Proces literar

Pe scenă se află masa judecătorului, mesele celor 2 avocați și boxa acuzaților.

Grefierul: (intră în sală, pune dosarele pe masă și după ce face ordine în ele): Incepe sedința! Toată lumea să se ridice în picioare!
Intră doamna judecător.(Avocații și spectatorii se ridică în picioare, intră judecătorul și se asează la masă, bate de 2 ori în masă
după care se așează și ceilalți).
Judecătorul: Intră pe rol dosarul numărul 792, privind inculpatele: țiganca, grecoaica și evreica, acuzate de vinovăție morală
pentru smintirea și sfârșitul tragic al profesorului de pian, Gavrilescu. Să se facă apelul părților! Cum se declară inculpatele?
Avocatul apărării: Nevinovate!
Judecătorul: Apărarea are cuvântul!
Avocatul apărării: Invitâm spre audiere pe martorul din tramvai.
Judecătorul: Ridică mâna dreaptă și repetă după mine: “Jur să spun adevărul și numai adevărul”
Bătrânul din tramvai: Jur să spun adevărul și numai adevărul!
Avocatul apărarii: Puteți să ii descrieți comportamentul profesorului cand l-ați văzut în tramvai?
Bătrânul din tramvai: Să vedeti: era o zi torida de vară, plecasem pe strada Preoteselor numărul 18 si, după ce am urcat, am
observat un domn cu pălărie și servieta, pe domnul acesta(arată spre Gavrilescu) asezându-se în fața mea. Nu părea să se simta
bine căci și-a scos pălăria și și-a șters îndelung fruntea și obraji. Își făcea vânt cu pălăria, îmi părea cunoscut și am intrat în vorbă
cu el. I-am spus ca nu s-au mai pomenit așa călduri din 1905. Atunci el a clătinat din cap și mi-a răspuns că omul le suporta mai
ușor pe toate dacă e cult și m-a intrebat dacă știu ceva de un anume colonel Lawrence. Nu auzisem niciodată. Spunea ca nu știe
nici el mare lucru, dar că a auzit în stație niște studenți recitând pagini întregi din memorie. Cred că îi invidia. Părea confuz
pentru că nu găsea nici banii pentru biletul de tramvai.
Avocatul apărării: Aveți idee de ce v-a întrebat despre colonelul Lawrence?
Bătrânul din tramvai: Mă tem ca se simțea la fel de toropit de căldura precum colonelul în timpul aventurilor sale în deșertul
Arabiei.
Av. Ap.: Nu credeți că îl invidia pe colonel pentru aventurile sale? Noi știm ca profesorul de pian ducea o viață monotonă.
Av. Acuzării: Obiectez! Onorată Instanță, induce răspunsul!
Judecătorul: Se aprobă! Mai aveți alte întrebări?
Av.ap.: O întrebare? Ce știți despre bordei?
Bătrânul din tramvai: Toată lumea știe că este o rușine!
Jud: Martorul se poate retrage. Invităm spre audiere pe domnișoara Otilia Pandele, nepoata doamnei Voitinovici, eleva care lua
lecții de pian de la domnul Gavrilescu.
Judecătorul: Ridică mâna dreaptă și repetă după mine: “Jur să spun adevărul și numai adevărul”
Otilia Pandele: “Jur să spun adevărul și numai adevărul”
Av. Acuz: Era d-l profesor calm, reușea să se facă cu ușurință înțeles la orele de pian?
Otilia Pandele: Desigur! Mă ajuta la muzică.
Av. Apararii: Onorată Instanță, nu mai am întrebări!
Jud.: Dau cuvântul avocatului apărării:
Av. Apărării: V-a lăsat vreodată impresia că este confuz sau dezorientat?
Otilia: Deseori își uita servieta la noi sau mă întreba dacă i-am văzut pălăria.
Av. Ap.: Nu mai am întrebări!
Jud: Martorul se poate retrage. Invităm spre audiere pe bătrâna țigancă.
Ridică mâna dreaptă și repetă după mine:“Jur sa spun adevărul și numai adevărul!”
Bătrâna tiganca: “Jur să spun adevărul și numai adevărul!”
Av ap. L-ati ademenit cumva sa intre in bordei?
Batrana: Nicidecum. Poate o fi fost hipnotizat de mirosul amărui și de umbra nucilor bătrâni de peste 50 de ani. O oază de
răcoare…ce mai!…A auzit de noi în tramvai, poate…
Av ap: Așadar, a intrat de bunăvoie… i-ați cerut bani?
Bătrâna țigancă: I-am cerut 300 de lei și l-am lăsat să aleagă între 3 fete: o grecoaică, o nemțoaică și o evreică. A refuzat
nemțoaica. Avea vreo 49 de ani și părea mult prea obosit, făcea eforturi de memorie. Iar noi avem fete oacheșe, tinere și
frumoase. Ce-i drept, una l-a poftit la țigănci, dar el a urmat-o fără efort, chiar fascinate.
Avocatul acuzării.: Nu cumva fata l-a abătut din drum intenționat?
Batrana tiganca: Nu l-a obligat nimeni!

1
Av. Ap: Nu mai am intrebari.
Av. Acuzarii: Ne puteți descrie bordeiul ?
Bătrâna țiganca: Este situat pe o stradă pustie, oamenii pleacă vara la băi, zidurile de piatră sunt acoperite cu iederă, tufele mari
de boz și liliac împodobesc grădina.
Av. Acuz: Este adevărat că aveți geamurile verzi și albastre? De ce folosiți astfel de culori? Nu cumva a fost ca să smintiți
oamenii? E adevărat ca aveți în interior mai multe camere întunecoase, cu oglinzi aducătoare de spaima și halucinații? Stiu
oamenii ce îi așteaptă înăuntru?
Bătrâna: Doar l-am intrebat ce îi poftește inima, eu stăteam la masă și serveam cafeaua când a sosit. Mi-a mărturisit ca este artist
și că 300 de lei iînseamna banii primiți la 3 ore de pian. Nu găsea banii, dar eu nu mă grăbeam pentru că nu era nici măcar ora 3.
Avocatul acuzării: Acest lucru este imposibil. La ora 3, d-lui termină ora de pian. Cât a așteptat tramvaiul și până a ajuns la
bordei au trecut cel puțin 30 de minute.
Bătrâna: Ma tem că ceasul nostru a stat demult.
Av. Acuz: Atunci recunoașteți ca intenționat îi faceți să se rătăcească. Perdelele erau trase, lumina era străvezie, covoarele moi
precum saltelele, paravane erau peste tot ca într-un labirint…
Batrana: Se rătăcesc în propriul trecut…eu l-am avertizat sa numere 7 uși și să bată de 3 ori ca să nu se rătăcească.
Avocatul acuzării: Locul acesta al pierzaniei, despre care vorbește toata lumea că ar fi o rușine este atipic și lipsit de
verosimilitate. Câte camere poate avea un bordei? Este destul de evident ca nu este un loc curat.
Jud. Dacă nu mai aveți întrebări, martorul se poate retrage. Invităm spre audiere domnișoarele de la bordei. Ridicați mâna dreaptă
și repetați după mine:“Jur să spun adevărul și numai adevărul”
Fetele in cor: “Jur să spun adevărul și numai adevărul”
Avocatul acuzării: Putem ști de ce vă amuzați?
Fetele: Ne-ati spus domnișoare…..noi suntem țigănci…hihihi…
Av. Acuz.: Care dintre voi e țiganca?
Evreica: Eu sunt evreica! N-ai ghicit! Nu-l lăsați să-și aducă aminte de Hildegard!
Țiganca: Eu sunt țiganca!N-ai ghicit! Dacă ai fi ghicit, ar fi fost frumos….am fi cântat…
Grecoiaca! Eu sunt grecoaica! I-a fost frică și nu a știut să ne ghicească!
Jud.: Liniște în sală!
Avocatul apărării: Ați observat ceva neobișnuit?
Fetele: A băut cafea din pahar, nu din cană…dacă ne ghicea, ar fi fost frumos, ne-am fi plimbat, am fi ieșit să ne plimbam prin
toate odăile…
Jud.: Liniște în sală! Inculpatele să se retragă! Invităm spre audiere pe Elsa Gavrilescu, soția profesorului!
Elsa: “Jur să spun adevărul și numai adevărul!”
Avocatul apărării; Va definiți ca o soție fericită?
Elsa: Eram tânără și tristă când l-am cunoscut pe soțul meu. Stăteam pe o valiza într-o zi și el m-a consolat. Apoi venea zilnic la
gazda mea și noi îl puneam la masă. Mergeam la berărie, iar el nu avea bani. Ața că plăteam eu. Ne-am căsătorit, dar nu am fost
fericiți împreună. El era zgârcit și uituc.
Avocatul apărării: Nu mai am întrebări!
Avocatul apărării: Invit spre audiere pe Hildegard!
Hildegard: “Jur să spun adevarul și numai adevărul!”
Avocatul apărării: Vă definiți ca o persoană misterioasă, fantomatică?
Hildegard: Aș putea spune ca da. Nu dorm niciodată, arăt așa cum mă știe Gavrilescu la 20 de ani, sunt ca o umbră ce se
dezlipește de fereastră, as putea fi doar produsul imaginației lui. Pășesc cu pași moi de parcă aș pluti și parfumul meu este
desprins din amintirile lui. intotdeauna Gavrilescu a fost distras. Nu a înteles niciodată ce i s-a întâmplat. I-am spus că l-am
asteptat demult și că l-am căutat peste tot…
Avocatul acuzării: Aceste lucruri nu sunt credibile. Oamenii nu pot trece prin lucruri material și îmbătrânesc. Onorată instanță,
aceasta este o altă țigancă care a vrut să îl zăpăcească pe bărbat! Cum ar putrea dupa 29 de ani să rămână la fel de tânără și de
frumoasă? Constientizați gravitatea situației?
Jud. Vă reamintesc ca sunteți sub jurământ!
Hildegard: Niciodată nu ați înțeles!
Jud: Te poți retrage! Invit spre audiere pe Gavrilescu!
Gavrilescu: “Jur să spun adevărul și numai adevărul”
Avocatul apărării: puteti să vă prezentați în câteva cuvinte?
Gavrilescu: Văd ca nu știți cine sunt! Eu nu sunt un oarecine…nu știți cu cine aveți de-a face…înainte de a ajunge un biet

2
profesor de pian, eu am avut un vis de poet. La 20 de ani, m-am îndrăgostit. Cred că mi-am pierdut pălăria…
Avocatul apărării: Cum vă simțeați la bordeiul țigăncilor? Vă simțeați în pericol?
Gavrilescu: Cu tigăncile ma simteam mereu tanar, ca si cum Hildegard ar fi fost din nou a mea. A fost femeia vietii mele….dar
m-am învățat cu ideea. Chiar uitasem de ea…
Tigăncile: Nu-l lăsați să-și aducă aminte de Hildegard!
Jud.: Liniște în sală!
Av apararii|: Știți care-i țiganca?
Gavrilescu: Le ghicisem încă de când dădusem ochii cu ele. Cea cu părul și ochii negri e țiganca, cea cu voalul verde-pal, cu
pielea de un alb sidef și papucii aurii e grecoaica și cealaltă cu părul rosu e evreica.
Fetele: N-ai ghicit!
Judecătorul Liniște în sală sau voi fi nevoit să vă cer să părăsiți sala de judecată!
Avocatul apărării: Așadar, nu ți-ai pierdut mintile …onorată instanță, pâratul este lucid și doar se preface că este confuz.
Av. Acuz: Obiectez!
Jud.: Se aprobă! Martorul să răspundă!
Gavrilescu: Visasem să merg în Grecia dupa nunta…pardon! Dați-mi voie…..mi-ați văzut cumva servieta? A fost tragedia vieții
mele…
Av. Apărării: Cum ai cunoscut-o pe soția ta?
Gavrilescu: Intr-o vară, când Hildegard plecase cu familia la Kongsburg, eu locuiam în Charlottenburg. Sub un arbore, am văzut-
o plângând pe Elsa. Ea m-a invitat la berărie. Ea a plătit. In fiecare seară mergeam la gazda ei să îmi cer scuze ca nu i-am inapoiat
banii și ele mă invitau la masă. Trebuie să mă înțelegeți…mi-era foame…vă spun drept…erau zile în care mă culcam nemâncat.
Viața de artist e grea. Si m-am căsătorit cu Elsa.
Avocatul apărării: Ce părere aveți despre fete?
Gavrilescu: Mi-am pus mintea cu niste copile. Ele nu au pic de cultură. Nici nu au auzit de Colonelul Lawrence.
Fetele chicotesc.
Judecătorul: Liniște în sală!
Avocatul acuzării: Povestiți-ne ce ați pățit în bordei!
Gavrilescu: Era foarte cald, respiram greu, îmi ștergeam frecvent sudoarea, mă lipisem de perete, aveam impresia că fetele râd de
mine și mă ating, că cineva nu îmi mai dă drumul, simțeam tot felul de obiecte , broboade, umblam în genunchi, răsturnam
oglinzi…m-am simțit înfășutrat ca într-un giulgiu…
Av. Acuz: V-au făcut descântece? V-au ademenit?
Avocatul apărării: Obiectez! Este evident ca Gavrilescu a adormit și a avut un coșmar!
Jud: se respinge!puteti continua interogatoriul.
Gavrilescu: Am plecat sai am ramas uimit cand am observant ca banii se schimbasera de 3 ani, pretul biletului crescuse de 3-4
ani, Otilia nu mai locuia , se mutase dup ace se logodise….sau cel putin, asa ziceau vecinii ei…am plecat cu o birja spre
coridoarele infinite ale bordeiului. Sincer, nu-mi mai găseam locul…
Av. Ap: Cer permisiunea de a interoga pe profesor!
Judecătorul: Se aprobă!
Avocatul apărării: D-le Gavrilescu nu are sens afirmația dumneavoastră. Un bordei este o locuința mică, veche, rudimentară, cu o
cameră. De unde atâta spațiu? Și câteva ore petrecute la țigănci nu înseamna ani de zile. Vă recomand să consultați un doctor!
Avocatul acuzării: Obiectez!
Jud: Se aprobă!
Avocatul acuzării.: Cu cine susțineți că ați ajuns la bordei?
Gavrilescu: Birjarul m-a dus pe la biserică, stăteam întins cu bratele pe piept, simțeam parfumul florilor de regina
nopții….ahh…pălăria mea…ați văzut-o cumva?
Avocatul acuzării: Continuați…vă aflați în trăsură și ?
Gavrilescu: Am ajuns la țigănci, am găsit bani să plătesc 100 de lei, am găsit-o pe Hildegard și când am iesit, nici măcar poarta
nu am deschis-o. Se întâmpla ceva cu mine. Parcă visam. Aș crede ca visez și acum…O țineam de mână pe Hildegard și aveam
impresia că visez….
Avocatul acuzării: Este evident că fetele l-au amețit pe săracul profesor de pian. Nu mai am întrebări.
Jud. : va puteti retrage! Invitam în boxa martorilor pe birjar!
Birjarul: “Jur să spun adevărul și numai adevărul! Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
Avocatul apărării: Ne puteți spune ce meserie ați avut în tinerețe?
Birjarul: Am fost dricar. Calul meu pe nume Tinerețe și florile din birjă îmi mai aduc aminte de timpurile demult apuse.

3
Avocatul apărării: Prezentați-ne traseul urmat în seara cu pricina!
Birjar: L- am luat pe profesor chiar dacă nu avea bani…era singur și tulburat. A coboâat la țigănci, acolo a avut 100 de lei să
plătească și s-a întors la fel de zăpăcit.
Avocatul apărării: Nu mai am întrebări!
Judecatorul : Apărarea are întrebări?
Avoc apărării: Nu,onorată instanță!
Judecătorul: Martorul se poate retrage!
Juriul poate începe deliberarile! (bate de 2 ori în masă, judecătorul se retrage, avocații se ridică, grefierul îi înmânează verdictul,
judecătorul se întoarce)
Jud: Juriul a decis! Acuzatul să se ridice în picioare pentru a asculta sentința acestui tribunal!(bate în masă) inculpatele a fost
găsite nevinovate de starea umilitoare a profesorului. El este vinovat de condiția sa de om mediocru. Gavrilescu este împiedicat
în iniţierea spirituală de amintirile lumii reale, care sunt obstacole din lumea profană. Nu există dovezi palpabile care să
incrimineze țigăncile. Profesorul se autocenzurează și nu poate dovedi vinovăția fetelor. (bate de 2 ori în masă. Toată lumea se
ridica în picioare și așteaptă aplauzele publicului).