Articol (gramatică)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Gramatică
Morfologie

Parte de vorbire
Flexibilă
• Adjectiv
• Articol
• Numeral
• Pronume
• Substantiv
• Verb
Neflexibilă
• Adverb
• Conjuncție
• Interjecție
• Prepoziție
• Locuțiune
Sintaxă
Cazuri
Sintaxa propoziției
Parte de propoziție
Sintaxa frazei
Propoziție subordonată
 Articolele hotărât și nehotărât în limbile din Europa

articol nehotărât și hotărât

numai articol hotărât proclitic

articol nehotărât și hotărât enclitic

numai articol hotărât enclitic

fără articole

În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical,
care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este
cunoscut vorbitorilor”[1]. Articolul face parte din clasa cuvintelor gramaticale,
subclasa determinanților abstracți[2].
Guțu-Romalo 2005 definește articolul ca „modalitate (gramaticală) afixală de integrare enunțiativă”,
punând accent pe statutul său de afix. Așadar, nu mai interpretează articolul ca o parte de vorbire [3].
Din alt punct de vedere, articolul face parte din categoria cliticelor, adică a cuvintelor care nu sunt
cuvinte aparte din punct de vedere prozodic, fiind în general neaccentuate[4].
Nu toate limbile posedă articole. Astfel sunt, de exemplu, limba latină și majoritatea limbilor slave[5].
În limbile în care există, numărul tipurilor lor depinde de limba dată.
Cel puțin în majoritatea limbilor din Europa, toate articolele sunt proclitice, adică cuvinte aparte
plasate înaintea cuvântului determinat, dar în unele, ca în română, bulgară, sau albaneză, articolul
hotărât este enclitic, adică apărând la sfârșitul cuvântului determinat, ca un sufix[6].
Limbile se deosebesc după cum articolele se acordă morfologic cu substantivul determinat sau nu.
De exemplu, în limbile romanice occidentale se acordă în gen și număr, iar în română și în caz, dar
în limbi ca engleza sau maghiara nu se acordă. Prin acord, articolul poate avea funcția secundară
de a indica categoriile gramaticale ale substantivului atunci când acesta nu o face. De pildă, în limba
spaniolă, substantivul problema are o terminație specifică pentru feminin, dar cu un articol (un/el
problema) se poate ști că este de fapt masculin[7]. În aspectul oral al limbii franceze nu se poate
distinge în majoritatea cazurilor dacă un substantiv izolat este la singular sau la plural, pentru că în
cazul din urmă -s-ul adăugat în scris nu se aude, dar cu un articol devine clar la ce număr
este: un/le mur [my:ʁ] „un zid / zidul”, des/les murs [my:ʁ] „(niște) ziduri / zidurile”[8].
Altă funcție secundară a articolului este substantivarea unor cuvinte alte părți de vorbire sau a
unor sintagme:
ro bine (adverb) → binele[9];
fr trois mâts „trei catarge” (sintagmă cu atribut) → un trois-mâts „navă cu trei catarge”[10];
en smell „a mirosi” (verb) → a smell „miros”[11];
hu jaj, allelúja „vai, aleluia” (interjecții) → Hát nem segít a jaj s az allelúja „Păi nu ajută «vai»
și «aleluia»” (Attila József)[12].
În funcție de limbă, articolele pot fi folosite sau nu împreună cu un alt tip de
determinant abstract în același grup substantival. Bunăoară, în franceză și în
engleză, articolul, adjectivul posesiv și cel demonstrativ se exclud unul pe
celelalte[13][14], dar în română, când substantivul se folosește cu adjectiv posesiv
postpus, trebuie articulat cu articol hotărât: fiul meu[15]. Aceasta se referă și la
folosirea adjectivului demonstrativ dacă este postpus (studenta aceasta), deși nu și
la cel antepus: această studentă[16].
Articolul fiind un clitic, în unele limbi, forma sa depinde de sunetul inițial al
cuvântului care îl urmează, adaptându-se acelui sunet. De aceea, în engleză,
 bunăoară, articolul nehotărât are două forme, ex. a visitor „un vizitator”
vs. anexhibition „o expoziție”[17], pentru că forma an formează mai ușor un așa-numit
cuvânt fonetic (un grup de cuvinte cu un singur accent) cu substativul cu
inițială vocalică. Același este cazul articolului hotărât în limba
maghiară: a tanár „profesorul” vs. azújság „ziarul”[18]. În spaniolă, articolul hotărât
feminin singular este la (la carta „scrisoarea”), dar dacă cuvântul feminin începe cu
vocala /a/ accentuată, se folosește forma de masculin singular a articolului [el
agua (fem.) „apa”], ca și el árbol (masc.) „arborele”[7]. Prin urmare, articolul nu indică
totdeauna genul. În franceză, vocalele articolelor le și la cad înaintea cuvintelor cu
inițială vocalică, ceea ce duce tot la nedistingerea genurilor: le chien (masc.)
„câinele”, la clé (fem.) „cheia”, dar l’été (masc.) „vara”, l’heure (fem.) „ora”[19][20].

Cuprins

 1Articolul hotărât
 2Articolul nehotărât
 3Alte articole
 4Articol zero
 5Note
 6Surse bibliografice
 7Vezi și

Articolul hotărât[modificare | modificare sursă]

Articolul hotărât indică faptul că substantivul căruia îi este asociat este cunoscut de
participanții la comunicare, are un grad înalt de individualizare, este precis definit,
numește un anume lucru sau o anumită ființă [1][21][22]. Cunoașterea pe care o exprimă
poate decurge din contextul verbal sau scris ( hu A könyvet elolvastam „Cartea am
citit-o”), ori din cunoașterea pe care vorbitorii o au despre lume în
general: hu Az autó gépjármű „Automobilul este un vehicul cu motor” [22].
Acest articol provine în mai multe limbi din pronumele demonstrativ. În limbile
romanice are la origine pronumele demonstrativ latinesc: ILLE (masc.) > ro -
l(e), fr le, es el, it il, pt o; ILLA (fem.) > ro -
a, fr la, es la, it la, pt a; IPSE (masc.) > sardăsu, IPSA (fem.) > sardă sa[23]. În
engleză, unicul articol hotărât provine din forma de masculin singular nominativ (þe)
a pronumelui demonstrativ din engleza veche[24]. În maghiară, dintre cele două
forme, a și az, cea din urmă este identică și azi cu cea a pronumelui demonstrativ
de depărtare din care provine prin conversiune[25].
Particularitatea articolului hotărât românesc este că se declină: pomul (nominativ-
acuzativ), pomului (genitiv-dativ), pomii (N-A), pomilor (G-D), casa (N-A), casei (G-
D)[26]. Folosirea sa cu nume proprii de persoane masculine la singular, cu nume
proprii feminine neadaptate morfologic limbii române și cu unele substantive
comune (precum numele lunilor), la cazul genitiv-dativ, este singura situație în care
articolul devine proclitic: lui Andrei, lui Ionescu, lui Carmen, lui ianuarie[27].
În franceză, forma de masculin le și cea unică de plural les se contopesc cu
două prepoziții: appeler au secours (à + le) „a striga după
ajutor”, parler aux voisins (à + les) „a vorbi cu vecinii”, le repas du soir (de + le)
„masa de seară”, la veille des vacances(de + les) „ajunul vacanței”[28]. Acestea sunt
cazuri aparte, în care două părți de vorbire sunt prezente în același cuvânt.

Articolul nehotărât