Universitatea Alexandru Ioan Cuza ,Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Specializarea Asistență Socială

Anul III

Grupa I

Devianța ,delicvența și infracționalitatea

-definire și analiza conceptuală-

Profesor coordonator:

Student:
Devianța socială, repere teoretice și concepte
Definiții:

’’Devianța poate fi definită ca o transgresiune,social percepută,a regulilor si a normelor aflate în

vigoare într-un sistem social dat’’.Este un comportament care repune în cauzî atât normele
sociale ,cât și unitatea sau coeziunea sistemului.Normele sistemului social suntsupuse schimbării
în funcție de schimbîrile istorice și valorizate diferit de subgrupurile care se includ în sistem.

Pentru că termenul de devianță are o complexitate si o diversitate,se pot prezenta mai multe
definiții date de-a lungul timpului:

 T.Sellin a definit devianța ca fiind ansamblul comportamentelor îndreptate împotriva

normelor de conduită sau a ordinii instituționale.
 R.K.Merton a desemnat prin comportament deviant o reactie normală a oamenilor
normali,plasați în condiții normale (Merton,1965)
 M.Cusson definește devianța ca ansamblul conduitelor și stărilor pe care membrii unui
grup le judecă drept neconforme cu așteptările lor și care în consecință riscă să trezească
sancțiuni (Cusson,1974)
 E.Durkheim definește divianța ca fiind acel comportament care depășește limitele
instuționale și sociale acceptate de societate ca fiind un mediu moral.

Devianţa este o noţiune larg utilizată în psihologia socială, în sociologie şi criminologie, această
noţiune desemnând în sensul său cel mai general îndepartarea sau abaterea indivizilor faţă de
normele şi valorile sociale. În orice societate, comportamentul deviant acoperă o mare varietate
de tipuri mergând de la comportamentul excentric, definit prin gesturi insolite, dezordine
comportamentală, până la comportamente disfuncţionale, aberante şi delicvente, înscrise în aria
patologică a tulburărilor psihice. . În funcţie de această varietate a comportamentelor se poate
face o distincţie între devianţa pozitivă, prin care individul se abate de la stereotipurile
conformităţii şi adoptă creativ norme şi valori superioare şi devianţa negativă, care se
caracterizează prin încălcarea şi refuzarea indicaţiilor normelor.

O alta distincţie în cadrul delicvenţei este acea devianţa primară în care autorul porneşte
de la faptul că aproape orice persoană încalcă din când în când regulile, dar aceasta are un
caracter temporar, astfel persoana rămânând una acceptată din punct de vedere social şi există
devianţa secundară care apare la persoanele ce acceptă devianţa ca rol, fapt ce comportă
consecinţe asupra identităţii sale sociale şi asupra conceptului de sine.

Relativitatea normelor, antrenează prin relativitatea criteriilor, distincţia dintre drept şi

nedrept; deci o relativitate a devianţelor în acest sens, pentru a nu crea confuzie, trebuie facute
unele distincţii:

 un act va fi condamnat dacă are loc într-o anumită situaţie şi nu va fi condamnat în alte
imprejurări;
 un act va fi sau nu deviant în funcţie de statutul sau rolul social al autorului;

 devianţa va depinde de contexul normativ în care apare.

Relativismul normelor şi valorilor depinde de fiecare societate, exista o listă o lista aproximativă
împărțită în opt categorii care arată tipurile de devianță:

1. omorurile, furtul, violul, delicvenţa juvenilă;

2. sinuciderea;
3. consumul de droguri cu implicaţiile dezorganizate de factură psiho-socială
4. conduitele sexuale deviante includ: prostituţia, homosexualitatea, lesbianismul,
pornografia;
5. devianţele religioase care prin atitudini fanatice antrenează unele secte religioase,
erezii, vrăjitorii;
6. bolile mentale au fost şi ele analizate din punctul de vedere al abaterii de la normele
sociale;
7. extremismul politic;
8. handicapurile fizice

Deoarece în literatura de specialitate existǎ o multitudine de noţiuni fundamentale care se

întrepǎtrund şi care din pricina traducerilor din alte limbi, în special engleza, au sensuri
apropiate,ba chiar se suprapun este necesarǎ, iniţial, definirea acestora. Mai departe propun
delimitarea şi clarificarea înţelesurilor urmǎtorilor termeni: devianţă, problemă socială,
delincvenţă, criminalitate (Rădulescu, 1999). Toate aceste concepte sunt corelate şi coordonate
de caracterul comportamentului uman, de forma pe care o preia acţiunea indivizilor în societate
şi de raportul acestora faţǎ de sistemul de valori.

Pornind de la afirmaţia că devianţa are o arie mult mai largă decât delincvenţa, criminalitatea sau
infracţionalitatea deoarece, pe lângă încălcările legii penale, ea include şi toate deviaţiile de la
comportamentul acceptat şi dezirabil. Instabilitatea puternică a ariei normativităţii, caracteristică
perioadelor marilor tulburări şi frământări sociale (specifice şi etapei la care se află societatea
noastră) , şi urmată de sporadicitatea orientărilor valorice are drept consecinţă manifestări ample
deviantem (Rădulescu şi Banciu Dan, 1996,p. 56 ).

Deseori, atunci când un individ violează norma ce defineşte o situaţie dezirabilă, el este perceput
ca un “străin”, ca un individ periculos, numit, în general, deviant, iar dacă norma are şi o
conotaţie juridico-penală, acesta este numit, print-un concept mai concret – delincvent.

De nenumărate ori în explicarea raportului dintre normal şi deviant (anormal sau patologic), în
literatura de specialitate, se face analogie cu starea de sănătate şi de boală a organismului uman.

Devianţa este definită ca un tip de comportament ce se opune celui convenţional sau

conformist şi constă într-un conflict normativ cu standardele societăţii. Ea semnifică o conduită
reactivă, o formă de reacţie faţă de schimbările sociale. Este ştiut că orice societate s-a confruntat
în cursul timpului şi se confruntă, în continuare, cu multiple probleme sociale, definite astfel în
funcţie de normele, valorile şi interesele diferitelor grupuri sociale. Raportându-ne la tematica
abordată în lucrare, putem face următoarele afirmaţii:

1. prin esenţa sa devianţa este o problemă socială, care afectează ordinea şi exigenţele
conformismului social, punând în pericol valorile ocrotite de lege prin manifestarea
formelor sale: violenţă, delincvenţă, criminalitate, delincvenţă juvenilă etc.;
2. totodată, la răspândirea acestor fenomene contribuie şi multiple probleme sociale, care
perturbă puternic echilibrul social:
 probleme care ameninţă bunăstarea economică a membrilor societăţii (sărăcia,
şomajul, inegalitatea socială),
 probleme care ameninţă bunăstarea fizică, psihică şi socială a colectivităţii umane
(alcoolismul, narcomania, boli psihice etc.) ;
  probleme care au ca efect discriminarea indivizilor (inegalitatea în funcţie de sex,
vârstă etc.) .

Concluzii:

Problematica devianței sociale a început să fie abordată sistematic,existând preocupări pentru

elaborarea și fundamentarea unui cadru teoretic și metodologic .

Orice societate are o seroe de norme scrise sau nescrise prin intermediul cărora poate aprecia
dacă o anumită conduită sau un anumit act .este adecvat sau nu,se înscrie sau nu în modelul
cultural prescris pentru toti membrii ei .Aceste norme stabilesc modalitățile de sancțiune pentru
toate conduitele sau actele care nu corespund așteptărilor societății,unele sancțiuni se aplică în
mod instuționalizat,altele se aplică prin mecanisme neoficiale și informale.

Dacă am defini toate aceste conduite ori acte ca abateri de la normele de orice fel ,am putea
afirma că orice societate se confruntă,în cursul dezvoltării ei,cu manifestări de devianță.

Comportamentul deviant poate fi înțeles în doua moduri:fie ca produs al incapacității funcționale

a individului ,datorită unor deviații fiziologice sau anormalității psihice fie ca rezultat al unui
comportament perfect normal,dar incompatibil cu standardele de normalitate ale
grupului.Sancționarea sau acceptarea acestor comportamente ține de criteriile utilizate de diferite
societăți în definirea devianței.

Devianța nu poate fi înțeleasă ca fenomen sau ca un comportament detașat de contextul social

.Fiind intim legată de condițiile fundamentale ale oricărei vieți sociale,devianța reprezintă un
fenomen normal în cadrul evoluției societății ,a moralei și a dreptului ,iar individul deviant nu
trebuie considerat neapărat ca o ființă nesocializată,ca un element parazitar,neasimilabil,introdus
în corpul societății,el având mereu rolul unui agent reglator al vieții sociale .În unele situații
devianța facilitează funcționarea societății.Cei din afara rândurilor îi determină pe cei din
coloană să fie mai uniți.Astfel spus ,devianța consolidează conformarea ,sancționează si certifică
normalitatea.

Extensia ,intensitatea și gravitatea devianței sociale deins,în mare măsură de valorile și normele
care sunt încălcate ,precum și de reacția publică față de aceste abateri și încălcări .De aceea
,evaluarea devianței se face pornind de la procesul de elaborare a normelor și regulilor de
conduită și terminând cu intensitatea reacției sociale față de încălcarea acestora.

Bibliografie:

1. Rădulescu, Sorin - Devianţă, criminalitate şi patologie socială. Bucureşti : Lumina Lex;

1999
2. Rădulescu, Sorin - Sociologia devianţei : teorii, paradigme, arii de cercetare. Bucureşti :
Editura Victor, 1998.
3. Dan P.Banciu-Introducere în sociologia devianței, Bucuresti ,Editura Științifică și
Enciclopedică 1985
4. Tiberiu Furdui- Comportamentul deviant Bucuresti, Ediura Ministerului de interne ,2001
5. www.dexonline.ro
6. www.wikipedia.ro