PRODUCERE DE SĂMÂNŢĂ

IV AGRICULTURĂ

Note de curs, 2017 V. Simioniuc

Introducere
Ameliorarea plantelor este un proces creativ, prin care se omologhează şi se lansează pe
piaţă cultivare noi. Ca urmare, aceste cultivare, asemenea unor prototipuri, trebuie produse într-o
cantitate suficientă, în acord cu volumul solicitat de către cultivatori.
În orice afacere în care se tranzacţionează un anumit produs, pentru o cerere constantă,
repetată, acesta trebuie să cumuleze anumite standarde minime de calitate. În cazul cultivarelor,
aceste standarde sunt reglementate prin legi şi ordine interne sau internaţionale, sunt aduse la
îndeplinire de către agenţii economici specializaţi, implicaţi în activităţi de producere, multiplicare
şi comercializare a seminţelor sau materialului de plantare şi sunt controlate de instituţii special
abilitate în acest domeniu (INCS, ITCSMS).
Unul dintre cei mai cunoscuţi şi recunoscuţi amelioratori români, prof.dr. ing. Ioan Haş, a

sintetizat într-o formă extraordinar de plastică şi completă esenţa activităţilor de ameliorare a

plantelor şi de producere de sămânţă pentru cultivarele acestora. Astfel, “soiurile şi hibrizii la
culturile de câmp […] au un ciclu de viaţă asemănător organismelor vii: se nasc (odată cu
înregistrarea în Lista oficială a soiurilor), trăiesc (perioada de timp cât sunt cultivate) şi mor (odată
cu radierea lor din Lista oficială).” (Haş I., 2006).
Ca atare, perioada vieţii unui cultivar se asociază cu procesele (repetate anual) de
producere/multiplicare a materialului de înmulţire pentru acesta, cu scopul de a menţine la un nivel
superior indicii de calitate.
Pe baza acestor consideraţii, se poate afirma că producerea de sămânţă include un proces
de ameliorare conservativă, realizabil prin aplicarea unor metodologii şi a unor tehnologii de
cultură specifice.
Conţinutul prezentului material face referire la aspectele esenţiale ce ar trebui înţelese,
cunoscute şi aplicate de către specialiştii ce derulează activităţi de producere de seminţe sau
activităţi adiacente, precum condiţionarea, depozitarea şi comercializarea acestora.
Pentru o mai facilă asimilare, informaţiile sunt structurate în două părţi: Prima parte
tratează aspecte generale legate de producerea de sămânţă, în următoarele capitole:
- Obiectul, importanţa şi organizarea producerii de sămânţă
- Bazele biologice ale producerii de sămânţă - Bazele genetice ale producerii de
sămânţă
- Componentele esenţiale ale activităţii de producere de sămânţă
Partea a doua sintetizează cunoştinţe şi rezultate actuale, pentru câteva dintre cele mai
importante specii agricole cultivate în România (cereale păioase, leguminoase pentru boabe,
porumb, floarea soarelui, rapiţă de toamnă, cartof), referitoare la metodologia producerii de
sămânţă, particularităţile tehnologiilor de cultură în loturile semincere şi certificarea oficială a
seminţelor.

1
 PARTEA I

ASPECTE GENERALE PRIVIND PRODUCEREA DE SĂMÂNŢĂ ŞI

MATERIAL DE PLANTAT

2
 CAPITOLUL I. OBIECTUL, IMPORTANŢA ŞI ORGANIZAREA
PRODUCERII DE SĂMÂNŢĂ ÎN ROMÂNIA

1.1. Obiectul producerii de sămânţă

1.2. Importanţa producerii de sămânţă

1.3. Organizarea producerii de sămânţă în România

1.4. Terminologie şi categorii de sămânţă

1.5. Valoarea biologică a seminţelor

1.1. Obiectul producerii de sămânţă

Producerea de sămânţă reprezintă veriga dintre ameliorarea plantelor şi cultivatori. Creaţia

ameliorării plantelor - cultivarul (soi, hibrid, linie, selecţie clonală) – devine disponibilă pe piaţă
abia după ce trece prin „mâinile” agenţilor economici specializaţi şi prin controlul oficial ce

realizează certificarea seminţelor.

Activitatea de producere de sămânţă o continuă, aşadar, pe cea a amelioratorilor. Tocmai
datorită acestei legături, producerea de sămânţă şi material de plantat a fost tratată din punct de
vedere didactic fie ca o parte finală a procesului de ameliorare, fie ca disciplină propriu -zisă, de
sine stătătoare.
Dacă privim această afirmaţie prin prisma aspectelor comune producerii de sămânţă şi
ameliorării plantelor, printre cele mai importante se numără:
- fundamentele teoretice comune (genetică vegetală, fiziologia plantelor);
- metode identice de lucru (unele metode de ameliorare sunt şi metode ale producerii
de seminţe);
- obţinerea de material biologic din categorii identice celor din ameliorare (ex. liniile
consangvinizate la speciile alogame);
În acelaşi timp, principalele argumente care fac diferenţa dintre producerea de sămânţă şi
ameliorarea plantelor fac referire la :
- caracterul total aplicativ al producerii de sămânţă, faţă de ponderea mare a creativităţii
în ameliorarea plantelor (dacă ameliorarea creează un cultivar nou, producerea de
sămânţă îl înmulţeşte, odată cu păstrarea caracteristicilor sale iniţiale, de la data
omologării);
- eficienţa economică ridicată şi constantă a activităţilor de producere de sămânţă (care
este aşteptată la fiecare ciclu de multiplicare, comparativ cu ameliorarea plantelor,
care pune pe piaţă cultivare noi la intervale mai mari sau mai mici, unele dintre acestea
nefiind obligatoriu să fie cerute suficient de cultivatori);

3
 - controlul riguros al metodei de lucru, al materialului biologic rezultat după fiecare
ciclu de multiplicare, precum şi obligativitatea obţinerii de către multiplicator a
documentelor de certificare, diferenţiază major producerea de sămânţă de activităţile
de ameliorare, în care amelioratorul (persoană, firmă etc.) are “mână liberă” să aleagă
materialul biologic, metoda de lucru, obiectivele finale vis-à-vis de noul cultivar etc.
Acestea sunt doar o parte dintre aspectele care aseamănă sau deosebesc producerea de
sămânţă de ameliorarea plantelor. Indiferent însă de modul de abordare, nu putem decât să
recunoaştem că cele două sunt extrem de dependente una de cealaltă.

1.2. Importanţa producerii de sămânţă şi material de plantat

Datorită legăturii strânse dintre ameliorarea plantelor şi producerea de sămânţă, argumentul
legat de sporirea potenţialului productiv prin crearea de noi cultivare se continuă şi în cazul
producerii de sămânţă, prin multiplicarea şi punerea a piaţă a unei seminţe de calitate şi în cantitate
suficientă din cultivarele respective.
Seminţele de calitate, certificate, pot asigura sporuri de producţie însemnate comparativ cu
seminţele necondiţionate şi necertificate, cu valori procentuale variabile de la o specie la alta (de
la câteva procente la câteva zeci de procente sau semnificativ peste 100%). Din acest motiv,
sămânţa certificată este considerată a fi unul dintre cei mai importanţi factori în asigurarea unor
producţii superioare (Păcurar I, Oprea Gr., Sălăgean Diana, 2007).
Astfel, într-un comunicat din noiembrie 2013 al Alianţei Industriei Seminţelor din România
(AISR), se prezintă exemplul a două loturi demonstrative cu două experienţe în care sa urmărit
influenţa seminţelor certificate/necertificate (din hambar) asupra producţiei. Producţiile, în condiţii
identice de tehnologie, au fost de 8392 Kg/ha vs. 1070 Kg/ha, respectiv 5806 Kg/ha vs. 2203 kg/ha
(www.agrimedia.ro, 15.XI.2013). Diferenţele, în favoarea seminţelor certificate, sunt mai mult
decât evidente.
Studiind influenţa categoriei biologice a seminţelor asupra producţiei, Merca I şi colab.,
(2011), arată că folosirea la semănat a generaţiei F1, respectiv F2 la porumb duce la reduceri ale
recoltei de 25, respectiv 33%, comparativ cu cazul utilizării la semănat a seminţei hibride
certificate (F0) (http://www.usamvcluj.ro/SMDT/Volum%20simpozion).
Un studiu asemănător, privind influenţa categoriei biologice a materialului de plantat
asupra producţiei la cartof arată că folosirea materialului de plantat de slabă calitate sau
necertificat, duce la reduceri ale producţiei de tuberculi de 30-50 % (Fengyi Wang, 2008). La orez,
una dintre speciile cu o importanţă mondială identică cu cea a grâului, sămânţa de calitate poate
spori producţia cu 5 până la 20 % (knowledgebank.irri.org).
Dacă începuturile acestui domeniu de activitate au fost, ca în orice domeniu, mai mult sau
mai puţin firave, actualmente, la nivel global, s-a ajuns la o adevărată industrie a seminţelor, în
care se caută mereu noi posibilităţi de sporire a eficienţei, noi zone în care să se comercializeze
seminţele, noi metode de lucru pentru a spori calitatea seminţelor şi a reduce timpul necesar punerii
pe piaţă a acestora.
Prima firmă producătoare de seminţe (D. Landreth Seed Company) a fost înfiinţată în SUA,
în anul 1784 (http://www.landrethseeds.com/history.html), iar în decursul următorilor 100 de ani,
acest domeniu de producţie ia o amploare tot mai pronunţată, mai întâi în SUA, apoi şi în Europa
4
şi Asia. Conform menţiunilor Asociaţiei vânzătorilor americani de seminţe, “industria seminţelor”
din SUA deţinea (în anul 2007) 38% din piaţa globală a seminţelor, iar top trei-ul mondial este
format din firmele Monsanto (SUA), DuPont (SUA) şi Syngenta (Elveţia), urmate de Limagrain
(Franţa), Land O’Lakes (SUA), KWS (Germania), Bayer Crop Science (Germania), Sakata
(Japonia), DLF (Danemarca) şi Takii (Japonia). Doar aceste prime 10 companii acopereau, în
2007, 67% din piaţa globală a seminţelor (http://www.gmwatch.org/gm-firms/10558-the-
worldstop-ten-seed-companies-who-owns-nature).
În România, calea a fost deschisă în anul 1921, de către societatea “Sămânţa” , la Cenad,
Timiş (Leonte C., 2003). Mai târziu, statul român se implică în sprijinirea şi coordonarea acestei
activităţi, prin intermediul Institutului de Cercetări Agronomice din România (ICAR), al
Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), la nivel de Institute şi Staţiuni de Cercetări.

1.3. Organizarea producerii de sămânţă în România

Activitatea concretă de producere de sămânţă şi-o organizează agentul economic, la nivel
de fermă, însă aceasta nu poate fi privită separat, ci în contextul instituţional, legislativ şi normativ
aferent. Pentru ca sămânţa să aibă valoare biologică şi comercială, loturile semincere din câmp şi
loturile de seminţe sunt controlate şi certificate de către instituţii oficiale. Cadrul organizatoric al
activităţilor de producere de sămânţă este asigurat de legi, ordine şi metodologii specifice,
completate mai mult sau mai puţin frecvent, în scopul adaptării la diversele norme sau cerinţe, şi
acestea cu o dinamică destul de rapidă.
Activităţile de producere, prelucrare, control, certificare şi comercializare a seminţelor şi
materialului de plantat sunt reglementate de Legea 266/2002, completată şi republicată în anul
2014, precum şi prin Ordine ale MADR aferente diferitelor categorii de specii din România.
Actualmente, activităţile de coordonare, supervizare şi control în producerea de sămânţă se
regăsesc în atribuţiile Inspecţiei Naţionale pentru Calitatea Seminţelor (INCS) din subordinea
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin intermediul Laboratorului Central
pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor (LCCSMS) şi al Inspectoratelor

Teritoriale (Judeţene) pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor (ITCSMS).

Organisme implicate în activităţile de producere de sămânţă, precum şi în activităţile
conexe de control şi certificare pot fi grupate în patru categorii (Cordea M., 2008):
- de decizie şi elaborare a programelor de producere de sămânţă (MADR, Academia de
Ştiinţe Agricole şi Silvice - ASAS);
- de coordonare şi producere efectivă a seminţelor (Direcţiile Judeţene Agricole - DJA,
agenţi economici de stat şi privaţi, specializaţi în activităţi de producere de seminţe,
de condiţionare, prelucrare şi comercializare a seminţelor);
- de înregistrare, control al calităţii şi certificare a seminţelor (Institutul de Stat pentru
Testarea şi Înregistrarea Soiurilor - ISTIS; INCS, LCCSMS, ITCSMS)
- de contractare, condiţionare şi comercializare a seminţelor (agenţi economici
specializaţi (ex.: Semrom, Agrosel, Staţiunile de Cercetări Agricole şi Horticole,
Centre şi Staţii de condiţionare ale companiilor străine).

5
 Deşi majoritatea dintre puţinele lucrări de specialitate afirmă faptul că activitatea de
producere de sămânţă şi material de plantat este organizată şi planificată prin interemediul
instituţiilor statului, în realitate, acestea se implică vizibil doar în activităţile de control şi
certificare
Reglementatările naţionale au fost actualizate în acord cu Regulamentele Uniunii Europene
(Regulamente, directive și alte acte legislative, https://europa.eu/european-union/eu-
law/legalacts_ro), cu Sistemul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (The
Organisation for Economic Co-operation and Development - OECD,
http://www.oecd.org/tad/code/oecd-seedschemes.pdf, ), Regulile Asociaţiei Internaţionale pentru
Testarea Seminţelor (Internaţional Seed Testing Association – ISTA, respectiv International Rules
for Seed Testing, http://www.seedtest.org/en/international-rules-_content---1--1083.html) şi
Normele Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (International Union for
the Protection of
New Varieties of Plants – UPOV, http://www.upov.int/edocs/infdocs/en/upov_inf_exn.pdf).
Producerea şi multiplicarea seminţelor şi a materialului săditor ar trebui să fie un proces
bine organizat, care să poată permite îndeplinirea cel puţin a următoarelor obiective (Creţu A.,
2000, Contreras S., 2011 ):
a. Realizarea unei producţii mari de seminţe pe unitatea de suprafaţă, pentru
fiecare cultivar vizat;
b. Asigurarea unei calităţi superioare a producţiei de seminţe (valoare
biologică şi culturală foarte bune);
c. Menţinerea structurii genetice conforme cu cea a cultivarului original (de la
data omologării);
d. Producerea unor cantităţi de sămânţă şi material săditor la nivelul
necesarului estimat pentru tot sortimentul de cultivare zonate;
e. Asigurarea unei ritmicităţi şi primeniri continue sub raport cantitativ şi
calitativ a tuturor cultivarelor folosiţe în procesul de producţie agricolă.
Drept urmare, personalităţi marcante ale ameliorării plantelor din ţara noastră consideră că
sămânţa ocupă o poziţie cu totul aparte în cadrul tuturor măsurilor ce pot fi luate pentru stimularea
agriculturii. Astfel, se consideră că dintre toate pârghiile utilizabile pentru mărirea producţiei
agricole, sămânţa este singura realizată de agricultură pentru agricultură, în timp ce restul
pârghiilor importante, ca: mecanizarea, chimizarea, irigaţiile etc., reprezintă contribuţia industriei
pentru ridicarea agriculturii.
Importanţa seminţelor de calitate în asigurarea unor producţii superioare la speciile agricole
cultivate, impune şi în România necesitatea modernizării şi implementării unei strategii adecvate
de către MADR şi celelalte institutii ale statului, implicate în aceste activităţi.
Elementele principale ale acestei strategii ar trebui să se refere la:
- îmbunătăţirea şi actualizarea legislaţiei şi normativelor aferente acestui sector de
activitate, în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene;
- publicitate vizibilă şi gratuită pentru toate noutaţile legislative şi normative din
domeniu;

6
 - elaborarea unor diagnoze pe termen mediu şi lung privind suprafeţele cultivate şi
producţiile obţinute, pe baza informatiilor reale şi centralizate provenite de la ITCSMS-uri şi
DGA-uri, în scopul obţinerii unei imagini corecte şi concrete privind producerea de sămânţă în
România;
- elaborarea unor prognoze pe termen mediu şi lung privind suprafeţele necesare şi
producţiile scontate de sămânţă de calitate, certificată, pe baza studiilor anterioare, de diagnoză a
situaţiei acestui sector de activitate din agricultură;
- stimularea realistă, prin ajutor financiar, a agenţilor economici interni dornici să se
implice în activităţile de producere de sămânţă, în scopul evitării unei dependenţe aproape totale
de companiile străine producătoare de seminţe la specii de importanţă majoră în agricultura
României (grâu, porumb, floarea-soarelui, soia, sfecla pentru zahăr, rapiţă de toamnă ş.a.);
- gasirea unor pârghii concrete de eficientizare a modului de valorificare a
rezultatelor cercetării ştiinţifice la cel mai înalt nivel naţional (Academia de Ştiinţe Agricole şi
Silvice). Dacă pe site-ul ASAS, (http://www.asas.ro/strategii.html) se regăsesc numeroşi

specialişti consacraţi, este just ca această recunoaştere să aibă şi efecte pozitive concrete în mediile
ştiinţific şi economic din domeniu, dincolo de programe, situaţii, dări de seamă, rapoarte şi luări
de cuvânt la unele manifestări publice;
- controlul strict, finalizat prin aplicarea unor măsuri corective concrete, stipulate
prin lege, asupra activităţilor de comercializare a seminţelor şi materialului semincer necertificat,
un exemplu foarte relevant fiind oferit de modul total necontrolat şi neadecvat de comercializare
a materialului semincer de cartof (http://www.revista-ferma.ro/articole-horticultura/barabula-
emai-pretuita-decat-mirabila-samanta.html), fără nici un fel de autosesizare a instituţiilor statului.

1.4. Terminologie şi categorii de sămânţă

În procesul producerii şi multiplicării seminţelor şi materialului săditor se întâlnesc

numeroşi termeni care definesc etape şi categorii bine conturate şi care trebuie folosiţi
corespunzător.
CULTIVAR (engl. cultivar, variety) - o populaţie de plante cultivate ce se deosebeşte de
alte populaţii de plante cultivate prin particularităţi individuale morfologice, fiziologice,
citologice, genetice, chimice sau agroproductive (cu importanţă pentru scopurile agriculturii,
horticulturii, arboriculturii) şi care, prin reproducere (sexuată sau asexuată), îşi păstrează distincţia.
Noţiunea de cultivar este echivalentul termenului de varietate cultivată şi nu termenului de
varietate botanică.
Conform Codului internaţional al denumirii plantelor cultivate (International Code of
Nomenclature for Cultivated Plants (ICNCP),
http://www.ishs.org/scriptahorticulturae/international-code-nomenclature-cultivated-
plants-ninth-edition) , în definiţia cultivarului sunt cuprinse următoarele trei
caracteristici distincte: distinctivitate, uniformitate şi stabilitate (DUS).

7
 a) Distinctivitatea – reprezintă însuşirea unui cultivar de a se deosebi de altul prin
ansamblul de particularităţi individuale ce-l definesc. În definirea individualităţii unui cultivar şi
deci în menţinerea purităţii lui biologice pe durata producerii seminţelor se foloseşte cu mult
succes metoda “markerilor genetici”. Evitarea şi depistarea tuturor impurificărilor genetice în
descendenţă se realizează numai prin marcarea caracterelor şi însuşirilor determinate de gene
recesive (markeri recesivi) şi mai puţin se foloseşte marcarea genelor dominante (markeri
dominanţi).
b) Uniformitatea – reprezintă structura internă a cultivarului şi urmăreşte dacă
indivizii ce
îl alcătuiesc sunt mai mult sau mai puţin asemănători.
Aceasta este o însuşire relativă şi depinde în mare măsură de tipul cultivarului, de
particularităţile lui genetice, de modul reproducerii etc.
c) Stabilitatea – reprezintă însuşirea unui cultivar de a-şi menţine în mod constant
toate
particularităţile individuale specifice şi structura sa genetică pe toată durata exploatării lui.
SĂMÂNŢA - orice material de reproducere (seminţe, fructe, material săditor) produs prin
orice metode de înmulţire şi destinat multiplicării sau pentru producţia de consum alimentar ori
industrial.
SĂMÂNŢĂ/PLANTĂ ATIPICĂ (engl. off-types seeds or plant) - orice sămânţă sau
plantă care nu aparţine unui cultivar, diferind de acesta prin una sau mai multe caracteristici faţă
de cum a fost descris cultivarul şi care poate apărea din multiple cauze :

- amestecul mecanic cu seminţe aparţinând altor cultivare, cunoscute sau neprecizabile ;

- polenizarea liberă cu alte tipuri de cultivare din vecinătate ;
- controlul defectuos al autopolenizării în timpul procesului de producere a seminţei hibride,
urmat de segregări ale unor plante incomplet homozigotate.
SOI LOCAL - soi obţinut sub acţiunea selecţiei naturale sau a selecţiei artificiale empirice,
într-o anumită zonă geografică şi care prezintă uniformitate, stabilitate şi caracteristici distinctive
pentru a fi recunoscut (identificat). Termenul este aproximativ identic cu populaţia locală, dar
denumirea de soi s-a obţinut prin înscrierea în Registrul de Stat pentru Soiuri şi Hibrizi (ţinut de
ISTIS, ca şi Catalogul Oficial al Soiurilor).
SOI SINTETIC - soi cu polenizare liberă, format din componente stabile, heterozigot, cu
un anumit grad de omogenitate (echilibru genetic). Permite realizarea unui număr limitat de
generaţii de sămânţă certificată (2 – 3 generaţii).
SOI COMPUS - prima generaţie hibridă rezultată în urma fecundării la întâmplare a unui
număr mare de părinţi stabili din punct de vedere genetic.
SOI ÎN CONSERVARE - soi înregistrat în Catalogul oficial sau în Catalogul comun, cu
una sau mai multe denumiri (tradiţionale), reprezentat de o populaţie locală sau un soi local

8
ameninţate cu eroziunea genetică, acestea fiind deja adaptate natural la condiţiile locale şi
regionale. Beneficiază de anumite derogări legate de condiţiile de conservare in situ, cultivare,
producere de sămânţă şi comercializare. Este afectat de restricţii privind cultivarea, producerea de
sămânţă şi comercializarea, mai ales în privinţa cantităţilor de seminţe ce se pot produce şi
multiplica anual (pentru maximum 100 ha / ţară) la nivel de specie aparţinătoare, ţară sau regiune
de origine. Eticheta oficială include menţiunea “SOI ÎN CONSERVARE” şi precizarea regiunii de
origine.
SOI AMELIORAT (SELECŢIONAT) - soi obţinut de către ameliorator pe baza
lucrărilor de selecţie individuală. Se cunoaşte precis metoda folosită în procesul de ameliorare
precum şi genealogia proprie.
SOI OMOLOGAT - soi creat prin metode specifice de ameliorare, încercat în reţeaua de
testare (CTS-uri), înscris în Registrul de Stat şi Catalogul Oficial.
SOI AUTORIZAT - soi străin, încercat în reţeaua ISTIS şi propus pentru a fi cultivat şi în
ţara noastră, dar numai pentru o perioadă scurtă de timp.
LINIE CONSANGVINIZATĂ (engl. inbreed line) - descendenţă obţinută la plantele
alogame prin autopolenizare repetată şi care după mai multe generaţii devine uniformă, iar din
punct de vedere genetic este homozigotă.
HIBRID SIMPLU (HS) - hibridul rezultat prin încrucişarea a două linii consangvinizate
sau a două soiuri homozigote (A x B = HS).
HIBRID TRILINIAL (HT) - hibridul rezultat prin încrucişarea unui hibrid simplu (HS)
cu o linie consangvinizată (HS1 x C = HT).
HIBRID DUBLU (HD) - hibridul rezultat prin încrucişarea a doi hibrizi simpli (HS1 x HS2
= HD).
HIBRID TOPCROSS sau SORTOLINIAR - prima generaţie hibridă rezultată prin
încrucişarea unui soi alogam heterozigot dar omogen, cu o linie consangvinizată (Soi x A).
HIBRID INTERVARIETAL - prima generaţie hibridă rezultată prin încrucişarea a două
soiuri alogame heterozigote dar omogene, din categoria biologică bază.

Categorii de sămânţă
În procesul de producere de sămânţă se întâlnesc două categorii biologice de sămânţă:
superioară şi inferioară.
CATEGORIE BIOLOGICĂ SUPERIOARĂ - cuprinde categoriile şi etapele
PRODUCERII SEMINŢELOR pentru sămânţa de prebază şi bază.
CATEGORIE BIOLOGICĂ INFERIOARĂ - cuprinde toate seminţele certificate şi care
aparţin înmulţirilor sau MULTIPLICĂRILOR.

SĂMÂNŢA DE SOI - sămânţa ce aparţine unui cultivar (soi / hibrid) cu însuşiri biologice
şi tehnologice superioare, obţinută după o schemă ştiinţifică de selecţie şi o anumită tehnologie
specifică prin care se asigură menţinerea caracterelor morfologice şi a însuşirilor fiziologice
9
iniţiale. De asemenea, pentru această categorie de sămânţă există toate documentele oficiale de
provenienţă şi de valoare biologică.
SĂMÂNŢA AMELIORATORULUI
produsa de catre sau sub directa responsabilitate a amelioratorului ori a
mentinatorului, folosind selectia conservativa sau alte metode stiintifice specifice;
care este destinata producerii semintelor de prebaza; care satisface cerintele impuse de
reglementarile in vigoare privind puritatea
varietala pentru semintele de prebaza;
SĂMÂNŢA DE PREBAZĂ
samanta din toate verigile biologice dintre samanta amelioratorului si samanta de baza
produsa de sau sub directa responsabilitate a mentinatorului; produsa din samanta
amelioratorului ori din samanta de prebaza; este destinata producerii de samanta de
prebaza sau de baza;
satisface cerintele impuse de reglementarile in vigoare specificate pentru semintele
de prebaza;
SĂMÂNŢA DE BAZĂ
produsa de catre sau sub directa responsabilitate a mentinatorului; produsa din samanta
de prebaza; este destinata producerii de samanta certificata; satisface cerintele impuse
de reglementarile in vigoare specificate pentru semintele
de baza;
SĂMÂNŢA CERTIFICATĂ
in cazul hibrizilor, samanta produsa in loturi de hibridare din samanta de baza si
care este destinata producerii de recolta pentru consum uman, animal sau pentru
industrializare; in cazul soiurilor, samanta produsa direct din samanta de baza
pentru reinmultiri
sau pentru consum si care satisface cerintele impuse de reglementarile in vigoare specificate
pentru semintele certificate (C1 şi C2);
la cererea autorului sau a mentinatorului poate fi obtinuta dintr-o samanta de
prebaza;
SĂMÂNŢA COMERCIALĂ
are identitate ca specie; corespunde conditiilor impuse de reglementarile Uniunii
Europene in vigoare
specificate pentru semintele comerciale; corespunde, in urma unui examen,
conditiilor de valoare culturala prevazute in
normele in vigoare;
SĂMÂNŢA STANDARD DE LEGUME
are suficienta identitate si puritate varietala; este destinata in principal
productiei de consum; corespunde conditiilor din normele in vigoare; este
verificata in postcontrol oficial si corespunde din punct de vedere al
identitatii si puritatii varietale;
MATERIAL STANDARD DE VIŢĂ-DE-VIE
poseda identitate si puritate varietala; este destinat pentru producerea de plante tinere
de vita-de-vie sau parti de planta
10
 ori pentru productia de struguri; corespunde conditiilor din normele in vigoare; in
urma examinarii oficiale se constata ca indeplineste conditiile de mai sus.
SĂMÂNŢĂ IDENTIFICATĂ - sămânţa provenită din cultivare destinate iniţial
consumului şi care, ulterior, pe baza verificărilor în câmp, sub raportul stării generale, autenticităţii
şi stării fitosanitare, inspectorul aprobator întocmeşte procesul verbal de recunoaştere. Această
categorie de sămânţă are două restricţii:
a) Certificarea se face numai pe baza aprobării Ministerului Agriculturii şi numai în
anii cu deficite la sămânţa speciei respective. în aprobarea Ministerului Agriculturii se
menţionează cantitatea de sămânţă ce urmează a fi identificată;
b) Sămânţa identificată va fi folosită drept sămânţă pentru specia respectivă numai în
anul
respectiv, fără dreptul de înmulţire pentru anii următori.
SĂMÂNŢA NECERTIFICATĂ - este asemănătoare cu sămânţa identificată cu
deosebirea că inspectorul aprobator identifică sămânţa numai în depozite, fără să aibă posibilitatea
executării controalelor în câmp. În această situaţie, întocmirea procesului verbal de recunoaştere
se face numai pe baza verificării autenticităţii şi stării fitosanitare a seminţei respective. De
asemenea şi această categorie de sămânţă trebuie să îndeplinească aceleaşi restricţii, asemănătoare
seminţei identificate (aprobarea Ministerului Agriculturii în cantitatea prevăzută şi folosirea ca
sămânţă numai un singur an).

1.5. Valoarea biologică a seminţei

Valoarea biologică a seminţei include totalitatea însuşirilor necesare unei reproduceri fidele
a soiului/hibridului original, omologat şi zonat. Principalele însuşiri ce caracterizează valoarea
biologică a unei seminţe sunt:
a) Calitatea - se caracterizează prin indici specifici ca: puritatea fizică, masa a 1000
de boabe (MMB), umiditatea, capacitatea şi energia germinativă, valoarea culturală etc. Aceşti
indici se determină în cadrul Laboratoarelor pentru Controlul Seminţelor şi Materialului Săditor
ce aparţin I.T.C.S.M.S.
Indicii de calitate sunt obligatorii pentru o sămânţă şi trebuie să prezinte valori superioare
baremurilor minime stabilite prin standarde de stat.
b) Autenticitatea - reprezintă stabilirea originii seminţei, pe baza actelor de
provenienţă, unde este specificată apartenenţa seminţei la un soi / hibrid cunoscut şi înscris în Lista
Oficială a soiurilor şi hibrizilor pentru anul respectiv.

11
 Determinarea autenticităţii seminţei urmăreşte două obiective sau acţiuni principale.
Primul obiectiv se referă la identificarea genului, speciei şi a soiului sau hibridului cultivat iar al
doilea obiectiv se referă la separarea seminţelor foarte asemănătoare între ele, dar care fac parte
din unităţi taxonomice diferite (acest ultim obiectiv se referă la aprecierea şi exprimarea purităţii
biologice).
c) Puritate biologică - este identică echilibrului genetic şi atestă faptul că, la
producător, cultura din care provine sămânţa este constituită din biotipurile soiului original
omologat şi zonat. Această însuşire se determină direct în câmp la multiplicator şi se exprimă prin
procentul de plante tipice soiului, raportat la totalul plantelor ce aparţin speciei respective.
Garantarea acestui indice se materializează prin eliberarea certificatului de puritate
biologică.
d) Starea fitosanitară - exprimă gradul de infecţie a seminţelor cu agenţi patogeni ce
pot
favoriza apariţia unor boli la plantele de cultură.
Starea fitosanitară se determină direct, în câmp sau în laborator, la plante şi la sămânţă.
e) Vigoarea seminţelor - reprezintă suma tuturor însuşirilor pozitive ale seminţei care
determină o energie de germinare mare şi o rezistenţă sporită faţă de condiţiile nefavorabile, pe
durata germinării şi răsăririi platelor (Isely – 1957). Aceste însuşiri pozitive sunt:
- procesele biologice pe durata germinaţiei (reacţiile enzimatice şi activitatea
respiratorie);
- ritmul şi uniformitatea germinaţiei şi creşterii germenilor în condiţii optime
şi sub optime;
- ritmul şi uniformitatea răsăririi germenilor şi creşterii lor în condiţiile
nefavorabile de câmp.
Factorii de care depinde nivelul vigorii seminţelor sunt (Perry – 1978):
- constituţia genetică;
- mediul şi nutriţia plantei mamă;
- stadiul de maturare la recoltare;
- mărimea seminţei (MMB şi MH);
- integritatea fizică;
- deteriorarea şi îmbătrânirea;
- agenţii patogeni;
- folosirea necorespunzătoare a compuşilor chimici pentru tratarea
seminţelor.
f) Viabilitatea seminţelor - reprezintă capacitatea seminţelor de a forma germeni
capabili să dezvolte plante normale. Valorile viabilităţii se corelează mai bine cu valorile
12
germinaţiei la sămânţa tratată şi mai puţin cu sămânţa netratată - situaţie care se întâlneşte în
realitate.

CAPITOLUL II. BAZELE BIOLOGICE ALE PRODUCERII

DE SĂMÂNŢĂ

2.1. Reproducerea şi înmulţirea plantelor cultivate 2.2.

Tipuri de polenizare 2.3. Mecanisme favorizante pentru
polenizare autogamă sau alogamă

2.1. Reproducerea şi înmulţirea plantelor cultivate

Reproducerea presupune procesul de realizare a continuităţii (formării de noi indivizi) unui
individ sau populaţii de indivizi, prin intermediul organelor sexuale de reproducere, indiferent de
numărul descendenţilor rezultaţi (Mureşan T. şi colab., 1986, citat de Munteanu N. şi colab., 2008).
Înmulţirea presupune însă realizarea unor descendenţe cu un număr mai mare de indivizi
faţă de generaţia anterioară, fapt ce se poate suprapune peste procesul de reproducere.
Sistemul de înmulţire al plantelor influenţează în cea mai mare măsură modul de obţinere
şi conservare a noilor genotipuri, precum şi modul de obţinere a seminţei comerciale pentru acestea
(Păcurar I., 2007).
La plantele cultivate se pot întâlni două mari tipuri de înmulţire (Munteanu N, 2000):
Înmulţirea sexuată (amfimixia): presupune cuplarea a două celule sexuale specializate
numite gameţi masculi (spermatii) şi femeli (oosfere), urmată de formarea unui nou individ. În
procesul de producere de sămânţă, este foarte important să se cunoască toate aspectele legate de
formarea florilor, realizarea polenizării şi fecundării, precum şi legarea fructelor/seminţelor.
Înmulţirea asexuată (apomixia): se poate realiza în trei modalităţi:
Agamospermia presupune formarea seminţelor fără a avea loc procesul de fecundare; se
pot distinge mai multe tipuri, ca:
- partenogeneza: seminţele rezultă din oosfere nefecundare;
- apogamia: seminţele rezultă din alte celule ale sacului embrionar (antipode sau
sinergide nefecundate);
- embrionia adventivă sau poliembrionia: se formează mai mulţi embrioni adventivi din
celule somatice din afara sacului embrionar (şalază, nucelă, integumente).
Înmulţirea vegetativă: constă în formarea de descendenţe normal dezvoltate din diferite
tipuri de organe vegetative (tuberculi, bulbi, bulbili, drajoni, lăstari) prin plantare clasică sau din
culturi “in vitro” de celule, ţesuturi sau organe (cunoscută şi sud denumirile de micropropagare
sau microclonare “in vitro”.
Transplantarea (altoirea): presupune concreşterea organelor sau ţesuturilor provenite de la
doi parteneri, respectiv portaltoiul şi altoiul.

13
 2.2. Tipuri de polenizare
În funcţie de felul în care polenul ajunge în mod natural pe stigmatele florilor la plantelor
cu înmulţire sexuată (amfimictică), se disting următoarele tipuri de polenizare:
A1. Plantele autogame, care, în condiţii normale de dezvoltare, se polenizează cu polen
propriu, fie din aceeaşi floare, fie dintr-o altă floare aparţinând aceleiaşi plante (geintonomgamia);
A2. Plantele alogame, în condiţii normale de dezvoltare, se polenizează cu polen străin, transportat
de la florile altor plante de către factorii polenizatori (vânt, insecte etc.). Speciile alogame care se
polenizează anemofil (ex. porumb, sfeclă) necesită distanţe mai mari de izolare faţă de alte loturi
cultivate cu aceeaşi specie, mai ales dacă lipsesc barierele naturale. În cazul speciilor cu polenizare
entomofilă, trebuie cunoscute speciile de insecte polenizatoare preferate de către plante (muşte,
albine, bondari etc.), iar distanţele de izolare faţă de alte culturi identice sunt mai mici faţă de cazul
polenizării anemofile.
A3. Plantele intermediare, la care se întâlneşte un grad ridicat de autogamie care poate
interfera cu un procent destul de mare de alogamie (până la 50%) , ca la bumbac sau ricin.

2.3.Mecanisme favorizante pentru polenizare autogamă sau alogamă A.

Morfologia florală a1. Hermafroditismul. Plantele cu flori hermafrodite (bisexuate), la
care se găsesc în
aceeaşi floare şi androceul şi gineceul, sunt predispuse către autogamie.
Dimpotrivă, plantele unisexuat monoice (cu flori femele şi flori mascule pe aceeaşi plantă),
dar mai ales cele dioice (plante cu flori femele şi plante cu flori mascule), sunt “forţate” să se
polenizeze cu polen străin.
a2. Homostilia. Staminele şi pistilul au aceeaşi lungime, fapt ce favorizează şi asigură
autogamia.
a3. Heterostilia. În acest caz, anterele şi stigmatul pot avea două sau mai multe variante de
dispunere a lor în floare, ce pot conduce către autogamie sau alogamie. Astfel, la salată, anterele
formează o coloană în jurul stilului şi stigmatului, care sunt mai scurte. În momentul maturării,
polenul cade direct pe stigmat, ceea ce determină polenizarea autogamă. La majoritatea speciilor
genului Primula, se pot întâlni două moduri diferite de manifestare a heterostiliei: fie filamentele
anterelor sunt mai scurte şi stigmatul este expus deasupra nivelului superior al anterelor (alogamie)
fie staminele sunt mai lungi, dispuse la suprafaţa tubului corolei, pe când stilul este scurt, ajungând
abia la jumătate din lungimea tubului corolei (autogamie).
B. Biologia înfloritului (momentul maturării componentelor sexuale şi al deschiderii
florilor) b1. Cleistogamia: florile nu se deschid, polenul se maturează şi se scutură în florile încă
închise; polenizarea are loc cu polenul propriei flori, încă din faza de boboc floral (mazăre, fasole,
arahide), astfel încât autogamia este totală.
b2. Homogamia: maturarea gameţilor femeli şi masculi din aceeaşi floare are loc simultan,
favorizând autogamia.
b3. Chasmogamia: florile se deschid, polenul poate fi transportat de vânt sau insecte, dar
polenizarea, în condiţii climaterice normale, are loc înainte sau chiar în momentul deschiderii
florilor (majoritatea speciilor considerate autogame: grâu, oz, fasole, mazăre, soia, linte, cartof,
tomate). Pentru aceste specii, sunt necesare distanţe mici de izolare şi este suficientă o mărime
minimă a populaţiei pentru asigurarea variabilităţii genetice.
14
 b4. Dichogamia: se manifestă ca urmare a maturării în perioade diferite a polenului şi
stigmatului şi poate fi de două tipuri:
o protandrie, care se referă la cazul în care polenul este apt de fecundare înainte ca
stigmatul să devină receptiv pentru polen;
o protoginie, când stigmatele sunt apte de polenizare înainte ca polenul să se
maturizeze.
În ambele cazuri, dichogamia poate fi parţială sau totală (absolută). În primul caz, perioada
de maturare a polenului se suprapune pentru un timp destul de scurt cu perioada de receptivitate a
stigmatului, făcând posibilă autopolenizarea. În cazul unei dichogamii totale, aceste perioade nu
se suprapun niciodată şi polenizarea nu poate fi decât alogamă.
C. Fenomenul de „depresiune de consangvinizare”
Dacă la plantele autogame, acest fenomen nu se manifestă, la autopolenizarea forţată a
speciilor considerate alogame, acesta apare cu intensităţi diferite în funcţie de specie şi de numărul
de cicluri de dezvoltare supuse autopolenizării.
D. Modificarea condiţiilor normale de dezvoltare a plantelor, îndeosebi în perioada
înfloritului (temperatura aerului, umiditatea atmosferică, lumina).
La plantele caracterizate ca autogame pot apărea şi diferite procente de alogamie, datorită
modificării anumitor condiţii de mediu.
De exemplu, creşterea temperaturii aerului peste cea normală, în timpul nopţii, poate duce
la inactivarea temporară a anterelor, pe când scăderea temperaturilor sub 0oC poate duce la
sterilizarea polenului.
E. Autoincompatibilitatea, care constă în incapacitatea plantelor cu gameţi femeli şi
masculi funcţionali, de a se autopoleniza sau de a se încrucişa cu plante identice din punct de
vedere genetic (Contreras D., 2011), fapt ce determină clar avizarea acestora la alogamie (caz
întâlnit foarte frecvent la cartof, tomate, sfeclă, varză, ridiche, specii pomicole.
F. Sterilitatea se concretizeză prin formarea de gameţi sau organe sexuale
nefuncţionale. (ex. androsterilitatea).
CAPITOLUL III. BAZELE GENETICE ALE PRODUCERII
DE SĂMÂNŢĂ

3.1. Structura genetică a cultivarelor la speciile autogame şi factorii

modificatori
3.2.Structura genetică a cultivarelor speciilor alogame şi factorii modificatori
3.3.Structura genetică a cultivarelor la speciile cu înmulţire vegetativă
3.4.Mecanisme genetice cu implicaţii directe în producerea de sămânţă

3.1.Structura genetică a cultivarelor la speciile autogame şi factorii modificatori

Structura genetică a unui soi / linie la plantele autogame cuprinde frecvenţa genotipurilor
şi frecvenţa genelor ce îl caracterizează. Din acest punct de vedere, cultivarele autogamelor
15
prezintă, în descendenţă, o structură genetică stabilă, iar frecvenţa genotipurilor homozigote
(biotipuri), precum şi frecvenţa genelor rămân relativ constante datorită autofecundării.
În acelaşi timp, se păstrează o anumită proporţie între biotipuri iar numărul redus al acestora
în cadrul cultivarului imprimă o anumită uniformitate.
Principalele tipuri de soiuri şi particularităţile genetice ale acestora se prezintă astfel (Creţu
A., 2000):
a) Soiuri omogene – sunt constituite din biotipuri asemănătoare cu polimorfism
nesemnificativ şi sunt obţinute printr-o selecţie individuală simplă, dintr-un material iniţial
uniform cum sunt populaţiile locale şi soiurile mai vechi. Din punct de vedere genetic prezintă o
homozigoţie perfectă. De regulă, un soi omogen reprezintă descendenţele succesive ale unei
singure linii, fiind considerat o linie pură, cu un grad ridicat de homozigoţie.
b) Soiurile polimorfe – sunt constituite din mai multe biotipuri care se deosebesc
semnificativ între ele sub raportul caracterelor morfologice şi al însuşirilor genetice. Această
diferenţiere păstrează totuşi un echilibru genetic între anumite limite minime şi maxime, ceea ce
conferă soiului o individualitate polimorfă.
Soiurile polimorfe sunt rezultatul activităţii de selecţie individuală repetată în cadrul unui
material iniţial reprezentat de mai multe populaţii sau soiuri ameliorate. Din punct de vedere
genetic, liniile extrase din acest material sunt dominant homozigote, mai ales în generaţiile
avansate, dar se mai găsesc şi genotipuri (biotipuri) heterozigote într-o proporţie nesemnificativă,
datorită aşa-zisei heterozigoţii reziduale ce se menţine în cadrul acestor tipuri de soiuri.
Pe durata producerii şi înmulţirii seminţelor, la soiurile polimorfe se cere păstrarea acestui
echilibru genetic sau proporţia între biotipurile componente, astfel ca soiul iniţial să-şi păstreze
particularităţile morfoproductive specifice.
Alegerea biotipurilor componente ale soiurilor polimorfe se face pe baza unor caractere
morfologice asemănătoare (ex. aristate / nearistate; spicul roşu / spicul alb etc.), pentru a satisface
condiţiile impuse unui nou soi – omogenitate, individualitate etc. Din aceste considerente numărul
biotipurilor constituente este redus, fiind egal cu 4 – 6.
c) Soiurile multiliniale – sunt constituite din mai multe linii (obişnuit 8 – 12 linii)
asemănătoare fenotipic dar diferite sub raportul genelor de rezistenţă la stresuri climatice, la boli,
dăunători sau chiar la unele rase fiziologice ale unor boli / dăunători. Aceste linii sunt obţinute tot
pe bază de selecţie individuală repetată, practicată în cadrul unor populaţii hibride, aflate în
generaţiile segregante (F2 – F4). Deosebirea faţă de soiurile polimorfe constă în aceea că, la soiurile
multiliniale, populaţia hibridă rezultă prin încrucişarea şi în majoritatea cazurilor prin
retroîncrucişarea dintre soiurile omogene şi sursele cu rezistenţe la anumite boli sau rase
fiziologice ale unor boli sau cu rezistenţe la stresurile climatice (ger, secetă, arşiţe etc.).
După încrucişare sau după retroîncrucişare, liniile extrase din cadrul generaţiilor segregante
sunt testate pentru rezistenţa la atacul provocat de către agentul fitopatogen respectiv pe bază de
infecţii artificiale şi, numai după ce au demonstrat concret însuşirile specifice ale unei rezistenţe
active, vor fi folosite la constituirea soiului multilinial. De aceea, este foarte important ca, pe durata
procesului de producere şi înmulţire a seminţelor la soiurile multiliniale, să se păstreze
neschimbată proporţia între liniile constitutive la nivelul soiului original. Numai astfel se vor
menţine toate particularităţile individuale specifice soiului nou creat.

16
 Trebuie subliniat faptul că un anumit cultivar (soi) îşi menţine particularităţile individuale
morfoproductive atât timp cât nu intervin factori care să modifice structura genetică iniţială,
specifică.
Există dovezi incontestabile că în condiţii de exploatare agroproductivă, cultivarul (soiul)
original, omologat şi zonat, îşi pierde treptat unele dintre însuşirile sale valoroase sub influenţa
unor factori naturali şi artificiali care acţionează pe direcţia modificării echilibrului genetic
(structurii genetice) iniţial.
După opinia noastră, soiurile multiliniale reprezintă o perspectivă reală de a crea viitoarele
genotipuri artificiale superintensive pentru speciile autogame. Faptul că un soi multilinial este
compus dintr-un număr mai mare de linii transgresive specializate (obţinute prin selecţie
individuală repetată din generaţiile segregante ale hibrizilor) conferă acestora o mare plasticitate
ecologică, o valorificare integrală a diversităţii factorilor ambientali şi, ca o consecinţă, o stabilitate
mare a producţiilor ce se obţin.
În procesul de producere a seminţei autorul multiplică fiecare linie separat în câmpul de
selecţie (CS), apoi constituie amestecul, rezultând sămânţa PREBAZĂ.

În condiţii de producţie, soiul multilinial, prin variabilitatea genotipurilor din componenţa

sa, pune în valoare variabilitatea condiţiilor ambientale şi asigură producţii mari şi constante.
Situaţia este oarecum asemănătoare şi la soiurile polimorfe, dar aici, biotipurile
constituente fiind puţine, nu satisfac integral varietatea condiţiilor de mediu şi tehnologice.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre soiurile omogene care, fiind compuse numai dintro
singură linie, nu pot acoperi decât zona condiţiilor optime (adică 50% din total). Nefiind compuse
din genotipuri specializate, soiurile omogene (din păcate preponderente la numeroase specii
cultivate) se prezintă cu un potenţial de producţie redus, sunt mai pretenţioase la tehnologie şi
condiţii de mediu etc.

Mai nou, firmele de ameliorarea plantelor au creat şi lansat în cultură hibrizi la specii
autogame importante, precum grâul, orezul etc.
Factorii principali care alterează structura genetică a cultivarelor la autogame:
Printre factorii modificatori ai structurii genetice la autogame se numără : selecţia,
segregarea întârziată, driftul genetic, migraţia, mutaţiile, abaterile de la panmixie.
Selecţia – acţionează în permanenţă, pe toată durata exploatării agroproductive a
cultivarului (soiului) respectiv.
Condiţiile naturale sau artificiale în care este exploatat cultivarul respectiv pot, uneori,
favoriza sau defavoriza anumite biotipuri sau linii constituente, situaţie în care omul poate
interveni activ aplicând o selecţie direcţională de corecţie.
Prin măsurile de corecţie pe care le aplică, omul urmăreşte eliminarea conştientă a acţiunii
factorilor care provoacă scăderea potenţialului producitv al cultivarului (soiului) respectiv.
În procentul exploatării agroproductive a cultivarului nou creat, mai ales în procesul
producerii şi înmulţirii seminţelor, acţionează trei forme de selecţie: selecţie naturală, selecţie
artificială şi selecţie culturală.
Selecţia naturală (direcţională) acţionează atunci când se modifică, de regulă, condiţiile
de mediu iniţiale în care a fost testat şi pentru care a fost omologat şi zonat cultivarul (soiul)
respectiv. În această situaţie, liniile specializate sau biotipurile destinate extremelor (marginale),
17
adică cele care pot reacţiona favorabil la modificările condiţiilor de mediu, având o capacitate
adaptivă mai ridicată, se vor dezvolta mai bine şi vor exercita o presiune de selecţie mărită, în
defavoarea liniilor sau biotipurilor mai productive aflate în zona optimului, cu capacitate adaptivă
mai mică şi, deci, mai sensibile. Drept consecinţă, structura genetică a cultivarului (soiului)
respectiv se va modifica în favoarea liniilor / biotipurilor mai puţin favorizate, determinând astfel
o reducere semnificativă a capacităţii de producţie.
Rezultă de aici o implicaţie practică deosebită, în sensul că nu se poate recomanda
exploatarea în condiţii de producţie a unor cultivare (soiuri) care nu sunt zonate pentru condiţiile
specifice în care se lucrează.
Selecţia artificială (stabilizatoare sau conservativă) este aplicată în mod conştient de om,
mai ales în primele etape ale procesului de producere şi multiplicare a seminţelor, are caracter de
continuitate şi vizează alegerea individuală repetată a celor mai valoroase plante-elită. În acest

context, trebuie să facem precizarea că planta-elită, folosită în sistemul producerii şi multiplicării

seminţelor trebuie să îndeplinească cerinţa de tipicitate pentru biotipul / linia ce compune cultivarul
(soiul) respectiv. Restul cerinţelor legate de starea sanitară, stadiul creşterii şi dezvoltării etc., sunt
identice cu cele ale plantei-elită folosită în procesul de ameliorare şi care trebuie să corespundă pe
deplin obiectivului ameliorării. În fazele de producere şi ameliorare a seminţei, selecţia artificială
practicată este cea în masă, fenotipică şi negativă, cunoscută sub numele de “purificare biologică”.
Practicarea unei selecţii artificiale greşite (prin alegerea elitelor necorespunzătoare sau
purificări biologice nerealizate etc.), cu întârziere sau neadecvată speciei cu care se lucrează, poate
modifica structura genetică a cultivarului (soiului) respectiv şi, drept consecinţă, scăderea
potenţialului său productiv.
Selecţia culturală acţionează asupra cultivarelor (soiurilor) prin: epoca de semănat,
fertilitatea solului, tehnologia de cultivare, epoca de recoltare şi metodele de condiţionare a
seminţelor.
Atunci când aceste măsuri se aplică în mod uniform şi constant de-a lungul mai multor
generaţii, cultivarul (soiul) respectiv îşi menţine constantă structura genetică, mai ales dacă aceste
măsuri corespund pe deplin cerinţelor unor performanţe maxime. Modificarea măsurilor de mai
sus, la intervale mai mari sau mai mici, determină şi modificarea structurii genetice a cultivarului
(soiului) respectiv, cu întregul cortegiu de consecinţe negative cunoscute.
Astfel, epoca de semănat, în cazul speciilor cu forme “de toamnă” şi “de primăvară” (orz,
etc.), prin însămânţarea repetată a celor “de toamnă” primăvara se înregistrează o anumită
dominanţă a formelor “de primăvară” şi o dispariţie treptată a celor “de toamnă”.
Drept consecinţă, în cazul revenirii la semănatul de toamnă, vom constata o distrugere
totală a plantelor pe timpul iernii, întrucât dominanţa formelor "de primăvară" în structura genetică
a cultivarului, în defavoarea celor de toamnă, a eliminat treptat însuşirea de rezistenţă la iernare.
De asemenea, cultivatul an de an în condiţii de fertilitate ridicată şi în regim de irigare, va favoriza
în cadrul unui soi o creştere a frecvenţei liniilor / biotipurilor intensive, cu o mare capacitate de
valorificare a apei şi elementelor fertilizante, în timp ce liniile / biotipurile extensive (mai slab
productive) vor fi în minoritate.
Densitatea plantelor, menţinută în mod constant an de an, modifică structura genetică a
soiului astfel: densitatea mică, favorizează înfrăţirea şi deci liniile/genotipurile cu înfrăţire
18
puternică; densitatea mare, elimină înfrăţirea şi deci liniile / genotipurile fără înfrăţire vor fi
favorizate.
Epoca de recoltare, practicată în mod constant, an de an, modifică structura genetică a
cultivarului (soiului) astfel: recoltarea prea de timpuriu favorizează liniile / biotipurile precoce, în
timp ce biotipurile tardive nu au ajuns la maturitate, seminţele acestora vor da naştere la plante cu
viabilitate scăzută; recoltarea târzie acţionează invers – plantele precoce vor avea boabele
scuturate, iar liniile / biotipurile precoce vor lipsi din sămânţa viitoare. Trebuie să precizăm că
recoltarea timpurie sau tardivă se foloseşte în procesul de ameliorare pentru obţinerea de linii /
biotipuri precoce sau a celor rezistente la scuturare.
Condiţionarea seminţelor cu aceleaşi maşini, set de site şi reglaje constante an de an,
favorizează liniile/genotipurile care vor forma aceeaşi dimensiune şi greutate a seminţei cu cea
rezultată în urma trecerii prin maşina de condiţionat. Toate liniile/genotipurile care nu formează
sămânţa de mărimea şi greutatea reglajelor constante ale maşinii de condiţionat vor fi defavorizate
şi structura genetică a soiului respectiv va fi modificată.
Segregarea întârziată - poate modifica structura genetică mai ales la soiurile polimorfe şi
multiliniale care au în construcţia lor linii homozigote obţinute prin selecţia individuală repetată
practicată în cadrul soiurilor sau populaţiilor hibride. Se ştie că în generaţiile segregante avansate
ale hibrizilor se mai înregistrează un grad redus de heterozigoţie (reziduală sau întârziată). Cu cât
genitorii folosiţi în obţinerea populaţiei hibride iniţiale au fost mai diferiţi din punct de vedere
genetic, cu atât posibilitatea apariţiei unor segregări întârziate este mai mare.
Efectele negative ale segregării întârziate se pot combate prin purificări biologice, deoarece
plantele heterozigote se manifestă fenotipic printr-o abatere evidentă de la valorile medii ale
majorităţii plantelor homozigote tipice.
Driftul genetic (deriva genetică) – reprezintă modificarea întâmplătoare sau orientată a
frecvenţei genotipurilor şi a genelor în cadrul unui cultivar (soi). Driftul genetic se manifestă, în
mod deosebit, în cadrul populaţiilor mici, unde excesul sau deficitul unui genotip poate modifica
radical frecvenţa unei gene, ajungându-se în cazuri extreme până la fixarea definitivă (frecvenţa =
100%) sau la extincţia definitivă (frecvenţa = 0%) a genei respective.
Se disting două feluri de drift genetic: drift întâmplător – când modificarea frecvenţei
genotipurilor şi genelor din cultivar nu este orientată şi drift orientat – când aceste modificări sunt
orientate. Se menţionează că driftul întâmplător este cel mai răspândit.
În sistemul producerii şi multiplicării seminţelor, modificarea frecvenţei anumitor
linii/genotipuri, în special la populaţiile mici, determină o restrângere a bazei genetice a
cultivarului respectiv şi, drept consecinţă, se modifică particularităţile sale individuale
agroproductive.
Evitarea acestui efect negativ se realizează prin extragerea unui număr suficient de plante
elită, pentru fiecare biotip/linie în parte, din mai multe puncte ale câmpului de alegere şi distribuite
uniform pe întreaga suprafaţă. În principiu, numărul de elite extrase pentru fiecare biotip/linie în
parte se calculează în funcţie de necesarul de sămânţă şi proporţia de participare la constituirea
categoriei biologice Prebază a cultivarului (soiului) respectiv. Sub nici o formă numărul de elite
extrase nu trebuie să fie mai mic de 500, chiar dacă procentul de participare a liniei sau biotipului
respectiv este foarte mic; aceasta pentru a se evita efectul negativ al driftului genetic.

19
 Migraţia (contaminarea cu gene străine) – la autogame se poate realiza mai mult prin
impurificări mecanice şi mai puţin prin polen, deşi nici această posibilitate nu este exclusă în
totalitate. La toate plantele de cultură considerate autogame, se înregistrează proporţii variabile de
polenizare cu polen străin, denumită “alogamie reziduală”. Această proporţie de “alogamie
reziduală” variază de la o specie la alta, de la un soi la altul, în limite destul de largi, fiind
influenţată în mare măsură de condiţiile de mediu. Astfel, seceta excesivă şi temperaturile ridicate
determină deschiderea florilor la spicele de grâu cu mult timp înaintea maturării polenului propriu,
favorizând polenizarea cu polen străin în proporţii ce pot ajunge până la 45%.
De regulă, transferul de gene are loc între populaţiile aceleiaşi specii şi foarte rar între
populaţiile ce aparţin unor specii diferite. În urma acestui transfer, constelaţia de gene a populaţiei
primitoare se îmbogăţeşte cu noi gene care, prin recombinare cu genele autohtone (atunci când
condiţiile de mediu şi de cultură devin nefavorabile), dau naştere la noi combinaţii genetice,
modificând structura genetică iniţială a cultivarului respectiv.
Efectul migraţiei, în modificarea structurii genetice a cultivarelor autogamelor, mai este
influenţat şi de :
- diferenţierea genetică a celor două populaţii: populaţia donatoare (donoare)
de unde are loc emigraţia şi populaţia receptoare, unde are loc imigraţia;
- dimensiunea populaţiilor receptoare, dar şi a celor donatoare: cu cât
populaţiile sunt mai mici, efectul migraţiei este mai mare.
Migraţia provoacă deci două efecte majore: primul efect se referă la îmbogăţirea / sărăcirea
constelaţiei de gene a populaţiei receptoare / donatoare şi al doilea efect se referă la tulburarea
armoniei dintre genele autohtone şi deci întârzierea întregului proces evolutiv al populaţiilor
respective.
Trebuie făcută precizarea că migraţia modifică temporar structura genetică a cultivarelor
autogame deoarece, sub acţiunea selecţiei naturale, după un anumit număr de ani, populaţia
respectivă se poate reface şi poate reveni la structura iniţială. Situaţia aceasta poate fi realizată doar
sub aspect teoretic, deoarece sub raport practic, migraţia, ca de altfel şi ceilalţi factori negativi,
acţionează permanent în direcţia modificării echilibrului genetic al cultivarelor.
Diminuarea sau chiar eliminarea efectelor negative ale migraţiei se poate realiza prin:
- respectarea riguroasă a rotaţiei culturilor;
- realizarea distanţelor de izolare, în special pentru loturile semincere; -
evitarea impurificărilor mecanice; - evitarea impurificărilor biologice.
Mutaţia – la cultivarele autogame modifică într-o măsură mai redusă structura genetică
deoarece eventualele mutante naturale recurente sau nerecurente sunt eliminate anual prin lucrările
de purificare biologică. Totuşi, an de an, pot apare şi mutaţii care sunt determinate de gene
dominante sau recesive ceea ce poate imprima o penetraţie şi expresivitate fenotipică mai mare sau
mai mică, în funcţie de valoarea adaptivă a mutantei (măsura în care o genă mutantă este menţinută
de selecţia naturală). Se apreciază că genele dominante, cu o bună penetraţie şi expresivitate, pot
fi uşor eliminate prin purificări biologice, indiferent dacă au o valoare adaptivă mai mare sau mai
mică.
Abaterile de la panmixie – se întâlnesc şi în cazul cultivarelor autogame, ceea ce trebuie
reţinut este că abaterile de la panmixie la autogame modifică numai frecvenţa genotipurilor, fără
să modifice frecvenţa genelor cultivarului respectiv. Aceasta se realizează astfel: autogamia
repetată menţine în stare permanentă homozigoţia dar, prin posibilitatea de care pot beneficia
20
anumiţi indivizi de a se poleniza cu polen străin, apare o stare nouă de heterozigoţie pentru o
anumită pereche de gene, modificându-se astfel echilibrul care există între genotipuri, fără însă a
se modifica echilibrul dintre gene.
Toţi aceşti factori care alterează structura genetică a cultivarelor autogame pot acţiona
separat, dar şi în interconexiune. Astfel mutaţiile, migraţia şi segregările întârziate modifică mai
predominant frecvenţa genelor, în timp ce selecţia naturală, driftul genetic, abaterile de la panmixie
modifică mai pregnant frecvenţa genotipurilor.
Oricum, prin acţiune combinată sau individuală, aceşti factori modifică frecvenţa genelor
şi a genotipurilor, modificând deci structura genetică iniţială a cultivarelor, cu importante
repercursiuni negative în procesul ameliorării conservative.

3.2.Structura genetică a cultivarelor alogame şi factorii modificatori

ai structurii genetice
Principalele specii agricole alogame sunt: secara, cânepa, iarba de Sudan, gramineele şi
leguminoasele furajere perene, porumbul, floarea soarelui, rapiţa de toamnă, sfecla pentru zahăr.
Dintre speciile agricole cu înmulţire vegetativă, o importanţă deosebită o prezintă cartoful.
Ca şi în cazul speciilor autogame, realizarea obiectivelor activităţii de producere de
sămânţă/material de plantat la speciile alogame şi cu înmulţire vegetativă impune o bună
cunoaştere a structurii genetice specifice tipurilor de cultivare alogame, precum şi a modului de
acţiune a factorilor modificatori ai acesteia.
În cadrul cultivarelor alogame distingem existenţa unui echilibru genetic care asigură o
adaptabilitate maximă la condiţiile de mediu specifice. Acest echilibru genetic bazat pe menţinerea
nealterată, de la o generaţie la alta, a frecvenţei genelor şi genotipurilor este o consecinţă a
posibilităţilor largi de care dispun genele şi genotipurile de a se grupa şi regrupa prin recombinările
care au loc la intervale de timp mai mari sau mai mici.
La speciile alogame, se întâlnesc următoarele tipuri de cultivare:
- populaţiile sau soiurile cu polenizare liberă;
- liniile consangvinizate;
- hibrizii F1, folosiţi în activitatea de producţie; - soiurile sintetice.
Populaţiile sau soiurile cu polenizare liberă - sunt rezultatul activităţii de selecţie
naturală sau artificială în condiţii de panmixie (polenizare liberă, nediscriminatorie, între indivizi).
Întâlnim aici existenţa unui echilibru dinamic între genotipurile heterozigote şi cele homozigote.
Condiţiile panmictice favorabile oferă posibilitatea păstrării acestui echilibru genetic de la o
generaţie la alta, chiar dacă au loc recombinări genetice continue. Aici întâlnim manifestarea
deplină a legii Hardy-Weimberg, ce poate fi explicată astfel:
- se consideră existenţa numai a unei singure perechi de alele Aa;
- frecvenţa iniţială a alelei dominante “A” se notează cu “p”;
- frecvenţa iniţială a alelei recesive “a” se notează cu “q”;
- “p + q = 1;

21
 - în generaţia următoare, în urma încrucişării întâmplătoare a gameţilor cu
genele alele “A”şi “a”, cu frecvenţele precizate iniţial, rezultă (conform tabelului 10):
25% genotipuri homozigote dominante AA cu frecvenţa p2;
50% genotipuri heterozigote Aa cu frecvenţa 2pq;
25% genotipuri homozigote recesive cu frecvenţa q2;
25% AA + 50% Aa+ 25 % aa = p2AA + 2pq Aa + q2 aa
Tabelul 10
Genotipuri posibile în generaţia F2

♀ ♂ A a
(p) (q)

A AA Aa
(p) (p2) (pq)
a Aa aa
(q) (pq) (q2)
- în următoarele generaţii, gameţii formaţi for avea aceeaşi frecvenţă a
genelor alele “A”şi “a”, asfel încât fondul de gene al populaţiei (în absenţa unor factori
modificatori) rămâne neschimbat (în echilibru genetic), având structura p2 AA + 2pq Aa +
q2 aa. În realitate, condiţiile necesare păstrării acestui echilibru genetic se întrunesc rar
(Leonte C., 1996).
Liniile consangvinizate – sunt obţinute prin autopolenizarea forţată a plantelor alogame,
timp de mai multe generaţii (C1...Cn). Se caracterizează prin uniformitate, datorită stării de
homozigoţie accentuată. Aflate în faza minimului de consangvinizare, liniile respective sunt foarte
uniforme şi cu homozigoţia egală cu aproape 100%. Mărimea efectului heterozis al hibrizilor în
prima generaţie (F1) se află în corelaţie directă cu starea de homozigoţie a formelor parentale
(liniilor consangvinizate), astfel că se doreşte ca liniile consangvinizate să aibă o structură genetică
uniformă, apropiată de valoarea de 100%.
Liniile consangvinizate prezintă un mare interes pentru obţinerea hibrizilor comerciali (F1)
care asigură productivitatea maximă. În acelaşi timp, liniile consangvinizate se obţin şi pentru
fixarea unor caractere şi însuşiri valoroase cu importanţă în ameliorarea plantelor şi în studiile de
genetică.
Hibrizii F1 – folosiţi în activitatea de producţie se caracterizează printr-o structură genetică
uniformă prezintând o stare de heterozigoţie în proporţie de până la 100%. Datorită acestei stări de
heterozigoţie, hibrizii în F1 manifestă un efect maxim al fenomenului de heterozis.
Aceşti hibrizi în F1 se obţin prin încrucişări controlate între două sau mai multe forme
parentale care pot fi: linii consangvinizate, hibrizi simpli, soiuri omogene cu polenizare liberă etc.
Indivizii componenţi ai unei populaţii hibride în prima generaţie (F1) prezintă aceeaşi structură
genetică, fie că provin prin încrucişarea soiurilor / liniilor plantelor autogame, fie că provin prin
încrucişarea liniilor consangvinizate (hibrizilor simpli) de la plantele alogame.

22
 AA aa
P1 x P2

Aa Generaţia hibridă F1

AA Aa Aa aa Generaţia hibridă
segregantă F2

AA AA Aa Aa aa aa Generaţia hibridă
segregantă F3

Schema hibridării între două forme parentale homozigote

Fig.4. Schema comportării hibrizilor în generaţiile segregante

Trebuie făcută precizarea că toţi hibrizii, începând cu a doua generaţie (F2), precum şi restul
generaţiilor, sunt instabili datorită segregării puternice. Înregistrăm astfel, pe măsura creşterii
generaţiilor segregante (F2; F3;...Fn), o scădere accentuată a heterozigoţiei şi o creştere
corespunzătoare a homozigoţiei (figura 4). Aceasta este şi motivul esenţial pentru care hibrizii în
F1 trebuie realizaţi continuu, an de an.
Soiurile sintetice – sunt formate pe baza interpolenizării mai multor linii sau clone, prin
sistemul de hibridare în masă sau polycross. Structura genetică a soiurilor sintetice este heterogenă,
fiind alcătuită din forme heterozigote şi forme homozigote, într-un echilibru relativ constant ce se
păstrează 2 – 3 generaţii.
Întâlnim aici un efect mare al fenomenului de heterozis (datorat formelor heterozigote şi
capacităţii combinative generale ridicate), dar şi un grad ridicat de adaptabilitate la condiţiile de
mediu.

Factorii care alterează structura genetică a cultivarelor alogame sunt aceeaşi care s-au
prezentat la cultivarele autogame, dar semnificaţia şi importanţa lor diferă în funcţie de tipul cultivarului
alogam.
Selecţia – prezintă un efect negativ major în cazul populaţiilor şi soiurilor cu polenizare liberă (vezi
efectul selecţiei la alogame).
În cazul liniilor consangvinizate şi al hibrizilor F1 – selecţia, sub toate formele ei, nu poate
modifica semnificativ structura genetică, întrucât aceste tipuri de cultivare se află permanent în
supravegherea omului. Totuşi, conştient sau inconştient, omul poate modifica structura genetică a
liniilor consangvinizate sau a hibrizilor F1 prin: favorizarea segregării întârziate, folosirea de linii
insuficient consolidate, nerespectarea tehnologiilor de cultură şi a metodologiei producerii
seminţelor pe loturile de hibridare, schimbarea condiţiilor specifice de mediu etc.
Segregarea întârziată - se prezintă cu efecte negative majore numai în cazul liniilor
consangvinizate şi numai atunci când în producerea hibrizilor se folosesc linii consangvinizate
insuficient consolidate. Eliminarea acestui efect negativ se realizează prin folosirea de linii
consangvinizate consolidate, homozigote sau prin folosirea haploizilor în obţinerea hibrizilor.
Driftul genetic – prezintă efecte negative evidente în cazul populaţiilor şi soiurilor cu
polenizare liberă, precum şi în cazul soiurilor sintetice şi a hibrizilor F1. Prin reducerea numărului
23
indivizilor la formele cu polenizare liberă, fenomenul de drift genetic poate fi însoţit de fenomene
caracteristice înrudirii consangvine (creşterea homozigoţiei, reducerea heterozigoţiei, scăderea
vitalităţii, desfacerea populaţiei în biotipuri cu depresie consangvină etc.). În cazul soiurilor
sintetice, efectele negative ale driftului genetic sunt similare populaţiilor şi soiurilor cu polenizare
liberă.
La hibrizii F1 – efectele negative de drift se înregistrează numai atunci când nu se face
castrarea corespunzătoare a formelor materne androfertile.
Migraţia – cu excepţia hibrizilor F1, la restul tipurilor de cultivare alogame migraţia se
prezintă cu efecte negative majore. Consecinţele cele mai nefavorabile se pot înregistra în cazul
liniilor consangvinizate care, în situaţia nerespectării stricte a distanţelor de izolare, se pot
impurifica cu gene străine prin migraţia de polen străin.
Aceleaşi efecte se înregistrează şi în cazul soiurilor sintetice precum şi a soiurilor cu
polenizare liberă. Pe lângă impurificarea cu gene străine prin polen, migraţia mai acţionează, ca şi
la autogame, prin impurificări mecanice, efecte la care pot fi supuşi chiar hibrizii F1.
Mutaţia – se prezintă cu efecte minore în cazul liniilor consangvinizate, a hibrizilor F1 şi a
soiurilor sintetice. În cazul eventualelor apariţii de mutante există posibilitatea eliminării lor prin
purificări biologice repetate. În schimb, la populaţiile şi soiurile cu polenizare liberă mutaţiile se
pot manifesta major, mai ales în condiţiile contaminărilor cu polen străin prin migraţie. Eliminarea
efectelor negative ale mutaţiei poate fi mai greoaie atunci când mutantele aparţin genelor recesive.

3.3.Structura genetică a cultivarelor cu înmulţire vegetativă şi factorii

ce alterează această structură

Cultivarele cu înmulţire vegetativă (clonală) se întâlnesc la cartofi, hamei, precum şi

numeroase specii horticole, forestiere şi ornamentale. Aceste cultivare prezintă în descendenţele
obţinute pe cale vegetativă o structură genetică omogenă, în majoritatea cazurilor cu indivizi
heterozigoţi, datorită multiplicării lor pe cale vegetativă.
Existenţa unei variabilităţi genetice foarte reduse pune în evidenţă şi existenţa unei structuri
genetice constante, fără posibilitatea alterării ei de la o generaţie la alta. Doar mutaţia somatică ce
poate determina o variabilitate somaclonală poate să producă o anumită modificare a structurii
genetice a acestor cultivare. Totuşi, în procesul producerii şi înmulţirii materialului de plantare,
infecţia virotică poate modifica sub raport calitativ (biologic) materialul folosit şi, de aici, o
oarecare deteriorare a materialului folosit. Pentru aceasta măsurile stricte cuprinse în metodologia
producerii materialului de plantare vizează eliminarea efectelor negative ale infecţiilor, în special
a celor virotice.
3.4.Mecanisme genetice cu implicaţii directe în producerea de sămânţă

3.4.1. Heterozisul şi producerea de sămânţă

Heterozisul sau vigoarea hibridă este un fenomen genetic complex ce se manifestă printro
creştere accentuată a vigorii generale, a vigurozităţii şi a capacităţii productive, contribuind direct
la mărirea producţiei plantelor cultivate, la îmbunătăţirea calităţii şi a altor însuşiri.
Heterozisul se manifestă cu o intensitate maximă în prima generaţie hibridă (F1), după care,
în generaţiile hibride următoare, intensitatea heterozisului scade treptat până la reducerea totală.

24
 Bazele genetice ale heterozisului nu sunt încă pe deplin lămurite. Sunt emise numeroase
teorii ca: teoria dominanţei – care consideră că heterozisul este consecinţa prezenţei genelor cu
acţiune dominantă; teoria stimulării – care susţine drept cauză prezenţa unor substanţe stimulative;
teoria alelomorfismului multiplu – care admite prezenţa şi acţiunea seriilor alelice şi combinarea
lor în hibrid; teoria înlănţuirii – care explică heterozisul pe baza grupelor de gene dominante
asociate sau înlănţuite; teoria epistazei – care pune la baza heterozisului acţiunea genelor nealelice
dominante; teoria supradominanţei – care leagă heterozisul de existenţa heterozigoţiei
monofactoriale etc.
Prin faptul că heterozisul prezintă intensitatea maximă în generaţia hibridă F1 după care
aceasta se reduce treptat, pe măsura avansării în generaţiile segregante, se consideră că teoria
heterozigoţiei explică satisfăcător bazele genetice ale acestui fenomen. Astfel în generaţiile
segregante (F2; F3...Fn) heterozigoţia scade treptat, variabilitatea genetică urmează aceeaşi scădere
şi heterozisul se reduce.
S-a mai constatat că intensitatea heterozisului variază în funcţie de diferenţierea genetică a
formelor parentale, de valoarea capacităţii combinative a formelor parentale etc. Astfel,
intensitatea heterozisului este mai mare la hibrizii intraspecifici faţă de cei interspecifici sau
intergenerici; este mai mare la hibrizii dintre liniile consangvinizate faţă de cei dintre soiuri; este
mai mare la hibrizii simpli comparativ cu hibrizii dubli etc.
Dintre toate cultivarele hibride cunoscute, heterozisul se manifestă cu o intensitate maximă
la hibrizii simpli în prima generaţie hibridă (F1). Superioritatea hibrizilor simpli constă în
posibilitatea obţinerii unor sporuri mari de producţie, în condiţiile unei agrotehnici moderne, de
tip intensiv, deoarece hibrizii simpli, prin starea de heterozigoţie maximă, răspund mai bine la
fertilizare, iar faptul că, în general, au o talie mai mică, se pretează mai bine la densităţi mai mari
pe unitatea de suprafaţă. Cu toate acestea, răspândirea lor în cultură este limitată de cantitatea mică
de sămânţă F0 obţinută pe loturile de hibridare. Se ştie că sămânţa F0 obţinută la un hibrid simplu
rezultă prin polenizarea încrucişat-dirijată între două linii consangvinizate (forma mamă - A şi

forma tată - B), care au un potenţial de producţie relativ scăzut. De aceea, acolo şi la speciile pentru
care aceste cantităţi de seminţe sunt suficiente (ex. floarea soarelui, sorg etc.), în practică se
utilizează numai sămânţă de hibrizi simpli. Atunci când cerinţele de sămânţă F0 pentru hibrizii F1
sunt mai mari (ex. porumb etc.) se practică obţinerea hibrizilor triliniari şi dubli. La ambele
categorii de hibrizi (triliniari şi dubli), sămânţa F0 pentru hibrizii F1 se obţine pe o formă mamă
hibrid simplu, la care heterozisul permite obţinerea unei cantităţi mai mari de sămânţă, în condiţii
de eficienţă sporită.
De altfel şi costul seminţei comerciale pentru hibrizii F1 este mai mare la hibrizii simpli în
comparaţie cu aceeaşi sămânţă la hibrizii triliniari sau dubli. Un alt dezavantaj al seminţei pentru
hibrizii simpli constă şi în aceea că sămânţa este foarte neuniformă, cu o proporţie mare a boabelor
mici şi mari în defavoarea boabelor mijlocii.
Troyer, 1985 (citat de M. Savatti, 2004) propune folosirea unei metode originale de a se
obţine sămânţă F0 la hibrizii simpli cu un randament mult sporit. În principiu, metoda constă în
folosirea unei linii donatoare (donoare) D, care permite donarea sau împrumutarea complementului
său cromozomal ce aparţine fazei somatice, către linia diploidă A, printr-o hibridare A X B. Acest
hibrid, diploid, prezintă efect heterozis şi folosit ca mamă pentru încrucişarea cu linia tată B, rezultă
25
tot un hibrid simplu A X B, dar mult mai productiv, deoarece forma mamă A X B prezintă efect
heterozis. Complementul cromozomal genetic D nu va fi inclus în gametofit, neparticipând la
segregare, funcţionând exclusiv asemănător complementului gametic al liniei A. Se crede că
donatorul D are complementul cromozomal după tipul “oenotera” care include întreg setul
cromozomal.
Dar cea mai largă folosire a heterozisului în ameliorare şi producerea seminţelor constă în
îmbinarea acestui fenomen cu androsterilitatea, restaurarea fertilităţii şi cu autoincompatibilitatea.
În felul acesta, din punct de vedere teoretic, heterozisul poate fi generalizat la toate plantele
cultivate, fie alogame, fie autogame.
În funcţie de grupul de caractere şi însuşiri afectate de heterozis sau funcţie de intensitatea
de manifestare s-au stabilit mai multe tipuri de heterozis:
- heterozisul reproductiv – se manifestă prin sporirea elementelor de reproducere
(seminţe, fructe). Capacitatea de producţie, la toate plantele de cultură, este influenţată dominant
de către acest tip de heterozis şi, pentru aceste considerente, este cel mai folosit în sistemul
producerii seminţelor;
- heterozisul somatic – se caracterizează prin acumularea de masă vegetativă, printr-
o creştere accentuată a masei vegetative. Se foloseşte în ameliorarea plantelor furajere, inclusiv a
celor producătoare de tuberculi sau rădăcini;
- heterozisul adaptiv – exprimă gradul şi intensitatea de rezistenţă faţă de factorii
nefavorabili de creştere şi dezvoltare a plantelor. Acest tip de heterozis caracterizează rezistenţa
plantelor la boli, dăunători, ger, secetă şi precocitate;
- heterozisul metabolic – se manifestă prin schimbări de natură cantitativă şi
calitativă a proceselor metabolice. Dacă la liniile consangvinizate se constată în general o
intensificare a proceselor de dezasimilaţie (oxidare – respiraţie), la hibrizi domină procesele de
asimilaţie.
Experimentările din ţara noastră şi din străinătate evidenţiază o creştere importantă a
producţiei de seminţe ca urmare a efectului heterozis. Astfel sporurile de producţie la seminţe sunt
de 40% la in; 50% la bumbac; 25% la porumb; 30% la grâu etc.
Referitor la importanţa efectului heterozis în agricultură, Haş I (2006) aminteşte o definiţie
interesantă a acestuia, dată de Phillips R.L. în 1999: “Heterozisul este baza unor afaceri de miliarde
de dolari în agricultură; multe din posibilităţile generaţiei noastre de a asigura hrana omenirii sunt
legate de heterozis; în acest moment nu se cunoaşte în totalitate baza genetică a acestui fenomen
biologic, dar avem datoria să-l expoloatăm pentru a asigura necesarul de hrană a umanităţii.”
În această definiţie sunt sintetizate cele două mari avantaje aduse agriculturii de către
efectul heterozis: sporul semnificativ de producţie din generaţia hibridă F1 şi câştigurile
impresionante ale firmelor de seminţe ce produc şi comercializează anual sămânţă hibridă F0.
3.4.2. Androsterilitatea şi producerea de sămânţă
Androsterilitatea reprezintă incapacitatea plantelor de a produce antere, polen sau gameţi
masculi funcţionali.
Principalii factori determinanţi ai acestui fenomen sunt: mutaţiile, hibridările îndepărtate
(interspecifice, intergenerice), atacul bolilor, condiţiile nefavorabile de mediu. Duca Maria şi

26
colab. (2012) realizează o trecere în revistă a principalelor tipuri de androsterilitate. după factorii
determinanţi, există următoarele tipuri de androsterilitate:
a. androsterilitate genică sau nucleară, cauzată de gene nucleare în stare recesivă msms
(msms − male sterile) care se transmit ereditar după modelul mendelian;
b. androsterilitate citoplasmatică, determinată de gene citoplasmatice (S) şi gene
nucleare restauratoare de fertilitate Rf ;
c. androsterilitate modificaţională sau indusă, determinată de factori abiotici şi biotici
ai mediului, indusă prin mutageneză sau prin aplicarea exogenă a giberelinelor;
d. androsterilitate cromozomală, cauzată de diferite tipuri de aberaţii cromozomale
apărute în meioză, ca o consecinţă a hibridărilor îndepărtate.
În sistemul producerii de sămânţă hibridă, această însuşire aduce un enorm avantaj –
evitarea castrării plantelor formei materne -, astfel încât este folosită pe pe scară largă pentru
obţinerea seminţei hibride comerciale la numeroase specii vegetale.
Vinod K.K. (2005) clasifică androsterilitatea în trei mari tipuri, după cum este de obicei
prezentată în majoritatea lucrărilor de specialitate, şi anume:
Androsterilitate nucleară (rfrf) – este determinată, de regulă, de factorii genetici nucleari
recesivi. Acest tip de androsterilitate are inconvenientul că segregă după modelul mendelian în
descendenţă, datorită localizării în nucleu a factorilor genetici. Menţinerea formei androsterile se
face prin încrucişarea acesteia cu forma analoagă fertilă heterozigotă pentru genele de sterilitate.
Astfel că, în descendenţă, vor rezulta 50% forme androsterile şi 50% forme androfertile,
ceea ce impune ca, în timp util, pe rândurile – mamă, înainte de înflorit, să fie eliminate toate
plantele androfertile. Acest lucru este posibil dacă gena de fertilitate este în linkage cu o genă
dominantă, capabilă să determine apariţia unui caracter uşor de evidenţiat pe plantă.
La floarea soarelui, unde cu ani în urmă se folosea acest tip de androsterilitate în producerea
de sămânţă F0 pentru hibrizii F1, “markerul” genetic introdus în nucleu controla culoarea violaceu–
antocianică a plantelor androfertile. Astfel că, pe loturile de hibridare, cu ocazia lucrărilor de
întreţinere şi obligatoriu până la înflorit, se eliminau toate plantele androfertile, de culoare
violacee, de pe rândurile mamă, rămânând astfel doar 50% din plante (cele androsterile).
Pentru a realiza totuşi o densitate normală de plante androsterile pe unitatea de suprafaţă
era necesară dublarea normei de sămânţă la formele mamă. De asemenea, nu trebuie să omitem că,
uneori, pot să apară şi plante nemarcate, androfertile, datorită existenţei crossing-overului dintre
gena “marker” şi gena de fertilitate. Asemenea plante vor fi eliminate tot înaintea
înfloritului.
Androsterilitatea citoplasmatică (S) – este determinată de factorii ereditari localizaţi în
citoplasmă, care se transmit dominant pe linie maternă, fără segregare, în generaţia F1. Menţinerea
formei androsterile se face prin polenizarea acesteia cu o formă analoagă androfertilă. Acest tip de
androsterilitate se practică în producerea de sămânţă hibridă la sfecla de zahăr, la cartofi, la ceapă
sau alte plante la care producţia ce o obţinem este reprezentată de rădăcini, tuberculi, bulbi sau alte
organe vegetative şi nu din seminţe, deoarece, fiind androsterile, formele respective nu vor produce
seminţe.
Rezultă că reproducerea plantelor, la acest tip de androsterilitate este posibilă numai pe cale
vegetativă. Dacă, totuşi, ne interesează producerea de sămânţă, aşa cum este cazul porumbului, se
27
impune ca pe asemenea loturi de hibridare, jumătate din rândurile – mamă să fie însămânţate cu
plante androsterile care nu se vor castra, iar restul de rânduri – mamă vor fi semănate cu forma
analoagă androfertilă, care se va castra. La recoltare, sămânţa hibridă F0 se amestecă, iar hibrizii
F1 vor fi în proporţie de 50% plante androsterile şi 50% plante androfertile ce vor asigura polenul
necesar polenizării şi plantelor androsterile.
Androsterilitatea nucleocitoplasmatică (rfrf – S) – este determinată de factori genetici
localizaţi atât în nucleu cât şi în citoplasmă. La acest tip de androsterilitate transmiterea însuşirilor
ereditare se face dominant, pe linie maternă, fără segregare (deci asemănător androsterilităţii
citoplasmatice). În acelaşi timp însă, factorii ereditari se găsesc sub controlul unor factori genetici
nucleari dominanţi (Rf Rf) care sunt capabili să restaureze fertilitatea descendenţelor. În această
interacţiune dintre factorii ereditari nucleo-citoplasmatici rezultă mai multe forme ale

androsterilităţii nucleocitoplasmatice, şi anume: grupa formelor androsterile (S/ rf rf); grupa

formelor androfertile fixatoare de sterilitate (N / rf rf) şi grupa formelor androfertile restauratoare
de fertilitate (N/Rf rf sau S /Rf Rf). Formele androsterile trebuie să poarte factorii genetici nucleari
în stare recesivă (rf rf).
Menţinerea formei androsterile se face prin polenizarea acesteia cu o formă analoagă
androfertilă nerestauratoare de fertilitate sau fixatoare de sterilitate (N/ rf rf).
Cercetările efectuate, mai ales la porumb, au arătat că atât androsterilitatea, cât şi formele
nerestauratoare prezintă o anumită specificitate. Astfel la porumb s-au identificat peste 100 de
tipuri de androsterilitate, dar mai importante sunt: tipul Tms (Texas), tipul S (USDA), tipul C
(Charrua) şi tipul Mms (Moldovenesc).
Obţinerea seminţei F0 pentru hibrizii F1, pe loturile de hibridare cu forme parentale mamă
posesoare de androsterilitate nucleocitoplasmatică, se realizează, fără castrare, cu o condiţie: ca
forma parentală - tată să fie de tip androfertil restauratoare de fertilitate (N/ Rf Rf). Aceasta este
metoda obţinerii seminţei comerciale F0 pentru hibrizii F1 la porumb, la floarea soarelui şi la sorg.
Trebuie menţionat că androsterilitatea nucleocitoplasmatică de tipul Tms realizată în SUA provoacă
o sensibilitate puternică a hibrizilor F1 la atacul ciupercii Helminthosporium maydis, motiv pentru
care, de mulţi ani s-a renunţat la acest tip, acesta înlocuindu-se cu tipul “C”.

3.4.3. Autoincompatibilitatea şi producerea de sămânţă

Autoincompatibilitatea – reprezintă incapacitatea plantelor de a produce zigoţi viabili în
urma autopolenizării. Distingem:
- autoincompatibilitate de tip sporofitic – zigotul viabil nu se poate obţine datorită
constituţiei genetice specifice sporofitului;
- autoincompatibilitate de tip gametofitic – zigotul viabil nu se poate obţine datorită
constituţiei genetice specifice gametofitului.
Acest fenomen de autoincompatibilitate se poate folosi cu succes în procesul producerii şi
înmulţirii seminţelor, întrucât se elimină complet lucrările de castrare, polenizarea liberă fiind
dirijată de om între liniile consangvinizate dorite, în funcţie de capacitatea combinativă specifică.
Datorită eficienţei sale în producerea seminţelor, se recomandă mai mult
autoincompatibilitatea de tip gametofitic, determinată de sistemul alelelor multiple “S” şi care se
caracterizează prin aceea că tuburile polenice ale grăunciorilor de polen şi stilul alelelor identice

28
nu se potrivesc ca mărime, nu îl pot traversa, ori dezvoltarea este inhibată etc. şi, drept consecinţă,
nu se obţin zigoţi viabili.
Experimentările în acest domeniu au evidenţiat existenţa mai multor factori ce pot influenţa
apariţia autoincompatibilităţii, cum ar fi: temperatura ridicată (32 – 400 C) înainte şi pe durata
polenizării, radiaţiile ionizante, polenizarea forţată a mugurilor florali tineri, încă nedeschişi,
inducerea poliploidiei etc.
Folosirea acestei metode în producerea de sămânţă impune rezolvarea următoarelor
aspecte:
- obţinerea de “linii consangvinizate” prin învingerea barierelor
autoincompatibilităţii;
- izolarea “liniilor consangvinizate” homozigote cu alele specifice de
incompatibilitate; - testarea valorii “liniilor consangvinizate”;
- menţinerea “liniilor consangvinizate” şi înmulţirea lor în vederea obţinerii seminţei
comerciale F0 pentru hibrizii F1.
Primele trei probleme aparţin domeniului ameliorării, în schimb, ultima problemă aparţine
direct procesului de producere şi înmulţire a seminţelor. Şanse mari în folosirea acestei metode
aparţine plantelor cu înmulţire vegetativă (obţinerea pe cale sexuată a “liniilor consangvinizate”,
hibridarea artificială şi apoi înmulţirea vegetativă a hibrizilor F1), precum şi în folosirea culturii
meristemelor.

3.4.4. Poliploidia şi producerea de sămânţă

Poliploidia reprezintă fenomenul genetic al multiplicării garniturilor cromozomale (2x) sau
înjumătăţirea numărului existent de cromozomi (x), modificări ce afectează întregul set
cromozomal de bază sau a numărului de cromozomi şi asigură creşteri importante ale dimensiunii
celulelor, rezultând astfel un spor foarte semnificativ la producţia de masă vegetativă. De
asemenea, se înregistrează numeroase modificări de ordin fiziologic şi biochimic. Ca efect negativ
al poliploidiei remarcăm, în mod deosebit, scăderea fertilităţii poliploizilor.
În procesul producerii şi înmulţirii seminţelor poliploidia se foloseşte în realizarea de
cultivare autopoliploide (triticale etc.).
Soiurile poliploide – se obţin prin dublarea numărului de cromozomi, urmată de metode
de selecţie adecvate pentru extragerea celor mai valoroase descendenţe. Se practică mai mult la
speciile alogame, la care interesează mai mult producţia de masă verde (secară, trifoi roşu, hrişcă
etc.). Astfel, la secară, soiurile tetraploide prezintă o bună rezistenţă la iernare şi secetă prin
precocitate şi prezintă o creştere a productivităţii cu 50% faţă de secara diploidă. De asemenea şi
conţinutul în proteină creşte semnificativ, iar volumul pâinii este mai mare cu 10%.
Se precizează că asemenea cultivare manifestă o anumită instabilitate citogenetică şi o
tendinţă permanentă pentru revenirea la starea diploidă. De aceea, pe durata exploatării acestor
cultivare şi deci, în producerea seminţelor necesare, trebuie aplicate unele măsuri specifice ca:
respectarea distanţelor de izolare, evitarea impurificărilor mecanice şi efectuarea de controale
citologice periodice, în special în etapele superioare ale producerii seminţelor.
Hibrizii autopoliploizi - îmbină armonios efectul heterozis cu efectele multiplicării
garniturilor (numărului) de cromozomi. Astfel, la sfecla pentru zahăr, hibrizii-poliploizi, rezultaţi
prin hibridarea formelor mamă - tetraploide (dublarea numărului cromozomilor prin tratamentul

29
cu colchicină) şi a formelor tată - diploide (formele normale), sunt hibrizi cu efect heterozis în F1
dar, în acelaşi timp, sunt şi autopoliploizi prin multiplicarea garniturii cromozomale (triploizi).
Prin acest dublu efect se obţin plante viguroase şi cu un conţinut ridicat în zahăr. Faptul
că asemenea plante sunt sterile nu deranjează, întrucât pentru scopurile producţiei interesează
partea vegetativă, adică rădăcina.
Soiurile alopoliploide – se obţin prin multiplicarea garniturilor cromozomale, în urma unei
hibridări dintre două specii sau genuri diferite. Triticale este rezultatul hibridării grâului cu secara
(hibridare îndepărtată, intergenerică) şi urmăreşte obţinerea unui hibrid cu următoarele însuşiri:
productivitate superioară grâului, secarei şi orzului de toamnă, valorificarea superioară a soiurilor
podzolice – acide aflate în zona colinară şi care prezintă un conţinut ridicat în aluminiu (se constată
că triticale tolerează toxicitatea mai ridicată provocată de aluminiu), rezistenţa sporită la bolile
foliare, vigoarea mărită a plantei şi ritmul rapid de creştere în primăvară. Triticale poate deveni
astfel o specie nouă de cereale pentru agricultura României.
Până în prezent s-au realizat deja două soiuri: TF-2 (Triticale Fundulea 2 – creaţie ICCPT
– Fundulea în 1985) şi soiul Vlădeasa (creaţie SCA Turda în 1986). Se constată că există unele
deficienţe ca: umplerea defectuoasă a boabelor, încolţirea boabelor în spic (lipsa repaosului
germinativ), sterilitatea ridicată asociată cu instabilitatea cromozomală, rezistenţa insuficientă la
cădere, sensibilitatea la cornul secării şi fuzarioză, utilizarea recoltei mai mult sub formă de masă
verde în furajarea animalelor, insuficienta adaptabilitate ecologică şi fragilitatea rahisului etc.
Toate aceste deficienţe constituie obiective pentru activitatea de ameliorare viitoare,
întrucât s-a demonstrat că, prin folosirea unei germoplasme adecvate şi a unei tehnici superioare,
există posibilitatea realizării de soiuri de triticale foarte productive şi cu conţinut ridicat de
proteine, în special de lizină.

3.4.5. Haploidia şi monoploidia în producerea de sămânţă

Haploidia – este un fenomen genetic prin care se reduce la jumătate garnitura cromozomală
de bază (2n se reduce la n). Plantele haploide iau naştere fără fecundare: haploizi ginogenetici (prin
dezvoltarea oosferei nefecundate) şi haploizi androgenetici (prin dezvoltarea nucleului generativ
al grăunciorului de polen în sacul embrionar al plantei mamă, fără unirea cu oosfera). Se mai
numesc plante partenogenetice, respectiv plante pseudogametice.
Monoploidia – se realizează la plantele cu o singură garnitură cromozomală (2n) şi care
prin înjumătăţire sau separare somatică rezultă un singur set de cromozomi (n = x).
Haploizii sunt organisme somatice folosite, în ultima vreme, pentru crearea rapidă a liniilor
consangvinizate cu o stare de homozigoţie totală, egală cu 100%, deci fără heterozigoţie reziduală.
Se ştie că heterozigoţia reziduală pentru unele caractere poligenice, la liniile consangvinizate,
constituie o cauză importantă a instabilităţii hibrizilor, fapt ce se reflectă în degradarea destul de
rapidă a hibrizilor în producţie.
Rezultă astfel că haploidia şi monoploidia în sistemul producerii de sămânţă se poate folosi
astfel:
- obţinerea liniilor consangvinizate cu homozigoţie totală şi fără heterozigoţie
reziduală; - identificarea liniilor consangvinizate menţinătoare de sterilitate citoplasmatică
de tipul “C” la porumb.
Viabilitatea haploizilor obţinuţi la plantele autogame este mai bună comparativ cu haploizii

30
plantelor alogame. De asemenea, formele haploide ale plantelor cu un grad mai ridicat de ploidie
prezintă o fertilitate mai mare decât formele monoploide ale plantelor diploide.
Inducerea artificială a haploidiei şi monoploidiei se poate realiza prin:
- tratarea plantelor mamă cu temperaturi scăzute (30C la secară) sau ridicate
(480C la
porumb);
- hibridări interspecifice (ex. genurile Solanum, Nicotiana, Zea);
- polenizări întârziate (ex. Zea mays x Tr. monococcum);
- stimularea dezvoltării oosferei fără fecundare (polenizarea cu amestec de
polen, depunerea de praf de pământ pe stigmat etc.);
- polenizarea cu polen iradiat;
- tratarea seminţelor cu colchicină, hidrazidă maleică etc.; - folosirea
plantelor gemene, provenite din aceeaşi sămânţă;
- folosirea androgenezei.

31
 CAPITOLUL IV. COMPONENTELE ESENŢIALE ALE ACTIVITĂŢII DE
PRODUCERE DE SĂMÂNŢĂ
Acestea urmăresc, în final, conservarea integrităţii genetice a cultivarelor multiplicate.
Principalele căi, abordate complementar, pentru realizarea acestui obiectiv major sunt redate la
subpunctele a – j.
a. Respectarea cadrului legal şi metodologic privind activitatea de producere de
sămânţă
Aspectele esenţiale ale activităţii de producere de sămânţă şi material săditor din
România, la momentul actual, sunt reglementate prin Legea nr. 266/2002 privind producerea,
prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi materialului săditor,
precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, modificată, completată şi republicată în
2011 (http://www.incs.ro).
Câteva dintre multiplele aspecte reglementate de textul acestei legi (tabelul 1):

Tabelul 1
Principalele aspecte reglementate prin Legea nr. 266/2002 republicată (2011)
Aspecte principale reglementate Precizări conţinute în reglementare
Cine poate desfăşura activitate de producere, - agenţi economici menţinători ai
prelucrare şi comercializare seminţe? soiurilor, specificaţi în Catalogul
oficial al anului respectiv, pentru
categoriile biologice superioare de
sămânţă (prebază şi bază).
- agenţi economici multiplicatori, cu
sediul social în România sau în UE,
înregistraţi şi autorizaţi pentru
înmulţirea categoriilor biologice
inferioare (sămânţa certificată,
comercială)
Cine realizează activităţile de: Instituţii desemnate oficial:
- emitere documente legislative şi - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
normative oficiale; Rurale (MADR);
- controlul calităţii seminţelor - Inspecţia Naţională pentru
- certificarea categoriilor Calitatea
biologice de seminţe; Seminţelor, prin:
- testarea calităţii seminţelor - Laboratorul Central pentru Calitatea
- înregistrarea, autorizarea, Seminţelor şi a Materialului Săditor
monitorizarea şi supravegherea operatorilor (LCCSMS);
economici implicaţi în activităţi de producere - Inspectoratele Teritoriale pentru
de seminţe Calitatea Seminţelor şi Materialului
- autorizarea persoanelor fizice sau Săditor (ITCSMS) ce deţin laboratoare
juridice pentru activităţile de inspecţii în acreditate la nivelul fiecărui judeţ.
câmp, prelevare eşantioane de seminţe,
testare a calităţii seminţelor
32
 Care sunt categoriile de sămânţă controlate şi Pentru toate genurile, speciile şi cultivarele
pentru care se emit certificate oficiale de incluse în legislaţia aferentă producerii de
atestare a identităţii şi calităţii? seminţe şi care pot include:
Sămânţa prebază (una sai mai multe
generaţii);
Sămânţa bază (una sau mai multe generaţii);
Sămânţa certificată;
Sămânţa comercială – oleaginoase şi furajere
Sămânţa standard de legume
Materialul standard de viţă de vie
Care sunt condiţiile obligatorii pentru ca un Pentru a putea fi cultivat şi comercializat, un
cultivar (soi) omologat să poată fi multiplicat cultivar (soi) trebuie să fie testat, omologat şi
şi comercializat ? înregistrat (să existe Certificat de înregistrare,
care conferă automat şi dreptul de menţinător)
în:
- Registrul naţional al soiurilor -
Catalogul oficial al soiurilor
- Registrul Naţional al brevetelor pentru
soiuri sau în:
- Catalogul comun al Comunităţii
Europene - Catalogul naţional al unui stat
membru UE Pentru anumite specii, tipuri de
cultivare sau categorii de seminţe, pot exista
permanent sau temporar derogări sau precizări
speciale privind multiplicarea şi
comercializarea acestora
Cine realizează activităţile de testare, Institutul de Stat pentru Testarea şi
înregistrare şi protecţie a noilor soiuri Înregistrarea Soiurilor (ISTIS), ce are în
(cultivare) subordine Centrele de Testare a Soiurilor (CTS
sau reţeaua oficială de testare a soiurilor))
Pe lângă Legea 266/2002, activităţile din domeniul seminţelor în România sunt
reglementate prin mai multe ordine MADR (http://www.incs.ro). Astfel, pentru:
- înregistrarea agenţilor economici: Ordinul nr. 769/2009 pentru aprobarea
Metodologiei de inregistrare operatorilor economici si eliberare a autorizatiei pentru producerea,
prelucrarea si/sau comercializarea semintelor si materialului saditor Modificat prin Ordinul Nr.
57/2011 (Sursa: http://www.incs.ro);
- reguli şi norme tehnice:
CEREALE - Ordinul nr. 149/2010 privind comercializarea seminţelor de cereale.
PLANTE FURAJERE – Ordinul nr. 155/2010 privind producerea în vederea
comercializării şi comercializarea seminţelor de plante furajere. (http://www.incs.ro).
AMESTEC DE SEMINŢE DE PLANTE FURAJERE DE PROTECŢIE – Ordinul nr.

33
253/2011 privind privind stabilirea anumitor derogări pentru comercializarea amestecurilor de
seminţe de plante furajere destinate a fi utilizate pentru protecţia mediului natural în România.
PLANTE OLEAGINOASE SI PENTRU FIBRE – Ordinul nr. 150/2010 privind
comercializarea semintelor de plante oleaginoase si pentru fibre.
PROCEDURI CEREALE, OLEAGINOASE, FURAJERE - Ordinul nr. 59/2011 pentru
aprobarea procedurilor privind cerinţele specifice pentru producerea, certificarea şi
comercializarea seminţelor de cereale, plante oleaginoase şi pentru fibre şi plante furajere
în
România.
CARTOFUL PENTRU SAMANTA – Ordinul nr. 1266/2005 Ordin pentru aprobarea
Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, certificarea calităţii
şi comercializarea cartofului pentru samânţa.
SFECLA DE ZAHAR, SFECLA FURAJERA - Ordinul nr. 1265/2005 pentru aprobarea
Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea
calităţii şi comercializarea seminţelor de sfeclă de zahăr şi sfeclă furajeră, modificat prin : ordinul
nr. 147/2007 - privind modificarea si completarea anexei nr. 6 la Ordinul nr. 1.265/2005
SEMINŢE DE LEGUME, INCLUSIV FASOLE, MAZĂRE - Ordinul nr. 1366/2005
pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea
comercializării, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor de
legume, modificat prin: ordinele nr. 433/2007 şi 109/2010.
UNELE PLANTE SPECIFICE ROMÂNIEI - Ordinul nr. 564/2003 pentru aprobarea
Regulilor şi normelor tehnice interne privind producerea în vederea comercializării, prelucrarea,
controlul şi/sau certificarea calităţii seminţelor şi a materialului săditor din unele specii de plante
produse şi comercializate pe teritoriul României.
- populaţii şi soiuri locale în România:
LEGUME - Ordinul nr. 123/2010 privind stabilirea anumitor derogări pentru acceptarea
populaţiilor locale şi a soiurilor de legume care sunt cultivate în mod tradiţional în localităţi
şi regiuni specifice şi care sunt ameninţate de eroziune genetică şi a soiurilor de legume de
valoare intrinsecă pentru producţia agricolă comercială, dar create pentru a fi cultivate în
condiţii speciale, precum şi pentru comercializarea seminţelor acestor populaţii locale şi
soiuri.
SOIURI IN CONSERVARE - Ordinul nr. 335/2009 privind aprobarea unor derogări
pentru acceptarea populaţiilor locale şi a soiurilor de plante agricole ameninţate de
eroziunea genetică adaptate natural la condiţiile locale şi regionale si pentru
comercializarea semintelor si cartofului pentru sămânţă ale acestor populaţii locale şi
soiuri.

b. Identificarea exactă a autenticităţii cultivarului pe baza documentelor de

34
 autenticitate
Autenticitatea cultivarului este conferită de ansamblul caracteristicilor şi însuşirilor
morfologice şi morfofiziologice proprii, conform celor descrise la momentul omologării
cultivarului respectiv ( http://istis.ro/blogs/ro/pages/catalog.aspx, 2012), în procesul de
multiplicare a seminţelor fiind confirmată de:
- documentele de provenienţă ce însoţesc seminţele;
- informaţiile obligatorii de pe etichetele oficiale aplicate pe ambalaje;
- certificatul de puritate biologică
- Documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă (culoare ROZ)
Extrasul următor din Catalogul Oficial al plantelor de cultură din România pe anul 2012
(format electronic), privind noul soi de grâu comun de toamnă (Triticum aestivum L.) Miranda
permite evidenţierea principalelor aspecte la care se referă descrierea unui cultivar.
Extras
“Soiul de grâu de toamnă Miranda a fost creat de Institutul Naţional de CercetareDezvoltare
Agricolă Fundulea. Caractere morfologice.
Portul plantelor la înfrăţire este semierect.
Pigmentaţia antocianică a urechiuşelor frunzei steag este medie.
Frecvenţa plantelor cu frunza steag recurbată este medie. Este
un soi semiprecoce.
Cerozitatea tecii frunzei steag este medie şi a limbului frunzei steag este slabă.
Cerozitatea spicului este slabă, iar a gâtului paiului este medie spre puternică.
Plantele au talia medie spre înaltă, iar paiul în secţiune este subţire. Spicul
are forma piramidală, este lax şi prezintă ariste lungi.
Culoarea spicului la maturitate este albă.
Gluma inferioară are umărul de lăţime medie. Forma umărului este teşită în sus.
Ciocul glumei inferioare este de lungime medie şi este uşor curbat.
Întinderea pilozităţii interne a glumei inferioare este slabă.
Bobul este de culoare roşie, iar coloraţia în fenol este închisă spre foarte închisă.
Tipul de dezvoltare este de toamnă.
Însuşiri morfo-fiziologice.
Masa a 1000 de boabe medie este de 42 g., iar masa hectolitrică de 73 kg.
Soiul are rezistenţă bună la iernare, cădere, secetă şi arşiţă.
Este rezistent la făinare, la rugina brună şi la pătarea brună reticulară.
Este mijlociu de sensibil la septorioză.
Capacitate de producţie.
Soiul Miranda are un potenţial de producţie foarte ridicat realizând 11350 kg/ha, iar în
medie în 3 ani de testare a realizat o producţie de 7161kg/ha.
Soiul se încadrează în grupa soiurilor de calitate bună spre foarte bună pentru industria de
panificaţie.
Se poate cultiva în zonele favorabile culturii grâului de toamnă din sudul, sud-estul şi vestul
ţării.”

35
 De autenticitatea (identitatea) seminţelor răspund operatorii economici înregistraţi pentru
activităţile de producere, prelucrare şi comercializare a seminţelor, precum şi instituţiile implicate
în activităţile de control şi certificare a loturilor semincere/seminţelor, prin documentele oficiale
de certificare pe care le emit. Regulile generale impuse de reglementările în vigoare pentru
asigurarea autenticităţii constau în:
- obligativitatea amelioratorilor sau menţinătorilor soiurilor de a pune la dispoziţia agenţilor
economici multiplicatori (prin contract) tehnologiile specifice de producere a seminţelor
şi descrierea caracterelor morfologice ale acestora, conform cu metodologia reglementată
de Uniunea Internaţională pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (UPOV).
- obligativitatea agenţilor economici multiplicatori de a asigura condiţiile stipulate de
legislaţia în vigoare pentru culturile (loturile) semincere, cu referire specială la asigurarea
rotaţiei, a distanţelor de izolare, a tehnologiei specifice de înfiinţare şi întreţinere a
culturilor, a executării corecte a lucrărilor speciale (ex. castrare, purificare biologică etc.).
- obligativitatea operatorilor economici implicaţi de a depozita, manipula, trata, transporta
şi comercializa seminţele pe: specii, soiuri, categorii biologice de seminţe, loturi de
seminţe, în ambalaje specifice, corespunzătoare, cu etichete originale şi însoţite de
documentele originale prevăzute de legislaţia în vigoare (http://incs.ro/incshome.htm ).
Instituţiile/organismele cu abilităţi în activităţile de supervizare a autenticităţii cultivarelor
sunt:
- OCDE (The Organisation for Economic Co-operation and Development – OECD,
http://www.oecd.org/), ce stabileşte proceduri, metode şi tehnici pentru supravegherea
calităţii seminţelort pe parcursul procesului de multiplicare.
- INCS (Inspecţia naţională pentru calitatea seminţelor, incs.ro) – ce asigură cadrul
organizatoric şi legislativ pentru certificarea seminţelor şi materialului de plantat. Prin
intermediul ITCSMS-urilor (Inspectoratelor teritoriale pentru calitatea seminţelor şi
materialului săditor) din fiecare judeţ, se realizează inspecţia în câmp a culturilor
semincere, o dată sau de mai multe ori în timpul perioadei de vegetaţie.
- ISTIS (Institutul de stat pentru testarea şi înregistrarea soiurilor, istis.ro) – realizează teste
în microculturi de precontrol şi postcontrol, pentru verificarea identităţii şi purităţii
varietale a soiurilor multiplicate în vederea comercializării lor, comparativ cu Proba
standard a cultivarului (deţinută de ISTIS în Colecţia oficială de referinţă).
Testele efectuate de către ISTIS se referă la teste de câmp în parcele de control şi teste de
laborator pe seminţe şi plantule, scopurile efectuării acestor teste făcând referire la:

•interzicerea folosirii la reînmulţiri sau în producţia pentru consum a loturilor de seminţe

necorespunzătoare ca identitate, puritate varietală sau stare sanitară;
• supravegherea şi monitorizarea activităţii agenţilor economici autorizaţi şi acreditaţi care
produc, multiplică, prelucrează şi/sau comercializează sămânţă şi material săditor;
• verificarea funcţionării sistemului naţional de asigurare a calităţii şi trasabilităţii seminţelor
şi materialului săditor;

36
• completarea unor elemente ale certificării la unele categorii de seminţe şi material săditor
(ex.:
sfeclă, cartof)
Pre şi postcontrolul se efectuează prin:

•- teste de camp : microculturi în CTS-uri (Centre de testare a soiurilor)

•- teste de laborator:
- electroforeza
- reacţia ADN-polimerazei (PCR) - rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
- teste imunoenzimatice tip ELISA
- alte metode acceptate internaţional sau în UE

c. Respectarea unei rotaţii stricte, astfel încât un lot semincer să nu urmeze după
aceeaşi specie din ciclul anterior de vegetaţie
Culturile premergătoare din câmp trebuie să fie compatibile cu producţia de seminţe din
specia şi soiul culturii, iar câmpul trebuie să fie suficient de liber de plante străine rămase din
culturile anterioare (Ordinul nr. 149/2010, http://www.incs.ro).
În cazul hibrizilor de Brassica napus, cultura se va realiza pe un teren de producţie pe care
nu s-au cultivat plante de Brassicaceae (Cruciferae) în ultimii 5 ani (Ordinul nr. 150/2010,
http://www.incs.ro). Loturile semincere la sfecla pentru zahăr şi furajeră necesită o rotaţie de
minimun 4 ani (ord. 1265/2005.
d. Izolarea plantelor/loturilor semincere la speciile alogame
Pentru asigurarea posibilităţii efective de asigurare a distanţelor de izolare, agenţii
economici multiplicatori sunt obligaţi prin lege (art. 7, alin. 1 din Legea nr. 266/2002
republicată/2011) să încheie contracte, convenţii sau înţelegeri cu producătorii agricoli învecinaţi,
prin care să convină asupra respectării acestor distanţe. De asemenea, formularul denumit
“Declaraţie de multiplicare” (figura 1.) ce trebuie depus de multiplicator către LCCSMS sau
ITCSMS în vederea aprobării pentru multiplicare trebuie însoţit, printre altele, şi de o schiţă
topografică privind amplasarea culturii şi a culturilor învecinate, precum şi de precizarea plantei
premergătoare.

37
 Fig.1. Declaraţia de multiplicare (extras din formularul tipizat)
Izolarea reproductivă se poate realiza prin mai multe metode:
- Izolarea în spaţiu prin asigurarea unor distanţe minime între loturile semincere şi
alte loturi ocupate cu culturi din aceeaşi specie, distanţele minime variind de la câţiva metri la
cateva sute de metri, în funcţie de: modul de polenizare (autogam sau alogam), categoria de
sămânţă (prebază, bază, certificată), prezenţa/absenţa barierelor naturale (perdele de protecţie,
păduri) şi specie/grupa de specii (cereale păioase, porumb, leguminoase, oleaginoase, textile etc.)
- Izolarea în spaţiu prin aplicarea de izolatori din pânză, plastic sau hârtie, care pot
izola total sau parţial florile, plantele, rândurile sau parcelele vizate. Condiţia obligatorie este ca
textura izolatorilor să permită aerisirea florilor/plantelor. Uneori, pentru stimularea polenizării şi
fructificării, este necesar ca sub izolatori să fie introduse insecte polenizatoare.
- Izolarea în timp prin decalarea epocii de semănat/plantat, se realizează în mod
diferit la speciile anuale faţă de cele bienale. La cele anuale, este suficient semănatul/plantatul
cultivarelor diferite din aceeaşi specie, la epoci diferite (la distanţă de două sau mai multe
săptămâni). La cele bienale, izolarea în timp presupune existenţa, într-un anumit sezon de
vegetaţie, doar a unui singur cultivar aflat în anul al doilea (înflorire şi fructificare), celelalte
cultivare din aceeaşi specie putând coexista doar dacă sunt în anul I de cultură (când nu înfloresc).
- Izolarea în timp prin efectuarea de tratamente speciale (Munteanu N., 2000) cu
stimulatori sau inhibitori ai înfloririi (gibereline, antigibereline, retardanţi de creştere).
38
 - Izolarea în timp prin protejarea plantelor cu diverse materiale (folii plastic, paie,
zăpadă) ce pot determina grăbirea sau întârzierea pornirii în vegetaţie a plantelor (Leonte C., 2003),
aplicabilă îndeosebi speciilor multianuale.
- Izolarea în timp prin efectuarea unor operaţiuni speciale asupra plantelor vizate,
ca:
o altoirea lăstarilor (ochilor) tineri pe plante adulte; o
altoirea plantelor de zi lungă pe cele de zi
scurtă; o efectuarea de incizii deasupra
lăstarilor sau mugurilor o asigurarea unei
densităţi mai mari a plantelor
o eliminarea lăstarilor laterali
Ultimele două metode pot duce la grăbirea înfloritului, însă prezintă dezavantajul că nu pot
fi aplicate la un număr mare de plante sau la o suprafaţă mai mare a unui lot semincer.
O situaţie sintetică privind distanţele minime de izolare impuse de legislaţia în vigoare din
România se prezintă astfel (tabelele 2, 3, 4):

Tabelul 2
Distanţele minime faţă de sursele învecinate de polen care ar putea să genereze polenizare
externă nedorită
Distanţa
Tipul de Categoria biologică de minimă de
Specia
cultivar sămânţă izolare (m)
0 1 2 3
CEREALE
Sorghum spp. Soiuri Bază, Certificată 300
Phalaris canariensis, Bază 300
Soiuri
Secale cereale Certificată 250
0 1 2 3
Bază:
- formă maternă androsterilă 1000
Secale cereale Hibrizi
- formă maternă androfertilă 600
Certificată 500
Soiuri Bază 50
x Triticosecale autogame Certificată 20
Zea mays 200

39
 Avena nuda, Avena sativa,
Avena strigosa
Hordeum vulgare
Oryza sativa Distanţa minimă dintre
Triticum aestivum Hibrizi componentul femel şi orice alt 25
Triticum durum soi din aceeaşi specie
Triticum spelta
Triticosecale autopolenizante

OLEAGINOASE ŞI TEXTILE
Brassica spp., alta decât
Brassica napus
Cannabis sativa, alta decât Bază 400
Cannabis sativa monoică
Carthamus tinctorius
Carum carvi Soiuri
Gossypium spp., altul
decât hibrizii de
Gossypium hirsutum şi/sau Certificată 200
Gossypium
barbadense Sinapis
alba
Soiuri nehibride Bază 200
Certificată 100
Brassica napus Hibrizi Bază 500
Certificată soiuri hibride 300
Cannabis sativa, Cannabis Bază 5000
sativa monoica Certificată 1000
Bază 1500
Soiuri hibride
Certificată 500
Helianthus annuus
Soiuri nehibride Bază 750
Certificată 500
*CMS – citoplasmic male sterility

La cultura sfeclei pentru zahăr sau furajere sunt necesare următoarele distanţe de izolare
(Ordinul nr. 1265/2005, ordinul nr. 147/2007, http://www.incs.ro) (tabelul 3):
Tabelul 3
Distanţe de izolare în procesul de producere de sămânţă la sfecla pentru zahăr şi furajeră
Cultura Distanta minima
1. Pentru producerea de samanta Baza:
— fata de orice sursa de polen din genul Beta 1 000 m
2. Pentru producerea de samanta Certificata:
(a) la sfecla de zahar:
— fata de orice sursa de polen din genul Beta neinclusa mai jos: 1 000 m
40
 — polenizatorul specificat sau unul din polenizatori fiind diploid, 600 m
in raport cu surse de polen de sfecla de zahar tetraploide
— polenizatorul specificat fiind exclusiv tetraploid, in raport cu 600 m
surse de polen de sfecla de zahar diploide
— fata de orice sursele de polen de sfecla de zahar a caror ploidie 600 m
este necunoscuta
— polenizatorul specificat sau unul dintre polenizatori fiind 300 m
diploid, in raport cu sursele de polen de sfecla de zahar diploida
— polenizatorul specificat fiind exclusiv tetraploid, in raport cu 300 m
sursele de polen de sfecla de zahar tetraploida
— intre doua culturi semincere de sfecla de zahar in care 300 m
sterilitatea masculina nu este utilizata
(b) la sfecla furajera:
— fata de orice sursa de polen din genul Beta neinclusa mai jos: 1 000 m
— polenizatorul specificat sau unul din polenizatori fiind diploid, 600 m
in raport cu surse de polen de sfecla furajere tetraploida
— polenizatorul specificat fiind exclusiv tetraploid, in raport cu 600 m
surse de polen de sfecla furajera diploide
— fata de orice sursele de polen de sfecla furajera a caror ploidie 600 m
este necunoscuta
— polenizatorul specificat sau unul dintre polenizatori fiind 300 m
diploid, in raport cu sursele de polen de sfecla furajera diploida
— polenizatorul specificat fiind exclusiv tetraploid, in raport cu 300 m
sursele de polen de sfecla furajera tetraploida
— intre doua culturi semincere de sfecla furajera in care 300 m
sterilitatea masculina nu este utilizata
Distantele de izolare pot fi eliminate sau reduse daca exista o suficienta protectie fata de
orice polenizator strain nedorit. Nu mai este necesara izolarea intre culturi semincere atunci cand
se foloseste acelasi polenizator.

La cartof, loturile de producere de material de plantat trebuie sa fie cultivate intr-un teren
de productie unde cel putin 3 ani nu s-a cultivat cartof şi sa fie izolate de culturi de o categorie
inferioara printr-o distanta adecvata. Satisfacerea acestor cerinte trebuie sa fie verificata prin
inspectie in camp oficiala (Ordinul nr. 1266/2005, http://www.incs.ro).
Tabelul 4

Rotaţia şi distanţele de izolare pentru loturile de producere de sămânţă la cartof

Categoria Unitatea Rotatia Distantele minime de izolare (m) fata de:
Vatra Culturi pentru samanta din Soiuri Sere
Biologica de ani satului categoria biologica: diferite si
control ha (minimum) si din solarii
(maximum) Prebaza Baza Certificata:
culturi aceeasi
de C A C categorie
consum B biologica

41
 Prebaza 20 4 300 - 10 50 100 1,5 500
Baza 50 4 300 10 - 10 20 1,5 300
Certificata 100 3 150 50 10 - 10 1,5 300
clasa A
Certificata 100 3 150 100 20 10 - 1,5 200
clasa B
e. Asigurarea unui număr minim de plante (200 plante la speciile alogame şi 50-100
plante la speciile autogame), pentru evitarea apariţiei driftului genetic;
f. Purificarea biologică înainte de înflorire (repetată dacă este necesar), pentru
îndepărtarea plantelor netipice şi bolnave.
• Este echivalenta selecţiei în masă negative (îndepărtarea din câmp, înainte de înflorire, a
plantelor netipice cultivarului, cu vigoare redusă şi stare fito-sanitară necorespunzătoare).
• Plantele netipice pot să apară datorită unor impurificări mecanice/biologice sau a segregării
întârziate.
• Se realizează de către personal bine instruit.
• Se repetă de mai multe ori, în funcţie de specie, categorie biologică şi starea culturii.
• Executarea corectă a purificării biologice se verifică prin inspecţii oficiale sau sub
supraveghere oficială în câmp, conform metodologiei specifice.
• Rezultatele se reflectă în asigurarea identităţii cultivarelor şi a valorilor minime ale purităţii
varietale, regăsindu-se în Documentele oficiale de certificare a seminţelor (tabelul 5).

g. Recoltarea corectă a seminţelor, astfel încât să nu poată fi posibilă impurificarea

mecanică sau deprecierea seminţelor, face referire la:
• Respectarea epocii optime (faza de maturitate deplină a boabelor)
• Evitarea pierderilor, prin recoltarea mai devreme, dar urmată imediat de uscarea
seminţelor.
• Momentul recoltării se stabileşte îndeosebi în funcţie de umiditatea seminţelor (diferită
în funcţie de specie).
• Reglarea combinelor trebuie efectuată foarte bine din start, dar se poate adapta şi de la o
zi la alta, în funcţie de condiţiile concrete din câmp.
• Curăţarea perfectă a combinelor şi mijloacelor de transport, dacă se recoltează soiuri
sau categorii biologice diferite din aceeaşi specie.
• Etanşeizarea perfectă a mijloacelor de transport.
• Decalarea recoltării formelor parentale în loturile de hibridare (I - tată, II - mamă).
Recoltare manuală obligatorie în loturile de hibridare cu plante căzute.
• Operaţiuni postrecoltare specifice, ex.: sortare, curaţare, uscare, batozare, condiţionare,
calibrare, tratare, ambalare, etichetare, depozitare.
• Prelevarea de probe de către specialiştii ITCSMS, pentru determinarea:
- indicilor de calitate
- stării fitosanitare

42
 Tabelul 5
Puritatea varietală minimă pentru aprobarea în câmp a categoriilor de seminţe
Cultura Categoriabiologică

Prebază Bază Certificată 1 Certificată 2

*Triticum aestivum, T.durum, T. spelta;

*Avena nuda, A. sativa, A. strigosa;
99,9 99,9 99,7 99,0
*Hordeum vulgare;
*Oryza sativa(altele decât hibrizii)
*Triticale, soiuri autopolenizante
99,7 99,7 98,0 98,0
(autogame)
**Brassica napus, B. rapa (soiuri pentru
99,9 99,9 99,7 -
ulei)
**Sinapis alba 99,7 99,7 99,0 -
**Glycinemax. 99,5 99,5 99,0

**Helianthus annuus -linii consangvinizate 99,8 99,8 - -

**Helianthus annuus -HS forme parentale - 99,7 - -
**Helianthus annuus -loturi de hibridare - - 99,0
- forma maternă - - 99,0
- forma paternă - -
Zeamays - LC, HS forme parentale,
HS,HD,HT loturi hibridare pt. 99,9 99,8
săm.certificată
*- Ord. 149/2010; ** - Ord. 150/201

h. Condiţionarea şi uscarea corectă a seminţelor

Presupune aducerea seminţelor de la umiditatea înregistrată în momentul recoltării la
umiditatea standard impusă pentru păstrare şi comercializare, precum şi alte operaţiuni specifice
de curăţare, sortare, calibrare etc. (tabelul 6).

i. Păstrarea în condiţii şi spaţii optime face referire la:

• Spaţiile de depozitare, pregătite corespunzător;
• Gruparea pe specii, soiuri, categorii biologice, loturi;
• Înălţimea maximă admisă pentru stratul de seminţe/stiva de ambalaje în depozit;
• Ambalajele specifice, închiderea, sigilarea şi etichetarea lor;
• Tratamentele asupra seminţelor în depozit pentru eradicarea dăunătorilor;
• Etichetare cu eticheta oficială/vignetă oficială (autoadezivă) nereutilizabilă, aplicată prin
coasere, lipire sau introducere în ambalaj transparent.
• Aplicarea etichetei furnizorului, cu:numele şi adresa furnizorului, specia, soiul, categoria,
numărul de identitate al lotului, greutatea brutăsau netă, perioada de valabilitate şi data
expirării valabilităţii,tratamentul chimic efectuat, indicaţii pentru utilizator.

Tabelul 6
Valoarea umidităţii standard pentru păstrarea şi comercializarea
43
 seminţei certificate la principalele specii agricole
Umiditatea
Temperatura
standard la
Specia/grupul de Umiditatea la optimă în timpul
depozitare şi
specii recoltare(%) uscării
comercializare
(0C)
(%)
Cereale păioase t-nă 14 -18 32 -42 14
Orez 16 -17 32 -42 14
Porumb 32-35 până la 40-42 13-14
Soia 12 -14 13
Mazăre 14 -16 14
Fasole 14 -16 14
Floarea soarelui (tratare cu desicanti
10 -12 8- 9
la 35-40%)
Rapiţa de toamnă pt.
16 -18 9 - 14
ulei
Sfecla pentru zahăr 15 -18 max. 14

Culori etichete oficiale

CATEGORIA BIOLOGICĂ CULOAREA ETICHETEI
PREBAZĂ Albă cu dungă violet
BAZĂ Albă
CERTIFICATĂ (C1) Albastră
CERTIFICATĂ (C2) Roşie
AMESTEC SEMINŢE Verde
NECERTIFICATĂ FINAL Gri
Ambalajele cu sămânţă din formele mamă pentru loturile de hibridare prezintă nişte
marcaje speciale (Păcurar I.,2007):
- formă maternă (LC sau HS) androsterilă: dungă roşie şi litera S de culoare verde
- formă paternă (LC sau HS) androfertilă: dungă roşie

j. Testarea calităţii seminţelor (vezi LP fitotehnie, metodologie ITCSMS).

Calitatea seminţelor este reprezentată de :
- valoarea genetică şi biologică; - valoarea culturală şi starea sanitară.
Aceste componente se exprimă prin anumiţi parametri, determinaţi cu ajutorul observaţiilor
şi determinărilor din câmp, precum şi pe baza unor analize de laborator asupra probelor de seminţe,
metodele de analiză utilizate fiind precizate în standarde naţionale sau internaţionale specifice.
Valoarea genetică a seminţelor este corelată direct cu identitatea şi autenticitatea
cultivarelor şi se asigură prin pârghiile menţionate la subcap. IV.b.

44
 Valoarea biologică a seminţelor este asigurată prin respectarea tuturor etapelor şi măsurilor
specifice procesului de producere de sămânţă din categoriile biologice superioare (sămânţa de
prebază şi bază) şi inferioare (sămânţă certificată).
Valoarea culturală a seminţelor este asigurată prin respectarea unor valori minime precizate
în standardele metodologice naţionale sau internaţionale, referitoare la următorii parametri:
- Puritatea fizică a seminţelor, redată prin:
o sămânţa pură o
seminţe din alte specii o
materii inerte
Se exprimă în procente din greutate şi trebuie să fie de minimum 99,0% pentru categoriile
biologice superioare (PB, B) şi 98,0% pentru categoriile biologice inferioare (C, C1, C2).
- Germinaţia seminţelor, redată prin:
o germinaţia totală
o germeni normali o germeni anormali o seminţe tari o seminţe proaspete o
seminţe moarte
Se exprimă în procente din numărul seminţelor din proba analizată şi trebuie să respecte
valorile minime specifice diferitelor specii şi categorii de seminţe (tabelele 7, 8, 9). - Umiditatea
seminţelor (%). - Alte teste:
o energia germinativă, dată de viteza de germinare a seminţelor
o viabilitatea seminţelor (ex. testul cu tetrazoliu pentru seminţele aflate în repaus sau
care germinează greu)
o vigoarea seminţelor sau potenţialul acestora de a forma structuri normale în condiţii
de laborator apropiate celor din câmp, apreciată prin diferite teste:
 cold-test, ce reflectă valoarea cea mai scăzută a germinaţiei ce ar putea să o
aibă un lot de seminţe în condiţii mai puţin favorabile intervenite în câmp,
după semănat(temperaturi scăzute, umezeală, tratamente cu fungicide
corelate cu condiţiile suboptime menţioante anterior)
 testul îmbătrânirii accelerate şi testul deteriorării controlate, ce reflectă
capacitatea de păstrare a seminţelor sau gradul de deteriorare a vigorii
acestora pe perioada păstrării lor;
Valorile rezultate în urma analizelor de laborator în privinţa acestor parametri obligatorii
se înscriu în buletinele de analiză oficială (culoare GALBENĂ pentru cele emise de laboratoare
acreditate din România, culoare portocalie pentru buletinele internaţionale ISTA) şi Documentul
oficial de certificare a seminţelor, aceste formulare oficiale însoţind obligatoriu sămânţa
certificată pe parcursul circulaţiei şi comercializării ei (figurile 2 şi 3).

Tabelul 7
Valorile minime ale parametrilor de calitate la seminţele certificate de cereale
(extras din Ord. MADR 149/2010)

45
 Germinaţia minimă (% din Puritatea fizică
Specia seminţe pure) (% din greutate)
Bază Certificată Bază Certificată
Triticum aestivum
T. durum, T.spelta 85 85 99 98
Hordeum vulgare
Hordeum vulgare
75 75 99 98
cu bob golaş
Secale cereale 85 85 98 98
Oryza sativa 80 80 98 98
Sorghum spp. 80 98
X Triticosecale 80 80 98 98
Zea mays 90 98
Tabelul 8
Valorile minime ale parametrilor de calitate la seminţele certificate de
plantele oleaginoase şi textile (extras din Ord. MADR 150/2010)
Germinaţia minimă (% din Puritatea fizică
Specia seminţe pure) (% din greutate)
Bază Certificată Bază Certificată
Brassica spp. 85 85 98 98
Glycine max 80 98
Sinapis alba 85 85 98 98
Helianthus annuus 85 98
Linum
85 99
usitatissimum ulei
Linum
92 99
usitatissimum fibră
Cannabis sativa 75 98
Gossypium spp. 80 98
Tabelul 9
Valorile minime ale parametrilor de calitate la seminţele certificate de sfecla
pentru zahăr (extras din Ord. MADR 1265/2005)
Germinaţia minimă (% din Puritatea fizică
Tipuri de seminţe pure) (% din greutate)
sămânţă
Bază Certificată Bază Certificată
Monogermă1 80
De precizie1 97 75
Plurigermă2 73

1
– Sămânţa şlefuită cu minimum 70% din glomerule ce dau doar câte o plantulă şi
maximum 5% glomerule germinate ce dau mai mult de trei plantule
2
- Sămânţa cu > de 85% grad de diploidie
46
1
- Sămânţa cu minimum 90% glomerule germinate ce dau câte o singură plantulă şi
maximum 5% glomerule germinate ce dau mai mult de trei plantule

47
Fig. 2. Formular Buletin de analiză oficial model ITCSMS, România (copie
după un exemplar original valid pentru un lot de seminţe de rapiţă de toamnă)

48
Fig. 3. Formular Buletin de analiză oficial model ISTA (internaţional) (copie
după un exemplar original valid pentru un lot se seminţe de sfeclă pentru zahăr)
PARTEA a II -a

49
 METODOLOGII ŞI TEHNOLOGII SPECIFICE ÎN
PRODUCEREA DE SĂMÂNŢĂ
CAPITOLUL 5. METODOLOGIA PRODUCERII DE
SĂMÂNŢĂ LA SPECIILE AUTOGAME
(exemplificare pe cereale păioase)
5.1. Metodologia producerii de sămânţă din categorii biologice superioare
5.2. Metodologia producerii de sămânţă din categorii biologice inferioare
5.3. Aspecte privind tehnologia loturilor semincere la speciile autogame

5.1. Metodologia producerii de sămânţă din categorii biologice superioare

Pentru speciile autogame, metodologia producerii de sămânţă prezintă numeroase elemente

comune, care pot să se particularizeze mai mult sau mai puţin, de la o specie la alta sau chiar de la
un soi la altul.
Principalele grupe de specii autogame sunt reprezentate de:
- majoritatea cerealelor păioase (grâu, orz, ovăz, triticale autogame,
mei,
sorg), cu forme de toamnă sau de primăvară;
- leguminoase pentru boabe: mazăre, fasole, soia, lupin, linte etc.;
- inul pentru ulei şi fibre.
Pentru toate aceste grupe de specii, producerea de sămânţă din categoriile biologice
superioare (sămânţa prebază şi bază) face obiectul activităţii sectorului de dezvoltare din cadrul
firmelor/unităţilor/companiilor de ameliorare sau al firmelor cu statul de menţinător al unor
cultivare.
Scopul principal al derulării acestor etape specifice este acela de menţinere a valorii
genetice şi biologice a cultivarelor, iar metodologia utilizată în acest sens se bazează pe selecţia
conservativă, cu diferitele sale variante.
Principalele câmpuri specifice care se interpun între ameliorator (sămânţa amelioratorului)
şi agentul economic multiplicator sunt:
a. Câmpul de producere a seminţei PREBAZĂ (PB)
b. Câmpul de producere a seminţei BAZĂ (B)
Aceste câmpuri şi respectiv categorii biologice de seminţe sunt realizate de către
amelioratorul sau menţinătorul cultivarului, în aşa-numitul “sector de dezvoltare”. a. Câmpul de
producere a seminţei PREBAZĂ (PB)
- se însămânţează cu sămânţa amelioratorului (SA);
- semănatul se face în benzi late de 1 m, cu cărări între ele de 25 cm (figura 4);

- în cazul în care este necesară o cantitate mai mare de sămânţă, se poate înfiinţa şi un câmp
de prebază 2 (în anul următor), cu benzi late de 2 m şi cărări de 37,5 cm pe urmele roţilor
50
tractorului;
- distanţa dintre rânduri, în interiorul benzilor (în România), este de 12,5 cm;
- adâncimea de semănat este de 3,5 – 4,5 cm (mai mică pentru cultivarele cu coleoptilul mai
scurt);
- se asigură o densitate de 450 – 550 b.g./m2 la orz, orzoaică, ovăz şi 500 – 550 b.g./m2 la
grâu, triticale;
- în cazul în care se impune o extindere mai rapidă în cultură a unui nou cultivar, se poate
semăna la distanţe mai mari între rânduri, de 25 cm, caz în care se asigură 125 – 150 b.g./m2.
- toate elementele componente ale tehnologiei de cultură sunt cele caracteristice speciilor
respective şi se aplică la un nivel cât mai corespunzător;
- se respectă distanţele minime de izolare de 1 m între specii şi între soiuri diferite din aceeaşi
specie autogamă (la secară şi triticale aceste distanţe sunt mai mari, datorită polenizării alogame
caracteristice);
- purificările biologice repetate trebuie să asigure o puritate biologică de minimum 99,9%;
- sămânţa PB se supune unor standarde minime de calitate şi se ambalează în ambalaje
corespunzătoare, etichetate oficial cu ETICHETE ALBE CU DUNGĂ VIOLET .

Fig. 4. Loturi semincere cu grâu la INCDA Fundulea (incda- fundulea.ro)

c. Câmpul de producere a seminţei BAZĂ (B)

- se însămânţează cu sămânţa din categoria biologică PREBAZĂ;
- ca şi în cazul categoriei biologice anterioare, se aplică tehnologia de cultivare
caracteristică speciilor sau cultivarelor în cauză;
- se asigură cantităţi şi desimi normale de sămânţă/ha, respectiv 220 – 240 kg/ha, la distanţe
de 12,5cm între rânduri, adâncimea de 3,5 – 4,5 cm şi o densitate de 500 – 550 b.g./m2.
- semănatul este de preferat să se realizeze în benzi, cu culoare nesemănate de 37,5 cm, prin
suspendarea a câte două secţii de pe urmele roţilor tractorului (se consideră că se consumă
o cantitate mai redusă de sămânţă, se uşurează efectuarea diferitelor tratamente
mecanizate, nemaifiind necesară marcarea/jalonarea pentru corectitudinea trecerilor cu
agregatele);
- ca şi în câmpurile anterioare, se execută obligatoriu purificări biologice, care vor trebui să
asigure o puritate varietală de minimum 99,9% la grâu, orz, ovăz şi de minimum 99,7% la
triticale autogame;
- ambalajele cu sămânţa BAZĂ vor fi însoţite de etichete oficiale ALBE (figura 5).

51
 Fig. 5. Mostră etichetă oficială sămânţă din categoria biologică BAZĂ
5.2. Metodologia producerii de sămânţă din categorii biologice inferioare
sămânţa certificată
Producerea de sămânţă din categoriile biologice inferioare (sămânţa certificată (C),
certificată prima (C1) şi a doua generaţie (C2) se realizează de către agenţii economici multiplicatori
înscrişi, la cererea lor, la Inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor
(ITCSMS).

Loturile semincere în câmp şi în depozite sunt supuse controalelor inspectorilor oficiali ai

ITCSMS iar seminţele sunt analizate din punct de vedere al calităţii. Aceste seminţe pot fi
comercializate doar însoţite de documente oficiale care le certifică provenienţa, identitatea şi
calitatea.
Aspectele esenţiale ale acestei verigi la speciile autogame (ex. cereale păioase) sunt:
- câmpul de producere a seminţei certificate se însămânţează cu sămânţă din categoria
biologică BAZĂ;
- în cazul în care este necesară o cantitate mai mare de sămânţă, se poate planifica şi realiza
o a doua înmulţire a seminţei certificate, în anul următor, prin însămânţarea seminţei
certificate din prima generaţie (C1), rezultând sămânţa certificată a doua generaţie (C2);

- pentru majoritatea culturilor autogame, , se asigură pe piaţă circa 50% sămânţă C1 şi 50%
sămânţă C2 (Păcurar I., 2007);
- din totalul categoriilor de sămânţă (PB, B, C), sămânţa certificată reprezintă circa 95% din
producţia anuală;
- tehnologia de cultură în loturile semincere pentru obţinerea seminţei certificate este cea
caracteristică speciei/cultivarului, la care se adaugă unele aspecte specifice (ex. purificări
biologice) sau particulare (în funcţie de specie sau de cerinţele speciale ale unor
cultivaruri);
- semănatul se poate realiza normal sau cu cărări de 37,5 cm pe urmele roţilor tractorului,
uşurând vizibil efectuarea tratamentelor (figura. 6) ;
- puritatea varietală minimă ce trebuie asigurată loturilor semincere din categoria biologică
Certificată este de 99,0% la triticale, iar la celelalte specii, de 99,7% pentru C 1 şi 99,0%
pentru C2.

52
 - seminţele certificate sau certificate C1 şi C2 se etichetează cu etichete oficiale de culoare
albastră (Certificată, Certificată C1) sau roşie (Certificată a doua generaţie – C2) (figura
7).

Fig. 6. Loturi semincere la orzoaică (stânga) şi grâu (dreapta) la SCDA Secuieni

(scda.ro/cercetare)

Fig. 7. Mostră etichete oficiale sămânţă din categoria biologică

Certificată prima generaţie (C1) (stânga) şi Certificată a doua generaţie (C2) (dreapta)

5.3. Aspecte privind tehnologia loturilor semincere la speciile autogame

5.3.1. Zonarea loturilor semincere

Loturile semincere se amplasează în zonele foarte favorabile şi favorabile în privinţa
condiţiilor de climă şi sol, aceleaşi care sunt descrise şi cunoscute pentru fiecare specie agricolă
cultivată (Păcurar I, 2007, Bîlteanu Gh., 2003, Muntean L.S. şi colab., 2011, Haş I., 2006, Roman
Gh. V., 2012).
Zonarea loturilor semincere va ţine seama şi de cerinţele specifice sau de anumite
particularităţi ale cultivarelor (ex. grupa de maturitate sau precocitate, rezistenţa la secetă sau
temperaturi scăzute, cerinţele faţă de gradul de fertilitate al solului, posibilităţile existente pentru
irigare).

5.3.2. Sortimentul actual la speciile autogame

Sortimentul disponibil activităţii de producere de sămânţă la toate speciile cultivate se
regăseşte în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură elaborat anual de ISTIS, disponibil
pe site-urile oficiale ale ISTIS (istis.ro) şi INCS (incs.ro). Menţinătorii cultivarelor (soiuri, hibrizi,
soiuri tradiţionale) sunt precizaţi prin coduri în coloana a doua şi nominalizaţi în anexa din partea
53
finală a catalogului; codurile care încep cu cifra 1 indică companii româneşti, iar cele care încep
cu cifra 2, companii străine.
În continuare sunt redate sub formă de extrase din catalog (tabelele 8 - 14), sortimentele
corespunzătoare speciilor autogame (cereale păioase, leguminoase, plante textile) pentru anul
2015. Pentru anul 2016, Catalogul Oficial este accesibil, doar contra cost. De regulă, Cataloagele
Oficiale pentru anul în curs apar pe site-ul ISTIS cel mai devreme în primavara anului următor.
Tabelul 8
Cultivarele de grâu de toamnă înscrise în Catalogul Oficial ISTIS pentru anul 2015

GRÂU - Triticum aestivum L.

(Wheat)
Denumirea soiului Menţinătorul Anul Anul reînscrierii Comercializare Observaţii
Variety Maintainer înregistrării (radierii) până la Other specific
Denomination Date of listing Date of renewal Marketing till mentions
or of (after deletion)
cancellation
1 2 3 4 5 6

54
Adelina 1015 2012 (8)
Akamar 2111 2015 (8)
Alex 1002 1994 (8)
Alinea 2147 2012 (8)
OS Alka 2126 2014 2015 (8)
Altigo 2147 2013 (8)
Anapurna 2111 2014 (8)
Andelka 2126 2011 (8)
Andino 2111 2011 (8)
Andrada 1005 2012 (8)
Apache 2111 2005 (8)
Aprilio 2111 2015 (8)
2015
Apullum 1005 1992 (8)
Aramis 2111 2014 radiat (8)
Ardeal 1 1001 1999 (8) Soi în
Arkeos 2111 2015 conservare
31.12.2013
Arlequin 2111 2011 (8)
Arieşan 1005 1985 radiat (8)
Ascott 2111 2015 (8)
Avenue 2147 2013 31.12.2012 (8)
Azimut 2111 2009 (8)
Balitus 2165 2015 radiat 31.12.2013 (8)
Bandolero 2126 2011 2014 (8)
BC Anica 2131 2015 30.06.2016 (8)
BC Lidija 2131 2012 (8)
BC Renata 2131 2010 30.06.2015 (8), Ap.1
Beti PI 1007 2004 (8), Ap.1
radiat 31.12.2014 30.06.2016 (8) Soi în
Boema 1 1001 2000
conservare
Ciprian 1002 2003
Codru 1005 2015 (8)
Crina 1001 2001 (8)
2009
Crişana 1021 2005 (8)
2014
Dagmar 2147 2013 (8)
2014 radiat 30.06.2017
Delabrad 2 1001 2002 (8)
Dor F 1001 2002 31.12.2012 (8)
Dropia 1001 1993 (8)
Dumbrava 1005 2003 (8)
Eliana PI 1007 1998 2012 radiat (8)
Esenţial 1003 2001 31.12.2012 (8)
2014 (8) Soi în
Euclide 2011 2013
Faur F 1001 2004
2014 30.06.2015 conservare
2009 radiat (8) Soi în
FDL Miranda 1001 2011 conservare
31.12.2012
Felix 2126 2010 (8)
Flamura 85 1001 2011 2014 30.06.2015 (8)
Gasparom 1003 1998 (8) (8),
Ap.1 (8)
(8) Soi în
2014 30.06.2015 conservare
Tabelul 8 - continuare
1 2 3 4 5 6

55
GK Bani 2043 2011 radiat 31.12.2014 30.06.2017 (8)
GK Kalász 2043 2003 radiat 31.12.2012 30.06.2015 (8)
GK Miska 2043 2005 radiat 30.06.2015 (8)
GK Petur 2043 2005 31.12.2012 (8)
Glosa 2015
- KG Kunglória 1001 2005 (8)
Gruia 1001 2005 2015 radiat 30.06.2017 (8)
Iaşi 2 1007 2002 31.12.2014 (8)
2126 2009 2012 (8), Ap.1
Ilinca
Izvor 1001 2008 (8)
Jindra 2147 2013 (8)
30.06.2016
Karolinum 2111 2012 (8)
radiat 31.12.2013
Katarina 2126 2011 (8)
Kiskun Serina 2045 2002 2012 (8)
Litera 1001 2010 (8)
Lovrin 34 1002 1981 2014 radiat 30.06.2017 (8)
Mihaela 2126 2011 31.12.2014 (8)
Mv Kolo 2056 2010 30.06.2016 (8)
Mv Marsall 2056 2006 radiat 31.12.2013 30.06.2015 (8)
Mv Pálma 2056 2003 radiat 31.12.2012 30.06.2015 (8)
Mv Regiment 2056 2007 radiat 31.12.2012 30.06.2016 (8)
2056 2007 radiat 31.12.2013 30.06.2016 (8)
Mv Toborzó
2111 2012 radiat (8)
Nikol
2011 2013 31.12.2013 (8)
Nogal
Otilia 1001 2013 (8)
Pajura 1001 2014 (8)
Pădureni 1005 1998 (9) Soi în
2014
PG102 1125 2015 conservare
Pitar 1001 2015 (8)
PKB Kristina 2074 2004 (8)
PKB Merkur 2074 2013 (8)
PKB Rodika 2074 2010 (8)
PKB Roxanda 2074 2010 (8)
PKB Vizelika 2074 2010 (8)
Pobeda 2012 2006 (8)
Putna 1003 2004 2014 (8)
Renan 2061 1999 2012 (8)
Renata 2126 2014 (8)
2015 (8)
Renesansa 2012 2005
2014 (8)
Romulus LV 1002 1998
Seka 2126 2014 (8) Soi în
conservare
Sosthene 2129 2014
2129 2014 (8)
Soyard 2014 (8)
Şimnic 30 1015 1987 2015 30.06.2015
(8)
Şimnic 50 1015 2004 2014 radiat (8) Soi în
Trivale 1019 1991 31.12.2012 conservare
Turda 2000 1005 2000 (8)
Urbanus 2165 2015 2014 (8)
Zimbru 1003 1998 (8)
(8)
(8)
Tabelul 9
Cultivarele de grâu durum înscrise în Catalogul Oficial ISTIS pentru anul 2015

GRÂU DURUM - Triticum durum Desf.

56
 (Durum wheat)
Denumirea soiului Menţinătorul Anul Anul reînscrierii Comercializare Observaţii
Variety Maintainer înregistrării (radierii) până la Other specific
Denomination Date of listing Date of renewal Marketing till mentions
or of cancellation (after deletion)
Condurum 1001 1999 radiat 30.06.2017 (8)
Grandur FD 1001 2011 31.12.2014 (8)
Mv Makaróni 2056 2007 30.06.2015 (8)
Nefer 1087 2005 radiat 30.06.2015 (9)
Pandur 1001 1996 31.12.2012 30.06.2015 (8) Soi în
Salsa 1087 2005 radiat 30.06.2015 conservare
Wintergold 2138 2011 31.12.2012 (9)
radiat (8)
31.12.2012
radiat
31.12.2012
Tabelul 10
Cultivarele de mei înscrise în Catalogul Oficial ISTIS pentru anul 2015

MEI - Panicum miliaceum L.

(Millet)
Denumirea soiului Menţinătorul Anul Anul reînscrierii Comercializare Observaţii
Variety Maintainer înregistrării (radierii) până la Other specific
Denomination Date of Date of renewal Marketing till mentions
listing or of cancellation (after
deletion)
Marius 1001 2001 2011
Moldrom 1 1007 2004 radiat
31.12.2012 30.06.2015
Tabelul 11 Cultivarele de orez înscrise în Catalogul Oficial ISTIS pentru anul 2015
Denumirea Menţinătorul Anul Anul reînscrierii Comercializare Observaţii
soiului Maintainer înregistrării (radierii) Date până la Other specific
Variety Date of of renewal Marketing till mentions
Denomination listing or of (after
cancellation deletion)
Ardea 2139, 1118 2013

Calliope 2139, 1118 2012 Cammeo

2139, 1118 2012 Caravaggio
2139, 1118 2012 Cassiopea
2139, 1118 2012 Catullo 2139, 1118
2012
Cellini 2139, 1118 2012 Cirene
2139, 1118 2014 Cleopatra 2139, 1118
2012
Dunărea 1001 1998 radiat 31.12.2012 30.06.2015 Elida 1001
2001 radiat 31.12.2012 30.06.2015
Emma 2139, 1118 2012
Impuls 1001 2009 radiat 31.12.2013 30.06.2016
Insubria 2139, 1118 2013 Keope
2139, 1118 2012
Magic 1001 2005 radiat 31.12.2012 30.06.2015
Polizeşti 28 1012 1978 2009
Rotund 2157 2013 radiat 31.12.2014 30.06.2017 Zefir
1001 2003 radiat 31.12.2012 30.06.2015

57
 Tabelul 1
2 Cultivarele de orzoaică/orz înscrise în Catalogul Oficial ISTIS pentru anul 2015

ORZ - Hordeum vulgare L.

(Barley)
Denumirea soiului Menţinătorul Anul Anul reînscrierii Comercializare Observaţii
Variety Maintainer înregistrării (radierii) până la Other specific
Denomination Date of listing Date of renewal Marketing till mentions
or of cancellation (after deletion)
1. Orzoaică (2 row barley)

Adina 2014 30.06.2017 (9)

SV10031998 2012 radiat (9)
31.12.2014 30.06.2015 (8)
30.06.2015 (8)
radiat (9), Ap.1
30.06.2015 (8)
31.12.2012
(9), Ap.1
radiat
(9)
30.06.2016
31.12.2012 (8)
radiat 30.06.2015 (9)
(9)
31.12.2012 (8), Ap.1
(9)
2015 radiat 30.06.2017 (9), Ap.1
31.12.2013 30.06.2015 (8)
30.06.2016 (9)
radiat
(9)
31.12.2012 (9) Soi în
conservare
(9)
2015 (9)
Annabell21032002 Andreea10011994 radiat (8)
Artemis10012012 Auriga21032005 31.12.2014 (9), Ap.1
Babette21032009 radiat
Beatrix21032007 Bogdana SV10032001 31.12.2012
Casanova21112013 Daciana10051999 radiat
Henrike21032010 Malwinta21212009 31.12.2013
Marnie21242009 2012
Marthe21032008
Metaxa21072012 Romaniţa10052004
Shakira21072009 Stindard SV10032003
Su Lilly21032012 Thuringia21072000
Victor ZP20252012 Xanadu21032006
2. Orz (6 row barley)

58
 Tabelul 1
Ametist 1001 2012 radiat 30.06.2015 (8)
Amical 1001 1993 31.12.2012 (8)
Cardinal FD 1001 2003 2014 radiat 30.06.2017 (8)
Dana 1001 1993 31.12.2014 (8)
Gerlach 2111 2013 (8)
KH Tas 2106 2006 (8)
30.06.2015
Laverda 2103 2012 (8)
radiat 30.06.2015
Mareşal 1001 1996 (8)
Mădălin FD 1001 1994 (8) Soi în
31.12.2012 conservare
Paso 2111 2015 30.06.2015
Simbol 1001 2015 (8)
radiat
Sistem 1001 2000 (8)
Smarald 1001 2013 (9)
31.12.2012
Univers 1001 2004 (8)
radiat (8)

31.12.2012

2014
3 Cultivarele de soia înscrise în Catalogul Oficial ISTIS pentru anul 2015

SOIA - Glycine max. (L.) Merrill

(Soya Bean)
1 2 3 4 5 6
Balkan 2012 2003 2013 I
Bia TD 1005 2015 00
Carla TD 1005 2013 000
Crina F 1001 2011 I
Caro TD 1005 2015 00
Cristina TD 1005 2012 00 Columna 1001 1995 radiat 31.12.2012 30.06.2015 0
Daciana 1001 2006 0 Danubiana 1001 1983 radiat 31.12.2012
30.06.2015 I
Darina TD 1005 2011 00
ES Mentor 2084 2013 I
Eugen 1005 2002 2014 00 Favorit 2012 2015 00 Felix 1005 2005 00 Fortuna
2012 2015 00
Galina 2012 2011 I
Ilinca TD 1005 2015 00
Isidor 2084 2010 I
Larisa 1005 2014 0
Mălina TD 1005 2012 00
Neoplanta 2012 2004 0
NS Maximus 2012 2015 I
NS Mercury 2012 2011 I NS Rubin 2012 2011 I
NS Trijumf 2012 2012 00 NS Virtus 2012 2015 00 Oana F 1001
2009 00 Onix 1005 2002 2014 00
Perla 1005 1994 2009 000
Procera 1012
(ant. PS1012) 1125 2010 I
Procera 1020
(ant. PS1020) 1125 2010 I Românesc 99 1001 1999 radiat 31.12.2012
30.06.2015 00
Sava 2012 2015 I

59
 Tabelul 1
SG Albert 2144 2014 0
SG Anser 2165 2015 00
SG Argus 2165 2013 I
SG Calao 2165 2015 0-I
SG Eider 2165 2012 I SG Havane 2165 2014 I
SG Kea 2165 2014 00 SG Nation 2165 2015 00
SG Stern 2165 2015 I SG Triton 2165 2013 I
SGSR Picor 2165 2012 00 Tajfun 2012 2015 00
Triumf 1001 1996 2009 I Venerra 2012 2004 II
Victoria 2012 2015 I Vigo 1078 2011 I
Viorica 2164, 2170 2014
00
4
Cultivarele de fasole înscrise în Catalogul Oficial ISTIS pentru anul 2015

FASOLE DE CÂMP - Phaseolus vulgaris L.

(French Bean)
Denumirea soiului Menţinătorul Anul Anul reînscrierii Comercializare Observaţii
Variety Maintainer înregistrării (radierii) până la Other specific
Denomination Date of Date of renewal Marketing till mentions
listing or of (after deletion) Grupa de maturitate
cancellation Maturity group

Avans 1001 1981 radiat 30.06.2015 a

31.12.2012
Dalmaziano 1093 2014 ex a

Delia 1001 2003 radiat 30.06.2015 a

31.12.2012
Florena 1001 1995 radiat 30.06.2015 a
31.12.2012
Lechinţa 1034 2011 ex a

Lizica 1001 2005 radiat 30.06.2016 a

31.12.2013
Prut 1031 2011 radiat 30.06.2015 ex, nd a
31.12.2012
Starter 1001 1989 radiat 30.06.2015 a
31.12.2012
Soiurire omologate în anul redactării catalogului oficial sunt descrise în privinţa
caracterelor morfologice, a însuşirilor fiziologice şi de calitate, precum şi în ceea ce priveşte
potenţialul productiv. Astfel, soiul de soia Mălina TD, creat la SCDA Turda, apare descris în
Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România astfel (figura 8):

60
 Tabelul 1

Fig. 8. Descrierea soiurilor nou intrate în Catalogul oficial al plantelor de cultură din
România (ex. soia, soiul Mălina TD creat de SCDA Turda, extras, 2012, istis.ro)

61
 5.3.3. Elemente particulare ale tehnologiei de cultivare a loturilor semincere

5.3.3.1. Amplasarea loturilor semincere

Amplasarea loturilor semincere face referire la două aspecte premergătoare înfiinţării
propriu-zise a culturilor, respectiv alegerea terenului şi asigurarea distanţelor de izolare.
a. Alegerea terenului presupune respectarea următoarelor condiţii generale:
- grad de înclinare: plan sau cu pantă uşoară, neerodat;
- grad de fertilitate: ridicat;
- grad de îmburuienare: redus sau curat de buruieni;
- umiditate: normală, cu aport freatic corespunzător, fără
fenomene de băltire sau de inundaţii, ideal cu posibilităţi de
irigare (soia, fasole
b. Izolarea loturilor semincere nu este necesară, în general, la speciile autogame.
Deşi reglementările specifice privind producerea de sămânţă din soiurile acestor specii nu
prevăd asigurarea unor distanţe minime de izolare, se recomandă totuşi asigurarea unor distanţe
mici, de 0,5 – 1,0 m între soiuri din aceeaşi specie sau între categorii biologice diferite din acelaşi
soi sau din soiuri diferite. Acestea sunt necesare pentru:
- evitarea amestecurilor mecanice ce ar putea avea loc la însămânţare;
- evitarea impurificărilor biologice datorită celor câteva procente de alogamie ce ar
putea surveni în anumite condiţii climatice;
- secară şi triticale, care, alogame fiind, au nevoie de distanţe minime de izolare;
pentru loturile de producere a seminţelor certificate cu soiuri, aceste distanţe sunt de 20 m la
triticale şi de 250 m la secară, iar în cazul hibrizilor de secară, de 500 m;
- loturile de producere a seminţei hibride pentru cerealele păioase autogame (hibrizi
de grâu, orz, triticale autogame), pentru care se prevăd distanţe minime de izolare de 25 m (nu
şi faţă de genitorul mascul).
c. Rotaţia culturilor este necesară din considerentele deja cunoscute
(îmbunătăţirea sau menţinerea însuşirilor fizice ale solului, evitarea răspândirii bolilor,
dăunătorilor şi buruienilor specifice), dar şi pentru evitarea impurificărilor biologice
datorită samulastrei.
De exemplu, metodologia specifică producerii de sămânţă prevede:
- rotaţia de minimum trei ani în cazul loturilor semincere de cereale păioase;
- excluderea amplasării loturilor semincere cu cereale păioase de pe sole infestate cu
mălură pitică;
d. Plantele premergătoare cele mai bune pentru cerealele păioase sunt
culturile care eliberează terenul devreme: leguminoase boabe şi furajere anuale,
leguminoase perene desţelenite şi lucrate suficient de timpuriu (lucernă, trifoi,
sparcetă, ghizdei). Pe lângă acestea, cerealele păioase mai pot fi cultivate după in,
rapiţă, muştar, floarea soarelui şi porumb (recoltate suficient
de devreme).
5.3.3.2. Lucrările solului. Secvenţele de bază ân pregătirea terenului pentru insămânţare
sunt aceleaşi ca şi în culturile obişnuite, cu aceleaşi particularităţi legate de unele aspecte precum
planta premergătoare, tipul de sol, rezerva de apă din sol. Pregătirea terenului implică:

62
 - discuirea pentru mărunţirea resturilor vegetale, stimularea germinării seminţelor de
buruieni şi evitarea pierderii apei din sol;
- udarea cu o normaă de 400 – 600 mc apă/ha, pe terenurile uscate şi cu posibilităţi
de irigare, înainte de arătură;
- arat cu plugul + grapa stelată, la 18 – 20 cm adâncime sau, pe soluri cu deficit mare
de umiditate şi cu puţine resturi vegetale, discuit cu discul greu la 12 – 15 cm;
- întreţinerea arăturii timpurii, cu disc + grapa cu colţi reglabili, de 1 – 2 ori, pentru
mărunţirea bulgărilor, nivelarea terenului şi distrugerea buruienilor;
- pregătirea patului germinativ, în preziua semănatului (dacă este posibil), prin una
sau două treceri cu discul sau combinatorul.
5.3.3.3. Fertilizarea. Reprezintă o verigă importantă în asigurarea uniformităţii culturilor,
a producţiei ridicate şi a unei calităţi satisfăcătoare a seminţelor.
Factorii de care depind dozele de îngrăşăminte se referă la: tipul de sol, gradul de fertilitate,
planta premergătoare, cerinţele biologice ale cultivarului şi posibilităţile de asigurare a umidităţii
(irigat sau neirigat).
Dozele orientative de îngrăşăminte necesare pentru culturile de cereale păioase sunt
(tabelele 15, 16, 17):
Tabelul 15
Dozele orientative de îngrăşăminte cu fosfor* pentru loturile semincere cu cereale păioase
Conţinutul în fosfor Doza de fosfor (kg/P2O5/ha)
Fertilitatea
ORZ/ TRITICALE/
solului (mg P2O5/100 g sol) GRÂU
ORZOAICĂ SECARĂ
BUNĂ 6–8 60 – 80 60 – 80 30 – 40
MIJLOCIE 4–6 80 – 100 80 – 90 40 – 60
SLABĂ <4 100 - 120 90 - 100 60 – 80
*-Încorporare sub arătura de bază sau la pregătirea patului germinativ, cel mai târziu pe semănătură, cât mai
devreme, toamna sau primăvara.
Tabelul 16
Dozele orientative de îngrăşăminte cu potasiu** pentru loturile semincere cu cereale
păioase
Conţinutul în potasiu Doza de potasiu (kg/K2O/ha)
Fertilitatea
ORZ/ TRITICALE/
solului (mg K2O/100 g sol) GRÂU
ORZOAICĂ SECARĂ
BUNĂ >15
MIJLOCIE 10 - 15 40 - 60 40 - 60 40 – 60
SLABĂ < 10 60 - 80 60 - 80 60 – 80
**-Încorporare sub arătura de bază sau la pregătirea patului germinativ, cel mai târziu pe semănătură, cât
mai devreme, toamna sau primăvara.
Tabelul 17
Dozele orientative de îngrăşăminte cu azot*** pentru loturile semincere cu cereale păioase
Plante premergătoare Doza de azot* (kg/N s.a./ha)

63
 ORZ/ TRITICALE/
GRÂU
ORZOAICĂ SECARĂ
Leguminoase 60 – 80 60 – 80 50 - 60
Prăşitoare timpurii 80 – 100 80 – 100 60 - 70
Culturi tardive 100 - 120 100 - 120 70 - 80
***- Aplicare bifazială: 2/3 iarna sau primăvara, în mustul zăpezii;1/3 în faza de apariâie a primului
internod al tulpinii; după premergătoare târzii şi pe soluri slab fertile, se aplică 1/3 din doza de azot
toamna, la semănat

Perioada optimă şi modul de aplicare sunt aceleaşi ca şi în cazul culturilor obişnuite.

În anumite cazuri particulare, dozele de îngrăşăminte sunt corectate în plus sau în minus:
- Majorarea dozelelor de azot cu 20 – 30 % în cazul loturilor irigate, cu 10 – 15 % la
culturile cu desime şi înfrăţire slabă în primăvară şi cu 5 kg s.a. >N la fiecare 10 mm precipitaţii
în plus faţă de media zonei;
- Reducerea dozelor de azot cu câte 5 kg pentru fiecare 10 mm de deficit de
precipitaţii faţă de media zonei şi cu cantităţi ajustate în cazul aplicării dozelor reduse de
fosfor pe solurile fertile, astfel încât să se realizeze paritatea de 2:1 pentru raportul N:P.
Pe solurile cu pH acid se aplică amendamente calcaroase odată la 6 – 8 ani , în doze de 4
t/ha CaCO3
5.3.3.4. Semănatul
Aspecte principale ale semănatului în loturile semincere se referă la (tabelul 18):
- epoca optimă;
- norma de semănat (număr de boabe germinabile la metru pătrat şi cantitatea de
sămânţă); - adâncimea de semănat;
- uniformitatea încorporării seminâelor în sol.
Tabelul 18
Parametrii orientativi pentru semănatul cerealelor păioase
Adâncimea
Epoca optimă Norma de sămânţă
de semănat
Cultura
nr. b.
zona I Zona II (+ III) Kg/ha cm
g./m2
GRÂU 1 – 10 oct. 20 sept.–10 oct. 450 - 600 220-250 4–6
ORZ 25 sept.–10 oct 20 – 25 sept. 400 - 500 200-220 3–4
SECARĂ 15 – 25 sept. 20 sept. – 5 oct 400 - 450 3,5 - 5
TRITICALE 15 – 25 sept. 20 sept. – 5 oct 400 - 450 3,5 - 5
Semănatul de realizează normal, la distanţa de 12,5 cm între rânduri, dar poate fi utilizată
şi o metodă îmbunătăţită, prin suspendarea a câte două secţii pe urmele roţilor tractorului, astfel că
rezultă benzi (în funcţie de lăţimea de lucru a semănătorii, cu culoare nesemănate de 37,5 cm. Cele
mai importante avantaje rezidă în faptul că nu mai este nevoie de marcare sau jalonare la efectuarea
tratamentelor pe vegetaţie, iar în cazul irigării, echipamentul (aripile) de udare se amplasează pe
aceste culoare libere.

64
 În cazul în care este necesară o creştere a coeficientului de înmulţire a seminţelor, se poate
realiza semănatul cu norme reduse la jumătate (100 – 120 kg sămânţă/ha), ce vor putea aigura cca
80 % din producţia rezultată prin utilizarea unei norme normale. Păcurar I. (2007) menţionează că,
prin utilizarea acestei metode, pe o durată scurtă de timp), coeficientul de înmulţire a seminţelor
creşte de la 1: 15 – 20 kg până la 1:30-40 kg.
Câteva aspecte particulare de care trebuie să se ţină cont la reglarea normelor şi desimii de
semănat se referă la:
- limitarea adâncimii de semănat la 3-4 cm în cazul soiurilor cu coleoptil scurt şi maximum
5 cm pentru cele cu coleoptil mijlociu;
- creşterea desimii de semănat cu 15 – 20% pentru soiurile cu capacitate mai
redusă de înfrăţire.
5.3.3.5. Lucrările de îngrijire
a. Combaterea buruienilor.Se realizează prin aceleaşi metode clasice ca şi în culturile
pentru consum, respectiv prin metode preventive şi prin tratamente chimice cu erbicide.
Măsurile preventive fac referire la respectarea rotaţiei, a asolamentului, la lucrările de
întreţinere a terenului curat de buruieni până la semănat, precum şi la realizarea unor culturi
încheiate, cu plante normal dezvoltate.
Combaterea chimică a buruienilor (erbicidarea) se realizează cu diferite tipuri şi doze de
erbicide, în funcţie de:
- specia cultivată;
- speciile de buruieni ce trebuie combătute (monocotiledonate sau
dicotiledonate, anuale sau perene, sensibile sau rezistente la 2,4D9;
- gradul de îmburuienare al loturilor semincere.
În general, se folosesc aceleaşi erbicide ca şi în culturile de producţie (tabelele 19 şi 20) şi
se ţine cont de aceiaşi factori importanţi: condiţiile climatice din timpul şi de după tratament,
fenofazele optime ale buruienilor pentru eficienţa erbicidării, modul corect de preparare şi de
distribuire a soluţiei de erbicidare.
Tabelul 19
Aspectele de bază ale combaterii buruienilor dicotiledonate în loturile semincere cu
cereale păioase de toamnă (ex. grâu)
Denumirea Doza de
populară a erbicidare Condiţii minime
Specia de buruieni Erbicid comercial
buruienilor pe ha pentru tratament

Dicotiledonate sensibile la 2,4D

Ridiche Raphanus raphanistrum

sălbatică t0aer ≥ 150C;
Muştar sălbatic Sinapis arvensis Sardem
Cerealele = fenofaza
Căpriţă Chenopodium album SDMA Super 0,8 – 1,0 de înfrăţire –
Pălămidă Cirsium arvense Esteron Extra litri internod I;
Albăstriţă Centaurea cyanus 2,4D 660 SL Buruienile = rozetă
Ştir Amaranthus retroflexux (2–4 frunze).
Punguliţă Thlaspi arvense

65
 Traista Capsella bursa-pastoris
ciobanului
Dicotiledonate rezistente la 2,4D

Turiţă Galium aparine SULFONILUREICE t0aer ≥ 5-60C;

Lingurică Galeopsis tetrahit Glean Cerealele = înainte
Muşeţel Matricaria chamomilla Rival Star sau Super de înfrăţire– burduf;
Primstar Super 15 – 20 kg
Romaniţă Arthemis arvensis Buruienile = rozetă
Mac Papaver rhoeas (2-4 frunze).
Rocoină Stellaria media
Şopârliţă Veronica hederifolia COMBINATE t0aer ≥ 8-90C;
Volbură Convolvulus arvensis Buctril Cerealele =
Hrişcă urcătoare Polygonum convolvulus Cambio 1,0 litri înfrăţire–
Sekator Progress OD internodiile II-III;
(0,100 - 0,150 l/ha)
Buruienile = rozetă
(2-4 frunze)
Tabelul 20
Aspectele de bază ale combaterii buruienilor monocotiledonate în loturile semincere
cu cereale păioase de toamnă (ex. grâu)
Denumirea Specia de buruieni Doza de Condiţii
populară a Erbicid comercial erbicidare minime pentru
buruienilor pe ha tratament
Monocotiledonate anuale Glean 75 DF

Iarba vântului Apera spica venti Postemergent,

13 – 26 g
Odos Avena fatua cu >50% buruieni
0,4-0,6 l
Monocotiledonate perene răsărite

Pir Agropyron repens

Cele mai noi erbicide, împreună cu modul şi dozele de aplicare, pot fi regăsite cu uşurinţă
în Cataloagele de prezentare a companiilor de profil, fie în format tipărit, fie în format electronic.
Întrucât aceste pesticide (nu doar erbicide) sunt într-un proces dinamic de testare, omologare ,
utilizare şi scoatere din uz, specialiştii agronomi au posibilitatea de a-şi actualiza informaţiile
esenţiale legate de aceste aspecte.
b. Combaterea bolilor şi dăunătorilor presupune efectuarea de tratamente preventive
asupra seminţelor ce vor fi semănate şi tratamente chimice de combatere, cu fungicide şi
insecticide (tabelul 21).
Tabelul 21
Aspectele de bază ale combaterii bolilor în loturile semincere cu cereale păioase de
toamnă (ex. grâu)
Denumirea Fungicid Doza de Condiţii minime
Specia
populară bolii comercial s.a.pe ha pentru tratament

Făinare Erysiphe graminis Cel târziu la apariţia

Evolus 0,75 – 1,0 l primelor
Fuzarioză Fusarium spp.
Alert 0,8 l simptome ale
Rugini Puccinia spp.
Acanto Plus 0,5 – 0,6 l bolilor Grâu:
Septorioze Septorisa spp.

66
 Sfâşiere frunze Helminthosporium spp. începutul alungirii
paiului – înspicat
(apariţia frunzei
stindard)
Tratarea seminţelor cu fungicide sau insectofungicide va depinde atât de specia/speciile de
combătut, cât şi de planta premergătoare. Pentru prevenirea şi combaterea mălurei comune şi
pitice, a fuzariozei, a tăciunelui zburător, se pot aminti fungicide ca Celest Star (1,0 l/tona
sămânţă), Dividend Star (1,0 – 1,5 l/tona sămânţă) sau produse mai complexe, respectiv
insectofungicide (ex. Nuprid Max, 0,6 l/tona sămânţă), care protejează plantele şi de atacul
dăunătorilor, ca: viermi sârmă, gândac ghebos, afide.
În cazul în care se manifestă atacul unor dăunători în perioada de vegetaţie la limita pragului
de dăunare, se pot efectua tratamente cu insecticide. De exemplu, pentru combaterea ploşniţelor
cerealelor (Eurygaster spp.) peste pragul de dăunare (maximum 3 larve/m2 sau 5 adulţi
hibernanţi/m2), se poate aplica Actara 25WG (0,07 kg/ha) etc.
Alţi dăunători de care trebuie să se ţină cont la efectuarea tratamentelor de combatere sunt
gândacul ovăzului (Lema melanopa), viermele roşu al paiului (Haplodiplosis marginata),
cărăbuşeii cerealelor ( Anisoplia spp.), musca de Hessa (Mayetiola destructor), musca suedeză
(Oscinella frit), musca galbenă (Chlorops pumilionis). Tratamentele de combatere sunt aceleaşi ca
şi în culturile de producţie.
Orientativ, prezentăm în continuare câteva aspecte privind tehnologiile de protecţie a
culturilor, după materialele de prezentare ale câtorva companii cu importanţă şi pondere
recunoscută pe piaţa produselor fitosanitare (fig. 9, 10, 11).

67
Fig. 9. Tehnologii de protecţie a culturilor (BAYER, 2015)
http://www.bayercropscience.ro

68
 Fig. 10. Tehnologii de protecţie a culturilor (ex. BASF, 2015)
http://www.agro.basf.ro

Fig. 11. Tehnologii de protecţie a culturilor (Sumi-Agro, 2015) http://sumi-

agro.ro/uploads/Catalog_2015.pdf
c. Irigarea se recomandă îndeosebi în loturile semincere din zonele mai expuse secetei.
d. Lucrările speciale implică efectuarea:
- purificărilor biologice;
- tratamentelor de prevenire a căderii plantelor
69
 Purificarea biologică se realizează în două faze:
- imediat după înspicare, prin smulgerea plantelor;
- la intrarea în faza de coacere în pârgă, prin smulgerea şi scoaterea din lan a plantelor
eliminate.
Purificarea biologică este o lucrare specială obligatorie şi vizează asigurarea valorilor
minime necesare pentru puritatea varietală, conform reglementărilor în vigoare. Pe lângă plantele
atipice, se îndepărtează din lan şi plantele bolnave, mai ales cele afectate de mălură (Tilletia spp.)
la grâu, cornul secarei (Claviceps purpurea) la secară şi tăciunele la toate speciile de cereale
păioase. Plantele bolnave eliminate se adună în saci şi se scot din lan.
Prevenirea căderii cerealelor poate fi necesară în cazul anilor foarte favorabili, când
plantele înregistrează o dezvoltare luxuriantă. În aceste cazuri este posibil să fie necesar un
tratament foliar de reducere a taliei plantelor, cu unul din produsele pe bază de clormequat clorură:
Cycocel 750 (1,2 l/ha), Cycogan 400 (3,5 – 5,0 l/ha) sau Stabilan (1,8 – 2,0 l/ha).
5.3.3.6. Recoltarea
Recoltarea seminţelor la cerealele păioase se realizează mecanizat, cu deosebită atenţie în
privinţa reglajelor combinelor.
Momentul optim este la realizarea maturităţii depline, cu o umiditate a boabelor de 14 –
15%.
Umiditatea seminţelor la recoltare poate fi de circa 18%, caz în care este necesară uscarea
masei de seminţe până la umiditatea optimă de păstrare. Mijloacele de transport trebuie să fie etanţe
şi curaţate, pentru evitarea impurificărilor.
5.3.3.7. Uscarea, procesarea şi păstrarea seminţelor de cereale
Toate aceste operaţiuni vizează aducerea seminţelor la nivelul standardelor minime de
păstare şi comercializare în vederea însămânţării ulterioare.
Condiţiile tehnice de calitate ce trebuie îndeplinite de seminţele de cereale păioase în
vederea certificării lor sunt (tabelul 22).
Uscarea se va realiza prin lopătare în depozit (hale, magazii, şoproane, în straturi de
maximum 50 – 60 cm) sau cu ajutorul instalaţiilor speciale, caz în care temperatura nu va depăşi
420C.
Procesarea seminţelor (condiţionarea) vizează realizarea parametrilor minimi impuşi
seminţelor, cu ajutorul echipamentelor speciale de condiţionare.
Păstrarea seminţelor de cereale se realizează în ambalaje (saci) de diferite mărimi,
obligatoriu etichetate pentru sămânţa Bază şi Certificată (C1, C2) cu:
- eticheta producătorului/furnizorului/procesatorului (nume şi adresă, specia, soiul,
categoria biologică, anul recoltei, numărul lotului, greutatea brută/netă a seminţelor, data închiderii
ambalajului, menţiunea referitoare la tratamente (netratată/tratată cu...) şi perioada de valabilitate.
Această etichetă poate fi înlocuită cu informaţiile imprimate direct pe ambalaje.
- eticheta oficială, eliberată de INCS, autoadezivă (sămânţă certificată, specia,
categoria biologică, numărul lotului, data la care a fost ridicată proba de analiză, greutatea lotului,
ţara de producţie, seria şi numărul de evidenţă eliberate de INCS/ITCSMS) sau care poate fi ataşată
de ambalaj prin coasere sau lipire.

70
 Ulterior, seminţele se lotizează pe specii, soiuri, categorii biologice şi provenienţe,
greutatea maximă a unui lot fiind de 30 tone. Înălţimea stivei de ambalaje şi distanţele faţă de
pereţii depozitului şi faţă de alte loturi trebuie să permită o păstrare intactă a seminţelor şi circulaţia
personalului ce efectuează activităţi de manipulare şi control asupra seminţelor.
Depozitele pentru păstare trebuie să fie sigure în privinţa accesului persoanelor străine, a
dăunătorilor (rozătoare, insecte), a inundaţiilor şi incendiilor.
Tabelul 22
Condiţii tehnice minime de calitate ce trebuie îndeplinite de seminţele cerealelor
păioase*
ALTE Din care
CATEGORIA PURITATE GERMI- SPECII Alte Alte
BIOLOGICĂ FIZICĂ NAŢIE PLANTE
Specia specii specii
DE (% din MINIMĂ (total de decât
SĂMÂNŢĂ greutate) (%) admis) cereale cereale
B 99 85 4 1 3
GRÂU
C1, C2 98 85 10 7 7
B 99 85 4 1 3
ORZ
C1, C2 98 85 10 7 7
B 98 85 4 1 3
SECARĂ
C 98 85 10 7 7
B 98 80 4 1 3
TRITICALE
C1, C2 98 80 10 7 7
Anexa 2, Ord. 149/2010
CAPITOLUL 6. METODOLOGIA PRODUCERII DE
4. SĂMÂNŢĂ HIBRIDĂ LA PORUMB

6.1. Aspecte generale privind producerea de sămânţă hibridă la porumb

Porumbul este specia alogamă care deţine primul loc ca suprafaţă cultivată anual în
România (Haş I., 2006, Păcurar I., 2007). Suprafeţele cultivate şi producţiile medii/totale obţinute
la porumb în ultimii şase ani (2007-2012) în România sunt redate pe site-ul Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (http://www.madr.ro/ro/culturi-de-camp/cereale/porumb.html)
şi fac referire la suprafeţe de peste două milioane de hectare anual (circa 30% din suprafaţa arabilă
a ţării) , cu producţii medii foarte oscilante în intervalul 1500 – 4500 kg/ha (tabelul 23).
Tabelul 23
Date privind evoluţia suprafeţelor şi a producţiei la porumb în România

Specificare UM 2007 2008 2009 2010 2011 2012*

Suprafaţa mii ha 2524,7 2441,5 2338,8 2098,4 2589,7 2721,2

71
 Producţia Kg/ha 1526 3215 3409 4309 4525 2188
medie

Producţia mii to 3853,9 7849,1 7973,3 9042,0 11717,6 5953,4

totală
Sursa: 2007 - 2011 - Date INS - Anuarul Statistic al României
* Date INS – Producţia vegetala la principalele culturi agricole în anul 2012
Conform aceloraşi date INS, România deţine primul loc în Uniunea Europeană în privinţa
suprafeţei cultivate cu porumb, însă doar locul doi (după Franţa). în ceea ce priveşte producţia
totală realizată. Pe lângă porumb, alte specii alogame la care se cultivă hibrizi comerciali ce
manifestă efect heterozis în F1 şi pentru care se derulează anual activităţi legate de producere a
seminţelor pentru formele parentale necesare loturilor de hibridare, sunt: sorgul, floarea soarelui,
sfecla pentru zahăr, gramineele şi leguminoasele furajere perene etc.
Pentru toate aceste specii, producerea seminţelor cuprinde două faze distincte (Cristea şi
colab., citat de Păcurar I. 2007):
A. Producerea de sămânţă din categoria biologică bază (LC sau HS forme
parentale);
B. Producerea de sămânţă hibridă din categoria biologică certificată
Pentru estimarea necesarului de sămânţă în cazul unui hibrid de porumb, Creţu A. şi colab.
(2000) porneşte de la exemplul unei suprafeţe de 100.000 de hectare ce se va cultiva cu un astfel
de hibrid, atfel:
Dacă suprafaţa de cultivare pentru un HS este de 100.000 hectare, multiplicatorii (agenţii
economici specializaţi) obţin, pe loturile de hibridare, o producţie medie egală cu 3.000 kg/ha
sămânţă comercială F0 (cu un randament de 60% boabe STAS).
Rezultă o suprafaţă aproximativă a loturilor de hibridare de 667 hectare (100.000 ha x 20
kg/ha sămânţă = 2.000 tone : 3.000 kg/ha = 667 ha). Pentru cele 667 ha loturi de hibridare sunt
necesare 4,5 tone sămânţă forma paternă şi aproape 9,0 tone forma maternă (la un raport M:T =
2:1). Obţinerea cantităţilor de sămânţă menţionate mai sus pentru formele parentale ce compun un
hibrid (ex. 9 t – mamă; 4,5 t tată) reprezintă obiectivul activităţilor de producere a seminţelor din
categoria biologică bază, la nivel de menţinători.
Bineînţeles că acest exemplu este pur orientativ, atîta vreme cât seminţele hibride
certificate necesare însămânţării ajung gata ambalate în saci sigilaţi care conţin fie un număr de

seminţe (în acord cu anumite unitaţi de suprafaţă: 30 ari, 50 ari, 1 sau 2 hectare), fie a anumită
cantitate de seminţe (ex. 5 kg). De exemplu, compania Monsanto işi ambalează sămânţa de porumb
în saci ce conţin 50.000 seminţe (pentru Uniunea Europeană) sau 80.000 seminţe (ţările Europei
de Est) şi, drept urmare, nu greutatea seminţelor dintr-un ambalaj prezintă relevanţa cea mai mare
(http://www.monsanto.com/global/ro/produse/documents/where-the-seed-comes-from-ro.pdf).
6.2. Termeni specifici activităţii de producere de sămânţă hibridă Haş I. (2006),
nominalizează următorii termeni specifici:

72
 Linie consangvinizată sau linie pură - descendenţe homozigote la plantele alogame,
uniforme genotipic şi fenotipic, obţinute în mod clasic prin selecţie şi autopolenizare forţată timp
de mai multe generaţii sau prin metode neconvenţionale precum haploidia.
Autofecundare sau consangvinizare - unirea a doi gameţi formaţi în cadrul aceleiaşi flori
la plantele cu flori hermafrodite (ex. specii autogame) sau a doi gameţi formaţi în inflorescenţe
diferite (unisexuate) ale aceleiaşi plante (unisexuat monoice, cum este porumbul).
Polenizare SIB - unirea a doi gameţi formaţi pe plante diferite, dar identice genetic
(aparţinând aceleiaşi LC).
Androsterilitate sau sterilitate masculă - incapacitatea plantelor de a forma gameţi masculi
funcţionali şi poate fi cauzată de gene localizate în cromozomi (androsterilitate nucleară), de gene
localizate în citoplasmă (androsterilitate citoplasmatică) sau în cromozomi şi citoplasmă
(androsterilitate nucleo+citoplasmatică).
Restaurator de fertilitate - plantă care posedă în nucleu genele RfRf, restauratoare de
fertilitate a polenului plantelor cu androsterilitate citoplasmatică.
Analog steril - linie androsterilă, ce se poate înmulţi numai cu ajutorul analogului fertil şi
de care se deosebeşte doar prin gena androsterilităţii localizate în citoplasmă.
Analog fertil sau menţinător de androsterilitate sau fixator de androsterilitate - linie
identică fenotipic cu linia androsterilă citoplasmatic şi pentru care serveşte ca polenizator, în
scopul menţinerii androsterilităţii.
Homozigot - organism în genotipul căruia toţi locii sunt ocupaţi de gene în stare homozigotă
(AA sau aa, BB sau bb etc.).
Heterozigot - organism în genotipul căruia un locus sau mai mulţi sunt ocupaţi de gene în
stare heterozigotă (Aa, Bb etc.).
Hibrid - descendenţă heterozigotă provenită din încrucişarea a două forme diferite prin una
sau mai multe perechi de gene.
Hibrid simplu parental - hibrid simplu obţinut prin încrucişarea a două linii
consangvinizate, destinat pentru rolul de formă maternă/paternă pentru un hibrid dublu sau pentru
rolul de formă maternă pentru un hibrid trilineal (triliniar).
Heterozis sau vigoare hibridă - superioritatea hibrizilor faţă de formele lor parentale, în
privinţa productivităţii, vigorii generale a plantelor şi a adaptabilităţii.
6.3. Tipuri de hibrizi la porumb
Hibrizii de porumb se clasifică în funcţie de mai multe criterii (Creţu A şi colab., 2000, Haş
I., 2006):
a) Durata perioadei de vegetaţie duce la clasificarea hibrizilor de porumb în cinci grupe
de maturitate:
- foarte timpurii (extratimpurii): grupa FAO 100-199
- timpurii: grupa FAO 200-299
- semitimpurii: grupa FAO 300-399
- semitardivi: grupa FAO 400-499
- tardivi: grupa FAO 500-700
b) Numărul formelor parentale permite gruparea hibrizilor de porumb în trei tipuri:
73
 - simpli (HS)
- dubli (HD)
- triliniari (HT) c) Destinaţie:
- pentru boabe în consum alimentar, furajer şi industrializare, din convarietăţile dentiformis
şi indurata.
- pentru floricele (pop corn), din convarietatea everta.
- pentru fiert (zaharat), din convarietatea saccharata, cu genele su1, sh2, du (conserve,
refrigeraţi, proaspeţi pentru fiert).
- pentru industrializare (ceros), cu gena waxy (wx), ce controlează un conţinut ridicat de
amilopectină (industria alimentară, coloranţi, ambalaje); cu gena ae – amylose extender,
ce controlează un conţinut ridicat de amiloză (surogate, iaurt, guma de mestecat, chipsuri,
dropsuri, lacuri, vopsele).
d) După prezenţa sau absenţa factorilor ereditari ai androsterilităţii şi restaurării
fertilităţii formelor parentale, hibrizii de porumb se pot obţine după următoarele scheme:
- pe bază de forme parentale androfertile
- pe bază de androsterilitate citoplasmatică şi restaurarea fertilităţii polenului
- pe bază de amestec omogen între două forme materne (androfertilă şi
androsterilă) şi forma paternă nerestauratoare de fertilitate

6.4. Metodologia producerii seminţelor hibride de porumb

6.4.1. Metodica producerii seminţelor hibride pe bază de forme parentale androfertile
Această metodă cuprinde două etape succesive, care fac referire la:
- Menţinerea şi înmulţirea liniilor consangvinizate androfertile (sămânţa
bază) - Obţinerea seminţei hibride în loturi de hibridare (sămânţa certificată).
6.4.1.1. Menţinerea şi înmulţirea formelor parentale reprezentate de linii
consangvinizate androfertile
Această etapă se realizează sub directa responsabilitate a menţinătorului hibridului , la nivel
de instituţie/companie (SCDA, firme private) şi vizează cumularea următoarelor obiective (Creţu
A. şi colab., 2000):
- menţinerea purităţii genetice a liniilor consangvinizate;
- menţinerea vitalităţii ridicate a liniilor consangvinizate;
- menţinerea unor însuşiri genetice valoroase (ex.: valori ridicate ale
capacităţii combinativă specifice);
- înmulţirea mai rapidă a seminţelor pentru a satisface toate cerinţele pentru
linia respectivă în producerea de sămânţă hibridă.
Realizarea acestor obiective presupune parcurgerea a patru verigi succesive (figura.12): a.
Câmpul de colecţie cu linii consangvinizate;
b. Câmpul de menţinere a purităţii biologice a liniilor consangvinizate;
c. Câmpul de înmulţire sub izolator;
d. Câmpul de înmulţire izolat în spaţiu.
Cu titlu de exemplificare a complexităţii acestei activităţi, prezentăm verigile şi
operaţiunile specifice în cazul menţinerii şi înmulţirii liniilor consangvinizate autofertile.
74
Fig. 12. Schema de menţinere şi înmulţire a liniilor consangvinizate androfertile (Creţu A. şi
colab., 2000)
a. Câmpul de colecţie cu linii consangvinizate cuprinde toate liniile consangvinizate ce
intră în componenţa hibrizilor omologaţi sau de perspectivă, fiecare dintre aceste linii fiind
cultivată pe microparcele de 1-2 rânduri, respectiv 30-50 de plante.
În urma observaţiilor din câmp şi a lucrărilor de purificare biologică efectuate până la
începutul înfloritului, inflorescenţele plantelor tipice rămase se izolează
(http://www.garden.org/subchannels/care/seeds?q=show&id=293) şi apoi se autopolenizează, prin
mutarea izolatorului cu polen de pe panicul în locul izolatorului de pe inflorecenţa femelă
(figura 13).
La recoltare se reţin, separat pentru fiecare LC, 20-25 ştiuleţi tipici şi sănătoşi. Pentru anul
următor, sămânţa fiecărui ştiulete se va împărţi în trei părţi (a câte minimum 50 boabe) : o parte se
păstrează ca rezervă, iar două părţi se utilizează pentru veriga următoare.
Observaţii şi determinări biometrice în perioada de
vegetaţie, la plante şi ştiuleţi:
- data răsăritului - vigoarea plantelor
- data apariţiei stigmatelor (mătăsii)
- data deschiderii anterelor
- culoarea stigmatelor şi anterelor
- tipul paniculului şi conţinut în polen
- numărul de frunze
- culoarea şi poziţia frunzelor
- forma ştiuletelui
- numărul de rânduri de boabe
- culoarea boabelor şi a rahisului
- tipul şi forma boabelor
Fig. 13. Izolarea inflorescenţelor la porumb
75
 b. Câmpul de menţinere a purităţii biologice a liniilor consangvinizate – se
însămânţează cu sămânţa provenită de la 10–30 ştiuleţi (frecvent 20-25), reţinuţi din anii anteriori
de la plantele autopolenizate consecutiv şi pentru care se organizează producerea de sămânţă.
În acest câmp, pentru fiecare linie menţinută se folosesc două metode de polenizare în
paralel (figura. 7):
-autopolenizarea, pe un rând format din circa 50 plante, rezultate dintr-o treime din
sămânţă; -polenizarea SIB, pe două rânduri alăturate, fiecare cu circa 50 plante, rezultate din a
doua treime de sămânţă, cele două rânduri provenind din doi ştiuleţi diferiţi ai aceleiaşi
descendenţe (ex.: 20 de ştiuleţi folosiţi în acest câmp se numerotează şi se cuplează pe rânduri
perechi pentru polenizare SIB, 1 cu 11, 2 cu 12 etc.). Concret, ştiuletele plantei 1 de pe rândul 1 se
polenizează cu polen de la paniculul plantei 1 de pe rândul 2 şi invers, respectiv ştiuletele plantei
1 de pe rândul 2 se polenizează cu polen de la paniculul plantei 1 de pe rândul 1 ş.a.m.d.).
Se recoltează ştiuleţii tipici şi sănătoşi, separat de la rândul autopolenizat faţă de rândurile
polenizate SIB şi pe perechi în cadrul ştiuleţilor de pe rândurile SIB (ştiuletele 1 de pe rândul 1
cu ştiuletele 1 de pe rândul pereche 2, ştiuletele 2 de pe rândul 1 cu ştiuletele 2 de pe rândul
pereche 2 etc., cu etichetarea fiecărui ştiulete).
Ştiuleţii rândului autopolenizat se păstrează 3-5 ani în camere frigorifice, reprezentând
materialul de la care se poate relua înmulţirea LC respective. Pentru veriga următoare, se folosesc
ştiuleţii rândurilor polenizate SIB.
c Câmpul de înmulţire sub izolator se însămânţează cu sămânţa ştiuleţilor polenizaţi tip
SIB în anul anterior, după metoda un ştiulete pe rând, fiecare rând cu minimum 50 plante. Numărul
rândurilor pentru fiecare linie consangvinizată este de circa 20–100, în funcţie de necesarul de
sămânţă din linia respectivă (Creţu A., 2000) şi de productivitatea liniei (Haş I., 2006).
Purificările biologice încep cu fenofaza de 4-5 frunze şi se repetă de câte ori este nevoie,
până la înflorire, când se realizează autopolenizarea fiecărei plante. Această operaţiune presupune
izolarea ştiuleţilor înainte de apariţia stigmatelor (mătăsii) cu pungi, de obicei albe şi alungite
(Figura 14 a), iar când se formează polenul, se izolează paniculele cu pungi de pergament rezistente
la umiditate (Figura 14 b, c). Când polenul este matur, se recoltează prin scuturare pe pereţii
interiori ai pungii izolatoare, se presară polenul pe stigmatele aceleiaşi plante, iar punga ce a fost
izolator al paniculului şi colector de polen se fixează pe ştiuletele autopolenizat, prin prindere cu
agrafe sau prin capsare.

76
 Figura 14. Izolatori pentru ştiuleţi, de la stânga la dreapta: a- pentru ştiuleţi; b – pentru
panicule; c – pentru colectare polen
După recoltarea individuală a rândurilor unei linii consangvinizate, se reţin doar ştiuleţii
tipici, sănătoşi şi normal dezvoltaţi, după care sămânţa se amestecă şi se multiplică în următoarea
verigă.
d. Câmpul de înmulţire izolat în spaţiu necesită spaţii izolate de alte culturi de porumb, în
poieni de pădure sau pe locuri împrejmuite de bariere naturale (dealuri, plantaţii, păşuni etc.) caz
în care distanţa de izolare faţă de o cultură de porumb să fie de minimum 500 m.
Suprafaţa acestui câmp depinde de cantitatea de sămânţă – formă parentală – necesară pentru
realizarea loturilor de hibridare. Purificările biologice în timpul vegetaţiei sunt obligatorii, iar la
recoltare se realizează o nouă triere a ştiuleţilor, astfel încât puritatea genetică a liniei, în această
verigă, să fie de 100 %.
După ultima triere, ştiuleţii sunt uscaţi, batozaţi, condiţionaţi, iar sămânţa este pusă în saci
speciali, etichetaţi. Sămânţa unei astfel de linii consangvinizate se foloseşte ca formă parentală în
obţinerea hibrizilor simpli comerciali sau formă parentală paternă în obţinerea hibrizilor triliniari
comerciali.

6.4.1.2. Obţinerea seminţei hibride certificate în loturi de hibridare cu forme

parentale androfertile
Loturile de hibridare se organizează fie de către menţinătorul hibridului, fie de către agenţi
economici autorizaţi în producerea de sămânţă, în funcţie de formula hibridului în cauză şi deci,
de destinaţia liniei consangvinizate în componenţa acestuia.
Astfel, în cazul hibrizilor simpli comerciali destinaţi culturilor de producţie, aceste loturi
de hibridare simplă se pot organiza de către orice agenţii economici autorizaţi, sămânţa obţinută
din aceste loturi făcând parte din categoria biologică “Certificată”.
77
 Formele parentale din loturile de hibridare pentru obţinerea seminţei certificate
(comerciale) se seamănă în parităţi diferite M:T, în funcţie de capacitatea de polenizare a formei
paterne (T), aspecte clarificate în subcapitolul referitor la tehnica semănatului loturilor de
hibridare.
În cazul hibrizilor dubli sau trilineali, loturile de hibridare simplă pentru obţinerea
hibrizilor simpli forme parentale (mamă şi tată în cazul hibrizilor dubli, mamă în cazul hibrizilor
trilineali) se realizează de către menţinător, sămânţa obţinută făcând parte din categoria biologică
“Bază”. Rezultă că, într-o verigă următoare, această sămânţă ajunge să fie folosită ca forme
parentale în loturi de hibridare dublă sau trilineală, la nivel de agenţi economici autorizaţi.
Avându-se în vedere faptul că subcapitolul de faţă este prezentat cu titlul de exemplu şi
face referire la utilizarea ca forme parentale a unor linii consangvinizate androfertile, rezultă că,
indiferent de tipul de hibrid vizat în final (HS, HD, HT), forma maternă (linie consangvinizată sau
hibrid simplu) va trebui castrată şi, dacă lăstăreşte, se impune obligatoriu eliminarea copililor.

6.4.2. Metodica producerii seminţelor hibride de porumb pe bază de androsterilitate şi

restaurare a fertilităţii polenului
Această metodologie s-a impus din necesitatea de a elimina castrarea plantelor formei
materne din componenţa unui hibrid, lucrare grea, foarte costisitoare şi care impune folosirea de
operatori foarte responsabili. La aceste aspecte se adaugă posibilitatea lăstăririi plantelor formei
materne în anumite condiţii de climă, astfel încât volumul de muncă necesar copilitului creşte şi
mai mult.
Punerea în practică a acestei metodologii a fost posibilă abia după anul 1950 (Haş I., 2006),
după descoperirea fenomenului de androsterilitate, cauzat de gene localizate în citoplasmă
(androsterilitate citoplasmatică), în nucleu (androsterilitate nucleară) sau în ambele locuri
(androsterilitate nucleo-citoplasmatică) şi respectiv a genelor nucleare de restaurare a fertilităţii
polenului.
Acelaşi autor menţionează existenţa a peste 20 de tipuri de androsterilitate citoplasmatică
la porumb, ca:. tipul Texas (T), tipul Columbia (C), tipul Moldovenesc (M sau S). Primul tip (T) a
fost utilizat frecvent în practica obţinerii seminţei hibride de porumb, până când s -a constatat o
asociere puternică a acestui tip cu sensibilitatea crescută la infecţia cu Helminthosporium maydis,
astfel că, în prezent, cel mai folosit este tipul C.
Pentru ca plantele rezultate din sămânţa comercială a hibrizilor obţinuţi pe bază de
androsterilitate citoplasmatică să emită polen fertil, este necesar ca părintele patern să aibă
abilitatea de a restaura fertilitatea polenului, altfel acestea nu ar mai “lega”.
Drept urmare, la porumb s-au identificat gene nucleare dominante de restaurare a fertilităţii
polenului (restauration fertility – RfRf), corespunzătoare tipurilor de androsterilitate citoplasmatică
mai sus menţionate (Rf1, Rf2 pentru tipul T, Rf3 pentru tipul M, Rf4, Rf5, Rf6 pentru tipul C). În
cazul în care o linie paternă androfertilă nu are capacitatea de restaurare a fertilităţii polenului, se
impune crearea unei linii analoage paterne restauratoare de fertilitate.
6.4.2.1. Aspecte teoretice privind obţinerea şi menţinerea liniilor consangvinizate
androsterile şi restauratoare de fertilitate

78
 Pentru exploatarea fenomenului androsterilităţii citoplasmatice în procesul de producere de
sămânţă hibridă pentru hibrizii simpli (HS), se impune existenţa/obţinerea următoarelor tipuri de
linii consangvinizate:
a. Linia androfertilă valoroasă ca potenţial genitor matern, pentru care se doreşte
eliminarea castrării (A)
b. Linia analoagă androsterilă maternă, nerestauratoare de fertilitate (cu androsterilitate
citoplasmatică, A-cms)
c. Linia androfertilă paternă nerestauratoare de fertilitate a polenului (B-Nr)
d. Linia analoagă androfertilă paternă restauratoare de fertilitate a polenului (B-Rf)
Principiul de obţinere a liniei androsterile materne constă în transformarea unei linii
consangvinizate androfertile ce ar trebui să intre ca formă maternă în componenţa unui hibrid, întro
linie analoagă androsterilă, astfel încât să nu mai fie necesară castrarea în loturile de hibridare.
Această transformare poate fi realizată prin retroîncrucişare (back-cross) între o linie androsterilă
citoplasmatic (formă maternă, donor) existentă în colecţie şi linia consangvinizată androfertilă ce
trebuie transformată, pentru care se vizează obţinerea analogului androsteril (recurent, formă
paternă). Retroîncrucişările se repetă circa 7 generaţii, părintele recurent fiind folosit ca partener
patern.
Drept urmare, o astfel de linie androsterilă nu va putea fi menţinută şi înmulţită prin
autopolenizare, ci doar cu ajutorul liniei analoage androfertile iniţiale, nerestauratoare de fertilitate
(cele două linii analoage diferind doar prin prezenţa/absenţa genelor de androsterilitate
citoplasmatică). Concret, în parcele izolate în spaţiu, se însămânţează liniile androsterilă şi
analoagă androfertilă la diferite parităţi (ex.: 2:1, 4:2, 8:4, 3:1, 6:2, 12:4), în funcţie de abundenţa
în polen a liniei androfertile, se realizează o stimulare a polenizării prin atingerea plantelor liniei
androfertile cu un băţ şi se recoltează separat ştiuleţii celor două linii analoage. Este de la sine
înţeles că, pe tot parcursul vegetaţiei plantelor, se realizează purificări biologice.
Pentru obţinerea liniei consangvinizate paterne androfertile restauratoare de fertilitate a
polenului se urmează unele scheme sofisticate de încrucişări, testări şi autopolenizări, astfel încât,
o asemenea linie va avea citoplasma sterilă, dar dominată de prezenţa în nucleu a genelor
dominante de resturare a fertilităţii polenului (Haş I., 2006).
Metodologia este foarte complexă şi se desfăşoară doar la nivelul unităţilor de ameliorare.
Presupune mai multe verigi, până când aceste linii ajung să fie folosite de către agenţii economici
autorizaţi în producerea de sămânţă ca forme parentale în loturile de hibridare. Aceste verigi
implică:
- câmpul de colecţie şi testări a liniilor androsterile , a liniilor androfertile nerestauratoare
de fertilitate şi a liniilor androfertile restauratoare de fertilitate;
- câmpul de control
- câmpul de înmulţire sub izolator
- câmpul de înmulţire izolat în spaţiu
6.4.2.2. Obţinerea seminţei hibride certificate în loturile de hibridare pe bază de
androsterilitate citoplasmatică
În cazul hibrizilor simpli comerciali, sămânţa certificată rezultă dintr-o linie maternă
androsterilă (A-cms) şi o linie paternă androfertilă restauratoare de fertilitate a polenului (B-Rf).

79
 În cazul hibrizilor dubli comerciali, este necesar să se producă mai întâi hibrizii simpli
(sămânţa din categoria biologică “Bază”), ce vor constitui formele parentale ale primilor.
Hibridul simplu matern se obţine prin încrucişarea unei linii materne androsterile care nu
se castrează (A-cms) cu o linie paternă androfertilă nerestauratoare de fertilitate (B-Nr), astfel încât
acest hibrid simplu matern să fie androsteril (să nu necesite castrare). O formulă generală a unui
HS matern este:
A-cms x B-Nr = HS androsteril
Hibridul simplu patern se obţine prin încrucişarea a două linii consangvinizate androfertile
restauratoare de fertilitate (C-Rf şi D-Rf) în acord cu tipul de androsterilitate inserat în linia mamă
a hibridului simplu matern (A-cms), astfel încât acest hibrid să fie androfertil şi să aibă capacitatea
de restaurare a fertilităţii polenului în generaţia următoare, când se obţine sămânţa certificată:
Drept urmare, linia mamă C-Rf se castrează.
C-Rf x D-Rf = HS androfertil
Din încrucişarea celor doi HS, fără castrarea plantelor HS matern, rezultă:
(A-cms x B-Nr)steril x (C-Rf x D-Rf)fertil = HD 100% fertil
Dacă linia mamă a hibridului simplu patern este androsterilă (de tipul C-cms) şi nu va
necesita castrare, doar 50% din plantele hibridului dublu vor avea abilitatea de restaurare a
fertilităţii polenului, astfel că, în generaţia cultivării hibridului dublu comercial (culturile de
producţie), celelalte 50% din plante vor fi nevoite să poată realiza polenizarea şi pentru celelalte
50% care nu produc polen fertil.
(A-cms x B-Nr)steril x (C-cms x D-Rf)fertil = HD 50% steril + 50% fertil
În cazul hibrizilor trilineali comerciali, un hibrid simplu matern androsteril (ce nu necesită
castrare), se încrucişează cu o linie consangvinizată paternă androfertilă restauratoare de fertilitate
(C-Rf). Această linie trebuie să aibă o înălţime suficientă a plantelor, un panicul bogat în polen şi
o durată mai lungă de eliberare a polenului (Haş I., 2006). Formula de hibridare în acest caz este:
(A-cms x B-Nr)steril x (C-Rf)fertil = HT 100% fertil

6.4.3. Metodica producerii seminţelor hibride de porumb pe bază de amestec omogen

între două forme materne (androsterilă şi androfertilă) şi o formă paternă nerestauratoare
de fertilitate
Cu menţiunea că metoda este mai rar folosită, specificăm faptul că lucrarea de castrare se
reduce la jumătate în acest caz, faţă de situaţia utilizării în formula unui hibrid comercial a unei
forme materne androfertile.
Pentru hibrizii simpli comerciali, părintele matern va fi reprezentat în proporţie de 50%
din linia androsterilă (fără castrare) şi 50% din linia analoagă androfertilă (se castrează), semănate
în benzi alternative. Linia consangvinizată paternă este androfertilă, nerestauratoare de fertilitate.
Recoltarea seminţei de pe plantele mamă (benzi androsterile + benzi androfertile) se realizează în
amestec direct din câmp, pentru a nu exista riscul obţinerii unor loturi neamestecate omogen.
Formula de hibridare în cazul HS va fi:
(A-cms + A-Nr) x B-Nr (androfertil) = HS 50% fertil + 50% steril

80
 Pentru HD comerciali, părintele matern va fi reprezentat în proporţii egale de doi hibrizi
simpli, unul androsteril (care nu necesită castrare) şi unul androfertil (care necesită castrare), iar
părintele patern constă într-un hibrid simplu androfertil, nerestaurator de fertilitate.
Drept urmare, sămânţa certificată a hibridului dublu va genera 50% plante androsterile şi
50% plante androfertile.
Formula de hibridare în cazul acestei metode este:
((A-cms + A-Nr) x B-Nr ) x (C-Nr x D-Nr) = HD 50% steril + 50% fertil

Verigile necesare obţinerii şi menţinerii diferitelor tipuri de linii consangvinizate şi hibrizi

simpli forme parentale pentru aplicarea acestei metodologii sunt, în genere, asemenea celor
menţionate pentru cele două cazuri anterioare.
Ca un aspect aparte, această schemă de producere a seminţei pentru HD pe bază de amestec
omogen de forme materne presupune producerea în paralel, pe două loturi de hibridare, a celor
două tipuri de forme materne (un HS matern androsteril şi un HS matern androfertil).

6.5. Tehnologia loturilor de hibridare la porumb

6.5.1. Amplasarea lotului de hibridare

Amplasamentul loturilor de hibridare va ţine seama de două aspecte esenţiale, respectiv
îndeplinirea condiţiilor optime din punct de vedere climatic şi pedologic, precum şi asigurarea
necesarului de apă (aport natural sau irigare). Ca atare, amplasarea loturilor de hibridare va trebui
să îndeplinească condiţiile legate de:
- zonarea producerii de sămânţă;
- alegerea terenului;
- asigurarea spaţiilor de izolare;
Zonarea producerii de sămânţă la hibrizii de porumb, fie că este vorba de înmulţirea
seminţei de bază (LC- forme parentale) sau de sămânţa hibridă certificată (HS, HD, HT), trebuie
să ţină seama de necesitatea obţinerii de producţii mari, cu o valoare culturală superioară (în sensul
satisfacerii indicilor calitativi ai seminţelor). Ca atare, aceste loturi se vor amplasa în zonele cele
mai favorabile, spre deosebire de loturile pentru consum, care pot fi amplasate şi în zone mai puţin
favorabile. Condiţia esenţială este ca în aceste zone să se realizeze suma minimă de temperaturi
utile (> 100C), pentru fiecare categorie de maturitate a hibrizilor
Alegerea terenului. Pentru obţinerea unei producţii economice de sămânţă de recomandă
ca lotul de hibridare să se amplaseze pe terenuri plane, fertile şi curate de buruieni. Formele
parentale reacţionează puternic la secetă şi arşiţă şi ca urmare este recomandabila amplasarea pe
terenuri irigabile. Se vor evita terenurile cu exces de umiditate sau cu pericol de inundare, ca şi
solurile acide sau saturate. De asemenea se vor evita terenurile infestate cu dăunători ca
Tanymecus, Agriotes sau Anoxia.
Asigurarea spaţiilor de izolare. Distanţa minimă de izolare faţă de alte culturi de porumb,
în cazul în care nu există o protecţie suficientă faţă de polenizări străine, conform legislaţiei din
domeniu, este de min. 200 m.
De asemenea, se impune curăţarea zonelor de izolare de samulastra de porumb rezultată
81
din culturile din anii anteriori, înainte de înflorire.
6.5.2. Rotaţia. În rotaţie porumbul pentru sămânţă (din orice categorie biologică), poate
reveni pe aceeaşi parcelă după minimim 2 ani. Bune plante premergătoare sunt leguminoasele,
cerealele păioase, gramineele anuale şi perene, inul, sfecla pentru zahăr, cartoful, floarea- soarelui.
6.5.3. Fertilizarea. Se va avea în vedere realizarea unui raport optim între principalele
macroelemente- N, P, K- care trebuie să fie 1,5: 1: 1. În caz contrar, fertilizarea unilaterală are
efecte negative mai ales asupra calităţii seminţelor. O serie de factori determină aplicarea
diferenţiată a îngrăşămintelor chimice. Astfel îngrăşămintele cu azot se vor administrativa în
funcţie de planta premergătoare şi de gradul de aprovizionare cu apă, în doză de 60- 120 Kg N/ ha.

Îngrăşămintele cu fosfor se aplică în doză de 60- 90 Kg P2O5/ ha, iar cele cu potasiu în doză de
40- 80 Kg K2O/ ha.
Îngrăşămintele se vor administra uniform, cele cu fosfor şi potasiu se încorporează sub
arătură iar cele cu azot şi cele complexe se aplică la pregătirea patului germinativ.
În cazul carenţelor determinate de lipsa unuia sau mai multor microelemente, se pot face
tratamente la sol pe vegetaţie cu îngrăşăminte lichide complexe (ex. Folifag, 1,5%, prin 1 -3
stropiri: I – faza de 3-5 frunze; II – la 12-14 zile după primul tratament; III – max. până la formarea
ştiuleţilor).
6.5.4. Lucrările solului. Arătura de toamnă se execută la adâncimea de 20-22 cm pe soluri
uşoare, 22- 25 cm pe soluri mijlocii şi 25- 30 cm pe soluri grele. La desprimăvărare solul se
prelucrează cu grapa cu colţi reglabili. În preziua semănatului se pregăteşte patul germinativ cu
combinatorul. Se recomandă efectuarea concomitentă a mai multor lucrări (administrare
îngrăşăminte chimice, pesticide).
Trebuie avut în vedere că seminţele liniilor consangvinizate au în general vigoare şi putere
de străbatere mai redusă. De asemenea atât patul germinativ cât şi lucrările de întreţinere sunt
factori determinanţi în realizarea unui lot de hibridare cu o creştere normală şi uniformă a plantelor.
Într-un astfel de lot plantele netipice şi heterozigote se vor identifica uşor înainte de înflorit, forma
maternă se va castra printr-un număr mai redus de treceri, se va asigura coincidenţa la înflorit între
formele parentale iar seminţele se vor matura uniform.
6.5.5. Tratamentul seminţelor pentru combaterea dăunătorilor.
Porumbul este o cultură de primăvară cu cea mai mare pondere în structura culturilor din
România. Este atacat de numeroase boli şi dăunători cu transmitere prin sol sau sămânţă şi care
produc pagube încă din faza de germinare. Numeroase rezultate ale cercetărilor în acest domeniu
indică necesitatea aplicării unui sistem complex de măsuri, o componentă esenţială a acestuia fiind
reprezentataă de tratarea seminţelor cu insecto-fungicide înainte de semănat.
În primele faze de vegetaţie ritmul de creştere al plantelor de porumb este mai scăzut şi ca
urmare trebuie asigurată o protecţie împotriva unor dăunători ai porumbului ca Tanymecus
dilaticollis (gărgăriţa sau răţişoara porumbului), Agriotes sp. (viermii sârmă),, Agrotis segetum,
Melolontha melolontha, Anoxia villosa (viermii albi), Opatrum sabulosum (falşii viermi sârmă).
Pentru aceasta seminţele se vor trata cu produse specifice de protecţie şi combatere.

82
 Putrezirea seminţelor (Fusarium sp.) şi putrezirea plantulelor (Pythium spp.) în cursul
germinării şi răsăririi se previn prin tratarea seminţeor cu diverse produse antifungice. Efectuarea
tratamentelor asupra seminţelor şi manipularea lor trebuie să respecte câteva reguli :
- aplicarea tratamentelor la sămânţa diferitelor tipuri de material biologic (forme
parentale LC, HS etc) necesită o testare prealabilă a influenţei produselor asupra germinaţiei;
- tratamentele cu insecticide din grupele I şi II de toxicitate se realizează numai
centralizat, de către unităţi autorizate;

- ambalarea seminţei tratate se face numai în saci din material ţesut (cânepă, iută,

rafie), etichetaţi corespunzător;

- depozitarea sacilor se va face în locuri curate, uscate, bine ventilate şi cu acces
restricţionat;
- semănatul seminţelor tratate se va face doar mecanizat, de către personal autorizat.
6.5.6. Semănatul
Epoca semănatului se stabileşte când temperatura solului la 10 cm adâncime la ora 8
dimineaţă, a atins 120 C şi prezintă tendinţa de creştere.

Dacă valoarea cold- test a seminţei este sub 85% se recomandă semănatul la 140 C. Se va
asigura astfel o răsărire uniformă cu influenţă pozitivă asupra creşterii şi dezvoltării plantelor şi a
coincidenţei la înflorire a formelor parentale.
Prin semănatul decalat al formelor parentale se urmăreşte obţinerea coincidenţei la înflorit.
Nici o plantă de pe rândurile formei mamă nu trebuie să mătăsească înainte ca plantele de
pe primul tată semănat să-şi scuture polenul.
De asemenea nici o plantă de pe rândurile formei mamă nu trebuie să mai mătăsească după
ce plantele formei tată şi-au scuturat polenul.
Un aspect aparte de menţionat este cel legat de epocile de însămânţare ale celor două forme
parentale, care diferă în funcţie de tipurile de hibrizi existenţi:
- cu însămânţare concomitentă a formelor parentale;
- cu însămânţare decalată, în care forma tată este mai timpurie (cu 4-6 zile),
caz în care se seamănă întâi forma mamă şi½ din forma tată , iar când forma mamă începe
să răsară, se seamănă a doua jumătate a formei tată;
- cu însămânţare decalată, în care forma tată este mai timpurie(cu 8-11 zile),
când se seamănă întâi forma mamă şi după răsărirea acesteia se seamănă forma tată;
- cu însămânţare decalată, cu forma tată mai tardivă cu 8-11 zile, cănd forma
mamă se seamană după ce 80-90% din plantele formei tată au răsărit.
Desimea de semănat- prezintă valori diferite pentru forma mamă şi forma tată, cu valori
cuprinse între 45 şi 70 mii pl./ha, în funcţie de tipul formelor parentale (LC sau HS forme
parentale), de perioada de vegetaţie a acestora, de aprovizionarea solului cu elemente nutritive şi
cu apă. Ca reguli generale, menţionăm că densitatea este mai mare cu aproximativ 10% pentru:
- LC faţă faţă de HS-forme parentale - forma tată faţă de forma mamă;
- loturile irigate faţă de cele neirigate.

83
 Adâncimea de semănat: Valoarea optimă este de 4- 6 cm, în funcţie de textura solului şi

gradul de aprovizionare cu apă în momentul semănatului; aceasta fiind mai mică cu 1 -2 cm dacă
indicele cold- test (germinaţia la rece) al seminţei este scăzut şi mai mare cu 1-2 cm în cazul
formelor parentale HS (pentru obţinerea HT sau HD).
Distanţa între rânduri: este de 70 cm, însă literatura de specialitate mai recentă
menţionează şi valori mai mici ale distanţei dintre rânduri.
Modul de semănat: Schemele de semănat diferă în funcţie de tipul formelor parentale
utilizate, de tipul de androsterilitate al formelor materne, de capacitatea de polenizare a formei
paterne, paritatea între formele parentale putând fi de 2:1, 3:1, 4:2, 6:2, 12:4 (M:T).
Rândurile celor două forme parentale vor fi distincte; nu se admite o intersectare între
rândurile de tată cu cele de mamă (Figura 15).

Figura 15. Lot de hibridare la porumb

Se va adopta o schemă de semănat în funcţie de sistema de maşini aflată în dotare astfel ca
lotul de hibridare să fie mărginit pe ambele laturi de acelaşi număr de rânduri tată şi în acelaşi mod
decalate la semănat ca şi în interiorul lotului de hibridare.
Ambalajele (sacii) cu sămânţă androsterilă va fi marcat cu dungă roşie şi litera S de culoare
verde, plus etichetă cu denumirea formei parentale şi simbolurile LC sau HS, sterilă. Forma
androfertilă va avea pe sac o dungă roşie şi litera F, cu etichetă cu denumirea, simbolurile LC sau
HS.
Cutiile secţiilor de semănat ce distribuie sămânţa formei tată vor fi distinct marcate pentru
a se evita amestecul cu forma mamă.
Rândurile formei tată vor fi marcate cu ţăruşi mai ales în cazul când cele două forme
parentale se seamănă decalat.
Viteza la semănat nu va depăşi 3,5 Km/ h (viteza I).
După încheierea semănatului se întocmeşte o schiţă a lotului de hibridare.
6.5.7. Lucrări de întreţinere
Spargerea crustei. Crusta formată după semănat se sparge cu grapa cu colţi reglabili, cu
colţii reglaţi înapoi, pe direcţia rândurilor semănate. Lucrarea este deosebit de importantă în
loturile de hibridare cu LC, ele căror seminţe au o energie germinativă mai slabă faţă de seminţele
hibride.
Combaterea buruienilor. Este imperios necesară, deoarece prezenţa buruienilor în lotul
de hibridare determină o creştere neuniformă a formelor parentale ce se va reflecta prin decalaje
la înflorit şi o polenizare defectuoasă.

84
 a. Combaterea prin 1-3 praşile mecanice repetate, efectuate cu cultivatorul
bine reglat, în
sensul respectării distanţei dintre rânduri şi dislocării sau tăierii tuturor buruienilor
b. Combaterea chimică completează praşilele mecanice şi asigură condiţii
optime dedezvoltare a plantelor în primele faze de vegetaţie, când ritmul de creştere al
plantelor este mai mic. Se recomandă, în general, erbicide preemergente, cu încorporare
superficială sub combinator (3- 5 cm).
În perioada de vegetaţie (când plantele de porumb au răsărit) se poate face un al doilea
tratament pentru combaterea buruienilor.
Deoarece liniile consangvinizate pot fi mai sensibile la efectele fitotoxice ale unor erbicide,
se recomandă ca alegerea tipurilor şi dozelor de erbicide, precum şi a epocii optime de aplicare, să
se realizeze după consultarea specialiştilor, îndeosebi a autorilor hibrizilor.
Irigarea-se face în funcţie de fazele critice şi consumul de apă al porumbului, urmărind să
asigure o umiditate a solului la 70- 75% din capacitatea de câmp. Norma de udare este de 500- 600
mc/ ha, în funcţie de condiţiile climatice. Irigarea începe cu circa 10 zile înainte de apariţia
paniculului şi continuă până la umplerea bobului. Astfel prima udare se aplică cu circa 10 zile
înaintea apariţiei panicului pentru a stimula emiterea polenului pentru a stimula şi apariţia
stigmatelor. Următoarele udări se aplică la interval de 10- 15 zile până la începutul coacerii în
lapte.
În timpul înfloritului, mai ales în perioada deschiderii anterelor, se va evita irigarea prin
aspersiune pentru a nu se stânjeni procesul de polenizare şi fecundare.
6.5.8. Lucrări speciale
Purificarea biologică- urmăreşte asigurarea purităţii genetice a formelor parentale
(minimum 99,9%) încă înainte de înflorit. Ca urmare se vor elimina plantele heterozigote, cele
netipice (figura 16) şi cele bolnave, operaţie ce începe când plantele de porumb sunt în faza de 67
frunze, se repetă de câte ori este nevoie (3-4 ori) şi trebuie încheiată înaintea înfloritului, când se
face ultimul control.

Fig.16. Plante netipice în lotul de hibridare

85
 O atentie sporită se acordă eliminării plantelor netipice sau hibride de pe rândurile tată
polenizatoare. Pe aceste rânduri purificatul se va încheia până la începutul apariţiei stigmatelor la
forma mamă.
În cazul utilizării formelor materne androsterile (fără castrare), purificarea biologică
vizează şi eliminarea plantelor androfertile din cadrul acestora, obligatoriu înainte de înflorire.
Copilitul formei materne - se efectuează înaintea înspicatului, prin înlăturarea copililor
de la suprafaţa solului, fenomen ce poate reprezenta o însuşire genetică la unele LC sau poate
apărea în cazul excesului de îngrăşăminte azotate. Lucrarea se efectuează înaintea înspicării
copililor. Pe rândurile formei tată nu se vor înlătura copilii pentru a avea sursa suplimentară de
polen.
Scurtarea pănuşilor unor forme materne - este necesară la acele forme la care pănuşile

cresc mult în lungime şi împiedică eliberarea stigmatelor, respectiv polenizarea. Scurtarea cu 2 -3

cm a pănuşilor se efectuează în perioada când încep să apară stigmatele.
Controlul androsterilităţii formei materne – vizează identificarea plantelor androfertile
din cadrul formei materne androsterile (au o coloraţie mai intensă, paniculele sunt mai ramificate,
anterele sunt mai mari). Acestea se vor castra obligatoriu înainte să poată emite polen şi proporţia
lor nu poate fi mai mare de 0,5% din forma maternă.

Castratul formei materne - reprezintă lucrarea de care depinde valoarea hibridă a seminţei
şi trebuie efectuată înainte ca paniculele formei materne androfertile să înceapă să înflorească,
respectiv când 1/3 din axul principal a ieşit din burduf.

Fig. 17. Castrarea mecanizată a formei materne în loturile de hibridare la porumb

Deoarece în condiţii de secetă şi arşiţă plantele formei mamă sunt predispuse la a -şi
declanşa deschiderea anterelor în timpul ieşirii paniculelor din burduf, se recomandă începerea
lucrării de castrare în faza de burduf a porumbului (când paniculele nu au ieşit din teaca penultimei
frunze). Lucrarea trebuie efectuată astfel încât paniculele să fie smulse în întregime şi cu cel mult
1-2 frunze.

86
 Lucrarea de castrare trebuie să fie foarte bine organizată, supervizată şi fără zile de pauză
cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile sau zile nelucrătoare. Operaţiunea se execută, cel
mai frecvent, manual, dar există şi posibilitatea mecanizării (Figura 17).
Plantele sau copilii acestora care au o porţiune de panicul, ax principal sau o ramificaţie
mai lungă de 5 cm care emite sau a emis polen, se consideră necastrate.
Paniculele castrate şi găsite înflorite pe sol fără a fi acoperite cu pământ se consideră ca
panicule înflorite şi necastrate.
Procentajul maxim admis de panicule înflorite şi necastrate, la forma mamă sau copili
trebuie să fie sub 0,5 % la oricare din controale (figura 18 ) iar pe total controale 1% la HS,
începând de la o mătăsire de 5 %.

Fig. 18. Controlul lucrării de castrare în loturile de hibridare la porumb

Polenizarea artificială suplimentară – este necesară când condiţiile normale pentru
polenizare nu sunt întrunite, din diferite cauze (secetă şi arşiţă ce determină fenomenul de
protandrie, urmat de decalaje la înflorit sau de reducerea viabilităţii polenului), atât în cazul
înmulţirii LC, cât şi în cazul loturilor de hibridare (HS – forme parentale, HS, HT, HD).
Operaţiunea se poate realiza între orele 9-13, de către 2 lucrători, pe jos sau călare, cu o
sfoară mişcată pependicular pe rândurile formei tată sau cu ajutorul unui elicopter care, prin zborul
la joasă înălţime, poate provoca o mişcare puternică a aerului şi antrenarea polenului. Sporurile de
producţie datorate acestei operaţiuni pot fi de 5-20% (după Sarca şi colab., 1984, citat de Păcurar
I., 2007).
6.5.9. Controlul în câmp al purităţii varietale şi stării fitosanitare
Inspecţiile (controalele) oficiale în câmp, de către personalul de specialitate din cadrul
I.T.C.S.M.S. se realizează în mai multe etape şi vizează verificarea mai multor aspecte (tabelul
24):
La amplasare: actele de provenienţă ale seminţei, respectarea rotaţiei şi a distanţelor de
izolare;
De la apariţia stigmatelor până la uscarea ultimelor stigmate: minimum 3-4 verificări
privind castrarea şi purificările biologice (se determină numărul şi apoi procentul plantelor
necastrate şi respectiv atipice).
87
 După polenizare - în cazul atacului de tăciune prăfos la peste 5% din plantele tată, acestea
trebuie eliminate din lan imediat după polenizare. În cazul în care atacul apare la forma mamă
certificarea se face numai dacă recoltarea se efectuează manual, cu pănuşi şi depănuşarea se
execută în afara lanului.
6.5.10. Recoltarea- poate începe când boabele formei mamă au ajuns la maturitatea
fiziologică. Totuşi declanşarea recoltării depinde şi de modul de recoltare. Când se face manual,
umiditatea boabelor poate fi mai mare (30-35%). Când recoltarea se face mecanic, umiditatea
boabelor trebuie să fie mai redusă (20- 25%).
De regulă, forma tată se recoltează prima, manual, sub formă de ştiuleţi sau mecanizat sub
formă de ştiuleţi sau boabe şi se scoate din lan (producţia merge către consum). Forma mamă se
recoltează numai sub formă de ştiuleţi, manual sau mecanizat, cu deosebită atenţie şi supraveghere,
respectiv reglaje şi curăţare corespunzătoare a combinelor.
Ştiuleţii nu se vor depozita în grămezi pentru a nu se contamina întreaga cantitate cu
Fusarium sp. şi alţi patogeni. Ca urmare ştiuleţii se vor trimite imediat la complexele de uscare şi
condiţionare.

Tabelul 24
Condiţii de aprobare în câmp a loturilor semincere de porumb
Condiţii minime de aprobare în Sămânţă de bază Sămânţă certificată
câmp LC HS-f.p. HS HT HD
a loturilor semincere
Rotaţia după aceeaşi specie (ani) 2 2 2 2 2
Distanţa minimă de izolare (m) 200 200 200 200 200
Ştiuleţi netipici (% max.) 0,1 0,1 0,2 0,2 0,2
Ştiuleţi cu >20% boabe atacate de 5 5 5 5 5
Fusarium ssp.
Ştiuleţi cu atac de tăciune prăfos (% 5 5 5 5 5
max.)
Ştiuleţi cu peste 5% boabe fisurate (% 5 5 5 5 5
max.)
Puritatea varietală (% min.) 99,9 99,9 99,8 99,8 99,8
6.5.11. Sortarea- constă în eliminarea, atât în câmp cât şi la staţiile de prelucrare, a
pănuşilor şi mătăsii uscate, a ştiuleţilor netipici, nematuri şi a celor atacaţi de boli şi dăunători.
Astfel se înlătură ştiuleţii atacaţi de tăciune (Ustilago maydis), putregai uscat (Nygrospora oryzae),
putregai roşu (Fusarium graminearum) şi înflorire parazitară a boabelor (Gibberella fujikuroi).
Ştiuleţii la care numai câteva boabe sunt atacate de Fusarium nu se vor elimina în întregime, ci
numai boabele bolnave. Ştiuleţii tipici dar incomplet fecundaţi nu se vor elimina.
6.5.12. Uscarea, condiţionarea şi păstrarea seminţelor
Când umiditatea boabelor este mai mare de 35- 38%, uscarea se va face în două etape,
prima la temperatura de 32- 350C până ce umiditatea în boabe coboară la 25- 28% şi a doua etapă
la temperatura de maxim 400C până ce umiditatea în boabe atinge 12- 13%.

88
 În timpul manipulării seminţei (sub formă de ştiuleţi sau boabe) se va reduce la minimum
posibil impactul seminţelor cu corpurile tari, orice vătamare diminuând substanţial viabilitatea,
germinaţia şi vigoarea seminţelor.
După uscare şi batozare, sămânţa hibridă se condiţionează şi se calibrează. Calibrarea se
poate face pe 4-6 dimensiuni (mare lat – LL, mare rotund – LR, mediu lat – ML, mediu rotund –
MR, mic lat – SL, mic rotund – SR) sau doar pe 2 dimensiuni (lung şi rotund).
Sămânţa se tratează cu fungicide, se ambalează în saci de material textil sau hârtie de 40
Kg netto şi se etichetează (în interior şi exterior) după ce are loc certificarea oficială a acestora, pe
baza determinării indicilor de calitate (tabelul 25) şi a stării fitosanitare, cu:
- eticheta sau înscisul direct pe ambalaj al producătorului (nume producător,
adresa, specia, soiul, categoria biologică, nr. lot, greutate brută sau netă, perioada de
valabilitate, tratamentul, unele indicaţii speciale pentru cultivator)
- eticheta oficială sau vigneta oficială, de culori diferite şi cu înscrisuri de
culoare neagră, în funcţie de categoria biologică a seminţelor,. Sunt prinse prin coasere
sau lipire, apoi se sigilează (plombează) oficial sau sub supraveghere oficială cu bandă
autoadezivă cu încrisul I.N.C.S.

Tabelul 25
Condiţiile tehnice de calitate ale seminţelor de porumb
(LC, HS, HD, HT)
Indici de calitate Valoare minimă
Puritate fizică (%) 98
Germinaţia minimă (%) 90
Conţinut maxim în număr de seminţe din alte specii de plante în 0
proba de analiză
Seminţele se păstrează în saci aşezaţi pe loturi (greutatea maximă a unui lot = 40 tone) cu
înălţime nu prea mare pentru evitarea distrugerii prin presare, cu spaţii pentru acces în scopul
prelevării de probe şi uşurării manipulării, în magazii aerisite şi ferite de umezeală, dăunători şi
rozătoare.
Culoarea etichetelor oficiale:
- albă – sămânţa bază;
- albastră – sămânţa certificată şi certificată prima generaţie (C1)
- roşie – sămânţa certificată a doua generaţie (C2)
- verde – mixtura de seminţe
- maron - sămânţă comercială sau din soiuri neincluse în Catalogul Oficial
- gri - sămâţă necertificată final, într-un alt stat membru CE
Dimensiunile minime ale etichetei oficiale: 110 mm x 67 mm.
Bibliografie
1. Bîlteanu Gh. 2003 – Fitotehnie, vol. I şi II, Ed. Ceres, Bucureşti, ISBN 973-40-0618-5.
2. Creţu A., Simioniuc D.P., Creţu L., 2000 – Ameliorarea plantelor, producerea şi multiplicarea
seminţelor şi materialului săditor, Ed. Ion Ionescu de la Brad Iaşi.
3. Cordea Mirela, 2008 - Producerea de sămânţă şi material săditor horticol, Ed. AcademicPres,

89
 Cluj-Napoca.
4. Fengyi Wang, 2008, - The importance of quality potato seed in increasing potato production
in Asia and the Pacific region, Workshop to commemorate the international year of potato -
2008 Bangkok, Thailand, http://www.fao.org/docrep/010/i0200e/I0200E10.htm
5. Gulie Irina, 2010 - Organizarea producerii, controlului şi comercializării seminţelor în
contextul integrării româniei în U.E.şi alinierea la normele internaţionale, Teză de doctorat,
USAMV Bucureşti, 2010, http://www.usamv.ro/fisiere/file/documente-
deinvatamant/Gulie%20Irina/2009-2010/lucrare%20irina%20pdf.pdf, accesat 6 iunie 2012.
6. Haş I., 2006 - Producerea seminţelor la plantele agricole, Ed. Academic Pres Cluj- Napoca.
7. Leonte C., 2003 – Ameliorarea plantelor, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.
8. Merca I. Guş P., Rusu T, 2011 - Alternative agrotehnice şi economice pentru dezvoltarea
durabilă în zona Huedin, în Soil minimum tillage systems, 6th international symposium, Cluj-
Napoca, http://www.usamvcluj.ro/SMDT/Volum%20simpozion).
9. Muntean L.S., S. Cernea, G. Morar, M.M. Duda, D.I. Vârban, S. Muntean 2011 - Fitotehnie,
Ed. Risoprint, Cluj- Napoca, ISBN 978-973-53-0506-2, 718 p.
10. Munteanu N., 2000 – Ameliorarea plantelor ornamentale, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.
11. Păcurar I., Oprea Gr., Sălăgean Diana, 2007 - Cercetări privind producerea de seminţe la
cerealele păioase, Analele. I.N.C.D.A. Fundulea, Vol. LXXV, volum jubiliar,
http://www.incda-fundulea.ro/anale/75/75.13.pdf.
12. Păcurar I., 2007 – Producerea seminţelor de cereale, leguminoase pentru boabe şi plante
tehnice, Ed. Phoenix, Braşov.
13. Roman Gh.V., G. Morar, T. Robu, M. Ştefan, V. Tabără, M. Axinte, I. Borcean, S. Cernea,
2012 - Fitotehnie, Vol. 2. Plante tehnice, medicinale şi aromatice. Ed.Universitară, Bucureşti.
ISBN 978-606-591-567-1, 466 p.
14. Verzea M., 2007, Realizări şi perspective în domeniul cerealelor, plantelor tehnice şi furajere,
http://www.incda-fundulea.ro/anale/75/75.002.pdf.
15. Vinod K.K., 2005 - Cytoplasmic genetic male sterility in plants – A molecular perspective. In:
Proceedings of the training programme on “Advances and Accomplishments in Heterosis
Breeding”, Coimbatore, India. Downloaded from http://kkvinod.webs.com.pp.147-162.
16. Vrânceanu A.V., 2000 – Floarea soarelui hibridă, ed. Ceres, Bucureşti.
17. *** http://seedbiology.osu.edu, 2012, Contreras S., Fundamentals of seed production I:
Genetics, breeding and seed production. 18. *** http://istis.ro/blogs/ro/pages/catalog.aspx,
2012 - Catalogul Oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2012.
19. *** http://incs.ro/incshome.htm, 2012 - LEGEA Nr. 266/2002 republicată privind producerea,
prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului
săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante.
20. *** http://incs.ro/incshome.htm, 2012 - ORDIN nr. 59/2011 pentru aprobarea procedurilor
privind cerinţele specifice pentru producerea, certificarea şi comercializarea seminţelor de
cereale, plante oleaginoase şi pentru fibre şi plante furajere în România.
21. *** http://incs.ro/incshome.htm, 2012 - ORDIN nr. 149/2010 privind comercializarea
seminţelor de cereale.

90
22. *** http://incs.ro/incshome.htm, 2012 - ORDIN nr. 150/2010 privind comercializarea
seminţelor de plante oleaginoase şi pentru fibre.
23. *** http://incs.ro/incshome.htm, 2012 - ORDIN nr. 155/2010 privind producerea în vederea
comercializării şi comercializarea seminţelor de plante furajere.
24. http://www.urtp.ro/library/evenimnte1/Prezentari23Nov/Culturi-agricole-energetice.pdf,
accesat 6 iunie 2012
25. http://www.asas.ro/strategii.html, accesat 6 iunie 2012
26. http://www.revista-ferma.ro/articole-horticultura/barabula-e-mai-pretuita-decat-
mirabilasamanta.html, accesata 6 iunie 2012
27. https://aloe.anfdf.ro/. – Produsele de uz fitosanitar în România.
28. http://www.monsanto.com/global/ro/produse/documents/where-the-seed-comes-from-ro.pdf.
29. http://files.meetup.com/2104181/A%20How%20To%20Guide%20on%20Shoot%20Bagging
%20and%20self%20polinating%20corn.pdf.
30. http://www.garden.org/subchannels/care/seeds?q=show&id=293.
31. http://www.landrethseeds.com/history.html, accesat 18 febr.2015.
32. http://www.gmwatch.org/gm-firms/10558-the-worlds-top-ten-seed-companies-who-
ownsnature, accesat 18 febr.2015.
33. http://www.bayercropscience.ro - Tehnologii de protecţie a culturilor, 2015, accesat martie
2015.
34. http://www.agro.basf.ro - Tehnologii de protecţie a culturilor, 2015, accesat martie 2015.
35. http://sumi-agro.ro/uploads/Catalog_2015.pdf - Tehnologii de protecţie a culturilor, 2015,
accesat martie 2015.
36. https://www.for.gov.bc.ca/hti/publications/misc/seed_handling_guidebook_hi.pdf, febr 2017
37. https://europa.eu/european-union/eu-law/legal-acts_ro
38. http://www.oecd.org/tad/code/oecd-seed-schemes.pdf
39. http://www.seedtest.org/en/international-rules-_content---1--1083.html
40. http://www.upov.int/edocs/infdocs/en/upov_inf_exn.pdf
41. http://www.ishs.org/scripta-horticulturae/international-code-nomenclature-cultivated-
plantsninth-edition

91