57 lei majorari de întârziere a fost
admisa în parte de catre Judecatoria Lugoj prin ordonanta nr. 19 din 7
ianuarie 2009. Ca atare, este evident ca si cererea în anularea acestei hotarâri
judecatoresti este de competenta de solutionare a aceleiasi instante, orice alta
interpretare a textului alin. (2) al art. 8 din legea-cadru având drept consecinta
privarea partilor de un grad de jurisdictie, lucru care nu poate fi acceptat.
Împrejurarea, reala de altfel, ca în cauza debitoarea invoca ca motiv de anulare
a hotarârii pronuntate de judecatorie încalcarea normelor de competenta
materiala în solutionarea cererii de emitere a ordonantei cuprinzând somatia
de plata nu modifica competenta de judecare a cererii în anulare pentru
simplul motiv ca atâta vreme cât în procesul de emitere a somatiei de plata nu
s-a invocat nici de catre debitor, si nici de instanta, din oficiu, în temeiul alin.
(3) al art. 2 din O.G. nr. 5/2001, modificata, exceptia de necompetenta
materiala, se prezuma ca pricina era de competenta judecatoriei si nu a
tribunalului.

Abia cu ocazia solutionarii cererii în anulare, judecatorul învestit va

putea sa analizeze criticile invocate de catre debitor si, daca le va gasi

16
întemeiate, va putea sa anuleze ordonanta atacata, urmând ca ulterior sa
sesizeze tribunalul ca instanta competenta material sa judece actiunea initiala,
sesizarea instantei pretins competente în baza art. 2 din ordonanta, prin
declinarea competentei de solutionare a caii de atac, fiind inadmisibila în
raport de principiul legalitatii consacrat de art. 129 din Constitutia României,
cum în mod corect a retinut si tribunalul.

Legea nu stabileste si motivele pentru care ar putea fi exercitata

cererea în anulare ceea ce înseamna ca prin intermediul acestei cai de atac
specifice debitorul este îndreptatit sa invoce orice motiv de nelegalitate sau
netemeinicie deci orice motiv de nemultumire referitor la ordonanta continând
somatia de plata. Cererea în anulare ramâne o cale de atac de reformare fara a
deveni o cale de atac de retractare, deoarece prin intermediul ei se realizeaza
un control judiciar cel putin sub aspectul admisibilitatii cererii creditorului de
emitere a somatiei de plata al ordonantei atacate .

Daca instanta admite cererea în anulare atunci va anula si

ordonanta atacata prin hotarâre irevocabila conform art. 8 alin 4 din OG
5/2001 aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 295/2002 , iar
ulterior modificata prin O.UG. nr. 142/2002, OU.G. nr. 58/2003 si Legea nr.
195/2004, iar creditorul este îndreptatit sa introduca o cerere de chemare în
judecata potrivit dreptului comun ( art. 8 alin 4 si art. 7 din O.G. 5/2001 ) însa
nu poate sa exercite vreo cale de atac împotriva hotarârii prin care s-a admis
cererea în anulare .

3.2. Contestatia la executare.

17
 In cazul in care ordonanta admisa de instanta de judecata a ramas
irevocabila, creditorul va solicita instantei de judecata investirea ordonatei cu
formula executorie, potrivit dispozitiilor Codului de Procedura Civila, creditorul
avand posibilitatea, pentru stingerea debitului sa procedeze la actiuni de
executare silita, asa cum prevede si art. 1 alin. 1 din O.G. 5/2001. Ordonanta
investita cu formula executorie constituie titlu executoriu, titlu ce se elibereaza
creditorului.

Cel interesat poate face contestatie la executare, potrivit dispozitiilor

Codului de Procedura Civila ( art. 10 alin. 1 din O.G. nr. 5/2009). Prin
contestatia la executare debitorul poate invoca aparari de fond impotriva
titlului executoriu, dar numai in cazul in care nu a formulat cerere in anulare
impotriva ordonantei de admitere a cererii creditorului.

Contestatia la executare reprezinta acea procedura juridica prin care

cei interesati sau vatamati prin executare silita ataca unul sau mai multe acte
ale procedurii de executare silita.

Contestatia la executare, astfel cum este ea definita in art. 399 din

Codul de Procedura Civila, pe langa posiblitatea de a se indrepta impotriva
oricarui act ce tine de executarea silita in sine, se poate indrepta chiar si in
situatia in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau
aplicarea titlului executoriu. Totusi, aceasta posibilitate de atac se poate
intreprinde in momentul in care nu s-a utilizat procedura prevazuta de art.
281 ind. 1 Cod de Procedura Civila, respectiv “In cazul in care sunt necesare
lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului hotararii
ori acesta cuprinde dispozitii potrivnice, partile pot cere instantei care a
pronuntat hotararea sa lamureasca dispozitivul sau sa inlature dispozitiile
potrivnice. Instanta va rezolva cererea de urgenta, prin incheiere data in
camera de consiliu, cu citarea partilor. Incheierea se va atasa la hotarare atat
in dosarul cauzei, cat si in dosarul de hotarari al instantei”. Contestatia mai
poate fi formulata si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa
executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile
prevazute de lege.

Conform art. 400 din Codul de Procedura Civila, contestatia la

executare se introduce la instanta de executare, iar in situatia in care
contestatia are ca obiect lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului

18
executoriu, atunci aceasta se introduce la instanta care a pronuntat hotararea
ce se executa. Instanta de executare este chiar instanta in circumscriptia
careia se va face executarea.

Termenul in care trebuie introdusa contestatia este de 15 zile de la

data la care: a) contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l
contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare;
b) cel interesat a primit, dupa caz, comunicarea ori instiintarea
privind infiintarea popririi. Daca poprirea este infiintata asupra unor venituri
periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe cel mai tarziu la data
efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit;
c) debitorul care contesta executarea insasi a primit somatia ori de
la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care
nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie.

In ce priveste contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau

aplicarii titlului executoriu, aceasta se poate face oricand inauntrul termenului
de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita (termen care este in
principiu de 3 ani), iar contestatia prin care o terta persoana pretinde ca are
un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit, poate fi
introdusa in termen de 15 zile de la efectuarea vanzarii ori de la data predarii
silite a bunului. Totusi, trebuie avut in vedere faptul ca in conformitate cu
reglementarile in vigoare, neintroducerea contestatiei in termenul de 15 zile
mentionat pentru terti nu-l impiedica pe tert sa-si realizeze dreptul pe calea
unei cereri separate, in conditiile legii (adica printr-o alta cerere de chemare in
judecata).

Contestatia la executare se judeca, in principiu, ca orice judecata in

prima instanta diferenta facandu-se ca aceasta contestatie se judeca de
urgenta si cu precadere. Hotararea pronuntata cu privire la contestatie se da
fara drept de apel, cu exceptia hotararii pronuntate in legatura cu impartirea
bunurilor proprietate comuna si contestatia privind lamurirea intelesului,

19
intinderii sau aplicarii titlului executoriu. In ceea ce priveste hotararea prin
care s-a solutionat contestatia privind intelesul, intinderea sau aplicarea
titlului executoriu, aceasta este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea ce
se executa.

Conform art. 403 Cod de Procedura Civila, pana la solutionarea

contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, instanta
competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune in
cuantumul fixat de instanta (daca legea nu dispune altfel). In cazuri urgente,
daca s-a platit cautiunea, presedintele instantei poate dispune, prin incheiere
si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a executarii pana la solutionarea
cererii de suspendare de catre instanta. In situatia in care bunurile urmarite
sunt supuse “stricaciunii, pieirii sau deprecierii”, instanta va putea sa
suspende numai distribuirea pretului.

Daca instanta admite contestatia la executare, aceasta poate sa

anuleze actul de executare contestat sau poate dispune indreptarea
acestuia, anularea ori incetarea executarii insasi, anularea ori lamurirea
titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a carui indeplinire a fost
refuzata. In cazul in care constata nejustificat refuzul executorului de a incepe
executarea silita sau de a indeplini un act de executare silita, daca fapta nu
constituie infractiune potrivit legii penale, instanta de executare va putea
obliga executorul la plata unei amenzi precum si, la cererea partii interesate, la
plata de despagubiri pentru paguba astfel cauzata. In cazul respingerii
contestatiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despagubiri
pentru pagubele cauzate prin intarzierea executarii, iar cand contestatia a
fost exercitata cu rea-credinta, el poate fi obligat si la plata unei amenzi

20