Sunteți pe pagina 1din 5

Învățarea prin cooperare – formă a gândirii critice

(REFERAT)

Învățarea cooperativă/colaborativă este un termen-umbrelă pentru o varietate de abordări


educaționale ce presupun combinarea și convergența eforturilor intelectuale și a relațiilor afectiv-
sociale ale elevilor și ale profesorilor (Goodsell, 1992).
Învăţarea cooperativă este o formă a învăţării colaborative, o tehnică instrucţională în care
elevii lucrează în grupuri pentru a atinge scopuri comune, fiecare dintre ei contribuind la aceasta în
moduri individuale (Stover, 1993). Aşadar învăţarea cooperativă este o metodă didactică bazată pe
organizarea, în funcţie de obiective operaţionale bine stabilite, a unei munci colective fondate pe
complementaritate și divergenţă teleologică, orientată spre asigurarea aspectului social al învăţării
şi care vizează dezvoltarea deprinderilor de comunicare interpersonală, a interacţiunilor,
competenţelor şi comportamentelor sociale, de tip interacţionist şi comunicativ ale elevilor (Bocoş,
2002). Ea valorizează nevoia elevilor de a munci împreună ca o adevărată echipă, într-un climat
colegial, de susţinere, de a se corecta reciproc, de a-şi activa, actualiza şi revizui cunoştinţele
anterioare, de a-şi exersa gândirea activă, logică, divergentă și creatoare.
J.-M. Monteil (1997) arată că cercetările au demonstrat că situaţiile de învăţare structurate
cooperativ sunt mai eficace decât situaţiile de învăţare structurate competitiv. Ele au un efect
pozitiv în privința mai multor dimensiuni ale comportamentului: motivație, strategii de
raționament, percepția celuilalt etc. În cadrul lor, colegii sunt percepuți drept colaboratori activi,
co-parteneri într-un demers de activitate colectivă, creatoare de transferabile de la un elev la altul, în
vederea obținerii unui succes comun; așadar, în situaţiile de învăţare prin cooperare, elevul nu îşi
percepe colegii ca obstacole în calea succesului personal, iar interesele individuale sunt subordonate
constructiv celor colective, promovându-se relaţiile cooperante şi angajamentele tuturor membrilor
grupului pentru reușita comună. Practic, fiecare elev este un depozitar al propriilor idei, concepţii,
sentimente, experiențe, care merită să fie împărtăşite, transmise, confruntate cu ale altora,
constituind fundamentul unei învăţări unii de la ceilalţi; astfel s-a introdus în circulaţie sintagma
învăţare de la colegi (peer learning). Astfel, în învăţarea prin cooperare, comunicarea activă
presupune interacțiuni şi schimburi intelectuale, verbale, social-emoţionale şi afective: profesor-
elev(i), elev(i)-profesor, elev-elev(i), elev - echipă/grup cooperativ, echipă/grup cooperativ -
echipă/grup cooperativ, mediate de conţinuturile curriculare.
Astfel, învăţarea prin cooperare este o metodă didactică activă pentru că:
• promovează o învăţare concepută ca proces social personal, care se realizează atunci când
elevul interacţionează activ cu profesorul, cu colegii şi cu conţinuturile, într-un cadru stimulativ,
bazat pe cooperare şi pe exersarea gândirii novatoare, construind împreună o înţelegere comună a
cunoaşterii;
• comunicând cu colegii, elevul îşi descentrează experienţele proprii pentru a colabora la
acţiunile comune, care îi îmbogăţesc propriile acţiuni, opinii și viziuni;
• elevii au oportunităţi de a-şi dezvolta relaţiile interpersonale, capacitatea de a comunica, de
a-şi forma noi competenţe şi comportamente sociale; presupune interacţiuni intelectuale, verbale şi
socio-afective nemijlocite între elevi, graţie cărora se dezvoltă competenţe intelectuale (cum ar fi:
capacitatea de a aborda critic, de a-şi exersa operaţiile gândirii, de a verifica, de a calcula, de a
infera, de a aborda sistemic şi de a înţelege complexitatea situaţiei ș.a.) şi sociale (cum ar fi:
capacitatea de comunicare activă şi de respectare a eticii comunicării, de a construi un punct de
vedere, de a asculta şi respecta opinia celorlalţi, de a lua în considerare punctul de vedere al
interlocutorului, de a argumenta şi contraargumenta, de a reacţiona oportun, pertinent, toleranţa,

1
respectul pentru alteritate ş.a.) transferabile în diverse contexte formale sau informale şi se asigură
progresul cognitiv;
• reflecţia şi gândirea colectivă, fac ca fiecare grup să trăiască propriul său ritm reflexiv și de
învăţare, propriul tempo;
• favorizează co-participarea conştientă şi activă a elevilor, aceştia învaţă nu unii alături de
alţii, ci unii în relaţie şi împreună cu alţii, fiecare elev poate juca rolul de centru de comunicare;
elevii exersează în a reflecta împreună, aprofundând în mod colectiv o problemă dificil de rezolvat;
interacţiunile şi confruntările dintre membrii grupului permit informaţiei să circule în interiorul
grupului şi să fie ulterior transmisă de grup;
• încurajează la elevi o atitudine deschisă, activă, interactivă, de relaţionare şi de
comunicare activă, bazată pe iniţiative personale, pe imaginaţia lor, precum şi pe abilităţile lor de a
face faţă cu succes situaţiilor complexe cu care se confruntă grupul din care ei fac parte, precum şi o
atitudine prosocială;
• elevul îşi afirmă eul şi, totodată, valorifică existenţa celuilalt ca un prilej şi o şansă de a
descoperi o parte necunoscută din el însuşi;
• favorizează angajarea intens interactivă a elevilor în rezolvarea sarcinilor în învăţare şi
sporirea semnificativă a eforturilor pe care ei le depun în acest sens, asigurând atât un activism
individual (interacţiunea şi comunicarea elevului cu sinele), cât şi un activism social (interacţiunile,
interrelaţiile, raporturile sociale pozitive şi comunicarea elevilor cu colegii);
• în cadrul dezbaterilor colective, elevul gândeşte prin sine-însuşi, îşi poate etala liber
concepţiile, reflecţiile, interogaţiile, criticile şi poate propune, cu titlu de ipoteze, soluţiile sale
provizorii, cărora urmează să le verifice pertinenţa; rezultă că avem de-a face cu o responsabilitate
colectivă, dar şi individuală, fiecare elev construindu-şi, şi în acest mod, managementul cunoaşterii
şi autonomia necesare învăţării;
• elevul îşi exprimă ideile, opiniile, sentimentele, experienţele, argumentându-le, acceptă
ideile, opiniile, sentimentele, experienţele celorlalţi, face eforturi să le înţeleagă, la nevoie să îşi
modifice intenţiile şi atitudinile, cooperând cu ceilalţi într-o căutare comună; valorizează
schimburile intelectuale şi verbale şi mizează pe o logică a învăţării care ţine cont de opiniile
elevilor, pe care le face să se confrunte între ele, cu conţinuturile/textele date şi cu profesorul;
• beneficiul său constă atât în progresul cognitiv realizat de elevi, cât şi, mai ales, în
descoperirea pedagogică a celuilalt şi a unei alte lungimi de undă de schimb intelectual, verbal,
social, de comunicare activă şi de cooperare în muncă, în participarea activă şi interactivă la
reflecţia comună, generală, a comunităţii educaţionale;
• asigură un nivel înalt de interactivitate, cu atât mai mult cu cât, în pedagogia modernă,
abordarea învăţării prin cooperare nu se realizează în afara facilităţilor oferite de computer.

Pedagogia grupului

Pedagogia grupului este o pedagogie activă şi interactivă, care favorizează participarea


elevilor în activitatea didactică şi concertarea eforturilor acestora, dar care nu desconsideră
individualitatea elevului și, mai mult, permite o pedagogie individualizată, într-o anumită măsură.
Subiectul noaşterii (elevul) este atât subiect particular, întrucât expune propriul mod de a gândi, se
implică personal în activitate, încearcă o valorificare raţională a experienţei sale, confruntă reflecţia
personală şi experienţele sale de cunoaştere cu ale altora, cât şi subiect universal, pentru că reflecţia
sa personală este plasată în centrul unei cercetări care nu e doar a sa, ci și a altora. De aceea am
putea spune că, practic, ajutorul individualizat oferit unui elev are o dimensiune cooperativă. De
altfel, profesorul este perfect integrat în grup, component al acestuia, întrucât el şi elevii au funcţii
şi finalităţi comune. Profesorul nu este singurul depozitar, singura sursă de informaţii care
ordonează grupul, ci persoana care face posibil ca interacţiunile fiecărui participant cu ei înşişi, cu
colegii, cu profesorul şi cu conţinuturile curriculare să fie productive. Practic, prin interacţiunile
stabilite şi prin intervenţiile sale, fiecare participant contribuie la structurarea şi susţinerea grupului

2
colaborativ pentru învăţare, cu scopul de a rezolva prin eforturi concertate şi convergente o
sarcină comprehensivă şi stimulativă.
Aşadar tendinţa majoră în pedagogia grupului este de înlocui activitatea și intervențiile
sistematice ale profesorului printr-un sistem de activităţi, de mediaţii diverse, de schimburi
reciproce în interiorul şi în afara grupului, rolul profesorului fiind de a pune în aplicare activităţi
care fondează grupul şi îi asigură coeziunea. Un grup presupune activarea și asumarea unor sarcini
şi, implicit, a unor obiective şi instaurarea unei reţele complexe de comunicare interumană. El
devine o echipă în măsura în care între membrii săi se manifestă interacţiuni, schimburi intelectuale,
verbale, sociale şi afectiv-emoţionale, într-o atmosferă de lucru pozitivă, constructivă. După o primă
divizare a clasei în mai multe grupe şi după îndeplinirea de sarcini de lucru constructive, diferite, se
poate proceda la o nouă distribuire a sarcinilor, ceea ce va permite elevilor să realizeze toate tipurile
de sarcini proiectate profesor.
Comportamentele interacţionale şi comunicative aşteptate din partea elevilor vizează:
cooperarea, sprijinul, întrajutorarea, ascultarea activă a celuilalt, toleranţa, respectul reciproc,
formarea consensului, fixarea scopului şi a strategiilor cognitive şi metacognitive, luarea deciziilor
în echipă, argumentarea şi contraargumentarea, asertivitatea, oferirea de feedback cognitiv şi afectiv
şi evaluarea colectivă. Dobândirea unor astfel de comportamente, indispensabile pentru o activitate
colaborativă de grup de succes, trebuie să fie învăţată, aşteptată, monitorizată şi evaluată sistematic,
atât de profesor, cât şi de membrii grupului. Fiecare dintre aceştia este angajat personal, uman,
cognitiv şi social în activităţile desfăşurate de grup. Pentru ca activitatea colaborativă să fie
eficientă, este necesar ca profesorul să informeze elevii în legătură cu obiectivele operaţionale
urmărite, să proiecteze atent situaţiile de învățare cooperativă (care să faciliteze cooperarea), să
elaboreze cu mare grijă sarcinile de lucru (care este recomandabil să fie relevante pentru elevi) şi să
le comunice foarte clar elevilor, să le atribuie responsabilităţi concrete şi clare, să se asigure că
aceştia au perceput corect comportamentele sociale şi cognitive implicate în rezolvarea sarcinilor de
lucru, precum şi că au conştientizat criteriile de evaluare şi aderă la ele. Acest lucru este extrem de
important atât mai mult cu cât elevii vor fi evaluaţi individual la sfârşitul activităţii didactice (pe
baza activităţilor desfăşurate, a produselor curriculare realizate), aspect care va fi adus la cunoştința
elevilor, în mod explicit.
O astfel de pedagogie presupune ca, în etapa de proiectare didactică, profesorul să analizeze
atent resursele psihologice ale membrilor grupului, profilul lor de inteligenţă, să reflecteze la tipul
activităţilor educative cele mai adecvate în acel context, la modul în care ei vor accede la nou şi să
identifice un mod eficient de a-i ghida din punct de vedere cognitiv şi metacognitiv (să nu fie
preocupat doar de transmiterea de cunoştinţe).
Activitatea în grupuri pretinde nu doar momente de reflecţie, gândire şi elaborare colectivă,
ci şi momente de reflecţie, gândire şi elaborare individuală. Iar prin circulația reflecţiei şi gândirii
unui elev către altul, prin schimburile intelectuale, verbale, sociale, afective şi emoţionale realizate,
se constituie o adevărată comunitate de învăţare/de cercetare/ de interese/educaţională, în care:
- elevii lucrează pentru atingerea unui scop comun, a cărui îndeplinire este dependentă de
învăţarea şi contribuţia individuală a fiecăruia dintre ei;
- clasa de elevi este considerată un loc specific cu coduri şi limbaje proprii (care pot diferi
de cele utilizate în contexte informale); cu ajutorul lor, elevii co-elaborează noile achiziții şi reguli
de socializare;
- ambianţa este constructivă, de încredere mutuală, elevii privesc obiectiv rezultatele
obținute; nivelul lor, dificultăţile de învăţare, greşelile pe care le fac etc.;
- elevii se simt respectaţi, valorizaţi, utili ca individualitate şi investiţi deplin în activitatea
propusă, ca parteneri şi co-parteneri;
- există o egalitate a drepturilor, care le permite elevilor să îşi exerseze liberul arbitru şi să
examineze atent realitatea, situaţiile cu care se confruntă;
- elevii, indiferent de nivelul lor de pregătire la disciplina respectivă, dobândesc încredere în
forţele proprii şi îşi dezvoltă capacităţile de cooperare;
- toţi elevii participă activ la luarea deciziilor într-o manieră democratică;
3
- performanţele bune ale grupului se datorează contribuţiilor individuale ale tuturor
membrilor săi şi, invers, performanţele individuale bune pot fi evidenţiate numai dacă
performanţele grupului ca întreg sunt bune;
- rezultatul comun al activităţii întregului grup depinde nu numai de calitatea muncii fiecărui
elev, ci şi de capacitatea lor de a coopera şi de a se autocontrola; astfel, prin activităţile colaborative
se asigură creşterea rolului motivaţiei învăţării, dar şi al automotivării, al autocontrolului şi al
controlului reciproc.
Prestaţia unui elev depinde de contribuţiile şi prestaţiile tuturor celorlalţi colegi din grup,
întrucât acestea se influenţează reciproc şi sistematic, fiind chiar interdependente; tot ceea ce este
benefic pentru grup este benefic pentru toţi membrii grupului, tot ceea ce afectează negativ un
membru, îi afectează negativ şi pe ceilalţi (interdependenţă pozitivă între membrii grupului).
De aici decurg două consecinţe extrem de importante în pedagogia grupului:
1. Într-un grup, munca este mai construită, mai bogată şi, în acelaşi timp, greutatea sarcinilor
și responsabilitatea faţă de sarcini sunt egal şi echitabil împărţite între membrii acestuia.
2. Activităţile comune realizate în grup fac să apară şi să se dezvolte spiritul de cooperare,
de echipă, sociabilitatea, deschiderea către ceilalţi, devotamentul faţă de grup şi faţă de interesele
lui, aderarea la scopurile şi obiectivele acestuia. Grupul şi clasa de elevi reprezintă mediu favorabil
socializării elevului şi integrării sale progresive în colectivităţi umane mai largi.

Etapele învăţării cooperative/prin cooperare

Învăţarea prin cooperare presupune o muncă dinamică, ale cărei etape, care se
intercondiționează şi, într-o anumită măsură, se întrepătrund, ar putea fi cele de mai jos:
I. Realizarea de destructurări cognitive, etapă în care membrii grupului se confruntă cu
sarcinile cooperative, acceptă formularea diferitelor idei, descompunerea, disocierea, fragmentarea
şi confruntarea lor, dezbaterea, pentru a face posibilă circulaţia şi confruntarea valorilor.
II. Reflecţia şi tatonarea, etapă care constă în luarea iniţiativei de către membrii grupului,
care se angajează într-un proces de reflecţie (colectivă), căutare comună, tatonare, cercetare și
învăţare, cu toate cunoştinţele de care dispun.
III. Realizarea de interacţiuni şi schimburi verbale între membrii grupului şi între aceştia şi
profesor pentru sedimentarea ideilor, în cadrul unei dezbateri colective; în această etapă de
interacţiuni, ideile elevilor sunt exprimate pentru a fi punctate insuficienţele lor, pentru a fi
confruntate cu certitudinile lor. Calitatea învăţării prin cooperare depinde de calitatea dezbaterii
democratice instaurate între elevi prin dubla exigenţă a rigorii intelectuale şi a eticii
comunicaţionale (a asculta şi a respecta partenerul şi argumentele lui, a empatiza cu el, a căuta să îi
înţelegi opiniile, modul de a gândi, a avea nevoie de păreri şi puncte de vedere diverse pentru a-ţi
construi propria gândire). Astfel, este recomandabil ca sarcina de lucru să pretindă explicitarea
punctelor de vedere ale partenerilor şi verbalizarea ideilor într-un plan logic, raţional, evitându-se
producţiile prea algoritmice.
IV. Structurarea/construcţia colectivă a noii cunoaşteri în cadrul unei dezbateri colective şi
a unui bilanţ colectiv, susceptibile de a contribui la introducerea de noi achiziţii - cunoştinţe,
competenţe, comportamente, asupra cărora se va putea purta un dialog plurirelaţional și raţional, în
vederea organizării, sistematizării şi consolidării noului.
O metodă care valorizează învăţarea prin cooperare, învăţarea creativă şi experiența activă a
cooperării în cadrul grupului de elevi este metoda patru colţuri, care presupune parcurgerea
următoarelor etape generice:
I. Cadrul didactic afişează în patru colţuri ale sălii de clasă câte o afirmaţie în legătură cu o
întrebare, o problemă sau o temă.
II. Participanţii se adună în colţul unde este afişată afirmaţia cu care sunt de acord și pot
juca, fiecare din ei, rolul de centru de comunicare.

4
III. Se formează astfel spontan grupuri de discuţii în care elevii iau la cunoştinţă punctele de
vedere ale colegilor (pe care le respectă), se dezbat poziţiile faţă de afirmaţia respective, se emit
păreri, se formulează argumente, se propun problematizări.
IV. La sfârşit se organizează o discuţie colectivă, un schimb de păreri şi de argumente, se
formulează ipoteze alternative, se rezolvă probleme.
În funcţie de numărul elevilor din clasă, precum şi de tema activităţii, se pot alege variante
metodice cu 2, 3, 4 şi 5 colţuri.
Prin modalităţile operaţionale de aplicare în practică, metoda deţine funcţie socială
accentuată, asigurată de elemente cum ar fi: construirea de echipe de elevi şi asigurarea
funcţionalităţii acestora prin instaurarea de relaţii colaborative între elevi şi de activități
colaborative; interacţiunile şi colaborarea activă dintre echipe; aprecierea şi respectarea diversităţii
de opinii, idei şi argumente; ascultarea activă pe care o exersează elevii, interdependența pozitivă
între membrii grupului.
Așadar, identitatea colectivă îi permite fiecărui elev să se poziţioneze în grup şi, în același
timp, să îşi manifeste şi exteriorizeze diferenţele personale, păstrându-şi autonomia.
Disponibilitatea de a acţiona, acţiunea comună îndreptată în direcţia atingerii scopurilor şi
obiectivelor urmărite, precum şi complementaritatea acţiunilor membrilor echipei de lucru produc
sinergii şi solidarităţi care afirmă rolul fiecăruia şi îi prezervă autonomia de gândire și acțiune. În
acest mod, se contribuie semnificativ la dezvoltarea capacităţilor de adaptare la evenimentele
exterioare, în contexte sociale şi profesionale din cele mai diverse, precum şi la cristalizarea
conştiinţei de identitate a grupului.

Bibliografie:

1. Bocoș, M.-D., Instruirea interactivă. Repere axiologice și metodologice, Editura Polirom,


Iași, 2013;
2. Neacșu Ioan, Introducere în psihologia educației și a dezvoltării, Editura Polirom,
București, 2010;
3. Negreț-Dobridor Ion, Pânișoară Ion-Ovidiu, Știința învățării. De la terorie la practică,
Editura Polirom, București, 2005;
4. Nicu, A., Strategii active-participative de formare a gândirii critice, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.