Sunteți pe pagina 1din 2

Specificul obligatiilor in domeniul afacerilor

Specificul obligatiilor comerciale in domeniul afacerilor determina un anumit specific al conditiilor de


proba a drepturilor subiective izvorate din raporturile juridice comerciale.
Obligatiile comerciale si liberatiunile se probeaza cu: acte autentice, acte sub semnatura privata, facturi
acceptate, prin corespondenta, prin telegrame, registrele partilor, martori.
Mijloacele de proba ale dreptului comun sunt admise si pentru dovedirea drepturilor rezultate din
raporturile juridice comerciale. Ele pot fi folosite in conditiile prevazute de Codul comercial.
Astfel obligatiile comerciale sunt :
Proba prin inscrisuri. Multitudinea actelor juridice pe care le incheie comerciantii, ca si celeritatea
incheierii acestora, impiedica pe comercianti sa redacteze inscrisuri si sa-si preconstituie astfel de
mijloace de dovada pentru eventualele litigii. De aceea, in materie comerciala, inscrisurile au un rol mai
redus ca mijloc de dovada, fata de situatia din dreptul comun. Legiuitorul comercial conserva proba
preconstituita (acte autentice, inscrisuri sub semnatura privat ), careia ii adauga factura acceptata,
corespondenta, telegrama si registrele partilor, care au dobandit in materie comerciala o larga
intrebuintare.
Proba prin declaratii de martori, in materie comerciala obligatiile si platile se pot proba cu martori (prin
derogare de la prevederile art. 1191 Codul Civil), indiferent de valoarea lor. Se poate proba cu martori si
contra si peste continutul unui act scris, daca parţile au confectionat un astfel de act. Nu se poate insa
face dovada cu martori, cand legea comerciala prevede in mod expres un act scris.
Alte mijloace de proba conform Art. 46 Codul Comercial mai sunt marturisirea, prezumtia, raportul de
expertiza.
Prin Art. 46 Codul Comercial, sunt consacrate si mijloace de proba specifice dreptului comercial si
anume: facturile acceptate, corespondenta, telegramele si registrele comerciale.
Facturile acceptate, in practica comerciala factura este emisa de regula cu prilejul executării unui
contract de vanzare-cumparare, dar poate fi emisa si in legatura cu un alt contract cum ar fi, de exemplu
o prestare de serviciu de catre un comerciant sau o predare de marfuri, ca depozit, gaj, comodat.
Legiuitorul nu prescrie nici o conditie de forma, dar din functia sa economica se deduce ca factura
trebuie sa contina aratarea cantitatii, calitatii si pretului marfurilor, modalitatea platii, numele
comerciantului care o expediaza, al destinatarului si a datei inscrisului si altele. Pentru ca factura sa-i fie
opozabila emitentului vanzatorului, cumparatorul trebuie sa o restituie vanzatorului acceptata.
Acceptarea poate fi expresa, adica sa rezulte din subscrierea facturii de catre cumparator sau din alte
comunicari scrise, telefonice, telegrafice, sau transmise prin telex, fax sau chiar si oral, insa, invers,
acceptarea tacita nu este admisa (simpla tacere nefiind producatoare de efecte juridice decat cel mult in
sens negativ).
Corespondenta comerciala. Sunt numeroase cazurile in materie comerciala cand contractele se incheie
intre absenti pe calea schimbului de propuneri si acceptari, pe calea scrisorilor si a corespondentei. Se
considera ca din moment ce se recunoaste corespondentei valoarea unui inscris sub semnatura privata,
este logic ca ea este suficienta sa satisfaca cerinta legii in acele cazuri in care este reclamata necesitatea
unui inscris fie „ad probationem" sau „ad ualiditatem".
Telegramele reprezinta un mijloc modern prin care se realizeaza cu mare rapiditate operatiunile
comerciale, iar legiuitorul ii atribuie, in aceasta materie, rolul de mijloc de probă . Telegrama este un
inscris si in consecinta face si ea parte din corespondenta comerciala .Articolul 47 Codul Comercial
prevede ca telegrama face proba ca act sub semnatura privata dar, datorita principiului ca actele sub
semnatura privata isi trag puterea pro-batorie din existenta semnaturii pusa pe inscrisul invocat.
Acelasi text conditioneaza valoarea probatorie a telegramei de dovedire ca originalul este subscris de
insasi persoana aratata in ea ca transmitator. Pentru inlaturarea oricaror incertitudini s-a prevazut ca
semnatura originalului telegramei poate fi autentificata situatie in care autentificarea semnaturii face
dovada pana la înscrierea in fals art. 49 Codul Comercial.
Registrele comerciale. Codul comercial instituie pentru comerciantii persoane fizice si juridice (cu
exceptia micilor comercianti) obligatia de a tine anumite registre. Aceasta este o conditie minima si
necesara pentru tinerea unei contabilitati ordonate si corecte care sa reflecte toate operatiunile cu
caracter patrimonial efectuate in exercitarea comertului. Registrele comerciale se bucura de o anumita
forta probanta. Celeritatea in comert implicand nu de putine ori incheierea de acte juridice fara sa se
intocmeasca in inscris, lipsa acestuia putand fi suplinita in anumite limite in caz de litigiu prin
inregistrarile facute in aceste registre. Potrivit Codului comercial si Legii nr. 82/1991 (Legea contabilitatii)
registrele pe care trebuie sa le tina comerciantii sunt: registrul-jurnal, registrul-inventar, registrul copier
si registrul cartea mare. Codul comercial prevede si alte registre obligatorii. Astfel, căpitanul vasului
trebuie sa tina registrul vasului (art. 510 si 511), comisionarul are indatorirea sa tina un registru pentru
operatiunile fiecarui comitent (ar. 407). Potrivit art. 1104 Codul Civil „registrele comerciantilor se cred
contra lor", ceea ce inseamna ca registrele unui comerciant pot fi folosite de catre un necomerciant ca
mijloc de proba impotriva comerciantului caruia ii apartin aceste registre.
Mijloacele moderne de proba in comertul actual mai ales in comertul international se recurge pe o
scara larga la comunicări prin telex si telefax, precum si la inregistrarile electronice. Comunicarile prin
telex si telefax constituie mijloace tehnice noi care reproduc si transmit la distanta cuvinte sau imagini
facand posibila o comunicare extrem de rapida si cel mai adesea directa intre cei interesati
raspunzandu-se astfel celeritatii in afaceri. Sub raportul probatoriu insa comunicarile prin telex si telefax
nu au un regim juridic clar, neexistand o reglementare specifica in aceasta privinta.