Sunteți pe pagina 1din 14

Totalizare fiziologie

Homeostazie – menținerea constantă a mediului intern a organismului


Membrană celulară – structură bidimensională, care delimitează celula în două compartimente: /-
intracellular și extracellular.
Funcțiile membranei celulare:
 Transport
 Activitate enzimatică
 Receptor
 Recunoaștere celulă-celulă
 Rol în adeziunea celulă-celulă
 Atașarea la structurile din citoschelet sau ale matrixului extracellular
Canale ionice – proteine membranare cu pori, care permit migrarea ionilor prin membranele celulare
Tipuri de canale ionice:
1. Canale ionice cu poartă – participă la generarea, transmiterea sau modularea potențialului
de acțiune, fiind principala țintă terapeutică
 Voltaj-dependente
 Controlate de liganți
 Controlate de stimuli mecanici
 Controlate de concentrația altui ion
2. Canale ionice fără poartă – asigură menținerea potențialului de repaos prin transportul ionic
pasiv, având un flux de cca 1000 de ori mai redus decât al canalelor cu poartă.
Pompe ionice:
 Transport active ioni, molecule organice
 Implică reacții enzimatice
 Rată mica de transport
Transport membranar – totalitatea proceselor sau mecanismelor, care au legătură cu trecerea
substanțelor dizolvate, cum sunt ionii și molecule mici prin membrane
Tipuri de transport:
1. Microtransport
 Transport pasiv – osmoza, difuzia, difuzia facilitate
 Osmoza – trecerea unui solvent printr-o membrană semipermeabilă, care separă două
concentranții diferite
 Difuzia – mișcarea continua și haotică a moleculelor în lichide sau gaze. Difuziunea
prin membrana celulară este împărțită în două subtipuri denumite difuziune simplă și
difuziune faciliatată.
 Difuziunea simplă – deplasarea moleculelor sau ionilor, printr-o deschidere
mambranară sau prin spațiile intermoleculare, fără ca aceștia să interacționeze cu
proteinele membranare de transport. Rata difuziunii este determinate de cantitatea de
substanță disponibilă, de energia cinetică a moleculelor și de numărul și de
dimensiunile deschiderilor membranare prin care ionii și moleculele se pot deplasa.
 Difuziunea facilitată – interacțiunea moleculelor e faciliatată de o proteină de
transport
 Transport activ – pompa Na/K, transportul macromoleculelor – transportul este
realizat de proteine de transport, care străbat integral membrana celulară. De
asemenea, proteina de transport este capabilă să transfere o parte din energie
substanței transportate pentru a o deplasa împotriva gradientului electrochimic
 Transport active primar – energia este obținută direct din scindarea ATP sau a altor
compuși, care conțin legături fosfat-macroergice
 Transport active secundar – energia este obținută din gradientul transmembranar de
concentrație al unei molecule secundare sau al unor ioni, gradient realizat prin
acțiunea transportului active primar
2. Macrotransport
 Endocitoza
 Exocitoza
 Transcitoza
Excitabilitatea – capacitatea membrane de a răspunde la excitație în mod specializat, orientat
și cu viteză maximă
Legile generale ale excitabilității:
 Intensitatea pragală a excitantului
 Modificări membranare locale ca răspuns la stimulare
 Reacția maximală la intensitatea pragală
 Modificări de excitabilitate
 Perioada de latență
Gradient de concentrație – diferența de concentrație a unui ion sau a unei substanțe dintre interiorul
sau exteriorul celulei
Gradient electric – diferența de potential electric dintre interiorul și exteriorul celulei
Depolarizare – inversarea polarității membrane față de starea de rapaos (- exterior și + exterior)
Repolarizare – revenirea la starea inițială de rapaos (+exterior și – interior)
Potențial de repaos – diferența de potential dintre suprafața internă – și suprafața externă + a
membranei în condiții de repaos functional
 Valoarea: -60; -90 mV
 Cauza: repartiția neuniformă a ionilor de o parte și de alta a membrane
Permeabilitatea selective a membrane pentru K
Prezența ATP-azei Na+/K+
Echilibrul Donnan
 Originea:
1) Gradientul de concentrație și canalele K+ deschise determină un efflux de K+ către exteriorul
celulei
2) În acest moment, între exteriorul și interiorul celulei se stabilește o diferență de potential -75mV
neuron și -90 fibra miocardică
3) Diferența data e potential de repaos
Potențial de difuziune – diferența de potential dintre interiorul și exteriorul celulei.
Potențial Nerst – potential de difuziune, care contrabalansează exact difuziunea netă a unui anumit
tip de ion prin membrană. Magnitudinea acestui potential este determinate de raportul dintre
concentrațiile ionului respective la nivelul celor două fețe ale membrane. Cu cât raportul este mai
mare, cu atât tendința ionului de a difuza într-o direcție crește, și prin urmare, potențialul Nerst
necesar pentru a împiedica difuziunea netă a ionului va fi mai mare.
Ecuația Nerst – calculează potențialul Nerst al oricărui ion universal la temperature normală a
corpului.
EMF = +-61log (Concentrația la interior)/(concentrația la exterior)
EMF – forța electromotrică
EK=RT/ZF*ln (concentrația intracelulară)/(concentrația extracelulară)
c R – constanta universal a gazelor
T – temperatura absolută în kelvini
Z – sarcina electrică a ionului
F – constanta lui Faraday
Ecuația Goldman – calculează potențialul de difuziune atunci când membrana este permeabilă
pentru mai mulți ioni diferiți. Depinde de 3 factori:
 Polaritatea sarcinii electrice a fiecărui ion
 Polaritatea membrane pentru fiecare tip de ion
 Concentrațiile ionilor respective la interiorul și exteriorul membrane
Intensitatea:
 Subpragală
 Pragală
 Suprapragală
Potențial de acțiune – inversarea rapidă și complet reversibilă a polarității membrane celulei
excitabile, care devine electric pozitivă la interior și electric negative la exterior
Fazele potențialului de acțiune:
 Perioada de latență – 0,1 ms
 Depolarizarea pragală
 Depolarizarea rapidă – până la +30mV
 Repolarizarea
 Postpotențiale
Mecanismele generării intensității pragale:
1) Depolarizarea lentă
 Se deschid canale pentru ionii de sodiu
 Potențialul scade de la -70 la -55mV
2) Depolarizarea rapidă – overshoot
 se deschid un nr mare de canale de sodiu
 crește permeabilitatea membrane pentru sodiu
 permeabilitatea membrane ajunge la punctul isoelectric
3) Repolarizarea rapidă
 Închiderea canalelor pentru Na
 Deschiderea canalelor pentru K+, canale voltaj-dependente
4) Repolarizarea lentă
 Se datorează excesului de sarcini positive în celulă
5) Posthiperpolarizare
 Canalele de K+ sunt deschise
 Pompa Na+/K+ scoate Na+ din celulă
Perioada refractară absolută – în faza de depolarizare, toate canalele de Na+ sunt deschise în
totalitate, membrana este incapabilă să răspundă la un nou stimul indifferent de intensitatea lui,
excitabilitatea este zero
Perioada refractară relativă – în faza repolarizării, membrana poate răspunde la stimuli de o
intensitate suprapragală, nerecționând la stimuli de intensitate pragală. Excitabiliatatea crește treptat
până la normă
Excitația – fenomen biologic complicat, care se caracterizează prin modificarea proceselor
metabolice și termogenice, prin depolarizarea temporară a membrane, cu activarea potențialului de
acțiune și a altor manifestări fiziologice și biofizice specific. Se excite doar țesutul glandular, nervos,
muscular. Restul doar acționează la stimuli prin modificări structural și fizico-chimice.
Generarea potențialului de acțiune:
 Potential local
 Deschiderea canalelor de Na+ voltaj-dependente
 Atingerea potențialului pragal – deschiderea mai multor canale de Na+ - depolarizare
 Canalele de Na+ sunt rapid inactivate ca și influxul de Na+
 Canalele de K+ voltaj-dependente se deschid, are loc efflux de K+
 Canalele de K+ se închid – potențialul revine la valoarea de repaos
 Se restabilește echilibrul ionic – pompa Na+/K+
Pragul de stimulare – creșterea potențialului local transmembranar până la o valoare pragală,
înainte de propagarea potențialului de acțiune
Reobaza – intensitatea minima a stimulului electric, care generează intensitatea pragală
Timp util – durata minima de acțiune a stimulului pragal care provoacă intensitatea pragală
Cronaxia – timpul util al stimulului electric, cu valoarea a 2 reobaze
Răspuns local:
 Se realizează prin stimularea unei zone limitate a membrane celulare
 Se manifestă prin depolarizare
Caracteristica potențialului local:
 Sunt gradate – stimuli mai puternici determină o depolarizare mai mare
 Se sumează temporo-spațial
 Dacă prin sumare atinge un nivel cristic – va genera un potential de acțiune propagate
Fazele excitabilității membrane:
 Faza 1 – hiperexcitabilitatea
 Faza 2 – excitabilitatea atinge valori nule – perioada refractară absolută
 Faza 3 - excitabilitatea crește treptat – perioada refractară relativă
 Faza 4 – hiperexcitabilitate
 Faza 5 – hipoexcitabiliate

Clasificarea fibrelor nervoase:


 Aα – propriorecepție, somatomotorie
 Aβ – presiune, atingere în tegument
 Aγ – motorie, aferențe spre fusurile neuro-musculare
 Aδ – durere, temperature, atingere în tegument
 B – fibre preganglionare vegetative
 C – durere, temperature, mecano-recepție, fibre postganglionare vegetative
Conducerea potențialului de acțiune în fibre nervoase
1) În fibrele nervoase amielinice:
 Depolarizarea unei zone membranare produce activarea canalelor de Na+
 Intensitatea pragală se propagă: secvențial – din aproape în aproape – cu viteză mica
2) În fibrele nervoase mielinice:
 Conducerea este saltorie, de la un nod Ranvier la altul
 Canalele de Na+ au o densitate înaltă la nivelul nodurilor Ranvier
 Viteza de conducere depinde de grosimea fibrei nervoase și distanța dintre nodurile
Ranvier
Legile transmiterii excitației:
 Legea integrității anatomice și fiziologice a fibrei nervoase. Integritatea anatimică se
întrerupe la secționarea fibrei nervoase, iar cea fiziologică la aplicarea diferitor excitanți pe
suprafața fibrei, asemănător stării de parabioză
 Legea transmiterii isolate a excitației. Nervul este format din mai multe fibre nervoase
functional diferite, ceea ce permite transmiterea excitației numai prin această fibră
 Legea transmiterii bilaterale a excitației prin fibra nervoasă. La acțiunea unui stimul asupra
membrane fibrei nervoase, excitația apărută poate fi înregistrată bilateral. Legea este valabilă
doar pentru fibra nervoasă separate, dar în organism fibrele sunt unite prin sinapse, unde
excitația se transmite bilateral
 Legea conducerii nedecremențiale, adică amplitudinea potențialului de acțiune nu se modifică
în timpul propagării, de-a lungul fibrei

Fiziologia neuronului. Sinapsele excitatorii și inhibitorii în SNC.


Neuronul – unitatea structural-funcțională a Sistemului Nervos
Structura neuronului:
 Dendrite
 Corp cellular
 Axon
Tipuri de neuroni:
 Unipolari
 Pseudounipolari
 Bipolari
 Multipolari
Funcțional, tipuri de neuroni:
 Motori
 Senzitivi
 De asociație
 Vegetative
Sinapsa – regiunea de comunicare neuro-neuronală sau neuro-efectoare (mușchi sau glande).
Lezarea sau distrugerea sinapsei duce la refacerea acesteia în aproximativ 60 de zile.
Clasificarea sinapselor:
1) După modalitatea de transmitere a impulsului nervos:
 Chimice – producerea unei neurosecreții de către zona presinaptică asupra zonei
postsinaptice
 Electrice – transmiterea impulsului nervosa supra zonei postsinaptice are loc datorită
curentului electric
2) Din punct de vedere functional:
 Excitatorie - agonistă
 Inhibatorie - antagonistă
3) După natura neurotransmițătorului chimic:
 Colinergice – acetilcolina
 Dopaminergice - DOPA-mina
 Adrenergice – noradrenalina
 Serotoninergice
 Gabaergice
4) Din punct de vedere structural:
 De tip 1 – axodendritice
 De tip 2 – axosomatice
 De tip 3 – electrice – spațiu sinaptic îngustat
Structura sinaptică:
 Buton terminal sau sinaptic
 Membrana presinaptică
 Vezicule cu transmițători chimici
Neurotransmițători – substanțe, care asigură transmiterea mesajului neuronal la nivelul sinapsei
Cotransmițători – participă la modificarea răspunsului postsynaptic și la reglarea eliberării
mediatorului din terminația nervoasă presinaptică
Neuromodulatori – substabțe neuroactive, care realizează modificări de durată ale capacității de
răspuns și transmitere neuronală pre- și postsinaptică
Anatomia fiziologică a sinapsei:
1) Axonul presinaptic se termină la locul de contact cu neuronal postsynaptic printr-o porțiune,
numită buton sinaptic. Partea mai îngroșată a butonului sinaptic alcătuiește membrana
presinaptică. În apropierea butonului sinaptic fibra nervoasă axonală își pierde teaca de
mielină. În interiorul butonului sunt prezente numeroase organite, în special, mitocondrii.
2) Între membrana presinaptică și cea postsinapticăapare fisura sau fanta sinaptică. Are rolul
de a asigura adezivitatea membranelor pre- și postsinaptică.
3) Membrana postsinaptică conține structure receptoare.
Tipuri de receptori:
 Ionotropici – prezintă canale ionice , ligand-dependente, ce se deschid sub influiența
mediatorului chimic
 Metabotropici – se cuplează cu subtipurile proteinei G, care modulează activitatea unor
enzyme citoplasmatice. Ca urmare, activează sau inhibă canalele membranare.
Transmițători sinaptici:
1) Cu acțiune rapidă
 Sunt sintetizați în citosolul terminațiilor presinaptice
 Sunt stocați în vezicule
 Transmit semnalele senxoriale a creie și cele motorii la mușchi
2) Cu acțiune lentă – nuropeptide
 Se sintetizează la nivelul corpului cellular
 Sunt transportați cu viteză mica
 Sunt stocați în vezicule
 Rol : schimbarea pe termen lung a nr de receptori neuronali , deschiderea sau închiderea
canalelor pentru anumiți ioni, schimbarea nr sau dimensiunilor sinapselor
Particularitățile transmiterii sinaptice:
1) Conducerea unidirecționată
 Amplasarea veziculelor cu mediator chimic doar în zona presinaptică
 Prezența receptorilor membranari pentru mediatorii eliberați numai pe membrana
postsinaptică
2) Întârzierea sinaptică
 Eliberarea mediatorilor chimici în fisura sinaptică, prin intermediul cărora se conduce
influxul nervos de la un neuron la altul
3) Epuizarea
 Stimularea repetitive a unei sinapse excitatorii provoacă descărcări frecvente în
neuronal postsynaptic, pentru ca mai apoi să se rărească progresiv
 Zonele supraexcitate își reduc excitabilitatea excesivă
 Constituie un mechanism de protecție a organelor efectoare
Mediatori chimici:
1) Neurotransmițători:
 Acetilcolina
 Noradrenalina, adrenalina, dopamine
 Histamina
 Serotonina
Aminoacizi:
 Excitatori – glutamate, aspartat
 Inhibatori – acid GABA, glicina
2) Cotransmițători:
 Endorfine
3) Neuromodulatori
 Purine – ATP, ADP, adenozina
 Steroizi – aldosterone, cortisol, progesterone, estrogen, testosterone
 Prostaglandine
Funcționarea sinapsei, mecanismul eliberării neurotransmițătorului
 Sinteza mediatorului
 Stocarea mediatorului
 Eliberarea mediatorului
 Traversarea spațiului sinaptic
 Acțiunea postsinaptică a mediatorului
 Potențiale postsinaptice
 Inactivarea mediatorului
Mecanismul ionic al potențialului postsynaptic de excitație PPSE
 Depolarizarea membranei postsinaptice se realizează prin deschiderea canalelor Na+. PPSE
durează cca 20ms. Pentru ca PPSE să se propage în neuronal postsynaptic, el trebuie să atingă
o anumită valoare. Pentru a genera un impuls nervos, sinapsele trebuie să atingă un PPSE cu
o valoare de 20-30mV
 Dacă prin sumația PPSE se obțin valori mai mari decât pragul pentru excitarea neuronului, se
generează un potential de acțiune, care se propagă
 Dacă valoarea PPSE rămâne sub pragul de excitație, atunci neuronal postsynaptic rămâne
neexcitat.
 Amplitudinea PPSE crește prin mărirea intensității impulsului afferent
Mecanismul ionic al potențialului postsynaptic de inhibiție PPSI
 În cazul în care se realizează o hiperpolarizare a zonei postsinaptice, se produce un potential
postsynaptic inhibitor
 Apariția PPSI determină blocarea transmiterii sinaptice
 Direcția curentului de hiperpolarizare a PPSI este invers PPSE, cee ace face ca membrana
postsinaptică să devină mai puțin receptive și, ca urmare, să scadă excitabilitatea neuronului
postsinaptic
Inhibiția postsinaptică
 Apare în sinapsele inhibatorii, care au ca mediator GABA, glicina, histamina, dopamine
 Hiperpolarizarea membrane postsinaptice
Inhibiția presinaptică
 Apare în sinapsele axo-axonice
 Creșterea conductanței pentru Cl-
 Scăderea conductanței pentru Ca2+
Inhibiția recurentă - neuronul de excitație prin sinapsă cu neuronul de inhibiție se inhibă el însuși.
Este un mecanism de protecție a motoneuronilor
Inhibiția reciprocă - apare la excitarea mușchilor antagoniști
Inhibiția laterală - stă la baza centrului dominant
Convergența – facilitarea unei sinapse se poate realiza prin convergența mai multor sinapse, de la
mai mulți neuroni, pe un singur neuron
Ocluzia – suma răspunsurilor individuale este mai mare decât răspunsul obținut prin excitarea
concomitentă a celor doi neuroni
Faciliatarea – suma excitării concomintente a doi neuroni este mai mare decât suma răspunsurilor
individuale
Postdescărcarea – la stimularea singulară a unei căi aferente se obține un răspuns multiplu și
prelungit a neuronului eferent
Excitația
 Deschiderea canalelor de sodiu, pentru pătrunderea sarcinilor pozitive
 Scăderea conductanței prin canalele de clor și potasiu
 Modificări ale metabolismului intern al neuronului postsinaptic
 Scăderea electronegativității
Inhibiția
 Deschiderea canalelor ionice de clor
 Creșterea conductanței ionilor de potasiu spre exteriorul neuronului
 Activarea unor receptori cu funcție enzimatică
 Creșterea electronegativității
Joncțiune neuromusculară – joncțiunea dintre fibra musculară și terminația fibrei nervoase
Anatomia funcțională a joncțiunii neuromusculară
Mecanismul transmiterii excitației prin sinapsă
 fibra nervoasă un complex de terminații nervoase ramificate, care invaginează la nivelul
suprafeței fibrei musculare, fiind însă dispuse înafara membranei plasmatice
 la nivelul terminațiilor axonului, se găsesc numeroase mitocondrii, care produc ATP, sursa
de energie utilizată pentru sinteza acestilcolinei – transmițător exitator
 acetilcolina stimulează membrana fibrei musculare
 atunci când un impuls nervos ajunge la nivelul joncțiunii neuromusculare, în spațiul sinaptic
sunt eliberate 125 vezicule de acetilcolină
Eliberarea acetilcolineai, rolul colinsterazei
 acetilcolina, odată eliberată în spațiul sinaptic, continuă să activeze receptorii pentru
acetilcolină, atât timp cât persistă în spațiul sinaptic.
 Totuși, este îndepărtată de acetilcolinesterază, care distruge acetilcolina la câteva milisecunde
după ce aceasta a fost eliberată din veziculele sinaptice
 Durata scurtă de timp, în care acetilcolina se găsește în spațiul sinaptic este suficientă pentru
excitarea fibrei musculare în condiții normale.
 Îndepărtarea rapidă a acetilcolinei previne re-excitarea musculară continuă după recuperarea
fibrei musculare în urma potențialului inițial de acțiune
Potențial de placă terminală – influxul brusc de ioni de Na+ în fibra musculară, care are loc la
deschiderea canalelor controlate de acetilcolină, determină creșterea în sens pozitiv a potențialului
electric intramembranar la nivelul zonei corespunzătoare plăcii terminale cu până la 50-75 mV, dând
naștere acestui potențial.
Medicamente care stimulează joncțiunea neuromusculară
 Neostigma
 Fiziostigmina
 Diizopropil fluorofosfatul
 Inactivează acetilcolinesteraza, acetilcolina se acumulează, se produc spasme musculare și
chiar poate surveni decesul și sufocarea individului
Mecanisme care blochează joncțiunea neuromusculară
 Curarizante – împiedică transmiterea impulsurilor de la nivelul terminațiilor nervoase la
nivelul fibrei musculare
Reticulul sarcoplasmatic - în cazul fibrei musculare, reticulul endoplasmatic poartă denumirea
de reticul sarcoplasmatic. Are o structură complexă, importantă în controlul contracției
musculare.
Sarcomer – unitatea morfofuncțională a miofibrilelor musculaturii striate. Fiecare sarcomer e
delimitat de 2 membrane Z (se atașează filamente de actină) și e alcătuit dintr-un disc întunecat
(actină+miozină) și 2 discuri luminoase (actină). În timpul contracției musculare, filamentele de
actină alunecă printre cele de miozină, memebranele Z se apropie una de alta și sarcomerul se
scurtează.
Miofibrile; filamente de actină și miozină
 Fiecare fibră musculară conține între câteva sute și câteva mii de miofibrile
 Fiecare miofibrilă e alcătuită din filamente de actină și miozină, responsabile pentru
contracția musculară
 Filamentul de actină are o structură complexă. Este alcătuit din 3 tipuri de proteine: actină,
tropomiozină și troponină
 Scheletul filamentului de actină e moleculă proteică bicatenară de actină F. Cele două catene
se împletesc în jurul unui helix, asemănător miozinei.
 Filamentul de miozină din molecule de miozină.
 Fiecare moleculă de miozină din 6 lanțuri polipeptidice: 2 lanțuri grele și 4 lanțuri ușoare
 Cele 2 lanțuri grele sunt înfășurate uneul în jurul celuilalt, formând dublu-helix, denumită
”coada” moleculei de miozină.
 Cele 4 lanțuri ușoare fac parte din structura ”capului” moleculei de miozină, ajutând la
controlul funcționării sale în timpul contracției musculare
Mecanismul de glisare a filamentelor contractile
 În faza de relaxare, capetele filamentelor de actină încep să se suprapună între ele
 În faza de contracție, filamentele de actină sunt trase către interiorul filamentelor de
miozină, astfel încât capetele lor se suprapun la maxim
 De asemenea, discurile Z sunt trase de filamentele de actină către capetele filamentelor de
miozină
 Astfel, contracția musculară se produce prin glisarea filamentelor
Efectul lungimii mușchiului asupra forței de contracție
 Atunci cînd mușchiul se găsește la lungimea normală de repaos, la o lungime a sarcomereolor
de 2 mc, ele se contractă consecutiv, cu o forță maximală
 Creșterea tensiunii care apare în timpul contracției, scade pe măsură ce mușchiul este întins
,ai mult de 2,2 mc
Contracția izometrică – contracția, în care mușchiul nu se scurtează în timpul contracției
Contracția izotonică – contracția, în care mușchiul se scurtează în timpul contracției, fără ca
tensiunea să varieze pe parcursul mișcării
Fibre musculare rapide
 Fibre de dimensiuni mari, care realizează contracții foarte puternice
 Conțin un reticul sarcoplasmatic foarte bine dezvoltat
 Conțin cantități mari de enzime glicolitice (transformă glucide în monozaharide)
 Aport sangvin redus
 Conțin un număr mic de mitocondrii
Fibre musculare lente
 Dimensiuni mici
 Inervate de fibre nervoase mici
 Vascularizație bogată
 Număr mare de mitocondrii
 Cantități mari de mioglobină
Sumația fibrelor multiple – creșterea numărului de unități motorii, care se contractă simultan
Sumația de frecvență
 Pe măsură ce frecvența crește, apare un moment, dincolo de care, fiecare contracție nouă se
declanșează înainte de finalul contracției precedente.
 În consecință, a doua contracție se adaugă parțial primei contracții, iar forța contractilă crește
progresiv, odată cu creșterea frecvenței
 Când frecvența atinge un nivel critic, contracțiile succesive devin atât de rapide, încât
fuzionează, iar aspectul contracției musculare apare neted
 Fenomenul este denumit tetanie
 Această situație se datorează faptului că ionii de calciu sunt menținuți în sarcoplasma
musculară, chiar și între potențialele de acțiune, astfel încât starea de contracție musculară
este menținută fără a fi permisă relaxarea între potențialele de acțiune
Hipertrofia musculară
 Creșterea masei totale musculare a unui mușchi
 Este rezultatul creșterii numărului filamentelor de actină și miozină de la nivelul fiecărei fibre
musculare
 Se produce atunci când mușchiul este încărcat în timpul procesului contractil
Atrofia musculară
 Scăderea masei totale musculare a unui mușchi
 Atunci, când mușchi este neutilizat timp de mai multe săptămâni, ritmul degradării
proteinelor contractile este mult mai rapid decât timpul refacerii.
 În consecință, se produce atrofia musculară
Oboseala musculară
 contracția prelungită și intensă a unui mușchi duce la oboseala musculară
 poate fi cauzată de întreruperea fluxului sangvin la nivelul unui mușchi
Tipuri de mușchi neted
1) Multiunitari
 mușchii sunt alcătuiți din fibre musculare netede separate
 fiecare fibră operează independent de celelalte fibre și, adeseori, este inervată de o
singură terminație nervoasă
 fiecare fibră se poate contracta independent de celelalte, controlul contracțiilor fiind
realizat prin impulsuri nervoase
 Ex: mușchii ciliari ai globului ocular, irisul
2) Unitari
 Mușchii sunt alcătuiți din o colectivitate de fibre, care se contractă împreună, cau
uniatate
Controlul hormonal al contracției mușchiului neted
 Majoritatea horminilor afectează într-o oarecare măsură contracția mușchilor netezi,
iar unii hormoni au efecte profunde.
 EX: norepinefrina, acetilcolina, vasopresina, oxitocina, serotonina, histamina
 Un hormon determină contracția unui mușchi neted, atunci când membrana celulelor
musculare conține receptori hormonali excitatori. Reciproc, hormonul determină
inhibiție, dacă membrana conține receptori hormonali inhibatori
Mecanismul contracției mușchiului neted
 Constă în alunecarea filamentelor de actină, în raport cu cele de miozină, datorită punților
transversale
 Un rol important îl au proteinele de legare a actinei, care controlează polimerizarea și
poziționarea moleculelor de actină