AC A D E M I A RO M Â N Ă

INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE ŞI ISTORIA ARTEI CLUJ‑NAPOCA

ARS
TRANSSILVANIAE
XXIII
2013

Volum dedicat aniversării

Academicianului Marius Porumb
la 70 de ani

EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE

 ARS TRANSSILVANIAE
XXIII 2013

SUMAR – SOMMAIRE – CONTENTS – INHALT

ANIVERSARE
Grigore Arbore
Universul cărturarului. Academicianul Marius Porumb la 70 de ani 5

Acad. Prof. Marius Porumb

Bibliograie 9

PATRIMONIU
Christoph Machat
Die Dokumentation des siebenbürgisch‑sächsischen Kulturgutes (1991–1998) und ihre
Ergebnisse: Weltkulturdenkmäler und Denkmaltopographie 17
[Proiectul de documentare a patrimoniului cultural săsesc şi rezultatele sale: monumente pe Lista
Patrimoniului Mondial şi topograia monumentelor]

STUDII DE ISTORIA ARTEI

Zsombor Jékely
Les ateliers de peinture murale en Transylvanie autour de 1400 31
[Atelierele de pictură murală din Transilvania în jurul anului 1400]

Mihaela Sanda Salontai

Tipologii şi inluenţe central europene în arhitectura bisericilor hale gotice din Transilvania 55
[Typologien und Beziehungen der Siebenbürgischen Gotischen Hallenkirchen zur
Mitteleuropäischen Kirchenbaukunst]

Constantin I. Ciobanu
Cinci exemple de inscripţii speculare chirilice din pictura medievală românească 71
[Cinq exemples d’inscriptions spéculaires cyrilliques dans la peinture médiévale roumaine]

Constanța Costea
Fiul risipitor în pictura din Moldova secolului al XVI‑lea 81
[he Prodigal Son Illustrated in 16th Century Moldavian Painting]
Ciprian Firea
„Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice și artă în
Renașterea timpurie din Transilvania 99
[„Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Archpriests, coats of arms, and art in the
Early Transylvanian Renaissance]

Grigore Arbore
Competiția artistică dintre Johann Bernhard Fischer von Erlach și Johann Lucas von Hildebrandt
în contextul culturii arhitectonice a Barocului târziu din Europa Centrală 123
[La competizione artistica tra Johann Bernhard Fischer von Erlach e Johann Lucas von
Hildebrandt nel contesto della cultura architettonica del tardo barocco nell’Europa Centrale]

Claudia M. Bonţa
Reprezentări mitologice în Medalistica Barocă 175
[Mythological themes in Baroque Medal Study]

ARCHAEOLOGICA
Daniela Marcu Istrate
Contribuţii arheologice la istoria românilor din Transilvania: biserica Sfânta Paraschiva din Feleac 191
[Archaeological contributions to the history of Romanians in Transylvania: the Saint Paraschiva
church in Feleac]

STUDIU COMPLEX
Weisz Attila
Biserica reformată din Turda Nouă 211

Tóth Boglárka, Botár István

O cercetare dendrocronologică la biserica reformată din Turda Nouă 243

RESTAURARE
heo Mureșan
Restauratorul în căutarea tehnicii și materialelor picturilor murale din nordul Moldovei 251

RECENZII

Claudia M. Bonţa, Baroque Inluence in Central-European Medal Work. he Seventeenth-Eighteenth

Centuries. Bibliotheca Musei Napocensis XXXVI, Editura Argonaut&Mega Publishing House,
Cluj‑Napoca (2013), 215 p. + 349 (Nicolae Sabău) 295

Emese Sarkadi Nagy, Local Workshops – Foreign Connections. Late Medieval Altarpieces from Transylvania
(Studia Jagellonica Lipsiensia 9), Jan horbecke Verlag, Ostildern, 2012. (Ciprian Firea) 299

ABREVIERI 305
 „PER BIRETI NOSTRI CAPITI IMPOSITIONEM INVESTIMUS…”.
ARHIPRESBITERI, ÎNSEMNE HERALDICE ŞI ARTĂ ÎN RENAŞTEREA
TIMPURIE DIN TRANSILVANIA

Ciprian Firea

Cuvinte cheie: patronaj, retablu, arhitectură, sculptură, protonotarius apostolicus, blazon, comanditar
Keywords: patronage, altarpiece, architecture, sculpture, apostolic protonotary, coat of arms, commissioner

„PER BIRETI NOSTRI CAPITI IMPOSITIONEM INVESTIMUS…”. ARCHPRIESTS,

COATS OF ARMS, AND ART IN THE EARLY TRANSYLVANIAN RENAISSANCE
Abstract
his study attempts to identify the commissioner of a fragmentary altarpiece dating from ca.
1530 and preserved today in the Evangelical parish church at Mediaș. he predella is the surviving
part of this altarpiece and it depicts the Last Supper with a donor attending the sacred event. he
donor in priestly cloths is represented kneeling in a pew and holding an open book, in a manner
which is reminiscent of late medieval sacred visions. On the pew’s canopy there is a coat of arms
hinting at the identity of the commissioner. he arms (sable shield, bend argent inscribed with
three initials, a displayed dove on the chief, and three plates on the base) are associated with a
symbol of the ecclesiastical hierarchy: a black hat with three tassels on each side. In the quest for
the patron, this study surveys similar heraldic symbols preserved in Transylvania and also considers
a series of individuals belonging to the higher ranks of the local ecclesiastical hierarchy (but below
episcopal status): Adrianus Wolphardus, Johannes Clyn/Klein, Franciscus de Meggyes etc. hey are
investigated both from the point of view of their institutional careers and their artistic or patronal
enterprises. he closest analogy for the symbol in Mediaș is to be found on a stone door frame in
the house built by Adrianus Wolphardus in Cluj. A key question is: which of the diferent functions
and oices held by Adrianus over time (cathedral canon, archdeacon, vicar, protonotarius apostolicus
etc) is signiied by this speciic heraldic device? he present research leads to the conclusion that it
concerned his position as apostolic protonotary. Johannes Frederici, parish priest of Mediaș, held a
similar honorary function at the time the altarpiece was created. he capital initials on the argent
bend of the heraldic shield, previously red as IFD (in idem dei) are in fact IFP and they indicate
Ioannes Frederici Plebanus.

În scrinul predelei polipticului gotic‑târziu de pe altarul principal al bisericii evanghelice din

Mediaș, ale cărui statui au fost înlăturate probabil în împrejurările adoptării Reformei, este amplasată
azi o altă predelă mai mică. Acest fragment de retablu, provenind dintr‑un ansamblu de factură renas‑
centistă, conține o reprezentare pictată mai specială a Cinei de taină, cu un donator cleric igurat ca

ARS TRANSSILVANIAE, XXIII, 2013, p. 99–122

100 Ciprian Firea

martor la evenimentul sacru. Deși menționată în câteva rânduri în istoriograie1, totuși lucrarea a
rămas în multe aspecte misterioasă. Proveniența, atribuirea, patronajul, datarea nu au fost încă satisfă‑
cător rezolvate.
Articolul de față2 își propune să elucideze unul dintre „misterele” operei, și anume să‑i identiice
comanditarul. În demonstrația care urmează, se va face apel la o serie de cazuri și analogii, care într‑o
anumită măsură vor contura caracteristici ale patronajului artistic transilvănean din prima parte a
secolului al XVI‑lea. În centrul atenției vor sta inițiative patronale ale unor clerici cu un statut ierarhic
mai înalt, însă nu neapărat din primul rang al ierahiei ecleziastice. Termenul de „arhipresbiteri”3 se
referă aici la preoți care au avut anumite demnități, funcții sau prerogative în cadrul bisericii de rit
latin (decani, prepoziți, vicari sau sufragani de diferite ranguri, legați pentru anumite probleme, parohi
ai unor biserici mai importante etc.) unele reale, altele mai degrabă onoriice, și care se situau ierarhic
sub demnitatea episcopală. O întrebare care rămâne în fundalul cercetării este: dacă și în ce fel erau
relectate vizual aceste demnități sau prerogative? Desigur că, în epocă, statutul și ierarhia, pentru a i
funcționale, erau caracterizate prin anumite coduri și simboluri (vestimentare, de culoare, de suită, de
atribute etc.), marcant vizuale și erau întărite prin acte scrise, care atestau rangul și misiunea purtăto‑
rului lor. Totuși, din acest univers de semne, în Transilvania abia dacă ne‑au rămas câteva vestigii (de
la obiecte reale până la relectarea lor în pictură sau sculptură), pe care le cunoaștem destul de aproxi‑
mativ4. Din acest motiv, studiul lor, coroborat cu izvoarele scrise, poate aduce precizări importante
privitoare atât la identitatea purtătorilor, cât și la poziționarea lor în structura unei societăți speciice.
Cercetarea heraldicii sau a portretelor de donatori joacă aici un rol semniicativ.
Pentru început, să analizăm opera care stă la baza prezentei anchete. Predela5 este unica mărturie
a unui fost retablu. Supraviețuirea sa, în condițiile în care la Mediaș avem atestate manifestări de
iconoclasm6, se datorează probabil iconograiei, dată iind adecvarea acesteia la noul cult instituit de
Reformă. Totuși, trebuie remarcat că nici chiar această imagine nu a fost ocolită de Bildersturm: deși
restaurată7, se pot observa cu ușurință urmele zgârieturilor intenționate afectând chipurile și ochii

1
Victor Roth, Siebenbürgische Altäre, Strassburg, 1916, p. 40–42; Balogh Jolán, Az erdély Renaissance, I, 1460–
1541, Kolozsvár, 1943, p. 307; Radocsay Dénes, A középkori Magyarország táblaképei, Akadémiai Kiadó, Budapest, 1955,
p. 391; Vătășianu, Virgil, Istoria artei feudale în ările romîne, Editura Academiei, București, 1959, p. 798; Andrei Kertesz,
cap. Altarele și sculptura, în vol. 800 de ani Biserică a germanilor din Transilvania, haur bei Innsbruck, 1991, p. 76; G.
Richter, O. Richter, Siebenbürgische Flügelaltäre, Wort und Welt Verlag, haur bei Innsbruck, 1992, p. 104; Andrei Kertesz,
Pictura germanilor din sudul Transilvaniei până la 1800, Teză de doctorat (mss.), Universitatea Babeș‑Bolyai, Cluj‑Napoca,
1998, p. 96–97; Ciprian Firea, Arta polipticelor medievale din Transilvania (1450–1550), Teză de doctorat (mss.), Univ.
Babeș‑Bolyai, Cluj‑Napoca, 2010, vol. II, p. p. 234–239; Sarkadi Nagy Emese, Local Worksops – Foreign Connections. Late
Medieval Altarpieces from Transylvania, Studia Jagellonica Lipsiensia, Band 9, Jan horbecke Verlag, Ostildern, 2012,
p. 178–179.
2
his work was supported by a grant of the Romanian National Authority for Scientiic Research, CNCS –
UEFISCDI, project number PN‑II‑RU‑TE–2011–3‑0250. Mulțumesc, de asemenea, domnului prof. David Smith și
domnului dr. Adinel Dincă pentru ajutor și valoroase sugestii în scrierea acestui articol.
3
În biserica transilvană din epoca modernă echivalent cu „protopop”.
4
Prin ce se diferenția (vestimentar, sau prin însemne) un decan de restul confraților din capitlurile săsești?; care
erau veșmântul și insignia unui prepozit sau cantor în biserica episcopală a Transilvaniei?, care erau însemnele vicarilor
episcopali? sunt doar câteva din întrebările pe care le‑am putea pune.
5
Dimensiuni: H 110  cm.; L 324  cm (spre corpus) și 212  cm (spre bază) (după Emese Sarkadi Nagy, op. cit.,
p. 178).
6
Iconoclasmul la Mediaș se poate documenta prin eliminarea statuilor din scrinul și predela polipticului mare, prin
înlăturarea părții festive a voleților și prin dispariția tuturor celorlalte retabluri medievale din biserici și capele.
7
Efectuată de Gisela Richter în 1972, cu ocazia restaurării polipticului mare (ibidem).
 „Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice şi artă în Renaşterea timpurie 101

personajelor. Așadar, cu toate că potrivirea dintre iconograia Cinei și cultul Reformei ne‑ar putea
determina să credem că piesa „și‑a intrat în rol” imediat după adoptarea noii confesiuni, totuși o serie
de mărturii contrazic acest lucru. Cel mai probabil, montarea deinitivă și programatică a predelei mici
în scrinul predelei polipticului mare s‑a făcut mai târziu8, poate în epoca barocă, odată cu remodelarea
părții festive a marelui retablu9. Această observație își propune doar să nuanțeze elementele dosarului
destul de nebulos al adaptării imaginii medievale la Reformă în Transilvania.
Este foarte plauzibil ca, inițial, acest retablu să i fost amplasat pe unul dintre altarele secundare ale
bisericii. În afara altarului principal dedicat Sintei Margareta10, dispunem de informații documentare
privitoare doar la două altare secundare: unul purta hramul Sintei Cruci11, iar celălat era dedicat
Fecioarei. Pe acesta din urmă îl cunoaștem datorită detaliului consemnat într‑un registru de socoteli al
orașului, anume că breasla cizmarilor a fost scutită de niște sume de bani deoarece a ctitorit un retablu
pentru altarul Fecioarei, situat în biserica parohială12. Opera a dispărut fără urmă, iindcă datarea
sa în anii 1503–1504 exclude identiicarea cu predela păstrată, databilă cu peste două decenii mai
târziu. Totodată, existența unui altar al Fecioare în biserica parohială ne poate face mai circumspecți
în a considera că acea capelă situată în așa‑numitul „Turn al Mariei” era dedicată tot Fecioarei. Pe
lângă faptul că aceasta avea deja un retablu mural, iconograia sa (o variantă net euharistică a Treimii:
Sf. Treime cu Isus Vir Dolorum susținut de Dumnezeu tatăl13) trimite mai degrabă către o dedicație
Corpus Christi. În ine, despre altarul Sintei Cruci nu avem date că ar i fost împodobit cu retablu.
Nu este exclus ca predela păstrată să i fost destinată acestui altar, însă pierderea iconograiei centrale,
a corpus‑ului, face ca dedicația inițială a retablului să rămână necunoscută. Concluzionând discuția
privitoare la proveniența piesei, să reținem ideea că în biserica parohială au existat mai multe altare
decorate cu poliptice și că, cel mai probabil, predela a aparținut unuia dintre acestea14. Altarele laterale
au fost demontate la Reformă, iar imaginile lor distruse (deodată sau în timp) cu excepția Cinei de
Taină. Chiar dacă și aceasta a fost parțial mutilată, la un moment dat s‑a considerat oportună instalarea
ei în retablul mare. Discuția are partea sa de relevanță în sensul în care donatorul pe care căutăm să‑l
identiicăm trebuie să i avut de a face cu Mediașul.
Din punct de vedere stilistic, piesa prezintă un net aspect renascentist, având la partea superioară
(spre corpus‑ul dispărut) o friză de palmete, iar pe laturile curbate în formă de S un decor de butoni
auriţi cuprinși între vrejuri de acant terminate la partea superioară în volute cu „lori de roză”. Pictura
poartă, de asemenea, o pregnantă marcă a Renașterii. Scena Cinei se petrece într‑un interior delimitat
spre dreapta de o colonadă deschisă spre peisaj, în fundal intercolumniile sunt închise de draperii
bogate, iar spre stânga, în dreptul unei uși, se ală o strană de biserică cu un donator. În jurul unei mese
dreptunghiulare bine garnisite cu o faţă de masă brodată, având pe ea veselă și bucate se ală grupul
Apostolilor, cu Isus la mijloc, ţinând într‑o mână potirul iar cu cealaltă întinzând lui Iuda bucata de
8
Victor Roth a găsit piesa în locul în care se ală și astăzi, fapt consemnat și fotograic în lucrarea sa din 1916 (V.
Roth, op. cit., pl. XV–XVI.)
9
Pentru detalii asupra acestei transformări a polipticului mare din Mediaș, v. E. Sarkadi Nagy, op. cit., p. 177–178.
10
1414: …haec appellatio Medies in choro ecclesiae parochialis sanctae Margarethae Transsiluanae diocesis…
(Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen. (în continuare Ub.) III, doc. 1735)
11
1477: ...plebanus in Meggyes… singulis sextis feriis unam missam de cantando usque post elevationem in ara sanctae
crucis de sancta cruce post maturam missam... perpetuis servare temporibus debeat et teneatur... (Ub. VII, doc. 4206).
12
1503: Item sutoribus relaxatum est ex parte imaginis Virginis gloriose super altare ecclesie parochiali posite f. 4… 1504:
Item sutoribus ex parte imaginis beate virginis tota relax. est (apud, Bedeus v. Scharberg, Mittheilungen über ein Medwischer
Stadtbuch aus dem 16. und 17. Jahrhundert, în AVSL, 3, 1858, p. 33).
13
Trinity of the Broken Body (eng.).
14
Idee susținută și de E. Nagy Sarkadi, op.cit.
102 Ciprian Firea

pâine (Ioan 13: 26). În prim plan se ală o măsuţă mai mică, cu căni de metal cu forme elaborate repre‑
zentate în detaliu și scaunul tip „Savonarola” pe care stă Iuda. Personajele au constituţie masivă, tipică,
perspectivele arhitecturale sunt căutate, iar peisajul alpin poartă inlexiuni „dunărene”.
Lucrarea a fost atribuită de unii autori15 lui Vincentius din Sibiu. Faptul nu este exclus,
anumite caracteristici trimiţând către arta acestuia. Aș aminti aici modalitatea sa de a reprezenta scene
în interioare cu trăsături renascentiste (panoul central de la Moșna, predela de la Cisnădie), a repro‑
ducerii relexelor luminii pe vasele de metal precum și un anumit fel de a construi personaje robuste.
Totuși, alte caracteristici nu concordă cu stilul său și, deși nu resping întru totul atribuirea semnalată,
înclin să observ numeroase similitudini cu grupul de piese atribuit atelierului (prezumptiv identiicat
ca iind condus de) Johannes Stoss din Sighișoara16. Mă refer aici atât la varietatea izionomică și de
posturi ce se regăsește în lucrările sale, cu personaje având conformații izice greoaie și contorsionate,
adeseori neproporționate, cât și la modul de tratare a arhitecturilor într‑un fel de „grisaille”. Astfel,
fețele modelate cu decoruri simili‑grotești ale pilaștrilor din pictura în discuție se regăsesc și la Beia
de pildă, în scenele din Viața Sf. Ursula. De asemenea, anumite speciicități ale reprezentării detaliilor
corpului uman (de ex. evidențierea degetului mare de la picior) apar la Mediaș și în „grupul Stoss”, dar
nu sunt prezente în egală măsură în operele atelierului Vincentius. Problema atribuirii nu este centrală
în contextul studiului de față, dar poate ajuta la clariicarea datării, în condițiile în care lucrarea nu
prezintă inscripții lămuritoare în acest sens.
Pe baze stilistice și ţinând cont de aspectul marcat renascentist atât al tâmplăriei, cât și al picturii,
am datat piesa într‑un interval larg în deceniul 1520–153017, mai degrabă către inalul acestuia. Dacă
ar i să o punem în evoluţia picturii lui Vincentius, atunci ar trebui să ie posterioară cu câţiva ani
pieselor de la Moșna (1521) și Cisnădie (1525). De asemenea, încadrată în grupul sighișorean, ar i
mai târzie decât retablul datat de la Fișer (1522), care are încă o tâmplărie de tradiție gotică și o redare
perspectivică mai primitivă. Balogh o datează asemănător, circa 1525–1530. Evelin Wetter, pe baza
argintăriei reprezentate atât de realist, o încadrează ceva mai târziu, în anii ’40 ai secolului XVI18.
Probabil că cea mai adecvată datare s‑ar încadra undeva în jurul anilor 1530.
Compoziţia nu pare să urmeze vreun model graic cunoscut. Totuși, își găsește o analogie
foarte interesantă într‑o pictură murală din interiorul bisericii Sf. Sebald din Nuremberg. Epitaful lui
Hans Starck, decedat la 1473, dincolo de diferențele de stil19 prezintă aceeași temă (de altfel nu foarte
răspândită): un donator într‑o strană, însoțit de blazonul ce‑l identiică (dar și de o inscripție) asistă la
scena Cinei de Taină. Nu este exclus ca pictorul piesei din Mediaș să i avut cunoștință despre acest tip
de piesă memorială, direct de la surse central‑europene sau prin intermediul gravurilor.20
La Mediaș, în partea stângă (heraldică) a Cinei de taină este de asemenea prezent un donator,
purtând veșminte clericale (îmbrăcat cu alba, un palliolum sau mozzetta pe umeri, iar pe cap biretum),
așezat în genunchi într‑o strană, cu o carte deschisă în faţă și privind spre scena sacră. Postura sa reia
pe aceea a ctitorului preot de pe predela retablului principal medieșean, sau pe aceea a lui Hans Starck
din epitaful mural nuremberghez. Integrarea preotului în același câmp pictat cu personajele sacre,
15
Balogh, cu rezerve, Kertesz, Sarkadi Nagy (op. cit. p. 112)
16
De acest grup țin retablurile de la Beia, Băgaciu, Fișer, Sighișoara etc.
17
C. Firea, op. cit.
18
Evelin Wetter, Objekt, Überlieferung und Narrativ. Spätmittelalterliche Goldschmiedekunst im historischen
Königreich Ungarn, Studia Jagellonica Lipsiensia, Band 8, Jan horbecke Verlag, Ostildern, 2011, p. 128–129.
19
Cele două picturi sunt realizate la circa jumătate de secol distanță temporală.
20
De altfel, atât Vincentius cât și „Johannes Stoss” demonstrează înrudiri cu pictura vestică (austriacă și nurember‑
gheză) a epocii lui Dürer și Cranach.
 „Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice şi artă în Renaşterea timpurie 103

privirea directă spre subiect, dar și cartea deschisă ne relevă faptul că participă la o viziune21. Totuși,
trebuie să remarcăm faptul că, deși stilistic piesa aparține Renașterii, proporţiile personajului respectă
ierarhia tipic medievală, iind reprezentat mai mic în comparaţie cu sinţii. Identitatea sa este transmisă
de un blazon, postat pe peretele lateral al stranei: un scut negru în formă bastardă testa di cavallo, cu o
„deviză” instalată în bandă pe argint, un porumbel avântat în șef și trei monede (deci argint) în talpă.
Deasupra scutului negru se ală un însemn al ierarhiei eccleziastice: o pălărie, de asemenea neagră, cu
două rânduri de ciucuri distribuiți 1: 2, deci câte trei de iecare parte. Această pălărie trimite desigur
către rangul personajului: de abate (comendator)? de episcop sufragan? vicar? „Deviza” de pe scut a
fost citită IFD și a fost interpretată de Roth ca in idem dei22. Să ne întrebăm, alături de Roth, cine ar
putea i acest donator?
Pentru a răspunde și a stabili rangul sau poziția onoriică a personajului ne este de ajutor o
trecere în revistă a unor cazuri mai bine cunoscute de patronaj, în care apar și însemnele sau atributele
de la Mediaș.
Tipul de pălărie amintit, ca atribut / augmentație a unui blazon o mai regăsim igurată pe o
excepțională piesă de pietrărie arhitectonică: ancadramentul ușii provenind de la Casa Wolphard‑Kakas
din Cluj datat 1541 și care se păstrează astăzi în lapidarul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
De la această casă23, demolată la sfârșitul secolului al XIX‑lea, în Muzeu se păstrează o serie de pietre
proilate și ancadramente, parte dintre ele documentând o (re‑)construcție a ediiciului în anii ’30‑’40
ai secolului al XVI‑lea. Responsabil pentru acest program a fost unul dintre personajele cele mai repre‑
zentative ale Renașterii și umanismului din Transilvania și anume Adrianus Wolphardus24.
Adrianus a avut o carieră impresionantă, bazată între altele și pe studiile urmate: la început, în
primul deceniu al secolului al XVI‑lea, probabil pe lângă episcopia din Alba Iulia, pentru ca ulterior
să meargă la Viena (1509–1512) unde a obținut pe rând bacalaureatul și gradul de magistru în arte
liberale (artium liberalium magister) și în cele din urmă la Bologna (1522–1523), unde a dobândit
titlul de doctor în drept canonic și civil (utriusque iuris doctor). Cariera sa ecleziastică (cunoscută
prin informații documentare) debutează cu o slujbă de capelan al unui altar Corporis Cristi25 (1503),
pentru ca după studii să ie deja atestat ca și canonic al catedralei și pleban de Tărpiu (1516). În cadrul
capitlului va obține curând și demnități: arhidiacon de Cojocna (? 1521), de Crasna (1531) și de
21
V., de ex., Craig Harbison, Visions and Meditations in Early Flemish Painting, în Simiolus, 15/2, 1985, p. 87–118.
22
V. Roth, op. cit.
23
Bibliograie cuprinzătoare referitoare la Casa Wolphard‑Kakas (cu referințe anterioare, în special contribuțiile
lui Balogh Jolán) în: Kovács András, A humanista plébános, az asztrológus főbíró és a fejedelmi diplomata háza. Korunk III.
folyam. XVII, 2006, 10, p. 11–21 (disponibil online la adresa http://www.korunk.ro/?q=node/8&ev=2006&honap=10&
cikk=8319)
24
Biograia lui Adrianus Wolphard poate i reconstituită după următoarele lucrări: Johann Seivert, Nachrichten
von siebebnbürgischen Gelehrten und ihre Schriften, Pressburg, 1785, p. 492–495; Karl Fabritius, Aus alten Meßbüchern und
Brevieren, în AVSL, 10, 1872, 373–385; Joseph von Aschbach, Geschichte der Wiener Universität II. Die Wiener Universität
und ihre Humanisten im Zeitalter Kaiser Maximilians I, Wien, 1877, p. 415–417; Jakab Elek, Kolozsvár Története, II, 1888,
p. 22–29; Karl Kurt Klein, Fünf Briefe Adrian Wolphards, în Siebenbürgische Vierteljahrschrift, 57/4, 1934, p. 289–297;
Ernuszt Johanna, Adrianus Wolphardus, Budapest, 1939; Balogh Jolán, Az erdély Renaissance, I, 1460–1541, Kolozsvár,
1943, p. 206–207; Jakó Klára, Az első kolozsvári egyetemi könyvtár történetéből, în Nyelv- és Irodalomtudomanyi Közlemenyek,
XXXI, 2, 1987, p. 103–114 (varianta în română: Jakó Klára, Biblioteca Wolphard-Kakaks, în Clujul Renascentist, Asociația
Kolozsvár, Cluj, 2008, p. 124–143); Károly Vekov, Locul de adeverire din Alba Iulia. Secolele XIII–XVI, CST (Bibliotheca
Rerum Transsilvaniae XXIX), Cluj‑Napoca, 2003, în special Cap. V și VI; Kovács András, op. cit. În Anexa acestui studiu
sunt redate principalele date documentare (v. Anexa, Adrianus Wolphardus).
25
Nu știu unde anume se localizează acest altar (la Aiud, localitatea de origine, în catedrala de la Alba Iulia, sau mai
probabil chiar la Bistrița) v. Anexa.
104 Ciprian Firea

Dăbâca (1537) și, mai important, aceea de vicar episcopal. Deja la 1520, când era încă doar canonic
simplu, este numit în mai multe rânduri surrogatus sau in oicio vicarius, iar mai târziu va ocupa funcția
pe termen lung (1531–1541). O poziție mai degrabă onoriică, dar beneiciind de un neîndoielnic
prestigiu a fost aceea de protonotarius apostolicus dobândită probabil în circumstanțele studiilor italiene.
Adrianus a fost un umanist, cu scrieri encomiastice sau poetice26, integrat într‑un cerc de personalități
cu preocupări similare.
La data de 9 septembrie 1529, Adrianus a fost ales ca pleban al Clujului27. Puțin după acest
moment s‑a angajat într-un proiect constructiv excepțional pentru provincie. Pe de o parte, merită observat
faptul că el a întrerupt o tradiție venerabilă: aceea de a renova casa parohială orășenească, rezidența
uzuală a plebanilor, după gusturile și necesitățile epocii. Exemplele pe care le cunoaștem din epoca
medievală Gregorius Schleynig la Cluj, Simon la Bistrița, Johannes de Alțâna la Sibiu etc.28 indică
faptul că plebanii orașelor patronau șantierele caselor parohiale, care de multe ori erau și domiciliul
corpului clerical (capelani, altariști, acoliți etc.) ai bisericii pe care o slujeau. Adrianus în schimb, şi-a
ediicat la Cluj o reședință personală, reprezentativă, pe latura opusă (răsăriteană) – în raport cu ampla‑
samentul vechii case parohiale situată la vest – a pieței centrale. Faptul că era un ediiciu privat este
dovedit și de preluarea ulterioară de către o rudă29. Pe de altă parte, ceea ce impresionează este calitatea
excepțională a pietrăriei arhitectonice, care urmează modele ale Renașterii italiene. Spiritul clasicist al
proporțiilor și decorației ancadramentelor le recomandă între cele mai bune astfel de piese din înteraga
provincie. Acest fapt i‑a determinat pe cercetători să creadă că la casă au lucrat pietrari italieni, sau,
după teorii mai noi30, meșteri formați în ambianța marilor șantiere de tip renascentist din zonele
centrale ale regatului (Buda, Esztergom etc.) și refugiați la Cluj după dezastrul de la Mohács.
Inițiativa lui Adrianus Wolphard a schimbat orientarea stilistică chiar în raport cu predecesorul
său imediat. Înaintea sa, între 1515 și 1528/29 a activat ca pleban Johannes Clyn/ Klein31. La rândul
său, a avut o pregătire superioară, dobândită atât la Viena (1488–1492) cât și la Padova (1505? și
apoi 1524) unde a obținut titlul de doctor în drept canonic (decretorum doctor). I‑a succedat în 1515
unui alt decretorum doctor, Jacobus Petri (iul notarului orașului) și care a fost canonic și chiar vicar de
Alba Transilvană. Johannes şi-a sfârşit rău cariera la Cluj, într-un context politic tulbure şi în conlict cu
episcopul, fapt care va conduce la destituirea şi arestarea sa (1528–1529)32. Chiar în momentul de inal
al carierei sale la Cluj, Johannes a comandat una dintre cele mai interesante și totodată spectaculoase
opere de pietrărie păstrată în Transilvania: portalul sacristiei bisericii Sf. Mihail (datat 1528)33. Piesa
26
Vezi exemple din scrierile sale în volumul Annalecta nova ad historiam Renascentium in Hungaria litterarum spec-
tantia, Budapest, 1903.
27
Conform unei însemnări din Breviarium Strigoniense (v. Annexa). Nu știu dacă până acum însemnarea respectivă
a fost exploatată de istorici în acest sens.
28
Pe care le‑am tratat sumar în articolul Casa parohială evanghelică din Bistri a şi unul dintre ctitorii săi, în vol.
Studii de Istoria Artei. Volum omagial dedicat Profesorului Nicolae Sabău (ed. V. Țoca et alii), Argonaut, Cluj‑Napoca, 2013,
p. 39–51
29
Mă îndoiesc că este vorba de un frate, poate un nepot de frate. Stephanus Wolphard va duce mai departe opera
constructivă în deceniul opt al secolului.
30
Prezentate în susținerea publică a tezei de doctorat a muzeografului Mihály Melinda cu titlul Piese renascentiste,
baroce și neoclasice din lapidarul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (Univ. Babeș‑Bolyai, Cluj‑Napoca, septem‑
brie 2013).
31
Vezi Anexa, Johannes Clyn DD.
32
Ulterior, ieșit din arest, va i recomandat ca paroh de Tărpiu (poate chiar în locul lui Adrianus care s‑a mutat la Cluj).
33
Cel mai cuprinzător studiu privitor la această piesă este Anca Gogâltan, Patronage and Artistic Production in
Transylvania: he Sacristy Portal in Saint Michael’s Church in Cluj în M. Crăciun și O. Ghitta (Ed.), Church and Society in
Central and Eastern Europe, Cluj‑Napoca, 1998, p. 339–386.
 „Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice şi artă în Renaşterea timpurie 105

poartă amprenta stilistică a Renașterii sud‑germane (foarte probabil vieneză) cu un limbaj plastic ce
unește rădăcini italiene (putti, mascheroane, grotești etc.) cu expresivitatea sculpturii arhitectonice
germane a tabernacolelor și amvoanelor (Vischer, Pilgram: portrete de donatori sau meșteri tenanți
ai operelor de pietrărie), precum și sugestii provenite din frontispiciile tipăriturilor alate în circulație
la acea vreme. Ancadramentul, pe lângă o pletoră de personaje minuscule ce face ca piatra să pară
animată, are un punct focal în portretul donatorului ce iese cu capul și brațele din timpan ca și cum
s‑ar naște din piatra acestuia. Pe cap poartă un biretum asemănător cu cel al donatorului din Mediaș
(foarte probabil un simbol al titlului său doctoral), iar în mâinile expresive cu vine umlate și degete
lungi ține un rotul cu numele său P(lebanus) [sau D(octor)] Johannes Cly(n). La baza montanților,
se ală în pandant stema Clujului și blazonul personal al comanditarului, construit pe baza temei
sacriiciului pelicanului34. Schema constructivă a portalului și arta investită în el sunt singulare în
peisajul artistic autohton. Ne putem întreba, alături de autoarea articolului citat, ce s‑a întâmplat cu un
meșter atât de special, de ce nu a lăsat urmări? Atelierul său ie pur și simplu a plecat din Transilvania în
contextul problemelor comanditarului, ie nu avea cum să obțină comenzi într‑o societate îndreptată
spre alte gusturi. În orice caz, Adrianus Wolphardus, care ar i avut capacitatea să dea de lucru unor
artizani pricepuți, a ales un cu totul alt orizont stilistic, mult mai aproape de formația sa intelec‑
tuală (conigurată în compania unora ca Udalricus de Buda, Johannes Mezerzius, Taurinus etc.): arta
de inspirație clasică italiană. Aproape că avem argumente să considerăm (chiar în lipsa unor izvoare
explicite) că și în Transilvania uneori comanditarul făcea alegerea conștientă a „stilului” în care dorea
să se (auto‑) reprezinte.
Revenind la Adrianus Wolphardus și întreprinderea sa patronală să menționăm că patru
ancadramente ale casei sale35, din care unul de ușă și trei de ferestre, poartă inscripții cu ani (1534 pe
două ferestre, 1536 pe cea de a treia, respectiv 1541 pe portal) și blazonul comanditarului lucrat în
relief. Acest blazon are câteva elemente comune cu cel de la Mediaș. În primul rând scutul este unul
renascentist, testa di cavallo, dar de data aceasta mult mai apropiat de forma clasică, și nu interpretat
(până aproape la nu se recunoaște originea modelului). Apoi, mobila principală a scutului este și în
acest caz porumbelul, dar nu unul avântat în zbor, ci cu aripile strânse. În plus, porumbelul ține în cioc
o ramură de măslin care la Mediaș nu apare. Cele trei monede de la Mediaș (igurate sub forma unor
sfere) în blazonul lui Adrianus sunt înlocuite de cele trei coline ale unui munte heraldic. Însă elementul
comun de la care am pornit discuția este tocmai pălăria cu ciucuri, identică la Cluj şi Mediaş, cu câte
trei pe iecare parte.
Ce demnitate poate reprezenta această pălărie (generic numită „de abate”) în contextul biograiei
mult mai bine cunoscute a lui Adrianus Wolphardus? Faptul că ea nu apare decât într‑unul și cel mai
târziu ancadrament (ușa din 1541), ne‑ar putea determina să credem că este o funcție dobândită între
1536 și respectiv 1541. Totuși, deja încă înainte de 1536 Adrianus era atât canonic‑arhidiacon, cât și
protonotar apostolic sau vicar episcopal, onoruri (mai ales ultimele două) care ar putea justiica un
asemenea atribut. Aparent, plebanul Clujului și ctitorul uneia dintre reședințele cele mai reprezentative
ale momentului, a ales să‑și igureze simbolic o demnitate deținută pe cel mai semniicativ element (să
nu uităm de rolul de trecere al ușii) de pietrărie arhitectonică: ancadramentul intrării în sala de onoare
a casei.
34
O temă folosită de preoți în însemnele personale auto‑acordate. Este interesant că un membru al importantei
familii clujene Czompol folosește același blazon (tipar sigilar pe document: Magyar Országos Levéltár – Arcanum Adatbázis
(în continuare MOL Arcanum) DL 26147, din 1513)
35
Mulțumesc colegei Mihály Melinda și Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei pentru a‑mi i pus la dispoziție
fotograii pentru unele dintre aceste piese.
106 Ciprian Firea

În mod cert, cu toate asemănările, blazonul de la Mediaş nu este o variantă coruptă prin necunoaştere
a blazonului lui Adrianus. Şi, de altfel, nici blazonul de la Alba Iulia, igurând o pasăre și atribuit de
Balogh36 unei eventuale case a canonicului, arhidiaconului și vicarului Adrianus Wolphardus nu cred
că i se poate atribui. Acea piesă, destul de precar păstrată, care provine după părerea mea din cornișa
capelei Lázó, mai precis de pe cununa pilastrului lateral stâng al fațadei nordice37 (deasupra blazonului
in situ a voievodului Ioan Zápolya), a aparținut unui alt personaj, poate este vorba chiar de corbul
Huniazilor38. De asemenea, spre deosebire de opinii devenite deja clasice, aș mai dori să atrag atenția
că la momentul fondării capelei Lázó (1512), Adrianus era încă un personaj prea puțin important
pentru a igura în programul heraldic al acesteia39. Nu în ultimul rând, Adrianus nu pare să i avut
vreo legătură directă cu Mediașul (decât prin scrisori adresate în calitate de vicar și causarum auditor
decanatului local)40.
O altă personalitate, care și prin nume se recomandă medieșean, mi‑a atras atenția în urmă cu
ceva vreme41: Franciscus Siculus de Megyes42, la rândul său cu poziții importante în ierarhia ecleziastică
transilvăneană a vremii. Ca și cei amintiți anterior, Franciscus a fost o persoană instruită, cu studii la
Viena (1518–1521) și ulterior cu doctorat în Italia (1523), pe care l‑a luat în compania distinsă a lui
Adrianus Wolphard și a fratelui acestuia, Hilarius Wolphard43. Franciscus a avut o carieră fulminantă,
sfârșită în mod tragic în 1553, în calitate de abate commendator de Cluj‑Mănăștur (succesor al lui
Frater Georgius Martinuzzi) și episcop de Cenad (succesor al lui Johannes Barlabássy)..În 1536 este
atestat ca pleban de Moșna, succedându‑i (imediat sau poate după un timp) lui Alexander utriusque
iuris doctor (documentat cca. 1500–1526 în funcția de pleban al localității dar și ca decanus generalis

36
Balogh Jolán, Kolozsvári kőfaragó műhelyek XVI század, Budapest, 1985, p. 82.
37
În desenul lui Joseph Váradi, databil la cumpăna veacurilor XVIII–XIX, de dinainte de „restaurarea” cornișei
care a însemnat totodată și pierderea unei părți importante din programul iconograic al capelei, se poate observa în locul
indicat un scut cu elementele amintite. V., Halmos Balázs, A gyulafehérvári székesegyház Lázói-kápolnája. Épíszettörténeti
monográia, Ph.D. hesis, Budapest, 2006 (disponibilă pe internet)
38
A se remarca ramura tăiată de sub picioarele păsării, care ține ceva în plisc.
39
La 1512, un notar public cu numele de Adrianus Volphardj de Filka autentiica tocmai un corp de documente
legate de fondarea și înzestrarea capelei respective (MOL Arcanum DF 277729). În istoriograie s‑a acreditat ideea că este
vorba despre un alt Adrianus Wolphard, respectiv probabil tatăl personajului nostru. Unul dintre argumente este legat de
faptul că, dacă Adrianus s‑a născut la 1491, așa cum se reconstituie biograia sa, cum era posibil ca deja la vârsta de 12–13
ani ar i deținut deja funcția de Diener des Heiligen Leichnams? Anul nașterii lui Adrianus a fost calculată pe baza propriei
airmații cum că în 1512, la vârsta de 21 de ani, a compus un poem encomiastic în onoarea împăratului Maximilian I (v.
Joseph von Aschbach, op. cit., p. 416, n. 3). Totuși, notarul Adrianus Volphardj de Filka (sau Felka) se autointitulează clericus
Strigoniensis diocesis, deci nu avea cum să aibă ii. Dacă în schimb data nașterii lui Adrianus se devansează cu doi‑trei ani
(poate poemul a fost compus mai devreme, prin 1509 și numai în 1512 s‑a publicat), atunci problema poate i rezolvată în
sensul „uniicării” celor două personaje aparent distincte.
40
De ex. 1532.04.05: Adrianus de Enyed artium liberalium et juris utriusque doctor, archidiaconus Craznensis et vica-
rius... egregii domini Michaelis dd plebani de Eczel et decani generalis sedis Megyensis... (Ub.Kisd.Kap. doc. CCLXVII)
41
În teza mea de doctorat îl creditam, ipotetic, cu rolul de donator al retablului respectiv.
42
V. Anexa, Franciscus
43
Totuși, însemnarea din Breviarum Strigoniense (Anno domini Mdxxxiiij huius mensis Novembris die xviij hora
10-a antemeridiana Egregius dominus doctor Hilarius, frater michi coniunctissimus, plebanus Valthidiensis, canonicus ecclesiae
Albensis transilvaniae Albe Julie e vivis discessit. Vir admodum doctus et probatae vitae die tandem xviij humatus est, cuius anima
requiescat in sancta pace) interpretată de mulți ca iind scrisă de Adrianus Wolphard în amintirea fratelui său mult iubit
(și deci implicit că Adrianus a deținut în proprietatea sa acel Breviar), reprezenta de fapt o notiță a lui Stephanus Heltner,
la acel moment pleban de Șaroș pe Târnava. Frater trebuie citit ca și con-frater al capitlului de Mediaș (Valchid și Șaroș
alându‑se în același decanat medieșean) și,după cum reiese din căldura formulării, un om cu care a avut o relație specială.
(v. AVSL, NF, 10, 1872, p. 382)
 „Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice şi artă în Renaşterea timpurie 107

capituli Medgiensis44). Franciscus a îndeplinit atât funcții politice pe lângă regele/voievodul Ioan Zápolya
(secretar și ambasador la Roma) cât și o sumă de demnități ecleziastice: canonic de Alba Transilvană,
arhidiacon (de Ozd – 1548 ante – și Dăbâca – 1548 post) și vicar episcopal (încă din 1547). În această
calitate, și „prin autoritatea conferită de pălăria noastră”, a investit în funcție pe un pleban al bisericii
parohiale din Șeica Mare, la acel moment (1548) vacantă45.
Oare pălăria la care face referire Franciscus însuși nu este de tipul celei igurate pe predela de la
Mediaș? Nu știm exact care erau legăturile sale cu Mediașul (de unde îi provine și patronimul), însă în
mod cert și‑a exercitat activitatea în zonă, în calitatea sa de paroh de Moșna. De asemenea, acea „deviză”
IFD46 interpretată ca in idem dei / domini de către Roth, de fapt nu se regăsește în repertoriile de devize
medievale pe care le‑am consultat. Blazonul lui Franciscus este, până la această dată necunoscut47. Am
presupus că IFD nu este o deviză, ci niște inițiale, de tipul celor de pe blazonul lui Alexander Vtriusque
Iuris Doctor (AVID), pe care le‑am descifrat de curând48. IFD ar putea i insignia Francisci doctoris?
Totuși, se mai ridică și alte probleme în această atribuire (pe lângă forțarea semniicației inițialelor):
în cursus honorum al lui Franciscus momentul în care el ar i putut să aibă atributul pălăriei se situează
târziu în cariera sa: vicar (cca. 1547, abate commendator și episcop 1553). Acest interval este târziu și
pentru predela retablului în discuție, chiar și luând în considerare propunerea de datare a lui Evelin
Wetter (anii ’40).
O singură variantă de identiicare a patronajului ni s‑a mai revelat, și aceasta cred că este cea
corectă. Nu am discutat până acum o posibilitate simplă, aceea de a căuta donatorul în persoana
preotului local deoarece informațiile deținute până acum nu indicau prin nimic faptul că Johannes
Frederici49 ar i ocupat o poziție de „arhipresbiter” în biserica timpului. Așa că am „sărit” direct la
persoane evident mai bine plasate în ierarhie. Johannes, de origine din Moșna, a făcut mai întâi școală
la Cracovia (1493), pentru ca mai apoi (1498) să se înscrie la Viena unde a obținut titlul de magister
(1508). Din 1509 este atestat ca pleban de Mediaș și avem date documentare despre el aici până la
1524. În această calitate, se pare că a avut o contribuție la reamenajarea casei parohiale după cum o
dovedesc „ancadramentul unei uși de lemn de factură gotică târzie din casa parohială, la etajul căreia
se păstrează totodată un fragment al unei inscripţii în latină, datând din primele decenii ale secolului
al XVIlea”.50
Despre Johannes, așa cum arătam, nu avem informații că ar i jucat un rol deosebit în cadrul
capitlului medieșean. Pe atunci, în fruntea decanatului se alau personalități precum amintitul
Alexander de Moșna, rudă (nepot de frate) a plebanului ce i‑a premers, Johannes de Alțâna, ajuns

44
Vezi reconstituirea documentară a carierei sale în Ciprian Firea, Evidence of Patronage in Late Medieval Transylvania.
Saxon Priests as Promoters of the Arts, în Acta Universitatis Apulensis, Series Historica, 16/II, 2012, p. 149–172.
45
1548.04.20: Franciscus Decretorum doctor, Archidiaconus Dobocensis, Canonicus eccl. Albensis, Vicarius in
Spiritualibus ... honorabili Paulo presbytero Nagh-Schelyk... cum ecclesia Sancti Martini in Possessione Naghselk fundata de
jure et de facto suo rectore et plebano vacet ... teque autoritate nostra que sede vacante fungimur in prefatam plebaniam ...
per bireti nostri capiti tuo impositionem investimus et conirmamus (AVSL, NF, 1, 1853, p. 77, citat din Martin Fay, Codex
privilegiorum).
46
Vom vedea că inscripția se citește IFP.
47
Poate problema ar putea i rezolvată prin calchierea impresiunii sigilare de pe un document emis de Franciscus și
alat la Alba Iulia (semnalat de Beke Antal, Az erdélyi káptalan levéltára gyulafehérvárt, Budapest, 1889 (în continuare Beke):
1553.04.22, Beke doc. 531).
48
V. C. Firea, op. cit. La ilustrațiile din prezentul articol se ală și o reconstituire a blazonului lui Alexander, desenată
de Mihály Zsuzsanna .
49
V. Anexa, Johannes Frederici.
50
Dana Jenei, Picturi murale din jurul anului 1500 la Mediaș, în AT, XXII, 2012, p. 57, n. 58.
108 Ciprian Firea

la 1500 în fruntea marii biserici parohiale a Sibiului. Să remarcăm faptul că cele două blazoane pe
care le‑am identiicat ca aparținând lui Alexander nu poartă nici un însemn mai special care să releve
calitatea sa de decanus generalis.
Și totuși, un detaliu inedit din biograia lui Johannes Frederici, provenit din arhivele Oiciului
Penitențiarului Roman și pe care mi l‑a pus la dispoziție cercetătoarea G. Erdélyi de la Institutul de
Istorie al Academiei Maghiare din Budapesta51 vine să ofere o explicație credibilă. Într‑un răspuns din
1522 la o suplică adresată de pleban Penitențiarului roman, acesta este numit Johannes Federici sedis
apostolice protonotarius ac plebanus Megiensis. Demnitatea de protonotar apostolic52, pe care nu știm
în ce împrejurări a dobândit‑o (poate prin studii doctorale în Italia încă neatestate) implica și dreptul
de a purta un însemn de tipul pălăriei cu ciucuri igurate pe predela în discuție53. Astfel putem explica
apariția aceluiași însemn și la Adrianus Wolphardus: nu este vorba de pălăria unui vicar episcopal
(demnitate pe care, nota bene, tocmai o pierdea la 1541 când se datează ancadramentul discutat) ci
însemnul perpetuu al funcției onoriice de protonotarius apostolicus.
„Deviza” IFD, care atent examinată se poate citi IFP54 reprezintă, ca în cazul AVID (Alexander
Vtriusque Iuris Doctor), inițialele lui Ioannes (lectura umanistă a numelui) Frederici Plebanus.
Așadar, comanditarul retablului de altar secundar de la Mediaș, din care ni s‑a păstrat doar
predela, a fost unul din parohii locali. Această identiicare îmbogățește „dosarul” pe care l‑am deschis
în urmă cu ceva vreme a preoților parohi sași ca „patroni ai artelor” la sfârșitul evului mediu și începutul
Renașterii. Johannes Frederici, pe lângă renovarea casei parohiale, a comandat o piesă cu rol în egală
măsură decorativ, liturgic și memorial. Fără a i una din topul realizărilor transilvănene ale momentului,
opera are un anumit grad de interes artistic (dovedind o anumită propensiune față de arta Renașterii) și
mai ales documentar. În orice caz, păstrarea sa și punerea în comparație cu alte mărturii ale vremii, ne
facilitează o mai bună cunoaștere a simbolurilor și codurilor vizuale ale ierarhiei ecleziastice și sociale
ale timpului. Johannes a fost contemporan și foarte probabil în relații personale cu aproape toate perso‑
najele amintite în acest studiu, iar contribuția sa patronală merită analizată în acel context.

51
Gabriella Erdélyi, Database of Hungarian Penitentiary Petitions, Mss. Îi mulțumesc și pe această cale.
52
Din secolul al XVI‑lea, această demnitate inițial rezervată unui grup restrâns devine una mai degrabă onoriică,
iind distribuită cu mai multă larghețe de papalitate.
53
Însemnul este prezentat și în tratatele heraldice. În privința regatului maghiar v. Bárczay Oszkár, A heraldika
kézikönyve müszótárral, Budapest, 1897.
54
Hasta de la P este mult redusă în partea inferioară, semănând foarte mult cu un D.
 „Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice şi artă în Renaşterea timpurie 109

ANEXĂ

Adrianus Wolphardus IUD

(atestat cca. 1503–1544)

Slujitor (capelan?) al altarului Corporis Christi (din Bistrița55?)

1503.12.27: Scrisoare a lui Adrianus Wolphardi din Aiud Diener des Heiligen Liechnams
adresată lui Stephan Schneyder din Bistrița (MOL Arcanum DF 247460; Albert Berger,
Urkunden-Regesten aus dem alten Bistritzer Archiv von 1203–1526, Bistritz, 1895, (în conti‑
nuare Berger) nr. 429)
Studii la Viena
1509: La universitatea din Viena: Hadrianus Wolfardi ex Engedinno dedit cr. 2 (Schrauf Károly,
A bécsi egyetem magyar nemzetének anyakönyve 1453-tól 1630-ig, Budapest, 1902 (în continuare
Schrauf II) p. 164)
1510: Baccalarius la Viena: Adrianus Volfhardi Engidiensis dedit cr. 4 (Schrauf II, p. 85; AFA nr.
25297)
1511: Magister la Viena: Mag. Adrianus Volfhardus Transilvanus dedit 8 cr. (Schrauf II, p. 50)
1512.03.03: Adrianus Bolfhardi Enyediensis (homas Maisel, Ingrid Matschinegg, Wiener
Artistenregister 1416 bis 1555, Wien, 2007 (în continuare AFA) nr. 25572)
Notarius publicus
1512 (oct. 20?): Ego Adrianus Volphardj de Filka56 clericus57 Strigoniensis diocesis… notarius publicus
autentiică niște acte ale Capitlului de Alba Iulia (MOL Arcanum DF 277729; Beke, 424)
Canonic de Alba Iulia și pleban de Tărpiu
1516: Canonic de Alba Iulia (apud. K.K. Klein, Der Humanist und Reformator Johannes Honterus,
Hermannstadt‑München, 1935, p. 203–205)
1517.10.08: Scrisoare a lui Adrianus Wolphardus: magister Adrianus canonicus Albensis et ecclesie
Treppensis plebanus (K.K. Klein, Fünf Briefe Adrian Wolphards)
1519.V.13: Ego Adrianus de Enyedino canonicus ecclesie Albensis propria manu me subscripsi (MOL
Arcanum DL 36360)
Vicar (surrogatus)
1520.01.30: Adrianus de Enyed artium liberalium magister canonicus et surrogatus Albensis (MOL
Arcanum DL 31026)
1520.05.20: Nos Adrianus de Enyed arcium liberalium magister canonicus ecclesie Albensis ac in
oicio vicarius … Paulus de horda notarius Albensis (MOL Arcanum DL 246283)
1520.05.31: Reverendus dominus Dionysius de Gyalw episcopus Argensis ... unacum venerabilis
domino Johanne de Lazo hylegdiensi... presentibus ibidem venerabilibus dominis Adriano de
Enyed arcium liberalium magistro et Francisco de Gardwn canonicis dicte ecclesie Albensis (Dl.
82554)
55
Avem surse despre existența unui altar Corpus Christi în Biserica parohială din Bistrița (ex. contractul dintre
municipalitatea bistrițeană și plebanul locului din 1504: quod praedicatorem dominica die in secundis vesperis pro defunctis
secundaque feria requiem et feria quinta missam corporis Christi decantari faciat – MOL Arcanum, DF 247461). În acea
perioadă vitricus al bisericii parohiale era tocmai Stefan Schneider / Sutor.
56
Veľká, azi localitate inclusă în Poprad, Slovacia.
57
Această indicație elimină posibilitatea să avem de a face cu tatăl lui Adrianus, așa cum se airmă uneori în
istoriograie.
110 Ciprian Firea

Arhidiacon de Cojocna (?)

1521: Adrianus arhidiacon de Cojocna58 (apud Ernuszt Johanna, Adrianus Wolphardus, p. 36, 39)
Universitatea din Bologna, protonotarius apostolicus
1522: Scrisoare a lui Adrianus Volphardus Transylvanus Protonotarius Apostolicus către Udalricus custode
al capitlului de Alba Iulia (Annalecta Nova, p. 483; Veress, Matricula et acta hungarorum, p. 81)
1523: Doctor utriusque iuris la Universitatea din Bologna: Dispensatum fuit cum domino Adriano
Ungaro ex Transsilvania… et cum domino Hilario fratre dicti domini Adriani, et cum Francisco
Ungaro Transilvano…; … examinatus et approbatus fuit in utroque iure Dominus Hadrianus Ungarus
de Transilvania (Veress, Matricula et acta hungarorum, p. 84)
Doctor
1524.04.08: Scrisoare a episcopului Franciscus: …Adrianum, doctorem de Enyedino, et magistrum
Lucam, plebanum de Byrthalom… (Karl Fabritius, Urkundenbuch zur Geschichte des Kisder Kapitels
vor der Reformation, Hermannstadt, 1875 (în continuare Ub. Kisd. Kap.), doc. CCVIII)
1524.09.02: Johannes de Felwyncz episcopus Filiopolitanensis … Adrianum de Enyed majori JU
doctorem prothonotharium apostolicum et canonicum dicte ecclesie…(MOL Arcanum DL. 82670)
1524.10.22: Testamentul 1 al lui Franciscus Vardai, episcop de Transilvania: …venerabiles
Johannem de Erdewd Kykellensem et Emerico de Veged hordensem archidiaconos ac Adrianum artium
et J.u doctorem canonicos ecclesiae Albensis Transsilvanae. (MOL Arcanum DL 108294)
1524.10.25: Testamentul 2 al lui Franciscus Vardai: venerabilibus Joanni de Erdewd Kykellensi,
Emerico de Veged hordensi archidiaconis et Adriano de Enyedino artium et juris utriusque doctori...
(MOL Arcanum DL 89199)
1524.04.21: Scrisoare adresată lui Michael de Varda de către Adrianus Doctor (MOL Arcanum DL
89211). Sigiliu păstrat.
1525.05.16: Venerabilis dominus Paulus de horda, archidiaconus de Hwnyad ... Valentinus de Makra
archidiaconus Crazniensis et Adrianus de Enyed JU doctor similiter canonicus... (MOL Arcanum DL
82699)
1528.11.09: Nos Paulus de horda Archidiaconus Hunyadensis canonicusque vicarius ecclesiae Albensis
Transsilvanae in spiritualibus et causarum auditor generalis… ...praesentibus ibidem domino Adriano
de Enyed JUD protonotario apostolico canonico prefatae ecclesiae... necnon honorabilis magistri
Stephano rectore capellae S. Johannis Baptistae in oppido Hunyad (Ub. Kisd. Kap., doc. CCLVI)
Pleban de Cluj
1529.09.25: Inscripţie pe un Breviar: Hoc die parrochus ecclesie Colosuariensis totius civitatis paribus
civium animis designatus. Sit nomen domini benedictum (cel mai probabil, este vorba de alegerea
lui Adrianus ca pleban, după destituirea și arestarea lui Johannes Clyn). În aceeași sursă mai apar
însemnările: 1529.09. 26: Dedicatio Templi Colosvariensis; 1529.10.10: Dedicatio Templi S. Marie
Magdalene Coloswar.(AVSL 10, 1872, p. 376):
1529.10.14: Adrianus artium liberalium et utriusque iuris doctor, canonic de Alba și pleban de Cluj
(Jakó Zsigmond, A kolozsmonostori konvent jegyzőkönyvei (1289–1556), vol. II, Budapest, 1990
(în continuare Jakó, KmKonvent, II) doc. 4275)
Arhidiacon de Crasna, vicar
1531: Adrianus de Enyed artium liberalium et iuris utriusque doctor, archidiaconus Craznensis,
canonicusque et vicarius Ecclesie Albensis Transsilvane in spiritualibus et causarum auditor generalis
etc. (Monumenta ecclesiastica tempora innovatae…, II, doc. 155);
58
Este puțin credibil. Mai târziu ar i trebuit să ie menționată această funcție (de ex. în Testamentele episcopului Vardai)
 „Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice şi artă în Renaşterea timpurie 111

1531.02.04: Doctor Adrianus (Ub. Kisd. Kap., doc. CCLXIII)

1531.11.25: Adrianus doctor vicar (Beke, nr. 482)
1532.04.05: Adrianus de Enyed artium liberalium et juris utriusque doctor, archidiaconus Craznensis
et vicarius... egregii domini Michaelis dd plebani de Eczel et decani generalis sedis Megyen... (Ub.Kisd.
Kap. doc. CCLXVII)
1533: (Monumenta ecclesiastica tempora innovatae…, II, doc. 281)
1533: Adrianus de Enyedino arcium liberalium et iuris utriusque doctor archidiaconus Kraznensis
(Entz Géza, Erdély építészete a 14–16 században, Cluj, 1996 (în continuare Entz II), p. 239)
1533.07.26: Adrianud de Enyed doctor și vicar (Beke, nr. 857)
1533.09.06: Adrianus Wolphard scrie preoților Matheus de Bistriţa, Christannus de Dumitra,
Stephanus de Lechinţa, decanus de Kiralia (Otto Dahinten, Geschichte der Stadt Bistritz in
Siebenbürgen, Studia Transylvanica Bd. 14, Böhlau Verlag, Köln‑Wien, 1988 p. 235, Berger 1285)
1534: An inscripționat pe ancadramentul renascentist al unor ferestre din Casa Wolphard‑Kakas
din Cluj și purtând blazonul lui Adrianus
1534: Venerabilis Adrianus doctor, vicarius Albensis Transilvanensis necnon plebanus Coloswariensis
(Monumenta ecclesiastica tempora innovatae…, II, doc. 320)
1535: Adrianus este condus la Scharosch (b. Mediasch) de către căruţași din Ghimbav (Nussbächer
VII/2008, p. 213, apud Quellen Kron. II p. 431)
1536: An inscripționat pe ancadramentul renascentist al unei ferestre din Casa Wolphard‑Kakas
din Cluj și purtând blazonul lui Adrianus.
1536.05.18: Venerabilis et egregius dominus Adrianus de Enyedino, artium liberalium et iuris utriusque
doctor (Jakó, KmKonvent, II, doc. 4572)
1536.08.23: Adrianus vicar (Beke, nr. 493)
1536.09.07: Adrian doctor și vicar (Beke, nr. 861)
1536.10.19: Adrian doctor și vicar (Beke, nr. 495)
1537.11.07: Adrian doctor și vicar (Beke, nr. 496)
Arhidiacon de Dăbâca
1537.11.14: …Adriani de Enyed arcium liberalium et juris utriusque doctoris archidiaconi Dobocensis
vicarii nostri in spiritualibus (sc. episcopi Johannis Statilii) causarumque auditoris generalis… (Ub.
Kisd. Kap., doc. CCLXIX)
1539.08.02: Emericus Stok de Egerbewgh sacellanus Koloswariensis... Adrianus dd archid. de Doboka
vicarius (Jakó, KmKonvent, II, doc. 4716)
1539 – Adrianus doctor, arhidiacon de Dabâca, canonic, vicar de Alba Transilvană (Jakó,
KmKonvent, II, doc. 4716)
1540.06.21: Adrian doctor și vicar (Beke, nr. 502)
1541: An inscripționat pe portalul renascentist al Casei Wolphard‑Kakas din Cluj și purtând
blazonul lui Adrianus
1541.10.01: Adrian doctor și vicar (Beke, nr. 505)
1543. Jeremias Jekelio pastore Coronensi, Nicolae Stephani pastore Rosonensi et Valentino Heltvimanno...
Adrianus medicine Doctor Archidiaconus Dobocensis (AVSL, 2, 1857, p. 116)
Moartea lui Adrianus
1544.02.13: XIII die huius Mensis (Feb.) dominus doctor Adrianus Vicarius cessit fatis sepultus ipsa
die sequenti feria quinta eo die sepultus est Alexius charissimus meus Requiescat in pace (însemnarea
lui Stephanus Heltner de Mediaș, paroh de Richiș pe un Breviar) (AVSL, 10, 1872, p. 383); doctor
112 Ciprian Firea

Adrianus vicarius et archidiaconus necnon plebanus Colosvariensis et canonicum Albensis mortus est
1544 (Herm. Kirchenbuch, p. 365)

Johannes Clyn DD
(atestat cca. 1488–1530)

Studii la Viena
1488: schol. la Viena Joannes Cleznmichel ex Coloswar, 8. den (Schrauf II, p.136)
1490: Johannes de Kolnswar (sic!) (AFA 20827):
1491.10.13: Johannes Klein de Colnsvar (AFA 21188)
1492 era bacc. la Viena Johannes Chlayn ex Klaußenburg (Schrauf II, p. 80);
Studii la Padova
1509.04.12: Joannes Clem de Colosuar Transilvanus doctor în drept canonic la Padova (Varga
Imre, Magyarországi tanulók a padovai egyetemen a XV–XVI századfordulón, în Irodalomtörténeti
Közlemények, 79, 1975, p. 215).
Pleban de Cluj
1515.11.23: Venerabiles et circumspecti domini Udalricus Custos et canonicus ecclesie Transsilvanensis
ac Johannes Archidiaconus hylegdiensis... et honorabilis Anthonius magister Chori ecclesie nostre [i.e.
Colosvariensisi] ... executores legitimi venerabilis quondam domini Jacobi, decretorum doctoris plebanis
nostri [i.e. Colosvariensis]... nobis retulerunt cum egregio domino Johanne similiter decretorum
doctore moderno plebano nostro.... quod ipse dominus plebanus unum presbyterum supra debitum
numerum capellanorum tenere debeat qui singulis diebus Missam pro anima antefati Jacobi refrigerio
legere perpetuo teneatur. (MOL Arcanum DF 277743)
1520.08.26: Johannes ibidem [sc. Coloswar] plebanus (MOL Arcanum DL 82562)
1521.03.20: Leo Papa, Wdalricus custos, et canonicus et Johannes Archidiaconus hilegdiensis ...
Anthonius magister chori parrocialis ecclesie Sancti Michaelis archangeli opidi (Koloswar) executores
testamenti quondam Jacobi dum viveret ipsius ecclesie Sancti Michaelis plebani ... cum Johanne
moderno plebano... pro refrigerio anime dicti Jacobi olim plebani in eadem ecclesia sancti Michaelis
legere perpetuo… et celebrare singulis diebus missam missam pro anima eiusdem .... Vos ilii Judex et
Jurati qui ut asseritis dicte ecclesie patroni estis (MOL Arcanum DF 275298; Jakab Elek, Oklevéltár
Kolozsvár története első kötetéthez, Buda, 1870, doc. CCXX)
1522.11.02: ego Johannes plebanus de oppido Coloswar (MOL Arcanum DL 82593)
1523 ante 15 nov: Johannes Klee (v. Supra)
1524: Johannes Kleen, decretorum doctor, plebanus Kolosvariensis (Monumenta ecclesiastica tempora
innovatae..., I, doc. 128)
1524.03.10: honorabili Johanni Kleen dd plebano ecclesie parochialis Koloswariensis (MOL Arcanum
DF 275447)
1524.V.27: Johannes (MOL Arcanum DL 26689)
1527.01.12: Klen Johannes (Jakó, KmKonvent, II, doc. 4173)
1928: Inscripție pe portalul sacristiei: D. Johannes Clyn (portret de donator și blazon).
1529.09.12: Klen Johannes fost paroh, acum arestat (Jakó, KmKonvent, II, doc. 4270) (ulterior
paroh de Tărpiu? Entz II, p. 493)
 „Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice şi artă în Renaşterea timpurie 113

Pleban de Tărpiu (?)

1530: …intelleximus... quomodo ecclesia vestra Treppen plebano indigeret... hortamur vos, ut
plebaniam ipsius ecclesie honorabili Joanni Kleyn... conferatis (Entz II, p. 493; Berger I, doc. 1198)

Franciscus Siculus de Medgyes DD

(atestat cca. 1518–1553)

Studii la Viena
1518: Franciscus Siculus Transsilvanus (Schrauf II, p. 178)
1521: Mag. Franciscus Siculus Transsilvanus (Schrauf II, p. 52)
Doctorat la Bologna
1523: Doctor utriusque iuris la Universitatea din Bologna: Dispensatum fuit cum domino Adriano
Ungaro ex Transsilvania… et cum domino Hilario fratre dicti domini Adriani, et cum Francisco
Ungaro Transilvano…; … examinatus et approbatus fuit in utroque iure Dominus Hadrianus Ungarus
de Transilvania (Veress, Matricula et acta hungarorum, p. 84)
Pleban de Moșna
1536: Franciscus doctor plebanus Mwsnensi (Jakó, KmKonvent, II, doc. 4587, 4588, 4590; Entz II,
p. 392; Dl. 36407. 13. 1)
Secretar al regelui Ioan Zápolya
1538: Franciscus decretorum doctor, secretarius regius et plebanus Musnensis (trimis al lui Ioan Zápolya
la Roma); 1538.08.17: a legato suo (sc. Johannis regis) Francisco decretorum doctore, secretario regio et
plebano Musnensi (Monumenta ecclesiastica tempora innovatae..., III, doc. 250, 303)
1546: (Amlacher, Broos, doc. 135)
Vicar
1547.V.07: venit huc in civitate d. vicarius doctor Franciscus plebanus Musniensis, mansit hic dies 5
(Quellen Kronstadt III, p. 393)
Arhidiacon de Ozd
1548: Venerabili ac egregio domino Francisco Zenghely Archidiacono Ozdensi canonico ecclesie Albensi
Transilv. et in oicio vicariatus judici surrogato (Ub. Kisd. Cap. CCXCVI)
Arhidiacon de Dăbâca
1548.04.20: Franciscus Decretorum doctor, Archidiaconus Dobocensis, Canonicus eccl. Albensis,
Vicarius in Spiritualibus ... honorabili Paulo presbytero Nagh-Schelyk... cum ecclesia Sancti Martini
in Possessione Naghselk fundata de jure et de facto suo rectore et plebano vacet ... teque autoritate nostra
que sede vacante fungimur in prefatam plebaniam ... per bireti nostri capiti tuo impositionem inves-
timus et conirmamus (AVSL, NF, 1, 1853, p. 77, citat din Martin Fay, Codex privilegiorum)
1548: hec testimonia... coram... Dominico plebano Bodensi, et Andrea Elphino plebano Schegesdiensi
et Domino Blasio plebano de Sekel Cristwr... egregio domino Francisco d. doctori vicario ecclesie
Albensis...... executor Stephanus hakyay notarius civitatis Albensis plebanus et rector hospitalis
Enyediensis (Ub. Kisd. Kap., doc. CCXCIV)
1553.04.22: Medgyesi Franciscus vicarius (Beke doc. 531)
Abate comendator de Cluj Mănăștur; Episcop de Cenad
1553: Jakó, KmKonvent, II, doc. 5263.
Moartea lui Franciscus
1553: Franciscus de Megyes parochus Musnae unde ab Haereticis expulsus fuit... occisus fuit in monostor
ad Claudiopolim. Sepultus est ante summam ara templi deiparae ibidem anno 1553 (Antonius
Szeredai, Notitia veteris et novi capituli ecclesiae Albensis Transsilvaniae ex antiquis et recentioribus
literarum monumenta eruta, Alba Carolina, 1791, p. 153)

Johannes Frederici MA
Atestat cca. 1493–1524 (1545?)

Studii la Cracovia
1493: Johannes Frederici de Muszna dioc. Albensis 4 gr. (Album Studiosorum Universitatis Cracoviensis,
Cracovie, I, 1887, p. 26)
Studii la Viena
1498: Baccalarius arcium: Johannes Friderici ex Muschna 8 den. (Schrauf II, p. 81)
1507: Viena (Tonk Sándor, Erdélyiek egyetemjárása a középkorban, București, 1979, nr. 1130;
p. 266)
1508: Mag. Johannes Fridrici ex Musna (Schrauf II, p. 49)
Pleban de Mediaș
1509: item domino Johanni presbitero ratione in debitis et cuppis argenteis datis civitate ex parte pris
Simoni aurifabri eidem solvendi f. XVI iam totaliter sunt soluti (Bedeus v. Scharberg, Mittheilungen
über ein Medwischer Stadtbuch aus dem 16. und 17. Jahrhundert, în AVSL, 3, 1858, p. 63)
1509.VIII.18: Johanne plebano (MOL Arcanum DF 285622)
1515: Johannes Fredericj (Ub. Med. Kap., doc. XXXII)
1521: Johannes (Ub. Med. Kap., doc. XXXVIII))
1521: Johannes artium magister plebanus parrochialis ecclesie b. Margarethae virginis in civitate
Megyes (Andreas Gräfer, Umrisse zur Geschichte der Stadt Mediasch, Hermannstadt, 1862, p. 90)
Protonotarius apostolicus
1522.04.14: Johannes Federici sedis apostolice protonotarius ac plebanus Megiensis (G. Erdélyi,
Database of Hungarian Penitentiary Petitions, Mss.)
1524.04.25: domino magistro Johanni Friderici plebano Megiensi (MOL Arcanum Dl. 246289)
Pleban de Slimnic (?)
1545: Pleban de Slimnic și decan de Sibiu era un anume Johann Friedrich (nu știm dacă este o
simplă coincidență de nume sau preotul s‑a mutat în contextul tulbure al Reformei – v. cazurile lui
Martinus Pillades de Sibiu ajuns la Richiș etc.) 1545.05.17: întâlnirea Reformatoare de la Mediaș:
Michael, preot de Aţel, decan de Mediaș deci presupun decan general, preotul Johann Friedrich
din Slimnic, decan de Sibiu, și preotul homas din Sânpetru, decan de Bârsa (Ub. Kisd. Kap., doc.
CCLXXXIV)
„Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice şi artă în Renaşterea timpurie 115

1. Mediaș. Biserica parohială. Altarul principal cu retablul gotic (Foto C. Firea)

2. Mediaș. Predelea renascentistă a retablului secundar (Foto R. Sălcudean)

116 Ciprian Firea

3. Mediaș. Detaliu cu blazonul donatorului 4. Mediaș. Detaliu cu reprezentarea

de pe predelă (Foto C. Firea) donatorului (Foto C. Firea)

5. Mediaș. Cina de Taină, detaliu. (Foto R. Sălcudean)

„Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice şi artă în Renaşterea timpurie 117

6. Mediaș. Detaliu cu reprezentări de veselă. (Foto C. Firea)

7. Mediaș. Detaliu cu piciorul unui 8. Mediaș. Detaliu cu piciorul unui

apostol. (Foto R. Sălcudean) apostol (Foto R. Sălcudean)

9. Sibiu. Retablul din Fișer. 10. Sighișoara. Retablul din Cund. Detaliu
Detaliu cu piciorul cerșetorului cu piciorul lui Isus. (Foto C. Firea)
din Amiens. (Foto C. Firea)
118 Ciprian Firea

11. Mediaș. Detalii cu arhitectură în grisaille (Foto R. Sălcudean) 12. Sighișoara. Retablul din
Beia. Detalii de arhitectură în
„grisaille” (Foto C. Firea)

13. Nuremberg. Biserica Sf. Sebald. Epitaful mural al lui Hans Starck. (Foto C. Firea)
 „Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice şi artă în Renaşterea timpurie 119

14. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. Detaliu 15. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
cu blazonul lui Adrianus Wolphard de pe portalul casei Ancadramenul ușii de la casa Wolphard‑Kakas (1541)
Wolphard‑Kakas (1541). (Foto Mihály Melinda)

16. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. 17. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
Blazonul lui Adrianus Wolphard de pe un ancadrament Blazonul lui Adrianus Wolphard de pe un
de fereastră (1534) (Foto Mihaly Melinda) ancadrament de fereastră (1536)
120 Ciprian Firea

18. Budapesta. Detaliu cu 19. Alba Iulia. Capela Lázó. (Foto C. Firea)
desenul lui Joseph Váradi
reprezentând fațada nordică
a capelei Lázó din Alba Iulia
(după Halmos Balázs)

20. Alba Iulia. Muzeu (?). Blazon 21. Blazonul reconstituit al lui Alexander
provenit de pe cornișa capelei Lázó. Utriusque Iuris Doctor, pleban de
Moșna (desen Mihály Zsuzsanna)
„Per bireti nostri capiti impositionem investimus…”. Arhipresbiteri, însemne heraldice şi artă în Renaşterea timpurie 121

23. Cluj. Biserica Sf. Mihail.

Portalul sacristiei, detaliu cu
blazonul preotului Johannes Clyn

22. Cluj. Biserica Sf. Mihail. Portalul sacristiei (1528) 24. Cluj. Biserica Sf. Mihail. Portalul
sacristiei, detaliu cu stema Clujului.
122 Ciprian Firea

25. Cluj. Biserica Sf. Mihail. Portalul sacristiei, detaliu cu reprezentarea donatorului.

26. Atribute heraldice ale unui protonotar apostolic (după . Bárczay Oszkár)