Alexandru Molico

CEA MAI FRUMOASĂ

PARTE DIN CURCUBEU

„Dacă plouă toată noaptea, dimineaţa când răsare soarele, tu eşti parte din
curcubeu”. Asta îi spunea El în gând, iar Ea, parcă-l auzea, întrucât deşi dormea,
faţa i se însenina brusc şi pe buzele sale mici şi roşii se ivea fantoma unui zâmbet.
El nu era defel un tip romantic. Afară de vorbele şoptite în gând, îi mai
spunea doar: „eşti cel mai frumos lucru care mi s-ar fi putut întâmpla, fără ca eu să mă
gândesc la el”.
Până şi chestia legată de curcubeu o „preluase” după ce rămăsese în minte
cu melodia care l-a trezit într-o vineri dimineaţa caniculară. Era ziua în care
tocmai termina liceul şi se dădea jos din pat pentru a se bărbieri rapid şi a se
îmbrăca la costum în mare grabă.
Piesa, piesa, piesa... cum dracu se numea piesa?... îi aparţinea lui Bob
Marley, dar El o auzise remixată de o formaţie căreia îi reţinuse numele
aproximativ: Finaly Quaye. Da. Finaly Quaye, cu „Sun is shining”. Ori cu
„Sunday shining”? aici apăreau primele semne de întrebare serioase. Versurile
care îl fascinaseră – şi pe care bineînţeles că nu şi le aducea aminte exact – erau
„In the morning you’re part of the rainbow“ cu varianta sa, „In the morning
you’re out of the rainbow“.
Ca să nu se mai frământe atât de mult, întrucât conducea cu mare viteză în
acea după-amiază de vineri în care a început totul, şi trebuia să fie atent la drum,
fredona ambele versuri alternativ. Când vedea în oglinda retrovizoare sau din
faţă că se apropia vre-o maşină, în gând, iar când era singur pe şosea, cu voce
tare.
Peste câteva zile, avea să-şi reamintească tot legat de piesă. Finaly Quaye
cu un remix al piesei lui Bob Marley, „Sunday shining”. Iar versul care îi dăduse
bătaie de cap era „In the morning you’re out of the rainbow”.
Cele câteva zile au fost vineri (după-masa), sâmbătă, duminică, luni şi
marţi (doar dimineaţa).
Aşadar, vineri după-masa, în timp ce gonea cu maşina pe şoseaua pustie
pe sensul opus, printre versurile fredonate alternativ, i se îngrămădeau în minte
tot felul de gânduri legate de viitor.
Avea 18 ani şi de câteva ore terminase liceul. Întrucât era iunie şi părinţii
lui erau încă foarte ocupaţi, s-a hotărât să profite de vreme, casa de vacanţă a
„bătrânilor” săi aflată pe o plajă pustie la marginea unui mic sat de pescari,
maşina primită cadou de la tatăl său la finalul festivităţii de absolvire şi nu în
ultimul rând, asta pentru că mai ales, de singurătatea unui weekend în care să
hotărască ce va face în viaţă.

1
 Mama, îl vroia un viitor renumit chirurg asemeni tatălui său, soţul ei.
Tatăl îl vroia un bun manager, instruit la o universitate renumită din America,
capabil să administreze averea pe care o tot strângea pentru fiul său.
El, ar fi vrut să fie sportiv. Înotător. Numai că un stupid accident de
motocicletă, rezultat al unei beţii crâncene datorată pierderii unei frumoase fete
pe care o considerase Marea Iubire, îi afectase grav rotula piciorului stâng şi îi
compromisese şansele de a ajunge un faimos înotător, unul capabil să înoate de
la egal la egal cu australienii şi americanii.
Altceva... păi tocmai pentru asta venise. Să caute un altceva pentru el sau
să se împace cu ce aleseseră Mama sau Tata pentru el. Adevărul e, (dar asta să
rămână doar între El şi noi) că acum, înclina mai degrabă spre Facultatea de
Medicină.
În timp ce gânduri şi gânduri îl învăluiau, departe în curbă, începea să se
zărească o siluetă care pe măsură ce maşina mânca în mare viteză asfaltul încins,
se dovedea a fi a unei frumoase tinere fete.
Am scris „fete”, bineînţeles articulat, pentru ca să se citească mai frumos.
Tânăra era de fapt femeie. Înţelegeţi ce vreau să spun nu? Chiar dacă părea a fi
de-o vârstă cu El. Arăta aşa cum îşi imaginase El când era mic că arată zânele.
Înălţime medie, păr lung castaniu, ochi albaştri, sâni rotunzi şi tari, picioare lungi
şi coapse rotunde. Era desculţă şi purta doar o rochiţă vaporoasă de vară.
Maşina lui a oprit în dreptul ei şi cei doi s-au privit pentru câteva secunde
în ochi. Ea i-a zâmbit şi El i-a răspuns: „Urcă. Te duc eu o bucată de drum”.
Cu Ea în dreapta lui, maşina a demarat în trombă şi a început să ruleze în
mare viteză având în dreapta un lan de floarea soarelui care ascundea câţiva hoţi
şi un Van Gogh contemporan, anonim şi în pragul nebuniei, iar în stânga,
MAREA. Care nu se mai termina.
Nu a durat mult până au ajuns la casa părinţilor săi de pe plaja pustie.
„Dacă vrei te duc până în sat” i-a spus El. Dar Ea, i-a zâmbit, şi-a prins părul în
coadă la spate (prilej pentru el să-i admire axilele albe şi fine) şi i-a răspuns că
„Nu. Aici obişnuiesc să fac baie”.
El a coborât din maşină. Şi-a dat jos tricoul de pe el, şlapii din picioare şi a
fugit în pantalonii scurţi din poliester spre mare în care s-a aruncat şi de care a
fost îmbrăţişat şi înghiţit într-o spumă verzuie.
Când a ieşit din nou la suprafaţă, Ea era lângă el. Dar hainele ei erau pe
nisip!
Din politeţe, El n-a mai intrat cu capul în apă, dar nu a putut să-şi ascundă
ochii de priveliştea sânilor ei rotunzi şi tari pe care şiroia apa sărată a mării şi
care oarecum pluteau atunci când Ea călca apa.
Un sfert de oră mai târziu, El ieşea din apă şi se trântea pe nisipul încins.
În câteva secunde adormea.
De trezit, s-a trezit când soarele era gata gata să dispară după dealurile
acoperite cu viţă de vie, de vizavi şi nisipul se răcea. Avea fruntea acoperită cu
tricoul, pe care ţinea foarte bine minte că-l aruncase pe plajă mult mai încolo,
lângă maşină. Ea, era încă în apă. S-a ridicat şi a strigat-o „Auzi?!...” dar Ea nu l-

2
a auzit aşa că El s-a dus până unde se sparg valurile de ţărm. Înainte să o strige
iar, Ea l-a văzut şi a început să vină înot spre el. A ajuns mult mai repede decât
scriu eu că a făcut-o şi s-a ridicat din apă. El n-a avut timp să-şi întoarcă din
politeţe privirea şi mai apoi n-a mai avut timp să-şi ia ochii de la micuţul triunghi
de puf negru dintre copasele ei. Ea i-a zâmbit, a ajuns lângă el şi i-a luat tricoul
din mână îmbrăcându-l. „Am stat toată ziua în apă” i-a spus veselă. „Hai să
mâncăm ceva”. La care el: „Păi ştii că, nu prea am”. „Nu contează, mâncăm ce ai”. (Ea)
În timp ce Ea îşi desfăcea părul din coadă, El descuie şi intră în casă. Ea îl
urmă.
Înăuntru, trei camere, o bucătărie şi o baie. Livingul, cel mai mare dintre
cele trei camere. Ea a închis cele patru uşi care dădeau din living. „În noaptea asta
stăm aici”.
După ce a primit de la El un tricou de-al mamei lui şi nişte pantaloni scurţi
care îi rămăseseră lui mici şi el şi-a adus bagajul din maşină dar nu l-a desfăcut,
au luat loc pe covor şi au început să mânânce chipsuri fără să-şi vorbească.
„Ţi s-a făcut frig?”. „Da” i-a răspuns el şi s-a ridicat, a desfăcut geanta de
voiaj din care a scos cămaşa pe care o purtase dimineaţa la festivitatea de
absolvire. A îmbrăcat-o pe dos. „Vrei ciocolată? Albă.” „Nu că sunt foarte sărate
chispurile astea” i-a răspuns ea zâmbind. „Vezi să nu mănânci prea multe, n-am decât
un litru şi ceva de apă minerală”. „A ieşit acidul din ea?” „Băi să ştii că da.” „E bine.
Atunci am să beau şi eu” a spus frumoasa necunoscută. Care s-a ridicat şi a ieşit
afară, unde se lăsase întunericul, şi unde la lumina lunii şi a stelelor foarte
îndepărtate a luat din maşină sticla de un litru şi jumătate de apă minerală, din
care el băuse două guri înainte să o întâlnească pe ea.
Când s-a întors în casă, el era într-unul dintre cele două dormitoare,
mobilate modest cu pat, masă, şifonier şi două scaune la masă. Ea s-a întristat.
„Ţi-am spus că o să stăm la noapte aici.” Arăta cu degetul arătător în jos spre
covorul livingului. „Amândoi”. El a zâmbit şi i-a răspuns: „Dacă vrei să stăm
amândoi, să ştii că n-o să stăm de poveşti”. Ea i-a zâmbit cu subânţeles şi l-a chemat
spre ea zâmbind, cu arătătorul mîinii drepte făcut cârlig. În drum spre ea a
văzut-o cum îşi scoate tricoul şi ea simţind că el îi admiră axilele a rămas pentru
câteva clipe cu tricoul peste cap. Apoi l-a scos de tot. Ajuns lângă ea, a început să
o sărute scurt pe buze, a coborât mai apoi pe gât, între sâni şi a urcat iar pe gât.
Ea l-a dezbrăcat şi s-a întins pe covor, obligându-l să o urmeze. El i-a ridicat
picioarele pe umerii săi şi i-a scos pantalonii scurţi. Apoi, pentru că se
înfierbântase foarte tare a pătruns-o.
A durat ceva, pentru că el era tânăr şi nu o cunoştea deloc. Aşa că a întors-
o pe burtă, s-a urcat peste ea, s-a întins pe spate şi a pus-o peste el şi ... acum
degeaba vă gândiţi să treceţi peste pasajul ăsta, dar asta s-a întâmplat.
Când erau gata, transpiraţi amândoi, s-au prăbuşit pe covor şi au privit
tavanul alb al livingului.
L-a trezit tot ea. Era încă noapte. Îi zâmbea. „Hai să facem baie” şi a fugit
goală pe uşa casei care rămăsese deschisă. El s-a ridicat cu greu şi a urmat-o. Fără
ca să fugă pe plajă.

3
 Au înotat pe sub apă sărutându-se în lumina razelor lunii care perforau
din loc în loc apa sărată şi neagră noaptea. La suprafaţă.
Când au ieşit din apă, Ea era în braţele lui cu picioarele încolăcite în jurul
mijlocului iubitului ei pe care îl întâlnise în după-amiaza zilei carte se încheiase
cu câteva ore înainte. El a culcat-o pe nisip şi a început să o pătrundă în
contratimp cu valurile care se retrăgeau. Pentru că se uita în ochii ei şi o săruta
din timp în timp, nu a mai întors-o şi nu a mai tras-o peste el.
Apoi, au intrat în casă şi au adormit pe colţarul de piele din living,
îmbrăţişaţi, acoperiţi doar de bucata de pânză ce învelea colţarul când nu locuia
nimeni în casă.
Dimineaţa Ea s-a trezit pe când el încă dormea şi razele soarelui care încă
nu se ridicase din mare, luminau prin uşa uitată peste noapte deschisă, livingul.
S-a uitat în jur şi a descoperit încăperea în care nu aprinseseră deloc lumina în
noaptea precedentă. Era mobilată modest dar cu mult bun gust. Un colţar mare
din piele, două fotolii, o masă lungă şi joasă lângă colţar, covorul, o bibliotecă
plină cu cărţi ce aveau coperţile colorate frumos (asta i-a trecut ei prin cap) şi un
ficus mare la piciorul bibliotecii.
S-a întins şi a ieşit din cameră. Chiar când trecea pragul uşii, El a deschis
ochii şi a văzut pentru două-trei secunde cum soarele se ridca din mare printre
picioarele ei, aflată în contre jour. A vrut să o strige să-i spună ceva dar s-a
abţinut. A pus capul la loc pe pernă şi a adormit.
Când s-a trezit, era amiază. De ea, nici urmă. A sărit ca ars din pat şi a ieşit
afară din casă. S-a uitat după maşină care era la locul ei. Apoi la mare. În apă,
înota Ea.
A început să râdă şi a strigat-o: „Ieşi afară că te duc în oraş!” „Mergem să
cumpărăm de mâncare!”. Apoi a intrat în casă unde a îmbrăcat pantalonii scurţi din
poliester.
Când a ieşit afară, Ea era în maşină, îmbrăcată doar în tricoul lui. „Eşti
foarte frumoasă dar nu te pot lua aşa. Nu mai ajungem în oraş”. „E vre-o problemă în
asta?” l-a întrebat ea cu un „aer nevinovat”. El nu i-a răspuns, s-a întors să-i
aducă pantalonii scurţi care-i rămăseseră lui mici.
Pe drum, El i-a spus. „Am înţeles.” Ea, care i-a citit gândurile cum că nu are
s-o întrebe cine e, de unde vine şi încotro se duce, a întors capul şi i-a spus
„Mulţumesc. Aşa n-o să ai probleme din cauza mea”. El i-a zâmbit sincer şi a
accelerat.
Au oprit la marginea oraşului unde era un Hipermarket. Au intrat
amândoi şi au umplut căruciorul cu suc, popcorn, apă minerală, ciocolată, s-au
sărutat într-una, apoi s-au trezit, au pus la loc sucul, apa minerală, popcornul şi
ciocolata şi au pus în cărucior sare, zahăr, ulei, oţet, felurite legume,
semipreparate din carne, cartofi, ouă, caşcaval, pâine, ketchup, maioneză, cremă
de brânză, şi numai două sticle de suc la doi litri jumătate şi un bax de apă
minerală. Ea s-a întors după patru pungi de popcorn mari şi i-a spus „nu luăm
ciocolată că ai tu”.

4
 După ce au plătit, au umplut bancheta din spate a maşinii cu toate
cumpărăturile şi au părăsit parcarea cu o viteză ce o depăşea pe cea admisă în
parcări.
Pe drum Ea şi-a dat jos pantalonii scurţi care-i rămăseseră mici lui,
rămânând doar în tricoul care îi trecea cu două degete peste coapse atunci când
era în picioare. El s-a uitat la picioarele ei dar nu a urcat cu privirea. Dar a auzit-
o: „Doar nu te grăbeşti să ajungem acasă nu?” şi mâna ei a tras brusc frâna. Maşina
a oprit abrupt pe şoseaua pustie, făcându-l pe el să dea cu capul de volan şi
privirea să-i ajungă acolo unde i se termina ei tricoul. Ea a trecut peste el, şi a
început să-l sărute. El a mângâiat-o pe spate pe sub tricou, apoi a apropiat-o şi ea
l-a simţit înăuntrul ei.
Maşinile care treceau pe şosea îi ocoleau. Dar şoferii întorceau capul
pentru a-i vedea ei spatele, acum gol, care urca şi cobora ritmic, cuprins de
mâinile lui.
Când au ajuns acasă, Ea afugit direct în apă aşa că El s-a văzut nevoit să
ducă singur în casă toate cumpărăturile. A băgat frigiderul în priză, l-a umplut –
a băgat absolut tot inclusiv pungile de popcorn – apoi a ieşit şi el din casă, gol de
data asta şi a fugit în mare.
Au înotat ceva timp aproape de ţărm, apoi ea i-a spus arătându-i stâncile
„Hai acolo” aşa că au ieşit şi s-au alergat pe plajă până la stânci. Au urcat pe ele,
mai întâi El şi ajutată de el, Ea. Sus, au privit orizontul care începea să fie înghiţit
de întuneric. În spatele lor, soarele cădea după dealurile cu viţă de vie. El s-a
uitat la ea, a zâmbit şi i-a spus mândru „ Odată eram un foarte bun înotător. Ce mult
a trecut de atunci” şi a sărit în apă cum numai un înotător cu experienţă o putea
face. Ea a aşteptat să iasă de sub apă, apoi a sărit şi ea. Stâncă după stâncă, săreau
până ce ajunşi la cea mai înaltă dintre stânci s-au oprit. „Ce ţi-e frică?” l-a întrebat
ea. „Nu” i-a răspuns el şi s-a uitat la stele. „E noapte şi nu ştiu cât de adâncă e apa”.
Aşa că n-au mai sărit. Au coborât şi au intrat în casă.
Oarecum îmbrăcaţi, cu tricouri şi pantaloni scurţi pe ei, au început să-şi
facă de mâncare. Ea a prăjit într-o tigaie două pulpe de pui, El a tăiat pâinea, a
scos ketchup-ul şi maioneza, a făcut o salată de roşii, castaveţi, ardei gras şi
ceapă, a tăiat punga de sare şi a umplut solniţa goală din bufetul bucătăriei, din
care a mai scos două farfurii pe care le-a pus pe masă.
Au mâncat repede fără să se sature. Aşa că au scos popcornul îngheţat din
frigider şi au desfăcut fiecare câte o pungă. „Sper că nu vrei să dormim în bucătărie
în noaptea asta nu?” Ea a zâmbit:„Sunt rezonabilă. Vreau şi eu un pat.” Aşa că au
lăsat popcornul îngheţat neînceput şi au intrat în dormitor unde nu au mai
apucat să tragă pânza care acoperea patul atunci când în casă nu locuia nimeni...
La capătul chinurilor dulci ale amorului la care s-au supus unul pe altul,
Ea a adormit.
El se simţea atât de bine, încât a acoperit-o pe Ea cu pânza de peste colţar
şi a ieşit afară gol.
Parcă avea aripi. A privit marea care i s-a părut de-odată mică. Atât de
mică de arăta cît o piscină olimpică. Şi stâncile, i s-au părut asemeni unor tribune

5
care erau pline cu oameni. În stânga şi dreapta lui, umbrele copacilor de pe
marginea şoselei, înşirate, i s-au părut înotători îmbrăcaţi în costume negre. Erau
australieni, americani, japonezi, englezi, brazilieni, francezi şi el. Gol. Un val
mare care s-a spart cu zgomot de ţărm a fost semnalul de start. S-a aruncat în
mare şi a ieşit câţiva metri mai încolo. A început să înoate într-un ritm infernal.
Umbrele rămâneau în urma lui şi spuma albă ce o făcea în jurul lui lumina marea
întunecată. Vântul care se izbea de stânci îi făcea pe oamenii din tribune să
aplaude. Umbrele australianului şi americanului nu l-au mai ajuns şi el a atins
înaintea lor geamandura. Apoi s-a oprit. Piciorul stâng a început să-l doară. S-a
întins pe spate şi a fost adus de valuri la ţărm. N-a vrut să deschidă ochii. S-a
mulţumit să audă vântul care se izbea de stânci şi a trecut pe sub umbrele
copacilor care-l onorau urcând şi coborând pe valurile prin care trecea el...
Ea l-a găsit când încă era noapte stând lângă un foc pe plajă. Sub el,
covorul din living.
El a primit-o în braţele lui şi a strâns-o cu putere la piept. Apoi a închis
ochii şi a pus capul pe umărul ei drept. Ea s-a întors şi i-a spus „Nu te pot lăsa să
adormi pe plajă”. La care el a deschis ochii şi a vrut să se ridice. Însă a fost oprit de
ea. „Dar te pot iubi”. Aşa că l-a întins pe covorul luat din living, şi-a dat jos pânza
care o acoperea şi s-a urcat goală peste el. După ce a văzut-o cum îşi prinde părul
în coadă, admirându-i axilele, a închis ochii pentru că deschizându-i înlăuntrul
său a putut s-o vadă cum îi zâmbeşte şi cum se face una cu el având un zâmbet
fericit în vârful buzelor... „Eşti cel mai frumos lucru care mi s-ar fi putut întâmpla
fără ca măcar să mă gândesc la el” i-a spus în întunericul ochilor lui închişi. Şi Ea a
răspuns cu voce tare: „Ştiu”.
Puţin mai târziu a văzut pe cerul ochilor lui închişi un foc de artificii,
apoi...
Duminica dimineaţa a deschis ochii în patul din dormitor. Era singur. S-a
ridicat cu greu încruntat. Buuum! S-a auzit puternic din bucătărie. „Scuzeeee!” I-a
strigat Ea şi el s-a înseninat. A fugit în bucătărie, unde Ea se chinuia să ridice şi să
bage sub comodă piciorul mic de lemn de pe un colţul acesteia. A ajutat-o
ridicând el comoda. Ea a băgat la loc piciorul mic de lemn şi greoaia piesă de
mobilier şi-a regăsit echilibrul.
„Fac de mâncare. Te-ai trezit prea devreme” a spus Ea. „Ce?” a vrut El să ştie
curios. „Mai dormi că te chem când e gata” fu tot ce putu să scoată de la ea.
Numai că nefiind obosit, a mers să înoate. La stânci. Şi după ce a văzut cât
de adâncă e apa la stânca cea mai mare, a început să urce pe ea. A ajuns sus unde
s-a pregătit să sară. Dar şi-a dat seama că apa era destul de mică acolo unde va
ateriza el şi nu a mai sărit. A zâmbit resemnat dar împlinit şi a coborât de pe
stâncă. S-a mulţumit să sară de pe stâncile mai mici. Apoi ea a venit şi l-a adus la
masă. Făcuse caşcaval pane, cartofi natur cu pătrunjel, fierţi cu vegeta şi o salată
de varză. Toate i s-au părut mai bune ca acelea făcute de mama lui sau cele pe
care le mâncase la restaurant. Aşa că a mâncat repede şi Ea care l-a privit în
permanenţă cu bărbia sprijinită în mâna dreaptă; i-a mai dat apoi şi din porţia

6
ei, pe care el a mâncat-o mai încet, asta pentru ca să fie sigură că el o să simtă
gustul.
În loc de „sărumâna pentru masă” El a dus-o în sat, a urcat-o într-o barcă
cu motor, închiriată alături de două costume de scufundări şi a dus-o departe în
larg, unde i-a arătat sub apă cei mai frumoşi peşti din mare, cele mai colorate
alge, cei mai inteligenţi delfini (cărora Ea le putea citi gândurile, fără ca El să ştie
asta) şi cele mai încreţite scoici.
Ea s-a revanşat „iubindu-l” în barca cu motor, deşi el nu se gândise că
poate fi folosită la aşa ceva.
Întorşi acasă, pe seară, au jucat „X şi O” pe nisip, apoi au intrat în casă şi
au adormit în patul celeilate camere, cea în care nu intraseră până acum. Nici nu
se înserase.
El s-a trezit în noapte, s-a ridicat pe o mână şi a privit-o cum dormea. În
timp ce îi zâmbea i-a spus în gând: „Dacă plouă toată noaptea, dimineaţa când răsare
soarele, tu eşti parte din curcubeu”. Şi Ea parcă l-a auzit întrucât colţurile buzelor au
început să i se ridice uşor anunţând un zâmbet pe care El nu l-a văzut fiindcă i-a
întors spatele şi a închis ochii ghemuindu-se în braţele ei. Zâmbet care de altfel
nici n-a apărut. Pentru că Ea a deschis brusc ochii i-ar colţurile buzelor i-au
coborât. L-a privit cum dormea liniştit şi s-a încruntat. A trecut uşor peste el şi a
ieşit afară din cameră. Din uşa casei a privit cerul înstelat. La orizont, stelele se
pierdeau în întunericul unor nori. Ea a rămas cu privirea pe cer pentru câteva
clipe, apoi a închis uşa casei şi s-a întins pe colţarul din living unde a şi dormit
toată noaptea.
Dimineaţa a fost trezită de el care-i adusese iaurt cu banane din oraş. A
mâncat tăcută, supărată că afară, marea era agitată iar cerul era înnorat. El era tot
un zâmbet. „Ai văzut ce valuri mari! Pericol! Termină de mâncat să facem baie” dar ea
parcă nu-l auzea.
Într-un târziu i-a răspuns: „Să ştii că dacă plouă, ai să mă pierzi”. El i-a
răspuns: „Normal. Trebuie să plecăm de la mare.” „Nu, dacă plouă tu mă pierzi”. El a
simţit că nu glumeşte. „Nu te pot pierde. Adică, nu că nu te pot pierde, nu vreau să te
pierd.” I-a spus încurcat. „Hai să facem baie” i-a spus Ea. Şi el a urmat-o afară.
De data asta a intrat în apă cu pantalonii scurţi de la el pe ea. El intrase
gol. Dar nu i-a spus nimic. S-au aruncat pe valuri, în valuri, au trecut pe sub
valuri şi toate astea au ţinut până aproape de prânz când a început să plouă iar
Ea să plângă. El n-a văzut că plângea din cauza picăturilor de ploaie şi a spumei
valurilor care îi acoperea uneori pe amândoi.
Apa devenise mai caldă. Dar Ea a ieşit fără să-i spună nimic. El a ajuns-o
chiar în pragul casei şi a întors-o. Acum putea vedea că plânge. „De ce?” dar Ea
nu i-a răspuns ci a sărit în braţele lui şi a început să-l sărute sălbatic. Atunci El a
dus-o în casă, a culcat-o pe parchetul livingului şi a început să-i sărute trupul
acum gol şi rece, încet, milimetru cu milimetru. Uşor uşor, Ea sa liniştit şi a
început să se încălzească; şi-a încolăcit picioarele pe după spatele lui şi l-a tras
peste ea. „Iubeşte-mă.”...

7
 Afară ploua acum torenţial iar ei erau un singur trup pe parchetul
livingului cu uşa uitată deschisă.
Au adormit în dormitor, acoperiţi de data asta de o pătură. Când s-au
trezit, ploaia se oprise dar afară era totuşi înnorat. Nisipul era ud şi marea era
rece. Soarele care nu se vedea era foarte aproape să apună. Amândoi, îmbrăţişaţi
acoperiţi de o pătură priveau valurile mari care se certau cu ţărmul. „Să nu începi
acum” îi spuse Ea citindu-i parcă gândurile. „Da’ nu e corect. Trebuie să ştiu. Eşti
cel mai frumos lucru care mi s-ar fi putut întâmpla fără ca eu să mă gândesc la asta. Tu
nu înţelegi? Vreau să ştiu mai mult. Ţi-am spus că dacă plouă toată nopatea dimineaţa
când răsare soarele tu eşti parte din curcubeu.” Avu El o izbucnire lungă fără să o
atingă pe ea în vre-un fel. „Hai în casă. Mi-e foame” a răspuns Ea –cu toate că ar fi
vrut să-l întrebe „De unde ştii?”.
După ce au mâncat foarte puţin fără să-şi spună ceva, El a dus-o în living,
a aşezat-o pe colţarul mare de piele i-a desfăcut o pungă de popcorn, a întins la
loc covorul şi în faţa ei, a început să povestească, interpretând (mimând mai
mult) un film. O comedie de-a lui Chaplin pe care o văzuse la Cinematecă în
primele clase de liceu. Afară începuse să plouă iar.
Ea s-a prăpădit de râs, a aplaudat, a dat din picioare, s-a trântit pe spate şi
nu a mai avut răbdare ca el să-i „povestească” şi sfârşitul, pentru că l-a oprit şi i-a
spus foarte veselă. „Ştii ce-am să-ţi fac?”. „Habar, n-ai!.”
Şi i-a făcut. Ştiind că îl „iubea” pentru ultima dată...
Foarte târziu în noapte, spre dimineaţă, când afară ploaia se oprea, el
dormea vegheat de ea. Când ultima picătură de ploaie a căzut pe nisip Ea a ştiut
că totul s-a terminat. I-a privit ochii închişi şi i-a spus „Adio”; dar în gând, apoi s-
a dezbrăcat şi a ieşit goală afară din casă. Sub picioarele ei, nisipul rece şi ud se
încălzea. A privit pentru ultima oară spre casă, apoi spre orizontul de unde
venea lumina şi unde soarele alunga norii. În spatele ei, fără ea, pe cer,
curcubeul.
Şi cum deocamdată fără Ea, curcubeul era invizibil oamenilor, a trebuit să
se întoarcă în curcubeu, iar pescarii ce tocmai ieşeau să strângă năvoadele au
văzut curcubeul şi s-au bucurat ştiind că va fi o zi foarte frumoasă.
El s-a trezit destul de devreme în acea zi. A îmbrăcat costumul purtat la
festivitatea de absolvire, a închis casa uitând să scoată frigiderul din priză şi a
privit marea liniştită. Apoi şi-a ridicat privirea pe cer şi a văzut curcubeul care
dispărea în albastrul văzduhului. Atunci a înţeles totul: „Curcubeul e fenomenul
optic format dintr-un ansamblu de arce concentrice alăturate, colorate în culorile
spectrului solar, datorat descompunerii razelor solare în atmosferă, vizibil numai în
partea opusă soarelui, raportată la poziţia celui care îl observă” – şi-a amintit el vocea
bătrânei sale învăţătoare în timpul unei ore de „Cunoştinţe despre natură”. Şi i-a
răspuns: „Nu e doar atât” Apoi a început să zâmbească şi cum se uita pe cer şi-a
adus aminte că în melodia care-l obsedase vineri toată dimineaţa era un vers care
era repetat de trei ori la finalul refrenului. „I’m a rainbow too, I’m a rainbow too,
I’m a rainbow too“

8
 Dar melodia n-avea nici o legătură cu ce i se întâmplase lui. El era un
tânăr care abia terminase liceul şi care încă nu ştia ce va face în viaţă, pe când Ea
era o rază din curcubeu.
Atunci a râs nu doar pentru sine, a privit în jur, apoi şi-a ridicat privirea
pe cer şi a privit curcubeul cu dragoste, pentru ultima dată.
Asta pentru că în câteva clipe avea să se urce în maşină şi să plece. Mai
târziu, avea să trăiască în Africa, acolo unde curcubeul nu se arăta niciodată şi
unde putea iubi şi alte femei, fără să o supere pe Ea în vre-un fel.
Dar deocamdată, pentru că era peste măsură de îndrăgostit, după ce a
coborât privirea de pe cer şi a întors spatele mării, chiar în timp ce mergea spre
maşină, a început să cânte cu voce tare, fericit şi oarecum împlinit: „I’m a rainbow
too, I’m a rainbow too, I’m a rainbow too“...

SFÂRŞIT