Platon, Banchetul sãu despre iubire, traducere, studiu introductiv şi note de Petru

Creţia, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017.

(prezentare de carte)

Conform lui Apollodor, Platon s-a nascut în timpul celei de-a optezi şi opta olimpiadã,1
mai exact, în cea de-a şaptea zi din luna Thargelion2. A învaţat literatura în şcoala lui Dionysios,
cum aminteşte singur în dialogul Rivalii, iar gimnastica a învaţat-o cu Ariston, atletul din Argos şi
de la el a primit numele de Platon, din cauza înfãţişãrii sale viguroase, în locul numelui sãu original,
care era Aristocles. În Succesiunile filozofilor, Alexandros aratã, bazându-se pe Heracleitos ca
izvor, cã Platon obişnuia la început sã ţinã lecţii de filosofie la Academie şi dupã aceea în grãdina
de la Colonos. Mai târziu, în jurul vârstei de 20 de ani, Platon devine elevul lui Socrate3.

Istoria l-a consemnat drept creatorul celui mai amplu şi înghegat sistem filosofic idealist-
obiectiv. El a abordat mai toate marile teme ale filosofiei, propunând solutii care, chiar dacã s-au
dovedit cã nu rezistã probei timpului, au constituit puncte de referinţã extrem de importante pentru
evoluţia filosofiei occidentale. Platon nu şi-a prezentat conceptia ca apartinându-i, ci i-a atribuit-o
lui Socrate, personajul principal al majoritãţii dialogurilor sale. Luând în vedere cã Socrate nu a
scris în mod deliberat nimic, este destul de dificil de disociat ce şi cât din ceea ce i-a atribuit Platon
lui Socrate i-a aparţinut într-adevãr acestuia, precum şi cât i-a adãugat el. Cu toate acestea,
majoritatea specialiştilor afirmã cã filosofia platonicianã s-a constituit în continuaea celei
socratice, Platon preluând, în principal, metoda socraticã a dialogului. El a aprofundat şi dezvoltat
filosofia socraticã, i-a adãugat motive şi teme noi şi i-a conferit mai multã consistenţã teoreticã4.

1
Între anii 428 şi 425 î. Hr.
2
Sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie.
3
Platon, Banchetul şi alte dialoguri, traducere de Cezar Papacostea (1886-1936), Brebeanu Alina Loredana, Editura
MondoRo, Bucureşti, s.a, p. IX-X.
4
Daniel W. Graham, Studies in Greek Philosophy, vol II, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1995,
passim.

1
 Banchetul, cea mai cunoscutã, poate, scriere a sa, nu este totuşi un dialog, ci o succesiune
de discursuri baroce5. Gravul, chiar sublimul, urmeazã comicului şi chiar farsei6. Pe de alta parte,
scrierea, în ciuda aparentei ei transparenţe, este în multe privinţe dificilã, atât ca idei cât şi ca fond
istoric al acestor idei: atât întregul gândirii lui Platon, cu tot ce a precedat-o, cât şi determinãrile
specifice ale lumii greceşti clasice7.

Structura cãrţii este una destul de complexã, poate chiar cea mai complexã dintre toate câte
le-a imaginat Platon. Pe langâ partea introductivã în care Platon prezintã contextul care a produs
discuţiile despre eros, lucrarea mai conţine şi şase cuvântãri individuale în cinstea lui Eros8.

Lucrarea debuteazã cu discuţia dintre Apolodor şi Glaugon. Cel din urmã îl cãuta pe
Apolodor, deoarece dorea sã afle mai multe despre banchetul ce avuse loc la Agaton. Dialogul
continuã, iar Apolodor începe sã-i povesteascã cã banchetul avusese loc la douã zile dupã ce
Agaton câştigase primul loc la concursul dramatic de la Marile Dionisii din 416. În cadrul acestei
reuniuni intime, Eriximah, inspirat fiind de o afirmaţie a lui Phaidros, propune ca participanţii sã-
şi petreacã seara elogiînd iubirea9.

Întrucât Phaidros este iniţiatorul acestei discuţii, lui i se oferã dreptul de-a rosti primul
elogiu. În discursul sãu, Phaidros afirmã cã Eros este o zeitate atotputernicã, una dintre cele mai
vechi divinitãţi, care inspirã în mod divin pe îndrãgostiţi cãtre virtute şi îi îndeamnã sã facã fapte
frumoase. Totodatã, subliniazã faptul cã dragostea reprezintã pricina celor mai mari binefaceri,
precum şi cã permite accesul în lumea frumosului absolut. O altã idee ce rezultã din elogiul sãu
reflectã concepţia conform cãreia o persoanã aflatã sub dominaţia lui Eros are curajul sã se
sacrifice în numele iubirii. În sprijinul acestei ideii, Phaidros apeleazã la mitul lui Admet şi al
Alcestei, conform cãruia Alcesta accepta sã moarã în locul soţului ei, pentru ai slava viaţa. Cãtre
finalul cuvântãrii sale apreciazã cã Erosul este ,,cel mai vrednic de cinstea noastrã şi cel mai în

5
Toate discursurile sunt organizate dupã exigenţele retoricii greceşti. Din acest punct de vedere, Banchetul poate fi
asemãnat cu toate celelalte dialoguri în care Platon îi atacã pe sofişti: Gorgias, Protagoras, Euthydemos etc)
6
Denishuisman, Dictionar de opere majore ale filosofiei, traducere din limba francezã de Cristian Petru şi Serban
Velescu, Editura Enciclopedicã, Bucureşti, 2001, p. 28.
7
Platon, Banchetul sãu despre iubire, traducere, studiu introductiv şi note de Petru Creţia, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2017, p. 5.
8
Iubirea elogiatã de cãtre protagonişti este de fapt iubirea pederastã, fireascã in educaţia greacã (Eros), în timp ce
Afrodita încarneazã mai degrabã iubirea între bãrbaţi şi femei.
9
,,Poeţii au alcãtuit imnuri şi proslãvire în cinstea zeilor, în timp ce despre Eros, un zeu atât de vechi şi de mare, nu
s-a învrednicit sã scrie vreo laudã nici unul dintre mulţii şi marii poeţi care au fost[…] nici un om nu s-a încumentat
sã-l slaveascã pe Eros aşa cum se cuvine”, Ibidem, p. 91-92.

2
mãsurã sã-i ajute pe oameni sã dobândeascã tot ce poate fi dobândit în viaţã, iar dupã accea sã fie
pomeniţi dupã moarte pentru vrednicia lor.”10.

Următorul orator este Pausanias, care distinge o ierarhie în iubire. După cum este inspirat
de Afrodita celestă (Erosul cel bun) sau de Afrodita terestră (Erosul cel rãu), iubirea se arată nobilă,
spirituală sau, din contră, nedemnă, fiind pur carnală. Pausanias îi criticã pe cei care iubesc trupul
mai mult decât sufletul şi apreciazã cã cei care slujesc Erosul ceresc, cei îndrãgostiţi de frumuseţea
firii, iubesc toatã viaţa, deoarece ei se leagã de ceea ce nu este supus schimbãrii, adicã de suflet.

Eriximah, succesorul lui Pausanias, îşi începe discursul prin menţionarea faptului cã
Pausanias ,,nu şi-a dus gândul pânã la capãt”, aşa cã se vede silit sã încerce şã-i dea el încheierea
cuvenitã.”11. Spre deosebire de Pausanias, Eriximah considerã cã trupurile cuprind în ele şi pe un
Eros şi pe celalalt, însã aceştia trebuie ţinuţi sub control. Conform lui Eriximah, ,,Erosul cel bun”
şi Erosul cel rãu” au aceiaşi prioritate în sufletul omului, însã cea mai mare putere o are ,,acela
dintre cei doi Eros care ne face în stare sã sãvârşim binele cu înţelepciune şi cu mãsurã, el fiind cel
care ne pregãteşte pentru o fericire deplinã”12. Ideea sa de bazã e cã Erosul este un principiu cosmic
care opereazã în întregul univers, de la astre pânã la lumea vieţii, oameni, animale etc.

Aristofan, ilustrul creator de comedii îşi incepe discursul prin prezentarea unui mit ce are
drept scop sublinierea unui aspect fundamental al iubirii; dorinţa de reunire. Mitul androginilor
permite înţelegerea acestei dorinţe de reunire drept o nostalgie a unitãţii demult pierdute. Cu mult
timp în urmã, fiinţele umane era rotunde şi aveau douã chipuri, patru braţe şi patru picioare; existau
femei duble, bãrbaţi dubli şi fiinţe mixte. Dupã un rãstimp, fiinţele cu douã chipuri au încercat sã
cucereascã cerul, însã Zeus, indignat de acţiunile lor, le-a despicat în douã. Dupã acest lucru, Zeus
l-a încredinţat pe Apollo sã le vindece rãnile. Din acel moment, fiecare jumãtate şi-o cautã pe
cealaltã, iar atunci când se întâlnesc, ele aspirã sã se reuneascã pentru a-şi recãpãta unitatea
primarã. Nelegiuirile le-au adus separarea, iar pietatea îl va face pe Eros favorabil fericirii lor: ,,El
este acela care, în starea noastrã de acum, ne ajutã cel mai mult, calãuzindu-ne cãtre fãptura noastrã

10
Ibidem, p. 96.
11
Ibidem, p. 105.
12
Ibidem, p. 109-110.

3
adevãratã […] el ne va reaşeza în vechea noastrã stare şi, vindecându-ne rãnile, ne va dãrui fericire
deplinã.”13.

Dupã strãlucitul elogiu adus de Aristofan, urmeazã ca Agaton sã-şi rosteascã discursul.
Agaton accentueazã ca predecesorii sãi care ,,au vorbit pânã acum nu pe zeu l-au proslãvit, ci
binele pe care acesta ni-l aduce el nouã.”14. În viziunea lui Agaton, Eros „este cel mai frumos,
pentru că este cel mai tînăr dintre zei”. Este cel mai tînăr nu în sensul că iubirea este sentimentul
apărut cel mai tardiv, dar deoarece dragostea nu cunoaşte bătrâneţe. Ea este mereu tânără, mereu
plină de vitalitate, dornică de frumos, contaminând cu aceste puternice vibraţii orice suflet. Elogiul
sãu se vrea metodic şi exhaustiv, dar urmând discursului lui Aristofan, expunerea lui pare mai
degrabã emfaticã decât bogatã.

Urmãtorul este Socrate, iar elogiul sãu se bazeazã pe povestiriile opiniilor Diotimei,
preoteasa din Mantia. Împotriva lui Agaton, Socrate susţine imperfecţiunea iubirii, care la bazã
reprezintã o lipsã, o aspiraţie neliniştitã, şi nu bucuria posedãrii. Conform lui Socrate, Eros nu este
de esenţã divinã,ci este ,,daimon”, intermediar între divin şi uman. Iubirea se defineşte ca dorinţã
de nemurire şi inspirã oamenilor setea de-a se perpetua prin procreaţie, iar sufletelor pe cea de
veşnicie. Zãmislirea este, ,,pentru o fiintã muritoare, tot ce poate ea avea ca viaţã veşnicã şi
nemurire. Iar dacã […] iubirea este dorinţa de a dobândi binele pentru vecie, nemurirea trebuie
neapãrat doritã împreunã cu binele şi, prin urmare, iubirea trebuie sã fie negreşit şi iubire de
nemurire.”15.

La scurt timp dupã elogiul lui Socrate, Alcibiade îşi face apariţia, solicitând sã elogieze şi
el iubirea. Cu toate acestea, Alcibiade va vorbi într-un final despre filosof, despre Socrate. Dincolo
de înfãţisãrea trupeascã, susţine Alcibiade, trebuie sã examinãm şi sufletul. Astfel, acesta aduce
mãrturii despre mãsura, curajul şi vitejia în luptã a lui Socrate. Discuţia ia sfãrşit dupã elogiul fãcut
lui Agaton de Socrate, care se ridicã şi pãrãseşte banchetul în zorii zilei, lãsându-I pe ceilalţi şã îşi
limpezeascã mintea.

Calitãţile filosofice ale Banchetului nu se pot enumera în mod exhaustiv, deoarece se

intersecteazã aici toate temele majore ale gândirii platoniciene. Dar, mai mult decât celelalte
dialoguri, Banchetul ne împiedicã sã vedem în idealismul lui Platon expresia expunerii seci a unui
intelectualism rece. Pãrerea noastrã este cã Banchetul reprezintã o lecturã obligatorie pentru

13
Ibidem, p. 117.
14
Ibidem, p. 119.
15
Ibidem, p. 141-142.

4
oricine vrea sã aprofundeze filosofia lui platon, dar şi pentru publicul larg, deoarece lucrarea
expune sistematic şi metodic o privire detaliatã a modului în care ar trebui sã ne raportãm la cel
mai frumos dintre sentimente, la Eros.

5
 Bibliografie

Denishuisman, Dictionar de opere majore ale filosofiei, traducere din limba francezã de Cristian
Petru şi Serban Velescu, Editura Enciclopedicã, Bucureşti, 2001.

Graham W. Daniel, Studies in Greek Philosophy, vol II, Princeton University Press, Princeton, New
Jersey, 1995

Platon, Banchetul şi alte dialoguri, traducere de Cezar Papacostea (1886-1936), Brebeanu Alina
Loredana, Editura MondoRo, Bucureşti, s.a.

Platon, Banchetul sãu despre iubire, traducere, studiu introductiv şi note de Petru Creţia, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2017.