Elemente de bază la hidraulica curenților cu suprafață liberă

Curenții cu nivel liber se pot clasifica după natura rezistențelor care se opun
mișcării și după dependența parametrilor mișcării față de timp și spațiu. Din punct
de vedere al rezistenței întâlnim curenți în regim turbulent, laminar și în regim
ideal (fără rezistență). La curgerea turbulentă particulele au o deplasare
neregulată, viteza transversală este variabilă în timp și spațiu, apar vârtejuri și
pulsații iar rezistențele dominante sunt cele de frecare și șocurile. Acesta este
tipul de mișcare întâlnit în majoritatea cazurilor pe albii și în canale. În mișcarea
laminară particulele se deplasează după linii paralele, nu există componentă
transversală a vitezei iar rezistența principală este vâscozitatea. Între cele două
regimuri de curgere se întâlnește o stare de tranziție. Precizarea regimului se
realizează în funcție de numărul Reynolds.

𝜌𝑣𝑑
𝑅𝑒 =
𝜂
ρ – densitatea fluidului [𝑘𝑔⁄𝑚3 ]

v – viteza fluidului [𝑚⁄𝑠]

d – dimensiunea caracteristică [𝑚]

η – vâscozitatea dinamică a fluidului [𝑃𝑎 ∗ 𝑠]

În curgerea pe canale:
• Regim laminar: Re<500
• Regim tranzitoriu: 500<Re<2000
• Regim turbulent: Re>2000
 Clasificare din punct de vedere al dependenței parametrilor
mișcării față de timp și spațiu:
Întâlnim curenți în mișcare nepermanentă la care debitele și
nivelurile se modifică în timp într-o secțiune transversală dată și curenți
în mișcare permanentă la care în fiecare punct parametrii mișcării sunt
invariabili în timp. Acesta se poate considera ca fiind un caz particular al
regimului nepermanent și are o importanță practică deosebită. De
asemenea putem întâlni curgeri uniforme sau neuniforme. La curgerea
uniformă vectorul viteză nu își modifică mărimea și direcția în lungul
curgerii iar la curgerea neuniformă acesta variază în lungul curgerii.
Variația se poate realiza lent în spațiu, caz în care curgerea se numește
gradual variată, sau se poate modifica brusc, caz în care se numește
rapid variată. În hidraulica albiilor și canalelor, în cazul aplicațiilor de
hidrometrie, se consideră ca tip fundamental curgerea permanentă și
uniformă sau cel mult gradual variată cu parametrii constanți pe
intervalul de timp al analizei.
 Mărimi teoretice și hidraulice caracteristice:
Pentru secțiunea transversală a unei albii acestea sunt:

• A – suprafața secțiunii de curgere

• B – lățimea la suprafața liberă (la oglinda apei)
• P – perimetrul udat
• hi – adâncime locală
• z – cota suprafeței libere în raport cu un plan orizontal
de referință
• ui – linii de egală viteză

➢ adâncimea curentului – distanța de la suprafața liberă la fundul

albiei
𝐴
➢ raza hidraulică - 𝑅 =
𝑃
𝐴
➢ adâncimea hidraulică - 𝐷 =
𝐵
 Relații cantitative
Pentru orice tip de curgere, debitul Q în secțiunea de curgere
este:
𝑄 = 𝑣𝐴, v = viteza medie, A = suprafața secțiunii transversale a
curentului.
Pentru mișcările permanente ecuația de continuitate este:
- la mișcarea neuniformă :𝑄 = 𝑣1 𝐴1 = 𝑣2 𝐴2 = ⋯ = 𝑐𝑡
- la mișcarea uniformă: 𝑣1 = 𝑣2 = ⋯ = 𝑐𝑡
Ecuația energiei (relația lui Bernoulli) în curgeri cu suprafață liberă

Pentru o linie de curent care trece printr-o secțiune a albiei și care

conține un punct „A” sarcina totală va fi dată de suma dintre sarcina de
2
𝑝𝐴 𝑣𝐴
poziție „zA”, de presiune și cea cinetică .
𝜌𝑔 2𝑔

zA = cota față de un plan orizontal de referință

𝑝𝐴
= ℎ𝐴 cos 𝛳; hA = adâncimea curentului față de suprafața liberă
𝜌𝑔

ϴ = unghiul patului albiei cu orizontala

 Se poate scrie deci că energia pe secțiunea transversală a unui tub
𝛼𝑣 2
de curent este 𝐸 = 𝑧𝑓 + ℎ + .
2𝑔

zf = cota fundului albiei față de planul orizontal de referință

h = adâncimea de curgere
v = viteza medie
α = coeficient de neuniformitate a vitezei în secțiunea
transversală
Conform principiului conservării energiei, sarcina totală dintr-o
secțiune amonte (1) trebuie să fie egală cu cea din secțiunea aval (2) +
pierderea de sarcină dintre ele.
𝛼1 𝑣12 𝛼2 𝑣22
𝑧𝑓1 + ℎ1 + = 𝑧𝑓2 + ℎ2 + + ℎ𝑓1−2
2𝑔 2𝑔
Se disting:
• linia talvegului de panta 𝑖 = 𝑡𝑔(ϴ)
• linia piezometrică dată de suma energiilor potențiale
de poziție și de presiune
• linia energiei care depinde de pierderea energetică în
lungul curentului
La curgeri uniforme, pantele celor 3 linii sunt egale.
 Energia specifică este dată de suma dintre energia de presiune și
energia cinetică. În cazul unui curent cu secțiune dreptunghiulară, de
adâncime „h”, energia specifică este:
𝑣2 𝑄2
𝐸𝑠 = ℎ + =ℎ+
2𝑔 2𝑔𝐴2
Notând cu „q” debitul pe unitate de lățime, Es devine:
𝑞2
𝐸𝑠 = ℎ +
2𝑔𝐴2
Pentru diferite valori ale lui „q” se obține o familie de curbe ale
energiei specifice în funcție de „h”.

𝑞2
𝐸𝑠 = ℎ +
2𝑔ℎ2
 Se observă că pentru o valoare a lui „q” dată și pentru h≠hcr, pe
grafic există două adâncimi notate „h1” și „h2” și denumite adâncimi
alternante. Este foarte important ca pentru un q dat să se cunoască
valoarea energiei specific minimă sau să se cunoască adâncimea critică
(hc) -> adâncimea pentru care curentul transportă debitul dat cu minim
de energie. Punând condiția de minim, obținem adâncimea critică sau
secțiunea critică:
𝑑𝐸𝑠 3 𝑞2
- pentru albie dreptunghiulară: = 0 → ℎ𝑐 = √
𝑑ℎ 𝑔

𝑑𝐸𝑠 𝑄2 𝐵
- pentru albie oarecare: = 0; =1
𝑑ℎ 𝑔𝐴3

Adâncimea critică și panta critică permit analizarea curbelor

suprafeței libere cu diverse geometrii. Panta critică, notată icr,
reprezintă panta la care albia dată ar transporta debitul dat într-o
mișcare uniformă cu adâncimea egală cu adâncimea critică. La
adâncimea critică se obține viteza critică.
Regimul critic mai poate fi asociat și în funcție de numărul Froude.
𝑣 𝑣 𝑣
𝐹𝑟 = = =
𝐴 𝑣𝑐𝑟 √𝑔𝐷𝑎
√𝑔 ( )
𝐵 𝑐𝑟
• Fr=1 -> regim critic
• Fr<1 -> regim lent (subcritic)
• Fr>1 -> regim rapid (torențial/supracritic)
 Trecerea de la regim lent la regim rapid sau invers este des
întâlnită în albiile naturale ceea ce implică și trecerea printr-un regim
critic cu aplicații importante în controlul condițiilor de curgere. De
asemenea, o perturbație de debit sau de adâncime de curgere într-o
secțiune din aval nu influențează nivelul dintr-o secțiune din amonte în
cazul în care între ele există o secțiune critică. Aceasta este importantă
și utilizată în hidrometrie deoarece permite realizarea măsurătorilor
fără a altera valorile naturale.
Ca aplicații:
1. În regim lent o modificare a nivelului indusă de un afluent
natural se transmite în amonte prin efectul de remuu
influențând condițiile de curgere și alterând relația nivel măsurat
– debit tranzitat daca în amonte există un post hidrometric. Ca
urmare curgerea trebuie controlată prin amplasarea unei
secțiuni critice între postul hidrometric și afluent, deci în aval de
postul hidrometric.
2. În regim rapid condițiile de curgere în secțiunea de măsură nu
sunt influențate decât de situația din amonte -> curgerea trebuie
controlată în amonte de post. Rezultă deci necesitatea
amplasării unor secțiuni de control care pot fi secțiuni critice
provocate de un deversor sau un prag.
Pentru râuri se caută secțiuni naturale în care curgerea să fie
critică sau se construiește o secțiune de control amplasată transversal
pe albie dar care poate să devină înnecată în cazul unor debite ridicate.
 Monitorizarea cursurilor de apă
Are ca scop monitorizarea directă de date asupra debitelor și
nivelurilor unui curs de apă. Măsurătorile de nivel se realizează
sistematic prin observații directe sau prin înregistrări automate.
Existența datelor referitoare la nivele și debite permite trasarea curbei
de etalonare sau a cheii limnimetrice a secțiunii care este apoi utilizată
pentru a determina debitul la orice nivel măsurat. Ulterior, datele din
măsurători servesc la evaluarea stocului afluent pe râu, la prognozarea
viiturilor, proiectarea uvrajelor și amenajărilor hidroelectrice. Alegerea
amplasamentului stațiilor hidrometrice se realizează ținând seama de
următoarele criterii:
• Ușurința efectuării măsurătorilor
• Stabilitatea patului albiei
• Posibilitatea de a amenaja o secțiune artificială de control
• Zona aval să fie lipsită de confluențe sau alte surse
complementare de remuu
• Malurile să fie rectilinii, panta uniformă și să existe
posibilitatea de măsurare a debitului în secțiunea respectivă
sau în apropiere
Prin secțiuni de măsură înțelegem secțiuni transversale și sectoare
de albie în care există o relație unică între „Q” și „h”. Aceste secțiuni
pot fi naturale sau artificiale și trebuie să asigure condiții de control a
curgerii. În funcție de distanța la care sunt plasate întâlnim secțiuni de
control sau sectoare de control. Sensibilitatea lor este cu atât mai bună
cu cât provoacă în secțiunea de măsură valori mari ale debitului pentru
valori mare ale înălțimii de curgere.
 Secțiunile de control naturale se realizează în zone cu roci dure și
au avantajul de a fi valabile pe perioade îndelungate de timp. Secțiunile
de control artificiale se realizează prin construirea de baraje sau
deversoare de mică înâlțime situate transversal pe albie, în aval de
secțiunea de măsură. Deversoarele sunt utile la valori mici ale
debitelor. La valori mari ele nu asigură controlul complet. Condițiile
necesare la realizare sunt: forma lor să nu inducă un remuu important,
să fie suficient de înalte pentru a elimina efectele în aval, profilul crestei
să fie cunoscut pentru a putea măsura debitul prin intermediul lui „h”,
structura lor să fie stabilă, permanentă, rezistentă la diverse fenomene
naturale (gheață, viituri, etc.).
Nivelmetria
Prin nivelul apei înțelegem cota oricărui punct de pe suprafața
liberă, la un moment dat, în raport cu un plan de referință orizontal.
Adâncimea se raportează la configurația topografică a albiei. Deci într-o
secțiune transversală a albiei, la același nivel se întâlnesc valori diferite
ale adâncimii apei în latul albiei. Măsurarea nivelurilor constituie
principala operație care se efectuează în stațiile și posturile
hidrometrice cu ajutorul unor dispozitive mai simple sau mai complexe
bazate pe diferite principii fizico – mecanice.
Mira este cel mai simplu dispozitiv de măsură și totodată cel mai
răspândit, aflându-se în dotarea tuturor posturilor hidrometrice chiar
dacă acestea sunt prevăzute și cu alte dispozitive mai complexe pentru
măsurarea nivelului. Ele sunt instalații care includ o placă de miră și un
suport pe care se fixează. Placa de miră se realizează din materiale
rezistente la acțiunea apei, are lățimea de 100 – 150 mm, grosime de
10 – 20 mm și sunt gradate din 2 în 2 cm. Se montează pe un suport
stabil din lemn sau direct pe stâncă sau pe construcțiile hidrometrice.
Suportul stabil se amplasează în albia minoră a râului astfel încât mira
să fie ferită de împotmoliri sau avarii și având grijă ca ea să nu perturbe
curgerea. Planul orizontal de referință trece din gradația „0” a mirei, se
plasează sub cel mai scăzut nivel cunoscut cu minim 20 de cm, iar
gradația superioară a mirei trebuie să depășească cu 50 de cm nivelul
maxim cunoscut. Mira se citește de către observator de pe mal sau de
pe punți special amenajate de două ori pe zi la ore fixe (7-19, 6-18) și
mai des în perioadele de viitură. Pot fi montate vertical sau înclinat în
cazul în care taluzurile sunt protejate corespunzător. În cazul mirelor
înclinate, gradațiile sunt mai mari de 2 cm, ajustate în funție de unghiul
de înclinare al plăcii astfel încât citirea să reprezinte tot cm pe verticală.
În anumite cazuri, mirele pot fi amplasate segmentat.
Înregistrarea nivelurilor extreme ale apei se realizează cu ajutorul unor
mire speciale cum ar fi cutia martor sau mira cu flotor. Cutia martor are
interiorul albit cu cretă care se șterge pe măsură ce apa înaintează.
Mira cu flotor permite deplasarea într-un singur sens al acestuia iar
poziția în care se blochează indică nivelul înregistrat. Aceste mire
speciale nu sunt amplasate în albia râului pentru a nu fi afectate
înregistrările de valurile produse în perioadele de ape mari. Ele se
montează într-un puț aflat pe mal care comunică cu râul.