KINETOPROFILAXIA APARATULUI CARDIO-

VASCULAR
Stabilirea pentru prima dată a diagnosticului de boală cardiovasculară la un pacient este
urmată de o serie de consecinţe medicale, psihosociale şi economico-sanitare deosebit de
importante.

Industrializarea a crescut fenomenul sedentarismului şi a cauzat lipsa timpului şi a interesului

pentru exerciţiul fizic. Pe măsură ce o ţară a fost mai devenit mai bogată, alimentaţia a devenit
mai nesănătoasă, mai plină de grăsimi, mai bogată în calorii, generând tulburări metabolice
importante.

Stress-ul tot mai intens şi deosebit ca varietate a venit să completeze tabloul morbidităţii
cardiovasculare a anilor ’60 -’70, care a atins în aceea vreme rata cea mai ridicată. Lumea
medicală a realizat faptul că adevăraţii vinovaţi de apariţia unui infarct, accident vascular
cerebral sau ai morţii subite, sunt: obezitatea, diabetul, lipsa exerciţiilor fizice, fumatul şi
grăsimile din alimentaţie. Sfârşitul anilor ’70 a devenit punctul de reper pentru începuturile
campaniei de promovare la scară naţională a unor programe de profilaxie a bolilor
cardiovasculare în majoritatea statelor occidentale.

Studiile ultimului deceniu al secolului XX au demonstrat că schimbarea stilului de viaţă

constituie “pastila minune“ responsabilă de declinul curbei de morbiditate prin boli
cardiovasculare. Educaţia sanitară şi popularizarea factorilor de risc pentru boala coronariană
au făcut ca un segment important din populaţia ţărilor occidentale să înregistreze o aderenţă
deosebită la renunţarea la fumat, la alimentaţia sănătoasă şi mai ales raţională, la controlarea
valorilor tensiunii arteriale, a nivelului sanguin al glucozei şi al lipidelor, precum şi la
combaterea sedentarismului prin programe individuale sau colective de exerciţii fizice de
întreţinere.

STRUCTURA UNUI PROGRAM DE REABILITARE CARDIACĂ

În cele ce urmează vom prezenta pe scurt structura unui program de reabilitare cardiacă.
EVALUAREA INIŢIALĂ
- anamneză corectă şi mai ales completă privind boala şi încărcătura genetică;
- măsurarea factorilor de risc şi încadrarea într-un grad de risc cardiovascular;
- examinare fizică amănunţită;
- examinare repetată a ECG-urilor, Holter, probă de efort, eventual ecocardiografie de
stress;
- testarea rezistenţei la eforturi mici-medii la momentul dinaintea intrării în program
- alegerea tipului de exerciţiu ţinând cont de preferinţa pacientului dar şi de indicaţia
medicală corespunzătoare fiecăruia în parte;
Ţinte: formularea planului de reabilitare (conţinut, orar, locul desfăşurării, individual sau în
grup), în colaborare cu medicul de medicină primară, cu medicul de familie.
MONITORIZAREA PROFILULUI LIPIDELOR SERICE
- modificarea dietei,
- activitate fizică crescută pentru arderi calorice mai mari;
- conştientizarea riscului dislipidemiilor;

Ţinte:
- scăderea şi menţinerea nivelului LDL colesterolului sub 100mg/dl;
- scăderea şi menţinerea nivelului trigliceridelor sub 200mg/dl;
- creşterea şi menţinerea nivelului HDL colesterolului peste 45mg/dl.
MONITORIZAREA HIPERTENSIUNII ARTERIALE
- măsurarea valorilor T.A. la cel puţin două vizite consecutive;
- dacă presiunea sistolică de repaus este 130-139mmHg sau diastolica este 85-89mmHg, se
recomandă schimbarea stilului de viaţă, exerciţiu, scădere în greutate, restricţie sodică,
diminuarea consumului de alcool; dacă pacientul are şi diabet zaharat sau insuficienţă
renală cronică sau insuficienţă cardiacă, se indică terapie antihipertensivă după caz;
- dacă presiunea sistolică de repaus este peste 140 mmHg sau diastolica este peste 90
mmHg se recomandă terapie adecvată;
- monitorizarea răspunsului terapeutic în colaborare cu medicul de familie;

Ţinte: menţinerea constantă a valorilor T.A. sub 140/90 mmHg (sau sub 130/85 mmHg
pentru diabetici, renali sau cei cu insuficienţă cardiacă).
RENUNŢAREA LA FUMAT
- evaluarea statutului de fumător (niciodată fumător, nefumător de mai mult timp-ani,
nefumător de dată recentă, fumător);
- determinarea dorinţei pacientului de a renunţa la fumat, dacă este ferm convins şi hotărât
se stabileşte data;
- consiliere privind dificultăţile, explicarea dependenţei, prezenţa efectelor secundare,
etapele (pregătirea, renunţarea, menţinerea);
- psihoterapie de grup (preferabilă), sau individuală;
- terapie cu înlocuitori de nicotină, bupropion sau ambele;

Ţinta: abstinenţă pe termen lung.

SCĂDEREA ÎN GREUTATE
- se referă la pacienţii cu IMC peste 25 sau circumferinţa taliei (abdominală) peste 100 cm
la bărbaţi şi peste 90 cm la femei, în special la cei care asociază şi HTA, dislipidemii,
intoleranţă la insulină sau diabet zaharat;
- educaţie sanitară susţinută privind obezitatea care este boală, este factor de risc;

Ţinte: reducerea greutăţii cu peste 5-10%, menţinerea ei pe termen lung.

MONITORIZAREA DIABETULUI ZAHARAT
- depistare cu rigurozitate a pacienţilor cu încărcătură genetică (chiar fără tulburări ale
metabolismului glucidic în momentul de faţă), a acelora cu intoleranţă la insulină şi a
diabeticilor neluaţi în evidenţă;
- stabilirea regimului alimentar adecvat – hipoglucidic, controlul greutăţii corporale,
exerciţiu fizic, tratament cu antidiabetice orale sau insulină după caz;
- pentru cazurile noi, colaborare strânsă cu medicul de familie pentru o supraveghere
susţinută în vederea prevenirii complicaţiilor legate de supra sau sub medicaţie;

Ţinte: normalizarea nivelului glucozei libere circulante plasmatice (80-110mg.), sau a

nivelului hemoglobinei glicozilate (mai mică de 7%), alături de controlul greutăţii corporale, a
valorilor T.A. şi al dislipidemiilor.
MONITORIZAREA PSIHOSOCIALĂ
- identificarea problemelor psihosociale cum ar fi neacceptarea situaţiei (negarea), depresia,
izolarea socială, mânia, ostilitatea şi furia, evaluate iniţial de medicul curant şi apoi
completarea profilului psihic de către un specialist (psihiatru, psiholog) prin chestionare
specifice;
- se recomandă şedinţe de psihoterapie individuale sau în grup în special pentru pacienţii cu
probleme psihosociale semnificative;
- cooptarea membrilor familiei în programele de consiliere psihiatrică
- administrarea medicaţiei specifice la cazuri bine selectate sub supravegherea medicul de
specialitate;

Ţinte: reducerea semnificativă până la dispariţie a stress-ului psiho-emoţional legat de boală;

combaterea simptomelor clinice şi reintegrarea psihosocială de grup (profesional).
CONSILIERE ŞI MONITORIZARE A EXERCIŢIULUI FIZIC
- stabilirea programului de exerciţii fizice în funcţie de toleranţa individuală de efort şi
gravitatea şi complexitatea cazului după unul sau mai multe teste de stress miocardic;
- depistarea cauzelor medicale ce ar putea împiedica creşterea treptată a gradului de efort
fizic prescris (hemipareze, reumatism, obezitate, fracturi, etc.);
- stabilirea etapelor de creştere progresivă a gradului de dificultate a exerciţiului fizic;
- alcătuirea unui program individual de exerciţii pentru fiecare pacient în parte (regimul de
gimnastică aerobică, frecvenţa şedinţelor, intensitatea, durata, etc.);

Ţinte: creşterea intensităţii şi dificultăţii exerciţiilor cu caracter permanent, consolidarea şi

întărirea funcţiilor fizice (în mod obişnuit este recomandată o durată de minim30 de minute de
exerciţiu submaximal sau exerciţiu moderat zilnic; beneficiile sunt cu atât mai mari cu cât este
mai mare gradul de dificultate şi durata de efectuare este mai mare);

Pentru fiecare din aceste puncte esenţiale ale programelor de prevenţie şi reabilitare
cardiovasculare există adevărate manuale foarte bine documentate, programe de educaţie
pentru cadrele medicale specializate şi mai ales programe de educaţie sanitară pentru pacienţi,
care de multe ori sunt mai importante decât cele de specialitate.
INTOLERANŢA LA EFORT ŞI HANDICAPUL FIZIC LA PACIENŢII CU
AFECŢIUNI CARDIACE CORONARIENE
Anomaliile umplerii diastolice a ventriculului stâng, care sunt comune la pacienţii vârstnici cu
boală coronariană, duc la apariţia dispneei de efort, care limitează toleranţa la efort fizic. În
final pacienţii coronarieni de cele mai multe ori îşi reduc singuri activitatea fizică de frica
decompensării cardiace, dar nu fac altceva decât să îşi reducă şi mai mult prin inactivitate,
slaba toleranţă la efort.

La persoanele de vârstă medie şi mai ales la cele vârstnice, s-a observat o proastă toleranţă la
efort chiar la activităţile zilnice de proprie îngrijire, prin raportare la aceeaşi categorie de
vârstă, dar fără afecţiune cardiacă.

Vârsta înaintată, femeile, coronarienii anginoşi şi cardiacii cu insuficienţă cardiacă

congestivă, au o rată foarte mare de inadaptare la efort şi necesită ajutor pentru activităţile
zilnice. Pe lângă frica de mişcare ce ar putea dăuna inimii, incidenţa crescută a depresiei şi
scăderea forţei şi masei musculare ce rezultă din inactivitate, nu fac altceva decât să sporească
tendinţa spre sedentarism.