Foaia Sfântul Apostol Iacob

Publicație a Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

Apare cu binecuvântarea PS TIMOTEI, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei

Anul I, nr. 3, ianuarie 2019

Foaia Sfântul Apostol Iacob

MEDALION ANIVERSAR

MITROPOLITUL ANDREI, LA CEAS DE SĂRBĂTOARE

Î
nalt Preasfințitul Părinte Andrei, Cert este că Providența își avea cu părintele Ioan
Mitropolitul Clujului, Sălajului și Andreicuț socotelile Sale.
Maramureșului împlinește 70 de ani. Jelit la propriu la despărțirea de credincioşii
Îmi amintesc cum, prin ochii copilului de din Turda, cărora le-a insuflat duhul credinței celei
școală primară, luam cunoștință prin anii `80 de vii, străbătute de fiorul autenticității, va ajunge
misia sa apostolică, în răspăr cu vremurile și cu prin transfer paroh la Maieri II în Alba Iulia, apoi
ochiul vigilent al autorităților. Slujbele însuflețite vicar administrativ - iar după depunerea
oficiate de călugărul de pe Armata Roșie (denumirea făgăduielilor monastice - arhiereu vicar, episcop
veche a străzii unde se afla locașul parohial) titular și ulterior arhiepiscop în scaunul vlădicesc
erau preferatele mamei, zeloasă rugătoare. În al Bălgradului.
acea atmosferă de adevărată comuniune m-am Aici va excela la toate capitolele, făcând din
regăsit și eu, mirat atunci de puzderia de creștini apropierea de oameni o dorinţă a slujirii sale
ce umpleau cu asupra de măsură spațiul strâmt arhierești. Profunda experiență dintru început, în
al bisericuței dintr-un cartier turdean pestriț, mijlocul unor comunități parohiale, ca preot de
vegheat de turnurile cenușii (azi demolate) ale mir, își va pune amprenta în noua demnitate, însă
fostei Fabrici de Ciment, simboluri triste ale unei la o scară mult superioară și mai extinsă. Multiplele
zone industriale ce duduia în anii socialismului. realizări, unele cu caracter de pionierat, mai ales
Printre ei, aveam să aflu mai târziu, și băieții cu în aria filantropică și administrativă, dublate de
ochi albaștri, la pândă, intrigați că un preot celib cu o conștiință misionară și statură duhovnicească
viață de monah are atâta priză la popor. Auzisem aparte, i-au creionat -vorbind în termeni laici - un
printre vorbe abia șoptite că ”făcătorii de basme” CV greu de egalat. Acestea l-au făcut - după mai
i-au creat mari necazuri, prigonindu-l sistematic bine de două decenii de osteneli rodnice - eligibil
pentru cutezanța sa de a se prezenta în fața între candidații pentru scaunul mitropolitan al
poporului ca un păstor model, fidel unei preoții Clujului, după episcopatul de excepție al Părintelui
mărturisitoare, în vremuri când Lumina trebuia Mitropolit Bartolomeu Anania.
ținută “sub obroc”. Stilul său pastoral inconfundabil Nu fără sângerări de inimă, după alegerea
a deranjat la acea vreme pe mulți, chiar și în inspirată a Sfântului Sinod, primește în deplină
interiorul propriei tagme. Cine ar fi bănuit pe atunci ascultare camilafca neagră cu cruce și celelalte
că parohul celei mai vitregite parohii din Turda va însemne ale noii slujiri. Hristos Domnul își cheamă
urca mai apoi pe treptele înaltei ierarhii eclesiale?! slujitorul binecredincios la o demnitate nobilă,
2

într-un moment însemnat din istoria mult-
încercatei Transilvanii. Predecesorul său de suflet,
făuritorul incontestabil al noii structuri bisericești
cu reședința la Cluj-Napoca, năzuia testamentar
”un urmaș vrednic și demn, credincios Bisericii
Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al
corupției de orice fel și de orice formă.”
Ca la orice lucrare sfântă, s-au ivit și
comentatorii de serviciu, care nu-l (prea) creditau
cu multe șanse de izbândă, comparându-l
mereu cu ilustrul său înaintaș în scaun. Dar ca
un maramureșean chibzuit, a tăcut și a făcut,
cu tenacitatea-i dovedită dealtfel. Și deja se văd
rezultatele noului său apostolat în cele două
județe din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului și Clujului. Cu motoarele turate la
maxim, e prezent peste tot, clarviziunea și risipa-i
de energie devenind proverbiale, uimindu-i pe
confrații (mai) tineri, făcând cu înțelepciune ”lucru
de evanghelist”.
Arhipăstorul cu numele întâiului dintre
apostoli - după cum mărturisește - are încă multe
Foaia Sfântul Apostol Iacob
de înfăptuit în metropola din inima Ardealului și
să dea Domnul să-și plinească misiunea cu cât
mai multe proiecte ziditoare, chivernisind cu sârg
lucrarea Bisericii strămoșești, pe care, alături de
neamul românesc, le iubește peren.
Întru mulți ani !
P.S. Într-un exercițiu de solidaritate cu preoții
săi, Înaltul Andrei mi-a fost alături într-un moment
greu din viață, când am pierdut pe cineva foarte
drag, mângâindu-mi nesperat sufletul răvășit cu
prezența, rugăciunea și cuvântu-i arhieresc. Nu voi
putea uita niciodată acea îmbrățișare părintească,
plină de îmbărbătare, de care eu și cei din familie
aveam atâta nevoie. Alături de alte întâmplări
memorabile petrecute în relația dintre noi de-a
lungul a câtorva decenii, vor rămâne toate în taina
inimii mele. De acolo, din adâncuri, au izvorât și
aceste cuvinte de prețuire filială la ceas aniversar.
Pr. Dorin Sas
Parohia Sf. Mărturisitori Valdemoro (Madrid)
3
Foaia Sfântul Apostol Iacob

Întrebări pentru rubrica “ABC-ul Credinței”

ÎN DIALOG CU PREASFINȚITUL TEOFIL DE IBERIA

1. Cum putem ajunge să că “ceea ce au pe buze trebuie să

avem o inimă simțitoare față de fie și în inimă, dar ceea ce au în
durerile celorlalte persoane? inimă nu trebuie să fie neapărat și
O inimă simțitoare față de pe buze”.
durerile celorlalți oameni este Pentru a dobândi acest
un efect al harului, un rod al discernământ avem nevoie de
Duhului Sfânt în inima celui ce rugăciune stăruitoare, în care să Îi
și-a răstignit trupul dimpreună cu cerem Domnului să ne învețe ce
patimile și cu poftele lui, pentru trebuie să vorbim și cum trebuie
a-i aparține lui Hristos. să vorbim, iar dacă trebuie să
Omului căzut nu-i este tăcem, să ne insufle să păzim
proprie dragostea dezinteresată, tăcerea într-un duh de pace, care
acesta fiind motivul pentru care să nu pricinuiască nici o pagubă
Hristos ne dă “porunca” iubirii. PS Teofil de Iberia aproapelui nostru.
Altfel spus, noi trebuie să ne silim să împlinim cele 3. Duhovnicul trebuie să drămuiască măsura
ale iubirii, din ascultare față de porunca lui Hristos, părtășiei sale la suferințele oamenilor dupa măsura
chiar dacă nu simțim. Această strădanie atrage puterii sale duhovnicești, ca să nu fie zdrobit?
harul care aprinde iubirea curată în inimă. Atunci
este posibil să te bucuri cu cei ce se bucură și să Duhovnicul poate să fie părtaș la durerile și
plângi împreună cu cei ce plâng, așa cum ne învață bucuriile fiilor duhovnicești după măsura harului
Sf. Apostol Pavel. pe care l-a dobândit de la Mântuitorul Hristos.
Omenește, el se poate strădui să își lărgească tot
Este nevoie de îndelungă răbdare!!! Această mai mult inima, dar fără ajutorul harului nu poate
nevoință poate dura o viață întreagă. Niciodată nu să facă mare lucru. În condițiile în care duhovnicul
putem fi mulțumiți de felul în care iubim pentru este unul singur iar fiii duhovnicești sunt foarte
că ținta noastră este desăvârșita asemănare mulți, este cu neputință a purta mai mult decât ne
cu Mântuitorul Iisus Hristos. Mereu va rămâne îngăduie firea și ne ajută harul.
senzația că se putea mai mult și se putea mai bine,
atât în relația cu Dumnezeu cât și în relația cu omul. Ne va fi de mare folos să înțelegem, și
duhovnicii și ucenicii, că Hristos este Mântuitorul
Să nu deznădăjduim, ci mai degrabă să-L tuturor, El este Mielul lui Dumnezeu Care ridică
rugăm pe Domnul să vină și să lucreze întru noi tot păcatele lumii întregi. Noi suntem împreună
ceea ce noi nu suntem în stare să facem. pătimitori, împreună mergători pe marea
2. Până unde merge sinceritatea cu aproapele învolburată a acestei vieți, iar privirea trebuie să ne
meu? fie mereu ațintită la Hristos.

Sinceritatea este proprie oamenilor curați cu
inima și care nu au nimic de ascuns. Altfel, omul
mereu simte nevoia să ascundă ceea ce trăiește
în așa numita viață privată și, de asemenea, să
se ascundă atât de Dumnezeu cât și de oameni.
Aceasta a început de la căderea în păcat a primilor
oameni și se continuă până în zilele noastre.
Mântuitorul ne învață să trăim în Adevăr și să
mărturisim mereu Adevărul, dar în același timp
recomandă și discernământ, spunând că “nu este
bine să arunci mărgăritarele înaintea porcilor”.
Cuviosul Paisie Aghioritul le spunea ucenicilor săi
Când Sf. Ioan Botezătorul propovăduia în
pustia Iudeii, multă lume credea că El ar putea să
fie Mesia. El însă, le spunea tuturor că nu el este,
dar vine Altul după el Care îi va boteza cu Duhul
Sfânt și cu foc. Atunci când Domnul Hristos a venit
să Se boteze în Iordan, Sf. Ioan L-a arătat tuturor,
zicându-le : “Iată Mielul lui Dumnezeu Care ridică
păcatele lumii!” La fel ca și Sf. Ioan, duhovnicul
trebuie să-și spună sieși și să le spună mereu și
ucenicilor, că nu el este Mesia, abătându-le mereu
privirea la Hristos. Altfel, se vor chinui unii pe alții,
fără să ajungă la bucuria mântuirii.

Așteptăm pe viitor întrebările Dumneavoastră la adresa de mail: abculcredinței@gmail.com

4
 Foaia Sfântul Apostol Iacob

DE CE CRED OAMENII ÎN DUMNEZEU?

C
redința în Dumnezeu a fost, este și va fi nisip. Amuzat, a plecat mai departe. Ulterior însă,
mereu văzută ca fiind o nebunie. Pentru s-a identificat și el cu acel copil, dându-și seama că
o anumită categorie de oameni pare a fi exact același lucru voia să-l facă și el. Dorea să-L
de neînțeles de ce unii cred în Dumnezeu. În prima cuprindă pe Dumnezeu care e Infinit, într-o minte
parte a eseului nostru ne vom raporta mai întâi la care e finită. Credem că, în linii generale, rațiunea
această categorie, urmând ca apoi să observăm este cea care îl împiedică pe om să ajungă la o
ce îi face pe alții, în pofida multor contradicții, să cunoaștere reală a lui Dumnezeu. Și nu pentru că
creadă în Dumnezeu. rațiunea ar fi ceva rău. Dumnezeu a pus-o în noi
Cu titlu preliminar, este important de cu scopul ca și prin ea să-L cunoaștem. Noi, însă,
punctat faptul că nu-i putem include într-o o îndreptăm greșit și, cu ajutorul ei, în loc să-L
singură categorie pe cei care se autoproclamă ca vedem pe Dumnezeu prin lucrările Sale create,
neavând credință în Dumnezeu. Există mai multe căutăm argumente logice împotriva existenței Lui.
subcategorii care cuprind oameni ce au diferite Cu toate acestea, prin rațiune nu putem
credințe legate de crearea Universului, în general, să vedem decât suprafața lucrurilor sensibile,
și de crearea omului, în special. O categorie cunoașterea reală și vie a lui Dumnezeu rămânând,
intermediară e a acelora care nu pot fi incluși în desigur, „în slujba” sufletului. Avva Marcu Ascetul
niciuna dintre categoriile existente. E vorba despre este unul dintre părinții care vorbește despre
cei care sunt indiferenți și a căror ignoranță merge „zădărnicia credinței ca și cunoștință”. Ce dorește el
până într-acolo încât ajung să exclame faptul că să exprime prin aceasta, e probabil faptul că acele
„Nu le pasă!”. Această categorie intermediară este cunoștințe despre Dumnezeu pe care le dobândim
conținută de aceia care își pierd totalmente stima cu ajutorul rațiunii, nu au o semnificație profundă
de sine. Pentru un om cu stimă de sine sănătoasă pentru credința noastră. Rațiunea reușește
nu există un țel mai înalt decât acela al descoperirii întrucâtva să priceapă mesajul Revelației, însă
sensului propriei vieți. Iar sensul vieții nu poate fi această comprehensiune personală a omului nu
gândit în afara Aceluia Care este Însuși Sensul. În atinge adâncul Sfântului Duh, ci duce la formarea
comparație cu aceștia din urmă, cei care nu cred în unei înțelegeri subiective, periferice, pe care Sf.
Dumnezeu, dar cred în altceva, credem că merită Marcu o numește „simplă cunoștință”.
mult mai mult atenția noastră, deoarece în unii ca Spuneam anterior că rațiunea e capabilă să
aceștia putem observa mult mai clar „dorul după ne dea cele mai inteligibile argumente împotriva
Dumnezeu”, chiar dacă ei nu privesc lucrurile în existenței lui Dumnezeu. Și va reuși să ne convingă.
felul acesta. Sunt multe situații din viața de zi cu zi sau din
Motivul pentru care cei mai mulți oameni societatea actuală, pe care dacă le analizăm
nu cred în Dumnezeu este, de regulă, faptul că îndeaproape, vom concluziona că totul pare un
ei încearcă să înțeleagă prin rațiunea lor finită hazard în care Dumnezeu se poartă ca și cum nu ar
o realitate Infinită, cum este Dumnezeu. Este fi. Mulțimea oamenilor care suferă dureri cumplite
remarcabil exemplul dat de Fericitul Augustin în sunt exemplul cel mai des oferit de cei care nu cred
Memoriile sale. Încercând și el să-L înțeleagă și că ar exista un Dumnezeu al iubirii. În acest context
să-L cunoască întru totul pe Dumnezeu, a început ar fi interesant de observat un alt aspect asupra
să scrie o carte pe care a intitulat-o chiar așa: căruia nu ne vom apleca atenția aici, și anume
Despre Dumnezeu. Nu-i venise nici o idee și a ieșit acela că, marea majoritate a celor care nu cred, de
pe malul mării unde a surprins un copil care după fapt nu cred într-un Dumnezeu al iubirii, ideea unui
ce anterior făcuse o groapă în nisip, a început să Dumnezeu „abstract” care a creat lumea și omul
care cu un vas apa din mare, în groapă. Fericitul l-a li se pare a fi mult mai credibilă. Chiar Psalmistul
întrebat ce face, iar copilul i-a răspuns prin a-i spune spune că doar „cel nebun a zis în inima sa: Nu este
că vrea să verse toată apa din mare în groapa de Dumnezeu” (Ps.52,1).
5
Foaia Sfântul Apostol Iacob
O remarcă a lui Nicolae Steinhardt care să țină solide argumente în favoarea celor care cred în
loc de concluzie la această primă parte a lucrării, Dumnezeu. Pare paradoxal și e firesc să fie așa. Chiar
ni se pare relevantă. Astfel, monahul de la Rohia și în aceste condiții, este interesant să vedem în ce
spunea că cele mai mari erezii s-au născut din fel suferința unora îi duce pe aceștia la Dumnezeu.
încercarea oamenilor de a-L înțelege rațional pe Probabil ar trebui să ne ocupăm de o eventuală
Dumnezeu. În acest sens credem și noi că marea definire a suferinței. Nu o vom face. Însă putem
majoritate a celor care nu cred, o fac pentru că spune, în linii mari, că suferința e acel moment, care
încearcă pe cale rațională să înțeleagă ceva supra- se poate chiar repeta, în care simțim o neputință
rațional. mai mică sau mai mare de ordin fizic sau sufletesc
Având paradigma celor care nu cred în și pe care, foarte important, nu o putem înlătura
Dumnezeu, și înțelegând în parte și de ce nu cred, prin forțele proprii. Oamenii, atunci când suferă,
în cele ce urmează vom încerca să dăm un răspuns dacă sunt onești cu ei înșiși, vor observa că în ciuda
unei întrebări care ne apare ca fiind firească: Ce-i faptului că pot face foarte multe lucruri, totuși nu
face să creadă în Dumnezeu pe cei care cred? se pot izbăvi de suferință. Orice ar face. Se pot
minți o vreme, se pot lega de anumite idei care să-i
Încercând să dăm un răspuns, prima reacție facă să supraviețuiască o perioadă sau pot alerga
e una de blocaj. În paralel, conștientizăm că ne spre alți izbăvitori. În acest moment de maximă
este mult mai greu să găsim un răspuns la această binecuvântare, omul onest va recunoaște un lucru
întrebare față de cum ne-a fost la cea precedentă. care va fi o rampă spre Dumnezeu, și anume acela
Întâi de toate, observăm că în categoria că nu e el dumnezeu. Chiar dacă s-a mințit o vreme,
oamenilor care se consideră credincioși lui crezând că el e propriul lui dumnezeu, atunci când
Dumnezeu sunt multe subcategorii. Nu ne vom suferința devine zdrobitoare, va observa că nu
ocupa de o posibilă clasificare a acestora, însă e așa. Iar această mărturisire a inimii îl va duce la
dorim să spunem de la bun început că cei la care gândul, nu că există un Dumnezeu, ci că trebuie
ne vom referi sunt acei oameni care au o credință să existe un Dumnezeu care să poată mai mult
lucrătoare, vie. Sfântul Anastasie Sinaitul, un sfânt decât poate el. Din acest moment, pentru mulți
de secol VII, definește credința scurt, dar aceste oameni, Dumnezeu devine o nevoie și simt că
puține cuvinte au o mare însemnătate pentru viața, oricum ai gândi-o, nu are nici un sens fără
studiul nostru. Astfel, el spune așa: „credința este Cineva Atotputernic, Atotprezent și Atotiubitor.
viețuire lăuntrică”. În aceste condiții, în încercarea
Așadar, încercând să tragem câteva concluzii,
noastră de a da un răspuns la întrebarea „De ce mai ales referitoare la această ultimă parte,
cred oamenii în Dumnezeu?”, îi vom lua ca obiectafirmăm faptul că aceia care cred în Dumnezeu,
de cercetare pe acei oameni care trăiesc credința
o fac nu pentru că nu au ceva mai bun în care să
ca viețuire lăuntrică. creadă, ci pentru că din propria experiență simt
În prima parte a lucrării spuneam că că Dumnezeu e singurul sens al vieții lor. În acest
argumentul pe baza căruia mulți oameni își sens, conchidem prin a spune că unui om poți să-i
fundamentează necredința în Dumnezeul iubirii distrugi orice credință apelând la rațiunea sa, însă
e marea masă a lumii suferinde. Ei bine, credem nu vei putea niciodată să-i distrugi o credință care
că tocmai suferința este unul dintre cele mai izvorăște din propria lui experiență.

George-Mihai Foltiș
Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca
Anul III, Secția Pastorală

6
 Foaia Sfântul Apostol Iacob

Un străbunic și un Prunc

Bătrân... bătrân de tot... albit de peste 300 de

ierni... arzând de nerăbdare... plângând... „drept și
temător de Dumnezeu”... Așa era Simeon, un om
din Ierusalim care „aștepta mângâierea lui Israel”. Și
oare de ce aștepta așa cu ardoare această mântuire,
izbăvire? Pentru că pe când era foarte tânăr și lucra
împreună cu alți bărbați aleși la traducerea Sfintei
Scripturi, el nu a crezut profeției lui Isaia 7, 14: Iată
fecioara va lua în pântece și va naște Fiu! Să nască
o fecioară?! Nu, asta nu se poate. Și tot ștergea și
scria femeia va naște. Și a doua zi găsea scris tot
fecioara. Ca să se încuviințeze de acest cuvânt,
Duhul Sfânt i-a vestit că nu va vedea moartea până
nu va vedea pe Hristosul Domnului (Luca 2, 26). Și
așa s-au tot scurs veacurile.. Și, odată, s-a dus la
templu „din îndemnul Duhului” pentru o întâlnire.
Avea să fie cea mai minunată întâlnire! Acest foarte
bătrân bunic a fost îmbrățișat de un Prunc, de un
bebeluș de abia 40 de zile. E o icoană a îmbrățișării
foarte grăitoare! Dumnezeu Pruncul îmbrățișează
toată omenirea în persoana lui Simeon. Iar el, și
cu el, toți cei ce se lasă purtați, sunt îmbrățișați de
Dumnezeu! Ce o fi simțit bătrânul acesta în această
îmbrățișare venită după o atât de îndelungată
așteptare?! Cu singuranță, cuvintele i-au fost
inundate de lacrimi și el, bătrânul de peste 300 de
ani, spune Pruncului din brațele sale: Stăpâne! Un Sfântul Cosma Melodul (+12 octombrie 787)
vârstnic Îi spune unui Prunc: Stăpâne! Eliberează- este imnograful care dedică o întreagă compoziție
mă de povara trupului! Acum cred că fecioara Te-a acestui praznic. Este vorba de canonul Utreniei
născut pe Tine, Dumnezeule-Omule! în glasul III. Dar de ce acest glas? Pentru că este
al treilea praznic în ordine cronologică. Dacă
Și știm din Tradiție că la scurtă vreme dreptul
pentru Nașterea Domnului am avut glasul I,
Simeon s-a mutat de pe pământ. Hristos Se lasă
pentru Tăierea împrejur al II-lea, iată că cum este
purtat în brațe. Dar nu doar în brațele lui Simeon,
potrivit al III-lea glas al muzicii bizantine, glas
ci și în brațele noastre. El Se smerește până într-
care exprimă eleganța, simplitatea și bărbăția,
atât încât vedem cum se dă în mâinile omului: la
însușiri în ton cu sărbătoarea. Dintre sfinții care au
Nașterea Sa, la Botez, la Întâmpinare, la Pătimirile
avut un aport important în desăvârșirea imnelor
Sale și apoi mereu, mereu în Sfânta Euharistie. Ni
Întâmpinării Domnului, numim pe Sfântul Andrei
Se dă, Se împarte și nu Se sfârșește!
Criteanul, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul patriarh
În ordine cronologică acesta ar fi al treilea Gherman, toți din secolele VII-VIII. Unitatea acestor
praznic împărătesc al Bisericii, după Nașterea și compoziții este dată de faptul că toate troparele
Tăierea- împrejur a Domnului. Cel vechi de zile, sunt alcătuite antinomic: „Pe Cel ce a strălucit din
Dumnezeu, Se naște din Fecioara, Se arată Prunc veci din Tatăl....S-a supus poruncii Legii” sau „Cel ce
adus la Templu, Se poartă de brațe bătrânești. a grăit prin prooroci, S-a întrupat pentru noi” sau
Hristos-Lumina care risipește întunericul lumii „stă în mâini bătrânești ca un pe tron de heruvimi”
trece prin toat vârstele. Și le sfințește, le dă sens și „Stăpânul vieții și al morții”, „Lumină celor dintru
integrează pe fiecare în parte în taina iubirii Sale întuneric” „pe Cel de Care se cutremură puterile
mântuitoare. îngerești, Îl cuprind mâinile bătrânului”, „Cel ce a

7
Foaia Sfântul Apostol Iacob
dat Legea și Plinitorul Legii”, „lumina neamurilor: este cântecul de leagăn pe care Biserica îl cântă
Crucea adică și Învierea”,etc. lui Dumnezeu. Este expresia gingășiei pe care
Aducerea la Templu este o sărbătoare a Legii orice matur o are pentru un prunc. Denumirea
Vechi, precum este și Tăierea împrejur. Acestea aceasta populară poate fi una din exlicațiie pentru
sunt singurele praznice care fac excepție de la care, pe alocuri, în timpul acestei cântări se mișcă
regula tipiconală referitoare la faptul că dacă policandrele din biserică. Este un imn de o mare
praznicul coincide cu ziua duminicii „se pun toate profunzime teologică ce descrie în același stil
ale praznicului”. Aceste două praznice, purtătoare antitetic, bătrânețea lui Simeon și tinerețea duhului
de lumină din Lumina Nașterii lui Hristos, se lui, pe Maica Domnului ca fiind „cleștele cel tainic”
împreunează cu slujba Învierii din ziua duminicii și din vedenia lui Isaia, pruncia ca fiind izvorul vieții
altfel timpul liturgic se contopește și devina una. noastre, piatră de cădere și de ridicare.
De altfel, Dreptul Simeon prin profeția sa, trimite Praznicul Întâmpinării Domnului este
la durerile pătimirii lui Hristos și la mormântul care întruchiparea prunciei dumnezeiești, a dăruirii de
va deveni „izvorul învierii noastre”. Deci Învierea se sine, a ascultării și supunerii, a dragostei și a tuturor
întrezărește încă de la acest praznic. darurilor binefăcătoare pentru sufletul nostru. Iar
Această sărbătoare este icoana perfectă a imnele care alcătuiesc slujba acestei sărbători sunt
smereniei dumnezeiești, a prunciei nevinovate, rezultatul unor vieți trăite în Dumnezeu. Sfinții
a desăvârșitei dragoste și supuneri. Pe aceasta o imnografi despre care am pomenit mai sus, sunt
avem noi de învățat. Pe acesta o cântă și Biserica fluierele Duhului Sfânt prin care Biserica, de atâtea
de veacuri. Și cel mai expresiv imn pentru acest veacuri, iată, cântă și răsună că Simeon „a primit în
fapt este cântarea a IX-a a canonului care, în brațe pe Liberatorul sufletelor noastre, Cel ce ne-a
popor, a primit denumirea de „Legănușul”. Acesta dăruit nouă și Învierea”.

Maica Timoteia
Mănăstirea Vilaller

8

LA CEAS CENTENAR ȘI DINCOLO DE EL.
UNDE NE MIŞCĂM, AIA SUNTEM.
T
ot omul e chemat la ascultare în libertate
şi la libertate prin ascultare. Şi nu oricum,
ci în legea lui Dumnezeu (Psalm1, 2;
37,31). Neascultarea îl transformă pe om în propriul
său sabotor. Hristos Însuşi Şi-a îndeplinit condiţia
de Mântuitor ascultând şi împlinind poruncile
Tatălui Său, aşa încât nu se poate constata nici
o formă de antagonism în relaţia divină Tată-
Fiu, libertatea intra-trinitară exprimându-se prin
ascultare în chip desăvârşit. Ideologia liberalist-
necreștină postmodernă schimbă registrul. Sub
aparenţa libertăţii şi în virtutea drepturilor omului
ne confiscă fiinţial. Ea cere sau ia de la noi ceea
ce de fapt nu-i aparţine de drept. Ne ia dreptul
la inocenţă şi ne oferă în schimb o culpabilă
infantilitate, ceea ce pare să facă viața mai ușoară,
dar nu mai dreaptă (nici mai democrată: despre o
democrație alterată, descompusă, denaturată, în
principal caracterizată de o inegalitate socială tot
mai pronunțată la nivel global, vorbesc tot mai
mulți filosofi contemporani, de exemplu Michael
Sandel - profesor la Cambridge și germanul
Richard David Precht).
Părăsind credinţa tradiţională, omul post-
modern a înlocuit-o cu creditul. Doar că ceea ce
creditul ne-a promis s-a năruit. Sistemul pensiilor,
al locurilor de muncă, al asigurărilor medicale, al
siguranţei personale şi planetare, etc., suferă tot
mai mult la capitolul încredere. În viitorul apropiat
aceste meserii nici nu vor mai exista. Angajații
vor fi cel mai probabil înlocuiți de inteligențele
artificiale (roboții), create de semenii noștri care
lucrează acum in deomeniul IT. Aceștia vor fi cauza
șomajului ridicat de mâine, când mai mult de
jumătate din populația țărilor dezvoltate va trebui
să facă față acestei noi revoluții digitale, care va
pune accentul doar pe eficiență și economie. Însă,
singură economia, fără cultură, dar nu o cultură de
tip subcultură, robotistă, ci una autentică, care dă
sens real, nu fictiv, vieții, va naște un om mai puțin
uman.
Foaia Sfântul Apostol Iacob
Pr. Dr. Emanuel Sorin Bugner
Parohia Linz, Austria
Mi se pare interesantă întrebarea filosofului
David Precht: ,,În istoria omenirii cultura a servit
viața, tehnica a servit supraviețuirii. Azi, tehnica
determină, condiționează viața, dar ce fel de
cultură va asigura supraviețuirea”? Cum vom putea
face față acestei digitalizări ce pare că amenință
deja societatea umană planetară? Simplu: vom
fi cipați (vezi filmul Elysium). Câtă dreptate avea
,,sărmanul” Ioan evanghelistul (Apoc. 13,16-18)!
Să fi fost primul care a profețit, e drept nu foarte
încurajator, era digitalizării?
Există un mesaj biblic care contrazice, de altfel
extrem de ferm, ideologia modernă cu privire
la originea vieţii omului şi a vieţii în general, dar
şi utopia post-creştină vis-a-vis de libertate. Ne
amintim că fără haina nunţii, deşi liber în a o purta
sau nu, musafirul venit la nunta fiului de împărat
a fost alungat în întunericul cel mai din afară. Or
fi fost la nuntă şi oaspeţi cu haina nunţii pătată
(Matei 22,10), dar numai cel care nu a avut-o a
fost alungat. Să fi fost o riscare infantilă din partea
lui? O lipsă crasă de cunoaştere a regulilor casei?
Dumnezeu mă invită în împărația Lui. Nu știu cum
arată, sunt sigur că nu e Silicon Valley, dar știu ce
îmi cere pentru a putea sta la masă cu El: iubire,
iertare, frățietate, unitate, credință, dreptate. În nici
un caz ură, pizmă, minciună și tot felul de trădări
egoiste și compromisuri mici, meschine. Mai știu
că acolo se află bunicii și străbunicii noștri și toți
eroii neamului nostru, care au purtat aceeași haină
și au fredonat același cântec mântuitor. Oare ce
fel de haină de nuntă purtăm noi, românii, la ceas
centenar? Dar dincolo de el?
Mişcarea presupune mai întâi libertatea de
mişcare a voinţei. Ne mişcăm liberi în virtute, dacă
suntem în virtute. Sensul, direcţia mişcării e nunta
biblică, adică bucuria cunoaşterii adevărului,
a sta la masă cu Adevărul. Lumea întreagă e
chemată să participe la nuntă, să îmbrace haina
nunţii. Şi o îmbracă în Biserică (Corpus Christi),
nu aiurea. Două minuni l-au întristat vizibil pe
9
Foaia Sfântul Apostol Iacob
Hristos: cea a demonizatului din Gadara precum
şi cea a înmulţirii pâinilor şi a peştilor (Luca 8,37;
Marcu 6,52). În ambele cazuri, Hristos şi-a chemat
ucenicii, s-a urcat în corabie (corabie = Biserică) şi a
plecat, a părăsit posomorât locul. În ambele cazuri
libertatea de exprimare a omului e evidentă: una e
înrobită de frică, cealaltă de orbire. În schimb, unul
dintre tâlharii de pe cruce s-a mişcat inteligent. L-a
avut pe Dumnezeu aproape. La fel de aproape L-a
avut şi celălalt tâlhar. Dacă El era aproape - și cât de
aproape! - tâlharul arogant era mult prea departe.
Un joc tragic al libertăţii şi al sorţii. Un topos al
mişcării libere, în ultimă instanţă. De aceea, unde
ne mișcăm, aia suntem. Suntem păcat, sau virtute,
slugi sau liberi, alegerea ne aparține.
Și pentru că Centenarul nostru nu poate
fi izolat de Europa, mă întreb, va accepta omul
postdemocratic de mîine invitația de a sta la masă
cu Fiul de Împărat, atunci când, sperăm, vom ,,juca”
la Centenarul unei Europe creștine?
Viitorul nu vine pur și simplu. Viitorul ni-l
creăm noi.

Dragă Mire Necunoscut,

Mi-era dor de Tine înainte de a Te cunoaște. Dar abia târziu de tot am înțeles că Tu, Iubirea
Tu mă cunoșteai din totdeauna. Mă zbuciumam cea adevărată, erai lângă mine și că nu așteptai
căutându-Te. Dar Tu așteptai discret, tainic, tăcut, de la mine decât ca, în deplină libertate, să întind
lângă mine. Îmi vedeai frământarea, dar tăceai. brațele spre Tine. Dar Doamne, Tu știi bine, eram
Erai așa delicat, încât nu voiai să-mi tulburi marea și încă sunt oarbă. Nu Te-am văzut niciodată. Doar
libertății nici măcar cu o mângâiere a valurilor ei. Ți-am auzit lacrima de milă picurând din ochi de
Mult m-ai așteptat. Atât de mult încât sângerai de lumină, din iubire, pentru una pierdută, ca mine.
durere. Și-atunci am înțeles că nu pot trăit fără Tine; că eu,
Te durea păcatul meu pe care eu însă, îl de fapt, Te doresc numai pe Tine.
alegeam, pentru ca să-mi anesteziez durerea - acea Și atunci am făcut o nebunie: oarbă fiind și
durere că nu găsesc Iubirea ca să umplu cu vată de nevăzându-Ți chipul, Te-am ales pe Tine. Dar Tu nu
zahăr gaura din inima mea. Ochii mei bolnavi de ai vrut să mă grăbești. Ai vrut să fiu sigură, să cuget
dor Te căutau fără să-Ți știe Chipul. Te căutam pe bine și mi-ai dat un timp de gândire și un loc de
ulițe și pe străzi, în singurătate și printre oameni, în întâlnire.
poieni și pe dealuri, în școli și în localuri. Mă uscam Și iată-mă la mănăstire...
de dor. Un dor care mă durea atât de tare!

10

IEȘIREA DIN LABIRINT
V
iața noastră,
care se mișcă
în căutarea
adevăratei fericiri,
întâmpină o multitudine
de pseudo-realități,
care aduc după ele o
avalanșă de modificări ale
trăirii: pseudo-fericirea,
pseudo-bucuria, pseudo-
prietenia și, prin extensie,
o pseudo-viață (implicit o
pseudo-credință). Facem
referiré aici la ceea ce, în Eden, vrăjmașul a propus
primului om, și anume crearea propriei realități, dar
în afara lui Dumnezeu, așa apărând multitudinea
de realități, puncte de vedere, perspective și
percepții. Neavând mintea lui Hristos, schizofrenia
își face loc în fiecare din aspectele vieții omului.
Am ales să numesc această secțiune Ieșirea din
Labirint, având în vedere că omul căzut de la fața
lui Dumnezeu, a intrat într-un adevărat labirint, în
care mintea lui a sucit, la modul cel mai propriu,
perspectivele asupra tuturor lucrurilor din viață.
În acest context, adicția va reprezenta spectrul
preocupării noastre pentru viitoarele articole.
1. Problemele reale ale lumii virtuale
Oare de câte ori nu am simțit că TIC (Tehnologia
Informației și Comunicațiilor) interferează cu viața
noastră în forme, de multe ori patologice? De câte
ori un ne-am pierdut controlul în fața unui ecran
(de telefon sau de calculator)? Și, până la urmă, care
este ritmul firesc al utilizării unei tehnologii? Care
este diferența dintre uz, abuz și adicție? Sunt doar
câteva întrebări la care vom încerca să propunem
câteva răspunsuri, bazându-ne pe suportul oferit
de literatura de specialitate.
Apariția a ceea ce cunoaștem azi ca tehnologii
ale informațiilor și comunicării (TIC), a provocat și
provoacă o schimbare în forma în care înțelegem
activitățile noastre cotidiene, creând un nou stil de
viață, aducând posibilitatea de acces la informație
în timp real, indiferent de locul de unde se
manifestă, contribuind la creșterea calității vieții,
la ușurarea eforturilor de comunicare la distanță,
reducând timpul alocat transmiterii informațiilor
și oferind multe oportunități de dezvoltare în
toate domeniile de activitate, progresul social
11
Foaia Sfântul Apostol Iacob
producându-se în paralel
cu cel al informării și
comunicării. Aceste noi
tehnologii dețin un enorm
potențial benefic care
schimbă viețile și aduc o
nouă dinamică socială,
dar, în același timp,
prezintă și foarte multe
riscuri și multe dintre
acestea foarte mari, prin
potențialul lor adictiv, cu
răsfrângere, în general,
asupra tuturor categoriilor de vârstă, dar, în special
asupra tinerilor. Este pentru prima oară în istorie
când tânăra generație poate ajunge la o mai mare
cunoaștere (a acestui mediu) decât proprii părinți
(numind-se și generația net sau generația@).
1.1. De la uz la abuz și dependență
De-a lungul multor ani, noțiunea de
dependență a fost folosită exclusiv pentru
dependențele de substanțe, dar în prezent
conceptul este mult mai amplu și se poate referi
la orice comportament care poate deveni adictiv.
Detectarea dependenței în fazele inițiale ale
procesului ei de instalare este cheia pentru o
prevenție eficientă.
Vorbim despre uz în situația unui adolescent,
spre exemplu, care folosește noile tehnologii în
scop educativ, de comunicare și de divertisment.
Nu există semnale de alarmă și nu prezintă indici
de adicție dacă uzul acestora nu interferează cu
obligațiile sale sau cu activitățile din timpul liber. În
definitiv, utilizarea noilor tehnologii nu presupune
neapărat o problemă dacă este controlată și există
echilibru în toate.
Problemele încep din momentul în care uzul
devine abuz, interferând grav cu viața cotidiană,
iar persoana începe să își piardă interesul pentru
celelalte activități. În acest stadiu viața persoanei
începe să se contureze doar în jurul tehnologiei,
în detrimentul altor activități, începând să
apară problema în toate laturile vieții (fiziologic,
psihologic, social și spiritual). Este începutul
dependenței.
Arhim. Dr. Siluan Șandor
Foaia Sfântul Apostol Iacob
SFINȚII MARTIRI TARRAGONEZI.
EPISCOPUL FRUCTUOSUS ȘI CEI DOI DIACONI AUGURIE ȘI EULOGIE
Coordonator Nepsis al Protoieriei de Catalunya
A
n de an, la data de 21 ianuarie sunt
prăznuiți Sfinții martiri tarragonezi,
Fructuosus, primul episcop cunoscut
al orașului Tarraco (Tarragona
de astăzi) și cei doi diaconi ai săi
Augurie și Eulogie.
Aceștia au primit cununa
muceniciei în amfiteatrul roman
din Tarragona fiind arși pe rug
din porunca guvernatorului
roman Emilian al provinciei
Hispania Citerior, în timpul
persecuțiilor împăraților
Valerian și Gallienus, în anul
259.
Nu se cunosc multe
aspecte din viața acestor sfinți,
toate informațiile care s-au
păstrat pentru posteritate
sunt cuprinse în documentul
Passio Fructuosi, actul martiric
al acestora, scris cel mai probabil, de către un
martor ocular al evenimentelor. Aici, Fructuosus
ne este prezentat drept un păstor de suflete blând
și bun, înzestrat de Duhul Sfânt cu o credință
nestrămutată. Acesta era apreciat îndeosebi de
către mica sa comunitate creștină cât și de cea
păgână, în special datorită operei sale filantropice.
În misiunea sa de a păstori creștinii tarragonezi, a
fost ajutat de către diaconii Augurie și Eulogie.
În ziua de duminică, 16 ianuarie 259, după
Sfânta Liturghie, Sfântul Fructuosus și cei doi
diaconi ai săi, sunt arestați de către un grup de
soldați romani și întemnițați. În închisoare, ierarhul
se ruga neîncetat către Dumnezeu, tratându-i cu
bunătate și blândețe pe soldații romani, care
12
Drd. David Băltărețu
Istoric și teolog
aveau misiunea de a-l păzi. Acolo, în temniță, îl
cunoaște pe un păgân pe nume Rogațian, care
rămâne impresionat de viața sfântului Fructuosus
și astfel în urma unui scurt
dialog cu vrednicul episcop,
îmbrățișează credința creștină,
fiind botezat în celulă de către
sfânt.
În dimineața zilei
de vineri 21 ianuarie, cei trei
slujitori ai Bisericii au fost
aduși înaintea guvernatorului
Emilian, cel care conducea
provincia Hispania Citerior,
care se întindea pe aproape
jumătate din Peninsula Iberică,
fiind cea mai mare din întreg
Imperiul Roman. Acesta era
un păgân înrăit, un apărător
al credințelor antice ale
poporului roman care nu-i
suporta pe creștini. În fața
reprezentantului direct al împăraților în Peninsula
Iberică, Fructuosus și diaconii săi au rămas
statornici în credința creștină, în pofida încercărilor
guvernatorului de a-i convinge să renunțe la Hristos.
Procesul a fost unul rapid și inflexibil, iar dialogul
între martiri și guvernator este unul admirabil.
Guvernatorul îi spune că împărații au poruncit
ca zeii să fie cinstiți. Fructuosus îi răspunde cu o
adevărată proclamare a credinței în Dumnezeu,
unicul Creator: „Eu cred în unicul Dumnezeu,
Făcătorul cerului, al pământului, al mării și a tot
ce se află într-însele”. Emilian îl intreabă dacă știe
că există zei, iar Fructuosus îi răspunde că nu știe.
Guvernatorul îl asigură că va ști. Sfântul atunci,
 Foaia Sfântul Apostol Iacob
văzând încotro se îndreaptă judecata, începe cu excepția unei bucăți păstrate în Catedrala
să se roage în taină. Rugăciunea este constantă Romano-Catolică din Tarragona.
pe tot decursul procesului martirial al sfinților Cu adevărat, cultul sfinților Fructuosus,
(închisoare, judecată, martiriu). Rugăciunea este Augurie și Eulogie este unul universal. Dacă
dialogul intim între sfinți și Hristos, Care îi face să se Sfântul Ierarh a simțit nevoia de a se ruga pentru
simtă în siguranță în compania Lui. De asemenea, Biserica lui Hristos, întinsă din Orient până în
este un izvor de forță și de rezistență, precum și o Occident, este datorită faptului că știa că la 1745
reafirmare a conduitei pacifiste pe care trebuie să de ani de la moartea sa martirică, o parohie
o aibă creștinul în fața adversităților. ortodoxă românească va lua ființă în orașul unde
Guvernatorul i-a interogat și pe cei doi el a păstorit. Astfel, la data de 24 septembrie
diaconi, însă și aceștia au reafirmat convingerea 2004, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului
credinței lui Fructuosus în singurul Dumnezeu Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale
atotputernic. Emilian, în final îl întrebă pe ierarh: și Meridionale, se înființează Parohia Ortodoxă
„Ești tu episcop?” la care sfântul i-a răspuns: „Sunt”. Română Sfinții Ierarhi Calinic de la Cernica și
Și Emilian a dat sentința: „Ai fost!”, poruncind să fie Fructuosus de Tarragona în orașul Tarragona,
arși pe rug. Spania.
Astfel, fiind puși în lanțuri au fost duși pe În luna iunie a anului 2017, Preasfințitul Părinte
străzile orașului până la amfiteatrul roman situat Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a
pe malul Mării Mediterane. În drumul spre calvar, Spaniei și Portugaliei a primit din partea Eminenței
întreaga populație tarragoneză privea cum Sale Cardinalul Angelo Bagnasco, Arhiepiscop
păstorul lor era condus spre moarte. Odată ajuns Romano-Catolic de Genova (Italia), o părticică din
în arenă, un soldat creștin pe nume Felix, plângând sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Fructuosus pe
îl ruga pe sfânt să-l pomenească în rugăciunile care a oferit-o în dar, Parohiei Ortodoxe Române
sale. Ierarhul însă i-a răspuns cu voce tare, pentru din Tarragona, la data de 26 noiembrie 2017 și a
ca toți cei de față să-l asculte: „Trebuie să port în fost așezată într-o frumoasă raclă spre a fi cinstite,
rugăciunile mele întreaga Biserică universală, de către credincioșii ortodocși români din această
întinsă din Orient până în Occident”. parte a Spaniei, alături de o părticică din sfintele
Sfinții au fost legați de trei stâlpi și, astfel li moaște ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica,
s-a dat foc, dându-și viața pentru Hristos și pentru primită în dar în anul 2013 de către Parohia
Sfânta Sa Biserică. După mucenicia lor, aceștia s-au Tarragona, din partea Preafericitului Părinte Daniel,
arătat noaptea în vis guvernatorului Emilian, fiind Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
îmbrăcați în haine de lumină și cu coroane pe cap, Iată, deci, cum cultul acestor sfinți martiri nu
arătându-i că toate cele înfăptuite de el a fost în se rezumă doar la creștinătatea occidentală, ci și
zadar. la cea orientală, pentru că, de 15 ani, an de an, la
După martiriu, osemintele sfinților au fost data de 21 ianuarie, se înalță și rugăciuni ortodoxe
adunate de pe arena amfiteatrului și îngropate în acestor sfinți ai Bisericii universale.
necropola situată la marginea orașului. Odată cu O, binecuvântați martiri, care vrednici sunteți
trecerea timpului, creștinismul a devenit religia de șederea în cer, acum vă aflați de-a dreapta
oficială a Imperiului Roman și astfel, s-a construit Mântuitorului, slăvind de-a pururi pe Dumnezeu
o mare biserică închinată sfinților, unde s-au Tatăl cel Atotputernic, pe Iisus Hristos Fiul Său și
depozitat moaștele lor. pe Duhul Sfânt! Amin.
În anul 711, arabii invadează Peninsula
Iberică, înaintând spre nord, până în apropierea Bibliografie:
Barcelonei. Văzând acest pericol, arhiepiscopul
Tarragonei de la acea vreme, Sfântul Prosper, a luat BĂLTĂREȚU, D., Sfântul Ierarh Fructuosus de Tarragona
moaștele sfinților Fructuosus, Augurie și Eulogie și cei doi diaconi Augurie și Eulogie. Mărturisitori ai credinței
și le-a dus în Italia, în apropiere de Genova, unde creștine pe pământ iberic, Ed. Apostolia, Paris 2018, 80 p.
a construit o mănăstire numită San Fruttuoso di
Capodimonte. Acolo se află și astăzi cea mai mare
parte din moaștele celor trei martiri tarragonezi,

13
Foaia Sfântul Apostol Iacob

David Băltărețu, Sfântul Ierarh Fructuosus de Tarragona

şi cei doi diaconi, Augurie şi Eulogie, mărturisitori ai
credinţei creştine pe pământ iberic, Editura “Apostolia”,
Paris, Tarragona, 2017.
Recenzie de pr. Maxim Morariu

Intelectual rafinat al românimii de pe şi Portugaliei (p. 5-6), care vorbeşte despre

meleagurile iberice, teologul David Băltăreţu a contextul evenimentelor descrise, felicită autorul
absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul şi recomandă cartea, binecuvântându-i totodată
Apostol Andrei” a Universității Ovidius din pe cititorii ei:
Constanța , Facultatea de Istorie a Universității "Ne bucurăm că, tânărul teolog, citețul David
Rovira i Virgili din Tarragona, iar acum studiază Băltărețu, a cercetat și a realizat un studiu publicat
ştiinţele eclesiastice la Institutul Superior de în această carte, despre viața și nașterea în cer a
Științe Religioase „Sfântul Ierarh Fruc-tuosus de primilor martiri cunoscuți ai Hispaniei romane:
Tarragona” al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Sfântul Ierarh Fructuosus și cei doi diaconi ai săi,
oraş, fiind concomitent şi student al Facultății de Sfinții Augurie și Eulogie, martirizați în ziua de
Drept a Universității Rovira i Virgili din urbea iberică 21 ianuarie 259 în amfitetrul cetății Tarragona.
și doctorand în Drept Eclesiastic al Universității Nădăjduim că prezenta carte va fi spre folos
Publice din Navarra (Pamplona). duhovnicesc tuturor acelora care o vor citi, dar
Pe lângă toate aceste activităţi, în anul mai ales românilor care, într-un număr mare, sunt
2017 şi-a făcut debutul publicistic printr-un text ce locuitori ai ținuturilor iberice, și că Sfinții Mucenici
poate fi considerat o frumoasă investigaţie în sfera Fructuosus, Augurie și Eulogie le vor fi exemple de
istoriei şi aghiografiei locale, dacă ne raportăm sfințenie, demnitate, curaj, statornicie în dreapta
la faptul că Tarragona reprezintă locul în care credință, unitate și, nu în ultimul rând, de rugători
vieţuieşte şi studiază. Segmentată în două capitole pentru Biserică, așa cum a făcut și Sfântul Ierarh
mari, împărţite la rândul lor în mai multe subunităţi martir Fructuosus care, înainte de martiriul său, nu
tematice, lucrarea beneficiază de asemenea şi de s-a gândit la chinurile care-l așteptau, ci s-a rugat
o anexă documentară ce cuprinde, în variantă pentru Biserică zicând: „Acum trebuie să mă rog
originală, în limba latină şi traducere românească, pentru Biserica universală, întinsă din Orient în
actul martiric al celor trei sfinţi prezentaţi. Occident."(p. 6).
Demersul este acompaniat de asemenea În asentimentul lui se găseşte şi Dr. Jaume
de trei cuvinte de prefaţă şi recomandare. Cel Pujol Balcells, Arhiepiscopul catolic şi Mitropolitul
dintâi aparţine Preasfinţitului Părinte Timotei, primat al locului, care adresează de asemenea un
Chiriarhul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei mesaj încurajator celor ce se vor încumeta înspre

14
 Foaia Sfântul Apostol Iacob
o lectură atât de ziditoare (p. 7-9), în vreme ce Dr. în vedere (p. 32-53), dar şi asupra modului în care
Andreu Muñoz Meglar, directorul muzeului local, imaginea lor a supravieţuit în memoria colectivă
realizează o succintă prezentare a patrimoniului a oamenilor locului, devenind parte a cultului.
arheologic zonal, recomandând totodată Prezentarea modului în care la finele celui de-al
cunoaşterea amănunţită a aspectului reliefat de treilea veac, ierarhul locului împreună cu diaconii
cercetarea pe care o avem în vedere (p. 10-12). săi au mărturisit pe Hristos în faţa guvernatorului
Urmează apoi un capitol introductiv (p. 13- păgân şi au devenit acuzaţii crimei de lesmajestate
27) unde, după metehnele îndătinate ale cercetării din pricina faptului că au refuzat acordarea cinstei
ştiinţifice, autorul prezintă aspecte privitoare la cuvenite, după tradiţie, zeilor şi statuii împăraților,
contextul evenimentului investigat, aducând de se face într-un mod plăcut, antrenant şi uşor de
asemenea în atenţie evoluţia diacronică a spaţiului lecturat, în ciuda abundenţei informaţionale ce
în care s-a petrecut el. Astfel, pe baza bibliografiei defineşte acest capitol. Autorul compară diferite
existente şi a ilustraţiilor ce prezintă fie hărţi ale surse încercând să ofere o panoramă cât mai
oraşului din diferite timpuri, fie monede care complexă a celor petrecute şi-i oferă citirorului
au circulat aici, sau fotografii ale unor elemente o perspectivă sinestezică asupra evenimentului,
arheologice cu valoare patrimonială, David îmbinând textul cu fotografii ale unor locuri legate
Băltăreţu vorbeşte despre metamorfozele oraşului de acele momente, reconstituiri istorice sau situri
de la Tarragona iberică (p. 14-18), la cea republicană arheologice. Apoi, la finalul prezentării, îi oferă
(p. 19-22), prezintă rolul jucat de epoca imperială şi actul martiric integral, în varianta originală şi
în evoluţia ei (p. 23-26), pentru ca, în cele din urmă, traducerea proprie.
să se oprească asupra perioadei ei creştine (p. 27), Datorită frumuseţii prezentării, a plăcutei
ce este însă creionată succint, întrucât prezentarea alternanţe a imaginilor cu textul şi a faptului că
actului martiric va duce oricum la reluarea aduce în atenţie un eveniment mai puţin cunoscut
anumitor informaţii privitoare la acest subiect. şi mediatizat din istoria creştină a primelor
Cea de-a doua unitate tematică (p. 28-59) veacuri, lucrarea domnului David Băltăreţu se
prezintă apoi actul martiric avut în vedere, nu constituie aşadar într-o frumoasă contribuţie, cu
înainte de a vorbi însă despre modul în care ajunge valenţe istoriografice şi teologice, ce-şi va găsi cu
creştinismul să se instaureze pe aceste meleaguri (p. certitudine locul atât în biblioteca iubitorilor de
28-29), insistă asupra actului martiric al celor avuţi cărţi ziditoare de suflet, cât şi în cea a specialiştilor.

15
Foaia Sfântul Apostol Iacob
VIRTUȚILE, ROADE ALE DUHULUI
(Dragostea, bucuria și pacea)
C
reştinismul are la temelie învăţătura
unică a Mântuitorului Hristos, iar sensul
vieţii este cunoaşterea lui Dumnezeu.
Credincioşii îşi conformează viaţa cu această
învăţătură, trăind în comuniune de iubire cu
Dumnezeu şi cu semenii. Mijloacele prin care
omul se poate apropia în mod real de cunoaşterea
lui Dumnezeu ne-au fost revelate în mod obiectiv
de Mântuitorul Iisus Hristos, prin Întrupare,
viaţa şi învăţătura Sa, pătimirile Sale, Cruce,
Înviere şi Înălţare, rămânând ca „roadele” să ni le
însuşim fiecare în parte, prin har, credinţă şi fapte
mântuitoare, în Biserică. Astfel, atât împlinirea cât
şi trăirea învăţăturilor descoperite prin Întruparea
Cuvântului Dumnezeiesc, transformă ontologic
ființa omului aflat în căutarea legăturii cu Arhetipul
său.
Așadar, viaţa morală a omului nu se definește
doar prin a învăţa să facă binele și a evita răul, ci
totodată, ea constă în a ne vindeca neliniștea
căutării continue a bucuriei de a fi în dialog cu
Dumnezeu, care ne vindecă această dorință de
permanentă căutare. Practicarea virtuţilor ca
lucrare interioară, se naşte din dorinţa de restaurare
sau perfecţionare de sine şi se termină atunci când,
după îndelungi frământări, descoperim bucuria
16
de a rămâne în dialog cu Dumnezeu, simţindu-ne
îmbrăţişaţi de acea dragoste mult căutată.
Sfântul Grigorie Sinaitul, vorbind despre “scara
mică și scurtă” a virtuţilor, considera că ea are cinci
trepte: lepădarea, supunerea, ascultarea, smerenia
și dragostea. Pe această scară urcând creştinul,
se ridică din iadul deznădejdii, după cum afirmă
Sfântul Siluan Athonitul: “Ține-ţi mintea în iad
şi nu deznădăjdui”, se leapădă de cele materiale,
dobândind în cele din urmă pacea.
Practicarea virtuţilor, reprezintă exerciţiul
interior al omului care fundamentează procesul de
căutare al unui dialog viu cu Dumnezeu, în iubire,
şi care poate fi punctul de pornire al lucrării minţii
în inimă.
Îndată ce practica virtuţilor devine proprie
omului, în mod inevitabil începe și transformarea
personală a creștinului. Mântuitorul Iisus Hristos
ne spune: “Voi sunteţi prietenii Mei, dacă păziţi
poruncile Mele” (Ioan 15,14). Cel Care ne cheamă
pentru a fi participanţi ai acestei dumnezeieşti
prietenii, este Logosul întrupat, Care în Evanghelia
de la Matei 11, 28 “porunceşte” cu autoritate:
“Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu
vă voi odihni pe voi”. Autoritatea care exclamă:
 Foaia Sfântul Apostol Iacob
”Veniţi! Voi sunteţi prietenii Mei”, este aceeași care În acest sens, făcând referire la practica trăirii
la început a zis: “Să fie lumină”! virtuţilor, Sfântul Apostol Pavel spune: “roada
Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem Duhului este: dragostea, bucuria, pacea… (Gal. 5,
de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu 22-26).
iubire şi încredere, nu cu teamă că ne va pedepsi, Aceste daruri (roade ) ale Duhului, definesc
ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea persoana care a văzut în adâncul trăirii personale
de prieten. Să-I spunem: “Doamne, am făcut-o, apogeul iubirii Lui Dumnezeu. Amintindu-ne aici
am căzut, iartă-mă”! Dar în acelaşi timp să trăim că viaţa morală se termină când se dobândește
iubirea Lui, să simţim că ne primeşte cu gingăşie, pacea în inimă, când virtuţile devin „Fericiri”.
cu iubire şi ne iartă. Să nu ne despartă păcatul Pacea este lucrarea vie a Duhului Sfânt, un dialog
de Hristos. Când credem că ne iubeşte şi Îl iubim, continuu și neîntrerupt a lui Dumnezeu cu omul.
atunci nu ne simţim străini şi despărţiţi de El, nici Astfel, începutul trăirii virtuţilor, ca răspuns
atunci când ne simţim fricoşi şi neîncrezători în personal al omului la chemarea lui Dumnezeu
împlinirea dragostei şi a sfinţeniei, chiar şi atunci poate fi:
când cădem în acele păcate pe care nu am vrea
să le mai repetăm, în orice situaţie ne-am afla, de - Să Îl crezi pe Dumnezeu!
credincioşie sau trădare, de râvnă sau nepăsare, - Să crezi în Dumnezeu!
iubireare face dialogul viu cu Dumnezeu. - Să te încrezi lui Dumnezeu!

Pr. Alexandru Iulian Titorencu

TINERII, BUCURIA DIN INIMA BISERICII

Mădălina Andreea Mardale
“Tânărul are nevoie de un povățuitor
duhovnicesc, care să-l sfătuiască și de care Parohia Sf.M. Mc. Mina
să asculte, ca să călătorească cu siguranță Alcázar de San Juan
duhovnicească, fără primejdii, fără frică și fără să Coordonator Nepsis
se împotmolească” (Cuviosul Paisie Aghioritul). Protoieria Castilla-La Mancha

În secolul XXI și în era tehnologiei, într-o În primul rând, imaginea preotului și a

societate așa numită modernă, în care bătăliile doamnei preotese este vitală în mijlocul tinerilor,
nu se mai poartă pe câmpul de luptă ci în suflete, nu doar ca model, dar și ca sprijin și îndemn. Pentru
aceste cuvinte ale Cuviosului Paisie Aghioritul își tineri, prezența lor este foarte necesară.
au, mai mult ca niciodată, rostul. Fără dar și poate, În al doilea rând, este indicată și prezența unui
tinerii formează grupul cel mai predispus căderilor, tânăr care, departe de a fi lider, poate fi mediator,
aflându-se între perioada copilăriei și cea a în anumite cazuri, între preot și tineri (atât în mod
maturității: au lăsat deoparte inocența și puritatea individual, cât și grupal), dar și viceversa, sau chiar
care îi caracteriza cândva, îi domină curiozitatea, între membrii grupului. Acest lucru este prielnic
fiind doritori să cunoască și să cucerească lumea pentru buna comunicare și funcționarea grupului.
în felul lor, dar sunt lipsiți de experiență. Tinerii
necesită un model și un sprijin, iar în apriga Nu în ultimul rând, tinerii au și ei nevoi și
vâltoare a necunoscutului, Biserica le este far. așteptări de la Biserică. Sfântul Ierarh Nifon,
Mitropolitul Țării Românești, spunea așa: “Fiul meu,
În ultimii ani, în urma întemeierii grupului tinerețea, dacă are smerenie, destul îi este ei! Că
Nepsis din Parohia Sf. M. Mc. Mina din Alcázar de nimic nu cere Dumnezeu de la tânăr fără numai
San Juan, văzând cum crește și se formează grupul, curățenie și smerenie”. Cred că există o idee destul
ascultând îndeaproape părerile și gândurile de clară legată de așteptările pe care le are Biserica
sincere ale tinerilor, am constatat anumite lucruri. de la ei, ca tineri și membri ai acesteia.

17
Foaia Sfântul Apostol Iacob
Dar ce caută tinerii în Biserică și ce așteaptă de
la oamenii ei?
Apartenență
Aflându-se pe meleaguri străine și departe
de Țara-Mamă, un mediu familiar cu accent pe
propria cultură și tradiție, și în armonie cu valorile
și credința ortodoxă, este prielnic pentru orișicine,
însă pare să aibă o mai mare influență asupra
tinerilor. Participarea la slujbe, la activitățile socio-
culturale, precum Festivalul de tradiții și Festivalul
de colinde, la diversele activități a grupului Nepsis,
indiferent dacă este vorba de o întâlnire la nivel
de parohie sau un congres al Mitropoliei, își au
importanța în comuniune, tinerii simțindu-se
parte a unui întreg. Gândul și certitudinea că nu
sunt singuri pe cărarea vieții, având alături de ei
comunitatea din care cu atâta drag și mândrie fac
parte, le oferă mângâiere.
Tinerii Parohiei Alcázar de San Juan -
Festivalul de tradiții și obiceiuri românești "Nu uita
că ești român!", 14 octombrie 2018, Tomelloso
(Protopopiatul Castilla-La Mancha)
Îndrumare
Indiferent de problema cu care se confruntă,
fie ea pe plan familiar, social sau duhovnicesc, tinerii
își doresc să fie ascultați într-un mod activ, primind
răspunsuri și sfaturi la frământările lor personale. sprijinim și să-i îndrumăm cum se cuvine, întru
La răscruce de drum, când sunt nesiguri pe ei și Slava Lui!
gândurile îi copleșesc, au cea mai mare nevoie
de blândețe, răbdare și o vorbă bună. Preotul,
prin caracterul său statornic, prin cunoștințele și
experiența dobândită de-a lungul anilor, le poate
oferi nu doar îndrumarea duhovnicească de care
au atâta nevoie, dar și sprijin și încurajare.
Implicare
Având ca model Biserica, preotul și
comunitatea din care fac parte, și văzând cum
aceștia se jertfesc pentru Hristos și pentru oameni,
tinerii își doresc să facă și ei asemenea. Mereu plini
de energie, înarmați cu voință și doritori de a se
implica. Fie că este vorba de a ajuta la curățenie
în biserică, de a împodobi bradul de Crăciun sau
de a participa la o acțiune filantropică pentru cei
nevoiași, tinerii sunt mereu prezenți când li se cere
ajutorul, dar nu numai, pentru că multe inițiative
pornesc de la ei. Se jertfesc și oferă, atât lucruri
materiale (alimente, jucării, rechizite, etc.) cât și
imateriale (timpul și prezența lor), fără să aștepte
ceva în schimb.
"Fii și tu Moș Crăciun pentru un copil", Parohia
Alcázar de San Juan (15.11.2018-06.12.2018) acțiune
filantropică pentru 15 copii din județul Bistrița-
Năsăud
Așadar, nu multe și nici mari le sunt cerințele
acestora și ce ușor le putem câștiga încrederea,
respectul și iubirea. Oferindu-le acestea, ne putem
bucura de prezența lor în mijlocul nostru, în inima
Bisericii, având doar de câștigat. Precum spunea
Părintele Arsenie Papacioc: “un neam se va menține
prin tineri, care se vor sui de bunăvoie pe cruce și
de la înălțime ei vor lupta, fără să zică nimic. Luptă
și nu cedează”.
Așa să ne ajute Dumnezeu, să-i iubim, să-i
18

CREAȚII LITERARE
Doamne, nu am om
să mă arunce în scăldătoare,
în mine crește șarpele
ca pruncul în femeie,
mă tem să-i zdrobesc capul.
La fiecare tulburare a apelor,
pe plaja plină de urmele Evei
cineva îmi vinde promisiuni.
Îmi șterg tălpile
(la ce pridvor se poate coborî ?)
o pojghiță de gheață
îmi distruge coastele.
Pr. Eugen Barz
Ridic brațele
să-mi crească solzi lucitori,
ucenicesc cu Petru
mersul pe ape.
Cu Profetul Isaia
În dans
mâinile
prind valuri,
mă împărtășesc
în liniștea Mamei Pescarului.
Pr. Eugen Barz
Între bine și rău,
păsările oarbe
încâlcite în părul meu
vă sunt cunoscute.
Mă veți întreba
de glasul lor
ce plantează
vocale ascuțite
în urechi,
vă voi spune
despre primul cântat
al cocoșilor,
din vremea când Petru
plângea cu amar.
Pr. Eugen Barz
19
Foaia Sfântul Apostol Iacob
Lumina care zidește rugăciuni
Când nu mai am cuvinte să mă rog,
îmi așez pe suflet mantia tăcerii,
Te rog, Doamne, Fă-ți din neputința tăcerii mele
o rugăciune, după bunul Tău plac:
curată, pură și nevinovată.
Când nu mai am cuvinte să mă rog,
îmi împletesc din tăcerea de odinioară a Mariei,
rugăciuni cu miros de crin gingaș și sfânt.
Când nu mai am cuvinte să mă rog,
îmi croiesc din liniștea bătrânilor pustnici
rugăciuni albe, scăldate-n singurătatea chiliei de foc.
Când nu mai am cuvinte să mă rog,
îmi cern sufletul deasupra ceaslovului bătrân
și-mi las tăcerea să cadă peste el
ca o primă ninsoare, timidă și blândă
care se așterne peste cetatea de îngeri...
Când nu mai am cuvinte să mă rog,
Te ascult, Doamne, cum mă chemi,
în voalul de lumină, să mă acoperi,
să mă liniștești, să-mi potolești
tăcerea necuvintelor,
Te simt, mai sfânt, mai blând, mai tainic,
în lumina ce zidește rugăciuni...
Călin Pop
Foaia Sfântul Apostol Iacob

Tu, Doamne, mă ridici Lut sunt Doamne...

Atunci când zorii zilei lin apar
Și-mbie pleoapele să se deschidă,
Tu mă ridici și-mi dai în dar
O altă zi, o nouă șansă spre lumină.
Când soarele auriu, maiestuos răsare,
Pe bolta cea de un albastru infinit,
Tu îmi deschizi în larg fereastra vieții
Și-mi susuri blând “Zâmbește-i și fii fericit”!
Când preaduios se-nalță, cântarea Ei spre slavă
Și lacrimi curg șiroi pe chipul cel umbrit,
Tu îmi ridici privirea, înspre a Ei icoană
Și îmi șoptești în duh “Nu plânge, nicicând te-a părăsit!”
Când inima e tristă și norii negri vin,
Când pietre cad ca bruma și fața țintuiesc,
Tu sufletu-mi ridici, în mod duios și lin
Căci doar în el, credința și dragostea domnesc.
Cum…Doamne…aș putea să-Ți mulțumesc?!
Căci cad prea des, atunci când Îți greșesc,
Dar fața-mi plec, la ce frumos îmi zici,
Doamne…Slăvit să fii! Tu, iarăși, iarăși…mă ridici.
A.I.H
Lut sunt Doamne și peste orișicare glie
Vars-o bucurie peste ne-nsemnata-mi viață
Din iubire dacă dai, ce-Ți este Ție?
Că reverși lumină peste mohorâta-mi față!
În stejarul din grădină priveam în scânduri
O cruce mare am vrut să-mi țes din el
În crengile-i umbroase odihneau trei îngeri
Și-am înțeles că veșnicia s-a născut în cer.
Dar dacă mor azi, sau mâine sau cine știe...
Ce-Ți pasă Ție că mai ridici o viață?
Că Tu strămuți în ceruri pulberea din glie
Să guste veșnicie și să-Ți stea de față!
Pr. Vasile Pop

20
 Foaia Sfântul Apostol Iacob

SUPĂ DE PUI CU GĂLUȘTE CIOCOLATĂ DE CASĂ

Ingrediente pentru supă

• un pui de casă (1 kg de carne cu os)
• 3 morcovi
• 1 ceapă
• 1 felie de ţelină
• 1 păstârnac
• pătrunjel
• sare
Ingrediente
Se spală puiul în apă rece şi se pune la fiert, la
foc mic, cu puţină sare. Când începe să fiarbă, se ia - 250 gr. lapte praf
spuma de deasupra, pentru ca supa să fie limpede. - 500 gr. zahăr
Când carnea este pe jumătate fiartă, se adaugă
morcovii, ceapa şi ţelina. După ce s-au fiert toate, - 100 ml. apă
se strecoară supa şi se prepară găluştele. - 50 gr. unt
- 2 linguri de cacao ”cu vârf”
Ingrediente pentru găluşte
• 2 ouă Într-un vas se pun pe foc apa, zahărul, untul și
• 120 gr. griş cacao. Se lasă să dea în clocot. Se ia de pe foc și se
• sare adaugă laptele praf, amestecând bine. Se toarnă în
tavă și se taie în forma dorită.
Într-un bol se bat ouăle cu telul, se adaugă
un praf de sare şi se presară grişul. Într-un vas larg Pentru un aspect mai interesant, pe un strat
se pune la fiert apă cu puţină sare, iar când începe se pot pune biscuiți zdrobiți în compoziție, sau se
să fiarbă, se reduce intensitatea focului, astfel lasă o parte albă, fără cacao.
încât fierberea să fie foarte lentă, apoi se adaugă Se toarnă în tavă trei straturi: primul cu
găluştele cu o linguriţă. Când încep să fiarbă se biscuiți, al doilea de ciocolată albă și deasupra
adaugă puţină apă rece şi se lasă la fiert încă 2 ciocolata neagră.
minute. Această procedură se repetă încă o dată,
după care se lasă găluştele la fiert aproximativ 20
de minute. După ce s-au fiert, se iau cu grijă şi se Preoteasa Liliana Goia - Gijon Oviedo
pun în supa strecurată, în care se adaugă morcovul
tăiat bastonaşe şi pătrunjelul.
Este de preferat ca supa să fie servită caldă!
Poftă bună!

Maica Serafima
Mănăstirea ,,Nașterea Domnului”
Cenicientos
21
EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A SPANIEI ȘI PORTUGALIEI
Foaia Sf. Apostol Iacob
Calle Trompetas, nr. 7, 28054, Madrid -Spania
Tel. fax: (0034) 914.215.453
Internet: www.obispadoortodoxo.es
e-mail: csamdt@yahoo.com

COMITETUL DE REDACȚIE:
Președinte: PS Episcop TIMOTEI LAURAN
Vicepreședinte: PS Arhiereu - Vicar TEOFIL de IBERIA
Redactor responsabil: Pr. Dorin Sas
Tehnoredactare: Constantin Berța