Sunteți pe pagina 1din 51

NECLASIFICAT

CUPRINS

INTRODUCERE.......................................................................................................................5
CAPITOLUL 1..........................................................................................................................7
FISCALITATE, SISTEM FISCAL, POLITICA FISCALĂ.................................................7
1.1. Conceptul de fiscalitate..................................................................................................7
1.2. Sistemul fiscal şi elementele componente...................................................................10
1.2.1 Prelevari fiscale..................................................................................................12
1.2.2. Mecanismul fiscal..............................................................................................14
1.2.3. Aparatul fiscal...................................................................................................16
1.3. Politica fiscală şi legislaţia fiscală...............................................................................18
CAPITOLUL 2........................................................................................................................22

NECLASIFICAT
1 din 52
NECLASIFICAT

FISCALITATEA VENITURILOR DE NATURĂ SALARIALĂ ÎN MINISTERUL


APĂRĂRII NAŢIONALE.....................................................................................................22
2.1. Obligaţiile fiscale în Ministerul Apărării Naţionale.................................................22
2.2. Impozitul pe salariile personalului din Ministerul Apărării Naţionale..................23
2.2.1. Obiectul impunerii............................................................................................24
2.2.2. Deducerile personale.........................................................................................25
2.2.3. Determinarea impozitului pe salariu..............................................................29
2.3. Contribuţiile sociale – sursă de venit pentru fondurile bugetare...........................32
2.3.1. Contribuţia de asigurări sociale......................................................................33
2.3.2 Contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate............................................36
2.3.3. Contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj.........................................38
2.3.4. Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale.................38
CAPITOLUL 3........................................................................................................................40
OBLIGAŢIILE PRIVIND PLATA ŞI DECLARAREA IMPOZITULUI PE SALARII ŞI
A CONTRIBUŢIILOR SOCIALE DATORATE BUGETULUI STATULUI ÎN
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE...........................................................................40
3.1. Sistemul de raportare a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor sociale către
bugete...................................................................................................................................40
3.2. Stingerea obligaţiei fiscale...........................................................................................43
CONCLUZII...........................................................................................................................46
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................49

NECLASIFICAT
2 din 51
NECLASIFICAT

- Pagina albă -

NECLASIFICAT
3 din 51
NECLASIFICAT

INTRODUCERE

La nivelul statului, puterea executivă (Guvernul), pentru a-şi putea exercita


funcţiile şi atribuţiile funcţionale, se bazează pe un sistem de normative şi instrumente care să
permită aplicarea corectă şi eficientă a acestuia. Dincolo de cadrul normativ şi instrumente, în
activitatea Guvernului un rol deosebit îl are şi programul de guvernare, documentul
programatic (calendarul acţiunii guvernamentale) supus aprobării puterii legislative
(Parlamentul).
Efortul comun al celor două instituţii fundamentale ale statului vizează, cel puţin
în plan teoretic, asigurarea securităţii naţionale, în toată complexitatea ei, în cvasitotalitatea
domeniilor.
În accepţiunea actuală a statelor membre ale Comunităţii Europene, securitatea
defineşte starea de normalitate şi legalitate în domeniul economic, social, cultural, militar, al
asigurării accesului la sănătate, educaţie, prezervării unui mediu sănătos, etc.
În toate aceste domenii, puterea executivă şi cea legislativă cooperează pentru
realizarea cadrului juridic legislativ pe baza căruia Guvernul să poată executa actele de
administrare. Totodată, Guvernul stabileşte obiectivele strategice de atins, politicile, strategiile
şi tacticile prin care acestea devin realizate.
Stabilirea obiectivelor pleacă de la realităţile economico-sociale, politice ale
cadrului şi contextului internaţional, iar pentru atingerea lor trebuie alocate resurse care pot fi
de natură umană, materială şi financiară.
Resursele financiare de care are nevoie Guvernul şi pe care le alocă pentru
realizarea obiectivelor propuse se regăsesc în Buget - documentul programatic şi etapizat, în
partea denumită "Venituri Bugetare".
In ceea ce priveste politica bugetară în domeniul veniturilor statului, aceasta este
chemată să definească sursele de formare a fondurilor bugetare de care statul are nevoie,
metodele de prelevare, precum şi obiectivele economice, sociale sau de alta natură, pe care
trebuie sa le îndeplinească instrumentele folosite în procesul mobilizării resurselor financiare.
Realizarea acestor venituri se produce în cadrul legislativ existent, prin preluarea
obligatorie de către stat a unei părţi din veniturile persoanelor fizice – cetăţenii statului şi ale
persoanelor juridice – agenţii economici.

NECLASIFICAT
4 din 51
NECLASIFICAT

Deşi pare o acţiune cu direcţie unică, în cadrul complex de obţinere a veniturilor


bugetare, în sensul în care cele două categorii de persoane (fizice şi juridice) doar contribuie
la formarea acestora, în realitate este o acţiune cu dublu sens, persoanele având dublă calitate:
prima de plătitor efectiv (sursă) a veniturilor realizate de stat, cea de-a doua, de beneficiar al
acestor sume, prin prisma faptului că anumite domenii de activitate (ordine publică,
administraţia centrală şi locală, securitatea socială, apărare, etc.) sunt finanţate exclusiv de
stat.
Modul în care statul îşi asigură fluxurile financiare necesare este generat de
politica fiscală bazată pe parteneriatul dintre el şi contribuabili. Politica fiscală nu naşte sau ar
trebui nu numai să nască obligaţii pentru persoanele fizice şi juridice, dar şi anumite drepturi
şi beneficii sesizate sub forma unor servicii publice, care privite în ansamblu ar trebui să se
afle într-o stare de echilibru.
Politica fiscală se concretizează sub forma impozitelor şi taxelor pe care trebuie să
le plătească atât cetăţeanul, cât şi agentul economic, cele două categorii reprezentând
instrumentul principal prin care statul poate interveni în dezvoltarea generală a societăţii.
Actualmente, în plin proces de globalizare, de interdependenţă cvasitotală a
economiilor naţionale, politica fiscală şi modul concret de manifestare a acesteia diferă de la
un stat la altul, sistemul de impozitare având forme foarte diversificate.
Evoluţia ulterioară a sistemului de impozitare va ţine seama de dinamica
economică a societăţii, de modul de manifestare al globalizării, el trebuind să devină un
instrument eficace la dispoziţia Guvernului, prin care acesta să asigure echilibrul social, prin
reducerea inegalităţilor economice şi o redistribuire echitabilă a veniturilor realizate.

NECLASIFICAT
5 din 51
NECLASIFICAT

CAPITOLUL 1
FISCALITATE, SISTEM FISCAL, POLITICA FISCALĂ

1.1. Conceptul de fiscalitate

Fenomenele financiare vizând constituirea resurselor financiare publice, în vederea


repartizării judicioase pentru acoperirea necesităţilor publice au impact în mod deosebit
asupra domeniilor economic, social şi politic.
Fiscalitatea reprezintă o componentă esenţială a vieţii social-economice a unei naţiuni
deoarece formarea resurselor financiare publice se bazează în principal pe constituirea banului
public prin intermediul prelevărilor obligatorii de la persoanele fizice şi juridice.
Fiscalitatea înseamnă, mai întâi, totalitatea obligaţiilor faţă de fisc (impozite, taxe),
care constituie baza sistemului fiscal. Înseamnă, apoi, ansamblul mijloacelor de percepere a
impozitelor şi taxelor prin fisc, dar înseamnă şi ansamblul reglementărilor, legilor şi
practicilor relative la impozite.
Definiţia sugerează distincţia dintre noţiunea de fiscalitate şi cea de impunere, pe care
o include, dar faţă de cea a resurselor financiare aceasta din urmă are o sferă mai
cuprinzatoare, conţine pe lângă impozite şi taxe, care sunt singurele resurse fiscale, şi alte
prestaţii băneşti, la fel şi aparatul instituţional-juridic.
Activitatea finaciară a unui stat trebuie să se bazeze pe norme, metode, principii,
măsuri şi instrumente concrete şi just aplicate, în vederea constituirii, repartizării şi
optimizării fondurilor de resurse financiare, în conformitate cu obiectivele politice, sociale,
economice.
Pentru a-şi îndeplini rolul şi funcţiile sale, statul trebuie să mobilizeze resurse şi să
facă cheltuieli băneşti, procedând la repartiţia sarcinilor publice între membrii societăţii,
persoane fizice sau juridice. Instrumentul financiar şi juridic prin care se realizează această
repartiţie îl constituie obligaţia fiscală sub forma impozitelor, taxelor şi altor sarcini fiscale
specifice fiecărei ţări.
Abordările teoretice existente, cât şi experienţa practică permit conturarea concluziei
că fiscalitatea defineşte sistemul de principii, reguli şi norme legiferate privind: evidenţa şi
gestiunea contribuabililor, stabilirea, evidenţierea şi stingerea obligaţiilor fiscale, controlul şi

NECLASIFICAT
6 din 51
NECLASIFICAT

soluţionarea plângerilor, acordarea de asistenţă fiscală contribuabililor pentru cunoaşterea şi


aplicarea corectă a legislaţiei fiscale.
Orice demers care se întreprinde pentru a fundamenta necesitatea fiscalităţii porneşte
de la analiza rolului statului în furnizarea de bunuri şi servicii publice.
Fiscalitatea a fost abordată prin prisma semnificaţiei proceselor de prelevare a unor
părţi din veniturile sau averile persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului. Această
abordare nu face trimiteri explicite şi la procesele de alocare şi utilizare a resurselor
respective, concretizate prin finanţarea de cheltuieli publice pe seama cărora se oferă gratuit
utilităţi publice în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, deşi ele constituie elementul
indispensabil manifestării fiscalităţii.
Conceptul de fiscalitate trebuie abordat sub mai multe aspecte:
Din punct de vedere juridic, aceasta semnifică ansamblul reglementărilor privitoare
la instituirea şi funcţionarea sistemului de prelevări sub forma impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor obligatorii la fondurile financiare administrate de către autorităţile publice. În
această accepţiune, literatura de specialitate tratează fiscalitatea prin prisma cadrului legislativ
referitor la impozitele şi taxele practicate, într-o ţară sau alta, acestea fiind definite adesea ca
totalitatea reglementărilor juridice care stabilesc încasarea veniturilor statului prin impozite
directe şi indirecte, taxe, în procesul distribuirii şi redistribuirii produsului naţional brut de la
persoanele juridice şi persoanele fizice1.
Această interpretare a fiscalităţii are rezonanţă în planul raporturilor juridice dintre stat
şi contribuabili, dar nu reflectă semnificaţia sa economică, ce rezidă în redistribuirea
veniturilor persoanelor fizice şi juridice pentru acoperirea nevoilor publice.
Din punct de vedere economic, fiscalitatea semnifică un ansamblul de procese
economice în formă bănească de redistribuire obligatorie a PIB de la persoanele fizice şi
juridice la dispoziţia statului pentru acoperirea nevoilor de consum cu caracter public, ce
implică intercondiţionarea dintre procurarea, alocarea şi cheltuirea resurselor respective.
Analiza fenomenului fiscalităţii trebuie să ia în considerare ambele laturi ale aceluiaşi
proces de redistribuire a PIB în sensul de necesitate a corelării proceselor de mobilizare a
resurselor cu caracter fiscal cu cele de utilizare a acestora. Tratarea fiscalităţii numai
prin prisma prelevărilor obligatorii la fonduri publice, independent de destinaţia lor, devine
nerelevantă şi nu poate fi integrată adecvat în modelele de dezvoltare economică şi socială.

11 Gheorghe D. Bistriceanu, Lexicon de Finante-Banci-Asigurari, Vol. II, Ed. Economica, București, 2001, pag. 161

NECLASIFICAT
7 din 51
NECLASIFICAT

Fiscalitatea vizează realizarea proceselor de procurare, alocare şi cheltuire a resurselor


fiscale şi necesitatea fundamentării deciziilor aferente derulării acestor procese. Delimitarea şi
tratarea conţinutului fiscalităţii numai din perspectiva conceperii şi realizării prelevărilor
fiscale, a condus la conturarea acestui domeniu ca ştiinţă despre impozite.
Pentru caracterizarea realistă a fenomenului fiscalităţii este necesar a se lua în
considerare corelaţia dintre mărimea utilităţilor publice oferite gratuit şi mărimea prelevărilor
fiscale reprezentând global partea din PIB destinată acoperirii costurilor acestor utilităţi.
În mod corespunzător, este implicată şi relaţia dintre mărimea utilităţilor şi mărimea
veniturilor disponibile acoperitoare costurilor acestora. De aceea, în ţările în care se optează
pentru un nivel ridicat al satisfacerii nevoilor de utilităţi sub forma ofertei publice gratuite
apare justificată creşterea prelevărilor fiscale pentru acoperirea costurilor acestor utilităţi.
Proporţional are loc modificarea în sens invers a dimensiunilor utilităţilor necesare a fi
asigurate pe seama veniturilor rămase la dispoziţia persoanelor (contribuabililor).
Faţă de abordarea fiscalităţii, prin prisma conexiunilor de ordin obiectiv, este de admis
că asupra evoluţiei sale în timp şi spaţiu pot influenţa şi situaţii conjuncturale între care
opţiunile politice ale guvernelor pot avea un rol determinant.
Fiscalitatea poate fi abordată sub mai multe aspecte care îi definesc rolul:
- financiar - fiscalitatea ofera 90% din resursele financiare ale statului prin transfer de
valoare, fară contraprestaţie, cu caracter nerambursabil şi obligatoriu;
- juridic - sumele plătite obligatoriu statului sunt instituite prin Constituţie şi prin legi
organice precum legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal al României;
- economic - sumele plătite obligatoriu sunt utilizate şi ca pârghie economică de
influenţare a fenomenelor şi proceselor economice;
- social - în sensul în care fiscalitatea modelează comportamentul individului şi
sunt procurate resursele financiare necesare protecţiei persoanelor defavorizate.
Fiscalitatea se afla în strânsă legatură şi cu alte domenii precum:
- contabilitatea, în sensul în care impozitele şi taxele sunt evidenţiate contabil, iar
contabilitatea oferă informaţii pentru calculul de impozite şi taxe;
- statistica, în sensul în care impozitele şi taxele pot fi înregistrate statistic obţinându-
se date utilizate în previziune.
Pornind de la abordarea finanţele publice ca totalitate a resurselor financiare
mobilizate de stat preponderent obligatorii (impozite şi taxe aproximativ 90%) în vederea
alocării pe destinaţii astfel încât statul să îşi exercite funcţiile, se observă că fiscalitatea are un
loc bine determinat dat de faptul că acoperă o mare parte a mobilizării de resurse.

NECLASIFICAT
8 din 51
NECLASIFICAT

Pornind de la locul fiscalităţii în sfera finanţelor publice, se pot identifica 3 funcţii ale
acesteia:
a) de mobilizare a resurselor financiare la dispozitia statului
Fiscalitatea asigură colectarea sumelor obligatorii platite statului care ocupa o pondere
de aproximativ 90% din veniturile statului.
b) de constituirea, distributie şi de redistributie a fondurilor băneşti
Faza de constituire se manifestă prin mobilizarea de resurse băneşti la dispoziţia
statului şi formarea fondurilor financiare ale acestora, nu ca scop în sine, ci în concordanţă cu
nevoile ce se cer a fi satisfacute, concretizate prin destinaţiile ce urmează a fi date ulterior
resurselor mobilizate. Cea de-a doua fază presupune repartizarea pe destinaţii a fondurilor
băneşti astfel constituite, în cuantumul şi momentele impuse de nevoile ce trebuiesc
satisfacute pe seama acestora.
Repartizarea şi folosirea pe destinaţii a unor asemenea fonduri se poate realiza numai
dacă, în prealabil, ele au fost constituite.
c ) de control
Prin fiscalitate se verifică modul în care sunt stabilite şi plătite prelevările fiscale,
modul în care sunt preluate de la plătitori veniturile cuvenite fiscului şi modalităţile de
urmărire şi executare a rău platnicilor sau a celor care se sustrag de la plata vărsamintelor
obligatorii către stat. Prin controlul fiscal se realizează şi actul de educare a cetăţenilor pentru
respectarea obligaţiilor fiscale în cuantumul şi la termenele prevazute pentru vărsare.
Funcţia de control semnifică urmărirea modului de formare şi utilizare a resurselor
băneşti, inclusiv respectarea anumitor principii de gestiune şi reglementari privind activitatea
financiară.
Ca sinteză a celor prezentate se poate aprecia că fiscalitatea reprezintă totalitatea
sumelor plătite obligatoriu statului, reglementările aferente, metodele şi tehnicile fiscale
utilizate, precum şi instituţiile abilitate să instituie, să urmărească, să perceapă şi să
administreze respectivele obligaţii.

1.2. Sistemul fiscal şi elementele componente


Sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese, cu
privire la o mulţime de elemente (materie impozabilă, cote, subiecţi fiscali) între care se
manifestă relaţii care apar ca urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor
şi care sunt gestionate conform legislaţiei fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului2.

22 Carmen Corduneanu, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor , Ed. Codecs, 1998, pag. 22

NECLASIFICAT
9 din 51
NECLASIFICAT

Impozitele şi taxele, ca prelevări fiscale reprezintă esenţa activităţii fiscale şi sunt


instituite prin acte normative.
De aceea în structura sistemului fiscal trebuie incluse prelevările fiscale, mecanismul
fiscal şi aparatul fiscal.
Sistemul fiscal cuprinde totalitatea legislaţiei care reglementează impozitele, taxele,
contribuţiile, modalităţile de colectare, aşezare şi încasare a lor în vederea alimentării
sistematice a bugetului de stat şi bugetelor locale.
Funcţionarea sistemului fiscal presupune existenţa şi utilizarea unui mecanism fiscal.
Mecanismul fiscal cuprinde metodele, tehnicile şi instrumentele fiscale prin utilizarea cărora
se asigură dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor.
Aplicarea sistemului fiscal presupune existenţa şi activitatea organelor specializate ale
statului. Sistemul fiscal este pus în mişcare de aparatul fiscal.
Totalitatea impozitelor şi taxelor cuprinse în sistemul fiscal reprezintă resursele
necesare statului şi asigură veniturile statului.
Caracteristicile sistemului fiscal sunt:
 Exclusivitatea aplicării - este aplicat într-un teritriu geografic determinat;
 Autonomia tehnică - cuprinde norme proprii de încasare.
Dacă sistemul fiscal are caracteristicile prezentate şi este elaborat de aparatul fiscal
propriu al teritoriului, atunci există autonomie fiscală totală sau suveranitate fiscală. Orice stat
suveran din punct de vedere politic exercită suveranitate fiscală.
Funcţiile sistemului fiscal sunt:
 Funcţia de mobilizare a resurselor - resursele bugetare sunt puse la dispoziţia statului
pentru acoperirea cheltuielilor publice;
 Funcţia economică stimulativă - în scopul dezvoltării activităţilor economice sunt
acordate facilităţi fiscale cum ar fi scutirile, reducerile, amânările, etc.;
 Funcţia socială - anumite categorii de contribuabili cu venituri mai mici, au asigurată
o anumită protecţie socială pe de o parte prin facilităţi de impunere (acordarea unor
reduceri de impozit pe salarii sau, în anumite condiţii, reduceri suplimentare, etc), iar
pe de altă parte, prin stimularea agenţilor economici să folosească forţa de muncă cu
randament scazut;
 Funcţia de control - aceasta este exercitată de catre aparatul fiscal, organele
Ministerului Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
Autoritatea Naţională a Vămilor, are ca rol verificarea respectării legislaţiei în vigoare
cu privire la drepturile şi obligaţiile contribuabililor.

NECLASIFICAT
10 din 51
NECLASIFICAT

Trăsaturile principale ale sistemului fiscal sunt:


 Universalitatea sistemului fiscal - care înseamnă includerea în sfera de cuprindere a
impunerii a tuturor persoanelor care realizează venituri din aceeaşi sursă sau au acelaşi
gen de avere;
 Unitatea impunerii - presupune că aşezarea impunerii fiscale să se facă după criterii
unitare;
 Echitatea fiscală - aplicarea impozitelor şi taxelor trebuie să se facă fară nici un fel de
discriminare.

1.2.1 Prelevari fiscale


Prelevările fiscale reprezintă totalitatea resurselor financiare procurate de către stat pe
seama sectorului privat, prin efectuarea de transferuri financiare obligatorii de forma
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor3.
Corespunzător specialiştilor4 în domeniu, pentru definirea conceptuală a prelevărilor
fiscale se propun trei abordări: tehnic-operaţională, monetară şi financiară.
Prin prisma tehnic-operaţională, prelevările fiscale reprezintă ansamblul
operaţiunilor stabilite de stat, în baza puterii sale de decizie şi constrângere, prin care se
preiau unele părţi din veniturile şi averea persoanelor fizice şi juridice, pentru asigurarea
resurselor financiare publice.
Corespunzător abordării monetare, prelevările obligatorii formează ansamblul
încasărilor realizate prin intermediul impozitelor, contribuţiilor şi taxelor fiscale.
Din punct de vedere financiar, prelevările fiscale constituie obligaţii pecuniare
stabilite prin autoritatea statului, pentru finanţarea globală a cheltuielilor publice.
Constituirea resurselor financiare publice se realizează, în principal, pe seama
impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor prelevate de la persoane juridice şi fizice.
Impozitul exprimă contribuţia bănească obligatorie a persoanelor fizice şi juridice
stabilită prin lege la bugetul statului şi bugetele locale, cu titlu definitiv sau nerambursabil şi
fără echivalenţă directă şi imediată, în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Prin urmare, rolul principal al impozitului se manifestă pe plan financiar, el
reprezentând mijlocul principal de procurare a resurselor financiare publice necesare pentru
acoperirea cheltuielilor publice.
Din această definiţie, rezultă trăsăturile principale ale impozitului, şi anume:

3 Mutaşcu M. I., Elemente de teorie fiscală , Editura Mirton, Timişoara, 2006, pag. 27
44 Carmen Corduneanu, op. cit., pag. 74

NECLASIFICAT
11 din 51
NECLASIFICAT

 Caracterul obligatoriu al impozitului, care exprimă faptul că toate persoanele fizice şi


juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere
datorează impozit şi sunt obligate prin lege la plata acestuia sub forma bănească;
 Impozitul reprezintă o plată care se face către stat, cu titlu definitiv sau nerambursabil
şi constituie o resursă financiară la dispoziţia statului destinată acoperirii cheltuielilor
publice;
 Transferul de valoare de la persoanele fizice şi juridice la bugetul statului prin impozit,
se realizează fără contraprestaţie directă şi imediată. Faptul că în schimbul sumelor
plătite la buget sub formă de impozite nu se solicită contraprestaţii din partea statului
reprezintă elementul esenţial care deosebeşte impozitul de taxe şi de contribuţii;
 Impozitul se stabileşte de către puterea legislativă prin norme juridice. Rezultă că nu
se pot percepe cu orice titlu impozite dacă nu sunt reglementate prin norme juridice;
 Impozitele se individualizează prin obligativitatea aşezată la baza stabilirii şi virării lor
la buget;
 Impozitele contribuie la finanţarea cheltuielilor publice reflectate în bugetul de stat sau
bugetele locale.
Gradul de fiscalitate la nivelul economiei naţionale se stabileşte ca un raport
procentual între încasările la buget sub forma impozitelor şi contribuţiilor sociale, pe de o
parte, şi produsul intern brut, pe de altă parte.
Taxa, ca venit fiscal, reprezintă plata bănească, facultativă (benevolă), individuală,
definitivă şi nerambursabilă efectuată de către persoanele fizice sau juridice către bugetul
statului, care implică în contrapartidă obligaţia din partea instituţiilor statului la o
contraprestaţie directă şi imediată. În această categorie se includ: taxe administrative, taxe
juridice, taxe consulare, etc.
Taxele fiscale ca şi în cazul impozitelor, sunt stabilite prin lege, au caracter obligatoriu
şi nu presupun o destinaţie specială, urmând să finanţeze bugetul de stat sau bugetele locale.
Spre deosebire de impozite, taxele fiscale se caracterizează prin:
 furnizarea, din partea statului, a unei contraprestaţii;
 cuantumul lor este legat de nivelul costului furnizării serviciului în cauză;
 este plătit doar de beneficiarul serviciului public, în momentul solicitării sau furnizării;
 dacă la stabilirea cuantumului impozitului se are în vedere capacitatea contributivă a
subiectului, în cazul taxei, cuantumul ei este identic pentru toţi solicitanţii aceluiaşi
serviciu public;

NECLASIFICAT
12 din 51
NECLASIFICAT

 taxele presupun existenţa unor instituţii publice care prestează servicii, care se
individualizează corespunzător unor cereri individuale specifice.
Contribuţiile reprezintă prelevări obligatorii, în schimbul cărora, la un moment dat,
individul poate primi un serviciu sau un echivalent.
Contribuţiile pentru asigurări sociale de stat sunt încasate şi administrate de bugetul
asigurărilor sociale de stat, care urmează să plătească contribuabilului o pensie la momentul
îndeplinirii condiţiilor de pensionare.
Contribuţiile pentru sănătate oferă plătitorilor dreptul la anumite servicii publice de
sănătate.
Contribuţia pentru ajutorul de şomaj este plătită de angajaţii care încasează individual
indemnizaţia respectivă numai în caz de şomaj şi doar pe o perioadă de timp limitată.
Contribuţia are caracteristici intermediare în raport cu impozitul şi taxa. Spre
deosebire de impozite, ea este prelevată în contrapartida unei prestaţii tangibile, cu caracter
specific, pe care statul o acordă obligatoriu. Apare astfel, pe lângă obligativitatea plăţii
contribuţiei instituite de stat şi obligativitatea din partea acestuia de a acorda contraprestaţia.
Între costul prestaţiei şi cuantumul contribuţiei nu există o echivalenţă.
Contribuţia se aseamănă cu taxele, prin faptul că apare în legătură cu o prestaţie, dar
diferă de acestea prin lipsa caracterului facultativ.

1.2.2. Mecanismul fiscal


Mecanismul fiscal reprezintă ansamblul de metode şi tehnici de impunere privind
veniturile fiscale ale statului precum şi instrumentele impunerii5.
Impunerea, ca ansamblu de operaţiuni prin care se stabilesc obligaţiile platitorilor de
impozite către stat, constă în identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice şi juridice ce
deţin sau realizează un anumit obiect impozabil, evaluarea bazei de calcul şi cuantumul
acestuia.
Obligaţiile cetăţenilor decurg din însăşi Constituţia ţării care stipulează faptul că
cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Sistemul legal
de impunere trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale6.
Impozitele, taxele şi alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc doar prin lege.
Aceasta presupune că întreaga activitate de impunere, de urmarire şi de percepere a

55 Ristea Mihai, Contabilitate financiară, Editura Universității București, 2004, pag.10


66 Constituția României, Monitorul Oficial nr. 767/31.10.2003, art. 56

NECLASIFICAT
13 din 51
NECLASIFICAT

impozitelor şi taxelor constă, în aplicarea şi respectarea unor prevederi legale. Orice abatere,
voită sau nu, înseamnă încălcarea legii şi trebuie sancţionată.
Eforturile specialiştilor în domeniu au fost orientate pentru a găsi tehnici şi metode ale
impunerii adecvate la felul impozitului, natura juridică a platitorului şi instrumentele utilizate.
Aşezarea impozitelor presupune efectuarea mai multor operaţiuni succesive privind:
 Stabilirea mărimii obiectului impozabil
Această operaţiune presupune constatarea şi evaluarea materiei impozabile.
Înainte de a face evaluarea materiei impozabile organele fiscale trebuie să constate
existenţa acesteia, adică a veniturilor sau a averii.
Evaluarea materiei impozabile presupune determinarea dimensiunilor acesteia.
 Determinarea cuantumului impozitului
După stabilirea obiectului impozabil se trece la calcularea impozitului propriu-zis.
 Perceperea sau încasarea impozitelor
Aparatul fiscal trebuie să dea dovadă de transparenţă în toate măsurile întreprinse
pentru identificarea şi evaluarea materiei impozabile, determinarea şi perceperea impozitelor.
Eficienţa acestor măsuri poate fi atestată de gradul de evaziune fiscală. Unde
evaziunea fiscală este extinsă, activitatea aparatului fiscal nu se desfăşoară la parametrii
corespunzători.
Formele pe care le îmbracă impunerea sunt:
 Autoimpunerea, contribuabilul identifică singur obiectul impozabil, evaluează baza de
impunere şi determină obligaţia de plată la buget (accize, impozit pe profit, T.V.A.);
 Impunerea directă, prin evaluarea directă a obiectului impozabil de către organele
fiscale pe baza declaraţiei subiectului impozabil (impozit pe clădiri, taxa auto);
 Impunerea indirectă, are la bază informaţii colaterale obţinute de la terţe persoane
(impozitul pe venitul din cedarea folosinţei bunurilor – impozitul pe chirii);
 Impunerea provizorie pe parcursul anului şi definitivă la sfârşitul anului când se face
evaluarea obiectului impozabil în funcţie de realizările anuale;
 Impunere individuală sau colectivă, în funcţie de modul de realizare a veniturilor
impozabile (în mod independent sau într-o asociaţie);
 Impunere parţială sau globală, în funcţie de modul în care se cumuleză toate
veniturile nete în vederea calculării impozitului anual (veniturile din activităţi
independente care se impozitează separat pe fiecare sursă).
Printre metodele utilizate în practica fiscală menţionăm:

NECLASIFICAT
14 din 51
NECLASIFICAT

 Metoda calculării şi vărsării directe – prin care impozitele sunt calculate şi virate la
bugetul de stat, la termenele prevăzute de lege ( accize, impozit pe profit, T.V.A);
 Metoda stopajului la sursă – prin care impozitul se reţine şi se varsă la stat de către o
terţă persoană (impozitul pe salarii);
 Metoda perceperii prin aplicarea de timbre fiscale mobile, care se practică în cazul
taxelor datorate statului pentru acţiunile în justiţie, documentele notariale.
Instrumentele impunerii sunt:
Declaraţia fiscală – documentul întocmit şi depus de către toţi plătitorii persoane
fizice sau juridice care datorează sau au obligaţii fiscale către buget;
Procesul verbal de impunere – documentul întocmit de către organele de inspecţie
fiscală la finalizarea controlului inopinat sau încrucişat în care sunt înscrise contatările făcute
cu aceasă ocazie;
Decizia de impunere - înştiinţarea de plată - se emite de organul fiscal competent ori
de câte ori acesta modifică baza de impunere;
Prin înştiinţarea de plată plătitorul este înştiinţat cu privire la modul definitiv în care s-
a stabilit impunerea la cuantumul impozitului şi la termenele de plată
Raportul de inspecţie fiscală - în care se consemnează constatările inspecţiei fiscale
din punct de vedere faptic şi legal.

1.2.3. Aparatul fiscal


Aparatul fiscal reprezintă organele de stat care au atribuţii în aplicarea legislaţiei
fiscale, în acest sens, aparatul fiscal nefiind altceva decât mijlocul prin care statul îşi aplică
legile cu caracter fiscal7.
Actele normative fiscale prevăd competenţe şi atribuţii în legatură cu stabilirea şi
perceperea impozitelor şi taxelor pentru administraţia publică centrală şi cea locală.
Administraţia publică are atribuţii pentru executarea, adică aplicarea legilor, precum şi
unele competenţe pentru a preciza prin norme modalitaţile practice de stabilire, urmărire şi
încasare a impozitelor şi taxelor, situaţie în care acţionează în calitate de administraţie fiscală.
Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi
responsabile de asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a
penalităţilor şi amenzilor în bugetele de toate nivelele.

77 Condor Ioan, Procedură fiscală, Editura Tribuna Economică, București, 2000, pag.14 (care îl citează pe Eracle Săsană,
Aparatul Fiscal, Editura Tirajul, București, 1940, pag. 3)

NECLASIFICAT
15 din 51
NECLASIFICAT

Scopul de bază al administrării fiscale este de a colecta suma corectă a contribuţiilor


datorate statului cu minim de cheltuieli atât pentru stat, cât şi pentru contribuabili.
Activităţile de gestionare a creanţelor fiscale sunt realizate printr-un ansamblu de
structuri instituţionale numite organe ale administraţiei fiscale ale caror competenţe şi
răspunderi diferite sunt stabilite prin norme juridice aprobate:
 de execuţie a legislaţiei fiscale;
 de control al modului de aplicare a normelor juridice fiscale;
 de elaborare a proiectelor legislative cu caracter special;
 urmărirea şi controlul respectării legislaţiei şi a îndeplinirii obligaţiilor fiscale;
 perceperea propriu-zisă a impozitelor şi taxelor, încasarea şi evidenţierea lor în
conturile bugetare.
Activitatea cu rolul cel mai concret o constituie perceperea propriu-zisă a impozitelor,
iar activitatea de control impulsionează virarea acestora la buget.
Activităţile fiscale menţionate se afla în legatură, motiv pentru care, ele trebuiesc
privite ca un tot unitar, rezultand astfel că organele care le realizează pot şi trebuie considerate
ca facând parte dintr-un aparat comun, aparatul fiscal.
În acest sens, perceperea impozitelor, scopul final al activităţii fiscale, este
condiţionată de caracteristicile legislaţiei, de calitatea îndrumării şi de exigenţa controlului,
acestea din urmă fiind determinate şi orientate de informaţiile furnizate de organele de
percepere.
În România, Parlamentul stabileşte şi aprobă prin lege taxele, impozitele şi alte
venituri ale statului, Guvernul asigurând realizarea politicii financiare conform programului
de guvernare acceptat de catre Parlament.
Politica financiară a statului implică aşezarea, urmărirea şi perceperea impozitelor şi
taxelor, controlul aplicării corecte şi respectarea legislaţiei fiscale, ca şi organizarea
corespunzătoare a sistemului informaţional fiscal.
Ministerul Finantelor Publice, ca organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, răspunde de realizarea bugetului de stat, dupa adoptarea lui de către Parlament, de
luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar şi aplicarea politicii financiare a
statului şi are următoarele atribuţii:
- stabileste nivelul şi structura impozitelor si taxelor;
- asigură masurile necesare pentru încasarea veniturilor bugetare;
- elaborează actele monetare cu caracter fiscal;
- coordonează control fiscal al agenţilor economici.

NECLASIFICAT
16 din 51
NECLASIFICAT

În exercitarea atribuţiilor sale fiscale, Ministerul Finanţelor Publice are sarcini


importante în asigurarea realizării politicii fiscale, în organizarea stabilirii şi încasării publice,
în îndrumarea şi controlul modului de stabilire a impunerilor, de identificare a veniturilor şi de
încasare a impozitelor şi taxelor de la persoanele fizice şi juridice, în organizarea şi
exercitarea jurisdicţiei fiscale, în virarea din conturile persoanelor juridice în contul bugetului
de stat a impozitelor şi altor venituri publice neachitate la termen, inclusiv a majorarilor de
întarziere. Potrivit legii, Ministerul Finanţelor Publice poate aproba reducerea sau scutirea de
plată şi alte înlesniri fiscale.
Dintre instituţiile subordonate Ministerul Finantelor Publice, rolul cel mai important în
constituirea resurselor statului o are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.).
Din cadrul A.N.A.F. fac parte Garda Financiară (instituţie care exercită controlul operativ şi
inopinat pentru a preveni, descoperi şi combate acte şi fapte din domeniul economic, financiar
şi vamal, care cauzează evaziune şi fraudă fiscală), Direcţia Genarală a Finanţelor Publice
Bucureşti, direcţiile genarale ale finanţelor publice judeţene şi Autoritatea Naţională a
Vămilor (instituţie care asigură aplicarea legislaţiei în domeniul vamal şi pentru accize).
Atribuţiile A.N.A.F. vizează realizarea veniturilor bugetului general consolidat din
impozite, taxe, contribuţii sociale şi din orice alte sume datorate acestuia, aplicarea unitară a
prevederilor legislaţiei fiscale, creşterea constantă a eficienţei colectării veniturilor bugetare,
prevenirea şi combaterea evaziunii şi fraudei fiscale.
Activitate A.N.A.F. este structurată pe înregistrarea fiscală, declararea, stabilirea,
colectarea şi administrarea veniturilor bugetare, inspecţia fiscală, operaţiuni vamale,
operaţiuni de gardă financiară şi structuri suport, soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor
administrative fiscal. A.N.A.F. răspune de stabilirea impunerii, urmăreşte încasarea la
termenele stabilite a impozitelor şi taxelor datorate de către agenţii economici şi ceilalţi
contribuabili, aplicând majorarile prevazute de lege în cazul nerespectarii termenelor de plată.

1.3. Politica fiscală şi legislaţia fiscală

Politica fiscală reprezintă o componentă importantă a politicii economice a unei ţări şi


defineşte ansamblul deciziilor adoptate de autoritatea publică pentru:
 reglementarea legală a obligaţiilor fiscale entităţilor economico-sociale în vederea
constituirii resurselor financiare ale statului necesare realizării funcţiilor şi sarcinilor
acestuia;

NECLASIFICAT
17 din 51
NECLASIFICAT

 stabilirea volumului şi provenienţei resurselor bugetare;


 reglementarea procedurilor de stabilire, urmărire, colectare şi control a resurselor
bugetare;
 asistarea contribuabilului în vederea înţelegerii şi aplicării corecte a legislaţiei fiscale8.
Sarcinile politicii fiscale sunt:
 conceperea sistemului general de impozite şi taxe;
 stabilirea nivelului general şi particular al fiscalităţii;
 colectarea la timp şi în cuantumul preconizat a impozitelor directe şi indirecte;
 combaterea şi prevenirea evaziunii fiscale şi a contrabandei.
Prin politica fiscală se pot realiza obiective naţionale de natură economică, socială,
culturală, militară, cum ar fi:
 formarea resurselor financiare publice pe seama impozitelor şi taxelor;
 alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor financiare publice pentru finanţarea
serviciilor publice;
 asigurarea funcţionării normale a instituţiilor publice;
 exercitarea unor influenţe asupra proceselor economice şi sociale.
Politica fiscală cuprinde totalitatea măsurilor legislative adoptate de stat, prin
instituţiile abilitate, în domeniul stabilirii şi al încasării impozitelor şi taxelor, în vederea
reglării proceselor economice şi relaţiilor sociale, pentru realizarea şi menţinerea echilibrului
macroeconomic în economia reală.
Prin politica fiscală se determină provenienţa şi cuantumul resurselor financiare cu
care se alimentează fondurile publice, metodele de prelevare ce urmează a fi utilizate,
mijloacele de realizare şi control.
Prin politica fiscală nu se urmareşte doar încasarea de venituri bugetare, ci se
protejează şi se încurajează anumite ramuri ale economiei naţionale, se protejează sănătatea
populaţiei. Impozitele şi taxele sunt instrumente care influentează dezvoltarea sau
restrângerea anumitor activităţi economice sau din sfera consumului. De exemplu, pentru
restrângerea consumului unor produse, statul majorează impozitele care se încasează asupra
lor şi chiar instituie noi impozite, sau pentru stimularea consumului sunt reduse sau desfiinţate
anumite impozite.

88 Dumitru Andreiu, Petre Florescu, Paul Coman, Gabriel Bălaşa, Fiscalitatea în România: reglementare, doctrină,
jurisprudenţă, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2005, pag. 3

NECLASIFICAT
18 din 51
NECLASIFICAT

Concluzionând cele prezentate mai sus se poate aprecia că politica fiscală reprezintă:
ansamblul măsurilor, acţiunilor şi instrumentelor de colectare a resurselor financiare, precum
şi de utilizare a acestora în scopul satisfacerii nevoilor publice9.
Legislaţia fiscală în calitate de parte comcomponentă a politicii fiscale cuprinde
normele juridice cu privire la aşezarea, stabilirea şi încasarea impozitelor şi taxelor. Normele
juridice fiscale stabilesc contribuabilii, obiectele impozabile, bazele de impozitare, aşezarea şi
calcularea impozitelor şi sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor fiscale.
Obiectivele legislaţiei fiscale sunt menite să asigure realizarea politicii fiscale:
 legislaţia fiscală urmăreşte să asigure colectarea veniturilor necesare acoperirii
cerinţelor de servicii publice;
 legislaţia fiscală vizează distribuirea echitabilă a sarcinilor fiscale pentru a asigura
respectarea principiului echităţii;
 impozitele şi taxele să reprezinte instrumente care să stimuleze creşterea economică şi
munca;
 legislaţia fiscală urmăreşte administrarea corectă a impozitelor în condiţii de
transparenţă şi cu costuri mai reduse.
Principalele cerinţe ale elaborării şi aplicării legislaţiei fiscale sunt:
 legislaţia fiscală ar trebui să fie simplă şi clară pentru a fi înţeleasă de fiecare
contribuabil şi pentru a fi aplicată de organele fiscale;
 legislaţia fiscală să promoveze asigurarea echităţii şi reducerea poverii fiscale;
 legislaţia fiscală are nevoie de coerenţă pentru a exercita influenţa pozitivă asupra
dezvoltării economiei naţionale;
 corelarea diverselor prevederi din legislaţia fiscală pentru a elimina contradicţiile între
diversele reglementări.
Pentru aplicarea şi respectarea prevederilor legislaţiei fiscale sunt necesare
următoarele măsuri:
 elaborarea unor norme juridice fiscale clare şi concise care să nu conţină contradicţii
sau posibilităţi de evaziune fiscală;
 pregătirea persoanelor din cadrul autorităţii fiscale astfel încât să aplice corect
prevederile legislaţiei fiscale;
 pregătirea şi informarea persoanelor fizice şi a managerilor asupra obligaţiilor fiscale,
în condiţii de transparenţă.

99 Văcărel Iulian, Gheorhe D. Bistricenu şi colectiv, Finanţe publice, ediţia a IV-a, Editura didactică şi pedagogică RA,
Bucureşti, 2008, pag. 645

NECLASIFICAT
19 din 51
NECLASIFICAT

Este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute şi respectate atât de organele


fiscale, cât şi de plătitor. În legea prin care se instituie un impozit se precizează persoanele în
sarcina cărora cade plata impozitului, materia supusă impunerii, mărimea relativă a
impozitelor, termenele de plată, sancţiunile ce se aplică persoanelor fizice sau juridice care
nu-şi onorează obligaţiile fiscale.

NECLASIFICAT
20 din 51
NECLASIFICAT

CAPITOLUL 2

FISCALITATEA VENITURILOR DE NATURĂ SALARIALĂ


ÎN MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

2.1. Obligaţiile fiscale în Ministerul Apărării Naţionale

Obligaţia fiscală reprezintă un raport juridic ce ia naştere între stat şi contribuabilii


reprezentaţi de persoanele fizice sau juridice, conţinutul fundamental al acestui raport
constituindu-l obligaţia stabilită unilateral de către stat în sarcina contribuabililor de a plăti o
anumită sumă de bani, la termenul prevăzut de lege, în contul bugetului general consolidat 10.
Această sumă de bani care reprezintă obligaţia contribuabilului de a o plăti constituie un venit
la bugetul de stat, iar obligaţia al cărei obiect este poartă numele de obligaţie fiscală.
Esenţa fiscalităţii reprezintă dreptul de creanţă unilateral al statului asupra
contribuabililor, adică dreptul statului de a încasa prin intermediul organelor fiscale
impozitele pe care contribuabilii au obligaţia de a le plăti în contul bugetului public naţional
în cuantumul şi la termenele stabilite de actele normative în vigoare. Dreptul de obligaţie
fiscală se naşte în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le
generează. Tot atunci se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi de a determina obligaţia
fiscală datorată.
Noţiunea de obligaţie fiscală are o sferă de cuprindere mult mai complexă, nefiind
rezumată numai la obligaţia de a plăti un impozit, o taxă sau o contribuţie ci se referă la un
ansamblu de etape ale procedurii fiscale precum: obligaţia de a le declara, de a le calcula, de a
reţine şi de a le înregistra în evidenţele contabile şi fiscale, de a le plăti la termenele legale
impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă, de a plăti dobânzi, penalităţi
de întârziere sau majorări de întârziere, denumite obligaţii de plată accesorii, precum şi orice
alte obligaţii care revin contribuabililor în aplicarea legilor fiscale. Declararea obligaţiei
fiscale reprezintă un element distinctiv al obligaţiei fiscale, dar şi o etapă procedurală.

1010 Iliescu S., Şaguna D.D., Şova D.C., Procedura fiscală în România, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996, pag. 85

NECLASIFICAT
21 din 51
NECLASIFICAT

Prin prisma derulării acestor procese, impozitul exprimă o relaţie socială


între persoanele juridice, care cedeaza părţi din veniturile lor, pe de o parte, şi stat, care
preia la dispoziţia sa resursele respective, constituindu-şi fondurile băneşti necesare
funcţionării sale, pe de altă parte.
Cele mai importante impozite ce acţionează asupra Ministerului Apărării Naţionale în
calitatea sa de instituţie publică sunt impozitul pe solde şi salarii şi contribuţiile sociale.
Acestea reprezintă obligaţii băneşti stabilite în mod unilateral prin acte normative, în
sarcina unităţilor militare, ca persoane juridice, cât şi în sarcina personalului militar şi civil
ce realizează venituri din solde şi salarii şi care constituie veniturile bugetare destinate
acoperirii nevoilor publice.

2.2. Impozitul pe salariile personalului din Ministerul Apărării Naţionale


Impunerea veniturilor din salarii se distinge ca un segment important în politica şi
practica fiscală a oricarui stat, următoarele argumente cheie venind în susţinerea acestei
afirmaţii:
- reprezentativitatea - prin masa mare a contribuabililor şi ponderea deţinută între
celelalte venituri fiscale;
- complexitatea - prin cuprinderea, calcul şi efectele social-economice şi prezenţa
îndelungată în structura veniturilor bugetare.
Personalul militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale, pentru drepturile de
natură salarială pe care le primeşte de la această instituţie datorează bugetului de stat impozit
pe solde şi salarii care reprezintă o sursă importantă de acumulare a resurselor financiare la
dispoziţia statului.
Impozitarea soldelor şi salariilor reprezintă reţinerea unei părţi din acestea la dispoziţia
statului în cuantumurile şi cotele stabilite de legislaţia în vigoare în scopul constituirii
fondurilor băneşti necesare funcţionării sale şi acoperirii cheltuielilor publice, reţinere care
este obligatorie, definitivă, fără echivalent, fără o destinaţie precizată, statul neefectuând nici
o contraprestaţie pentru aceasta. Plata se face regulat la termenul stabilit de lege, formâdu-se
astfel veniturile bugetare destinate acoperirii nevoilor publice.

NECLASIFICAT
22 din 51
NECLASIFICAT

2.2.1. Obiectul impunerii


Veniturile de natură salarială ale personalului militar şi civil din Ministerul Apărării
Naţionale sunt reglementate de către Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, act normativ care reglementează modul de salarizare a
întregului personal din sistemul bugetar.
Fondurile necesare achitării acestor venituri sunt puse la dispoziţia Ministerului
Apărării Naţionale prin legea bugetară anuală.
Tot prin legea bugetară anuală, în bugetul Ministerului Apărării Naţionale sunt
prevăzute fonduri din care sunt achitate cadrelor militare trecute în rezervă cu drept la pensie,
venituri sub formă de pensii, venituri care sunt supuse impozitului pe venit.
Potrivit legislaţiei în vigoare sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în
bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui
contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada
la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv
indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă11.
Veniturile din solde şi salarii sunt considerate venituri provenite din activităţi
dependente şi constituie principala sursă şi bază de acumulare a impozitelor directe.
Veniturile din salarii şi de natură salarială realizate şi primite de către personalul civil
de la Ministerul Apărării Naţionale, în baza unui contract de muncă sau potrivit actului de
numire sunt formate din următoarele categorii de venituri:
 salarii de bază;
 sporuri;
 indemnizaţii;
 recompensele şi alte forme de premiere;
 premii anuale;
 sumele primite pentru concediul de odihnă;
 sumele primite în caz de incapacitate de muncă;
 primele acordate funcţionarilor publici pentru concediu;
 indemnizaţiile plătite în perioada de suspendare a contractului de muncă pentru
participarea la cursuri sau alte forme de pregătire profesională cu scoaterea în totalitate
din activitate;
 indemnizaţiile primite odată cu încheierea raporturilor de muncă;

11 Legea nr. 571 / 2003 – Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Monitorul Oficial nr. .927/2003, art.55

NECLASIFICAT
23 din 51
NECLASIFICAT

 orice alte venituri în bani sau în natură, de care beneficiază ca plată pentru activitatea
depusă.
Veniturile realizate şi încasate de către personalul militar din Ministerul Apărării
Naţionale sub forma soldelor brute şi a altor elemente de natură salarială sunt formate din:
 soldele de funcţie, corespunzătoare funcţiilor pe care sunt încadraţi militarii;
 soldele de grad, corespunzătoare gradului deţinut în conformitate cu prevederile
Statului cadrelor militare;
 soldele de comandă, acordate personalului militar cu funcţii de conducere din
Ministerul Apărării Naţionale;
 gradaţiile acordate personalului militar conform vechimii sale realizate în muncă, ce se
acordă personalului militar din 3 în trei ani;
 indemnizaţii;
 compensaţii;
 sporuri;
 prime;
 premii;
 alte drepturi salariale;
 plăţilele compensatorii acordate personalului militar la trecerea în rezervă, calculate în
baza soldelor de bază lunare nete. Plata acestor plăţi compensatorii este suportată de
către Ministerul Apărării Naţionale pentru personalul militar trecut în rezervă ca
urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, din fondurile puse la dispoziţie prin
buget, iar pentru personalul civil supus aceluiaşi proces, de către agenţiile de ocupare
a forţei de muncă;
 ajutoarele acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă sau în retragere.

2.2.2. Deducerile personale


Politica fiscală cu privire la impozite şi taxe ţine seama de o serie de aspecte sociale
care permit acordarea unor înlesniri anumitor categorii de personal plătitoare de impozit şi
anume deducerea din venitul net lunar din solde şi salarii a unei sume sub formă de deducere
personală.
Deducerea personală reprezintă o sumă neimpozabilă acordată contribuabilului,
cuprinzând deducerea personală de bază şi deducerile personale suplimentare, în funcţie de
situaţia proprie sau a persoanelor aflate în întreţinere, care se acordă numai o singură dată pe

NECLASIFICAT
24 din 51
NECLASIFICAT

lună şi numai la locul unde salariatul are funcţia de bază. Efectul acordării deducerii personale
se concretizează în diminuarea bazei de calcul a impozitului pe salarii şi, pe cale de
consecinţă, în determinarea şi plata unui impozit mai mic în raport cu salariatul respectiv la
locul unde are functia de bază.
Deducerea se acordă în cuantumuri diferite în funcţie de mărimea veniturilor realizate
de către fiecare contribuabil în parte. Nivelul deducerii este stabilit în mod degresiv,
cuantumul acesteia fiind cu atât mai mic cu cât venitul brut din salarii este mai mare,
ajungând până la zero pentru veniturile ce depăşesc plafonul sumei de 3.000 lei.
Deducerea personală se acordă categoriilor de personal care au un venit lunar brut de
până la 1.000 lei inclusiv, astfel:
- pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 250 lei;
- pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 350 lei;
- pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 450 lei;
- pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 550 lei;
- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere - 650 lei.
Nivelul deducerilor personale pentru contribuabilii cu venituri intre 1001 si 3000 lei se
determină astfel:
Numar de persoane
Deducere personală
aflate în întreţinere
0 250*[(Venitul lunar brut-1000)/2000]
1 350*[(Venitul lunar brut-1000)/2000]
2 450*[(Venitul lunar brut-1000)/2000]
3 550*[(Venitul lunar brut-1000)/2000]
4 sau mai multe 650*[(Venitul lunar brut-1000)/2000]

Personalul militar şi civil poate solicita acordarea deducerii personale numai pentru
următoarele categoriile de persoane pe care le are efectiv în întreţinere:
 copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, care sunt consideraţi întreţinuţi;
 soţia/soţul, copiii majori sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale
soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale căror venituri, impozabile şi
neimpozabile, nu depăşesc 250 lei lunar.
Referitor la deducerile personale acordate pentru copiii minori aflaţi în întreţinere,
legislaţia acoperă întreaga cazuistică întâlnită în practică:
 un singur părinte poate beneficia de deducerea personală;

NECLASIFICAT
25 din 51
NECLASIFICAT

 în urma unei hotărâri judecătoreşti de pronunţare a unui divort nu va putea solicita


deducere personală pentru un copil aflat în întreţinere decât parintele caruia i-a fost
încredinţat. Celălalt parinte nu va beneficia de deducere pentru copilul aflat în
întreţinere întrucât copilul nu este în întreţinerea sa, ci a celuilalt părinte, deşi este
obligat la plata unei obligaţii de întreţinere;
 pentru copilul minor provenit din căsătorii anterioare, deducerea se acordă unui
părinte din noua familie, chiar dacă adopţia s-a efectuat sau nu, iar părintele biologic
plăteşte obligaţie de întreţinere;
 părinţii care şi-au dat copiii minori în plasament sau i-au încredinţat unei familii nu
beneficiază de deducere personală, acest drept revenindu-i unui soţ din familia căreia
i-a fost dat în întreţinere sau în plasamet copilul;
 părinţii ai căror copii minori cu vârste cuprinse între 16-18 ani sunt încadraţi în muncă
cu contracte de muncă, nu beneficiază de deducere suplimentară, în acest caz copiii
fiind beneficiarii deducerii întrucât realizează venituri din salarii.
Referitor la deducerile personale acordate pentru copiii majori aflaţi în întreţinere,
legislaţia condiţionează acordarea acesteia de manifestarea în scris a acordului copilului major
ca beneficiarul deducerii să fie salariatul care îl are în întreţinere şi de declararea pe propria
răspundere a faptului că nu realizează nici un fel de venit impozabil şi neimpozabil.
Deducerile personale se acordă numai pe baza documentelor justificative.
Pentru a beneficia de deduceri personale, personalul militar şi civil este obligat să
completeze şi să depună la structurile financiare ale unităţilor militare formularul declaraţia
contribuabilului care cuprinde informaţii referitoare la datele sale de identificare (nume,
prenume, cod numeric personal, domiciliul), datele de identificare ale fiecărei persoane aflate
în întreţinere, la care va anexa:
- adeverinţa de la locul de muncă a celuilalt soţ din care să rezulte că nu
beneficiază de deduceri pentru persoane aflate în întreţinere sau o declaraţie pe
propria răspundere din care să rezulte acelaşi lucru;
- documentele din care să rezulte gradul de rudenie cu persoana aflată în
întreţinere (certificat de naştere, certificat de căsătorie);
- documente referitoare la veniturile persoanei aflate în întreţinere (adeverinţa
eliberată de administraţia financiară, declaraţia pe propria răspundere a persoanelor
aflate în întreţinerea contribuabilului).

NECLASIFICAT
26 din 51
NECLASIFICAT

În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma


reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii
între părţi.
Spre deosebire de deducerea personală acordată salariaţilor care nu au persoane în
întreţinere, de care salariatul beneficiază din oficiu pentru fiecare lună a anului, deducerea
personală pentru salariaţii care au mai multe persoane în întreţinere se acordă numai pentru
lunile din anul fiscal în care persoanele aflate în întreţinerea salariatului au fost efectiv în
întreţinerea acestuia. Deducerea nu se fracţionează în cadrul lunii, salariatului acordându-i-se
pentru fracţiunea de lună în care a avut în întreţinere o persoană coeficientul integral de
deducere personală. Perioada pentru care se acordă deducerea personală se rotunjeşte în
favoarea salariatului la luni întregi.
Personalul are obligaţia legală de a înştiinţa, în termenul stabilit de lege, structurile
finaciare asupra oricărei schimbări de natură să modifice calitatea de beneficiar al deducerii
personale.
În situaţia în care se constată elemente care generează modificarea veniturilor din
solde şi salarii şi/sau a bazei de impunere aferente acestor venituri pentru care angajatorul a
efectuat calculul impozitului lunar, recalcularea drepturilor respective şi stabilirea diferenţelor
de impozit constatate se efectuează pentru luna la care se referă, iar diferenţele de impozit
rezultate vor majora/diminua impozitul datorat începand cu luna constatării.
Cu alte cuvinte, dacă este vorba de diminuarea deducerii, respectiv majorarea bazei de
calcul a impozitului şi, implicit, stabilirea unui impozit de plată, impozitul se calculează şi se
reţine la data efectuării plaţii.
În situaţia în care la data efectuării operaţiunii de stabilire a diferenţelor de impozit de
către angajator există relaţii contractuale generatoare de venituri din salarii între acesta şi
persoana fizică, atunci se procedeaza astfel:
 impozitul reţinut în plus se restituie persoanei fizice prin diminuarea cu sumele respective
a impozitului pe veniturile din salarii începând cu luna efectuarii acestei operaţiuni şi până
la lichidarea acestuia;
 impozitul nereţinut se reţine de angajator din veniturile din salarii începând cu luna
constatării şi până la lichidarea acestuia.
În situatia în care persoana fizică pentru care angajatorul a efectuat calculul
impozitului lunar sau anual nu mai are relaţii contractuale generatoare de venituri din salarii şi
angajatorul nu poate să efectueze operaţiunea de plată/încasare a diferenţelor de impozit,
atunci acestea vor fi administrate de organul fiscal competent.

NECLASIFICAT
27 din 51
NECLASIFICAT

Persoanele nominalizate de Codul Fiscal care nu pot fi considerate în întreţinere sunt


cele care deţin terenuri agricole şi silvice în anumite suprafeţe şi cele care realizează venituri
din desfăşurarea unor activităţi individuale.
Participanţii la un fond de pensii facultative beneficiază de facilităţi fiscale pentru
sumele plătite cu titlu de contribuţie. Contribuţiile participanţilor la fondurile de pensii
facultative sunt deductibile fiscal până la echivalentul sumei de 400 euro anual.
Sumele plătite la fondul de pensii facultative se deduc din baza impozabilă, astfel
micşorând-o. Ca urmare impozitul de plată din veniturile salariale se reduce.
Deducerea se realizează în baza documenetelor justificative emise de fondul de pensii,
ce trebuie prezentate angajatorului de catre participant (copia actului de aderare, a
documentelor care atestă modificarea acestuia, scrisoarea de informare anuală trimisă
participanţilor la sistemul de pensii facultative de administratorul fondului de pensii care
poate fi folosită ca document justificativ în cazul deducerilor retroactive (de exemplu, pentru
contribuţiile realizate în anul anterior).
În ceea ce priveşte posibilitatea angajatului de a beneficia retroactiv de sumele
neacordate ca deductibile, atunci când se constată elemente ce generează modificarea bazei de
impunere, angajatorul trebuie să realizeze recalcularea impozitului pe veniturile din salarii.
Mai exact, recalcularea impozitului se efectuează pentru lunile în care s-au constatat
elementele respective, iar diferenţele de impozit rezultate vor diminua impozitul pe salariu
datorat de angajat, începând cu luna constatării erorilor.
Transformarea contribuţiilor reţinute pentru fondurile de pensii facultative, din lei în
euro, pentru verificarea încadrării în plafonul anual deductibil, se face la cursul de schimb
valutar comunicat de B.N.R, în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se plătesc drepturile
salariale.
Angajatorul trebuie să ţină cont de deductibilitatea sumelor ce reprezintă contribuţii
individuale ale salariaţilor la fondurile de pensii facultative, indiferent dacă viramentul efectiv
al acestora este realizat de către angajator sau direct de către angajat.

2.2.3. Determinarea impozitului pe salariu


Beneficiarii de venituri din solde şi salarii datorează un impozit lunar, care se
calculează şi reţine prin stopaj la sursă (nu se acordă venitul până nu se reţine impozitul) de
către plătitorii de venituri.

NECLASIFICAT
28 din 51
NECLASIFICAT

În cele ce urmează se prezintă metodologia practică de calcul a impozitului pe salarii


conform prevederilor Codului Fiscal.
Impozitul lunar pe venitul din salarii se determină astfel:
a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului
impozabil numit şi venit bază de calcul, determinat ca diferenţă între venitul net din salarii,
calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi
deducerile totale constând în:
- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
- cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;
- contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se
depăşească echivalentul în lei a 400 euro;
b) pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra
bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare
loc de realizare a acestora.
Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a
reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri,
precum şi de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei
pentru care se plătesc aceste venituri.
Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din
salarii, pentru fiecare contribuabil, prin însumarea impozitului aferent venitului fiecărei luni
din anul fiscal, indiferent de numărul de luni în care angajatul a realizat venituri din salarii de
la acesta.
Contribuţiile bugetare obligatorii luate în calcul la determinarea impozitului lunar pe
veniturile din solde şi salarii sunt:
 contribuţia individuală de asigurări sociale (10,5 %);
 contribuţia individuală pentru asigurările sociale de sănătate ( 5,5 %);
 contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj ( 0,5 %);
Impozitul pe salarii se determină potrivit schemei prezentate mai jos:

NECLASIFICAT
29 din 51
NECLASIFICAT

Calculul impozitului pe salarii12

VENIT BRUT

CONTRIBUŢII OBLIGATORII

VENIT NET

DEDUCEREA CONTRIBUŢIE LA
COTIZAŢIA PERSONALĂ SCHEMELE
SINDICALĂ PLĂTITĂ PENTRU LUNA FACULTATIVE DE
ÎN LUNA RESPECTIVĂ RESPECTIVĂ PENSII
OCUPAŢIONALE

VENIT
IMPOZABIL

Cota de impozitare de 16%

IMPOZIT

12 M. Sandu, Fiscalitatea şi contabilitatea în cadrul entităţii economice, Editura Reprograph, Craiova, 2007, pag. 106–116

NECLASIFICAT
30 din 51
NECLASIFICAT

2.3. Contribuţiile sociale – sursă de venit pentru fondurile bugetare

Asigurările sociale reprezintă un sistem de protecţie socială a persoanelor asigurate,


constând în acordarea de indemnizaţii, ajutoare, pensii, prestaţii pentru prevenirea
îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă şi de alte prestaţii, prevăzute de legislaţie.
Altfel spus, asigurările sociale se referă la persoane, având menirea creării,
repartizării, gestionării şi utilizării unor rezerve băneşti centralizate afectate protecţiei, sub
diferite forme, a membrilor societăţii.
Denumirea de contribuţii sociale vine din latinescul "contribuţio" şi înseamnă un
transfer obligatoriu de valoare la dispoziţia statului, fără echivalent, cu destinaţie strict
precizată, percepute persoanelor fizice sau juridice în vederea acoperirii unor cheltuieli
publice de interes comunitar sau de natură socială.
Deosebirea contribuţilor faţă de impozite constă în faptul că au o destinaţie precizată
încă din momentul instituirii acestora, pe când în cazul impozitelor administrarea se face
global, fără o destinaţie precisă în funcţie de necesităţile publice.
Contribuţiile sociale au ca scop alimentarea unor fonduri speciale precum fondul de
pensii, de şomaj, de sănătate şi apar în cazul veniturilor de natură salarială, fiind datorate atât
de angajat, cât şi de angajator. Contribuţiile apar în legătură cu o prestaţie, nu au caracter
facultativ deoarece serviciul nu este solicitat, ci este stabilit de stat.
Întrucât între costul prestaţiei şi cuantumul contribuţiei nu există echivalent, în
condiţiile existenţei obligativităţii plăţii, se aseamănă cu impozitul.
În România, cuantumul fondurilor asigurărilor de stat depinde de mărimea veniturilor
realizate de personalul încadrat în muncă, deoarece instituţiile plătesc contribuţiile pentru
asigurări sociale în funcţie de aceste venituri.
Colectarea contribuţiilor de asigurări sociale reprezintă activitatea de organizare şi
efectuare a virării contribuţiilor de asigurări sociale în contul unic.
Contribuţiile la asigurările sociale aferente fondului de salarii în Ministerul Apărării
Naţionale sunt: contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări sociale de sănătate,
contribuţia la asigurările pentru şomaj, contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări
sociale. Alături de acestea se mai datorează contribuţia de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale.
Nivelurilor cotelor de contribuţie pentru asigurările sociale, asigurările de sănătate şi
asigurările pentru şomaj pentru anul 2013 au fost stabilite prin Legea nr. 6/2013 – Legea

NECLASIFICAT
31 din 51
NECLASIFICAT

bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 107 din
22.02.2013.

2.3.1. Contribuţia de asigurări sociale


Contribuţia de asigurări sociale (CAS) se datorează bugetului asigurărilor sociale de
stat, pe baza acesteia determindu-se apoi dreptul la diferite tipuri de pensii acordate de stat,
dreptul de a beneficia de prestaţii sub forma indemnizaţiilor, ajutoarelor şi altor tipuri de
prestaţii sociale stabilite prin acte normative specifice. Se datorează de către contribuabili,
este unică, dar plata acesteia este fracţionată, mai exact suportarea datoriei reprezentând cota
de contribuţie este divizată între angajat şi angajator, atât angajatul, cât şi angajatorul fiind
contribuabili ai bugetului asigurărilor sociale de stat. Astfel angajatul datorează contribuţia
individuală de asigurări sociale (CIAS), stabilită prin aplicare procentuală la baza de
impozitare, iar angajatorul datorează diferenţa între cota contribuţiei sociale şi cota suportată
de angajat sub forma contribuţiei sociale individuale.
Personalul din Ministerul Apărării Naţionale contribuie lunar la bugetul asigurărilor
sociale cu o cotă de 10,5%. În cota de contribuţie individuală de asigurări sociale este inclusă
şi cota de 4% aferentă fondurilor de pensii administrate privat, prevăzută de Legea nr.
411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul
asigurărilor sociale pentru personalul Ministerului Apărării Naţionale care desfăşoară
activitate pe bază de contract individual de muncă sau act de numire este constituită din:
- venitul brut realizat lunar;
- salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (începând cu 01.02.2013 este
în valoare de 750 lei/lună, iar începând cu 01.07.2013 este în valoare de 800 lei/lună), în cazul
indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din
concediul medical, cu excepţia cazurilor de accident de muncă sau boală profesională.
Nivelul cotelor de contribuţii de asigurări sociale datorate de angajator sunt stabilite
diferenţiat, în funcţie de condiţiile de muncă, prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale
de stat.
Aceste contribuţii au ponderea cea mai ridicată la formarea fondurilor de asigurări
sociale.

NECLASIFICAT
32 din 51
NECLASIFICAT

Întregul personal al Ministerului Apărării Naţionale este asigurat, prin efectul legii, în
sistemul asigurărilor sociale de stat.
Cotele de contribuţii de asigurări sociale şi contribuţia individuală se aprobă anual prin
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie suma veniturilor
care constituie baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale.
CAS= cota % x baza de calcul
În cazul angajatorilor care datorează contribuţie asupra veniturilor brute realizate lunar
în condiţii diferite de muncă, baza de calcul la care se datorează contribuţia de asigurări
sociale corespunzătoare fiecărei condiţii de muncă o constituie suma veniturilor brute
realizate în fiecare dintre aceste condiţii, astfel:
a) pentru condiţii normale de muncă: total 31,3%, din care angajator 20,8% şi angajat
10,5%;
b) pentru condiţii deosebite de muncă: total 36,3%, din care angajator 25,8% şi angajat
10,5%;
c) pentru condiţii speciale de muncă şi alte condiţii: total 41,3%, din care angajator
30,8% şi angajat 10,5%.
Contribuţia de asigurări sociale de stat este datorată de către personalul Ministerul
Apărării Naţionale din momentul angajării în acestă structură şi reprezintă o treime din cota
de contribuţie de asigurări sociale datorate pentru condiţii normale de muncă. Diferenţa de
contribuţie de asigurări sociale de stat până la cota stabilită, în funcţie de condiţiile de muncă
în care personalul îşi desfăşoară activitatea, revine în sarcina angajatorului.
Baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale nu poate fi mai mare
decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut de 2.223 lei utilizat
la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013.
Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, datorată de unităţile militare nu
poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor din luna pentru care se
calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut de
2.223 lei, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013.
Contribuţia de asigurări sociale (CAS) nu se datorează asupra sumelor reprezentând:
a) prestaţii suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv cele acordate pentru
accidente de muncă şi boli profesionale;
b) ajutoarul de deces, indemnizaţiile şi indemnizaţiile lunare de invaliditate acordate
urmaşilor militarilor decedaţi ca urmare a participării la acţiuni militare;

NECLASIFICAT
33 din 51
NECLASIFICAT

c) diurnele de delegare şi detaşare cuvenite pentru misiunile executate de către personalul


civil contractual şi funcţionarii publici din Ministerul Apărării Naţionale;
d) compensaţiile lunare pentru chirie;
e) contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă;
f) contravaloarea documentelor acordate la plecarea în concediu de odihnă;
g) contravaloarea normelor de echipament prevăzute de legislaţia în vigoare;
h) indemnizaţiile de mutare acordate personalului militar la mutarea în altă localitate
decât cea de domiciliu, precum şi indemnizaţia de instalare acordată cadrelor militare
la absolvirea instituţiilor militare de învăţământ şi numirea în funcţii;
i) contravaloarea cheltuielilor de telefonie efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de
serviciu;
j) cheltuielile efectuate de către unităţile militare pentru pregătirea profesională a
personalului şi perfecţionarea pregătirii profesionale;
k) utilizarea unui vehicul al Ministerului Apărării Naţionale în vederea deplasării de la
domiciliu pentru personalul care are dreptul la acestea;
l) documentele militare de transport acordate în interes de serviciu;
m) normele de hrană acordate în baza legislaţiei în vigoare.
Sumele reprezentând prestaţii de asigurări sociale, care se plătesc de angajator
asiguraţilor, potrivit legii, în contul asigurărilor sociale, se reţin de acesta din contribuţiile de
asigurări sociale datorate pentru luna respectivă. Sumele reprezentând prestaţii de asigurări
sociale plătite de angajator asiguraţilor, potrivit legii, care depăşesc suma contribuţiilor
datorate de acesta în luna respectivă, se recuperează din contul asigurărilor sociale de la casa
teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acestuia.
Angajatorii participanţi la sistemul public de pensii au următoarele obligaţii:
 să reţină din salariu şi să vireze lunar contribuţia individuală de asigurări
sociale;
 să calculeze şi să plătească lunar contribuţiile de asigurări sociale;
 să respecte termenele de plată a contribuţiilor;
 să depună în bancă contribuţiile datorate o dată cu documentaţia pentru plata
salariilor;
 să calculeze, să evidenţieze şi să urmărească plata majorărilor de întârziere;
 să asigure evidenţa contribuabililor şi a contribuţiilor pe baza codului numeric
personal;

NECLASIFICAT
34 din 51
NECLASIFICAT

 să depună declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a


obligaţiilor de plată către BASS;
 să respecte termenele de depunere lunară a declaraţiilor privind evidenţa nominală
a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către BASS;
 să depună, în condiţiile legii, declaraţia rectificativă privind evidenţa nominală a
asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat;
 să stabilească locurile de muncă cu condiţii deosebite şi/sau speciale;
Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţi şi de angajatorii
acestora se fac lunar de către angajatori la data plăţii drepturilor salariale şi sunt virate în
conturile deschise la unităţile teritoriale de trezorerie la care sunt arondate, în contul
bugetelor speciale.

2.3.2 Contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate


Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de ocrotire al sănătăţii
populaţiei.
Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe
principiul solidarităţii sociale şi al subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precum
şi al dreptului alegerii libere de către asiguraţi al medicului, unităţii sanitare şi al casei de
asigurări de sănătate. Fondurile asigurărilor de sănătate se constituie din contribuţiile în părţi
egale ale persoanelor fizice şi juridice.
Un sistem de asigurări nu poate funcţiona dacă pachetul de servicii prevăzut a fi
furnizat persoanelor asigurate nu este acoperit în întregime de fondurile colectate.
Aceasta însemnă că bugetul de asigurări sociale de sănătate trebuie să acopere
valoarea pachetului de servicii medicale asigurat de care are nevoie populaţia asigurată într-o
perioadă determinată.
Circuitul fondurilor, de la contribuabili la instituţiile de asigurare, de acolo la
furnizorii de servicii medicale şi înapoi la pacienţi sub formă de servicii medicale reprezintă
structura financiară şi organizatorică de bază a unui sistem de asigurări sociale de sănătate.
Contribuţia la fondul unic de asigurări sociale de sănătate face parte din categoria
impozitelor directe – venituri curente fiscale, sursă a bugetului special de asigurări sociale de
sănătate. Aceste contribuţii oferă plătitorilor dreptul la anumite servicii publice de sănătate.
Angajatorii au obligaţia să calculeze, să reţină şi să vireze lunar în contul deschis la
unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului în a căror rază sunt luate în evidenţă ca plătitori de

NECLASIFICAT
35 din 51
NECLASIFICAT

impozite şi taxe, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate (CASS) în procent de 5,2%
datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea respectivă, raportat la fondul de
salarii realizat.
Pentru perioada în care angajatorii suportă indemnizaţia pentru incapacitate de muncă,
aceştia au obligaţia de a plăti contribuţia raportată la fondul de salarii, pentru salariaţii aflaţi în
această situaţie.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra indemnizaţiilor
reglementate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările şi
completările ulterioare, cu excepţia contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de
angajator pentru indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate din fondurile proprii
ale acestuia.
Personalul militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale contribuie lunar la Fondul
Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică la
suma veniturilor din solde şi salarii sau asimilate acestora.
Pentru perioada în care se beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului, în
Ministerul Apărării Naţionale contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se
calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra cuantumului indemnizaţiei pentru
creşterea copilului şi se suportă de la bugetul de stat şi se virează la Fondul Naţional Unic de
Asigurări Sociale de Sănătate.
Calitatea de asigurat este condiţionată de plata contribuţiei individuale de asigurări
sociale de sănătate, iar dovada plăţii acesteia la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de
Sănătate se face printr-o adeverinţă eliberată de către angajator prin care se cerifică calitatea
de angajat al persoanei respective, reţinerea şi plata cotei de contribuţie din venitul salarial.
Avantajul asigurării personalului prin plata contribuţiei sociale către fondul
asigurărilor sociale de sănătate constă şi în faptul că o parte din membrii de familie ai acestora
beneficiază de asigurări sociale fără plata contribuţiei:
 copiii cu vârstă de până la 18 ani;
 tinerii cu vârste cuprinse între 18-26 ani dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu,
studenţii care nu realizează venituri din muncă;
 soţul, soţia, părinţii care nu dispun de venituri proprii şi care se află în
întreţinerea persoanei asigurate (coasiguraţii).

NECLASIFICAT
36 din 51
NECLASIFICAT

2.3.3. Contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj


Contribuţia de asigurări sociale de şomaj plătită lunar de către contribuabili constituie
principalul venit al bugetului asigurărilor pentru şomaj, buget constituit în vederea acoperirii
necesarului de venituri ale unei persoane aflate temporar în şomaj.
Pentru anul 2013 cota contribuţiei datorate de unităţile militare plătitoare de venituri
salariale la bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru personal civil contractual, asigurat
obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, este de 0,5%, aplicată
asupra veniturilor care constituie baza de calcul a contribuţiei individuale la bugetul
asigurărilor pentru şomaj.
Baza lunară de calcul a contribuţiei pentru asigurări de şomaj o constituie venitul brut
realizat lunar, care include şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, suportată
de unitatea militară pentru primele cinci zile de concediu medical, din fondul de salarii,
precum şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de
muncă sau a unei boli profesionale, dacă acestea nu depăşesc 30 de zile lunar, suportată
integral de unitatea militară, în situaţia persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii.
Excepţie de la plata contribuţiei de asigurări pentru şomaj fac drepturile de soldă
lunară acordate personalului militar (cadre militare şi soldaţi şi gradaţi profesionişti).
Cotele de contribuţie au fost stabilite prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat
pentru anul 2013 în procent de 0,5% atât pentru angajator cât şi pentru angajat.
Contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj nu se reţine pe perioada în
care raporturile de muncă sunt suspendate potrivit legii, cu excepţia perioadei de incapacitate
temporară de muncă, dacă aceasta nu depăşeşte 30 de zile.

2.3.4. Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale


Personalul civil şi soldaţii şi gradaţii profesionişti beneficiază de prestaţii sociale din
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Aceste prestaţii sociale se acordă sub
forma concediilor medicale, iar drepturile acordate sunt indemnizaţiile. Pentru a beneficia de
prestaţiile sociale unităţile militare contribuie la constituirea acestui fond cu o contribuţie a
cărei cotă procentuală pentru anul 2013 este stabilită la 0,85% calculată asupra fondului de
salarii al personalului civil şi al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, sume care se folosesc în
exclusivitate pentru plata acestor prestaţii.
Baza lunară de calcul a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale
de sănătate nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor din luna pentru

NECLASIFICAT
37 din 51
NECLASIFICAT

care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe ţară


garantate în plată.
Excepţie de la plata acestei contribuţii fac drepturile de soldă lunară acordate cadrelor
militare, care pe perioada concediilor medicale primesc soldele avute.
Soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate, pe perioada concediilor medicale nu
beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă şi se acordă solda lunară
avută.
Calculul şi plata concediilor medicale se face pe baza concediilor medicale eliberate şi
sunt plătite de către unităţile militare din cota de contribuţie datorată pentru concedii şi
indemnizaţii din luna respectivă.
Sumele reprezentînd indemnizaţii pentru concedii medicale care depăşesc cota de
contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii din luna respectivă se recuperează de către unităţile
militare prin solicitările de restituire din veniturile cu această destinaţie ale Fondului Naţional
Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, restituiri efectuate de Casa Naţională de Asigurări
Sociale de Sănătate.
Pentru a beneficia de concedii medicale şi indemnizaţii personalul civil şi soldaţii şi
gradaţii profesionişti trebuie să îndeplinească un stagiu minim de cotizare de o lună în
ultimele 12 luni dinaintea lunii pentru care sunt acordate concedii medicale, perioadă pentru
care s-a plătit contribuţia. Pentru stabilirea stagiului de cotizare sunt luate în calcul şi
perioadele de timp nelucrate, numite perioade asimilate, acestea referindu-se la perioadele de
timp în care asiguraţii au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de
sănătate, de concediu pentru îngrijirea copilului, au urmat cursurile învăţământului universitar
la zi.

NECLASIFICAT
38 din 51
NECLASIFICAT

CAPITOLUL 3

OBLIGAŢIILE PRIVIND PLATA ŞI DECLARAREA IMPOZITULUI PE


SALARII ŞI A CONTRIBUŢIILOR SOCIALE DATORATE
BUGETULUI STATULUI ÎN MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

3.1. Sistemul de raportare a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor sociale


către bugete

Unităţile militare au obligaţia să depună declaraţia unică (Formularul 112) –


"Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi
evidenţa nominală a persoanelor asigurate" şi să plătească contribuţiile obligatorii, atât cele
individuale, cât şi pe cele ale angajatorului.
Lunar, până la data de 25 a lunii curente, pentru luna expirată, unităţile militare depun
la organul fiscal de care aparţin această declaraţia fiscală unică.
Declaraţia unică permite declararea tuturor obligaţiilor de plată la bugetele asigurărilor
sociale şi fondurilor speciale, cât şi declararea elementelor necesare stabilirii stagiilor de
cotizare ale persoanelor asigurate în sistemul asigurărilor sociale.
Prin implementarea declaraţiei unice în ceea ce priveşte contribuţiile sociale se asigură
un cadru legislativ unitar cu privire la definirea veniturilor pentru care există obligaţia
declarării şi plaţii contribuţiilor sociale şi impozitului pe venit, precum şi integrarea fluxurilor
de informaţii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casele de Asigurări Sociale,
care potrivit dispoziţiilor legale administrează sistemele de asigurări sociale şi acordă prestaţii
sociale persoanelor asigurate.
Avantajele implementării declaraţiei unice şi a sistemului necesar pentru primirea
acesteia sunt:
 Reducerea poverii administrative asupra contribuabililor care au calitatea de angajatori
prin:
- Reducerea numărului de declaraţii care trebuiau completate pentru fiecare obligaţie
fiscală în parte cuprinzând evidenţa nominală a asiguraţilor;

NECLASIFICAT
39 din 51
NECLASIFICAT

- Stabilirea unui singur organ competent pentru primirea declaraţiei, respectiv


A.N.A.F., contribuabilul economisind timp şi bani.
 Extinderea modalităţii de depunere a declaraţiei prin mijloace de depunere la distanţă.
Pentru transmiterea on-line a declaraţiei unice contribuabilii trebuie să deţină un
certificat digital calificat de la unul din furnizorii de servicii de certificare acreditaţi în
condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, care va fi utilizat pentru
semnarea declaraţiei fiscale;
 Asigură integrarea fluxurilor de informaţii între instituţiile cu atribuţii în colectarea
obligaţiilor fiscale şi cele care administrează sistemele de asigurări sociale;
 Asigură prelucrarea corectă a declaraţiilor în bazele de date locale şi centrala şi,
implicit în evidenţa pe platitori a organului fiscal.
Modelul, conţinutul şi instrucţiunile de completare a declaraţiei unice sunt aprobate
prin Hotărârea Guvernului nr. 1397/2010.
Declaraţia se completează cu ajutorul unui program de asistenţă pus la dispoziţia
contribuabililor de către Ministerul Finanţelor Publice.
În această declaraţie se regăsesc informaţii privind obligaţiile individuale ale
personalului civil, informaţii care vor fi valorificate de către celelalte instituţii ale statului la
momentul calculării drepturilor de pensie, sănătate, şomaj şi indemnizaţii din asigurări
sociale.
Evidenţa nominală a personalului militar asigurat în sistemul public de pensii, precum
şi a obligaţiilor de plată lunare către bugetul asigurărilor sociale de stat se realizează pe baza
formularului "Declaraţia privind evidenţa nominală a personalului militar asigurat în
sistemul public de pensii şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat"
- Declaraţia M.Ap.N., care se transmite Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării
Naţionale şi pe baza "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale,
impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" care se transmite la
organul fiscal la care unitatea militară este arondată.
Declaraţia unică cuprinde şi date referitoare la casele de sănătate la care este asigurat
personalul militar şi civil.
Nedepunerea declaraţiei în termenul stabilit de lege constituie contravenţie şi se
sancţionează cu amendă.
Evidenţa nominală a personalului militar asigurat în sistemul naţional de asigurări
sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor de plată către fondul naţional unic de asigurări
sociale de sănătate se realizează pe baza formularului "Declaraţia privind evidenţa nominală

NECLASIFICAT
40 din 51
NECLASIFICAT

a personalului militar asigurat în sistemul naţional de asigurări sociale de sănătate şi a


obligaţiilor de plată către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate"- S.I.U.I. –
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi
Autorităţii Judecătoreşti (C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.) actualizează şi integrează lunar în Sistemul
Informatic Unic Integrat (S.I.U.I) baza de date pentru personalul militar şi civil.
În cazul în care structurile militare constată erori în declaraţia depusă anterior,
completează şi depune o declaraţie rectificativă pe acelaşi model de formular ca şi declaraţia
care se corectează. Aceasta va cuprinde numai poziţiile corectate, declarate eronat în
declaraţia iniţială sau poziţiile care în mod eronat nu au fost cuprinse în declaraţia iniţială.
Dintre obligaţiile fiscale ale unităţilor militare face parte şi obligaţia întocmirii şi
depunerii unei declaraţii privind contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, declaraţie la care
se vor anexa copia declaraţiei unice (Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2) şi exemparul nr. 2 al
certificatelor de concedii medicale însoţite de un borderou centralizator. Exemplarul nr. 2 al
concediilor medicale se anexează declaraţiei numai în situaţiile în care indemnizaţiile aferente
sunt mai mari decât contribuţia constituită de angajator în acest scop, fiind necesară
recuperarea acestora de la Fondul Unic prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale
de Sănătate.
Obligaţiile de plată ale impozitului pe veniturile din solde şi salarii ale personalului
militar şi civil realizate în cursul anului, se declară de către unităţile militare plătitoare de
solde şi salarii la organele fiscale în ale căror evidenţe fiscale sunt înregistrate ca plătitoare de
taxe şi impozite, prin depunerea formularului 205 "Declaraţia informativă privind impozitul
reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit", declaraţie care
înlocuieşte fişele fiscale.
Declaraţia se completează cu ajutorul programului de asistenţă, care este pus la
dispoziţia contribuabililor, în mod gratuit, de către unităţile fiscale sau poate fi descărcat de
pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Declaraţia poate fi depusă şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin
utilizarea serviciului de depunere declaraţii on-line existent pe portalul e-guvernare.ro până în
ultima zi din luna februarie a anului curent pentru veniturile fiscale din anul precedent.
Codul Fiscal a elimitat noţiunea de fişă fiscală, dar a introdus o nouă obligaţie şi
anume obligaţia pentru structurile militare plătitoare de venituri de natură salarială sau
asimilate salariilor de a elibera personalului militar şi civil, la cererea acestuia, un document,
care nu este un formular tipizat care să cuprindă cel puţin informaţii referitoare la: date de

NECLASIFICAT
41 din 51
NECLASIFICAT

identificare ale contribuabilului, venitul realizat în cursul anului, deducerile personale,


acordate, impozitul calculat şi reţinut.
Personalul militar şi civil care a realizat în cursul unui an fiscal venituri din solde şi
salarii poate dispune asupra destinaţiei unei sume de până la 2% din impozitul anul pe
veniturile din solde sau salarii pentru susţinerea entităţilor nonprofit, unităţilor de cult, precum
şi pentru acordarea de burse private conform legii, prin completarea formularului 230 -
"Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi
deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul
locativ". Formularul completat se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul contribuabilul până la data de 25 mai a anului curent pentru anul fiscal precedent.
Obligaţia calculării, reţinerii şi virării acestei sume revine organului fiscal competent.
Acest sistem de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit este un mecanism de
transparenţă fiscal întrucât contribuabilul are posibilitatea să decidă în mod direct ce se
întâmplă cu impozitul reţinut din veniturile salariale realizate.
Prin completarea şi depunerea aceluiaşi formular contribuabilul poate deduce din
veniturile impozabile din salarii obţinute la funcţia de bază, cheltuielile efectuate pentru
economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ, în limita unei sume maxime de 300 lei
pe an.

3.2. Stingerea obligaţiei fiscale


Obligaţia fiscală se stinge în momentul în care dreptul de creanţă al statului asupra
contribuabilului încetează (prin colectarea veniturilor fiscale la buget), adică plătitorul nu mai
are nici o obligaţie faţă de stat. Prin stingerea obligeţiei fiscale se stinge implicit creanţa
fiscală.
Colectarea creanţelor fiscale se poate face prin: plată, compensare, scădere, anulare
sau prin prescripţie.
Plata este modalitatea cea mai simplă şi mai obişnuită de stingere a obligaţiilor
fiscale, este calea normală de încasare a veniturilor bugetare.
Având o importanţă deosebită pentru realizarea fondurilor băneşti publice care se
constituie ca venituri ale bugetului public naţional, plata impozitelor, taxelor şi a altor
obligaţii financiar-bugetare trebuie să se efectueze în mod corespunzător, adică la termenele şi
în cuantumul prevăzut de lege. În scopul realizării acestui deziderat, prin actele normative
care reglementează impozitele şi taxele sunt stabilite condiţiile şi procedeele de plată, precum

NECLASIFICAT
42 din 51
NECLASIFICAT

şi sancţiunile (majorări de întârziere şi/sau penalităţi) care se aplică în cazul neachitării la


termenele legale de plată a tuturor creanţelor bugetare.
Începând cu data de 1 ianuarie 2008, debitorii efectuează plata impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat într-un cont unic, prin
utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile datorate bugetului
de stat şi a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligaţii de plată.
Trebuie menţionat că faţă de celelalte contribuţii, impozitul se virează într-un cont separat.
Sumele reprezentând obligaţiile fiscale datorate bugetelor asigurărilor sociale şi
fondurilor speciale achitate de contribuabili în contul unic se distribuie de către organul fiscal
competent mai întâi pe bugete, proporţional cu sumele datorate fiecărui buget şi apoi pe tipuri
de obligaţii fiscale, prioritate având obligaţiile fiscale cu reţinere la sursă şi apoi celelalte
obligaţii fiscale, proporţional cu obligaţiile fiscale datorate.
Pe baza ordinelor de plată confirmate prin extrasul de cont se stinge obligaţia fiscală.
După efectuarea distribuirii, organul fiscal competent efectuează stingerea obligaţiilor
fiscale ale contribuabililor şi îl înştiinţează, cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de
plată a obligaţiilor fiscale, despre modul în care s-a efectuat stingerea.
Compensarea este modalitatea de stingere a obligaţiilor fiscale care apare atunci când
un contribuabil, pe de o parte are obligaţii de plată la buget, iar pe de alta parte, are de primit
sume platite în plus, de rambursat sau de restituit, de la buget. Sumele astfel plătite se vor
compensa cu alte obligaţii fiscale ale contribuabilului, restante sau viitoare.
Compensarea se poate face la cererea debitorului sau din oficiu.
Organul fiscal competent va proceda la compensarea sumei plătite în plus, faţă de
obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, cu eventualele obligaţii fiscale neachitate datorate
aceluiaşi buget, urmând ca diferenţa rămasă să fie compensată cu obligaţiile datorate altor
bugete, în mod proporţional.
Scăderea obligaţiei fiscale intervine în cazul în care debitorul îşi încetează existenţa şi
presupune scoaterea din evidenţa curentă a sumelor datorate de contribuabil până la
împlinirea termenului de prescripţie.
Anularea obligaţiei fiscale presupune scăderea definitivă a debitelor restante din
evidenţele fiscale şi se poate face fie prin acte normative, fie prin decizii ale organelor
financiare competente să aprobe anularea obligaţiilor fiscale.
Executarea silită intervine atunci când debitorul nu plăteşte de bună voie.
Prescripţia reprezintă modalitatea de stingere a obligaţiilor fiscale prin care organele
fiscale competente pierd dreptul de a stabili încasarea veniturilor fiscale după o anumită

NECLASIFICAT
43 din 51
NECLASIFICAT

perioadă de timp, termenul de prescripţie fiind reglementat de acte normative. Dreptul


organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de cinci ani, cu excepţia
cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripţive începe să curgă de la data de 1
ianuarie a anului urmator celui în care s-a născut creanţa fiscală, dacă legea nu dispune altfel.

NECLASIFICAT
44 din 51
NECLASIFICAT

CONCLUZII

Finanţele publice, prin prisma funcţiilor pe care le îndeplinesc, asigură formarea


resurselor financiare la dispoziţia statului şi au un rol deosebit în dezvoltarea societăţii în
ansamblu şi a unor domenii ca economia, cultura, învăţământul, sănătatea, securitatea statală
şi a individului în special.
Pentru îndeplinirea rolului complex şi activ pe care acestea îl au, a fost şi este nevoie
de un sistem fiscal bine structurat şi eficient funcţional, în care elementele componente
(politica fiscală, legislaţia fiscală, mecanismul fiscal şi aparatul fiscal) trebuie să fie
caracterizate de coerenţă, stabilitate, claritate (simplitate) şi eficacitate.
Actualmente, la nivel naţional, condiţionările sistemului fiscal pot fi radiografiate
astfel:
a) Politica fiscală şi legislaţia fiscală sunt aparent coerente, dar cu o reletivă stabilitate
şi claritate, fiind sesizabile frecventele modificări ale acestora funcţie de interesele şi
programele formaţiunilor politice care au deţinut puterea.
Fluctuaţia prezentă a produs efecte negative atât în viaţa individului prin diminuarea
veniturilor proprii, cât şi în activitatea agenţilor economici participanţi în competiţia
economică. Consecinţa ulterioară a acestor efecte a constat în diminuarea încasărilor la
bugetul de stat, adâncirea deficitului bugetar, neîndeplinirea programului de guvernare, etc.
b) Mecanismul fiscal a urmat parcursul sinuos al politicii şi legislaţiei fiscale.
Dispariţia sau apariţia unor instrumente şi tehnici din domeniul fiscal, schimbările legislative
au constituit şi constituie factori favorizanţi pentru dezvoltarea fenomenului de evaziune şi
fraudă fiscală.
c) Aparatul fiscal poate fi apreciat ca cea mai stabilă componentă a sistemului fiscal,
Ministerul Finanţelor Publice şi structurile organizatorico-funcţionale subordonate suferind
cele mai puţin importante transformări, dar nu şi cea mai eficientă în îndeplinirea atribuţiilor
specifice.
Cea mai importantă structură a Ministerului Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală (A.N.A.F.), nu a realizat eficienţa scontată în colectarea impozitelor,
taxelor şi contribuţiilor. Printre cauzele identificate ca fiind la baza ineficienţei pot fi
enumerate:

NECLASIFICAT
45 din 51
NECLASIFICAT

 Lipsa personalului de înaltă calificare şi slaba motivare financiară a activităţii


desfăşurate de acesta;
 Corupţia, fenomen care aproape că s-a generalizat la nivelul tuturor intituţiilor ce
activează în domeniu;
 Organigrame neadecvate realităţilor economice din societatea românească;
 Frecventele schimbări legislative, etc.
Aspectele reliefate au făcut ca sistemul fiscal să funcţioneze sincopat, funcţionare care
a permis activităţilor infracţionale din domeniu să crească în amploare, iar efectele negative
şi-au intensificat repercursiunile în toate domeniile vieţii social-economice.
Ministerul Apărării Naţionale, participant important în fluxurile economice ale
societăţii, este unul din principalii beneficiari ai banului public, fondurile financiare necesare
bunei funcţionări fiind asigurate din bugetul statului. Această excepţie, finanţarea exclusivă
din fondurile bugetare, este născută din specificitatea serviciului public prestat – securitatea
militară/naţională.
Ca actor al vieţii economice, chiar cu specificitatea serviciului prestat, Ministerul
Apărării Naţionale şi structurile organizatorico-funcţionale subordonate se supune ca oricare
alt jucător (persoană fizică sau juridică) legislaţiei în domeniul fiscal.
În aceste condiţii, prelevările fiscale sunt realizate pe două paliere:
 La nivelul unităţilor militare;
 La nivelul personalului care încadrează aceste structuri.
O excepţie de la cadrul legal comun în materie de fiscalitate o întâlnim la nivelul
personalului angajat, care este strucurat pe trei categorii: personal militar (ofiţeri, suboţiţeri,
maiştrii militari, soldaţi şi gradaţi profesionişti), funcţionari publici şi personal civil
contractual.
Este importantă această clasificare, statutul fiecărei categorii de personal generează
diferenţieri atât în ceea ce priveşte formarea salariilor, dar şi a impunerilor stabilite de lege
asupra acestora. Aş exemplifica acest aspect prin lipsa contribuţiei individuale la bugetul
asigurărilor pentru şomaj la categoria personal militar şi prezenţa acesteia la celelalte două
categorii.
Regimul şi mediul fiscal românesc, sub influenţa puternică a crizei economice
mondiale şi a tendinţelor şi măsurilor prezente în spaţiul Comunităţii Europene, cunoaşte un
permanent proces de adaptare şi modernizare, care să ofere soluţii la provocările generate de
mediul socio-economic.

NECLASIFICAT
46 din 51
NECLASIFICAT

Pentru realizarea acestui deziderat au fost luate următoarele măsuri:


 Armonizarea legislaţiei naţionale din domeniu cu dispoziţiile legale prezente şi active
în spaţiul european;
 Constituirea unor instituţii care să asigure funcţionarea şi eficienţa activităţii din
domeniu;
 Introducerea cotei unice de impozitare;
 Remodelarea şi redefinirea mecanismului fiscal prin introducerea contului unic pentru
plata impozitelor şi taxelor, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale;
Creşterea eficienţei se poate realiza prin continuarea reformei în domeniul fiscal care
ar trebui să vizeze următoarele aspecte:
 Actualizarea/modernizarea Codului Fiscal;
 Simplificarea procedurilor de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor;
 Înăsprirea sancţiunilor penale pentru infracţiunile din domeniul fiscal (fraudă,
evaziune);
 Măsuri adecvate şi control ferm în asigurarea disciplinei fiscale;
 Creşterea eficienţei şi operativităţii personalului angajat prin asigurarea unui suport
logistic adecvat pregătirii de specialitate a angajaților şi acordarea unor salarii
corespunzătoare.
Sistemul fiscal, politica fiscală, fiscalitatea, constituie un ansamblu de dispoziţii
legale, instituţii, proceduri, acţiuni, prin care statul trebuie să asigure fondurile şi fluxurile
financiare necesare bunei funcţionări a societăţii, în toate domeniile de activitate.
Funcţionarea eficientă şi eficace a sistemului fiscal este vitală pentru îndeplinirea
rolului şi atribuţiilor statului, veniturile bugetare reprezentând "sângele cu oxigen" care
asigură nevoile individuale şi colective, având un aport determinant în realizarea securităţii
naţionale.

NECLASIFICAT
47 din 51
NECLASIFICAT

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Felicia, suport curs Metode şi tehnici fiscale, Bucureşti, 2007;


2. Bărhet Alexandru, Evoluţia impozitului şi a tehnicii fiscale, Tiparul Miron Neaga,
Sighişoara, 1946;
3. Bistriceanu Gheorghe, Lexicon de Finante-Banci-Asigurari, Vol. II, Ed. Economica,
Bucuresti, 2001;
4. Brezeanu Petre, Fiscalitate, concepte, metode, practici, Editura Economică, Bucureşti,
1999;
5. Brezeanu Petre, Fiscalitate, concepte, teorii, politici şi abordări practice, Editura
Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010;
6. Boulescu Mircea, Cadâr Fuat, Sistemul de control financiar-fiscal şi de audit din
România, Editura Economică, Bucureşti, 2005;
7. Cioponea Mariana-Cristina, support curs Finanţe publice şi teorie fiscal, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007;
8. Condor Ioan, Procedură fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, pag.14,
apud Eracle Săsană, Aparatul Fiscal;
9. Corduneanu Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codecs, Bucureşti,
1998;
10. Dobrotă G., Fiscalitate. Concepte, metode şi tehnici fiscale, Editura Academica
Brâncuşi, Târgu Jiu, 2009;
11. Andreiu Dumitru, Florescu Petre, Coman Paul, Bălaşa Gabriel, Fiscalitatea în
România: reglementare, doctrină, jurisprudenţă, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2005;
12. Filip Gheorghe, suport curs Finanţe Publice;
13. Grigore-Lăcriţa Nicolae, Cioponea Mariana-Cristina, Finanţe publice şi fiscalitate,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004;
14. Grigorie-Lăcriţa Nicolae, Fiscalitatea de la A la Z, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 2004;
15. Grigorie-Lăcriţa Nicolae, Contribuţiile bugetare, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 2006;

NECLASIFICAT
48 din 51
NECLASIFICAT

16. Gheorghe Matei, Drăcea Marcel, Drăcea Raluca, Finanţe Publice, Editura Sitech,
Craiova, 2005;
17. Iliescu S., Şaguna D.D., Şova D.C., Procedura fiscală în România, Editura Oscar
Print, Bucureşti, 1996;
18. Moşteanu Narcisa-Roxana, Fiscalitate. Impozite şi taxe. Studii de caz, Editura
Universitară, Bucureşti, 2008;
19. Mutaşcu M.I., Elemente de teorie fiscală, Editura Mirton, Timişoara, 2006;
20. Ristea Mihai, Contabilitate financiară, Editura Universităţii Bucureşti, 2004;
21. Surugiu Marius-Răzvan, Fiscalitate şi dezvoltare economică, Editura Universitară,
2008;
22. Şeulean Victoria, Fiscalitate, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2007;
23. Talpoş I., Enache C., Fiscalitate aplicată, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara,
2001;
24. Ţâţu L., Şerbănescu C., Fiscalitate de la lege la practică, Editura C.H. BecK,
Bucureşti, 2010;
25. Vasile Radu, Monedă şi politică fiscală, Editura Uranus, Bucureşti, 1994;
26. Văcărel Iulian şi colectiv, Finanţe publice ediţia a VI-a, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 2008;
27. Văcărel Iulian, Gheorhe D. Bistricenu şi colectiv, Finanţe publice, ediţia a IV-a,
Editura didactică şi pedagogică RA, Bucureşti, 2004;
28. Vintilă Georgeta, Fiscalitate şi finanţe publice, Editura Economică, Bucureşti, 2004;
29. Vintilă Georgeta, Metode şi tehnici fiscale, Ediţia a doua, Editura Economică,
Bucureşti, 2006;
30. Voinea Gheorghe M., suport curs Legislaţia Fiscală, Iaşi, 2011;
31. Strategia naţională de securitate a României, 2007;
32. Constituţia României;
33. Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 927/2003
cu modificarile și completările ulterioare;
34. Legea finanţelor publice nr. 500/2002, publicată în Monotorul Oficial nr. 597/2002, cu
modificările şi completările ulterioare;
35. Legea nr. 5/2013 - Legea bugetului de stat pe anul 2013, publicată în Monitorul
Oficial nr. 106 din 22 februarie 2013;
36. Legea nr. 6/2013 - Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, publicată
în Monitorul Oficial nr. 107 din 22 februarie 2013;

NECLASIFICAT
49 din 51
NECLASIFICAT

37. Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
publicată în Monitorul Ofivial nr. 877 din 28 decembrie 2010;
38. Lege nr. 263/2010- privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul
Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010;
39. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2002;
40. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi comletările
ulterioare, publicată în monitorul oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006;
41. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare
publicată în Monitorul Oficial nr. 712/2003;
42. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile
de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în
Monitorul Oficial nr. 1074 din 29 noiembrie 2005;
43. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia
lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 830 din 10
decembrie 2010;
44. Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr.
112/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
45. Hotărârea Guvernului nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe
ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial nr. 52 din 23 ianuarie 2013, cu
modificările şi completările ulterioare;
46. Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a
prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, publicată în
Monitorul Oficial nr. 214 din 28 martie 2011;
47. Hotărârea Guvernului nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind
concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul
Oficial nr. 78 din 31 ianuarie 2011;
48. Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 privind aprobarea Normele metodologice de
aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 18 martie 2002, cu
modificările şi completările ulterioare;

NECLASIFICAT
50 din 51
NECLASIFICAT

49. Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi


activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru
cadrele militare în activitate, publicată în Monitorul Oficial nr. 849 din 29 decembrie
2001;
50. Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi fucţionarea Ministerului
Finanţelor Publice publicată în Monitorul Oficial nr. 52 din 28 ianuarie 2009;
51. Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 2 martie
2009;
52. Ordin nr. 470/430 din 11 mai 2010al Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi
indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului
sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006,
publicat în Monitorul Oficial nr. 312 din 12 mai 2010;
53. Ordin comun nr. 1045/2012, 2084/2012, 793/2012 pentru aprobarea modelului,
conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţia privind obligaţiile
de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a
persoanelor asigurate", publicat în Monitorul Oficial nr. 600 din 21 august 2012;
54. Ordinul nr. 1080/2011 pentru modificarea ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală nr. 1294/2007, privind impozitele, contribuţiile şi alte sume
reprezentînd creanţe fiscal, care se plătesc de contribuabili într-un cont unic, publicat
în Monitorul Oficial nr. 103 din 09 februarie 2011.

NECLASIFICAT
51 din 51