Sunteți pe pagina 1din 16

Anatomie

Referat
Aparatul excretor
ANATOMIA APARATULUI

EXCRETOR

Aparatul excretor este alcătuit din rinichi şi din căile urinare.

Rinichiul

Rinichii sunt aşezaţi profund în cavitatea abdominală, simetric de o parte şi


de alta a coloanei vertebrale, în regiunea lombară. Ei se proiectează de la
nivelul ultimilor două vertebre toracale ( T11, T12), până la vertebra a treia
lombară (L3), rinichiul drept fiind situat ceva mai jos, cu aproximativ o
jumătate de vertebră faţă de cel stâng, din cauza prezenţei ficatului în partea
dreaptă.

Figura 1. Aparatul excretor

2
Rinichii ocupă o lojă proprie, loja renală, delimitată de o fascie fibroasă,
fascia renală, care prezintă o porţiune prerenală (fascia prerenală Toldt, care
vine în raport cu peritoneul parietal posterior), şi alta retrorenală (fascia
retrorenală Zuckerkandl, care vine în raport cu peretele abdominal ). Cele
două foiţe se unesc la nivelul marginilor şi al hilului rinichilor, alcătuind
fascia renală, care se prinde de formaţiunile fibroase din jur. În interiorul
lojei renale se găseşte un strat de grăsime, grăsimea perirenală , care
înveleşte rinicii. În afara lojei se găseşte un alt strat de grăsime , grăsimea
pararenală, mai groasă posterior. Atât grăsimea prerenală cât şi cea
pararenală au rol protector împotriva traumatismelor din regiunea lombară.

Configuraţia externă

Rinichiul are o lungime de 11- 12 cm, lăţimea de 5-6 cm şi o grosime


de 3-4 cm. Rinichiului i se descriu două feţe (anterioară şi posterioară), două
margini (externă şi internă) şi doi poli (superior inferior).

Faţa anterioară a rinichiului drept vine în raport cu lobul drept al


ficatului şi cu unghiul colic drept, iar faţa anterioară a rinichiului stâng vine
în raport cu pancreasul, splina, stomacul şi bursa omentală. Prin feţele
posterioare, rinichii vin în raport cu diafragmul, cu coasta a 12-a, muşchiul
psoas, muşchiul pătrat lombar şi cu o parte din nervii plexului lombar (nervii
ilioinghinal şi iliohipogastric).

Marginile sunt una externă şi alta internă. Marginea externă este


convexă, iar cea internă este concavă numai în porţiunea mijlocie, cea care
corespunde hilului renal, adică locului de iontrare şi ieşire a elementelor
vasculo-nervoase, şi bazinetului.

3
Polii rinichiului sunt unul superior şi altul inferior. Polul superior
vine în raport cu glanda suprarenală.

Structura internă

La un examen cu ochiul liber a unei secţiuni făcute de-a lungul


marginii convexe a rinichiului se observă următoarele formaţiuni; capsula
renală şi parenchimul renal.

1.

2.

Figura 2. 1. Capsula renală, 2. Parenchimul renal

Capsula renală se prezintă sub forma unui înveliş fibro-elastic, care


acoperă toată suprafaţa rinichiului şi care aderă la parenchimul subiacent.
Capsula renală este o formaţiune conjunctivă uşor detaşabilă.

Parenchimul renal este alcătuit din două zone: o zonă centrală,


numită medulară, de culoare roşie închisă; o zonă periferică de culoare
brună-gălbuie, numită corticală.

Zona medulară (medulara) prezintă, pe secţiune, nişte formaţiuni de


aspect triunghiular, numite piramidele lui Malpighi. În număr de 7 până la

4
14, ele sunt orientate cu baza spre periferie, către corticală, şi cu vârful spre
centru, către hilul renal. Piramidele sunt separate prin cordoanele Bertin.
Vârfurile acestor piramide sunt rotunjite şi poartă numele de papile renale.
Suprafaţa fiecărei papile renale este perforată de un număr variabil de
orificii (15- 20) care alcătuiesc aria ciuruită (aria cribrosa). Prin aceste orifici
se scurge urina prin tubii colectori Bellini în calicele renale mici. Suprafaţa
piramidelor renale are aspect striat, determinat de tubii colectori Bellini şi de
arterele drepte adevărate care străbat piramidele Malpighi în tot lungul lor,
de la bază la vârf.Fiecare piramidă Malpighi are semnificaţia unui lob renal,
ceea ce înseamnă că un rinichi are tot atâţia lobi câte piramide Malpighiare.

Zona corticală (corticala) prezintă pe şecţiune formaţiuni de aspect


triunghiular, numite piramide Ferrein, în număr de 300 – 500 pentru fiecare
piramidă Malpighi. Piramidele Ferrein sunt orientate invers decât piramidele
malpighiene, adică cu baza spre centru, la baza piramidelor Malpighi, şi cu
vârful spre periferie, fără a atinge capsula renală. Fiecare piramidă Ferrein
are semnificaţia unui lobul renal şi reprezintă prelungiri ale medularei în
corticală. Între piramidele Ferrein se află aşa-numitul labirint, în care se
găsesc corpusculii renali, vase sangvine şi tubi uriniferi în direcţii variate.

Unitatea structurală şi funcţională a lobilor şi a lobulilor renali este


nefronul. Numărul nefronilor este mare, mai mult de un milion pentru
fiecare rinichi. În alcătuirea unui nefron intră două părţi; capsula Bowman şi
un sistem tubular.

5
Figura 3. Nefronul

Capsula Bowman reprezintă porţiunea iniţială a nefronului. Ea este


situată în corticală şi are forma unei cupe cu pereţii dubli prezentând doi
poli, respectiv:

1. Polul vascular, locul prin care intră în capsulă arteriola aferentă


care se capilarizează formând un ghem de capilare, numit
glomerulul renal Malpighi, şi prin care iese din capsulă arteriola
eferentă.

2. Polul urinar situat în partea opusă celui vascular.

Foiţa internă a capsulei Bowman este formată din celule turtite şi se


mulează intim pe ghemul de capilare al glomerulului renal malpighi. Foiţa

6
externă a capsulei se continuă cu tubul contort proximal. Capsula Bowman,
împreună cu glomerulul renal, formează corpusculul renal Malpighi.

Sistemul tubular, situat în continuarea capsulei Bowman, este alcătuit


din mai multe segmente, care, în totalitate, măsoară 3-4 cm. Astfel sunt;

1. Tubul contort proximal, are o lungime de 15 mm, un traseu ]ncol[cit,


situat ]n corticală în imediat apropiere a capsulei Bowman. Prezintă în
structura sa un epiteliu simplu cubic cu margine în perie perfect
adaptat activităţilor de reabsorbţie.

2. Ansa Henle, situată în continuarea tubului contort proximal, este


formată din două ramuri:

 o ramură descendentă, mai puţin subţire, care trece din corticală


în medulară, unde face o buclă numită ansă propriu-zisă.

 Un ram ascendent, mai gros, care se reîntoarce din medulară în


corticală (funcţional ansa Henle participă la procesul de
concentraţie şi diluţie).

3. Tubul contort distal, un tub răsucit, situat în corticală, în continuarea


ansei Henle. Tubul contort distal este format din două porţiuni: o
porţiune dreaptă şi o porţiune contortă (întortocheată). Limita dintre
cele două porţiuni este reprezentată de o structură de tip particular ,
numită macula densa, care face parte din aparatul juxtaglomerural. La
exterior, această limită corespunde punctului de contact dintre
segmentul distal şi corpusculul renalde care aparţine. Contactul se
face la nielul polului vascular al corpusculului (vezi figura numărul

7
3). Aparatul juxtagmomerular are rol de a regla activitatea rinichilor şi
de a secreta renina şi eritro-poietina.

Mai mulţi tubi contorţi distali se varsă într-un tub colector Bellini, care nu
face parte din nefron. Într-un tub colector bellini drenează între 5000- 6000
tubi contorţi distali. Tubul colector Bellini trece din corticală în medulară,
străbătând piramidele Malpighi de la bază până la vârf, unde se varsă în
calicele renale mici prin orificiile de la suprafaţa papilelor renale. Întreg
sistemul tubular al rinichilor are o lungime de 60-80 Km şi o suprafaţă totală
de circa 5 m2 .

Vascularizaţia şi inervaţia rinichiului

Vascularizaţia rinichiului este asigurată de artera renală, ramură


viscerală din aorta abdominală. Artera renală se împarte la nivelul hilului
renal în mai multe ramuri care pătrund printre piramidele Malpighi formând
arterele interlobare. La nivelul bazei piramidelor Malpighi, ele se divid
dicotomic, se arcuiesc şi formează arterele arcuate, care sunt artere terminale
şi neanastomozate între ele. Din arterele arcuate pornesc în corticală, printre
piramidele Ferrein, arterele interlobulare care vascularizează corticala până
la capsula renală. Tot de la acest nivel pornesc în medulară artere adevărate
sau în poaie , care vascularizează piramidele Malpighi de la bază până la
vârf, de-a lungul tubilor colectori Bellini. Din arterele interlobulare se
desprind arteriole aferente care intră în capsula Bowman prin polul vascular
, unde se capilarizează şi formează glomerulul renal Malpighi, din care ia
naştere apoi arteriola eferentă, mai subţire decât cea aferentă. Aceasta iese
din capsula Bowman tot prin polul vascular, după care se recapilarizează în
pereşii tubului urinifer.

8
Sângele venos este colectat de capilarele dispuse la periferie, sub
capsula renală, numite stelele Verheyen. Din această reţea, venele au un
traiect invers arterelor şi sunt reprezentate de venele interlobuilare, venele
arcuate, venele interlobare care se varsă în venele pre- şi retropielice, iar
acestea în vena renală. În vena renală stângă se varsă şi vena testiculară la
bărbat sau ovariană la femeie. Venele renale se deschid în cava inferioară.

Limfa rinichiului este colectată de vasele limfatice care merg cu


venele şi care o drenează în ganglionii aortici.

Rinichiul are o inervaţie vegetativă simpatică şi parasimpatică.


Inervaţia vegetativă a rinichilor provine din plexul celiac, mezenteric
superior şi aortico-renal, care conţin fibre din lanţul simpatic (nervii
splanhnici) şi fibre vagale mai puţin numeroase. Nervii au o acţiune
vasomotorie, reglând debitul sangvin al rinichiului.

Căile de eliminare a urinii

Căile urinare sunt alcătuite din calicele renale, bazinet, ureter, vezică urinară
şi uretră.

Calicele renale şi bazinetul

Calicele renale reprezintă porţiunea iniţială a căilor urinare. Ele sunt


de două feluri mici si mari. Calicele renale mici sunt nişte formaţiuni cu
aspect de cupă care se află în jurul deschiderii fiecărei papile renale. Calicele
renale mici sunt situate la vârful piramidelor Malpighi. Numărul lor este de
7-14. Ele se unesc în trei calice renale mari: superior, mijlociu şi inferior. La
rândul lor calicele renale mari se unesc şi formează bazinetul.

9
Bazinetul sau pelvisul renal este un organ cavitar de formă
aproximativ triunghiulară care rezultă din confluarea calicelor renale mari.
El se continuă cu ureterul. Bazinetului îi sunt descrise două porţiuni o
porţiune intrarenală şi o porţiune extrarenală. Din punct de vedere al
structurii, calicele şi bazinetul sunt alcătuite din trei tunici: mucoasă,
musculară şi adventicea. Ureterul este un organ tubular lung de 25-30cm,
ce se întinde de la bazinet şi până la vezica urinară, în care se şi deschide. El
prezintă o porţiune abdominală, ce se întinde de la bazinet până la intrarea în
micul pelvis, şi o porţiune pelviană care se întinde de la intrarea în micul
pelvis până la vezica urinară. Ureterul prezintă un calibru inegal cu două
regiuni înguste respectiv una situată imediat sub bazinet şi alta la intrarea în
micul bazin. Pătrunderea ureterului în vezica urinară este oblică pe o distanţă
de 1-2 cm, aceasta formând cu peretele vezicii un unghi ascuţit.

Figura 4. 1.
Ureterul

1.

10
Ureterul are un perete alcătuit din trei tunici:

 una externă, fibroasă , numită adventice;

 una mijlocie, musculară cu fibre musculare netede;

 una internă, mucoasă, care căptuşeşte lumenul ureterului;

Vascularizaţia ureterului este asigurată de arterele ureterale, care, în


porţiunea superioară, provin din artera renală, iar in cea inferioară din artera
vezicală. Sângele venos este colectat de venele ureterale satelite arterelor.

Inervaţia este vegetativă simpatico parasimpatic, ea provine din plexul


renal, pentru porţiunea superioară, şi din cel hipogastric, pentru porţiunea
inferioară a ureterului.

Vezica urinară

Vezica urinară este un organ cavitar aşezat în micul bazin în loja vezicală.
Ea este numai în parte învelită de peritoneu. Vezica urinară este fixată de
loja ei printr-un ligament peritoneal şi prin continuitatea cu uretra şi
ureterele. Figura 5. Vezica urinară

11
1.

Vezica urinară
are o formă
variabilă în funcţie
de cantitatea de
urină care se găseşte
în interiorul ei. Asfel, când vezica urinară este plină, are formă ovoidă, iar
când este goală are formă semilunară sau de cupă, acărei concavitate
priveşte în sus. Capacitatea vezici urinare este de 250- 300ml.

Din punct de vedere al configuraţiei externe, vezica urinară prezintă un fund,


un corp şi un vârf.

Fundul vezicii urinare este situat inferior. La nivelul fundului se găsesc cele
două orificii ale ureterelor şi orificiul intern al uretrei. Porţiunea cuprinsă
între aceste orificii poartă numele de trigon vezical şi vine în raport cu cu
prostata cu canalul deferent , cu veziculele seminale la bărbat, cu peretele
anterior al vaginului şi cu colul uterinla femeie. Corpul vezicii urinare
prezintă o faţă anterioară, două feţe laterale şi o faţă posterioară. Faţa
anterioară vine în raport atât la bărbat cât şi la femeie cu simfiza pubiană, de
care este despărţită prin ţesut conjunctiv lax. Feţele laterale vin în raport cu
muşchii ridicători anali care formează pereţii musculari ai pelvisului. Faţa

12
posterioară are raporturi diferite la bărbat şi la femeie. La bărbat, ea vine în
raport, în partea de sus acoperită de peritoneu, cu ansele intestinului subţire
şi cu colonulsigmoid, iar în partea de jos vine în raport cu rectul.

La femeie, partea de jos vine în raport cu colul şi cu istmul uterului. Vârful


vezicii urinare, situat superior, este învelit, ca şi faţa posterioară a corpului
vezicii, de peritoneul pelvian. El vine în raport cu ansele intestinale.

Rezumând baza vezicii urinare vine în raport cu prostata, veziculele


seminale şi canalele deferente la bărbat, iar la femeie, cu vaginul şi cu colul
uterin.

Peretele veziciii urinare este alcătuit din trei tunici:

1. o tunică externă, seroasă, reprezentată de peritoneu, care


acoperă vezica numai pe faţa ei posterioară şi superioară, în rest
fiind încojurată de un strat de ţesut conjunctiv lax;

2. o tunică mijlocie, musculară, alcătuită din trei straturi de fibre


musculare netede;

3. o tunică, mucoasă, care căptuşeşte suprafaţa internă a vezicii


urinare şi este cutată.

Vezica urinară acumulează urina, care se elimină în mod continuu prin


uretere, şi o evacuează în mod discontinuu, ritmic, de 4-6 ori în 24 de ore,
prin actul micţiunii.

Sângele încărcat cu oxigen ajunge la nivelul vezicii urinare prin arterele


vezicale. Sângele venos este recoltat de vena iliacă internă.

Limfa este colectată de vasele limfatice şi ajunge la ganglionii iliaci.

13
Inervaţia vezicii urinare este vegetativă, asigurată de sietmul nervos simpatic
şi parasimpatic din plexul vezical cu origine în plexul hipogastric.

Uretra

Uretra este un canal musculomembranos care diferă în raport cu sexul.

La bărbat uretra , are o lungime medie de 14-16 cm, iar la femeie de 4-5
cm. La masculi uretra începe de la fundul vezicii urinare şi se termină la
capătul penisului printr-un orificiu numit meatul uretral. Uretra masculină
are rol atât în eliminarea urinii, cât şi a lichidului spermatic. Ea este
constituită din trei porţiuni: uretra prostatică, în ea se deschid canalele
ejaculatoare şi canalele excretoare ale prostatei, uretra membranoasă , care
străbate diafragma pelvină, uretra spongioasă, care străbate penisul. Uretra
spongioasă este înconjurată de o formaţiune vasculară specială, numită
corpul spongios al uretrei.

Structura uretrei masculine diferă de la o porţiune la alta. La nivelul uretrei


spongioase tunica musculară lipseşte. Tunica externă este alcătuită din ţesut
conjunctiv.

La femeie uretra, se prezintă ca un canal musculomembranos lung de 4-5


cm, care începe de la fundul vezicii urinareşi se termină în vestibulul
vaginului.Ea are un calibru mai mare decât uretra masculină. Rolul ei
fiziologic se rezumă în exclusivitate la eliminarea urinii din vezica urinară.

Uretra la femeie prezintă două segmente:

 un segment pelvin, situat în pelvis, anterior de rect şi înapoia


vaginului;

14
 un segment perineal, care străbate perineul şi se deschide în
vulvă;

Ea are un orificiu interior, la nivelul vezicii urinare, şi altul exterior, în


vestibulul vaginal, fiind prevăzută cu un sfincter extern striat volunar.

PATOLOGIA APARATULUI EXCRETOR

Hidronefroza

Orice obstacol în scurgerea urinii din bazinet duce la hidronefroză adică, la


dilatarea bazinetului şi a calicelor renale, cu atrofia de compresie a
parenchimului renal. Hidronefroza uni- sau bilaterală reprezintă o
complicaţie a obstrucţiei bazinetului sau ureterelor prin calculi sau tumori,
inclusiv tumori ale vezicii urinare şi prostatei. Nu rareori se pot găsi
hidronefroze în malformaţii ureterale sau în tulburări neuromusculare ale
căilor urinare.

Litiaza renală

Calculii renali au mărimi de la un bob de mazăre la unul de fasole, dar pot


ajunge şi la dimensiuni mult mai mari. Calculii formaţi din fossfaţi de calciu
şi magneziu au o culoare cenuşie, în general, sunt de dimensiuni marişi au o
consistenţă de piatră ponce. Calculii formaţi din oxalat de calciu au o culoare
închisă, formă de dudă şi o consistenţă dură. Calculii uratici sunt galben-

15
bruni, multipli; sunt prezenţi la bolnavii de gută. Calculii de cistină sunt
gălbui, moi, apar în cistinurie.

Apariţia calculilor este favorizată de toate condiţiile care duc la o eliminare


crescută de compuşi ce fac parte din constituţia calculilor. Calculii formaţi
din fosfaţi de calciu şi din fosfaţi de magneziu apar în bolile cu
hipercalciurie şi hiperfosfaturie; de exemplu hipoerparatiroidismul primar.
Prezenţa calculilor poate determina inflamaţii ale căilor urinare, respectiv
pielită şi pielonefrită.

Inflamaţii

Cistitele sunt inflamaţii produse în special de bacterii ( E. coli, proteus,


enterococi), care ating mucoasa vezicală, pornind de la uretră sau de la
rinichi. Staza urinară şi calculii sunt condiţii favorizante.

Cistita acută catarală se însoţeşte de hipremie, tumefierea mucoasei urinare,


descuamarea epiteliului şi hemoragie.

Cistita purulentă poate fi localizată la suprafaţa mucoasei sau interstiţial.


Inflamaţia acută se poate extinde la ţesutul conjunctiv perivezical şi la
seroasa peritoneală ( pericistită şi peritonită).

16