BALTAGUL de Mihail Sadoveanu

,,Baltagul” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Mihail Sadoveanu, pentru faptul că
în ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului. Această caracteristică se manifestă şi în
ceea ce priveşte încadrarea romanului în curentul literar al realismului. O primă trăsătură evidentă o
reprezintă tehnica detaliului şi încadrarea precisă a acţiunii în timp şi spaţiu. Totodată, faptele relatate sunt
verosimile, personajele sunt încadrate în tipologii şi se remarcă obiectivitatea perspectivei narative.
„Baltagul ” este un roman complex, care a cunoscut o serie de interpretări: roman de dragoste,
prin credinţa Vitoriei în iubire; roman mitic, romanul fiind considerat o demonstraţie a mitului mioritic;
roman iniţiatic, prin riturile de trecere oficiate de Vitoria şi procesul de formare a personalităţii lui
Gheorghiţă; roman poliţist care înfăţişează uciderea unui om şi pedepsirea vinovaţilor; roman psihologic
prin sondarea psihicului uman.
Titlul este alcătuit dintr-un substantiv care, în sens denotativ reprezintă un topor cu două tăişuri,
iar în sens conotativ simbolizează viaţa şi moartea.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi rurale moldoveneşti
de la începutul secolului al XX-lea. Pe fundalul acestei societăţi, se configurează alte două teme, familia
şi iubirea. Romanul are un pronunţat caracter monografic prin prezentarea vieţii muntenilor, păstrători
ai legilor nescrise, a ocupaţiilor, obiceiurilor, a marilor evenimente ale vieţii: botezul, nunta,
înmormântarea.
Compoziţional, romanul este alcătuit din şaisprezece capitole fără titlu, deschise de un prolog cu
rol în conturarea viziunii despre lume. Se observă simetria dintre incipit şi final, dată de imaginea
existenţei. În incipit, existenţa înseamnă ordine, nimic întâmplător nu se petrece. Dumnezeu oferă
neamurilor pământului daruri diferite, iar moldovenilor de la munte, „inimă uşoară”. Finalul prezintă
ieşirea personajului principal din împărăţia morţii şi reluarea ritmurilor fireşti ale existenţei.
Indicii spaţio-temporali sunt realist precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii.
Acţiunea este plasată în satul Măgura Tarcăului din Moldova, dar şi zona Dornelor, pe durata câtorva luni,
de la Sfântul Dumitru (patronul iernii pastorale), până de Sfântul Gheorghe (cel care readuce codrul la
viaţă). Cele două anotimpuri au semnificaţii simbolice, iarna sugerând moartea, iar primăvara, renaşterea.
Varietatea şi complexitatea conflictelor sunt o trăsătură fundamentală a romanului. Conflictul
central este de natură morală şi presupune pedepsirea ucigaşilor pentru săvârşirea faptei groaznice, altul
e de natură interioară, detectabil în suferinţa Vitoriei şi în tentativele sale de a rămâne tare în faţa
loviturilor destinului.
Acţiunea romanului are un subiect concentrat. Primele cinci capitole dezvoltă o expoziţiune
amplă. Gospodăria Lipanilor, sosirea argatului, pregătirea pentru iarnă, alcătuiesc un plan care conturează
aspectul monografic. Celălalt plan este concentrat asupra Vitoriei, care face drumuri între preotul Dănilă,
să-i scrie lui Gheorghiţă şi baba Maranda, să-i explice întârzierea lui Nechifor. Intriga prezintă întârzierea
nejustificată a bărbatului şi decizia soţiei de a începe căutările. Desfăşurarea acţiunii prezintă pregătirile
de plecare şi urmăreşte cronologic, drumul nevestei şi al feciorului. Vitoria ţine post douăsprezece vineri,
se închină la icoana Sfintei Ana, îi comandă lui Gheorghiţă un baltag, pe Minodora o duce la mănăstirea
Văratec şi-l lasă pe argatul Mitrea în locul ei. Pleacă primăvara, pe 10 martie, la răsăritul soarelui, fapt ce
subliniază caracterul iniţiatic al acestui drum. Simbolic e şi faptul că întâlnesc întâi un botez, apoi o
nuntă. Din han, în han, Vitoria adună semnele trecerii lui Nechifor. La Suha, semnele dispar, iar femeia
are certitudinea că drumul bărbatului s-a frânt între Suha şi Sabasa. Ajutată de nevasta hangiului, îi
întâlneşte pe Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui, iar în Sabasa găseşte câinele lui Nechifor. Acesta îi conduce în
râpa unde erau oasele ciobanului. Gheorghiţă priveghează osemintele, iar Vitoria pregăteşte
înmormântarea şi parastasul. Capitolul final concentrează punctul culminant şi deznodământul. La
praznic, Bogza adus la exasperare de jocul Vitoriei, cedează nervos şi este demascat, iar Cuţui e închis de
autorităţi.
Personajele sunt încadrate în tipologii diferite şi sunt realizate în manieră realistă. Vitoria e un
personaj complex, ,,rotund”, în jurul ei gravitând întreaga acţiune. Este caracterizată direct de narator care
conturează un portret fizc ,,ochii ei căprui în care se răsfrângea lumina castanie a părului”, dar şi indirect
prin fapte, gânduri, atitudini. Ca soţie, mamă şi detectiv, câteva din ipostazele ei de munteancă, are simţ
practic, iniţiativă, este iubitoare, inteligentă, autoritară.
În concluzie, întâlnirea cu romanul „Baltagul” este pentru orice cititor o experienţă de viaţă,
deoarece intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind un roman realist, aduce în faţa
contemporanilor problema relaţiei omului cu destinul. Este recompusă imaginea unei societăţi arhaice,
păstrătoare a unor tradiţii care au supravieţuit în vârful muntelui. 744 cuvinte