Domeniul de servicii publice: Cultură

În cadrul analizei au fost definite 11 servicii publice după cum urmează:

1. Serviciul public de protejare a patrimoniului tehnic și industrial
2. Serviciul public de protejare a muzeelor și colecțiilor publice
3. Serviciul public de protejare a patrimoniului cultural imaterial
4. Serviciul public de reprezentare, promovare și protejare cultură şi civilizaţie
naţională în ţară şi în străinătate
5. Serviciul public de gestionare a așezămintelor culturale şi a instituţiilor de
spectacole sau concerte
6. Serviciul public de gestionare a bibliotecilor
7. Serviciul public de gestionare a cinematografiei
8. Serviciul public de protejare a patrimoniului cultural naţional mobil
9. Serviciul public de recunoaştere a cultelor
10. Serviciul public de gestionare a mormintelor şi operelor comemorative de
război
11. Serviciul public de protejare a monumentelor istorice

3.15.1. Autorităţi implicate în furnizarea/prestarea serviciilor publice de cultură

Serviciul public de protejare a patrimoniului tehnic și industrial
Serviciul public este asigurat de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prinInstitutul
Naţional al Patrimoniului 185 - instituție subordonată, și prin colaborarea acestuia cu Comisia
Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor186 și Comisia Naţională a Monumentelor Istorice187. De
asemenea, patrimoniul tehnic și industrial este protejat și de către autorităţile administraţiei
publice, Consiliile locale, Primărie, Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.
185 Oficiul Național al Monumentelor Istorice este o instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în
subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, conform art. 28, alin. 1 din Legea nr. 422/2001.
186 Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor este organismul științific de specialitate, fără personalitate juridică, cu
rol consultativ și de avizare în domeniul patrimoniului cultural mobil, care funcționează pe lângă Ministerul Culturii şi
Identităţii Naţionale, conform art. 53 Legii nr. 182/2000. Comisia propune avizarea metodologiilor, normativelor și
măsurilor tehnico-științifice din domeniul patrimoniului cultural mobil, precum și strategiile aferente. Totodată, ea
evaluează rapoartele de expertiză și hotărăște asupra clasării bunurilor culturale mobile, inclusiv a celor aflate în
biblioteci, avizează funcționarea operatorilor economici care comercializează sau organizează licitații cu bunuri
culturale mobile, dar îndeplinește și alte atribuții date în competența sa, potrivit legii. Atribuțiile sunt stabilite prin
Regulamentul de Organizare și Funcționare al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale și OG 43/2000 cu completările
ulterioare.
187 Comisia Națională a Monumentelor Istorice este un organism științific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol

deliberativ în domeniul protejării monumentelor istorice, care funcționează pe lângă Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
Comisia propune avizarea metodologiilor, normativelor și măsurilor tehnico-științifice din domeniul protejării monumentelor
istorice, precum și strategiile aferente. Totodată, ea formulează priorități privind lucrările și măsurile necesare pentru
asigurarea protejării monumentelor istorice, indiferent de situația lor juridică și de sursa de finanțare, avizează Lista
Monumentelor Istorice întocmită de Institutul Național al Patrimoniului, propune monumente pentru a fi incluse în Lista
patrimoniului cultural și natural mondial, precum și Lista patrimoniului cultural mondial în pericol, elaborate de UNESCO,
aprobă sigla monumentelor istorice, propune clasarea, declasarea, neclasarea sau nedeclasarea și schimbarea grupei de
clasare a monumentelor istorice, dar îndeplinește și alte atribuții date în competența sa, potrivit legii.

Serviciul public de protejare a muzeelor și colecțiilor publice

Acest serviciu public este asigurat de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin serviciile
deconcentrate ale acestuia – direcțiile pentru cultură județene și, deopotrivă, de Comisia
Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor si de autorităţile administraţiei publice locale.
Conform art. 6 din Legea nr. 311/2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice, Statul, prin autorităţile
administraţiei publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale, protejează
muzeele, colecţiile publice şi colecţiile private accesibile publicului, garantează libera lor
funcţionare şi dezvoltare şi poate acorda proprietarilor şi titularilor de alte drepturi reale sprijin
financiar şi logistic.

Serviciul public de protejare a patrimoniului cultural imaterial

Conform art. 13 din Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, Comisia naţională
pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, structură fără personalitate juridică, în subordinea
Ministerului Culturii şi Identității Naționale, are atribuţiile de coordonare a activităţilor de protejare şi
promovare a patrimoniului cultural imaterial. De asemenea, patrimoniul cultural imaterial este protejat de
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale și prin Institutul Național al Patrimoniului (a fost comasat prin
188
absorbție cu Centru Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ). Creatorii, interpreţii
populari şi meşteşugarii tradiţionali, păstrători şi/sau transmiţători ai elementelor patrimoniului cultural
imaterial, se pot asocia în vederea adoptării mărcii tradiţionale distinctive189. Alte instituţii: Institutul de
Etnografie și Folclor „Constantin Brailoiu” al Academiei Romane.
Serviciul public de reprezentare, promovare şi protejare cultură şi civilizaţie naţională în
ţară şi în străinătate

Acest serviciu public este gestionat de Institutului cultural român190, Academia Română191 și
Ministerului Afacerilor Externe192, inclusiv prin intermediul institutele culturale româneşti din
străinătate, care sunt subordonate acestora.

Serviciul public de gestionare a așezămintelor culturale şi a instituţiilor de spectacole sau

concerte
Serviciul public este prestat de către așezămintele culturale, care desfăşoară activităţi în domeniul
cultural, de informare şi de educaţie permanentă, reprezentând servicii culturale de utilitate
publică, cu rol în asigurarea coeziunii sociale şi a accesului la informaţie și, deopotrivă, de către
instituțiile de spectacole sau concerte, care se înfiinţează, se organizează şi funcţionează în
subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale. Conform art. 2, alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii
aşezămintelor culturale, cu modificările și completările ulterioare, aşezăminte culturale pot fi:
căminele culturale, casele de cultură, universităţile populare, şcolile populare de arte şi meserii,
centrele culturale, formaţiile sau ansamblurile profesioniste pentru promovarea culturii
tradiţionale, centrele zonale pentru educaţia adulţilor, centrele pentru conservarea şi promovarea
culturii tradiţionale şi altele asemenea.
Serviciul public mai este prestat şi de către instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte.
Conform art. 3, lit. a din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de
spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, cu modificările
și completările ulterioare, producţiile artistice sunt definite ca spectacole sau concerte înfăţişate
direct publicului de către artişti interpreţi şi/sau executanţi şi pot fi: spectacole dramatice,
coregrafice, de operă, operetă, folclorice, de revistă, cabaret, de circ, de păpuşi şi/sau
marionete, de teatru instrumental, respectiv concerte de muzică academică, simfonică, vocal-
simfonică, camerală, corală, folclorică, electronică.
188 Art. 3 din O.U.G. nr. 72/2013 privind reorganizarea unor instituții publice aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale
189 Art. 8 din Legea nr. 26/2008.
190 Art. 2 din Legea nr. 356/2003.
191 Art. 3 lit. h din Legea nr. 356/2003.
192 Art. 16 din Legea nr. 356/2003.